Reindustrializarea României

Si ca sa nu fiu acuzat ca cer marea cu sarea, fara a oferi si solutii, pentru a taia de la inceput faimoasa replica a ratatilor care ne conduc: „Nu „e” bani domne!„, public un articol mai vechi al meu din hydepark.ro, axat exact pe problema duala a economiei romanesti, la 22 de ani de la castigarea dreptului la…dezindustrializare! Distrugerea industriei nationale, atat cea civila, cat si cea militara si cum putem s-o recastigam.

Bani sunt…mintea ar fi necesara!

De revazut oferta economica facut de SAAB pentru dotarea Aviatiei Romane cu avioane multirol. Practic avioanele ne asteapta la usa!

Sau cum să devenim bogaţi pe banii altora Stimularea economică se face prin investiţii! Dar nu orice investiţii se pretează la dezvoltare economică sustenabilă, de lungă durată şi cu adaos de plus valoare în economie.

 

Şi faimoasa borduriadă, sau nesfârşitele asfaltări, tot investiţii sunt pe hârtie! Însă adevaratele motoare economice sunt acele investiţi numite “multiplicatoare”. Mai pe româneşte, investeşti 100 de lei şi în câţiva ani câştigi câteva sute. Poate părea joc de noroc, dar în realitate este simplu. O autostradă are o rată de întoarcere, a investiţiei către bugetul statului, de 5-6 ori valoare ei de construcţie, nu prin taxele de autostradă percepute, ci prin dezvoltarea economică a zonei adiacente, prin economiile rezultate în transporturi, prin noile culoare de transport/comerţ deschise, prin investitile atrase. Exemplul fabricii Mercedes plecate în Ungaria, datorită lipsei unei infrastructuri adecvate, este şi acum foarte dureros!

Întreagă zonă înfloreşte, iar prin taxele plătite către stat, îţi scoţi banii cu vârf şi îndesat. Un alt exemplu este Dacia/Renault cu cele aproape 10% din exporturile României. Şi aici marea afacere provine din industria orizontală, nu direct de la fabrica Dacia.

Acum, revenind la ale noastre, se poate pune întrebarea cum dracu să construiască statul fabrici de autovehicule sau autostrăzi, dacă nu are nici bani şi nici talentul nu prea s-a văzut să-l dea afară din casă?!
Dacă nu îl duce pe el capul, să-i lase pe alţi s-o facă! Cum?! La fel ca toate soluţiile la marile probleme economice, răspunsul este dezarmant de simplu: OFFSET!!!
Armata Română este doar o umbră la ce ar trebui să fie în privinţa dotării: nu avem avioane de luptă, de transport, drone, tancuri moderne, transportoare, flota militară abia pluteşte şi pentru că toate astea să fie remediate, statul român ar avea nevoie de peste 30 miliarde de euro pentru a face din dotarea armatei un program extrem de reuşit.
Acum probabil va gandiţi ca nu sunt în toate minţile! Recesiune, pensii mici, bugetari daţi afară, somaj, etc,etc, iar eu susţin să investim 30 de miliarde, aproape un buget anual, în dotarea armatei?! Da domnilor, exact asta susţin, însa nu oricum.

În comerţul cu arme există o regulă denumită generic offset. Mai clar, daca tu cumpărator dai, să zicem, un miliard pe avioane militare, producătorul respectivelor avioane este obligat să investească minimum 80% din suma în economia ta. Iar dacă negociezi cum trebuie îl poţi convinge să inveastească şi în ce ramură economică vrei tu. Frumuseţea sistemului este că nu Romania trebuie să împrumute bani, la dobândă de 7% pe an, ci producatorul vine cu finanţarea printr-un credit-furnizor, garantat în general de ţara-mamă a companiei. Adică dobânzi de 2-3%, perioade de graţie, asa cum a oferit SAAB Gripen în România, plata se poate lega, ca sume anuale, de creşterea sau scăderea economiei românesti. Merge bine, plătim mai mult, merge prost, plătim mai puţin. Mai mult chiar, se pot face niste aranjamente privind investiţile, astfel încat per total statul să plătească ratele şi să-i mai rămână şi bani.
Mai exact, impozitele şi taxele colectate de buget de pe urma investiţiei, salarii, CAS, CASS, somaj, taxe pe terenuri, etc, să fie mai mari decât rata plătită. De asemenea plata ratelor poate fi legată de îndeplinirea obligaţilor de offset ( sume şi termene), să nu ne trezim cu un alt caz Ford.

Şi acum hai să facem un exerciţiu de imaginaţie! Ce am putea să facem noi cu 30 de miliarde de euro?! Câţi kilometri de autostradă, câte slujbe în fabrici care să scoată pe porţi produse înalt manufacturate, cu adaos mare de manoperă, în industrii serioase, nu ca sărăcia aia de Nokia?!
Ce aţi zice de înca 1-2 fabrici auto integrate, de construirea în ţară de bunuri de larg consum, cosmetice, industrie chimică, industrie IT, fabrici care să producă din nou utilaje, industriale şi agricole, în România?! Iar aici mai trebuie luata in calcul şi industria naţională de apărare! În moarte clinică acum, dar puternic revitalizată de o astfel de strategie, pentru că nu mai trebuie adăugat în ce mod ar însufleţi aceasta importantă ramură economică contracte de anvergura celor propuse.
Câte zeci de mii de slujbe bine plătite în industrii noi şi performante?! Cu aceşti bani am putea efectiv să ne apucăm de reindustrializarea România, dar am face-o asa cum vrem noi, în condiţile noastre! La foamea care se lasă peste industria de armament, probabil că s-ar bate între ei pentru contractele noastre şi am putea obţine un offset ametiţor şi ca sumă, dar mai ales ca valoare adăugată pentru viitorul nostru.De ce nu se face acest lucru?! Nimeni nu inţelege! Americanii au chiar o obsesie naţională privind industria militară, ruşii au exact aceleaşi planuri, numai la noi politicienii se plâng că nu sunt bani.
Ori să spui că nu ai bani în bugetul de stat este cea mai mare minciună posibilă! Statul mereu are bani. Sau nu este minciună şi atunci aveam una dintre cele mai proaste clase politice din lume! Pentru că din Europa nu mai am nici-o îndoială.

Aşadar putem obţine o armata dotată ca în cele mai frumoase vise şi o industrializare a ţării, cum niciodată nu am avut de fapt! Şi totul pe banii altora, totul pe gratis!

 

GeorgeGMT

 

Starea deplorabila si disperata a aviatiei de vanatoare romane

Scrisoare deschisa catre noul Ministrul al Apararii

Domnule ministru stiati ca anul acesta un pilot de vanatoare zboara sub 30 de ore pe an, si asta in conditile in care multi piloti tineri nu au alocata nici macar o singura ora de zbor?!

Numarul mic de ore de zbor, are ca principale cauze:

-bugetul rahitic alocat apararii

-resursa la limita a avioanelor care inca se mai pot ridica de la sol. Cu o problema si mai mare in cazul “dublelor”.

Stiati ca Romania mai are maximum 24-28 de avioane MIG-21, inclusiv varianta de atac la sol si dubla comanda, care pot fi ridicate in aer, ca situatia “dublelor” este aproape de punctul de rupere?!

Si asta in conditile in care de mai bine de un si jumatate, nu se mai fac treceri pe MIG-21 Lancer!

MIG-21 Lancer C, aer-aer

MIG-21 Lancer A, aer-sol

Sunt constient,  ca la nivelul actual de zbor, de sub 30 de ore pe an, viata pilotilor este in mare primejdie, datorita lipsei acute de antrenament?! Ca foarte multi piloti de vanatoare, crema-cremelor in orice armata, pleaca catre C-130 si C27J?!

Singura ramura a Aviatiei Militare, care zboara, este cea de transport. Ba chiar zboara la limita de sus a sigurantei zborului, anumiti piloti de pe C-130 atingand 400h/an, o valoare deja periculoasa. Practic pe aviatia de transport se zboara mult pentru ca avem putine avioane si putini piloti, fata de necesar, in timp ce vanatoarea-bombardamentul, este pe punctul de a disparea complet, si ca tehnica de lupta si ca personal, din lipsa avioanelor si a orelor de zbor alocate (buget).

IAR 99, singurul avion care inca mai are o resursa decenta

Nu mai trebuie amintit aici cat de aglomerate sunt aparatele IAR 99, din cauza opririi trecerii pe supersonice…cat or mai rezista si astea. Iar daca ne uitam ca in ultimii ani promotile de piloti de vanatoare abia ating o mana de oameni, sub 15/an, nu putem decat sa constatam ca ne apropiem de punctul din care nu va mai exista intoarcere, iar aviatia de vanatoare a Romaniei va fi istorie.

In acest moment Romania NU MAI ARE  de facto aviatie de vanatoare si atac la sol!!! Ca in mai putin de doi ani nu vom mai avea ce reface din RoAF, ramura vanatoare-bombardament si asta datorita faptului ca cei “batrani” pleaca, iar cei tineri nu au pe ce zbura?! Se doreste distrugerea capacitatii de lupta a RoAF?! Trebuie sa ramnem doar o aviatie de tip “caraus”, dotati doar cu transportoare?!

Sunteti general, iar asta implica faptul ca nu sunteti politician, iar in calitatea dumneavoastra de ofiter superior al Armatei Romane, ce puteti face si ce aveti de gand sa faceti cu aviatie de vanatoare-bombardament a Romaniei?!

In acest context, ce are de gand ministerul sa faca?! Dar noul guvern?!

Foto: MApN

PAKISTANUL SI ARMA NUCLEARA

Republica Islamica a Pakistanului (Islami Jamhuria-e-Pakistan), este astazi, cel putin deocamdata, singurul stat musulman ce detine arme nucleare si capacitatea de a le fabrica.

Avand o armata de aproximativ 900000 de oameni, dintre care aproximativ: 200000 apartin Garzii Nationale, 65000 Corpului Granicerilor, 30000 Rangers si 2000 Garzii de Coasta; Pakistanul este unul putinele state care se afla in permanenta alerta, datorita conflictului (deocamdata inghetat, dar nerezolvat) cu India.

Fortele Strategice Nucleare ale Pakistanului se afla sub directa conducere a Autoritatii Nationale de Comanda (NCA) -formata din presedintele tarii, primul ministru, ministrul apararii, ministrul de interne, ministrul de externe, sefii principalelor categorii de forte- fiind destinate exclusiv apararii nationale (conform doctrinei, asemanatoare in mare parte cu cea a rivalului si vecinului sau, India), avand rol de descurajare (cu precadere a Indiei, stat considerat inca inamic principal, desi au fost facuti pasi in vederea reconcilierii dintre cele doua state, dar procesul este anevoios si marcat de diferende istorice).

Primele semne ale ambitiilor nucleare pakistaneze au aparut pe la jumatatea anilor *70. Si asta, dupa ce India (stat considerat inamic de catre Pakistan, inca de la infiintarea sa ca stat), a efectuat primul sau test nuclear, in mai 1974. Mai mult decat atat, in anul 1976, Washingtonul a manifestat o serioasa neliniste in legatura cu un plan de construire in Pakistan, de catre industria frantuzeasca, a unei uzine de reprocesare a combustibilului iradiat, desi instalatia propusa ar fi facut obiectul controalelor AIEA (Agentia Internationala pentru Energia Atomica). Autoritatile franceze erau constiente de riscurile implicate, si doi ani mai tarziu, in urma unor noi discutii cu guvernul pakistanez cu privire la scopul precis al uzinei –greu de identificat atunci, din punct de vedere economic, deoarece tara era subdezvoltata, cu mari probleme sociale si economice, neavand practic ce face cu combustibilul nuclear- livrarile de echipament “sensibil” din Franta au fost suspendate.

Desi, acest embargou a intarziat cu cativa ani definitivarea uzinei, el nu a anulat optiunea plutoniului, Pakistanul dispunand deja de o unitate-pilot de reprocesare furnizata cu cativa ani inainte de industria belgiana, care se preta atat la perfectionari cat si la o reproductie largita.

Mai mult, o dezvaluire neasteptata avea sa demonstreze ca Pakistanul urmarea si optiunea uraniului-235. Astfel, in primavera anului 1979, s-a aflat cu stupoare de catre marile puteri, via URSS, ca pakistanezii construisera in secret o uzina de imbogatire a uraniului. In mod inevitabil, acest fapt a sporit suspiciunile privind intentiile guvernului pakistanez. De fapt, Pakistanul nu se angajase niciodata oficial sa nu construiasca o asemenea uzina capabila sa produca uraniu cu un grad inalt de imbogatire, liber de orice controale.

Guvernul SUA, in pofida unei decizii a Congresului de a reduce considerabil ajutorul economic si militar acordat Pakistanului (considerat aliat principal in zona, India fiind inclusa in sfera de influenta sovietica, datorita bunelor relatii indo-sovietice, inclusiv pe plan militar), a parut luat prin surprindere si n-a fost capabil sa opreasca desfasurarea lucrarilor, cu toate ca CIA se plimba nestingherita prin tara, ceea ce a pus nu de putine ori sub semnul intrebarii, eficienta acestei Agentii. Pakistanezii, nici nu s-au obosit sa nege existenta acestei uzine, dar continuau sa pretinda ca ea facea parte dintr-un program nuclear civil.

Ca o paranteza, exista informatii neconfirmate pana acum, care sustin ca in anii *70, Romania, prin serviciul sau de spionaj extern, DIE, ar fi colaborat cu Pakistanul in privinta tehnologiei nucleare. Se pare ca DIE ar fi livrat pakistanezilor, tehnologia de fabricatie a centrifugelor si a altor componente necesare fabricarii de armament nuclear, printre care se numara si un detonator –mare parte fiind sustrase prin spionaj din Franta. La randul sau, Pakistanul ar fi livrat tehnologia integrala de fabricatie a bombei nucleare. Aceste informatii, trebuiesc insa luate ca atare, adica, simple zvonuri si legende, cel putin pana acum. Ele provin din surse indoielnice, printre care si generalul Pacepa (mie nu-mi inpira deloc incredere si certitudine, afirmatiile acestui om); asa ca, deocamdata, pana cand cineva va confirma sau infirma toate acestea (ceea ce ma indoiesc ca se va intampla vreodata), le tratam ca atare! Singura certitudine, ramane faptul ca Pakistanul, si-a creat o vasta retea clandestina, ce avea ca scop procurarea de echipamente si tehnologii necesare fabricarii armamentului nuclear si imbogatirii uraniului, sub conducerea lui A.Q. Khan (ce este si astazi omagiat ca fiind creatorul puterii nucleare a tarii. Dr. Abdul Qadeer Khan, metalurgist de profesie pregatit in Germania, lucrase initial la Uzina de Imbogatire a Uraniului –URENCO, din Belgia, de unde a furat tehnologia cu care se lucra acolo –a fost chiar condamnat de un tribunal olandez, in lipsa, pentru spionaj tehnologic si furtul de planuri si echipamente).

In octombrie 1979, generalul Mohammad Zia ul-Haq, a dat publicitatii o declaratie prin care refuza sa renunte la dreptul de a efectua o explozie nucleara, daca aceasta ar fi fost necesara ca parte a programului energetic al tarii. El relua astfel formula greu justificabila folosita cinci ani mai inainte de India. La randul sau, ministrul indian al apararii, a facut cunoscut ca dobandirea bombei atomice de catre Pakistan, ar putea constitui unul dintre motivele care ar putea obliga India sa se inarmeze mai accelerat, cu arme nucleare –ceea ce s-a si intamplat, dealtfel.

Catre sfarsitul lui decembrie 1979, SUA, dornice sa-si intareasca aliatul, si parand a se impaca cu idea unei noi puteri nucleare, a reluat ajutorul economic si militar acordat Pakistanului.

Pakistanul, si-a continuat insa drumul spre arma nucleara, determinat fiind si de conflictul cuIndia, fiind ajutat in mod cert de catre China, unul dintre principalii sai aliati.

In 1974, a fost create Directia de Dezvoltare Tehnica a Armatei (DTD), care, printre altele, avea si rolul de a dezvolta echipamente si tehnologii, necesare bombei atomice. Astfel, in martie 1983, s-a efectuat cu succes, primul test al unui dispozitiv nuclear, numit, Kirana-I. Pana in 1990, s-au desfasurat cel putin 24 de teste –fara initierea exploziei nucleare – fiind create mai multe modele de ogive nucleare si rachete purtatoare (cu implicarea Chinei, care este banuita ca a livrat tehnologia de fabricatie a acestora. Ulterior, de pe la sfarsitul anilor *80, colaborarea s-a extins, fiind implicata Coreea de Nord –in 2002, dupa ce nord-coreenii au recunoscut oficial existenta programului de inarmare nucleara, Pakistanul este banuit ca le-a livrat in secret tehnologia de imbogatire a uraniului, in schimbul celei de producere a rachetelor purtatoare- si posibil, Libia si Iran), iar din anul 1987, Pakistan Air Force ar dispune de primele sale bombe nucleare cu cadere libera.

Pakistan Air Force, dispune astazi de aproximativ 50 de avioane de atac la sol, A-5C, de fabricatie chineza, ce au cu certitudine capacitatea de a lansa bombe nucleare, facand parte din Comandamentul Aerian Strategic (2 escadrile). Se estimeaza ca si avioanele MIRAGE III/V, au aceasta capacitate, dar nu se stie cu siguranta. PAF, a refuzat sa precizeze daca si noile avioane JF-17 (FC-1, in inventarul PAF -150 avioane fiind deja comandate. Se pare ca au deja cel putin doua escadrile operationale), vor dispune/dispun, de capacitatea de a lansa bombe nucleare, intentionand totodata sa achizitioneze din China, aproximativ 40 de J-10B (FC-20, in inventarul PAF, daca vor fi achizitionate). De asemenea, PAF, dispune din anul 2007 de racheta de croaziera subsonica cu lansare din aer, RA’AD/HATFVIII, ce poate fi echipata cu incarcatura conventionala sau nucleara, avand o autonomie de 350 km. Aceasta racheta, echipeaza avionul A-5C si posibil, FC-1, fara a se cunoaste numarul lor.

A-5C

HATF  V

 

Interesanta si elocventa pentru determinarea Pakistanului in a obtine cu orice pret, arma nucleara, sunt cuvintele lui Zulfikar Ali Bhutto (primul ministrul al Pakistanului, intre anii 1973-1977), citez: “Daca India construieste bomba, vom manca iarba si frunze timp de o mie de ani, dar vom avea bomba noastra”. Si s-a tinut de cuvant, fiindca Pakistanul, conform declaratiilor omului de stiinta A. Q. Khan (principalul om de stiinta pakistanez in domeniul nuclear, responsabil si de programul militar), a realizat primul sau nuke in 1987 (putin probabil insa, fiindca primele sase teste nucleare au avut loc abia in 1998, in poligonul de la Hills Chagai (o zona pustie din partea de nord a Pakistanului, invecinandu-se la sud cu Afghanistanul). Aici, pe data de 28 mai 1998, au fost detonate simultan sase incarcaturi nucleare, ce contineau uraniu inalt imbogatit, in proportie de 90% (HEU –Highly Enriched Uranium) –teste detectat de catre seismografe.

Astazi, fortele strategice de rachete nucleare pakistaneze, se bazeaza pe doua programe mari si relative independente: seria GHAURI de rachete cu combustibil solid, ce este dezvoltata de KRL (Khan Research Laboratories) si se bazeaza pe tehnologie nord-coreeana; precum si seria SHAHEEN formata tot din rachete cu combustibil solid, dezvoltata insa de NDC (National Development Complex), bazata pe tehnologie chineza.

Ghauri I

SHAHEEN I

 

SHAHEEN II

 

 

Cu toate acestea, se pare ca Pakistanul nu ar detine arme nucleare ansamblate (focoasele nucleare sunt tinute separat de rachetele purtatoare, nefiind montate pe acestea), operationale, precum India, ci doar, rachete purtatoare –dar, acest fapt nu este o certitudine. Intr-un raport pe 2001, al Departamentului Apararii al SUA, se specifica: “Armele nucleare ale Islamabadului sunt probabil stocate, in forma componenta. Pakistanul, probabil, ar putea asambla armele destul de repede, in caz de nevoie”.Cam multe probabilitati din partea SUA, daca tinem cont de faptul ca este sustinator al Pakistanului, deci, bine implementat in zona! Mai mult decat atat, SUA si nu numai, au dubii cu privire la securitatea armamentului nuclear pakistanez, cu deosebire dupa 11 septembrie 2001 –tinand cont de recrudescenta fundamentalismului islamic. De altfel, la doua zile dupa atacurile din SUA, Armata Pakistaneza a relocate armamentul nuclear in locatii strict secrete, pentru siguranta, dar pericolul fundamentalismului ramane.

Pakistanul, pe la jumatatea anilor 2000, se banuia ca detine aproximativ 50 de focoase nucleare cu uraniu imbogatit (HEU), precum si aproximativ 800 kg de uraniu inalt imbogatit, suficient pentru cel putin 60 de arme, alaturi de o cantitate neprecizata de plutoniu. Astazi, se pare ca detin peste 100 de ogive nucleare si un numar neprecizat (probabil, peste 100 de exemplare de diferite tipuri) de rachete purtatoare.

Principalele rachete nucleare pakistaneze, sunt cele cunoscute sub numele de: GHAURI/HATF, SHAHEEN si BABUR. HATF, este de fapt, numele sabiei profetului Mahomed…

BABUR

BABUR/HATFVII, este o racheta de croaziera ce poate fi dotata cu incarcatura conventionala sau nucleara. Poate fi lansata de pe sol, nave de razboi sau submarine. Are o autonomie de 700 km si caracteristici stealth, aflandu-se in dotare de la sfarsitul anului 2005, la trupele de uscat si pe unele dintre navele Marinei. SUA, banuiesc ca pakistanezii au realizat racheta, „inspirandu-se” dupa BGM-109 TOMAHAWK(6 s-au prabusit pe teritoriul lor, in anul 1998, pe timpul atacului aerian SUA asupra Afghanistanului). Desi este doar o banuiala, cert este doar faptul ca racheta pakistaneza este similara celei americane!

Deocamdata, racheta nu se gaseste pe submarinele pakistaneze -dispunand de 3 submarine din clasa KHALID (de fabricatie franceza, clasa AGOSTA 90B), 2 din clasa HASHMAT (franceze, clasa AGOSTA, dintre care doua sunt in curs de modernizare cu sistemul MESMA AIP –Modul de Energie Autonom pentru Submarine Conventionale, fabricat de catre DCNS/Franta, ceea ce le va permite a sta mult timp sub apa), fiind in diferite faze de constructie trei submarine Type 214. Deocamdata, Marina acestui stat nu are inca in dotare un submarin nuclear, dar intentioneaza constructia pe plan local –dupa un proiect propriu-a unor asemenea submarine, primul urmand a deveni operational in cel putin 8 ani. Dupa unele surse, in realizarea proiectului de submarin nuclear, Marina Pakistaneza s-ar baza pe ajutor chinez, dar tipul acestuia este inca incert si nu se stie sigur daca chinezii au acceptat.

Proiect de submarin nuclear pakistanez

Pana atunci insa, au in vedere clasa QING -submarin de atac, o copie la scara redusa a celor din clasa SHANG (SSGN, submarin purtator de rachete ghidate) si JIN-SSBN (submarin purtator de rachete balistice), pe care Marina Chineza intentioneaza sa-l doteze cu capacitatea de a lansa rachete CJ-10K, supersonice si cu o autonomie de peste 2500 km, putand fi dotate cu ogive conventionale sau nucleare, aflandu-se in dezvoltare la Wuhan-CSIC. Pakistanezii au comandat deja 6 unitati din clasa QING (de cate 3600 tone fiecare), ce vor fi dotate cu AIP STIRLING (dezvoltat de catre chinezi), fiind capabile sa transporte rachete de croaziera, ce pot fi dotate cu ogive nucleare. Pakistanul doreste implementarea rachetei de fabricatie autohtona BABUR/HATF VII, dar submarinele vor fi livrate si cu rachete chinezesti CJ-10K (dupa unii specialisti, ar fi vorba de cate trei asemenea rachete, pe fiecare submarin). Din China vor primi in curand si doua fregate din clasa JIANGKAI I (tip 054), pe care intentioneaza sa le doteze si cu rachete de croaziera BABUR, ce se vor alatura celor 4 nave din clasa F-22P (tot de conceptie chineza): ZULFIQUAR, SHAMSHEER, SAIF si ASLAT.

GHAURI I/HAFT IV, este o racheta cu raza medie de actiune, cu o raza de actiune de 1500 km, fabricata pe plan local, fiind o modernizare a celor chinezesti, M-9/11, cu combustibil solid si o singura treapta. Se pare ca cel putin 10 asemenea instalatii, de tip GHAURI I, au fost construite si sunt operationale, fiind montate pe TEL de conceptie chineza (la randul sau, o copie dupa MAZ-ul rusesc). Unii specialisti occidentali, considera ca aceasta racheta ar fi de fapt, o copie a celei nord-coreene, NODONG/RODONG 1.

De asemenea, pakistanezii au din sursa chineza, 24 de rachete M-11, cu o autonomie de aproximativ 300 km, ce nu ar fi operationale, aflandu-se stocate.

GHAURI II/HAFT V, este o modernizare a GHAURI I, racheta fiind in doua trepte, cu combustibil solid, avand o autonomie de aproximativ 2300 km, avand o incarcatura de 1200 kg. Poate fi dotata cu ogive nucleare de 15-30 KT. Nu se stie cate asemenea sisteme sunt operationale in Fortele Strategice Nucleare, dar probabil sunt cel putin 10.

GHAURI III/HAFT V/VII, racheta balistica cu raza medie de actiune, avand o autonomie de aproximativ 3500 km. Unele surse, dau ca autonomie 6000 km, ceea ce este insa putin probabil.

Tipuri de rachete nord-coreene

ABDALI/HATF II, este o racheta balistica cu raza scurta de actiune, de aproximativ 200 km, cu destinatie operativ-tactica, ce poate fi echipata cu incarcatura conventionala sau nucleara, fiind operationala in armata terestra.

SHAHEEN I/HAFT IV, este o racheta balistica cu raza scurta de actiune, de aproximativ 1500 km, putand acrosa: o singura ogiva nucleara sau conventionala de 1000 kg/intre 3-5 ogive de 200-300 kg. Este operationala din 2003, dar nu se cunoaste numarul lor.

Tipuri de rachete pakistaneze

SHAHEEN II/HATF VI, racheta cu raza medie de actiune, in doua trepte, avand aproximativ 2500 km autonomie, operationala din anul 2004 intr-un numar nedeclarat, cu capacitati MIRV (reintrare in atmosfera, focoase multiple orientabile independent spre tinta). Este realizata avand la baza racheta de fabricatie chineza, M-18.

SHAHEEN III, este o racheta cu raza mare de actiune, de cel putin 3500 km, ce are si utilizare civila, putand lansa sateliti. Se afla inca in dezvoltare, urmand a deveni operationala cel mai devreme in 2015. Se crede ca aceasta racheta, ar fi capabila sa loveasca Israelul; statul evreu avand temeri in acest sens!

Desi, Pakistanul nu se ridica inca la capacitatea nucleara a Indiei, si cu atat mai putin a Chinei, este in continua dezvoltare a puterii sale nucleare, fiind chiar mandri de capacitatile lor, considerandu-se, pe buna dreptate, in randul marilor puteri nucleare.

 

WW

 

Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

en.wikipedia.org/…/Pakistan_and_weapons…

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.