Arhive pe etichete: tiraspol

R. Moldova şi Ucraina: licitaţie la federalizare

Standard

Crimeea se pregăteşte să se lepede de Ucraina. Redacţia de la Kiev a publicaţiei ruse, «Kommersant» scrie, cu reluare pe «regnum.ru», că acum două săptămâni, Comitetul de Miniştri de la Simferopol a iniţiat un proiect de extindere a drepturilor autonome ale regiunii, printre care găsim şi două iniţiative de căpătâi. Prima: echivalarea Constituţiei Crimeei cu cea a Ucrainei. Şi a doua: acordarea dreptului la iniţiativă legislativă Sovietului Suprem al Crimeei (Parlamentului Autonomiei).

Anatoli Moghiliov, preşedintele Comitetului de Miniştri, declară pentru «Kommersant» că pachetul de documente va fi depus în Rada Supremă a Ucrainei în cel mult două luni. «Noi avem nevoie de competenţe reale… Dacă Crimeea va obţine dreptul la iniţiativă legislativă, nouă ne va fi mai simplu să ştim ce avem de făcut», susţine Moghiliov. Ucraina s-a agitat. Opoziţia din parlamentul Crimeei nu ascunde faptul că «proiectul» Simferopolului va conduce la trecerea relaţiilor Kiev—Simferopol pe baze federale iar «asta înseamnă ieşirea Crimeei din componenţa Ucrainei», — scrie «Kommersant–Ucraina».

Între timp, Rada caută să riposteze. Mai multe partide politice încearcă să se acopere cu prevederi şi articole din Constituţia Ucrainei, care nu admit remanieri în construcţia statului, de genul celor cerute de Simferopol, decât în urma unui referendum naţional. S-ar putea ca Kievul să nu cunoască, noi, însă, ştim din propria experienţă cu Transnistria, că legile fireşti contează mai puţin sau nu contează deloc în cazul unor proiecte politice ca cel al Crimeei. Pentru astfel de cazuri există altfel de legi şi cu totul alte reguli de joc.

 

Odesa, aceeaşi ca şi Tiraspolul

Crimeea este «sora» Transnistriei. Ca fenomen istoric. Şi politic. Din aceeaşi arie, pretins «tradiţională», de interes şi influenţă rusească. Şi, mai devreme sau mai târziu, ceea despre ce scrie «Kommersant-Ucraina» că se întâmplă la Simferopol, era de aşteptat să se întâmple. Aşa cum s-a întâmplat şi la Tiraspol în 1991 – evenimente în care Ucraina a fost, de altfel, implicată. S-ar putea (cine ştie?) să se repete şi ceea ce a fost şi la Nistru în 1992 – alt eveniment, de la care Ucraina, de asemenea, nu a lipsit.

La începutul anilor ‘90 — până dar şi după războiul de la Nistru — am mers în câteva rânduri la Odesa în componenţa unor misiuni de «diplomaţie populară». Mare lucru nu s-a întâmplat de pe urma acestor întâlniri, doar că ne-am convins, o dată în plus, că Odesa era ca şi Tiraspolul. Acelaşi vocabular, aceleaşi «probe» anti-Chişinău, aceleaşi pretenţii faţă de Transnistria. Cu singura deosebire, poate, că Tiraspolul a balansat, de la caz la caz, între aderarea la Rusia sau la Ucraina, iar la Odesa pretenţia faţă de Transnistria era strict ucraineană. Smirnov era de neatins. Era cel mai mare rău să-ţi permiţi vre-un adjectiv la adresa acestui călău. «Să nu vă atingeţi de el, e omul nostru», — mi-a reproşat o dată purtătorul de cuvânt al guvernatorului regional de atunci, S. Grineveţki.

Stau şi mă gândesc acum: vestea despre ceea ce s-a pornit la Simferopol, cum o fi fiind ea percepută, peste ani, de foştii «colegi de dialog» de la Odesa — şi cei din societatea civilă, şi cei de la administraţie. Îl idealizează ei la fel şi tot atît de mult şi pe acest Anatoli Moghiliov, preşedintele Comitetului de Miniştri al Crimeei, după cum o făceau şi în cazul «preşedintelui rmn», Igor Smirov?

 

Angela Merkel va spune mai mult?

«Binele la bine, relele la rele», zice o vorbă populară. Nu ştiu dacă ceea ce a pornit să fiarbă în Crimeea ar fi tributul pe care îl are de plătit Ucraina Republicii Moldova pentru Transnistria. Însă, nu-i exclus ca Crimeea să fie o nouă pistă de rodaj pentru «modelul de federalizare», de care Rusia are demult nevoie în spaţiul CSI şi pentru care a insistat cu orice preţ să facă R. Moldova «pionerul federalizării». Cine ştie? S-ar putea să fie, însă, şi una şi alta.

Cunosc, în schimb, faptul că de-a lungul anilor, la Chişinău, a existat mai multă lume care a încercat să dea de înţeles Kievului să fie mai rezervat în «problema transnistreană», să nu joace prea tare sub ruşi şi să ţină cont că din momentul în care Rusia îşi termină «reglările de conturi» cu Chişinăul, vine rândul Ucrainei, care este un spaţiu mult mai peticit şi mai vulnerabil sub aspect etno-teritorial.

Kievul (cu excepţia, poate a mandatului Iuşcenko, dar şi atunci sub presiune internaţională) şi-a făcut, însă, jocurile sale. În «problema transnistreană» Kievul a suflat în borş Moscovei, cu şi fără nevoie, în speranţa că va fi cruţat, la rândul lui, de probleme similare. Nu a fost, însă, să fie pentru vecie. Proverbul cu «rusul» e ca şi cel cu «lupul»: părul «da», năravul «ba». Vrem sau nu, dar de la o vreme, Moscova se arată a fi în apele ei la Nistru, nu mai este atâît de reticentă în relaţiile cu Chişinăul, a acceptat reluarea negocierilor în formatul «5 plus 2», a mai schimbat (de ochii lumii) nişte lume în funcţii la Tiraspol, a reluat importul de vinuri şi chiar înclină să pară mai flexibilă în «problema transnistreană».

Curios, dar la nici două luni de la ameninţările categorice ale lui D. Rogozin cu federalizarea sau confederalizarea R. Moldova, l-am auzit zilele trecute pe vicemnistrul rus de externe Ggrigori Karasin că Transnistria va reveni la R. Moldova cu statut de «raion cu drepturi speciale», iar la două zile după Karasin, Putin, personal, a declarat pentru presă că de acum încolo, soarta Transnistriei este problema Tiraspolului. Deci, Transnistria la discreţia Tiraspolului, ca şi Crimeea la discreţia Simferopolului. Interesantă conjunctură.

Declaraţiile vizavi de Transnistria se schimbă de la o zi la alta şi într-atât de mult, că lucrurile încep a deveni suspecte şi nu e clar, calmul aparent al Chişinăului e pentru că Chişinăul e pe punte ori sub punte. Vizita Angelei Merkel la Chişinău, s-ar putea să mai scoată nişte semne de întrebare, dar s-ar putea să le facă şi mai multe, ţinând cont de faptul că şi-a făcut imaginea de «omul lui Putin».

 

Crimeea şi Transnistria, ancorele Rusiei

 

«Sindromul Crimeei» (federalizarea) nu e nou pentru noi. Şi ne paşte la egal cu Ucraina. Numai că s-ar putea ca pentru noi să fie ceva mai târziu, ori să nu fie deloc. Ziceam deja că de la 1992 încoace, Rusia a dorit foarte mult să facă din R. Moldova «pionerul federalizării» în spaţiul ex-sovietic, numai că pentru asta trebuia să se întâmple «reîntegrarea» (în variantă rusească) cu Transnistria, după care să vină «enclavizarea» R. Moldova, aşa după cum anunţă mai mulţi experţi ruşi apropiaţi Cremlinului (enclava gagauză, enclava bulgară, enclava Nord, enclava Sud, plus Transnistria), după asta să se facă alegeri generale de toate nivelurile şi, pe final, să ne alegem cu o republică est-moldovenească, controlată de enclave (pro-ruse), din care Moscova să facă orice şi-ar dori, prin votul «democratic» al viitoarelor parlamente şi guverne de la Chişinău.

Nimeni nu ştie planurile Rusiei, dar că Rusia îşi doreşte reabsorbţia R. Moldova şi Ucrainei, nu este o noutate pentru nimeni. Altceva e, care va fi prima. Şi care proiect are acum prioritate la ruşi: cel al Crimeei sau cel transnistrean. Nu este deloc întâmplător faptul că Moscova (prin Karasin) a coborât atât de mult şi de neaşteptat «preţul» pentru Transnistria — «raion cu statut special în componenţa R. Moldova», deşi până acum nu doreau altceva decât stat în stat (ceea ce pun la cale să facă acum în Ucraina, prin mobilizarea Crimeei). Rusia a înţeles, cu anii, că «politica paşilor mari» (confederaţie) nu trece şi a trecut la «politica paşilor mici»: la început măcar un deget («raion special»), după care mâna — autonomie lărgită (Crimeea de azi), iar după asta şi capul: confederaţie…, ceea ce vrea Simferopolul azi şi a cerut, de mai multe ori, Tiraspolul.

Până la urmă, jocul rămâne acelaşi, dar cu alte scenarii, alte mingi şi cu bătaie pe aceeaşi poartă. Nu cred că Rusiei îi trebuieşte independenţa Crimeei, la fel cum nu-i trebuieşte nici cea a Transnistriei, pe care ea şi aşa le ţine sub control. Rusia vrea sub ea toată R. Moldova şi toată Ucraina. Interesul Moscovei e să le scoată din circuitul UE şi NATO.. Şi, în acest sens, Crimeea şi Transnistria vor fi lacătele şi sigiliile de pe aspiraţiile euro-atlantice ale Chişinăului şi Kievului şi, dacă vreţi, chiar ancorele care ne vor pune la staţionare în «apele» Rusiei. Cine va fi prima: Ucraina sau R. Moldova? Depinde de Chişinău. Ar fi bine să nu ne grăbim şi să vedem cum se descurcă vecina-Ucraină. Poate că maî învăţăm vre-o lecţie, neînvăţată încă?. Noi, dar poate şi ei. Poate că împreună?

 

Ziarul de Garda

Cu multumiri deosebite lui Cristian

 

Scenariul Georgian pe Nistru

Standard

22 Iunie 1941! Au trecut 71 de ani de la intrarea Romaniei in razboiul pentru eliberarea Basarabiei!

Luna Iunie este o luna speciala pentru noi:

-pe 2 iunie s-a nascut Maresalul Ion Antonescu

-pe 22 iunie Ropmnaia a incercat sa-si recupereze teritorile de la Est cu arma in mana,

-pe 27 iunie Armata Romana a intrat in Transnistria.

 

Intr-un articol mai vechi  „Basasecu ordona armatei sa treaca Prutul„… scriam despre ingrijorarea presedintelui fata de o posibila escaladare a conflictului inghetat de pe Nistru. Ingrijorarea pleca de la premise, extrem de tulburatoare, a unei infrangeri dezastruoase a armatei moldovene, de catre separatisti, puternic sprijiniti de rusii. In aceasta ecuatia nu persoana presedintelui este importanta, ci functia de Comandant Suprem al Armatei.

Intrebarea fundamentala ar fi, si din pacate este inca actuala, ce ar face Romania intr-o astfel de situatie, sau mai exact ce ar trebui, din punctul fiecaruia dintre voi de vedere, sa faca?! In NATO sau nu, pur si simplu nu ar conta, am fi singuri in fata Rusiei, desi indirect…Ar avea clasa politica de la noi suficienta barbatie sa ia decizia corecta?! Cand spun barbatie nu ma refer neaaparat la un sprijin direct al Basarabiei, ci poate chiar la opusul unei astfel de tactici. Ar avea cineva curajul sa NU implice Romania, prin forta ei armata, in ajutorul romanilor de dincolo de Prut?!

Ipotetic vorbind, in fata unei  noi rascoale a jigodiilor bolsevice si mafioate de la Tiraspol,  Basarabia nu ar rezista singura in fata separatistilor, mai ales ca in spatele lor ar sta rusii. Dar daca Romania ar face ceea ce ar fi trebuit poate sa faca in vara lui 1940 si ar sprijini Moldova cu propria armata?! Desi slab echipata, in mod clar Armata Romana ar matura Tiraspolul de pe harta lumii cu tot cu separatisi si cu tot sprijinul Moscovei, afara doar de o interventie directa a rusiilor.

Inainte de a comenta acest articol incercati sa va imaginati ca fiecare dintre voi ar fi Presedintele Romaniei. Conform Constitutiei noastre Presedintele are dreptul  de a da Armatei ordin sa intre in lupta, in caz de criza, peste capul Parlamentului. Acum ganditi-va ca voi aveti intreaga putere de decizie si intreaga Tara si toata Basarabia e cu ochiii pe voi!

Situatia din Basarabia este dezastruoasa: mii de refugiati sunt deja in Romania si alte zecii de mii vin spre granite, in timp ce mana de militari si politisti moldoveni incearca cu disperare sa-i protejeze! Mii de morti printre civili, femei violate si ucise, sate intregi arse si depopulate, in incercarea de a curata Basarabia, odata pentru totdeauna, de romani…

Pe fondul cererii disperate de ajutor militar si umanitar din partea guvernului basarabean si in fata zeciilor de mii de romani ucisi cu salbaticie, doar din vina ca sunt romani, ce ati face voi?!

Ar sta Armata Romana pe malurile Prutului cu arma la picior sau ar intra in lupta?!

Din punct de vedere militar nu ce compara intre o armata regulate bine pregatita si disciplinata si gloata de jegosi si cazaci mercenari din Tiraspol, asadar totul tine doar de vointa noastra. Exista insa riscuri enorme…

 

Si ca sa stim exact despre ce vorbim, astazi 22 iunie se implinesc fix 71 de ani de la celebrul ordin dat de Maresalul Antonescu: “Ostasi, va ordon: treceti Prutul!” Ar mai avea astazi vreun politician roman acelasi curaj, curajul de a juca totul pe o carte, doar pentru ca asa este corect?! Eu sincer ma indoiesc.

Va recomand sa citi si: Ultimul Maresal al Romaniei

Trebuia Antonescu sa se opreasca pe Nistru

Ce mai face mama Rusie pe langa granita Romaniei?

Standard

Mesajul cel mai insistent repetat de Andrei Marga la inceputul mandatului sau la Ministerul de Externe este reincalzirea relatiilor dintre Romania si Rusia. “Trebuie sa cream incredere”, spunea de curand Marga in timp ce, la doar 140 de kilometri de Iasi, respiratia mamei Rusia se simte mai calda ca oricand.

Daca in dimineata zilei de Paste am fi plecat din fata Palatului Culturii din Iasi intr-o masina cu numar de Republica Moldova, in doua ore am fi putut face poze tancului sovietic din fata Sovietului Suprem din Tiraspol. A fost ziua in care, urmare a unei intelegeri intre liderul separatist transnistrean si prim-ministrul Moldovei, s-a putut circula liber de la Chisinau la Tiraspol. Fara controale amanuntite prin bagaje, fara spaga obligatorie la vamesi. Ocazie unica pentru oamenii obisnuiti care lucreaza in vest si au rude in Transnistria, dar ceva nu foarte deosebit pentru elita politica si economica transnistreana.

Desi oficial se afla pe pozitii adverse cu Republica Moldova, exista destui inalti oficiali transnistreni care au afaceri la Chisinau si ale caror familii chiar locuiesc acolo. Un exemplu este “ministrul” transnistrean al informatiilor, Evgeny Zubov, a carui familie detine un apartament in Chisinau, unde si locuieste. De altfel, se pare ca o ruda foarte apropiata a noului “presedinte” transnistrean, Evghenii Sevciuk, locuieste tot la Chisinau. Desi doar amanunte casnice, astfel de detalii clarifica imaginea evenimentelor derulate, in acest an, in coasta Romaniei si al caror actor principal nu a fost Tiraspolul sau Chisinaul, ci administratia de la Moscova.

TURLELE KREMLINULUI

Totul a inceput in decembrie 2011, odata cu alegerea surprinzatoare a lui Evghenii Sevciuk in functia de presedinte al Transnistriei. Fie ca sunt rusi, germani, romani sau americani, majoritatea diplomatilor de la Chisinau a fost surprinsa de victoria ucraineanului de 44 de ani care l-a invins atat pe necarismaticul Anatol Kaminski, candidatul favorit al Moscovei cat si pe batranul Igor Smirnov, stapan absolut vreme de 20 de ani in Transnistria, dar intrat in dizgratia Moscovei – din motive financiare, fiul lui Smirnov fiind anchetat de rusi pentru delapidarea fondurilor furnizate regimului separist.

Desi o surpriza, Sevciuk nu a venit din neant. Sef al departamentului de taxe al militiei din Tiraspol, director adjunct al bancii detinute de mamutul financiar transnistrean Sheriff si, ulterior, presedinte al Sovietului Suprem, Sevciuk a ocupat pe rand toate aceste pozitii privilegiate din care a invatat maruntaiele sistemului prin care circula banii, gri si negri, caci cei albi sunt nesemnificativi in regiune.

Despre Evghenii Sevciuk s-a spus ca nu era sprijinit de Moscova, dar sa nu uitam: Kremlinul are mai multe turle. Surse multiple au confirmat ca liderul transnistrean a fost felicitat telefonic in ziua investirii atat de oficiali ai Ministerului

S-a nascut la Rabnita, pe teritoriul actualei Transnistria, in 1968. Din 1992 pana in 1998 a fost militian insarcinat cu crimele economice in cadrul Ministerului de Interne transnistrean. In 1998 este numit sef al departamentului de taxe. Din 1998 pana in 2000 este director adjunct in cadrul Sheriff si manager al filialei din Rabnita a Agroprombank. In 2005 devine presedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, functie din care demisioneaza in 2009. In decembrie 2011 este ales presedinte al Transnistriei.

Cine este Evghenii Sevciuk

rus de Externe cat si de un inalt oficial din Consiliul de Securitate al Federatiei Ruse (organism al carui secretar este Nikolai Patrushev, timp de zece ani director al FSB-ului). Sevciuk mai este sustinut si de cercurile economice moscovite care au interese financiare in jurul combinatului metalurgic de la Rabnita (orasul unde s-a nascut Sevciuk), una dintre cele mai importante fabrici ale transnistrenilor.

CUM FAC RUSII BANI DIN TRANSNISTRIA

Combinatul de la Rabnita este detinut de Alisher Usmanov, un personaj aflat pe lista celor mai bogati rusi. Usmanov este unul dintre directorii Gazprom (Gazprominvestholding), fiind insarcinat cu dirijarea tranzactiilor financiare importante (mai detine 29% dintre actiunile clubului de fotbal Arsenal Londra si este patronul ziarului rus Kommersant). Printre asociatii lui Usmanov in afacerea de la Rabnita se numara si apropiati ai lui Pavlo Lazarenko (fost premier al Ucrainei condamnat astazi in SUA pentru spalare de bani si coruptie) si cativa parteneri ai lui Ihor Kolomoisky, unul dintre cei mai bogati ucrainieni, care are afaceri in domeniul metalurgic si in Romania.

Cheia profitabilitatii acestui combinat se gaseste la Moscova. Rusia – prin Gazprom – vinde gaze in Republica Moldova prin compania Moldovagaz, unde 51% dintre actiuni sunt detinute chiar de catre rusii de la Gazprom, 34% de catre statul moldovenesc si 13% de catre transnistreni. Moldovagaz (controlata de rusi) vinde mai departe Tiraspolului la un pret de patru ori mai mic decat pretul de achizitie. De acest avantaj beneficiaza doar fabricile din Transnistria, pentru cele din Republica Moldova pretul gazelor fiind cel mare, impus de Gazprom.

Diferenta se acumuleaza sub forma de datorii ale companiei Moldovagaz catre Rusia. Datoriile se ridica in prezent la 3 miliarde de dolari pentru toata regiunea transnistreana si o parte din ele au fost deja impuse printr-o decizie a instantei internationale comerciale de arbitraj de la Moscova. Chisinaul a solicitat in repetate randuri Rusiei sa divizeze aceste datorii si sa incheie un acord separat intre Gazprom si Transnistria.

Deocamdata, perfectarea unui nou contract intre Gazprom si Republica Moldova se amana, timp in care combinatul de la Rabnita (detinut de unul dintre directorii Gazprom-ului) este practic subventionat de Rusia, ceea ce ii permite sa practice un pret de dumping. O buna parte dintre produsele acestui combinat sunt exportate in Romania (in conditiile in care jumatate din exporturile transnistrene ajung in tari UE), unde exista peste 40 de firme care deruleaza activitati comerciale cu separatistii (o ancheta despre afacerile dintre firmele separatistilor si Romania a fost publicata de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie).

Schema prin care gazele Rusiei sunt oferite aproape gratuit unor fabrici detinute de mari potentati moscoviti, datoriile acumulandu-se in contul Republicii Moldova, functioneaza foarte bine atata timp cat exista o oarecare deschidere si comunicare comerciala intre Tiraspol si Chisinau. Caci pentru a putea exporta, firmele de la Tiraspol trebuie sa fie inregistrate la Chisinau. Inflexibilitatea batranului separatist Igor Smirnov incepuse in ultimii ani sa ingreuneze prea mult mecanismul, aceasta adaugandu-se la matrapazlacurile pe care familia Smirnov le facea pe seama finantarii politice oferite de rusi Tiraspolului. E usor de inteles de ce Moscova se saturase de Smirnov.

DUSMANI, DAR SE INTELEG CA FRATII

Din clipa investirii lui Evghenii Sevciuk ca presedinte al Transnistriei si pana la debutul relaxarii comerciale dintre Tiraspol si Chisinau au trecut doar trei luni. La sfarsitul lui aprilie 2012 era redeschisa circulatia trenurilor de marfa prin Transnistria (oprita din 2006), presa de la Chisinau comentand ca masura ii avantajeaza net pe transnistreni. In doar doua saptamani, uzina metalurgica de la Rabnita a profitat de masura expediind 128 de vagoane pe un traseu cu 400 kilometri mai scurt (deci si mult mai ieftin, intrucat pe anumite segmente au fost diminuate si tarifele de transport). In plus, simplificarea procedurilor vamale convenita de cei doi lideri a adus bugetului Transnistriei venituri suplimentare de 5 milioane de dolari.

Dar aceasta deschidere poate fi profitabila si pentru anumite cercuri economice de la Chisinau. Relaxarea comertului in regiune a adus deja o crestere spectaculoasa a importului de marfuri moldovenesti, ponderea acestora pe piata

Cei mai importanti parteneri transnistreni ai firmelor din Romania sunt combinatul de la Rabnita si fabrica de textile Tirotex din Tiraspol. Pana nu demult, centrala electrica de la Cuciurgani exporta electricitate in Romania, prin cateva firme de la Chisinau si Bucuresti care obtineau din aceasta intermediere peste 10 milioane dolari anual.

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie

transnistreana crescand de la 2 la 12 procente. In plus, in noul context vor conta si mai mult sefii vamilor din Republica Moldova si din Transnistria. In ambele pozitii sunt apropiati ai celor doi lideri, “presedintele” Evghenii Sevciuk si premierul moldovean Vlad Filat. Chimia dintre ei pare a fi buna (s-au intalnit de trei ori in doua luni, mergand impreuna si la un concert la Chisinau) si se zvoneste ca au conexiuni similare la Moscova.

Dar dincolo de zvonuri, sigura este declaratia lui Dmitri Rogozin, puternicul reprezentant al Rusiei in Transnistria, care il apreciaza pe Filat: “Guvernul Moldovei este condus de un om absolut pragmatic – Vlad Filat. Cu el se poate sta de vorba.” Cat despre Evghenii Sevciuk, acesta este considerat de mai multi oficiali si diplomati din Chisinau ca fiind “un fel de Filat al Transnistriei” (declaratii pentru HotNews).

MIEL LA DOUA OI

Cu alte cuvinte, Evghenii Sevciuk va incerca sa aplice modelul mielului care suge la doua oi. Pe de o parte Uniunea Europeana, care a alocat 12 milioane de euro pentru masuri de consolidare a increderii dintre Moldova si Transnistria. “Tiraspolul este disperat sa obtina bani de la UE, aceste fonduri europene fiind percepute la Tiraspol drept sursa pentru dezvoltarea interna a Transnistriei”, a afirmat un oficial al UE (declaratie pentru raportul CRPE).

De cealalta parte Moscova, unde Sevciuk a calatorit de mai multe ori in primele luni ale lui 2012, reusind sa smulga promisiunea unui ajutor de 180 milioane de dolari, dintre care jumatate ar fi fost destinate acoperirii datoriilor lasate de Smirnov, iar cealalta jumatate s-ar fi aflat la dispozitia sa. Doar ca Moscova devenise deja banuitoare: nu din cauza apropierii comerciale, ci a colaborarii politice dintre Chisinau si Tiraspol.

Nu ar fi pentru prima data cand occidentalii conditioneaza ajutorul financiar in schimbul flexibilizarii pozitiilor politice. Dar Transnistria este o carte de schimb in jocul geopolitic pe care Rusia il face in estul Europei si, tocmai de aceea, rusii sunt foarte atenti sa-i tina sub control pe liderii din Tiraspol. Negocierile politice dintre Chisinau, care doreste integritatea statala a Republicii Moldova si Tiraspol, care urmareste recunoasterea independentei Transnistriei, au fost intrerupte pentru o perioada consistenta de timp pana in februarie 2012, cand au fost reluate in formatul 5+2. Pe langa cele doua parti implicate, la negocieri participa in calitate de mediatori Rusia, SUA, Ucraina, UE si OSCE (o analiza fina a acestor aspecte in raportul Centrului Roman de Politici Europene, scris de Stanislav Secreriu).

Dupa o prima runda de negocieri, la Dublin, si seria de intalniri Sevciuk – Filat, rusii au reactionat in valuri. La sfarsitul lui martie 2012, reprezentant special al Rusiei in Transnistria este numit Dmitri Rogozin, un inalt oficial rus celebru prin nationalismul si duritatea declaratiilor sale.

Apoi, lui Sevciuk i se refuza ajutorul de 180 milioane USD, acesta fiind redus la doar 30 milioane, destinati unor obiective precise. La jumatatea lui aprilie, ministrul rus al Apararii, Anatolyi Serdiukov, face o vizita surpriza la bazele militare rusesti din Transnistria, promitand modernizarea lor. Este imediat urmat de Dmitri Rogozin. Peste doar doua zile urma sa inceapa la Viena o alta intalnire 5+2, care avea sa dea dureri de cap rusilor.

IN CULISELE NEGOCIERILOR: FRUMOASA NINA SI EXPERIMENTATUL CARPOV

Cei doi diplomati care conduc negocierile in numele Republicii Moldova si al Transnistriei sunt de calibru diferit. Eugen Carpov, negociatorul Moldovei, este un diplomat de 46 de ani cu experienta in ambasade importante pentru Chisinau. Negociatorul transnistrean este Nina Shtansky, fermecatoare la cei 34 de ani dar catapultata din staff-ul lui Sevciuk direct in pozitia de “ministru de externe” al Transnistriei. Miza intalnirii de la Viena (detaliile reuniunii au fost relatate pentru HotNews de mai multe surse apropiate negocierilor) era stabilirea unui cadru pentru inceperea negocierilor reale intre cele doua parti, care nu reuseau sa se puna de acord in privinta calitatii pozitiilor lor. Tiraspolul

Control militarizat la granita transnistreana

Foto: Hotnews

cerea Moldovei sa fie recunoscut drept parte egala, solicitare imposibila pentru ca ar implica recunoasterea de facto din partea Chisinaului a statalitatii Transnistriei.

Dupa doua zile de discutii sterile, in timpul unei pauze, experimentatul Carpov i-a prezentat o solutie de compromis Ninei Shtansky: un principiu care stipuleaza ca participantii au aceleasi drepturi in negocieri. Fie din lipsa de experienta, fie dintr-o intentie pozitiva reala, Shtansky a acceptat principiul, care nu facea insa referire in niciun fel la statutul juridic al celor implicati.

La revenirea celorlalti mediatori in camera de lucru, singura opozitie a venit din partea lui Serghei Gubarev, reprezentantul Rusiei la negocieri. Sustinut insa de toti ceilalti participanti, principiul a fost anuntat public ca un pas inainte in procesul negocierilor. Deschiderea comerciala dintre Republica Moldova si Transnistria incepea sa fie completata si de una politica.

PUMNUL RUSIEI

In ziua imediat urmatoare, Dmitri Rogozin acorda un interviu ziarului Kommersant (detinut de Usmanov, patronul combinatului de la Rabnita si director la Gazprom) in care conditiona garantia unitatii statale a Republicii Moldova prin sase conditii imposibil de indeplinit. Printre ele, recunoasterea Rusiei ca “unic stat care dispune de forta si autoritate politica in aceasta regiune” si recunoasterea Transnistriei drept parte egala la negocieri.

In lipsa unei reactii adecvate a liderilor transnistreni, “mediatorul” rus Serghei Gubarev a vizitat Tiraspolul in 17 mai. Transnistrenii s-au conformat instructiunilor rusilor, anuntand pe 18 mai ca ar putea refuza semnarea documentelor convenite la Viena si solicitand explicatii de la Chisinau in privinta egalitatii partilor. Pe 21 mai, Gubarev a intarit mesajul afirmand ca si Moscova ar putea cere revizuirea documentelor de la Viena. Doar la o zi dupa declaratia lui Gubarev, Evghenii Sevciuk a iesit cu o declaratie radicala: “s-a format o conjunctura politica externa favorabila realizarii aspiratiilor poporului transnistrean”, adica a independentei statale. Pe 27 mai, bunavointa de la Viena a Ninei

Se va continua participarea activa la cautarea cailor de rezolvare a problemei transnistrene in baza respectarii suveranitatii, integritatii teritoriale si statutului neutru al Republicii Moldova si identificarea unui statut special pentru Transnistria.

Vladimir Putin – decret prezidential, mai 2012

Shtansky se volatilizase complet: “Se poarta negocieri despre negocieri si rezultatul, in perspectiva apropiata, nu se vede.” Medierea Rusiei fusese cum nu se poate mai eficienta: din nou blocaj politic total intre Transnistria si Republica Moldova.

RESPIRATIA CALDA A RUSIEI

Relaxarea si deschiderea comertului dintre Republica Moldova si Transnistria poate aduce un plus de satisfactii financiare atat unor oligarhi rusi, cat si elitei politico-economice de la Chisinau si Tiraspol. Dar Moscova interzice cu duritate orice apropiere politica de un Chisinau mult prea european pentru gusturile lui Vladimir Putin.

Prin aceasta strategie a pasilor mici si pragmatici, precum reluarea transportului feroviar de marfuri, se va ajunge la o “federalizare economica de facto” (nu si politica) a regiunii, convenabila retelelor financiare rusofile. Acestea vor profita de deschiderea si relatiile privilegiate ale Republicii Moldova cu UE, facand insa de la Tiraspol regulile jocului dupa bunul lor plac. Sau, cum spunea cu talent de poet Dmitri Rogozin, “Transnistria va resimti din plin respiratia calda a Rusiei.”

Sub toate aceste jocuri politice si interese financiare stau oamenii de pe malurile Nistrului. Am fost acolo si nicaieri altundeva nu mi-a fost dat sa vad o disperare mai adanca decat in saracia satelor transnistrene. Daca masinile luxoase ale liderilor de la Tiraspol sau ale afaceristilor rusi trec ca prin branza prin punctele militarizate de control de pe Nistru, oamenii simpli continua de douazeci de ani sa se supuna unor controale umilitoare la umbra kalasnikov-urilor si sa plateasca de fiecare data spagi grase. Cei mai multi s-au obisnuit deja cu acest ritual, iar ce e pentru noi normal, pentru ei e doar o exceptie in zi de Paste, o minune. Aceasta e respiratia calda a mamei Rusia.

“Trebuie sa cream incredere”, spunea de curand ministrul de externe, Andrei Marga, “romanii trebuie sa fie mai bine informati despre Rusia actuala.” Prin acest articol nu am facut altceva decat sa urmam sfatul actualului sef al diplomatiei romanesti.

 Articol Hotnews

M.C.

Integrarea prin unire

Standard

Si 1 000 de miliarde de Euro daca am cheltui pentru unirea cu Basarabia, pentru noi ii cheltuim, nu pentru straini. Iar romanii din Basarabia nu sunt nici frati, nici surori: ei sunt tot noi!

Integrarea prin unire

Integrarea prin unire, mult mai rapida si mai sigura decat unirea prin integrare

La dezbaterea de joi (12 august) de la Universitatea de vara de la Izvoru Muresului, privind situatia politica din Republica Moldova, s-a ajuns la concluzia ca unirea Basarabiei cu Romania este o cale mai rapida de integrare in Uniunea Europeana.Perfect de acord!
Dar, 
cunoscutul ziarist Valeriu Saharneanu, director al postului de radio Vocea Basarabiei, de la Chisinau, care considera ca acest proiect este unul exceptional, crede ca faptul ca Romania face parte deja din Uniunea Europeana este o piedica, fiindca unirea va trebui recunoscută de toate statele care fac parte din UE.
Ei bine, nu este chiar asa!

Desi pare incredibil, Bruxelles-ul nu ar putea face nimic impotriva! Chiar daca nu recunoaste unirea, Romania tot va trebui sa fie recunoscuta. Pentru ca este membra ONU, NATO, OSCE, UE etc. Si daca ar continua sa recunoasca Romania, dar fara o parte a teritoriului ei, ce consecinte concrete va avea? Zero! Cetatenii romani vor avea toti aceleasi pasapoarte romanesti, adica europene, indiferent ca traiesc pe malul drept sau stang al Prutului, pe malul drept sau stang al Nistrului… De aceea si este atata agitatie pe tema asta, pentru ca se stie foarte clar ca mare lucru nu se poate face impotriva unirii, din punct de vedere al legislatiei UE. Intr-o asemenea situatie, singura reactie a UE va fi de genul: „Romania iar a facut o sotie. Dar nu avem ce face, decat s-o ajutam, ca e in curtea noastra!” (De fapt asta si este filozofia de baza a membrilor UE: ne ajutam colegii, pentru ca astfel ne ajutam pe noi. Vezi nu mai departe de cazul Greciei)


Argumente pentru unire

Pentru romani:
 Vom fi mai multi, vom fi mai puternici, vom fi mai respectati. Punct.
– un spor de 4 milioane de oameni inseamna o crestere importanta a vitalitatii neamului si speranta mai mare de dainuire a limbii.
– o mare mobilizare a energiilor creatoare, ca in perioada interbelica. O trezire a spiritului creator, adormit inca.
– vom veni in contact direct cu romani adevarati, pentru ca basarabenii si-au platit romanitatea cu munca, suferinta, cu averea si cu viata. Nu ca noi care suntem romani pe gratis.
– un spor de teritoriu inseamna un spor de sursa de venituri si un castig geopolitic si strategic.
– Din punct de vedere geostrategic, dupa unirea Moldovei cu Romania, NATO va controla in totalitate partea de sud-est a Europei, iar Romania devine de facto unul din liderii regionali.
– un impuls pentru cresterea economica.
– inlesnirea contactelor Romaniei cu romanii din regiunile ucrainene Cernauti, Transcarpatia, Odessa si Vinita, cu care basarabenii au relatii vechi si foarte stranse.
– conectarea Romaniei la spatiul ex sovietic, adica la o piata uriasa si resurse imense. Vom primi deodata o retea de relatii economice pe care o tara o costruieste intr-un secol.
– imbogatirea culturii si civilizatiei romanesti cu experienta eurasiatica a basarabenilor.
– extinderea orizontului. Un basarabean care se urca in avion la Chisinau si coboara la Vladivostok vede mult mai amplu lumea. La fel ca unul care incarca cateva navete cu coniac original moldovenesc si se duce cu masina sa le vanda dincolo de Urali.
– mandate in plus in Parlamentul European.
– un bun precedent pentru recuperarea celorlalti romani si a celorlalte teritorii.

Pentru basarabeni
 Vor fcu mult mai multi, vor fi cu mult mai puternici, vor fi cu mult mai respectati. Punct.
– ar beneficia imediat de avantajele cetatenilor europeni: libertatea legala de a munci oriunde, de a invata oriunde, cu diplome valabile oriunde, de a locui oriunde, de a cumpara oriunde, de a vinde oriunde. Oriunde in Uniunea Europeana, crema civilizatiei de pe planeta!
– vor avea la dispozitie o piata de 500 de milioane de cumparatori civilizati si cu bani!
– avand in spate un popor de 26 de milioane de conationali, si de 500 de milioane de concetateni, basarabenii vor avea alt curaj sa faca afaceri in teritoriile fostului URSS, (si oriunde altundeva), beneficiind si de puterea cu mult mai mare a firmelor si bancilor romanesti si europene.
– ar iesi imediat din zona gri, extrem de expusa pericolelor. In interiorul UE si NATO, sub protectia partenerului strategic SUA, amenintarea Rusiei ar deveni repede un vis urat si indepartat.
– ar vorbi romaneste oriunde. Oricand. Fara frica!
Sunt multi rusi din Basarabia, inclusiv din Transnistria, care isi dau copiii la liceele romanesti, pentru a putea face o facultate in Romania. O mare lectie petru romanii de peste Prut.

Pentru minoritarii din Basarabia
– Ar beneficia imediat de toate drepturile oferite de legislatia UE, cea mai avansata din lume. Iar Romania este cea mai avansata din Europa la acest capitol.
– Plus, bineinteles, toate celelalte avantaje ale cetatenilor europeni si a civilizatiei europene. Ar iesi din zona eurasiatica si ar intra in lumea civilizata!

Pentru noi toti
Vam avea mai mult curaj, pentru orice, orunde ne-am afla!

Pentru UE
– o piata de desfacere si investitii aproape virgina.
– expertiza adevarata, de la sursa, pentru spatiul ex sovietic.
– conectarea directa a UE la spatiul ex sovietic, adica la o piata uriasa cu resurse imense, prin reteaua de relatii economice pe care o au oamenii de afaceri basarabeni.
– un mare, mare castig de imagine, de politica, de diplomatie, de strategie, in fata lumii si a Rusiei.
– un exceptional precedent pentru celelalte membre ale Parteneriatului Estic: 
Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia si Ucraina. 

Daca politicienii romani renunta la comoditate si cei basarabeni la fotoliile caldute, unirea se poate face imediat, prin simpla hotarare a celor doua parlamente nationale. Fara referendum, fara sondaje, fara manipulari ziaristice, fara scandal.
S-ar rezolva pe loc si problema Transnistriei, pentru ca nu vad cum ar putea Rusia sa mai mentina trupe militare pe teritoriul UE si NATO!
Cat se tine Rusia de batoasa si cat de razboinica este in declaratii, daca este deconectata de la UE, moare prin „infometare”. Romania inca nu a facut uz in relatia cu Rusia de exceptionala pozitie de forta pe care i-o da calitatea de membru UE si de membru NATO. Inca.

Oricum, in cativa ani Bucurestiul va avea mult mai multe resurse si aliati pentru a indeplini obiectivele nationale romanesti, decat va avea Moscova pentru a le distruge.


Margaret Thatcher, in dialogul pe care l-a avut cu Gorbaciov, care voia să menţină URSS, dar sa-i dea alta coloratura politica, a spus foarte clar ca tarile baltice si Moldova n-au fost niciodata parte a imperiului rus. 

La 28 iunie 1991, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) si Larry Pressler (Dakota de Sud), membri ai Comitetului de politica externa al Senatului american, au prezentat Senatului un proiect de rezolutie in favoarea autodeterminarii si reunificarii Basarabiei si nordului Bucovinei cu Romania. Rezolutia a fost adoptata, si recomanda unificarea, in conformitate cu dreptul istoric.

Niste jurnalisti de la Cotidianul au calculat in 2007 cat ne-ar costa unirea cu Basarabia si le-a iesit cam 25 de miliarde de euro!
Intrebat ce parere are despre costurile unirii cu Basarabia, Varujan Vosganian (unionist impatimit) a raspuns: „Nu conteaza. Fiecare palma de pamant in plus, inseamna putere. Fiecare om in plus, inseamna putere!”
La aceeasi intrebare, Andrei Vartic (Basarabia) a raspuns: 
„romanii din Basarabia isi vor plati singurei re-unificarea. Doar sa se scoata hotarele de pe Prut.” „Germania a numarat nemtii, si nu banii din buzunarele lor.”

 

Virgiliu Culiceanu

 

Cu acest articol, al domnului Virgiliu Culiceanu, incheiem seria dedicata Unirii Basarabiei cu Romania, serie inceputa pe 25 martie. Scopul acestor articole a fost o incercare de rememorare a chinurilor inumane prin care romanii de dincolo de Prut au trecut nevinovati si, in acelasi timp, o imagine fotografica, am spune, a situatiei de azi, a modului cum este privita reintregirea Romaniei, prin prisma unirii cu Basarabia, a oportunitatii acesteia acum si a posibilitatilor noastre actuale.

Astazi se implinesc 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara Mama!

Standard

27 Martie 1918 – 27 Martie 2012

Totul despre Transnistria – ultima parte

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.

 

Sfâşierea Transnistriei

 

Kievul însă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk).69 Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G.Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM70, în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina.

 

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Rosie).

 

Iată câteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutâi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc.

 

Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.

 

Transnistria-a XI-a poruncă a decalogului românesc

 

Sub administraţie românească

 

Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară ,,Transnistria” ce se întindea între Nistru şi Bugul de până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de 44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor la 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei.

 

Păstrând vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: ,,Transnistria”, ,,Glasul Nistrului”, ,,Bugul”, ,,Gazeta Odessei”, ,,Ţara Bugului””, ,,Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul românesc ,,Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei.76 În satul Hârjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii).77 Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani.

 

În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldoveneşti, situatie existentă şi în prezent.

 

O Românie extrem-orientală

 

În 1966 R.Udler precizează că 240 localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V.Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai întâi fuseseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Şeptechiţă. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia.

 

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale.

 

Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

 

În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128).81 Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească ,,Luceafărul” care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un ,,alin pentru durerea ce mă încearcă” şi că ,,ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de ,,existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri”.

 

Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T.Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii ,,Transnistria”83 anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) şi nr. 12 din Râbniţa84. În întreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai deţineau în 1989 abia 12%.

 

În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I.Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână.85 Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.

 

Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C.Coposu că ,,integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.

 

Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.

…………………………..

În prima jumătate a lui 2005 se pare că multă lume e încântată de planul ucrainean de reglementare a conflictului. Acest plan prevede democratizarea regiunii prin alegeri monitorizate şi apoi tratative cu organe legitime. România propune retragerea armatei ruse, control al frontierei de către Chişinău, apoi alegeri şi tratative privind statutul regiunii care să respecte constituţia Moldovei. Acest plan convine Moldovei care în parlament a adoptat planul ucrainean cu multe amendamente încât este mai aproape de varianta românească. Se mai vrea intrarea în negocieri a SUA, UE şi a României. Rusia se opune şi mai ales în ce priveşte România. Cel mai periculos este planul Kievului care după alegeri la Tiraspol poate conduce la recunoaşterea internaţională a separatiştilor. Aceştia ar putea apoi cere autodeterminarea şi unirea cu Ucraina. Astfel o regiune în care populaţia cea mai numeroasă o constituie moldovenii poate să ajungă în graniţe ucrainene prin unirea populaţiei ucrainene cu cea rusă, în această formulă depăşind-o numeric pe cea română. S-ar pune atunci problema autodeterminării spre exemplu şi a unor raioane majoritar româneşti din Ucraina sau cecene din Rusia etc etc. Diplomaţia română a avut un puseu dat de Băsescu apoi a tăcut iar acceptând aproape să fie scoasă a doua oară de la masa tratativelor. Se ştie că în prezent părţi în rezolvarea conflictului sunt doar Moscova. Kievul, Chişinăul, Tiraspolul şi inactivul OSCE. România are interese acolo fiindcă cei mai mulţi locuitori sunt de un neam cu noi şi s-a văzut cu ocazia încercărilor de închidere a unor şcoli româneşti că aceşti fraţi ai noştri simt româneşte.

 

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de român ce se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut în beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îţi fă inimă rea ci treci mai bine la pagina sportivă.

 

 Cu multumiri deosebite domnului Viorel Dolha pentru permisiune publicarii articolului sau!

Viorel Dolha

 

Unirea Basarabiei cu Tara Mama, 27 Martie 1918 (II)

Standard

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

 

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţâ, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc.

 

Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.

 

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti.

 

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi -cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru.42 Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe ,,Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc.

 

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc.

 

ÎN 1918 TRANSNISTRIA CÂNTA ,,DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”

 

Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria la Balta o ,,mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici.

 

Pe vremea când ni se oferea Odessa

 

În 1914 Austria promitea României ,,toată Basarabia cu Odessa “ promisiune ce o va reînnoi.

 

Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase ,,Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”.47 Congresul învăţătorilor români din Rusia ţinut la Odessa a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

 

,,Pe noi cui ne lăsaţi?…”

 

În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei.48 Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce ,,Deşteptarea -societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

 

Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate.49 S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.

 

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”.52 Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.

 

Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă si în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casă” de V.Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta ,,Deşteaptă-te române”.

 

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui.53 Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

 

La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost ,,mai grea şi mai cumplită”.54 Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că ,,600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”.55 În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusă” spunea că ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.

 

RASSM-un stat românesc între Rusia şi România Mare

 

Opoziţie ucraineană la crearea RASSM

 

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome.57

 

Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească58 în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

 

Cu o suprafaţă , la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că ,,crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în URSS ,,a unei vieţi naţionale româneşti”.59

 

Tiraspolul în alfabet latin

 

Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească.60 Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume după cum reiese din paginile săptămânalului ,,Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): ,,s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească”.61

 

Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: ,,Plugarul roşu”, ,,Moldova Socialistă”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literară”, ,,Octombrie”, ,,Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică.62

 

Revenirea la ,,limba moldovenească” s-a făcut cu puşca

 

În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă63 şi exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168.64

 

Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna românilor transnistrieni”65 condusă de Şt. Bulat, ,,Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Nouă” redactată de N.Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională.66

 

Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

 

Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii ,,întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

 

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A.Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.

Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana.

 

  – va urma –

 

Viorel Dolha

 

Unirea Basarabiei cu Tara Mama, 27 Martie 1918

Standard

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.

Romanii din Transnistria-harta etnica

FOTO:

http://www.agentia.org

Incepand de astazi, RomaniaMilitary va publica, in fiecare zi, cate un articol dedicat acelei zile superbe, acelei bucati de pamant romanesc, groaznic oropsita. Vom arata cine suntem si de unde venim, noi romanii pe care Bunul Dumnezeu ne-a asezat intre Prut si Nistru si vom mai spune ca rautatile si nenorocirile abatute peste noi nu ne-au omorat inca.

Prin amabilitatea domnului Viorel Dolha

Totul despre Transnistria

Transnistria- ,,Ţara noastră de dincolo de Nistru”

Ţara nimănui

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre.Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru, cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia.

Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci. Istoricul ucrainian V.B.Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului ,,nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”. Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec.XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia. Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia. Încă la debutul mileniului al II-lea, această romanitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi ,,volohove” în zonă.6 În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o ,,unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie7, elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă.

La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii.

Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând ,,de fapt nimănui” deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă ,,nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

Cazacii români

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.8 Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei.9 După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori” -fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă10, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 165411, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei.

Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de ,,ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii 13 vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei şi Ucrainei”14 împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman15 şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte.16 Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea.

Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului.

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti.

Bugonistria

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov.20 Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: ,,mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului”.21 În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul ,,fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa.22 Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei.

În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.

Capitala unei ţări poartă numele unui român transnistrean

Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 a trecut cu sine Nistrul 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării.25 La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterinei a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de ,,transplantare a populaţiei amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug ,,două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba că acestei ,,Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A.I.Mavrocordat.26 Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici româneşti.27 Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Dombas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A.Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei.

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe.29 Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia ,,Moldovanca” populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori.

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I.Cantacuzino).31 În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.

Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii ce şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi întâi curator al universităţii din Moscova.33 Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie ( trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în ,,Istoria românilor din Transnistria” mai aminteşte de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei.34 Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin D.Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte ,,Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură.

În 1737 se năştea în Rusia, Nic Bantânş Camenschi urmaş de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii.36 Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor în 1878 în regiune.37 În 1854 se stingea la Odessa Al.Sturza, filozof al religiilor. N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică.38 Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L.S.Berg, afirma: ,,Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia ,,este duşmanul nostru natural”.


-va urma-

Viorel Dolha