TEHNICA BLINDATA: BLINDATE FRANCEZE (4)

Standard

Masina blindata, SAURER CAT, aparuta in anul 1928, a fost realizata in numar foarte mic, de doar 20 de unitati, toate destinate CAT (Compagnie Africaine de Transport) din Maroc. Acest vehicul blindat, era realizat pe sasiu de camion, fiind destinat recunoasterii. In Maroc insa, ele au indeplinit in principal rol de escorta a convoaielor companiei CAT, avand urmatoarele caracteristici: lungime 5,97 m; latime 1,96 m; inaltime 2,62 m; echipaj 4 oameni; motor in 4 cilindri, posibil Diesel; putere 35 CP; viteza maxima pe sosea de 45 km/h; blindaj de 8 mm; armament –mitraliera de calibrul 8 mm, Hotchkiss. Se pare ca unele dintre vehicule erau armate cu tun de calibrul 37 mm.

Saurer Cat

Acest vehicul a fost realizat pe sasiu de camion, fiindca filiala franceza a firmei mama elvetiene, Adolphe Saurer AG, din Suresnes –Automobile Industrieles Saurer, infiintata in anul 1909 –fabrica camioane pentru armata franceza (a realizat o productie mare, de diferite tonaje, dar in principal camioane de 5 tone, atat in WW I, cat si in WW II).

Interesant este faptul ca firma elvetiana, Adolph Saurer AG, a aparut in anul 1853, in districtul Arbon, cantonul Thurgau, fiind cel mai important producator de camioane grele din Tara Cantoanelor. Datorita calitatii lor deosebite, camioanele Saurer si motoarele ce le echipau (acestea erau extrem de fiabile, cu deosebire cele Diesel, ce dispuneau de injectoare moderne), au fost realizate sub licenta in mai multe tari, precum: Franta, Italia, Austria. Din anul 1915, firma Saurer a avut o colaborare foarte buna cu firma MAN, din Germania.

Saurer Germania

Pe timpul ocupatiei germane, productia firmei Saurer, filiala franceza, a fost destinata in mare parte germanilor, dar si trupelor regimului de la Vichy. Oricum, dupa capitularea Frantei, germanii au capturat un numar mare de camioane ale armatei franceze, printre care si Saurer de diferite tonaje. Pe toate acestea, bineinteles, nu s-au sfiit a le pune in serviciul propriu. Productia insa a fost foarte mare, spre exemplu, numai in anul 1943, s-au realizat 1374 de exemplare de 3-5 tone, pe benzina sau Diesel, avand motoare cu 6-9 cilindrii.

SAURER TYPE 3 -5 TONE

Mare parte dintre acestea erau destinate transportului de trupe si materiale, remarcandu-se insa vehiculele cisterna, ce puteau transporta combustibil sau apa, in rezervoare de 12-18 tone (un numar mic de asemenea vehicule specializate, intre 15-30 de unitati, au fost capturate de la francezi).

Saurer cisterna

Camioanele Saurer, au avut in exploatare germana si un rol sinistru. Un numar incert de asemenea vehicule, rechizitionate ori capturate, dar de uz civil, au fost echipate cu generatoare de gaz (rezultat din arderea combustibilului. Mai bine spus, era vorba de gazele de esapament extrem de toxice, ucigand prin asfixiere. Aceste camioane n-aveau prelata ci suprastructura metalica, in care erau urcate victimele nevinovate si nestiutoare –acestea credeau ca sunt transportate in alt loc, camioanele fiind dotate chiar si cu banci- iar usile se inchideau ermetic, putandu-se deschide doar din exterior. Se dadea drumul la motor, iar gazele de esapament rezultate in urma procesului de ardere al combustibilului era evacuat in interior, victimele sufocandu-se) si utilizate in lagarul de exterminare de la Treblinka, din Polonia (aproximativ 750000 de evrei de diferite nationalitati si 2000 de romi au fost ucisi aici). Cu toate acestea, SS a considerat „procedeul” ca avand „productivitate scazuta”, renuntand la acesta relativ repede. Sinistru, bietii oameni! Au fost folosite in acest rol inclusiv autobuze Saurer, avand motoare de 60-100 CP.

Saurer tip B

O varianta interesanta, dupa parerea mea, de vehicul blindat creat de catre firma Saurer, de aceasta data, filiala din Austria, este autoblindatul RR-7. El a fost realizat pentru armata austriaca, avand ca destinatie tractarea pieselor de artilerie. Doar 12 asemenea vehicule au fost realizate inainte ca Germania sa anexeze Austria (Anschluss) in anul 1938.

SdKfz 254

Dupa anexare, odata cu integrarea armatei austriece in armata germana, vehiculele RR-7 au continuat sa fie fabricate de catre firma Saurer, primind denumirea germana de, SdKfz 254 (cam140 de unitati au fost construite. Cateva zeci au primit motoare germane mai puternice, Daimler-Benz), participand la luptele din Polonia, Franta, Africa de Nord, Rusia si zona Balcanilor. Wehrmacht-ul, le-a folosit atat ca tractoare de artilerie, transportoare de trupe, vehicule de transmisiuni (antena avea forma unui cadru de pat), cat si ca vehicule de recunoastere, ele avand niste caracteristici foarte interesante –erau echipate atat cu roti de mari dimensiuni, cat si cu senile, dar intretinerea lor era destul de anevoioasa.

Cu toate acestea, vehiculul folosea in general rotile atunci cand se deplasa pe sosea ori teren accidentat (bineanteles, daca permitea terenul), economisind carburant si reducand uzura; transformarea roti-senile durand probabil, intre 3-5 minute.
SdKfz 254, avea urmatoarele caracteristici: greutate 6,4 tone; lungime 4,56 m; latime: 2,02 m-pe senile/2,20 m –pe roti; echipaj 7 militari; blindaj cuprins intre 6-15 mm, in functie de dispunere; motor: Saurer SRDV Diesel, in 4 cilindri, 70 CP/Daimler-Benz, Diesel, peste 70 CP; viteza maxima, cu motor Saurer, 60 km/h pe sosea, ruland pe roti; autonomie, cu motor Saurer, 500 km pe roti; armament: o mitraliera calibrul 7,92 mm, MG-34 (Maschinengewehr 34, germana, fabricata in numar mare –cel putin 350000 de unitati, ce putea fi utilizata si ca arma usoara AA –dispunea de un tripod Dreiben, avea racire cu aer si urmatoarele caracteristici: greutate: 12,1 kg, fara trepied/19,2 kg cu trepied; lungime 1219 mm; lungime teava 627 mm; cadenta de tragere cuprinsa intre 800-900 cartuse pe minut; bataia maxima: 4500 m, dar pentru eficacitate, se recomandau 1800-2000 m. Mitraliera putea fi incarcata cu: tambur, ce dispunea de 50/75 cartuse/banda, cu 50/250 de cartuse. Si armata romana a folosit aceasta mitraliera, de captura).
Un alt vehicul blindat francez, ce din pacate nu a intrat in productia de serie, a fost SCHNEIDER-LAURENT, realizat in anul 1928. Acesta era un vehicul amfibiu foarte reusit in acele vremuri, ce dispunea de roti si de senile –trecerea facandu-se in maxim 3 minute, ceea ce era o performanta.

SCHNEIDER-LAURENT

Vehiculul, destinat recunoasterii, avea o turela echipata cu un proiector si o mitraliera de calibrul 8 mm, Hotchkiss, si urmatoarele caracteristici: echipaj 3 militari; motor Diesel V8, 100 CP; lungime 5,99 m; latime 2,18 m; inaltime 2,44 m, pe roti; blindaj 15 mm; greutate 10 tone; viteza maxima pe sosea: pe roti, 45 km/h/pe senile, 30 km/h; viteza maxima pe apa 16 km/h; autonomie pe sosea, ruland pe roti, 40 km.

D’ARRET, a fost un tanc greu ce a avut mai multe variante propuse. El a aparut ca urmare a propunerii generalului Estienne de a se realiza un tanc de 40-50 tone, cu blindaj redutabil -60/70 mm, echipat cu un tun cu tragere rapida, calibrul 75 mm. Acest tanc, urma sa fie destinat distrugerii tancurilor inamice, dar si atacului pozitiilor fortificate, putand fi transportat pe calea ferata. S-a luat in considerare si dotarea cu doua tunuri de calibrul 75 mm, ce ar fi putut trage 12-15 proiectile/minut, la viteza initiala a proiectilului de 700 m/s; tancul, in aceasta varianta urmand a atinge viteza maxima in teren de 5-6 km/h –ceea ce era foarte putin, iar blindajul ar fi avut grosimea de: 10-15 cm, in partea frontala si dorsala a vehiculului; 60-70 cm, in partile laterale. Tancul avea greutate foarte mare, ce se apropia de 100 tone, ceea ce-i scadea extrem de mult mobilitatea.

Tancul D’arret

Pentru scaderea greutatii, a fost luata in considerare si o varianta simplificata, cu blindaj de 10 cm si greutate redusa la 70-80 de tone. Aceasta varianta urma sa dispuna de doua motoare electrice pentru turela echipata cu doua tunuri calibrul 75 mm. Intr-un final s-a optat pentru o varianta de 60-65 tone, inarmata doar cu un singur tun de calibrul 75 mm, in turela fixa, blindaj de maxim 12 cm frontal si 5-6 cm lateral, dispunand de un motor de 270 CP, ce teoretic permitea viteza maxima de 6 km/h in teren, si o autonomie probabila de 80 km.

Acest tanc, avea post de conducere dublu, iar tunul nu putea fi orientat in lateral –tancul nu dispunea de turela rotativa, ceea ce era un handicap major. Interesant este faptul ca turela in care se aflau cei doi membrii ai echipajului (comandantul si conductorul, ce stateau unul langa altul), frontal era inclinata, deviind loviturile inamice. In aceasta turela fixa, comandantul -care se afla in partea stanga – opera si tunul, dispunand de fante de observatie blindate si de un periscop pentru observarea campului de lupta.

Insa, datorita lipsei de fonduri, se preconiza ca inceperea productiei de serie sa debuteze abia in anul 1931, dar pana atunci, in iunie 1929, a fost luat in considerare un nou proiect. Acest nou proiect, era in mare parte diferit, urmand a fi dotat cu un tun mai mare, de calibrul 120 mm (viteza initiala a proiectilului fiind de 400 m/s), motor de 500 CP, viteza maxima in teren de 12 km/h, transmisie hidraulica, greutate 65 tone, blindaj – 50 mm, turela; 35 mm, partea frontala; 30 mm, partea dorsala; 15 mm, partea superioara. Acesta urma sa fie un distrugator de tancuri, dar a ramas ca si celelalte variante, doar la stadiul de proiect.

Desi proiectele tancului D’ARRET nu s-au materializat, experienta castigata de catre FCM (Forges et Chantiers de la Mediterranee) a dus la un nou proiect, realizat la sfarsitul anilor *30. Acest nou tanc, numit FCM F-1, era unul urias pentru acele vremuri (asta in conditiile in care Franta dispunea deja de un tanc greu, CHAR 2C, in serviciu din anul 1921, de aproximativ 70 de tone. Despre acesta vom vorbi intr-un articol urmator), avand aproximativ 140 de tone greutate si blindaj de 100 mm grosime.

FCM-F1

Acest tanc, dispunea de doua turele; turela principala avea un tun de calibrul 90 mm, iar cea secundara, continea un tun de calibrul 47 mm, la care se adaugau 6 mitraliere de calibrul 7,5 mm. Desi era o matahala de aproximativ 140 de tone, tancul atingea pe sosea viteza rezonabila pentru greutatea sa, de 20 km/h (24 km/h, dupa unele surse), fiind propulsat de doua motoare Renault V12, fiecare generand 550 CP, si o autonomie estimata la 200 km pe sosea. Acest tanc, datorita masivitatii sale, nu era destinat luptei cu tancurile inamice, ci doar distrugerii acestora din pozitii ascunse sau fortificate, dar si a atacarii fortificatiilor inamice. Din pacate insa, francezii n-au apucat sa construiasca decat un singur prototip, ce se pare ca a fost capturat si studiat de catre germani, inspirandu-i probabil (conform francezilor, dar informatia este interpretabila) in realizarea propriei matahale blindate, Panzer VIII Maus (Soarecele –o denumire simbolica, chiar hazlie. Tancul avea 188 de tone si blindaj cuprins intre 190-460 mm, arma principala fiind un tun de calibrul 128 mm). Germanii au ramas uimiti de acest proiect, cu atat mai mult cu cat Blitzkrieg-ul –Razboiul Fulger, doctrina militara ce a surprins complet Aliatii in prima parte a WW II, nu se potrivea deloc cu mobilitatea extrem de scazuta a F-1.

Desi era un proiect depasit de evolutia blindatelor, cu deosebire a celor germane (create in deplina concordanta cu doctrina „razboiului-fulger”, rapide si concentrate in mari unitati –cel putin in prima parte a razboiului. Francezii, aveau sa plateasca scump faptul ca nu erau organizati in mari unitati de blindate; blindatele existente, multe net superioare ca armament si blindaj celor germane, fiind alocate in numar mic pe la unitatile de infanterie ca forta de sprijin), tancul FCM F-1 era totusi impresionant: greutate de aproximativ 140 de tone; lungime 10,53 m; latime 3,10 m; inaltime 4,21 m; echipaj 9 militari; blindaj de 100 mm. Cele doua turele, erau echipate cu tunuri cu tragere rapida; turela din spate fiind mai inalta, pentru a permite tragerea fara probleme peste turela din fata.

FCM-2C

De parca nu era destul, si acest proiect a avut intarzierile de rigoare, obisnuite dealtfel in industria franceza pe atunci, datorate schimbarii dese a cerintelor operative si a proiectelor, dar si implicarii a mai multor firme concurente –fiecare cu propria viziune, propriile proiecte si interese, nefiind exclusa mita si scandalul. Astfel, la sfarsitul anului 1939, se avea in vedere montarea unui tun de calibrul 105 mm. Ca urmare, firma Schneider, colaborand cu alte doua firme, AMX si ARL (aceste doua firme intentionau ca in cel mai fericit caz, sa debuteze cu productia de serie a acestui tanc, abia la sfarsitul lui 1941), a primit sarcina de a realiza turelele pentru tunurile de calibrul 75/90/105 mm (unele surse vorbesc doar despre calibrele de 90/105 mm).

Dar, in ianuarie 1940, firma Schneider livrase firmei ARL doar patru turele, procesul tehnologic fiind complicat si costisitor, depasind posibilitatile de productie ale firmei, necesitand chiar noi utilaje si noi echipamente pe linia tehnologica. Si-asa, etapa de proiectare si dezvoltare a acestui tanc, cu numeroasele sale variante si schimbari de planuri si cerinte, papase din buget, nici mai mult, nici mai putin, intre 50-55 milioane de franci –o suma enorma in acei ani, aici intrand si platile catre firmele participante la proiect!

In luna martie 1940, comisia ce se ocupa cu achizitiile militare a aflat ca cele 90 de tunuri de calibrul 105 mm+turelele aferente, erau gata doar pe hartie, ceea ce a facut ca firma AMX sa fie inlaturata din program datorita „intarzierilor”. Oricum, intentia de a avea incepand cu luna iulie 1941, un ritm de productie de 3-4 tancuri pe luna, era mult prea optimista, iar varianta unei infrangeri in fata Germaniei, nici nu era luata in calcul. Ba din contra, Comandamentul Francez, chiar se gandea la o ofensiva impotriva trupelor germane, odata ce acestea ar fi deschis ostilitatile si s-ar fi „infundat” la Linia Maginot. Despre Blitzkrieg si cooperarea deplina intre Infanterie, Blindate si Aviatie, inca n-aveau habar; pacat, fiindca chiar au avut blindate moderne.

Interesant este faptul ca in februarie 1940, Societe d’Etudes et d’Aplication Mecanique, a propus Ministerului Apararii un proiect de tanc ce depasea cu mult posibilitatile tehnice ale industriei franceze si cerintele militarilor. Acest proiect, apartinea unui polonez, printul Andre Poniatowski, tancul fiind cu adevarat urias: greutate 220 de tone; urma sa dispuna de doua motoare Hispano-Suiza, capabile sa scoata 925 CP, provenind din industria aeronautica; latimea fiind estimata la 5 m, iar inaltimea la 12 m. Datorita masivitatii sale, tancul urma sa fie demontabil in doua parti –partea superioara ce cuprindea turelele si armamentul/partea inferioara ce cuprindea senilele, motorul, etc. Bineanteles, acest proiect a fost respins de catre autoritatile militare, dar el a existat ca intentie. Si daca ne gandim la asta, „Soarecele” german era cu adevarat „mic”! Va urma…

 

WW

 

 
Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET

www.chars-francais.net/…/index.php?…

  www.reocities.com/Pentagon/…/armcar1.ht

 philippe.boursin.perso.sfr.fr/autohi3b.htm –

 www.lesfrancaisaverdun-1916.fr/theme-cha

 www.warwheels.net/…/WFVFrance3HAUG

 militaires-d-hier.forumgratuit.org/t13…Franța

http://www.landships.freeservers.com/

http://www.tankhistory.com/

http://www.landships.freeservers.com/romfell_info.htm

forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/…

http://www.militaryphotos.net/…/showthread.php?…

 

3 răspunsuri »

  1. ..si in anii ’50 securitatea noastra folosea acelasi sistem de axfisiere; nu omora’ntotdeauna ocupantii banchetelor, cei mai puternici rezistau…

  2. În istoria „oficialà”, camioanele asfixiante au fost folosite la Kulmnhof (Chelmno), nu la Treblinka. Plus de grupele mobile în URSS si la un lagàr din Yugoslavia.

    Problema e cà în documentele de la Nuremberg se povesteste de motoare Diesel (care nu produc monoxid de carbon asfixiant). Dacà nu se insista asupra tipului motorului ar fi fost mai credibil.

  3. „Camioanele Saurer, au avut in exploatare germana si un rol sinistru. Un numar incert de asemenea vehicule, rechizitionate ori capturate, dar de uz civil, au fost echipate cu generatoare de gaz (rezultat din arderea combustibilului. Mai bine spus, era vorba de gazele de eșapament extrem de toxice, ucigand prin asfixiere. ” Faci confuzie între vehiculele dotate cu așa numitul gazogen (un dispozitiv care producea gaz, pe baza principiului gazeificării (http://en.wikipedia.org/wiki/Gasification), pentru a fi folosit drept carburant, datorită lipsei de motorină şi benzină) şi dubele pentru exterminare. În poza a doua este chiar un astfel de autocamion cu gazogen. Uite aici un exemplu de aplicare a acestui principiu pe mai multe tipuri de vehicule: http://www.missing-lynx.com/library/german/holzgasantriebdm_1.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s