Arhive zilnice: mai 25, 2012

Buna ziua! Faceti cunostinta cu Wasp, un UAV mai mic!

Standard

AeroVironment este mandrul realizator al acestei mici “”viespi” aeropurtate. Producatorul este si mai mandru de faptul ca US Air Forces ar fi acceptat-o in serviciu, ceea ce demonstreaza ca piticania are viitor.

Americanii au intentia de a folosi acest mic UAV in sistemul lor numit Battlefield Air Targeting Micro Air Vehicle (BATMAV) si pentru asta au semnat deja un contract in valoare de 2,447,949 $ .

Micul Wasp AE are datalink, poate transmite date si poate fi folosit pe post de releu pentru transmisia de date, text, video sau voce, dincolo de raza vizuala si este compatibil cu o multitudine de sisteme deja aflate in operare. De asemenea dispune si de sistemul Mantis i22 AE, in greutate de doar 275g. Acest sistem poate oferi imagini in color si  infrarosu cu acelasi sistem de senzori si cantareste doar 1,3kilograme.

Susnumitul Wasp AE

 

Sursa & foto: Defencetalk

 

 

DDG 1000 Zumwalt. Cel mai stealth american, acum si pe apa!

Standard

Si iata ce stie „micutul” sa faca!

Desi initial US Navy dorea 32 de nave de acest tip, taierile consecutive au facut ca din 2001 pana astazi sa se ajunga la doar trei nave care vor fi construite.

Zumwalt este o noua si revolutionara clasa de distrugatoare americane stealth si foarte silentioase. Informatiile care sunt astazi disponibile arata ca desi Zumwalt este cu aproximativ 40% mai mare decat  Arleigh Burke class, are o semnatura radar echivalenta cu un mic vas de pescuit si este la fel de silentios ca un submarine de atac Los Angeles.

 

Nava va avea capacitate extinse AA si anti-nava si foarte probabil va avea si posibilitati de tip ELINT. De asemenea noua clasa de distrugatoare vor avea la bord piese de artilerie foarte destepte (AGS http://en.wikipedia.org/wiki/Advanced_Gun_System), capabile sa foloseasca proiectile de artilerie ghidate. Zumwalt va avea doua astfel de tunuri.

Astfel in noiembrie anul trecut General Dynamics Bath Iron Works, a anuntat cu mare bucurie inceperea constructiei primului Zumwalt DDG 1000, capul clasei sale si spera probabil ca pana la sfarsi, sa reuseasca constructia a mai mult de trei nave, atate cate finanteaza Congresul astazi.

 

Mai multe si complete info pe Wikipedia 

 

Sursa&foto: defenceforumindia.com

CETATEA BUCURESTILOR. ISTORIA ARTILERIEI ROMANE (1)

Standard

Cu rol in apararea strategica pe pozitie, fortificatiile au inceput sa fie realizate in Romania la sfarsitul sec. XIX. Atunci, au inceput lucrarile la linia fortificata Focsani-Namoloasa-Galati, initiate de catre Regele Carol I, cuprinzand orasele Cernavoda, Silistra si in mod deosebit, Bucuresti (Cetatea Bucurestilor).

Primele studii cu privire la Cetatea Bucurestilor, au demarat in anul 1882, fiind realizate de catre o comisie condusa de Gheorghe Manu –artilerist, ce a indeplinit si functiile de ministru de razboi si prim ministru al Romaniei. Intr-un final, studiile la Cetatea Bucurestilor au fost atribuite de catre Regele Carol I, generalului belgian, Henri Alexis Brialmont (acesta era considerat in acea perioada, cel mai bun inginer militar in constructii de fortificatii, avand in palmaresul sau pe cele de la Liege, Namur si Anvers).

 

Conform planurilor realizate de catre inginerul belgian, aprobate de catre Carol I, se prevedea construirea unei centuri de aparare de 70 km in jurul Bucurestiului, care urma sa contina 18 forturi: Chitila, Otopeni, Mogosoaia, Jilava, Pantelimon, Cernica, Catelu, Leurdeni, Berceni, Popesti, Magurele, Bragadiru, Domnesti, Chiajna, Tunari, Stefanesti, Afumati si Bucuresti, fiind impartite in trei sectoare: I –numit si de N-E, compus din forturile numerotate de la 1 la 9 si bateriile laterale, sectorul intinzandu-se la est de Dambovita; II –numit si de S-E, cuprinzand forturile de la 10 la 13 si bateriile laterale, sector situat in aval de Dambovita si soseaua spre Giurgiu; III –numit si de S-V, cuprinzand forturile de la 14-18 si bateriile laterale. Forturile aveau diferite structuri:

-pentagonala –Chitila (fort 1) si Otopeni (fort 3), considerate a fi forturi mari de tip 1, realizate dupa schitele generalului Brialmont;

-pentagonala modificata, considerate de tip 2, precum Mogosoaia (fort 2) si Jilava (fort 13), forturi mari, realizate dupa schitele generalului Brialmont;

-trapezoidala, considerate de tip 3, cuprinzand forturile Tunari (nr.4) si pe cele cu numere de la 7-18 (nr.7 –Pantelimon; nr.18 –Chiajna. 12 forturi in total), realizate dupa schitele generalului Brialmont si modificate in anul 1887 pentru a rezista noului tip de obuz aparut in 1884, cunoscut sub numele de “obuz-mina”;

-tip 4, acvatic, structura pentagonala, format din fortul nr.5 Stefanesti. Acesta, era inconjurat din 3 parti de catre santuri umplute cu apa;

-fortul nr.6 Afumati era unic, avand structura pentagonala, dar modificata fata de tip 1/2.

Tunuri Gruson

Cel mai putin fortificat sector era cel sudic, datorita faptului ca generalul Brialmont a considerat ca fiind putin probabil un atac al capitalei Romaniei din aceasta directie. S-a inselat insa, fiindca exact pe acolo au patruns germanii in anul 1916, ocupand Bucurestiul si determinand refugierea autoritatilor romane in Moldova; asta in conditiile in care fortificatiile erau deja dezafectate in urma ordinului dat pe data de 17 august 1916,  cu doar o luna inainte de intrarea Romaniei in WW I, de catre ministrul de razboi de atunci, I.C Bratianu –acesta ordonand ca Cetatea Bucurestilor sa fie dezafectata iar fortificatiile demilitarizate.

Gruson, 53mm

Gruson, 57mm

Interesante sunt cuvintele feldmaresalului german, August von Mackensen, scrise in memoriile sale, ce a constatat cu stupoare la predarea Bucurestiului, ca orasul nu mai avea fortificatiile operative: “Mi-am imaginat cucerirea capitalei romane ceva mai razboinica decat a fost in realitate. Noi steam ca Bucurestii sunt o cetate puternica si adusesem pentru a o reduce material de artilerie de cel mai mare calibru. Cupolele sale blindate se transformasera in cupole de lemn. Spionajul nostru, asa de laudat de inamicii nostri, nici nu parvenise sa constate ca Bucurestii au fost dezarmati inainte de intrarea in razboi”. A fost acesta un esec al spionajului german? Cu siguranta, DA! Daca ar fi stiut, ar fi evitat un efort logistic important…

Gruson, calibrul 57mm, model 1916

Aceste forturi, erau deservite de catre baterii intermediare independente, in numar de 18, situate la o distanta de 2000 m intre forturi, a caror artilerie era protejata sub cupole cuirasate, ce se aflau in urmatoarele locatii:

forturile tip 1: Chitila (intre forturile1-2), Tunari (intre forturile 4-5), Stefanesti (intre forturile 5-6), Afumati (intre forturile 6-7), Pantelimon (intre forturile 7-8);

forturile tip 2: Jilava (intre forturile 13-14), Broscarei (intre forturile 14-15);

forturile tip 3: Mogosoaia (intre forturile 2-3), Cernica (intre forturile 8-9), Catelu (intre forturile 9-10), Magurele (intre forturile 15-16), Bragadiru (intre forturile 16-17), Domnesti (intre forturile 17-18), Chiajna (intre forturile 18-1);

forturile tip 4: Otopeni (intre forturile 3-4);

tip mixt A: Berceni (intre forturile 12-13);

tip mixt B: Leordeni (intre forturile 10-11) si Popesti (intre forturile 11-12).

  Intregul complex de fortificatii se intindea pe o suprafata de 120 de hectare, putand adaposti in caz de nevoie, aproximativ 33000 de militari. Tunurile ce se aflau in dotarea bateriilor intermediare independente, dintre forturi, erau de mai multe tipuri (despre unele dintre acestea am vorbit in articolele anterioare), precum: KRUPP, calibrul 105 mm, model 1891; sistem rusesc, calibrul 152,4 mm, model 1887; KRUPP, calibrul 78 mm, model 1868; Krupp, calibrul 150 mm, model 1885; ARMSTRONG, calibrul 152,4 mm, model 1883.

KRUPP, 210 MM, MODEL 1891

Lucrarile la Cetatea Bucurestilor au durat 10 ani (1884-1894) si au costat 111500000 lei aur, depasind cu mult costul initial estimate de 88275080 lei aur. Dupa unele estimari, astazi aceasta suma ar depasi 620 milioane de euro, insa pe atunci, ea reprezenta bugetul intregii armate romane pe cel putin trei ani, nefiind un proiect tocmai reusit (pe atunci probabil ca nu s-a stiut, dar terenul pe care fortificatiile masive au fost construite era inadecvat, neputand suporta greutatea imensa a acestora, multe dintre ele afundandu-se in pamant sau fiind inundate –spre exemplu, Fortul 3 Otopeni, este in prezent inundat)! Iata ce ne spune profesorul Ioan Scafes, de la Muzeul Militar National, citez: “Finantarea lucrarilor de fortificatii s-a transformat la un moment dat, intr-o problema majora a bugetului Romaniei”. Punct!

Desi, nu au avut un rol militar deosebit, cu toate ca Regele Carol I –el insusi format ca artilerist- avea totala incredere in acestea, declarand: “Tunurile vor bubui din toate forturile, din Bucuresti, Focsani, Galati, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de cari cerul sa pazeasca tara”; fortificatiile au insemnat totodata dezvoltarea infrastructurii, dispunand de o cale ferata si de o sosea (actuala Centura a Bucurestiului).

TURELA SCHUMANN

In urma dezafectarii Cetatii Bucurestiului, cele aproximativ 1100 de guri de foc au fost transformate in tunuri de camp si artilerie grea, de catre artileristii de la regimentele 1 Cetate (Focsani) si 2 Cetate (Bucuresti). Aceste tunuri, au suplinit lipsa pieselor de artilerie in randul unitatilor luptatoare –cu deosebire, a artileriei grele –fiind o solutie foarte buna. Oricum, aceste fortificatii erau deja depasite pe atunci de evolutia tehnicii si strategiei militare, iar germanii, se pare, ca aveau deja planuri detaliate ale acestora (au existat voci in epoca, care sustineau ca decizia luata de catre I.C Bratianu, de desfintare a fortificatiilor, a fost una justa –bazata pe informatia ca Germania avea prin spionaj planurile Cetatii –informatie ce ar fi parvenit de la serviciile secrete romane, care pe atunci purta numele de “Serviciul supravegherii stirilor”(SSS) –sediul aflandu-se in Palatul Postei Centrale, actualul Muzeu de Istorie a Romaniei. SSS, era organizat pe doua sectii: Postala si Telegrafica –posta cu strainatatea, corespondenta privata si cea militara; Corespondenta Telefonica –interceptarea corespondentei postale; distrugerea sau citirea corespondentei codificate si criptografiate; culegerea de informatii din scrisori si violarea corespondentei; asigurarea comunicatiilor militare si politice; informarea Regelui si a factorilor de decizie politici si militari, a MStM si a Cartierului General, etc). Cu toate acestea, Cetatea Bucurestilor a fost in acele timpuri, cea mai mare investitie cu caracter militar dinRomania, ce s-a dovedit intr-un final, inutila!

Cetatea Bucurestilor, dispunea de mai multe tipuri de piese de artilerie, care in acele vremuri erau considerate moderne, iar cupolele blindate erau foarte performante.

KRUPP, calibrul 210 mm, model 1891/1918 “IASI”

Obuzierul KRUPP, calibrul 210 mm, model 1891/1918 “IASI”, era initial montat in cupole GRUSON, model 1888 si MONTLUCON, model 1891. Acesta a fost transformat in piesa de camp, intre anii 1917-1918, laIasi. Aici, in cadrul “Atelierului pentru montarea artileriei grele” de la Uzinele Nicolina, au fost realizate afetul si mecanismele aferente, singura piesa originala ramanand teava obuzierului, ce cantarea 3125 kg. Mansonul exterior de otel aplicat pe teava, a fost realizat la Uzinele Krivazek dinKiev, strunjindu-se la Nicolina/Iasi. Afetul era asezat in pozitie de tragere pe platforma cu pivot, fiind legat de acesta prin frana de recul ce limita retragerea ansamblului afet-teava in timpul tragerilor. Frana de recul, conceputa la Nicolina/Iasi, era foarte simpla si robusta, cantarind doar 270 kg, iar afetul se rezema pe doua roti de tragere metalice mici, construite din tole nituite, asezate fiecare sub un perete al afetului, intr-o cutie compusa din doua tole ambutisate, facand corp comun cu peretele. Osiile fiind lungi, permiteau asezarea spre exterior a doua roti mari de lemn, usurand astfel rulajul in timpul deplasarii obuzierului –ceea ce a facut ca aceasta piesa de artilerie de calibru mare, sa fie unica in ceea ce priveste tragerea de pe roti.

 

Modificarile aduse obuzierului original, unele dintre acestea fiind unice in acele timpuri, au fost facute de catre inginerii romani, remarcandu-se in mod deosebit, inginerul Manoilescu (acesta a facut calculul de rezistenta al afetului, obuzierul “Iasi” ajungand sa cantareasca 8450 kg in baterie si 11950 kg in mars, pe trei trasuri. Asta in conditiile in care obuzierul original, cantarea 13215 kg in baterie si 21480 kg in mars, pe patru trasuri). Mai mult decat atat, inginerii romani au redus timpul de “punere in baterie” a obuzierului, pana la doua ore (fata de 10-12 ore cat dura initial), iar schimbarea rotilor dura doar 10 minute, datorita dispozitivului special creat de catre acestia.

Obvuzierul “Iasi”, calibrul 210 mm, model 1888/1916, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 210 mm; greutatea tevii GRUSON, 3125 kg; greutatea inchizatorului 225 kg; lungimea partii ghintuite 1738 mm; inclinarea ghinturilor: progresiva –de la 4º30’-11º50’; bataia maxima 6900 m; greutatea proiectilelor: obuz roman 140 kg/obuz francez 110,5 kg; greutatea incarcaturii: obuz roman 3,4 kg/obuz francez 3,9 kg; viteza initiala a proiectilului: obuz roman 245 m/s/obuz francez 315 m/s.

Tunul GRUSON, calibrul 53 mm, model 1887/1916, a dotat initial liniile fortificate Focsani (15 baterii a cate 6 turele)-Namoloasa (24 baterii a cate 3-5 turele)-Galati (30 baterii a cate 6 turele, 10 baterii a cate 3-6 turele si 10 turele in zona Brates), dar au fost si in dotarea capetelor de pod de la Cernavoda, Turtucaia (28 de turele) si Silistra (17 turele).

Tunurile erau de fabricatie germana, fiind deplasate cu trasuri mobile, cu 2-4 roti si tractate de 3 cai. Turela avea in compunerea sa 4 roti mici, putand fi fixate pe cele doua sine metalice fixate la trasura. La destinatie, turela era asezata direct de pe trasura pe sinele cazematei.

Tunul GRUSON, calibrul 53 mm, model 1887/1916, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 53 mm, cu “tragere repede”; lungimea totala a tevii 1302 mm; greutatea proiectilului 1,75 kg; viteza initiala a proiectilului 495 m/s; cadenta de tragere 30 lovituri/minut; inchizator tip “pana”; bataia maxima 3000 m; dispus in cupola: cu eclipsa, model 1887/turele transportabile, model 1888, sistem “Schumann”; echipaj 2 militari; unghi de tragere vertical de la -5º/+0º; unghi de tragere orizontal de 360º, o rotatie completa realizandu-se in 15 secunde; greutatea turelei transportabile 564 kg.

Aceste tunuri au fost folosite timp de 20 de ani ca artilerie de cetate, dar intre anii 1914-1916, au fost transformate in tunuri de insotire cu tragere inceata (334 de guri de foc) pentru infanterie (o baterie la o brigade si intre 2-6 baterii la divizie), afetele fiind realizate in tara (rotile se demontau, asigurand o precizie mai buna a tragerii). S-a realizat chiar si un tun AA improvizat, pe baza celui GRUSON, calibrul 53 mm, montat pe afet cu pivot, sistem “Colonel Burileanu” (Stefan Burileanu, a fost inginer, inventator, cercetator in metalurgie, general de artilerie si presedinte al Consiliului Tehnic Superior al Artileriei, Armamentului si Munitiei, doctor in stiinte matematice. El a fost creatorul tunului AA, calibrul 57 mm, GRUSON, a focosului cu durata lunga de ardere pentru tunurile AA, a unor noi proiecte de asemenea tunuri, a unui nou afet realizat in anul 1915 pentru tunul de camp de 150 mm).

Tunul GRUSON, calibrul 37 mm, model 1887, era constructiv asemanator cu cel de 53 mm, initial dotand linia nr.1 a sistemelor de fortificatii de la Focsani si Turtucaia (225 de tunuri). LaGalatierau 45 de baterii, fiecare avand cate 5 turele, iar la Turtucaia erau 14 turele.

In anul 1916, cele 225 de tunuri si un numar de 361284 de proiectile au fost retrase din forturi si stocate, neavand nicio contributie la WW I.

Tunul era dispus in turele transportabile, sistem “Schumann”, avand lungimea tevii de 23 calibre, bataie maxima cuprinsa intre 2000-2740 m, 2 servanti, greutatea proiectilului de 1,66 kg si cea a turelei de 564 kg.

Tunul HOTCHKISS, calibrul 57 mm, model 1888/1916, era initial dispus pe afeturi de ambrazura, in turele rotative cu eclipsa sau utilizat ca piesa mobila de flancare (model 1891). Turela era de tip SCHNEIDER, model 1891, fiind deservita de 3 militari, avand un mecanism cu contra-greutate, ce permitea ca dupa tragere, cupola metalica sa fie coborata.

247 de asemenea tunuri au fost in dotare, ele fiind demontate inainte de intrarea Romaniei in WW I de pe vechile amplasamente si utilizate astfel: 79 au fost transformate in tunuri de insotire pentru infanterie sau ca tunuri de munte (cate o baterie la fiecare din cele 6 brigazi mixte de infanterie si la brigada de graniceri); 36 de exemplare (6 baterii) au fost transformate in artilerie de munte; 132 de piese au fost transformate in tunuri AA (72 de catre colonelul Negrei si 20 de catre colonelul Burileanu).

La tunurile AA, afetele le-au fost modificate, fiind dotate cu aparate de ochire pentru tragere antiaeriana, avand bataia verticala de 3500 m. Aceste tunuri au folosit focosul special al colonelului Burileanu, cu ajutorul caruia, in vara anului 1917, au fost doborate cateva avioane germane la Marasesti, Barlad si Piatra-Neamt.

Solutia modificarii in tunuri AA a celor de cetate, GRUSON si HOTCHKISS, a fost una inspirata, fiindca primele tunuri destinate exclusiv combaterii tintelor aeriene, au aparut in Armata Romana, in august 1916 (atunci, pe data de 15 august 1916, s-a infintat “Corpul Apararii Antiaeriene”, avand in compunerea sa: 6 baterii a cate 4 tunuri de calibrul 75 mm; 8 sectii de mitraliere; 12 sectii de proiectoare de 90 cm; 22 posturi de observare –acestea fiind destinate exclusiv, apararii Bucurestiului). Acestea erau de calibrul 75 mm, model 1911, sistem DEPORT –fabricate de catre firma italiana “Vickerstemi Spezia”, 4 asemenea tunuri au fost achizitionate printr-un contract incheiat in decembrie 1914. Ulterior, dupa intrarea Romaniei in WW I, au mai sosit intarainca 12 tunuri AA, de fabricatie franceza, PUTEAUX, de calibrul 75 mm.

 

WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; Muzeul Militar National;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

b365.realitatea.net › NEWSDIN CARTIER

www.roaf.ro/ro/cer_senin/arhiva/2004/Nr.1.pdf

reptilianul.blogspot.com/2011/05/forturilebucurestiului.html