Arhive pe etichete: istoria armelor nucleare

MAREA BRITANIE SI ARMA NUCLEARA (3)

Standard

  Intr-o discutie cu Roosevelt ce a avut loc in luna octombrie 1942, Stimson a abordat problema colaborarii cu Marea Britanie. Subliniind ca 90% din lucrari se executau in SUA, el a sugerat ca viitoarele schimburi cu englezii sa fie mentinute la un nivel minim. Roosevelt a fost de acord, considerand ca obligatiile sale fata de Churchill in aceasta privinta erau foarte vagi.

Avand acoperirea lui Roosevelt, administratorul stiintific Bush nu le-a lasat englezilor nicio speranta. In raspunsul catre Anderson, el a refuzat cererea de construire a unei uzine-pilot britanice de separare izotopica in Statele Unite, pe motiv ca programul american era deja supraincarcat.

Englezii au protestat, si s-a hotarat sa se supuna din nou problema lui Roosevelt. Acest lucru s-a facut in decembrie 1942, in luna in care pila lui Fermi a inceput sa functioneze, in timpul unei sedinte a consiliului de conducere al sectiei S-1. Presedintele a confirmat atunci, decizia de lansare a efortului industrial ce avea ca scop, realizarea primelor bombe atomice la inceputul anului 1945. Exact la un an dupa atacul de la Pearl Harbor, puternica masina industriala americana era pus ape roate, urmarind realizarea celui mai formidabil proiect militar de pana atunci –realizarea bombei atomice!

In ceea ce-i priveste pe englezi, Roosevelt a decis limitarea schimburilor la nimic mai mult decat informatii pe care tara primitoare putea sa le solicite pentru scopuri militare imediate.

La inceputul lunii ianuarie 1943, americanii au trimis un memoriu englezilor si canadienilor, precizand conditiile in care vor avea loc in viitor schimburile de informatii intre Statele Unite si partenerii lor. Pentru echipa anglo-canadiana, care tocmai se stabilise in Canada si astepta sa profite de apropierea de laboratorul din Chicago si de inepuizabilele resurse financiare americane, aceasta decizie a reprezentat o lovitura cumplita, fiind vazuta ca fiind o declaratie de disociere din partea SUA; si asta, dup ace pana atunci, schimburile de informatii intre cercetatorii englezi si cei americani fusesera complete.

In confruntarea ce a urmat, englezii credeau ca mai detin un atu (se inselau insa amarnic, dar nu stiau asta inca!). Acest atu era Canada, care poseda o mina de uraniu, a doua ca marime din lume, dar el era deja pierdut, fiindca la sfarsitul anului 1940. Edgar Sengier, directorul executiv al societatii Union Miniere du Haut Katanga hotarase, dand dovada de o mare capacitate de anticipatie (posibil ca SUA sa fi facut aici, un joc “inteligent”), expedierea din Africa la New York a unei cantitati considerabile de minereuri foarte bogate in uraniu –circa 1200 de tone, cam tot atat cat rezervele de uraniu detinute de catre Belgia la inceputul razboiului. Acest stoc a fost cumparat mai tarziu de catre “Proiectul Manhattan” impreuna cu o alta cantitate deja extrasa, care se afla in Congo. Aceste achizitii erau vitale pentru succesul efortului american, deoarece extractia acestui minereu a fost intrerupta in Africa inca din 1937, nefiind reluata pana in anul 1944.

Din acest motiv, mina canadiana devenea un atu primordial pentru Imperiul Britanic (credeau in mod eronat ca pot “santaja” SUA sa-i faca “parteneri” cu drepturi depline in programul nuclear. Lovitura, statea sa vina, urmand sa-i trezeasca definitiv pe britanici, din “visul nuclear propriu”), fapt despre care guvernul canadian fusese informat in 1942. Dupa aceasta notificare, guvernul canadian, fara a informa Marea Britanie, a autorizat in decembrie 1942 compania miniera canadiana sa semneze un contract de vanzare cu guvernul american, privind toata productia pana la sfarsitul lui 1946. Englezii, n-au aflat de acest contract de vanzare cu guvernul american, decat in primavara lui 1943, si asta, din surse particulare, fiindca atat americanii cat si canadienii, “au uitat” sa-si informeze “partenerii”…

Ba mai mult decat atat, englezilor li s-a “explicat” ca ministrul canadian de resort, Clarence Howe, nu si-a “dat seama” de importanta tranzactiei cand contrasemnase contractul, facandu-l pe Churchill sa spuna ca acesta “a tradat Imperiul Britanic” (o “tradare” lesne de inteles. In acei ani, Anglia nu putea asigura Canadei cele necesare efortului de razboi, acest lucru fiind posibil doar SUA).

Astfel, cei aproximativ 100 de cercetatori britanici condusi de catre Halban, se vedeau cu munca restrictionata, neavand acces direct si neangradit, la uraniu, apa grea si ajutorul tehnic american.

In mai 1943, la Washington, Churchill l-a intalnit din nou pe Roosevelt si a mai pus o data problema uraniului. El si-a sustinut convingerea ca in domeniul atomic, ca si in toate celelalte domenii ce fac obiectul unor eforturi commune, este necesara colaborarea, indiferent de proportiile relative ale contributiei celor doi parteneri (credea profund in “parteneriat”, fiind un gentlemen, insa, planurile SUA de a domina in acest domeniu, ulterior, nu se potriveau deloc cu fair-play-ul britanic). Din nou, Roosevelt si-a luat angajamente cu totul satisfacatoare pentru britanici, pe care insa stia foarte bine ca n-avea cum sa le respecte. Aceste angajamente, nici de aceasta data, n-au avut vreo urmare practica.

Cu toate acestea, in iulie 1943, situatia s-a schimbat oarecum. Ministrul american de razboi, Stimson, care se afla la Londra impreuna cu Bush pentru a discuta, printre altele, probleme tinand de lupta antisubmarina impotriva germanilor, au fost convocati de catre Churchill. Astfel, pe data de 15 iulie 1943, Churchill isi manifesta fata de Bush profunda nemultumire si indignare fata de evolutia problemei uraniului. O saptamana mai tarziu, primul ministru britanic i-a primit pe Stimson si Bush in Downing Street, in prezenta lui Anderson si Cherwell. Dupa evocarea, cu amaraciune, a istoriei trecutului apropiat, Churchill, care probabil si-a dat seama ca Anglia ar putea ramane “pe afara” in ceea ce priveste programul nuclear, a fost de acord cu un nou proiect de colaborare cu SUA, in termenii dictate de aceasta, cerandu-i lui Anderson sa-l redacteze in termeni acceptabili pentru americani.

Din acest moment, toate probleme s-au rezolvat rapid. Anderson s-a dus la Washington si nu a intampinat nicio dificultate in a elabora un text final pentru un acord de colaborare, care doua saptamani mai tarziu a fost prezentat sefilor de stat la conferinta la nivel inalt, de la Quebec-Canada.

Aici, pe data de 19 august 1943, s-a semnat un acord privind “Reglementarea colaborarii organismelor SUA si Regatului Unit in problema Tube Alloys”. Canada, desi nu era parte semnatara, a fost permanent informata de stadiul negocierilor, deoarece trebuia sa fie asociata la implementarea acordului.

Acest prim tratat atomic international avea sa influenteze politica mondiala si dominatia SUA, dupa sfarsitul razboiului, Anglia sperand, ca intr-un final, sa se afle si ea alaturi de partea americana. Acest tratat, stabilea dreptul fiecaruia dintre parteneri (SUA+Anglia) drept de veto asupra comunicarii informatiilor secrete unei terte parti, precum si dreptul de a impiedica orice transfer de cunostinte, inclusiv fata de Aliati (cu alte cuvinte, asigura, dupa razboi, hegemonia anglo-americana in domeniu nuclear, si suprematia SUA in special. N-aveau de unde sa stie ca lucrurile nu vor ramane asa, URSS fiind la curent cu toate cercetarile nucleare anglo-americane, prin spionaj. Cu alte cuvinte, de ceea ce le-a fost frica, n-au scapat!).

Acest acord, urma sa se aplice in trei domenii: procurarea materialelor nucleare, participarea oamenilor de stiinta britanici la lucrarile intreprinse in Statele Unite si proiectul anglo-canadian. Acest acord a dus la excelente relatii intre generalul american, Leslie Groves (conducatorul “Proiectului), si savantul englez in domeniul nuclear, James Chadwick (laureate al Premiului Nobel, desemnat de catre guvernul britanic sa tina legatura cu americanii). Se deschisese insa, pentru Marea Britanie, “poarta” catre arma nucleara…

 

 WW

 

Surse poze si informatii: Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.

Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

COREEA DE NORD SI ARMA NUCLEARA

Standard

Coreea de Nord (Republica Populara Democrata Coreeana/DPRK –Democratic People’s Republic of Korea/Choson Minchu-Chui Konghwa-Guk), este ultimul stat comunist, model Stalin, condus de catre un dictator, al carui regim este considerat, pe buna dreptate, ca fiind numai bun de dus la azilul de nebuni. Acest regim, este intens sustinut de catre Departamentul Securitatii Statului (serviciile secrete nord-coreene) ce se subordoneaza direct “Liderului Suprem”, omniprezente si foarte temute de catre cetatenii acestei tari.

Aceste cuvinte ce se regasesc pe site-ul oficial al acestui stat, ne arata clar ce este, cum este si mai ales, cui apartin cei aproximativ 23 milioane de cetateni si 120540 km/patrati de teritoriu: „RPDC este orientat profund spre socialism, care întruchipează ideea şi conducerea tovarăşului Kim Ir Sen, fondatorul Republicii şi tatăl socialistei Coreea.” Recent am vizionat un reportaj pe TVR 1, facut de catre Adelin Petrisor in Coreea de Nord –in care s-a vazut nivelul de indoctrinare, frica si adulatia impusa cetatenilor cu privire la fostii/actualii presedinti apartinand clanului Kim. Nivelul de „cult al personalitatii” (bine cunoscut si la noi, nu cu multi ani in urma. Pe langa „modelul” nord-coreean, la noi, era simpla glumita, un spectacol de prost gust!) a atins culmi inimaginabile pentru o minte rationala, depasind cu mult limita bunului-simt si cea a spectacolului. Cateva exemple edificatoare de adulare si chiar zeificare a presedintilor in Coreea de Nord, absoluti toti facand parte din aceeasi dinastie conducatoare, Kim: Kim Il-Sung, a fost declarat oficial –„Presedinte etern”; Kim Jong-il (fiul lui Kim Il-Sung), a beneficiat de cult al personalitatii dus la extrem, bucurandu-se de aceleasi privilegii ca si tatal sau, fiind venerat ca erou, mare om politic, considerat a fi “om maret” si…regele-zeu. Pentru el, Constitutia tarii a fost schimbata in aprilie 2009, numindu-l “lider suprem”. “Suprem” intr-adevar, fiindca maria sa Kim, numai intr-un an consuma coniac Hennessy in valoare de peste 700000$, iar amaratii de coreeni se multumeau cu un castig anual de…900$, indurand foame atroce si lipsuri de neimaginat –sobolanul, este considerat “delicatesa”, fiind consumat de catre bietii oameni lihniti de foame; astazi, noul conducator, “al Revolutiei” -Kim Jong Un, si el “lider suprem”, fiu al lui Kim Jong-Il, continua “traditia” vietii de lux si a cultului personalitatii, atat de draga dinastiei Kim.

Chiar din primul discurs adresat natiunii si armatei, acesta declara, citez: „Superioritatea militară şi tehnologică nu mai este doar în mâinile imperialiştilor. Vremurile în care inamicii ne ameninţau şi ne şantajau cu bombe atomice au trecut de mult. Nici o ţară nu ne poate ataca. Am acumulat destulă experienţă, iar acum putem învinge orice inamic, drept pentru care prezint cele mai curate gânduri de respect marilor tovarăşi Kim Il-Sung şi Kim Jong-Il. În drum spre victoria finală!”. Punct!  Despre armamentul nuclear al Coreeii de Nord, nu se cunosc foarte multe, dar politica militara graviteaza in jurul ideii de inamic perpetuu, vizate fiind Coreea de Sud (stat capitalist, cu o economie superdezvoltata, industrie pe masura si o armata foarte bine echipata) si bineanteles, SUA.

Armata Nord-Coreeana, insumeaza aproximativ 1,15 milioane de oameni (a patra ca marime in lume), la care se adauga forte paramilitare numeroase (aproximativ 200000 apartin Ministerului Securitatii Publice -fortele de securitate si granicerii; iar intre 1,5-3 milioane de oameni, apartin Militiei Populare). Serviciul militar in Coreea de Nord este printre cel mai lung din lume: cinci ani in Fortele Terestre, 10 ani in Marina si trei ani in Aviatie –dar, acesta este considerat o “binefacere”, deoarece acolo se mananca bine, Armata fiind considerate principala institutie a statului, aflata in slujba “maretului Kim” si a dinastiei din care provine, considerate “creatoarea natiunii”. Doctrina militara a Coreei de Nord, graviteaza in jurul ideii obsesive a conducerii politice de reunificare a ambelor state coreene, bineanteles, in „raiul comunist” utopic. Aceasta doctrina, prevede chiar reunificarea prin forta a celor doua Coreei, statul (al carui reprezentant unic este Dictatorul, aflat in tot si-n toate!) mentinand o Armata numeroasa, prin eforturi considerabile in detrimentul nivelului de trai si a bunastarii propriilor cetateni (acestia nu poseda nimic, totul fiind dat de catre „Marele Conducator”, care le „asigura” in schimbul loialitatii si a adulatiei, apartamente, hrana, etc, iar automobilul este destinat, in principal, slujbasilor, securistilor, militarilor si fruntasilor partidului unic conducator, Partidul Comunist din RPDC). Doctrina militara, bazata pe „confruntare” (ce bineanteles, aduce automat…”victoria” pentru Armata Nationala) are influente sovietice si chineze, state cu care RPDC are relatii foarte bune, ajutand-o sa-si creeze propria armata si chiar, asa-zisa „Forta de atac strategic”! Armata RPDC, are rolul „istoric” de a distruge fortele inamice, de a ocupa si controla teritoriul inamic, dar si de a „distruge” vointa de lupta a acestuia! Sic! Insa, toate acestea sunt simple hau-hau-ri, specifice comunismului stalinisto-maoist, dictatorial, fiindca in realitate, armata RPDC este cu ani lumina in urma celei sud-coreene, mult mai bine dotata, mult mai bine instruita si hranita. Nivelul tehnologic al arsenalului nord-coreean este, in marea sa majoritate, la nivelul anilor *60-*70, desi s-au facut oarece imbunatatiri si modernizari, in special cu suport chinez.

Fortele Terestre, dispun de: 1,05 milioane de militari, dintre care 70000 reprezinta Forte Speciale (cele mai numeroase din lume!) si 500000 rezerve; 20 Corpuri de Armata; 2 divizii blindate; 27 divizii de infanterie; 5 divizii mecanizate; 6 brigazi blindate independente; 4 brigazi de artilerie; 20 regimente independente de artilerie; 2 divizii SAM; 4 regimente+1 brigada de ROT; 5 batalioane de trupe aeropurtate; un corp de Forte Speciale, compus din: 3 regimente de comando, 3 regimente amfibii, 4 regimente de cercetare/recunoastere.

Echipamentul acestor forte este unul pestrit, compus in principal din tehnica sovietica si chineza: cel putin 3600 de tancuri de tip T-54/55/62 (varianta locala, CHONMA-HO/SKY HORSE), Type 59 -172 unitati, PT-76 -300 unitati, Type 62. La acestea se adauga un numar de aproximativ 200 de tancuri de fabricatie autohtona, M2002 P’OKPOONG I/II/III, intrat in dotare din anul 2002 (probabil o corcitura, dar superioara acestora, intre T-62/72/80, ba chiar T-90 si Type 88, dupa cum sustin nord-coreenii! Tancul, are cel putin 44 tone; tun de 115/125 mm, mitraliera AA de 14,5 mm-KPVT si una de 7,62 mm-PKT, lansatoare de grenade; avand probabil si blindaj compozit de provenienta ruseasca; FCA (Fire Control System) de provenienta Iran; senzori infrarosu (TPN-3-49 si TPN-4) si sistem de marcare a tintelor cu laser; cel putin 1000 CP, 60 km/h viteza maxima si aproximativ 500 km autonomie. Ultimul model, se pare ca dispune de blindaj ERA, cel mai probabil de conceptie chineza. Daca-i asa, si nu doar propaganda ieftina, nu-mi ramane decat sa constat cu mahnire, ca cel putin ca putere de foc si protectie, tancul nord-coreean este net superior TR-ului nostru –daca aia au putut, noi de ce nu!?). Au cel putin 140 de autovehicule blindate de tip BA-46 (probabil o dezvoltare a celor sovietice din WW II, BA-10); peste 2500 de transportoare blindate (peste 200 unitati –BMP 1; 1600 –BTR -40/50/60/152); peste 3500 piese de artilerie (100 mm, 122 mm, 130 mm, 152 mm, inclusiv artilerie autopurtata de 122/152 mm si mortiere de 81/120/160/240 mm); peste 2000 de lansatoare de proiectile reactive de calibrul 107/122/130/200 mm; rachete antitanc de tip SAGGER si ROT-uri (54-FROG 7; 100 SCUD-B; 36 SCUD-C; KN-02 –copie dupa SS-21 SCARAB/OTR-21 TOCHKA sovietica, racheta balistica cu raza scurta de actiune, de aproximativ 70-120 km, montata pe TEL.

 

BM-25 MUSUDAN

Poate fi dotata cu o singura ogiva nucleara de 10/100 KT, dar si cu incarcatura exploziva si chimica de cel mult 480 kg –RPDC dispune de cantitati insemnate de arme chimice, Sarin, Soman, dar si de arme bacteriologice, precum virusi de variola si ciuma); peste 8000 de tunuri AA de 23/37/57/85/100 mm, precum si instalatii ZSU-23-4 (SHILKA-SPAAG, sovietic din anii *60, intr-un numar nedefinit)/57-2 SP (Obyekt 500, sovietice, din anii *60, peste 250 unitati pe sasiu de Type 59 –copie chineza a T-54 sovietic); peste 800 de instalatii SAM de tip SA-2 (probabil doar vreo 300 dintre ele mai sunt operationale. Cateva probabil, au fost modernizate cu ajutor chinez si aduse la standard HQ-1/Hong Qi-Red Flag, marindu-se rezistenta la contramasuri electronice si bruiaj), 30 de SA-3, 24 de SA-5/7.

ROMEO -PRK NAVY

Marina RPDC, dispune in general de nave vechi si depasite, in numar mare –aproximativ 708 unitati, avand 43000 de oameni si 40000 de rezervisti. Pricipalele baze navale se afla la: Nampo, Wonsan, Mayang-Do, Cha-Ho, Pando, Munchon, Pipa-Got, Tasa-Ri. Cele mai multe dintre aceste nave sunt de tonaj mic si nu pot opera la mai mult de 50 de mile de tarm, constand in vedete-torpiloare si vedete de patrulare, avand armament cu calibrul cuprins intre 25-37 mm. Concret, au in dotare: patru fregate din clasa NAJIN, de prin anii *70, probabil de provenienta chineza, fiind o copie dupa cele sovietice, KOLA (doua dintre acestea sunt retrase si stocate); 25 de submarine din clasa ROMEO de 1800 tone -dintre care cel putin 4 sunt importate din China (Type 33 –copia locala a celor sovietice), restul fiind construite local cu ajutor chinez, putand fi echipate cu 12 torpile sau 28 de mine; 4 submarine din clasa WHISKEY –sovietice (aceste submarine au capacitatea de a purta rachete, in 2-4 containere montate pe coca, lansandu-le numai de la suprafata); aproximativ 25 de submarine de atac, infiltrare si recunoastere, de clasaSANG-O/K-300 (submarine de coasta –SSC, de conceptie iugoslava, de prin anii *70 –clasa HEROJ); clasa YONO (130 de tone, armate cu doua torpile si mine.

WHISKEY-PRK NAVY

Cel putin 10 sunt operationale, iar un asemenea submarin a fost „vedeta” incidentului din data de 26 martie 2010, cand a fost torpilata corveta sud-coreeana CHEONAN –clasa POHAN. Torpila era de tipul CHT -02D, de fabricatie nord-coreeana, bazata pe efectul „Bubble Jet” –mina/torpila detoneaza in apa la mica distanta de tinta, explozia creand un balon de aer in apa ce se ridica catre suprafata, producand mari avarii navelor –putandu-le chiar rupe in doua, datorita energiei mari eliberate); aproximativ 50 de submarine de buzunar din clasa YUGO (de conceptie iugoslava, clasa UNA. Se pare ca asemenea submarine se afla si in dotarea iranienilor); 18 nave purtatoare de rachete din clasa SOJU (OSA, produse si modernizate in China, purtatoare de rachete CSS-N1 SCRUBBRUSH/SY-1, varianta P-15 TERMIT sovietica), la care se adauga 12 nave de tip OSA-1 si 10 de tip KOMAR (unele produse se pare, sub licenta, dar purtatoare de P-15 TERMIT), 9 din clasa SOHUNG (de provenienta chineza, purtatoare de rachete SY-1), 24 din clasa P6 (URSS) si 6 din clasa HAINAN (China), 18 nave torpiloare din clasa AN JU, 52 din clasa CHONG JIN, 13 nave de patrulare din clasa SHANGHAI II (Type 062, China), 18 din clasa SINPO (P-6 sovietic, facut pe plan local), 12 din clasa TAE CHONG, 12 din clasa IWON, 37 din clasa SIN HUNG, 88 din clasa KU SONG. Marea majoritate a acestor nave sunt vedete rapide sau vedete torpiloare, facute pe plan local dupa cele sovietice ori chinezesti din anii *70-*80 –chiar si mai vechi, datand din razboiul coreean si WW II, depasite si anacronice, iar expertii NATO sunt sceptici in legatura cu nivelul lor de operativitate, avand indoieli si in ceea ce priveste credibilitatea Marinei RPDC, ca forta.

SANG-O

Multe dintre acestea au suferit transformari, precum cele sovietice din clasa SO-1 (nave vanatoare de mine), care sau transformat in torpiloare, fiind denumite SARIWAN (cel putin 4 unitati). Au multe nave amfibii, unele provenind din nave sovietice ori chinezesti, modificate in santierele locale, precum: 8 din clasa HANTAE –LSM (200 tone si 48 m lungime), 16 din clasaHUNGNAM-LSM, 100 din clasa NAMPO-LCP (82 tone si peste 27 m lungime. Aceasta este de fapt, P-6 sovietica modificata pe santierele locale si dotata cu rampa), 7 din clasa HANCHON –LCU (145 tone si peste 35 m lungime), 70 din clasa SONGJONG I/II/III, nave de asalt pe perna de aer –LCPA (armate, cu lungimi cuprinse intre 18-25 m), 5 nave auxiliare de salvare si recuperare (din clasele: KOWAN, SRS-Submarine Rescue Ship, un singur exemplar, de 84 m, catamaran; DONGHAE 101, HSS –Hydrographic Survey Ship, o singura nava de 260 tone;DONGHAE 102, HSS –Hydrographic Survey Ship, o singura nava de 1100 tone; SOHAI 201, HSS –Hydrographic Survey Ship, o singura nava de 260 tone; SOHAI 202, HSS –Hydrographic Survey Ship, o singura nava de 1300 tone. Provenienta acestora este incerta, dar probabil sursa este China. Multe dintre navele de debarcare sunt de capacitate mica, putand duce 30 de soldati si nu mai mult de 3-4 tancuri usoare amfibii. Acestea pot fi armate cu 1-2 rachete containerizate de fabricatie chineza in caz de conflict, dupa unele surse, cel mai probabil de tipul SY-1/P-15 TERMIT). Apararea de coasta, formata din 2 regimente, are in dotare 12-15 baterii de rachete SS-C-2 SAMLET/S-2 SOPKA (aparuta prin anii *60, de fabricatie sovietica, subsonica, cu raza maxima de actiune de 90 km si ogiva conventionala de 600 kg. Este o varianta a rachetei anti-nava, KS-1 KOMET) , CSSC -2 SILKWORM (HY-1,varianta chinezeasca a P-15 TERMIT, sovietica) si probabil, CSSC -3 SEERSUCKER (HY-2/C-201, racheta antinava, bazata pe P-15 TERMIT/STYX, bataie maxima 100 km), si tunuri de 122/130 mm.

KN-8

KN-08 IRBM

 

Fortele Aeriene, insumeaza aproximativ 80000 de oameni, avand 6 divizii aeriene. Principalele baze aeriene se afla la: Pyong-ni, Namsi, Nampo, Yenchi, Pyongyang, Taechon, Saamcham, Sinuiju, Taechon, Viji, Wonsan. Are in compunerea sa: 10 escadrile echipate cu avioane SU-7 (30 de unitati), SU-25 (10 unitati), MIG-29 (50 de unitati) si Q-5/A-5 (in variante diferite, precum Q-5/5A/5I/5IA. Aceste avioane de provenienta chineza, copie a MIG-19 sovietic, pot fi dotate cu bombe nucleare, dar nu se stie cu certitudine daca Coreea de Nord are asemenea bombe cu cadere libera), H-5 (bombardiere strategice de provenienta chineza, cel putin 80 de exemplare, dar incerte ca stare de zbor.

MAZ-79221

Pot fi dotate cu bombe nucleare, fiind o copie dupa IL-28 sovietic); 12 escadrile de vanatoare dotate cu avioane: F-5/6/7 (in numar mare, de provenienta chineza, a caror stare operationala nu se cunoaste), MIG-21 (cel putin 140 de exemplare), MIG-23 (50 de exemplare), MIG-29 (40 de exemplare), A-5 FANTAN (40 de exemplare) –este posibil ca aceste avioane sa indeplineasca mai multe misiuni, si multe dintre ele sa nu fie in stare de zbor; 3 escadrile de avioane de transport de tipul: AN-2 (peste 200, multe provenind din China), AN-24 (10 avioane), IL-14 (5 avioane, care cel mai probabil sunt stocate), IL-18 (4 avioane, ce deservesc „Marele Conducator”), TU-154 B (4 avioane cu destinatie VIP), IL-62 (un avion, probabil tot cu destinatie VIP); 14 escadrile de elicoptere, avand in dotare urmatoarele tipuri: MI-4 (20 de exemplare, nu toate insa in stare de zbor), MI-8 (70 de exemplare, inclusiv in varianta VIP), MDH 300/500, dintre care cel putin 60 sunt configurate antitanc, iar cateva in rol VIP.

Cel mai probabil, elicopterele antitanc sunt echipate cu rachete chinezesti, de tip nespecificat, iar sursa lor de provenienta este neclara; MI-24 D (50 de exemplare); 7 escadrile de antrenament avand avioane de tip: YAK-18 (120 de exemplare), MIG-19 UTI, MIG-21 UTI, IL-28, CJ-6 (30 de exemplare, versiunea chinezeasca a YAK-18 sovietic), L-39 (16 avioane, de fabricatie cehoslovaca). Fortele Aeriene, dispun de 4 brigazi SAM, avand in dotare complexe de rachete de tip: SA-2 (250 de rachete, inclusiv de provenientaChina), SA-3 (30 de unitati), SA-5 (54 de unitati). Aceste complexe de rachete deservesc si Fortele Terestre.

Coreea de Nord, dispune astazi, dupa unele surse, de aproximativ 12 ogive nucleare, dar refuza sa confirme/infirme acest lucru. Scopul sau principal ar fi distrugerea apararii sud-coreene si a aliatilor americani, inainte ca acestia sa poata ataca RPDC (mda, o alta aiureala tipica dinastiei Kim! Coreea de Sud, nu mai vorbim de SUA, are capacitatile militare necesare detectarii si distrugerii rachetelor nord-coreene, printre care se numara baterii PATRIOT PAC-3 si rachete ce croaziera HYUNMOO 3 -1500 km autonomie. Despre radare, UAV, fregate, corvete, submarine, SAM, tancuri, etc nu putem spune decat atat –sunt la sute de ani distanta ca tehnologie, putere de foc, electronica, s.a.m.d, decat cele ale armatei RPDC. Mai multe detalii, aici:

MUSUDAN

 

rumaniamilitary.wordpress.com/tag/rachete-sud-coreeene/). Mai mult decat atat, experti din SUA si Coreea de Sud (de la nivelul serviciilor secrete), considera ca nord-coreeni dispun de cantitati imense de munitie –aproximativ un milion de tone, petrol, lubrifianti si chiar hrana, depozitate in buncare subterane. Printre stocuri, se numara si mine –marine sau de uscat –in cantitati foarte mari, multe datand din WW II, razboiul coreean si din stocuri sovietice sau chinezesti. In viziunea comunista, aceste stocuri ar permite cel putin 4 luni de lupta impotriva “nemernicilor capitalisti”, si bineanteles, victoria –infrangerea nefiind luata in considerare de “vizionarii” Kim!

NODONG-MRBM

Cu toate acestea, Coreea de Nord este banuita ca sprijina organizatii teroriste, miscari de eliberare, armate populare, s.a.m.d, care lupta bineanteles, impotriva “capitalistilor”, facand totodata trafic cu arme, munitii, chiar si cu tehnologie nucleara. Cert este doar faptul ca au vandut tehnologia constructiei de rachete unor tari caIndiasiPakistan–banii rezultati intrand in conturile secrete ale familiei Kim. Principala colaborare militara a Coreei de Nord este cu China –acest stat se pare ca le v-a construi/construieste o facilitate unde se vor construi submarine (neconfirmat oficial), dar cu siguranta, le asigura piese de schimb si mentenanta, pentru tehnica sovietica, chineza sau autohtona, aici fiind inclusa si tehnologia fabricarii rachetelor. Exista informatii neconfirmate oficial, care mentioneazaChinaca viitoare furnizoare a doua submarine catreMarinanord-coreeana (unul din clasa KILO si unul din clasa MING –ce pot avea la bord armament nuclear).

TAEPODONG -1

Coreea de Nord, dispune de mine de uraniu de calitate superioara, capacitatea de extractie fiind estimata la 4 milioane de tone, avand principala facilitate nucleara la Yongbyon (construita cu ajutor sovietic la inceputul anilor *60, bazata pe un reactor de cercetare de tipIRT-2M, destinat imbogatirii cu 10% a uraniului). Din 1974, nord-coreenii au modernizat acest reactor crescandu-i puterea la 8 MW, trecand la rafinarea, conversia si fabricarea combustibilului nuclear imbogatit de pana la 80%. Din 1977, s-a trecut la construirea unui al doilea reactor de cercetare, tot cu ajutorul URSS, de 5 MW. Insa, primele informatii cu privire la programul nuclear nord-coreean au aparut la inceputul anilor *80, cand SUA au divulgat date care mentionau constructia unui reactor nuclear de 200 MW si a instalatiilor de reprocesare a uraniului la Yongbyon, precum si a unui reactor nuclear secret la 90 km de Phenian. Datorita presiunilor internationale, Coreea de Nord a aderat la Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (TNP), refuzand insa sa semneze un acord privind inspectiile AIEA (Agentia Internationala pentru Energia Atomica), ulterior retragandu-se, nerespectand cele convenite.

TAEPODONG  X

In data de 9 octombrie 2006, Coreea de Nord a detonat un dispozitiv nuclear de capacitate mica, aproximativ 1 KT, ajungand dupa unele estimari sa dispuna astazi de cel putin 12 incarcaturi nucleare, si o cantitate mare de plutoniu, precum si de rachete purtatoare. RODONG -1, a aparut prin anii *80, fiind o modernizare a celei sovietice SS-1 SCUD, cu suport chinez. RODONG, dispune de mai multe variante (cel putin 50 au fost construite), bazate pe SCUD, avand autonomia cuprinsa intre 900-1300 km (in functie de varianta SCUD –A/B/C. SCUD, mai este denumita de catre nord-coreeni, HWASONG –varianta locala. Asemenea rachete au fost exportate in Siria, Libia, Iran –seria SHAHAB a fost creata cu suport nord-coreean, Pakistan –rachetele GHAURI au la baza tehnologie nord-coreeana). RODONG-2/B cunoscuta si ca BM-25 MUSUDAN/TAEPODONG X -varianta locala modernizata cel mai probabil cu suport chinez si rusesc, a rachetei R-27/RSM-25 (aparuta in anii *70) -racheta balistica cu raza medie de actiune, cu autonomie cuprinsa intre 3000-3500 km, avand o singura ogiva nucleara sau conventionala de cel mult 650 kg, cu combustibil lichid si o singura treapta. Cel putin 16 TEL cu asemenea rachete au fost vazute la parada din 2010. Pentru mai multe detalii cu privire la colaborarea chino-nord-coreeana, aici: rumaniamilitary.wordpress.com/…/coreea-de-nord-a-scos-la-parada-r

   TAEPODONG -2, este urmasa directa a variantei 1, avand raza de actiune mare, autonomia fiind cuprinsa intre 4000-6000 km (CIA, considera ca racheta este intercontinentala, depasind 9000 km!!! Greu de crezut insa de catre specialisti!), motor cu combustibil lichid, putand lansa incarcatura conventionala, nucleara si chiar sateliti, avand ghidaj inertial, fiind lansata de pe platforme statice. O asemenea racheta s-a facut praf in aprilie 2012, impreuna cu presupusul satelit civil de la bord (racheta era numita, UNHA-3. Esecul lansarii a provocat o adevarata isterie in RPDC, la adresa Coreii de Sud si a SUA!), NORAD apreciind ca: „În niciun moment, racheta sau rămăşiţele sale nu au constituit o ameninţare”, treptele 2 si 3 ale rachetei, “nefunctionand”. Pentru mai multe detalii cu privire la acest aspect, aici: rumaniamilitary.wordpress.com/…/rachetanordcoreeana-s-a-dezinte… 

O “aparitie” interesanta este KN-08, o noua racheta cu un nou TEL, despre care nu exista date certe, aparuta in 2012, doar zvonuri ca ar fi similara cu R-29 ruseasca, putand avea ogiva de 500 KT, motorul rachetei derivand probabil din cel al SS-N-6/R-27 ZYB. Instalatia de lansare mobila (TEL), este de tipul WS 51200 -modificat pentru uz militar, acesta fiind la origine un produs civil -8×8, facut la Wanshan Special Vehicle Company, China, avand 122 tone, fiind capabil sa poarte aproximativ 50 tone incarcatura (probabil o licenta dupa MAZ-79221, de productie Belarus). Nord-coreenii, fabrica TEL din gama MAZ, construite probabil sub licenta si cu suport din partea statului Belarus, la uzina din Nanyuan; in special variante ale MAZ-547). Specialisti straini afirma ca racheta prezentata pentru prima oara la parada din aprilie 2012, in prezenta “Marelui Conducator”, ar fi de fapt o macheta din carton. Pentru mai multe detalii, aici: rumaniamilitary.wordpress.com/…/rachetanordcoreeana-s-a-prabusi…; www.evz.ro/…/analisti-rachetelenordcoreene-s-ar-putea-sa-fie-false-…  Fara cuvinte, insa un lucru este cert in Coreea de Nord: grandomania puterii, declaratiile belicoase (gura nu-i doare, insa cei din varful puterii si chiar Liderul insusi, stiu ca agresiunea impotriva Coreii de Sud, inseamna sinucidere sigura pentru “regim” si “Marele Conducator/Mare Lider/Presedinte Suprem/Vesnic/”Iubitul Camarad”,etc”, din acest motiv este putin probabil sa se intample vreodata), infometarea (populatia sufera cumplit de foame, estimandu-se ca cel putin 2 milioane de oameni ar fi murit de inanitie, numai in anii *90. Aceste cuvinte, spuse de catre un dascal nord-coreean, aflat ilegal in China, sunt extrem de graitoare in privinta situatiei dezastruoase din RPDC: “Asteptam mereu sa fim invadati. Fiul meu imi spune ca isi doreste sa inceapa razboiul pentru ca viata este cumplit de grea si pentru ca probabil, oricum, vom muri de foame”. CUTREMURATOR!), teroarea, alienarea si pauperizarea unei intregi natiuni. De vina pentru toate acestea, este o gasca de mafioti si criminali, in frunte cu actualul lider, Kim Jong –Un (interesant este faptul ca acesta este poliglot, vorbind la perfectie engleza, franceza si germana, fiind absolvent al Scolii Internationale de la Berna –unde era considerat de catre colegii sai ca fiind un tip simpatic, sociabil si cu simtul umorului. Deci, pana la urma nu este un incult, un analfabet…). Are nevoie Coreea de Nord de armament nuclear? Cu siguranta, NU! Nimeni din lumea asta, nu este atat de cretin incat sa jinduiasca dupa “paradisul comunist utopic”, model “dinastia Kim”. Nimeni!

    

WW

 


Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.
www.evz.ro/…/analisti-rachetelenordcoreene-s-ar-putea-sa-fie-false-

CHINA SI ARMA NUCLEARA (2)

Standard

PLA Navy, este in curs de introducere in dotare a unei noi clase de submarine diesel-electrice, ce sunt construite la CSIC –China Shipbuilding Industry Corporation dinWuhan. Exista o colaborare cu Pakistanul, care doreste si el 6 submarine de acest tip, ce pot fi echipate cu armament nuclear.

596, prima bomba atomica chinezeasca

De asemenea, exista speculatii care mentioneaza ca submarinele din clasa HAN, SHANG, YUAN, au fost/sunt in curs de modernizare. Este insa posibil, ca cel putin unul din clasa HAN si doua din clasa SHANG, sa fie tinute in rezerva strategica fiind stocate; ele ar urma sa fie inlocuite cu noile submarine diesel-electrice. Cel putin 14 submarine din clasa MING (No.361, o copie locala a celor sovietice din clasaROMEO, care la randul lor sunt copii dupa cel german din WW II –Type XXI) si 30 din clasa ROMEO sunt tinute de asemenea in rezerva, unele dintre acestea fiind folosite pentru antrenamentul submarinistilor;

-nave rapide purtatoare de rachete: peste 18 unitati din clasa HOUXIN; peste 5 unitati din clasa HOUJIAN; peste 70 din clasa HOUBEI (Type 022 –catamaran, avand 8 rachete antinava de tipul C-801/802/803 putand fi echipate cu ogiva nucleara de mica putere, avand autonomia cuprinsa intre 80-350 km (Marina Chineza nu a recunoscut pana acum existenta ogivelor nucleare pentru rachetele din clasa C, dar specialistii NATO o considera, probabilitate).

DF-2

DF-5

De asemenea dispun si de 8 rachete de croaziera din clasa HONGNIAO, avand autonomia cuprinsa intre 600-3000 km (in functie de varianta HN: 1,2,3), putand avea incarcatura conventionala sau nucleara (intre 20-90 KT). Exista speculatii ca o noua varianta, C-805, cu autonomie de aproximativ 500 km, ar fi operationala pe aceste nave; cel putin 20 din clasa HUANGFENG (OSA 1- sovietice, fabricate pe plan local, dar armate cu rachete C-201/HY-1/2, avand focos de mare putere ce poate face praf un distrugator de 3000 tone, altitudine de zbor scazuta si rezistenta la contramasuri si bruiaj electronic);

-nave rapide de patrulare: peste 95 de unitati din clasaHAINAN(Type 037, vanator de submarine, copie dupa cel sovietic S.O -1); cel putin 90 de unitati din clasa HUCHUAN [Type 025,vedete torpiloare cu aripi portante. Asemenea nave au servit si in Marina Romana pana pe la jumatatea anilor *90. O parte dintre acestea au fost construite intara, la Mangalia, si purtau denumirea de VTAP -Vedete Torpiloare cu Aripi Portante- cu suport chinez. Initial, Romania a importat 3 unitati HUCHUAN din China, dar ulterior, obtinand licenta pentru fabricarea Type 025/026 la jumatatea anilor *70, a demarat constructia lor la Mangalia -26 de unitati au fost construite aici, purtand numar de bordaj ce incepea cu initiala, VT. Erau dotate cu radar Type 753 (Skin Head, in banda I, operational 14 mile marine =aproximativ 26 km), avand deplasament de 46 tone, viteza de 50 noduri, raza de actiune de 500 mile marine (la viteza de 30 noduri), 16 membrii in echipaj, 3 motoare Diesel (M-50, 3300 rpm, 2,42 MW), 4 mitraliere AA de 14,5 mm (in doua turele binate, cu 600 lovituri/minut) si 2 torpile de 533 mm (montate in doua tuburi lanstorpila, probabil de tipul “53-39” modernizat, avand bataia maxima cuprinsa intre 4000-10000 m, in functie de viteza navei si o incarcatura exploziva de peste 300 kg) si cu sistemIFFsovietic de tip “High-Pole A”. Doar doua mai sunt astazi operationale in Marina Romana, fiind transformate in ambarcatiuni de sprijin pentru scafandrii de lupta, botezate “Venus” si “Jupiter”]; peste 300 de nave din clasele HUANGPU, YULIN, TAISHAN, HULUDAN, SHANTOU, SHANDONG, HAIKOU;

-cel putin 23 de unitati de fabricatie sovietica, de tipul T-43 (nave vanatoare de mine), dar acestea probabil ca sunt mai multe, fiind stocate;

-fortele amfibii dispun de o panoplie impresionanta de nave, ce deservesc in principal Infanteria Marina, dar si Fortele Speciale: cel putin 2 din clasa KUNLUNSHAN (Type 071 –LPD, nava de transport amfibiu, ce poate lua la bord aproximativ 800 de infanteristi marini si maxim 20 de vehicule blindate amfibii); cel putin 20 de nave de debarcare tancuri din clasa YUTING (LST, 4800 tone incarcat la maxim, 120 m lungime, putand duce: 250 infanteristi/10 tancuri/500 tone incarcatura, la 3000 mile marine); 28 de LSM, din clasa YUDAO/YULIN, capabile sa duca: aproximativ 200 de infanteristi marini/6 tancuri/8 tancuri usoare amfibii/9 transportoare blindate/12 vehicule usoare/250 tone marfa; peste 150 de LCM si 300 LCU, de capacitate mica.

DF-15

Din anul 2010, fortele amfibii chineze au lansat in exploatare o noua varianta de LPD, ce deriva din Type 071 (clasa KUNLUNSHAN, descrisa mai sus), despre care nu exista inca date certe, continuand in paralel si constructia de LST-uri din clasa YUTING (descrisa mai sus). Expertii NATO, considera intarirea fortelor sale amfibii ca o posibila pregatire, in eventualitatea unui conflict cu Taiwan-ul (China, doreste recapatarea suveranitatii asupra insulei din largul coastelor sale).

Marina Chineza, intentioneaza sa introduca tehnologia motoruluiSTIRLING, precum si noi sisteme de comunicatii (cu capacitate NCW-Network Centric Warfare), cel mai probabil cu concursul unor firme din Spania si Rusia). Exista de asemenea informatii neconfirmate inca, care mentioneaza existenta in inventarul PLA Navy, a torpilei cu super-cavitatie SHKVAL, de fabricatie ruseasca, ce poate fi echipata si cu ogiva nucleara (specialistii considera ca exista chiar si varianta chineza a acestei torpile, copie a celei rusesti!)

Aviatia Navala, dispune de cel putin 35000 de oameni si aproximativ 800 de avioane, de diferite tipuri si destinatii. Aceste avioane au in marea lor majoritate, capacitatea de a acrosa bombe nucleare cu cadere libera, precum si rachete de croaziera sau antinava, capabile de a fi armate si cu ogive nucleare.

De altfel, US Navy, considera ca PLA Navy si-a organizat si dotat in asa fel Aviatia, incat sa poata distruge prin explozie nucleara de mica putere, marile flote americane, vizand in principal portavioanele. SUA, considera ca rachetele antinava de tipul: C-601/801/802, pot fi dotate cu ogiva nucleara de mica putere, fapt neconfirmat inca de catre partea chineza, ramanand deocamdata doar o supozitie.

 

 DF-31

Aviatia Navala a Marinei Chineze, dispune de trei divizii aeriene dotate cu urmatoarele tipuri de aeronave: SU-30 MK2 –peste 20 de avioane; cel putin 50 de H-5 si 80 de H-6 –capabile sa poarte rachete antinava, ce teoretic, pot avea si ogive nucleare. Se considera ca fiecare avion H-6, ar fi capabil sa transporte cel putin 6 rachete de tipul C-802) si aproximativ 40 de JH-7.

Mai dispune de 6 divizii de avioane de vanatoare si atac la sol de tipul: J-7 (180 de exemplare, clona a MIG-21); J-6 (280 de avioane); J-5 (110 avioane); Q-5 (75 de avioane, despre care se stie cu certitudine ca pot transporta bombe nucleare cu cadere libera si rachete de croaziera. Pakistanul dispune si el de acest tip de avion); J-8 (70 de avioane, destinate in exclusivitate controlului spatiului aerian maritim. Acestea, sunt copii dupa proiectul sovietic YE-152M, o dezvoltare a MIG-21, dar neintrata in productie in URSS. Poate fi echipata cu racheta aer-suprafata cu raza medie de actiune, Type 77P –copie dupa cea ruseasca KH-31P KRYPTON, supersonica, peste 2,5 Mach. Exista temeri ca varianta chinezeasca poate acrosa incarcatura nucleara de mica putere, fiecare avion J-8 putand lua 2 rachete). Mai exista in inzestrare si varianta YJ-91 (copie dupa KH-31 ruseasca, ce are viteza de 3 Mach si autonomie de cel putin 70 km, fiind destinata distrugerii gruparilor navale inamice, vizate fiind portavioanele. Echipeaza cu siguranta, avioanele SU-30 MKK, JH-7A si in viitor, J-20. Nu se stie inca cu certitudine daca YJ-91 poate fi echipata cu ogiva nucleara, dar acest lucru este foarte probabil.

Avionul J-10 CHENGDU, multirol, echipeaza atat PLAAF cat si PLA Navy.Marina, intentioneaza ca varianta J-10C (posibil cu doua motoare, ce se afla in dezvoltare la AIC-Aircraft Industry Corporation, sa intre in dotarea noului portavion, putand fi echipat si cu armament nuclear). J-20, este si el destinat in viitor pentru atac nuclear, in serviciul Fortelor Nucleare Strategice.

Toate diviziile dispun de avioane de patrulare maritima si lupta antisubmarin (ASW), de tipul: BE-6 MAIL (cel putin 10 unitati); SH-5 (probabil 6 unitati); Y-8 MPA (copia chineza a AN-12 sovietic, cel putin 8 exemplare mai sunt inca operationale). Elicoptere cu diferite destinatii, de tipul: Z-8 (Super Frelon, de conceptie franceza, produs pe plan local, folosit in misiuni ASW/SAR. Cel putin 12 exemplare operationale, modernizate recent cu avionica si motoare noi); Z-9 (AS365 DAUPHIN, francez, construit si modernizat pe plan local sub licenta Aerospatiale. Peste 200 de exemplare echipeaza toate categoriile de forte ale armatei, dintre care peste 50 servesc in cadrul Aviatiei Navale. Un numar neprecizat dintre acestea sunt de tipul Z-9C -AS565 PANTHER, construit local sub licenta); KA-28 HELIX (dintre acestea, cinci sunt de tipul HELIX-A –ASW; iar trei sunt HELIX-D –SAR. Sunt purtatoare de rachete antinava, de tipul: SS-N-22 (MOSKIT, supersonica, Mach 3, considerata ca fiind una dintre cele mai bune rachete antinava din lume.China, produce sub licenta o varianta proprie, ce poate fi echipata cu focos nuclear/termonuclear de 120 KT, sau conventional de 300 kg. Autonomia este cuprinsa intre 10-150 km) si probabil, KLUB -S (de tipul 3M-54 SIZZLER/SS-N-27, supersonica -3 Mach, autonomie de cel putin 300 km, putand fi echipata si cu ogiva nucleara. Marina Chineza, se pare ca are aceasta racheta si in dotarea navelor de suprafata, a submarinelor si a unora dintre avioanele sale, dar nu a confirmat existenta acestora in arsenalul sau).

La toate acestea, se adauga si avioane de transport in numar mare, ce sunt atasate fiecarei divizii, de tipul: Y-5 (AN-2, produs pe plan local); Y-7 (AN-26, produs pe plan local); Y-8 SHAANXI (AN-12, produs pe plan local. A fost exportat recent inVenezuela, unde v-a inlocui C-130 HERCULES si AERITALIA G-222) si LI-2 (copie sovietica dupa renumitul Douglas DC-3, american).

Aviatia Navala, intentioneaza sa-si doteze viitoarele portavioane, printre care se numara siSHILANG, cu avioane J-15 (copie locala a SU-33 rusesc, ce probabil va deveni operational 100% din 2016, la realizarea careia, se pare ca a contribuit si Ucraina), ce vor fi echipate cu bombe nucleare cu cadere libera ori ghidate, rachete de croaziera, rachete antinava, ce vor fi echipate si cu ogive nucleare.

Fortele Aeriene (PLAAF), au cel putin 350000 de oameni, incluzand aici si fortele strategice aeriene nucleare, si cel putin 220000 de oameni apartinand fortelor de aparare aeriana. Sunt arondate pe sapte districte aeriene (cate una pentru fiecare regiune militara), operand fiecare independent divizii de avioane, SAM, artilerie AA (la nivel de brigada) si regimente radar. Fiecare divizie aeriana are in componenta sa 2-5 regimente, cu un total de 70-120 de avioane de vanatoare si 70-90 de bombardiere.

De asemenea, PLAAF, are in componenta sa o unitate considerata ca fiind rezerva strategica, numita Corpul 15 Aeropurtat (compus din 3 divizii aeropurtate: 43/44/45).

Avioanele de tipul: SU-27SK, J-11 (copie dupa SU-27SK), SU-30MKK, Q-5 (A-5 FANTAN, copie dupa MIG-19 sovietic, modernizat pe plan local. Poate transporta 1-2 bombe nucleare, cu putere de 5-20 KT, sau una singura de1/3/4megatone), H-5, H-6 (HONG-6, copie dupa cel sovietic TU-16 BADGER, operational din 1965. Acesta este echipat cu bombe nucleare, cel mai probabil in numar de patru, putand atinge tinte din Pacific si Urali. Cu toate ca este invechit si vulnerabil la noile sisteme de aparare AA, el este inca operational in numar mare!), TU-4 (bombardier strategic sovietic, copie dupa cel american B-29. PLAAF, dispune de 80 de avioane de acest tip, care sunt stocate), JF-17, sunt capabile sa poarte armament nuclear (bombe si rachete). In viitor, dupa anul 2017, PLAAF intentioneaza ca noul avion din generatia a V-a, J-20, sa dispuna si el de asemenea capacitati.

HQ-15

China, dispune si de sistemul rusesc S-300 (SA-10 GRUMBLE), ce are si capacitatea de a intercepta rachete de croaziera sau balistice. Cel putin 8 regimente sunt deja operationale, avand in dotare variantele: PMU, PMU-1, PMU-2. In 2010-2011, cel putin 15 baterii S-300 si probabil si S-400, au fost achizitionate din Rusia, dupa expertii NATO. China, dar si Rusia, n-a confirmat existenta in inventar a sistemelor S-400. Mai mult decat atat, China produce o varianta locala a S-300, chiar S-400, despre care exista temeri ca ar fi superioare celor rusesti! Acestea, sunt numite HQ-15 (copie dupa S-300 PMU/SA-10D GRUMBLE) si HQ-16 (copie dupa S-400/SA-20 TRIUMF). Rusia, considera copiile chinezesti ca fiind inferioare, chiar ineficiente, spunand ca tehnologia acestora este prea “complicata” pentru a putea fi reprodusa. Dar, oare asa sa fie? Am oarece indoieli, fiindca se pare ca si Iranul a copiat S-300 (numindu-si propria varianta, IR-300, dar exista dubii printre specialisti ca acesta chiar ar exista, fiind cel mai probabil un bluff iranistan, dar pana la proba contrarie…), si-atunci, de ce n-ar avea chinezii capacitatea tehnologica de a-l copia!? Pentru mai multe detalii in legatura cu sistemele antiracheta si radarele aferente, de fabricatie chineza, aici: http://www.ausairpower.net/APA-HQ-9-12-Batter…

Asta in conditiile in care s-au specializat masiv pe “reverse engineering” si implementarea de echipamente si componente straine sau autohtone pe tehnica clonata (aici, cea ruseasca este preferata lor), iar serviciile secrete chineze (numarul agentilor fiind estimat la cel putin…un milion de oameni, grupati in cadrul urmatoarelor servicii: NSB –Biroul National de Securitate, Guojia Anquan Bu –Ministerul de Stat al Securitatii, Gonggong Anquan Bu –Ministerul Securitatii Publice) sunt cotate in lume ca fiind extrem de performante in ceea ce priveste spionajul tehnologic si furtul de tehnologii militare. De altfel,CIAle considera foarte tenace atunci cand doresc a obtine tehnologie de varf, mari companii americane avand de furca cu aceste Servicii, cu deosebire dupa anul 1978, cand China a inceput deschiderea catre Occident si SUA, progresiv si constant, introducand gradual cerintele economiei de piata si formele private de proprietate. TotCIA, considera Serviciile chineze, ca fiind nr.1 in SUA. Consecintele le vedem astazi, cand China este o mare putere economica si financiara, cu efect direct, benefic, asupra bugetului militar si a Armatei Populare de Eliberare (PLA).

 

WW

 

Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

www.sinodefence.com/

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.  

http://www.ausairpower.net/APA-HQ-9-12-Batter…

CHINA SI ARMA NUCLEARA (I)

Standard

China(Republica Populara Chineza, PRC –Zhonghua Renmin Gongheguo), a treia mare putere nucleara de pe Terra, dispune de o armata impresionanta si o dotare a Fortelor Nucleare Strategice, pe masura ambitiilor si obiectivelor sale.

Cu un buget militar de peste 100 de miliarde de dolari (unele surse occidentale ca acesta a depasit lejer suma de 130-150 de miliarde!) si o armata profesionista de peste 2250000 de oameni, dintre care cel putin 90000 fac parte din Fortele de Rachete Strategice, China este si ramane si-n viitor, una dintre marile puteri ale lumii, avand o economie in plin avant (inclusiv o industrie militara capabila) si resurse bugetare ce par fara de sfarsit.

Insa, drumul Chinei spre statutul de mare putere nucleara si militara, basca cea economica, a fost lung, incepand prin anii *50. Initial, programul nuclear chinez, a beneficiat de sprijinul URSS, dar, atunci cand relatiile chino-sovietice au inceput sa se deterioreze progresiv, Nikita Hrusciov a suspendat acest ajutor (in vara anului 1959). Cu toate acestea el nu s-a oprit, chinezii fiind recunoscuti ca oameni ambitiosi si muncitori.

Astfel, prima bomba nucleara chinezeasca, numita simplu, 596, a fost detonata in desertul Sinkiang, la Centrul de Testare de la Lop Nur, in nord-vestul tarii, pe 16 octombrie 1964. Bomba era compusa din  uraniu-235 si a avut puterea de 22 KT, si a facut dinChina, a cincea putere nucleara. O singura bomba chinezeasca analoga primeia, a mai fost experimentata in 1965, ceea ce le-a facut pe marile puteri consacrate, sa creada ca productia de bombe era foarte limitata. S-au inselat, fiindca de fapt, programul nuclear chinez, era cu mult mai avansat, asa cum vom vedea dealtfel, in acest articol!

Fiindca, cadenta celor trei experiente din 1966, natura acestora, precum si puterea foarte sporita a ultimei explozii (de 15 ori mai mare decat cea a bombei de la Hiroshima) au aratat, intr-o maniera surprinzatoare pentru marile puteri nucleare, ca China dispunea de o productie importanta de uraniu-235 si se afla pe calea obtinerii bombei H (SUA, considerau ca un stat “subdezvoltat” precum China, nu avea cum sa produca rapid armament nuclear. S-a inselat, iar surpriza a fost totala, mai ales cand au aparut in arsenalul chinez, rachete purtatoare…). Mai mult, o experienta de la sfarsitul anilor *50 a inclus utilizarea unei rachete controlate prin radio si purtand o arma nucleara, dovada ca chinezii nu erau numai capabili sa produca bombe atomice “miniaturizate” transportabile, ci si sa construiasca rachete cu raza de actiune de aproximativ 600 km (in cel mult 15 ani, China v-a testa cu succes, prima sa racheta intercontinentala).

Aceasta prima racheta chinezeasca capabila sa poarte focos nuclear s-a numit DF-1 (SS-2), si a inceput sa fie produsa in anul 1960, fiind o copie sub licenta, a celei sovietice R-2 (SS-2), ce semana izbitor cu cea germana V-2. In anii *50, relatiile chino-sovietice erau foarte bune, URSS exportand masiv armament si tehnica de lupta inChina. Nu este foarte clar cum de le-au dat tehnologia fabricarii rachetei si a armamentului nuclear, dar exista supozitii ca Razboiul din Coreea a fost determinant –URSS, dorind sa faca din China un bastion al comunismului, dar sub conducerea si indrumarea sa. Se pare ca intentia conducerii URSS de atunci, a produs racirea relatiilor bilaterale,Chinalui Mao refuzand a se subordona Moscovei! DF-1, avea motor racheta cu alcool si oxigen lichid, autonomie de maxim 550 km si ogiva nucleara de 500 kg. Cel putin 6-10 asemenea rachete au fost construite, ele nu se mai afla in dotare. Ogivele, dupa unele surse, s-ar afla stocate in rezerva strategica.

DF-1

SUA si nu numai, cu toate ca stiau ca lucrurile sunt mult mai evoluate, au continuat, chiar si in anii *80, greseala de a desconsidera China si capacitatea acesteia de a-si crea o forta de descurajare credibila, considerand capacitatea de riposta nucleara a acestui stat asiatic, ca fiind “modesta”! Cand au aflat –in special din surse straine, precum URSS si Taiwan –ca “galbejitii” aveau rachete intercontinentale cu raza media si mare, surpriza a fost totala iar optica s-a schimbat iremediabil, ducand la concluzia inevitabila, dar reala: CHINA VENEA TARE DIN URMA! Despre arsenalul nuclear chinez ne vom ocupa pe indelete in acest articol…

Programul nuclear chinezesc avea sa surprinda SUA si URSS inca odata, pe data de 17 iunie 1967, cand China devenea, cu un an inaintea Frantei, membru “plin” al “Clubului atomic”, prin detonarea unei puternice bombe termonucleare, lansata, se pare, din avion. O performanta extraordinara, cu atat mai mult cu cat ea a avut loc in perioada de trista amintire, numita “Revolutia culturala”. China, a reusit in mai putin de trei ani –deci mai repede decat primele trei puteri nucleare-trecerea de la arma nucleara “conventionala” la bomba H, ceea a reusit sa produca consternare si a dat de gandit, “concurentilor” sai: SUA, URSS,Anglia si Franta.

Mai mult decat atat,China, contrar tuturor asteptarilor, a fost multi ani, un promotor deschis si tenace, al ideii ca ar fi benefica o crestere a numarului tarilor posesoare de arme nucleare. Asta, in ciuda celorlalte puteri nucleare, care se considerau ca facand parte dintr-un club select si elitist totodata, unde “altii” aveau voie doar cu acordul…lor. In cativa ani,China a devenit un important exportator de materiale si tehnologie (precum cea a fabricarii rachetelor purtatoare) nucleara, catre state ce astazi -detin sau sunt in curs de dezvoltare- a capacitatilor nucleare, precum:Pakistan, Coreea de Nord si Iran.

Astazi, la cei peste 2000000 de militari activi, se adauga si forte paramilitare impresionante: peste 600000 de oameni in cadrul PAPF (Fortele de Politie ale Armatei Poporului –People’s Armed Police Force); aproximativ 300000 de oameni in Militie (considerata un fel de Armata Populara, fiind formata si din rezervisti care doresc sa ramana activi). China nu a renuntat total la serviciul militar obligatoriu, desi acesta este astazi optional, durata lui fiind de maxim 3 ani la Fortele Terestre (in functie de Arma) si de 4 ani la Fortele Aeriene si Marina. Pentru a avea o viziune detaliata a puterii militare a Chinei, este oportun ca inainte de a detalia Fortele Nucleare Strategice ale acestui stat, sa aruncam o privire asupra principalelor categorii de forte si a dotarii lor, toate dispunand si de capacitati nucleare.

Fortele Terestre, sunt impartite in 7 regiuni militare (27 de districte, cu trei puncte mari de comanda la: Beijing, Shanghai si Tianjin). Aceste forte au in compunerea lor 18 Corpuri de Armata Combinate (fiecare incluzand toate tipurile de arme: tancuri, artilerie, rachete, etc.), formate din: 60 de divizii de infanterie, 8 divizii de blindate, 3 divizii de trupe aeropurtate, 10 divizii de artilerie (inclusiv AA si AT), o divizie de munte, 50 de regimente de geniu si constructii, 19 regimente de cercetasi, 7 regimente complet independente de Forte Speciale, 50 de divizii de infanterie apartinand Militiei, 100 regimente independente. Pe langa toate acestea, fiecare regiune militara dispune de cel putin 2 divizii apartinand Fortei de Reactie Rapida.

  Si armamentul de care dispun Fortele Terestre este in cantitati impresionante, mare parte a acestuia fiind copiii dupa sisteme sovietice/rusesti:

-aproximativ 8000 de tancuri, mentinute in stare operationala, de tip T-54/59/62/69/88/96/99. Cel putin 800 dintre acestea sunt de tipul T-62/63, iar T-99 a fost recent modernizat, avand tun de 125 mm (cel putin 300 sunt deja operationale);

-aproximativ 5000 de transportoare blindate in diferite configuratii si destinatii, de tipul: K-63, Type 55/56, Type 501, W-531, W-701;

-artilerie, cuprinzand cel putin 15000 de guri de foc de diferite calibre, precum: 100 mm, Type 54-122 mm, Type 60-122 mm, Type 59-130 mm, Type 66-152 mm, PLL 01-152/155 mm. Mai au si un obuzier autopropulsat de calibrul 155 mm, PLZ-05, similar PZH-2000 -german si 2S19 MSTA -rusesc, fiecare batalion avand cate trei baterii, dispunand de cate 6 tunuri;

-mortiere intr-un numar foarte mare cu calibre diferite: 81/120/160 mm;

-lansatoare multiple de rachete MLRS, in numar mare, aproximat la 4000 de unitati, de tipul: A 100 -300 mm, 130 mm, 132 mm, 253 mm, 284 mm;

-tunuri AT de diferite calibre: Type 55 -57 mm, Type 54 -76 mm, Type 56 -85 mm, Type 65 -82 mm, Type 73 -100 mm, Type 75 -105 mm;

-baterii de rachete AT, de tipul: AT-3 SAGGER, RED ARROW 3 (copie dupa AT-3 SAGGER), RED ARROW 8 (HJ-8, cu mai multe variante, similara cuMILANsi TOW);

-tunuri AA, cel putin 10000 de guri de foc, de tipul: Type 55 -37 mm, Type 65 -37 mm, Type 59 -57 mm, 85 mm, Type 59 -100 mm;

-rachete operati-tactice, ROT, in numar mare, avand capacitatea de a purta ogive nucleare: FROG-7; cel putin 100 de rachete T-5 (posibil copie locala a SCUD-B, sovietic); M-9 (DF-15, DSS-6 –racheta balistica cu raza scurta de actiune, SRBM);

-cel putin 30 de instalatii AA de tip TOR-M1, rusesti.

DF-15

Marina Militara (PLA NAVY), dispune de aproximativ 270000 de oameni, dintre care 35000 sunt la Aviatia Navala, 10000 la Infanteria Marina.Marina, are cel putin 350000 de rezervisti.

  Comandamentul Naval, este impartit in trei flote, astfel:

-Flota de Nord, cu Cartierul General la Qingdo;

-Flota de Est, cu Cartierul General laNingbo;

-Flota de Sud, cu Cartierul General inZhanjiang.

Toate cele trei flote dispun de propria Aviatie Navala, avand si baze pe uscat, in apropierea coastelor.

PLA NAVY, dispune de o flota numeroasa, ce dispune de capacitatea de a purta si lansa, armament nuclear:

-in curs de operationalizare se afla portavionul SHI LANG (ex-VARYAG, sovietic). Acesta este dotat cu sisteme radar si de lupta radioelectronica de ultima generatie, precum: H/LJG346/KJ-2000 (cu scanare activa, probabil de conceptie israeliana sau ruseasca), Type SR64 (in banda G/H, cu bataie maxima de peste 100 km si detectie la peste 8000 m altitudine), patru sisteme de aparare AA de tipul HHQ-10 SAM (varianta navala a HQ-15, copia chinezeasca a S-300 rusesc) si doua CIWS –Type 730 (o combinatie probabil, intre THALES GOALKEEPER si AK-630, dar cu performante foarte bune: 5000 lovituri/minut, bataie maxima 3000 m, controlat electro-optic si radar, calibrul 30 mm, tun Gatling cu 7 tevi). Se considera ca portavionul v-a dispune de armament nuclear, ce poate fi lansat de catre avioanele ambarcate. Acestea, vor fi de tipul J-15 (copia locala a SU-33, rusesc);

-distrugatoare: 2 din clasa TAIZHOU (o modernizare pe plan local a celor rusesti de tip SOVREMMENY); 2 clasa NANGZHOU (rusesti-clasa SOVREMENY); 2 SHENYANG (Type 051C-DDG, distrugator purtator de rachete ghidate); 2 clasa GUANGZHOU (Type 052B –DDS, destinat apararii antiracheta si AA); 2 clasa SHENZEN (Type 051B –DDS); 2 clasaHARBIN ( LUHU –DDS); 16 clasa ZUHAI (LUDA-DDS);

-fregate: 12 din clasa ZHOUSAN (Type 054A); 2 clasa NAANSHAN (Type 054); 12 clasa JIANGWEI 1/2; peste 15 unitati din clasa JIANGHU 1/2/3. Marina, are in plan achizitionarea a cel putin 26 de nave din clasa JIANGKAI (Type 054), de 4300 tone, ce sunt echipate cu racheta antinava YJ-83 (C-803). Aceasta racheta, dupa unii dintre specialistii NATO, poate fi echipata si cu ogiva nucleara de putere mica, fiind destinata distrugerii gruparilor de nave si a portavioanelor;

-submarine: 4 clasa JIN (Type 094 –SSBN, capabile de a lansa cel putin 12-24 rachete JL-2, avand 133 m si 8000 tone. JL-2, este varianta navala cu lansare de pe submarine a DF-31, avand autonomie de 8000 km, putand fi echipata cu o singura ogiva nucleara, dar dispune si de capacitate MIRV (3-4 ogive), cu putere cuprinsa intre 25-1000 KT); unul de tipul XIA (Type 092, SSBN, de 6500, capabil de a lansa 8-12 rachete JL-1A, cu o autonomie de aproximativ 2500 km si ogiva nucleara de maxim 300 KT. Exista informatii ca aceasta racheta a fost inlocuita cu varianta mai moderna, JL-2, dar China nu a confirmat aceasta schimbare); peste 4 din clasa SHANG (Type 093, SSN –submarin nuclear de atac, o copie locala probabil, a celor sovietice din clasa VICTOR III. Acesta este echipat cu rachete de croaziera si torpile capabile sa poarte incarcatura nucleara, precum YJ-83, avand aproximativ 7000 tone); peste 12 unitati din clasa YUAN (Type 041A, echipat cu torpile si rachete si croaziera cu raza scurta); 5 din clasa SONG; 12 din clasa KILO (10 Project 636 si 2 Project 877 EKM –ce ar fi echipate cu rachete de croaziera 3M-54 KLUB, cu autonomie de 300 km, dar China nu a confirmat acest lucru. Aceasta racheta poate fi echipata si cu ogiva nucleara cu putere mica).

Type 93

 

Type 94

 

Rachete JL

 

-Va urma-

 

WW

 

 

Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

www.sinodefence.com/

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.  

http://www.ausairpower.net/APA-HQ-9-12-Batter…

 

PAKISTANUL SI ARMA NUCLEARA

Standard

Republica Islamica a Pakistanului (Islami Jamhuria-e-Pakistan), este astazi, cel putin deocamdata, singurul stat musulman ce detine arme nucleare si capacitatea de a le fabrica.

Avand o armata de aproximativ 900000 de oameni, dintre care aproximativ: 200000 apartin Garzii Nationale, 65000 Corpului Granicerilor, 30000 Rangers si 2000 Garzii de Coasta; Pakistanul este unul putinele state care se afla in permanenta alerta, datorita conflictului (deocamdata inghetat, dar nerezolvat) cu India.

Fortele Strategice Nucleare ale Pakistanului se afla sub directa conducere a Autoritatii Nationale de Comanda (NCA) -formata din presedintele tarii, primul ministru, ministrul apararii, ministrul de interne, ministrul de externe, sefii principalelor categorii de forte- fiind destinate exclusiv apararii nationale (conform doctrinei, asemanatoare in mare parte cu cea a rivalului si vecinului sau, India), avand rol de descurajare (cu precadere a Indiei, stat considerat inca inamic principal, desi au fost facuti pasi in vederea reconcilierii dintre cele doua state, dar procesul este anevoios si marcat de diferende istorice).

Primele semne ale ambitiilor nucleare pakistaneze au aparut pe la jumatatea anilor *70. Si asta, dupa ce India (stat considerat inamic de catre Pakistan, inca de la infiintarea sa ca stat), a efectuat primul sau test nuclear, in mai 1974. Mai mult decat atat, in anul 1976, Washingtonul a manifestat o serioasa neliniste in legatura cu un plan de construire in Pakistan, de catre industria frantuzeasca, a unei uzine de reprocesare a combustibilului iradiat, desi instalatia propusa ar fi facut obiectul controalelor AIEA (Agentia Internationala pentru Energia Atomica). Autoritatile franceze erau constiente de riscurile implicate, si doi ani mai tarziu, in urma unor noi discutii cu guvernul pakistanez cu privire la scopul precis al uzinei –greu de identificat atunci, din punct de vedere economic, deoarece tara era subdezvoltata, cu mari probleme sociale si economice, neavand practic ce face cu combustibilul nuclear- livrarile de echipament “sensibil” din Franta au fost suspendate.

Desi, acest embargou a intarziat cu cativa ani definitivarea uzinei, el nu a anulat optiunea plutoniului, Pakistanul dispunand deja de o unitate-pilot de reprocesare furnizata cu cativa ani inainte de industria belgiana, care se preta atat la perfectionari cat si la o reproductie largita.

Mai mult, o dezvaluire neasteptata avea sa demonstreze ca Pakistanul urmarea si optiunea uraniului-235. Astfel, in primavera anului 1979, s-a aflat cu stupoare de catre marile puteri, via URSS, ca pakistanezii construisera in secret o uzina de imbogatire a uraniului. In mod inevitabil, acest fapt a sporit suspiciunile privind intentiile guvernului pakistanez. De fapt, Pakistanul nu se angajase niciodata oficial sa nu construiasca o asemenea uzina capabila sa produca uraniu cu un grad inalt de imbogatire, liber de orice controale.

Guvernul SUA, in pofida unei decizii a Congresului de a reduce considerabil ajutorul economic si militar acordat Pakistanului (considerat aliat principal in zona, India fiind inclusa in sfera de influenta sovietica, datorita bunelor relatii indo-sovietice, inclusiv pe plan militar), a parut luat prin surprindere si n-a fost capabil sa opreasca desfasurarea lucrarilor, cu toate ca CIA se plimba nestingherita prin tara, ceea ce a pus nu de putine ori sub semnul intrebarii, eficienta acestei Agentii. Pakistanezii, nici nu s-au obosit sa nege existenta acestei uzine, dar continuau sa pretinda ca ea facea parte dintr-un program nuclear civil.

Ca o paranteza, exista informatii neconfirmate pana acum, care sustin ca in anii *70, Romania, prin serviciul sau de spionaj extern, DIE, ar fi colaborat cu Pakistanul in privinta tehnologiei nucleare. Se pare ca DIE ar fi livrat pakistanezilor, tehnologia de fabricatie a centrifugelor si a altor componente necesare fabricarii de armament nuclear, printre care se numara si un detonator –mare parte fiind sustrase prin spionaj din Franta. La randul sau, Pakistanul ar fi livrat tehnologia integrala de fabricatie a bombei nucleare. Aceste informatii, trebuiesc insa luate ca atare, adica, simple zvonuri si legende, cel putin pana acum. Ele provin din surse indoielnice, printre care si generalul Pacepa (mie nu-mi inpira deloc incredere si certitudine, afirmatiile acestui om); asa ca, deocamdata, pana cand cineva va confirma sau infirma toate acestea (ceea ce ma indoiesc ca se va intampla vreodata), le tratam ca atare! Singura certitudine, ramane faptul ca Pakistanul, si-a creat o vasta retea clandestina, ce avea ca scop procurarea de echipamente si tehnologii necesare fabricarii armamentului nuclear si imbogatirii uraniului, sub conducerea lui A.Q. Khan (ce este si astazi omagiat ca fiind creatorul puterii nucleare a tarii. Dr. Abdul Qadeer Khan, metalurgist de profesie pregatit in Germania, lucrase initial la Uzina de Imbogatire a Uraniului –URENCO, din Belgia, de unde a furat tehnologia cu care se lucra acolo –a fost chiar condamnat de un tribunal olandez, in lipsa, pentru spionaj tehnologic si furtul de planuri si echipamente).

In octombrie 1979, generalul Mohammad Zia ul-Haq, a dat publicitatii o declaratie prin care refuza sa renunte la dreptul de a efectua o explozie nucleara, daca aceasta ar fi fost necesara ca parte a programului energetic al tarii. El relua astfel formula greu justificabila folosita cinci ani mai inainte de India. La randul sau, ministrul indian al apararii, a facut cunoscut ca dobandirea bombei atomice de catre Pakistan, ar putea constitui unul dintre motivele care ar putea obliga India sa se inarmeze mai accelerat, cu arme nucleare –ceea ce s-a si intamplat, dealtfel.

Catre sfarsitul lui decembrie 1979, SUA, dornice sa-si intareasca aliatul, si parand a se impaca cu idea unei noi puteri nucleare, a reluat ajutorul economic si militar acordat Pakistanului.

Pakistanul, si-a continuat insa drumul spre arma nucleara, determinat fiind si de conflictul cuIndia, fiind ajutat in mod cert de catre China, unul dintre principalii sai aliati.

In 1974, a fost create Directia de Dezvoltare Tehnica a Armatei (DTD), care, printre altele, avea si rolul de a dezvolta echipamente si tehnologii, necesare bombei atomice. Astfel, in martie 1983, s-a efectuat cu succes, primul test al unui dispozitiv nuclear, numit, Kirana-I. Pana in 1990, s-au desfasurat cel putin 24 de teste –fara initierea exploziei nucleare – fiind create mai multe modele de ogive nucleare si rachete purtatoare (cu implicarea Chinei, care este banuita ca a livrat tehnologia de fabricatie a acestora. Ulterior, de pe la sfarsitul anilor *80, colaborarea s-a extins, fiind implicata Coreea de Nord –in 2002, dupa ce nord-coreenii au recunoscut oficial existenta programului de inarmare nucleara, Pakistanul este banuit ca le-a livrat in secret tehnologia de imbogatire a uraniului, in schimbul celei de producere a rachetelor purtatoare- si posibil, Libia si Iran), iar din anul 1987, Pakistan Air Force ar dispune de primele sale bombe nucleare cu cadere libera.

Pakistan Air Force, dispune astazi de aproximativ 50 de avioane de atac la sol, A-5C, de fabricatie chineza, ce au cu certitudine capacitatea de a lansa bombe nucleare, facand parte din Comandamentul Aerian Strategic (2 escadrile). Se estimeaza ca si avioanele MIRAGE III/V, au aceasta capacitate, dar nu se stie cu siguranta. PAF, a refuzat sa precizeze daca si noile avioane JF-17 (FC-1, in inventarul PAF -150 avioane fiind deja comandate. Se pare ca au deja cel putin doua escadrile operationale), vor dispune/dispun, de capacitatea de a lansa bombe nucleare, intentionand totodata sa achizitioneze din China, aproximativ 40 de J-10B (FC-20, in inventarul PAF, daca vor fi achizitionate). De asemenea, PAF, dispune din anul 2007 de racheta de croaziera subsonica cu lansare din aer, RA’AD/HATFVIII, ce poate fi echipata cu incarcatura conventionala sau nucleara, avand o autonomie de 350 km. Aceasta racheta, echipeaza avionul A-5C si posibil, FC-1, fara a se cunoaste numarul lor.

A-5C

HATF  V

 

Interesanta si elocventa pentru determinarea Pakistanului in a obtine cu orice pret, arma nucleara, sunt cuvintele lui Zulfikar Ali Bhutto (primul ministrul al Pakistanului, intre anii 1973-1977), citez: “Daca India construieste bomba, vom manca iarba si frunze timp de o mie de ani, dar vom avea bomba noastra”. Si s-a tinut de cuvant, fiindca Pakistanul, conform declaratiilor omului de stiinta A. Q. Khan (principalul om de stiinta pakistanez in domeniul nuclear, responsabil si de programul militar), a realizat primul sau nuke in 1987 (putin probabil insa, fiindca primele sase teste nucleare au avut loc abia in 1998, in poligonul de la Hills Chagai (o zona pustie din partea de nord a Pakistanului, invecinandu-se la sud cu Afghanistanul). Aici, pe data de 28 mai 1998, au fost detonate simultan sase incarcaturi nucleare, ce contineau uraniu inalt imbogatit, in proportie de 90% (HEU –Highly Enriched Uranium) –teste detectat de catre seismografe.

Astazi, fortele strategice de rachete nucleare pakistaneze, se bazeaza pe doua programe mari si relative independente: seria GHAURI de rachete cu combustibil solid, ce este dezvoltata de KRL (Khan Research Laboratories) si se bazeaza pe tehnologie nord-coreeana; precum si seria SHAHEEN formata tot din rachete cu combustibil solid, dezvoltata insa de NDC (National Development Complex), bazata pe tehnologie chineza.

Ghauri I

SHAHEEN I

 

SHAHEEN II

 

 

Cu toate acestea, se pare ca Pakistanul nu ar detine arme nucleare ansamblate (focoasele nucleare sunt tinute separat de rachetele purtatoare, nefiind montate pe acestea), operationale, precum India, ci doar, rachete purtatoare –dar, acest fapt nu este o certitudine. Intr-un raport pe 2001, al Departamentului Apararii al SUA, se specifica: “Armele nucleare ale Islamabadului sunt probabil stocate, in forma componenta. Pakistanul, probabil, ar putea asambla armele destul de repede, in caz de nevoie”.Cam multe probabilitati din partea SUA, daca tinem cont de faptul ca este sustinator al Pakistanului, deci, bine implementat in zona! Mai mult decat atat, SUA si nu numai, au dubii cu privire la securitatea armamentului nuclear pakistanez, cu deosebire dupa 11 septembrie 2001 –tinand cont de recrudescenta fundamentalismului islamic. De altfel, la doua zile dupa atacurile din SUA, Armata Pakistaneza a relocate armamentul nuclear in locatii strict secrete, pentru siguranta, dar pericolul fundamentalismului ramane.

Pakistanul, pe la jumatatea anilor 2000, se banuia ca detine aproximativ 50 de focoase nucleare cu uraniu imbogatit (HEU), precum si aproximativ 800 kg de uraniu inalt imbogatit, suficient pentru cel putin 60 de arme, alaturi de o cantitate neprecizata de plutoniu. Astazi, se pare ca detin peste 100 de ogive nucleare si un numar neprecizat (probabil, peste 100 de exemplare de diferite tipuri) de rachete purtatoare.

Principalele rachete nucleare pakistaneze, sunt cele cunoscute sub numele de: GHAURI/HATF, SHAHEEN si BABUR. HATF, este de fapt, numele sabiei profetului Mahomed…

BABUR

BABUR/HATFVII, este o racheta de croaziera ce poate fi dotata cu incarcatura conventionala sau nucleara. Poate fi lansata de pe sol, nave de razboi sau submarine. Are o autonomie de 700 km si caracteristici stealth, aflandu-se in dotare de la sfarsitul anului 2005, la trupele de uscat si pe unele dintre navele Marinei. SUA, banuiesc ca pakistanezii au realizat racheta, „inspirandu-se” dupa BGM-109 TOMAHAWK(6 s-au prabusit pe teritoriul lor, in anul 1998, pe timpul atacului aerian SUA asupra Afghanistanului). Desi este doar o banuiala, cert este doar faptul ca racheta pakistaneza este similara celei americane!

Deocamdata, racheta nu se gaseste pe submarinele pakistaneze -dispunand de 3 submarine din clasa KHALID (de fabricatie franceza, clasa AGOSTA 90B), 2 din clasa HASHMAT (franceze, clasa AGOSTA, dintre care doua sunt in curs de modernizare cu sistemul MESMA AIP –Modul de Energie Autonom pentru Submarine Conventionale, fabricat de catre DCNS/Franta, ceea ce le va permite a sta mult timp sub apa), fiind in diferite faze de constructie trei submarine Type 214. Deocamdata, Marina acestui stat nu are inca in dotare un submarin nuclear, dar intentioneaza constructia pe plan local –dupa un proiect propriu-a unor asemenea submarine, primul urmand a deveni operational in cel putin 8 ani. Dupa unele surse, in realizarea proiectului de submarin nuclear, Marina Pakistaneza s-ar baza pe ajutor chinez, dar tipul acestuia este inca incert si nu se stie sigur daca chinezii au acceptat.

Proiect de submarin nuclear pakistanez

Pana atunci insa, au in vedere clasa QING -submarin de atac, o copie la scara redusa a celor din clasa SHANG (SSGN, submarin purtator de rachete ghidate) si JIN-SSBN (submarin purtator de rachete balistice), pe care Marina Chineza intentioneaza sa-l doteze cu capacitatea de a lansa rachete CJ-10K, supersonice si cu o autonomie de peste 2500 km, putand fi dotate cu ogive conventionale sau nucleare, aflandu-se in dezvoltare la Wuhan-CSIC. Pakistanezii au comandat deja 6 unitati din clasa QING (de cate 3600 tone fiecare), ce vor fi dotate cu AIP STIRLING (dezvoltat de catre chinezi), fiind capabile sa transporte rachete de croaziera, ce pot fi dotate cu ogive nucleare. Pakistanul doreste implementarea rachetei de fabricatie autohtona BABUR/HATF VII, dar submarinele vor fi livrate si cu rachete chinezesti CJ-10K (dupa unii specialisti, ar fi vorba de cate trei asemenea rachete, pe fiecare submarin). Din China vor primi in curand si doua fregate din clasa JIANGKAI I (tip 054), pe care intentioneaza sa le doteze si cu rachete de croaziera BABUR, ce se vor alatura celor 4 nave din clasa F-22P (tot de conceptie chineza): ZULFIQUAR, SHAMSHEER, SAIF si ASLAT.

GHAURI I/HAFT IV, este o racheta cu raza medie de actiune, cu o raza de actiune de 1500 km, fabricata pe plan local, fiind o modernizare a celor chinezesti, M-9/11, cu combustibil solid si o singura treapta. Se pare ca cel putin 10 asemenea instalatii, de tip GHAURI I, au fost construite si sunt operationale, fiind montate pe TEL de conceptie chineza (la randul sau, o copie dupa MAZ-ul rusesc). Unii specialisti occidentali, considera ca aceasta racheta ar fi de fapt, o copie a celei nord-coreene, NODONG/RODONG 1.

De asemenea, pakistanezii au din sursa chineza, 24 de rachete M-11, cu o autonomie de aproximativ 300 km, ce nu ar fi operationale, aflandu-se stocate.

GHAURI II/HAFT V, este o modernizare a GHAURI I, racheta fiind in doua trepte, cu combustibil solid, avand o autonomie de aproximativ 2300 km, avand o incarcatura de 1200 kg. Poate fi dotata cu ogive nucleare de 15-30 KT. Nu se stie cate asemenea sisteme sunt operationale in Fortele Strategice Nucleare, dar probabil sunt cel putin 10.

GHAURI III/HAFT V/VII, racheta balistica cu raza medie de actiune, avand o autonomie de aproximativ 3500 km. Unele surse, dau ca autonomie 6000 km, ceea ce este insa putin probabil.

Tipuri de rachete nord-coreene

ABDALI/HATF II, este o racheta balistica cu raza scurta de actiune, de aproximativ 200 km, cu destinatie operativ-tactica, ce poate fi echipata cu incarcatura conventionala sau nucleara, fiind operationala in armata terestra.

SHAHEEN I/HAFT IV, este o racheta balistica cu raza scurta de actiune, de aproximativ 1500 km, putand acrosa: o singura ogiva nucleara sau conventionala de 1000 kg/intre 3-5 ogive de 200-300 kg. Este operationala din 2003, dar nu se cunoaste numarul lor.

Tipuri de rachete pakistaneze

SHAHEEN II/HATF VI, racheta cu raza medie de actiune, in doua trepte, avand aproximativ 2500 km autonomie, operationala din anul 2004 intr-un numar nedeclarat, cu capacitati MIRV (reintrare in atmosfera, focoase multiple orientabile independent spre tinta). Este realizata avand la baza racheta de fabricatie chineza, M-18.

SHAHEEN III, este o racheta cu raza mare de actiune, de cel putin 3500 km, ce are si utilizare civila, putand lansa sateliti. Se afla inca in dezvoltare, urmand a deveni operationala cel mai devreme in 2015. Se crede ca aceasta racheta, ar fi capabila sa loveasca Israelul; statul evreu avand temeri in acest sens!

Desi, Pakistanul nu se ridica inca la capacitatea nucleara a Indiei, si cu atat mai putin a Chinei, este in continua dezvoltare a puterii sale nucleare, fiind chiar mandri de capacitatile lor, considerandu-se, pe buna dreptate, in randul marilor puteri nucleare.

 

WW

 

Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

en.wikipedia.org/…/Pakistan_and_weapons

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.

 

 

 

INDIA SI ARMA NUCLEARA

Standard

Avand o armata impresionanta, formata din cel putin 1210000 de militari activi, ce dispun de un buget de peste 36 de miliarde de dolari, aflandu-se intr-un amplu proces de modernizare, India este si ramane o mare putere zonala. Permanentul ei conflict cu statul vecinPakistan, o mentin in continua stare de alerta.

AGNI II

AGNI III

AGNI V

Capacitatile nucleare ale Indiei sunt si ele impresionante, aflandu-se in dezvoltare si modernizare, cu sprijin rusesc (in principal, dar aproximativ 70% din importul total de armament se face din  Rusia), dar si prin eforturi proprii ale Departamentului de Cercetare Militar, numit DRDO (Defense Research & Development Organisation), avand rezultate notabile. La armata regulata se adauga impresionante forte paramilitare, precum: peste 30 de batalioane de infanterie (probabil, formate exclusiv din rezervisti, cunoscuti sub numele de Puscasii Rasthtriya, ce pot intra imediat sub comanda Ministerului Apararii in caz de nevoie); Fortele de Rezerva Centrale ale Politiei -125000 de oameni; Politia Granicereasca Indo-Tibetana -10000 de oameni; Fortele Speciale de Frontiera-cuprind aproximativ 10000 de oameni, inclusiv parasutisti bine pregatiti, in numar mare; Garda Nationala, cuprinzand peste 6000 de oameni, dintre care cel putin 4000 sunt Forte Speciale si restul Rangeri; precum si SPP-ul local, cu rol de protectie a VIP-urilor, ce numara peste 1500 de oameni.

BRAHMOS

  BRAHMOS II, TERESTRU

Familia indiana a rachetelor cu capacitati nucleare

Mirage 2000 H

Ca orice stat posesor de arme nucleare,Indiaare la randul sau o doctrina nucleara bine conturata, urmarindu-si scopul de aparare si intimidare, ce prevede urmatoarele:

-mentinerea si crearea unei forte credibile de descurajare nucleara, ceea ce situeaza statul indian in randul principalelor puteri nucleare si zonale;

-ca stat detinator, India nu va apela niciodata prima la loviturile nucleare, dar va reactiona imediat, atunci cand are loc un atac de asemenea natura asupra teritoriului national si a fortelor sale armate, indiferent din partea carui stat ar veni acesta. Principalele state vizate de catreIndiasuntChinasi Pakistanul (relatiile militare chino-pakistaneze sunt foarte bune; chinezii ajutandu-i pe pakistanezi sa obtina capacitatea si tehnologia constructiei de rachete purtatoare de ogive nucleare –despre toate acestea vom vorbi insa intr-un articol urmator);

-riposta la primele lovituri nucleare inamice va fi imediata, masiva si provocatoare de daune materiale, financiare si umane inacceptabile, in vederea descurajarii oricarui atac;

-riposta nucleara va fi initiata numai sub autorizarea conducerii statului, in calitate de Autoritate de Comanda Nucleara (aceasta cuprinde Consiliul Politic Executiv, fiind prezidat de catre primul ministru –singurul care poate autoriza folosirea armamentului nuclear, in caz de necesitate majora. India dispune de un centru de comanda strategic nuclear, foarte modern, din octombrie 2003, a carui locatie este strict secreta);

-in caz de atac biologic sau chimic, India isi rezerva dreptul de a hotari modul de riposta imediata, luand in calcul si lansarea de ogive nucleare, cu lansare de pe sol, din aer sau de pe/de sub apa.

India ar dispune astazi, de urmatoarele capacitati de riposta nucleara:

-3 grupuri de rachete strategice: 334/444 ce opereaza rachete AGNI I, si 335, ce opereaza rachete AGNIII. De altfel, armata terestra indiana a fost responsabila pentru implementarea AGNI II (cu raza medie de actiune), aceasta fiind o masura temporara, deoarece Comandamentul Fortelor Strategice conduce intregul arsenal nuclear indian, din toate cele trei categorii de forte: terestre, aeriene si navale;

-3 grupuri de rachete: 222/333/555, fiecare operand cate 12 lansatoare de rachete PRITHVI I (cu lansare de pe sol), dar se afla in inventar si varianta II (Fortele Aeriene) si III (la Marina);

PRITHVI I

 

PRITHVI II

-un numar nedefinit de unitati ce opereaza rachetele balistice cu raza scurta si medie: AGNI I/II/III. Vor intra in inzestrare pana in 2015, variantele AGNI IV/V, urmand ca in viitor sa apara si varianta AGNI VI –aflata deja in studiu la DRDO, ce probabil se va numi SURYA, si va avea o bataie maxima de cel putin 10000 km (India, preconizeaza introducerea cat mai rapid posibil in inzestrare a acestei noi rachete, cu raza mare de actiune, fara a preciza clar numarul lor);

-IAF (Indian Air Force), dispune de bombe nucleare gravitationale intr-un numar incert, a caror putere nu se cunoaste, ce echipeaza cu certitudine avioanele JAGUAR, MIRAGE-2000H si posibil, SU-30MKI;

-Indian Navy, are planuri mari in ceea ce priveste dotarea (vor dispune in viitor de cel putin doua portavioane, 125 de nave de lupta si 24 de submarine), fiind si astazi o forta impresionanta. Avand un numar de peste 55000 de marinari profesionisti, dintre care cel putin 6000 fac parte din Aviatia Navala, la care se adauga aproximativ 16000 de oameni –militari profesionisti –la Garda de Coasta; Marina Indiana este o forta de temut. Si capacitatile nucleare ale Marinei sunt impresionante, ele aflandu-se inca in dezvoltare si consolidare. Au inchiriat recent din Rusia un submarin nuclear din clasa AKULA II (denumit CHAKRA, dar va mai urma unul; India alocand peste doua miliarde de dolari in acest sens. Are in dotare rachete de tip 3M-54 KLUB), pe o perioada de zece ani, dar au in constructie inca din 2009 (Marina Indiana, preconizeaza anul 2015 ca data a intrarii in exploatare a acestuia) propriul submarin nuclear, denumit ARIHANT (vor mai urma inca cinci submarine, toate fiind construite pe santierele locale, mai precis, la Centrul de Constructii Navale din Visakhapatnam, aici aflandu-se si o baza navala pentru submarine, denumita Matsya. Submarinul, conform specialistilor, acesta este similar cu cel rusesc SKAT/VARSHAVYANKA. India, a avut un asemenea submarin inchiriat de la URSS, intre anii 1988-1992). Pentru mai multe detalii, aici: rumaniamilitary.wordpress.com/…/primul-submarine-indian-purtator…

  DRDO, are in studiu si dezvoltare o racheta hipersonica (a atins in cursul testelor chiar si impresionanta viteza de 7,5 Mach) denumita SHAURYA, cu o autonomie cuprinsa intre 750-1900 km, cu focos conventional sau nuclear, ce ar urma sa intre in inzestrarea tuturor categoriilor de forte, foarte posibil si in arsenalul ARIHANT (se dezvolta o versiune cu lansare de sub apa, denumita  SOURYA, ce se va regasi alaturi de rachetele K-15 SAGARIKA –cu combustibil solid, in doua trepte, ogiva de maxim 1000 kg si o bataie de aproximativ 2200 km). Racheta nu necesita intretinere putand fi stocata o perioada lunga de timp, dispunand de un generator de gaz ce o arunca afara din container, inainte de initierea motorului racheta, fiind greu de localizat si distrus de catre sistemele de aparare antiracheta (aceasta racheta, este dezvoltata in cooperare cu Rusia, dupa unele voci, fiind extrem de complexa si performanta). Dupa decolare, racheta atinge inaltimea de 50 km, lovind tinta cu o precizie de 20-30 m. Se pare ca recent, ea a intrat in dotarea fortelor terestre indiene, fiind lansata de pe trailer (2 containere cu rachete).

  PRITHVI I/II/III, sunt rachete operativ tactice ce se gasesc in dotarea tuturor categoriilor de forte ale armatei indiene. Varianta I, are o bataie maxima de 150 km, putand fi dotata cu o ogiva nucleara sau clasica, de cel mult o tona (fortele terestre). Varianta II, are o bataie maxima de 250 km, dar poate lua maxim 500 kg incarcatura clasica sau nucleara (fortele aeriene). Varianta III, are bataia maxima de 350 km si incarcatura clasica sau nucleara de 500 kg.

 DHANUSH, este o varianta navalizata a rachetei PRITHVI, dezvoltata pentru Marina Indiana, putand fi lansata de pe nave si probabil, submarine, putand fi dotata cu ogive clasice sau nucleare. Se preconizeaza ca are o autonomie de 350 km, urmand a intra si in dotarea INS ARIHANT.

Rachetele din clasa AGNI (Foc) – I/II/III/IV/V, sunt dezvoltate de catre India, cu suport rusesc. AGNII, este o racheta balistica cu raza medie de actiune, ce a aparut in inzestrare pe la inceputul anilor 2000. Racheta are o lungime de 15 m, raza operationala de aproximativ 900 km si o incarcatura nucleara cuprinsa intre 15-250 KT –poate fi echipata si cu incarcatura conventionala. Racheta poate urca le peste 90 km altitudine, fiind dotata cu INS, GPS si foarte probabil, radar.

 

AGNI II, are o raza de actiune de maxim 3000 km si o sarcina utila de 1000 kg, fiind o racheta in doua trepte cu combustibil solid. AGNI III/IV, dispun de o autonomie de 4000 km, avand contramasuri destinate armamentului antibalistic, precum momelile si bruiajul, dar si o incarcatura cuprinsa intre 600-1800 kg. Ultima sosita este AGNI V, despre care se crede ca poate atinge tinte din China si Europa, avand aproximativ 5000-6000 km autonomie de zbor (in functie de incarcatura si numarul ogivelor nucleare), si pe care primul-ministru Indian, Manmohan Singh, o considera, citez: “un succes impecabil”. Chiar si directorul “Agenţiei pentru dezvoltarea tehnicii militare -DRDO”, V.K. Saraswat, considera ca, citez: “Suntem o putere dotată cu rachete fără rival în majoritatea ţărilor”. Racheta ar dispune de 2-10 ogive nucleare. Cuvintele n-au nevoie de niciun comentariu, dar ele arata clar directia pe care persevereaza India!

SHAURYA

AGNI III, are si o versiune cu lansare de pe submarin, numita SL AGNI III, ce ar avea o autonomie de cel putin 3500 km.

India, mai dispune si de un numar mare de rachete de croaziera, precum: NIRBHAY, 3M-54 KLUB, P-70 AMETIST, MISKIT, BRAHMOS.

NIRBHAY (Neanfricat), subsonica, are o autonomie de 1000 km, si se va afla in dotarea tuturor celor categorii de forte ale armatei indiene. Ea va putea fi dotata cu peste 20 de tipuri de focoase nucleare, putand zbura la inaltime mica deasupra solului. Racheta este creatia DRDO, primele livrari sunt asteptate in cursul acestui an, cel mai probabil incepand cu fortele aeriene (acestea intentioneaza a dota cu aceasta racheta, avioanele IL-76MD.

3M-54 KLUB (cel putin 200 de exemplare), de conceptie ruseasca, are o autonomie de pana la 300 km, viteza supersonica de aproximativ 3000 km/h. India dispune de mai multe variante de KLUB, ce armeaza fregatele din clasa TALWAR, SHIVALIK (in curand va urma un articol dedicat acestei clase moderne de fregate indiene), distrugatoarele din clasa KOLKATA si submarinele din clasa SINDHUGHOSH (KILO, produs pe plan local cu suport rusesc. 10 sunt deja operationale, iar dupa unele surse, 6 se afla in diferite faze de constructie), avioanele TU-142/22M, precum: KLUB N/S, 3M-54E, 3M-54E1, 91RE1, 91RE2. Exista interes din partea Indiei in a achizitiona, chiar a fabrica pe plan local sub licenta, rachetele rusesti P-500 BAZALT si P-700 GRANIT, dar deocamdata, nu exista semnale certe ca ele s-ar afla in inzestrare.
Marina Indiana era interesata sa cumpere submarine S-1000, de conceptie ruso-italiana, pe care intentiona sa le doteze cu rachete KLUB –deocamdata, aceasta initiativa nu s-a concretizat intr-un contract.

P-70 AMETIST, probabil in numar de peste 150 de exemplare, subsonica si cu o autonomie de aproximativ 70 km, au fost modernizate pe plan local, poate fi armata cu un focos nuclear de cel mult 200KT. Aceste rachete, se pare ca nu mai sunt operationale, fiind tinute in rezerva de catre Marina Indiana.

Sindhurakshak

MOSKIT (P-270), este o racheta de croaziera ruseasca antinava, supersonica (3000 km/h), ce poate fi echipata si cu focos nuclear de 120KT, avand autonomie de aproximativ 150 km. Se afla in dotarea Fortelor Terestre si Marinei (echipeaza navele de suprafata). Se pare ca si acestea sunt tinute in rezerva strategica.

BRAHMOS, este o rachetă de croazieră supersonica (peste 2800 km/h, fiind considerata printre cele mai rapide din lume), de fabricatie indigena (peste 120 fabricate, dar se afla in productie de serie) in colaborare cu Rusia (DRDO-NPO RUSIA MASHINOSTROEYENIA), cu capacitati stealth si raza de actiune de aproximativ 300 km, putand fi lansata de pe submarine, nave, avioane sau de pe sol. Poate fi echipata cu focos nuclear de aproximativ 300 kg. Racheta poate fi lansata din poziţie verticală sau înclinată, fiind capabilă să acopere obiective pe  360 de grade. Dupa unele surse, racheta echipeaza navele de lupta indiene, precum fregatele din clasa SHIVALIK (8 rachete BRAHMOS), TALWAR (8 rachete BRAHMOS+8 rachete KLUB-N), dar si nave mai vechi, precum cele din clasa RAJPUT (KASHIN II, construit pe plan local). Distrugatoarele cu capacitati stealth, din clasa KOLKATA (3 asemenea nave se afla in diferite faze de constructie, prima fiind planificata pentru acest an. Prima a fost deja botezata, DELHI), vor dispune si ele de racheta BRAHMOS II/III. Avioanele SU -30 MKI si TU-142 (6 rachete), dispun si ele de aceasta racheta. Fortele Terestre, au deocamdata doar un singur regiment cu 67 de rachete in varianta I (montate pe autocamioane TATRA), dar in viitorul apropiat vor mai dispune de inca un regiment (probabil cu 240 de rachete, ce ar fi deja comandate in varianta II/III –aflandu-se in dezvoltare la DRDO).

Se afla in studiu si teste la DRDO, varianta BRAHMOS II, ce ar atinge viteza de Mach 7, fiind considerata de catre specialisti ca fiind cea mai rapida din lume, urmand a deveni operationala pana cel tarziu in 2014.

India, dezvolta sistemul AKASH (Cer), un sistem de aparare antiracheta, cu sprijin rusesc, ce poate anihila avioane si rachete ce zboara la 20000 m altitudine, de la peste 30 km distanta. Aceasta racheta, poate purta focoase conventionale si nucleare, de cel mult 60 kg, fiind capabila sa loveasca mai multe tinte (se estimeaza numarul acestora la 16, cu focoase multiple). IAF, intentioneaza ca pana in 2015 sa dispuna de sase regimente, echipate cu AKASH.

Daca toate acestea nu sunt de ajuns, India dispune astazi de peste 100 de ogive nucleare de diferite capacitati, avand, se pare, si aproximativ 60 de focoase nucleare obtinute din plutoniu obtinut din combustibilul de la reactoarele de cercetare, aflate la Trombay. Ar mai dispune totodata, de material fisionabil suficient pentru obtinerea a cel putin 50 de arme nucleare, pe care le-ar tine in rezerva strategica.

In incheiere nu putem spune decat atat: IMPRESIONANT!

 

 

WW

 

 

Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

en.wikipedia.org/…/India_and_weapons_of..

 

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.