Arhive pe categorii: Armata Romana in TO

Ce militari români se repatriază din Afganistan

Standard

Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, participă miercuri la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor din Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil – DCM ‘E’, care va avea loc la Centrul 48 comunicaţii şi informatică strategice de la Otopeni.

Modulul este prima structură NATO de acest tip dislocată pe teritoriul României şi încadrată în totalitate cu personal românesc. Pentru a asigura operaţiunile tehnologice timp de opt luni în teatrele de operaţii din Afganistan, militarii români au fost pregătiţi şi evaluaţi de structurile NATO. ‘Modulul NATO s-a înfiinţat în 2010 pe baza hotărârii Parlamentului României şi a fost operaţionalizat exclusiv cu personal românesc. După ce au parcurs etapele de pregătire şi au fost evaluaţi de structurile NATO, au primit misiunea în 2012, în perioada ianuarie-august să asigure componenta de comunicaţii şi informatică a comandamentului NATO din Kabul. Este singura unitate de acest tip’, a declarat pentru Agerpres maiorul Vasile Florean.

Modulul NATO de comunicaţii şi informatică este alcătuit din aproximativ 40 de militari români specializaţi în domeniul IT. ‘O particularitate este că această structură asigură componenta de comunicaţii şi informatică pentru un comandament strategic, începând de la telefonul comandantului de pe birou şi terminând cu fluxul de sateliţi care deserveşte un întreg comandament. Cei aproximativ 40 de militari din acest modul au pregătire exclusiv IT. Hotărârea pentru desfăşurarea în teatrul de operaţii a unui modul nu o ia România, ci o ia NATO. Militarii noştri au fost apreciaţi de componenta NATO, de partea străină pe care au deservit-o. Noi nu am oferit servicii părţii române dislocate în Afganistan, ci unui comandament naţional’, a explicat Vasile Florean.

 

Ziuaveche

 

Reclame

Poze Armata Romana-Batalionul 280, infanterie mecanizata in Afganistan

Standard

 

 

Sursa foto: MApN via Militaryphotos

M-ATV versus MRAP

Standard

M-ATV Oshkosh

M-ATV este nimic altceva decat un MRAP tot-teren, adica un vehicul rezistent la mine, cu capacitatea de a avansa pe teren greu, foarte dezvoltata. Bineinteles ca nici MRAP-urile, mai clasice sa zicem, nu erau vehicule de oras, sa te duci cu ele la nunta. Si alea erau tot off-road, insa M-ATV-ul se pare este ceva mai bine pregatit pentru teren greu.

Deja Pentagonul a comandat peste 7000 de astfel de M-ATV-uri, mai bine de 80% fiind deja dislocate, marea lor majoritate in Afganistan, la un pret mediu de 600.000 dolari, dublu fata de un MRAP clasic.

Asadar un M-ATV cantareste 15 tone, cu posibilitatea sa care 1.8 tone, are tractiune independenta pe toate patru rotile, duce cinci militari echipati (inclusiv tragatorul din turela), viteza maxima, undeva la 105km/h, cat cat SAUR ll si are o autonomie de 500km. Pretul platit, pentru a avea un M-ATV in Afgansitan, este de aproximativ un milion de dolari. Pe langa pretul vehicului in sine, se mai adauga diversele echipamente, arme, iar transportul, pe calea aerului, costa 150.000 de dolari. Numai transportul!

Dupa experientele din Irak si Afganistan, trupele americane dislocate in TO au remarcat ca desi MRAP-ul era un mare pas inainte fata de „batranul” Humvee, dar ii lipsea totusi capacitatea acestuia de fi rapid si folosibil pe terenuri accidentate. Astfel era nevoie de o masina care sa incorporeze capacitatea offroad a Humvee si protectia MRAP—ului. In urma cu doi ani M-ATV-ul a intrat masiv in dortare, iar trupele au apreciat acest nou vehicul ca fiind bun pentru teritoriul pe care era folosit.

Oshkosh in Afganistan

 

Sursa: strategypage

 

GeorgeGMT

Ultimii militari români vor părăsi Afganistanul la sfârşitul lui 2014

Standard

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu a declarat miercuri la Curtea de Argeş că ultimii militari români vor părăsi Afganistanul la sfârşitul anului 2014, urmând ca din vara anului 2013 efectivele trupelor româneşti din această ţară să fie reduse treptat.

 

 

‘Conform planurilor agreate cu aliaţii, ultimii militari români vor părăsi Afganistanul la sfârşitul lui 2014. Începând cu anul următor vom reduce treptat prezenţa noastră pe măsura creşterii competenţelor forţelor de securitate afgane. Aceşti oameni sunt vectorii României, nu cei care o defăimează. Ei sunt cei care ne onorează, care ne aduc valoare pozitivă, nu cei care ne defăimează pe la curţile europene. Până acum, peste 80% din batalioanele de manevre ale României au câştigat competenţe valoroase în teatrele de operaţiuni şi asta oferă tăria unei armate. Vânătorii de munte reprezintă unităţi de elită ale armatei române. Ele au fost desfiinţate de regimul stalinist. În 1967 liderul comunist al ţării a înţeles că că trebuie să reînfiinţeze aceste trupe de elită . Ele ne păzesc crestele şi văile Carparţilor, deci ei sunt osatura principală a vectorului defensiv al acestei ţări‘, a declarat Dobriţoiu cu ocazia plecării în teatrul de operaţii Afganistan a militarilor din compunerea Batalionului 2 Manevră.

 

 

Ziuaveche 

 

Armata română în drum spre Budapesta. Iulie-august 1919

Standard

PRIMIREA SUVERANILOR ROMÂNIEI LA BEKES-CSABA

REGELE FERDINAND I DISCUTÂND CU IULIU MANIU ŞI GENERALII PREZAN, MĂRDĂRESCU ŞI PANAITESCU LA BEKES-CSABA

IULIU MANIU, REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DISCUTÂND CU TINERE DIN CAREII MARI

SOLII MAGHIARI CARE AU CERUT LA SZOLNOC ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR

REGIMENT ROMÂNESC DE VÂNĂTORI ÎN CENTRUL BUDAPESTEI

Si cam atat. Va asteapta insa 39 de poze din respectiva perioada pe blogul domnului George Damian, poze care pur si simplu iti taie respiratia!

Unde era Romania in 1919, cat era de frumoasa si curata! Aceste poze sunt un eveniment si ma consider foarte norocos ca am avut privilegiul de a le vedea.

Vi le recomnad cu multa caldura, multumindu-i domnului Damian pentru efortul de ale gasi si ale publica.

Pentru a vedea toate cele 39 de poze: www.george-damian.ro

 

GeorgeGMT

TRANSNISTRIA -27 iunie 1941

Standard

Transnistria…O bucatica de Moldova, o parte de Romanie! Un teritoriu cu un trecut zbuciumat, ieri si astazi; un teritoriu in care romanii au patimit si patimesc inca. Un teritoriu pe care la 27 iunie 1941, Armata Romana, la ordinul Maresalului Antonescu, trecand Nistrul, l-a readus pentru o scurta perioada de timp acolo unde i-a fost intotdeauna locul -la ROMANIA. Un teritoriu ce astazi, este reclamat cu nonsalanta de Rusia, desi el este deja “stapanit” (si cu parere de rau trebuie s-o spun, fara prea mari sanse de a reveni la Moldova) de aceasta, cu ajutorul slugilor si marionetelor rusofile din conducerea asa-zisei Republici Nistrene Moldovenesti –un pseudostat nerecunoscut decat de Rusia (din motive lesne de inteles), condus de catre mafioti si nostalgici comunisti.

Astazi, fara niciun fast si fara nicio pomenire –cel putin la nivel oficial –se implinesc 71 de ani de la ELIBERARE. Prezentul il cunoastem si putem spune fara niciun dubiu, chiar daca este dureros si deranjant pentru noi toti cei care ne dorim UNIREA (eu, cu siguranta mi-o doresc, indiferent de costuri!), ca “au prezentul nu ni-i mare”, dupa cum bine intuia marele nostru poet, Mihai Eminescu (pe care sovieticii il vedeau…Eminovici). Nu cred ca astazi sunt multi romani care sa fie relativ multumiti de vremurile in care traim; vremuri in care lipsa de bani (a noastra, a marii majoritati a populatiei) se intrepatrunde cu cea de timp si interes (a lor, a celor ce ne conduc din 1990 incoace). Lipsa de interes si vointa ce se rasfrange nu numai asupra noastra ci si asupra fratilor nostri de dincolo dePrutsi chiar de dincolo de Nistru…Sa-mi fie cu iertare aceasta dizertatie ce sincer, nu-mi face nicio placere!

Desi stim cum arata Transnistria astazi, haideti sa vedem cum era ea in 1941, atunci candRomania, prin armata sa, si-a facut din nou simtita prezenta acolo unde romanii asteptau…venirea fratilor de-o limba, port si traditie. Este, daca vreti, o scurta istorie a acestui teritoriu, incompleta dealtfel –sa-mi fie cu iertare, dar peste 200 de ani de stapanire bolsevica, sovietica si ruseasca, si-au pus amprenta distrugatoare, istoria fiind stearsa si rescrisa, “capitol” la care rusii s-au priceput intotdeauna. Orice corectura ori adaugire este binevenita; multumesc anticipat tuturor!

Transnistria…Sub aceasta denumire, in 1941, se intelegea teritoriul cuprins intre Nistru si Bug, la sud fiind Marea Neagra. Acest tinut, se numea in vechime Moldova Noua, denumit mai tarziu si Transtyrana (numele provine de la Tyros, vechea denumire a Nistrului) sau Transnistriana; el fiind de fapt o prelungire a pamantului moldovenesc. Intreg teritoriul avea atunci, aproximativ 40000 km patrati.

Acest teritoriu a constituit intre anii 1925-1940, Republica Moldoveneasca, partea rasariteana apartinand din punct de vedere administrativ, Republicii Ucrainei, avand in anul 1941 –anul eliberarii de catre Armata Romana- aproximativ 3 milioane de locuitori, dintre care doar 600000 mai erau romani…Restul fiind ucraineni, germani, evrei, polonezi, rusi, bulgari, sarbi, tigani, greci, etc.

Dintre acestia, rusii erau urmasii functionarilor taristi, meseriasi, negustori, etc. Bulgarii si sarbii, colonizati incepand cu 1792, erau rusificati in totalitate. Germanii, suedezii, cehii, erau germanizati si in numar de circa 250000, ei fiind adusi intre anii 1770-1850 si colonizati in regiunea sud-estica a Transnistriei.

Evreii, erau in numar mare, fiind plasati in centrele comerciale si industriale, la exploatarile forestiere, ferme, etc. Interesant este faptul ca, multi dintre evrei, erau reprezentanti ai bolsevismului, fiind tortionarii populatiei romanesti transnistrene!

Grecii si armenii se gaseau in regiunea Odessei, iar polonezii –in buna parte ucrainizati- locuiau in regiunile nord-vestice.

Ucrainenii, erau infiltrate de catre sovietici din teritoriul ucrainean, gasindu-se in numar mare in regiunea de nord si de sud a Bugului.

Cu alte cuvinte, in Transnistria anului 1941 se gasea multa populatie straina, colonizata de catre rusi, obiectivul fiind stergerea si estomparea elementului romanesc autohton, ceea ce din pacate a reusit, urmarile fiind vizibile si astazi! Fiindca romanii, contrar tuturor cutumelor de sorginte bolsevica, sovietica si ruseasca, erau locuitori stravechi a-i acestui teritoriu. Punct!

Satele romanesti din Transnistria sunt amintite inca din secolul al XII-lea in “Cronica lui Ipatie”, unde sunt amintite satele: Bursu, Bursucu, Padurea-Branzei, Buza, Aratul, Brusturi, Valea-Putreda, etc.       Aceste topice se gasesc si in documentele veacurilor urmatoare, iar a sustine ca acestea sunt de fapt denumiri slave, este o ineptie tipic bolsevica!

Astfel, in secolul al XVI-lea, documentele pomenesc satele: Chetrosu, Malaesti, Chiscu-Lung si altele. In interiorul Transnistriei au existat sate (acum, in marea lor majoritate, distruse si cu denumirea rusificata de catre sovietici) cu nume similare celor dinRomania, precum:Alexandria, Bucuresti, Cernavoda, Lapusna, Ocna, Perisca, Slobozia, Vaslui, etc. Multe sate purtau numele unor boieri moldoveni care aveau mosii in zona, precum: Alistarovca, Armasevca, Brancoveanova, Camarasevca, Cantacuzenca, Catargina, Harjeu, etc.

Tiraspolul, actuala “capitala” a asa-zisei Republici Transnistrene, avea in 1941, 43700 de locuitori. Aici, sovieticii creasera inca de la inceputul anilor *20, un avanpost avansat de propaganda bolsevica, comunista, ce viza in principal Regatul Romaniei, dar si “sovietizarea si indoctrinarea” populatiei romanesti autohtone. Acest avanpost era constituit dintr-un post de radio si publicatii, care, pentru a-si putea indeplini menirea si a fi “intelese”, emiteau si publicau in limba romana. Dar, mai exista un motiv foarte deranjant pentru sovietici! Romanii, erau autohtoni si primii ocupanti a-i acestui tinut, ce facuse parte din vechiul Regat Dac al lui Burebista, ce se intindea pana la gura Bugului. Chiar si in 1941, sovieticii erau deranjati de faptul ca romanii, in marea lor majoritate, nu “invatasera” inca, limba rusa…

Prin secolele XI-XIII, in aceste tinuturi locuiau Bolohovenii (Valahii), cnezatele lor avand probleme cu atacurile popoarelor barbare. Chiar si voievozii moldoveni au stapanit acest tinut, precum Ioan Voda cel Cumplit si Duca-Voda, deci cu alte cuvinte, Transnistria nu a apartinut Rusiei, cazacilor ori Ucrainei, asa cum lasa unii a se intelege.

Transnistria, a fost luata de catre rusi abia in anul 1792, cand Nistrul devine hotar, fiind readusa in trupul tarii in 1941, de catre Armata Romana, pentru scurt timp insa.

Din anul 1928, Tiraspolul a devenit capitala asa-zisei Republici Moldovenesti, dupa ce mai intai fusese la Balta. Rusii ii spuneau capitalei Tirispolea, ceea ce in traducere inseamna Cetatea Nistrului sau Orasul Nistrului.

Facem o paranteza pentru a da doar un singur exemplu, desi ele au fost nenumarate la adresa romanilor autohtoni, de civilizare si pacificare-asimilare bolsevica, a carui victima a fost cel ce era cunoscut ca “bunul parintel” Inochentie. Acesta, pe numele sau adevarat, Ion Livejoara, a fost acuzat de catre biserica rusa ca fiind eretic, fiindca avea curajul sa tina slujbele religioase in limba romana, ceea ce era INTERZIS. Fiindca “erezia” n-avea ce cauta pe vechile “plaiuri rusesti”, acesta a fost arestat si schingiuit de catre bolsevici –“victoriosi” in Revolutia din Octombrie- mutat din inchisoare in inchisoare, unde a si murit pana la urma, la doar 47 de ani.

Transnistria, dupa ce Armata Romana a eliberat-o, a fost impartita administrativ in 13 judete, dupa cum urmeaza: Odessa (capitala- Odessa), Oceacov (capitala- Oceacov), Ovidiopol (capitala –Ovidiopol), Tiraspol (capitala –Tiraspol), Ananiev (capitala –Ananiev), Berezovca (capitala –Berezovca), Crivoi-Oziero (capitala –Crivoi-Oziero), Dubasari (capitala –Dubasari), Rabnita (capitala –Rabnita), Balta (capitala –Balta), Jugastru (capitala –Iampol), Tulciu (capitala –Tulciu), Moghilau (capitala –Moghilau).

Intreaga Transnistrie a fost pusa sub conducerea unui guvernator civil, ce-si avea resedinta laOdessa.

Odessa, isi datoreaza intemeierea si dezvoltarea, in principal emigrantului francez,Richelieu, si tarinei Ecaterina a II-a, a Rusiei, ce dorea dezvoltarea zonei. Acest emigrant francez, a contribuit in mare masura la intemeierea si ridicarea orasului, in anul 1793. Ecaterina a II-a, tarina Rusiei, l-a ajutat si sprijinit puternic in ridicarea orasului, care cu timpul, a devenit cel mai insemnat port la Marea Neagra.

La construirea Odessei, romanii, care erau autohtoni, au jucat un rol important. Arhitectul Manole a fost cel dupa ale carui planuri s-a cladit orasul. Iar portarul Gaius a fost cel care a transportat, din padurile Moldovei, materialul lemons pentru constructii.

Un numar insemnat de parcele de pamant a fost distribuit boierilor si negustorilor romani, astefel ca odata cu trecerea timpului, populatia romaneasca, devine din ce in ce mai numeroasa. Un cercetator strain chiar marturiseste ca moldovenii, in afara de centru Odessei, mai ocupa in oras doua mahalale, dintre care una numita Moldoveanca, era cu mult mai veche decat fondarea orasului!

Interesant este ca Odessaa avut ca ajutor de primar, un descendent din familia Milescu Spatarul (probabil pe la sfarsitul secolului al XVIII –lea), iar un Buzescu a fost cel din urma roman care a predat “Istoria Universala” la Universitatea din Odessa. Tot aici este mentionat si Ilia Ilici Mecinikov –microbiolog, imunolog, anatomist si zoolog, de provenienta rusa dar avand radacini moldovenesti. Pentru mai multe detalii, aici: ro.wikipedia.org/wiki/Ilia_Ilici_Mecinikov.

De altfel, in Odessa, a existat o statuie de marmura ce-l reprezenta pe Richelieu, emigrantul francez, cu bratul intins spre mare si dominand portul, pe care bolsevicii au distrus-o prin explozie, in vederea inlaturarii oricaror marturii “capitaliste, exploatatoare” din oras.

Situatia economica a Transnistriei in 1941, era relativ buna. Desi nu exista industrie grea, provincia dintre Nistru si Bug, fiind lipsita de bogatii miniere, era bogata din punct de vedere al productiei agricole. Avand suprafete intinse cu cernoziom de cea mai buna calitate, Transnistria avea o productie agricola insemnata din punct de vedere cantitativ, dar si calitativ.

Se cultiva in mare parte sfecla de zahar, cu care fusesera aprovizionate si fabricile de zahar din Ucraina; asa-zisa Republica Moldoveneasca, pe timpul cat “a apartinut” de Ucraina, ocupa primul loc in productia de sfecla de zahar.

Alte culturi agricole des intalnite in aceasta provincie erau: floarea-soarelui, inul, canepa, soia, graul, orzul si porumbul. Mare parte dintre plantele industriale, precum inul si canepa, se valorificau in cadrul fabricilor locale. De asemenea, pe acest teritoriu se gaseau peste 46000 de hectare de pomi fructiferi si vita de vie (vitis vinifera).

Sericicultura si pescuitul, constituiau in Transnistria, una din ramurile principale ale economiei. Produsele sericicole moldovenesti ajungeau inclusiv la Moscova, iar laOdessa, pestele era conservat, acolo aflandu-se majoritatea fabricilor de conserve.

Industria se baza in principal numai pe ramura alimentara: mori, fabrici de spirt si conserve, iar laOdessase mai gaseau fabrici de produse chimice si santiere navale.

Infrastructura rutiera si feroviara, se baza pe un numar mic de sosele (acestea, in 1941, erau impracticabile, datorita dezinteresului si a jafului sovietic), iar calea ferata era rara. Reteaua feroviara se compunea in principal, dintr-o axa cu directia N.V-S.E, care strabatea intreaga Transnistrie, paralel cu Nistrul, pana laOdessa, avand de o parte si de alta, ca niste trepte, legaturi cu Basarabia (mai importanta era Tighina-Tiraspol) si cu Ucraina.

Navigatia fluviala se facea pe Nistru si Bug, iar cea maritima prin principalele porturi, Odessasi Oceacov –cele doua porturi de la Marea Neagra.

In incheiere, cuvintele lui Miron Costin, mare logofat al Moldovei, despre hotarele vechii Dacii, sunt, zicem noi, extrem de elocvente, ele neavand nevoie de niciun comentariu: “despre Rasarit este Nistru, apa, la istoricii cei vechi Tiros, iar despre amiaza-zi Marea Neagra si Dunarea; despre Apus Panonia, adeca teara Ungureasca, iar despre amiaza-noapte Moravia si Podolia, in Craiea Leseasca, unde este si vestita cetate Camenita. Sunt o seama de istorici, care dau si Podelia si Campul peste Nistru, pana la apa Buhului, si peste Dunarea Misiile amandoua, carora le zicem acum Dobroge, si o parte de Iliria, se fi fost deDacia”.

  WW

Binefacerile Rusiei II: “The first Aliance” (1877-1878)

Standard

În acest articol voi prezenta, pe scurt, a doua întalnire dintre Principatele Române şi Rusia, care, şi de această dată, a dus la creşterea evidentă a încrederii în “Mama Rusie”…..glumesc, evident! Este vorba de perioada Razboiului deIindependenţă, în cadrul căruia am fost aliaţi cu Imperiul Rus.

După ruperea Moldovei de către Turcia şi Rusia în 1812 se păstrează suzeranitatea Turciei asupra Principatelor Române. Aceasta se schimbă după Razboiul Ruso-Turc din perioada 1828-1829, în urma căruia Principatele Române ajung protectorat rusesc şi astfel s-a schimbat dracu cu tatăl său.

Această situaţie nu ţine prea mult, pentru ca în anul 1853 începe un alt război, războiul Crimeei (1853-1856). De data aceasta, Rusia nu are sorţi de izbândă, pierzând războiul cu Aliaţii (Anglia, Franţa, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei). Pierderea acestui război este benefică pentru Principatele Române, deoarece Rusia este obligată să cedeze sudul Basrabiei către Moldova. Ţările Române profită astfel de contextul international şi, la data de 24 ianuarie 1859, se produce Unirea Principatelor, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova. În anul 1866 are loc o lovitură de stat, în urma căreia Alexandru Ioan Cuza abdică, iar la conducerea statului urmează o locotenenţă domnească. Aceasta urma să domnească până la găsirea unui domn nou, care s-a găsit în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmarigen.  Acesta este investit ca principe pe data de 10 mai.

Cu toate că Unirea Principatelor a fost o reuşită, România este încă considerată vasala Imperiului Otoman. Acest lucru se va schimba odată cu razboiul ruso-turc din 1877, în urma căruia România îşi obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman.

Iniţial, Rusia nu dorea ca România să participe la război, crezând că acest razboi va fi ca o ieşire la picnic. Singurul lucru cerut de ruşi era tranzitul trupelor ruseşti pe teritoriul României. Astfel, la data de 4 aprilie 1877, se semnează un acord militar între Rusia şi România. Înainte de a semna acordul, România a obţinut garantarea graniţelor României de către Rusia, după cum reiese chiar din primul articol al convenţiei: „Guvernul imperial al tuturor Rusiilor se obligă a menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale statului român astfel cum rezultă din legile interioare şi tratatele existente, precum şi a menţine şi a apăra integritatea teritorială a României.” Ce se alege de aceast acord vom vedea un pic mai încolo.

Razboiul Rusiei cu Imperiul Otoman nu a fost “o plimbare pe faleză”, aşa cum credeau ruşii iniţial, astfel încât Rusia cere ajutorul României şi a Armatei Române. România îşi declară independenţa faţă de Imperiul Otoman pe 9 Mai 1877, actul fiind semnat de Principele Carol pe 10 Mai 1877, iar România intră în război alături de Imperiul Rus. Armata română a demonstrat atunci capacitatea ei combativă prin victoriile obţinute la Plevna, Smîrdan, Rahova şi Griviţa. Practic vorbind, am salvat fundul rusilor prin victoriile obţinute, acolo unde armata lor a eşuat.

Imperiul Rus, fiind bun la suflet şi neputând să uite ajutorul dat de armata română, ne-a răsplătit după cum urmează:

  1. Rusia nu a recunoscut cobeligeranţa României la acest război, România nefiind invitată la tratativele de pace de la Berlin.
  2. Rusia nu a vrut să recunoască independenţa României. Pănă la urmă a fost forţată să o recunoască.
  3. Rusia a luat înapoi sudul Basarabiei, cedat de ei in urma războiului Crimeei, pierdut în 1956, încălcând, astfel, flagrant, acordul militar semnat pe 4 aprilie 1877. În schimb, Rusia ne-a cedat Dobrogea, fără Cadrilater, însă. Dobrogea, pe acea vreme, nu avea nici un fel de valoare strategică. Mai mult de atât, era un pământ neprelucrat, fără infrastructură.
  4. Picătura care a umplut paharul a fost dorinţa Ţarului Rusiei de dezarma armata română. Replica Regelui Carol I a fost scurtă şi la obiect: „o armată care a luptat la Plevna în faţa împăratului Alexandru al II-lea poate să se bată până va fi nimicită, dar nu se va lăsa dezarmată”.  Astfel Rusia nu a îndrăznit să insiste asupra cerinţei.

Iată, deci, cu ce “binefaceri” ne-am ales în urma primei noastre alianţe cu Imperiul Rus! Cu siguranţă, respectarea angajamentelor făcute de Rusia a crescut încrederea şi mai mult decât episodul din 1812. Cum se zice aşa frumos: “ fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur”!

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/29/razboiul-de-independenta-de-la-1877-si-tradarile-rusiei-2/

            http://e-istorie.ro/istoria-moderna/lumea-moderna/346-relatiile-romano-otomane-intre-1859-1878

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Crimeei

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_Independen%C8%9B%C4%83_al_Rom%C3%A2niei

Larry L. Watts- “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, editura Rao, 2011

 

Andrei