Arhive pe etichete: avioane romanesti

Un viitor program Lancer pentru F16, baza a parteneriatului strategic romano-israelian?

Standard

Luand in considerare situatia extrem de precara in care se afla armata romana datorita dotarilor invechite, situatie expusa in articolul “Problemele majore ale inzestrarii armatei romane si ale industriei de aparare” dar si tinand cont de incapatanarea, oarecum de inteles in contextul parteneriatului strategic cu SUA, Polonia si Turcia, decidentilor romani de a cumpara avioane F-16 pentru dotarea fortelor aeriene romane, am incercat sa gasesc o solutie de compromis care sa ofere si offset-ul necesar Romaniei, offset sustinut cu consecventa de catre blogul RumaniaMilitary, (Inzestrarea armatei romane versus cresterea economica si solutia offset-ului) dar si costuri scazute si solutii pe termen lung, asa cum ne dorim cu totii.

Proiecte aeronautice romanesti mai putin cunoscute

 Istoric vorbind, in anii de dupa revolutia din 1989, Israelul a fost cel mai important, si aproape singurul partener in dezvoltarea tehnicii militare romanesti cu solutii relativ ieftine dar foarte potrivite si moderne pentru necesitatile armatei noastre, deci implementarea de noi solutii nu ar fi decat o continuare naturala si cu costuri si efort de acomodare redus. Tinand cont de forta sa economica, prezentata si in articolul “Israel: date economice – posibil model pentru Romania?” si de faptul ca majoritatea firmelor de aparare israeliene apartin statului, oare ar fi posibila o colaborare extinsa si negocierea unui pachet de echipamente si tehnologie, la nivel de stat, intre Romania si Israel, in contextul unui parteneriat strategic, dand substanta si relatiilor exceptional de bune dintre cele 2 tari?

 

ATROM

 

Astfel, am putea da continuitate programelor deja existente, cu noi upgrade-uri, am pune in aplicare studii si proiecte deja definitivate dar ne-introduse in productie (ATROM realizat cu Soltam, IAR-109 Swift realizat cu IAI) si demara proiecte noi cu infuzii de tehnologie, totul acompaniat de un offset la nivel inter-guvernamental cu un eventual credit oferit de maestrii recunoscuti in ale finantelor la nivel international (ma intreb cat de mult ar creste credibilitatea Romaniei pe pietele externe cu o linie de credit israelian sau macar intermediata de acestia ?!).

IAR-109 Swift

 

Firmele israeliene s-au dovedit capabile de a dezvolta evolutii consistente pe aproape orice tip de platforma militara existenta la ora actuala, in special pe cele americane, la un raport pret-calitate care sfideaza orice concurenta. Un parteneriat tehnologic al Romaniei pe aceste domenii ar aduce beneficii imense, mai ales in contextul marketing-ului extrem de profesionist al israelienilor.

 

MIG-29 Sniper la muzeu

MIG-29 stocat la baza M.Kogalniceanu

Ca sa ajungem la detalii, ma gandesc la un contract cadru pe termen mediu si lung pentru modernizarea unei mari parti a dotarii armatei romane (nici un monopol nu ar fi de dorit), de la avioanele de lupta F16 la un standard comun (si apoi MIG29 sau chiar si MIG21), la rachete aer-aer, sol-aer, aer/nava-nava, antitanc, la tancuri si blindate, la artilerie autopropulsata, la fregate si corvete, totul cu offset, transfer de tehnologie, joint-venture si licente. Si toate acestea ne-ar impulsiona poate si dezvoltarea TBT-ului, a unui elicopter de transport si lupta sau a IAR-XT si chiar a armei de asalt. Un exemplu similar este Irak-ul, care a lansat un program de inzestrare de 12 mld.$, program demarat prin achizitionarea din SUA a 36 de avioane de lupta F-16IQ Block 52 a caror livrare va incepe din 2014.

TBT

Pornind de la “durerea” noastra cea mai mare, avionul multirol, si de la faptul ca acum cativa ani se pare ca am avut o mana intinsa din partea Isrealului de a cumpara si moderniza in comun avioane uzate F16 Bl25 din SUA, oferta pe care se pare ca am refuzat-o destul de suspect,  ma gandesc ca Israel va dori in curand sa-si modernizeze flota de peste 300 de avioane F-16 (din care maxim 100 sunt la standard F-16I Sufa, cele mai vechi fiind retrase in paralel cu introducerea F35 in serviciu, la un maximde 75 de bucati) in urma lectiilor invatate din Iran, datorita aparitiei standardului F-16V

 dar si a detinerii unui radar AESA indigen – ELTA EL/M 2052.

F-16I Sufa

 

F-16V

In plus Israel Aircraft Industries este firma de stat deci putem spera la offset+credit avantajos spre deosebire de o tranzactie directa cu SUA, putand ocoli astfel si problema absentei creditului furnizor din partea statului sau trezoreriei americane, israelienii actionand astfel ca si intermediar cu acceptul SUA,  dar si la un transfer tehnologic de genul celui pentru MIG-21 Lancer. Astfel, in completarea si mai ales in locul avioanelor F-16A/B portugheze, am putea cumpara cateva zeci de F16 Block 25 care ar putea fi aduse la un standard echivalent F-16V dar cu tehnologie israeliana si asimilarea unei mari parti a mentenantei si upgrade-urilor in tara. Totul la un pret probabil intre 20 si 30 de mil.$ bucata si considerand ca avioanele Bl25 sunt donate de SUA, afacere similara cu cea oferita de SUA acum ceva mai mult de un an. In orizontul a 10-15 ani este posibil ca Lockheed Martin sa renunte sa mai ofere evolutii ale F-16, V fiind probabil ultimul upgrade inainte de a se focaliza exclusiv pe F35, insa Israel si eventual Romania, ca si partener, ar putea primi acceptul pentru mentenanta si upgrade-uri similare programului Lancer pentru intregul parc F16 disponibil la nivel mondial. Astfel am putea ajunge intr-o ipostaza apropiata cu cea pe care am sugerat-o in materialul “Multirolul construit in Romania” (https://rumaniamilitary.wordpress.com/2011/11/17/multirolul-construit-in-romania/ ), si anume “centru regional de cercetare, intretinere si imbunatatire a aparatelor produse de Lockheed precum si, la nivel militar, a unui centru de antrenament pentru Europa de E si SE” , centru de care ar beneficia “intregul flanc estic si sud-estic al NATO: Polonia, Turcia, Grecia, Italia, Israel si probabil in curand Bulgaria, Croatia, Muntenegru,Macedonia, Albania si R. Moldova”.

Ca si imbunatatiri, pot exista evolutii limitate ale liniei F-16, de genul celor expuse in materialul “Multirolul si optiunile Romaniei” (https://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/02/29/multirolul-si-optiunile-romaniei/ ): prize de aer DSI, motor mai puternic eventual capabil de supercruise si tractiune vectoriala, scaderea semnaturii radar, capacitatea de a putea opera si de pe piste mai slab amenajate, scaderea costului menetenantei prin modularizare dupa sistemul Saab, pachete noi de avionica si cabina compatibile cu F35/F22 Raptor, dezvoltarea de drone pe aceeasi structura.

F-16 DSI

Asa cum spuneam mai sus, pachetele noi de avionica, intre care si radarul  EL/M 2052 (AESA) ar putea fi folosite cu succes si la dezvoltarea unei linii MIG-29 Sniper Plus sau Mig-21 Bis/Bison – J-7 Lancer 2/Plus si chiar a unui avion de antrenament derivat similar cu Guizhou JL-9 chinezesc, in cazul ca dorim sa re-folosim o parte din ce exista stocat la nivel mondial si mai are rezerva de ore de zbor sau doar pentru export, dupa cum sustineam in ““MIG-21 LanceR o solutie inca viabila pentru Romania ?”, impartind profitul cu partenerul israelian. In plus, Israel are capacitatea de a achizitiona echipamente din tari „incomode” pentru noi, cum ar fi Rusia, China sau India, astfel ca am avea platforme ieftine second-hand pe care pot fi integrate noile sisteme.

Guizhou JL-9

Avionul poate face dintr-un pachet mai larg, alaturi de rachete antiaeriene Derby sau Python (integrate si in sistemul Spyder), Barak 8 pentru protectie AA si racheta de croaziera/antinava Delilah, ce pot fi folosite la modernizarea fregatelor si corvetelor din dotarea Marinei Romaniei, dupa cum propunea materialul Variante pentru modernizarea fregatelor T22”.

Sistem Spyder (Python+Derby)

 

Barak 8

De asemenea, poate fi dezvoltata o noua varianta de sistem SOCAT (Sistem Optronic de Cercetare si Anti-Tanc=Optronic System Research & AT), refolosind rachetele Spike deja achizitionate alaturi de noile lor variante, sistem ce poate fi integrat pe un nou elicopter de lupta sau transport al Fortelor Armate Romane (sa nu uitam ca Israel detine peste 30 de elicoptere Cobra la standardul AH-1 „Tzefa”). Turelele Rafael sunt deja prevazute pentru inzestrarea TBT-ului (Saur3) dar si a MLI-84M – OWS 25R (cost upgrade 1.5 mil$/bucata) gama de arme si echipamente poate fi extinsa putand duce la o noua versiune a tancului TR-85M1 sau al unui derivat al tancului Merkava, adaptat cerintelor Fortelor Terestre, alaturi de derivatele sale, printre care masina de lupta Namer, cu cele mai noi sisteme de protectie, cum ar fi Trophy.

Evolutie PUMA SOCAT? – deviant art

Pentru artilerie, proiectul ATROM dar si mortierul Cardom ar fi achizitii necesare unei armate moderne.

Sistemul SOCAT

Merkava 4/V (pentru export)

 

Turela Rafael

 

Turela OWS-25R produsa la UMB 

Iar in incheierea pachetului, putem vorbi de sistemele de protectie balistica antiracheta Arrow block 5 /Arrow 3 sau Iron Dome, care ar putea ajuta la securizarea scutului anti-racheta dar si a altor obiective importante de pe teritoriul tarii noastre.

Arrow

                Punand cap la cap aceste detalii, ar putea rezulta unul dintre cele mai bune planuri de inzestrare a Armatei Romane la costuri si calitate avantajoase, alaturi de investitii serioase prin offset din partea uneia dintre cele mai sanatoase economii si un credit avantajos. Acest plan s-ar putea realiza printr-un acord cadru etapizat pe o perioada de 10 ani, pentru a da timp si offset-ului sa produca mare parte din sumele pentru achitarea imprumutului iar la finalizare am detine echipamente si tehnologii care vor fi permanent modernizate alaturi de partenerul israelian iar exploatarea ar fi ieftina si facila prin asimilarea unei mari parti a ei in industria romaneasca. In plus, mare parte din produsele comune ar beneficia de o piata semnificativa pentru export, ceea ce in timp ar aduce si profit producatorilor si integratorilor.

                Astfel, am incercat sa mai ofer inca o varianta alaturi de celelalte aduse in discutie in ultimul timp, ca solutii pentru dotarea invechita a armatei dar si pentru relansarea economiei romanesti…

 

 

Marius Zgureanu

 

 

 

 

Reclame

IAR 99 Concepte artistice

Standard

 

 

 

Autor: Goila Cristian

Caruia ii multumesc foarte mult pentru amabilitate.

IAR-825 TP TRIUMF

Standard

La sfarsitul luni iulie, in articolul ” Light Attack/Armed Reconnaissance”,  treceam in revista cele mai importante aparate de antrenament turbopropulsoare produse in acest moment in lume, precum si cateva incercari in domeniu a vecinilor nostri turci, sarbi si polonezi.

Revin astazi cu povestea aparatului IAR-825 TP TRIUMF, aparat care din pacate a ramas la stadiu de prototip.

Dupa succesul aparatului IAR-823, proiectat la Institutul de Mecanica Fluidelor si Cercetari Aerospatiale Bucuresti si construit de IAR Brasov, s-a trecut la proiectarea unui nou aparat, bazat pe IAR-823 care prezenta ca noutati amplasarea locurilor in tandem si echiparea cu un motor turbopropulsor.

Aparatul, numit IAR-825, a mostenit aripa si trenul de aterizare de la IAR-823, motorul folosit find un turbopropulsor Canadian  Pratt & Whitney Canada PT6 care furniza 680 hp. Se pare ca motorul a fost achizitionat second-hand de la un american pentru suma de 6500$ (legenda pe care sper sa o poata confirma cineva).

Primul zbor a avut loc in data de 12 iunie 1982, apartul avand inmatricularea  YR-IGB. Rezultatele obtinute dupa primele zboruri fost bune.

Ca urmare IAR -825 TP a fost prezentat in acelasi an la Farnborough International Air Show.

Din pacate lucrurile au inceput sa mearga rau pentru programul IAR-825, care nu a fost considerat prioritar intr-o epoca in care se construisera 80 de  IAR-uri 823, se incepuse constructia sub licenta a YAK-ului 52 si se lucra la IAR 99. Un alt motiv se pare ca era acela ca nu se dorea cumpararea de  turbopropulsoare din Canada, intr-o perioada in care Ceausescu incerca sa reduca prin toate mijloacele importurile si sa creasca exporturile (din pacate in special alimente). Banuiesc ca acesta a fost si motivul pentru care s-a incercat remotorizarea cu un motor Lycoming cu piston si a devenit IAR-831 Pelican. O lunga perioada aparatul a “zacut” la Brasov pentru ca in final sa fie remotorizat cu motorul turbopropulsor si vandut in SUA in 2006 unde a fost  inmatriculat N825BA. Avionul este detinut in prezent de un american din Tennessee.

Intrebarea  care se pune acum, (cand IAR-823 a fost retras din serviciu, cand YAK52 se apropie si el de pensionare si industria aeronautica se prabuseste lipsita de comenzi), este daca redemararea programului unui aparat turbopropulor nu ar fi balonul de oxigen care sa salveze industria aeronautica si sa permita intreprinderilor sa-si pastreze specialistii la un pret minim,  pana ce vremuri mai bune vor permite proiectarea si constructia unui urmas al IAR-ului 99.

 

 

Sorin 

Gură de oxigen pentru Avioane Craiova

Standard

Avioane Craiova SA a semnat recent un contract-cadru cu MApN pentru repararea şi întreţinerea aeronavelor de antrenament IAR 99 Şoim, spune liderul sindical al societăţii, Victor Peţa. Primele două aparate ar trebui să sosească în această săptămână. „S-a semnat un contract-cadru care statuează unde vor fi reparate aparatele IAR 99 din dotarea Armatei. Primele două avioane vor sosi în curând. Sperăm să vină şi fondurile necesare pentru că, din câte ştiu, în bugetul pe 2012 nu au fost alocaţi bani pentru repararea de avioane IAR 99“, a precizat Victor Peţa. Societatea olteană are mare nevoie de contractele cu MApN, care este, practic, cel mai important client al său.

Armata are circa 20 de aparate IAR 99, pe care le foloseşte pentru antrenarea piloţilor militari. Cum avioane noi nu mai sunt produse de ceva timp, cele în uz au nevoie de reparaţii. Contractele pentru subansamble nu asigură în totalitate salariile angajaţilor Avioane SA. La sfârşitul lunii martie, aceştia au încetat lucrul din cauza restanţelor salariale. Tot atunci, directorul Marin Stancu a fost demis, în locul său fiind numit Ioan Sava, care are mandat până în martie 2014.
Bogdan Groşereanu

Un Articol Gazeta de Sud

Der Teufel steckt im Detail, istoria IAR99 (6)

Standard

Deci dupa ce am rezolvat conceptia aerodinamica, jonctiunea cu fuselajul, trecem la munca de rutina/detalii. Uneori e partea plictisitoare a muncii de ing. proiectant, trebuiesc desenate zeci de nervuri, toate seamana intre ele, de cotat mii de nituri, plictisitoarea tabela de componenta unde niturile trebe reprezentate, se inventase o legenda, cercul taiat era nit cu cap, cerculet de doua ori taiat, nit cu cap inecat si, si, si…. In plus dracu’ se ascunde in detalii, e stiut ca un concept genial poate sa fie compromis de detalii, calculate greutatile si pozitia centrului de greutate.
Partile fixe ale ampenajului orizontal, respectiv vertical erau asemanatoare ca structura, doua longeroane, niste nervuri si niste lise cu bulb, din corniere trase. Problema e intotdeauna nituirea, evident ca ne doream o suprafata curata, deci era clar ca se vor folosi nituri cu cap inecat. Operatia de nituire e cumva idioata, un profesor spunea ca e absurd ca faci o gaura si mai apoi sa-ncerci sa o umpli. De regula se dau gauri pilot numai pe una din piese, dupa aceea se aseaza piesele impreuna, se strang cu agrafe si se gaureste la diametrul final, mai apoi se debavureaza, se baga pasta de etansare, se nituieste.

Problematic e atunci cand tablele sunt foarte subtiri, atunci capul nitului e mai mare decat grosimea tablei si deci tabla trebuie ambutisata, o operatie destul de sensibila, care daca nu e facuta corect poate duce la fisuri in tabla. De asemenea trebuie tinut cont ca gaurile necesare nituirii slabesc structura. Am ales o solutie relativ high tech si anume invelis cu grosime variabila, ceva asemanator cu ce azi se numeste „Tailored Blanks”, de la automobile. Invelisul era mai gros in zona cordoanelor de nituire, atat de gros incat gaura de nit sa nu necesite ambutisare ci doar frezare/gaurire. Invelisul cu grosime variabila se obtinea prin eroziune elecrochimica, se introducea tabla intr-o baie cu acid si curent, povestea anod, catod si tabla era mancata. Zonele care nu trebuiau erodate erau protejate cu o masca. Aceasta tehnologie era relativ noua, putin folosita in Romania acelor ani.
Sa trecem la profundor, respectiv directie. Si de data asta ne-am hotarat la o tehnologie avansata si anume structura lipita, fagure. Am facut un crash curs de o zi in domeniul sandwich, organizat de un prof. mare campion de sah, care mai tirziu a infiintat o fac. ecologica, nu mai stiu cum il cheama. Acesta l-a invitat pe un reprezentant al firmei Ciba Geigy, cea care fabrica fagurele si adezivii.

O structura sandwich cu miez fagure consta din invelis, la 99 cu o grosime de 0,6mm si din miezul fagure, toate lipite in autoclava cu un adeziv folie, epoxid, marca Redux. Fagurele era confectionat din tabla foarte subtire, mai subtire decat firul de par, firul de par are o grosime de 50-70 miu, cositele de frumusica esti tigancusa, tigancusa mea, sunt mai groase, ca. 70 miu, folia de fagure poate sa fie chiar si 17 miu, adica 0,017mm. Miezul fagure trebuie frezat la contur, exista doua posibilitati (a) se umple fagurele cu o ceara, care dupa frezare se topeste sau (b) se frezeaza cu o scula speciala in forma de ciuperca cu o viteza de rotatie foarte mare. Candva, atunci cand s-a incercat „asimilarea” materialelor a existat o sectie in INCREST unde se producea acest fagure romanesc.
IAR 99 avea comenzi directe, adica era o transmisie mecanica prin leviere si tije, de la pilot. Deci suprafetele de comenzi trebuiau compensate atat mecanic cat si aerodinamic. Compensare mecanica inseamna ca centrul de greutate a suprafetei trebuie sa fie in fata axei de rotatie, cel mult pe axa. Compensarea aerodinamica inseamna ca centrul de presiuni trebuie sa fie de asemenea in fata axei de rotatie. Pentru compensare mecanica, am pus longeronul in fata axei de rotatie, chestie destul de dificila pentru ca sarniera trebuia sa sparga longeronul. Din fericire mai exista si asa numitul „horn”, nu mai repet poza, care contribuia substantial la compensariile aerodinamice si mecanice.

Inca o mica atentie trebuia acordata trimmerului, o aripioara foarte mica, actionata electric de catre pilot, atunci cand la zbor indelungat, orizontal vroia sa-si reduca forta pe mansa sa nu-i amorteasca mana.

Incepuse sa-mi fie frica de propriul curaj, mult prea multe noutati, din fericire am avut norocul sa lucrez cu niste baieti exceptionali de la I.Av. Brasov.

Un articol Neamtu-Tiganu

Giorgica chiaburul si Tica vanzatoare de tara. Istoria IAR 99 (5)

Standard

Jonctiunea ampenajului vertical urma sa o facem bazandu-ne pe principiul de la IAR 93, care de fapt era de la MIG21, daca mai tin bine minte. Adica longeronul din fata prelua incovoierea, iar longeronul din spate prelua doar torsiunea in jurul axei Z, fiind format doar dintr-un mic surubel, bagat intr-o carcasa sferica sa nu fie solicitat la incovoiere impiedicata. Longeronul anterior, la 93, era la incastrare frezat si prins de fuselaj cu suruburi verticale, care erau solicitate la intindere. Ferura de prindere era deosebit de masiva, eu personal urasc suruburile de intindere care traiesc din prestrangere. Stiam teoria suruburilor extrem de bine, il avusesem prof. pe Manea, pe atunci un fel de sperietoare, la organe de masini, chiar am fost dat la panoul de onoare in facultate de la examen.

Uite o poza la care tin foarte  mult. Recunosc ca sunt extrem de lenes, mi-am dorit o solutie la care sa muncesc foarte putin, de aceea am propus solutia „shtanga”, adica sa prelungesc longeronul principal, sa patrund in fuselajul posterior a lui Giorgica si sa ma prind de doua cadre. Pentru ampenajul vertical ar fi fost extrem de simplu, si zic io azi dupa 30 de ani, si extrem de eficient, desigur Georgica ar fi trebuit sa-si sparga posteriorul si sa bage doua feruri in cadre. Nu a fost de acord, ne-am ciondanit, ne-am injurat, mai ales io, ca el nu injura, i-am promis marea cu sarea, nu reuseam sa-l conving. Pan-la urma l-am luat ca arbitru pe Manea, seful sectiei de rezistenta, un tip extrem de dastapt, de altfel la un an dupa patanie a plecat de tot in USA. Acesta i-a dat dreptate lui Giorgica si astfel a trebuit sa fac o constructie destul de complicata formata din doua feruri de otel, nituite pe doua profile de aluminiu, care la randul lor erau nituite de longernul din tabla. Prinderea era cu doar doua suruburi, de forfecare, orientate in sensul zborului, X.
Si am mai avut o infringere la ampenajul orizontal, acesta avea o grosime relativa de numai 8%, coarda la extremitate era de numai 700mm, deci nervurile de cap aveau o inaltime de numai 8×7=56mm, extrem de greu de confectionat. Am propus 9%, da nu s-a aprobat, de abia de la al doilea avion s-a modificat toata documentatia cu 9%.
Dar totusi munca era comoda, in ampenaje nu se monta decat „cutia neagra”, un tub Pitot de rezerva si niste antene, plus legaturile cu sistemul de comenzi. O chestie deosebita era ca coiful era construit din fibra de sticla, nu mergea din metal, trebuia sa fie transparent la unde elecromagnetice. La 93, unde m-am ocupat de fuselajul central, eram stresat de electricieni, aia de la combustibil, hidraulica, climatizare, comenzi. Nu terminam bine desenele de cadre, longeroane, lise, ca ma trezeam cu unu de la comenzi care-mi radea talpa cadrelor cu levierele lui, unu de la electrice plangea ca n-are pe unde sa-si traga cablurile, si, si, si. Consumul de lame de ras desene era enorm la fuselajul central, la ampenaje era foarte multa liniste.
Inginerii cu picioarele pe masa
Era pe vremuri un banc, cica lipsa unui inginer nu s-ar face simtita, insa lipsa femeii de serviciu ar fi o catastrofa. Noi o aveam pe Tica, avea 1,50 cu motu’ de la basc si cantarea 40kg. imbracata de iarna. Avea o voce tunatoare, cand intra in hala de proiectare striga „inginerii cu picioarele pe masa”, era zi de spalat linoleumul. Puteai sa te afli in cea mai concentrata situatie, sa fi in discutie aprinsa cu un mare director, nu conta, toata lumea se supunea. Tica era analfabeta, fetele o mai ajutau sa scrie o cerere, sa faca una alta. In Institut aveam si o tamplarie, foarte buna se pare, fabricau machete si mock-up, unii ziceau ca mai degraba faceau mobila de lux pentru sefi, nu stiu, doar ca Tica a luat de acolo niste resturi de lemne, niste surcele, sa-si incalzeasca odaita. Fiind fata curata a invelit surcelele in niste desene ozalid pe care le gasise io stiu pe unde si pe care scria mare „secret de serviciu”. A fost data in discutia oamenilor muncii, unii au fost extrem de indignati de perfidia individei care a incercat sa vinda secretele institutului puterilor straine, schmecherind acestea ca fiind ambalaje. O perioada nu a mai spalat nimeni linoleulul, dar nu stiu cum intr-o zi am auzit din nou „inginerii cu picioarele pe masa”. Mi-a venit inima la loc, proiectul a continuat.
Un articol Neamtu-Tiganu