Arhive pe etichete: iran

Iranul, Siria si Teritoriile Palestiniene

Standard

Israelul continuă loviturile în Fâşia Gaza

………………………………………………………………………….

Israelul a spus ca bombardamentele sale aeriene au vizat locurile de pe teritoriul palestinian de unde militanţii lansează rachete. Potrivit unor oficiali palestinieni, bombardamentul de luni a ucis trei persoane, copilul şi doi militanţi, şi a rănit alte 40 de persoane.

Ministrul Israelian al Apărării, Ehud Barak a apărat răspunsul militar al Israelului. “Rămânem hotărâţi să ne protejăm şi să ne apărăm cetăţenii”, a spus el luni.

……………………………………………………………………………………………………

FOTO:  newstandardnews.net

Atacurile aeriene sunt un răspuns la cele mai mult de 100 de atacuri cu rachete lansate din Gaza asupra Israelului de vineri până în prezent. a precizat Israelul.

Potrivit Agerpres, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat duminică faptul că a dat ordin armatei să îi atace pe toţi cei care plănuiesc să atace Israelul, pe fondul acestei recrudescenţe a violenţei între Israel şi grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza.

“Am ordonat să îi lovească pe toţi cei care plănuiesc să ne atace. Armata israeliană le-a dat deja lovituri dure organizaţiilor teroriste”, a declarat Netanyahu.

Articolul integral AICI

 

 

 

SUA şi aliaţii lor au început discuţii serioase privind o posibilă intervenţie militară în Siria.

Potrivit Washington Post, care citează surse de la Casa Albă sub acoperirea anonimatului, printre opţiunile examinate figurează livrările directe de arme către opoziţia siriană, trimiterea de trupe în vederea asigurării de ”coridoare umanitare” sau a unei ”zone de securitate” pentru protestatari, precum şi lovituri asupra sistemului antiaerian al Siriei, transmite Mediafax.

Pe 6 martie, Barack Obama şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, John Boehner, au declarat că Washingtonul nu va lansa nici o acţiune militară unilaterală împotriva Damascului. Lunea trecută, senatorii republicani John McCain, Lindsey Graham şi colegul lor independent Joe Lieberman au făcut apel la autorităţi să lanseze lovituri aeriene asupra forţelor armate siriene pentru ”a-l constrânge pe Bashar Al-Assad să demisioneze”.

Qatarul vrea intervenţie militară arabă

 

Ministrul de Externe din Qatar, şeicul Hamad ben Jassem al-Thani, a declarat sâmbătă că a venit vremea să fie trimise forţe arabe şi internaţionale în Siria, unde reprimarea mişcării de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat cu mii de morţi în decurs de un an. “A venit vremea să aplicăm propunerea de a trimite forţe arabe şi internaţionale în Siria”, a afirmat el, în cursul unei reuniuni a miniştrilor arabi ai Afacerilor Externe, la sediul Ligii Arabe din Cairo, la care a participat şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Ministrul de externe rus a declarat sâmbătă la Cairo că recentul proiect de rezoluţie privind Siria ar fi avut “şansa” de a fi adoptat de către Consiliul de Securitate al ONU dacă nu ar fi încurajat opoziţia siriană armată.

Articolul complet AICI

 

 

Israelul pune presiune asupra Iranului. Rusia ameninţă

 

 

Presiunile puse de SUA si Israel asupra Iranului si Siriei au inceput sa creeze probleme acolo unde ar fi trebuit deja sa creeze mai demult: teritoriile palestiniene! Fasia Gaza, sudul Libanului si posibil Cisiordania. Hamas-ul, care controleaza Gaza, a inceput sa lanseze din doua rachete, atragand riposta israeliana, prin bombardamente ale aviatiei.

Pana aici nimic nou sub soare. Miza politica este insa mult mai mare in acest moment, in care toti cei implicati simt sau stiu ca un deznodamant este posibil. Nu este intamplator ca Siria si Iranul sunt lovite impreuna, ci dimpotriva, tinand cont de alianta celor doua tari si de faptul ca o terta parte, Hezbollah-ul, este de facto sustinut de Damasc si Teheran, poate atrage ideea unei intreite lovituri.

Un Iran schilodit, nu neaaparat si “democratizat” si o Sirie “eliberata”, ar lovi devastator in capacitatile miitare si financiare ale Hamas-ului si Hezbollah-ului. Ori pentru Isreal o slabire semnificativa a celor doua organizatii ar fi bomboana de pe coliva Iranului. Americanii, la randul lor, ar avea enorm de castigat din scoaterea din joc a ultimei tarii din Golf care le sta impotriva, devenind astfel stapanii incontestabili ai intregii zone petroliere arabe, un vis care, pebtru cine stie ceva istoria petroliera, este lasat de presedintii americani, din generatie in generatie.

Un control absolut al SUA in zona Golfului si o slabire serioasa a capacitatii organizatilor musulmane de lupta contra Israelului, ar deschide, in sfarsit, drumul catre o noua ordine mondiala in zona si posibilitatea instaurarii pacii, sub senilele tancurilor israeliene in Teritorii, plus stapanirea aboluta a capitalui vestic in zona Golfului. Si ar putea americanii sau israelienii cere mai mult?! Nu-mi pot inchipui ce ar mai putea dori! Ar avea absolut totul. Cum va reactiona Rusia, este singura intrebare serioasa, insa cel putin deocamdata rusii sunt prea slabi pentru o interventie hotarata.

Divergente intre Washington si Ierusalim

Standard

Premierul isrealian Benjamin Netanyahu, care se afla intr-o vizita oficiala in SUA, nu a ajuns la un acord bilateral in privinta Iranului. Desi Israelul face presiuni mari asupra Casei Albe pentru un raspuns militar imediat in problema nucleara iraniana, Obama ezita sa dea un termen, sau macar un calendar, in care loviturile militare sa fie foarte clar precizate, dupa epuizarea solutilor politice si economice.

Mai clar, Ierusalimul ar dori sa stie cam in ce stadiu al presiunilor economico-politice, aplicate Teheranului, optiune militara devine iminenta. Vrea practic un termen precis si un set de criterii clare, care odata indeplinite, Iranul sa fie o tinta acceptata de americani. Isrealul doreste de fapt un declansator, care odata indeplinite anumite criterii, sa duca un mod automat la atacul preventiv.

Desi Barack Obama a admis ca solutia militara este “pe masa”, el insista ca embargoul si presiunile politice sa fie lasate sa-si arate valentele pacificatoare asupra Iranului. Problema este ca Israelul nu da, se pare, doi bani pe aceste…valente si sustine ca daca se putea rezolva problema altfel decat militar, s-ar fi rezolvat deja.

In mod normal nervozitatea evreilor este in crestere pe baza unei aritmetici si geografii destul de simple! In caz de Poc! Poc! nuclear, nu americanii ar fi cei loviti, ci orasele israeliene, si mergand pe aceasta optica, Netanyahu are si el dreptatea lui.

Iranienii sunt fanatici, lucru demonstrat si la ultimele alegeri legislative desfasurate in urma cu cateva zile, cand apropiatii ayatollahului au avut castig de cauza in fata simpatizantilor lui Ahmadinejad, ori daca baietii Presedintelui iranian pot fi consideratii…moderati, ne putem inchipui cu ce ganduri vin in parlamentul de la Teheran ceilalti, cei care il considera pe Ali Khamenei sarea si piperul vietii.

Aceasta miscare, in structura politica iraniana, este in mod sigur un prim raspuns la sanctiunile economice si politice, aplicate de occidentali Teheranului si deocamdata rezultatul acestor presiuni se dovedeste  a fi o intarire a partii fundamentaliste, in politica iraniana, o radicalizare a clasei politice locale.

Ori acest lucru este inca un argument puternic in favoare Israelului. Sanctiunile vor face mai mult rau decat bine si in nici un caz nu vor convinge puterea de la Teheran sa stopeze dezvoltarea programului nuclear propriu. Ce ar face o putere politica iraniana, dominata de super-fundamentalistii ayatollahului, daca ar dispune de arma nucleara?! Nimeni nu cred ca se indoieste de faptul ca ar folosi-o, sau cel putin ar face uz de ea, politic macar.

Cum ar putea Ierusalimul sa reactioneze, daca rachete iraniene ar fi indreptate, in mod oficial, asupra teritoriului sau?! Rachete cu focoase nucleare?! Sau haideti sa punem problema in alti termeni. Care dintre voi ar avea curajul sa faca o excursie prin zona, stiind foarte clar ca Iranul tine in mana un buton nuclear?!

Pana la urma o lovitura aeriana asupra instalatilor nucleare iraniene, nici  nu poate fi considerata optionala, ci chiar obligatorie, asta bineinteles daca capacitatea Iranului de a produce arme nucleare este reala, pentru ca inca nu am uitat miciunile sforaitoare, ale americanilor si britanicilor, asupra unei probleme similare : Irakul!

In mod clar un atac de tip Irak, nu este luat in considerare, ci cel mai probabil doar unul aerian extins. Datorita si geografiei tintelor iraniene, va fi si un atac intins, atat ca suprafata, cat si ca timp, fiind putin probabil ca toate tintele sa fie lovite satisfacator intr-un singur raid…

In mod clar problema iraniana se indreapta catre o solutionare, nu foarte indepartata si cel mai probabil rezolvarea va fi una militara.

 

Marele şi Micul Satana pregătesc o lovitură asupra Iranului

Standard
Pe 5 martie, la Washington sunt planificate tratative între preşedintele american, Barack Obama, şi premierul izraelian, Benjamin Netanyahu. Principala temă a lor este o lovitură preventivă asupra Iranului.
Publicaţia Gaaretcitează sub anonimat afirmaţiile unui diplomat israelian: „Tratativele cu SUA amintesc felul în care fac sex porcii spinoşi: încet şi atent. Americanii fac o mulţime de declaraţii comune, pe care noi, după părerea lor, trebuie să le auzim, iar noi îi întrebăm la rândul nostru: dar unde este punctul critic? Cum trebuie să înţeleagă iranienii că, dacă nu se opresc, ei vor fi atacaţi?”.

În ianuarie, directorul CIA, David Petreus, la audierile din Senat a declarat că la ora actuală faptul adoptării de către Iran a deciziei de producere a armei nucleare nu este dovedit. Până şi ministrul american al Apărării, Leon Panetta, a făcut o declaraţie în acest sens.

Cu toate acestea, Tel-Aviv în mod oficial şi prin zvonuri în mass-media dă de înţeles că pe fundalul pericolului iranian crescând nu răspunde de acţiunile sale, în pofida faptului că ambiţiile sale sunt susţinute, în mod paradoxal, doar de Arabia Saudită şi Qatar.

Retorica dură anti-israeliană a Iranului în asociaţie cu atacurile regulate cu rachete sunt percepute de statul evreu ca un pericol real. Netanyahu doreşte clar să aplice o lovitură asupra Iranului, însă „fără SUA nu poate începe”, menţionează academicianul Evgheni Primakov, care a condus în diferite perioade MAE rus şi Serviciul de Informaţii Externe.

O lovitură aeriană, chiar şi comună, nu este suficientă, „deoarece aviaţia poate bombarda, însă capacitatea nucleară este ascunsă adânc în pământ. Această lovitură nu ar scoate din funcţiune toate capacităţile nucleare ale Iranului. Iar operaţiunile terestre, dacă se va recurge la ele, se vor încheia cu un eşec, deoarece în Iran se va lupta mai greu decât în Irak”, consideră Primakov.

În plus, oficialităţile americane, care estimează posibilele atacuri asupra Israelului şi Iranului, consideră că Teheranul va răspunde cu un atac cu rachete asupra Israelului şi va recurge la atacuri teroriste îndreptate împotriva persoanelor civile şi militare americane de peste hotare”, scrie The New York Times.

Este absolut posibilă şi o ameninţare asupra complexului petrolier din Golful Persic.

De aceea, Barack Obama, repetând „că nu exclude nicio variantă” în privinţa Iranului, mizează totuşi pe faptul că, după cum a menţionat în ianuarie Washington Post, problemele economice produse de sancţiuni vor duce la tulburări sociale care ori va băga minţile în cap conducerii iraniene, ori va duce la schimbarea sa. Iar o nouă campanie militară cu final neprevăzut nu îi este deloc utilă înainte de alegeri.

Nici conducerea iraniană nu are nevoie de aşa ceva. Dar vâlva antiiraniană îi este chiar favorabilă. Anul viitor vor avea loc alegerile prezidenţiale. Presiunea deschisă şi ameninţările din partea SUA şi Israelului (Marele Satana şi Micul Satana în frazeologia politică iraniană) reprezintă un factor important pentru reunirea electoratului în jurul puterii.

Problema este că nu poate continua la nesfârşit escaladarea ameninţărilor, sancţiunilor şi exerciţiilor în forţă. Însă, în urma întâlnirii dintre Obama şi Netanyahu este puţin probabil că vom vedea o alternativă în acest sens.

 

Articol preluat Vocea Rusiei

Industria militara rusa si Primavara Araba

Standard

De ce este Rusia vesnicul Gica Contra al politicii mondiale?! De ce de cate ori Occidentul vrea sa-l ia de gat pe vreun dictator local, Rusia spune nu?! Pe langa considerente politice si geostrategice, de limitare a influentei americanilor si europenilor, poate cel mai important motiv este, ca de obicei, cel financiar.

Batalia pentru piete de desfacere este de fapt un foarte puternic stimulent in politica externa a oricarui stat responsabil. Asa cum extinderea UE sau crearea NAFTA, au avut la baza puternice motive comerciale, tot asa, opozitia Rusiei la diverse rasturnari de regim, trebuie privita prin interesele sale comerciale.

MIG-29, unul dintre produsele de varf ale Rusiei pentru export

FOTO: lumea-aviatiei

Dar ce anume poate exporta Rusia in tarile arabe?! Gaze si petrol in mod sigur nu, iar alte produse Rusia nu prea exporta pentru ca nu produce, cu o exceptie insa. O exceptie de zeci de miliarde de dolari pe an. Iar aceasta exceptie se numeste Industria Militara Rusa!

Inainte de caderea regimurilor comuniste, URSS exporta masiv tehnica de lupta in valoare de aproape 80 de miliarde de dolari pe an!!! Astazi abia mai reusete sa vanda de 13 miliarde de dolari!

Care sunt motivele pentru care industria militara ex-sovietica a pierdut o atat de mare felie din piata externa de armament?! Pai sunt si cauze interne, prima dintre ele ar fi disloutia URSS, o parte din fabrici sunt acum sub controlul altor guverne, ba mai mult decat atat, fostele surate din URSS fac concurenta serioasa industriei rusesti de armament, oferind practic aceleasi produse, piese de schimb sau munitii, dar la preturi mai speciale.

Ucraina este, in acet sens, cel mai bun examplu.

T-72, un alt produs foarte bine vandut inainte. Astazi, urmasii sai se vand greu.

FOTO: morozov.com

Dintre cauzele externe, prima ar fi deschiderea pietelor si posibilitatea multor clienti ai Moscovei, altadata captivi ai industriei rusesti, sa achizitioneze tehnica vestica. Cele mai bune exemple de clienti captivi ar fi: fostele state membre ale Tratatului de la Varsovia, India si mai sunt destule. Astfel scaderea drastica a comenzilor arata schimbarea la fata a hartii geopolitice de astazi.

Dar cu toate acestea exporturile rusiilor ar fi putut fi substantial mai mari, undeva la 20 de miliarde de dolari pe an, daca…Si aici intervine opozitia Moscovei la schimbarile de regim din Africa de Nord si Orientul Apropiat: Libia, Irak, Iran, Siria.

Numai pierderea Libiei a costat Rusia contracte in valoare de 4 miliarde de dolari, embargoul din Iran, alte 12 miliarde de dolari, iar caderea regimului sirian ar putea sa coste Moscova alte 5 miliarde.

Iar in urma acestor pierderi masive, sunt destule voci in Rusia care sustin, nu fara argumente, ca acesta este un razboi economic dus impotriva lor, prin mijloace economice si care are in vedere ingenuncherea economica a Federatiei. Iar oamenii aia au si ei dreptatea lor. In absolut nici o alta tara industria de aparare nu este atat de importanta ca in Rusia. Pe vremea URSS, chiar aceasta industrie a fost unul din motivele prabusirii tari si asta deoarece, pe timp de pace, fosta uniune cheltuia anual intre 20-25% din PIB pe industria militara.

BTR-80, membru al celei mai bine vandute familii de APC din lume

FOTO: military-today

Problema este ca nici astazi lucrurile nu stau tocmai bine. In prezent aproape 3 milioane de rusi lucreaza in industria de aparare, aproximativ 20% din locurile de munca din zona industriala, dar productivitatea muncii este un dezastru.

Practic Rusia, desi are tehnologie de varf, nu reusete sa-si mentina pe profit industria apararii, nu reuseste sa translateze in industria privata, tehnologii dezvoltate de ramura militara. Iar marea problema actuala este depasirea fizica si morala a utilajelor folosite in productie. Unul din motivele esecurilor din ultima vreme, sau a dezvoltarii greoaie a unor noii tipuri de armament, se datoreaza, pe langa coruptie si calitate slabe, uneori chiar imosibilitatii de a folosi linii de fabricatie noi si moderne. Adica este foarte greu sa construiesti SU-35 sau PAK FA, cu utilaje din anii “80.

Asadar opozitia Rusiei la schimbarea de regim in Siria si Iran are cauze  mult mai pamantesti si prea putin de a face cu princiipile morale invocate. Iar aici sunt exact in aceeasi situatie cu cei care vor schimbarea: nici astia nu sunt intersati de democratie si vointa poporului, ci au si ei, la fel ca rusii, un popor de hranit, slujbe de aparat.

sursa: strategypage

Nave de război iraniene în Marea Mediterană

Standard

Nave de război iraniene au pătruns sâmbătă în Marea Mediterană venind din canalul Suez, a anunţat comandantul marinei militare iraniene, amiralul Habibollah Sayyari.

Provocare iraniană. Nave de război în Marea Mediterană armata 2 Provocare iraniană. Nave de război în Marea Mediterană

El nu a furnizat detalii despre numărul şi tipul navelor care participă la operaţiune, a doua în interval de un an, menită ‘să arate puterea Republicii Islamice Iran‘. Prima operaţiune a navelor de război iraniene în Mediterana de la revoluţia islamicădin 1979 a provocat, în februarie 2011, vii reacţii din partea Israelului şi a SUA.Navele care au traversat sâmbătă canalul Suez ar putea fi distrugătorul Shahid Qandi şinava de susţinere şi realimentare Kharg, despre care presa iraniană a scris la începutul lui februarie că face o escală de mai multe zile în portul saudit Jeddah.
Amiralul Sayyari nu a furnizat informaţii nici despre destinaţia sau misiunea acestor nave de război, limitându-se să afirme că ele aduc ‘un mesaj de pace şi prietenie’ ţărilor din regiune dar ‘arată în acelaşi timp puterea Republicii Islamice Iran‘. În cadrul primei operaţiuni în Mediterana a marinei iraniene, cele două nave ale flotilei – Kharg şi fregata Alvand – s-au deplasat în Siria pentru o escală în portul Lattakia înainte de a reveni în Marea Roşie şi Iran. Această primă misiune a suscitat vii reacţii din partea Israelului, care a calificat-o drept ‘provocare’ şi şi-a plasat marina în stare de alertă, în timp ce Washingtonul a dat un avertisment navelor iraniene şi comandantului lor, cerându-le ‘să se conformeze legilor internaţionale şi să nu întreprindă nicio acţiune care ar putea compromite securitatea’.
Noua misiune iraniană în Mediterana intervine în contextul în care tensiunile între Israel şi Iran sunt la cel mai înalt nivel, alimentate de criza creată de programul nuclear iranian şi de recentele atentate antiisraeliene din India şi Thailanda atribuite de statul evreu Teheranului, notează Agerpres.

 

Articol preluat din Ziuaveche

Rusia, paraplegicul periculos al Europei

Standard

Rusia este doar o umbră a fostei Uniuni Sovietice! Slabă economic şi militar, rămasă doar cu atribute de reprezentare a unei super-puteri. Cam la fel ca preşedintele într-o democraţie parlamentară: şeful statului doar pe hârtie, iar semnătura lui este necesară doar formal.

 

Exact astfel se comportă şi Rusia. Să nu uităm că în ultimii zece ani fosta superputere s-a comportat ca un om cu dizabilitaţi, a cărui forţă se manifestă strict în raza de acţiune a cârjei şi bastonului său, fără a avea forţa sau prestigiul să-şi proiecteze viziunea şi vointa mai mult decât atât. Poate ţipa, poate ameninţa sau poate opune dreptul de veto, însa toată lumea ştie că, dacă stai un pic mai departe, nu te poate atinge, în timp ce ceilalţi pot sa-i fure obiectele de prin gospodărie,îi pot dărâma gardul, îi pot bate prietenii.
Rusia nu poate decât ameninţa, urla şi cam…atât, iar odată ce concurenţii săi s-au dumirit că dacă stau în afara razei de acţiune al bastonului, îi pot lua liniştiţi osul dintre labe… Rusia a devenit doar o simplă putere regională, incapabilă să-şi mai proiecteze forţa dincolo de vecinătatea sa cea mai apropiată.

Yugoslavia. Un conflict pe care ruşii, deşi au făcut tot ce puteau , nu au reuşit să-l stăpânească, ba chiar o ţară neînsemnată altădată pentru Imperiu, le-a dat peste nas. România a ridicat atunci avioanele de vânătoare, interceptând un zbor cargo al Federaţiei Ruse, către Serbia! Şi Rusia nu a mai indrăznit să trimită un alt transport. NATO a făcut tot ce i-a dat prin cap, fară ca fosta superputere să poată să-şi apere aliatul, deşi era la distanţă de o ţară de Serbia, nici macar o ţară NATO, România nefiind pe atunci membră.
Cu toată opoziţia Rusiei, americanii au fost stăpâni şi asta chiar în spatele casei foştilor sovietici. Mai aproape de timpurile noastre: opoziţia ivanilor la accederea în NATO a fostelor state –satelit: fiasco total, nici macar o singură tara nu au reuşit să blocheze. Conflictul din Irak, din 2003: eşec total, deşi companiile ruseşti aveau contracte de miliarde de dolari cu regimul lui Saddam. Libia, la fel, un eşec de proporţii!

Lucrurile se schimbă, dramatic chiar, dacă americanii încearca să facă ceva în raza de acţiune a bastonului. Atunci poate ieşi cu sânge! Acolo, deşi cu mari eforturi, schilodul, care este astăzi Rusia, mai poate cu greu să lovească şi să muşte. Dar numai dacă are graniţă comună cu respectiva zonă. Asta, bineînţeles, nu-i opreşte pe occidentali să încerce, să vadă cam cât de lung are Rusia bastonul şi cât de tare loveşte.

Ucraina şi încercarea ei de a se rupe de spaţiul ex-sovietic, prin intrarea în NATO şi UE, precum şi Georgia, reprezintă două exemple, rezolvate însa diferit, de rază a forţei ruseşti. Adică atât te poţi apropia de Ursul Rusesc! În Ucraina, aducerea la ascultare s-a facut economic, folosind interconectarea organică a economiei celor două ţări şi faptul că UE nu s-a hotărât să pună în loc ceva, acel ceva care să compenseze o dislocare abruptă a economiei ucrainene de cea rusă. Vestul ar fi trebuit să ofere Ucrainei o alternativă economică, adică o anumită perioadă să-i ofere ţării es-sovietice soluţii economice perfuzabile, s-o tină în viaţă prin investiţii masive, până când Ucraina, eliberată de stransoarea economică a Rusiei, ar fi putut să meargă pe proprile picioare.
Dar, poate datorită costurilor prea mari, poate datorită caştigurilor viitore prea mici, Ucraina nu a fost considerată profitabilă, nici politic, nici economic. Asta şi datorită faptului că, la Marea Neagră, Occidentul avea deja suficientă forţă prin Turcia, România şi Bulgaria. Ucraina, în acest caz, nu aducea decât necazurile cu Rusia, care nu se justificau. Nu trebuie uitat că şi situaţia internă, în fosta republică unională, era departe de a fi clară, cu o mare minoritate rusofonă, cu o prezentă militară rusă…Una peste alta, mai multe belele, decât avantaje şi aşa Rusia câştigă în Ucraina, mai mult prin neintervenţia Vestului, decât prin acţiunile intreprinse de ea. Câştigă prin neprezentarea adversarului, neinteresat de câştigarea unui „cui al lui Pepelea” în zona occidentală.
Georgia, Gruzia pe numele ei adevarat, este o altă faţă a aceleiaşi probleme. O încercare a Vestului de a lovi crocodilul direct în stomac, o lovitură care dacă reuşea, ar fi îngenuncheat Rusia pentru foarte mult timp. De aici şi reactia extrem de violentă şi disproporţionată a federaţiei. Ruşii au sesizat enormul pericol venit din grefarea unei zone NATO, în inima Caucazului de Sud. O grefă care ar fi putut duce, într-un timp extrem de scurt, la cancerizarea întregii regiuni, din punctul rus de vedere.

Georgia a fost, din punctul meu de vedere, o miza chiar mai mare decât Ucraina, o miza pe care Rusia pur şi simplu nu-şi permitea să o piardă, de aici şi reacţia extrem de dură şi poate cam disproportionată avută. Ruşii au vrut să fie foarte clari, că în zona respectivă vor muri cu oricine de gât! Iar zona respectivă este foarte importantă datorită rezervelor de gaze şi petrol, cât şi din punct de vedere strategic. Caucazul este locul cel mai sensibil, politic, militar şi economic, pe care Rusia îl are astăzi.

Mesajul a fost clar şi fară echivoc: fără Caucaz! Iar Occidentul s-a hotărât să mai astepte, lansând Nabucco, AGRI, alegând practic o încercare de erodare naturală şi cât mai lentă a forţei Moscovei în zonă. Lupta dintre SouthStream şi Nabucco face parte din acest razboi, început în Georgia.
Acum revenind mai aproape de problemele de astăzi, Rusia a pierdut în Libia, este pe cale să piardă şi Iranul, dar eu personal credeam că Siria îi va fi lăsată, ca o mică recompensă pentru Iran. Eram chiar sigur, şi am scris acest lucru, că în Siria lucrurile se vor linisti, Assad îsi va vedea în continuare de problemele sale. Să nu uităm că o escadră rusă a intrat recent în portul sirian Tarus, în frunte cu cea mai puternică navă militară a momentului, portavionul Kuzneţov. Să nu uitam nic faptul că Rusia a trimis Siriei rachete antinavă ultra moderne şi chiar a anuntat că va livra şi avioane noi-noute YAK-130.
Au facut, cum s-ar spune, tot ce le-a stat în putinţă.

Dacă adaugăm şi aportul ruşilor la blocarea oricarei rezoluţii a ONU împotriva Siriei, plus faptul că la un moment dat ştirile din Siria se împutinaseră, puteam trage concluzia că Moscovei îi va fi lăsat un mic premiu de consolare pentru pierderea Iranului. Iar Iranul chiar l-au pierdut, ruşii înapoind Teheranului avansul plătit de acesta pentru sistemele S-300, care ar fi trebuit livrate. Rusia a cedat presiunilor americane şi nu a avut curajul să le livreze.

Dar se pare că Rusia este chiar mai slabă decât pare, atâta timp cât presiunile internaţionale împotriva Siriei au început din nou să crească, în total dispreţ faţă de Rusia. Mai mult decât atât Turcia, până mai ieri un bun prieten economic al ivanlor, este porta-vocea, care reclamă faptul că Rusia este o ruşine a lumii democratice(sic!).“Ceea ce s-a întâmplat la Naţiunile Unite în legătură cu Siria este un fiasco pentru lumea civilizată“, a estimat premierul turc Erdogan, potrivit căruia vetoul tandemului China-Rusia “este un permis de a ucide în mâinile tiranului” sirian, preşedintele Bashar al-Assad.

Limbajul folosit este, diplomatic vorbind, echivalentul unei înjurături de mama! Dar trebuie ramarcat că în ultima vreme Rusia şi Turcia nu mai sunt cele mai bune prietene, problema cipriotă fiind între ele, iar acest lucru se vede clar în ultimele opt luni. Această situaţie ar putea avea legatură şi noua poziţie a Turciei, de tara cu pretenţii geostrategice din ce în ce mai mari. Nu trebuie subestimată nici noua orientare a politicii externe turceşti, de când Erdogan este premier.

O noua retorică, o implicare tot mai mare a ţării în politica zonei sale, chiar o radicalizare în problema cipriotă sau israeliană. Este foarte clar că Turcia îşi doreşte şi se simte în stare să facă mai mult, să fie altceva decât a fost până acum, cel puţin în zona ei geografică. Iar la forţa sa economică şi militară nici nu este de mirat. Este însă serios de gândit şi de observat dacă noua orientare a Ankarei nu va intra în curând în conflict cu UE şi SUA, mai ales pe probleme importante, cum ar fi conflictul arabo-israelian sau Marea Neagră.

Una peste alta avem o fostă mare putere, schiloada acum, care loveste rau, dar numai dacă faci greşeala să intri în raza bastonului ei şi o mica putere regională, dar cu veleitaţi de mare putere regională. Şi mai avem şi Israelul, Cipru, Iranul şi de ce nu Siria, într-un cazan sub care toată lumea pune lemne, însă fiecare speră ca după ce va da în clocot să iasă altceva. Interesele sunt atât de divergente, într-o regiune atât de mica, iar forţa celor implicaţi este atât de mare, încât nimeni nu ştie ce va ieşi, sau altfel spus să ne ferească Dumnezeu de ce va ieşi…

Oricât de mult ne-ar bucura slabiciunea Rusiei s-ar putea să nu fie prea bună. Cu o voce slabă şi fară capacitatea de a face ceva în practică, poziţile asumate de Moscova fac mai mult rau decât bine, stârnind confuzie şi false speranţe. În mod sigur dacă Assad nu era sprijinit de ruşi, nu se ajungea până aici, iar fară sprijinul rus poate nici conflictul deja clocotind din Cipru, nu ar fi avansat atât de mult. O Rusie slabă, dar cu gura mare, poate face mai mult rau dacât o Uniune Sovietică cu adevarat super-putere. Adică ştiai că dacă sovieticii spun ceva, chiar o vor face, pentru că aveau cum şi cu ce, pe când la Rusia…ei bine Rusia dă doar de doi lei speranţă unor oameni care, dacă nu ar avea deloc sperantă, ar fi mai bine pentru toata lumea.

 

Articol preluat de pe: hydepark.ro

Leon Panetta e sigur ca fi razboi in Iran

Standard

Este aproapa sigur ca Israelul va ataca in primavara Iranul

Washington Post a fost primul ziar american care a scris despre ingrijorarea cresdcanda a Pentagonului si a Secretarului Apararii, Leon Panetta, fata de posibilitatea extrem de apropiata ca cel tarziu in aprilie, Israelul sa lase deoparte orice risc, de a fi acuzat de comunitatea international, si sa atace decisiv Iranul, in incercarea de al stopa in atingerea capacitatii de a construi o arma atomica.

CNN-ul a confirmat si el dintr-o sursa independent aceleasi ingrijorari in crescendo ale Pentagonului.

„Panetta believes there is a strong likelihood that Israel will strike Iran in April, May or June – before Iran enters what Israelis described as a ‘zone of immunity’ to commence building a nuclear bomb,” a scris in Washington Post,  David Ignatius.

Very soon, the Israelis fear, the Iranians will have stored enough enriched uranium in deep underground facilities to make a weapon – and only the United States could then stop them militarily,” a mai scris americanul.

Oficialii americani nu au dorit sa comenteze informatile aparute.

F-15 israeliene…gata!

Desi UE si SUA au impus sanctiuni economice din ce in ce mai drastice Iranului, problema nu se va rezolva astfel. Cel putin Israelul nu mai vrea, sau nu-si mai poate permite sa astepte. Tinand cont de dimensiunile sale foarte mici, problemele tactice pe care armata israeliana le-ar avea in fata in cazul unui atac iranian, ar putea fi insurmontabile. Asta desi Israelul detine un arsenal nuclear, neoficial, insa daca incaseaza prima lovitura, ar putea sa nu mai conteze. O tara mica care ar putea fi neutralizata prin cateva lovituri. Degeaba ar riposta apoi ramasitele armatei…nu ar avea ce sa mai apere. Practic Israelul nu-si poate permite sa absoarba o eventuala prima lovitura iraniana si sa riposteze apoi, ca nu prea ar mai avea cine sa riposteze.

Astfel dimensiunile geografice foarte reduse, ii condamna pe evrei sa atace preventiv.

In mod sigur problema Iraniana nu se va rezolva de la sine! Daca SUA ar putea pana la urma sa accepte inca o tara musulmana detinatoare de arsenal nuclear, dupa Pakistan, Israelul nu are aceeasi solutie! Pur si simplu nu poate avea incredere ca Iranul isi va folosi eventuala capacitate nucleara doar in scop pasnic sau de auto-aparare…

Sincer nici eu nu i-as crede pe iranieni. Ehun Barak, ministrul aparaii israelian a declarant: “if sanctions don’t achieve the desired goal of stopping (Iran’s) military nuclear program, there will be a need to consider taking action.” 

Iar eu il cred…

 

Dar daca Israelul ataca, Iranul riposteaza, inclusiv asupra Constantei?! Daca ne-am trezi cu cateva rachete iraniene desupra bazei de la Kogalniceanu?! Iar la cat or fi de bune ar putea lovi chiar Constanta, fara sa vrea,  sau poate chiar Centrala de la Cernavoda… Oare am mai rade atunci, am mai sta si comenta pe marginea razboiului altora?!

Are Romania astazi cu ce sa-si protejeze spatiul aerian impotriva unor rachete inamice, chiar mai barbare, ca alea iraniene?! Cernavoda este puternic aparata de sistemele actuale AA romanesti, rachete si tunuri, intrebarea este daca ar putea sa si protejeze centrala?!

Ca de reperat pe radare le-ar repera, aici stam bine, problema este daca am avea si cu ce riposatm?!?!?! Oricum multumim partidului, primului-ministru si presedintelui Romaniei, pentru grija aratata Armatei in incercarea Ei de a-si apara teritoriul. Multumim foarte frumos!!!

Sursa: Asian-defence