Arhive pe categorii: Armata Romanilor

23 August 1944 – Salvarea României sau trădare naţională? Partea I

Standard

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a

13 iunie 1944

1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin „Poarta Iasiului”

Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943, armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: „Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.

Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond

Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.

Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.

La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.

Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca „singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca „participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate”. Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. „Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti – Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita – a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar „Poarta Iasiului” a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.

Roosevelt sustine capitularea neconditionata

În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca „noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.

Opozitia din România – Maniu si Bratianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: „Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: „El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil – la Helsinki si Fred Nanu – la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.

Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.

Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras

Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa  parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea:

a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR. Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu.

Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: „Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.

Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul „Poarta Iasiului”

O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o „consfatuire de rutina” Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ „Poarta Iasiului” sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.

În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german „Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.

Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate „General Wohler”.

Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.

La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în „Poarta Iasiului”, iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.

Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iasiului” s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.

Antonescu – arestat chiar în Palatul Regal

În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm,  pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo… a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.

Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km  a unui aliniament puternic fortificat – linia Focsani-Namoloasa-Galati – prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.

Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.

Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca „act de înalta tradare”, iar altii ca „grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.

În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiu” dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.

„Antonescu reprezinta România, voi – pe nimeni”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: „Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni”.

Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea – sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii „Portii Iasilor”.

Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.

-Va urma-

 

Articol preluat de pe Historia.ro

Reclame

Dati un leu pentru Armata-varianta Dobritoiu! In sfarsit o idee buna.

Standard

Ministrul Apărării: Să nu se ajungă la “Daţi un leu pentru Armata Română!”

Armata este subfinanţată, a declarat miercuri, la Constanţa, la finalul festivităţilor ce au marcat împlinirea a 110 ani de la instituirea Zilei Marinei Române, Ministrul Apărării.

Ministrul Apărării: Să nu se ajungă la “Daţi un leu pentru Armata Română” (foto: petrica Mihalache/ MApN)

 Ba io zic ca aceasta declaratie este primul lucru decent, pe care Dobritoiu l-a spus de cand a devenit Ministrul Apararii! Sa iasa domnul ministru in presa si spuna ca ii trebuie o anumita suma pentru un anumit program. 

Daca guvernul este incapabil sa mentina Armata Romana in stare de functionare, sa spuna frate! Nu este rusine sa recunosti ca nu poti sa faci un lucru! Pentru ca atunci o mentinem noi, prin donatii, prin redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit catre dotarea armatei, sa puna un impozit facultativ, adica sa-l plateasca cine vrea, numai pentru dotarea armatei.

Sunt sigur ca s-ar strange cateva sute de milioane de euro in fiecare an, daca ar exista siguranta ca banii nu se fura si daca s-ar face o campanie de marketing potrivita.

Romanii isi iubesc Armata si din toata saracia lor, sunt absolut sigur ca ar rupe o bucata de paine si pentru copiii lor in uniforma. Asa, nu am mai cersi vehicule de la aliati, ci am putea sa ne cumparam pe banii nostri.

Armata Romana este a poporului roman, iar daca are probleme, ar trebui sa intinda mana pentru ajutor catre ai sai, asa cum  si noi intindem mana catre ei, cand vin puhoaiele de apa peste Tara, sau viscolul paralizeza jumatate din Romania.

GeorgeGMT

 

Corneliu Dobriţoiu a precizat că bugetul Armatei este insuficient şi că speră ca la bugetul de stat să fie atrase noi fonduri, astfel încât să nu se ajungă într-o situaţie de subscripţie publică, similară istoricei campanii de susţinere a construcţiei Ateneului Român, în varianta: “Daţi un leu pentru Armata Română”, transmite Agerpres.

 

“Ministerul traversează o perioadă nefastă din punct de vedere al finanţării. Bugetul este consumat în proporţie de 85% pentru cheltuielile de personal, iar cheltuielile de operare şi mentenanţă sunt asigurate în proporţie de 10% şi majoritatea acestor cheltuieli sunt consumate pe întreţinerea obligaţiilor asumate de România în teatrele de operaţii”, a declarat ministrul Corneliu Dobriţoiu.

 

 Ziuaveche

Situatia geopolitica a Romaniei este slaba

Standard

Scandalul din ultimele saptamani, cu suspensarea, nu a facut decat sa ne arate halul de slabiciune in care sistemul nostru de aparare este astazi. Cine mai crede ca batalia PDL-Basescu versus USL este doar o afacere murdara interna, se inseala amarnic!

Poate niciodata, din 1989 incoace, batalia intre blocuri nu a fost atat de vizibila si la lumnia zilei ca ceea pe care o traim noi astazi. Implicarea externa este vizibila daca te uiti unde trebuie. Semnalele sunt clare. Cursul euro/ leu a luat-o zdravan la vale, dar si-a revenit miraculos, odata cu stirea ca referendumul nu va fi validat, mai apoi, cand invalidarea a ramas in coada de peste, atacul asupra leului a revenit si mai puternic.

Moscova pe de alta parte face si ea ce poate pe fata, ca pe la spate da cu multa putere si asta nu ieri de astazi. Daca URSS/Rusia ar putea fi invidiata pentru ceva, acel ceva sunt doua institutii cu totul si cu totul deossebite: politica externa si serviciile secrete, acolo unde rusii sunt adevaratii maestri, mult peste americani.

Problemna este ca serviciile speciale romanesti, foarte bune si temute candva, sunt in acest moment slabite si cel mai probabil lovite si tradate de proprii lor conducatori.

Cand spun aceste lucruri ma uit la situatia economica a tarii, acolo unde se vede daca sistemul de aparare functioneaza sau nu.

Aceasta criza terbile, care nu ete altceva, decat o reasezare a puterii in lume, ne-a prins, ca de obicei, nepregatiti, iar acum, slabi fiind nu putem face mare lucru. La fel ca in 1940!

Cu toii ne intrebam cum este posibil ca economia roamaneasca  sa rateze  oportunitati una dupa alta,  cu un talent care scoate din ecuatia intamplarea, ceasul rau sau incompetenta politicieniilor. Nimeni nu poate fi atat de prost. Incepand cu afacerea Bell Hellicopters, si terminand cu fondurile europene, continuand cu distrugerea sistematica a industriei de aparare si terminand cu afacerea pentru avioane sh. Stim cu totii, iar pe acest blog s-a scris mai mult decat in oricare alt mijloc mass-media, ca oportunitatile de achizitonare a tehnicii de lupta si de repornire a economiei romanesti sunt dupa colt. Sunt atat de aproape, incat trebuie doar sa intinzi mana si sa le apuci, in schimb noi refuzam cu seninatate orice afacere care ne-ar putea pune pe picioare.

Cum altfel se poate explica refuzul de a cumpara avioane de Saab, cu tot cu pachetul de offset, in schimb vom plati sute de milioane de euro pe niste cazaturi olandeze?!

Cum altfel se poate explica tendinta sinucigasa de a zdrobi industria nationala de aparare, si industria nationala in general, in loc sa ne construim singuri TAB-uri si tancuri?! De ce a fost oprit contractul pentru dezvoltarea si cumpararea  a SAUR III/TBT 8X8?!

De ce am refuzat cererea Irakului de a le vinde 400 de transportoare blindate?! De ce nu am semnat contractul, iar in mai putin de doi ani, cu un avans de la Irak, puneam pe picioare SAUR III?! De ce am ratat tot timpul astfel de oportunitati? Coincidetele arata intotdeuna un plan in spate…

Coruptia si incompetenta nu sunt suficiente, mai este si altceva.

Dupa 1989 au aparut destul de multe carti foarte intersante, scrise de  autori romani sau straini, despre activitatea reala de spionaj si contraspoinaj, dincolo de cartile lui Corut sau filmele americane, iar in  aceste carti se putea citi limpede cat de mult conteaza un serviciu de informatii si contrainformatii, pentru viata de zi cu zi a omului de rand. Incepand cu slujbele si terminand cu cursul monedei nationale, investitii straine, exporturi sau importuri, dezvoltare economica, toate sunt strans legate de succesul sau insuccesul serviciilor speciale, in apararea si promovarea interesului national. Serviciile de informatii sunt, daca vreti, un fel de sistem imunitar, un sistem care nu este ramarcat prin nimic, cand totul merge bine si esti sanatos, dar care devin vizibile atunci cand sunt slabite si te umpli de bube.

O tara nu poate functiona, cel putin nu poate functiona normal si nu poate prospera, atat timp cat serviciile sale de informatii si contrainformatii sunt slabite si ineficiente, sau cand aceste servicii, desi isi fac treaba, nu sunt sprijinite de factorii politici.

Ori la noi avem un fost ministru, din gasca lui Voiculescu, acuzat si dovedit sub acuzatia de inalta tradare!

Slabiciunea economica si sociala  a Romaniei, poate fi explicata numai prin slabiciunea serviciilor sale secrete, care nu sunt capabile astazi, sau nu sunt lasate, sa protejeze de agenti patogeni organismul care se numeste Romania. Iar treaba contaspionajului nu este numai vanarea si blocarea influentei agentiilor straini sau locali, ci la fel de important, este apararea Tarii de factorul intern, de coducatorii corupti sau cu totul incompetenti, prin scoaterea lor din sistem. Evident serviciile noastre nu pot face totul, nu pot ermetiza organismul pe care il apara, dar ele pot reduce raul, la un nivel de suportabilitate, care sa nu provoace boli cronice. Adica la fel ca sistemul imunitar al unui om, care nu ucide 100% bacteriile inamice, dar una peste alta mentine corpul sanatos si puternic, desi cateodata mai facem cate o raceala, sau o gripa.

Din pacate Romania este astazi departe de o evolutie normala. Nimeni nu poate explica atatea esecuri, atata prostie si atat deziluzii, doar prin contributia idoatei noastre clase politice. In mod sigur mai este si altceva, o infectie generalizata, o septicemie, pe care Serviciile Secrete romanesti, cat o mai fi ramas din ele, nu o pot starpi, nu o pot tine sub control, asta daca nu cumva raul vine chiar de sus de tot.

Actuala situatie politica este echivalentul uraganului Katrina, pentru economia Romaniei si pentru toti romanii. Cresterea euro va arunca in strada sute si poate mii de familii de oameni seriosi, care au casele luate in rate, va lasa fara slujbe sute de mii de romani, romani din categoria oamenilor muncitori, nu a lichelelor care se duc incolonati la vot, cu cate o galeata si 50 de lei in mana.

Micile firme, IMM-urile, se prabusesc, cu sutele pe zi, distruse de climatul economic incert, sufocate de imposibilitatea finantarii, de istabilitatea leului. Marile companii pleaca sau au planuri de evacuare de urgenta din Romania, iar bancile mama, a sucursalelor din Romania, pentru prima oara in istoria post-decembrista, isi retrag banii de la noi. Anul acesta a fost primul in care iesirile de valuta pe sistemul bancar au depasit net intrarile.

Nu stiu inca daca este doar ceva trecator, sau exista deja un plan de restrangere sau retragere chiar a bancilor occidentale din Romania. Deja Banca Centrala a Austriei a dat ordine cu privire la blocarea cresterii expunerii bancilor austriece pe piata din Romania, adica a interzis ca Erste si Raiffaisen sa mai pompeze valuta in filialele lor romanesti.

Sa fie Romania o corabie de pe care sobolanii au inceput sa fuga deja?! Deocamdata nu stiu dar daca situatia politica va continua in acelasi repertoriu, dar, indiferent de decizia CCR, toboganul spre sfarsitul lumii isi casca tot mai zambitor haul spre noi.

Pentru ca haosul sa erupa, este nevoie doar de cateva saptamani! Astfel daca FMI si UE decid sa intrerupa acordul de imprumut, atunci dobanzile pe care Romania le va plati la imprumuturi vor sari la cer, poate peste 10-11%, ori la aceste rate de dobanda se intrea rapid in incapacitate de plata. Problema noastra este ca noi nu suntem in zona euro, asadar nimeni nu va venii sa ne ajute. Noi putem sa ne ducem dracului fara sa deranjam pe nimeni prea mult.

Iar odata cu imposibilitatea de a se imprumuta, Apocalipsa economica, iar mai apoi cea sociala, ne va bate la usa, la urmatoarea data de pensie, adica undeva pe la jumatatea lunii urmatoare, cand Guvernul nu va mai plati pensiile si slariile bugetarilor, contractele cu firmele private, iar apoi toata economia intra in blocaj financiar total.

Timp necesar?! Fix o luna, sau mai au sansa sa dea drumul la tiparnita BNR si sa avem o frumoasa hiperinflatie de 100-200% pe an, care in linii mari tot acelasi  drac este.

Si peste toatea astea si Dumnezeu s-a saturat de noi si trimis urgia secetei peste pamanturile noastre…O meritam, ca prea suntem imbecili.

De cateva saptamani ma uit cu groaza la nebunia creata pe scena politica si urmaresc caderea economica a Tarii zi de zi. Bursa s-a dus deja dracului si numai conteaza de mult, rata investitilor s-a prabusit si nu ma refer la investitile straine, cursul leu/euro este cum este, iar scandalul devine si mai aprig. Acest lucru mi-a indicat de mult ca nu Basescu si Ponta se bat pe Romania, ci Rusia si Occidentul, iar din pacate se pare ca noi vom pierde.

Slabiciunea institutionala, a servicilor secrete sau chiar a Armatei, isi arata acum  coltii. Romania a fost slabita, iar acum este in postura unei mame slabe si nemancate de multe zile, incapabila sa-si apere copilul, incapabila sa-l alapteze. Am vazut o astfel de imagine in Coasta de Fildes…de mult. O femeie de maximum 20 de ani, cu tatele pur si simplu numai piele, si cu un copilas, slab de i se vedeau coastele, care incerca sa suga…amarata aia cersea ceva de mancare…A doua zi…aceeasi femeie, acelasi copilas, numai ca intre timp copilul murise de foame, la pieptul mamei lui….In secolul XX, la doi pasi de Europa, in vazul marilor companii care aveau afaceri pe acolo. Pur si simplu nimanui nu-i pasa de tragedia unei femeie moarte de foame si a copilasului ei…Credeti ca Europei sau Rusiei, le vor pasa de copii nostri?!

Cam asa vad eu Romania astazi: sfasiata, muscata din toate partile, singura si inconjurata de caini turbati, iar cei care ar trebui sa o apere, ca doar este MAMA noastra, fizic ne-am nascut din pamantul ei, asadar cei care ar trebui s-o apere, sau sa moare incercand, o lovesc cu sete pe la spate si se bucura ca nebunii cand isi vad mama in genunchi si plina de sange!

Ca Hristos   pe cruce…asa este Romania astazi. Batjocorita de proprii ei copii, umilita si lovita in fata, scuipata si facuta tara tiganilor…Romania care a fost aici inaintea tuturor veneticilor care-si spun acum occidentul civilizat. Dar nu este vina lor. Nimeni nu-ti poate face rau, dacat tu insuti…

Si troienii si-au demolat singuri zidurile cetatii, abia apoi au fost stersi din istorie de greci…

Iar politicenii nostri se bat pe sufeltul abia palpaind in trupul Tarii. Dumnezeu sa-i trimita in iad pe toti, pentru ca noi suntem deja, dar inca nu constietizam. Mai avem o usoara inertie…

 

De citit si

Ce au in comun geologia si geopolitica

 

 GeorgeGMT

Articolul de seara: 4 august 1919…romanii umilesc Ungaria si isi pun opinca, la propriu pe parlamentul de la Budapesta!

Standard

Asadar astazi uram prietenilor si vecinilor nostri din Ungaria „La multi Ani!” cu ocazia implinirii a 93 de ani, de cand, in cel mai propriu mod, le-am pus bocancul pe gat!

Vasnicii 🙂 soldati unguri cersind pacea, in fata trupelor romane, la Szolnoc.

 

Vanatorii de munte romani in centrul Budapestei

 

Patrula romaneasca in Budapesta

 

Regiment de artilerie roman in Budapesta

 

 

Foto: George Damian.ro

 

 

 

Floarea Şerban, secretar de stat în MApN, despre arme şi industria de apărare

Standard

Floarea Şerban, secretar de stat pentru armamente în Ministerul Apărării Naţionale, a declarat că cele 85 de programe ce privesc înzestrarea tuturor categoriilor de forţe ale armatei vor fi reanalizate,  urmând “să le menţinem numai   pe acelea urgente sau importante pentru armată.”

 

Floarea Şerban, secretar de stat în MApN

– Aţi preluat de curând conducerea Departamentului pentru Armamente. Care sunt principalele concluzii ale „radiografiei” făcute asupra acestei structuri?

Dacă vorbim de radiografii, e de notorietate faptul că acestea au un timp de developare şi că imaginea apare progresiv începând de la „lumini şi umbre” până la clarificarea tuturor detaliilor. În prezent, având în vedere timpul relativ scurt  de la preluarea mandatului până azi, am reuşit să decelez „luminile” şi „umbrele” din activitatea departamentului. Trebuie însă să vă spun că indiferent care va fi imaginea finală a „radiografiei” stă în puterea noastră să eliminăm „umbrele” identificându-le şi rezolvându-le, independent sau în comun cu celelalte structuri ale Ministerului Apărării Naţionale. Dar dincolo de metafora radiografiei trebuie menţionat faptul că realităţile bugetare ale ministerului sunt ele însele generatoare de „umbre”. Pentru aceasta, şi nu numai, este necesar să găsim cele mai bune soluţii, să străbatem perioada de austeritate bugetară. În ultimii patru ani, pentru înzestrare a fost alocat mai puţin de 9% din bugetul Apărării. şi asta înseamnă foarte puţin. Sigur, Ştim că acum traversăm o perioadă critică. Se impun deci, măsuri în consecinţă. Trebuie să reanalizăm toate programele de înzestrare existente la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, să eficientizăm administrarea patrimoniului ministerului, să valorificăm bunurile materiale şi infrastructura excedentară, în raport cu capacitatea financiară la dispoziţie. Unele din activităţile menţionate sunt de altfel prevăzute în programul actual de guvernare. Aş dori să adaug că acestea ar trebui să fie nu numai „exerciţii tehnice” ci şi un adevărat proces de perspectivă  strategică. Am încredere însă în succesul final, întrucât am găsit aici un colectiv format din oameni bine pregătiţi, cu o expertiză de excepţie.

Prima parte a mandatului dumneavoastră a vizat industria de apărare şi în special colaborarea Ministerului Apărării Naţionale cu firme din industria de apărare. Cum poate fi revigorată această colaborare?

FREGATA REGELE FERDINAND

Din întrebarea dumneavoastră aş alege un cuvânt pe care l-aş pune în centrul răspunsului. Şi anume „colaborarea”. Consider că în acest domeniu numai o colaborare strânsă întreMinisterul Apărării Naţionale şi firmele din industria de apărare poate să ducă la un rezultat bun pentru cele două părţi implicate. Există în România aproape 50 de firme ce au ca obiect de activitate producţia de apărare. Mai mult, cam jumătate dintre ele au capital de stat. Tocmai de aceea, încă de la preluarea funcţiei am avut întâlniri de lucru cu majoritatea operatorilor economici cu capital de stat pentru a constata situaţia exactă a acestora şi a identifica punctele de plecare în procesul de colaborare, pe care o dorim reciproc avantajoasă. Armata are deja o serie de proiecte, unele în derulare, cu Uzina Mecanică Bucureşti, care, împreună cu Digital Bit, de exemplu, are o colaborare ce vizează fregata Regele Ferdinand. De ce e semnificativ acest caz? Pentru ca e un început de drum.

Pentru că demonstrează modul în care pot obţine succes două firme, una cu capital de stat, cealaltă cu capital privat, având un proiect comun. Regret faptul că în decursul anilor s-a ajuns ca armata să dezvolte atât de puţine proiecte cu industria naţională de apărare. Îmi doresc ca împreună să schimbăm actuala stare de fapt.

Am considerat necesar să acord aceeaşi atenţie şi operatorilor  economici cu capital privat, deşi până în prezent, din lipsă de timp, nu am avut întâlniri decât la sediul câtorva dintre aceştia. Dar am avut plăcuta surpriză de a constata că există management performant şi în acest domeniu: Aerostar Bacău, Condor Bucureşti, SC Roman SA Braşov.

Este însă un proces în desfăşurare şi scopul meu este să nu rămână în afara atenţiei nici unul dintre operatori, indiferent de sursa sa de capital. Suntem încă la început de drum în identificarea tuturor soluţiilor pentru a ajunge la punctul final dorit. Situaţia economico-financiară a acestor firme, firavele alocări bugetare şi posibilităţile reduse ale Ministerului Apărării Naţionale de a comanda produse, fac ca această colaborare să dea roade abia într-un viitor pe termen mediu. Spun aceasta având în vedere nu numai posibilităţile financiare dar şi necesitatea modificării unor prevederi legale în domeniu, referitor la achiziţii şi nu numai. Dar în mod sigur, trebuie să începem procesul cât nu e prea târziu. Când vorbesc de un avantaj pe care îl dorim reciproc mă refer la interesul ministerului de a avea produse indigene de calitate, pe de o parte, şi interesul social de a menţine şi de  a crea locuri de muncă, pe de altă parte.

– Câte programe are în derulare în momentul de faţă MApN?

Sunt în derulare 85 de programe ce privesc înzestrarea tuturor categoriilor de forţe. Multe dintre acestea au fost planificate cu mult înaintea crizei economice, de aceea am convenit cu domnul ministru ca într-o şedinţă a Consiliului de Planificare a Apărării să reanalizăm aceste programe în contextul actual şi să le menţinem numai   pe acelea urgente sau importante pentru armată.

Nu vreau să pun în balanţă termenii urgent” şi „important” pentru că de multe ori s-au luat hotărâri din raţiuni bazate pe urgenţă în detrimentul celor importante. Şi n-a fost deloc bine.

– Ce alte proiecte se află pe masa dumneavoastră?

Din păcate trebuie să rezolvăm multe deficienţe care vin din trecutul mai mult sau mai puţin apropiat înainte de a deschide noi proiecte. Mă gândesc la unele contracte la care trebuie să rezolvăm probleme de natură tehnică şi financiară, la acele ordine care s-au dat şi s-au executat fără a avea o bază legală certă, care încă produc „reverberaţii” şi, din nefericire, nu sunt puţine. Şi nici uşor de rezolvat. Cu toate acestea, ne străduim să ne orientăm mai mult către viitor, către ce ne-am propus, către ceea ce avem de făcut.

Cred că trebuie neapărat menţionat faptul că ne gândim să îmbunătăţim substanţial legătura cu NATO, UE şi industria naţională de apărare prin intermediul punctelor de contact existente, dar în funcţie de evoluţia colaborărilor pe care le avem în vedere, ne vom gândi şi la alte modalităţi. Am să mă refer clar la înfiinţarea unei structuri în cadrul departamentului care să gestioneze unitar toate problemele specifice profilului departamentului în relaţia cu NATO şi UE, iar acelea care privesc industria de apărare să fie discutate cu agenţii economici autohtoni. Spun asta pentru că sunt foarte multe preocupări pe această linie în cadrul celor două organizaţii internaţionale care nu ajung la industria noastră de apărare. Concret, la mijlocul lunii octombrie, va avea loc la Riga un eveniment intitulat „Ziua Industriei” în care vor fi discutate probleme de interes în domeniu şi, aş aminti doar cu titlu de exemplu, cadrul de angajare dintre NATO şi industrie, domenii de implementare cu deficit de capabilităţi, conceptul „smart defence” şi modalităţi de îmbunătăţire a relaţiei dintre NATO şi industrie, la care îmi doresc să participe şi reprezentanţi ai industriei de apărare românească.

Tot în plan internaţional trebuie menţionat că pe timpul tuturor întâlnirilor cu reprezentanţii unor companii străine am pus accentul pe colaborarea îndreptată spre implicarea substanţială a industriei naţionale de apărare prin eventuale importuri de  know-how, tehnologii sau linii tehnologice moderne de care operatorii economici români au fost văduviţi în ultimii ani.

– Aţi prezentat, recent, la Clinceni o ofertă bogată a componentei de cercetare a Academiei Tehnice Militare şi a Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare. Ce şanse de implementare au aceste produse?

Personal cred că şansele de implementare sunt mari şi când spun asta mă refer atât la nevoile Ministerului Apărării Naţionale cât şi la interesul agenţilor economici din industria de profil. Activitatea a fost de altfel organizată tocmai în ideea acelei colaborări de care vorbeam la început, încercând să aducem la aceeaşi masă industria de apărare şi Ministerul Apărării Naţionale. Ne-am străduit să punem în evidenţă pe de o parte faptul că instituţia noastră dispune de o componentă de cercetare-dezvoltare cu mare potenţial iar pe de altă parte faptul că agenţii economici au capacitatea de a introduce în fabricaţie aceste produse. Mă refer la MiniUAV, la arma de asalt model NATO calibru 5,56 mm şi TAB-ul dezvoltat de noi în colaborare cu SC Automecanica Moreni. Arma de asalt se află în stadiul de testare, de dezvoltare în cadrul Agenţiei, urmând ca după această etapă să fie introdusă în testare operaţională.

Aceeaşi Agenţie pregăteşte şi MiniUAV, un produs destinat teatrelor de operaţii ce ar putea fi realizat de către operatorii economici interni cu costuri mici. În acelaşi timp însă, în urma acestor tipuri de întâlniri, pe care le-am dori anuale, am mai identificat şi alte modalităţi de colaborare care să prezinte interes atât pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cât şi pentru Asociaţia patronală română a producătorilor de tehnică militară (PATROMIL), Organizaţia patronală din industria aeronautică română (OPIAR) şi agenţii economici din industria de apărare.

V-am prezentat doi piloni ai cercetării tehnologice militare: Agenţia de cercetare pentru tehnică şi tehnologii militare şi componenta de cercetare din Academia Tehnică Militară, dar trebuie să menţionez şi structurile din teritoriu, deseori pe nedrept uitate, precum Centrul de cercetări şi încercări în zbor, Centrul de cercetare ştiinţifică pentru Forţele Navale, Centrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare CBRN şi ecologie, în cadrul cărora lucrează şi mulţi cercetători tineri, pasionaţi de munca lor, cu rezultate valoroase, în pofida condiţiilor vitrege din întregul sistem de cercetare.

– În ultima conferinţă de presă ministrul Corneliu Dobriţoiu amintea de procentul scăzut pe care Ministerul Apărării Naţionale l-a alocat pentru componenta de înzestrare. S-ar putea schimba ceva în acest domeniu?

Din păcate domnul ministru avea dreptate atunci când vorbea nu numai de procentul scăzut pe care Ministerul Apărării Naţionale l-a alocat pentru componenta de înzestrare dar şi cu privire la bugetul apărării în ansamblul său. Tocmai de aceea, în dialogul permanent pe care l-am avut cu domnia sa am abordat toate problemele departamentului încercând să le găsim o rezolvare în primul rând din punct de vedere financiar. Şi trebuie să vă spun că am speranţe că va obţine acel procent suplimentar de 0,3% anual, foarte important pentru bugetul ministerului pe următorii ani. De altfel, toate proiectele menţionate au fost pe alocuri îmbunătăţite de sugestiile domnului  ministru, atât în privinţa abordării financiare, cât şi sociale.

Dacă am putea schimba ceva în acest domeniu? Am convingerea că este strict necesară schimbarea şi mă refer în primă urgenţă la îmbunătăţirea modului de folosire a resurselor materiale şi financiare dar cu siguranţă putem identifica şi alte soluţii pentru mai bunul mers al lucrurilor. Dorinţa de dialog, colaborare  şi cooperare, sunt elemente pe care eu le-am regăsit nu numai în unităţile din industria de apărare ci şi în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Am avut dialoguri fructuoase pe teme de înzestrare cu şeful Statului Major General şi cu şefii categoriilor de forţe, dialoguri în care am stabilit priorităţi, acţiuni importante şi modalităţi de atingere a obiectivelor propuse.  În ceea ce mă priveşte, împreună cu colegii din Departamentul pentru Armamente vom face tot posibilul pentru a adăuga plusvaloare în întreaga noastră activitate.

Deşi de multe ori sunt pesimistă ca orice „optimist bine informat”, de data asta tocmai în aceste probleme care par extrem de dificil de pus în practică vă mărturisesc că, pe ansamblu aş putea spune că am mari speranţe. Sursa mea de optimism este constituită aşa cum spuneam încă de la început şi din înalta competenţă profesională a colegilor din acest departament, dar şi  din calităţile lor umane. Sper deci ca împreună să reuşim.

 

Articol Ziuaveche

 

Armata română în drum spre Budapesta. Iulie-august 1919

Standard

PRIMIREA SUVERANILOR ROMÂNIEI LA BEKES-CSABA

REGELE FERDINAND I DISCUTÂND CU IULIU MANIU ŞI GENERALII PREZAN, MĂRDĂRESCU ŞI PANAITESCU LA BEKES-CSABA

IULIU MANIU, REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DISCUTÂND CU TINERE DIN CAREII MARI

SOLII MAGHIARI CARE AU CERUT LA SZOLNOC ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR

REGIMENT ROMÂNESC DE VÂNĂTORI ÎN CENTRUL BUDAPESTEI

Si cam atat. Va asteapta insa 39 de poze din respectiva perioada pe blogul domnului George Damian, poze care pur si simplu iti taie respiratia!

Unde era Romania in 1919, cat era de frumoasa si curata! Aceste poze sunt un eveniment si ma consider foarte norocos ca am avut privilegiul de a le vedea.

Vi le recomnad cu multa caldura, multumindu-i domnului Damian pentru efortul de ale gasi si ale publica.

Pentru a vedea toate cele 39 de poze: www.george-damian.ro

 

GeorgeGMT