Arhive pe etichete: servicile secrete ale romaniei

Fostul sef al Serviciului de contraspionaj roman din perioada 1974 -1989 face dezvaluiri

Standard

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989.

Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.

Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie…”.

Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989?

 

Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce.

S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu.

La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.

Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului.

De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.

În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul.

În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu.

Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă ”ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei.

Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.

R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?

P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime.

De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru.

Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.

R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?

P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii:

de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.

Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.

Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut.

Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu.

Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat.

S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.

R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?

P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.

Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.

R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă?

P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid.

De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.

Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”…

Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.

R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 89?

P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara.

Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau.

Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic.

Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.

R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?

P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria.

Când a plecat din Timişoara , Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars.

Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.

 

 

Sursa: Agentia de presa Aşii Români

Articol preluat: cersipamantromanesc

 

 

 

 

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (13)

Standard

  Actiunile de instigare la revendicari si la sustragerea de la indeplinirea obligatiilor legale fata de statul roman, reprezentau un alt mijloc de provocare a disensiunilor intre romanii si ungurii din Transilvania, vizand cultivarea atmosferei favorabile realizarii telurilor anexioniste maghiare. Aici, erau vizati inclusiv si sasii, pe care Buda ii dorea transformati in unguri 100% (suna cunoscut astazi? Eu zic ca da!). Inainte de a continua fac o paranteza, pentru a arata faptul ca aceasta “preocupare” a Ungariei de transformare a sasilor in unguri –conform datelor SSI si Sigurantei- nu era deloc noua, iar pentru asta ne vom intoarce in timp, pana in anul 1881!

In anul 1881, Friedrich Lachmann (reprezentantul Austriei la Bucuresti, agent de seama al serviciului de spionaj austro-ungar, trimis aici inca din anul 1877 –fusese trimis in Romania cu misiunea de a spiona miscarile Armatei Romane, avand acoperirea de “corespondent de presa” al ziarelor “Augsburger Allgemeine Zeitung” si “Schlesische Zeitung”), primind misiunea de a merge in Transilvania pentru a intocmi un raport cu privire la “miscarea pentru Unire a romanilor din aceasta zona”, constata cu stupoare ca aceasta era bine implementata, avand ramificatii in randul sasilor, dar si in randul ofiterimii romane din cadrul unitatilor romanesti ce faceau parte din armata austro-ungara, cu deosebire in cadrul Regimentului 50 “Marele Duce de Baden”, Regimentul 2 Infanterie, dar si alte unitati, considerandu-i “total de neancredere si cu intentii subversive”. Mai mult decat atat, Lachmann a mentionat in raportul sau faptul ca sasii nutreau mare simpatie pentru nazuintele romanilor, iar despre Ungaria nici nu voiau sa stie, dar nici despre Austria nu aveau o parere prea buna. Iata ce scria acesta in raportul sau: “Ei citesc numai ziare din Berlin, iar despre cele austriece si unguresti nici nu vor sa auda”. Pe episcopul Teutsch din Sibiuil considera “lipsit de sentimente patriotice”, ceea ce pentru Lachmann era absolut de “neanteles”! Faptele pe care le relata in urma informarii amanuntite ce o facuse, aratau fara echivoc, cat de subred era imperiul austro-ungar pe meleagurile transilvanene (asa ca, bai autonomistilor idioti, lasati-o mai moale cu “stapanirea dintotdeauna” a Transilvaniei si cu granita aia de “o mie de ani”. Sic!), iar pentru a fi cat mai convingator fata de stapanii sai de la Viena, relata ca, intr-o duminica, preotul reformat (iarasi reformatii astia!!! Papistasi nenorociti, la “reforma” cu EI, in frunte cu Tokes. Numai slujitori ai Domnului n-au fost si nu sunt astia!) Gyurko din Cernat, a tinut o predica in limba maghiara cu tema: “Fidelitatea fata de casa domnitoare si colaborarea unita a ungurilor” (ca sa vezi, mai, mai! Curat murdar, coane Gyurko! Curat caraghioz! Ce-mi place I.L Caragiale…). Dupa terminarea predicii, preotul sas Binder i-a dat urmatoarea replica: “Ati mintit, caci de pe amvon noi nu cunoastem nici dinastia, nici ungurii, cu atat mai mult cu cat acestia din urma ne sunt cunoscuti numai ca barbari si ca agresorii nostril”. Un adevar INCONTESTABIL, negat insa cu vehementa astazi de catre partizanii Ungariei Mari, pentru care sasii sunt doar “altfel” de unguri!!! (va place asta idiotilor? Ciocu mic, ca mai stim si noi cate ceva!). Un lucru era insa clar pentru Lachmann, in 1881, si anume, citez: “ROMANII DOREAU SI ACTIONAU IN DIRECTIA IMPLINIRII PORUNCII STRABUNILOR DE A FORMA O SINGURA TARA ROMANEASCA ASA CUM A FOST VOINTA SI DORINTA, MARELUI VOIEVOD MIHAI”. Punct! Si-acum revenim…

Aceste activitati contrare statului roman, s-au materializat in fapte si actiuni –cunoscute dealtfel, Serviciilor romanesti –precum:

-indemnuri la dezertare din armata romana si la trecerea frauduloasa a frontierei in Ungaria. Cele mai frecvente puncte de trecere frauduloasa a frontierei erau in dreptul localitatilor Halmeu, Satu Mare si Salonta. La Satu Mare, agentul Sera Iosif se ocupa cu ghidarea dezertorilor si contrabandistilor, iar la Salonta existau trei agenti (acestia, ulterior au “disparut”, soarta lor fiind necunoscuta autoritatilor ungare. Saracii!) care aveau exclusiv misiunea de a conduce peste granita pe cei care le cereau concursul. Sera Iosif fiind prins de catre Siguranta, a “cantat” tot in legatura cu aceasta activitate, desfasurata dupa spusele sale, “la indemnul unei persoane din Ungaria”. Totul este foarte clar, nu?

-ajutoare materiale erau acordate de guvernul ungar si de diferite institutii studentilor unguri din Romania care urmau studiile in Ungaria, daca se angajau ca vor servi cauza revizionista dupa inapoierea inRomania(multi si-au luat acest angajament, dar putini l-au respectat. Cinste lor!);

-indrumarea muncitorilor unguri care lucrau in intreprinderile romanesti de a produce perturbatii in functionarea normala a acestor intreprinderi;

-ungurii proprietari de masini de transport erau indemnati sa le demonteze diferite piese pentru a putea fi sustrase de la rechizitiile efectuate pentru nevoile armatei. Un exemplu elocvent este cel al firmei “Vitalis&Simion” din Targu-Mures, ai carei proprietari au incercat sa saboteze o parte din parcul auto de care dispuneau (20 de autoturisme de lux si autobuze, din care au incercat sa saboteze 18). Au fost rapid opriti de catre Siguranta (care-i avea “sub supraveghere”), autovehiculele fiind rapid puse in stare de functionare si rechizitionate.

Incercari ale revizionismului maghiar de a castiga “Ungaria Mare” au fost multe; acestea nu s-au oprit niciodata! Aceste manifestari revizioniste, au continuat si dupa anul 1945, cand Romania si Ungaria devenisera, vrand-nevrand, “democratii populare” sub aripa “ocrotitoare” a Moscovei. Spre exemplu, in anii *80, dintre cele mai vehemente organizatii revizioniste maghiare din SUA si Occident (aflate bineanteles, sub stricta supraveghere a Securitatii romane, desi existau dovezi ca ele sunt sprijinite tacit si de catre Buda!) s-au remarcat, Uniunea Mondiala Ardeleana si Federatia socialista a maghiarilor din Romania. Aceste organizatii, la un moment dat, si-au propus, nici mai mult nici mai putin, sa angajeze Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si alte organisme internationale, in rezolvarea “cauzei maghiarimii” (ca sa vezi! Ne suna cunoscut, fiindca dupa 1990, au fost nenumarate incercari de acest gen, cu deosebire dupa evenimentele de trista amintire de la Targu-Mures, cand numai klingonienilor n-au reusit sa ne reclame…). Astfel, spre exemplu, in luna octombrie 1981, au adresat un memoriu Conferintei de la Madrid, autorul acesteia fiind asa-zisa “Federatie Socialista a Maghiarilor” (au bietii de EI ceva afinitati fata de socialism. Ce pacat ca in 1919 le-am taiat avantul “revolutionar”!), prin care s-a cerut infiintarea “Republicii Socialiste Transilvania”. Sic! Aceasta “minunata” propunere, continea de fapt ideile jigodiei de Bethlen Istvan, care la inceputul anilor *40 dorea “autonomia” Ardealului, Croatiei si Slovaciei (cu acest stat nu le “merge”, limba maghiara si organizare tipic ungureasca nu exista pe acolo –asemenea manifestari fiind inabusite din fasa de autoritatile statului slovac. Ungaria a urlat si protestat, dar si-au luat-o cu brio de la slovaci. Lor, dar nici croatilor, nu le pot da lectii de “europenism” maghiar…Acolo chiar isi vad de lungul nasului!). Ilustrul personaj, considera in 1938, urmatoarele: “Cu mintea sanatoasa, doar atunci ar putea sa puna Ungaria aceasta chestiune, daca contele Bethlen (da dragutul, chiar el insusi, cine altcineva era mai indicat!!!) ar fi indreptatit sa reprezinte atat poporul roman, cat si pe cel slovac si rutean…Doua treimi din populatia Ardealului este romaneasca (asta era de fapt, marea sa durere –romanii erau majoritari ceea ce dovedeste ca de fapt, ei ungurii, sunt…alogeni), ori aceasta daca ar vrea autonomie, este absolut sigur ca in nici un caz nu ar face-o in interesul ungurilor (aici, sunt intr-adevar de acord cu “judecata” musiului asta!). Ce rost are atunci toata povestea aceasta? Sub aceste dorinte se ascunde socoteala ca, din teritoriile autonome s-ar crea prin autodeterminare tari independente care s-ar atasa Ungariei” (Tinutul Secuiesc ar putea fi, ipotetic vorbind, o astfel de “tara”!? Sper ca nu!).

Insa, un lucru este cert! Interesul Serviciilor romanesti fata de spatiul transilvan si mentinerea acestuia in interiorul statului roman, caruia ii apartine dintotdeauna, a existat mereu si exista cu siguranta, inca. Agentii SSI, Sigurantei, Biroului 2, erau recrutati din diferite categorii sociale, fiind ingineri, doctori, farmacisti, profesori, preoti, avocati, functionari, militari, factori postali, functionari feroviari, comercianti, etc. Mare parte dintre acestia aveau instruire de specialitate, si din pacate, multi au cazut la datorie…Cinste lor, si D-zeu sa-i odihneasca acolo unde sunt, chiar daca multi nu au beneficiat de un mormant in pamantul patriei pentru care au luptat si au murit. Astazi, tot felul de jogodii, injura si ponegresc lucratorii din Serviciile Secrete (PROFESIONISTII din aceste Servicii nu merita asa ceva. Lichelele, pilele si “politicii” insa DA, o merita!), vechi si noi, uitand insa cu bunastiinta, sau fiind doar ignoranti, SACRIFICIILE pe care acestia le fac. Lor li se potrivesc foarte bine cuvintele lui Ion Gavrila Ogoranu, luptator anticomunist din rezistenta, citez: “Mama Tara, iarta-ne ca am indraznit sa luptam si sa murim pentru tine!”. Triste cuvinte, dureros de adevarate insa…

Domeniile de care erau interesati agentii Serviciilor romanesti de informatii, erau variate, dar in Transilvania, inclusiv in timpul ocupatiei maghiare (NICIODATA aceste Servicii, n-au abandonat acest teritoriu romanesc!), ele vizau: informatiile strategice, topografia, orasele, intreprinderile industriale, mijloacele de transport, populatia si starea de spirit a acesteia, informatiile cu caracter militar (referitor la dislocarea de trupe, echipamentul, armamentul, nivelul de instruire, comandanti, existenta fortificatiilor si gradul lor de aparare cu guri de foc, etc); astfel ca atunci cand Armata Romana a trecut la eliberarea acestei parti de teritoriu romanesc, cunostea in detaliu, TOTUL.

Interesant este si faptul ca Serviciile romanesti mostenisera o retea vasta, dezvoltata dea lungul anilor, nu de putine ori cu sacrificii! Fiindca, trebuie sa mentionam faptul ca nu cu mult inainte de izbucnirea WW I si implicarea Romaniei in razboi, Serviciile romanesti aveau deja in Transilvania o retea de agenti puternica si cu putere de penetrare informativa ridicata, formata din cel putin 1000 de agenti. Aceasta agentura a reusit performanta de invidiat, de a patrunde in inima imperiului austro-ungar, la Viena, ea avand acolo cam 50 de agenti de inalta clasa, condusi de catre atasatul militar roman, capitanul Traian Stircea. Din randul acestor agenti, faceau parte atasati militari si diplomati straini, precum: Valerio Benuzzi si Mario Reusi (Italia), Filip Aninat (secretar la ambasada Republicii Chile), Villegas (atasatul militar al Argentinei), dar si multi altii despre care nu se stie nici astazi, cine au fost. Se va sti oare vreodata? Posibil! Un lucru este insa clar, si anume faptul ca Serviciile romanesti de atunci, si-au demonstrat fara echivoc, PROFESIONALISMUL…

Chiar si Max Runge (seful serviciului de spionaj austro-ungar in WW I) recunostea ca serviciile de spionaj german si austriac au primit lovituri grele din partea celor romanesti, mai cu seama Serviciul condus de catre el. De departe se remarca reusita Serviciilor romanesti din anul 1914!

Atunci, agentii Sigurantei au reusit sa fotografieze, printr-o actiune foarte bine organizata si condusa, cifrul diplomatic al ambasadei austro-ungare la Bucuresti. Acest lucru a permis ca Serviciile romanesti sa fie la curent multi ani cu tot ceea ce se intreprindea de catre austro-ungari si chiar germani, impotriva Romaniei; ambasadorul austro-ungar, Otto Czernin, devenind fara stirea sa, cea mai buna sursa de informatii pentru agentii romani. Max Runge, a numit aceasta actiune, pe buna dreptate dealtfel, “unica”, ceea ce spune multe despre eficienta Serviciilor romanesti! Vom vorbi ins ape larg despre aceasta actiune, la timpul potrivit.

Conform “memoriilor” lui Max Runge, acesta considera ca Serviciile romanesti au stiut din timp si in detaliu, pregatirile militare si miscarile de trupe austro-ungare din Banat, dar si planurile Puterilor Centrale impotriva Romaniei. Cu toate acestea, din pacate, factorii de decizie politica si militara ai vremii, au facut greseala impardonabila (cel putin in prima parte a razboiului) de a nu tine cont de informatiile furnizate de catre Servicii, ceea ce a dus la infrangerea din toamna lui 1916, in Dobrogea (spionii romani prezentasera din timp MStM al Armatei Romane informatii valoroase, care insa au fost ignorate, nefiind luate in considerare, transmitand totodata liste complete si detaliate cu oameni de incredere, care ar fi putut ajuta trupele cu informatii, actiuni, etc –si acesti oameni au fost ignorati cu buna stiinta!). Ulterior, Siguranta a descoperit si cauza acestor “scapari” –seful MStM, generalul A.Zotta si maiorul Popescu, erau agenti ai Puterilor Centrale (o reusita fara nicio indoiala, a Serviciilor inamice, ceea ce arata ca razboiul din umbra este unul dur, dus in principal nu cu forta muschilor ci cu forta mintii!).

Cum or fi astazi Serviciile Romanesti si cum or actiona ele in privinta revizionismului maghiar, D-zeu stie! Insa, cuvintele lui George Santayana exprima foarte clar, un adevar: “Cei care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete”.  

Si ca sa inchei intr-o nota hazlie, va recomand sa cititi acest articol care m-a distrat copios (avem si noi nebunii nostri, dar ai lor sunt…magnifici): http://www.bucurestiivechisinoi.ro/…/bazinulcarpatic-este-centrulputeriig

 WW

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (10)

Standard

Presa revizionista maghiara isi asumase si sarcina de a pune la punct, cu ajutorul insultelor si insinuarilor, gazetele straine care, cu “ajutorul” absolut dezinteresat al Budapestei, isi “permiteau” (normal ca-si “permiteau”, fiindca Budapesta platea foarte bine asemenea articole defaimatoare si mincinoase la adresa Romaniei. Mai aproape de noi, Targu-Mures in martie1990, a insemnat acelasi lucru, iar asemenea “lovituri sub centura” date Romaniei au inca loc in presa maghiara si cea externa –cu deosebire a celei apartinand diasporei maghiare din SUA) sa publice in coloanele lor articole ce “confirmau” justetea tezelor revizioniste.

Interesant este faptul ca desi era bine controlata de catre stat, presa maghiara mai avea si scapari! Adica, mai scria si articole ce nu se incadrau in linia revizionista, asa cum apar in notele informative ale SSI. Sa fi fost aceste articole “opera” SSI, ca raspuns la atacul mediatic al Ungariei? Posibil, daca nu sigur, fiindca iata ce anume a “scapat” vigilentei cerberilor cenzurii!

In numarul din 28 mai 1942 ziarul “Magyarorszag” scria: “Regele roman (era vorba de Ferdinand) a unit toate provinciile romanesti care au fost rupte de vicisitudinile istoriei veacurilor, dar care si-au pastrat nealterate sentimentul national si, scuturand la un moment dat jugul strain s-au unit libere si cu bucurie cu tara-mama Romania, contopindu-se intr-o completa unitate sufleteasca”. Sic!

Mai mult decat atat, caracterul ipocrit al acuzelor, invinuirilor si pretentiilor maghiare, a fost dezvaluit la vremea respectiva intr-un atac fara precedent in mass-media maghiara, chiar de catre unul dintre jurnalistii de seama, S.Fenyes (citat de catre SSI in notele sale informative!), care, referindu-se la situatia presei din Ungaria si Romania, arata: “In Ungaria este cu totul interzisa exprimarea libera a opiniei. Exprimarea unei pareri de stanga, social-democrata, este absolut imposibila, ceva mai mult, o simpla critica de dreapta si chiar a unor ziare conservatoare, este aspru pedepsita –chiar daca nu este vorba de vreo chestiune care atinge interesele de stat. Cele mai importante doua cotidiene “Ujsag” si “Magyar Hirlap”, acum cativa ani, au fost interzise definitiv pentru o simpla critica sociala si politica…In Romania, in schimb, se poate scrie orice (chestia este valabila si astazi, chiar si pentru presa de limba maghiara!), chiar si critici opozitioniste mai aspre la adresa ministrilor si a guvernului. Se pot scrie chiar stiri mincinoase, din domeniul fanteziei despre guvern, despre proiectele de legi se pot scrie –daca vreti- articole kilometrice despre starea de robie a minoritatilor, se poate ameninta zi de zi cu reclamatii la Liga Natiunilor. Presa “nationala” a partidului maghiar dinRomania–nenationala nu exista- a scris pe fata si de repetate ori, ca guvernul a falsificat alegerile, a furat urnele, etc. dar nimeni nu a suferit nimic pentru toate acestea. Mai tarziu insa tocmai o mare foaie “nationala” a mintit, intrucat alegatorii maghiari au votat cu partidele romanesti (ar fi bine ca si la urmatoarele alegeri sa se intample asa ceva!). Daca cineva inRomaniascrie ceva din care se deduce loialitatea fata de stat, este atacat de intreaga presa maghiara, il insulta, il injura, il terorizeaza, pana il reduc la tacere…”. Exista semnale numeroase astazi, ca in Har-Cov se petrec asemenea actiuni concertate de catre unii lideri maghiari, indreptate impotriva romanilor si etnicilor unguri, care nu actioneaza in spirit autonomist-separatist. Ce fac debilele noastre autoritati? Nimic, fiindca actiunile jigodiilor autonomiste maghiare, sunt, cum altfel, in curat spirit european!

Iata ce spunea in continuare, S.Fenyes, spre marea nemultumire si suparare a Budapestei, care n-a precupetit nimic in a-i defaima pe toti cei care nu mentineau “linia autonomista-revansarda”, numindu-i in presa controlata, tradatori si incompetenti: “70% dintre maghiarii din Romania, nu doreau revizuirea tratatului de la Trianon si anexarea Transilvaniei si Banatului la Ungaria. Procentul celor dispusi la revizuire era format din cativa indivizi dornici de a parveni prin politica, aristocrati cu cinstea uzata, fosti consilieri regali maghiari saraciti si functionari pensionari, parinti cu copiii care prin legaturile si rubedeniile lor, spera faurirea viitorului lor sau al odraslelor lor si aceia pe care presa a izbutit sa-i induca in eroare”. Interesant de unde a putut oare avea S.Fenyes, asemenea date!? Dar, uitati-va astazi la caricaturile si specimenele UDMR&Co, la politicienii maghiari de la Budapesta si de la Bucuresti, care viseaza la autonomie si autodeterminare in Har-Cov, si-o sa vedeti ca de fapt, nu sunt decat niste ratati, hoti si mincinosi –cu nimic diferiti de inaintasii lor intr-ale reviziionismului, descrisi de catre S.Fenyes. Aceiasi cretini, dar in alte vremuri! Sic!

SSI si BIroul 2, cunosteau faptul ca, in perioada dintre primul si cel de-al doilea razboi mondial, oficinele de propaganda ale Ungariei, pentru a obtine bunavointa Frantei (principala putere europeana de atunci, care astazi, este un prieten declarat al Ungariei, prin insasi Sarkozy –prezidentul lor, care numai un “cocos galic” veritabil nu este!) in problema pretentiilor ei anexioniste, au editat in limba franceza si au raspandit in Franta un mare numar de lucrari cu caracter revizinist. Dintre lucrarile difuzate in acest scop, SSI si Biroul 2, le-au semnalat pe urmatoarele (si astazi, unii dintre scriitorii maghiari revizionisti le mentioneaza ca fiind “adevaruri istorice de necontestat”!), mare parte dintre acestea fiind “opera” scriitorilor maghiari stabiliti in Franta:

-“Les frontieres de la Hongrie de Trianon”, de Francois Olay;

-“Nouvelles geographiques”, Biographie des frontiers politiques du Centre est europeen, de Andre Ronay;

-“Les paysans duDanube”, de Denis Rougemont;

-“Non amis les Hongrois”, de P. Deluttre;

-“Maghiars et Roumains”, de A. de Bertha;

-“Les nouveaux martyrs”, de A. Damy;

-“L’Europe centrale economique et social”, de P. Csikay;

-“La verite sur le traite de Trianon”, deE. Czeke;

-“La Hongrie après le traite de Trianon”, de Ladislau Budai;

-“La Hongrie de demain”, de A. Damay;

-“Les erreurs de la paix”, de G. Desbons;

-“Les problemes hongrois”, de R. Depuis;

-“Que demande la Hongrie”, de Honti;

-“La guerre revient”, de Pozzi;

-“Reviser le traite?”, de G. Rona;

-“Le proces de la Hongrie”, de Baron Szillasy (jigodia asta era bine cunoscuta, SSI!);

-“Le guepier de l’Europe centrale”, de M. deVienne;

-“Le siecle de Jeanne d’Arc et le dernier siecle de la Hongrie”, de Poka Pivny;

-“Justice a la Hongrie”, de Lagrady.

Din cercurile intelectualilor maghiari, in luna aprilie 1940, SSI a aflat ca, in vederea intensificarii propagandei revizioniste in strainatate, Directia Propagandei Externe de la Budapesta, a tiparit o noua harta revizionista care reprezenta situatia strategica din Transilvania si activitatile maghiarilor din aceasta regiune timp de peste 1000 de ani (ca sa vezi ce coincidenta! Si astazi autonomistii din Ungaria sustin cei peste 1000 de ani de cand ungurii au “civilizat” zona, pe care au gasit-o libera de orice “vlah”. Hai sictir, javrelor!). Aceasta harta a fost trimisa spre difuzare oficinelor de propaganda ungara din Italia,Germania,Anglia, Franta si SUA.

Tot in vara anului 1940, SSI a transmis Sigurantei informatia ca din Budapesta, a fost trimisa prin posta, diferitelor persoane din Transilvania, brosura intitulata “Istoria trupelor libere”, in care se facea propaganda pentru eliberarea de sub dominatia straina a teritoriilor ce au fost sub stapanirea Ungariei. Datorita colaborarii bune cu SSI, multe asemenea brosuri au ajuns insa la “posta” Sigurantei, care bineanteles le-a tratat la justa lor valoare informativ-educativa. Pe atunci Serviciile romanesti chiar isi faceau treaba. BRAVO LOR!

Siguranta, care avea agentura proprie in randul maghiarimii, a aflat ca si cartile de rugaciuni erau utilizate ca instrumente de propaganda revizionista. Astfel, in comuna Bors din judetul Bihor, au fost gasite “absolut intamplator”, la cativa preoti reformati (Tokes, face parte si el din randul reformatilor, iar faptul ca la slujbele sale facea propaganda revizionista, nu constituia un secret pentru nimeni. Securitatea stia acest lucru! Astazi, jigodia asta ar trebui cu adevarat REFORMATA, fiind un gunoi istoric), carti de rugaciuni editate la o tipografie dinDebrecenin care se afla “imnul national maghiar” si poezia revizionista “Szozat” (Glasul vremii). Carti asemanatoare au fost gasite si la biserica reformata dinAlba Iulia(exact acolo unde s-a infaptuit UNIREA MARETULUI MIHAI VITEAZUL! Nici astazi, la festivitatile de la Alba Iulia nu participa, fiind “prea ocupati”, vreun politician maghiar de la UDMR sau de la dracu sa-i stie! Ii doare de-i ustura, bietii netoti…).

Slujbele religioase erau, de asemenea, folosite ca mijloace de propaganda revizionista (astazi se procedeaza identic, mai cu seama in preajma zilei de 15 martie, cand preotii maghiari tin lectii de “istorie civilizatoare” credinciosilor. Mare parte dintre acestia fac parte din Biserica Catolica si cea Reformata –mama lor de papistasi nemernici. Ma indoiesc insa ca aici, Biserica, are vreun rol “civilizator, impaciuitor” ci mai degraba, DESTABILIZATOR!).

Cu privire la acest aspect, in luna aprilie 1939, Siguranta a aflat ca preotii unguri primisera personal instructiuni de la Legatia ungara din Bucuresti, asupra modului de infiltrare a sentimentelor iredentiste in sufletele credinciosilor care asistau la slujbele religioase (nu degeaba il urmarea Securitatea pe popa Tokes. Asta, facea acelasi lucru la slujbele sale. A fost “scapat” la presiune externa, iar urmarile le vedem astazi, din pacate!). Ulterior, Siguranta a fost informata de catre agentii sai din randul clericilor maghiari (faptul ca Securitatea avea informatori in randul preotimii, este considerata astazi o faradelege! Pe atunci insa, acest fapt a adus rezultate si beneficii enorme, Sigurantei si statului roman. Dar, asta-i viata si asa-i la noi!), ca preotii au introdus o inovatie in propaganda revizionista pe care o desfasurau. “Inovatia” consta in aceea ca, in cadrul predicilor pe care le tineau in biserici, ei recomandau credinciosilor sa nu se mai certe intre ei si sa renunte la orice agresivitate in transarea diferendelor, invocand preceptele biblice referitoare la iubirea dintre frati. In mod abil, se atragea atentia asupra necesitatii intelegerii corecte a sensului expresiei “iubire de frate”. Frate de etnie, nu orice fel de “frate”! Ca sa vezi, ce porniri cu adevarat crestinesti. Bine, tot crestineste si in virtutea “iubirii fratesti”, propovaduia si propovaduieste inca, popa Tokes, nu-i nicio indoiala. Amin!

De asemenea, agentii Sigurantei au aflat ca episcopii reformati catolici si unitarieni, fiind sesizati de faptul ca o mare parte din fetele sau barbatii de origine ungara se casatoresc cu romani, ceea ce era considerat ca fiind o grava amenintare a “puritatii etnice maghiare”, au trimis o circulara tuturor preotilor din aceste regiuni in care li s-au dat dispozitii sa se foloseasca de orice ocazie pentru a impiedica astfel de casatorii. Bineanteles, tot o masura “crestineasca”, ce altceva? In spiritul “iubirii fratesti” catolice si reformate maghiare, civilizatoare si promotoare a pacii si intelegerii. Amin!

Emiterea si vanzarea de timbre cu harta Ungariei Mari, constituia o alta modalitate de raspandire a ideilor revizioniste si de colectare a fondurilor necesare desfasurarii actiunilor de propaganda in acest scop. Dar, Siguranta nu dormea pe atunci!SRI, din pacate, pare ca doarme astazi…

Fiindca, pentru propaganda iredentista, ce a constat in primirea unor asemenea timbre de la Budapesta si incercarea de a le vinde cetatenilor maghiari din Cluj (timbrele, au sosit in Romania tot prin bunavointa “postei” Sigurantei, la semnalarea SSI), Gerauter Sarloota, functionara la Banca Agrara din oras (aflata in vizorul Sigurantei de peste doi ani, pentru delapidare si activitati revizioniste –deci, cu alte cuvinte, INFRACTOARE cu acte in regula, ca multi dintre jigodiile autonomiste de astazi –unii dintre acestia, politicieni UDMR&Co –a fost judecata si condamnata de autoritatile judiciare romane (unde esti tu Tepes-Doamne, ca mare nevoie avem de tine, astazi! Ce rapid s-ar linisti autonomistii-separatisti maghiari). La domiciliul patachinei asteia a fost gasita o adresa din partea Ligii Nationale Maghiare din Budapesta prin care era solicitata sa incaseze fonduri prin vanzarea acestor timbre, pe care sa le trimita ligii, pentru intretinerea propagandei iredentiste. A incasat, dar ani grei de puscarie in inchisorile romanesti. BRAVO EI pentru asemenea performanta! Sic! Poate, in viitor, exemplul ei v-a fi urmat si de catre jigodiile autonomiste de astazi, asta daca autoritatile romane vor intelege “dusmanul din interior”.

Raspandirea de manifeste cu caracter revizionist, constituia un alt aspect al activitatii prin care agentii maghiari se straduiau sa atraga de partea cauzei revizioniste pe ungurii si secuii din Transilvania siBanat. Cu toate ca erau redactate intr-o forma voalata, aluziile transparente permiteau sa se intrevada caracterul si scopul acestor manifeste. Intr-un asemenea manifest se spunea: “Ce ne facem fratilor? Asezati-va unul langa altul in bisericile albe, curate, reculegeti-va din deznadejdea voastra, imbogatiti-va credinta slabita cu culorile visurilor si cu stravechiul curaj turanic (asta da, curaj! De tot rasul, mama lor de cretini), infruntati si imposibilitatea! Cereti prin psalmi vechi si rugaciuni fierbinti, chiar si in imprejurari grele, mangaierile rusaliilor (mai bine, mangaierea unui par romanesc, traditional!). In casele voastre, in atelierele voastre, in intimitatea voastra personala si in societate indepliniti-va munca cotidiana ci disciplina, tacere eroica, dar si cu vointa neanfranta si nestramutata, si asteptati nasterea victorioasa a luminii in amurg, a razelor solare vitale”. Mda, in privinta mangaierilor, eroismului, visurilor, vointei si luminii ungare, astazi eu nu pot adauga decat, AMIN!

Serbarile culturale, sezatorile si manifestatiile publice erau folosite pe scara larga pentru propagarea ideilor revizioniste (astazi, Universitatea de Vara Tusvanyos, de la Baile Tusnad, unde se dezbate de fiecare data “politica nationala maghiara reannoita” si “spatiul de cunoastere maghiara si autonomia”, reprezinta oare altceva? Manifestare, unde sunt tolerati reprezentanti ai extremismului maghiar de aici si din Ungaria, veniti ca “invitati”, alaturi de reprezentanti ai guvernului si politicului de la Budapesta. Sunt tolerati inclusiv de catre autoritatile romane, prea “timorate” ca sa faca ceva… Jigodii politicianiste debile!). Studentimea maghiara forma echipe culturale care, in timpul vacantelor, organizau serbari cu un astfel de caracter. La aceste manifestari se scandau lozinci ca: “Aradul, Brasovul,Timisoara, trebuie sa se restituie! ; Afara cu turma de valahi! Romanii, porcii Europei!” –toate acestea sub protectia autoritatilor maghiare. Una peste bot, nu vroiau?

 

 

 WW

 

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (9)

Standard

-la 20 decembrie 1941, seful Marelui Stat Major al Armatei Ungare, a declarat ca fortele armate trebuie sa se rezerve pentru a constitui o forta primordiala decisiva in desfasurarea viitoare a evenimentelor (pesemne ca-i manca rau carca!);

-la 7 noiembrie 1942, insusi seful statului maghiar, regentul Horthy Miklos declara: “Avem datoria sa fim pregatiti pentru noi incercari. Avem nevoie de o armata cu putere de soc, pentru a termina lupta cu victoria dreptatii maghiare” (mda, Ungaria era pe atunci mare natiune, dreapta, sfanta si promotoare a…dreptatii cu o armata SOC SI GROAZA! Cum o fi astazi? Astazi ne este aliata in cadrul NATO -unde tot o armata SOC SI GROAZA au – si-n barca UE, deci, teoretic ne sunt prieteni! Dar, oare asa o fi!?);

-la 18 niembrie 1942, Bartha Ignac, deputat guvernamental, a declarat in parlament: “Suprema noastra ravnire este sa se poata comunica indeosebi cu fratii nostri din Ardealul de Sud, sa-i putem strange la inima si la pieptul nostru. La sfarsitul incendiului mondial, natiunea maghiara sa poata fi partasa la restabilirea vechilor fruntarii ale vechii Ungarii milenare” (bietul idiot! Care “Ungarie milenara”!? Si astazi, alti idioti viseaza la asa ceva…);

-la 19 noiembrie 1942, deputatul Varo Gyorgy din partidul guvernamental, afirma: “Oricine isi da seama ca este nevoie azi de o foarte puternica armata maghiara indeosebi in Ardeal. Granicerii secui sa fie asezati pe intreaga linie a Carpatilor” (Garda Secuiasca de astazi, ar cam trebui sa-i puna pe ganduri pe debilii nostri politicieni, dar nu-i cazul sa-si deranjeze “partenerii” de coalitie –partenerii UDMR-isti au primit recent chiar multumiri din partea primului ministru, MRU, pentru grija si responsabilitatea lor fata de…Romania!!! Poate o sa-i “deranjeze” in schimb apropiatele alegeri, ceea ce n-ar fi tocmai rau pentruRomania).

  In continuarea discutiilor din sedinta camerei, deputatul Bajcsy Zsilinsky Endre, spunea: “Va sosi timpul nu peste multa vreme cand nu va exista o alta politica ungara decat militara (de tot rasul militarismul maghiar. Mari traditii militare au astia, vai de capul lor!). Pana atunci natiunea ungara de aproape cincisprezece milioane de oameni, trebuie sa dispuna de o armata desavarsita (au dispus bietii de ei de o armata atat de desavarsita, incat armata romana le-a tras o mama de bataie de cate ori i-au prins, in WW I/II. Si astazi, armata ungara este “desavarsita”!), inarmata si instruita, de 1500000 de oameni. Cred ca suntem de acord ca acestei forte militare nu-i este ingaduit sa se macine inainte de vreme” (foarte interesant! Probabil de aceea n-au avut cine stie ce rezultate in WW II…Si poate tot din cauza “spiritului de conservare” sunt zero barat in A-stan! Un lucru este cert insa, “vremea” i-a macinat pe ei, fiindca astazi sunt mici si neimportanti in cadrul NATO);

-deputatul Matolesy Matyas a declarat: “Trebuie din nou sa facem sa se asculte cuvantul constiintei noastre, ca in momentul dat si atunci cand va sosi timpul, sa facem si aceasta operatie si sa aducem dreptatea pe seama Ungariei”.

  Presa maghiara din Ungaria, din Romania si din alte state constituia, la vremea respectiva, instrumentul principal de raspandire si propagare a ideilor revizioniste (si astazi, presa maghiara din Romania sustinuta “frateste” de cea din Ungaria, face acelasi lucru! Cititi aceste linkuri si-o sa va cruciti, de cata civilizatie si europenism maghiar, contin: http://www.napocanews.ro/…/udmr-si-presa-de-limbamaghiara-sar-la-gatu… ; www.napocanews.ro/…/antisemitism-in-presa-de-limbamaghiara-din… ; forum.realitatea.net › ARHIVASocial; civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task…. ANTISEMITISM SI INSTIGARE LA LUPTA ARMATA!!! Ce naiba fac autoritatile romane, fiindca in UE nu se tolereaza asa ceva, ori Romania este un membru al Uniunii mai aparte!? De ce tac organizatiile evreiesti, care atunci cand a fost vorba de MARESALUL ANTONESCU s-au facut foc si para, acum insa…tac!? Isteria din presa maghiara, de aici ori din Ungaria, la adresa evreilor, romanilor, Trianonului si Romaniei, ne lasa absolut rece –nu reprezinta o noutate asa cum vom vedea in cursul acestor articole- dar nu putem ramane nepasatori la mesajul transmis…Dar, ma intreb, care-i “valenta” europeana a Ungariei acum!? Orban, Tokes si altii din gasca idiotilor revizionisti si autonomisti, mai bine si-ar da lor lectii, nu noua. Dar, de vina sunt cretinii nostri politicieni care le permit asta! Jigodii politicianiste, debile!). Referindu-se la efectele ei, S. Fenyes, in lucrarea “Ungaria revizionista” publicata in anul 1938, “citita si tradusa” de catre SSI (care a si inaintat un memoriu primului ministru, dar…degeaba. Si astazi, oare este la fel?), arata ca: “Saptamani de-a randul, nu numai ca presa din Ungaria a raspandit stiri de aceasta natura, dar orice calator venind de la Budapesta aduce stirea ca revizuirea e deja sigura, ca din moment ce revizuirea se va face, va si vai si amar pentru cei care s-au cumetrit cu valahii si s-au aplecat lor” (mama lui de idiot! Dar, avea dreptate, asa a si fost pentru romanii din teritoriul vremelnic ocupat, al Transilvaniei de Nord. Inca un exemplu de “misiune civilizatoare maghiara”! (ei, dar asa ceva fac si astazi in Har-Cov, iata un exemplu elocvent: UDMR ȘI PRESA DE LIMBĂ MAGHIARĂ SAR LA GÂTUL KAUFLAND ROMÂNIA: ANGAJAȚI UNGURI! UDMR incită la discriminare pe criterii etnice și utilizează autorități de stat pentru a pune presiune pe Kaufland România -cititi articolul intreg, aici: www.napocanews.ro/…/udmr-si-presa-de-limbamaghiara-sar-la-gatu).

  Constatari asemanatoare au fost facute si de catre Siguranta a carei agenti, in martie 1939, raportau urmatoarele, via Budapesta: “presa din Ungaria a publicat numeroase articole revizioniste si incurajatoare pentru iredenta maghiara”, urmand o intreaga lista cu exemple concrete, pe care o vom reda in continuare. Iata ce cuprindea aceasta:

-ziarul “Nemzet Szava” (Glasul Natiunii) din Budapesta, la 12 martie 1939, publica un articol prin care incerca sa demonstreze necesitatea unui coridor din Ungaria pana in secuimea din Romania (acesta s-a facut dar mai tarziu, atunci cand Armata Romana a creat un adevarat “coridor” pana la…Budapesta!), impreuna cu o harta, anexata in fotocopie, a teritoriilor pretense de Ungaria (aceasta harta circula si astazi pe Internet. Interesant, nu!?);

-ziarul “A nep” (Poporul) din Budapesta, in ziua de 23 martie 1939, afirma ca prima consecinta a evenimentelor din Europa Centrala va fi revizuirea frontierelor Romaniei;

-ziarul “Korosvidek” (Regiunea Crisului) din Bekescsaba, la 17 martie 1939, scria urmatoarele in legatura cu anexarea teritoriilor la Ungaria: “Chiotele de bucurie ale populatiei strabat pe aripile victoriei dincolo, pana la Satu-Mare, Cluj, Oradea, Brasov, trecand peste frontierele artificiale, umpland de bucurie si de emotie inimile maghiarilor din Szabadka si Ujvidek si provoaca noi visuri frumoase pentru toti ungurii din interiorul coroanei formata de Carpati” (chiar asa a si ramas –“un vis frumos”, erotic chiar, pentru idiotii revizionisti si autonomisti! Romanii din Transilvania vremelnic ocupata, s-au “bucurat nespus” ulterior, datorita “misiunii civilizatoare”, plina de “dreptate” a pacificatorilor honvezi. Din pacate pentru EI, bucuria a fost de scurta durata, fiindca Armata Romana a restabilit cu adevarat DREPTATEA la 25 octombrie 1944, incununare a celor spuse de MS Regele Mihai: „Vom trece hotarele impuse prin Dictatul de la Viena pentru eliberarea pămîntului scump al Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia străină“. Punct, gagiilor autonomisti si iredentisti, vagabonzilor descreierati!).

   Presa ungara, conform notelor informative ale SSI si Sigurantei, alimenta in permanenta cu indemnuri revizioniste populatia maghiara din Transilvania. Pentru ca o parte din presa ungara din Romania nu se lasa atrasa pe calea revizionismului, la 1 iunie 1939, Legatia ungara din Bucuresti a suspendat subventia acordata ziarelor “Ujkelet” din Arad si “Szabadsag” din Oradea. Pentru centralizarea oficinelor de propaganda (adica, cu alte cuvinte, pentru a le putea “indruma” si “controla” mai bine!) revizionista din Romania, legatia ungara a dispus ca toate publicatiile de acest gen sa fie executate la tipografiile “Ungar Geza” din Timisoara si “Laszlo Koloman” din Oradea (si astazi Ungaria, prin persoane particulare, sprijina unele publicatii maghiare din Har-Cov!). Masura, conform informatiilor Sigurantei provenite din interiorul Legatiei, era de natura sa asigure si actiunea unui control mai riguros asupra publicatiilor respective.

  In luna iulie 1939, SSI semnala ca presa ungara din Budapesta contribuia la difuzarea de stiri neadevarate si tendentioase pentru a sustine propaganda ce se facea impotriva Romaniei.

  Astfel, “Pesti Hirlap” din 13 iulie 1939 a publicat stirea neadevarata ca o patrula romaneasca ar fi atacat un post fix maghiar la frontiera romano-ungara, rapind doi graniceri unguri pe care i-ar fi transportat la Arad. A doua zi, un ofiter roman ar fi readus pe granicerii maghiari, trimitandu-i inapoi in Ungaria. Prin raspandirea acestei stiri false, se urmarea pregatirea terenului pentru justificarea numeroaselor incidente de frontiera ce aveau sa fie provocate ulterior de catre granicerii unguri, despre care vom vorbi in cursul acestor articole (in martie 1990, la Targu-Mures a fost aplicat acelasi scenariu! A fost “opera” lor ci nu a Securitatii, dupa cum pretind unii, “anulata” rapid odata cu interventia Armatei Romane, care a scos pe strada tancurile si blindatele, linistindu-i rapid pe “regizori”. In Ungaria exista chiar temerea ca romanii ar putea veni peste ei –conform unor surse militare! Noroc ca s-au potolit, altfel…).

  In luna august 1939, ziarelor maghiare dinRomaniali s-a trasat sarcina sa-si intensifice propaganda iredentista (interesant cum astazi, se intampla acelasi lucru in prag de alegeri. Propaganda si cererile UDMR&Co se intensifica, si-ar fi bine sa fie doar strategie electorala! Altfel…). De asemenea, ziaristilor unguri din Romania care s-au stabilit in Ungaria, li s-a cerut, de catre cercurile conducatoare de la Budapesta, sa scrie cat mai des fragmente din viata conationalilor din Transilvania, sa intocmeasca statistici asupra situatiei culturale si economice si sa colectioneze acte doveditoare despre “asuprirea” ungurilor, care sa fie apoi difuzate de posturile radiofuziunii maghiare (suna extrem de cunoscut si astazi, nu-i asa!? Pai, Tokes si nu numai, despre “pericolul imens” in care s-ar afla maghiarimea vorbesc pretutindeni si oricui este dispus sa-i asculte. Coincidenta? Cu siguranta, NU! Mama lor de jigodii, si bineanteles, degetul mijlociu!).

  In tipografia ziarului “Pesti Hirlap” (n-am reusit sa-l traduc, Google dand ceva ce continea adjectivul “daunator” –de tot rasul, nu!?) din Budapesta se tipareau brosuri ilustrate privind rolul Transilvaniei in Ungaria inainte de 1914, brosuri destinate a fi distribuite clandestin ungurilor din Romania, dar care intr-un final au ajuns a fi “distribuite”…Sigurantei, care le-au acordat atentia cuvenita, facand un foc de tabara imens cu ele. Sic! Dar, cu adevarat “daunatoare” aceste fituici revizioniste hungariste, fara niciun dubiu.

  SSI, a pus mana pe o dare de seama intocmita in iulie 1940, de catre Biroul Central al Comunitatii Ungare din Romania, trimisa la Budapesta, cu privire la contributia in ultimele trei luni a tipografilor si editorilor de ziare la actiunea de propaganda revizionista, ce cuprindea urmatoarele:

-valoarea materialului de propaganda donat de editurile maghiare in aceasta perioada, ce se ridica la suma de 860000 lei, afara de aproximativ 660000 lei ce reprezenta contravaloarea ziarelor distribuite in mod gratuit taranilor;

-tipografiile maghiare au executat lucrari in valoare de 1400000 lei, comunitatea neavand de suportat decat cheltuielile de francare (timbrare) si transport care s-au ridicat la suma totala de 22000 lei.

  Cu toate ca guvernului roman ii erau aduse la cunostinta de catre Serviciile romanesti toate actiunile si demersurile iredentiste maghiare –actiuni pe care spionii maghiari considerau ca le desfasoara in mare secret- si in ciuda faptului ca numai in Transilvania si Banat apareau 42 de cotidiene in limba ungara (mai multe decat au fost in fostul imperiu austro-ungar!!! Ungaria cea Mare, unita, fericita, cu o mare natiune civilizatoare, etc.), reactiile acestuia au fost anemice ori inexistente (parca astazi, lucrurile stau altfel!). Mai mult decat atat, autoritatile ungare erau de un tupeu fantastic (asta-i specific hungarismului “civilizator” de tip hun? Poate, dar in Har-Cov il “intalnim” peste tot! Oricum, de tip european nu este cu siguranta), contele Bethlen Istvan si altii de la Budapesta, ACUZAUROMANIAca ar aplica sisteme balcanice contra presei ungare dinRomaniasi amenintau cu plangeri la Liga Natiunilor (ca sa vezi unde erau europenii –tocmai in pusta maghiara! Dar, cu siguranta, SANTAJUL UDMR&Co de astazi, are puternice traditii ce izvorasc tocmai de la Budapesta).

   In realitate, lucrurile stateau cu totul altfel in privinta libertatii presei, asa cum vom vedea in capitolul urmator.

 

                                                                                                                                      

WW

 

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea I)

Standard

 

   Stefan cel Mare, unul dintre domnitorii in timpul caruia, in istoria Romaniei au fost inscrise cu sange, numeroase pagini de glorie. Timp de aproape jumatate de secol, Stefan cel Mare si Sfant, a uimit pe contemporanii sai prin maiestria cu care a condus destinele Moldovei. Chiar cronicarii turci, care aveau motive temeinice sa-l ponegreasca, l-au laudat atunci cand s-au referit la calitatile sale de commandant de osti. Astfel, intr-o cronica anonima in care au fost prezentate faptele sultanului Baiazid al II-lea, vorbindu-se si despre domnul Moldovei, se arata ca “Istefen-bei” era “om foarte dibaci si mare mester in luptele impotriva ghiaurilor”.

Atat de mare a fost ecoul victoriilor obtinute impotriva turcilor, incat cronicarul Dlugosz spunea: “O, barbat demn de admirat, intru nimic inferior conducatorilor eroici pe care atat ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a repurtat in zilele noastre o victorie atat de stralucita impotriva turcilor. Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales functiunea de comandant si conducator contra turcilor, cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor, pe cand ceilalti regi si principi crestini trandavesc in lene, in desfranari si lupte civile”.

Ca Stefan cel Mare a fost o personalitate a vremurilor sale, rezulta si din scrisoarea ce i-a fost trimisa de papa Sixt al IV-lea dupa victoria de la Vaslui, scrisoare in care se arata: “Faptele tale savarsite pana acum cu intelepciune si vitejie contra turcilor infideli, inamici comuni, au adus atata celebritate numelui tau, incat esti in gura tuturor si esti de catre toti foarte laudat”.

Desi Stefan cel Mare, fara niciun dubiu, a fost un geniu militar si politic, el a avut in spatele sau un serviciu de informatii-contrainformatii redutabil, ce l-a ajutat a se mentine la putere multi ani, ceea ce pe atunci era ceva rarisim. Pe parcursul a catorva capitole, vom incerca sa prezentam rolul acestor Servicii, bazandu-ne pe izvoare documentare extrem de serioase.

Inca din anii copilariei, cand pribegea cu tatal sau Bogdan al II-lea in Tara Romaneasca si in Transilvania, Stefan a avut posibilitatea sa observe influenta activitatii informative si a stratagemelor asupra desfasurarii evenimentelor istorice. Aceasta posibilitate s-a amplificat dupa ce tatal sau a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, care se straduia sa infaptuiasca unitatea de lupta a romanilor din cele trei principate impotriva ofensivei turcesti.

 Steagul lui Stefan cel Mare, expus la Chisinau

Imediat dupa urcarea lui Bogdan al II-lea pe tronul Moldovei, un alt pretendent la domnie, Alexandrel, insotit de o puternica armata polona si sprijinit de unii boieri moldoveni, a patruns in tara pe la Hotin. Fiind nepregatit sa faca fata unui atac prin surprindere, Bogdan al II-lea s-a retras in sudul Moldovei, unde se bucura de sprijinul razesilor si al rudelor sale, care aveau mai multe mosii in aceasta parte a tarii. Urmarind pe domn, care reusise sa-si stranga armata si s-o cantoneze in codrii Crasnei, oastea polona a coborat de la Hotin pana in regiunea Husilor, unde conducatorul sau a primit de la Bogdan al II-lea o solie de pace. In schimbul recunoasterii sale ca domn al Moldovei si al asigurarii pacii, Bogdan al II-lea se oferea sa plateasca anual regelui polon suma de 70000 de galbeni –o suma fabuloasa pentru acele timpuri.

Vazand ca de la Bogdan al II-lea pot obtine fara sacrificii mai mult decat ar fi primit de la Alexandrel daca ar fi reusit prin lupta sa-l inscauneze domn, polonii au acceptat oferta si au inceput retragerea. Ei n-au banuit ca promisiunile extrem de avantajoase facute de Bogdan al II-lea constituiau momeala cu ajutorul careia urmau sa fie atrasi in codrii Crasnei, unde moldovenii ii asteptau pregatiti de lupta. Polonii au avut insa norocul ca un boier tradator, boier moldovean, le-a dezvaluit cursa intinsa de Bogdan si, inainte de a patrunde in padure, au luat masurile necesare. In astfel de imprejurari, elementul surpriza nu s-a mai realizat. A fost acest boier in slujba polonilor, sau era doar un simplu tradator? Posibil!

Cu toate acestea insa, la 6 septembrie 1450, Bogdan al II-lea a reusit sa obtina victoria, iar batalia din codrii Crasnei a oferit tanarului Stefan prilejul sa traga concluziile necesare cu privire la consecintele negative ale divulgarii secretului operatiilor. Trebuie sa mentionam faptul ca acest boier tradator, a fost descoperit de catre oamenii lui Bogdan si…decapitat.

In 1451, Petru Aron, fiul lui Alexandru cel Bun si frate cu Bogdan al II-lea, insotit de armata polona, astepta la hotarul de nord al tarii sa i se iveasca un prilej favorabil pentru a-si ucide fratele si a ocupa tronul Moldovei. Prin iscoadele sale, Petru Aron a aflat ca la 16 octombrie 1451, domnitorul Bogdan al II-lea va merge la nunta unei rude in satul Reuseni din apropierea Sucevei. In noaptea nuntii, Petru Aron, insotit de 100 de calareti a ajuns la locul petrecerii si, prin viclesug, a reusit sa-l scoata pe Bogdan al II-lea dintre nuntasi si garzile sale, si sa-i taie capul. A avut Petru Aron informatori in randul apropiatilor lui Bogdan al II-lea, sau chiar in randul garzilor acestuia? Cu siguranta, DA! A fost acesta un complot bine pus la punct si atent organizat? Cu siguranta, DA!

Insa, fiind INFORMAT in ultimul moment (din pacate prea tarziu pentru tatal sau. Insa, pe parcursul intregii sale domnii, Stefan cel Mare a fost obsedat de comploturi si tradari, creandu-si un Serviciu Secret foarte eficient, capabil sa tina sub control boierii) si intuind pericolul in care se afla, Stefan a disparut imediat. Se spune ca acesta ar fi fugit spre Tara de Jos, unde avea rude. Acolo dandu-si seama ca ar putea fi ajuns din urma de catre ostasii lui Petru Aron, tanarul Stefan, profitand de neatentia unor carutasi care mergeau pe drum cu carutele pline cu saci si cu paie, s-a ascuns intr-o caruta cu paie. Cand ostasii lui Petru Aron au trecut pe langa carute si-au infipt sulitele in paie pentru a verifica daca este cineva ascuns acolo. Neauzind niciun tipat de durere, ei au plecat sa caute pe Stefan in alta parte. Dupa o bucata de drum, un carutas, observand ca din caruta lui picura sange, a cautat in paie si a gasit pe Stefan ranit la sold. Admirand taria adolescentului, carutasii l-au ingrijit si l-au dus cu ei pana laGalati.

In perioada 1451-1457 se presupune ca Stefan a pribegit in Transilvania si in Tara Romaneasca, unde avea rude. Atat la curtea lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Transilvaniei, cat si la curtea lui Vlad Tepes, domnul Tarii Romanesti, tanarul Stefan a gasit conditii prielnice desavarsirii pregatirii sale politice si militare.

Petru Aron, fiind informat despre planul domnului Tarii Romanesti si al lui Iancu de Hunedoara de a-l ajuta pe Stefan sa ocupe tronul Moldovei, a trimis la Vlad Tepes pe logofatul Mihu cu misiunea de a-l convinge fie sa extradeze pe tanarul sau rival, fie sa nu-i acorde sprijin pentru a patrunde in Moldova. Era acest logofat Mihu, mai mult decat un simplu emisar? Cu siguranta, DA! Fiindca asemenea misiuni nu erau incredintate oricui si doar oamenilor pregatiti si loiali. Avea Petru Aron un serviciu de informatii eficient? Cu siguranta, DA! Un lucru este sigur, si anume faptul ca o asemenea eficienta, nu se dobandeste peste noapte. Deci, ca urmare, este foarte probabil ca Petru Aron sa FI MOSTENIT acest Serviciu, ce ulterior va apara interesele lui Stefan cel Mare timp de multi ani.

Misiunea logofatului Mihu la curtea lui Vlad Tepes n-a avut succesul scontat, fiindca in primavara anului 1457, Stefan, insotit de 1000 de calareti pusi la dispozitie de catre domnul Tarii Romanesti, a patruns in sudul Moldovei, unde i s-au alaturat boierul Sendrea (se pare ca acesta ulterior, v-a ocupa o functie importanta in Serviciul lui Stefan cel Mare), portarul Sucevei, impreuna cu fratele sau Ivanco si cu alte rude ale lui Stefan. In scurt timp Stefan si-a format o oaste de 5000-6000 de calareti, cu ajutorul careia la 12 aprilie 1457 a invins pe Petru Aron in lupta de la Doljesti. Si in cea de-a doua batalie, de la Orbic, victoria a fost tot de partea lui Stefan, iar Petru Aron a fugit in Polonia. Insa, Stefan nu l-a uitat, si vom vedea in cele ce urmeaza!

Pentru a rapi dusmanului sau posibilitatea de a obtine ajutor armat de la poloni si a-si consolida domnia, imediat dupa ce a fost ales domn de catre mitropolit si boieri, Stefan cel Mare a initiat (cel mai probabil sfatuit!) mai multe actiuni diplomatice in vederea incheierii unui tratat de alianta cu regele Cazimir al Poloniei. Succesul obtinut de DIPLOMATIA tanarului domn a determinat pe Petru Aron sa paraseasca Polonia si sa caute sprijin la Matei Corvin, regele Ungariei, care nu se gasea in relatii bune nici cu regele Cazimir, nici cu imparatul Frederic al III-lea al Germaniei, cu care de asemenea Stefan cel Mare stabilise relatii diplomatice.

Stefan cel Mare, inca de la inceputul domniei sale, a intarit activitatea informativa si contrainformativa, ceea ce avea sa-i foloseasca in anii zbuciumati ce vor veni. Agentii sai, raspanditi in toate tarile vecine, il tineau la curent cu ceea ce se punea la cale acolo nu numai impotriva sa, ci si impotriva altor state, atragandu-si admiratia multor domni straini. Volumul informatiilor ci mai ales CALITATEA LOR, i-au permis sa faca schimburi de informatii (ceea ce nu era deloc uzual pe atunci) cu aliatii sai, dar si cu alte state. Despre toate acestea insa si despre capabilitatile si eficienta Serviciului sau de informatii/contrainformatii, vom continua a vorbi in partea a II-a…

Va urma,

 

                                WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (V)

Standard

Iancu de Hunedoara…Despre el se povestesc destule, mai putin faptul ca, in perioada de pregatire, pentru a se instrui temeinic in arta militara, inclusiv in cea a obtinerii informatiilor (care in conceptia lui Cezar se conditionau reciproc, formand un tot unitar si indivizibil), a recurs la serviciile unui prieten, bun cunoscator al limbii latine, pentru a-i traduce “De bello gallico” (opera marelui strateg al lumii antice, Cezar). Conceptiile strategice si tactice ale lui Iuliu Cezar, precum si modalitatile de aplicare practica a lor, au fost studiate si insusite temeinic de catre Iancu de Hunedoara, incat multe dintre actiunile tactice si informative pe care le-a intreprins pe campurile de lupta, prezinta puternica asemanare cu cele executate de Cezar in razboaiele cu galii. Pentru a releva toate acestea, in acest articol vom infatisa numai cateva episoade- zicem noi, relevante- din luptele purtate de voievodul Transilvaniei in prima jumatate a secolului al XV-lea, in vederea stavilirii ofensivei turcilor in Europa.

In vederea indeplinirii scopurilor sale, voievodul transilvan s-a straduit sa desprinda din istoria artei militare si a “artei informatiilor” tot ceea ce i s-a parut a fi mai adecvat pentru asigurarea succesului operatiilor ce aveau sa fie intreprinse.

Una dintre principalele sale actiuni a reprezentat-o trimiterea de iscoade si spioni pe tot teritoriul Imperiului Otoman (ceea ce era totusi o mare realizare in acele vremuri, cu atat mai mult cu cat o asemenea operatiune necesita resurse umane, financiare si logistice impresionante, si nu in ultimul rand, necesita ORGANIZARE si PLANIFICARE. Toate acestea spun multe despre “puterea” serviciului sau de informatii, care, din pacate, intr-un final a facut si greseli), chiar si infiltrarea lor in randul armatei otomane (asemenea agenti au EXISTAT, si vom vedea asta in randurile ce urmeaza).

Unul dintre acesti spioni, facea parte din armatele turcesti care, in iulie 1440, sub conducerea sultanului Murad al II-lea, au asediat cetatea Belgradului, cuprinsa la acea data in regatul Ungariei. Acest spion, probabil de rang inalt, ce avea acces la planurile de lupta ale sultanului, poate facand parte chiar din anturajul acestuia, a avut o influenta covarsitoare asupra desfasurarii bataliei.

Cetatea Belgradului, era asediata din toate partile, zidurile acesteia fiind bombardate cu masini de razboi de catre trupele terestre, dar si de catre navele turcesti care navigau pe Dunare si peSava. In asemenea conditii, garnizoana cetatii, formata in cea mai mare parte din mercenari germani si condusa de nobilul de origine croata, Ioan de Talovac (posibil, Talloczi), colaborator al lui Iancu de Hunedoara, era nevoita sa repare noaptea stricaciunile aduse ziua, zidurilor cetatii.

Vazand ca zidurile cetatii nu pot fi daramate cu ajutorul masinilor de razboi de care dispuneau, turcii au inceput sa sape pe ascuns un tunel in partea de sud a acestor ziduri, pe unde vroiau sa patrunda in cetate si sa dezlantuie un atac prin surprindere. Afland de planul urzit si tinut in secret de catre turci, iscoada i-a asternut pe un bilet legat de o sageata, care la momentul oportun a fost trasa peste zidul cetatii, in care descria amanuntit TOTUL. Putea oare acest spion sa se deplaseze liber prin tabara otomana? Ar putea insemna aceasta ca era de rang inalt, putandu-se deplasa oriunde, fara a trezi banuieli? Posibil! Cert este doar faptul ca a CUNOSCUT planurile sultanului si ale armatei, care de obicei nu puteau fi cunoscute decat de apropiatii sultanului, marii comandanti, si in niciun caz de trupa.

Un ostas din interiorul cetatii, radicand sageata si vazand hartia scrisa, a prezentat-o comandantului garnizoanei. Dupa ce biletul a fost dezlegat si citit, comandantul garnizoanei impreuna cu capeteniile armatei au elaborat planul de aparare impus de situatia creata. Imediat au fost luate masuri de minare a zonei amenintate. Cand lucrarile de sapare a tunelului au fost terminate, turcii s-au napustit la atac cu convingerea ca prin realizarea surprinderii vor reusi sa lichideze cu usurinta si fara pierderi mari, pe aparatorii cetatii. Dar, in zonele minate, ei au fost decimati de exploziile produse in lant. Cei care au scapat, au fost ucisi de catre aparatorii cetatii.

Insa, modul in care informatiile au fost transmise celor asediati in cetatea Belgrad, dovedeste un singur lucru, si anume:CEITRIMISI in tabara dusmana cu misiuni informative, erau BINE INSTRUITI si cunosteau PROCEDEE si METODE de transmitere a informatiilor. Puteau fi acestia niste diletanti? Cu siguranta, NU!

In confirmarea celor spuse, vine si stratagema folosita de catre Iancu de Hunedoara in batalia de la 22 martie 1442, care, dupa toate probabilitatile, s-a desfasurat in apropiere de Sibiu.

Intentiile turcilor de a intreprinde o expeditie impotriva Transilvaniei in primavera anului 1442, precum si stadiul pregatirilor ce se faceau in acest scop, au fost aflate de catre spionii din Raguza si aduse la cunostinta lui Vladislav, regele Ungariei si al Poloniei, inca din septembrie 1441. Neacordandu-se atentia cuvenita acestor informatii, n-au fost luate din timp masurile necesare de aparare. Asa se explica faptul ca, atunci cand ostile turcesti comandate de Mezid, beiul Vidinului, au patruns in Transilvania pe la Turnul-Rosu, n-au intampinat o rezistenta organizata. In asemenea conditii, o parte a ostirii turcesti a inaintat pe valea Muresului spre Alba-Iulia, iar o alta parte a asediat cetatea Sibiului.

Conducerea luptei impotriva turcilor a fost incredintata lui Iancu de Hunedoara, sosit de curand in acest scop de pe campul de lupta dinSerbia. Apreciind ca fortele de care dispunea nu sunt suficiente pentru o riposta eficienta, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, a trimis curieri in toate localitatile transilvanene, curieri care, in semn de primejdie, purtau in mana cate o sabie insangerata. Misiunea lor, adunarea la oaste a norodului si nu numai!

Turcii, care inaintau pe valea Muresului, au ajuns la Alba-Iulia inainte ca armata Transilvaniei sa se fi adunat acolo. Desi fortele de care dispunea erau insuficiente, Iancu de Hunedoara, credincios tacticii luptei ofensive, a luat initiativa si a declansat atacul asupra turcilor. Puternicul contraatac al turcilor l-a obligat sa se retraga cu mica sa ostire intre zidurile cetatii Alba-Iulia. Fara a se angaja in asedierea cetatii, dupa ce au pradat imprejurimile timp de doua zile, turcii au pornit spreSibiupentru a se alatura asediatorilor, care nu reusisera inca sa patrunda in puternica cetate.

Dupa ce ostile turcesti au pornit spreSibiu, la Alba-Iulia sosesc intariri din toate comitatele Transilvaniei. Cu fortele sporite, Iancu de Hunedoara a pornit in urmarirea inamicului. De la iscoadele sale infiltrate in randurile armatei otomane, voievodul Transilvaniei a primit STIREA ca Mezid-bei, fiind informat ca este urmarit si stiind ca evitarea bataliei decisive este imposibila, ordonase ostenilor sai sa foloseasca orice imprejurare pentru a-l ucide pe voievod in cursul luptei. In vederea realizarii acestei misiuni, soldatilor turci le-a fost descrisa in mod amanuntit armura si infatisarea voievodului. Astazi asa ceva poarta numele de “portret vorbit”. Aveau turcii informatii amanuntite cu privire la voievodul roman? Cu siguranta, DA! Insa, inca odata, spionii lui Iancu de Hunedoara si-au facut datoria, facandu-i cunoscute intentiile turcilor si demersurile intreprinse de acestia. Ca urmare, au fost luate din timp masuri de prevenire, nobilul Simion Kamonyai oferindu-se sa schimbe armura sa cu cea a domnitorului, in paralel cu informarea propriilor osteni in legatura cu noua “tinuta” a voievodului, pentru ca acestia sa-l poata urma in lupta. S-ar putea numi aceasta, o actiune atent elaborata? Cu siguranta, DA! Si astazi, inlocuirea demnitarului cu o sosie si inducerea in eroare a eventualilor atentatori, asupra traseului si programului acestuia, fac parte din metodologia oricarui serviciu de paza si protectie, inclusiv din cel al SPP-ului roman.

La 22 martie 1442, in apropiere de Sibiu, oastea turca a fost ajunsa din urma de cea transilvaneana, iar in timpul bataliei, conform ordinelor primite, turcii s-au napustit asupra “domnitorului”, sperand ca prin inlaturarea “conducerii” sa obtina o mare victorie. Simion Kamonyai a cazut ucis, insa bucuria turcilor a fost de mica durata, deoarece ostasii transilvaneni, cunoscand faptul ca voievodul purta o alta armura, i-au executat intocmai ordinele de lupta, reusind sa obtina o mare victorie. A fost aceasta o actiune de DEZINFORMARE stralucita? Cu siguranta, DA! Cine au fost oare cei care au pus-o la cale? Nobilii, spionii si agentii lui Iancu de Hunedoara, sau pur si simplu a fost doar ideea geniala a “cuiva”? NU STIM!

Mezid si fiul sau au cazut in lupta, iar turcii intrati in panica, au incercat sa-si gaseasca scaparea spre Turnul –Rosu, tentativa nereusita, ei fiind nimiciti de armatele transilvanene.

Analiza numeroaselor actiuni de lupta conduse de catre Iancu de Hunedoara, apreciat de catre specialisti ca fiind un bun strateg si tactician, duce la constatarea ca, ori de cate ori ele s-au desfasurat pe baza unor informatii certe si temeinic verificate, succesul a fost asigurat. Insa atunci cand actiunile de lupta au fost intreprinse pe baza unor informatii insuficiente, eronate si neverificate, Iancu de Hunedoara a gustat din paharul amar al infrangerii, asa cum vom vedea ca i s-a intamplat la Varna si la Campia Mierlei (Kossovopolje). Atunci, CEVA s-a intamplat cu proprii lui agenti, acestia nereusind sa mai fie eficienti, iar consecintele sau vazut. Au fost ei oare dezinformati si indusi in eroare? A intervenit oare tradarea? Au fost ei oare descoperiti? Posibil, fiindca nu trebuie sa uitam faptul ca si turcii aveau la randul lor un serviciu de informatii eficient, si posibil, daca nu sigur, proprii agenti in randul armatelor transilvanene. Vom vedea in cele ce urmeaza!

Victoriile obtinute asupra turcilor de ostile lui Iancu de Hunedoara in “campania cea lunga” (sfarsitul lunii septembrie 1443-inceputul lunii februarie 1444), si intentiile lui Vladislav de a relua ostilitatile in primavara anului 1444, au determinat pe sultanul Murad al II-lea, sa apeleze la serviciile despotului sarb Gheorghe Brancovici pentru intermedierea unor tratative de pace cu Ungaria. Tentat de promisiunile ce i s-au facut, Brancovici a intrat imediat in actiune. Ca urmare, la 24 aprilie 1444, Vladislav, regele Ungariei si al Poloniei, a trimis in secret la Adrianopol o solie condusa de Stoica Gizdavici, cu misiunea de a duce tratative de pace cu turcii. In urma tratativelor s-a ajuns la incheierea unui tratat de pace pe 10 ani, semnat de sultan si de solia maghiara, la 12 iunie 1444, care continea unele clauze cu privire la Tara Romaneasca, prin care se instituia un regim de dubla vasalitate: fata de Imperiul Otoman si fata de Ungaria! Pana la urma insa, increzator in promisiunile de ajutor ale Apusului, prin vocea cardinalului Cesarini, Vladislav va denunta acest tratat abia incheiat, iar in consecinta, la 20 septembrie 1444, ostile maghiare si transilvanene au trecut Dunarea pe la Orsova si au inaintat pe malul drept al fluviului pana la Nicopole, unde au ajuns la data de 16 octombrie 1444, cand li s-a alaturat un nou detasament din Transilvania, care coborase pe Valea Oltului, si un corp de armata oferit de catre Vlad Dracul, domnul Tarii Romanesti. Acesta, a venit personal la Nicopole si vazand efectivul redus al ostilor lui Vladislav si Iancu de Hunedoara –efectiv cu care acestia intentionau sa-i scoata pe turci din Europa- domnul Tarii Romanesti, bun cunoscator al fortelor otomane (poate dispunand chiar si de informatii sigure), aratandu-si ingrijorarea, a sfatuit pe regele Ungariei si Poloniei sa renunte la expeditie, deoarece “turcul si numai la vanatoare isi ia cu sine mai multi ostasi decat cei adunati in oastea crestina”. Din pacate insa, sfatul lui Vlad n-a fost ascultat, atat Vladislav cat si Iancu de Hunedoara, mizand pe faptul ca sultanul impreuna cu grosul armatei turcesti se aflau in Asia Mica, iar trecerea in Europa le era impiedicata de flota apuseana, care “blocase” stramtorile Bosfor si Dardanele (Helespont). Insa, informatiile celor doi erau insuficiente, eronate si ceea ce era mai grav, NEVERIFICATE. Realitatea era cu totul alta, iar cele 14-16 galere promise de apuseni nu aveau posibilitatea sa impiedice traversarea stramtorilor de catre imensa armata a sultanului Murad al II-lea. Mai mult decat atat, sultanul avea informatii sigure de la negustorii genovezi de pe malul european al Bosforului, care l-au informat in permanenta cu privire la miscarile flotei apusene, oferindu-i barci pentru traversarea trupelor de pe un mal pe altul.

Reusind sa treaca, armata otomana a ajuns la Varna pe data de 10 noiembrie 1444, unde a inceput lupta cu armatele lui Vladislav si Iancu de Hunedoara, iar datorita faptului ca erau net superiori ca numar, au reusit sa obtina victoria. De altfel, Vladislav si-a pierdut viata in batalie, iar Iancu de Hunedoara, a reusit sa fuga de pe campul de batalie, ajungand in doua zile si doua nopti la Dunare, ajutat fiind de calauze, trecand in Tara Romaneasca. Este cert faptul ca infrangerea de la Varna ar fu putut fi evitata, daca sistemul informational al lui Vladislav si cel al lui Iancu de Hunedoara, ar fi functionat normal, ori daca Vlad Dracul ar fi fost ascultat. Iata cum DEZINFORMAREA ori LIPSA INFORMATIEI, poate duce la esecuri si infrangeri. A fost acesta un esec rasunator al spionilor si informatorilor lui Iancu de Hunedoara? Cu siguranta, DA! Si-a jucat foarte abil sultanul Murad al II-lea, cartile? Cu siguranta, DA! A beneficiat el oare de serviciile unor spioni si informatori? Cu siguranta, DA!

Printr-un moment asemanator v-a trece Iancu de Hunedoara, alaturi de guvernatorul Ungariei, in toamna anului 1448, cand urma sa se infaptuiasca prima etapa a planului stabilit in vederea alungarii turcilor din Europa. Deziluzionat de promisiunile desarte si de sugestiile ipocrite ale papei Nicolae al V-lea (de cele mai multe ori, amestecul Bisericii in mersul istoriei, n-a fost deloc de bun augur, desi aceasta era omniprezenta, avand o mare putere si influenta), de a amana campania cu un an, la 8 septembrie 1448, Iancu de Hunedoara ii scria urmatoarele: “Ne-am adresat sanctitatii-voastre cu deplina incredere, in convingerea ca nu vom dobandi numai sperante, ci ajutor real. Sanctitatea-voastra insa, dandu-ne mai mult curaj decat sprijin, doreste amanarea campaniei si prevede intarzierea ajutorului. Atunci insa cand vechiul nostru dusman a castigat noi puteri de pe urma ultimelor infrangeri ale crestinatatii si aduna la hotarele noastre mari forte, e mai cu folos ca si noi sa luam degraba armele pentru ca lovitura sa nu ne afle nepregatiti…STIREA ne-a venit prea tarziu. Razboiul e hotarat, armata adunata, poruncile sunt date. E totdeauna mai mare puterea folosind-o in atac decat in aparare si soarta razboiului surade mai mult aceluia care-l cauta pe dusman in propriul sau pamant. Pe langa aceasta, e grea intrebarea daca in anul viitor se va mai aduna armata de acum si va mai fi asa de insufletita. Din partea noastra suntem gata sa facem totul ca sa ferim patria de primejdia amenintatoare. In fata urmasilor nostri imi pare de tot atata slava izbanda, cat si moartea in lupta”.

Conform planului stabilit, in toamna anului 1448 oastea lui Iancu de Hunedoara trebuia sa faca legatura cu armata albaneza a lui Scanderbeg in Serbia de sud si sa cucereasca impreuna Macedonia si portul Salonic, care urma sa fie transformat intr-o puternica baza de atac atat pentru fortele terestre, cat si pentru fortele navale ale Venetiei si Aragonului. Pentru realizarea acestui plan, la 28 septembrie 1448, armata lui Iancu de Hunedoara a inceput inaintarea spre sud. Dupa un mars de peste 300 km, la 15 octombrie 1448 s-a oprit la Campia Mierlei (Kossovopolje), unde a fost instalata tabara pentru odihna. Potrivit informatiilor aduse de iscoade, Iancu de Hunedoara aprecia ca in acest timp, sultanul cu armata sa se gaseau in partea de rasarit a Bulgariei. Mare si neplacuta i-a fost surpriza cand, peste doua zile, mai precis in dimineata zilei de 17 octombrie 1448, a constatat ca in Campia Mierlei si-au facut aparitia primele detasamente din avangarda sultanului. In timpul zilei, intreaga armata otomana in siruri nesfarsite a ocupat pozitii de lupta pe tarmul sudic al raului Lab. A fost aceasta o nereusita crasa a serviciului sau de informatii? Cu siguranta, DA! A fost aceasta o posibila actiune de dezinformare a turcilor, prin insasi iscoadele lui Iancu? Posibil! Cert este faptul ca Iancu de Hunedoara, a ajuns pe marginea prapastiei cu intreaga sa armata, datorita incapacitatii sau chiar tradarii serviciului sau de informatii care, prin modul de indeplinire a sarcinilor l-a dezinformat (de aceasta data), mai mult decat ar fi trebuit. A fost aceasta o actiune reusita de DEZINFORMARE din partea turcilor? Posibil, daca nu sigur! Fiindca, cu totul alta a fost situatia in tabara sultanului Murad al II-lea, care permanent a fost informat corect cu privire la miscarile armatei lui Iancu de Hunedoara, atat de catre spionii sai cat si de catre despotul Gheorghe Brancovici. Ramane insa marturie victoria rasunatoare a turcilor asupra armatelor crestine!

Cele intamplate in cursul campaniei, incheiata cu victoria turcilor la Campia Mierlei, sunt de natura sa releve influenta hotaratoare a activitatii informative asupra desfasurarii evenimentelor istorice. Cu siguranta insa Iancu de Hunedoara s-a confruntat cu lipsa de profesionalism, tradarea, dezinformarea, ori poate lipsa coeziunii si a determinarii, in randul propriilor iscoade si spioni. Vom continua insa calatoria noastra pe frontul nevazut, urmand ca in articolul urmator, sa vorbim despre Vlad Tepes si iscusinta sa in razboiul de gherila.

Va urma,

     WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC(IV)

Standard

  Mircea cel Batran, una dintre ilustrele figuri ale neamului nostru, care in timpul indelungatei sale domnii (1386-1418), a invins atatea dificultati si a opus cotropitorilor o rezistenta atat de inversunata, incat a uimit pe toti cei care i-au cercetat faptele. Inteligenta, diplomatia, fermitatea, darzenia, curajul si spiritul de abnegatie cu care a aparat Tara Romaneasca timp de peste un sfert de veac, au determinat pe Leunclavius sa afirme in lucrarea sa “Historiae turcorum”, ca Mircea cel Batran a fost in timpul domniei sale “principe intre crestini cel mai viteaz si cel mai ager”.

De o inteligenta sclipitoare, avand o putere de analiza remarcabila, Mircea cel Batran a urmarit in principal prevenirea razboaielor. Sub imperiul constrangerilor, el a fost nevoit sa trimita pretutindeni iscoade pentru a afla intentiile ostile ale vecinilor, miscarile de trupe ale acestora, posibilitatile de atac si aparare, etc. Oare, Mircea cel Batran, a avut un serviciu de informatii extrem de eficient? Asa se pare, dar v-om vedea in randurile ce urmeaza…

Fiind informat CORECT de catre agentii sai din exterior asupra relatiilor incordate dintre Polonia si Ungaria, Mircea cel Batran, pentru a preveni dezlantuirea tendintelor anexioniste ale maghiarilor, in 1389, prin intermediul lui Petru Musat, domnul Moldovei, a incheiat un tratat de alianta cu regele Poloniei, Vladislav Iagello; tratat prin care partile semnatare se obligau ca in cazul unui atac al regelui maghiar, sa se ajute si sa se sustina reciproc. Tratatul prevedea ca in caz de atac al altui dusman, acordarea de ajutor reciproc era lasata la libera apreciere a fiecarui suveran. Totodata, prin agentii din Ungaria, domnul Tarii Romanesti a demonstrat in mod convingator iminenta pericolului turcesc si a determinat pe regele Sigismund de Luxemburg sa accepte incheierea unui tratat de alianta antiotomana in conditii care sa-i permita mentinerea legaturilor de prietenie cu Polonia. Iata cum, niste agenti bine plasati, pot influenta determinant, cursul evenimentelor! DIPLOMATIE si INFLUENTA din partea lui Mircea cel Batran, sau pur si simplu, asa a fost sa fie? Cu siguranta, DA!

In acelasi timp, agentii din Imperiul Otoman, urmareau foarte atent si comunicau lui Mircea cel Batran, toate evenimentele si fenomenele care il interesau, mare parte dintre acestea aveau sau vor avea influenta asupra evolutiei Tarii Romanesti. Interesant aici este faptul ca Mircea cel Batran, nu s-a limitat la adoptarea unei pozitii de asteptare, ci, in scopul prevenirii sau cel putin al tergiversarii atacului impotriva tarii sale, a intervenit energic in desfasurarea evenimentelor printr-o activitate secreta de alimentare a intrigilor si de amplificare a contradictiilor care se manifestau in intregul imperiu otoman. Dupa cum lasa de inteles cronicarii otomani in scrierile lor, Mircea a dus ample actiuni pentru protejarea intereselor sale si ale tarii, executate de catre oameni atent alesi. Au fost acestea actiuni de INFLUENTA? Cu siguranta, DA!

Este extrem de interesant ceea ce cronicarul turc, Sa’Aded-din Mehmed Hodja-efendi, considera…Acesta, surprinzator, considera ca activitatile secrete de amplificare a contradictiilor si luptelor interne din interiorul Imperiului Otoman, desfasurate de catre Mircea cel Batran, ca fiind PRINCIPALA CAUZA a expeditiei de pedepsire a sultanului Baiazid in Tara Romaneasca; expeditie incheiata cu lupta de la Rovine. Iata ce ne spune in acest sens cronicarul turc: “Fiii principilor din Mentese, Aidan si Saruhan, refugiindu-se la Koturum, Baiazid, tatal lui Isfendiar, si rugandu-l pe acesta sa-i ajute si sa-i sprijine pentru a pune din nou mana pe tarile mostenite de ei, l-au induplecat si l-au atatat pe schiopul acela. De asemenea, acel batran infirm cu ganduri nechibzuite l-a atatat pe ghiaurul Tarii Romanesti si l-a indemnat sa devasteze si sa prade tinuturile islamice. El insusi si-a pus in gand sa prigoneasca unele tinuturi osmane.”

Raspunzand indemnului, Mircea cel Batran “a trecut Dunarea si a devastat Karanovasi”. Apoi, relateaza in continuare cronicarul Mehmed Nesri “s-a intors din nou in Tara Romaneasca, dupa ce a trimis in randurile martirilor pe unii dintre musulmani, iar pe altii i-a luat in robie”.

Actiunea temerara a lui Mircea, a determinat pe sultanul Baiazid sa contramandeze expeditia pregatita impotriva lui Koturum Baiazid din Kastamonu si sa se indrepte spre Tara Romaneasca pentru a pedepsi pe Mircea. A fost aceasta o incercare de subminare si slabire a fortelor otomane de catre Mircea? A fost oare Koturum Baiazid, unul dintre cei carora Mircea le acorda sprijin? Posibil! Cert este faptul ca asemenea actiuni nu se puteau face fara cunostinte in domeniu, fara oameni alesi si pregatiti in acest sens. A fost Mircea cel Batran, mai mult decat diplomat in ceea ce priveste relatiile externe? Cu siguranta, DA!

In continuare nu putem merge mai departe, fara a aminti stralucita victorie de la Rovine, mentionata si descrisa de catre cronicarii turci, si nu numai, dar si anumite aspecte mai putin cunoscute in legatura cu evenimentele anterioare acestei batalii.

Astfel, AGENTII din Turcia, au COMUNICAT in timp util domnului Tarii Romanesti hotararea lui Baiazid, efectivele cu care a pornit la drum si traseul expeditiei. Pe baza acestor informatii domnul Tarii Romanesti a adoptat tactica razboiului de hartuiala, care, dupa relatarile cronicarului Laonic Chalcocondil, a fost aplicata in felul urmator: “Mircea, strangand oastea tarii, nu si-a facut planul sa vina asupra lui si sa dea lupta, ci cu multa grija si-a pus la adapost in muntele Brasovului femeile si copiii. Mai dupa aceea insa se tinea si dansul cu armata pe urmele lui Baiazid prin padurile de stejar ale tarii, care sunt multe si acopera in toate partile tara, sa nu fie usor de umblat pentru dusman si nici lesne de cucerit si, tinandu-se pe urma lui, savarsea ispravi vrednice de amintit, dand lupte cand vreo unitate dusmana, rupandu-se, se indrepta undeva prin tara dupa hrana sau la pradat vite si asa cu foarte mare indrazneala se tinea de armata. Tinandu-se de urma lui Baiazid, se lupta intr-una cu dansul in chip stralucit. Si se zice ca armata, fiind in cale, se tinea strans in urma ei, punand-o la mare suferinta si o aducea in situatii grele si nu inceta sa-i faca stricaciuni”.

Descriind lupta decisiva de la Rovine, cronicarul turc Orudj Bin Adil arata: “Mircea ghiaurul, aducand cu el oaste, a venit impotriva sultanului Baiazid si, intalnindu-se unul cu altul, s-a dat o mare batalie, astfel incat atat din partea musulmanilor, cat si din partea ghiaurilor multi au fost macelariti; din amandoua partile au murit multi oameni. Cand turcii au vazut ca oastea ghiaura este numeroasa, cele doua ostiri nu s-au despartit una de alta. Cand s-a lasat noaptea, cele doua ostiri s-au separat si fiecare s-a asezat in alta parte. Vizirul sau, Ali-pasa, a luat in noaptea aceea urmatoarea masura: el a pus sa se aprinda torte si, strangandu-se toate cadavrele musulmanilor, a facut ca ele sa fie carate si aruncate in apa. Indeplinind aceasta porunca pana la revarsatul zorilor, n-au lasat la locul de batalie lesurile musulmanilor. Cand s-a facut ziua, ei au fugit din acel loc. Dupa ce musulmanii s-au retras, necredinciosul Mircea a trimis un om la locul bataliei. Cand a vazut ca nu mai era acolo nimeni, Mircea necredinciosul a venit el insusi la locul de batalie si a vazut zacand multe cadavre de-ale necredinciosilor, iar dintre ale musulmanilor nu se vedea nici unul. Necredinciosul Mircea a fost cuprins de spaima si a zis: “Au pierit multi necredinciosi”. Apoi el a fugit de acolo speriat. Sultanul Baiazid-han s-a intors cu cinste si a trecut Dunarea. De la Nicopol el a venit la Adrianopol”. Ne intrebam insa, oare asa s-au petrecut faptele, sau este doar o incercare a cronicarului turc de a escamota proportiile infrangerii lui Baiazid? Cu siguranta, DA! Fiindca singura concluzie logica la care putem ajunge in urma spuselor sale, este aceea ca singura “cinste” si “consolare” cu care Baiazid a fugit de la locul bataliei a fost aceea ca sub protectia mantiei intunecoase a noptii au putut fi aruncate in apa lesurile turcilor, care in mod sigur contribuiau din plin la deruta, spaima si demoralizarea unei armate si-asa invinse. Mai mult decat atat, spusele cronicarului turc sunt combatute de marturiile sarbesti, bulgaresti, bizantine, raguzane si italiene, care vorbesc in termeni superlativi despre victoria obtinuta la Rovine de Mircea asupra lui Baiazid.

Insa demersurile secrete ale domnului Tarii Romanesti de pastrare a statalitatii acesteia, nu s-au oprit aici!

Despre amestecul domnului Tarii Romanesti in luptele pentru succesiune la tronul ramas vacant dupa moartea lui Baiazid Ildaram (Fulgerul) vorbesc toti cronicarii si istoriografii acelor vremuri, dintre care citam pe cronicarii turci, mare parte dintre acestia, martori directi ai acestor evenimente: Arudj Bin Adil, Asik-pasa Zade, Mehmed Nesri, Idris Bitlisi, Lutfi-pasa, Mehmed-pasa Kuciuk Nisandji, Sa’ Aded-din Mehmed Hodja-efendi, Mustafa Ali si Hodja Husein.

Scopul urmarit cu tenacitate de Mircea prin ajutorul acordat lui Musa Celebi in vederea inlaturarii fratelui sau Suleiman si a ocuparii tronului de sultan a fost sesizat corect de catre cronicarul turc Mustafa Ali, care l-a sintetizat si l-a exprimat in urmatoarele cuvinte: “Voievodul Tarii Romanesti, Mircea, isi facuse planul sa si-l faca ginere pe Musa si astfel sa domneasca dupa voia lui in tara sa, pe care o conducea ca pe o fiica ascultatoare, iar poporul din acel vilaiet sa fie ferit de rautatile acangiilor si nimeni sa nu ravneasca la tara sa si sa nu o calce”.

Din toate acestea putem trage o singura concluzie! Mircea cel Batran a fost un fin diplomat, capabil in acele vremuri neguroase de analiza a situatiei interne si externe, ajutat fiind de o armata de iscoade si spioni. Insasi faptul ca a domnit peste trei decenii spune multe de capacitatile marelui domn, un om deosebit, de o mare intelepciune, ceea ce era ceva rar in acele timpuri. A avut oare Mircea cel Batran un serviciu secret eficient? Cu siguranta, DA!

Fiindca, mijloacele utilizate, descrise extrem de bine de catre cronicarii turci si nu numai, in vederea realizarii scopurilor sale si spre binele Tarii, concretizate in: urmarirea prin iscoade a desfasurarii luptei dintre urmasii lui Baiazid; calculul posibilitatilor fiecaruia de a ocupa tronul in raport cu simpatia populatiei, a nobililor si a armatei; cunoasterea legaturilor prin intermediul carora se putea trata cu cel preferat si ajutorul acordat acestuia pentru infrangerea adversarului si ocuparea tronului, etc; toate acestea ne indruma catre ORGANIZARE, ANALIZA si SINTEZA, si nu in ultimul rand, catre PREDICTIE (toate acestea facand parte din modul de lucru al oricarui serviciu secret). Mai mult decat atat, asemenea actiuni nu se puteau face de catre diletanti, ci doar de catre PROFESIONISTI. A beneficiat oare Mircea cel Batran de aportul unorSPECIALISTI? Cu siguranta, DA!

Fiindca, iata ce ne spune in acest sens cronicarul turc Mehmed Nesri: “El, Mircea, a trimis un om si scrisoare lui Musa. Cand solul a sosit la Isfendiar, acesta la randul sau, l-a trimis la Karaman-oglu. Vestindu-l pe Musa Celebi despre tot ce spusese in scrisoare beiul Tarii Romanesti, Musa s-a bucurat foarte mult si a zis: “Adevaratul scop era de fapt acesta”. Pornind de acolo Musa a venit in Tara Romaneasca cu o corabie”. Cronicarul Mustafa Ali, povesteste: “Voievodul Mircea, care aflase dinainte de sosirea printului, l-a intampinat cu bucurie si cu mare alai, primindu-l cu mare cinste si i s-a supus, dandu-i tot felul de peschesuri”. Toate acestea dovedesc faptul ca Mircea cel Batran avea capacitatea de a urmarii indeaproape si chiar de a influenta, prin agentii sai (se pare ca printre acestia se numara si un anume Azeb-bei, unul dintre slujbasii apropiati ai lui Musa-bei), evenimentele din Imperiul Otoman. Chiar daca intr-un final acestea n-au avut succesul scontat, Musa Celebi protejatul sau fiind invins de catre Mahomed I, el a perseverat in acordarea de ajutoare si informatii unor pretendenti la ocuparea tronului (precum seicul Bedr-ed-Din), stiind foarte bine ca “pe focul care arde, daca se toarna unt topit, el se aprinde tot mai mult”. Mircea, cu ajutorul agentilor sai, s-a straduit sa aplice in politica adevarul mentionat, alimentand permanent focul luptelor pentru putere din interiorul Imperiului Otoman. El era convins ca fortele otomane vlaguite in astfel de actiuni vor slabi presiunea asupra Tarii sale. A fost Mircea cel Batran un domnitor care stia a folosi arma INTELIGENTA? Cu siguranta, DA! Un lucru este cert, si anume: DOAR PRIN INTELIGENTA, INFORMATIE SI OAMENI DEDICATI CAUZEI, CEI PUTINI AU REUSIT SA-I INVINGA PE CEI MULTI SI PUTERNICI.

 

Va urma,

   WW