Arhive zilnice: mai 16, 2012

Multumesc, Lia, Rodica, Nuti si Luminita; IAR 99 (3)

Standard

Si ne-am pus pe treaba, mi-am facut o echipa beton, Lia si Rodica se ocupau de orizontal, iar Nuti si Luminita de vertical. Era tare placut, avea cine sa-mi fac cafea, chit ca uneori era nechezol, fetele faceau ordine in hartii, trageau in tus, reuseau chiar sa faca desene de executie, sa scoata detalii, cum se zice, eu ma ocupam de desenele de ansamblu si de zonele critice iar ele de restul. Fete bune, harnice si frumusele, cea mai batrana avea vro 28.
Stiu ca incepeti sa va ganditi la prostii, asa ca voi reveni la tehnica. In coada avionului sunt doua aripioare mici, orizontale, o numim Lia si una verticala, Nuti. Acestea se numesc ampenaje, ampenajul orizontal are o parte fixa, stabilizator si o parte mobila, profundor. La Nuti partea fixa se numeste deriva, iar cea mobila directie, uneori chiar carma. Aceste elemente sunt esentiale pentru zborul si siguranta avionului, sunt, sa zicem asa, rotile de directie la o masina. Un avion poate ateriza chiar fara o parte din fuselaj vezi aloha sau fara o aripa vezi filmuletul de la acest link. dar niciodata fara ampenaje.
La ce bun aceste aripioare? Cand pilotul trage de mansa, se misca in sus profundorul, aripa aia mica din coada si atunci apare o forta de sus in jos, care impinge coada in jos si prin momentul produs, se ridica botul avionului si astfel poate sa urce.

Si invers, cand pilotul impinge mansa, aripioara o ia in jos si botul in jos. Similar se-ntimpla cu ampenajul vertical, respectiv directia, doar ca-n celalalt plan, coada, respectiv botul, o ia la stanga sau la dreapta, directia e „manuita” cu picioarele, respectiv prin palonier.

Cand am vazut primele schite ale avionului mi-am dat seama ca va fi greu s-o rezolv, prima configuratie semana cu cea din poza, ampenajul vertical era incalecat peste ampenajul orizontal. M-am apucat si am socotit asa numitul volum de ampenaj,  acesta este produsul dintre suprafata ampenajului si distanta pana la focarul aripii. Pentru aceste valori existau niste valori empirice, evident ca m-am uitat la avioane similare, desi nu prea aveam multe informatii. S-a dovedit ca la ampenajul vertical mai aveam rezerve asa ca l-am impins in fata cu vro 600mm, astfel ca cele doua, Lia si Nuti, nu mai intrau in coliziune. Nu trebuie uitat ca proiectam un avion de scoala, acesta e de regula mai stabil si mai putin manevrabil decit un interceptor, doar avem de a face cu elevi.
Mai apoi m-am ocupat de forma in plan, respectiv de unghiul de sageata. A fost rapid clar ca-n ceea ce o priveste pe Lia mult mai simplu ar fi daca axa de rotatie a profundorului, care era la 70% din coarda, ar fi perpendiculara pe axa de simetrie a avionului, as putea sa fac un sistem de comenzi foarte simplu. Evident ca pentru aceste modificari au fost necesare discutii cu aerodinamica, mecanica zborului. Oricum configuratia avionului urma sa se testeze in suflerie deci am fi aflat ce si cum, ar fi fost evident teribil daca am fi nimerit-o din prima.
Si in final a iesit ceea ce stim azi cu totii:

Am asteptat cu sufletul la gura rezultatele incercariilor din suflerie, dura ceva, trebuia fabricata macheta, trebuia calibrata, instrumentata. Primele rezultate au fost foarte incurajatoare, dar am avut si un soc, un cosmar pentru orice avion, asa numitainversare de comenzi. Asta e o chestie foarte nasoala, prototipul lui BAC 1-11 a cazut exact din acest motiv. Da vom vorbi data aviatoare despre acest cosmar.

Un articol Neamtu-Tiganu

Prietenii ciudate: Israel& Arabia Saudita

Standard

Un raport al Universitatii din TelAviv descrie Arabia Saudita ca fiind prima si ultima linie de aparare a Israelului in zona Golfului, ultim sansa ca interesele politice israeline in lumea araba sa fie protejeate.

Ideea din spatele raportului arata ca Arabia Saudita este foarte importanta pentru Israel datorita rupturii ireconciliabile dintre sauditi si Teheran, iar familia regala saudita are foarte multa influenta in zona sa geografica, facand tot ce poate pentru a reduce influenta Iranului in Zona Golfului. In luna martie, un cleric egiptean important a acuzat chiar Arabia Saudita si Qatar-ul ca sunt agenti ai politicii israeline in zona!

Sheikh Mohammad Alaedin Madhi, clericul in cauza, insista in a spune ca si in Siria aceste doua tari arabe fac jocurile SUA si Israelului. Ciudat sau nu, bafta sauditiilor este ca la ei mass-media nu este atat de libera si astfel de informatii sunt mai greu de accesat de publicul larg, altfel nu cred ca sauditii de rand ar fi atat de incantati de noii lor prieteni. Pana una alta abia ii suporta pe americani pe acolo.

 

Sursa: asian-defence

Problemele majore ale inzestrarii armatei romane si ale industriei de aparare

Standard

Acest material a fost trimis, sub forma de e-mail, catre mai toate institutiile romanesti cu preocupari si atributii, in sfera securitatii nationale! Poate ca veti zambi de asa naivitate! Cum adica sa trimiti ceva autoritatilor noastre?! Te pomenesti ca ne asteptam sa ne si raspunda?!

Si, cel mai probabil ca a-ti avea dreptate, dar mergand pe ideea ca orice am face oricum nu putem schimba nimic, chiar nu vom face nimic si in mod sigur nici nu vom reusi ceva schimbari. Cateodata TREBUIE sa faci ceva, macar un gest simbolic, poate daca am fi mai multi, ar incepe sa conteze!

In 1963 in Washington un om, cu totul neinsemnat, fara o putere economica sau politica in spate, un om care pana la urma va sfarsi impuscat in Memphis, si-a deschis discursul in fata a sute de mii de oropsiti, de oameni considerati atunci cetateni de categorie inferioara, cu urmatoarele cuvintnte: I have a dream!

Si pana la urma i s-a indeplinit!

GeorgeGMT

Cu ocazia sarbatorii Independentei de Stat a Romaniei, consider ca romanii ar trebui sa marcheze acest moment intorcandu-si privirile catre institutia  fara de care la momentul respectiv aceasta independenta nu ar fi fost posibila, si anume Armata Romana. Spre deosebire de situatia din ajunul intrarii Romaniei in Razboiul de Independenta alaturi de trupele Imperiului Rus, cand armata romana era antrenata si echipata la cele mai inalte standarde ale vremii prin grija conducatorilor de atunci ai Romaniei, astazi militarii nostri, desi o forta profesionalizata, sufera de o lipsa cronica de mijloace moderne de lupta.

Aceasta problema a inzestrarii este una pentru care Romania a platit scump in trecutul sau iar istoria risca sa se repete. Toate acestea se intampla in contextul in care in Balcani sau Transnistria s-ar putea sa nu fim feriti de o escaladare de tip militar a situatiei in urmatorii 10 ani. Este vizibil si pentru un necunoscator ca dotarea armatei romane este deosebit de precara d.p.d.v. al inzestrarii, iar echipamentele care pot fi considerate moderne sunt foarte putine.

Dotarea armatei romane era considerata invechita in proportie de 85% inca din 2006. Probabil ca in 2012 ne-am apropiat de 90%, ca mijloace invechite , cu exceptia achizitiei unor radare si a avioanelor C27J Spartan. In aceste conditii, doar achizitiile mai urgente, ar costa 13 mld euro in urmatorii 10 ani, totalul putand urca dincolo de 15 mld. Avand in vedere suma de peste 15 mld euro adusa in discutie, ar fi pacat ca prin offset sa nu beneficiem cel putin de suma echivalenta daca nu mai mult, sub forma de investitii directe ale diverselor companii straine in economia romaneasca precum si de crearea de parteneriate si transferuri de tehnologie intre firme straine si romanesti. Primul beneficiar al acestor sume ar trebui sa fie industria romaneasca de aparare, subnutrita si in curs de desfiintare in acest moment, industrie care, din informatiile mele, totalizeaza probabil sub 2000 de angajati in acest moment dar al caror efectiv se va reduce cu inca aproximativ 9%, deci cu greu mai poate fi numita industrie. In acest moment, Romarm sustine ca: “Echipamentele de apărare autohtone arată excepţional, dar se fac cu logistică din 1920”.

Acest offset ar avea un efect revigorant pentru economie intr-un moment in care responsabilii statului roman se plang de faptul ca Romania nu mai poate crea, de una singura, un numar semnificativ de locuri de munca. Desi Romania este inglodata in datorii si bugetul nu reuseste sa plateasca venituri decente pentru diferite categorii de bugetari si pensionari, nu vom reusi sa iesim din aceasta spirala fara o politica agresiva de investitii, care pe langa plata dobanzilor sa aduca si profituri consistente si locuri de munca bine remunerate.

Cea mai stringenta problema este cea a avioanelor multirol, deoarece avioanele MIG21 Lancer nu vor mai putea zbura deloc din 2015 iar pentru exploatarea unui tip nou de avion este nevoie de o perioada de acomodare a pilotilor si personalului tehnic de minim 2 ani. Desi Romania va retrage MIG21 Lancer din exploatare, totusi Croatia, care detine si ea MIG21 Lancer, inclina catre o decizie de re-modernizare la Aerostar Bacau.

In materialul “Multirolul construit in Romania ” am incercat sa incropesc o strategie de offset pentru a produce avionul multirol in Romania (cel putin asamblarea si o parte din piese): Multirolul construit in Romania

In dezvoltarea acestui material, am propus si alte posibile directii de inzestrare cu aeronave de lupta, in materialul “ Multirolul si optiunile Romaniei”:

Dincolo de binecunoscutele F16 Fighting Falcon si JAS-39 Gripen, o alternativa interesanta este si Chengdu J-10 (china-trage-la-indigo-avioanele-militare-f16,

0mai ales ca un parteneriat cu China in domeniul energetic dar si in alte domenii ar putea deschide calea unui J-10 produs in Romania, intr-o varianta modificata pentru cerintele Fortelor Aeriene Romane, prin transfer de tehnologie si grefe de tehnologie romaneasca si occidentala sau israeliana (J-10 fiind un concept dezvoltat cu ajutor israelian, pornind de la proiectul IAI-Lavi). Exista si varianta combinata, de a cumpara cu offset similar cu al Poloniei cele 24 de avioane multirol de la unul dintre producatorii occidentali iar pe un orizont de 2-4 ani sa incepem productia lui J10 care sa completeze arsenalul romanesc intr-un numar multumitor de aeronave (adica in jurul a 100-120 de aeronave, similar cu obiectivul programului MIG21 Lancer). Tot legat de ideea programului Lancer, Romania a avut candva un demonstrator MIG29 Sniper, program care ar putea fi re-initializat prin achizitia a minim inca 20 de bucati de MIG 29 la pret redus (din Ungaria, R. Moldova, etc.) si refacerea resursei, eventual inlocuirea motoarelor cu produse similare occidentale, mult mai fiabile. Astfel, alaturi de cele deja stocate pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, s-ar obtine 35-45 de celule in inzestrarea Fortelor Aeriene Romane, ca solutie intermediara similara Poloniei, pana la gasirea unei solutii adecvate pe termen lung. MIG29 Sniper+ ar putea adresa o piata externa de peste 1600 de exemplare MIG29, devenind pe urmatorii 10-15 ani noul program echivalent MIG21 Lancer pentru Romania.

Materialele mentionate mai sus, precum si cel legat de situatia IAR S.A. Brasov dar si un articol continand sugestii de dezvoltare a unui avion subsonic de antrenament militar low-cost pentru Avioane Craiova, am indraznit sa le trimit celor responsabili, adica: uzinele vizate, MAPN, ROAF, CSAT, Comisia de Aparare a Senatului, Departamentului pentru Inzestrare a Armatei, etc.

Dincolo de aspectele tehnice ale proiectului de aeronava, trebuie considerat si impactul economic, ce ar putea deschide Romaniei anumite usi catre tehnologii de ultima ora in aeronautica si industria militara, inclusiv in domeniul electronic si SW.

Ideea de baza este deschiderea unui centru de productie aeronautica, initial sub licenta Lockheed/Saab/s.a., a unor variante ale avionului de lupta multirol: F16 FightingFalcon/JAS39 Gripen/Chengdu J10. In contextul parteneriatului strategic cu SUA, Coreea de Sud, Japonia, Turcia, Polonia, China si poate in curand si cu Israel si Germania , colaborarile si transferurile de tehnologie ar putea fi mai usor realizate. De altfel, pana in acest moment nu a existat un efect economic vizibil al acestor parteneriate, cu exceptia celui cu SUA, si el exploatat mult sub potential.

Daca am putea grefa pe aceasta linie de productie si un centru regional de cercetare, intretinere si imbunatatire a aparatelor produse precum si, la nivel militar, a unui centru de antrenament pentru Europa de E si SE (capacitate deja pusa in valoare de antrenamentele cu partenerii din Israel si SUA), am reusi sa cream la nivel economic mii de locuri de munca cu specializare inalta, care ar ajuta probabil si unele initiative strategice sau private din domeniu (ex. Programul privat ARCA), ce vor contribui si la cresterea PIB, compensand astfel costul destul de piperat al licentei initiale si al investitiilor.

Un exemplu demn de luat in considerare in domeniul achizitiei de avioane de lupta, dar si al intregii inzestrari si al industriei de aparare, este cel al Poloniei. Solutia adoptata de Polonia, de a cumpara avioane F16 Fighting Falcon BL52+ noi, complet echipate, la pretul de 3,5 miliarde de dolari, este una care ne priveste si pe noi. Pentru acest contractul, SUA au oferit Varsoviei un credit cu dobanda redusa, avand termen de gratie 5 ani. Plus cel mai mare contract offset, intalnit pana in acel moment, in tranzactiile internationale de armament, in valoare de 6,3 miliarde $! Polonia doreste sa mai comande 48 de avioane si asteapta instalarea unei baze a aviatiei americane pe teritoriul national, incepand cu 2013.

Potrivit legislaţiei romanesti, cel puţin 80% din valoarea contractului de achiziţie va trebui compensată de furnizor prin investiţii sau comenzi către companii locale, în special din industria de apărare. Dincolo de legislaţie, furnizorii de tehnică militară plusează, oferind compensări din ce în ce mai atractive, în funcţie de concurenta. Ce s-a intamplat cu offset-ul in cazul achizitiei aeronavelor de transport C27J Spartan, spre exemplu? Din cate stiu, Avioane Craiova ar fi trebuit sa fie unul din principalii beneficiari ai acestui offset, alaturi de Romaero, insa detaliile offset-ului sunt deocamdata foarte putine iar opinia publica nu cunoaste cifra totala a acestuia: RoMilitary intreaba, MApN-ul raspunde

O abordare similara si inovatoare este necesara si in cazul producerii unui succesor al IAR99 Soim in cadrul uzinei Avioane Craiova, insa ultimele vesti, legate de reducerea personalului, salarii neplatite de un an si demiterea directorului nu dau sperante prea mari pentru viitor. Totusi, se pare ca se lucreaza in primul rand la o modernizare si modificare a IAR 99 numita IAR XT:

https://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/03/16/iar-99-va-avea-un-succesor-pana-la-urma/

A existat optiunea de prezentare cu oferta IAR99-XT la competitia deschisa in aprilie de catre Polonia pentru achizitionarea a 16 aparate de antrenament subsonic, insa nu sunt sigur daca sansa a fost fructificata: “Polonia relanseaza cautarea unui avion de antrenament – o sansa pentru IAR99/XT?”

Am incercat sa sensibilizez opinia  publica si cu un fost proiect concurent al actualului F16 Fighting Falcon american, F20 Tigershark II al Northrop-Grumann, un concept mult mai ieftin decat F16, cu caracteristici asemanatoare, dar care poate fi dezvoltat si in varianta de trainer supersonic, asemanator lui KAI T-50 Golden Eagle – detalii in articolul “F20/F5G Tigershark – o varianta interesanta pentru Fortele Aeriene Romane”: varianta-

De asemenea, dotarea cu elicoptere specializate a armatei romane este precara, Puma-Socat apropiindu-se de pragul tolerabil al uzurii morale si fizice. La acest capitol sunt demne de mentionat 2 aspecte. Primul a fost ratarea producerii a 96 de bucati ale unui derivat al elicopterului de atac AH-1 Cobra sub licenta, in tara, la uzina IAR S.A. Brasov. Articolul “Elicopterele Romaniei” al unor pasionati vorbeste despre producerea Puma Socat si despre episodul AH-1 Cobra:

Al 2-lea punct este situatia aproape imposibila in care se afla IAR S.A. Brasov dupa aparitia Eurocopter Romania, datorita faptului ca Eurocopter detine exclusivitatea dotarii pentru statul roman si isi rezerva dreptul de a bloca contracte ale IAR Brasov, pe care nu a dorit sa o achizitioneze in totalitate, daca acestea lezeaza dreptul de licenta al Eurocopter. De asemenea, daca IAR S.A. Brasov intra in faliment, Eurocopter Romania ar putea intra facil in posesia activelor acesteia. Acest contract imi pare destul de suspect, dar probabil nu am toate informatiile ca sa ma pronunt. Am scris si un articol despre situatia actuala –  “IAR S.A. Brasov – o situatie fara iesire?”

Un episod mai putin cunoscut, tot legat de IAR S.A. Brasov, este cel al elicopterului Kamov KA-126, un elicopter utilitar ce trebuia fabricat sub licenta sovietica in Romania si care a intrat in productie de serie in perioada 1987-1988, urmand a se produce peste 100 de exemplare pe an, dar a carui productie a fost oprita in 1991. Interesant de consultat este si articolul  “Elicopterul Ka-126 construit la IAR Brasov”:

Povestea fregatelor T22 cumparate din Marea Britanie la suprapret nu cred ca mai trebuie sa o descriu, ingrijorator fiind faptul ca nici pana in prezent nu s-a facut echiparea lor cu armamentul nou necesar: radare, sonar, sisteme antisubmarin, sisteme de rachete AA si nava-nava. Singurul fapt demn de mentionat este inzestrarea lor cu elicopterele Puma Naval. Acest lucru le reduce eficacitatea la simple nave de patrulare in zona de coasta. Si restul flotei militare are nevoie de un program de modernizare asemenator, fiind necesara si producerea a 4 corvete si 4 vanatoare de mine noi, potrivit strategiei de inzestrare. Variante de inzestrare a fregatelor T22 au fost dezbatute si in articolul “Variante pentru modernizarea fregatelor T22”:

Am citit recent un articol dezamagitor legat de santierul de la Mangalia, care ar fi putut realiza o parte din modernizari si intretinere : “UTI pune mana pe Santierul Naval Mangalia “.

Tancul TR-85M1 s-ar putea sa nu aiba un succesor TR-85M2, productia lui M1 fiind oprita prematur, sub 100 de bucati din datele pe care le-am gasit, desi in stoc se afla inca ne-modernizate peste 250 de tancuri TR-85 iar nevoile de inzestrare ale armatei romane sunt probabil in jurul valorii de 300-350 de tancuri. Probabil si faptul ca presa pentru turele ar fi fost vanduta, a contribuit la oprirea proiectului. Ca sa nu mai vorbim de proiectul dezvoltat cu germanii de la Krauss-Maffei pana in anii 2000-2001, numit TR2000 si care se dorea un Leopard2 romanesc. Despre optiunile Romaniei cu privire la tancuri, am pomenit in articolul “Va avea Romania un nou tanc? Si daca da, cum va arata?! ”:

In domeniul transportoarelor blindate, a aparut un nou proiect – TBT (Transportor Blindat de Trupe), un nou produs dupa seriile TAB B33 Zimbru – fabricat in 69 de exemplare, Saur1 si Saur2, care nu au vazut productia de serie. Ramane de vazut daca acest proiect se va concretiza anul acesta sau in 2013 la uzina Moreni, pentru a inlocui parcul de sute sau mii de transportoare blindate invechite.

Singurul proiect care pare sa continue, este cel al MLI-84M (Masina de Lupta a Infanteriei), care a trecut cu greu de 100 de bucati…

Cu privire la inzestrarea brigazilor de tancuri cu artilerie autopropulsata si foarte mobila, care sa poata asigura un sprijin eficient de artilerie, pe langa modelele mai vechi, APRA 40, artileria reactiva s-a inzestrat cu aproximativ 50 de bucati de lansatoare mobile LAROM, un numar insuficient, mai ales ca artileria autopropulsata clasica, ATROM, conceputa impreuna cu Israel, nu a vazut inca productia de serie, proiectul parand abandonat. Este pacat ca atatia bani investiti in cercetare si in prototip nu au reusit sa se amortizeze in productia de serie, vitregind si capacitatea de lupta a unitatilor blindate mobile de un sprijin de foc esential in razboiul modern si perfect compatibil cu restul tehnicii de lupta si management al luptei din fortele terestre ale Romaniei. Un articol pe aceasta tema este “Perspectivele artileriei autopropulsate romanesti,fata in fata cu proiecte similare straine”

Cat despre capacitatea Romaniei de a produce rachete, am inteles ca nu demult instalatia de fabricat pulberi de la Fabrica de Pulberi Fagaras a fost taiata si stocata sau vanduta, iar personalul are probleme cu plata salariilor, pe cand S.C Electromecanica Ploiesti S.A. si  Pirochim Victoria se confrunta si ele cu probleme similare. Instalatia de pulberi a fost cumparata la sfarsitul anilor ’80 ai secolului trecut, pentru o suma consistenta, iar lipsa ei afecteaza capacitatea armatei romane de a se inzestra cu rachete de productie proprie, atat pentru artileria reactiva cat si pentru vectorii antitanc, sol-aer, aer-aer, aer-sol si antinava. Romania a avut, si poate mai are programe de dezvoltare a unor vectori si sisteme proprii: CA94 (lansator portabil), CA95, STAR80L, etc:

Sistemele antiaeriene SA-6 KUB si SA-8 Geko nu mai pot fi numite functionale si au nevoie de modernizari de urgenta, intr-un program similar cu cele desfasurate de Polonia si Cehia. De asemenea, sistemul de rachete Hawk, cu raza scurta, nu a fost inca modernizat si operationalizat, desi a fost achizitionat de ani buni! Cat despre rachetele antinava, avem sisteme Styx, din perioada sovietica si tehnologia anilor ’60. Apararea antiaeriana nu se poate realiza doar cu cateva zeci de complexe AA Viforul de 30/35mm si a celor catorva blindate Ghepard. La capitolul rachete, as sugera si o varianta de modernizare, alaturi de cea poloneza, a parcului de rachete existent prin colaborare pentru proiecte civile romanesti:Vector Lansare Sateliti, al Centrului de Cercetari pentru Aeronautica si Spatiu (CCAS) in parteneriat cu Agentia Spatiala Romana (ROSA) si INCAS, respectiv Nerva, al UPB in parteneriat cu Electromecanica, Elarom, Aerofina, Comoti si Centrul de Incercari in Zbor Craiova, proiecte prezentate in articolul “Rachete romanesti lansatoare de sateliti”. Astfel, se poate adauga pe o posibila lista de imbunatatiri si vechea racheta S75 Volhov.

Nu mai vorbesc de faptul ca armata romana nu a mai efectuat comenzi consistente de  camioane catre Autocamioane Brasov de ani buni, fiindu-i afectata inclusiv capacitatea logistica. Nici pe partea de autovehicule de teren nu stam foarte bine, Humvee si URO Vamtac fiind achizitionate in serii mici. Este nevoie de echiparea cu mii de exemplare derivate ale aceleiasi platforme de vehicul de teren.

O alta poveste dezolanta a fost incapacitatea de a inzestra trupele din teatrele de operatiuni NATO cu vehicule rezistente la dispozitive explozive, in locul transportoarelor romanesti de trupe fiind achizitionate 17 bucati Piranha 3, la fel de inutile pentru misiunea ceruta si cu probleme de operationalizare care au intarziat intrarea lor in serviciu cu cativa ani. In final comandamentul american a donat, din stocuri, corpului expeditionar roman in jur de 60 de vehicule Grizzly/Oskosh echipate anti-DEI.

Sa speram ca in urmatorul an noua arma de asalt va intra in productie de serie, dand de lucru uzinei de la Cugir, printre putinele uzine din domeniu care prospera dupa ani de restrangere dramatica a activitatii, si ca, de asemenea, va incepe dotarea batalionului de infanterie marina cu tehnica specifica, printre care si nave pe perna de aer.

As dori sa va reamintesc, pe scurt, o lista de proiecte care nu au mai fost transpuse in productie de serie – “Arme, pe care le-am fi putut avea!”

Din pacate, situatia actuala seamana foarte mult cu cea din anii ’30 ai secolului trecut, atat din punctul de vedere al reasezarii sferelor de influenta in contextul crizei economice cat si din punctul de vedere al inzestrarii armatei Romaniei. Atunci, un control riguros al inzestrarii, efectuat de generalul Ion Antonescu, a dezvaluit precaritatea inzestrarii armatei romane, iar rezultatul inaintat fara menajamente intr-un raport acid dar corect i-a atras antipatia politicienilor dar si unei parti a militarilor care aveau anumite interese. Echipamentul pestrit si neperformant, majoritar din import si in stocuri mici, a creat un cosmar pentru inzestrarea cu piese de schimb si mai ales munitie, aceasta hiba devenind foarte vizibila in conditii de front, incepand cu 1941, existand spre exemplu cazuri cand anumite baterii de artilerie nu aveau munitie decat pentru cateva salve. Afacerea tunurilor Skoda a fost un episod emblematic al perioadei carliste a Romaniei. Aceasta stare de lucruri a stat si in spatele incapacitatii armatei romane de a reactiona la amputarile teritoriale ale fatidicului an 1940 iar in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, doar profilul psihologic al soldatului roman a fost cel care a salvat onoarea armatei romane, alaturi de slabe infuzii de tehnica germana si romaneasca si nicidecum echiparea la scara mare si logistica impecabila.

Sper sa nu fie nevoie ca in curand armata romana sa-si demonstreze profesionalismul si capacitatea de lupta, mai ales facand uz de dotarea actuala.

Deoarece este clar ca nevoile de inzestrare necesita peste 15mld. de euro in urmatorii ani, ar trebui conceputa o strategie de inzestrare coerenta, care sa tina cont de offset maximal si de implicarea la maxim a industriei nationale cu ajutorul unor colaborari internationale/ joint-venture, astfel incat acesti bani, cheltuiti cu cap, sa se transforme in investitii si salturi tehnologice pentru economia romaneasca, generand mii de locuri de munca si o contributie semnificativa la PIB. Iar in timp, sper ca acest plus la PIB-ul Romaniei sa ajute si la cresterea nivelului de trai, la accesul la invatamant si la servicii medicale de calitate pentru toti cetatenii Romaniei. In plus, este important ca industria romaneasca sa gaseasca o piata pentru export si parteneri interesati de produsele acestei industrii, cu care sa imparta costurile de cercetare-dezvoltare si productie dar care sa contribuie si cu idei la obtinerea produsului final, mai ales in cazul aeronavelor, care altfel ar necesita un efort financiar urias si nesustenabil din partea bugetului si industriei romanesti.

Si inca un lucru – Polonia a demonstrat cat se poate de elocvent ca in schimbul instalarii unor elemente ale scutului antiracheta ar trebui sa se ofere, prin negociere, un alt set de avantaje tarii gazda – cum ar fi cazul unor escadrile americane dislocate la o baza poloneza, precum si unele avantaje economice sau transferuri tehnologice. Sper ca lectia poloneza sa fie macar bine retinuta de catre elitele noastre, in caz contrar noi, ca si contribuabili, avand datoria de a sanctiona orice incercare frauduloasa sau contrara interesului national de a cheltui aceste sume mari de bani.

Desi probabil, pe buna dreptate, ca unele din sugestiile si ideile mele vor fi catalogate ca pure fantezii ale unei persoane care nu cunoaste realitatile intrinseci ale inzestrarii si industriei militare romanesti, nefiind un profesionist al acestui domeniu, sper ca ele sa fie privite mai mult prin prisma atitudinii de a cauta solutii pentru iesirea din acest impas. Si aceste solutii exista! Este doar nevoie de vointa si efort pentru a le implementa…

Eu totusi inca mai sper sa avem in urmatoarele luni vesti imbucuratoare legate de sporirea capacitatii de lupta a armatei romane prin demararea unor programe adecvate, pe termen mediu si lung, dar si o evolutie pozitiva si perspective de crestere sanatoasa ale industriei de aparare romanesti, bazata pe infuzie de tehnologie, inovatie si competitivitate.

 

Marius Zgureanu