Arhive zilnice: mai 11, 2012

Rachete pakistaneze Hatf în replică la cele indiene Agni V

Standard

Pe 10 mai, Pakistanul a desfăşurat noi testări ale rachetei balistice cu rază scurtă de acţiune Hatf III. Raza ei de acţiune este de până la 290 de kilometri şi este capabilă să poarte focoase nucleare în greutate de până la 500 de kilograme.

Shaheen-1 

Lansarea a avut loc în cadrul unor manevre militare, la două săptămâni după lansarea cu succes a rachetei balistice cu rază medie de acţiune Hatf IV, cu raza de acţiune de până la 4500 de kilometri, care poate să poarte muniţii obişnuite şi nucleare.

Testele desfăşurate au fost un răspuns al Pakistanului la lansarea în India pe 19 aprilie a rachetei balistice intercontinentale Agni-V, capabilă să transporte muniţii nucleare pe o distanţă de 5000 de kilometri.

 

Indienii si AGNI V

 

Vocea Rusiei

Scutul anti-racheta! Rusii, americanii si noi pe la mijloc…

Standard

Scutul antirachetă în Europa: o protecţie excesivă?

Sistemul american de apărare antirachetă în Europa: de cine protejează şi pe cine ameninţă? Washingtonul afirmă că scutul antirachetă este o linie de apărare a aliaţilor europeni de atacurile cu rachete ale Iranului şi RPD Coreea. Şi nu este îndreptat împotriva Rusiei. În acelaşi timp, SUA nu doresc să coopereze cu Moscova în acest domeniu.

Evident, Rusia nu intenţionează să aştepte până când americanii se vor răzgândi şi pregăteşte măsuri de răspuns. „Marele joc” continuă. Iată opinia maestrului internaţional de şah, Vladislav Tkaciov.„Situaţia din jurul construirii de către SUA a unor noi obiective ale scutului antirachetă în Europa de Est, ne face să ne amintit concomitent de câteva principii de şah. Să începem cu aceea că acesta este un caz clasic când „ameninţarea este mai puternică decât executarea ei”. Adică, nimeni nu ştie sigur dacă rachetele americane de interceptare vor putea doborî rachetele balistice ruseşti, dar însăşi existenţa unei astfel de posibilităţi poate schimba echilibrul de forţe între cele două superputeri nucleare. Şi nu numai între ele.

Dacă Rusia forţată să reacţioneze are de gând să amplaseze complexele nucleare tactice „Iskander” în regiunea Kaliningrad, aceasta este deja o ameninţare directă pentru o bună parte a Europei. Nu ştiu dacă politicienii moderni au citit lucrarea clasicului şahului Aaron Nimţovici „Sistemul meu”, însă „principiul supra-protecţiei” formulat în ea se pare că este cunoscut bine. Referitor la această problemă, asta înseamnă că, chiar şi în absenţa în viitorul apropiat a unui conflict militar potenţial, ţara nu poate funcţiona normal în situaţia unei posibile distrugeri totale. Desigur, americanii şi partenerii lor din NATO încearcă să convingă lumea că sistemul lor de apărare antirachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei. Dar amplasarea obiectivelor noi pe harta de şah a Europei, demonstrează contrariul.

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale din acest an din SUA, este puţin probabil că orice administraţie americană doreşte o escaladare a tensiunii în relaţiile cu Moscova. Ca atare, atunci nu este păcat să nu ne amintim şi ultima maximă de şah, pentru ziua de azi: „pionul nu merge înapoi”. După cum se ştie, pionii se mută doar înainte, schimbând pentru totdeauna peisajul partidei. Iar obiectivele NATO construite în apropierea graniţelor Rusiei îşi vor pune amprenta pentru mult timp pe ordinea de zi a politicii mondiale. Şi în această luptă, chiar dacă va fi o remiză, atunci ea va avea loc numai după o nouă spirală a cursei înarmărilor”.

 

 

In acest timp, americanii…

SUA au testat cu succes racheta de interceptare SM-3 tip Block 1B.

Forţele Navale ale Statelor Unite au desfăşurat cu succes testarea celei mai noi rachete prevăzute pentru dotarea sistemului european de apărare antirachetă, relatează Pentagonul. Racheta de interceptare de generaţia a doua Standard Missile-3 (SM-3) tip Block 1B a sistemului antirachetă Aegis, lansată de o navă americană în zona Insulelor Hawai, a nimicit o rachetă balistică de rază scurtă de acţiune.

Foto: EPA

Potrivit Agenţiei de Apărare Antirachetă, aceasta a fost prima testare a celei mai noi rachete de interceptare şi a sistemului perfecţionat Aegis BMD 4.0.1 cu bază navală. Conform datelor Agenţiei, în total, în cadrul programului de apărare antirachetă Aegis s-au desfăşurat 27 de teste ale rachetelor de interceptare, dintre care 22 au fost reuşite.

În cadrul sistemului european de apărare antirachetă, Statele Unite vor amplasa la baza din Spania patru distrugătoare dotate cu sistemul multifuncţional de dirijare Aegis.

 

Vocea Rusiei

 

Devin din nou tata, IAR99 (1). Un nou inceput!

Standard

Vad ca n-am scapare, toti vor sa povestesc mai departe, asa ca
 Once upon a time, sau despre nasterea si adolescenta avionului IAR99.

IAR99, foto: Top Gun
Asa cum am invatat la compunerile de la scoala, intai trebuie sa explicam contextul istorico, economico, politico in care s-a intamplat chestia. Era pe la sfarsitul anilor ’70, situatia din Romania deja incepuse s-o ia la vale, unu oarecare Stefanescu, colonel de armata, tot visa sa cosntruiasca un avion. Persoana Stefanescu nu prea era in focusul conducerii, era un pic dat la o parte, nu avea nici o functie administrativa, nici director, nici secretara. Se zvonea ca pregateste un nou proiect, un avion de scoala. Entuziasmul nostru nu era prea mare, unii dintre noi deja eram arsi cu 93, eram satui de delegatiile la Craiova, stiam ca Stefanescu nu-i director si deci nu poate sa intervina pentru cineva pentru a-i mari leafa la exceptional, sau sa-i dea vro prima.
Si erau o multime de alte tentatii. In primul rand, BAC 1-11, multi visau sa scuipe-n Tamisa, multi au reusit si au lasat Dambovita in urma. Mai era IAR95 (rabdare, voi ajunge si aici), tentant era chiar un post la Magurele, la Institutul proaspat infiintat pentru proiectarea centralei de la Cernavoda, cica erau salarii foarte mari. Se infiintasera sau se infiintau o multime de fabrici de componente de avioane. Era o cerere enorma de ingineri cu experienta si totusi IAR 93 era inca o carte de vizita foarte buna.
Si la Institut se diversificase activitatea, dir. Teodorescu nu se multumea sa fie manager, credea despre el ca e si mare inventator, inventase o instalatie eoliana cu ax vertical, un fel de pirueta, cica asta ar fi viitorul. La Magurele era o noua sectie, condusa de un preten foarte bun, Ionut, care se ocupa cu militarizarea lui BAC 1-11. Acesta urma sa transporte trupe si chiar sa lanseze parasutisti, lucru absolut absurd, daca consideram ca viteza de stall (cea mai mica) a BACului e de vro 250km/h, iar daca aruncai parasutistii cu o cadenta de 5 secunde, ce e chiar exagerat, ii imprastiai pe o distanta de peste 14km, adica primul cadea la Casa Presei si ultimul la Piata Sudului, si cred ca trebuia sa ia metroul pentru a se intilni la Unirii. S-a facut chiar un mock-up cu o gaura in partea din spate a avionului, in podea, intre motoare. (BAC 1-11, are motoare in spate). Ar fi trebuit spart cadrul de presiune si podeaua tocmai intr-o zona extrem de solicitata.
Cert e ca toata lumea vroia sa fuga, numai la 93 sa nu ramana, de altfel munca la 93 devenise plicticoasa, se faceau doar fise de modificari si se rezolvau miile de derogari de fabricatie.

Dar mai e ceva, uneori am inclinarea sa ma apuc de filozofie de doi bani, chiar acum mi-a venit, nu e nevoie sa ma luati in serios.  Acel ceva s-ar numi poate nevoia de a-ti dovedi tie ca e ceva de capul tau, acel ceva care te face sa renunti la bani sau niste alte avantaje pentru a-ti construi o trotineta, ma rog, Berufung, cum zice neamtu’, chemarea inginerului din tine. Cred ca fiecare dintre noi are niste indoieli privind propriile calitati, se-ntreaba daca ar fi in stare sa rezolve o anumita sarcina, era si cazul meu, desi in oarecare masura IMI dovedisem, la 93, ca sunt un bun inginer, totusi acolo conditiile erau cam stramte, activitatea era intre niste jaloane fixe.
Era clar ca singurul proiect realist, care are sanse sa devina realitate e IAR 99, celelalte erau bazdiganii si astfel am aterizat in aceasta grupa. Speram sa am posibilitatea sa fac tumbe, sa-mi pun in practica toata fantezia si ideile de care eram in stare si din fericire Stefanescu ne-a dat toata libertatea de a crea, mai ales ca marii „manageri” din institut nu prea dadeau atentie acestui proiect.

-va continua-

Un articol Neamtu-Tiganu

Epilog, trist, IAR93. Istoria IAR 93 Vulturul.

Standard

Am ajuns la sfirsit, la sfirsit se trag concluziile. Intrebarea de baza, a fost IAR 93 un avion reusit? La aceasta intrebare se poate raspunde cu un hotarat, NU, IAR 93 nu a fost un avion reusit. De ce?
As imparti cauzele nereusitei in mai multe categorii, prima:
Proiectarea
Nu voi incerca sa-mi(ne) gasim scuze, eram cu totii incepatori.

Alpha Jet

 Fairchild A-10

  • Motorizarea; ar fi trebuit sa fie clar din start ca motoarele pe care le avem la dispozitie, respectiv RR Viper sunt mult prea mici, vorba aiala omu sarac nici caii nu trag. Am incercat sa construim un avion si mai apoi sa-i punem motoare, ceea ce a fost o mare greseala. Ar fi trebuit sa-ncepem exact pe dos, sa construim avionul in jurul, in functie de motoare. Configuratia aleasa pentru instalarea motoarelor a condus la un tub prelungitor, in posterior, extrem de lung si greu si la niste prize de aer complicate si grele. Mult mai eficient ar fi fost o configuratie Alpha-Jet sau chiar Fairchild, cu motoare cumva atasate, s-ar fi obtinut o structura mai usoara.
  • Trenul de aterizare; din motive de cerinta client, respectiv armata, s-a proiectat un tren care sa permita aterizarea pe piste sumar amenajate. Asta a dus la niste roti monstruos de mari, ca de tractor, de joasa presiune. Trenul a fost din aluminiu sudat, ceea ce l-a facut extrem de voluminos. Aceasta a dus la o sectiune extrem de mare in zona fuselajului central, ceea ce a marit dramatic rezistenta la inaintare.
  •  Fuselajul era mult prea lung, ramasesera, la serie, spatii nefolosite, de ex. intre C16-18, ceea ce a adus greutate suplimentara.
  • Ar fi trebuit simplificat la maxim, scos voletul de bord de atac.

Organizarea
Se stie ca organizarea nu e, in general, cea mai mare tarie a romanilor, voi puncta doar cateva aspecte:

  • Hotararea de a infiinta o fabrica de avioane, pe ogor la Craiova a fost, pentru programul IAR93, o catastrofa, tocmai in perioada in care zbura prototipul si se concepea seria, toate fortele erau ocupate sa rezolve probleme elementare de fabricatie, nimeni nu avea capul frei pentru imbunatatiri.
  • de regula un prototip e folosit pentru a invata ceva despre produsul respctiv, pentru a-i descoperi slabiciunile. Din pacate prototipul IAR 93 a fost un obiect de defilare, desi se-nfintase Centrul de incercari in Zbor, condus de Barbalau, totusi a fost foarte slab intrumentalizat si nu a oferit proiectantului informatii suficiente.
  • Industria orizontala nu era pregatita sa sustina un program de aviatie.
  • Nici relatia cu sarbii nu a decurs asa de lin cum ar fi trebuit. In constelatia aceea era foarte greu de impus idei, solutii noi, de imbunatatire, comunicarea era foarte greoaie.
  • Lipsa celor mai elementare informatii din ce se-ntimpla-n lume in domeniu. Odata au fost cativa la Le Bourges, la expozitia de avioane, au facut poze, am studiat pozele alea cu lupa, incercam sa-nvatam din ele. Am vazut Top Gun de cel putin 20 de ori, incercam sa fiu atent la toate detaliile tehnice.

Situatia generala a Romaniei
Cine a trait acele timpuri stie ca totul se reducea la supravietuire. Trebuia sa fi un mare pasionat sa te poti concentra la creativitate, in conditiile in care iarna se lucra cu manusi in mana si cu nelipsita sticla de votca pentru incalzire.
Ma-ncearca o mare parere de rau ca n-am reusit mai mult, totusi am intalnit oameni minunati cu care am fost si sunt prieten de o a viata. Din fericire programul 99 s-a nascut ceva mai norocos.

Si am incalecat p-o sa si v-am spus povestea asa si au trait fericiti pan-la adanci batraneti si daca n-au murit mai traiesc si azi.

Va multumesc pentru atentie!

Un articol Neamtu-Tiganu