Arhive pe categorii: Drone-UAV

MH-6 “Little Bird” pe mare

Standard

MH-6 „Killer egg”

Varianta UAV a elicopterului MH-6 a fost modificata pentru a opera pe mare, de la bordul navelor americane. Recent H-6U, versiunea navalizata a UAV-ului a  testat cu succes un sistem de decolare si aterizare automat, care sa permita utilizarea sa pe mare.

H-6U

MH-6 este deja un elicopter legendar, fiind „on duty” de aproape jumatate de secol, iar varianta sa UAV, MH-6X este in dezvoltare de peste opt ani. In acest moment se lucreaza la varianta navalizata a UAV-ului. Avantajul unui UAV, la bordul unei nave, este evident, mai ales al unu elicopter UAV. Spatiul restrans de care are nevoie, capacitatea de a fi echipat cu foarte multe tipuri de senzori pentru varii misiuni, este considerata de Marina ca fiind foarte potrivita nevoilor sale actuale. Mai ales ca se are in vedere ca aceste aeronave sa fie echipate inclusiv cu armament.

Deocamdata MH-6X este gandit pentru misiuni de recunoastere si transport marfa. Are capacitatea de a transporta aproximativ o tona de cargo, iar datorita lipsei echipajului, drona poate zbura incarcat la maximum 120 de minute, cu 30 de minute mai mult decat varianta sa pilotata.

MH-6X

Numai ca MH-6X are o gramada de competitori, printre care: A 160T de 1.5 tone, Fire Scout, de 1.4 tone, sau S-100 cantarind doua tone, iar S-100 a fost deja echipat pentru operare pe mare.

 

Sursa: strategypage

GeorgeGMT

Iar chinezii subleresc si iar subleresc

Standard

Mai tineti minte RQ-170 drona invizibila inainte de a devenit CEA mai vizibila drona din lumne?! Asta bineinteles, dupa ce americanii au negat ca ar fi pierdut-o, iar iranienii au scos-o pe televiziuni?! Aia de americanii l-au pus pe Obama s-o ceara inapoi, si iranienii le-au trimis o miniatura?!

RQ-170, inainte de…autopsie

Deci o mai tineti minte?! Bravo bre, pentru ca se pare ca nici chinezii, buni prieteni cu iranienii si mari amatori de suveniruri, nu au uitat-o. Ci chiar am putea sa sustinem chiar contrariul, in cel mai pur stil. Asa de mult le-a picat cu tronc frumoasa drona americana, chinezilor, incat acestia s-au strans mai multi, cam saptispe la un loc, si-au luat bilet de avion si…la Teheran birjar, la Teheran….si dusi au fost! Bineinteles ca pe langa aparatul de facut poze, asa de-o aminitre de aratat nepotilor, si-au luat chinezii si cateva sublere cu ei, asa sa fie acolo.

Astfel aflam, fara nici o urma de surprindere, ca o delegatie de…turisti chinezi se afla deja la Teheran intru scopuri nu foarte placute lu’ Varu’ Sam, mai clar si mai pe romaneste, sunt la furat.

Prima inspectie a Sentinelului a fost facuta de expertii chinezi la doar patru zile de la capturare, insa atunci baieti au facut doar liste cu ce cred ei ca le trebuie de pe drona americana, sa duca si ei acasa la nepoti si la neveste. De  aceasta data sunt insa ceva mai hotarati, in sensul ca se vor executa cercetari serioase asupra aparatului, si mai mult decat atat, chinezii au OK-ul iranienilor sa ia cu ei si ceva echipamente de pe RQ-170.

Numai ca sunt ceva probleme cu Rusia, care si ea doreste anumite componente din Sentinel, iar drona ghinionista americana se pare ca este prea mica pentru satisfacerea nevoilor onoratei clientele, basca ca si Iranul are de gand s-o traga la copiator. Biata drona.

Acum se pare ca Iranul a facut o cerere oficiala catre SUA pentru ca americanii sa reia zborurile de supraveghere deasupra Iranului cu alt aparat RQ-170…sa le ajunga domne la toti! 🙂 🙂 Americanii, politicosi, au raspuns, pomenind de mai multe ori si chiar in mod repetat, de ceva mame si matusi, unchi si niste surori nu tocmai fecioare, pe care se pare, iranienii, chinezii si rusii, le-ar avea… 🙂

 

Sursa: china-defense

 

GeorgeGMT

Cassidian merge inainte cu Baracuda

Standard

Desi toata lumea este cu ochii pe dronele americane, europenii s-au hotarat sa micsoreze si in final sa elimine ecartul in tehnologia si folosirea dronelor. Lider in acest proiect este divizia de UAV-uri a EADS, Cassidian, care isi continua cu inversunare testele cu cel mai nou membru al familiei: Baracuda.

Acesta drona propulsata de un turbofan si incorporand tehnologie  stealth are un scop dual.

Pe de o parte proiectul Baracuda este unul real, unul la capatul caruia se asteapta ca drona europeana sa intre in dotarea armatelor de pe Batranul Continent, iar al doilea scop, poate chiar mai important dacat primul, este acumularea de experienta si testarea de noi tehnologii si in acelasi timp, eficientizarea proiectarii si producerii acestora, din punct de vedere financiar.

Cum Europa a ramas in urma cu dezvoltarea tehnologiei dronelor si a tehnologiilor adiacente, fata de Israel si SUA, Baracuda este privita ca un mare pas in fata, pas care ca scop scaderea decalajului.

In testele executate pana acum cu succes de catre Baracuda, s-a reusit o serie de zboruri autonome, teste de comunicatie cu alte drone sau alte avioane si echipmament e de la sol, s-au facut experimente de autocontrol si alegerea te tinte si protocoale de urmat, de catre drona, fara interventie umana, si de asemenea s-a reusit si o aterizare complet automata.

Pana acum in zborurile de test Baracuda a avut drept partener de zbor un avion Learjet, care a simulat cea dea doua drona. Ideea inginerilor europeni este foarte abitioasa. Ei spera ca un anumit numar de Baracude sau alte UAV-uri dezvoltate ulterior, sa poate fi trimise deasupra unui teatru de lupta, iar odata intrate in misunea de patrulare, dronele sa fie cu totul autonome, sa ia singure hortarari, sa-si repartizeze singure misiuni.

Astfel una dintre ele poate fi observator, iar alte cateva sa fie inarmate si impreuna sa survoleze/controleze un teritoriu cat mai mare, avand la baza misiuni doar parametri generali, dar putand lua singure hotarari, putand comunica una cu alta si cu trupele de la sol, sprijinind prin observare sau chiar prin actiuni de lupta alte drone, avioane, sau trupe la sol, complet autonom.

Proiectul Baracuda nu este doar o alta drona, este ceva cu totul si cu totul nou, o generatie complet diferita de vehicule autonome, fara pilot, o noua familie de UAV-uri cum nu s-a mai vazut. Cel putin deocamdata EADS-ul este foarte multumit de progresele facute in dezvoltarea tehnologiei si spera ca ecartul dintre industria europeana a UAV-urilor si cele insraeliene si americane sa fie in scurt timp doar istorie.

 

Sursa: defensenews

 

GeorgeGMT

Sa mai ,,aruncam” un ochi prin gradina altora

Standard

Discutam despre fascinanta Georgie (ma refer doar la industria militara – nu as vrea sa traiesc acolo) si incepem cu Didgori.

Un blindat pe roti ce este produs in 3 versiuni.

Inca de la inceput sunt convins ca georgienii folosesc piese de import (motoare, gadget-uri, arme din tabara NATO si cele rusesti sunt contrafacute sau cumparate din Ucraina).

In poza de mai jos gasim un minigun actionat manual pe Didgori 2. Masina are o armura de nivel 2, motor turbo disel 450 c.p., 4×4, viteza maxima 120 km/h si o autonomie de 500km

 

Didgori 3 este cea mai mare versiune. Prezinta aceleasi calitati ca si versiunea anterioara. Arma principala este o mitraliera great (tip NSV) ce poate fi actionata manual, dar si din cabina folosind sistemul performant de tintire.

 

Masina de infanterie, Lazika are o armura de nivel 4 (partea din spate 2 sau 3), arma principala este un tun 23×152 mm, autonomia este de 400 km, viteza 70 km/h si poate transporta un echipaj de 11 membri.

ZCRS 122 seamana mai mult cu BM 21 Grad, dar expertii considera ca este vorbe de un transfer de tehnologie din Polonia. Este copie a WR-40 Langusta, nu doar rachetele, ci si sistemul de tintire a fost incorporat in sistemul georgian.

Camionul are o armura de nivel 2, poate transporta un echipaj de 5 militari, tractiune 6×6, autonomie 500 km, viteza maxima 80 km/h.

 

2B14 Podnos 82 mm de origine ruseasca se produce si in Georgia, la fel ca si 2B11 Sani 120 mm.

 

UAV-ul georgian poate zbura timp de 8 ore (mi se pare cam mult, dar alta sursa nu am –Wiki), altitudine intre 100-1300 m , viteza intre 60-160 km/h, camera dubla, aparat foto, camera termica, aparat foto in IR. Daca aparatul nu e conceput de israelieni eu ma las de ,,meserie”.

 

Carabina G5 este considerata o copie a americanei M4. Caracteristicile sunt similare.

 

 

Sa nu uitam si de camioanele Roman, sistemele SPYDER, LAROM si AG-40; aflate si ele in arsenalul georgian.

 

vezi de la minutul 1:54

 

Surse foto: militaria.ge

 

 

 

 

Nero Flash

 

UAV-uri romanesti

Standard

UAV-uri romanesti: Hirrus

Cu ocazia expozitiei Eurosatory 2012, doua firme romanesti, TeamNet si AFT (Autonomous Flight Technology) au prezentat un nou UAV destinat aplicatiilor militare si civile de recunoastere fotografica, cautare-salvare si cartografiere: Hirrus.

UAV-ul este de tip aripa zburatoare cu elice propulsiva antrenata de un motor electric. Un al doilea motor poate fi montat in tandem pentru antrenarea unei elice tractive. Hirrus este lansat de pe o  rampa si recuperat cu ajutorul unei parasute.

 

Are o sarcina utila de 0.7kg, sub forma unei platforme giro-stabilizate retractabile, o greutate totala de 7kg, o raza de actiune de 15km/30km (in functie de modul de control) si o altitudine maxima de zbor de  3.000m. Viteza maxima atinsa este de 130km/h, viteza de croaziera este de 90km/h si  autonomia maxima de 180min.

Variante Hirrus - Sursa : www.aft.ro

Variante Hirrus – Sursa : http://www.aft.ro

 

Hirrus pe rampa de lansare - Sursa : www.aft.ro

Hirrus pe rampa de lansare – Sursa : http://www.aft.ro

 

 

Detalii turela senzori - Sursa: www.aft.ro

Detalii turela senzori – Sursa: http://www.aft.ro

 

Hirrus - Sursa: www.aft.ro

Hirrus – Sursa: http://www.aft.ro

AFT (Autonomous Flight Technology / Another Flying Team) este cunoscuta pentru avioanele fara pilot Soim 1&2 folosite atat pentru tractarea manselor cat si ca tinte propriu-zise pentru tragerile aeriene. Exista informatii, neconfirmate insa, care ar indica si implicarea in proiectul mini-UAV SACT-5 Boreal.

 

Sursa: Tehnomil.net

 

 

UAV-uri romanesti: Argus XL merge inainte

Desi la un moment dat parea tras pe o linie moarta, unul dintre cele mai interesante proiecte de UAV romanesti, Argus XL, face acum parte dintr-un Sistem de Supraveghere si Recunoastere (SISUAR) complet dezvoltat de INAV Bucuresti.
Scopul proiectului este folosirea unei platforme UAV si a unei statii de sol pentru culegerea de imagini video in timp real in raza de acoperire radio directa (<200km) sau stocarea lor in afara acestei raze si transferul lor ulterior la sol.

Argus XL
Domeniile de utilizare sint misiunile de tip IMINT, detectarea si monitorizarea obiectivelor de interes, supravegherea frontierei precum si misiunile de cautare-salvare.
Conform cerintelor proiectului, componenta UAV a sistemului trebuie sa asigure o viteza maxima de 200km/h si o masa de decolare mai mica de 150kg, parametri care sint indepliniti de Argus XL.

La  final, o comparatie intre Argus XL si echipamentul cel mai apropiat ca performante aflat (inca) in dotarea curenta a Armatei, AAI Shadow RQ-7 600:

Shadow 600   Argus XL
Lungime                           4.79m              4.1m
Anvergura                        6.83m              5m
Sarcina Utila                   41kg                  40kg
Greutate Maxima           265kg               140kg
Putere Motor                   52CP                20CP
Viteza Maxima                200km/h        230km/h
Anduranta                        12-14hr
Raza de actiune               200km

Conform Jane’s, aparatele Shadow romanesti au fost livrate ca parte a unei tranzactii in valoare de USD20mil si au fost dotate cu echipamente de origine Infametrics (camera video de zi + camera termoviziune).
Daca tinem cont de necesitatea achizitiei unor UAV-uri asemanatoare pentru refacerea stocului si de faptul ca este foarte probabil ca pretul actual al unui sistem complet Shadow 600 sa fi crescut fata de momentul achizitiei lotului initial, alternativa domestica Argus XL devine interesanta, atat timp cat si performantele sint comparabile.

 

Sursa: Tehnomil.net

Barracuda mai aproape de operationalizare

Standard

Drona celor de la Cassidian, Barracuda UAS (Unmanned Aerial System), a trecut cu succes o serie de zboruri de incercare. In 2012 drona  a executat cinci zboruri de test, verificandu-se cu aceasta ocazie modul in care Barracuda poate colabora cu o alta drona in zbor.

In zborurile de testare s-au simulat diverse scenarii, in care pe rand, cele doua aeronave au executat diverse misiuni sprijinidu-se una pe alta, completandu-se reciproc, sau chiar schimband rolurile, actionand total corelat, una cu cealalta.

In aceste teste partenerul de simulare al Barracudei a fost un avion obisnuit Learjet, care a tinut locul celei de a doua drone. Cu aceasta ocazie, s-a verificat capacitatea sistemelor utilizate pe viitoarele drone, capacitatea de  comunica intre ele, de a-si asuma sau impartii sarcinile si misiunile, total autonom. S-a reusit chiar si o aterizare autonoma a Barracudei, fara interventie umana.

De asemenea se are in vedere si modificare datelor misiuni, in timpul zborului, a tintelor sau a parametrilor, folosindu-se o retea data-link intre mai multe tipuri de drone: drone de observare, de culegere de informatii sau drone de atac inarmate, si totul va fi executat fara interventie umana, in baza parametrilor de baza ai misiunii respective. Mai mult decat atat, in timpul misiunilor aparatele pot schimba rolurile intre ele, in functie de evolutia evenimetelor in teatru. Este, in esent, un sistem inteliget si autosuficient de supraveghere si interventie, care nu necesita urmarirea pas cu pas a misiunii de catre operatori umani.

Sistemul Barracuda este un sistem modular, usor adaptabil gandit sa opereze impreuna cu mai multe categorii de arme, atat de la sol cat si aeriene, controlate de piloti umani sau nu.

 

Sursa: defencetalk

 

GeorgeGMT