Arhive pe etichete: artileria romana

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: ARTILERIA DE COASTA(3)

Standard

Dupa WW II, la inceputul anului 1948, bateriilor de coasta CAROL si ELISABETA, li s-a schimbat numele in HORIA si CRISAN. La 1 octombrie 1948, au fost infiintate regimentele: nr.1 Artilerie de Coasta si nr.2 Artilerie Usoara de Coasta.

Din anul 1953, sectoarele maritime infiintate la 1 august 1949 (Sectorul Maritim nr.3 –Constanta si Sectorul Maritim nr.4 –Mangalia) au fost desfiintate, fiind inlocuite cu doua divizioane: Constanta Sud, avand punctul de comanda la Movila Sara si zona de responsabilitate cuprinsa intre 2 Mai-Agigea, compusa din doua baterii de calibrul 130 mm, de fabricatie sovietica; Constanta Nord, avand punctul de comanda la Uzina Electrica din Constanta si zona de responsabilitate pana la Capul Midia, compusa din doua baterii, fiecare dispunand de cate 4 tunuri, de calibrul 130 mm, de fabricatie sovietica –una la Uzina Electrica/Soveja si una la Midia.

KS-30

Din anul 1965, Artileria de Coasta a avut pana pe la inceputul anilor *90 in dotare, tunuri sovietice KS-30, de calibrul 130 mm. Acesta a reprezentat ultimele tunuri din dotarea Artileriei de Coasta romane, in prezent, aceasta structura a Marinei Romane este desfiintata.

Tunul KS-30, este de fapt tun AA, avand bataie si calibrul mare, fiind dispus pe platforma de transport cu doua osii, fiecare dintre ele avand cate doua roti.

Afetul tunului avea 4 falcele rabatabile, cu ajutorul carora era calat, si de pe care se executa tragerea. Nu avea frana de tragere, avand inchizator semiautomat de tip “pana laterala”.

PUAZO 30

Era dotat cu dispozitiv de reglare automata a focoaselor, iar ochirea in directie si in inaltime se putea executa normal sau electric. Munitia pentru acest tun a fost asimilata in fabricatie la UM. Tohan.

Tunul, putea fi folosit si in trageri AA, dispunand de sistem de conducere a focului de tip PUAZO-30, si radar de urmarire si detectie,SON-30 (cu scanare in banda I/J –de la 8-60 GHz, avand antena polarizata orizontal. Radarul se gasea pozitionat, de obicei, la 200 m de tunul KS-30). Din pacate,Romanianu a achizitionat odata cu tunurile KS-30 si sistemele descrise mai sus.

Cu toate acestea, in anul 1988, la IOR Bucuresti, a fost realizat un telemetru cu laser, ce era destinat Artileriei de Coasta, numit TLAC –Telemetru Laser pentru Artileria de Coasta, acesta masurand rapid si precis distanta pana la tintele navale, avand bataia maxima de peste 20 km. A fost utilizat de catre Artileria de Coasta pentru cresterea probabilitatii de lovire a tintelor navale –dar telemetrul a fost construit in numar mic, probabil 5 unitati.

SON 30

TLAC-se compunea din: telemetrul propriu-zis, goniometrul fixat pe trepied, cutia cu acumulatori, cabluri si accesorii. Laserul functiona pe lungimea de unda de 1,06 micrometri, fiind invizibil in infrarosu. Pulsurile laser emise aveau puterea de 4 MW, durata lor fiind de maxim 20 de nanosecunde, fiind operational intre -30º/+50º. Alimentarea cu current se facea de la acumulatori Ca-Ni de 24V, avand inclusiv redresor pentru incarcarea bateriilor. Telemetrul laser era utilizat de catre un singur operator, iar acuitatea masurarii distantei pana la tinta era de 95% -datele obtinute de catre postul de telemetrare-observare, erau prelucrate in postul de comanda cu ajutorul unui calculator balistic de provenienta sovietica, fiind transmise corectiile de ochire la baterie, printr-un sistem de transmisie numeric-cifrat, cu ajutorul statiilor radio de productie romaneasca, R-1070 (20-70 MHZ, fiind produs prin anii *70)/R-3250.

KS-30, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 130 mm, 64 calibre; greutatea pentru lupta 23500 kg; greutatea pentru miscare 29000 kg; camp de tragere orizontal de 360º; camp de tragere vertical de la -3º/+88º; greutatea proiectilului 33 kg, lungimea loviturii 1,55 m, greutatea loviturii 61,1 kg; viteza initiala a proiectilului 950 m/s; bataia maxima orizontala 27500 m; bataia maxima verticala 20600 m; regim de tragere 12 lovituri/minut, avand focoase percutante si fuzante; servanti 10!

 WW

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; Muzeul Marinei Romane;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru);

Surse date: http://www.cartula.ro/forum/topic/3143…romaneasca/page__st__100 .

 

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: CETATEA BUCURESTILOR (2)

Standard

 

Obuzierul GRUSON, calibrul 120 mm, model 1888, s-a aflat initial in dotarea bateriilor de cetate cu cupole fixe (46 de exemplare): Namoloasa -16 piese pe linia a II-a; Galati -17 piese pe linia a III-a; Cernavoda -3 piese si probabil, la Silistra si Turtucaia.

  Odata cu desfintarea Cetatii Bucurestilor din anul 1916, 36 de obuziere au fost montate pe afet, intrand in dotarea Regimentului 4 Artilerie Grea, iar restul, la celelalte 4 baterii de artilerie grea, participand la luptele duse de catre Armata Romana in WW I (la data de 1 ianuarie 1918, mai erau inca operationale 20 de obuziere GRUSOB, calibrul 120 mm).

Obuzierul GRUSON, calibrul 120 mm, model 1888, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 120 mm; greutatea tevii cu inchizator 500 kg; lungimea tevii cu inchizator tip “pana” -1560 mm; greutatea proiectilului 16,3 kg; viteza initiala a proiectilului 287 m/s; bataia maxima 5100 m.

Tunul KRUPP, calibrul 150 mm, model 1885/1891, s-a aflat in dotarea Cetatii Bucurestilor, cel mai probabil din anii 1890/1891. Acesta, a fost montat initial, astfel: in cupole cu una sau doua tunuri, model 1891, sistem SAINT-CHAMOND (18 cupole cu un tun si 10 cu doua tunuri -28 de cupole in total); in cupole cu doua tunuri, model 1891, model CREUSOT si MONTLUCON (cate 13 cupole din fiecare model). Ca urmare a faptului ca cel de-al doilea tun din cupola era dezechilibrat in urma tragerii celui dintai, o parte dintre aceste tunuri au fost mutate ulterior in cupole individuale.

Obuzier Krupp, calibrul de 150mm, model 1885

Cupola cu doua tunuri avea diametrul de 5,7 m, calota de metal cu grosimea de 24 cm, fiind o constructie complexa si moderna pe trei nivele, deservita de 20 de militari (14 militari la cupola cu un tun). Dispunea de ventilatoare destinate aerisirii si un lift –dispus in centru, cu care era ridicata munitia necesara fiecarui tun si instalatie electrica ce folosea acumulatori.

Tunurile erau prevazute cu trei frane de recul (acestea erau umplute cu glicerina si arcuri) care aduceau piesa in baterie dupa tragere (daca acest lucru nu se realiza, o alarma compusa dintr-o sonerie electrica semnala defectiunea). Intre cele doua tunuri, cupola era prevazuta cu o trapa prin care se ridica o mica turela destinata observarii campului de lupta (la cupola SAINT-CHAMOND, aceasta trapa se gasea in partea dreapta). La partea din spate, turela avea un locas prin care se executa ochirea atunci cand aceasta era intoarsa cu 180º pe timpul incarcarii tunurilor (ochirea se facea cu un inaltator tip “tel-cautare”), iar la revenirea acestora pe directia de tragere, tinta era vizata putandu-se deschide imediat focul.

In total, Cetatea Bucurestilor a avut in dotare 88 de tunuri fixe si 6 mobile de asediu. Dintre acestea, pana pe data de 15.08.1916, 31 de piese au fost montate pe afete realizate in tara (greutatea unui asemenea tun era de 6017 kg), intrand in dotarea artileriei de camp; numarul acestora ajungand la 66 de exemplare, pana pe data de 1 ianuarie 1918.

Tunul avea urmatoarele caracteristici: calibrul 150 mm, 25 calibre; greutatea tevii cu inchizator 3600 kg; munitie folosita: obuz “ordinar”, ruptura-beton, srapnel; greutatea obuzului “ordinar” 31 kg, darea focului facandu-se cu stupila; incarcatura folosita: cartus fara tub metalic in greutate de 9 kg; viteza initiala a proiectilului 520 m/s; bataia maxima 10000 m.

Krupp, calibrul 210mm

Obuzierul KRUPP, calibrul 210 mm, model 1886/1916, era un obuzier de asediu cu tragere repede, ce a fost in dotarea Cetatii Bucurestilor (10 exemplare montate in cupole GRUSON, model 1888/26 de exemplare montate in cupole MONTLUCON, model 1891).

Cupolele obuzierelor erau montate pe un suport de fonta intarita, numita “antecuirasa”, fiind destinata protejarii bazei cupolei. Aceste cupole aveau diametrul interior de 3,6 m, iar “antecuirasa” era de 4,8 m, avand calota cu grosimea de: 20 cm (cupola GRUSON)/24 cm (cupola MONTLUCON). Erau confectionate din bucati de fier laminat, asamblate prin buloane, cupola fiind dispusa pe trei nivele ce coborau pana la adancimea de 4,37 m. Ambrazura obuzierului era protejata de un obturator din fonta (la turela MONTLUCON acesta era din bronz si cauciuc).

In dreapta ambrazurii se afla o deschuzatura prin care se executa ochirea, folosindu-se in acest sens, un inaltator cu tel, iar pentru ochirea in inaltime erau folosite instrumente, precum: cercul gradat, arcul gradat si cadranul. Toate mecanismele de ochire erau mecanice.

De asemenea, turelele erau dotate cu lifturi si ventilatoare mecanice, in numar de doua: unul facea legatura intre magazia de munitie de la nivelul 3 si etajul 2, iar celalalt, facea legatura intre etajul 2 si primul nivel.

Comunicarea intre nivelele 1,2 si 3 se facea prin tuburi acustice prevazute la capete cu palnii, personalul fiind compus din 10 servanti la turelele tip GRUSON si 12 servanti la cele tip MONTLUCON.

Obuzierele de 210 mm au fost demontate in anul 1916 si puse pe afete realizate in tara, intrand in dotarea artileriei de camp si a artileriei grele. In 1917 figurau in evidentele militare, 3 baterii de obuziere de acest calibru, in dotarea Regimentului 2 Artilerie Grea, ulterior stocate si scoase definitive din inzestrare in anul 1930.

Obuzierul KRUPP, calibrul 210 mm, model 1886/1916, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 210 mm; greutatea 12000 kg; munitie folosita: obuze de fonta de 91 kg obuze de otel de 140 kg, obuze “mina” sau “torpila” cu lungimea de 1,12 m si 160 kg, srapnele de 91 kg ce contineau 2600 de gloante; darea focului se facea cu stupila; incarcatura folosita: pulbere de azvarlire tip C 68, constituita in 12 subancarcaturi; bataia maxima 6900 m.

Tunul model 1887 si mortierul model 1888, calibrul 120 mm, sistem GRUSON, au fost in dotarea liniei a III-a din sectorul Focsani (15 baterii). Erau dispuse in cupole alaturi de cate doua mortiere GRUSON de constructie sferica, de acelasi calibru (42 de mortiere in total), deservite de cate doi militari.

Dupa demontarea din cupole in anul 1916, aceste guri de foc au fost stocate, nefiind folosite in luptele duse de catre Armata Romana in WW I.

Tunul GRUSON, calibrul 120 mm, model 1887, avea bataia maxima de 7200 m, tragand cu proiectile explozive de 16,1 kg, avand viteza initiala de 470 m/s.

Mortierul GRUSON, calibrul 120 mm, model 1888, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 120 mm, 7,5 calibre; lungimea tevii 908 mm; greutatea tevii 1000 kg; camp de tragere vertical de la 30º/60º; greutatea proiectilului 16,4 kg; viteza initiala a proiectilului 182 m/s; bataia maxima 2700 m.

Krupp, calibrul 150mm, model 1891

Povestea achizitionarii acestor turele, este una deosebit de interesanta! Planurile initiale ale Cetatii Bucurestilor, prevedeau cupole blindate, Armata Romana dorindu-si ca acestea sa fie cat mai performante si cat mai rezistente.

Ca urmare, ofiteri romani au participat la demonstratii in vederea luarii unei decizii cu privire la tipul si provenienta acestor cupole, ce au avut loc in urmatoarele locatii: Spezia (Italia, 1882-1884), Ochta (St. Petersburg/Rusia, 1882), Shoeburynes (Anglia, 1882-1883), Copenhaga (Danemarca, 1883), Saint-Chamond (Franta, 1884), Buckau (Germania, 1882-1884), fara a se lua insa nicio decizie clara.

Insa, in anul 1884 (posibil in luna iulie), ministrul de razboi de atunci, generalul Stefan Falcoianu, a adresat unor firme din Franta si Germania –state ce erau considerate foarte avansate in constructia de turele si blindaje- invitatia de a participa la demonstratii cu produsele lor, de aceasta data, organizate in Romania. Invitatiei sale i-au raspuns un numar de doua firme -SAINT-CHAMOND din Franta si BUCKAU-MAGDEBURG din Germania- care au si incheiat contracte de participare cu statul roman (7/19 noiembrie 1884, francezii; 2 decembrie 1884, germanii).

Model 1887

In urma contractelor, locasele afetelor cuirasate franceze si germane, au fost construite pe campul Cotroceniului, de catre firmele: ARBEN&WOLF (pentru germani, sub indrumarea inginerului-arhitect, A.Berthet) si SAINT-CHAMOND (pentru francezi, sub supravegherea maiorului A.Mougin si a inginerului Odin). Montajul ambelor cupole s-a incheiat in luna noiembrie 1885, piesele sosind intarain luna septembrie, fiind supravegheata cu deosebit interes, de catre M.S Carol I.

In perioada 6/18 decembrie 1885-11/23 ianuarie 1886, au avut loc experientele si demonstratiile capabilitatilor celor doua tipuri de turele, francezii prezentand o cupola tip MOUGIN (de forma cilindrica, echipata cu doua tunuri lungi, DE BANGE, calibrul 155 mm) iar germanii, una de tip SCHUMANN (cu calota semisferica, pentru doua tunuri KRUPP fretate, calibrul 150 mm).

Comisia de validare a experimentelor, era compusa din: generalul Eracle Arion –presedinte; coloneii Anton Berindei, Nicolae Dumitrescu –Maican; maiorii George Gramaticescu, M.Boteanu; capitanii Constantin Coanda, Ioan Culcer; toti acestia fiind asistati de catre generalul H.A Brialmont, alaturi de o suita numeroasa de ambasadori si atasati militari, ofiteri si specialisti straini, din: Belgia, Anglia, Olanda, Danemarca, Germania, Austro-Ungaria, Franta, Rusia si Turcia (este oarecum stranie decizia de a se permite tuturor acestora sa participe la demonstratii, deoarece se pare ca planurile ce trebuiau sa fie secrete ale Cetatii Bucurestilor si armamentul acesteia, erau in mod inevitabil compromise, inca din start. Se pare, dupa unele informatii, ca invitarea tuturor acestor ambasadori, atasati militari, ofiteri si experti straini, s-a facut la dorinta expresa a Regelui Carol I).

ACCESORII KRUPP

Turela franceza MOUGIN, destinata a fi armata cu doua tunuri lungi, DE BANGE, model 1877, calibrul 155 mm, era proiectata de maiorul Adolphe Mougin, si construita de catre firma “Compagnie des Hauts-Forneaux, forges et Acieries de la Marine et des Chemins de Fer” din localitatea Saint-Chamond-Loire (numita si turela tip SAINT-CHAMOND). Aceasta turela avea greutatea totala de 151215 kg, iar pretul acesteia –ce includea fabricarea, transportul si montajul- se ridica la suma de 374845,80 lei aur.

Cupola germana de tip SCHUMANN, pentru doua tunuri KRUPP fretate (cercuite), calibrul 150 mm, 25 calibre, era proiectata de catre maiorul Maximilian Schumann, fiind construita de catre firma “H. Gruson –Eisengiesserei&Machinenfabrik Buckau-Magdeburg” din localitatea Buckau-Magdeburg (aceasta turela mai este cunoscuta si ca turela tip GRUSON). Turela, avea greutatea totala de 111000 kg, iar pretul acesteia – ce includea fabricarea, transportul si montajul- se ridica la suma de 296271,35 lei aur.

In cadrul experimentelor, fiecare tun din ambele tipuri de cupole, a tras cate 200 de proiectile asupra unor tinte din poligonul Cotroceni, urmarindu-se stabilirea preciziei si a rapiditatii focului, iar turelele au fost bombardate cu tunuri de 150 mm (DE BANGE si KRUPP), precum si cu mortiere de 210 mm (KRUPP), pentru a se stabili nivelul de rezistenta al acestora. Datorita complexitatii lor, experimentele au fost considerate de catre invitati, citez: “Cele mai complete si mai remarcabile ce s-au intreprins asupra cuirasamentelor terestre”.

Concluzia la care s-a ajuns era ca ambele tunuri, nu corespundeau in totalitate cerintelor, discutiile prelungindu-se pana in anul 1888, cand, intr-un final, au fost achizitionate ambele tipuri de turele. Pentru detalii cu privire la povestea turelelor, dar si a Cetatii Bucurestilor, recomand acest link: www.mapn.ro/smg/SIA/Document_nr4_2008.pdf

Cetatea Bucurestilor, a fost, pe langa scandalurile si acuzele de coruptie si depasire a bugetului alocat constructiei forturilor din acele timpuri, si protagonista unei actiuni de spionaj. Este vorba de vanzarea-cumpararea planurilor Fortului Jilava (a carui constructie a inceput in anul 1886), despre care vom vorbi insa, in articolul urmator.

 

  WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; Muzeul Militar National;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

www.mapn.ro/smg/SIA/Document_nr4_2008.pdf

canonspgmww1guns.canalblog.com/…/p90-…

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: ARTILERIA DE COASTA(2)

Standard

In urma Ordinului ministrului de razboi, nr.15029, Marina Regala Romana (MRR), la inceputul anilor *20, avea in compunerea sa: Apararea Fixa Fluviala si Apararea Fixa Maritima. Aceste doua structuri incorporau si artileria marinei.

Apararea Fixa Fluviala, avea in compunerea sa Regimentul Artileriei Fluviale, infiintat in data de 17 noiembrie 1920, in urma reorganizarii. Acest regiment, avea in compunerea sa 28 de tunuri, ce formau “bateriile flotante”, fiind dispuse pe slepuri, dupa cum urmeaza: 8 slepuri, cu cate un tun OBUCHOV (152,4 mm, de fabricatie ruseasca. Acestea fusesera capturate odata cu slepurile rusesti abandonate, in anul 1918. Tunul era depasit, neavand legatura elastica moderna iar afetul era prevazut cu un sistem de frana de tragere, compus dintr-un cilindru umplut cu ulei ce se fixa pe platforma de lemn pe care statea tunul si un piston legat la afet. Avea doua limitatoare de recul sub forma unor rampe inclinate din lemn, ce se introducea la rotile tunului. Avea precizie buna, greutate de 5430 kg si bataie maxima de 14200 m) fiecare; 4 slepuri,fiecare cu cate 4 tunuri frantuzesti SAINT CHAMMOND, de calibrul 120 mm; 2 slepuri, fiecare avand cate doua tunuri OBUCHOV, de calibrul 101,6 mm. Aceste slepuri aveau rolul de a controla cursul inferior al Dunarii, gasindu-se la Sulina (cea mai mare parte a lor), precum si la Braila si Galati.

Apararea Fixa Maritima, se compunea din bateriile de coasta ale Marinei, avand sediul la Constanta si misiunea de a apara litoralul romanesc. Acesta era impartit in mai multe sectoare ce se intindeau de la Balcic pana la Limanul Nistrului, dupa cum urmeaza: sectorul Maritim nr.1 Sud (Balcic-Gura Portitei), ce a avut in dotare si tunurile ARMSTRONG, calibrul 152 mm, ce proveneau de la distrugatoarele, MARASTI si MARASESTI (incepand cu anul 1926). In cadrul acestui sector, s-a infiintat dealtfel, prima baterie de coasta, in locatia numita “Tataia” (langaConstanta), ce in WW I fusese un punct fortificat german. Avea in dotare 4 tunuri ARMSTRONG, de calibrul 152 mm, ce fusesera demontate de pe fostele distrugatoare MARASESTI si MARASTI (ambele fusesera cumparate din Italia in anul 1920, fiind casate abia in 1961); sectorul Maritim nr.2 Nord (Gura-Portitei –Limanul Nistrului), compus din: 2 tunuri OBUCHOV (calibrul 101,6 mm, rusesti), alte 3 tunuri de aceeasi marca si calibrul la Sulina, precum si o sectie plutitoare de tunuri calibrul 152 mm, OBUCHOV. Ulterior, bateria “Tataia” a primit numele de “Tudor”. In anul 1944, ea mai avea inca in dotare tunurile ARMSTRONG, la fel ca bateriile “Aurora” si “Vlaicu” aflate la Mangalia.

Distrugatorul Marasesti

Tunurile ARMSTRONG, erau deservite de cate 8 servanti, avand o greutate de 3230 kg, bataia maxima cuprinsa intre 9000-11000 m, greutatea proiectilului de aproximativ 21 kg si regim de foc de 5-6 proiectile/minut. Se mai gaseau in dotarea acestei baterii si tunuri ARMSTRONG, calibrul 76 mm, deservite de cate 6 servanti, cu o greutate de aproximativ 600 kg, viteza initiala a proiectilului de 670 m/s, regim de foc de 15 proiectile/minut si bataie maxima cuprinsa intre 9000-11000 m.

 

 Tunuri Armstrong, calibrul 76mm

Bateriile de coasta existente au fost modernizate substantial intre 1933-1934, astfel: s-a consolidat malul litoral unde se gaseau amplasate tunurile bateriilor; s-a introdus in amplasamente curentul electric; s-a modernizat sistemul de transmisiuni al bateriei si s-a realizat legatura telefonica cu Comandamentul Apararii Fixe Maritime.

Incepand cu anul 1939, au fost infiintate noi baterii de coasta, dupa cum urmeaza:

-in comuna Gargalic (astazi, Corbul), compusa din 4 tunuri OBUCHOV, calibrul 152,4 mm. Aceasta baterie era un punct fortificat, avand in componenta sa si o sectie de mitraliere AA de calibrul 20 mm, totul fiind camuflat, figurand drept o microferma;

-bateria “Elisabeta” (bateria cu numarul 3 din compunerea Artileriei de Coasta a Marinei Regale Romane), a avut in dotare 3 tunuri SAINT CHAMMOND, de fabricatie franceza, de calibrul 120 mm, dar au facut parte si din sistemul de fortificatii de la Turtucaia (1916).

Armstrong, calibrul 120mm

Nu cu mult inainte ca Romania sa se implice in WW II, prin Inaltul Decret Regal, nr. 635/01.04.1940, s-a infiintat Divizionul Artilerie de Coasta, cu sediul laConstanta, compus din urmatoarele baterii, a caror tunuri au fost descrise mai sus:

-2 baterii de artilerie AA;

-“Tataia”, avand tunuri de 152 mm;

-Agigea, avand tunuri de 120 mm;

-Midia, avand tunuri de 152 mm;

-Scoala Navala, avand tunuri de 75 mm;

-bateria Plutitoare nr.2, laGalati, cu tunuri de 152 mm;

-Sulina, avand tunuri OBUCHOV, de 101 mm;

-bateria de obuziere de 120 mm si cea de tunuri de 47 mm, ambele la Turnu-Severin.

Odata cu intrarea Romaniei in Axa, din martie 1941, Artileria de Coasta a intrat in subordinea Comandamentului Romano-German, fiind alcatuita din urmatoarele baterii:

-“Mircea”, la Capul Midia, avand tunuri de calibrul 120 mm;

-sectia “Rares”, avand tunuri de calibrul 66 mm, aflata pe dig la Farul Rosu;

-“Tudor”, la Tataia, avand tunuri de calibrul 152 mm;

-“Brancoveanu”, la Viile Mari, fiind dotata cu tunuri de calibrul 75 mm;

-“Elisabeta”, la Agigea cu tunuri de calibrul 120 mm;

-“Aurora”, la Mangalia cu tunuri de 152 mm;

-sectia “Vasile Lupu”, la Mangalia avand tunuri de 75 mm;

-sectia Auto-Proiectoare.

In cadrul Detasamentului Maritim nr.1, la Sulina, se mai aflau operationale bateriile “Stefan” (dotata cu tunuri OBUCHOV, calibrul 101,6 mm) si “Tepes” (L 35, calibrul 120 si 76 mm –ARMSTRONG). Alaturi de ele mai erau operationale inca patru sectii de Artilerie, dupa cum urmeaza: nr.1 (152,4 mm); nr.2 (152,4 mm); nr.3 (AA, 40 mm, BOFORS); nr.4 (at, 47 mm, SKODA).

Skoda, calibrul 47mm

Tunul CANNONE DA 102/35, calibrul 102 mm, de fabricatie italiana, s-a aflat si el in dotare, avand dubla destinatie: AA si de coasta. A fost produs, probabil incepand cu anul 1914, de catre Ansaldo si avea greutatea de 5000 kg, bataia maxima cuprinsa intre 9500-12000 m, la o greutate a proiectilului de 16 kg.

      Cannone, 120mm                                                                                                                     

WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; Muzeul Marinei Romane;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

 

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: OBUZIERELE (3)

Standard

Obuzierul SCHNEIDER-PUTILOV, calibrul 152 mm, model 1910 era modern, tragand lovituri necuplate cu incarcaturi variabile, dispuse in tuburi cartus de bronz.

Armata Romana, a capturat in WW I, 29 de asemenea piese, ce au fost utilizate din anul 1920 de catre Regimentul 2 Artilerie Grea (24 de obuziere), iar din 1936 sunt stocate in rezerva armatei.

Obuzierul avea urmatoarele caracteristici: calibrul 152,4 mm; lungimea tevii 1905 mm, 12,5 calibre; greutatea 2250 kg; inchizator tip “surub”; viteza initiala a proiectilului 381 m/s; greutatea proiectilului 43,5 kg; unghi de tragere orizontal de 6 grade; unghi de tragere vertical de la -1/+42 grade; bataia maxima 8700 m.

Obuzierul SKODA, calibrul 150 mm, model 1934, a fost cel mai modern obuzier greu pe care l-a avut Armata Romana in WW II. El s-a aflat in dotare din anul 1936 (45 de baterii/180 piese), la cate un division subordonat celor 8 regimente de artilerie grea de nivel corp de armata, si la 7 divizioane de artilerie grea independente (51/52/53/54/55/56/57) –fiecare dispunand de cate 12 obuziere.

Obuzierul era tractat auto (cu camioanele SKODA 6 STP6L/6 ST6T), fiind prevazut cu instalatie de franare cu aer si instalatie electrica de semnalizare, ce se legau prin cuple separate la autotractor. Avea inchizator tip “surub” cu cremaliera, manual, avand dispozitiv de obturatie (impiedica pierderea gazelor, deoarece incarcatura de azvarlire nu era introdusa in tub cartus, fiind de tip gargusa cu amorsa completata cu cinci saculeti de pulbere corespunzatori pentru cinci incarcaturi de tragere).

Darea focului se facea cu stupila (nr.1 de 9 mm), care se introducea in locasul din mecanismul de dare a focului dispus in oblonul inchizatorului.

Obuzierul utiliza trei tipuri de proiectile explozive, nr.1-3, cu greutate de 42 kg, fiind deservit de 11 servanti (la varianta modernizata, numarul lor s-a redus la 8). A ramas in inzestrare pana la inceputul anilor *90, si avea urmatoarele caracteristici: calibrul 149,1 mm; lungimea tevii 4026 mm, L 27; greutatea pentru mars 5900 kg; greutatea pentru lupta 5260 kg; viteza initiala a proiectilului 570 m/s; lungimea obuzierului in pozitia pentru lupta 8050 mm, cu teava la zero grade; inaltimea maxima a scutului 2150 mm; latimea obuzierului 2300 mm; greutatea proiectilului 42 kg; unghi de tragere orizontal de 45 grade; unghi de tragere vertical de la -5/+70 grade; cadenta de tragere 3 proiectile/primul minut; bataia maxima 15100 m.

Obuzierul SKODA, calibrul 105 mm, model 1940/43, avea o bataie maxima de 12-13000 m si greutate de aproximativ 1500 kg. Lungimea tevii era de 2510 mm, greutatea proiectilului de 15 kg si o viteza initiala de 450 m/s.

Obuzierul KRUPP, calibrul 105 mm, model LeFH 18/40, a intrat in dotarea Armatei Romane in anul 1943, ca urmare a masurilor de inlocuire a materialului de razboi pierdut laStalingrad.

Obuzierul avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 105 mm; lungimea 2940 mm; lungimea tevii 2710 mm; greutatea 1955 kg; regimul de foc 6-8 lovituri/minut; viteza initiala a proiectilului 540 m/s; unghi de tragere orizontal de 56 grade; unghi de tragere vertical de la -6/+40 grade; bataia maxima 12325 m.

 

WW

 

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

 

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: OBUZIERELE (1)

Standard

Obuzier, este considerat orice piesa de artilerie, cu teava relativ scurta (cu o lungime a tevii de 15-25 de ori mai mare decat calibrul), ce lanseaza proiectilele pe traiectorie inalta si parabolica (curba).

Obuzierul KRUPP, calibrul 120 mm, model 1901, a intrat in dotarea Armatei Romane in anul 1902 la Regimentul 2 Artilerie din Bucuresti (2 baterii/8piese), iar din anul 1903 inca 3 baterii la Regimentele 1/3/4 Artilerie. In 1916, erau in inzestrare 31 de obuziere, ce se aflau la regimentele de artilerie de divizie.

KRUPP, calibrul 120 mm, model 1901, a fost primul obuzier de camp din Armata Romana, ce avea un sistem tip “sapa elastica” ce avea rolul de a fixa piesa in timpul tragerii, permitand revenirea in pozitia initiala de tragere, dupa recul. Sapa mobila era atasata la un mecanism dotat cu un resort puternic, ce era dispus sub monofles, ceea ce facea ca acest tun sa fie denumit “cu tragere accelerata”, avand cadenta mare de tragere.

Obuzierul, din anul 1903, a dispus de aparatul de ochire romanesc pentru tragerile indirecte, cunoscut sub numele de “Goniometru sistem maior, Toma Ghenea”, iar in anul 1915 i s-a montat scut de protectie pentru servanti.

Acest obuzier dispunea initial de munitie cu tub cartus metalic, dar din anul 1916 aceasta a fost modernizata, putand trage cu obuzul-mina de fabricatie franceza, cu caracteristici superioare (proiectil alungit, cu greutate mare si stabilitate marita pe traiectorie).

Obuzierul KRUPP, calibrul 120 mm, model 1901, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 120 mm, 11,6 calibre; greutatea pentru tragere 1065 kg; greutatea pentru mars 1835 kg; greutatea proiectilului 21 kg; greutatea chesonului 1910 kg; inchizator tip “pana” cu deschidere laterala; viteza initiala a proiectilului 300 m/s; bataia maxima 6000 m.

Obuzierul KRUPP, calibrul 105 mm, model 1912 (10,5 cm Haubitze M.12), a fost realizat dupa experimentari si modificari aduse tunului original ce au durat doi ani, de catre ofiterii romani. Acestia, mai modernizasera anterior si tunul KRUPP, calibrul 75 mm, model 1904 (acest tun a fost primul tun de camp din Armata Romana cu legatura elastica, numit si “tun cu tragere repede”. Acesta fusese dotat cu inaltator tip “Goniometrul Ghenea, model 1904”, inventat de catre maior Toma Ghenea, ce intre timp avansase la gradul de locotenent-colonel, fiind directorul Arsenalului Armatei din Bucuresti. Goniometrul Ghenea, montat in locul inaltatorului german original –cu nivela pentru ochirea in inaltime si catare pentru ochirea in directie –permitea inregistrarea corectiei de inclinare a rotilor si modificarea independenta a unghiului de inaltator. Dimitrie Sturdza, ce pe atunci era presedintele consiliului de ministri, numea cu mandrie tunul KRUPP, calibrul 75 mm, model 1904 -“tunul cu tragere repede, model roman”).

Krupp, calibrul 105mm

Obuzierul KRUPP, calibrul 105 mm, model 1912, dupa modificarile aduse de catre ofiterii romani, avea greutate mica si bataie mare, fiind superior celui mai modern obuzier de camp existent in Europa, comportandu-se ireprosabil in WW I – o realizare remarcabila pentru acele timpuri, cand Romania nu avea o industrie de profil.

Armata Romana a primit in dotare acest obuzier in anul 1912 (5 divizioane de artilerie la cele 5 corpuri de armata), intr-un final constituindu-se 5 regimente (30 baterii/120 piese). Obuzierul a participat la luptele duse de catre Armata Romana in WW I, in dotarea regimentului de obuziere din brigada de artilerie de divizie, si avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 105 mm, 14 calibre, 32 ghinturi; lungimea tevii 1470 mm; greutatea 1155 kg; greutatea pentru mars 1900 kg; greutatea proiectilului exploziv 15,7 kg; greutate srapnel 14 kg; inaltimea scutului 1,77 m; viteza initiala a proiectilului 300 m/s; bataia maxima: cu proiectil exploziv 6500 m/cu srapnel 6000 m; camp de tragere vertical de la -5/+60 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

Obuzierul VICKERS, calibrul 114,3 mm, model 1916, era cu “tragere repede”, aflandu-se in dotarea Armatei Romane intre anii 1918-1934, provenind de la armata rusa (54 de piese). S-a aflat in dotarea regimentelor de obuziere din diviziile de infanterie, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 114,3 mm, 15,6 calibre; greutatea proiectilului 15,9 kg; viteza initiala a proiectilului 313 m/s; bataia maxima 6400 m/7500 m; camp de tragere vertical de la -5/+45 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

Obuzierul COVENTRY BL 5 INCHES, calibrul 127 mm, model 1896, a fost folosit de catre Armata Romana (28 piese) in WW I, desi era considerat depasit, ochirea trebuind refacuta dupa fiecare tragere (avea sistem recuperator de tip hidromecanic, dar acesta era imperfect). Avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 127 mm (5 inch), 9,8 calibre; greutatea proiectilului 18,2/22,7 kg; viteza initiala a proiectilului 238 m/s; bataia maxima 6000 m/4500 m; camp de tragere vertical de la -5/+45 grade; greutatea in pozitie 1169 kg.

Obuzierul SCHNEIDER, calibrul 150 mm, model 1912, a fost construit de catre firma franceza, pe baza specificatiilor tehnice emise de catre ofiterii romani. Caietele de sarcini pentru fabricarea acestui obuzier, au fost intocmite de catre un colectiv de specialisti militari romani, compus din: general Georgescu Gheorghe, coloneii Toma Ghenea si Iliescu Dumitru, locotenent-colonelul Rudeanu Vasile si capitanul Petrescu Gheorghe. Datorita faptului ca aceste caiete de sarcini impuse de catre ofiterii romani evaluatori erau deosebit de complexe, mare parte dintre tunurile realizate au fost oprite de la livrare de catre partea franceza, fiind considerate unele dintre cele mai moderne obuziere de camp.

SCHNEIDER, calibrul 150 mm, model 1912

Cu toate acestea, Armata Romana a dispus, incepand cu luna noiembrie 1913, de 2 baterii de tunuri SCHNEIDER (8 piese), ce au constituit primul divizion de obuziere grele (la Cernavoda, fiind destinat apararii capului de pod), iesind din inzestrare in anul 1940.

Obuzierul SAINT CHAMOND, calibrul 155 mm, model 1915, era unul standard cu performante foarte bune. Armata Romana l-a avut in dotare din anul 1917 (14 piese). In 1939 se mai afla inca in dotarea Divizionului 14 Artilerie Grea Independent, inclus ulterior in Regimentul 1 Artilerie Grea Fortificatii.

SAINT CHAMOND, calibrul 155 mm, model 1915

Obuzierul scurt SAINT CHAMOND, 155 mm, model 1915, avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 155 mm, 17,8 calibre; greutatea in pozitie 2860 kg; greutatea proiectilului 41 kg; viteza initiala a proiectilului 370 m/s; bataia maxima 9300 m; limitele ochirii in inaltime de la 0/+40 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

Obuzierul SCHNEIDER, calibrul 155 mm, model 1917, a intrat in dotarea Armatei Romane in acelasi an, avand o cariera lunga. El inca se mai afla in dotare dupa anul 1940, la un divizion de artilerie grea independent. Avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 155 mm, 15 calibre; greutatea in pozitie 3220 kg; greutatea proiectilului 43,5 kg; viteza initiala a proiectilului 450 m/s; bataia maxima 11900 m; limitele ochirii in inaltime de la 0/+42 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

SCHNEIDER, calibrul 155 mm, model 1917

Obuzierul KRUPP-PUTILOV, calibrul 122 mm, model 1909 era modern, avand frana hidropneumatica, recuperator cu arc, bloc inchizator orizontal cu manuire rapida, scut, teava scurta de tip clasic (pentru trageri intre 20/43 grade).

Armata Romana, a avut 125 de asemenea obuziere, ce erau ramase de la armata rusa, utilizandu-le intre anii 1918-1939 la artileria diviziilor din Corpul 1 Armata.

KRUPP-PUTILOV, calibrul 122 mm

Obuzierul avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 121,9 mm, 14 calibre; lungimea tevii 1690 mm; greutatea pentru lupta 1450 kg; greutatea pentru mars 2480 kg; greutatea proiectilului 21,6 kg; viteza initiala a proiectilului 344 m/s; bataia maxima: cu proiectil exploziv 7550 m/cu srapnel 7230 m; camp de tragere vertical de la -1/+43 grade; camp de tragere orizontal de 4 grade; cadenta de tragere 2 lovituri/minut.

 

 

WW

 

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; en.valka.cz/viewtopic.php/t/488 -.
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

 

 

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: TUNURILE DE CAMP (3)

Standard

In anul 1917 a intrat in dotarea Armatei Romane, tunul PUTEAUX, calibrul 75 mm, model 1897, de fabricatie franceza. Acest tun, la vremea aparitiei sale a fost cel mai modern tun de camp din lume, el marcand trecerea definitiva de la tunurile cu tragere “inceata” la cele cu tragere “repede”. Tunul era construit cu un sistem de legatura elastica, hidraulica, ceea ce a facut ca acesta sa aiba o cadenta de tragere mare, de pana la 26 de lovituri/minut, o performanta remarcabila la sfarsitul secolului XIX.

Tunul a fost considerat multa vreme secret militar, datorita inovatiilor sale constructive.

Armata Romana, care in anul 1926 inca dispunea de 126 de tunuri PUTEAUX (21 baterii), l-a folosit si in WW II, la regimentele de artilerie de divizie. Tunul putea utiliza munitie “Schneider”, model 1917, cu o bataie maxima de 11000 m, avand urmatoarele caracteristici: lungimea tevii 2700 mm, 36 calibre; greutatea 1140 kg; greutatea in mars 1970 kg; camp de tragere vertical de la -11/+10 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade; greutatea proiectilului 5,8 kg; greutate srapnel 7,24 kg; viteza proiectilului 522-577 m/s; bataia maxima 8000 m.

Si armata germana l-a folosit in WW II, sub denumirea de “7,5 –cm FK97 (f)” si “7,5 –cm FK231 (f)”.

Tunul lung DE BANGE, calibrul 155 mm, model 1877, s-a aflat in dotarea Regimentului 1 Cetate Focsani, iar dupa desfintarea acestui regiment a fost trecut la Regimentul 1 Asediu din Bucuresti (3 tunuri). Din data de 1 martie 1916, tunurile au fost in dotarea Diviziei 1 Infanterie Turnu-Severin, indeplinind misiuni specifice artileriei grele (trageri impotriva fortificatiilor si trageri contra baterie), participand la luptele din anii 1916-1917. In anul 1918 mai erau in evidente 4 piese (o baterie) ce a ramas in dotare si dupa sfarsitul WW I.

Tunul era cu tragere “inceata”, remarcabil prin simplitate, precizie si bataie mare, fiind echipat cu inchizator tip “surub” si cu obturator “De Bange”. Tunul, in vederea transportului, se putea demonta in 2 parti, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 155 mm; greutatea in mars 5700 kg/6500 kg cu suporturi la roti pentru teren moale; camp de tragere vertical de la -10/+28 grade; greutatea proiectilului 41 kg; greutate srapnel 7,24 kg; viteza initiala a proiectilului 561 m/s; bataia maxima 12700 m.

Tunul scurt DE BANGE, calibrul 120 mm, model 1890, era un tun cu tragere “repede” achizitionat de catre Armata Romana in anul 1916 (3 baterii in cadrul Divizionului 2 din Regimentul 4 Artilerie Grea). In anul 1917, numarul bateriilor a crescut la 5 (13 piese), astfel ca numarul total a ajuns la 25 de bucati.

Dupa razboi, aceste tunuri au fost inlocuite (desi erau inca moderne, avand legatura elastica), in principal datorita numarului lor mic si a lipsei de munitie. Tunul a fost inlocuit cu piese de captura superioare, precum obuzierul rusesc PUTILOV, calibrul 122 mm.

Tunul scurt DE BANGE, calibrul 120 mm, model 1890, avea greutatea in pozitie de 1475 kg si bataia maxima de 5700 m.

Tunul lung de camp KRUPP, calibrul 105 mm, model 1891/1916, s-a aflat initial in dotarea Regimentului 2 Artilerie Cetate (1893), fiind achizitionat in anul 1891. In perioada 1891-1915 el a fost folosit ca tun de asediu in completarea tunurilor din cupola si din bateriile intermediare ale Cetatii Bucurestilor. Din anul 1915, tunurile au trecut la Regimentul 1 Asediu (40 de tunuri), iar din anul 1916, acest tun a devenit materialul de baza al celor doua brigazi de artilerie grea, o parte dintre tunuri fiind dislocate in capetele de pod de la Turtucaia si Silistra. A ramas in inzestrarea regimentelor de artilerie grea pana in anul 1937.

Tunul era cu tragere “inceata”, metalic si monofles, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 105 mm; greutatea totala a tunului 2615 kg; greutatea afetului 1050 kg; lungimea tevii 3680 mm; greutatea proiectilului 16 kg; viteza initiala a proiectilului 480 m/s; bataia maxima 9400 m.

Tunul PUTILOV, calibrul 75 mm, model 1902/1936, era un tun modern de fabricatie ruseasca, avand aparate de ochire pentru tragerile directe. Teava era realizata din otel carbon obisnuit, cu foarte putine metale rare si scumpe, precum: magneziu, nichel, crom. Putea folosi munitie compusa din: proiectile explozive, srapnele, mitralii, proiectile incendiare, chimice si fumigene.

Armata Romana a avut in dotare aproximativ 460 de tunuri PUTILOV, ramase de la armata rusa –marea lor majoritate aflandu-se in stare de functionare.

O parte dintre aceste tunuri de 76,2 mm, model 1902 (ce aveau o energie la gura tevii buna 114 tfm si tevi fretate, compuse din doua tuburi concentrice asamblate prin strangere la cald) au fost modernizate in anul 1925, prin “semizarea” tevilor la calibrul de 75 mm (tubul interior al tevii calibrul 76,2 mm nu era strunjit si se introducea o camasa metalica avand aceeasi lungime cu tubul interior). Desi procedeul s-a aplicat la aproximativ 400 de tunuri, el a dat rezultate slabe.

Camasile de otel folosite au avut forme si dimensiuni interioare in doua variante, corespunzatoare stocurilor de munitie: o varianta cu interiorul identic cu al tevii de 76,2 mm si alta cu interiorul tevii tunului de 75 mm, model 1904, sistem KRUPP.

Camasile au fost fabricate din otel aliat cu crom si nichel care avea caracteristici mecanice ridicate (rezistenta la rupere de 77,7 kgf/mm patrat si limita de elasticitate de 62,2 kgf/mm patrat).

Semizarea s-a realizat la Uzinele Resita, doar varianta cu interiorul de calibrul 76,2 mm dand rezultate bune, obtinandu-se aceeasi bataie si precizie ca la teava originala. Varianta de semizare cu interiorul identic cu al tunului de 75 mm, model 1904, a dat rezultate slabe, avand bataie si precizie mica.

In anul 1933, intr-o dare de seama a MStM al Armatei Romane se specifica ca 78 de tunuri de 76 mm , model 1925 (cele PUTILOV modernizate atunci), ce reprezenta 20% din total au o uzura pronuntata, iar la unele dintre acestea s-a produs inelarea tevii.

Odata ce afacerea SKODA din anul 1931 (achizitionarea din Cehoslovacia a unor tunuri de 75 mm, SKODA) a cazut, s-a luat decizia modernizarii tunurilor existente prin procedeul de “tubare amovibila” sau “retubare”, tot la Uzinele Resita (inlocuirea la cald a tubului interior al tevii cu un tub intermediar model “Resita”, prelucrat pentru a primi in el un tub amovibil cu care sa formeze un ajustaj cu joc, pentru ca acesta sa poata fi introdus si scos usor). Tevile au devenit astfel fretate si tubate amovibil, o conceptie noua in constructia de tevi.

Tubul intermediar “Resita” a fost fabricat din otel aliat Cr-Ni cu o rezistenta la rupere de 75 kgf/mm patrat si o limita de elasticitate de 54,4 kgf/mm patrat. Tunul amovibil a fost fabricat din otel aliat Cr-Ni-Mo cu o rezistenta la rupere de 116 kgf/mm patrat si o limita de elasticitate de 103,1 kgf/mm patrat.

Tuburile amovibile aveau 3 variante: la fel cu cel al tunului de 75 mm, model 1897; cu camera de incarcare ca la tunul de 75 mm, model 1904 si partea ghintuita ca la tunul de 75 mm, model 1897; cu camera de incarcare la fel ca a tunului de 76,2 mm, model 1902. Aceste variante au fost cunoscute ca “tunuri de camp model 1902/1936 tubate amovibil FF-KF-RF”, constituind materialul de baza in inzestrarea artileriei diviziei de infanterie in WW II.

Modificarea franei de tragere, a arcurilor recuperatoare si a aparatelor de ochire a facut ca tunurile de camp cu tevi tubate amovibil sa atinga bataia maxima de 11200 m, rezistand la tragerea a cel putin 5000 de lovituri. Dupa epuizarea stocului de munitie, s-a folosit la trageri doar munitie calibrul 75 mm, tip “Schneider”, model 1917.

Tunul PUTILOV, calibrul 76,2 mm, model 1902/1936, a fost in dotarea artileriei celor 24 de divizii de infanterie, la divizia de infanterie de fortificatie. O divizie de infanterie avea 36 de tunuri de acest tip.

PUTILOV, calibrul 76,2 mm, model 1902/1936, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 76,2 mm (3 toli)/75 mm; lungimea tevii 30 calibre; greutatea 1350 kg pentru tragere; greutatea in mars 1950 kg; cadenta de tragere: 10-12 proiectile/minut, model 1902 -20 proiectile/minut, model 1936; camp de tragere vertical de la -3/+17 grade; camp de tragere orizontal de 5 grade; greutatea proiectilului 6,4 kg; viteza initiala a proiectilului 588 m/s; bataia maxima 8500 m, model 1902/ 11200 m, model 1936.

 

  

WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

Istoria Artileriei Romane: Tunurile de Camp (II)

Standard

   Interesant este faptul ca in timpul Razboiului de Independenta, Armata Romana a avut in dotare un tun mult superior celui aflat in dotarea armatei otomane.

Acest tun ce a fost cunoscut in inventar ca “tunuri de 9”, a fost comandat in anul 1874, in Germania, la firma KRUPP, de catre ministrul de razboi de atunci, generalul Ioan Emanoil Florescu. Au fost comandate 8 baterii de tunuri de calibrul 87 mm; acesta fiind primul tun din dotarea Armatei Romane, la care afetul era in intregime metalic, fiind alcatuit din doua falcele unite in zona din spate a ochiului de imperechere, intre care se gasea o cutie cu munitii. Pentru ochirea in inaltime se foloseau inaltatorul si cadranul, iar munitia se compunea din: obuzul ordinar, srapnelul si proiectilul incendiar (echipat cu focus percutant ori fuzant) si mitraliera. Pulberea era dispusa intr-un sac de panza de matase numit “cartus”, aprinderea executandu-se cu stupila.

 


Cu acest tun s-a reusit pe data de 12 noiembrie 1877, trageri la distanta record de 6200 m (Bateria 6 din Regimentul 2 Artilerie, comandata de catre capitanul Algiu).

KRUPP, calibrul 87 mm, model 1875, avea urmatoarele caracteristici: greutatea tunului cu inchizator 487 kg; greutatea tunului si a antetrenului cu accesorii 1795 kg; greutatea tunului si a antetrenului fara accesorii 1445 kg; greutatea totala a tunului 965 kg; lungimea tevii 2100 mm; greutate proiectil 6,355 kg; viteza initiala a proiectilului 465 m/s; greutate srapnel 7,1 kg; numarul gloantelor 180; greutatea mitraliei 6,2 kg; numarul gloantelor 62; presiunea lunetei 68 kg; greutatea incarcaturii 1,5 kg; greutatea carului de baterie 1980 kg; munitia transportata de cheson 55 obuze, 2 mitralii, 30 srapnele, 90 cartuse, focoasele –dintre care 6 fuzante si 300 stupile; focoase: percutante la orice distanta si fuzante; bataia maxima 6800 m.

KRUPP, calibrul 75 mm, model 1880, a fost achizitionat initial pentru dotarea regimentelor de artilerie de nivel corp de armata. Tunul era asemanator cu cel de calibrul 87 mm, model 1875 (chesonul, antetrenul, forja, etc), dar teava era superioara, avand “tubul” interior ghintuit, mansonul exterior, bratara de imbinare din 2 parti care nu permiteau tubului interior sa se deplaseze in interiorul mansonului si inelul de strangere (asigura strangerea celor doua parti ale bratarii). Mansonul se incalzea si se introducea peste tubul interior, la racire strangand puternic teava. Interesant este faptul ca acest sistem, constituia un secret de fabricatie al firmei KRUPP, ce a fost “descoperit” intamplator de catre ofiterii Regimentului 6 in 1884, la un tun avariat- acest sistem asigura tevii o rezistenta deosebita.

Krupp, calibrul 75 mm

Incarcatura de azvarlire era dispusa intr-un saculet de panza, cantarind 1 kg. Mecanismul de inchidere era compus din inchizator si obturator fiind de tip “inchizator cu trunchi cilindro-prismatic”.

In anul 1916, 45 de tunuri de acest tip au fost transformate de catre Arsenalul Armatei, in tunuri AA, dotand primele baterii antiaeriene din Armata Romana.

KRUPP, calibrul 75 mm, model 1880, avea urmatoarele caracteristici: greutatea tevii cu inchizator 300 kg; greutatea tunului si a antetrenului cu si fara accesorii 1490/1207 kg; greutatea afetului cu tunul si accesorii 760 kg; lungimea totala a tevii 2000 mm (+/-6,5 mm); greutate obuz 4,1 kg; viteza initiala a proiectilului 460 m/s; camp de tragere vertical de la -8/+24 grade; greutate srapnel 4,355 kg; numarul gloantelor 90; greutatea mitraliei 4,2 kg; numarul gloantelor 69; greutatea incarcaturii 1 kg;  presiunea lunetei pe carligul antetrenului 78 kg; munitia transportata de cheson 72 obuze, 2 mitralii, 36 srapnele, 114 cartuse, focoasele –dintre care 6 fuzante si 255 stupile.

In anul 1881 au fost achizitionate, odata cu infiintarea Regimentului 5 Artilerie Tulcea, tunuri KRUPP, calibrul 87 mm, model 1880. Ulterior, aceste tunuri au dotat si Regimentul 6 Bucuresti si 7Focsani, incepand cu anul 1883 –anul infiintarii lor.

Krupp, calibrul 87mm

Acest tun era la acea data cel mai modern material de artilerie de camp, asemanandu-se mult cu cel de 75 mm. Ochirea in directie a tunului se executa prin miscarea laterala, stanga sau dreapta, a “calcaiului” afetului, folosindu-se “indreptatorul” dispus la partea din spate a falcelelor. Aparatele de ochire in directie si inaltime erau de tip tel-catare dispuse in partea dreapta a tevii. Ochirea in inaltime a tevii se realiza cu ajutorul “vartejului”, tunul neavand aparate de ochire pentru tragerile indirecte.

Tunul folosea munitie compusa din: obuzul ordinar, srapnelul, mitralia, cartusul, stupila si focosul. Obuzul avea forma cilindro-ogivala cu lungimea de 2,5 calibre, fiind prevazut cu 2 braie de arama: braul fortator si braul director. Obuzul era completat cu doua focoase: percutant si “de timp”. Srapnelul avea forma asemanatoare obuzului, fiind fabricat dintr-un material casant denumit “tuci”, avand in interior 180 de gloante.

Mitralia, era o cutie din zinc in care erau introduce 62 de gloante; dupa darea focului, gloantele strapungeau cutia iesind din teava sub forma unui snop care isi marea diametrul pe masura ce se indrepta spre tinta.

Mecanismul de inchidere era compus din inchizator si obturator, fiind de tip “inchizator cu trunchi cilindro-prismatic”. Afetul se compunea din doua falcele, osia, doua roti, sistemul de ochire, sistemul de “impiedicare” si accesoriile. Falcelele erau metalice fiind acoperite cu tabla de 9 mm grosime, iar in vederea atenuarii reculului, pe timpul tragerii rotile se blocau cu o “piedica” fixate de afet cu lanturi.

O baterie de tunuri KRUPP, calibrul 87 mm, model 1881, se compunea din:

-tunul (antetrenul cu trenul), unde antetrenul servea la transportul munitiei (20 obuze, 10 srapnele cu focoase, 3 mitralii, 35 cartuse, 100 stupile, 2 focoase cu timpuri de rezerva si 24 focoase percutante), precum si a 3 servanti pe capacul laditei;

-chesonul (antetren si tren), unde antetrenul era identic cu cel descris mai sus, iar trenul servea la transportul munitiei; pe el se legau ranitele soldatilor si sacii cu orz pentru cai. Avea greutatea totala de 1925 kg;

-afetul port-roti (antetren si afetul port-roti), era un afet de tun complet fara teava de rezerva, pe care erau fixate pe un ax vertical 3 roti suplimentare; in cutii dispuse pe afet pe scaunele servantilor, se gaseau piese de rezerva, precum: inchizator, 3 placi de obturatie, vartej, chei, 2 bucece de roata, 6 spite, 3 obezi, oiste din 2 bucati, indreptator, etc. Avea greutatea totala de 1680 kg;

-carul de baterie (antetrenul), avea o lada pe care erau fixate uneltele genistice: 2 securi, 2 topoare, 2 cazmale, tarnacop, galeata, o cutie de unsoare pentru roti, 2 pari de conovat, conovat de 20 m ( funie intinsa pe tarusi de care se priponeau caii in tabara militara), medicamente pentru oameni si cai, ciocan, nicovala, buloane de rezerva, unsoare si sapun pentru hamuri, uneltele pentru curelar si templar, 2 roti de rezerva. Avea greutatea totala de 1640 kg;

-forja (antetren si tren), avea diferite unelte de lacatuserie, material pentru lucru (metal), potcoave, etc.;

-furgonul, servea pentru transportul a aproximativ 1000 kg de furaje;

-trasura pentru bagajele ofiterilor (fiecare ofiter avea dreptul la cate o lada de bagaje).

Aceste atelaje erau tractate de cate 6 cai, exceptie facand trasura de bagaje care era tractata de 2 cai.

O baterie cuprindea 6 tunuri cu antetren, 8 chesoane de munitie, un afet pe port-roti, un car de baterie, o forja, un furgon, o trasura pentru bagaje, 5 binocluri si 5 telemetre “le Boulage”. Munitia intregii baterii se compunea din: 580 obuze, 310 srapnele, 37 mitralii, 965 cartuse, 1550 stupile, 642 focoase percutante si 372 focoase “cu timpuri”. Media loviturilor de fiecare tun era de 154,5 proiectile.

La inceputul WW I, mai erau in dotare 190 de asemenea tunuri la Regimentele 3/26/27/29/39 Artilerie, precum si la Divizia 18 Infanterie si Regimentul 4 Dorobanti – Arges.

KRUPP, calibrul 87 mm, model 1880, avea urmatoarele caracteristici: greutatea tevii cu inchizator 450 kg; greutatea tunului si a antetrenului cu si fara accesorii 1795/1445 kg; greutatea afetului cu tunul si accesorii 965 kg; lungimea totala a tevii 2100 mm; greutate obuz 6,210 kg; viteza initiala a proiectilului 465 m/s; greutatea ce revine fiecaruia din cei 6 cai/tun -290 kg; camp de tragere vertical de la -8/+24 grade; greutate srapnel 7,1 kg; numarul gloantelor 180; greutatea mitraliei 6,2 kg; numarul gloantelor 62; greutatea incarcaturii cartusului 1,5 kg;  presiunea lunetei pe carligul antetrenului 95 kg; munitia transportata de cheson 55 obuze, 2 mitralii, 30 srapnele, 90 cartuse, focoasele –dintre care 6 fuzante si 300 stupile; focoase: percutante la orice distanta si fuzante.

Tunul “DE BANGE”, calibrul 87 mm, model 1880, de fabricatie franceza (purta numele creatorului sau, ofiterul De Bange) a intrat in dotare in anul 1881, avand 1000 kg greutate si bataia maxima de 6500 m. A fost folosit in luptele duse de catre Armata Romana, in WW I/II.

Tunul lung “DE BANGE”, calibrul 120 mm, model 1878, a intrat in dotarea Armatei Romane in anul 1916. El a fost in dotarea Divizionului 1 din Regimentul 4 Artilerie Grea (4 regimente de artilerie grea au fost infiintate cu suport francez in anul 1916). In 1917, s-a mai primit din Franta un numar semnificativ de asemenea tunuri grele, astfel ca la data de 1 ianuarie 1918, Armata Romana avea 72 de piese (18 baterii).

De Bange, calibrul 120 mm, model 1878

Inchizatorul tunului era de tip “surub” si completat in camera de ardere de un obturator pe baza de azbest, sistem “De Bange”, ce impiedica iesirea gazelor din camera de incarcare (nu se inventase inca tubul cartus metalic). Tunul avea precizie buna si distanta de tragere mare, dar era considerat depasit la inceputul WW I, avand cadenta de tragere redusa.

Ca urmare, la inceputul anului 1916 francezii l-au modernizat cu o teava mai moderna (inelul superior, pentru ridicarea de pe afet era transversal ci nu longitudinal ca la vechiul model), fiind dotat cu munitie moderna tip “D” (mai eficienta decat cea folosita de catre vechiul model).

Tunul a ramas in dotare si in WW II, la Divizioanele 21/22/25/27 Artilerie Grea Independenta (60 de piese).

Tunul lung “DE BANGE”, calibrul 120 mm, modernizat in 1916, avea urmatoarele caracteristici: greutatea in mars 2850 kg; lungimea tevii de 20,1 calibre; bataia maxima 11200 m.

 

  

WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).