Arhive zilnice: mai 20, 2012

HeliRussia 2012 poze!

Standard

Intre 17-19 mai 2012 a avut loc expozitia anuala de elicoptere, numita HeliRussia. Nu stiu prea multe despre acest targ, dar iata cateva poze frumoase!

Ka-62

Si un pic de umor rusesc

Ka-32

Foto: Itar-tass

Rusii sunt dezamagiti de performantele avioanelor invizibile americane! Dupa ton, aproape ca le vine sa planga!

Standard

In articolul de mai jos, preluat din Vocea Rusiei, cativa analisti rusi, stransi uniti in jurul unei mese rotunde, au dezbatut situatia avioanelor de generatia a V-a americane. In urma discutilor, impartiale bineinteles 🙂 , ivanii au ajuns la concluzia ca americanii saracii au cam luat plasa cu dezvoltarea acestei tehnologii, avand o gramada de probleme si o gramada de bani aruncati pe fereastra. Din punctul ivanilor de opinie, singurul avion stealth american, demn de acest nume, ar fi F-22 Raptor, care din pacate are unele probleme cu sistemul de mentinere a vietii. Restul modelelor americane nu starnesc printre analisti rusii decat zambete, si adanci condoleante, pentru colegii lor americani, asa, ca de la Superputere la Superputere!

Chiar ai senzatia, daca nu esti atent, ca le pare rau de americani!

Si acum articolul in original, prin amabilitatea celor de la Vocea Rusiei:

 

Avioanele militare: dezamăgire în ceea ce priveşte avioanele de luptă de generaţia cinci.

La Vocea Rusiei a avut loc o masă rotundă dedicată aniversării a 100 de ani a Forţelor Aeriene Ruse, perspectivelor industriei aviaţiei ruse şi aeronavelor militare. La eveniment au participat bine-cunoscuţi militari şi experţi ruşi din industria militară. Lucrarea lui Ivan Kudişin, redactor şef la săptămânalul Tehnica Aviaţiei şi Rachetelor, a fost dedicată principalelor tendinţe din industria aviaţiei la nivel mondial.

În ultimii 10 ani s-au făcut mari descoperiri în domeniul aparatelor de zbor fără pilot. Mai mult decât atât, dacă la începutul anilor 2000 era vorba ca aceste aparate să efectueze zboruri de recunoaştere şi supraveghere, acum se observă o schimbare care pune accent pe recunoaştere şi atac. Un exemplu evident este competiţia Forţelor Navale Americane UCLASS de a construi un aparat bombardier de atac fără pilot. La aceasta iau parte „Northrop Grumman”, „Boeing”, „General Atomics” şi „Lockheed Martin”. Crearea unei drone pentru a fi folosită pe diferite platforme mobile, până la submarine şi avioane de patrulare, este în prezent un domeniu cheie de dezvoltare al acestei tehnologii.În prezent, au fost reluate cercetările platformelor de recunoaştere şi bombardament de nouă generaţie, care vor înlocui o parte fizică a materialelor învechite (B-1B şi B-52H), începând cu anul 2025. Avionul va fi greu observabil, subsonic, şi cu echipaj uman opţional. Acest lucru înseamnă că acesta poate fi folosit ca dronă şi ca avion pilotabil normal. Arsenalul unui asemenea aparat va include o gamă largă de arme aeriene de precizie, greu de detectat.

În ceea ce priveşte experienţa americană în crearea avioanelor de generaţie cinci, putem să afirmăm că este una nereuşită. Un avion bun, cu perspective mari de modernizare şi extindere a capacităţilor militare, Lockheed Martin F-22, a fost construit în serie mică, de 187 de aparate, din care 2 au fost pierdute în accidente şi unul într-o catastrofă cauzată de imperfecţiunea sistemului de susţinere a vieţii. În rândurile sale se află aproximativ 160 de avioane din care gata de luptă se află doar 55-65%.

Noul avion F-35, care trece testele, suferă de excesiva universalizare şi necontrolata creştere a preţurilor. Preţul unei singure aeronave F-35A înainte de vânzarea la export se ridică în prezent la 122,8 milioane de dolari (în ciuda faptului că, iniţial, avionul a fost poziţionat ca fiind ieftin şi de larg consum în valoare de până la 60-70 de milioane de dolari şi serii mai mari de 2000 de bucăţi), iar preţul F-35B este mai mare de 190 milioane de dolari.

În prezent continuă producţia avionului strategic militar mediu de transport, Boeing S-17. Continuă producţia în serie a avionului S-130J „Super Hercules”, dar care în viitorul apropiat va concura cu avionul de transport Embraer KC-390. Costul lui S-130 este de 67 de milioane de dolari, valoarea declarată a KC390 fiind de 50 de milioane de dolari.

Are Israelul elicoptere Black Hawks stealth?

Standard

Ca americanii ar detine ceva asemanator stim, sau macar banuim, de cand cu actiunea din Pakistan contra lui Binladen, dar faptul ca si Israelul ar fi primit/dezvoltat singur, astfel de aparate, inca nu stiam.

Un fost oficial al Pentagonului  F. Michael Maloof, sustine ca Israelul nu numai ca ar avea cateva astfel de aparate, dar le-ar si folosi pentru culegerea de informatii despre programul nuclear Iranian cu ajutorul kurzilor din nordul Irakului, poate spunem noi si noua baza pentru elicoptere din Azerbaijean ar avea ceva legaturi cu asta.

Fostul analist al Pentagonului nu a putut confirma sau infirma daca elicopterele stealth ale Israelului sunt aduse din SUA, in secret, sau daca israelienii au reusit cumva sa copieze tehnologia americana. Zvonuri despre Black Hawk stealth sunt de mult timp pe piata, unele surse aratand in urma, spre inceputul anilor “90, momentul in care acest tip de aparat ar fi intrat in dotare.

Daca Israelul a primit oficial acest elicopter, sau a reusit cumva sa-si modifice cateva aparate din flota propie, vom afla probabil peste 50 de ani.

Sursa: defensetech.org

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: ARTILERIA DE COASTA(2)

Standard

In urma Ordinului ministrului de razboi, nr.15029, Marina Regala Romana (MRR), la inceputul anilor *20, avea in compunerea sa: Apararea Fixa Fluviala si Apararea Fixa Maritima. Aceste doua structuri incorporau si artileria marinei.

Apararea Fixa Fluviala, avea in compunerea sa Regimentul Artileriei Fluviale, infiintat in data de 17 noiembrie 1920, in urma reorganizarii. Acest regiment, avea in compunerea sa 28 de tunuri, ce formau “bateriile flotante”, fiind dispuse pe slepuri, dupa cum urmeaza: 8 slepuri, cu cate un tun OBUCHOV (152,4 mm, de fabricatie ruseasca. Acestea fusesera capturate odata cu slepurile rusesti abandonate, in anul 1918. Tunul era depasit, neavand legatura elastica moderna iar afetul era prevazut cu un sistem de frana de tragere, compus dintr-un cilindru umplut cu ulei ce se fixa pe platforma de lemn pe care statea tunul si un piston legat la afet. Avea doua limitatoare de recul sub forma unor rampe inclinate din lemn, ce se introducea la rotile tunului. Avea precizie buna, greutate de 5430 kg si bataie maxima de 14200 m) fiecare; 4 slepuri,fiecare cu cate 4 tunuri frantuzesti SAINT CHAMMOND, de calibrul 120 mm; 2 slepuri, fiecare avand cate doua tunuri OBUCHOV, de calibrul 101,6 mm. Aceste slepuri aveau rolul de a controla cursul inferior al Dunarii, gasindu-se la Sulina (cea mai mare parte a lor), precum si la Braila si Galati.

Apararea Fixa Maritima, se compunea din bateriile de coasta ale Marinei, avand sediul la Constanta si misiunea de a apara litoralul romanesc. Acesta era impartit in mai multe sectoare ce se intindeau de la Balcic pana la Limanul Nistrului, dupa cum urmeaza: sectorul Maritim nr.1 Sud (Balcic-Gura Portitei), ce a avut in dotare si tunurile ARMSTRONG, calibrul 152 mm, ce proveneau de la distrugatoarele, MARASTI si MARASESTI (incepand cu anul 1926). In cadrul acestui sector, s-a infiintat dealtfel, prima baterie de coasta, in locatia numita “Tataia” (langaConstanta), ce in WW I fusese un punct fortificat german. Avea in dotare 4 tunuri ARMSTRONG, de calibrul 152 mm, ce fusesera demontate de pe fostele distrugatoare MARASESTI si MARASTI (ambele fusesera cumparate din Italia in anul 1920, fiind casate abia in 1961); sectorul Maritim nr.2 Nord (Gura-Portitei –Limanul Nistrului), compus din: 2 tunuri OBUCHOV (calibrul 101,6 mm, rusesti), alte 3 tunuri de aceeasi marca si calibrul la Sulina, precum si o sectie plutitoare de tunuri calibrul 152 mm, OBUCHOV. Ulterior, bateria “Tataia” a primit numele de “Tudor”. In anul 1944, ea mai avea inca in dotare tunurile ARMSTRONG, la fel ca bateriile “Aurora” si “Vlaicu” aflate la Mangalia.

Distrugatorul Marasesti

Tunurile ARMSTRONG, erau deservite de cate 8 servanti, avand o greutate de 3230 kg, bataia maxima cuprinsa intre 9000-11000 m, greutatea proiectilului de aproximativ 21 kg si regim de foc de 5-6 proiectile/minut. Se mai gaseau in dotarea acestei baterii si tunuri ARMSTRONG, calibrul 76 mm, deservite de cate 6 servanti, cu o greutate de aproximativ 600 kg, viteza initiala a proiectilului de 670 m/s, regim de foc de 15 proiectile/minut si bataie maxima cuprinsa intre 9000-11000 m.

 

 Tunuri Armstrong, calibrul 76mm

Bateriile de coasta existente au fost modernizate substantial intre 1933-1934, astfel: s-a consolidat malul litoral unde se gaseau amplasate tunurile bateriilor; s-a introdus in amplasamente curentul electric; s-a modernizat sistemul de transmisiuni al bateriei si s-a realizat legatura telefonica cu Comandamentul Apararii Fixe Maritime.

Incepand cu anul 1939, au fost infiintate noi baterii de coasta, dupa cum urmeaza:

-in comuna Gargalic (astazi, Corbul), compusa din 4 tunuri OBUCHOV, calibrul 152,4 mm. Aceasta baterie era un punct fortificat, avand in componenta sa si o sectie de mitraliere AA de calibrul 20 mm, totul fiind camuflat, figurand drept o microferma;

-bateria “Elisabeta” (bateria cu numarul 3 din compunerea Artileriei de Coasta a Marinei Regale Romane), a avut in dotare 3 tunuri SAINT CHAMMOND, de fabricatie franceza, de calibrul 120 mm, dar au facut parte si din sistemul de fortificatii de la Turtucaia (1916).

Armstrong, calibrul 120mm

Nu cu mult inainte ca Romania sa se implice in WW II, prin Inaltul Decret Regal, nr. 635/01.04.1940, s-a infiintat Divizionul Artilerie de Coasta, cu sediul laConstanta, compus din urmatoarele baterii, a caror tunuri au fost descrise mai sus:

-2 baterii de artilerie AA;

-“Tataia”, avand tunuri de 152 mm;

-Agigea, avand tunuri de 120 mm;

-Midia, avand tunuri de 152 mm;

-Scoala Navala, avand tunuri de 75 mm;

-bateria Plutitoare nr.2, laGalati, cu tunuri de 152 mm;

-Sulina, avand tunuri OBUCHOV, de 101 mm;

-bateria de obuziere de 120 mm si cea de tunuri de 47 mm, ambele la Turnu-Severin.

Odata cu intrarea Romaniei in Axa, din martie 1941, Artileria de Coasta a intrat in subordinea Comandamentului Romano-German, fiind alcatuita din urmatoarele baterii:

-“Mircea”, la Capul Midia, avand tunuri de calibrul 120 mm;

-sectia “Rares”, avand tunuri de calibrul 66 mm, aflata pe dig la Farul Rosu;

-“Tudor”, la Tataia, avand tunuri de calibrul 152 mm;

-“Brancoveanu”, la Viile Mari, fiind dotata cu tunuri de calibrul 75 mm;

-“Elisabeta”, la Agigea cu tunuri de calibrul 120 mm;

-“Aurora”, la Mangalia cu tunuri de 152 mm;

-sectia “Vasile Lupu”, la Mangalia avand tunuri de 75 mm;

-sectia Auto-Proiectoare.

In cadrul Detasamentului Maritim nr.1, la Sulina, se mai aflau operationale bateriile “Stefan” (dotata cu tunuri OBUCHOV, calibrul 101,6 mm) si “Tepes” (L 35, calibrul 120 si 76 mm –ARMSTRONG). Alaturi de ele mai erau operationale inca patru sectii de Artilerie, dupa cum urmeaza: nr.1 (152,4 mm); nr.2 (152,4 mm); nr.3 (AA, 40 mm, BOFORS); nr.4 (at, 47 mm, SKODA).

Skoda, calibrul 47mm

Tunul CANNONE DA 102/35, calibrul 102 mm, de fabricatie italiana, s-a aflat si el in dotare, avand dubla destinatie: AA si de coasta. A fost produs, probabil incepand cu anul 1914, de catre Ansaldo si avea greutatea de 5000 kg, bataia maxima cuprinsa intre 9500-12000 m, la o greutate a proiectilului de 16 kg.

      Cannone, 120mm                                                                                                                     

WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; Muzeul Marinei Romane;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).