Arhive zilnice: mai 19, 2012

Giorgica chiaburul si Tica vanzatoare de tara. Istoria IAR 99 (5)

Standard

Jonctiunea ampenajului vertical urma sa o facem bazandu-ne pe principiul de la IAR 93, care de fapt era de la MIG21, daca mai tin bine minte. Adica longeronul din fata prelua incovoierea, iar longeronul din spate prelua doar torsiunea in jurul axei Z, fiind format doar dintr-un mic surubel, bagat intr-o carcasa sferica sa nu fie solicitat la incovoiere impiedicata. Longeronul anterior, la 93, era la incastrare frezat si prins de fuselaj cu suruburi verticale, care erau solicitate la intindere. Ferura de prindere era deosebit de masiva, eu personal urasc suruburile de intindere care traiesc din prestrangere. Stiam teoria suruburilor extrem de bine, il avusesem prof. pe Manea, pe atunci un fel de sperietoare, la organe de masini, chiar am fost dat la panoul de onoare in facultate de la examen.

Uite o poza la care tin foarte  mult. Recunosc ca sunt extrem de lenes, mi-am dorit o solutie la care sa muncesc foarte putin, de aceea am propus solutia „shtanga”, adica sa prelungesc longeronul principal, sa patrund in fuselajul posterior a lui Giorgica si sa ma prind de doua cadre. Pentru ampenajul vertical ar fi fost extrem de simplu, si zic io azi dupa 30 de ani, si extrem de eficient, desigur Georgica ar fi trebuit sa-si sparga posteriorul si sa bage doua feruri in cadre. Nu a fost de acord, ne-am ciondanit, ne-am injurat, mai ales io, ca el nu injura, i-am promis marea cu sarea, nu reuseam sa-l conving. Pan-la urma l-am luat ca arbitru pe Manea, seful sectiei de rezistenta, un tip extrem de dastapt, de altfel la un an dupa patanie a plecat de tot in USA. Acesta i-a dat dreptate lui Giorgica si astfel a trebuit sa fac o constructie destul de complicata formata din doua feruri de otel, nituite pe doua profile de aluminiu, care la randul lor erau nituite de longernul din tabla. Prinderea era cu doar doua suruburi, de forfecare, orientate in sensul zborului, X.
Si am mai avut o infringere la ampenajul orizontal, acesta avea o grosime relativa de numai 8%, coarda la extremitate era de numai 700mm, deci nervurile de cap aveau o inaltime de numai 8×7=56mm, extrem de greu de confectionat. Am propus 9%, da nu s-a aprobat, de abia de la al doilea avion s-a modificat toata documentatia cu 9%.
Dar totusi munca era comoda, in ampenaje nu se monta decat „cutia neagra”, un tub Pitot de rezerva si niste antene, plus legaturile cu sistemul de comenzi. O chestie deosebita era ca coiful era construit din fibra de sticla, nu mergea din metal, trebuia sa fie transparent la unde elecromagnetice. La 93, unde m-am ocupat de fuselajul central, eram stresat de electricieni, aia de la combustibil, hidraulica, climatizare, comenzi. Nu terminam bine desenele de cadre, longeroane, lise, ca ma trezeam cu unu de la comenzi care-mi radea talpa cadrelor cu levierele lui, unu de la electrice plangea ca n-are pe unde sa-si traga cablurile, si, si, si. Consumul de lame de ras desene era enorm la fuselajul central, la ampenaje era foarte multa liniste.
Inginerii cu picioarele pe masa
Era pe vremuri un banc, cica lipsa unui inginer nu s-ar face simtita, insa lipsa femeii de serviciu ar fi o catastrofa. Noi o aveam pe Tica, avea 1,50 cu motu’ de la basc si cantarea 40kg. imbracata de iarna. Avea o voce tunatoare, cand intra in hala de proiectare striga „inginerii cu picioarele pe masa”, era zi de spalat linoleumul. Puteai sa te afli in cea mai concentrata situatie, sa fi in discutie aprinsa cu un mare director, nu conta, toata lumea se supunea. Tica era analfabeta, fetele o mai ajutau sa scrie o cerere, sa faca una alta. In Institut aveam si o tamplarie, foarte buna se pare, fabricau machete si mock-up, unii ziceau ca mai degraba faceau mobila de lux pentru sefi, nu stiu, doar ca Tica a luat de acolo niste resturi de lemne, niste surcele, sa-si incalzeasca odaita. Fiind fata curata a invelit surcelele in niste desene ozalid pe care le gasise io stiu pe unde si pe care scria mare „secret de serviciu”. A fost data in discutia oamenilor muncii, unii au fost extrem de indignati de perfidia individei care a incercat sa vinda secretele institutului puterilor straine, schmecherind acestea ca fiind ambalaje. O perioada nu a mai spalat nimeni linoleulul, dar nu stiu cum intr-o zi am auzit din nou „inginerii cu picioarele pe masa”. Mi-a venit inima la loc, proiectul a continuat.
Un articol Neamtu-Tiganu

BSDA 2012 poze mai speciale…

Standard

MI-17 al MI 

 

…si inca mai zboara!

 

IAR 330 Puma Naval, nu acesta va pleca in Golful Aden.

 

 

 

 

 

 

Informatii de la BSDA 2012

Standard

Din informatile aflate la BSDA 2012, din parte unui foarte amabil ofiter, Marina Militara se pregateste serios pentru plecarea fregatei Regele Ferdinand, in luna septembrie, in misiunea UE anti-piraterie Atlanta, in zona Glofului Aden.

Pentru acesta cel mai pregatiti este elicopterul Puma Naval, care pentru prima data in istoria Marinei Romane, va pleca intr-o misiune de lupta, impreuna cu fregata sa. In acest moment elicopterul este in regim de upgrad-are si se are in vedere amplasarea unei mitraliere calibrul 12,7 mm. Locatia armei este inca in discutie, existand doua variante: in cadrul uneia din usile laterale, sau in zona cabinei pilotiilor, intr-o locatie care nu-mi este foarte clara. La ce se refara restul upgrad-arilor nu stiu, initial ma intersa soarta submarinului Delfinul si data cand  “Majeastatea Sa” pleaca in misiune.

Despre Delfinul stim ca a parasit santierul naval, unde intrase in decembrie pentru unele reparatii. Pe langa vopsirea si piturarea unor suprafete, sau mai aplicat/remediat si unele zone de cauciuc degradate in timp. Din spusele ofiterului care a avut o foarte mare amabilitate in a-mi povesti despre submarin, rezulta ca Delfinul nu este nici pe departe terminat, ci ca dimpotriva ar putea fi folosit foarte bine, in parametri sai constructivi, cu o minima investitie, care s-ar ridica la putin peste 20 de milioane de dolari. Dupa cum stiti 20 de milioane de dolari este costul setului de baterii.

Astfel nava intra foarte serios in vederile Marinei, atat ca nava de antrenament pentru exercitile anti-submarin, cat si ca nava pe deplin operationala. Mai mult decat atat, Marina Militara are planuri pentru a modifica, nu prea mult, submarinul, in asa fel incat nava sa poata lansa rachete anti-nava prin tuburile lans-torpila. Modificarile si bugetul necesar intr-o astfel de situatie nu este deloc prea mare.

Se insista ca Delfinul poate fi operationalizat la intreaga s-a capacitate de lupta, considerandu-se ca nava este departe de momentul in care ar trebui retrasa.

Un zvon, de aceasta data, care umbla prin Constanta, spune ca deja au fost achizitionate unele echipamente noi pentru submarin, echipamente de comunicatii si alte chestii electronice noi-noute, acestea fiind in acest moment stocate.