Arhive pe categorii: Currilculum vitae-Armata Romana

Poze facute astazi la antrenamentul pentru Parada Militara din 1 Decembrie 2011

Standard

Cam aceleasi lucruri ca anul trecut cu exceptii! Vehicule EOD si Politia Locala Bucuresti calare.


….si Politia Locala Bucuresti, in premiera la o parada de Ziua Nationala.

Deasemenea vor mai fi Puma Socat, un C-130 si doua Spartane.

Domnilor sper ca v-au placut, vor mai urma si altele…

ISTORIA ARMELOR: Vanatorii de Munte

Standard

             

3 NOIEMBRIE- este ZIUA Vanatorilor de Munte. Aceste trupe de ELITA ale Armatei Romane, au o lunga traditie, un trecut si o istorie impresionante. Aceste trupe extrem de mobile, formate din oameni pentru care muntele reprezinta o a doua casa, iar colegii, comandantii si…calutii, cea dea doua familie, prin pregatirea, misiunile si rolul lor, fac nota distincta in cadrul Fortelor Terestre si chiar NATO. Daca despre aceste trupe am vorbit intr-un articol anterior, despre trecutul lor glorios, oamenii ce le-au condus si faptele lor de arme, vom vorbi in acest articol, pe care-l dedicam acestor STAPANI ai MUNTELUI.

   Trupele de vânători de munte din România, au aparut din dorinta Marelui Cartier General, de a avea trupe specializate în ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos, împădurit. Aceste trupe, dea lungul timpului, şi-au castigat un renume şi o faimă greu de egalat în rândul adversarilor lor. Initial ele au actionat in subordinea Corpului de armată de arme întrunite.  

   Infiintarea lor a avut loc pe data de 3 noiembrie 1916, prin Ordinul nr. 294, al Marelui Cartier General al Armatei Romane, iar rolul lor specific mentionat inca de la infintare, era ducerea de acţiuni de luptă ofensive sau de apărare, atât independent, cât si-n cooperare cu alte trupe, în teren muntos, împădurit, greu accesibil, acolo unde celelalte arme nu pot acţiona.

Primii Vanatori au provenit din randul Şcolii Militare de Schiori din Bucureşti, care a fost transformata în „Corpul Vânătorilor de Munte”, organizat pe 3 batalioane a cate 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanti. Decizia a fost una realista si oportuna, iar prima cazarma a fost aceea a Regimentului 4 Rosiori Cotroceni – Bucuresti. Acolo a început recrutarea viitorilor vânători de munte, din întreaga armată, pe baza aptitudinilor fizice, incepand totodata instructia specifica ducerii luptei în teren muntos, împădurit.

În primul război mondial, Trupele de Vânători de Munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul Vânătorilor de Munte, care în functie de misiuni, a avut în compunere 3-4 batalioane de vânători de munte si o companie de mitraliere. La 3 decembrie 1916, vânătorii de munte si-au început marsul pe jos spre garnizoana Târgu Neamt, au parcurs aproape 500 de km. Si au ajuns la destinatie la 3 ianuarie 1917, fiind întâmpinati cu bucurie de populatia si de oficialitătile orasului. Pe 9 ianuarie 1917, printr-un alt Ordin al Marelui Cartier General român, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte organizat pe 5 companii de puscasi, 2 companii de mitraliere si o sectie de transmisiuni. Botezul focului pentru vânătorii de munte a venit în urma luptelor de la Cireşoaia si Coşna (11 august 1917), in urma Ordinului de luptă primit în ziua de 8 august 1917, sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, Batalionul de Vânători de Munte a intrat în ziua de 11 august în luptele de la Ciresoaia si Cosna. Botezul focului pentru vânătorii de munte, a insemnat si prima victorie prestigioasă, urmata ulterior de cele de la Târgu Ocna, Ciresoaia, Vrânceanu si Oituz. În toate acestea, vânătorii de munte si-au demonstrat vitejia si spiritul de sacrificiu, adoptand si inventand norme, reguli şi principii privind lupta în munţi, aplicabile si-n ziua de astazi. Putem spune ca aceste trupe de elita sau format si desavarsit in lupta!

Dezvoltarea acestor trupe a continuat si dupa incheierea Razboiului Prim Mondial, conducerea Armatei Romane recunoscand utilitatea, specificul si taria acestor trupe, pozitia lor in cadrul sistemului militar românesc consolidandu-se, având în vedere că mare parte din teritoriul tarii era format din teren muntos, împădurit.

Astfel, in anul 1923 s-au înfiintat primele două mari unităti de vânători de munte- D.1 V.M. laBrasovşi D. 2 V.M. la Bistriţa, urmand ca in anul 1937 din cele două divizii de munte sa se constituite Bg. 1,2 si 3 Mx. Munte, cărora li s-a alăturat Bg.4 Mx. Munte, înfiintată în anul 1939. Acoperirea frontierei de nord a României si participarea la cel de-al doilea război mondial în cele două campanii militare din est si din vest, a constituit examenul cel mai dur din întreaga istorie a trupelor de munte. Drumul lor a însemnat parcurgerea unui spatiu de peste 3000 de km. adâncime, din România până înKubansi dinKubanpână în Cehoslovacia. Spatiul parcurs a însemnat tranzitarea prin luptă a teritoriilor a 7 state, aflându-se permanent în primul esalon, acolo unde situatia era grea si uneori fără scăpare. In urma acestor lupte, aceste trupe au pierdut 74.208 oameni, ale căror morminte se găsesc presărate pe tot drumul de luptă, din nordul României, în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea, Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia, recunoscandu-se faptul că au fost trupe de elită ale Armatei Române. Faima castigate prin darzenie si vitejie in lupta, va atrage furia si razbunarea Armatei Rosii “eliberatoare si aducatoare de democratie proletara”! Incepand cu anul 1946, aceste trupe au fost desfiintate de catre “aliatul sovietic”, fiind reanfintate prin ordin al Ministerului Apărării Nationale in anul 1964, la 14 octombrie (Bg. 2 V.M). În perioada 1964 – 1969 au mai fost înfiintate Bg. 1V.M., Bg. 4 V.M., Bg. 5 V.M., iar în perioada 1990 – 1991, Bg. 7 V.M. si Bg. 61 V.M. Fiecare brigadă de vânători de munte avea în structura sa câte: 2 – 3 B.V.M.; 1 Dn. T.M. sau obuziere; 1Cp. Cc.; 1 Cp. Ge.; 1 Cp. Trs.; 1 Cp. N.B.C. si o Bt. Art. A.A. – mixtă.

Vanatorii de Munte romani au raspuns printre primii, chemarii din dimineaţa zilei de duminică, 22 iunie 1941, a Mareșalul Ion Antonescu, con­ducătorul statului român, care a transmis celebrul ordin de zi către intreaga armata română: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul din răsărit şi miazănoapte. Dezro­biţi din jugul bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Ba­sa­ra­bilor şi codrii voievodali ai Bu­co­vinei, ogoarele şi plaiurile voastre”. Din acel moment începea o lungă campanie militară în care Vanatorii români s-au acoperit de glorie, fiind numiti de catre inamicul rosu, „Beretele verzi” ale României.

Un aspect interesant legat de Vanatorii de Munte romani, este cel referitor la momentul decembrie 1941. Atunci, Brigada 3 Munte a primit ordinul sa organizeze un grup expeditionar de schiori capabil să lupte ca unitate izolată la distante îndepărtate, pe front si în spatele frontului, pentru paza liniilor de cumunicatie si pentru anihilarea teroristilor, parasutistilor si partizanilor. Acest ordin venea din partea germanilor, care recunosteau astfel inaltul profesionalism al acestor trupe. Aceasta unitate era comandată de către colonelul Ioan Rotta, avand 500 militari (dintre care 19 ofiteri, 23 subofiteri si 481 soldati) si a fost singura unitate de schiori din armata română (chiar dacă toate unitătile de vânători de munte erau capabile să lupte pe schiuri, aceasta era singura unitate denumită ca atare –Unitate de Schiori, avand statut de Forta Speciala). Unitatea era alcătuită din două batalioane de vânători de munte, purtând numerele 25 si 26 (ambele fiind nou-formate la Abrud în decembrie 1941 de către Batalioanele 5, respectiv 6 Vânători de Munte (subordonate la Abrud Diviziei 3 Munte din Beius) si o sectie artilerie (formată de Divizionul 1 Tunuri Munte). Unitatea cuprindea: 1 Pluton Transmisiuni; 1 Grup Pioneri; 1 Pluton Artilerie Anti-Aeriană ( 4 tunuri de 20 mm);1 Companie Anti-Tanc (cu 6 tunuri de 47 mm); 2 Batalioane Vânători de Munte Schiori (fiecare cu: 1 Grup Comandă, Pluton Transmisiuni, 1Grup Pioneri, 2 Companii Vânători Munte Skiori, 1 Companie Mitraliere); Divizionul 1 Tunuri Munte (75 mm) cu 2 Baterii;1 Coloană de Transport Hipo (cu 60 cărute si 60 sănii);1 Sectie Auto (cu 6 camioane); 1 Formatiune de servicii. Aceasta unitate putea lupta independent de alte forte in munti; luptatorii acesteia fiind foarte bine pregatiti in actiuni de gherila si de tip comando, fiind subordinate direct Armatei 17 Germane în zona Izium (sud de Harkov). Prima sa misiune, desfăsurată între 29.1-20.2.1942, a fost să contraatace dinspreKrasnodarspre Oriolka. În prima fază, pe parcursul a 12 zile, a oprit si împins înapoi puternice forte sovietice în zona Kehyčivka, blocând toate comunicatiile spreKrasnodar.

In continuare, nu putem incheia, fara a mentiona cativa dintre marii comandanti care au condus Unitatile de Vanatori de Munte; oameni exceptionali cu o pregatire de exceptie si patrioti.

Gheorghe Avramescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1884 în județul Botoșani, într-o familie modestă de țărani. În anul 1906 a fost admis la Școala de infanterie din București, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. S-a căsătorit în 1913 cu Adela Gologan. A participat la luptele celui de-al doilea război balcanic, după terminarea căruia a urmat cursurile Școlii Superioare de Război.

La intrarea României în primul război mondial, căpitanul Gheorghe Avramescu s-a aflat dislocat la comanda unei companii în Dobrogea. A luat parte la luptele din Dobrogea de la Parachioi – Calaici, Mulciova, Perveli și Muratan. S-a distins în luptele pentru apărarea Bucureștiului (16/29 noiembrie20 noiembrie/3 decembrie 1916), și în timpul retragerii în Moldova în luptele de la Urziceni, Glodeanu Sărat și Pogoanele. Pentru faptele sale din această campanie a fot decorat în anul 1917 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară. A luat parte la bătălia de la Mărășești în calitate de comandant de batalion. Pentru faptele sale de arme a primit Ordinul Coroana României, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară. În anul 1918 a fost numit în Statul Major al Diviziei 1 vânători de munte, deși nu terminase cursurile Școlii Superioare de Război. A fost trimis să-și desăvârșească studiile militare, dar decretarea mobilizării și reintrarea României în război l-au determinat să se reîntoarcă la Divizia 1 de vânători de munte. După încheierea luptelor din Ungaria împotriva Republicii Sfaturilor, a absolvit Școala Superioară de Război, al doilea din promoția sa. Până în 1932 a îndeplinit diferite funcții de comandă în mai multe unități militare, când în octombrie a fost numit șef al Biroului 6 transport al Marelui Stat Major. În anul 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar în 1940 la gradul de general de divizie. Declanșarea celui de-al doilea război mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat alături de trupele naziste la eliberarea Bucovinei (iunie 1941). Pentru realizările sale din această perioadă a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și Ordinul german Crucea de Fier clasele a II-a și I. A participat la înaintarea Armatei a 11-a germană asigurându-i cu oamenii săi securitatea flancului stâng. A participat la luptele din Crimeea și cele pentru cucerirea Sevastopolului. Corpul vânătorilor de munte a fost subordonat Armatei a 11-a germane și comandantului acesteia feldmareșaul Erich von Manstein. Au existat perioade în 1941 în care unitățile vânătorilor de munte români au fost subordonate nemijlocit diverselor corpuri germane. Generalul Avramescu a protestat în legătură cu această situație și ca urmare, vânătorilor de munte din subordinea sa le-a fost distribuit propriul sector de luptă în momentul asaltului final asupra Sevastopolului. Pentru faptele de arme din timpul campaniei din Crimeea, generalul Avramescu a primit Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a și Crucea Germană de Aur. În perioada următoare, Generalul Avramescu nu a participat direct la lupte, rămânând încartiruit în Crimeea. În această perioadă a luat inițiativa organizării cantinei săracilor din Simferopol, unde erau hrăniți zilnic peste 2.000 de nevoiași. La sfârșitul anului 1943, generalul Gheorghe Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944. La data de 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a, în lipsa comandantului de drept, generalul Ioan Mihail Racoviță. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată AdjudFocșaniNămoloasaGalați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului. După arestarea lui Antonescu la data de 23 august 1944, generalul Avramescu s-a reîntors la comanda unui corp de armată, pentru ca pe 4 septembrie 1944 să fie numit în fruntea noii Armate a 4-a, pe care a condus-o în luptele din Transilvania. Pe 25 octombrie 1944, militarii români de sub comanda Generalului Avramescu au eliberat Careiul, ultima localitate românească dintre cele cedate prin Dictatul de la Viena din 1940. În toamna anului 1944, a fost înaintat la gradul de general de armată. Trupele comandate de Avramescu au continuat luptele forțând cursul râului Tisa, pe valea Hernadului și prin Muntii Hegyalja, până în Slovacia. În cadrul “colaborării” cu Armata Roșie, armata română a avut numeroase probleme. Generalul Avramescu a protestat de mai multe ori față de proasta aprovizioanare a trupelor din subordinea sa și a misiunilor de luptă peste posibilitățile lor. În ceea ce privește aprovizionarea, mareșalul Rodion Malinovski i-a răspuns că proasta aprovizionare se datorează „sabotajului ofițerilor din vechiul regim”!!!!!.

În această perioadă a apărut un raport cu privire la o pretinsă tentativă de dezertare a generalului Avramescu, poate pentru că ginerele său dezertase deja la germani. Conform memoriilor lui Gheorghe Mihail, generalul Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat Major, l-a chemat pe Avramescu pentru a-i arăta un denunț prin care se afirma că generalul Avramescu ar fi luat legătura cu trupele germane din fața sa. Dat fiind faptul că generalul Avramescu mai avea doar o lună până la atingerea vârstei de pensionare, Constantin Sănătescu i-a acordat la 11 ianuarie 1945 un concediu de 25 de zile mai înainte de a-l trece în rezervă. Comnadantul Frontul al 2-lea Ucrainean, mareșalul Malinovski, a cerut reîntoarcerea la comanda trupelor române a generalului Avramescu, pretextând că Armata a 4-a a pierdut 50% din capacitatea operativă după plecarea comandantului ei, lucru cel puțin discutabil, dată fiind deosebita competență a noului comandant, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu. Revenit la comandă la 19 februarie 1945, generalul Avramescu a condus cu succes luptele din prima fază a Operațiunii ZvolenBanska Bystrica din Slovacia. Pe 2 martie 1945, generalul Avramescu a fost convocat la comandamentul Armatei a 40-a sovietice. După o oră, ofițerilor din delegația română li s-a comunicat că Avramescu și generalul rus Filip Fedorovici Jmacenko au plecat la punctul de comanda al Frontului al 2-lea Ucrainean, fiind chemați de mareșalul Malinovski. De fapt, generalul Avramescu fusese arestat. La comanda Armatei a 4-a române a rămas generalul Nicolae Dăscălescu, care a făcut mai multe intervenții pe lângă sovietici pentru a afla de soarta lui Avramescu. Generalul sovietic Jmacenko l-s sfătuit să ceară lămuriri Ministerului Apărării sau Statul Major Român. Pe 3 martie 1945, Adela, soția generalului și fiica sa, Felicia, au fost arestate. Felicia a refuzat să fie expediată în Siberia și s-a sinucis. Adela s-a reîntors din Siberia în 1956, fiind grav bolnavă. Autoritățile sovietice au comunicat că generalul Avramescu ar fi fost ucis pe 3 martie 1945, în aceeași zi cu arestarea soției și fiicei sale, într-un atac aerian asupra mașinii cu care era transportat, iar trupul neînsuflețit a fost înmormântat în cimitirul Soshalom din Budapesta. Există posibilitatea ca Avramescu să fi fost executat de NKVD, deoarece în mod straniu, mașina în care era transportat a fost lovită de un singur glonț, care s-a întâmplat să-l ucidă pe general. Cel mai probabil marele general a fost executat de catre “noii aliati” datorita profesionalismului sau, si nu in ultimul rand, datorita faptului ca ia infruntat atat pe campul de lupta cat si in cadrul “colaborarii”…Nici pana in ziua de astazi nu se stie cu certitudine soarta acestui mare commandant, al Vanatorilor de Munte, spaima Armatei Rosii! Pe 23 octombrie 2000, rămășițele pământești ale generalului Gheorghe Avramescu au fost readuse în România și au fost înmormântate cu onoruri militare în Cimitirul Militar din Cluj. In sfarsit, EROUL se putea odihni in pamantul Tarii pentru care a luptat si s-a jertfit! Cinste Armatei Romane, a veteranilor ei, care au facut ca nedreptatea sa se transforme in dreptate.

Un alt mare comandant a fost Generalul de divizie Ioan Dumitrache. Acesta s-a nascut pe 25 august 1889 in Ciorasti, in apropiere de Ramnicu Sarat, fiind singurul copil al unei modeste familii de tarani. Cariera sa militara a inceput in 1909, cand a intrat in Scoala militara de ofiteri de infanterie, pe care a absolvit-o in 1911, primind gradul de sublocotenent. A fost repartizat la Regimentul 38 Infanterie Neagoe Basarab in Braila. In timpul primului razboi mondial era locotenent in aceeasi unitate, iar in 1917 a fost promovat capitan. A fost ranit de doua ori in timpul luptelor din 1916-17. Dupa terminarea conflictului, in 1919, a fost admis in Scoala Superioara de Razboi, pe care a terminat-o in 1921, fiind repartizat in statul major al Diviziei 1 Vanatori de la Arad. Era deja maior din 1920. In 1924 a fost mutat la comandamentul Diviziei 1 Munte de la Sinaia. In 1929 a fost ridicat la gradul de locotenent-colonel si numit comandant al Batalionului 2 Vanatori de Munte din Caransebes. Dupa numai doi ani, in 1931, a fost mutat in comandamentul Inspectoratului Teritorial Bucuresti. In 1935, fiind promovat colonel, a primit comanda Grupului 4 Vanatori de Munte din Bistrita. Intre februarie 1938 si martie 1939 a fost si prefect al judetului Nasaud. Pe 10 mai 1941, inainte ca Romania sa intre in razboi, a devenit general de brigada si a fost numit la comanda Brigazii 2 Munte, subordonata Corpului de Munte din Armata 3. A ramas la conducerea acestei unitati peste 3 ani de zile, pe toata durata campaniilor contra Armatei Rosii. A inceput ofensiva in Bucovina de Nord pe 3 iulie, ducand lupte grele pentru Hotin cu trupele Armatei 12 sovietice aflate in retragere. Pe 19 iulie, Brigada 2 Munte a trecut Nistrul si a inaintat spre Bug luptand cu ariergarzile Armatei 18. Pe 25 iulie, in timp ce trupele sale erau angajate la sud de Kapusteany, punctul de comanda al generalului Dumitrache a fost bombardat de artileria grea sovietica, dar fericire nu a fost ranit. Unsprezece zile mai tarziu, pe 5 august, el s-a aflat din nou in pericol. Armata 3 trebuia sa execute o manevra dublu-invaluitoare cu Corpurile de Munte si de Cavalerie in zona Seminovka si Voznesensk. Insa s-a ajuns la suprapuneri de dispozitive si intretaieri de coloane in timpul. In toata confuzia creata, trupele sovietice au atacat catre Krivoe Ozero, iar generalul Dumitrache si statul-major de abia au reusit sa scape necapturati. Dar ofensiva a continuat si pe 10 august vanatorii de munte au ajuns la Bug. Dupa un ragaz de 10 zile, Corpul de Munte a inceput inaintarea catre Nipru, unde a ocupat pozitii defensive incepand de la 1 septembrie, Armata 3 asigurand flancul stang al Corpului 30 german. Pe 16 si 17 septembrie, Brigada 2 Munte a traversat fluviul la Berislav si apoi a fost dipusa tot in aparare in zona Ulianovka si Malaya Belozerka in noaptea de 21 spre 22. Contraofensiva Armatelor 9 si 18 sovietice la nord de Marea de Azov a inceput pe 23 septembrie, situatia Armatei 3 devenind critica. Brigada 2 Munte a rezistat initial puternicei presiuni la care a fost supusa. Pe 25 septembrie insa frontul a fost rupt in sectorul Batalionului 15 la Ulianovka. Generalul Dumitrache a contratacat cu rezervele, reusind sa salveze batalionul amenintat si stabileasca o noua linie de aparare la nord de Malaya Belozerka. Pe 27 septembrie, din nou, forte superioare sovietice au rupt frontul brigazii, incercuind Batalionul 10 Vanatori de Munte. Acesta insa a rezistat doua zile in incercuire, iar resturile sale au reusit sa-si faca drum spre liniile romane. Brigada 2 Munte a organizat o noua pozitie defensiva la 800 m sud de Malaya Belozerka. In restul frontului unitatii, batalioanele de vanatori de munte au rezistat atacurilor si au ramas pe loc, chiar daca de multe ori tancurile sovietice au reusit sa patrunda in spatele primei linii si sa stanjeneasca aprovizionarea cu munitii si hrana si evacuarea ranitilor. Pe 28 septembrie, pozitiile de la sud de la Malaya Belozerka au fost iar atacate, dar asaltul a fost respins, permitand intaririlor germane sa ajunga. Situatia critica din primele zile ale ofensivei sovietice a fost depasita datorita rezistentei incapatanate a Brigazii 2 Munte si, la inceputul lunii octombrie, Armatele 9 si 18 au fost ele insele incercuite de trupe germano-romane. Pana pe 5 noiembrie, trupele generalului Dumitrache au curatat sectorul Berdiansk – Molotcinaya. In urma acestei ultime operatiuni, deoarece Brigada 2 Munte fusese unitatea Corpului de Munte cea mai afectata in luptele din ultimele luni, a fost trimisa inapoi in Romania pentru refacere, ajungand in garnizoane pe 7 decembrie. Astfel se termina prima campanie a generalului de brigada Ioan Dumitrache. In timpul celor aproape 5 luni de lupta pierduse 1.926 de oameni. A fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru recucerirea Hotinului la inceputul campaniei. In iulie 1942, Divizia 2 Munte.(brigada devenise divzie pe 15 martie) a fost trimisa iar pe front, in Caucaz. La inceputul lunii august a trecut Donul la Rostov si a inaintat spre sud, fiind subordonata Armatei 1 Panzer. Primele lupte serioase le-a dat pentru fortarea Raului Baksan pe 22 august. A reusit sa stabileasca un cap de pod langa Kysburun si dupa trei zile a cucerit inaltimea cu cota 910 care controla Valea Baksanului. In urmatoarele zile, pozitiile de pe aceasta colina au fost puternic atacate, insa Divizia 2 Munte a rezistat. In noaptea de 1/2 septembrie insa generalul Dumitrache a trebuit sa-si retraga oamenii peste rau la ordinul Armatei 1 Panzer, deoarece comandamentul german era ingrijorat de pericolul pe care il prezenta capul de pod sovietic din zona Inaltimilor Sayuko. Retragerea a fost executata rapid si fara pierderi. Divizia 2 Munte a primit apoi sarcina de a elimina capul de pod, actiune care a fost executata pe 18 octombrie, capturandu-se 400 de prizonieri, ridicand totalul la 1.858 pana la acea data in campania din 1942. Pe 25 octombrie generalul de brigada Ioan Dumitrache a inceput ofensiva catre Nalcik, fortand din nou Baksanul si rupand frontul intre Divizia 295 Infanterie si Divizia 2 Garda sovietice. Pana pe 28, dupa lupte grele, in dealurile si padurile din imprejurimile Nalcikului si apoi chiar pe strazile orasului, Divizia 2 Munte a cucerit obiectivul primit. Pierderile romanesti erau 820 de oameni. Au fost luati 3.079 de prizonieri. Pentru aceasta actiune, generalul Ioan Dumitrache a fost ulterior promovat si a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. In noiembrie cursul razboiului s-a schimbat, Armata Rosie trecand la ofensiva in Caucaz. Divizia 13 Panzer a fost incercuita la sud de Mairamadag. Misiunea de a o scoate din incercuire a revenit generalului Dumitrache, care cu Grupul 4 Vanatori de Munte a repus stapanire pe soseaua Ordzonikidze – Alagir, permitand retragerea tancurilor germane. Dupa cateva luni de lupte grele, divizia isi pierduse mult din capacitatea de lupta. La inceputul lui ianuarie 1943 a inceput replierea prin lupte a trupelor Axei din Caucaz. Divizia 2 Munte a ajuns in Peninsula Taman pe 28 ianuarie, fiind subordonata Corpului 52 german din Armata 17. In februarie a fost intarita cu un detasament german si a ocupat pozitii defensive pe malul vestic al Raului Beysuk. Sub presiunea ofensivei sovietice, trupele Axei au fost silite sa se replieze luptand pe pozitii succesive, divizia generalului Dumitrache ajungand pe 17 februarie la Saboisky. Patru zile mai tarziu a recucerit satul Vasilchenko, iar la inceputul lui martie a curatat satul Belikov de trupe sovietice si a eliminat trupele inamice infiltrate langa Lagunele Svistielniov. In urma acestor lupte, Divizia 2 Munte a ajuns la capatul puterilor, fiiind angajata in campanie timp de 203 zile. Comandantul si soldatii sai castigasera respectul esaloanelor superioare romane si germane. Nu mai putin de 478 de Cruci de Fier clasele 1 si 2 au fost acordate militarilor diviziei. Pe 20 martie a fost scoasa din prima linie si a fost trimisa in Crimeea pentru refacere, fiind dispusa in Valea Alma. Generalul de divizie Ioan Dumitrache (fusese promovat in ianuarie 1943) s-a ocupat in lunile urmatoare de refacerea si reorganizarea diviziei sale, operatiune care se pare ca nu era terminata in noiembrie, cand Frontul 4 Ucrainean a inceput ofensiva in nordul Crimeei. Generalul Dumitrache a preluat pe 10 noiembrie conducerea unui detasament romanesc, alcatuit din trupe din Diviziile 1 si 2 Munte, 10 si 19 Infanterie, care trebuia sa limiteze capul de pod realizat de Armata Rosie in sudul Marii Sivas, lucru care l-a si facut pana pe 12 decembrie cand sectorul a fost preluat de Divizia 336 Infanterie germana. Intors la Divizia 2 Munte, generalul Dumitrache a comandat o grupare de vanatori de munte, care, intre 29 decembrie 1943 si 4 ianuarie 1944, impreuna cu o grupare condusa de generalul de brigada Leonard Mociulschi, a eliminat peste 3.700 de partizani in Muntii Iaila. In trimpul noii ofensive a Frontului 4 Ucrainean din aprilie 1944, cand trupele sovietice au patruns in Crimeea, divizia generalului Dumitrache a fost impartita in doua: o parte la Sevastopol, asigurand apararea unui sector al fortaretei, respingand intre 15 si 30 aprilie nu mai putin de 24 de atacuri inamice. Cealalta parte a format Detasamentul Alusta, care a fost sacrificat de comandamentul german pentru a permite retragerea trupelor Axei din peninsula Kerci. In ultimele zile ale bataliei de la Sevastopol resturile Diviziei 2 Munte au fost evacuate, mai putin doua batalioane care au fost subordonate Diviziei 1 Munte. Intors in tara, generalul Dumitrache a inceput iar refacerea unitatii sale, care se va distinge din nou, in toamna anului 1944, dar contra altor inamici si cu alt comandant. Pe 20 august 1944 el a fost mutat la comanda Corpului de Munte, aflat pe frontiera romano-ungara din sud-estul Transilvaniei. In urma evenimentelor din Bucuresti din 23 august 1944, a doua zi trupe germane au ocupat pozitii cheie in Brasov, controland garile si intersectiile importante. Generalul Dumitrache a organizat rapid cu fortele mai numeroase pe care le avea la dispozitie detasamente mixte care pe 25 august au curatat orasul de trupe germane, capturand 500 de prizonieri si 6 tunuri. Pana pe 30 august a aparat frontul intre Intorsura Buzaului si Homorod cu trupe din Divizia 1 Munte si Divizia 13 Infanterie-instructie, respingand atacurile locale date de trupe ungare si germane si blocand accesul dinspre sud a trupelor germane aflate in retragere din Muntenia. Au fost capturati alti 300 de prizonieri si 36 de avioane. De la acea data si pana pe 2 septembrie a atacat si a reocupat zonele Aita Seaca si Biborteni. Corpul generalului Dumitrache a fost intarit la inceputul lunii septembrie, fiind alcatuit din Diviziile 1 Munte, 3 si 6 Infanterie. Pe 7 septembrie a fost reluata ofensiva sovieto-romana in Transilvania, iar Corpul de Munte, subordonat Armatei 4, a reocupat Sfantul Georghe ziua urmatoare si Odorheiul Secuiesc pe 13 septembrie. Pe 28 septembrie 1944 a atacat pe Raul Mures si a intrat in Targu Mures. Urmatoarea ofensiva a inceput pe 9 octombrie, Corpul de Munte urmarind trupele Subgrupului de Armate Wöhler care se repliau spre vest. Pe 14 octombrie generalul Dumitrache a intrat in Gherla. A fost ultima actiune notabila a Corpului de Munte, care doua zile mai tarziu a fost retras din linia intai si trimis in garnizoana la Brasov. Pe 15 noiembrie 1944 a primit Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a. Numai trei generali romani au pirmit clasele a III-a si a II-a a modelului 1941 si clasa a III-a a modelului 1944, Dumitrache fiind unul dintre ei. Toti au fost vanatori de munte. A fost inlocuit la comanda Corpului de Munte de generalul de corp de armata Radu Gherghe, el fiind numit comandant secund. A ramas in aceasta functie pana pe 20 martie 1945. In 1947 a fost promovat la gradul de general de corp de armata si apoi trecut in retragere. Pe 3 ianuarie 1949 a fost arestat si anchetat pentru presupuse crime de razboi pana pe data de 6 octombrie 1950, cand, nefiind pus sub acuzare, a fost eliberat. S-a stabilit la Brasov, unde a trait supravegheat de Securitate pana pe 6 martie 1977, decedand la varsta de aproape 88 de ani.

Si exemplele despre oamenii, fie ei comandanti sau soldati, care au facut renumele si istoria acestei Arme de Elita, ar putea continua, umpland pagini intregi! Trupele de Vanatori de Munte actuale, se pot mandri cu un trecut glorios si fapte de arme notabile. De ziua lor, le dorim sa continue traditia inaintasilor; le dorim ca muntele sa le fie in continuare un bun prieten –asa cum le-a fost dintotdeauna-fiindca doar ei il inteleg si-l respecta; le dorim sa dispuna de armament si tehnica de lupta moderne, fiindca le merita cu prisosinta; le dorim sa se intoarca sanatosi acasa…LA MULTI ANI, VANATORILOR!

Cu respect si consideratie,

GeorgeGMT&WW