Arhive pe etichete: submarine rusesti

Apropos de submarine rusesti, Graney(Yansen) merge greu

Standard

 


Graney(Yasen) class

Pe 16 august noul submarin rusesc clasa  Graney (Yasen), a fost amant la operationalizare, adica nu a fost acceptat de Marina Rusa in serviciul activ, pentru a adoua oara in acest an. In urma testelor pe mare s-a observat ca sistemul de propulsie nuclear nu are capacitatea de a oferi puterea si deci viteza, proiectate.

De asemenea nici nivelul de zgomot, la navigatia submersa, nu este cel cerut, si aici problema se pare ca provine tot de la blocul propulsor. Practic Graney face prea mult zgomot.

Problemele tehnice care au aparut in dezvoltarea acestei noi clase de submarine, nu sunt din pacate proprii doar lui Graney. Si Borei are/ a vaut probleme si Bulava, etc. Desi proiectarea, conceptia noilor  armr rusesesti sunt bune, problemele vin din executie. In primul rand o mare parte din forta de munca de foarte inalta calificare, necesara pentru construirea unor astfel de nave, nu mai exista. In perioada sumbra dintre 1990 si inceputul aniilor 2000, datorita lipsei acute de comenzi, lipsei finantarii, salariilor mizerabile, o parte importanta din inginerii si muncitorii super-specializati in constructia de armament, ori au plecat, ori si-au pierdut indemanarea.

Severodvinsk„, primul Graney

Astfel primul submarin Graney a fost inceput in anul 1993, dar a intrat in probe de mare 20 de ani mai tarziu, datorita lipsei finantari. Si cum o forta de munca atat de specializata efectiv nu ai de unde s-o iei, trebuie obligatoriu sa ti-o formezi in ani si ani de zile, astfel ca problemle actuale ale tehnologiei rusesti vor mai dura cativa ani, pana cand tinerii care astazi intra in santiere, vor capata experienta. Ganditi-va numai ce sudori sunt necesari la asamblarea unui submarin, ce precizie este necesara, etc.

Ca un exemplu, echipajul primului sub din clasa Graney a fost alcatuit si s-a antrenat sarguincios inca din urma cu sase ani. Iar de atunci tot se antreneaza si asteapta nava.

Al doilea sub a fost lansat in constructie in urma cu trei ani si deocamdata se lucreaza la el fara intreruperi. Rusia intentioneaza sa construiasca opt astfel de nave, desi initial URSS-ul avea de gand sa faca 30. Una peste alta Graney este un submarin cu un grad foarte mare de automatizare, de unde si necestitate unui echipaj la jumatate fata de submarinele mai vechi.  Are un deplasament de 9500 de tone, 24 de rachete cu raza de pana in 3000km, unele dintre fiind gandite speciale anti-portavion, si opt tuburi lans-torpila de 650mm, diametru care va permite navei sa lanseze si rachete. Pentru noul Graney Rusia lucra la un nou tip de torplia, mai mare si mai puternica si mult mai inteligenta. Respectiva torpila, gandita special pentru Graney class, ar fi avut un sistem revolutionar de cautare si localizare a tintei, insa din pacate, proiectul a fost abandonat din motive de deficultati tehnice.

 

 

Sursa: strategypage

 

GeorgeGMT

Reclame

Un submarin rusesc in Golful Mexic

Standard

Un submarin nuclear de atac rusesc, a navigat nestingherit cateva saptamani, in curtea din spate a SUA, Golful Mexic, fara a fi detectat de Marina Militara a SUA sau de Garda de Coasta.  Stirea  a fost facuta publica joi de The Washington Free Beacon, care citeaza surse anonime.

The stealth underwater incursion in the Gulf took place at the same time Russian strategic bombers made incursions into restricted U.S. airspace near Alaska and California in June and July, and highlights a growing military assertiveness by Moscow,” au mai scris cei de la Washington Free Beacon, pe pagina lor web.

Akula class

Sursele americane au admis ca incursiunea submarinului rusesc, arata ca sistemul de monitorizare si aparare anti-submarin american are deficiente si goluri serioase, probleme pe care aceleasi surse le pun pe seama taierilor bugetare ale administratiei Obama, taieri care pe latura AS ating 500 de milioane de dolari.

Conform cu doctrina navala americana, sarcina detectarii si urmarii submarinelor, in apele de interes strategic pentru SUA, revine US Navy. Conform acelorasi surse submarinul rusesc incriminat, este unul din clasa Akula.

Iata si parerea americanilor despre Akula class: “The Akula class is the follow on to the Victor III and remains the most capable Russian attack submarine until the newer Yasen class is commissioned,” este descrierea facuta pe sit-ul WeaponSystems.net.

Conform cu ziarul citat mai sus, submarinul rusesc a operat nestingherit in zona coastei americane o luna intreaga.

 

“The Akula was built for one reason and one reason only: To kill U.S. Navy ballistic missile submarines and their crews,” a declarat un oficial americancatre Beacon. “It’s a very stealthy boat so it can sneak around and avoid detection and hope to get past any protective screen a boomer might have in place.”

“Sending a nuclear-propelled submarine into the Gulf of Mexico-Caribbean region is another manifestation of President Putin demonstrating that Russia is still a player on the world’s political-military stage,” a declarat analistul naval si specialistul in razboiul anti-submarin Normal Polmar.

Like the recent deployment of a task force led by a nuclear cruiser into the Caribbean, the Russian Navy provides him with a means of ‘showing the flag’ that is not possible with Russian air and ground forces,” a mai completat.

 

Acum, daca stam si ne gandim un pic, este clar ca taierile bugetare executate de Obama au afectat Pentagonul, insa ar mai putea fi si o alta explicatie: militari americanii pur si simplu nu au vrut sa-l gaseasca pe rus, pentru ca mai apoi sa aiba motive sa se planga ca sunt saraci lipiti, iar siguranta tarii nu mai poate fi asigurata. Este bineinteles doar o opinie personala.

Insa in mod sigur dezvaluirea acestei situatii jenante, are legatura directa cu incercarea Pentagonului de a demonstra ca bugetul actual este un pic cam mic. Imi pot doar inchipui furtuna iscata de republicani in Dealul Capitoliului, la aflarea vestii. Mai les cei care reprezinta Florida si statele sudice, notorii sustinatoare ale republicanilor.

 

Sursa: asian-defence

GeorgeGMT

ISTORIA SUBMARINELOR RUSESTI (3)

Standard

Submarinele din clasa KAIMAN, au fost construite pentru Marina Tarista, inainte de inceperea WW I. Unele surse il mentioneaza pe Simon Lake ca proiectant al acestei clase, dar se stie cu certitudine, ca ele aveau numeroase defecte, fiind construite la Sankt-Petersburg, posibil incepand cu anul 1906. Dealtfel, a existat si un proces intre proiectant si Guvernul tarist, ce viza obligarea constructorului, si implicit a proiectantului, remedierea fara plata a defectelor constatate la aceste nave.

ALLIGATOR -CLASA KAIMAN 1908

 

Ca urmare, submarinele au fost consemnate in vederea reparatiilor si a remedierii unora dintre defecte, in anul 1910. Patru submarine din aceasta clasa au fost construite, ele fiind botezate: Kaiman, Alligator, Drakon si Krokodil; servind incepand cu anul 1911 in Flota Marii Baltice. Din anul 1915, au servit in cadrul nou infintatei, Flote nr.3; Kaiman si Krokodil au fost sechestrate de catre germani, ele fiind abandonate in portul Reval (actualmente, Tallin, capitala Estoniei), in anul 1918. Se pare ca in septembrie 1916, o parte dintre echipajele acestor submarine, au fost afectate noii clase de submarine, botezata AG (descrisa intr-un capitol anterior).  

  Submarinele din clasa KAIMAN, aveau urmatoarele caracteristici: greutate 409 tone, la suprafata/482 tone, in imersiune; echipaj 34 de marinari; viteza maxima: la suprafata, aproximativ 23 km/h/in imersiune, aproximativ 14 km/h; lungime 40,2 m; latime 4,3 m; pescaj 4,9 m; propulsie asigurata de doua motoare, unul pe benzina de 1200 CP, si unul electric de 400 CP, ce antrenau doua elici; autonomie de aproximativ 2100 km, la o viteza de aproximativ 16 km/h. Submarinele erau armate cu: doua tuburi lans-torpile in prova/doua in pupa (18 inch), si o mitraliera. Este foarte probabil, ca aceste torpile sa fi fost de tip Whitehead, calibrul 450 mm, dar cu siguranta acest tip s-a aflat in dotarea Marinei Tariste incepand cu anul 1912, avand raza maxima de actiune cuprinsa intre 400-900 m (unele surse mentioneaza doar 600 m autonomie), si ogiva cu incarcatura exploziva, de 26/64/112 kg.

Submarinele din clasa KARP, erau construite pentru Marina Imperiala Rusa de catre firma Krupp, din Germania. Krupp Germaniawerft, a construit aceste submarine in regim de urgenta, ca urmare a solicitarii primite din partea rusilor, in anul 1904, si in urma razboiului ruso-japonez.Trei asemenea submarine au fost realizate pana in anul 1907, doua dintre acestea ramanand in serviciu pana in 1919 (Karp si Karas), iar cel de-al treilea, botezat Kambala, s-a scufundat cu tot cu echipaj in urma coliziunii accidentale cu nava de patrulare costiera Rostislav, langa Sevastopol, in iunie 1909.

KAMBALA -CLASA KARP 1907

 

Aceste submarine aveau un design revolutionar, format din corp dublu (ulterior, firma germana si-a folosit experienta castigata, in constructia primului submarin destinat Marinei Kaiser-ului, botezat U-1. Acest prim submarin german era destinat patrularii costiere, fiind realizat in anul 1906. U-1, avea lungimea de 42 m, fiind proiectat in anul 1904 de catre inginerul naval, Gustav Berling, posibil inspirat dupa proiecte franceze.

U-1

Submarinul avea doua motoare pe benzina de 200 CP fiecare, si doua motoare electrice bazate pe acumulatori. Acest submarin era deja depasit tehnic la izbucnirea WW I, el fiind folosit in principal pentru instruirea echipajelor, dar a reprezentat un inceput pentru Marina Germana, ce va deveni un utilizator de mare clasa a acestei arme), dar ele n-au apucat sa participe la razboiul ruso-japonez, fiind livrate prea tarziu –au fost livrate abia in anul 1908, pe calea ferata, Flotei Marii Negre. Din anul 1918, submarinele Karp si Karas au ajuns in Marina Ucraineana, cel putin pentru o perioada scurta de timp, dar au reprezentat cel mai probabil, primele submarine din dotare.

Submarinele din clasa KARP, aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 207 tone, la suprafata/235 tone, in imersiune; lungime de aproximativ 40 m; latime 2,7 m; propulsie prin doua elici, antrenate de catre un motor pe kerosen de 400 CP, si unul electric, de 200 CP; viteza maxima: aproximativ 20 km/h, la suprafata/ aproximativ 16 km/h, in imersiune; autonomie de 2320 km; echipaj 28 de marinari; armament: doua torpile calibrul 457 mm, in doua tuburi lans-torpile interne, si alte doua tuburi montate pe coca submarinului.

 Marina Imperiala Rusa, a avut in dotare si sase submarine din clasa KASATKA, construite intre anii 1904-1905, la Sankt-Petersburg, botezate: Keta (interesant este faptul ca acest submarin a fost realizat prin subscriptie publica, cele mai substantiale donatii fiind facute de catre familia Sheremetiev –familie nobiliara cu traditie, in Rusia), Kasatka, Makrel, Nalim, Okun, Skat. Aceste submarine au fost realizate de catre I.G Bubnov, fiind o dezvoltare a submarinului Delfin, ultimul fiind casat in anul 1922.

KASATKA-CLASA KASATKA 1905

Submarinele din aceasta clasa, aveau probleme tehnice si de flotabilitate, ce ulterior au fost corectate. toate submarinele au primit noi motoare ce le-au inlocuit pe cele initiale (acestea erau pe benzina, dezvoltand 100 CP), Diesel incepand din anul 1910 (dezvoltau doar 120 CP, dar erau mult mai sigure in exploatare).

Submarinele din clasa KARP aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 140 tone, la suprafata/177 tone, in imersiune; lungime 33,5 m; latime 3,5 m; pescaj 3,4 m; propulsie initiala -un motor pe benzina de 200 CP (inlocuit ulterior cu unul Diesel, de 120 CP), si unul electric de 100 CP; viteza maxima: aproximativ 18 km/h la suprafata/ aproximativ 12 km/h in imersiune; echipaj 24 de marinari; armate cu cate 4 tuburi lans-torpila montate extern, si o mitraliera (aceasta a fost inlocuita ulterior cu un tun calibrul 47 mm).
Submarinele din clasa MORZH, au fost construite pentru Flota Marii Negre, cu putin timp inainte de izbucnirea WW I. Trei submarine din aceasta clasa au fost realizate, desi exista un program ambitios, intentionandu-se realizarea a sase unitati –a ramas doar la nivel de intentie, fiindca n-au exista fonduri pentru asa ceva, iar donatiile publice au fost insuficiente. Chiar si Duma de Stat s-a opus realizarii celor sase submarine, dar intr-un final trei au fost totusi construite, fiind botezate: Morzh, Nerpa si Tyulen.

PLAN CLASA MORZH

Submarinele au fost realizate la Santierul Naval Nikolayev, la Marea Baltica, fiind proiectate de catre echipa condusa de catre I.G Bubnov, incepand din anul 1911. Ca design, Bubnov s-a bazat pe submarinul Akula, dar se avea in vedere manevrabilitate, stabilitate si siguranta superioare. A existat si o controversa intre ingineri si marinari in legatura cu aceasta clasa; inginerii doreau realizarea de compartimente etanse, marind astfel siguranta si sansele de supravietuire ale submarinului si echipajului/ pe cand marinarii, considerau ca prin adaugarea de pereti despartitori, atat comandantul cat si echipajul, ar fi pierdut controlul navei. Intr-un final, lipsa de fonduri a anulat constructia de compartimente etanse.

MORZH CONSTRUCTIE

Submarinele erau bine inarmate pentru acele timpuri, avand un tun montat pe punte (de calibrul 47/57 mm), patru tuburi lans-torpile interne, si opt tuburi montate extern, model Drzevetskiy (acestea au fost ulterior anulate, deoarece mareau greutatea si afectau flotabilitatea navei). Aveau deficiente substantiale, generate de: lipsa corpului dublu fara pereti etansi despartitori, ceea ce permitea o adancime de scufundare mica chiar si in acele timpuri –de doar 50 m; timp de scufundare mare, de peste 3 minute, ceea ce era foarte mult, datorita rezervorului de balast mic; submotorizare, avand doua motoare Diesel ce abia puteau genera impreuna, 500 CP (initial, erau prevazute cu doua motoare Diesel, ce puteau genera 1140 CP, importate din Germania, dar datorita razboiului totul a cazut); viteza scazuta, datorita submotorizarii, dar si datorita cocii prost proiectate, ce semana mai mult cu cea a unei nave de suprafata decat cu cea a unui submarin.

Cu toate acestea, ele au ajuns la Sevastopol, in martie 1915, operand in principal in Bosfor, impotriva navelor germane si turcesti, dar in special impotriva navelor comerciale ce tranzitau zona. Aceste submarine sunt creditate cu scufundarea a 16 nave comerciale, dar destinul lor n-a fost unul fericit: Morzh, s-a scufundat in mai 1917 dupa ce a lovit o mina –alte surse mentioneaza drept cauza, un atac aerian turcesc; Nerpa, a intrat in reparatii in anul 1917, la Nikolayev, dar n-a mai apucat sa redevina operational datorita lipsei pieselor de schimb, a fondurilor necesare, precum si a izbucnirii Marii Revolutii din Octombrie; Tyulen, a fost capturat de catre germani la Sevastopol, in 1918, ajungand ulterior in mainile britanicilor (noiembrie 1918). Nava a fost transferata Fortelor Albe, ale generalului Vranghel, participand la Razboiul Civil, refugiindu-se in urma avansului bolsevic, la Bizerte/Tunisia in anul 1920, vanduta ca fier vechi in 1924, si casata in 1930. Tyulen, este singurul submarin din aceasta clasa care a reusit sa captureze un vas comercial armat, in octombrie 1916, fiind vorba de nava Rodosto; Nerpa, a fost repus in functiune pe santierul naval Nikolayev, unde se afla pentru reparatii, in iunie 1922, de catre bolsevici, fiind rebotezat „Politruk” (stim cu totii ce erau jigodiile astea, mama lor de comunisti!), ulterior Nr.11; denumire sub care a ramas operational pana in decembrie 1930. In luna februarie 1931, a fost vanduta ca fier vechi si casata.
Submarinele din clasa Morzh, aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 630 tone, la suprafata/760 de tone, in imersiune; lungime 67 m; latime 4,5 m; inaltime 3,9 m; viteza maxima: aproximativ 20 km/h la suprafata, si cam 15 km/h in imersiune; autonomie de 4600 km.

Submarinele din clasa BARS, au fost realizate pentru Marina Imperiala intre anii 1914-1917, fiind derivate din clasa Morzh (unele surse le vad ca fiind o modernizare a acestei clase). Ca si suratele lor, si aceste submarine au fost concepute de catre I.G Bubnov si Boris Mihailovici Malinin, dar aveau motoare si armament mai puternice, coca dubla, fiind totodata primele submarine construite de noua oranduire bolsevica.

Clasa Bars

Desi aveau caracteristici net superioare clasei Morzh, aceste submarine sufereau din cauza stabilitatii si a flotabilitatii reduse, lipsei peretilor de compartimentare, vitezei mici de scufundare si a materialelor de slaba calitate. 24 de submarine au fost construite, la care ulterior, Marina Sovietica a reusit sa rezolve deficientele, toate fiind reproiectate si dotate cu echipamente moderne (mai putin 9 unitati care au fost pierdute), reducandu-se timpul de scufundare la maxim 30 s, primind totodata compartimente etanse si noi motoare Diesel, mai performante, noi conducte si noi tuburi lans-torpile (eliminandu-se tuburile montate extern, ce apareau si la clasa Morzh). Submarinele modernizate, au iesit cu totul din dotare abia la sfarsitul anilor *50 (exista surse care mentioneaza cel putin doua unitati, inca operationale). Cateva asemenea submarine au fost alocate Flotei Marii Negre.

 

Submarinele din clasa Bars modernizate in anii *30-40*, aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 933 tone la suprafata/1354 tone in imersiune; lungime 68 m; latime 4,5 m; inaltime 3,9 m; viteza maxima: aproximativ 33 km/h la suprafata, si cam 17 km/h in imersiune; motorizare: doua motoare Diesel Kolomna, de 2640 CP+doua motoare electrice de 900 CP; autonomie de peste 3700 km, la viteza de 18 km/h, navigand la suprafata; echipaj 33 marinari, dar ultimele variante ajungeau si la 53 de oameni (dupa unele surse); armament: 8 tuburi lans-torpile de calibrul 533 mm (6 la prova si 2 la pupa, avand cel putin 14 torpile ca rezerva); un tun calibrul 100 mm, montat pe punte; un tun cu tragere rapida, calibrul 45 mm destinat apararii AA; o mitraliera de calibrul 7,62 mm (bataie maxima: 2400 m/150-1000 m, in trageri AA).

Torpilele uzuale sovietice, calibrul 533 mm, ce in mod cert s-au aflat si in dotarea submarinelor modernizate din clasa Bars, au fost:

-53-27, intrata in serviciul incepand cu anul 1927, fiind prima torpila de productie sovietica, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1710 kg; lungime 7 m; ogiva exploziva de 265 kg; viteza maxima de aproximativ 70 km/h; autonomie 3700 m. Era o modernizare a celor rusesti, calibrul: 456 mm, model 1912/533 mm, model 1917), fiind in productie pana in anul 1935. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

-53-36, intrata in serviciul incepand cu anul 1936, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1700 kg; lungime 7 m; ogiva exploziva de 300 kg; viteza maxima: de aproximativ 90 km/h, pe distanta de 4000 m/aproximativ 70 km/h, pe distanta de 8000 m; . Era o modernizare a primei torpile sovietice, 53-27, dar care nu era prea reusita, fiind scoasa din productie in anul 1938, cel mult 100 de bucati fiind construite. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

-53-38, intrata in serviciul incepand cu anul 1938, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1615 kg; lungime 7,2 m; ogiva exploziva de 300 kg; viteza maxima: de aproximativ 90 km/h, pe distanta de 4000 m/aproximativ 70 km/h, pe distanta de 8000 m/aproximativ 60 km/h, pe distanta de 10000 m. Era varianta locala a torpilei italiene de acelasi calibru, ce fusese cumparata de Marina Sovietica, in anul 1932. In WW II, aceasta torpila a fost dominanta in Marina Sovietica. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

Torpila 53-38

-53-39, intrata in serviciul incepand cu anul 1941, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1780 kg; lungime 7,5 m; ogiva exploziva de 317 kg; viteza maxima: de aproximativ 100 km/h, pe distanta de 4000 m/aproximativ 80 km/h, pe distanta de 8000 m/aproximativ 70 km/h, pe distanta de 10000 m. Era, de fapt, o torpila 53-38, modernizata. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

Torpila 53-39

-ET-80, era destinata exclusiv submarinelor, intrand in serviciu intre anii 1942-1943. Torpila avea urmatoarele caracteristici: greutate 1800 kg; lungime 7,5 m; ogiva exploziva de 400 kg; viteza maxima: de aproximativ 60 km/h, pe distanta de 4000 m. Aceasta torpila, a fost prima cu motor electric realizata de catre industria sovietica.

Va urma…

 
 WW

SURSE DATE SI POZE: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET.

www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub

              www.navweaps.com/…/WTRussian_Main.ht.

             warfare.ru/?catid=267&linkid=1728

            www.cityofart.net/bship/u_boat.html
www.submarinehistory.com/NOVAfour.htm –

            englishrussia.com/…/the-first-russiansubma

           http://www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub

 

Primul submarin nuclear construit in India

Standard

Primul sumbarin cu propulsie nucleara construit in India, INS Arihant a iesit din santierele de constructie si a intrat in probe de mare. Planul Indiei este sa lanseze cinci astfel de nave, care vor avea capacitatea de a lansa si rachete. INS Arihant este un sumbarin de atac, cel putin ca dimensiune, 6000 de tone, cu capacitati multirol.

In acest moment Flota Indiana detine, inchiriat, un sumbarin de atac cu propulsie nucleara de la Rusia. In santierele navale indiene se afla, in diferite stadii de constructie nu mai putin de 43 de nave de lupta, printre care portavioane si submarine Scorpene. Acestea din urma  vor avea o prima nava lansata la apa in 2015 si ultima, din cele sase in 2018.

Sursa: defensenews

GeorgeGMT

 

ISTORIA SUBMARINELOR RUSESTI (3)

Standard

In Marina Sovietica, submarinele din clasa HOLLAND au fost cunoscute ca AGS, clasa A, iar cel putin dintre cele care au supravietuit timpului, au fost modernizate substantial la sfarsitul anilor *30, fiind destinate patrularii in jurul coastelor. Cel putin doua au fost pierdute in WW II.

 AG 14-CLASA HOLLAND

Interesanta este si povestea submarinelor HOLLAND din Marea Neagra. Flotei de aici, i-au fost alocate sase unitati, a caror soarta n-a fost deloc roza: AG-21, capturat de germani, apoi de catre britanici, a ajuns la sovietici, care l-au rebotezat, A-5; AG-22, a ajuns in Flota Alba a lui Piotr Vranghel (general rus, ce a devenit comandantul ulterior Revolutiei, comandant al unei parti din Armata Alba, participand la razboiul civil) stationata in portul Bizerta/Libia. Dupa anul 1921 a fost scos din uz si probabil casat; AG-23, rebotezat A-1, a fost abandonat in iunie 1942, la Sevastopol; AG-24, a fost rebotezat, A-2; AG-25, rebotezat A-3, s-a scufundat in luna octombrie 1943; AG-26, a fost rebotezat, A-4.

Se pare ca ultimele submarine din clasa HOLLAND din dotarea Marinei Sovietice au iesit din uz, abia in anul 1950. Aceste submarine modernizate, aveau urmatoarele caracteristici: greutate –in imersiune, 440 tone/ la suprafata, 361 tone; lungime 45,80 m; latime 4,9 m; pescaj 3,81 m; propulsie –doua motoare Diesel de 480 CP/doua motoare electrice de 640 CP/doi arbori port-elice; viteza maxima -24 km/h, la suprafata/19,4 km/h, in imersiune; autonomie -3240 km, la suprafata cu o viteza medie de 13 km/h/maxim 46 km, in imersiune, la o viteza medie de 5,6 km/h (29 km autonomie, in imersiune, la viteza maxima de 19,4 km/h); se putea scufunda la o adancime de cel putin 50 m; echipaj 30 de marinari; era armat cu opt torpile de calibrul 457 mm, si un tun de calibrul 47 mm.

Marina Imperiala Rusa, este creditata ca aflandu-se printre primele ce a utilizat masiv minele marine, incepand cu Razboiul Crimeei (peste 1800 de mine au fost amplasate in Marea Baltica, pentru a preveni apropierea navelor britanice de Kronstadt). Chiar si in timpul razboiului ruso-turc, din anii 1877-1878, Marina Imperiala Rusa a folosit un numar mare de mine, cel putin 1200, pe care le-au amplasat pe Dunare in vederea protejarii porturilor, reusind sa scufunde cel putin o nava turceasca. Printre primele mine s-a numarat, mina HERTZ, realizata probabil in anul 1876. La fel si in timpul razboiului ruso-japonez, cand un numar de 4275 de mine, au reusit sa scufunde, ori sa avarieze nave din flota japoneza: doua crucisatoare, cinci vedete, sase distrugatoare si o nava auxiliara.Aceasta mina a aparut in dotarea navelor imperiale, incepand cu anul 1898. Dupa anul 1939, minele erau numerotate cu o litera cod, dupa cum urmeaza: KB-Mina Korabelnaya (pentru navele de suprafata); PL –Podvodnaya Lodka (pentru cele de pe submarine). Primele mine rusesti, foloseau fuzee de contact cu focos electric, insa pana in anul 1908 acestea au fost inlocuite cu fuzee cu percutie mecanica, amorsata. Din 1939 au inceput sa fie realizate primele mine magnetice, ce au devenit operationale abia in 1942, precum cele din seria, AMD.

Initial, primele mine rusesti foloseau praf de pusca normal, ce nu prezenta siguranta in conditii de umiditate, dar acesta a fost inlocuit din anul 1908, cu exploziv (TNT).

In WW I, numai in Marea Baltica, in cadrul campurilor de mine, Marina Imperiala Rusa avea cel putin 38900 de mine, ofensive si defensive, ce ar reusit sa scufunde 48 de nave germane diverse, avariind inca 21. Si in WW II, Marina Sovietica a amplasat un numar mare de mine, dupa unele surse, peste 40000 de bucati, care sunt creditate cu distrugerea a cel putin 200 de nave de diferite categorii, inclusiv sovietice –cazute in propria capcana. O parte dintre submarine erau purtatoare de mine.

Akula 1908
Submarinul AKULA (Rechinul), a fost comandat in anul 1906, la Santierul Naval din Sankt Petersburg, la Marea Baltica, devenind operational in 1907/1908. Acest submarin a avut o soarta tragica, el lovind o mina, scufundandu-se in data de 28 septembrie 1915, cu tot cu echipaj. Acest submarin a fost proiectat de catre Ivan Bubnov si echipa sa, avand caracteristicile submarinelor MINOGA si KASATKA, dar cu performante superioare acestora. Initial, proiectantul intentiona ca motoarele submarinului sa fie pe benzina, dar in final solutia aleasa a fost cea a motoarelor Diesel, mult mai sigure si fiabile in exploatare. Submarinul era construit dintr-un singur corp cilindric, sudurile si niturile se gaseau doar acolo unde erau necesare, ceea ce crestea rezistenta corpului acestei nave la presiunea apei. Acest submarin, ce dispunea de 3 motoare Diesel, si un motor electric, ce antrenau 3 arbori port-elice, a fost primul capabil de croaziere lungi, din inventarul Marinei Imperiale Ruse.

Totodata, in anul 1912, AKULA a fost primul submarin rusesc care a tras o salva de cinci torpile, servind in cadrul Flotei Baltice, unde a participat la 16 misiuni de patrulare. In cadrul unei astfel de misiuni, submarinul a ratat scufundarea navei de patrulare costiera germane, BEOWULF, aflata sub comanda Fregattenkapitan Ebert. In cursul unei astfel de misiuni, submarinul a lovit o mina, scufundandu-se in apropiere de Ventspils (in Marea Baltica, acum apartinand Lituaniei).
Submarinul avea urmatoarele caracteristici: greutate -380 tone, la suprafata/475 tone, in imersiune; lungime 56 m; latime 3,7 m; pescaj 3,4 m; 3 motoare Diesel de 1900 CP/un motor electric de 300 CP; viteza maxima -19,6 km/h, la suprafata/ 9 km/h, in imersiune; autonomie -3500 km, la suprafata/70 km, in imersiune; echipaj 34 de marinari; armat -4 tuburi lanstorpile de calibrul 457 mm, si probabil, 4 mine.
Submarinul AKULA din 1908, are un demn urmas, dupa 80 de ani, care-i poarta numele. Numit Proiect 971 Schhuka-B, „Rechinul” de astazi, a aparut in dotarea Marinei Sovietice incepand cu anul 1986. Desi Marina dorea 21 de unitati, au fost realizate doar 15, in patru variante (dupa unele surse, dar in nomenclatorul NATO nu exista nicio referire la AKULA IV. Posibil sa fie vorba de dezinformare sau etape de modernizare, dar cert este ca dispune de trei variante), dintre care operative mai sunt 10 (9, in cadrul Marinei Ruse, si unul inchiriat Indiei-INS Chakra. Posiobil ca doua dintre acestea sa fie varianta I, modernizate la standard II/III). Acesta, este un submarin de atac cu propulsie nucleara (SSN), avand coca dubla (asemanator submarinelor mamut din clasa, Typhoon), fiind inarmate cu: patru tuburi lans-torpila de calibrul 533 mm (cu o rezerva interna de 28 de torpile. Unele dintre acestea pot fi armate cu ogiva nucleara, dar poate lansa si torpile Skhval), patru tuburi lans-torpila de calibrul 650 mm (cu o rezerva interna de 12 torpile.

Akula

 

La variantele II/III, tuburile de calibrul 650 mm pot fi dotate cu un manson special, care permite si lansarea de torpile calibrul 533 mm), dar poate lansa si rachete de croaziera anti-nava, de tipul, SS-N-16 STALLION (aceasta a aparut in dotare in anul 1981, avand autonomia cuprinsa intre 50-120 km. Poate fi dotata cu ogiva exploziva de mare putere, dar si cu ogiva nucleara de mica putere, avand motor racheta cu combustibil solid). Submarinul are in dotare rachete AA, SA-N-5/8/10 IGLA-M (un singur lansator triplu, utilizat numai atunci cand se afla la suprafata. Rezerva probabila este de 18 rachete, dar tipul rachetelor difera in functie de varianta), precum si rachete de croaziera, SS-N-21 SAMPSON (o varianta a KH-55, ce poate fi armata cu ogiva nucleara de 200 KT, subsonica, avand autonomia cuprinsa intre 2500-3000 km, 1700 kg greutate, 51 cm diametru. Variantele II si unele dintre variantele III, ale AKULA, dispun de 28 de asemenea rachete. Unele dintre submarinele AKULA, varianta III, dispun de rachetele MOSKIT si GRANIT, pe care le vom descrie in cursul acestui articol). Submarinul este considerat a fi foarte silentios, greu de detectat, avand coca construita din otel cu semnatura magnetica scazuta, avand 110 m lungime, fiind impartit in opt compartimente total etanse. Submarinele din clasa AKULA, aveau misiunea de a distruge marile grupari navale americane, conduse de catre portavioane, avand echipamente moderne de evitare a detectiei si contramasuri eficiente.

Variantele mai noi de AKULA, dispun de un reactor nuclear cu apa sub presiune (reactorul este racit cu apa. Apa incetineste neutronii facilitand reactia in lant necesara dezvoltarii puterii de propulsie) VM-5/OK-650M, capabil sa genereze 190 MW, precum si de doua motoare Diesel de mare putere, ce pot fi utilizate in caz de urgenta, avand puterea de 750 CP fiecare. Submarinul dispune de o elice cu pas fix, ce dispune de sapte pale, foarte atent realizata, ce genereaza un zgomot extrem de scazut (rusii se pricep sa realizeze elice silentioase, lucru recunoscut de catre SUA si NATO), ce permite submarinului sa evolueze la suprafata cu viteza maxima de 33 noduri (aproximativ 70 km/h), iar in imersiune cu 10 noduri (aproximativ 20-22 km/h). Pentru situatii de urgenta, dispune si de doua elice auxiliare, propulsate de doua motoare capabile sa dezvolte 370 KW, si o viteza de 3-4 noduri (aproximativ 10 km/h). Desi, adancimea maxima de scufundare este secreta, variantele II/III se pot scufunda la cel putin 600 m, avand peste 70 membri in echipaj, si provizii pentru cel putin 100 de zile. AKULA III, are greutatea maxima de 8140 tone, la suprafata, si de 12770 de tone, in imersiune.

AKULA III, dispune de rachete anti-nava, GRANIT (P-700/SS-N-19,12 rachete: racheta de croaziera anti-nava; greutate 7 tone; diametrul 0,85 m; ogiva –exploziva, de mare putere, in greutate de 750 kg/termonucleara, cu putere de 500 KT; ghidaj inertial/radar-activ/satelit; viteza supersonica, 2,5 Mach; autonomie cuprinsa intre 550-650 km) si MOSKIT (P-270/SS-N-22 SUNBURN, 12 rachete: greutate 4500 kg; lungime 9,475 m; diametrul 0,8 m; ogiva –explozive, de 320 kg/termonucleara, de 120 KT; supersonica, MACH 3; ghidaj activ-radar, posibil si satelit; altitudinea de zbor este de 20 m; autonomie de 120 km), torpile MK-40 (rezerva probabila de 30 de unitati) si VA-111 SHKVAL (rezerva probabila de 10 unitati), precum si rachete AA, S-300/400 (probabil 4 tuburi lansatoare). Are un echipaj format din 100 de marinari; greutate la suprafata de 9120 tone/14000 tone, in imersiune; lungime 150 m; diametrul de 20 m; inaltime de 15 m; reactor cu apa sub presiune de 250 MW; o turbina cu abur de 60000 CP; doua motoare Diesel a cate 1000 CP, fiecare; viteza maxima la suprafata de 30 noduri/50 noduri in imersiune; autonomie 110 zile. Sunt surse care mentioneaza varianta IV
Nu se stie cu certitudine starea operativa a acestor submarine, dar foarte probabil ele se afla in serviciu restrans. Ele au fost modernizate, fiind echipate cu noi sisteme de comunicatii prin satelit, noi sisteme de salvare, noi contramasuri. Exista surse care mentioneaza variantaIV ale AKULA, dar nu se stie inca nimic sigur despre acestea. Va urma…

 

  WW

 

 
SURSE DATE SI POZE: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET.

www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub

              www.navweaps.com/…/WTRussian_Main.ht.

             warfare.ru/?catid=267&linkid=1728

            www.cityofart.net/bship/u_boat.html
www.submarinehistory.com/NOVAfour.htm –

            englishrussia.com/…/the-first-russiansubma

           http://www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub

ISTORIA SUBMARINELOR RUSESTI (2)

Standard

Primul submarin militar proiectat si construit in Rusia, dupa reguli ce sunt perfect valabile si astazi, a fost DELFIN. Acesta, a luat nastere in anul 1901, atunci cand comisia Ministerului Marinei Imperiale, a autorizat echipa formata din locotenenti M.N Beklemishev, I.S Goryunov si arhitectul naval, I.G Bubnov (acesta, mai tarziu, in anul 1918, avea sa devina seful Corpului Arhitectilor Navali, al Departamentului de Navigatie Subacvatica, si profesor-emerit la Academia Navala Nikolaiev), sa proiecteze si sa construiasca un submarin de lupta, pe santierul naval din St. Petersburg.

 

Submarinul „Delfin”

Aceasta echipa avea sa devina mai tarziu, nucleul Institutului “Rubin” –destinat proiectarii si constructiei de submarine, unic in Rusia de astazi. Sursa de inspiratie pentru echipa de proiectanti, a fost submarinul din clasa HOLLAND, realizat in SUA; submarin pe care Marina Imperiala Rusa l-a avut in dotare.

Initial, acest proiect a purtat numele de “Torpilor nr.113”, ulterior, pe data de 5 iunie 1904, fiind botezat, DELFIN. Submarinul avea doua motoare: unul pe benzina de 300 CP, destinat navigarii la suprafata, si unul electric de 120 CP, destinat navigarii in imersiune. Nava avea urmatoarele caracteristici: lungime 19,6 m; latime 3,59 m; inaltime 3 m; greutate: 113 tone, la suprafata/135,5 tone, in imersiune; coca formata din placi nituite, realizate din otel combinat cu nichel –o solutie revolutionara pe atunci, avand grosimea cuprinsa intre 4-8 mm, ceea ce permitea scufundarea la adancimea maxima de 55 m (o performanta remarcabila in acele vremuri de inceput). Motorul pe benzina, asigura viteza maxima de 9 noduri (aproximativ 20 km/h) si o autonomie de 243 mile marine (aproximativ 486 km). In imersiune, motorul electric dezvolta viteza maxima de 4,5 noduri (aproximativ 10 km/h), submarinul avand autonomie de 28 mile marine (aproximativ 56 km). Submarinul a ramas operational pana in anul 1917.

Submarinul „Delfin”, anul 1903

 

„Delfin”, anul 1904

Submarinul era armat cu doua torpile de 45 mm, montate extern, avand echipajul format din 2 ofiteri si 20 de marinari. Interesant este faptul ca Marina Imperiala Rusa era interesata sa-si formeze un corp puternic de submarinisti, astfel ca in anul 1909 numarul acestor militari specializati se ridica deja la peste 100 de ofiteri. Acestia, in urma unui ordin dat de catre conducerea Marinei in data de 26 ianuarie 1909, erau obligate sa poarte un pieptar din argint, pentru a se distinge ca fiind o elita intre ceilalti marinari, totodata reprezentand un stimul in vederea inrolarii si angajarii in arma “submarine” (pe atunci, submarinele nu erau considerate sigure, iar inrolarea la aceasta arma era redusa. Acest pieptar din argint a reprezentat un stimul pentru ofiterii Marinei Imperiale Ruse). Si mai interesant este faptul ca Marina Imperiala Rusa, dispunea in anul 1918, chiar si dupa Marea Revolutie din Octombrie, de un numar mare de submarine -73 de unitati, dintre care 32 erau realizate local de catre echipa lui I.G Bubnov, care mai avea inca patru unitati aflate in diferite stadii de constructie.
Submarinele din Clasa Som au fost construite pentru Marina Imperiala Rusa, intre anii 1904-1907, fiind proiectate de catre firma Electric Boat Company, din SUA, fiind de fapt submarine din clasa HOLLAND 7P, asamblate in Rusia. Aceste submarine au fost comandate in regim de urgenta, datorita razboiului ruso-japonez (1904-1905). Ele erau concepute si proiectate sa poata fi dezmembrate usor, pentru a fi transportate cu trenul –erau construite din sectiuni, fiind doar asamblate pe santierul Nevski, din Sankt Petersburg, de catre Compania Navala Neva. De altfel, aici au fost construite sapte unitati, intre anii 1905-1913, constructia lor decurgand lent. Japonia si Tarile de Jos, au construit si ele acest tip de submarin, diferenta fiind doar la suprastructura, care la cele rusesti era mai mare, datorita fosei periscoapelor.

 BELUGA -CLASA SOM

SOM (Somn), primul submarin asamblat aici, avea urmatoarele caracteristici: greutate -105 tone, la suprafata/ 122 tone, in imersiune; lungime 20 m; latime 3,5 m; pescaj 2,9 m; motor: pe benzina de 160 CP, pentru navigare la suprafata/ motor electric de 70 CP, pentru navigarea in imersiune; viteza: la suprafata 8,5 noduri (aproximativ 19 km/h)/in imersiune 6 noduri (cam 12 km/h); echipaj 24 marinari si ofiteri; era armat cu o torpila si o mitraliera (aceasta probabil era de calibrul 7,62 mm, Maxim MG, avand 26,5 kg greutate, 1,107 m lungime, putand trage intre 520-580 de proiectile/minut; raza de actiune era probabil de peste 1000 m, putand trage si AA, la inaltimea maxima de 150 m. Se pare ca ulterior, rusii au asimilat in fabricatie aceasta mitraliera, cert este ca in anii *30 era inca in dotare).

Interesant este faptul ca un asemenea submarin, botezat SCHUKA (expediat cu trenul la Vladivostok, in noiembrie 1905), a participat la teste in ape inghetate, menite a determina fezabilitatea submarinelor in ape reci. Testele au fost un succes, Marina Imperiala Rusa tragand invataminte importante in ceea ce priveste pregatirea si comportarea unui submarin, in mediu inghetat si ape reci. Acest lucru a reprezentat o premiera, ulterior, submarinul fiind alocat patrularii in jurul insulelor din zona.

Cu acest tip de submarin, in data de 16 mai 1908, Marina Imperiala Rusa a efectuat un experiment inedit, ce a constat in „imbarcarea” la bordul submarinului PESKAR, a doi berbeci, a doi iepuri, si a unui caine. Dupa ce rezervoarele de balast au fost umplute, echipajul a parasit nava, trapa fiind inchisa, iar submarinul scufundat cu ajutorul unui cablu atasat la un scripete, de care era legata o greutate mare, si scufundat la adancimea de 7 m. Doua incarcaturi explozive au fost asezate anterior la aceasta adancime, simuland torpile ce ating coca unei nave. Prin detonare, s-a urmarit daca explozia „propriilor” torpile ar putea afecta structura de rezistenta a navei si integritatea echipajului. Experimentul a fost un succes, demonstrand faptul ca submarinul era rezistent, „echipajul” neavand de suferit. Acest experiment, poate fi considerat o premiera, fiind de fapt un test de rezistenta structurala a cocii submarinului, si de supravietuire in mediu ostil pentru submarinisti (dupa acest experiment, submarinele au fost privite cu mai multa incredere de catre echipajele lor).
Cu toate acestea, submarinele nu erau sigure, avand defectiuni, cu deosebire la pompe si robineti. Ulterior, in timp, acestea au fost remediate. Ele au reprezentat insa, un atuu important in procesul de formare si pregatire a echipajelor, precum si in stabilirea si invatarea tacticilor de lupta submarina.
In data de 22 noiembrie 1907, un submarin din aceasta clasa, botezat SUDAK (Bibanul), a fost transportat pe calea ferata la Marea Neagra, devenind primul submarin rusesc din aceste ape. In anul1913, acest submarin s-a lovit de un recif, fiind avariat. El a fost remorcat de catre un torpilor pana in portul Sevastopol, unde a fost reparat.

ALLIGATOR -CLASA KAIMAN 1908

Un asemenea submarin, botezat BELUGA, a fost modificat in mai 1913, montandu-i-se o conexiune de care se putea atasa un furtun cu aer, ce ar fi permis echipajului sa supravietuiasca in caz de scufundare accidentala. De altfel, Marina Imperiala Rusa a realizat in data de 18 mai 1913 un experiment inedit si inovator in acele vremuri. La acea data, un scafandru a coborat pana la submarinul scufundat anterior in port (probabil este vorba de Sevastopol), de care a atasat un furtun cu aer pompat de la suprafata –un experiment legat de modalitatile de salvare a echipajului in caz de urgenta, ce a reprezentat o premiera.

In data de 24 februarie 1918, submarinele SCHUKA, PESKAR, BELUGA si STERLJAD, au fost confiscate de catre germani, care le-au dus in Germania unde le-au casat. Ulterior, in data de 1 mai 1918, submarinele LOSOS si SUDAK, au fost si ele confiscate de catre germani, dar acestea au ajuns pe mana francezilor in noiembrie 1918, care le-au abandonat in portul Sevastopol, sabordandu-le (in vara anului 1932, ele au fost ranfluate de catre scafandrii sovietici, fara a fi insa restaurate, modernizate si repuse in functiune. Cel mai probabil au sfarsit la fier vechi, fiind casate).
Marina Imperiala Rusa, a operat un numar mare de submarine din clasa HOLLAND. Acestea erau proiectate de catre americanul, John Philip Holland, si construite de catre Electric Boat Company, fiind cunoscute in Marina Rusa si ca Holland AG (Amerikansky Golland), intrand in dotare incepand cu anul 1916, cand au fost comandate 11 unitati. Acestea, au fost livrate cu vaporul, la Vladivostok, sub forma de kituri, dupa care au fost transportate pe calea ferata Trans-siberiana la santierul naval din Sankt Petersburg, precum si la cel din Nikolaiev, la Marea Neagra. Interesant este faptul ca aceste submarine, erau echipate cu „Traductoare Fessenden” -primul sonar operational, creat de catre americanul Reginald Fessenden, posibil in anul 1914. Acesta, era un dispozitiv simplu, ce trimitea un impuls de la un traductor de sunet, si apoi masura timpul necesar pentru impulsurile de sunet reflectate inapoi, cunoscandu-se viteza de propagare a sunetului in apa, de aproximativ 1500 m/s. El incepuse sa fie montat si pe nave de suprafata, putand teoretic sa detecteze un iceberg de la o distanta de 2 mile (aproximativ 4-5 km). Cu toate acestea, sistemul nu putea sa determine in mod clar directia si localizarea certa, a obstacolului sau a tintei.

HOLLAND AG-14

Kiturile submarinelor au fost construite la Santierul Naval Barnet, in Vancouver-Canada, dar asamblarea lor in Rusia a decurs lent, aceste submarine deosebindu-se de cele din clasa SOM, fiind mai mari si mai bine inarmate, fiind asemanatoare clasei H. Asamblarea lor in Rusia a fost drastic incetinita de Revolutia Bolsevica, unele fiind finalizate abia in anii 1918-1919. Mai mult decat atat, Marina Imperiala Rusa lansase o comanda suplimentara de inca sase unitati, dar comanda n-a fost onorata datorita Revolutiei, submarinele fiind preluate in final de catre US NAVY, in anul 1918. Cu toate acestea, 17 unitati au fost realizate, mare parte dupa razboi, fiind inregistrate ca AG, dintre care doua au ajuns in 1918 la Marina Ucraineana (AG-21/26), unul a fost preluat de catre Trupele Albe (AG-22), iar cinci au ajuns in Armata Rosie. Ulterior, cinci asemenea submarine au fost alocate de catre Marina Sovietica, Flotei Marii Baltice, iar sase, Flotei Marii Negre. Finlandezii, au pus si ei mana pe doua astfel de submarine, AG-12/16, sabordate de catre rusi in 1918, in portul Hanko, la Kronstadt, datorita apropierii trupelor germane. Aceste submarine n-au putut pleca deoarece nu faceau fata marii agitate, dar finlandezii le-au ranfluat, intentionand sa le repuna in functiune. Din pacate, situatia economica grea din anii *20, precum si vechimea acestor nave, a dus in final la dezmembrarea si casarea lor.

 

WW

ISTORIA SUBMARINELOR RUSESTI (1)

Standard

Rusia, una dintre marile puteri militare ale lumii, ce dispune astazi de o flota submarina de temut. Drumul pana aici, a insemnat peste 100 de ani de traditie in constructia de submarine, cu o istorie deosebit de interesanta, incitanta chiar, in ceea ce priveste inovatiile si realizarile inginerilor si specialistilor rusi –fie ei civili sau militari. Inseparabil legat de istoria constructiilor navale submarine sovietice/rusesti, este Biroul Central de Design Pentru Inginerie Navala „Rubin” –unic proiectant, chiar constructor, in Rusia de astazi, cu o vechime de peste 100 de ani in domeniu, incepand din anul 1901, a peste 1150 de submarine, dintre care cel putin 140 cu propulsie nucleara, aflate in dotarea multor armate ale Lumii. Cu siguranta impresionant, iar realizarile rusesti in domeniu sunt de inalta clasa!

Ne-am propus, ca in cateva articole, sa patrundem in istoria submarinelor rusesti, deoarece aceasta este deosebit de interesanta, iar inovatiile aduse de catre specialistii sovietici/rusi au reprezentat dintotdeauna, varful in domeniu, multe dintre acestea avand si astazi caracter UNIC.

Pentru a face aceasta incursiune, ne intoarcem mult in timp, fiindca preocuparile rusilor in domeniu au inceput inca de la inceputul secolului XIX, cand ideea de „arma submarina” nu exista la nivelul marilor puteri ale vremii.

K.A.SCHILDER 1834 RUSIA

Primul submarin rusesc s-a nascut in anul 1834, la Turnatoria Alexandrovsky din St. Petersburg, rod al extraordinarei viziuni a inginerului naval, Karl Andreevich Schilder. Acest prim submarin rusesc avea corpul realizat din otel, fiind pus in miscare de catre patru vasle speciale –realizate dupa modelul piciorului de rata (interesant faptul ca natura a reprezentat dintotdeauna o sursa de inspiratie tehnica pentru om. Pacat ca astazi, Omul este cel care distruge creatia perfecta –Natura) –manuite de catre oameni special antrenati in acest sens, forma de ou, dar viteza in imersiune era mica, de doar 0,5 km/h. Submarinul era echipat cu doua trape de acces, ce deserveau doua turnuri montate la partea superioara a submarinului, precum si cu un tub de vizualizare optic –primul periscop destinat submarinelor. Deosebit de interesant este faptul ca Schilder, intentiona sa-si doteze submarinul cu motoare electrice ce ar fi urmat sa inlocuiasca omul, fapt ce dovedeste viziunea sa de exceptie. Din pacate insa, ingineria electrica era cvasi-necunoscuta pe atunci, si ca urmare, in anul 1841, s-a oprit lucrul la ceea ce ar fi fost, primul submarin electric. Ca armament dispunea de o mina montata in varful unei tije lungi, prelungire din coca submarinului, ce era infipta in corpul navei-tinta, fuzeea electrica a minei fiind detonata prin fir, dupa ce submarinul se indeparta la o distanta de siguranta; precum si cu doua tuburi triple destinate lansarii de proiectile racheta (acestea nu ar fi fost insa realizate).

 

 SUBMARINUL SCHILDER

Nava a fost testata in septembrie 1834 pe raul Neva, si in apropiere de insula Kronshtadt (Golful Finlandei), scufundarea facandu-se cu succes, probabil la aproximativ 2 m. O varianta modernizata a fost construita in anul 1835, cu ea reusindu-se scufundarea unei nave-tinta cu o mina, in luna iulie 1838. Submarinul a fost condus de catre locotenentii Zhmelev si Adamopulo –primii submarinisti din istoria flotei rusesti, dar, din pacate, nu i s-a anticipat de catre conducerea Marinei potentialul militar, fiind catalogat ca neavand „utilizare militara importanta”.
In anul 1866, I.F Alexandrovsky, inventator, a realizat un submarin propulsat de un motor cu aer comprimat. Acest submarin nu a atras atentia Marinei Imperiale Ruse avand viteza mica, de doar 1,5 noduri, si autonomie de cel mult 3 mile (aproximativ 6 km).

I.F. ALEXANDROVSKY 1866 RUSIA

Mai mult succes a avut alt inventator rus, S.K Dzhevetskiy, care impulsionat fiind de proiectul lui Alexandrovsky, a realizat in anul 1884 (dupa unele surse, 1881), primul submarin cu motor electric din lume, ce genera doar 1 CP, pe baza de baterii electrice (concept perfect valabil si astazi), care testat fiind pe raul Neva a atins viteza record pe atunci, de 4 noduri (aproximativ 8-9 km/h).

POCHTOVY

Acelasi proiectant, a realizat submarinul numit POCHTOVY, care a fost lansat in anul 1908, fiind construit la St. Petersburg din anul 1906. El a ramas operational cativa ani, fiind dezafectat in anul 1913, si, desi era destinat Marinei Imperiale Ruse, a fost construit din fonduri publice si donatii. El a reprezentat o noutate pe plan mondial, fiind primul submarin cu motor integrat, avand doua motoare pe benzina si oxigen cu cilindrii sub presiune, de cate 130 CP fiecare (260 CP in total/190 kW); arbore cu elice; 45 de rezervoare ce contineau aer comprimat (oxigen) cu presiune totala de 200 de atmosfere (contineau 350 m³/2500 psi, aer sub presiune), utilizat in propulsie, ceea ce astazi poarta numele de AIP (propulsie independenta cu aer). Submarinul avea urmatoarele caracteristici: 134 tone la suprafata/146 tone in imersiune; 34,4 m lungime; 3 m inaltime; viteza maxima: 19,4 km/h, la suprafata/11 km/h, in imersiune; raza maxima de actiune 350 mile marine/650 km; echipaj 11 oameni; armament 4 torpile.

POCHTOVY 1908

Cu toate acestea, datorita faptului ca gazele rezultate in procesul de ardere a combustibilului erau evacuate printr-o teava dispusa sub chila submarinului, acesta nu se putea camufla, fiind usor de depistat si localizat. Acest fapt a fost in cele din urma, motivul pentru care acest submarin a fost dezafectat de catre Marina Imperiala, dar el a reprezentat o mare realizare in acele vremuri.
 

WW

 

 

Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET.

www.submarinehistory.com/NOVAfour.htm –

englishrussia.com/…/the-first-russiansubma

http://www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub