Arhive zilnice: mai 15, 2012

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: OBUZIERELE (4)

Standard

Tunul-obuzier ML-20, calibrul 152 mm, model 1931/37, a primit aceasta clasificare (tun-obuzier) datorita combinatiei caracteristicilor comune celor doua categorii de piese de artilerie: camp de tragere vertical foarte mare (-2º/+65º), si folosirea de incarcaturi de azvarlire diferite, grupate in 13 subancarcaturi. Calculul corectiilor balistice se facea cu un dispozitiv special, numit “sumator meteobalistic” (era format dintr-o rigla de calcul si tabele antecalculate). Trecerea din pozitia de lupta in cea de mars, se facea in aproximativ 10 minute.

ML-20

ML-20, avea inchizator de tip surub cu dispozitiv contra deschiderii accidentale, pe timpul cat obuzierul era incarcat; tevile erau de doua tipuri –monobloc/cu tub amovibil, dotate cu frana de recul (din cauza orificiilor circulare, jetul de gaze ridica praful in fata obuzierului).

Tragea cu munitie performanta, proiectilul de baza fiind OF 540 (43,6 kg); proiectilele fiind completate cu focoase RGM-2 -pentru tragerea percutanta, si focoase D1U -pentru tragerea fuzanta. Schijele proiectilului puteau strapunge blindaje de 20-30 mm, iar lovitura directa disloca turela tancurilor germane mijlocii si le avaria pe cele grele, in WW II (proiectilele perforante puteau strapunge blindajul unui TIGER, de la 1000 m).

Datorita acestor calitati, tunul-obuzier ML-20, a fost considerat printre cele mai bune din WW II, aparand in Armata Romana la inceputul anilor *50.

S-a aflat in dotare, astfel: rezerva general-strategica, la Brigada 32 Tunuri Independenta (in 3 divizioane mixte –cate 9 baterii/4 tunuri-obuziere, fiecare), la Regiunea militara nr.3, la Regimentul 54 Tunuri, Floresti (2 divizioane –cate 3 baterii/fiecare cu cate 4 tunuri-obuziere), Regimentul 182 Artilerie, Lugoj (Corpul 40 Armata, 3 divizioane –cate 3 baterii, dispunand fiecare de cate 4 obuziere); iesind din inzestrare pe la jumatatea anilor *70.

Tunul-obuzier ML-20, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 152,4 mm; lungimea cu antetren si teava retrasa 8175 mm; inaltimea scutului 2270 mm; latimea 2345 mm; greutatea pentru mars 8070 kg; greutatea pentru lupta 7270 kg; greutate antetren 780 kg; echipaj 9 servanti; greutatea trasurii port-teava 1312 kg; greutate proiectil exploziv 43,6 kg; unghi de tragere orizontal de 56º; unghi de tragere vertical de la -2º/+65º; bataia maxima: cu proiectil exploziv 17400 m/ cu proiectil perforant 4000 m.

Obuzierul M-10, calibrul 152 mm, model 1938, era modern, avand o bataie maxima mai mica decat ML-20. Folosea proiectile OF-530, completate cu 8 incarcaturi, precum si proiectile cumulative sau ruptura-beton. Proiectilul cumulativ putea penetra blindaje de 250 mm la un unghi de incidenta de 90º. De altefel, 340 de tevi de obuzier M-10 au fost fabricate pentru tancul greu sovietic, KV-2.

Armata Romana, l-a avut in dotare, incepand cu anul 1950. In 1954, el se regasea in inventar, la: divizionul din Centrul de Instructie al Artileriei; Brigada 74 Obuziere, Roman; Brigada 189 Obuziere, Tecuci; Regimentul 242 Artilerie, Braila si Regimentul 264 Artilerie, Targu-Jiu.

M-10, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 152,4 mm; greutatea pentru mars 4550 kg; greutatea pentru lupta 4150 kg; greutate proiectil 40 kg; regimul de foc, 3-4 proiectile/minut; servanti 10 militari; unghi de tragere orizontal de 50º; unghi de tragere vertical de la -1º/+65º; bataia maxima 12390 m.

Obuzierul M-30, calibrul 122 mm, model 1938, avea teava fara frana de gura, inchizator tip “surub”, inaltator mecanic cu linie de ochire independenta sau semiindependenta, luneta panoramica, munitie cu tub cartus –cu incarcatura variabila (incarcaturile completa si de la 1-6). Era usor manevrabil, avand o precizie a tragerii foarte buna.

A intrat in dotarea Armatei Romane din anul 1950 (probabil, peste 200 de guri de foc), constituind multi ani obuzierul de baza la artileria de divizie (pana in 1995, cand a fost inlocuit cu obuzierul calibrul 152 mm, model 1981 –de fabricatie romaneasca). Desi a fost inlocuit, M-30 era inca folosit la tragerile de instructie in poligoane, la inceputul anilor 2000 (astazi, dupa informatii neconfirmate, este retras si stocat), putand trage cu munitie: exploziva, de iluminare, cumulativa, fumigena, de difuzare a materialelor tiparite.

In anul 1980, Armata Romana l-a modernizat in cadrul Uzinelor Resita, inlocuindu-i trenul de rulare, sistemul de franare; dotandu-l totodata cu un inaltator optic pentru tragerile prin ochire directa si dublarea mecanismului de ochire in inaltime; primind indicativul “M”.

Obuzierul, a fost tractat initial cu tractoarele de artilerie de tip sovietic, ulterior cu autocamioanele romanesti SR-114 si DAC 665T, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 121,9 mm; lungimea tevii 2800 mm/23 calibre; greutatea pentru mars 2750 kg; greutatea pentru lupta 2700 kg; inaltimea 1800 mm; greutate proiectil 21,7 kg; regimul de foc, 6 proiectile/minut; servanti 7 militari; unghi de tragere orizontal de 50º; unghi de tragere vertical de la -3º/+63,5º; bataia maxima: cu proiectil exploziv OF-462 -11800m/cu proiectil cumulativ 4000 m.

Obuzierul calibrul 152 mm, model 1981, a intrat in dotare pe data de 01.08.1982, fiind produs sub licenta la UMResita(peste 300 de exemplare), dupa cel sovietic D-20, model 1955.

Aceste obuziere de 152 mm, le-au inlocuit pe cele de 122 mm, la artileria de nivel divizie, gasindu-se la esalonul regiment mecanizat (au inlocuit tunurile antitanc sovietice, ZIS-3), iar astazi, se afla in dotarea unor batalioane de artilerie din compunerea unor brigazi de infanterie. Initial, erau tractate cu tractoarele senilate de productie romaneasca, TAR-76 si TMA-83 (iesite din uz), iar astazi, numai de catre autocamioanele DAC 665T.

Obuzierul, are inchizator semiautomat de tip “pana verticala”, iar din anul 1990 este echipat cu un dispozitiv pentru usurarea incarcarii (este actionat cu ajutorul presiunii aerului aflat intr-o butelie dispusa pe falceaua dreapta), dispunand de o placa de baza, pe care poate fi rotit cu 360º (falcelele sunt ridicate cu ajutorul cricurilor mecanice, dupa care sunt coborate rotile ajutatoare de pe cele doua falcele, obuzierul putand fi rotit).

Obuzierul poate trage cu munitie variata: exploziva, perforanta, de iluminare si cu submunitii, putand folosi si munitia ramasa de la vechiul obuzier, ML-20.

Obuzierul, are urmatoarele caracteristici: calibrul 152,4 mm; greutatea pentru mars 2750 kg; greutatea pentru mars 5620 kg; greutate proiectil 43,5 kg; viteza maxima pe drum 60 km/h; servanti 10 militari; unghi de tragere vertical de la -5º/+63º; bataia maxima 17200 m.

Tunul-obuzier, calibrul 152 mm, model 1985, a fost fabricat in Romania cu ajutor chinez, fiind facut dupa Type-66 (copia chinezeasca a celui sovietic, 2A65 Msta-B –acesta, era considerat in anii *80, foarte modern si performant, una dintre cele mai bune guri de foc din lume. NATO si SUA, au aflat despre existenta lui tarziu, in anul 1987, dupa unele surse, din A-stan). Licenta si documentatia necesara fabricarii tunului, a fost livrata gratuit de catre chinezi, asta datorita faptului ca pe atunci, in anii *70-*80, relatiile romano-chineze erau foarte bune. China dealtfel, a livrat Romaniei, alaturi de documentatia aferenta, echipamentele si utilajele necesare fabricarii de tunuri de calibre diferite (cel antitanc de 100 mm, obuzierul de 152 mm, tunul de 130 mm si cel de munte, calibrul 76 mm), a munitiilor aferente si a diferitelor tipuri de proiectile. De asemenea, China a livrat Romaniei si tehnologia, echipamentele si documentatia necesara fabricarii de: cartuse (12,7 mm cu glont perforant trasor si glont incendiar); grenade reactive antisubmarin; acumulatoare Ni-Ca; bombe incendiare si fumigene; pentru fabricarea armamentului de infanterie; a unui distrugator (crucisatorul “Muntenia”, actuala fregata “Marasesti”, a fost realizat de catre specialistii romani, avand ca sursa de inspiratie, documentatia chineza). De asemenea, chinezii au livrat Romaniei utilajele si documentatia tehnica, necesara realizarii tancului T-55 (se prevedea inclusiv livrarea unei prese de 20000 t/f. Aceasta este, probabil, cea care a fost vanduta de la UM Bucuresti). De asemenea, se ajunsese la o intelegere cu China, ce prevedea livrarea de utilaje, echipamente si documentatie tehnica pentru SN Galati/Mangalia, unde urmau a se construi 6 submarine de tonaj mijlociu, dupa anul 1990 (din pacate, intelegerea a cazut dupa Decembrie 1989, dar, dupa unele surse neoficiale, documentatia tehnica pentru submarine fusese livrata pana in toamna lui 1989. Ar fi interesant de stiut daca ea mai exista intara, si mai ales, unde se afla?). Interesant este faptul ca partea chineza a livrat Romaniei gratuit, intreaga documentatie solicitata!

Tunul-obuzier, calibrul 152 mm, model 1985, putea executa misiuni de foc in sprijinul marilor unitati, putand angaja lupta cu artileria inamica de la mare distanta.

Avea urmatoarele caracteristici: calibrul 152,4 mm; lungimea tunului in pozitie de mars 11170 mm; greutatea pentru mars 7550 kg; inaltimea tunului 2800 mm; latimea tunului 2530 mm; viteza initiala a proiectilului 825 m/s; greutate proiectil 43,5 kg; viteza maxima pe drum 60 km/h; servanti 9 militari; camp de tragere vertical de 60º; camp de tragere orizontal de la 50º; bataia maxima cu proiectil exploziv 24000 m; regimul de foc, 5 lovituri/in primul minut, dar depinde mult de nivelul instruirii servantilor; autotractat cu camionul DAC 21410, 8×8 (dupa unele surse, putine astfel de camioane au fost achizitionate de catre armata –probabil 10-15 exemplare. Nu cunosc daca mai sunt sau nu in uz!).

Acest obuzier se afla in inzestrare din anul 1985, la 3 divizioane din compunerea regimentului de artilerie tunuri, de la cele 4 armate si din rezerva general strategica. Din 1990, s-a aflat in inzestrarea a 2 din cele 4 divizioane de la brigazile de artilerie de armata si corp de armata, impreuna cu tunurile de 130 mm. Se pare ca astazi sunt stocate, nefiind in uz curent (ca si tunurile de 130 mm, dealtfel), dar a reprezentat una dintre  cele mai mari piese de artilerie construita in Romania, dupa cea de 130 mm.

Ce ne rezerva viitorul? Pai, daca stam si analizam faptele, nimic concret, nimic palpabil! Se doreste introducerea calibrelor de 105/155 mm, existand proiecte (pe care le cunoastem, fiindca le tot pomenim de cativa ani incoace!) care asteapta de prea mult timp sa intre in dotare, dar deocamdata…vise. UMResita, producatoare in trecutul nu prea indepartat, a tunurilor ce si astazi se mai afla in dotarea Armatei Romane, nu mai are capacitatea de a produce. Motivul? Il cunoastem cu totii foarte bine! Sa speram ca totusi, pana la urma vom auzi de bine, fiindca la noi, la romani, speranta moare intotdeauna ultima…

 

WW

 

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

 

Lockheed Martin nu se plange de tensiunile din Golf

Standard

Ca raul si binele sunt intotdeauna relative, in sensul ca raul unuia, este binele altuia, este un lucru despre care Lockheed Martin stie multe. Desi toata lumea sta cu ochii pe Orientul Mijlociu si se roaga sa nu explodeze, mai ales in zona iraniana, LM-ul face afaceri de la foarte bune in sus, ca daca nici frica de moarte nu-ti deschide buzunarele, zau daca mai stiu atunci ce le-ar putea deschide!

Asadar baietii ,de le iese F-35-ul tot mai scump in fiecare saptamana, au facut afaceri bune cu ciuhabi din Golf, in speta cu cei din Emiratele Arabe Unite. 3,6 miliarde de dolari pentru a-i invata pe ciuhabi sa traga cu cele mai smecehere rachete LM made si anume Theater High Altitude Area Defense (THAAD).

Susnumitul THAAD este singurul sistem, zic aia de la Lockheed, care poate distruge rachete cu raza scurta si medie in toate etapele de zbor ale dracoveniilor. Sursa acestor rachete?! Iranul bre! Cursa inarmarilor in Zona Golfului atinge in fiecare an noi culmi ale sumelor aruncate de bogatele emirate din zona, de frica Iranului, iar americanii, capitalisti din tata in fiu, le vand ciuhabilor ale mai ale dracu sisteme.

Intrebarea nu este de ce cumpara aia arme, intrebarea este cine dracu le opreaza?! Ca sa va dau un singur exemplu, ca nu este suficient sa ai THAAD, mai trebuie sa si sti sa-l operezi, voi povestidespre un alt sistem, mai putin complex decat THAAD-ul si anume implementarea radarului FPS-117 in Romania.

Desi Armata Romana avea specialisti foarte buni in radare, implementarea sistemului la capacitate maxima a durat cativa ani, fiind impartit pe faze.

Ori arabii, stie toata lume, sunt foarte bogati, dar vai de mama lor, aptitudinal vorbind. Sunt zvonuri care spun ca in  Arabia Saudita, tehnicienii care au grija de flota de Eurofigter sunt europeni, iar cei care surubaresc pe la F-15 sunt adusi tocmai din America.

Astia pur si simplu nu sunt in stare sa opereze echipamente atat de complexe, deci ori radarele si rachetele vor fi operate de americani, ori vor fi operate de arabi si atunci iranienii nu ar trebui sa-si faca prea mari probleme!

Dennis Cavin, vicepresedintele LM pentru  siteme de aparare anti-acheta, declara foarte vesel: „All the GCC (Gulf Cooperation Council) countries have expressed an interest in the THAAD.” Si continua pe acelasi ton: „I can’t tell you who is the closest to making the next procurement, but I feel very optimistic that as long as the threat continues to evolve, there will be many opportunities to provide the capabilities,”! Adica make war, make money!

THAAD

Alte afaceri ale LM in Golf: 1.7 miliarde de dolari pentru modernizarea sistemelor Patriot saudite si pentru livrarea a inca 209 rachete Patriot catre Kuwait, pentru 900 milioane de dolari, iar daca mai punem si mega-afacerea celor de Boeing cu vanzarea de F-15 catre sauditi in valoare de aproape 30 de miliarde de dolari, putem vedea ca din armament se traieste foarte bine.

Iar afacerile cu Arabia Saudita sunt estimate, pentru urmatorii 10-15, la 60 de miliarde de dolari: avioane, elicoptere, rachete, bombe, etc, etc

Bineinteles cei care au suficienta minte in cap sa aiba si o industrie de profil.

 

Sursa: Xairforces

Americanii au trimis roboti subacvatici in Golf

Standard

Pregatindu-se pentru tot cei mai rau, americanii au mai comandat niscai roboti sumbersibili, de unica folosinta eventual, pentru a fi dusi in Golful Persic, intru bucuria si recunostinta vesnica a persilor.

Astfel cateva zeci de UUVs Sea Fox, niste jucarii specializate in distrugerea minelor de pe fundul marii, in zonele cu adancimea apei relativ scazuta, vor fi trimise in zona. Aceste tipuri de mine sunt proiectate sa stea in asteptare pe nisip, sau la o adancime prestabilita si sa se ridice in calea navelor doar atunci cand acestea sunt in preajma, fiind astfel imune la dragarea clasica.

Cantarind doar 43 de kg. aceste drone kamikaze sunt operate prin cablu de fibra optica de la bordul ambarcatiunilor sau a elicopterelor si distrug mina inamica printr-un jet de plasma.

 

Sursa+foto: strategypage