Arhive pe categorii: Trupe pentru Operatiuni Speciale

Istoria parasutismului romanesc. Partea a III-a. Cinci decenii de parasutism militar romanesc Perioada 1950-1990

Standard

Pe 1 noiembrie 1950 a fost infiintat  la Tecuci, Batalionul 1 Parasutisti, care a fost subordonat Comandamentului Fortelor Aaeriene. Aceasta sarcina a revenit  centrului de instructie al aviatiei, conform dipozitiunilor si sub supravegherea comandamentului fortelor aeriene militare.  Actiunea a inceput la 20 octombrie. Incadrarea  cu personal s-a realizat de directia cadrelor armatei, iar cu trupa,de comandamentul fortelor aeriene militare. Comandant al batalionului a fost numit capitanul Vasile Cosma, iar sef de sta major – „girant” – locotenentul -major Grigore Bastan.  Pe 6 februarie 1951 batalionul a trecut in subordinea Regiunii 1 Militare si a fost dislocat in garnizoana  Botosani. In urma solicitarilor adresate ministrului fortelor armate, dupa 3 luni batalionul a revenit la aerodromul Tecuci.  Comandant al batalionului -tot „girant” – a fost numit locotenentul major Grigore Bastan. Pe 2 august 1951  s-au efectuat primele salturi,din avioane Ju-52 cu parasute tip „Aurel Vlaicu” ,de la altitudinea de 1.000 m. In noiembrie batalionul a fost dislocat in garnizoana Buzau.

In 1952 s-a realizat dotarea subunitatilor cu parasuta t.p.5, parasuta de personal cu performante superioare: mare stabilitate la coborare, soc   dinamic la deschidere diminuat, deorece deschiderea  era progresiva, iar viteza la aterizare nu depasea  4-5 m/s. Parasuta  fusese realizata  de colonelul Ion Tetcu, inspector  parasutist si de inginerul  Pascal, pe baza unei  documentatii  sovietice.

Pe 20 noiembrie 1952 batalionul s-a transformat in regimentul 246 aerodesant si a fost subordonat  comandamentului  fortelor aeriene militare. In cursul anului au fost introduse in exploatare pentru parasutisti  avioanele  Iy-2 si Il-14, care aveau capacitate de transpot mai mare  (ly-2 fiind facute de sovietici copiind  C-47 Dakota). La 1 februarie 1958 a fost infiintata compania cercetare speciala, destinata formarii nucleului viitoarelor subunitati de cercetare in adancimea dispozitivului  inamic, prin parasutare.  (de fapt  cam tot ce se organiza si aplica in parasutismul  militar era „inspirat”  si adaptatdupa cel sovietic )

La 31 mai 1961 maestrul emerit al sportului  Gheorghe Iancu  fost militar al unitatii, a stabilit un record mondial absolut prin executarea a doua parasutari  de la inaltimea de 1.000 m cu deschidere comandata si aterizand de fiecare data la punctul fix (0,00 m).

In octombrie 1962, unitatea a participat la o mare aplicatie de cooperare cu armatele altor 3 tari vecine, in Dobrogea. Regimentul a avut la dispozitie, pentru prima data in evolutia sa, un numar mai mare de avioane(12 ly-2), care au decolat de pe aerodromul Bobocu pe traiectul Giurgiu-Varna-Cavarna -Topraisar. Parasutarea s-a executat la nord de Topraisar, esalonat, pe patrule, de la inaltimea de 600-700 m, impreuna cu parasutisti sovietici.

In 1973, Regimentul 60 desant -parasutare  a trecut din subordinea C.I.T in cea a Comandamentului Aviatiei si Apararii Antiaeriene.  In perioada 10-19 aprilie 1973 s-a desfasurat programul de omologareprin salturi a parasutelor B.G.-7m siB.G.-3m (de la numele lui a Bstan Grigore, artizanul acestui tip de de parasuta, un nume care va deveni celebru pentru toti parasutistii militari romani de dupa 1950,  a carui aura legendara a ramas vie in constiinta epocii, inclusiv dupa diparitia sa prematura, in1983, la gradul de general).

In 1974 regimentul 60 desant -parasutare i s-a atribuit demirea onorifica de „Baneasa-Otopeni”, iar la 1 martie 1976  batalionul de cercetare, din organica regimentului,s-a transformat in batalionul 404 cercetare (independent).

Anul 1980 a insemnat momentul maririi efectivelor de parasutisti, prin infiintarea altor trei unitati similare: Regimentul 62 parasutisti, Regimentul 54 parasutisti si Regimentul 64  parasutisti. In garnizoanele Caracal, Campia Turzii si Boteni (langa Bucuresti  45 km).

Perioada 1990-2001

Revolutia din decembrie 1989 a gasit parasutistii militari prezenti la datorie. Invatamintele desprinse din actiunile desfasurate in decembrie 1989, precum si calitatile probate de parasutisti in domeniul luptei urbane, au determinat o reevaluare a rolului pe care aceste categorii de trupe urmau sa il detina in noua structura de forte a Armatei  Romaniei.

Astfel la 30 noiembrie  1990, in urma restructurari celor patru regimente si a sectiei parasutisti din comandamentul aviatiei militare,  s-a infiintat  Comandamentul  Trupelor de Parasutisti, avand in subordine 3 brigazi de parsutisti si un centru de instructie, dislocate astfel  Brigada 1 Parasutisti, la Campia Turzii, Brigada 2 Parasutisti, la Clinceni si Brigada 3 la Bacau. Fiecare brigada avea in subordine batalioane de parasutisti desant  si batalioane de  misiuni speciale. Centrul de perfectionare  a pregatirii cadrelor din trupele de parasutisti  ramanand la Buzau.

La dat de 1 decembrie 1990, Comandamentul Trupelor de Parasutisti si-a schimbat denumirea in Inspectoratul Trupelor de Parasutisti, iar la 1 martie 1991, a fost denumit Inspectoratul Central al Trupelor de Parasutisti. In anul 1992 a intrat in vigoare un nou stat de organIzare  revenindu-se si la vechea denumire. In anul 1997 a luat fiinta scoala de aplicatie pentru parasutisti.

Dupa 1997, schimbarea mediului general de securitate  a determinat mutatii profunde in conceptia de intrebuintare a armatei, care au antrenat  totodata importante reduceri ale fortelor .

Incepand cu anul 1998 au fost desfiintate succesiv comandamentele brigazilor: 3 Bacau; 1 Campia Turzii; si toate  batalioanele de misiuni speciale  de la Campia Turzii, Caracal, Buzau, comandamentul trupelor de parasutisti urmand a-si inceta existenta, deorece  aceste trupe vor face parte din fortele terestre la sfarsitul anului 2002. Astfel ca la inceputul anului  2003 trupele aeropurtate romanesti  sunt reprezentate de o brigada aeropurtata cu comandamentul la Clinceni, 3 batalioane  parasutisti independente  la Buzau, Bacau si Campia Turzii, o scoala de aplicatie – Buzau, si un centru de instructie la Campia Turzii.

 CaporalMusat

Sursa: cartea Fortele Speciale, scrisa de colonelul Vasile Soare

Beretele Verzi

Standard

Format 1956

Fie că lupta în munţii din Afghanistan, antrenează gherillele vietnameze sau instruiesc grupările paramilitare din Columbia, Beretele Verzi au ajuns să reprezinte cea mai adaptabilă şi mai specializată unitate din arsenalul armatei SUA. Această unitate de elită este considerată a fi ” Sin Pari ” sau fără egal în latină. Dar ei s-au adaptat şi la motto-ul lor ” de opresso liber”. Această unitate execută cele mai grele misiuni şi poate de accea sunt omagiaţi prin atâtea cântece, cărţi şi nenumărate filme. Misiunile beretelor verzi a căror denumire oficială este United States Army Special Forces sunt câteodată confundate cu cele a Navy Seal, însă Beretele Verzi fac parte dintr-o liga aparte. În afară de tacticele de lupta şi recunoaştere Beretele Verzi sunt antrenate în limbi străine, cultură, diplomaţie, război psihologic, dezinformare şi politică. Iar când o misiune se termină cu succes prezenta lor este simţită dar niciodată confirmată.

Candidaţii la această unitate de elită sunt recrutaţi din rândul armatei SUA, în mare parte din Garda Naţională şi trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe pentru a fi membrii ai beretelor verzi între care: trebuie să aibă vârsta între 20 şi 30 de ani, trebuie să fie cetăţeni ai Statelor Unite, trebuie să aibă diplomă de liceu şi trebuie să aibă o vedere la ambii ochi de 20/20. Soldaţii din beretele verzi se antrenează regulat pe durata întregii cariere. Antrenamentul iniţial pentru a intra în forţele speciale este împărţit în patru faze şi este cunoscut că cursul de calificare a forţelor speciale sau Q course. Durata acestui curs depinde de specializarea pe care candidatul a avut-o înainte de a se înrola în Beretele Verzi dar de obicei durează între 55 şi 95 de săptămâni. Ei sunt antrenaţi şi în tehnici de supravieţuire pentru că adesea misiunile lor sunt în spatele liniilor inamice unde ei pot sta chiar şi câteva săptămâni.

După terminarea cu succes a acestui curs candidatul este eligibil să aplice la cursuri de aptitudini avansate cum ar fi: cursul de paraşutism militar, cursul de scafandru de lupta sau cursul de lunetist al forţelor speciale. Beretele Verzi au acces la o gamă largă de armament însă de obicei folosesc armametul standard al armatei SUA însă în anumite misiuni mai folosesc şi H&K 416,FN SCAR, AKM, AK47 sau AR şi nu numai. Beretele verzi cu aprins imaginaţia oamenilor încă la început şi au fost subiectul multor filme şi cărţi cum ar fi The Green Berets de Robin Moore iar melodia The Ballad of Green Berets de Barry Sadler a ajuns în top.

Articol preluat de pe Fortele Speciale

Grenzschutgruppe9-GSG9, Fortele Speciale Germane

Standard

Format-1973

Cartier general-Hangelor, Germania

GSG9 s-a format ca rezultat direct al eşecului poliţiei germane de a acţiona la atacurile teroriste de la Munchen din 1973. În urma celui de-al Foilea Război Mondial autorităţile germane au fost mai reţinute în a crea unităţi militare de elită. Asta în dorinţa de a demonstra că Germania nu mai este aşa războinică cum a fost au determinat autorităţile să menţină nivelul de securitate la un nivel mai scăzut. Că rezultat teroriştii au reuşit să pătrundă în tabăra olimpica şi să ucidă 2 atleţi luând alţi 9 ostateci.

Incidentul a luat o turnură mai rea când comandantul poliţiei a ordonat să se deschidă focul asupra teroriştilor care tocmai se îmbarcau în 2 elicoptere. Însă capacitatea de a ochi decent împreună cu refuzul unor lunetisti de a trage a avut un rezultat nedorit şi anume un schimb de focuri cu teroriştii. Când fumul de pe aeroportul militar din Furstenfeldbruck sa risipit toţi teroriştii împreună cu cei 9 ostateci erau morţi. După asta germanii au jurat că aşa ceva nu se va mai întâmpla şi au autorizat crearea unei unităţi anti-teroriste, însă nu sub comanda armatei ci sub comanda poliţiei de frontieră. Selecţia pentru cei care doresc să devină membri GSG9 este solicitantă iar toţi recruţii trebuie să fie voluntari şi membrii ai poliţiei de frontieră.

Antrenamentul iniţial durează 22 de săptămâni iar primele 13 săptămâni sunt petrecute învăţând lucruri fundamentale depre anti-terorism şi operaţiuni a poliţiei, inclusiv şi o mare parte de munca academică ce nu este găsită în multe alte unităţi anti-teroriste. Ultimele 9 săptămâni sunt dedicate specializării candidatului, iar o rata de abandon de 80% nu este surprinzătoare, însă unii candidaţi care nu intră în GSG9 sunt trimişi la Şcoala de Recunoaştere pe Distanţe Lungi localizată în Weingarten. GSG9 este structurată în 3 grupe: GSG9-1 GSG9-2 GSG9-3. Aceste grupe sunt specializate în funcţie de misiunile pe care trebuie să le execute:anti-terorism, anti-terorism maritim şi anti-terorism aerian. GSG9-1 si GSG9-2 au în componenţă câte 100 de membri fiecare iar GSG9-3 are în componenţă 50 de luptători.

Baza unităţii este în prezent la Saint Augustin aproape de Bonn. Banii nu sunt o problema când vine vorba de echiparea unităţii cu cele mai moderne arme şi echipamente, fiecare membru având 2 echipamente de lupta unul pentru timp de zi, iar celălalt optimizat pentru operaţiuni pe timp de noapte, şi ca alte forţe speciale din lume GSG9 are propria unitate de aviaţie numită Bundergrenzshutz Grenzschutz-Fliegrergruppe. Membrii GSG9 nu sunt obligaţi prin contract să serveasca în unitate o anumită perioada de timp, însă li pe permită să rămână în GSG9 atâta timp cât se pot menţine la înaltele şi inflexibilele standarde ale unităţii. Având în componenţă 250 de membrii care trag peste 1 MILION de focuri pe an este evident că guvernul german ia în serios investiţia în aceşti soldaţi.

Nota: GSG9 nu mai efectuează operaţiuni anti teroriste în afara Germaniei.

Acesta este primul articol preluat de RoMilitary, de pe blogul Fortele Speciale. Un blog nou si foarte bine scris, cu articole foarte bune, unde veti gasi mult mai multe articole pe tema unitatilor de forte speciale, din intreaga lume, si a unor misiuni de referinta ale acestora.

Le uram la cat mai multe articole si vizitatori, noilor nostri prieteni de la Fortele Speciale.

http://fortelespeciale.wordpress.com/

Istoria parasutismului X. Dupa 1990…

Standard

Dupa 1991 si „caderea” Uniunii Sovietice,  fortele aeropurtate au fost reorganizate astfel ca au ramas 4 divizii aeropurtate:

– Divizia 7 Garda de asalt aerian stabilita la Novorosiiyisk

-Divizia 76 Garda de asalt aerian stabilita la Pskov

-Divizia 98  Aeropurtata de Garda stabilita la Ivanovo

-Divizia 106 Aeropurtata de Garda stabilita la Tula

– Brigada 31 Aeropurtata de Garda stabilita la Ulyanovsk

-Regimentul 45 Recunoastere detasat la Kubinka

-Regimentul 1182 Artilerie de Garda

-Regimentul 38 de Transmisisiuni

-Centrul de instruire 242 al VDV aflat in Omsk

Brigada 11 de asalt aerian aflata in Districtul Militar Central (fostul district militar siberian ) si regimentul  56 de asalt aerian,  aflat in Districtul militar de sud (fostul district militar Caucazul de nord), sunt partial formate din unitati de infanterie.

A fost creat un institut militar al VDV,  denumit dupa generalul Margelov la Ryazan, unde se pregatesc viitorii subofiteri si ofiteri ai VDV si se experimenteaza tehnica pentru dotarea VDV . La mijlocul anilor “90 regimetul 345 Independent  a fost detasat la Gudauta,  in Georgia, pentru a controla zona unde se desfasura conflictul dintre Azerbaidjan si Armenia. Dupa incetarea conflictului, a fost  redenumit Regimentul 10 Indepedent de mentinere a pacii si a fost detasat la  paza bazei militare 50.

La inceputul anilor “90,  Pavel Graciov  Ministru al Apararii  din Rusia,  a vrut sa reorganizeze  aceste trupe in forte aeromobile,  dupa modelul celor vestice, dar  a constat ca o mare parte a unitatilor aferente VDV erau acum in fostele republici sovietice,  astfel ca proiectul a cazut. Apoi a izbucnit primul  razboi  si al doilea razboi din Cecenia unde unitati ale diviziilor 76 si 106 au participat. Militari din Divizia 106 au  arestati si judecati pentru ca au vandut armament  rebelilor .

 

 

Caporal Musat

Istoria Parasutismului VII-Razboiul afgan. Invazia Afganistanului de catre sovietici.

Standard

Faza I-Invazia sovietica

Debutul interventiei URSS in Aghanistan a reprezentat o imagine  aproape in oglinda a derularii planului de invazie verificat in Cehoslovacia. Consilierii militari si membri KGB fusesra infiltrati in toate  structurile de comanda ale armatei afghan, cu mult timp inainte de invazie. Prezenta consilierilor, economici si militari, sovietici erau ceva obisnuit  inca din 1950, fiind sefi de proiect pentru numeroasele sosele si aeroporturi ce fusesera construite in toata tara.

In aprilie 1979, seful Directiei Superioare Politice a Armatei, generalul de armata A. A. Episev, s-a aflat in fruntea unei delegatii militari  care  a vizitat  Afghanistanul, pentru a evalua  situatia (acelasi Episev care efectuase o vizita similara in Cehoslovacia  inainte de invazia din 1968). In august 1979, generalul de armata I. G. Pavlovski , seful Statului Major al Fortelor Terestre si fostul comandant al fortei de invazie din1968, a condus 60 de ofiteri  intru-un tur de recunoastere  prin Afghanistan.

 

Din 8 pana pe 10 decembrie 1979, cu 14 zile inainte de invazie, trupe sovietice  cu destinatie speciala (Voiska  Spetialnovo Nazacenia -SPETNAZ ) si  subunitati  de infanterie mecanizata dotate cu BMP-uri, s-au desfasurat  la Bagram  (situat la nord de Kabul ) si Shindad  pentru a asigura aeroporturile si pentru a intercepta si a asigura soseaua  principala Salang si tunelul prin care trece aceasta. Intre 10 si 24 decembrie un batalion din cadrul Regimentului Aeropurtat 345 si o subunitate Spetnaz  s-au deplasat  la aeroportul international din  Kabul, situat la aproximativ 3 km de centrul orasului, dar fara armament greu si alte echipamente.  Invazia Afghanistanului a fost lansata in ajunul Craciunului, cand restul de trupe  din regimentul  345, sprijinite de subunitati  Spetnaz, au aterizat si asigurat aeroportul din Kabul, impreuna cu bazele fortelor aeriene de la Bagram, Shindad si Kandahar.

In cursul noptii  de 25 decembrie, a fost declansata o ofensiva in toata regula. Consilierii sovietici au scos din functiune tehnica si instalatiile militare, au blocat  salile de armament si au impiedicat o riposta afgana  militara organizata. Parasutistii i-au arestat pe membrii guvernului afgan, in timp ce subunitati Spetnaz au scos din functiune centrul militar de comunicatii, au ocupat Ministerul de Interne, statia radio din Kabul si alte puncte cheie. Subunitate de forte cu destinatie speciala, formata din cadre GRU, ALPHA grup si ZENITH grup, coordonata de generalul-maior V. S. Paputin din ministerul de interne, au esuat insa in incercarea de ocupare a palatului presedintelui Amin, situat in Darulaman.

Imediat insa doua companii Spetnaz, cu asistnta KGB si sprijinite si de  batalion de parasutisti,  au trecut la atacul in forta al palatului. Amin, familia sa, anturajul si garzile si-au pierdut viata in lupta ce urmat. Sovieticii au avut 25 de  morti, printre care si colonelul Baieronov din KGB, lovit de focul incrucisat al propriilor trupe.

Ulterior, forta de invazie, constituita  in principal din forte mecanizate ale armatei 40, a infrant cele cateva  cuiburi de rezistenta militara si a ocupat principalele orase, in timp ce guvernul sovietic a instalat la Kabul un regim promoscovit.

 

 

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

Istoria Parasutismului VI, Invazia Cehoslovaciei

Standard

In 1968  cehoslovacii se indreptau  catre  social-democratie. Noul  presedinte al republicii Alexander Dubcek  nu realiza ca optiunea sa, pentru o mai ampla libertate cetateneasca, era perceputa  ca o amenintare la doctrina socialista a suveranitatii limitate a lui  Brejnev. Incordarea a sporit iar Moscova s-a consultat cu americanii. Presedintele Johnson i-a informat pe sovietici  ca SUA nu vor interveni in aceasta „polemica din interiorul sistemului  comunist „, invadarea Cehoslovaciei  de trupele tarilor  „fratesti si prietene” din Pactul de la Varsovia putea  sa inceapa.

Interventia  trebuia sa fie rapida  si decisiva; ocuparea prin surprindere a tarii, schimbarea imediata a conducatorilor fideli orientarii lui Dubcek, urmate de o retragere progresiva a trupelor, pe masura ce fraiele puterii  erau transferate  reprezentantilor  nucleului dur al Partidului Comunist si aparatului de  stat cehoslovac, fidel  liniei Moscovei.

Pe 8 august 1968, exact la ora 20.30, un avion Antonov AN-24 al companiei Aeroflot, neprevazut in orarul de zbor,  a aterizat pe aerodromul Ruzine din Praga, indreptandu-se spre capul pistei unde a ramas parcat si nebagat in seama de nimeni. Cateva ore mai tarziu a sosit un alt zbor special al companiei Aeroflot, plecat din Lvov, Polonia. Din avion au coborat mai multi civili, care au fost intampinati  cu cordialitate  de vamesii aeroportului si de mai multi membri ai ambasadei sovietice si ofiteri ai Securitatii cehoslovace. Aeronava, cu care au venit, a plecat dupa 30 minute. Spre miezul noptii, la o ora dupa ce primele unitatiale Pactului de la Varsovia (mai putin Romania)trecusera frontiera Cehoslovaciei, turnul de control  a primit prin telefon ordinul  de a opri orice decolare sau aterizare a vreunei aeronave. Exact in acel moment in aerogara si-au facut aparitia  mai multi civili, insotiti de un colonel sovietic si de un reprezentant al Aeroflot, care au luat loc in sala de asteptare rezervata pasagerilor ,precum si in imediata apropiere a birourilor vamesilor. Putin mai tarziu, catre ora 02.00, au sosit, protejate de mai multe avioane de vanatoare Mig-21, doua avioane  militare de transport AN-12, neprogramate,  care au aterizat unul dupa altul  si s-au deplasat  exact  pana in fata aerogarii . Din ele au coborat in graba aproape 200 de soldati  care s-au constituit rapid in grupe de lupta inainte de a se indrepta in directia turnului de control, in hangarele si cladirii administrative. In cateva minute, intreg aeroportul a fost capturat fara a se  fi tras nici macar un foc de arma.

Avioanele militare sovietice de transport  s-au succedat la aterizare la fiecare minut, dirijate de avionul AN-24 aflat la capatul pistei,  in timp ce ceilalti parasutisti sovietici au strans intreg personalul de serviciu, turistii, femeile si copiii,  in cladirea principala a sectorului administrativ. Ceva mai tarziu, acestora li s-a dat voie sa se indrepte pe jos spre oras, timp in care toate posturile personalului autohton aflat in serviciu au fost ocupate de  noii veniti.  Debarcarea oamenilor si materialelor  a continuat toata noaptea. Parasutistii au parasit apoi incinta  aeroportului, indreptandu-se  catre perimetrul exterior al acestuia, in scopul interceptarii principalelor cai de acces spre aeroport. La mai putin de 90 de minute dupa aterizarea primului AN-12, parasutistii sovietici  se aflau deja in centrul orasului Praga, in drum spre pozitiile  ce le fusesera desemnate  pe colina Letza, la vest de raul Vltava, unde ei au ocupat palatul prezidential Hradcany, consfintind in acest fel arestarea presedintelui Svoboda.

Ocuparea podurilor de pe Vltava a incheiat practic preluarea controlului total al orasului, chiar daca pentru  moment, fusesera lasate neocupate:  cladirea Radioului de pe strada Vinohradsska, garile, posta si principalele piete si intersectii. Atent indrumati de membrii GRU -„acoperiti” in haine diversilor slujbasi ai ambasadei; parasutistii  au identificat  cladirea sediului central al partidului unde i-au arestat pe principalii lideri reformatori ai partidului comunist din Cehoslovacia (secretarul general Alexander Dubcek, primul ministruOldrich Cernik) precum si mai multe personalitati din elita partidului si statului.

Misiunea trupelor aeropurtate parea incheiata. Ele trebuiau sa ramana pe loc, la ordinul ambasadei sovietice din Praga,  care conducea intrega operatie, in asteptarea  jonctiunii cu trupele fortelor terestre aflate in deplasare spre capitala. Trupele armatei cehoslovace erau consemnate in cazarmi, securitatea  cehoslovaca coopera deja in mare masura cu sovieticii, iar conservatorii fideli Moscovei, condusi de Alois Indra, un mai vechi presedinte al comisiei de stat a planificarii, fusesera deja instalati in functii.

Lucrurile insa nu au ramas asa. Postul national de radio si agentia de stiri CTK, aflate in mainile  conducerii liberale, si-au anuntat concetatenii, prin stiri electrizante, despre ceea ce se intampla in tara  si ce se vedea de la ferestrele  cladirii din strada Vinohradska; trupe sovietice preluand capitala sub control si inconjurand  cladirea radioului. Iritata, populatia a inceput sa se indrepte in masa spre radio. S-au ridicat  baricade, s-au scandat  lozinci antisovitiece, s-a deschis focul. Cladirea a fost in cele din urma, cucerita de sovietici, dar nu usor. Cu toate acestea daca in Ungaria sovieticii avusesera 669 militari ucisi in  actiune, 51 diparuti si 1450 raniti, in Cehoslovacia ei nu au inregistrat decat 98 morti.

Prima consecinta a actiunii URSS a fost aceea  ca partidele vest-europene, infrunte cu puternicii comunisti italieni, s-au declarat de partea  comunistilor reformisti  cehoslovaci si au condamnat  interventia sovietica. Pentru scurt timp, eurocomunismul, fata democratica a comunismului, a inflorit in Europa.

O figura cu totul aparte a facut Romania, care desi era stat comunist membru al Tratatului de la Varsovia, a refuzat sa participe  cu trupe la aceasta actiune, a carei legimitate  a apreciat-o ca fiind mai mult decat indoielnica. Dandu-si seama ca ar putea deveni si ea tinta unei interventii de o factura similara, Romania a riscat, condamnand  raspicat interventia si pregatindu-se pentru un razboi „al intregului popor”. De fapt o carte abil jucata  de presedintele de atunci Nicolae Ceausescu,care manipuland principiile unui  socialism populist cu accente nationale, a castigat, reusind coagularea unui larg sprijin popular pentru sine si acumuland un evident curent de simpatie printre  occidentali, pentru Romania. Peste 21 de ani insa pozitia lui Ceausescu a fost una diametral opusa, cu urmarile pe care le stim.

Invazia a reprezentat un succes  militar incontestabil, dar un semiesec politic. Formal, unitatea comunista fusese salvata. De fapt, invazia a pus capat sperantelor pentru o mai mare autonomie  a intreprinderilor din tarile socialiste, economia lor incepand sa intre treptat si ireversibil, in declin.

Chinezii si-au varsat mania  asupra a ceea ce considerau a fi social-imperialismul. In iunie 1969 a fost convocata  o conferinta  a partidelor  comuniste si muncitoresti  dar chinezii, nord-coreenii si nord -vietnamezii au refuzat  sa participe. Unitatea, miscarii comuniste  mondiale  isi incetase existenta.

Acesta a fost episodul interventiei in Cehoslovacia.

Tot in aceasta perioada  sovieticii au infiintat o brigada aeromobila de asalt inspirandu-se din experienta SUA in Vietnam, fiind vorba de regimentul 51. In 1973 Diviziile 13 si 99 au fost reorganizate in brigazi de asalt aeromobile si astfel numarul diviziilor a scazut la 8. Au mai fost create si alte unitati si subunitati independente, dar se spune ca in  acesti ani si inceputul  anilor 1980  sovieticii puteau arunca in lupta cu NATO, 2 divizii complete,  transportate de avioanele lor militare si cele ale Aeroflot?! Iata care era componenta VDV in peioada  1968-1979:

-Divizia 7 Aeropurtata Garda, aflata in Lituania,  cu regimentele 108, 119, 97 si unitatea 1137

-Divizia76 Aeropurtata  Garda, aflata in regiune Pskov, distrcticul militar Leningrad,cu regimentele 104, 234 si 237

-Divizia  98  Aeropurtata Garda,  cu regimentele 217 si 299 la Bolgrad si regimentul  300 la Chisinau

-Divizia  103 Aeropurtata Garda, aflata cu cele 3 regimente 317, 350 si 357 la Vitebsk

-Divizia 104 Aeropurtata Garda,  aflata la Kirovobad

-Divizia 105 Aeropurtata Garda , aflata in cu regimentele 345 si 351 in Ferghana  iar 83 in Osh

-Divizia  106 Aeropurtata Garda,  aflata in Tula orasul Ryazan cu regimentele 51, 137 si 331

-Divizia 44 Aeropurtata, aflata in Lituania cu regimentele 301, 226 si 286.

In 1979  o directiva a Statului Major General a dus la desfiintarea Diviziei 105 ramanad insa regimentul 345, devenit regiment independent  si mutat in Afghanistan in timpul acestui razboi  si tot aici a fost infiintat si regimentul 387, desfiintat dupa razboi.  Au mai fost infiintate  si alte Brigazi de Asalt Aerian, de asemenea o scoala de parasutism militar si o Brigada independenta de transmisiuni pentru VDV. Perioada 1979-1989 afost apogeul trupelor aeropurtate sovietice de dupa WW 2.

 

 

VA URMA

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

 

Istoria Parasutismului, partea III-a

Standard

Parasutisti in Armata Rosie in timpul WW2

In februarie 1936, o divizie de vanatori (14 000 oameni) a fost aerotransportata  de la Moscova laVladivostok, intregul sau armament si materialele fiind „ancorate” sub avioane, inaugurandu-se astfel si epoca viitoarelor manevre transcontinentale de mare amploare. In acelasi an, in timpul manevrelor  de la Minsk, 1 200 de parasutisti impreuna cu 150 mitraliere  si 18 tunuri, urmati de 3000 de infanteristi  aerotransportati,  au fost parasutati,  respectiv debarcati, la peste170 km in spatele  liniei de contact, indeplinindu-si totodata si misiunile incredintate in cadrul aplicatiei de catre generalul Kamaliuk. In 1937 noi manevre aeropurtate au fost desfasurate in zona  regiunilor  Moscova, Transcaucazia si Asia Centrala. In anul 1938 au fost infiintate inca 4 brigazi aeropurtate, ridicand  la 6  numarul total  al acestora, Brigazile 201, 202, 203, 204, 211, 212 si 214. Anul  1939 a consemnat  prima angajare efectiva in lupta,  in cadrul unui razboi,  a unei mari unitati tactice aeropurtate. Este vorba de Brigada 212 Aeropurtata Sovietica  destinata sa participe, impreuna cu alte forte, in Manciuria, la respingerea fortelor japoneze.

Destituire maresalului Tuhacevskiin 1937 si inceperea  bine cunoscutelor  epurari ordonate de Stalin, care au decapitat pur si simplu  corpul superior  de comanda  al Armatei Rosii, a marcat  sfarsitul suprematiei sovietice in domeniu, precum si apusul unei perioade de stralucire  in dezvoltarea  trupelor aeropurtate, pe care URSS nu o va reedita niciodata. Experienta sovietica  ramane o buna baza de referinta pentru tot ceea ce inseamna trecut, prezent dar si viitor in dezvoltarea  celor doua  valente specifice  acestor trupe: cea de trupe specializate destinate executarii  unor misiuni de mai mica anvergura  cu un inalt risc si caracter neconventional, dar cu implicatii  cel mai adesea  la nivel strategic.

Revenind la 1937, se pune intrebarea: sa nu fi avut Stalin  nici o intentie in legatura cu „opera” inceputa de Tuhacevski? Cum acest dictator nu-si prezenta  niciodata planurile,  multi au crezut ca nici nu le avea. GRESIT ! Asa cum  avea sa aprecieze Robert Conquest  nu era decat „o  greseala tipica de intelectuali flecari „. Este clar ca, in perioada  premergatoare  izbucnirii  WW 2, Stalin se pregatea  pentru un razboi ofensiv, desfasurat sub forma  unei mari campanii  ideologice  eliberatoare.  Si cum trupele aeropurtate  sunt destinate  prin excelenta  ofensivei,  sau in cel mai rau caz executarii sau sprijinirii unor reactii  ofensive ale apararii (contraatacuri,contralovituri), rezulta ca Stalin era preocupat de munca depusa de Tuhacevski.  O astfel de idee a sustinut si scriitorul Victor Suvorov (pseudonim) fost ofier GRU.

In 1939, Stalin a desfiintat bazele si formatiunile de partizani (instruite de ofiteri GRU), menite sa actioneze  pe propriul teritoriu, iar in locul acestora  a infiintat  noi subunitati aeropurtate  (de desant). Stalin, nu numai ca nu a micsorat  numarul unitatilor  aeropurtate, ci le-a marit astfel ca existau 10 corpuri pentru desant aeopurtat  in iulie 1941; in aprilie 1941 a ordonat  intrarea in dispozitivul de lupta, in secret  a cinci corpuri  de armata de desant aerian  infiintate in raioanele vestice  ale URSS. Toate  aceste corpuri au fost dislocate in paduri sau in terenuri greu accesibile, departe de privirile curiosilor: Corpurile 4 si 5 puteau fi folosite, fara o alta redislocare, impotriva Germaniei, Corpul 3  impotriva Romaniei, iar Corpurile 1 si 2, deasemenea fara nici o alta redislocare,   fie impotriva acelorasi tari, fie impotriva Cehoslovaciei sau Austriei,  in scopul taierii  magistralelor petroliere  ce duceau  din Romania in Germania.

Studiera documentelor  privind trupele sovietice  de desant aerian  a scos   la vedere si un alt aspect interesant: fiecare comandant al unei unitati de desant  aerian (in special incepand cu gradul de colonel ) avea  in  imediata sa apropiere un soldat  sau sergent de origine  germana, sofer, agent de legatura sau simpla ordonanta . Nu se stie  care era era situatia  cu cunoasterea limbii romane  in brigazile 5, 6 si 212,  din cadrul Corpului 3 desant  aerian, dislocat  la Odessa ( comandat de  generalul-maior  V.A. Glazunov), dar se presupune ca nu era o problema, mai ales dupa  realitatea frontaliera  din 1940, Bucovina  si Basarabia fiind  in URSS  dupa acel pact   jefuitor.

La 21 iunie 1941 comandantii armatelor sovietice nu se gandeau  la un razboi de aparare  si in consecinta  toata pregatirea lor s-a dovedit inutila; intr-un razboi  defensiv nu trebuie sa  lansezi unitati in spatele inamicului, mult mai simplu este  ca  la retragere  sa lasi in paduri  detasamente de partizani.

Aceasta anticipare gresita  a caracterului viitorului razboi  explica de ce sovieticii au avut putine preocupari  in dezvoltarea laturii speciale  a misiunilor aeropurtate, foarte multe din aspectele  acesteia fiind transferate  ofensivei ideologice,  sub forma careia urma  a fi desfasurata intraga activitate  de propaganda  ce ar fi trbuit sa insoteasca  „marsul eliberator” al Armatei Rosii.

Desi  nu erau aeropurtate, primele formatiuni  si unitati  sovietice  destinate  executarii unor misiuni speciale,  au fost  pregatite inca de la crearea  lor sa lupte  „cu frontul rasturnat”, adica sa lupte cu un inamic  potential aflat dincolo de frontire, si sa supravegheze si la nevoie sa anihileze  orice dezordine  sau opozitie din interiorul  statului. Evident, avem  de -a face cu o reactie a regimurilor  totalitare care au simtit  intotdeauna nevoia sa  sa aiba si unitati „discrete ” formate din soldati de incredere,   din punct de vedere al simpatiilor politice, pentru executarea unor misiuni „delicate” ce nu ar fi putut fi  incredintate  unitatilor regulate. La inceput menirea unor astfel de trupe a fost  aceea de a conseva monopolul  minoritatii bolsevice in domeniul puterii politice.  Acest fapt  a fost cu pregnanta  pus in evidenta,  atunci cand trupele  CEKA  au ocupat Kronstadtul  in martie 1921, ele constituind  baza  fortei de asalt  cat si integralitatea  grupurilor de mitraliori  dispusi in spatele fortei de asalt , ce aveau  drept unica misiune, ”prevenirea  retragerilor sau dezertarilor „.   Unitatile speciale  ce activasera sub  directia CEKA  in timpul razboiului civil, au fost mai tarziu  constituite ca  unitati de sine  independente,  subordonate  statului  sub diferite  titulaturi: GPU, OGPU,  GUGV/NKVD. Tendinta  de a forma unitati de elita,  plecand de la diferite  categorii de forte specializate  deja existente,  a fost evidenta  la mjlocul anului 1919, cand structura separata  din cadrul trupelor CEKA  denumita   „Detasamentul pentru scopuri speciale ” a fost constituita  conform unei rezolutii  a Comitetului Central.  Astfel in timp ce partidul era angajat in „cea de a doua revolutie”  din anii 1920, adica in procesul de industrializare  si colectivizare,  existau  deja cateva categorii  de forte specializate, subordonate   securitatii statului, aflate in organica  Trupelor de Frontiera  sau  Trupelor Ministerului de Interne,  fie constituite  in „detasamente  pentru scopuri speciale ”  independente, asa cum era „Divizia Dzerjinski” din cadrul OGPU.

Acestea au fost folosite  cu destula generozitate  pentru misiuni delicate dintre cele mai diverse  mergand de la impulsionarea  colectivizarii si expropierea  taranilor  imbogatiti,  pana la  operatii  antigherila  indreptate  impotriva rebelilor Basmak  din asia Centrala,  sau recucerirea Krasnovodskului in iunie 1931, care fusese cucerit  de rebeli  cu o luna inainte.  Tacticile  si dotarea speciala  le-au  asigurat acestor categorii  de trupe  un anume  ascedent  in fata unitatilor  Armatei Rosii, mai ales atunci  cand autoritatea  partidului  era pusa  in pericol  intr-o anume regiune.

 

 

Tuhacevski, artizanul crearii si dezvoltarii trupelor aeropurtate  sovietice in perioada interbelica, a fost si cel ce a  impus conceptul  de „ofensiva continua”. In viziunea  acestuia marsul triumfator  al Armatei Rosii  trebuia sincronizat cu actiunile proletariatului ridicat  la lupta in tarile  „eliberate” . Trupele aeropurtate, actionand  in fata  armatei,  aveau misiunea  de a-si angaja batalioanele cu „destinatie speciala ” pentru realizarea legaturii cu „muncitorii insurgenti „, concomitent cu atacarea  elementelor de comanda  ale inamicului  si distrugerea  unor resurse de aprovizionare ale acestuia.

Oprima „repetitie generala ”  pentru acest scenariu  s-a dorit a fi implicarea sovieticilor  in razboiul civil spaniol (1936- 1939), eveniment ce avea sa ofere  una din primele dovezi referitoare  la rolul unui serviciu militar de informatii -in speta GRU – in organizarea si  conducerea  unor operatii speciale  in afara granitelor tarii. Sarcina lui Jan Berzin (pana atunci sef al GRU),  a fost acea de a sprijinii cauza republicanilor  prin consultanta militara, blindate si tehnica de aviatie, tinand totusi in rezerva o forta  de elita formata din ofiterisi soldati cu care la nevoie  trebuia sa mentina cu orice pret  controlul asupra  Madridului, apreciat drept  „punct-cheie ”  al influentei URSS intr-o viitoare Spanie comunista. In acest scop, in URSS fusesera puse bazele unei divizii aeropurtate,Divizia  35 Desant Aerian, incadrata cu numerosi voluntari spanioli din randul carora  unii au fost decorati in timpul razboiului, precum locotenentul Ruben Ibarruri , fiul viitorului secretar general al Partidului Comunist  Spaniol, bine cunoscuta Dolores Ibarruri.

In afara acestor misiuni, Berzin a furnizat si ofiteri de comanda /consultanta  grupurilor spaniole  de comando si gherila,  care actionau in spatele fortelor nationaliste. Unul dintre acesti  ofiteri, colonelul Constantin Rokosovski, avea sa  devina ulterior, maresal al al Uniunii Sovietice si ceva mai tarziu, ministru polonez al apararii. Berzin,  mai putin norocos, a impartasit  soarta lui Tuhacevski  care chemat la Moscova in iunie  1937, a disparut curand  dupa aceea, victima a „marii epurari”.  Omologul sau de la NKVD, Orlov, cel care  avusese grija  sa mentina in anturajul lui Berzin o vasta retea  de informatori proprii, a fugit pentru mai multa siguranta in Vest, un an mai tarziu.

 

VA URMA

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA