Arhive zilnice: august 12, 2012

Dacian Viper 2012 video

Standard

 

Multumesc lui Bogdan pentru pont.

R. Moldova şi Ucraina: licitaţie la federalizare

Standard

Crimeea se pregăteşte să se lepede de Ucraina. Redacţia de la Kiev a publicaţiei ruse, «Kommersant» scrie, cu reluare pe «regnum.ru», că acum două săptămâni, Comitetul de Miniştri de la Simferopol a iniţiat un proiect de extindere a drepturilor autonome ale regiunii, printre care găsim şi două iniţiative de căpătâi. Prima: echivalarea Constituţiei Crimeei cu cea a Ucrainei. Şi a doua: acordarea dreptului la iniţiativă legislativă Sovietului Suprem al Crimeei (Parlamentului Autonomiei).

Anatoli Moghiliov, preşedintele Comitetului de Miniştri, declară pentru «Kommersant» că pachetul de documente va fi depus în Rada Supremă a Ucrainei în cel mult două luni. «Noi avem nevoie de competenţe reale… Dacă Crimeea va obţine dreptul la iniţiativă legislativă, nouă ne va fi mai simplu să ştim ce avem de făcut», susţine Moghiliov. Ucraina s-a agitat. Opoziţia din parlamentul Crimeei nu ascunde faptul că «proiectul» Simferopolului va conduce la trecerea relaţiilor Kiev—Simferopol pe baze federale iar «asta înseamnă ieşirea Crimeei din componenţa Ucrainei», — scrie «Kommersant–Ucraina».

Între timp, Rada caută să riposteze. Mai multe partide politice încearcă să se acopere cu prevederi şi articole din Constituţia Ucrainei, care nu admit remanieri în construcţia statului, de genul celor cerute de Simferopol, decât în urma unui referendum naţional. S-ar putea ca Kievul să nu cunoască, noi, însă, ştim din propria experienţă cu Transnistria, că legile fireşti contează mai puţin sau nu contează deloc în cazul unor proiecte politice ca cel al Crimeei. Pentru astfel de cazuri există altfel de legi şi cu totul alte reguli de joc.

 

Odesa, aceeaşi ca şi Tiraspolul

Crimeea este «sora» Transnistriei. Ca fenomen istoric. Şi politic. Din aceeaşi arie, pretins «tradiţională», de interes şi influenţă rusească. Şi, mai devreme sau mai târziu, ceea despre ce scrie «Kommersant-Ucraina» că se întâmplă la Simferopol, era de aşteptat să se întâmple. Aşa cum s-a întâmplat şi la Tiraspol în 1991 – evenimente în care Ucraina a fost, de altfel, implicată. S-ar putea (cine ştie?) să se repete şi ceea ce a fost şi la Nistru în 1992 – alt eveniment, de la care Ucraina, de asemenea, nu a lipsit.

La începutul anilor ‘90 — până dar şi după războiul de la Nistru — am mers în câteva rânduri la Odesa în componenţa unor misiuni de «diplomaţie populară». Mare lucru nu s-a întâmplat de pe urma acestor întâlniri, doar că ne-am convins, o dată în plus, că Odesa era ca şi Tiraspolul. Acelaşi vocabular, aceleaşi «probe» anti-Chişinău, aceleaşi pretenţii faţă de Transnistria. Cu singura deosebire, poate, că Tiraspolul a balansat, de la caz la caz, între aderarea la Rusia sau la Ucraina, iar la Odesa pretenţia faţă de Transnistria era strict ucraineană. Smirnov era de neatins. Era cel mai mare rău să-ţi permiţi vre-un adjectiv la adresa acestui călău. «Să nu vă atingeţi de el, e omul nostru», — mi-a reproşat o dată purtătorul de cuvânt al guvernatorului regional de atunci, S. Grineveţki.

Stau şi mă gândesc acum: vestea despre ceea ce s-a pornit la Simferopol, cum o fi fiind ea percepută, peste ani, de foştii «colegi de dialog» de la Odesa — şi cei din societatea civilă, şi cei de la administraţie. Îl idealizează ei la fel şi tot atît de mult şi pe acest Anatoli Moghiliov, preşedintele Comitetului de Miniştri al Crimeei, după cum o făceau şi în cazul «preşedintelui rmn», Igor Smirov?

 

Angela Merkel va spune mai mult?

«Binele la bine, relele la rele», zice o vorbă populară. Nu ştiu dacă ceea ce a pornit să fiarbă în Crimeea ar fi tributul pe care îl are de plătit Ucraina Republicii Moldova pentru Transnistria. Însă, nu-i exclus ca Crimeea să fie o nouă pistă de rodaj pentru «modelul de federalizare», de care Rusia are demult nevoie în spaţiul CSI şi pentru care a insistat cu orice preţ să facă R. Moldova «pionerul federalizării». Cine ştie? S-ar putea să fie, însă, şi una şi alta.

Cunosc, în schimb, faptul că de-a lungul anilor, la Chişinău, a existat mai multă lume care a încercat să dea de înţeles Kievului să fie mai rezervat în «problema transnistreană», să nu joace prea tare sub ruşi şi să ţină cont că din momentul în care Rusia îşi termină «reglările de conturi» cu Chişinăul, vine rândul Ucrainei, care este un spaţiu mult mai peticit şi mai vulnerabil sub aspect etno-teritorial.

Kievul (cu excepţia, poate a mandatului Iuşcenko, dar şi atunci sub presiune internaţională) şi-a făcut, însă, jocurile sale. În «problema transnistreană» Kievul a suflat în borş Moscovei, cu şi fără nevoie, în speranţa că va fi cruţat, la rândul lui, de probleme similare. Nu a fost, însă, să fie pentru vecie. Proverbul cu «rusul» e ca şi cel cu «lupul»: părul «da», năravul «ba». Vrem sau nu, dar de la o vreme, Moscova se arată a fi în apele ei la Nistru, nu mai este atâît de reticentă în relaţiile cu Chişinăul, a acceptat reluarea negocierilor în formatul «5 plus 2», a mai schimbat (de ochii lumii) nişte lume în funcţii la Tiraspol, a reluat importul de vinuri şi chiar înclină să pară mai flexibilă în «problema transnistreană».

Curios, dar la nici două luni de la ameninţările categorice ale lui D. Rogozin cu federalizarea sau confederalizarea R. Moldova, l-am auzit zilele trecute pe vicemnistrul rus de externe Ggrigori Karasin că Transnistria va reveni la R. Moldova cu statut de «raion cu drepturi speciale», iar la două zile după Karasin, Putin, personal, a declarat pentru presă că de acum încolo, soarta Transnistriei este problema Tiraspolului. Deci, Transnistria la discreţia Tiraspolului, ca şi Crimeea la discreţia Simferopolului. Interesantă conjunctură.

Declaraţiile vizavi de Transnistria se schimbă de la o zi la alta şi într-atât de mult, că lucrurile încep a deveni suspecte şi nu e clar, calmul aparent al Chişinăului e pentru că Chişinăul e pe punte ori sub punte. Vizita Angelei Merkel la Chişinău, s-ar putea să mai scoată nişte semne de întrebare, dar s-ar putea să le facă şi mai multe, ţinând cont de faptul că şi-a făcut imaginea de «omul lui Putin».

 

Crimeea şi Transnistria, ancorele Rusiei

 

«Sindromul Crimeei» (federalizarea) nu e nou pentru noi. Şi ne paşte la egal cu Ucraina. Numai că s-ar putea ca pentru noi să fie ceva mai târziu, ori să nu fie deloc. Ziceam deja că de la 1992 încoace, Rusia a dorit foarte mult să facă din R. Moldova «pionerul federalizării» în spaţiul ex-sovietic, numai că pentru asta trebuia să se întâmple «reîntegrarea» (în variantă rusească) cu Transnistria, după care să vină «enclavizarea» R. Moldova, aşa după cum anunţă mai mulţi experţi ruşi apropiaţi Cremlinului (enclava gagauză, enclava bulgară, enclava Nord, enclava Sud, plus Transnistria), după asta să se facă alegeri generale de toate nivelurile şi, pe final, să ne alegem cu o republică est-moldovenească, controlată de enclave (pro-ruse), din care Moscova să facă orice şi-ar dori, prin votul «democratic» al viitoarelor parlamente şi guverne de la Chişinău.

Nimeni nu ştie planurile Rusiei, dar că Rusia îşi doreşte reabsorbţia R. Moldova şi Ucrainei, nu este o noutate pentru nimeni. Altceva e, care va fi prima. Şi care proiect are acum prioritate la ruşi: cel al Crimeei sau cel transnistrean. Nu este deloc întâmplător faptul că Moscova (prin Karasin) a coborât atât de mult şi de neaşteptat «preţul» pentru Transnistria — «raion cu statut special în componenţa R. Moldova», deşi până acum nu doreau altceva decât stat în stat (ceea ce pun la cale să facă acum în Ucraina, prin mobilizarea Crimeei). Rusia a înţeles, cu anii, că «politica paşilor mari» (confederaţie) nu trece şi a trecut la «politica paşilor mici»: la început măcar un deget («raion special»), după care mâna — autonomie lărgită (Crimeea de azi), iar după asta şi capul: confederaţie…, ceea ce vrea Simferopolul azi şi a cerut, de mai multe ori, Tiraspolul.

Până la urmă, jocul rămâne acelaşi, dar cu alte scenarii, alte mingi şi cu bătaie pe aceeaşi poartă. Nu cred că Rusiei îi trebuieşte independenţa Crimeei, la fel cum nu-i trebuieşte nici cea a Transnistriei, pe care ea şi aşa le ţine sub control. Rusia vrea sub ea toată R. Moldova şi toată Ucraina. Interesul Moscovei e să le scoată din circuitul UE şi NATO.. Şi, în acest sens, Crimeea şi Transnistria vor fi lacătele şi sigiliile de pe aspiraţiile euro-atlantice ale Chişinăului şi Kievului şi, dacă vreţi, chiar ancorele care ne vor pune la staţionare în «apele» Rusiei. Cine va fi prima: Ucraina sau R. Moldova? Depinde de Chişinău. Ar fi bine să nu ne grăbim şi să vedem cum se descurcă vecina-Ucraină. Poate că maî învăţăm vre-o lecţie, neînvăţată încă?. Noi, dar poate şi ei. Poate că împreună?

 

Ziarul de Garda

Cu multumiri deosebite lui Cristian

 

K-MAX in Afganistan. Un robotel muncitor si util la…TO al omului

Standard

In urma testelor executate, Infanteria Marina a SUA a hotarat sa nu-l lase la vatra pe K-MAX, pana in 2013.

K-MAX este un unmanned cargo-carrying aircraft, adica un fel de elicopter-UAV, cu doua elice principale, fiecare rotindu-se in directii opuse, fara elice anti-cuplu. Acest elicopter este un robotel, care are ca principala sarcina  transportul pe calea aerului diverse chestii.

Pana acum cele doua K-MAX dislocate in Afganistan au deja la activ in jur de 525 de ore de zbor cu aproximativ 485 de aterizari-decolari. Capacitatea de transport este undeva in jur de 2.2 tone de marfa. Avantajul acestui tip de vehicul este dat de faptul ca poate aproviziona cu materiale necesare unitati avansate si izolate ale trupelor americane, cu riscuri zero pentru echipaj.

Sursa: defensetech

GeorgeGMT

Daca nici germanii, atunci cine?!

Standard

K 130 concept

Marina Germana s-a trezit cu o mare belea pe cap! Si nu sunt ei de vina, ci elvetienii!

Mai clar, nemtii au mari batai de cap cu noua lor clasa de corvete K 130, corvete care, deocamdata, sunt cu 6 ani in urma fata de grafic, din punct de vedere al opertionalizarii…

Prima din seria K 130, o nava de 1800 to. , oceanica, a fost preluata de Marina Germana in 2008 si  de atunci au inceput necazurile. In timpul testelor s-au descoperit probleme serioase cu nava, probleme care privesc sistemul de propulsie. Astfel cutia de viteze este pur si simplu defecta, dar mai sunt si alte componente ale blocului propulsor care le fac figuri.

Constructorul cutiei de viteza a fost o firma elvetiana, insa pentru reducerea costrurilor, aceasta a subcontractat cea mai mare parte din contract catre o firma poloneza, ale carei standarde de calitate nu erau, se pare, asa de…elvetiene.

Germanii, negrii de suparare, cer acum firmei elvetiene sa se spele pe cap cu motoarele si cutiile lor de viteza, sa remedieze situatia, pentru ca toate cele sase nave sa poata intra in exploatare macar in 2014.

Facem cuvenita precizare ca si celelalte cinci corvete sunt gata construite, asteptand doar ca elevetienii sa-si curete propria mizerie si sa repare cutiile de viteza si motoarele stricate.

Corvetele din clasa K130 sunt menite sa inlocuiasca navele de patrulare costiera S148/143, si au la baza proiectul fregatie MEKO A100. Desi nava este una de patrulare costiera, poate naviga si in plin ocean la viteze destul de bune si are o autonomie de 7 zile, sau 21 de zile cu provizii primite cu elicopterul.

K130 are un echipaj  format din 65 de oameni, are un foarte inalt grad de automatizare, iar ca armament dispune de un mic arsenal impresionant: un tun de 76mm, 2x27mm tunuri automate, 2 sisteme de lansare de rachete AA si 4xRBS-15 Mk3 rachete anti-nava.

Pretul-380 milioane $.

Foto: nasdis.ro

Sursa: strategypage

 

GeorgeGMT