Arhive zilnice: august 2, 2012

Articolul de seara: fregata chineza Yantai la Constanta

Standard

Foto: MindRusT, caruia ii multumim pentru aceste poze foarte frumoase. Maine seria a II-a!

Nava chineza, care ne viziteaza in aceste zile, este fregata Yantai, Type 054A, din clasa Jiangkai II

ARCA are deja potentiali clienti

Standard

ARCA va lansa satelitul bulgăresc CubeMessenger
În vara anului 2013, racheta Haas 2C va plasa pe orbită si CubeMessenger, următorul satelit bulgăresc. CubeMessenger, construit de către echipa bulgară BOREAS (Bulgarian Orbital Research and Satellites) este un satelit cu o durată de funcționare cuprinsă între o saptămână şi o lună. Satelitul va fi folosit pentru a testa şi îmbunătăți echipamentele de comunicații şi de control a atitudinii şi pentru a obține experiență practică în operarea sateliților de mici dimensiuni. CubeMessenger va fi echipat cu o cameră digitală pentru a fotografia orbita joasă a Pământului.

 

Haas 2C, racheta purtătoare, este un vehicul plasator pe orbită, într-o singură treaptă, aflat în prezent în construcție și testare la ARCA. Este o rachetă low-cost foarte uşoară și este propulsată de un motor rachetă cu combustibil lichid, care folosește kerosen în rolul de carburant şi oxygen lichid ca oxidant. Motorul este construit în cea mai mare din materiale compozite şi folosește un sistem de răcire prin ablație pentru reducerea costurilor și creşterea siguranței.
“Suntem foarte încântați sa lucrăm la noul satelit bulgăresc. Parteneriatul nostru cu ARCA este garantat să dea rezultate datorită credinței comune că cercetarea spațiala nu merită să fie ingnorată și are un beneficiu universal. Această misiune comună va fi un pas vital înainte în dezvoltarea tehnologiei spațiale atât în Bulgaria cât si în România.” Echipa BOREAS.
“Împreună putem realize lucruri mărețe. BOREAS sunt vecinii și partenerii noștri. Este o nouă eră în explorarea spațiului, iar lansatoarele orbitale și sateliții nu mai sunt exclusive agențiilor guvernamentale. România și Bulgaria vor avea capabilitatea să plaseze sateliți comerciali pe orbita terestră și să desfășoare cercetare spațială pe cont propriu.” Dumitru Popescu, preşedinte ARCA.
Alături de CubeMessenger, racheta Haas 2C va mai transporta un satelit românesc al cărei identitate va fi comunicată în scurt timp.
BOREAS este o echipă internațională de studenți, bazată în Sofia, Bulgaria. Sunt uniți prin entuziasm şi motivaţi de pasiunea comună pentru explorarea spaţiului. În present, echipa este format din studenți de la Universitatea Tehnică din Sofia, Noua Universitate Bulgară, Colegiul Militar Regal din Canada şţ Universitatea Emiratelor Arabe Unite.
Proiectele viitoare ale BOREAS inculd PAISIUS, un radiotelescop orbital de mici dimensiuni și ALCEK, o sondă de orbitare a Lunii care va realiza o analiza spectroscopică a suprafeței astrului.

 

 

Surse:
http://www.boreas-space.com/projects

http://www.facebook.com/#!/arcaspace

http://www.boreas-space.com/projects

 

 

 

Rusii au inceput implementarea tehnologiei Mistral

Standard

Santiereul naval rus de la Baltica, United Shipbuilding Corporation,  a inceput deja debitarea primelor bucati de tabla pentru proiectul Mistral. Astfel Rusia incepe constructia, in regie proprie, a celor doua nave de tip Mistral, doua din totalul de patru achizitinate. Pretul pentru cele doua nave construite in Franta si pentru transferul tehnologic necesar construirii altor doua bucati de catre Rusia se ridica la 1.2 miliarde de euro.

De fapt Rusia ca construi „calupuri” din nava, care mai apoi vor fi trimise in Franta pentru asamblare. Astfel implementarea tehnologiei se face treptat, ca si castigarea experientei necesare fabricarii mai apoi in regim intern a navelor.

In luna iulie partea franceza a inmanat partii ruse, primul set de documentatie necasara pentru pregatirea productiei navelor in santierele ruse.

Prima nava de tip Mistral, produsa in Franta si botezata deja Valdivostok, va fi finalizata in 2014, a doua se asteapta sa fie gata anul urmator, in 2015.

Capacitatea de transport a unei Mistral se ridica, la 16 elicoptere, patru nave de asalt si 70 de vehicule blindate, plus 450 de trupe de asalt

 

Sursa: Ria Novosti

 

GeorgeGMT

Chinezii navalizeaza racheta de atac la sol DH-10, Land Attack Cruise Missiles (LACM)

Standard

Imagini cu containerele rachetei au fost vazute la un exercitiu naval si se crede ca China va navaliza aceasta varianta pentru navele sale de lupta. Aceasta racheta ar putea fi considerata omoloaga chineza a americancei Tomahawk, cand aceasta a fost montata la bordul cuirasatelor americane.

Asezarea este insa similara cu a rachetelor anti-nava YJ-62 si YJ-83, avantajul fiind ca pot oferi capacitati de atac la sol si vaselor chineze ceva mai vechi, cu minime modificari, insa toate au un pret. Astfel pentru montarea rachetelor DH-10 este necesara scoaterea rachetelor anti-nava existente, iar  capabilitatile de atac la sol vor fi limitate la opt rachete, in cazul navelor de tip 052C.

Cu toate acestea, pana cand noile nave de lupta, cu sisteme de lansare verticala vor intra in dotare, aceste adaptari vor creste capacitatea Chinei de a folosi rachete de croaziera departe de apele teritoriale proprii, asadar cu toate micile imperfectiuni, este un mare salt inainte pentru flota chineza.

Se asteapta ca noul distrugator chinezesc, Type 052D, inlocuitorul modelului 052C, ar avea deja rampe de lansare verticale pentru DH-10, crescand astfel considerabil numarul de rachete disponibile la bord.

Asian-defence

 

GeorgeGMT

A-10 Warthog, cel mai iubit avion de catre soldatii americani

Standard

A-10 la Constanta

Batranul Republic A-10 este fara nici o indoiala cel mai iubit avion american, de catre trupele terestre. A-10 Thunderbolt II “Warthog” este sinonim cu sprijinul la sol al trupelor americane atat in Irak cat si in Afganistan

Capabil sa zboare multe ore, la viteza mica, asteptand doar un semnal pentru a ataca, A-10 are o excelenta reputatie printre trupeti americanii si pentru moralul lor.

In acest moment US Air Forces mai are active 243 de astfel de avioane, toate fiind prinse in programul de modernizare, care program a si fost grabnic accelerat. Astfel A-10C va avea si el o electronica nou, motoarele vor fi si ele luate la bani marunti si de asemenea va primi ecrane cu cristale lichide multi-mod.

Va avea capacitati sporite de comunicatie cu trupele de la sol, principalii sai “clienti”, va avea de asemenea acces la sistemul Blue Force Tracker, care ii va arata pilotului, pe un ecrad HUD, pozitia proprilor trupe.

Avioanele care acum intra in reparatie capitala si modernizare, au chiar si 30 de ani vechime si aporximativ…16000 de ore de zbor!!! O misiune tipica pentu un astfel de avion, inseamna sa patruleze la viteza mica, o anumita regiune si sa stea cu urechile ciulite dupa strigatele celor de jos.

Cum se intampla ca trupele americane sa strige dupa ajutor, un A-10 soseste foarte promt la fata locului si…se lasa linistea imediat. In medie in Afganistan, un pilot de A-10 petrece cam 100 de ore in aer, numai in misiuni de lupta, fiecare misiune putand dura ore intregi de patrulare plictisitoare, insa pentru moralul trupelor de la sol, nu exista un calmant mai bun, decat zgomotul facut de cele doua enorme motoare ale “Porcului razboinic” american, unul dintre, daca nu chiar, cel mai frumos avion de atac la sol, din toate timpurile.

Dar ce stie sa faca A-10?! Pai in primul rand este un avion construit in jurul unei mitrailere-tun, Gatling cu calibrul de 30mm. Gandit in mod special pentru a vana tancuri sovietice pe campiile Europei, acest avion poate suporta o gama larga de avarii si foc de la sol, filosfia din spatele lui fiind tocmai capacitatea de a survola un timp indelungat campul de lupta.

Pe langa infioratoarea arma principala, A-1o poate duce si o gama larga de armament clasic sau inteligent, rachete AT, sau Maverick. Viteza de croaziera a “Porcusorului” de 23 de tone este de 560 km/h, dar are capacitatea de zbura si cu 230km/h. Tunul din botul sau arunca 65 de proiectile/secunda, de la proiectile perforante AT, pana la proiectile explozive astazi.

A-10 zambind cu …toate tevile!

 

Sursa: strategypage

 

GeorgeGMT

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (11)

Standard

   Ramas singur in fata furtunii, fiind inconjurat de tradatori si afland prin iscoadele sale ca la 1 iulie 1538, Soliman Magnificul a parasit Istanbulul cu o mare armata indreptandu-se spre Adrianopol, de unde la 19 iulie 1538 a trimis porunca beilor din Silistra, Nicopole si Vidin, sa construiasca un pod la Isaccea, Petru Rares a luat primele masuri impuse de situatie. Si-a adapostit familia in cetatea Ciceu din Transilvania, adoptand tactica de lupta autohtona, dand ordin “sa se faca pustiul” in calea invadatorilor. Petru Ungurul si Ivanco au fost trimisi in calea lui Soliman Magnificul cu pretextul de a-i cere iertare si cu misiunea secreta de a culege informatii referitoare la taria fortelor care veneau spre Moldova. Cele doua iscoade au intampinat pe sultan in tabara de la Duna Binari (Fantana cu roata) de langa Provadia, la 8 august 1538. Dup ace a ascultat solia lui Petru Rares, siretul Soliman, folosind acelasi procedeu in scopul de a obtine informatii din tabara moldovenilor (in razboiul nevazut, invinge intotdeauna cel mai inteligent), i-a trimis prin Sinan Celebi, intendentul orasului Caffa (acesta era de origine roman), urmatoarea scrisoare al carei continut il reproducem (este mentionata de catre cronicarul turc, Mustafa Gelalzade): “Deoarece purtarea ta a fost ca a unui rasculat si om rau, am pornit cu razboi impotriva Moldovei. Am sa te fac sa te caiesti si am sa te silesc sa-mi dai cuvantul ca nu vei mai face asemenea fapte dusmanoase si vei veni la pragul tronului meu, inchinandu-te si sarutand pamantul din fata mea. Poate ca primind aceste conditii vei gasi miluire la mine si te voi ierta”. Insotit de “solii” moldoveni, Sinan Celebi a mers la Iasi, unde a inmanat lui Petru Rares scrisoarea trimisa de sultan.

Luand cunostinta de conditiile ce i se puneau, Petru Rares le-a prezentat capitanilor ostirii sale, carora le-a cerut sfatul. Hatmanul Mihu, comandantul general al ostirii, a fost de parere ca “ceea ce trebuie sa facem de indata este sa ne inchinam cu umilinta, plecand fata noastra supusa la Poarta fericirii sis a ne oferim slujba pentru fericirea tarii noastre, a avutiei si familiilor noastre, pentru ca in fata sultanului, ca si altadata, sa devenim fericiti, noi si tara noastra, cu avutiile si familiile noastre. Nu se poate spera vreun ajutor din partea ostirii noastre, a supusilor provinciei si nici din partea tarii, deoarece norocul si-a intors fata de la noi”. Dupa ce si-au spus cuvantul si alti boieri, Petru Rares le-a vorbit astfel: “Ceea ce ganditi voi este o parere gresita si o iluzie desarta. Norocul este un dar dumnezeiesc. Marirea avutiei si cresterea ostii nu se fac prin nepasare. In clipa de fata, scotand afara din maneci mainile voastre curajoase, sa le folositi in asa fel, incat sa se mire chiar si zeul Marte (este vorba despre Ares, zeul grec al razboiului in antichitate), manuitorul de sabii, si de lupta noastra vitejeasca sa ia pilda vantul si focul trecator”.

In scopul de a castiga timp, Petru Rares a trimis lui Soliman Magnificul un raspuns evaziv. Dar, din pacate, Petru Rares inca nu aflase proportiile tradarii de la curtea sa, iar Sinan Celebi, prin boierii tradatori, aflase in detaliu discutiile “secrete” purtate de domnul Moldovei cu capeteniile ostirii sale. Se pare ca Soliman Magnificul avea la curtea lui Petru Rares un agent de seama, in persoana Hatmanului Mihu –comandantul ostirii moldovene (cu un agent de asemenea valoare, ceilalti tradatori puteau foarte bine sa nici nu existe, deznodamantul pentru moldoveni si implicit, Petru Rares, ar fi fost acelasi!). Acest aspect este confirmat, contrar tuturor uzantelor, chiar de catre Nasuh Matrakci, cronicarul personal al lui Soliman Magnificul, in “Cronica cuceririi Moldovei”…

La 18 august 1538, la Isaccea, Sinan Celebi transmitea sultanului Soliman, odata cu raspunsul lui Petru Rares, si informatii detaliate cu privire la pozitia majoritatii marilor boieri si capitani ai armatei moldovene, precum si in legatura cu marimea, organizarea si forta acesteia.

Nestiind inca ca planul sau era prea bine cunoscut turcilor, Petru Rares aplica tactica “parjolirii”, oastea Moldovei fiind retrasa in locuri dinainte stabilite in nordul tarii, unde urmau sa se desfasoare luptele cu turcii.

Executand ordinele lui Petru Rares cu o prefacuta constinciozitate, Hatmanul Mihu si ceilalti tradatori se bucurau in continuare de increderea domnitorului. Hatmanul Mihu, cel mai probabil in urma ordinelor primate de la sultan, il dezinforma pe Petru Rares, spunandu-i ca ostile lui Soliman sunt la Bacau si la Piatra-Neamt, cand in realitate ajunsesera langa Suceava.

Intr-un tarziu, agentii lui Petru Rares, sustinuti de boierii ramasi fideli domnului, dintre acestia remarcandu-se cel cu numele de Huru, au aflat complotul si tradarea din spatele acestuia, informandu-l.

Vazandu-se tradat intr-un mod atat de perfid si neavand timpul necesar inlocuirii comandantilor tradatori, in frunte cu Mihu, la 14 septembrie 1538, Petru Rares, “cu fata udata de lacrimi”, a fugit singur pe ascuns intr-o directie necunoscuta, cu sprijinul boierilor credinciosi.

Tradatorii s-au inchinat in fata lui Soliman, care a asezat in scaunul domnesc de la Suceava pe Stefan, poreclit ulterior Lacusta (este cunoscut si ca Stefan al V-lea, fiind nepot al lui Stefan cel Mare –fiind copilul fiului sau cel mare, Alexandru. A domnit in Moldova intre anii 1538-1540). Insa, calvarul lui Petru Rares nu avea sa se sfarseasca aici, fiindca sultanul a poruncit tatarilor sa prinda pe fugarul domn si sa-l aduca viu sau mort, instituind un mare premiu pe capul acestuia.

Conform cronicarului Ion Neculce, printre cei tentati sa obtina substantialul premiu a fost si un popa, care, observand pe fostul domn, a pornit in urmarirea lui. Descriind scena, cronicarul Ion Neculce arata ca: “Petru-voda Rares, fugind prin targ pan Piatra si gonindu-l prietenii, l-au fost agiungand un popa. Si au tras Petru-voda inapoi in popa cu arcul si l-au lovit cu sageata in oblancul seii si i-au zis: intoarce-te, popo inapoi, nu-ti lasa liturghia nesfarsita”. Este insa foarte probabil ca aceasta sa fie doar o relatare romantata a povestii lui Petru Rares, fiindca cronicarul Neculce a trait mult dupa data petrecerii acestor evenimente, el nascandu-se cel mai probabil in anul 1672, deci, prin urmare, descrierea trebuie tratata ca atare.

Intr-un final, la Suceava, prin iscusinta spionilor turci, ajutati fiind si de boierii tradatori, a fost descoperit locul unde era ingropata comoara lui Petru Rares. Dupa relatarile cronicarului turc, Ibrahim Pecevi, tezaurul era compus din “argint si aur de diferite feluri si cruci impodobite si mestesugit lucrate, suliti, sabii si cruciulite batute in aur, evanghelii impodobite cu aur, marfuri de toate felurile, obiecte scumpe, precum si postavuri. Aceste obiecte depaseau orice inchipuire si socoteala. Toate au fost retinute pentru tezaurul imparatesc”.

In acest timp, Petru Rares intrase in muntii Neamtului pentru a trece in Transilvania. Alegerea acestei zone a fost facuta in scopul inducerii in eroare a turcilor si a dregatorilor tradatori, care, banuind ca va merge spre cetatea Ciceului prin trecatorile Carpatilor de nord, instalasera aici posturi de paza cu misiunea de a-l prinde. Sa fi avut Petru Rares informatii in acest sens, cu toate ca ramasese singur, boierii credinciosi luand in cea mai mare parte, drumul pribegiei? Sa fi fost el bine sfatuit de boierii credinciosi, cu deosebire de cel cu numele Huru, care a disparut misterios aparand la momentul oportun, asa cum vom vedea in cursul acestui capitol? Posibil, cert este ca, pentru mai multa siguranta, in muntii Neamtului, Petru Rares a evitat trecatorile circulate, preferand stramtorile, pe care, neputand sa le strabata calare, a parasit calul si a pornit pe jos. Timp de sase zile, singur, fara calauza si fara mancare, a strabatut muntii pana a ajuns la un rau. Mergand pe malul raului in jos a intalnit niste pescari, carora, dup ace le-a spus cine este si in ce situatie se gaseste, le-a dat 70 de galbeni si le-a promis ca va avea grija de ei daca il vor ajuta sa treaca fraudulos frontiera in Transilvania. Pescarii au acceptat oferta si, dup ace l-au ospatat cu paine si cu peste fript, “l-au imbracat in haine proaste de ale lor si cu comanac in cap”. Astfel travestit, a reusit sa insele vigilenta ostasilor care asigurau paza frontierei ce despartea Transilvania de Moldova si sa patrunda pe pamantul Transilvaniei, unde a fost dus de pescari la casa unui boier secui cu care domnitorul pribeag se gasea in relatii de prietenie. La locuinta acestui boier, povesteste cronicarul Grigore Ureche (interesant este faptul ca si acesta s-a nascut mult dupa desfasurarea acestor evenimente, posibil in 1590, deci, totul ar putea fi interpretabil), a fost gasit de catre unul dintre credinciosii sai supusi care luase si el drumul pribegiei.

Dupa ce i s-a pus la dispozitie o trasura cu sase cai si o escorta formata din 12 oameni, alesi pe spranceana, de nimeni altul decat…Huru, domnitorul a mers la Ciceu, calatorind mai mult noaptea si pe trasee laturalnice, fiind informat ca “strajile de margine au aflat ca a trecut pe sub nasul lor”.

In ziua de 28 septembrie 1538, “in rasaritul soarelui”, a intrat in cetatea Ciceu, ale carei porti au fost inchise. Aici, din pacate, iscoadele lui Stefan Lacusta, care sosisera mai inainte, au reusit sa afle cine este misteriosul personaj sosit, determinandu-i pe Parcalabul Simeon si Vladica Anastase (administratorii cetatii), “sa prinza pe Petru-voda si sa-l ucida si capul lui sa-l trimita lui Stefan-voda”.    De data aceasta insa, oamenii lui Petru Rares n-au stat degeaba, reusind sa afle informatii pretioase cu privire la planul urzit, comunicandu-l din timp domnului, care, “prin viclesug”, a scos din cetate pe toti cei ce complotau impotriva lui.

Cu toate acestea, cetatea a suportat un asediu care a durat mai mult de patru luni, din partea voievodului Ardealului, Ioan Zapolya, ce dorea anexarea ei. Insa, Petru Rares, afland prin iscoadele sale ca regele Ungariei a hotarat uciderea tuturor celor din interior daca cetatea va fi dobandita prin lupta, si foarte probabil, aflat la capatul puterii de rezistenta, a predat-o, obtinand de la Ioan Zapolya dreptul de a locui acolo impreuna cu familia sa, doamna Elena Ecaterina –Brancovici si copiii sai, Ilias, Stefan si Roxanda (posibil Ruxandra). Ulterior, dupa cucerirea cetatii Buda pe data de 29 august 1541 de catre Soliman Magnificul, ce devine astfel capitala tuturor raialelor turcesti din Ungaria (la doar 15 ani dupa Mohacs, turcii au pus stapanire pe capitala Ungariei), Petru Rares isi manifesta intentia de a recuceri Cetatea Ciceului. Insa, regina Isabela a Ungariei, nedorind ca aceasta sa intre din nou sub stapanirea moldovenilor, ordona sa fie distrusa. Va urma…

 

 WW