Arhive pe etichete: geopolitica marii negre

Un razboi Est-Vest?!

Standard

17 iulie, aeroportul Otopeni. Ministrul Britanic de Externe, William Hague,  a aterizat neanuntat la Bucuresti si, impotriva tuturor uzantelor diplomatice, L-A CHEMAT pe Primul Ministru Victor Ponta la ordine, de parca nu ar fi fost premierul unui stat membru UE si NATO, ci dictatorul unei mici republici africane!

Ciudat este insa faptul ca Ponta s-a dus val-vartej, desi cel care-l chemase ii era inferior diplomatic vorbind. Lasad la o parte coloana vertebrala pe care Ponta o are sau nu, este de retinut un singur fapt: ministrul de externe britanic a facut o vizita fulger la Bucuresti. Nu a discutat cu Ponta, nu a negociat cu Ponta, ci se pare a vorbit doar el, punandu-i in vedere anumite lucruri. Bla-bla-ul eliberat de ambasada britanica drept comunicat de presa, referitor le discutile dintre cei doi, este doar o perdea de fum!

Nu se oprea  William Hague, pe Otopeni sa-i stranga mana lui Ponta si sa-l intrebe de sanatatea Curtii Constitutionale. Din punct de vedere al codului diplomatic, oprirea britanicului a reprezentat un semnal de alarma foarte important transmis de  Londra. Iar daca credeti ca Marea Britanie este Franta cea cu gura mare, aduceti-va aminte ca atunci cand Franta, prin gura presedintelui sau Jacques Chirac, a dat cu pumnul in masa pentru admiterea Romaniei in NATO, la Madrid…nu l-a bagat nimeni in seama, insa cand premierul britanic, Tony Blair, in 1999, de la tribuna Parlamentului,  a spus ca Romania va incepe negocierile de aderare la UE…exact asta s-a intamplat!

Iar pentru cine a uitat putem reaminti, ca in 1999 aderarea Romaniei la UE era, in intreaga Europa, doar o gluma buna. Dar englezii au cuvant, si au un cuvant greu, care chiar trebuie luat in seama foarte serios.

13 august 2012. Asistentul pe probleme europene si asiatice al Secretarului American de Stat, vine in Romania. Scurt si fara prea mare fast, se intalneste cu presedintele Basescu, cu interimarul Antonescu, are discutii cu Ministerul de Externe, dar foarte ciudat, si cu Ministerul Apararii. Ce are a face Ministerul American de Externe cu MApN-ul?!

Iar americanul declara: ”Evident, e mai important ce fac oamenii decât ce spun. Dar tot ceea ce pot să sper, după aceste întâlniri, este că ei conştientizează importanţa acestor lucruri şi că vor respecta aceste principii”, asta apropos de desele schimbari de pozitia ale Bucurestiului in ultimele saptamani, si mai spune: ”E un test. De aceea sunt aici (…) Vrem să ajutăm România să treacă acest test. Nu este în interesul României să pice acest test“.

Daca la aceste doua vizite, extrem de serioase, adaugam si scandalul foarte mare facut de Germania, scandal aflat la limita diplomatiei, mai aveau un pic si ne injurau de mama, iar daca pe langa toate acestea, adaugam simpatia declarata a Ministrului Roman de Externe pentru Vladimir Putin, basca zvonurile foarte persistente ale cresterii influentei Moscovei asupra actualei puteri de la Bucuresti, putem deduce ca scandalul din ultima vreme, fara precedent in istoria UE, a oricarui alt stat membru, este privit cu maxima seriozitate la Londra si Washington, capitalele pe care Basescu le-a pus pe noua axa a politicii externe romanesti inca de la primul mandat.

Adica una este sa vocifereze Franta si alta ca  William Hague sa vina brusc la Bucuresti, una este vocea Germaniei si alta vocea adjunctului Secretarului de Stat American.

Peste tot acest razboi, din ce in ca mai disperat, din partea actualei puteri, s-a suprapus si chelalaiala colonelui de paie, presedinte al unei asociatii a militarilor in rezerva, pensionari adica, chelalait cu puternice accente pro-USL.

Cum isi permite acest Dogaru sa implice fosti ofiteri si subofiteri ai Armatei intr-o disputa politica?! Si daca o face, o face pe degeaba?! Oricum senzatia lasata de acest Dogaru, un istoric serios de altfel, este cu totul si cu totul dezagreabila.

Faptul ca in razboiul dintre Basescu si troica Antonescu-Ponta-Voiculescu, sunt implicate si influente mult mai mari, cred ca apare destul de clar la reluari, adica atunci cand le revezi la rece. Faptul ca actuala putere este pur si simplu turbata sa obtina puterea si este gata sa faca absolut orice, dovedeste ca stapanul lor, nu se afla la Bucuresti, iar interesele in acest joc sunt foarte mari.

Odata cu izbucnirea scandalului de la Bucuresti , Moscova si-a reactivat si papitoii din Moldova, iar la Balti au inceput violentele. Cum puterea Moscovei in Basarabia fusese destul de dur lovita de servicile secrete romanesti, cum Voronin a fost scos la pensie,…anticipat, cum primaria Chisinaului au pierdut-o desi sondajele il dadeau ca favorit pe omul lor, este foarte clar ca lupta pe viata si pe moarte dintre serviciile noastre speciale si cele rusesti, in Basarabia, s-a extins acum in Romania. Cum cea mai buna aparare este atacul, Rusia loveste cu tot ce are direct in Bucuresti, incercand, la fel ca in 1989, sa preia puterea prin comunistii generatiei a treia, puii celor din generatia lui Iliescu, Roman si Brucan, a celor care au venit in “45 pe tancurile sovietice.

Daca a incasat-o in Basarabia, incearca acum sa loveasca direct puterea de la Bucuresti ridicandu-si la lupta catelusii, iar dupa cat de disperati sunt si dupa cum se misca in ultimele zile, precum niste zombie, nauci, schimbandu-si parerile si ideeile la fiecare cateva ore, ba incaierandu-se si intre ei, se pare ca dupa un inceput foarte promitator, vor muri, pana la urma doar tinere sperante.

S-ar parea ca partida de la Bucuresti a fost pierduta de Moscova si acolitii ei. Sa vedem daca in acest joc dur se vor lua prizonierii…Eu nu cred.

Luptele se duc in surdina si departe de lumina zilei, dar  cateodata, mai vedem si la suprafata cateva zvacniri, pentru ca acest razboi nu este intre USL si Basescu, ci este intre cei care au sfartecat Romania, si slugile lor comuniste, Iliescu, Nastase, Roman, Geulu Voican-Voiculescu, celalat Voiculesu si puii lor, Ponta, Antonescu, si acei romani care refuza ca ordinele sa mai vina de la Moscova.

Stiu ca multi dintre voi nu sunt de acord sa primim ordine de la nimeni, numai ca pentru asta am avea nevoie de o clasa politica cu adevarat desteapta, si cum asa ceva nu se intrevede, prefer una aplecata mai mult spre Londra si Washington, dacat catre Paris si Moscova.

Cum se va termina acest razboi civil politic?! Sunt sigur ca se va termina urat. Nu cred ca se vor lua prizonieri de aceasta data…

Iar Moscova ar trebui sa fie atenta! Ne-a prins pe picior gresit, si-a reactivat pentru ultima oara restul de slugoi, insa istoria ar trebui s-o invete, sau macar sa-i aduca aminte, ca serviciile secrete romanesti nu au ramas datoare nici macar pe vremea cand eram comunisti, iar bunicii lor, cei din SS( Siguranta Statului) i-au vanat si ucis cu mult simt de raspundere pe comunisti si slugile lor cominterniste.

Mai apoi, dupa 1963-1965, URSS si KGB au luat-o de “n ” ori rau de tot de la DSS-ul romanesc…In decembrie 1989 cautau ca disperatii dosarele…stiau ei care dosare, iar din sutele da masini LADA cu cate patru “turisti” tineri si atletici, putine au mai parasit Romania, cu tot haosul care domnea!

Mana lunga a Securitatii Nationale le-a tras cate un glont in cap si unul in piept…Multe autovehicule LADA au fost gasite pe margine drumului cu toti patru ocupanti reci si ochii sticlosi…Nici AVO maghiar nu a scapat mai bine. Si ei tot cu pamant romanesc in gura au sfarsit.De aceea zic, Romania asa mica si napastuita cum este ea, a mancat coliva a doua imperii ruse deja, o vom manca si pe a treia.

Suntem atacati, am fost luati prin surprindere poate, tradati fiind de sus, dar am inceput sa ripostam, iar sangele a inceput sa sara pe pereti. Vom afla poate peste multi ani despre cat de crunta a fost inclestarea in aceste zile, pentru ca a fost.

Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu il apar pe Basescu, este si el tot un nenorocit, insa macar nu este vandut Moscovei, si a incercat sa orienteze tara catre Vest, a incercat si a si reusit ceva in Moldova, ori astia, de sunt acum, au reusit sa faca praf totul in doar cateva saptamani.

Iar interesul american in Romania este foarte vizibil. Uitati-va pe harta: Romania este singura tara in care SUA poate avea incredere, prin intermediul careia pot avea acces la Marea Neagra. Romania este unica poarta a Occidentului spre Marea Naegra, iar acest lucru merita aparat. Iar englezii si americanii exact asta fac acum.

Si ar trebui spus un lucru. Istoria servicilor secrete romanesti cu KGB si cu predecesoarele sale, este extrem de veche si este presarata cu mult sange, iar cine crede ca se poate apropia, se poate preda Moscovei fara sa-si puna in cap aceste servicii, este foarte prost. Iar odata ce ti le-ai pus in cap…ar fi bine sa te uiti foarte des in spate, in sens foarte figurativ, of course!

Bineinteles nu am nimic personal cu rusii, cu poporul rus, ba dimpotriva imi sunt mai simpaticii decat francezii cei snobi, care inca nu au aflat ca nu mai sunt mare imperiu, sau decat britanicii, politicosi, dar reci. Rusia, ca orice tara serioasa, iar Rusia este o tara foarte serioasa,  isi urmareste interesul national, nu este vina lor ca noi suntem slabi si condusi de astfel de caricaturi de politiceni.

Principalul interes la Rusiei in Romania este de facto similar cu cel al SUA: pozitia geostrategica extrem de importanta a Bucurestiului la Marea Neagra. Cand Basescu a spus “Marea Neagra lac rusesc”, a exprimt in cateva cuvinte toata miza jocului! Rusii nu vor ca SUA sa aiba acces prea mult la aceasta zona, exploziv de importanta in urmatorii ani si vor sa-si pastreze hegemonia economica asupra resurselor riverane Marii Negre, dar mai ales a oportunitatilor de tranzit prina aceasta zona.

Pentru mai mult de 100 de ani, nimeni nu provocat Rusia la Marea Neagra, iar acum cand batalia pentru resurse si pentru traseele de transport ale acestora, s-a acutizat, pozitia Romaniei a devenit vitala. Insa trebuie sa vedem clar un lucru: daca Romania este vitala pentru interesele americane aici, ca fiind practic singura tara disponibila pentru americanii fara probleme, Rusia s-ar putea multumi si cu o pozitie neutra din partea Bucurestiului.

Pentru Moscova Romania devine foarte interesanta daca si numai daca, prin intermediul Bucurestiului, SUA isi cresc influenta in zona. Rusia se descurca foarte bine fara Romania, America insa nu! Asadar rusii dorec de fapt o blocare a accesului SUA spre M.Neagra si nu neaaparat o raliere a noastra la Maica Rusie.

Si s-ar putea ca o parte foarte importanta a slabiciunii Romaniei, economic si militar, sa vina tocmai din acest conflict extrem de dur, insa in mod sigur are baza slabiciune interna, generata de proasta conducere si de luptele perpetuee intre adeptii Moscovei, linia veche post-comunista, si generatia mai noua, sau cei cu vederi pro-americane, iar cum in Romania se afla exact in mijlocul unui astfel de razboi pentru influenta.

Americanii vor sa ramana aici si sa creasca, Rusia ii vrea cat mai departe de resursele si rutele de transport din Marea Neagra.

GeorgeGMT

R. Moldova şi Ucraina: licitaţie la federalizare

Standard

Crimeea se pregăteşte să se lepede de Ucraina. Redacţia de la Kiev a publicaţiei ruse, «Kommersant» scrie, cu reluare pe «regnum.ru», că acum două săptămâni, Comitetul de Miniştri de la Simferopol a iniţiat un proiect de extindere a drepturilor autonome ale regiunii, printre care găsim şi două iniţiative de căpătâi. Prima: echivalarea Constituţiei Crimeei cu cea a Ucrainei. Şi a doua: acordarea dreptului la iniţiativă legislativă Sovietului Suprem al Crimeei (Parlamentului Autonomiei).

Anatoli Moghiliov, preşedintele Comitetului de Miniştri, declară pentru «Kommersant» că pachetul de documente va fi depus în Rada Supremă a Ucrainei în cel mult două luni. «Noi avem nevoie de competenţe reale… Dacă Crimeea va obţine dreptul la iniţiativă legislativă, nouă ne va fi mai simplu să ştim ce avem de făcut», susţine Moghiliov. Ucraina s-a agitat. Opoziţia din parlamentul Crimeei nu ascunde faptul că «proiectul» Simferopolului va conduce la trecerea relaţiilor Kiev—Simferopol pe baze federale iar «asta înseamnă ieşirea Crimeei din componenţa Ucrainei», — scrie «Kommersant–Ucraina».

Între timp, Rada caută să riposteze. Mai multe partide politice încearcă să se acopere cu prevederi şi articole din Constituţia Ucrainei, care nu admit remanieri în construcţia statului, de genul celor cerute de Simferopol, decât în urma unui referendum naţional. S-ar putea ca Kievul să nu cunoască, noi, însă, ştim din propria experienţă cu Transnistria, că legile fireşti contează mai puţin sau nu contează deloc în cazul unor proiecte politice ca cel al Crimeei. Pentru astfel de cazuri există altfel de legi şi cu totul alte reguli de joc.

 

Odesa, aceeaşi ca şi Tiraspolul

Crimeea este «sora» Transnistriei. Ca fenomen istoric. Şi politic. Din aceeaşi arie, pretins «tradiţională», de interes şi influenţă rusească. Şi, mai devreme sau mai târziu, ceea despre ce scrie «Kommersant-Ucraina» că se întâmplă la Simferopol, era de aşteptat să se întâmple. Aşa cum s-a întâmplat şi la Tiraspol în 1991 – evenimente în care Ucraina a fost, de altfel, implicată. S-ar putea (cine ştie?) să se repete şi ceea ce a fost şi la Nistru în 1992 – alt eveniment, de la care Ucraina, de asemenea, nu a lipsit.

La începutul anilor ‘90 — până dar şi după războiul de la Nistru — am mers în câteva rânduri la Odesa în componenţa unor misiuni de «diplomaţie populară». Mare lucru nu s-a întâmplat de pe urma acestor întâlniri, doar că ne-am convins, o dată în plus, că Odesa era ca şi Tiraspolul. Acelaşi vocabular, aceleaşi «probe» anti-Chişinău, aceleaşi pretenţii faţă de Transnistria. Cu singura deosebire, poate, că Tiraspolul a balansat, de la caz la caz, între aderarea la Rusia sau la Ucraina, iar la Odesa pretenţia faţă de Transnistria era strict ucraineană. Smirnov era de neatins. Era cel mai mare rău să-ţi permiţi vre-un adjectiv la adresa acestui călău. «Să nu vă atingeţi de el, e omul nostru», — mi-a reproşat o dată purtătorul de cuvânt al guvernatorului regional de atunci, S. Grineveţki.

Stau şi mă gândesc acum: vestea despre ceea ce s-a pornit la Simferopol, cum o fi fiind ea percepută, peste ani, de foştii «colegi de dialog» de la Odesa — şi cei din societatea civilă, şi cei de la administraţie. Îl idealizează ei la fel şi tot atît de mult şi pe acest Anatoli Moghiliov, preşedintele Comitetului de Miniştri al Crimeei, după cum o făceau şi în cazul «preşedintelui rmn», Igor Smirov?

 

Angela Merkel va spune mai mult?

«Binele la bine, relele la rele», zice o vorbă populară. Nu ştiu dacă ceea ce a pornit să fiarbă în Crimeea ar fi tributul pe care îl are de plătit Ucraina Republicii Moldova pentru Transnistria. Însă, nu-i exclus ca Crimeea să fie o nouă pistă de rodaj pentru «modelul de federalizare», de care Rusia are demult nevoie în spaţiul CSI şi pentru care a insistat cu orice preţ să facă R. Moldova «pionerul federalizării». Cine ştie? S-ar putea să fie, însă, şi una şi alta.

Cunosc, în schimb, faptul că de-a lungul anilor, la Chişinău, a existat mai multă lume care a încercat să dea de înţeles Kievului să fie mai rezervat în «problema transnistreană», să nu joace prea tare sub ruşi şi să ţină cont că din momentul în care Rusia îşi termină «reglările de conturi» cu Chişinăul, vine rândul Ucrainei, care este un spaţiu mult mai peticit şi mai vulnerabil sub aspect etno-teritorial.

Kievul (cu excepţia, poate a mandatului Iuşcenko, dar şi atunci sub presiune internaţională) şi-a făcut, însă, jocurile sale. În «problema transnistreană» Kievul a suflat în borş Moscovei, cu şi fără nevoie, în speranţa că va fi cruţat, la rândul lui, de probleme similare. Nu a fost, însă, să fie pentru vecie. Proverbul cu «rusul» e ca şi cel cu «lupul»: părul «da», năravul «ba». Vrem sau nu, dar de la o vreme, Moscova se arată a fi în apele ei la Nistru, nu mai este atâît de reticentă în relaţiile cu Chişinăul, a acceptat reluarea negocierilor în formatul «5 plus 2», a mai schimbat (de ochii lumii) nişte lume în funcţii la Tiraspol, a reluat importul de vinuri şi chiar înclină să pară mai flexibilă în «problema transnistreană».

Curios, dar la nici două luni de la ameninţările categorice ale lui D. Rogozin cu federalizarea sau confederalizarea R. Moldova, l-am auzit zilele trecute pe vicemnistrul rus de externe Ggrigori Karasin că Transnistria va reveni la R. Moldova cu statut de «raion cu drepturi speciale», iar la două zile după Karasin, Putin, personal, a declarat pentru presă că de acum încolo, soarta Transnistriei este problema Tiraspolului. Deci, Transnistria la discreţia Tiraspolului, ca şi Crimeea la discreţia Simferopolului. Interesantă conjunctură.

Declaraţiile vizavi de Transnistria se schimbă de la o zi la alta şi într-atât de mult, că lucrurile încep a deveni suspecte şi nu e clar, calmul aparent al Chişinăului e pentru că Chişinăul e pe punte ori sub punte. Vizita Angelei Merkel la Chişinău, s-ar putea să mai scoată nişte semne de întrebare, dar s-ar putea să le facă şi mai multe, ţinând cont de faptul că şi-a făcut imaginea de «omul lui Putin».

 

Crimeea şi Transnistria, ancorele Rusiei

 

«Sindromul Crimeei» (federalizarea) nu e nou pentru noi. Şi ne paşte la egal cu Ucraina. Numai că s-ar putea ca pentru noi să fie ceva mai târziu, ori să nu fie deloc. Ziceam deja că de la 1992 încoace, Rusia a dorit foarte mult să facă din R. Moldova «pionerul federalizării» în spaţiul ex-sovietic, numai că pentru asta trebuia să se întâmple «reîntegrarea» (în variantă rusească) cu Transnistria, după care să vină «enclavizarea» R. Moldova, aşa după cum anunţă mai mulţi experţi ruşi apropiaţi Cremlinului (enclava gagauză, enclava bulgară, enclava Nord, enclava Sud, plus Transnistria), după asta să se facă alegeri generale de toate nivelurile şi, pe final, să ne alegem cu o republică est-moldovenească, controlată de enclave (pro-ruse), din care Moscova să facă orice şi-ar dori, prin votul «democratic» al viitoarelor parlamente şi guverne de la Chişinău.

Nimeni nu ştie planurile Rusiei, dar că Rusia îşi doreşte reabsorbţia R. Moldova şi Ucrainei, nu este o noutate pentru nimeni. Altceva e, care va fi prima. Şi care proiect are acum prioritate la ruşi: cel al Crimeei sau cel transnistrean. Nu este deloc întâmplător faptul că Moscova (prin Karasin) a coborât atât de mult şi de neaşteptat «preţul» pentru Transnistria — «raion cu statut special în componenţa R. Moldova», deşi până acum nu doreau altceva decât stat în stat (ceea ce pun la cale să facă acum în Ucraina, prin mobilizarea Crimeei). Rusia a înţeles, cu anii, că «politica paşilor mari» (confederaţie) nu trece şi a trecut la «politica paşilor mici»: la început măcar un deget («raion special»), după care mâna — autonomie lărgită (Crimeea de azi), iar după asta şi capul: confederaţie…, ceea ce vrea Simferopolul azi şi a cerut, de mai multe ori, Tiraspolul.

Până la urmă, jocul rămâne acelaşi, dar cu alte scenarii, alte mingi şi cu bătaie pe aceeaşi poartă. Nu cred că Rusiei îi trebuieşte independenţa Crimeei, la fel cum nu-i trebuieşte nici cea a Transnistriei, pe care ea şi aşa le ţine sub control. Rusia vrea sub ea toată R. Moldova şi toată Ucraina. Interesul Moscovei e să le scoată din circuitul UE şi NATO.. Şi, în acest sens, Crimeea şi Transnistria vor fi lacătele şi sigiliile de pe aspiraţiile euro-atlantice ale Chişinăului şi Kievului şi, dacă vreţi, chiar ancorele care ne vor pune la staţionare în «apele» Rusiei. Cine va fi prima: Ucraina sau R. Moldova? Depinde de Chişinău. Ar fi bine să nu ne grăbim şi să vedem cum se descurcă vecina-Ucraină. Poate că maî învăţăm vre-o lecţie, neînvăţată încă?. Noi, dar poate şi ei. Poate că împreună?

 

Ziarul de Garda

Cu multumiri deosebite lui Cristian

 

Situatia geopolitica a regiunii noastre in 2012. Partea a II-a

Standard

Ucraina :

Sub conducerea lui Yanukovici, Ucraina a virat puternic catre un parteneriat cu Rusia si un eventual spatiu economic comun Belarus-Rusia-Ucraina, fara insa a renunta la tatonarile cu Uniunea Europeana. Prin fuziuni si parteneriate economice precum si prin prelungirea stationarii flotei ruse la Sevastopol, Rusia se asigura ca Ucraina nu va putea foarte usor redeveni independenta si ostila in cazul unei schimbari de guvern. In primul an guvernarea fidela lui Yanukovici s-a ocupat de asemenea de neutralizarea membrilor de marca ai opozitiei nationaliste, un exempu fiind procesul intentat Yuliei Timosenko sub acuzatia de deturnare de fonduri, situatie care a generat opozitia vie a statelor occidentale si racirea temporara a relatiilor cu Ucraina.

In acelasi timp, pozitia Ucrainei este importanta pentru solutionarea conflictului nistrean, prezenta unui etnic ucrainean la conducerea regiunii transnistrene nefiind de neglijat.

Se asteapta conturarea noii strategii de politica externa a Ucrainei, deja ceruta de presedintele Yanukovici, strategie in care Romania va avea propriul capitol. In functie de pozitionarea Ucrainei fata de tara noastra si de onorarea promisiunii facute de partidul regiunilor comunitatii romanesti, de transformare a limbii romane in limba oficiala regionala precum si de onorarea altor promisiuni legate de drepturile minoritatii romane, pana acum nerespectate, statul roman va trebui sa dea un raspuns diplomatic ce va fi conturat de noua strategie a Romaniei vis-a-vis de Ucraina. Deocamdata Ucraina incearca sa depaseasca pragul psihologic al introducerii limbii ruse ca a 2-a limba oficiala. In curand vom afla cata independenta isi rezerva Ucraina in relatiile cu alte tari sau daca nu cumva a devenit un purtator de cuvant al intereselor Rusiei in regiune.

Nu este de neglijat nici faptul ca, desi izolata international datorita detentiei Yuliei Timosenko, Ucraina totusi a beneficiat de contacte diplomatice intense cu  Romania, fiind prevazuta o vizita importanta la Kiev a diplomatiei romanesti pana la sfarsitul acestui an.

Republica Moldova :

Dupa ce peisajul post-electoral de la sfarsitul lui 2010 a dat multe frisoane Uniunii Europene, SUA si in special Romaniei respectiv Rusiei, lucrurile par sa se re-aranjeze pe fagasul normalizarii, mai ales dupa alegerea unui presedinte. Din punct de vedere economic si al reformelor, R. Moldova a facut pasi importanti in 2010 si 2011, apropiindu-se, cu sprijinul Romaniei si tarilor baltice, de statutul de candidat la aderarea in UE.

Trebuie insa tinut cont de faptul ca Rusia nu si-a jucat inca ultima carte si ca daca vocea diplomatiei ruse va fi dublata si de cea ucraineana, lucrurile sunt departe de a se linisti. De asemenea, Rusia are inca suficiente parghii de presiune in interiorul R.Moldova: santajul economic al pietei de desfacere a alimentelor, pretul gazelor, autonomia gagauza, grupurile de initiativa « culturala » pro-ruse.

In fapt, miza intregului spatiu de la Prut la Bug sau chiar mai departe va fi decisa de directia in care va merge Transnistria, in urma discutiilor re-initiate de catre Germania si a schimbarii formatului de negocieri. Iata, pe scurt, care este situatia Transnistriei :

  • RASSM, precursoarea Transnistriei din perioada interbelica, a reprezentat pretextul confiscarii Basarabiei si poate ramane un risc si pentru viitor.
  • Pretextul dezlipirii Transnistriei de R. Moldova este anularea consecintelor pactului Ribbentrop-Molotov, insa actiunea a fost unilateral sprijinita de Rusia si Ucraina, fara a retroceda in schimb N. Bucovinei si Bugeacul, care au fost luate Romaniei impreuna cu spatiul R. Moldova de la Vest de Nistru prin criminalul pact din 1940 si reconfirmate apoi ca parte a URSS la negocierile de pace de la Paris la sfarsitul celui de-al 2-lea razboi mondial;
  • Exista si acolo o populatie romaneasca, intr-un procentaj de peste 30%, ce trebuie protejata de excesele mafiei militaro-industriale controlate de FSB-ul rusesc;
  • Reprezinta principala zona industriala a R. Moldova, fara de care aceasta din urma ar putea cu greu supravietui economic
  • Are o mare importanta geostrategica, controland spatiul Bug-Nistru-Prut, adica triunghiulOdessa, Izmail, Cernauti. Deci, cine o controleaza, detine dominatia in regiune.
  • Rusia are nevoie sa-si mentina dominatia in aceasta enclava artificial creata, prin care sa ancoreze atat R. Moldova cat si Ucraina in sfera sa de influenta, precum si controlul, la nevoie, al accesului la gurile Dunarii
  • Ucraina vrea Transnistria pentru a-si securiza controlul asupra Odessei si Bugeacului si implicit asupra Dunarii
  • R. Moldova si Romania trebuie sa pacifice zona ce poate redeveni o zona de conflict la granita. In plus, ar exista un atu ce poate fi adus la eventuale negocieri pentru integrarea R.Moldova in UE, unirea cu Romania sau retrocedarea teritoriului romanesc luat in 1940. Fara Transnistria nu mai avem nici un atu in negocieri si este posibil sa pierdem si sansa de a reintregi Basarabia si apoi Romania.
  • In consecinta, o ultima varianta probabil convenabila Rusiei ar fi si ca R. Moldova sa abandoneze Transnistria, deschizand insa premisele unirii R.Moldova cu Romania, deoarece entitatea ramasa nu mai este viabila economic, precum si ale unor retrocedari din partea Ucrainei catre Romania, pentru a compensa pierderea Transnistriei. Acesta este si motivul pentru care Ucraina este aproape de isterie: pe langa pierderea Bugeacului si a N. Bucovinei, risca sa fie incorsetata pe termen lung de Rusia cu 4 regiuni pro-ruse: Estul Ucrainei, Crimeea, Zakarpatia si Transnistria. In cazul in care Ucraina va decide vreodata sa devina prea independenta sau chiar sa paraseasca CSI intrand in Uniunea Europeana, ar putea fi santajata fie sa cedeze respectivele zone catre Rusia, daca aceasta din urma ar fi prea slabita sa pastreze intreaga Ucraina, fie sa ramana in vechea structura daca va dori integritate teritoriala.

Ceea ce este dorit este o pacificare si rezolvare durabila a situatiei din zona trans-nistreana, rezolvare care sa ofere un maximum de sanse de trai civilizat pentru locuitorii respectivei zone, indiferent de etnie.

Ungaria :

Dupa instalarea unui guvern de dreapta spre extrema dreapta, Ungaria a luat cateva decizii controversate, cum ar fi renuntarea temporara la sprijinul FMI, introducerea unei noi constitutii, nationalizarea anumitor sectoare, introducerea de taxe suplimentare pentru marile companii, acordarea de cetatenie ungara etnicilor maghiari din afara tarii si introducerea unei legislatii restrictive pentru presa. Unii critici considera ca aceasta tara s-a asezat pe drumul catre o dictatura de extrema dreapta. Acest lucru genereaza multe rezerve ale membrilor Uniunii Europene fata de Ungaria.

Ungaria a esuat in ceea ce priveste sprijinirea aderarii la spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei in prima jumatate a anului 2011, pe perioada cat a detinut presedentia Uniunii Europene.

Problematic este comportamentul  din ultimele luni ale unor oficilai ungari vis-a-vis de Romania, de sustinere a unor manifestari extremiste si autonomiste in comunitatea secuiasca din Transilvania, in contextul campaniei electorale din Romania. Acest comportament creaza tensiuni inutile intre comunitatile romana si maghiara, punand in pericol parteneriatul romano-maghiar si, prin escaladare, putand duce la o situatie similara cu cea dintre Slovacia si Ungaria. Sa speram ca lucrurile se vor calma in lunile urmatoare, mai ales dupa alegeri.

Serbia :

Desi aspira la integrarea in Uniunea Europeana, Serbia are inca un drum lung de parcurs, deoarece are inca restante la judecarea unor criminali de razboi din perioada razboiului Yugoslav, trebuie sa-si reformeze institutiile, sa ajunga la un compromis in problema Kosovo si sa aplice mult mai ferm si nediscriminatoriu legislatia de protejare a minoritatilor. Desi Romania a fost pana de curand un sustinator al parcursului european al Serbiei, recentele actiuni de intimidare din partea statului sarb la adresa minoritatii romane din Voivodina si Timoc au schimbat atitudinea tarii noastre, care a amenintat cu incetarea sustinerii Serbiei pana la o rezolvare satisfacatoare a situatiei minoritatii romane din aceasta tara.

In urma recentelor alegeri, se pare ca o noua guvernare nationalista se pregateste in Serbia, guvernare care desi ar trebui sa consolideze traseul catre Uniunea Europeana al tarii, priveste mai degraba catre Moscova. Tocmai acest aspect nationalist s-ar putea sa nu fie de bun augur pentru minoritatile din Serbia, in special cea romana din Timoc care s-a confruntat cu mari dificultati si in trecut. Insa, dupa cum spun si liderii romanilor de acolo, sa asteptam mai intai faptele.

Bulgaria :

„Partener” al Romaniei in aderarea la spatiul Schengen, Bulgaria se confrunta cu probleme interne asemanatoare cu ale statului roman, avand insa un mic avantaj al unei usoare relansari economice, pe fondul unor masuri anticriza eficiente, al unei strategii bune in turism si al unor recente investitii chinezesti.

Desi exista anumite dispute legate de platoul continental, Bulgaria poate dezvolta un parteneriat de succes cu Romania, succes asigurat de valorile comune si problemele similare cu care se confrunta cele 2 state. In plus, ambele tari ar beneficia de apartenenta la proiectele Nabuco si Southstream, creand in comun o infrastructura care sa asigure intr-ajutorarea reciproca in situatii de criza.

Sper ca urmatorul an sa rezolve multe dintre problemele mostenite din acesti ani de criza si intregul spatiu sud-est european sa iasa din profunda criza economica si pe alocuri morala in care a fost aruncat la sfarsitul deceniului trecut.

Dumnezeu sa ne ajute si sa trecem cu bine si peste incercarile care ne asteapta in viitorul apropiat!

Cu respect,

Marius Zgureanu

Situatia geopolitica a regiunii noastre, partea I

Situatia geopolitica a regiunii noastre in 2012. Partea I

Standard

As dori sa reiau in acest material firul ideilor legate de contextul geopolitic regional din anul 2010, reflectand posibilele evolutii din anul in curs, 2012, si viitorul apropiat. Romania trebuie sa fie constienta de oportunitatie dar si pericolele care se aseaza in fata ei in viitorul apropiat, orice oportunitate ratata putandu-se transforma in sansa unei alte tari sau grup de tari.

Romania:

Intre timp situatia a evoluat intr-o directie nu chiar fericita pentru Romania, care s-a confruntat in ultimii ani cu probleme majore pe mai multe planuri, ceea ce a determinat o subrezire a pozitiei tarii noastre in cadrul acestei regiuni dar si al Uniunii Europene. Romania a fost slabita pe plan intern de criza economica si de masurile de austeritate care au crescut fiscalitatea, au afectat negativ pe termen mediu demografia, au distrus partial mediul economic prin falimentarea multor firme de mici dimensiuni, au afectat negativ capacitatea administratiei de stat si au scazut nivelul de viata al populatiei, redeschizand usa catre probleme specifice tarilor sarace, cum ar fi cresterea coruptiei, conflictele interetnice, nivel deficitar al asistentei medicale sau miscari masive de strada.Din cauza mediului fiscal si legislativ toxic si imprevizibil, firmele mari, cu capital strain, au fost favorizate de disparitia concurentilor mai mici autohtoni, generand dezechilibre concurentiale si favorizand monopolurile. Din aceeasi cauza, investitiile straine, de care economia romaneasca a devenit dependenta, sunt rare chiar si din partea partenerilor strategici, cum ar fi SUA, Franta, Israel, Polonia, iar cele majore ale altor state puternice, cum ar fi China, India sau Germania, intarzie sa apara si sa aiba volumul dorit. Se deschide astfel usa catre conditii fiscale speciale pentru fiecare mare investitor, favoritism ce va dezechilibra si mai mult concurenta si mediul economic, precum si unor posibile conditionari politice ale Romaniei, pe plan intern si extern, diplomatia romana putandu-se gasi tot mai des in impas.

Pe plan extern, cateva din putinele succese ale Romaniei au fost consolidarea parteneriatului cu R. Moldova, tara care in urma ultimelor alegeri tinde sa ramana pe o pozitie pro-europeana si implicit apropiata de Romania, scutul antiracheta si consolidarea parteneriatului cu SUA, strategia Dunarii si redeschiderea negocierilor cu privire la Transnistria. Din nefericire, insuccesele au fost numeroase: nealegerea nici unui reprezentant al Romaniei in corpul diplomatic european,  problematica rromilor clandestini – mediatizata excesiv de catre Franta si Italia, neconcretizarea unor oportunitati economice vis-a-vis de China, Corea de Sud si Rusia, mediatizarea negativa si excesiva a facilitarii acordarii de cetatenie romana pentru fostii si descendentii fostilor cetateni romani din teritoriile romanesti instrainate incepand cu 1940 (reprezentand un minim de reparatie istorica pentru Romania, insa inclusa intr-un mod eronat in propaganda de stat si exploatata negativ apoi de catre state care acorda un numar mult mai mare de cetatenii pentru cei veniti din spatiul geografic exterior comunitatii europene), continuarea monitorizarii pe justitie, « santajul Schengen » si insuccesul din 2011 in contextul presedentiei ungare si apoi al celei poloneze a Uniunii Europene, insuccesul campaniei de promovare turistica a Romaniei, problema minoritatii romane din Serbia, Bulgaria, Ungaria si Ucraina, esecul in dosarul Southstream si altele. Romania a fost atacata diplomatic si mediatic de tari partenere, cum ar fi Franta sau de tari fata de care si-a exprimat disponibilitatea de parteneriat, cum ar fi Germania, tara care inca nu a dat un raspuns acestei oferte. In prezent, relatiile cu Germania par sa fie dintre cele mai bune, o confirmare a disponibilitatii pentru acest parteneriat fiind sustinuta de ambasadorul Germaniei in Romania in urma cu putin timp. In urma rezultatului alegerilor din Franta, exista perspectiva relansarii parteneriatului inghetat in ultimii ani.

In consecinta, Romania are in 2012 cu un bagaj negativ deloc neglijabil, care va trebui redus prin actiuni bine gandite si fara reactii exacerbate. Relatia cu Ungaria, care este interesata in particular de situatia minoritatii maghiare din afara tarii, a inceput sa sufere din cauza exacerbarii mesajelor cu tenta nazista si revizionista din partea unei parti a liderilor maghiari sprijiniti de oficialitati ale statului ungar, care profita si de campania electorala din Romania pentru a-si mobiliza alegatorii. Insa aceasta poate fi o ocazie de punere in discutie de catre Romania a situatiei minoritatii romane din Serbia, Bulgaria si Ucraina, modelul de dezvoltare al respectivelor comunitati putand fi cel al minoritatii maghiare din Romania. Inceperea lucrarii efective la facilitatile necesare amplasarii scutului antiracheta ar putea fi un alt succes al Romaniei in 2012. Deschiderea unor parteneriate strategice cu Germania, China , Israel si adaugarea de substanta celui cu Turcia, Polonia, Franta si Coreea de Sud ar trebui de asemenea sa fie prioritati pentru acest an. Relansarea relatiilor cu Rusia, dupa modelul polonez, ar putea fi o optiune interesanta, insa trebuie sa existe interes si dinspre Moscova. De asemenea, parteneriatele cu statele din Balcani sunt esentiale pentru Romania, mai ales in contextul aspiratiilor de integrare europeana ale unora dintre ele.

Un punct aparte pe agenda ar putea fi analiza sugestiilor venite din partea SUA ca Romania si Bulgaria sa formeze o armata comuna si, de ce nu, o zona economica comuna. Ideea este interesanta si datorita faptului ca cele 2 state se confrunta cu aceeasi panoplie de probleme economice, structurale si diplomatice in cadrul Uniunii Europene. Istoric vorbind, nu este prima incercare de acest gen, existand precedentul planului de unificare a celor 2 state proaspat eliberate de sub otomani sub tutela lui Carol I in 1887, proiect sprijinit puternic de Germania dar blocat in ultimul moment de Rusia. Si astazi, cheia reusitei este desprinderea definitiva a Bulgariei de pe orbita de simpatie a Rusiei sau cel putin adoptarea unei pozitii comune a Bulgariei si Romaniei in relatia cu Federatia Rusa.

Marea problema a Romaniei risca sa fie in continuare lipsa unor masuri adecvate pentru iesirea din criza si crestere economica rapida, in contextul unei lipse acute de profesionalism si al unei coruptii extinse la nivelul statului, aceasta generand in continuare dependenta de capital strain si vulnerabilitate externa si interna. Efectul negativ al “parteneriatului” cu Ungaria ar putea fi acutizarea tendintei de enclavizare din “tinutul secuiesc”, fiind amplificata si de lipsa de descentralizare administrativa si de nivelul redus de trai din respectiva regiune iar in acest an de campania electorala agresiva desfasurata de partidele maghiare dar si romanesti. Guvernul de dreapta din Ungaria sustine oficial autonomia teritoriala a secuilor, iar aceasta atitudine risca sa creeze in continuare conflicte regionale cu Romania, Slovacia si Serbia, de exemplu, precum si tensiuni la nivel inalt in comunitatea europeana, deoarece si unele tari mari din UE, cum ar fi Marea Britanie, Spania, Franta si Italia se confrunta cu situatii similare. Speranta este ca intreaga Uniune Europeana, invatand din experienta Yugoslaviei, sa adopte un standard comun cu privire la minoritati si sa nu se aplice politici diferite intre tarile de “prima mana” si cele de “mana a doua”, provenite majoritar din fostul bloc comunist. Relatiile economice si de sprijin politic a R. Moldova trebuie intensificate si in anul ce incepe, Romania avand nevoie de o zona pacificata si prietena la frontiera estica.

In ceea ce priveste anumite urgente la nivelul politicii externe, Romania ar trebui sa-si regandeasca rolul pe care vrea sa-l joace in anumite situatii tensionate din zone nu prea indepartate de noi.

Aceste urgente pot fi considerate si oportunitati diplomatice imediate care ar putea ajuta Romania sa-si imbunatateasca perceptia la nivel international, facilitand si schimburile economice in acelasi timp..

Romania ar putea umple cu succes un gol de comunicare si actiune in diplomatia internationala actuala, creand punti de detensionare a situatiei din Orientul Mijlociu si Caucaz, unde numeroase tari au relatii speciale cu Romania sau cel putin sunt gata sa ia in considerare o initiativa romaneasca in contextul unor colaborari din trecut. Astfel de initiative ar creste prestigiul Romaniei in regiune, in Uniunea Europeana si in NATO, ar crea noi oportunitati economice si politice in relatia cu tarile vizate sau implicate in aceasta situatie tensionata si, cel mai important,  ar duce la evitarea unor pierderi de vieti omenesti. Ceea ce demonstreaza ca astfel de initiative sunt posibile este tocmai cazul medierii intre Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si statul israelian, concretizata prin acordul din 2000 de la Camp David, intr-un trecut nu tocmai indepartat, caz repede uitat de istoriografia noastra dar si de mass-media internationala, doar pentru ca acest episod a avut loc in timpul dictaturii ceausiste.

In cazul Iranului, recentele declaratii ale Ministerului sau de Externe arata ca sunt in expectativa si deschisi la discutii cu Romania, atat diplomatice cat si economice. Avand in vedere tensiunea acumulata in regiune, o initiativa diplomatica romaneasca urgenta, bine pregatita, ar aduce servicii imediate ambelor parti, Romania putand face uz atat de nostalgia fostelor relatii privilegiate cu Iranul din perioada comunista cat si de pozitia pe care o detine ca membru UE, NATO, partener al SUA, Israel si Turciei. Aceasta este o pozitie aproape unica la nivel international, care ar trebui imediat fructificata, daca nu in scopul cresterii prestigiului Romaniei, macar in folosul umanitatii, un posibil razboi in regiune putand duce la zeci de mii daca nu milioane de victime, in cea mai mare parte nevinovate.

De asemenea, situatia din Siria este extrem de delicata si cu anumite inter-dependente fata de ceea ce se intampla in Iran. Pana la declansarea razboului civil in aceasta tara, Romania a intretinut relatii foarte bune cu Siria si este logic ca Romania sa nu abandoneze cu totul aceasta tara, manifestand un dezinteres total fata de ceea ce se intampla acum acolo. O initiativa similara sau comuna cu cea destinata Iranului ar trebui sa mobilizeze si exploateze potentialul diplomatiei romanesti, oprirea incidentelor armate fiind o necesitate imediata.

Un alt conflict diplomatic care creaza tensiune intr-o zona nu prea indepartata Romaniei si care pericliteaza relatiile speciale, inclusiv militare, cu ambele tari este cel turco-israelian, putand duce la prejudicierea intereselor Romaniei in regiune. O mediere in aceasta directie ar fi privita cu recunostiinta de catre ambele parti si ar stabiliza intreaga zona de est a Mediteranei.

Zona Caucazului de Sud, poreclit de unii “noii Balcani”, unde Romania are relatii speciale cu Georgia si Azerbaidjan, ar trebui sa faca obiectul atentiei diplomatiei romanesti, deoarece nu putem ignora nici existenta Armeniei, o tara care ar trebui sa beneficieze de mai multa initiativa din partea Romaniei, pentru a calma disputele izbucnite pe marginea genocidului impotriva armenilor dar si situatia complicata din regiunea Nagorno-Karabah. Totusi, nu trebuie lasat ca interesul politic sa duca la rescrierea istoriei, asa cum s-a intamplat in trecutul Romaniei, insa dezamorsarea situatiei trebuie facuta cu tact si diplomatie. Pacificarea acestei zone deschide perspective excelente pentru tranzitul unor coridoare energetice catre Europa, Nabucco fiind unul dintre proiecte, dar si pentru apropierea zonei respective de Uniunea Europeana, lucru vital pentru initiativele Romaniei privind regiunea Marii Negre.

Deblocarea ultimelor doua situatii mentionate mai sus ar putea creste si sansele Turciei de a se apropia de Uniunea Europeana, desigur daca mai doreste acest lucru. Insa ar fi bine si ca Uniunea Europeana sa inceapa sa-si doreasca acest lucru.

In acelasi timp, anumite evolutii pozitive in situatiile prezentate mai sus ar putea duce la evolutii favorabile interesului Romaniei in zone de conflict inghetat din imediata apropiere a granitelor noastre, si anume Transnistria si Kosovo.

Chiar daca aceste initiative nu vor fi toate recompensate cu un succes, suntem datori sa incercam, in cazul nereusitei putandu-ne consola cu faptul ca vom ramane in istorie si constiinta colectiva a unor natiuni ca fiind cei care au incercat pana in ultimul moment sa evite conflictul.

Statele Unite ale Americii :

In contextul relansarii relatiilor cu Rusia, dupa racirea lor in urma conflictului din Georgia in 2008, SUA a facut inca un pas important prin semnarea noului tratat de dezarmare nucleara. Insa aceasta apropiere a generat nelinisti in tabara aliatilor SUA din Europa de Est deoarece acest flanc al aliantei NATO risca sa-si piarda din importanta si se poate prabusi usor in cazul in care programul de inarmare conventionala a Rusiei nu va fi paralelizat de o evolutie spre democratie, colaborare si de abandonarea gandirii imperialiste specifice perioadei dintre Petru cel Mare si colapsul URSS. De asemenea, misiunile de pacificare din Irak si Afganistan au angrenat resurse militare ale acestor aliati fara a se materializa in rezultate benefice directe in Europa de Est. In plus, pierderea influentei in Ucraina nu pare sa se fi concretizat intr-un raspuns alternativ in regiune, cu exceptia intensificarii relatiilor cu R.Moldova. Cu atat mai ingrijorator pentru stabilitatea in zona Balcanilor si a Marii Negre este si faptul ca Turcia, fost aliat fidel al SUA, incepe sa devina un jucator tot mai independent, mai puternic si mai pretentios, in paralel cu scoaterea unilaterala de pe lista amenintarilor a Iranului si Rusiei, Israelul fiind in schimb trecut la capitolul de state neprietenoase fata de Turcia. Acest lucru afecteaza si credibilitatea blocului estic, la care Romania si Polonia lucreaza inca din anii ’90 ai secolului trecut, si anume un parteneriat pe axa Polonia – Romania – Turcia – Israel, la care pot participa si celelalte tari din vecinatate. Cert este ca administratia Obama este mult mai ezitanta si mai dispusa la compromis fata de Rusia in comparatie cu vechea administratie Bush, probabil si din cauza Iranului si Chinei, fapt care pune intr-o situatie delicata si fara perspective clare partenerii SUA din regiune.

In ultimele luni, in paralel cu tensionare situatiilor din Siria si Iran, SUA trebuie sa dezamorseze acuzele de non-transparenta cu privire la apararea comuna antiracheta NATO din partea Rusiei, deoarece Putin, dupa castigarea alegerilor, incearca sa-si recastige popularitatea in scadere printre proprii cetateni. Obama a fost surprins de presa facand concesii lui Medvedev, ceea ce ar putea sa atarne greu la apropiatele alegeri de peste Ocean. Revenirea republicanilor la putere in SUA este foarte probabil sa re-dinamizeze relatiile SUA cu statele partenere din Europa de Est dar sa si duca la o escaladare militara in Siria si Iran, daca tensiunea nu va fi inlaturata pana in acel moment, si, in consecinta, la o racire a relatiilor cu Rusia si China si situatii tensionate in zonele de incidenta ale intereselor divergente, inclusiv in Transnistria.

Uniunea Europeana :

Intregul spatiu european pare sa treaca prin schimbari nu tocmai facile si lipsite de dureri in contextul crizei economice si al dezechilibrelor bugetare, situatia fiind definita de re-asezarea sferelor de influenta si a parteneriatelor, similara ultimei decade a perioadei interbelice din secolul trecut, dupa cum precizam si in materialul anterior.

Noua constitutie europeana tinde sa defavorizeze statele mai mici sau cu probleme economice, modificandu-se insusi structura procentuala a parlamentului european si instituind mecanisme de penalizare a statelor ce nu respecta anumite criterii economice si de deficit bugetar.

Pe langa pozitia dominanta a Germaniei in cadrul Uniunii Europene, care se intareste prin cresterea sa economica solida si atipica fata de restul Europei si cu fiecare imprumut acordat statelor in pragul falimentului din zona euro (dupa Grecia urmand Irlanda, Portugalia, Spania, Italia), se contureaza o alianta strategica a acesteia cu Franta in care vor fi probabil atrase Austria si Italia, in vederea constituirii unei mase critice ce va permite o negociere a unor acorduri comerciale si politice cu Federatia Rusa, care reprezinta o importanta sursa de materii prime pentru economia europeana si in special pentru cea germana. Inclusiv Parteneriatul pentru Modernizare cu Rusia s-ar putea sa fie inclus in aceasta negociere.

Este posibil ca in 2012 Uniunea Europeana sa se confrunte cu noi crize si state falimentare, urmatoarele « candidate » fiind Portugalia, Spania, Italia si poate chiar Franta. Daca Portugalia ar putea fi inca sprijinita de celelalte tari europene, o Spanie in dificultate s-ar putea dovedi prea mult pentru cele cateva economii inca performante ale Europei, bugetul fiind deja suprasolicitat de ajutorarea Greciei si a Irlandei. In acest caz ar fi nevoie de un ajutor din afara, din partea Statelor Unite ale Americii sau a Chinei, ultima prezentandu-si recent disponibilitatea de a sprijini zona euro. Ca sa nu mai vorbim de adaugarea Italiei pe aceasta lista de risc.

Rusia :

Evolutiile din 2010 par sa fi fost in favoarea Rusiei, mare victorie fiind readucerea Ucrainei « acasa », urmata de relansarea relatiilor cu SUA. Insa 2011 a adus pierderea Libiei din sfera de influenta ruseasca si apoi insurgenta din Siria, tara de importanta strategica pentru Rusia. Si, in final, redemararea discutiilor pe marginea cazului Transnistrean, cu presiuni cel putin declarative din partea SUA si UE, in special ale Germaniei.

De asemenea, unul din marile proiecte proaspat demarat si care a dat deja unele rezultate la final de 2010 este o noua axa europeana Moscova-Berlin-Paris, primul efect direct fiind semnarea unui contract de vanzare de tehnica militara franceza catre Rusia. In noul mandat inceput in 2012 al lui Vladimir Putin, dupa prima vizita in Belarus, pelerinajul extern va continua cu Berlin si apoi Paris. In acest format se incearca si cooptarea Poloniei, Italiei, Bulgariei si Ungariei, pentru Italia, Ungaria si Bulgaria momeala numindu-se Southstream, ceea ce ar lasa Romania, lipsita de aliatul sau traditional – Franta, aproape complet expusa la nivelul uniunii europene, putinul sprijin consistent pe care ar putea conta ramanand Marea Britanie, Slovacia, Portugalia si Spania. Deja ungaria da semnale ca intentioneaza sa paraseasca proiectul Nabucco in favoarea South-Stream. Acesta noua aliniere, prin atragerea Poloniei, mult mai sensibile dupa schimbarea de guvern la astfel de propuneri, in clubul tarilor puternice din Europa, ar demonta practic vechiul «grup de rezistenta» est european pro-american, lipsindu-l de o piesa importanta. Daca lucrurile se vor radicaliza, exista temerea exprimata de statele sud-est europene ca se poate ajunge la o noua intelegere Rusia – Germania/Franta pe calapodul odiosului pact Ribbentrop-Molotov, ale carui rani nu s-au vindecat inca. In acest context, Romania si Polonia ar trebui sa se sincronizeze permanent si sa intervina cu initiative comune pentru a nu se lasa reciproc expuse jocului diplomatic si economic UE-Rusia.

In privinta Chisinaului, evenimentele de la sfarsit de decembrie 2010 si de pe tot parcursul lui 2011 arata ca Rusia a pierdut partial influenta intre Prut si Nistru, insa se poate consola pe moment cu controlul Transnistriei si al Ucrainei. Nu trebuie neglijata posibilitatea unei revanse pornind dinspre Tiraspol, cu complicitatea Ucrainei si a unor tari puternice din UE, ultimele luari de pozitie ale lui Dimitri Rogozin, insarcinatul oficial al Rusiei pentru problema Transnistriei, parand sa pregateasca terenul pentru o pozitie de forta in cadrul negocierilor in formatul 5+2 pentru rezolvarea diferendului transnistrean. Sunt convins ca Rusia isi va juca foarte agresiv atuurile in negocieri, folosindu-se de dezinformare, de campanii de presa comandate in occident, de presiuni si santaj asupra unor state din UE iar in ultima instanta chiar de provocari militare pentru a incerca sa-si asigure prezenta pe termen lung in Transnistria.

Este foarte probabil ca in 2012, Putin, pentru a tempera nemultumirile izbucnite in timpul alegerilor, pentru a-si creste popularitatea in randul populatiei, sa adopte o pozitie tot mai intransigenta in politica externa pe teme cum ar fi apararea antiracheta NATO, Siria, Iran, Caucaz, Transnistria. Chiar si un mic conflict de genul celui din Georgia din 2008, tot la un inceput de mandat, ar deturna atentia populatiei de la problemele economice tot mai evidente si democratia limitata si i-ar oferi mai multa sustinere lui Putin, transfigurat astfel in invingator providential, un nou “tatuc” al Rusiei. In paralel, noul guvern incearca sa creasca prestigiul Rusiei prin demararea unui program de inarmare fara precedent, primele vizate fiind trupele din Osetia, Abhazia si Armenia.

Un alt proiect drag Rusiei este autostrada Marii Negre, care partial ar re-aduce Balcanii in zona de influenta economica a Rusiei, alaturi de proiectul South-Stream. Un element complementar al  strategiei este deschiderea la Nis, in Serbia, a centrului pentru situatii de urgenta in colaborare ruso-sarba, centru care ar putea gazdui si echipament militar la nevoie.

Marius Zgureanu

Situatia geopolitica a regiunii noastre in 2012 II

 

O noua axa Bucuresti-Ankara?!

Standard

  Abdullah Gull, presedintele Turciei si Traian Basescu

In contextul unor tensiuni din ce in ce mai crescute in Orientul Mijlociu si mai ales in aceasta perioada in care Turcia are ceva de impartit, practic, cu toti vecinii sai, (cu Israelul a intrerupt toate relatiile, mai putin cele diplomatice, cu Siria este pe picior de invazie, Rusia isi trimite sumbarinele pentru a proteja Cipru de o eventuala escaladare a conflictului, etc) tocmai acum  Bucurestiul si Ankara s-au hotarat sa semneze in sfarsit mult discutatul Parteneriat Strategic.

Astfel luni 12 decembrie s-a semnat la Ankara, de catre presedintii celor doua state, Declaratia pentru Parteneriat Strategic intre cele doua tari. „Declaraţia pentru parteneriatul strategic ne va conduce către o dezvoltare în fapt a relaţiilor şi colaborării noastre, nu numai o dezvoltare a lor exprimată în vorbe„, spune preşedintele Turciei, Abdullah Gul. Acesta a mai declarat: „Romania este un aliat al nostru”, iar „relaţiile dintre noi sunt deosebit de apropiate”.

La randul sau Traian Basescu spune ca acest parteneriat: „fixează toate domeniile de maximum interes în relaţia bilaterală. Am stabilit prin acest parteneriat cooperarea în politica externă, cooperarea în politica de securitate şi în mod deosebit în lupta antiteroristă, am stabilit consolidarea cooperării economice, lucru extrem de important, mai ales în această perioadă„.

De ce s-a simtit nevoia sa se semneze acum acest parteneriat?! Practic Turcia este intr-un fel destul de izolata, si aici trebuie amintit faptul ca Congresul SUA a luat in dicutie o recunoastere oficiala a genocidului asupra armenilor, savarsit de armata turca in anii ”20, iar acest lucru este un semnal foarte prost prin prisma relatilor SUA-Turcia.

Daca mai adaugam si foarte proastele relatii dintre Isreal si otomani, iar pe de alta parte foarte bunele relatii dintre Bucuresti si Ierusalim, inclusiv la nivel de sedinte comune de guvern, probabil ca aceasta noua apropiere intre noi si turci are si veleitati politice regionale.

Nu trebuie uitat ca cele doua tari sunt foarte apropiate de foarte mult timp, si desi Turcia nu este foarte incantata de ambitile romanesti la Marea Neagra, se pare ca lagaturile sunt mult mai puternice dacat unele mici asperitati. Romania a declarat in toate ocazile ca sustine cu toata puterea integrarea Turciei in UE, iar colaborarile economice sunt foarte stranse si solide.

In context mai trebuie spus ca UE s-a declarat foarte ingrijorata de anuntul Ankarei care a declarat ca  incepand cu 2012, va analiza relatile cu statele Uniunii, datorita faptului ca de la  1 ianuarie 2012, presedentia semestriala a UE revine Ciprului…

Dupa parteneriatele strategice incheiate de Romania cu SUA, Franta si Polonia, cel cu vecinii de mare pare logic si poate aduce beneficii nebanuite. Continutul dicutilor si ce inteleg cele doua tari exact sa faca in acest nou cadru, este deocamdata un mister, insa: „Strâmtorile„-spunea Nicolae Titulescu la Conferinţa de la Montreaux din 1936-„sunt inima Turciei, ele sunt în acelaşi timp plămânii României. Când o regiune reprezintă inima unei naţiuni şi plămânii alteia, logica cea mai elementară comandă celor două ţări să se unească, să se alieze„.

Nu cred ca mai putem adauga ceva…

 

 

Sursa: m.rfi.ro