Arhive zilnice: august 20, 2012

Editorial-Razboiul din Libia,Irakul, Iranul, sau conflictele petrolului

Standard

Articol republicat

 

Cea mai importanta intalnire din istoria industriei petrolului.

“Noi luam petrol, tu devii rege”…..La bordul USS Quincy, imediat dupa Yalta

Cu toti suntem din ce in ce mai atenti, in ultima vreme, la pretul petrolului si perpetua lui crestere! Bunastarea si uneori chiar slujbele noastre, depinzand de acest lucru. Sintagme ca “razboiul petrolului”, sau “controlul campurilor petroliere” au intrat déjà in limbajul comun si se pare ca nici nu vor mai iesi curand! De ce? De cand a devenit petrolul  noua piatra filozofala a lumii?

Totul incepe cu …britanicii. In anul 1908, flota de razboi a Majestatii Sale Britanice, Royal  Navy, a hotarat brusc sa treaca de la carbune, la folosirea petrolului, din motive strict tehnice, adica pentru a avea un atu in fata Marinei de Razboi Germane, care ramansese pe carbune. Asa si?! Ei si aici a aparut problema care ne da si acum bataie de cap, de aici au aparut razboaiele pe care astazi le suportam cu toti. De la o simpla decizie tehnica!

Mai pe sleau, Marea Britanie detinea rezerve mari de carbune, dar  nu avea deloc petrol in zona metropolitana. Asadar trebuia sa-l importe din Orientul Mijlociu. Mai exact din Iran si Irak, colonii britanice pe atunci. Culmea esta ca tot pe atunci  Arabia Saudita era considerata total neinteresanta, din punct de vedere petrolier, adica se credea ca in Peninsula Araba, nu exista titei! Problema nu era petrolul in sine, ci siguranta exploatari si siguranta rutelor de transport! Va suna cunoscut?!

La sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, calitatea strategica a accesului la zacaminte era clara  pentru toata lumea. Astfel, a urmat goana dupa zacaminte si asigurarea rutelor de transport. Asa au aparut petrostatele, Arabia Saudita, Oman, Bahrein, etc…toate sub atenta oblanduire a SUA si Angliei. Accesul catre aceste zone a fost mai mult sau mai putin limitata pentru alte state si companiile lor petroliere.

Acum sa revenim mai la zi. Pretul barilului nu este ata de important pentru economie, cat  siguranta aprovizionarii. Adica chiar si  un pret mai mare, dar previzibil, poate fi suportat, cu conditia ca ritmicitatea aprovizionarii sa nu fie perturbata. Nimic nu este mai rau pentru piata, decat nesiguranta. Mai pe sleau, o parte importanta din cresterea pretului per baril, are legatura cu nesiguranta si frica consumatorilor, privind garamtia accesului la petrol.

Astfel, desi o gramada de “analisti economici” autohtoni, tot zbiara pe la televizor ca SUA s-au dus  in Irak pentru petrol, in realitate acest lucru nu prea s-a intamplat. Practic banii bagati in cele doua conflicte nu vor fi recuperti,  direct,  de americani, probabil niciodata.Veniturile Irakului din petrol sunt astazi  de cam 40 miliarde $ pe an.Si sunt venituri nu profit. Asadar ce cauta americanii in Orientul   MIjlociu?! Bani?! Petrol?! Categoric nu!

Cauta siguranta aprovizionarii, cauta garantia livrarilor de petrol  si incearca sa evite situatia din anii” 70, cand statele arabe au blocat aprovizionarea cu petrol a Occidentului! In acest context, pretul barilului nu este foarte relevant, important da, dar nu coplesitor. Bineinteles pana la o limita de suportabilitate.Odata trecuta aceasta limita, cererea scade, producerea de energie din surse nepoluante devine rentabila. Astfel,  pe termen mediu, petrostatele castiga, dar pe termen lung…pierd in fata tehnologiei  ecologice, care devine rentabila! Teribila dilema pentru arabii obisnuiti cu bani multi si nemunciti!

In aceasta saga a titeiului Rusia detine, evident, un loc aparte. Desi este posesoarea unei reserve imense de petrol, peste 28% din titeiul dovedit si peste 35% (estimari la nivelul anului 1990, intre timp depasite de doua, trei ori) din cel banuit, Uniunea Sovietica  nu prea s-a bucurat de aceste resurse,  ba as putea spune ca dimpotriva! Spre mijlocul anilor “70( de fapt prima conducta Est-Vest petroliera, s-a construit inca din anii “60 din ordinul lui Hrusciov), conducerea de la Moscova  a  hotarat exploatarea masiva si  intensive a resurselor de hidriocarburi, in vedere exportului! Dar la o tara care  cheltuia aproximativ 25% din PIB in favoare Razboiului Rece, resursele alocate pentru dezvoltarea industriei petroliere au fost mai putine. Astfel, cu eforturi foarte mari URSS-ul, a reusit sa puna pe picioare, atat industria cat si infrastructura necesara exportului. Din pacate insa,  la inceputul anilor “80, membrii  OPEC  tocmai se luasera de par, in sensul ca se furau unul pe altul, pe rupte, prin faptul ca extrageau mai mult, decat avea fiecare cota fixata. Din aceasta cauza  oferta fiind mai mare, pretul barilului scadea incet incet. Dupa negocieri abrupte (a se citi injuraturi reciproce de toate cele sfinte), Arabia Saudita, liderul incoronat al OPEC s-a saturat!

Cand sauditii au zis ca  s-au saturat…ceilalti ar fi trebuit sa-i creada, pentru ca a urmat Apocalipsa, varianta saudita! Adica au lansat operatiunea  “curatirea  conductelor”, dand drumul, extragand, la petrol la capacitate maxima.Pretul s-a prabusit, incasarile la fel si toate lumea s-a intors spasita la respectarea cotelor atribuite. “Jandarmul” OPEC  facuse din nou ordine! Aici trebuie remarcat ca sauditii au cel mai mic prêt de extractie al titeiului, undeva la 1,5$/baril, in timp ce, pentru comparatie, petrolul scos din Marea Nordului  sare 30$/baril! Cu ce pret insa ?!

Se considera ca o importanta componenta a caderii economice sovietice din anii 1980, ce a dus si la colapsul USSR, se datoreaza si acestei  actiuni in forta a Arabiei Saudite. Adica  scaderea  brusca a preturilor , la petrol, a lovit si distrus fragila industrie sovietica  de profil, efectiv  prin KO. Pierderile suportate si pretul prea mic al petrolului au ingropat pentru 15 ani o industrie in care Rusia bagase zeci de miliarde de dolari, cu costuri sociale imense. Si totul s-a prabusit in cateva luni, pentru ca niste arabi lacomi nu s-au inteles la pret si se furau unul pe altul.

Din acele evenimente si rusii si americanii au tras invataminte. Petrostatele nu trebuie lasate de capul lor. Le trebuie stapan si dresor sau pe romaneste, cineva trebuie sa le tina piciorul pe gat.

Asadar cand ii mai injuram pe “imperialisti “ de americani, care fac razboaie pentru petrol, ar trebui sa stim ca de fapt conflictul este pentru ca noi sa putem duce o viata normala  si sa nu stam in fiecare zi cu spectrul ca arabii sa incaiera de doua-trei ori pe saptamana!

Ce rol are insa Romania in acest joc colosal?! Pai …un  anume rol  nu prea are, decat pe cel de victima, ca toti ceilalti vestici. Asta daca aprovizionarea pietei cu petrol ar avea sincope. Faptul ca noi detinem ceva rezerve proprii nu ne scapa de probleme. Asa cum s-a, vazut o criza economica mondial nu ocoleste pe nimeni, iar o nesiguranta a pietei de energie poate crea pierderi imense tuturor.

Atunci ce cautam in razboiul pentru controlul zacamintelor?! Asa cum am mai spus, Romania nu este chiar “curata“ la suflet. In primul rand, moral, cred ca  trebuie sa fim acolo! Si noi beneficiem de stabilitatea pietelor si de cresterea economica a celor mari. Dar nu e numai asta. Desi nu este foarte cunoscut, economia romaneasca, si cu ea mii de locuri de munca, se dezvolta  si prin acestei implicari.O foarte mica felie din tortul arabesc a ajuns si in farfuria noastra. Autocamioane Roman, fiind doar un exemplu, dar sunt mai multe.

Practic in problema petrodolarilor cam toata lumea este de accord; statele arabe nu pot si nu trebuie sa fie lasate prea libere. Daca americanii nu erau acolo …erau alti! E bine sau rau?! Eu zic ca e normal  sa nu lasi niste incapabili la volanul unei  masini scumpe!

In rest Alahakbar!!! Pacat ca Alah le-a dat doar petrol! Lor le-ar fi trebuit ceva minte si educatie! La impartirea lumii arabii au ales gresit. Trebuiau sa aleaga munca grea si serioasa nu pomana!

Si  ca un corolar, exista o “cutuma” in afacerile cu petrol arab. Adica un procent insemnat din venituri, dupa unii chiar 35-40%, se reintorc  in economie vestica sub forma de investitii. Adica slujbe, impozite, etc…Un fel de offset  pentru petrol. Partea mai putin buna esta ca acest “aranjament” este folosit in cea mai mare parte de SUA. Noi…nu ! A … si restul banilor sunt tinuti tot in banci  occidentale!

 

GeorgeGMT

IAR-825 TP TRIUMF

Standard

La sfarsitul luni iulie, in articolul ” Light Attack/Armed Reconnaissance”,  treceam in revista cele mai importante aparate de antrenament turbopropulsoare produse in acest moment in lume, precum si cateva incercari in domeniu a vecinilor nostri turci, sarbi si polonezi.

Revin astazi cu povestea aparatului IAR-825 TP TRIUMF, aparat care din pacate a ramas la stadiu de prototip.

Dupa succesul aparatului IAR-823, proiectat la Institutul de Mecanica Fluidelor si Cercetari Aerospatiale Bucuresti si construit de IAR Brasov, s-a trecut la proiectarea unui nou aparat, bazat pe IAR-823 care prezenta ca noutati amplasarea locurilor in tandem si echiparea cu un motor turbopropulsor.

Aparatul, numit IAR-825, a mostenit aripa si trenul de aterizare de la IAR-823, motorul folosit find un turbopropulsor Canadian  Pratt & Whitney Canada PT6 care furniza 680 hp. Se pare ca motorul a fost achizitionat second-hand de la un american pentru suma de 6500$ (legenda pe care sper sa o poata confirma cineva).

Primul zbor a avut loc in data de 12 iunie 1982, apartul avand inmatricularea  YR-IGB. Rezultatele obtinute dupa primele zboruri fost bune.

Ca urmare IAR -825 TP a fost prezentat in acelasi an la Farnborough International Air Show.

Din pacate lucrurile au inceput sa mearga rau pentru programul IAR-825, care nu a fost considerat prioritar intr-o epoca in care se construisera 80 de  IAR-uri 823, se incepuse constructia sub licenta a YAK-ului 52 si se lucra la IAR 99. Un alt motiv se pare ca era acela ca nu se dorea cumpararea de  turbopropulsoare din Canada, intr-o perioada in care Ceausescu incerca sa reduca prin toate mijloacele importurile si sa creasca exporturile (din pacate in special alimente). Banuiesc ca acesta a fost si motivul pentru care s-a incercat remotorizarea cu un motor Lycoming cu piston si a devenit IAR-831 Pelican. O lunga perioada aparatul a “zacut” la Brasov pentru ca in final sa fie remotorizat cu motorul turbopropulsor si vandut in SUA in 2006 unde a fost  inmatriculat N825BA. Avionul este detinut in prezent de un american din Tennessee.

Intrebarea  care se pune acum, (cand IAR-823 a fost retras din serviciu, cand YAK52 se apropie si el de pensionare si industria aeronautica se prabuseste lipsita de comenzi), este daca redemararea programului unui aparat turbopropulor nu ar fi balonul de oxigen care sa salveze industria aeronautica si sa permita intreprinderilor sa-si pastreze specialistii la un pret minim,  pana ce vremuri mai bune vor permite proiectarea si constructia unui urmas al IAR-ului 99.

 

 

Sorin 

Iar chinezii subleresc si iar subleresc

Standard

Mai tineti minte RQ-170 drona invizibila inainte de a devenit CEA mai vizibila drona din lumne?! Asta bineinteles, dupa ce americanii au negat ca ar fi pierdut-o, iar iranienii au scos-o pe televiziuni?! Aia de americanii l-au pus pe Obama s-o ceara inapoi, si iranienii le-au trimis o miniatura?!

RQ-170, inainte de…autopsie

Deci o mai tineti minte?! Bravo bre, pentru ca se pare ca nici chinezii, buni prieteni cu iranienii si mari amatori de suveniruri, nu au uitat-o. Ci chiar am putea sa sustinem chiar contrariul, in cel mai pur stil. Asa de mult le-a picat cu tronc frumoasa drona americana, chinezilor, incat acestia s-au strans mai multi, cam saptispe la un loc, si-au luat bilet de avion si…la Teheran birjar, la Teheran….si dusi au fost! Bineinteles ca pe langa aparatul de facut poze, asa de-o aminitre de aratat nepotilor, si-au luat chinezii si cateva sublere cu ei, asa sa fie acolo.

Astfel aflam, fara nici o urma de surprindere, ca o delegatie de…turisti chinezi se afla deja la Teheran intru scopuri nu foarte placute lu’ Varu’ Sam, mai clar si mai pe romaneste, sunt la furat.

Prima inspectie a Sentinelului a fost facuta de expertii chinezi la doar patru zile de la capturare, insa atunci baieti au facut doar liste cu ce cred ei ca le trebuie de pe drona americana, sa duca si ei acasa la nepoti si la neveste. De  aceasta data sunt insa ceva mai hotarati, in sensul ca se vor executa cercetari serioase asupra aparatului, si mai mult decat atat, chinezii au OK-ul iranienilor sa ia cu ei si ceva echipamente de pe RQ-170.

Numai ca sunt ceva probleme cu Rusia, care si ea doreste anumite componente din Sentinel, iar drona ghinionista americana se pare ca este prea mica pentru satisfacerea nevoilor onoratei clientele, basca ca si Iranul are de gand s-o traga la copiator. Biata drona.

Acum se pare ca Iranul a facut o cerere oficiala catre SUA pentru ca americanii sa reia zborurile de supraveghere deasupra Iranului cu alt aparat RQ-170…sa le ajunga domne la toti! 🙂 🙂 Americanii, politicosi, au raspuns, pomenind de mai multe ori si chiar in mod repetat, de ceva mame si matusi, unchi si niste surori nu tocmai fecioare, pe care se pare, iranienii, chinezii si rusii, le-ar avea… 🙂

 

Sursa: china-defense

 

GeorgeGMT

Indienii s-au apucat de tuneluri

Standard

Indienii s-au apucat, adica au de gand, nu s-au apucat inca prea mult de treaba, sa faca 18 tuneluri prin zona muntoasa de la granita lor comuna cu China si Pakistanul. Aceste tuneluri au in plan sa usureze dislocarea trupelor in caz de caft clasic, sau in caz de belea NBC sa asigure protectia trupelor proprii.

De asememnea intre scopurile care au dus la hotararea de a sapa gauri in munti, sunt si factorii climatici, in sensul ca datorita conditilor meteo foarte grele, tunelurile pot si chiar vor avea si rol de stocare a tehnicii de lupta sau adapost pentru trupe.

Problema Indiei este insa departe de a fi haiosa. Practic Armata Indiana este foarte ingrijorata de lipsa infrastructurii in zona de granita comuna, lipsa care  se traduce prin sosele care sa poata fi folosite tot timpul anului, cai ferate functionale in orice conditii de vreme, zone de afluire sau stocare a materialelor.

Si asta in conditile in care pe partea chineza de frontiera, nu sunt astfel de probleme. China s-a ingrijit deja de problema infrastructurii, poate si terenul este mai accesibil, cert este ca in maximum 30 de zile trupele chineze pot aduce si desfasura in zona 30 de divizii, fiecare a cate 15000 de oameni, in timp ce in aceeasi perioada de timp India poate aduce maximum 10 divizii, si asta daca vremea este cat de cat prietenoaasa.

Sapaturile la primul tunel au inceput deja, si se spera ca si lucrul la celelalte 17 sa fie inceput conform graficului.

Sursa: asian-defence

 

GeorgeGMT