Arhive pe etichete: tehnologie militara

K-MAX in Afganistan. Un robotel muncitor si util la…TO al omului

Standard

In urma testelor executate, Infanteria Marina a SUA a hotarat sa nu-l lase la vatra pe K-MAX, pana in 2013.

K-MAX este un unmanned cargo-carrying aircraft, adica un fel de elicopter-UAV, cu doua elice principale, fiecare rotindu-se in directii opuse, fara elice anti-cuplu. Acest elicopter este un robotel, care are ca principala sarcina  transportul pe calea aerului diverse chestii.

Pana acum cele doua K-MAX dislocate in Afganistan au deja la activ in jur de 525 de ore de zbor cu aproximativ 485 de aterizari-decolari. Capacitatea de transport este undeva in jur de 2.2 tone de marfa. Avantajul acestui tip de vehicul este dat de faptul ca poate aproviziona cu materiale necesare unitati avansate si izolate ale trupelor americane, cu riscuri zero pentru echipaj.

Sursa: defensetech

GeorgeGMT

Reclame

TEHNICA BLINDATA: BLINDATE FRANCEZE (3)

Standard

Renault FT-17

De departe, cel mai bun tanc al razboiului a fost, fara doar si poate, RENAULT FT-17. Acest tanc de fabricatie franceza, a aparut ca proiect in luna octombrie 1916, fiind ideea renumitului constructor de automobile, Louis Renault, si a designerului firmei, Rodolphe Ernst-Metzmaier. Acest proiect revolutionar a fost imediat agreat de catre colonelul Estienne, care i-a intuit capacitatile, si mai ales, performantele. Din pacate insa,  initial, acest proiect nu s-a bucurat de sustinerea forurilor conducatoare ale armatei franceze.

Dar, colonelul Estienne, dorea nici mai mult nici mai putin, realizarea a 1000 de tancuri armate cu mitraliere si tunuri cu teava scurta, calibrul 37 mm, in turela. Insa, prima comanda certa pentru aceste tancuri a venit abia in data de 22 februarie 1917, cand s-a solicitat un numar de 150 de exemplare; ulterior, generalul Petain a ridicat cerinta la cel putin 3300 de unitati. Cu toate ca productia a fost repartizata la mai multe companii, pana la sfarsitul razboiului s-au realizat 3177 de exemplare, dar constructia blindatului a continuat si in anii urmatori: in anii *20, cu deosebire in 1921, au fost realizate 3728 de vehicule (2100 armate cu mitraliere; 1246 de vehicule armate cu tun de calibrul 37 mm; un numar mic de vehicule au fost echipate cu tun de calibrul mai mare, 75 mm, cunoscute sub denumirea de Renault 75 BS –dispunea de un obuzier cu teava scurta, Schneider, doar 39 de unitati fiind realizate, desi cerinta era de 970 de unitati.

FT-17 BS VARIANTA

RENAULT -17 BS, avea turela modificata, greutate marita la aproximativ 7,2 tone si maxim 30 de obuze, ca rezerva. Se pare ca aceasta varianta era operationala in Africa de Nord la momentul invaziei Aliate –Operatiunea Torta); 188 de unitati echipate cu mijloace de comunicatii radio, dar neanarmate, numite RENAULT FT-17 TSF (Telegraphie Sans Fil –tanc de comanda/comunicatii, la care turela a fost inlocuita cu o incinta blindata, destinata conductorului, operatorului radio si observatorului.

RENAULT F-17 TSF

Vehiculul era echipat cu echipament de comunicatii, ER-10, ce utiliza codul Morse, fara fir, dispunand de o antena din sarma dispusa pe un stalp montat pe suprastructura vehiculului. Se pare ca asemenea tancuri erau inca operationale in Africa de Nord in WW II); precum si cel putin 155 de unitati destinate scolarizarii echipajelor (unele dintre acestea neavand turela). Incepand cu anii *30, cel putin 1500 de tancuri RENAULT FT-17, au fost echipate cu mitraliera de calibrul 7,5 mm, REIBEL (avea greutatea de 11,8 kg; lungimea de 1,03 m; putea trage 750 de proiectile/minut. Aceasta varianta a fost cunoscuta si sub numele de FT-31).

Mitraliera Reibel

Cert este faptul ca in aprilie/iunie 1917, s-a decis realizarea a cel putin 650 de tancuri RENAULT FT-17, inarmate cu tun de calibrul 37 mm, la un cost estimat la aproximativ 56000 de franci per bucata –o suma deloc mica pe atunci.

FT-17 cu tun calibrul 37mm

Cu toate acestea, tancul a reprezentat un mare succes, el fiind cumparat, chiar produs sub licenta ori copiat (americanii au construit dupa razboi, sub licenta, propria versiune numita „Tanc de 6 tone, model 1917”, din care au produs cam 950 de exemplare, inclusiv pentru canadieni). Printre utilizatorii acestui tanc s-au numarat state, precum: Belgia, Brazilia, Cehoslovacia, Estonia, Finlanda, Iran, Italia, Japonia, Lituania, Olanda, Marea Britanie (peste 20 de unitati), Polonia (aceasta tara a avut cateva variante modernizate pe plan local a vechilor tancuri franceze –cel putin 60 de unitati au beneficiat de modernizare, care a constat intr-un nou design al turelei, mitraliera coaxiala cu tunul si blindaj mai bun, dar si cateva construite sub licenta, fiind numit, RENAULT FT CWS.

FT CWS POLONIA

 

FT-17 in Armata Romana

FT-17 AUTOTRACTATE POLONIA

FT-17 polonez

FT-17 POLONEZ IN REMORCA

Numarul total al tancurilor FT-17 poloneze era de cel putin 170 de unitati, mare parte dintre acestea fiind operationale la momentul invadarii tarii de catre germani in WW II. Polonezii au testat diferite variante de transport a tancurilor FT-17, considerand pe buna dreptate ca transportul pe trailer a blindatelor este mai eficient si mai rapid, marindu-le durata de functionare si reducand foarte mult uzura tehnica a acestora, remarcandu-se in acest sens, camionul URSUS A –greutate 6,5 tone; lungime 6,5 m; latime 2,07 m; inaltime 2,75 m; viteza maxima cu incarcatura 20 km/h; autonomie 150 km; consum 65 litri/100 km), URSS (Armata Rosie a dispus cel mai probabil de 30 de unitati, dar le-au intretinut pe plan local la „Fabrica nr.12” din orasul Sormovsky/Nizhny Novgorod. Exista surse care mentioneaza copierea acestor tancuri, la aceiasi fabrica, cel mai probabil fara licenta, intre anii 1920-1922–nu mai mult de 15 unitati. Ulterior, intre anii 1928-1931, au creat o varianta proprie bazata pe RENAULT FT-17, numita T-18, ce avea diferente constructive majore.

T-18 Rusia

Varianta sovietica avea urmatoarele caracteristici: greutate de aproximativ 6 tone; lungime 4,38 m; latime 1,76 m; inaltime 2,10 m; echipaj 2 oameni; blindaj cuprins intre 6-16 mm; tun de 37 mm, Model 28, copie a celui francez, Puteaux; mitraliera calibrul 7,62 mm, Fiodorov DT; motor de 35 CP; autonomie de 50 km; viteza maxima pe sosea de 17 km/h.

SU-18 URSS

Pe baza acestui tanc s-a realizat la inceputul anilor *30 un tun de asalt, numit SU-18, armat cu un tun de calibrul 75 mm si blindaj cuprins intre 5-7 mm. Autotunul, ce nu a depasit stadiul de prototip, nu a dat rezultatele scontate la teste, avand greutate mare, motor slab si mobilitate scazuta, fiind intr-un final abandonat), Spania, Elvetia, Turcia, SUA (peste 500 de exemplare), Iugoslavia si Romania. Tancul a fost folosit in WW I de catre francezi, americani, britanici, canadieni si italieni (acestia au avut doar 4 exemplare pe care le-au folosit pentru instruirea echipajelor. Ulterior, din anul 1921, au produs acest tanc sub licenta, numindu-l FIAT 3000.

FIAT 3000

In 1930 a aparut varianta FIAT 3000B, avand motor mai puternic, suspensii modificate, tun calibrul 37 mm cu teava marita. Au fost utilizate si in WW II, avand urmatoarele caracteristici: greutate 6 tone; lungime 4,29 m; latime 1,65 m; inaltime 2,20 m; motor FIAT cu 4 cilindrii, de 50 CP/1700 rpm, pe gazolina; armament: tun calibrul 37 mm/doua mitraliere de calibrul 6,5 mm/o singura mitraliera de calibrul 6,5 mm; autonomie 100 km pe sosea; viteza maxima pe sosea de 21 km/h. Au fost produse cel putin 300 de unitati, in ambele variante, dar exista surse care dau o cifra mult mai mare, 1400 de unitati.

O varianta interesanta aparuta prin modificarea unui tanc RENAULT FT-17, a aparut in anul 1918/1919, fiind creata de catre Ansaldo, si a constat din eliminarea turelei si inlocuirea acesteia cu un tun-obuzier calibrul 105 mm, ce nu dispunea de spatiu pentru proiectile, necesitand vehicul specializat.

Samovente 105

Acest model, s-a numit SEMOVENTE 105, dar el n-a intrat in productia de serie, desi a existat intentia de a se comanda 12 unitati, din partea armatei italiene); prima sa aparitie in lupta a avut loc in data de 31 mai 1918, in padurea de la Retz, fiind utilizat de catre francezi (in sprijinul infanteriei marocane –trupe coloniale). Germanii au utilizat si ei un numar limitat de tancuri Renault FT-17, de captura. Japonia, a utilizat si ea acest tanc, numindu-l, TYPE 79 KO GATA, incepand cu anul 1919, cand au importat 13 unitati, utilizate pana la inceputul anilor *40.

FT-17 Germania

Type79 KO Gata

In Armata Romana, tancul RENAULT FT-17, a aparut in anul 1919, cand a fost infintat Batalionul Care de Lupta/Asalt, prima unitate blindata de la noi. Aceasta a avut in dotare 76 de tancuri, dintre care 48 erau dotate cu tun Puteaux, calibrul 37 mm, iar restul cu mitraliere Hotchkiss, calibrul 8 mm. Tancurile Armatei Romane, au fost reconditionate in perioada interbelica in tara, la Atelierele Leonida si Arsenalul Armatei, ele devenind invechite atunci cand Romania a intrat in razboiul contra URSS.

Renault FT-17 Armata Romana

Cu toate acestea, au fost folosite pentru instructie si paza obiectivelor importante, precum si in cursul evenimentelor declansate de momentul 23 august 1944 (pe atunci erau doua batalioane de RENAULT FT-17, in zona Bucurestiului, la Sibiu si Resita –doua plutoane). Armata Romana, a pierdut toate tancurile RENAULT FT-17 in luna februarie 1945, acestea fiind luate ca prada de razboi, mai bine zis, confiscate, de catre sovietici. Cu toate acestea, 40 de tancuri RENAULT FT-17, au participat la razboi in cadrul Regimentului 2 Care de Lupta, pe frontul din Cehoslovacia. Regimentul a ajuns pe front in data de 26 februarie 1945, debarcand la Sahy –zona Moravce, in Slovacia. La inceput, Regimentul a apartinut de Armata a VI-a Tancuri de Garda sovietica, ce tinea de Frontul 2 Ucrainean, ulterior fiind alocata Brigazii 27 Tancuri din Armata a VII-a de Garda.

Datorita vechimii si a lipsei de piese de schimb, tancurile RENAULT FT-17 care mai erau in stare operativa, au fost depozitate de catre sovietici, si distruse ulterior. Sovieticii au furnizat armatei romane cateva tancuri germane de captura, pentru a suplini lipsa acuta de blindate –problema cu care ostirea romana s-a confruntat inca de la implicarea in WW II. Acest regiment avea o dotare pestrita, de stransura, formata din: 8 T IV; 13 STUG III; 12 TACAM R2; 5 SKODA R 2; 26 RENAULT R 35/45; 8 T-38; 8 AB dotate cu tun de calibrul 20 mm, si 5 SPW (semisenilate germane).

Renault FT-17 prototip

RENAULT FT-17, al carui prototip a aparut in octombrie 1916, avea cateva caracteristici revolutionare, ce vor defini arma “Tancuri”, odata pentru totdeauna, el fiind de fapt “piesa etalon” pentru toate tancurile ce i-au urmat, avand turela mobila, armamentul principal dispus in turela si motor in spatele vehiculului, fiind astfel protejat de loviturile inamice. Tancul era realizat din placi de blindaj din otel prinse cu nituri (la modelele tarzii, turela era turnata din otel, fiind anulate niturile, dar aceasta se putea roti la un unghi complet de 360º. Niturile, in caz de lovitura directa se puteau rupe, devenind adevarate proiectile, extrem de periculoase pentru echipaj), senilele constand din placi de otel de 340 mm latime (32 de patine compuneau o senila), ce asigurau o buna aderenta pe orice teren.

Avea doua compartimente: compartimentul de lupta, in care conductorul statea intr-un scaun cu spatar reglabil (o noutate pe atunci), dispunand de trei fante destinate observarii campului de lupta. In spatele conductorului se afla tragatorul, acesta fiind si comandantul tancului, avand la dispozitie o mitraliera Hotchkiss (calibrul 8 mm, avand cate 50 de banzi a cate 96 de cartuse fiecare. Unele tancuri au dispus de cate doua mitraliere) sau un tun cu teava scurta (calibrul 37 mm, semi-automat, Puteaux L/21 SA 18, dispunand de 240 de proiectile explozive, dintre acestea, cel putin 12 proiectile erau cu mitralii –destinate distrugerii infanteriei inamice). Blindajul avea intre 6-16 mm grosime (in partile vulnerabile ale vehiculului), protejand echipajul impotriva armelor de calibru mic, greutatea tancului complet echipat ridicandu-se la aproximativ 4 tone (ulterior, pe masura ce blindajul a fost crescut la 22 mm, greutatea vehiculului complet echipat a ajuns la aproximativ 6,7 tone), viteza maxima atinsa pe sosea fiind de 12 km/h.

Accesul echipajului in vehicul se facea initial prin doua usi de acces aflate in partea din fata a acestuia, inlocuite ulterior cu o usa dubla; compartimentul motor, ce cuprindea motorul, cutia de viteze, radiatorul si rezervorul de carburant, ce puteau fi vizitate doar din exterior, prin trape decupate in cutia blindata. Initial, tancurile n-au dispus de echipament radio, acest lucru fiind remediat, incepand de pe la jumatatea anilor *20 (chiar mai tarziu, dupa unele surse).

Motorul, de tip Renault, pe benzina, avea 4480 cm³, 4 cilindrii in linie, avand raportul putere-greutate de 5 CP/tona. Motorul genera 35 CP, la un consum teoretic de 30 de litri la suta de km, cu rezervor intern de 100 litri, avand carburator Zenith. Transmisia avea 4 viteze, aprinderea facandu-se prin magnetou cu ajutorul unei manivele (ulterior, aprinderea se putea face si din interiorul vehiculului), motorul fiind operational la temperaturi cuprinse intre +35º/-20º. Tancul avea autonomia de 35 km, viteza maxima in teren era de aproximativ 7,5 km/h. Tancul avea urmatoarele caracteristici: 4,95 m lungime; 1,74 m latime; 2,14 m inaltime, fiind in productie cel putin pana in anii *20 (a fost construit de mai multe firme franceze, precum: Renault –cel putin 1850 de unitati; Berliet –aproximativ 800 de unitati; Somua –cam 600 de unitati; Delauney-Belleville –pana la 300 de unitati); putea urca pante de 10º; trecea obstacole verticale de 0,60 m; traversa vaduri de 0,70 m (unele exemplare erau dotate din constructie cu o coada detasabila, destinata trecerii peste transee cu o latime de 0,60 m –unele surse dau o latime mai mare).

Au existat numeroase prototipuri, multe ramase doar pe hartie, bazate pe RENAULT FT-17, precum: FT AC, ce era echipat cu tun AT de calibrele: 25 mm, SA 24/47 mm, SA 39. Cu toate acestea, Renault FT-17 a reprezentat o sursa de inspiratie pentru tancurile franceze realizate in anii *30, precum: AMR-35, D-1; RENAULT R-35; HOTCHKISS H-35; D-2; FCM-36; AMX-38; multe dintre acestea avand componente, echipamente si armament identic cu cele de pe FT-17, modernizate sau nemodernizate.

 

 FT-17 CU PROIECTOR

RENAULT FT-17, a avut mai multe variante, dar dominante erau cele armate cu mitraliere si tunuri. Cu toate acestea, au fost si vehicule cu destinatie speciala, chiar daca in numar mic, precum cele echipate cu: pluguri de deminare, in numar de doua –destinate distrugerii minelor aflate in fata vehiculului (posibil ca doar un singur exemplar sa fi fost realizat, dupa unele surse); FT-18, echipat cu fascine dispuse in fata vehiculului, destinate umplerii santurilor anti-tanc (cateva asemenea vehicule au fost realizate); tanc purtator a doua proiectoare montate pe un catarg, si destinat iluminarii campului de lupta, posibil si tragerilor AA.

FT-17 CU TURBOSUFLANTE

Acesta n-a dat rezultatele scontate, fiind o tinta usoara pentru tunarii inamici; cel mai probabil doar cateva exemplare au fost realizate; tanc echipat cu doua turbosuflante ce aveau ca rol imprastierea zapezii din fata vehiculului, si crearii caii de acces pentru celelalte tancuri. Desi ideea era originala si absolut inovativa pe atunci, se pare ca doar un singur exemplar a fost realizat; TSF –vehicul punct de comanda, care nu era inarmat, avand o suprastructura blindata in locul turelei.

FT-17 GENERATOR DE FUM

A fost realizata chiar si o varianta destinata generarii de fum pe campul de lupta, in vederea mascarii fortelor proprii, de catre polonezi –cel putin un exemplar a fost construit in anul 1926, dispunand de doi cilindrii cu gaz neletal, dar putea fi echipat si cu armament chimic in caz de nevoie.

RENAULT FT-17, era inca folosit la sfarsitul anilor *30, inclusiv de catre francezi, pentru paza aeroporturilor si a obiectivelor strategice. In 1940, acest tanc a participat cu rezultate dezastruoase la lupta impotriva germanilor. Cel putin cateva zeci de exemplare (unele surse vorbesc de cateva mii –posibil 2400 de exemplare, dar informatia este nesigura) au fost repuse in functiune sub presiunea fortelor germane, unele dintre acestea fiind echipate doar cu mitraliere de calibrul 8 mm.

FT-17 DEMINOR

Multe au fost capturate intacte de catre germani, care le-au folosit la randul lor pentru paza aerodromurilor si a obiectivelor strategice –unele dintre acestea au fost echipate cu lame, fiind folosite ca buldozere pentru lucrari genistice si indepartarea zapezii de pe drumuri si aeroporturi. Multe au fost insa casate, iar o parte din turele impreuna cu tunurile si mitralierele, refolosite la „Zidul Atlanticului”. Cateva RENAULT FT-17, au fost utilizate cu siguranta de catre germani in luptele de strada din Paris.

RENAULT FT-17, a reprezentat o mare inovatie in arma „Tancuri”, iar istoricul Steven Zaloga l-a numit pe buna dreptate- „ primul tanc modern al lumii” -fiind revolutionar pe atunci, cu armamentul pozitionat in turela rotativa, pozitionata in partea superioara a vehiculului (caracteristica definitorie a tancurilor moderne de astazi), motor dispus in spatele vehiculului si conductorul aflat in partea din fata a acestuia.  Va urma…

 

WW

 

 

 

Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET

www.actrus.ro/reviste/4_2004/a21.pdf

 www.chars-francais.net/…/index.php?…

  www.reocities.com/Pentagon/…/armcar1.ht

 philippe.boursin.perso.sfr.fr/autohi3b.htm –

 www.lesfrancaisaverdun-1916.fr/theme-cha

 www.warwheels.net/…/WFVFrance3HAUG

 militaires-d-hier.forumgratuit.org/t13…Franța

http://www.landships.freeservers.com/

http://www.tankhistory.com/

http://www.banatuldemunte.ro/tag/banatul-de-munte/page/9

forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/…

6dorobanti.ro/forum/YaBB.pl?num=1330113978/12

 

Concepte militare: senila versus roata!

Standard

Bineinteles ca fiecare varianta are rolul ei, aplicatile ei, fiecare este mai buna, sau mai eficienta pe un anumit teren sau intr-o anumita situatie tactica.

Din punct de vedere mecanic, rotile vor fi intotdeauna castigatoare! Mai ieftine, mult mai usor de intretinut si reparat, avand enormul avanataj ca sunt independente unele fata de altele. In conditii reale de lupta, daca un TAB isi pierde o roata sau chiar o osie, poate foarte bina sa-si vada de treburile lui linistit. Celelalte trei osii ii ajung.

BMP-3

BTR-90

Orice pana poate fi reparata in cateva  minute, cu un personal minim, fara prea mare specializare. In principiu un tren de rulare pe rorti este, din punctul de vedere al mentenantei, mult mai eficient. Este pracatic un sistem modular de tractiune, cu mult inainte ca termenul de “modular” sa fi intrat in terminologia militara.

In acelasi timp senilele…au ceva specific, denota si emana forta, zdrangane si scartie, rup tot ce au in fata. Psihologic vorbind, o hoarda de vehicule pe senile napustindu-se spre o linie inamica, are un efect extrem de dur asupra bietului infanterist pitulat pe fundul unei transee, niciodata suficient de adanca.

Dar trecand peste beneficile efectului psihologic, vehiculele pe senile, cel mai adesea, masini de lupta ale infanteriei, BMP, Bradley, Puma, MLI 84, etc, au ca avantaj major faptul ca pot tine pasul cu tancurile, in aproape orice imprejurare. Senile langa senila, solid blindate si inarmate, aparadu-si grupa de infateristi cu ferocitatea unui tanc mai mic, senilatele, mai ales cele de astazi, sunt gandite in principiu sa poata duce lupta in orice conditii de teren, singure sau alaturi de tancuri. Sunt arme dure, proiectate sa lupte direct, fata in fata, cu orice inamic, sa atace sustinut linii defensive puternic fortificate, sa distruga, prin forta bruta, defensiva inamica, sau, in aparare, sa asigure puncte de sprijin solid propiilor linii, si sa taie avantul in atac al fortelor inamice.

CV -90

Problemele de care se lovesc insa vehiculele pe senile sunt mult mai numeroase decat cele pe roti.

In primul rand senila nu este deloc modulara, ci dimpotriva este un intreg. Iar daca in acest intreg nu se mai invarte o piesa, daca o singura parte din el este avariata,  reparatiile sunt un cosmar, mai ales in conditii de foc  direct din partea inamicului, si intregul vehicul este imobilizat. Senilatul nu are sisteme redundante, precum un transportor pe roti 8X8. De asemenea nici reparatile in teren greu, fara foc inamic,  nu sunt atat de usoare, iar mentenenta este cu totul alta mancare de peste, decat la trenurile de rulare cu roti.

Desi pare mai solida decat roata, senila este in realitate un ansamblu mult mai delicat si mult mai putin fiabil, pentru o folosire in conditii severe, timp indelungat.

Una dintre primele probleme ale senilatelor este masa mult mai mare. Apoi  necesitatea unei mentenente mai complexe si mai dese, pretul simtitor mai ridicat, complexitatea in constructie,  vulnerabilitatea mult mai ridicata a trenului de rulare.

In principiu un tot-teren militar, ar trebui sa fie pe senile. Orice om poate crede ca senila este mai utila in conditii de teren greu sau mocirlos, decat rotile, insa acest lucru nu este neeaparat adevarat. Cu totii stim ca la vehiculele militare, si nu numai,  exista posibilitatea de se desumfla rotile, tocmai pentru a creste aderenta si suprafata de contact cu solul. Acest artificiu se foloseste tocmai pe teren moale sau nisipos, pe zapada sau pe ghiata.

Senila in schimb nu este atat de versatila. Adevarat ca si ei ii se pot adauga un fel de prelungitoare, pentru cresterea latimii, sau niste doape de cauciuc, pentru cresterea aderentei, insa in timp ce la un TAB, rotile se dezumfla din interior, cu un singur buton, deci echipajul este total adapostit, la un senilat pregatirea pentru teren foarte moale, trebuie facuta in afara protectiei habitaclului masini de lupta.

Multi dintre noi confunda insa partea tehnica, strict practica, a folosiri uneia sau a alteia dintre solutii, cu partea tactica, militara, a folosirii lor. Oricine va prefera rotile, ori de cate ori poate si asta din motivele expuse deja mai sus, dar in anumite conditii folosirea senilei este obligatorie pe criterii strict militare.

In mod clar roata este mai ieftina si mai eficienta decat senila, mai ales din punct de vedere  tehnic, dar…

Cel mai important argument, in favoarea sau defavoarea uneia sau a alteia dintre solutii, este bineinteles, tactica pentru care vehiculele sunt pregatite. Daca se are in vedere inaintarea foarte rapida, pe distante lungi, atacul prin surprindere sau flancarea inamicului, TAB-ul clasic este cel mai bun posibil. Viteza si fiabilitatea, fiind de partea sa. Tocmai din acest motiv este si amfibiu, pentru ofensiva, nu petru defensiva.

Daca dimpotriva se are in vedere atacul frontal, cu mari unitati mecanizate, un asalt de tipul “care pe care”, al carui scop este distrugerea, prin anihilare, a grupului inamic de forte, atunci  regimetele de tancuri, trebuie insotite in ofensiva de MLI-uri, masini pe senile, vehicule care pot sustine acelasi ritm de inaintare, pe aceleasi terenuri, impreuna cu proprile tancuri aflate in ofensiva.

Iar acest lucru se vede foarte bine la sovietici/rusi, adevarati maestri in constructia de masini pe senile militarizate.

Un MLI cu tun automat de 30mm, dotata cu rachete AT si cu o grupa de infateristi bine pregatiti, poate oferi un foarte mare suport in lupta tancurilor sale, aflate in lupta directa head to head cu formatiuni masive de tancuri inamice.

MLI 84M

Practic tancul singur este extrem de vulnerabil in fata infanteriei inamice, a vehiculelor usoare dotate cu rachete AT ale inamicului, ori fara o protectie proprie care sa-i apere flancurile expuse si care sa angajeze in lupta directa infanteria si vanatori de tancuri inamici, orice unitate grea de blindate este sortita sa fie distrusa imediat.

Asadar, senila versus roata, nu are sens din punct de vedere strict tehnic, sau economic, ori al terenului. Fiecare are avantaje sau dezavantaje, si tot in principiu, un vehicul pe roti este mai versatil, in mai multe situatii, decat unul pe senile.

Asa cum tancul este un vehicul specializat, tot asa MLI pe senile devin si ele specializate, folosite, nu in functie de teren, ci strict din punct de vedere tactic si strategic.

Senile versus roti?! Intrebati tancul ce vrea…Ca pentru tancuri  trudeste MLI-ul. Cu alte cuvinte transportorul pe senile s-a dezvoltat, datorita necestitati de a insoti in lupta tancurile si a le oferi protectia infanteriei.

 

GeorgeGMT

F-15E si B-1B Lancer intra in modernizare

Standard

Cine credea ca F-15 este mancat si ingropat, mai are ceva timp la dispozitie sa-si revizuiasca parerile, pentru ca Boeing tocmai a castiga un contract pentru modernizarea unui lot de 10 F-15E si este posibil ca acest sa fie doar inceputul.

Modernizarea are in vedere dotarea aparatelor cu radare AESA, prin inlocuirea radarului actual APG-70 cu radarul AESA produs de Raytheon, APG-82(V)1. Instalarea noilor radare va fi executata incepand cu trimestrul al treilea al anului viitor.

F-15 Strike Eagle

De asemenea, tot la capitolul modernizare F-15E se mai afla in vederile Pentagonului si inlocuirea/modificarea sistemului de sustinere a vietii, si modificarea anumitor frecvente radio, pentru a permite lucrul simultan a radarului si a sistemului de razboi electronic. Daca primele 10 aparate vor iesi cu bine din teste, este de asteptat ca o parte importanta a flotei de F-15 sa intre in acest program de modernizare.

 

Dar F-15E nu este singurul avion pe care Boeing il va moderniza.

B-1B Lancer va fi si el up-grad-at, tot compania americana, iar modernizare va cuprinde o noua  Integrated Battle Station (IBS), sub forma de kit, care are trei parti importante:

-Vertical Situation Display Unit, care are in vedere inlocuirea ecranelor vechi, alb-negru, cu displayuri moderne, color si multifunctionale

-Link 16

-Joint Range Extension Applications Protocol (JREAP) data link, cu link 16 pentru o mai buna corelare si schimb de informatii cu alte avioane sau sisteme.

Toate aceste modernizari vor fi facute doar prin istalarea IBS-ului, sub forma de kit, la bordul a noua avioane deocamdata.

B-1B Lancer

De asemenea B-1B Lancer mai beneficieaza si de o up-grad-are a sistemului sau radar, de aceasta data cu compania Northrop Grumman, care a livrat deja primele trei kituri.

Radarul de pe B-1B, AN/APQ-164, va fi dotat cu sistemul Radar Reliability and Maintainability Program (RMIP), despre care, responsabilul militar cu programul, maiorul Daniel P. Walters, spune urmatoarele: “this upgrade is projected to significantly enhance B-1 mission readiness”

Modificarile aduse includ, o noua antena de receptie si transmisie, un nou calculator si un pachete de softwere nou, totul pentru ca flota de B-1B Lancer sa fie gata de lupta in noile conditii tehnologice ale campului de lupta.

 

 

Sursa: defense-update

 

GeorgeGMT

V-22 „Osprey” si US Marine Corps

Standard

V-22 Osprey

Infanteria Marina Americana a finalizat investigatia privind accidentul din aprilie al V-22 Osprey. Rezultatul arat ca prabusirea apratului, de la o inaltimne de 17 metri, a avut loc pe fondul unei greseli de pilotaj.

Gresala, care a dus la prabusire, a consatat in rotirea aparatului, in timp ce se afla in zbor stationar, in acelasi timp cu vant din spate. Producatorul aparatului interzice o astfel de manevra. Din fericire ambii piloti au supravietuit.

Problema este ca desi V-22 are o rata a accidentlor sub media altor aparate, este in continuare destul de greu de pilotat si are o reputatie nu foarte roza, in ciuda faptului ca accidentele sunt destul de rare.

Cu toate acestera Infateria Marina nu vrea sa renunte la avantajele Osprey-ului si caut modalitati de al controla mai usor, in principiu prin dezvoltarea de noi programe de calculator care sa asiaste pilotul tot mai mult.

MV-22

La inceputul lui 2012 a intrat in dotare  si primul Block III. Acesta din urma are mai multe up-grad-uri, printre care se remarca: un radar mai bun, un contro al climatizari cabinei mai bun, sisteme anti-racheta mai performante si un ecran special montat in bord, cuplat cu un sistem de camere TV, care permite pilotiilor o mai buna vizibiliatate in jurul aparatului.

Aproximativ 160 de aparate V-22 Osprey sunt in dotare, marea majoritate fiind ale Infanteriei Marine, MV-22. Un alt utilizator important al V-22 este SOCOM (Special Operations Command), care foloseste o varianta usor modificata asub indicativul CV-22.

MV-22B folosi de Infanteria Marina este un aparat de 27 de tone, poate zbura cu 445km/h si are o autonomie de 3.5 ore. Poate de asemenea sa care 9 tone de incarcatura sau 32 de militari complet echipati, iar pretul per bucata bate undeva spre 120 milioane de dolari.

 

Sursa: strategypage

 

GeorgeGMT

China, Rusia si furtul de tehnologie intre prietenii

Standard

In ultimii 20 de ani China a fost un mare jucator pe piata importurilor de armament, mai ales pe relatia lor privilegiata cu Rusia si tehnologia ruseasca. Din acest punct de vedere putem chiar spune ca Armata Chineza este o alta Armata Rosie dotata la mana a doua. Dar in ultimii ani, in pofida cresterilor masive de buget dedicate apararii, importurile Chinei nu mai sunt ce au fost.

Su-27 originalul (foto: fsaircraft.ne )

J-11, varul chinezesc al Su-27 (Foto: www.king-titanium.com )

In prezent industria apararii proprie fiind principalul furnizor al Armatei Chineze. China, ca orice tara serioasa, face tot posibilul pentru a-si potenta propria industrie, in ideea de a putea produce singura cea mai mare gama din armamentul folosit. Acest heirupism chinez, nu mai de mult, obiectul glumelor si ironiilor, din vremea cand China putea cel mult sa fabrice clone, mai slabe ca originalele, dupa modele sovietice…Ei bine acele timpuri au murit, sau nici mult nu mai au.

In centrul dezvoltarii industriei militare chineze sta inca Rusia, cu voie sau fara voie! 🙂 Adica chinezii au pus ochii de mult pe tehnologia ruseasca si daca inainte timp se multumeau s-o copieze, acum incearca s-o dezvolte in modele proprii. Pana aici nimic deosebit, problemele apar din metodologia folosita, practic chinezii nu au nici mama nici tata, cand vine vorba de armament: cumpara si apoi copieaza, cu licenta sau fara, fura tehnologie, adica fac cam ce le trece lor prin cap, spre disperarea altora!

Cand spune “altora”, trebuie sa-i avem in vedere in primul rand pe rusi, principali “beneficiari” ai furtului chinez de tehnologie.

Astfel de ceva timp se desfasoara negocieri dure intre Moscova si Beijing, privind achizitionarea de catre cei din urma a 48 de Su-35 cu tractiune vectoriala. Rusii vor asigurari marite si exceptionale ca nu se vor trezi iar ca chinezii pun sublerul si rigla pe avioanele lor. Ar putea fi considerati paranoici, dar nu este asa: Su-27 este cel mai bun exemplu! China a cumparat cateva bucati, apoi apare pe piata J-11!

Ori J-11 este, si pentru cel mai putin avizat in ale aviatiei, o copie fidela a Su-27 rusesc. Rusii au protestat, au plecat acasa, dar tot cu buza umflata au ramas. Relatia dintre cele doua tarii este una de tip dragoste-ura de destul de mult timp, asa ca s-au impacat pana la urma.

Su-33, varianta pentru portavioan al Su-27, este un foarte bun exemplu! Initial China dorea sa cumpere cateva zeci de bucati, mai apoi s-au razgandit si au cerut…fix 2 bucati, cica pentru evaluare! Rusii au injurat zdravan si au transmis partenerului lor sa mai fure si de la alti! Auzi tu…pentru evaluare! Adica pentru evaluare si intrare in productie sub cine dracu stie ce denumire, cu “J” in fata! Rusnacii au spus: NIET!

HQ-9, sistem AA cu raza lunga, similar cu S-300 si Patriot, sistem pe care China il ofera si la export, este intradevar similar cu cele doua mentionate inainte, similar pana la furtul de tehnologie de la ambele tari si inglobarea lor in HQ-9. Dovezi nu sunt, da surse rusesti si americane se jura ca asa s-a intamplat.

S-300, de la mama lui (Foto: romanian.ruvr.ru )

HQ-9, se pare o coproductie ruso-americana, impotriva vointei celor doi coproducatori!

Foto: rpdefense.over-blog.com

Lucrurile se intampla cam asa: China cumpara cateva bucati, le…sublereste, adicalea le ia la puricat, electronica si radare mai ales, apoi dupa cativa ani apar copii chinezesti ale originalelor rusesti si nu numai…Problema Rusiei este ca are nevoie de piata chineza, asa ca nici prea dura nu poate sa fie, majoritatea acuzelor si loviturilor la picioare se dau pe sub masa. Seria de scandaluri si impacari este lunga si cel mai probabil va continua. Asa cum pana la urma se pare ca Rusia va livra Chinei Su-35, in urma unor acorduri speciale care sa protejeze cat de cat tehnologia ruseasca, numai ca astfel de acorduri au mai fost si altadata!

Occidentalii lupta cu duritate in fata haiduciei chinezesti, prin toate mijloacele si au mai reusit sa faca cate ceva, Rusia insa este principala victima a succesului industriei militare chineze, asa ca pana una alta “imprumutul “de tehnologie militara de la altii, este una dintre cele mai importante activitatii ale departamentelor de cercetare-dezvoltare ale Armatei Chineze!

Iar daca rusii pozeaza astazi in victime, sa ne aducem aminte modul in care industria lor militara s-a dezvoltat dupa 1945: furt masiv de tehnologie vestica! De la copierea directa si fara jena a B-29, pana la prima lor racheta functionala AA IR Atoll, copie a Sidewinder-ului american…

Ironia sortii, sau memoria istoriei. Altfel spus, pe rusi i-au cam ajuns blestemele vesticilor, cand sovieticii, bunicii actualilor rusi, le sparleau occidentalilor propria tehnologie. Stiti cum se spune: blestemul cade pe capul copiiilor si nepotiilor! 🙂 Si mod clar a cazut!

Sursa: strategypage