Arhive pe etichete: elicoptere de transport

K-MAX in Afganistan. Un robotel muncitor si util la…TO al omului

Standard

In urma testelor executate, Infanteria Marina a SUA a hotarat sa nu-l lase la vatra pe K-MAX, pana in 2013.

K-MAX este un unmanned cargo-carrying aircraft, adica un fel de elicopter-UAV, cu doua elice principale, fiecare rotindu-se in directii opuse, fara elice anti-cuplu. Acest elicopter este un robotel, care are ca principala sarcina  transportul pe calea aerului diverse chestii.

Pana acum cele doua K-MAX dislocate in Afganistan au deja la activ in jur de 525 de ore de zbor cu aproximativ 485 de aterizari-decolari. Capacitatea de transport este undeva in jur de 2.2 tone de marfa. Avantajul acestui tip de vehicul este dat de faptul ca poate aproviziona cu materiale necesare unitati avansate si izolate ale trupelor americane, cu riscuri zero pentru echipaj.

Sursa: defensetech

GeorgeGMT

Reclame

Flota de elicoptere militare a Romaniei

Standard

IAR 330 Puma Socat, nr.38

Tot romanu’ stie ca MiG-21 LanceR este la sfarsit de cariera, cu totii stim, inclusiv cei care nu au nici o pasiune deosebita pentru tehnica militara sau Armata, ca “batranul ” si foarte respectabilul LanceR, face ultimele zboruri, dintr-o cariera cu totul memorabilia.

Asta stim cu totii, am dezbatut, am oferit solutii, insa problema este mult mai profunda si mai dezastruoasa!

Nu numai MiG-21 LanceR mai are putin de trait, ci si alte elemente cheie ale sistemului militar romanesc, sunt aproape de nefiinta. Datorita obtuzitatii si nepasarii celor care ne-au condus pana acum, vom ajunge in situatia cu totul de negandit pentru orice natiune civilizata si cu respect de sine, ca principalele ramuri ale Sistemului National de Aparare, ramura militara, sa se prabuseasca brusc, toate odata si lasand Armata Romana descoperita, in acelasi timp, pe mai multe segmente.

Puma M, nr. 40

Puma L, MEDEVAC, nr.49

Nu vreau sa reiau aici discutile despre flota, sau autotunuri, despre rachetele antiaeriene S-75 care se apropie si ele de ultima suflare, impreuna cu SA-6 KUB, sau SA-8 OSA, de deja vajnicul si neoperationalul HAWK, etc, etc.

Nu! Acum vom arunca o privire asupra unei ramuri foart rar discutata in media, dar care este cu nimic mai importanta, in angrenajul defensiv si tactic al Armatei Romane – elicopterele militare!

Asadar Romania dispune de doua tipuri de elicoptere: IAR-316B Alouette, elicopter usor folosit astazi doar ca aeronava scoala, si IAR-330 Puma, in variantele L (clasic, de transport), MEDEVAC (SAR), M (modernizat) si, bineinteles, Puma SOCAT (de lupta antiblindaj), mandria noastra, cel mai performant elicopter romanesc. Pe varianta SOCAT s-a dezvoltat si Puma Naval, tot un Puma SOCAT, dar ceva mai modern si, evident, adaptat operarii de pe nave de lupta.

Dar cum stam in cazul flotilei de elicoptere? Se zboara, cate mai sunt operationale, si mai ales cat timp vom mai avea elicoptere?!

Aceste intrebari isi vor gasi unele raspunsuri in randurile de mai jos. Raspunsurile, asa cum am reusit sa facem rost de ele, nu sunt poate 100% complete si corecte, dar cam atat se poate afla astazi.

Astfel, repartizarea elicopterelor IAR-330 Puma in tara ar fi urmatoarea:

Escadrila 712 Elicoptere – Giarmata

Escadrila 713 Elicoptere SOCAT – Campia Turzii

Escadrila 862 Elelicoptere – MK

Escadrila 903 Elicoptere – Otopeni

Escadrila 904 Elicoptere SOCAT – Otopeni

Escadrila 952 Elicoptere SOCAT – Bacau

 Puma L, nr. 57

In ultima vreme au fost multe miscari de trupe, asa ca nu mai avem prea multe informatii pertinente, s-ar putea sa fi aparut ceva schimbari. Din cate stim acum, cele 7 SOCAT-uri de pe Otopeni sunt trase pe dreapta, nefunctionale, iar pe Campia Turzii si Bacau sunt cate 8 aparate.

In mod normal se stiau de 60 Pume active:

25 Pume aduse la standardul SOCAT (active 16), doua prabusite.
16 Pume aduse la standardul M
16 Pume L (varianta clasica)
Pume MEDEVAC SAR
Pume N – Grupul de Elicoptere al Fortelor Navale – aerodromul Tuzla
Pume operate de catre SRI (SA-330) – Otopeni

In cazul elicopterului IAR-316B Alouette, mai exista o escadrila pe Boboc (de scoala, formare si antrenament), dotata cu 5 aparate, cu numerele de inmatriculare 54, 57, 70, 118, 122 (113 este cel cazut zilele trecute langa Buzau).

Punctual:

1. – 5 IAR-316B operationale; 54, 57 si 70 au peste 30 ani vechime, celelalte au doar 25; sunt foarte bune ca elicoptere de antrenament, pentru ca sunt relativ simple, usoare si manevrabile, dar foarte vulnerabile la factorii meteo.

2. – 16 SOCAT active, 8 pe Bacau si 8 pe Campia Turzii; vechime intre 35 ani (SOCAT 06) si aprox. 23 ani (SOCAT 102), deci mult, spre foarte mult.

3. – Nici Puma si nici Alouette nu au degivrare pe pale, deci nu pot zbura in conditii de givraj mediu (puternic nici nu se pune problema…) – Puma clasic este un elicopter potrivit misiunilor executate ziua si noaptea in conditii meteo normale.

4. – 16 Puma L, dislocate pe Otopeni, MK, Giarmata si Bacau; vechime intre 35 ani (07) si aprox. 23 ani (103), deci mult…

5. – de zburat, se zboara ceva, dar de tras, nu de prea multe ori pe an – tragerile sunt mai mult cu tunul de bord si PRND, Spike mai putin, ca-s scumpe…

Intrebarile, ale caror raspunsuri le-ati citit mai sus, mi-au venit in minte, cand la BSDA 2012, am avut privilegiul sa stau la masa, dupa expozitie, cu cativa impatimiti in ale aviatiei militare si nu numai. Baietii doxa de carte si informatii pe acest domeniu, o adevarata desfatare sa-i asculti, insa fiecare cu ce-l doare!

SA-330, apartinand SRI, nr. 109

Asa ca am profitat de aceste cunostinte ale colegilor mei si am inceput sa-i intreb. Raspunsurile sunt, ca si in cazul aviatiei de vanatoare, dureroase. Se zboara putin, lipsa de kerosen, aeronavele sunt destul de vechi, unele fiind la limita resursei. Dar nu asta m-a socat, asta desi nu stiam, banuiam macar, socul a venit atunci cand s-a facut comparatie cu elicopterele care apartin Ministerului de Interne!

IAR 316, nr.122

Fratilor am ramas cu gura cascata! Nu numai ca baietii de la MI zboara, dar zboara de tocesc mansele aparatelor, cateodata sar de 300-350 de ore pe an, la limita suportabilitati personalului navigant, au elicoptere moderne, iar in cazul MI-8/17, s-au gasit resurse financiare pentru a fi trimise la revizie, in Ucraina, unde au facut un RK, li s-a prelungit resursa, etc.

Si asta in urma cu 2-3 ani, si este valabila, daca nu ma insel pentru toata flota de MI-8/17. Ori, ceea ce au facut cei de la MI este demn de toata lauda! Asa se face, iar faptul ca pilotii lor zboara mult peste norma, iarasi bravo lor, bine ca fac rost de bani, intrebarea este: ar trebui sa unim Ministerul Apararii cu cel de Interne?! Nu de alta, dar poate asa vom avea si Puma SOCAT revitalizata, vor avea si pilotii militari ore de zbor, trageri de lupta, etc.

Sigur aici imi veti spune ca MI participa si la actiuni de cautare-salvare, interventii la calamitati, bla, bla, bla. Da MApN-ul ce are?! Raie capreasca pe elicoptere?! De ce nu se baga si ei la asa ceva, de ce elicopterele MEDEVAC nu intra si ele, pe timp de pace, in circuitul ISU, ca pana acum nu am vazut prea multe elicoptere MEDEVAC sa transporte ranitii de la accidente!?

Puma M, nr.77, in hangarul de pe Otopeni

Din pacate, ca si in cazul altor ramuri ale Apararii, nici la elicoptere nu mai avem viata lunga! Inca avem destule, avem personal, mai avem o fabrica, insa este foarte clar ca in mai putin de 5-6 ani aparatele cu aripa rotativa ale MApN vor incepe usor, usor, sa ia drumul fierului vechi. Ce vine din urma, avem noi, gandit macar, daca nu pus in aplicare, ceva in loc?! Chiar este imposibil sa cumparam cate 1-2 elicoptere pe an?! Bineinteles ca nu este imposibil, timp inca mai avem, dar daca ar fi sa fac un pariu, as spune ca si in cazul flotei de elicoptere ne va astepta aceeasi soarta ca in cazul aviatiei de vanatoare: vor trage de ele pana in ultima clipa, iar atunci nu va mai trebui sa cheltuim banii pe doua elicoptere pe an, ci va trebui sa punem jos, imediat, sume colosale, pentru achizitia in bloc a multor aparate.

Si iarasi va incepe aceeasi discutie tampa si imbecila: da’ cate ne trebuie, da’ ce sa facem noi cu ele, ca suntem in NATO, da’ oare chiar ne trebuie elicoptere de transport militar si de atac, dar, dar, dar…si tot aceeasi specie de imbecili vor da raspunsurile: Nu, dom’ne, nu ne trebuie!

Aceeasi specie care  monopolizeaza astazi discutile despre multirol! Nu-i stiti?! Oooo, ba ii stiti foarte bine! Sunt “atotcunoscatorii” si “analistii”, care fac turul tembeliziunilor de stiri si-si dau cu parera despre toate alea, de la acceleratorul de particule din Elvetia, la avioane de vanatoare si geopolitica, la economie si cresterea natalitatii!

Sigur ii stiti, sunt aceeasi specie cu Monica Tatoiu, marele nostru geostrateg si analista de renume international, academician doctor inginer, pe mai multe specializari, incluzand aici fizica teoretica si caracteristicile stealth ale MiG-ului 21 LanceR, care isi da cu parerea despre absolut orice o intrebi. Din pacate, in vocabularul acestor oameni, cuvantul “nu stiu”, ori nu exista, ori sunt prea fitosi/snobi sa-l foloseasca!

Va trebui sa avem multa bafta sa scapam cu ceva avioane de vanatoare, pana la urma,  si o mana de elicoptere! Bafta am spus?! Nu bafta bre, ci noroc d’ala chioru’, din aceeasi colectie cu miracolul despartirii apelor Marii Rosii de catre Moise, cu tancurile Faraonului pe urmele sale.

Asadar, daca nu sunteti credinciosi… ar cam fi timpul sa devenit si va rugati!

Ne trebuie un miracol!

PS: Poate ar trebui sa punem si noi pe picioare o secta! Martorii din Urma ai Armatei Romane! Si sa propovaduim Apocalipsa ce va sa vina, numai ca noi, ca oameni seriosi si cu ceva carte, am spune adevarul!

Daca Armata Romana dispare, sau va deveni doar o forta de politie, numita/poreclita pompos armata, ei bine atunci, la un moment dat, cineva destept, cineva cu o armata adevarata, ne va intreba de sanatate!

Iar atunci va veni… Apocalipsa pentru neamul romanesc, incapabil sa-si apere pamantul si viitorul propriilor copii!

GeorgeGMT (cu ajutorul extrem de important al echipei www.aripi-argintii.ro)

Cititi si: “IAR S.A. Brasov – o situatie fara iesire?”

Bulgaria isi modernizeaza elicopterele cu Rusia

Standard

Cele doua tari au semnat un acord prin care elicopterele bulgaresti, de tip Mi-17(Mi-8) si Mi-24, sa fie modernizate in Bulgaria cu ajutorul rusiilor.

This agreement provides an opportunity to improve knowledge and skills of our specialists in repairs and modernization of aviation equipment. It will enable us to preserve the potential of our maintenance facilities and keep jobs for our technical personnel,” spune adjunctul ministrului apararii de la Sofia, Valentin Radev.

MI-17 bulgaresc. FOTO: Wiki

In acest moment armata bulgara are 4 elicoptere Mi-17 operationale si alte cateva, care necesita reparatii, puse la pastrare si se are in vedere modernizarea unui numar de 6 astfel de aparate si a unui numar necunoscut inca de Mi-24V.

MI-24V pe vremea cand inca mai zburau. FOTO: Wiki

In acest moment toate aeronavele Mi-24 sunt consemnate la sol, conform cu Wikipedia.

Sa fie acest contract un preambul pentru o viitoare cooperare in vederea modernizarii aeronavelor MIG-29?! Ca tot se plangea Bulgaria ca nu are bani de avioane noi…

 

sursa: Ria Novosti

 

Daca eu as fi Mos Craciun II

Standard

Daca eu as fi Mos Craciun ce as aduce Armatei Romane, in asa fel incat nu numai sa fie foarte moderna si puternica, dar procesul de dotare sa fie un bum extrordinar pentru intreaga economie romaneasca? Adica sa ne si dotam, iar in acelasi timp, sa devenim si o tara mai bogata?! Sa ne dotam la superlativ, dar pe banii lor, si cum noi suntem saraci, sa facem in asa fel incat ratele la armamentul cumparat sa fie mai mici decat taxele si impozitele platite  prin offset-ul realizat, incat sa avem si profit?!

Putem face o asa mare minune, ca dintr-o campanie de inarmare cum nu a fost alta pe pamantul Romaniei, sa ne alegem cu o superarmata, o supereconomie si cu o gramada de bani?! Bre stiu ca suna a reclama la jocuri tip Caritas, dar credeti-ma ca este atat de usor incat orice student  la finante de anul II, bine pregatit, stie raspunsul…

Sa va spun cum:

PARTEA I: BANII

Aici lucrurile sunt atat de simple incat nu prea am ce sa spun, altceva decat ce am scris de atatea ori! Raspunsul pentru gasirea fondurilor necesare dortarii la nivel de top a Armatei sta in doua cuvinte mari si late: CREDIT FURNIZOR!!!

Acest sistem de finantare obliga vanzatorul, producatorul armamentului, sa vina pe langa oferta propriuzisa de hardwere si cu o banca sau consortiu bancar care sa asigure finantare. Bineinteles ca se poate opta si pentru oferirea de garantii da catre statul-mama al constructorului pentru obtinerea de catre Romania a unui credit sindicalizat de pe piata libera la o dobanda egala practic cu dobanda la care se imprumuta tara-mama a furnizorului de armament.

Un exemplu in acest sens ar fi tancurile. Daca vom cumpara/coproduce tancuri germane, am putea primii un imprumut la o dobanda de maximum 2,5-3% in euro, Germania imprumutandu-se acum cateva luni cu sub 2% de piata libera. Si acesta este doar un exemplu. Practic problema finantarii nu poate fi pusa decat daca esti extrem de idiot sau politician roman. Sinonimia termenilor poate fi observata cu ochiul liber. Asadar avand banii asigurati mergem mai departe!

PARTEA aII-a: RAMBURSAREA RATELOR LA CREDITE SI DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI

Pai nici aceasta parte nu este foarte dificila. Cine zbiara ca Romania este saraca si nu-si poate permite sa cumpere…avioane, sa zicem este un biet idiot! Respectivul ar trebui de fapt sa spuna ca Romania este condusa de imbecili si de aceea nu-si permite nici avioane de lupta, nici autostrazi, nici industrie, nici un nivel de trai decent!

Pantru ca acesta este adevarul, lipsa banilor fiind un lait motiv, de la revolutie incoace, pentru incapacitatea si incompetenta clasei noastre politice!

Astfel, daca am fi si noi condusi de oameni normali problema banilor nu ar mai exsita. Lucrurile sunt foarte simple! Pentru fiecare producator de armament de la care Romania doreste sa cumpere ceva, se poate gasi o nisa economica pe care sa-l pui s-o dezvolte! Cati kilometri de autostrada credeti voi ca se pot face din 7-8 miliarde de euro, bani care ar trebui bagati numai in aviatie?! Probabil ca daca respectivii kilometri de autostrada ar fi construiti de un privat pe banii lui (parteneriat public-privat)… ar iesi destul de multi, undeva la 900-1000 km. Surplusul la PIB adus de o astfel de investitie ar fi serios si de lunga durata. Autostrazile sunt investiti multiplicatoare, care in 10 ani pot aduce la buget, prin taxe si impozite generate de afacerile deschise pe langa autostrada, de economiile facute de transportatori, de alte investiti conexe, etc, etc, de 4-5-6 ori bani investiti. Suna neverosimil?! Va asigur ca doar in limba romana suna asa. In germana, engleza, franceza suna…normal!

Bumul economic al Germaniei in anii “30 si cel al SUA in anii ”50 s-a bazat pe un program mare de constructie de autostrazi… Program care a dus ambele tari intr-un varf industrial nemaivazut.

Daca am dota armata la un nivel 20-25 miliarde euro in 10-15 ani, am avea din offset investiti echivalente in ramuri economice alese de noi. Offset-ul este reglementat la 80% din contract, de legea romana si la maximum 100% de UE, dar negocierile pe sub masa, in astfel de contracte, se pot face fara probleme.

Ganditi-va ce ar insemna o intrare de 10 miliarde de euro in dezvoltarea agriculturii eco si industriale! In exploatatii mari agricole, in depozite de unde produsele romanesti ar putea, in sfarsit, sa domine supermarket-urile, in irigatii, etc! Incercati sa va inchipuiti cum ar arata industria romaneasca daca s-ar injecta 7-8 miliarde numai in ramuri care aduc o prelucrare inalta a produselor, adica numai in industria inalt tehnologizata. Cum ar arata salariile intr-o industrie care ar produce in Romania bunuri de consum cu adaos mare de inteligenta!? Ce taxe si impozite si ce consum individual ar genera salarii decente in ramuri industrial inalt tehnologizate?!

Marele avantaj al timpurilor pe care le traim, pentru ca in orice lucru rau sta si un bine, este foamea foarte mare a tuturor producatorilor de armament. Peste tot se taie din buget in general, si din cele ale apararii in special, se micsoreaza comenzile, se intarzie livrarile, absolute peste tot. Acum chiar ca ar fi momentul sa intram puternic, pentru ca am avea o pozitie de negociere extreme de solida, acum ei sunt cu spatele la zid. Astfel am putea impune destul de punctual unde si catre ce ramura sa mearga preponderent sumele din offset.

Ceea ce propune SAAB, ar propune orice companie, numai sa-si vanda produsele, iar pe de alta parte si tarile mama ale producatorilor ar fi foarte interesate sa spijine o oferta cat mai buna. Au si ei locuri de munca de aparat, taxe de colectat, si pana la urma ar castiga bani frumosi intr-o vreme deloc prielnica afacerilor. De asemenea banii necesari nu ar fi problema noastra, ci a companiei furnizoare.

Cine plange crezand ca nu vom putea sa achitam ratele, sau ca plata acestora ne va seca bugetul…nu stie ce vorbeste! Investiti cu cap acesti bani ar avea rolul de multiplicatori masivi de PIB, multiplicatori de bunastare. Din taxele si impozitele colectate de pe urma lor Romania ar putea plati ce are de platit si i-ar ramane si profit.

Practic plata ratelor poate fi legata, asa cum a propus SAAB, de nivelul realizat al investitilor respective, de eficenta acelor investiti, adica de o serie de criterii de performanta, prinse in caietul de sarcini al licitatilor de achizitii. Adica: nu-ti faci planul de investitii, sau investitia ta nu intra in parametri economici negociati…nu pupi un leut!

Acum problema economica fiind rezolvata, haideti sa ne destrabalam!

Fortele Terestre

 

Leopard A2 A7, sau TR 150 Bizon II, daca am fi destepti

Leopard A2A6-7, integrat in industria romaneasca, practic o dezvoltare romaneasca pe baza tancului german                                                                                                          –  600 bucati

MLI2000, este obligatoriu sa avem o masina de lupta a infanteriei-600 bucati, in principiu tot cu germani

SAUR-3, asa cum se promite arata bine                                                  –800 de bucati

Artilerie autotractata. ATROM 155                                                          -250 de bucati

Sisteme AA cu raza lunga ASTER 15 si 30

Sisteme AA cu raza scurta si medie VL MICA

Dotarea cu sisteme UAV de la nivel de grupa in sus

Dotarea cu peste 2500 de autovehicule blindate si neblindate, construite in tara de tip Humvee

 

Fortele navale

 

Modernizarea celor doua fregate britanice strict pe rolul lor natural: vanatoarea de submarine rusesti.

Construirea in tara a inca doua fregate mari cu sistem AEGIS incorporat, cu caracteristici stealth, cele mai bune care sunt pe piata.

Construirea in tara a 6 corvete stealth dotate pentru lupta anti-nava si AA.

Construirea in tara a noi vanatoare de mine, nave auxiliare pentru flota.

4 submarine moderne

Submarin tip U 214 apartinand Coreeai de sud, „parcat” langa USS Nimitz

Nave noi cu caracteristici stealth pentru fortele de Dunare.

Elicoptere dedicate si avioane pentru Flota. 12-14 elicoptere in afara celor de la bordul navelor si o escadrila dedicata si specializata de avioane pentru atacul anti-nava si protectia flotei.

2 avioane de supraveghere maritime P-3 Orion sau echivalente.

Baterii de rachete anti-nava mobile cu lansare de pe tarm

Infiintarea a inca unui batalion al Infanteriei Marine.

 

Fortele Aeriene

 

Avioane

36 de aparate Eurofighter Typhoon Tranche III, cu radar AESA si tractiune vectorizata, dedicate in special supramatiei aeriene.

60 de aparate multirole F-16 50/52 sau Gripen E/F, as prefera Gripen E/F.

36-48 de avioane tip LCA trasonice si scoala produse local prin asociere.

8-10 Hercules C-130 J

10 C-27J Spartan pe langa cele 7 care au fost déjà comandate

2 sisteme AWACS

2-3 cisterne aeriene

 

Elicoptere

Reluare contractului pentru constructia in tara a unui elicopter de atac si comandarea lui in cel putin 60 de exemplare. AH-1 Z Viper ramane o variant ca si A-129 Mangusta.

                                                  AH-1 Z Viper

Inlocuirea elicopterelor de transport cu unele rezistente la tirul inamic, cel mai probabil UH-60 Black Hawk in numar de peste 80.

16-20 elicoptere grele de transport CH-53

CH-53

…………………………………….

In mod sigur fiecare dinte voi mai poate adauga cate ceva, poate avea diversi favoriti, insa un program croit in linii mari pe aceste cantitati ar necesita o suma care nu cred sa depaseasca 25 de miliarde de euro. Si chiar daca ar depasi, care sa fie problema atata timp cat fiecare leu cheltuit pe inarmare s-ar transforma in venituri si productivitate economica crescuta?!

Desi acest program poate parea o utopie desfid pe oricine sustine ca nu poate fi aplicat. Daca lasam la o parte vaicareala si ne uitam pe cifre, problema aparenta a dotarii foarte slabe a Armatei, ni se dezvaluie ca fiind de fapt o mare oportunitate de dezvoltare economica si de reindustrializare a tarii, de data aceasta pe baze economice solide si profitabile.