Istoria parasutismului X. Dupa 1990…

Dupa 1991 si „caderea” Uniunii Sovietice,  fortele aeropurtate au fost reorganizate astfel ca au ramas 4 divizii aeropurtate:

– Divizia 7 Garda de asalt aerian stabilita la Novorosiiyisk

-Divizia 76 Garda de asalt aerian stabilita la Pskov

-Divizia 98  Aeropurtata de Garda stabilita la Ivanovo

-Divizia 106 Aeropurtata de Garda stabilita la Tula

– Brigada 31 Aeropurtata de Garda stabilita la Ulyanovsk

-Regimentul 45 Recunoastere detasat la Kubinka

-Regimentul 1182 Artilerie de Garda

-Regimentul 38 de Transmisisiuni

-Centrul de instruire 242 al VDV aflat in Omsk

Brigada 11 de asalt aerian aflata in Districtul Militar Central (fostul district militar siberian ) si regimentul  56 de asalt aerian,  aflat in Districtul militar de sud (fostul district militar Caucazul de nord), sunt partial formate din unitati de infanterie.

A fost creat un institut militar al VDV,  denumit dupa generalul Margelov la Ryazan, unde se pregatesc viitorii subofiteri si ofiteri ai VDV si se experimenteaza tehnica pentru dotarea VDV . La mijlocul anilor “90 regimetul 345 Independent  a fost detasat la Gudauta,  in Georgia, pentru a controla zona unde se desfasura conflictul dintre Azerbaidjan si Armenia. Dupa incetarea conflictului, a fost  redenumit Regimentul 10 Indepedent de mentinere a pacii si a fost detasat la  paza bazei militare 50.

La inceputul anilor “90,  Pavel Graciov  Ministru al Apararii  din Rusia,  a vrut sa reorganizeze  aceste trupe in forte aeromobile,  dupa modelul celor vestice, dar  a constat ca o mare parte a unitatilor aferente VDV erau acum in fostele republici sovietice,  astfel ca proiectul a cazut. Apoi a izbucnit primul  razboi  si al doilea razboi din Cecenia unde unitati ale diviziilor 76 si 106 au participat. Militari din Divizia 106 au  arestati si judecati pentru ca au vandut armament  rebelilor .

 

 

Caporal Musat

Istoria parasutismului IX. Razboiul din Afganistan

Datorita relatarilor de pe front ale militarilor in termen, care constituiau baza fortei de interventie, frustrarile generate de servitutile razboiului, indoielile si stresul soldatilor s-au transmis treptat intregii populatii sovietice,  care a inceput sa priveasca cu alti ochi pretinsa legimitate a invaziei  „Noi suntem in Afghanistan pentru a sprijini acest popor prieten in lupta cu interesele capitaliste „,  citat dintr-un film ce a arata  lupta rusiilor cu afganii..

Acest lucru fusese posibil intrucat, profitand de mai extinsa  mediatizare a unor conflicte din lumea occidentala (Ciad,Liban, Insulele Malvine ),oficialitatile sovietice au intretinut o cenzura stricta asupra oricarei informatii venite de pe front, afirmand spre exemplu in 1983, ca pana la aceea data, armata nu ar fi avut  decat 6 morti si raniti, cand in realitate (asa cum se va afla ulterior)numai in cadrul armatei 40,  care regrupa 4 divizii, 5 brigazi, 3 regimente independente, precum si unitatile de sprijin aferente, se inregistrasera 6262 de morti si 9880 de raniti. Culmea este ca si peste 25 de ani tot asa incercau sa ascunda numarul luptatorilor rusi cazuti in Cecenia.

In disperare de cauza organele de decizie militara au hotarat sporirea efectivelor luptatoare,  prin angrenarea in actiune si a unor unitati care, desi valoroase,  erau specializate in  cu totul alt gen de misiuni, asa cum a fost cazul unitatilor si subunitatilor de cercetare. Initial, luptatorii acestora au operat  din ascunzatorile  situate pe inaltimile muntoase, unde deghizati in tarani se puteau misca nestingheriti, prin trecatorile din munti,  controland toate miscarile  insurgentilor. Ulterior au fost parasutate, la multi kilometri de obiectivele lor, tot mai multe grupuri de cercetare  care se deplasau numai pe timp de noapte,organizau ambuscade, iar ziua observau drumurile de infiltrare.

Rezultatele  actiunilor cercetasiilor au constituit in majoritatea situatiilor, reusite tactice incontestabile, dar fara urmari operationale majore, in derularea de ansamblu a conflictului. Cu exceptia imensului deserviciu pe care si l-au facut ei insisi trimitandu-si cercetasii in misiuni nespecifice, sovieticii s-au vazut in postura de a pierde razboiul informatiilor. In lipsa cercetasiilor in adancime,  ei au fost nevoiti sa se bazeze, pe cercetarea aeriana, pe interceptarea traficului radio si pe cercetarea  prin agenti. Aceste surse nu puteau insa sa furnizeze informatiile necesare in plan tactic, de cele mai multa ori sovieticii au esuat in incercarile de ai gasi pe mujahedini, sau au fost pusi in situatia  de a lovi  baze ale acestora la mult timp dupa ce fusesera deja parasite.  Si totusi sovieticii reuseau sa obtina si rezultate bune  in batalii mai importante, cum ar fi  cea mai dura actiune in care au participat trupe ale Regimentului 345 Aeropurtat Independent,  un regiment  devenit faimos datorita  luptatorilor sai darji.

Si iata  o pagina de istoria acestui regiment  in care au fost implicati luptatori din Compania 9, efectivul implicat fiind de 39 de oameni. Dar sa  facem o mica trecere in revista a situatiei si operatiunii in care au fost ei implicati. Astfel ca in octombrie si noiembrie  1987, generalul Boris Gromov, comandantul Armatei 40, a organizat Operatiunea MAGISTRAL, care avea ca scop eliberarea drumului dintre orasele Gardez si Khost ultimul fiind in apropierea granitei cu Pakistanul (o importanta sursa logistica  a mujahedinilor),  fiind si o baza aeriana pentru elicopterele de lupta si fiind asediat de insurgenti de mai multi ani, astfel ca aprovizionarea se facea numai pe cale aerului  si in acelasi timp ar fi fost si despresurat acest oras.  Au fost  pregatite importante efective pentru aceasta operatiune, dar rusii nu cunosteau  mai deloc pozitiile de  baza ale mujahedinilor, astfel ca au folosit un siretlic  din WW2 : parasutarea unor manechine,  care i-a atras pe insurgenti si astfel un avion de recunoastere a marcat  bazele lor . Operatiune a inceput prin lovituri aeriene si de artilerie, apoi infanteria mecanizata s-a desfasurat si drumul a fost deschis.   Dar pentru a asigura observarea drumului si controlul convoaielor,  a fost trimisa  Compania 9 pe un deal  denumit Cota 3234, la 7 ianuarie  1988  fiind debarcati din elicoptere.  Ei s-au apucat imediat sa isi asigure pozitiile,  prin saparea de transee si adaposturi,dar la orele 15.30 au fost atacati de mujahedini prin tir de RPG, tunuri fara recul si mortiere.  Parasutistii au cerut si asigurat date pentru foc de acoperire executat de artileria  lor  aflata  la distanta. Apoi tirul insurgentilor a scazut si rusii si-au dat seama ca va urma  un atac de infanterie,  care a si fost executat din doua directii, semn ca insurgentii erau bine pregatiti militar, probabil in Pakistan. Dar parasutistii au rezistat  si primului atac si celui de al doilea atac, din zorii zilei de 8 ianuarie iar mujahedinii s-au retras, dar probabil ca daca ar fi incercat un nou atac ar fi reusit, caci parasutistii aveau 6 morti si 28 de raniti si li se termina si munitia.  Estimarile facute din mai multe surse spun va mujahedinii erau in numar de 200-250, in mare parte luptatori dintr-o organizatie pakistaneza  „Berzele Negre”.   In urma acestei actiuni  2 dintre cei decedati au fost decorati post-mortem cu ordinul de Erou al URSS, iar restul cu ordinul Steaua Rosie .

Ca o alta mentiune,  Regimentul 345 a avut  282 misiuni,  in care a acumulat 1560 de zile de lupta in razboiul din Afghanistan. De asemenea  actiunea companiei  9 a fost si  transpusa in 2005  intr-un film  numit chiar  „9 ROTA ” . Compania 9  un film  ce a aratat  aproape de adevar situatia prin care au trecut tinerii luati in armata si cadrele de la parasutistii rusi.

Pentru armata sovietica devenise din ce in ce mai clar ca acest razboi -in ciuda victoriilor tactice inregistrate – nu puteafi castigat. Aidoma  americanilor  in Vietnam, ea a ignorat faptul ca un razboi de gherila este in primul rand  o competitie pe planul rezistentei psihice, al vointei nationale, o competitie in care victoria finala este determinata in mod hotarator de moral, de incapatanare si de dorinta de a supravietui .

La aceste capitole mujahedinii s-au dovedit net superiori sovieticiilor, in ciuda imenselor pierderi inregistrate: peste 1,3 milioane de morti; 5,5 milioane de afgani –o treime din populatia tarii dinainte de razboi – au fost siliti sa -si paraseasca tara ca refugiati, iar alte 2 milioane au migrat in interiorul tarii, din locurile de bastina.

Sovieticii au inregistrat peste 15000 de morti si disparuti, deasemenea au avut 469000de militari raniti sau incapacitati de imbolnaviri, in special hepatita si febra tifoida, adica peste 70 % din totalul efectivelor rulate  de-a lungul intregului razboi.

Pierderile in armament si tehnica de lupta au fost la fel de graitoare: 118 avioane, 333 elicoptere, 147 tancuri , 1.314 transportoare  blindate, 510 masini de geniu, 1.138 autostatii si puncte de comanda mobile si peste 11.000 camioane.

Un razboi pe care, din numeroase motive obiective sau subiective, liderii militari sovietici nu au avut abilitatea si putinta de a-l castiga. Un razboi care nu a facut decat sa intareasca o lectie veche de cand lumea: oricat de bine instruita, de bogata si de bine inzestrata ar fi o armata, nu poate invinge  in lupta daca nu este pregatita  psihologic, sustinuta moral si motivata pentru a castiga.

 

 

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

Istoria Parasutismului VIII-Invazia Afganistanului II

In primii 2 ani ai ocupatiei, rezistenta afgana a fost slaba, majoritatea misiunilor executate de sovietici limitandu-se doar la apararea propriilor cazarmi si a unor instalatii  de importanta majora,  precum si la executarea catorva incursiuni(patrulari agresive),destinate prevenirii si /sau reducerii fortei atacurilor pe care gherilele incepusera sa le desfasoare impotriva aeroporturilor de la Jalalabad si Kandahar.

De indata ce actiunile mujahedinilor au capatat amploare -fiind tot mai bine coordonate si beneficiind debun sprijin  logistic tot mai extins(inclusivprin dotarea cu sistemebde armament moderne), tactica utilizata de sovietici si-a dovedit carentele sporind, impresionant de mult,numarul pierderilor din randul propriilor luptatori. De fapt sovieticii nu au facut decat sa repete greselile americanilor din Vietnam, angrenand intr-un razboi neconventional unitati mecanizate si de tancuri pregatite pentru un cu totul  alt tip de razboi si dupa tactici toal inadecvate reliefului si principiilor luptei de antigherila.  Masa de blindate adusa de ei s-a dovedit aproape complet inutila, pentru ca tancurile, masinile de lupta si transportoarele nu au avut loc pentru a se desfasura.

In afara acestui fapt, majoritatea luptatorilor sovietici erau militari in termen si rezervisti, prea putin  motivati  sa duca  lupta cu un inamic mai intotdeauna nevazut, care se dovedea neindurator atunci cand ataca si care disparea inaintea ca orice riposta coordonata sa-l poata anihila. Tot mai multi luptatori sovietici ezitau sa-si paraseasca transportoarele -unde se simteau in siguranta-si doar rareori se angajau in lupte, preferand sa se bizuie  doar pe loviturile artileriei si aviatiei, de  multe ori imprecise si mai intotdeauna executate cu intarziere si fara efectul scontat asupra gherilei afgane. Aceasta refuza sa se conformeze tacticii de lupta  a armatei sovietice, evitand capcana atragerii sale intr-un razboi conventional.

Situatia devenind  tot mai  critica, incepand cu anul 1983, sovieticii au trecut la revizuirea intregii strategii de purtare a razboiului, apeland in acest sens la serviciile extinse ale unor unitati recunoscute pentru polivalenta si nivelul ridicat de instructie al efectivelor din subordine: trupe aeropurtate si aeromobile, precum si cele  Spetnaz. Din vechile unitati  nu au ramas decat doua brigazi mecanizate  independente si cateva  unitati de puscasi alpini, care dovedisera ca se adaptasera cel mai repede  la acest tip de conflict; dar era si normal pentru ca lupta se ducea mai mult pe un teren cunoscut si de ei -submontan si montan.

Actionand in legatura cu fortele elipurtate ale militiilor afgane promoscovite, trupele sovietice au trecut la atacul oraselor si satelor izolate, pe care mujahedinii le considerau sigure.  Drumurile de aprovizionare si itinerarile de infiltrare, erau ambuscate sau presarate cu mine lansate din elicopter, iar satele suspectate ca ar fi ajutat gherilele erau distruse. In multe  situatii  militarii Spetnaz-deghizati in luptatori mujahedini -au incendiat moschei si provizii de alimente, pentru a marii tensiunile  dintre factiunile de beligeranti mujahedini…

Detasamentele elipurtate erau debarcate adanc in spatele sau la flancurile pozitiilor detinute de mujahedini, pentru a-i izola, a le distruge bazele, a le taia liniile de comunicatie si a le bloca  drumurile de retragere. Fortele terestre desfasurau ofensiva pe pe directiile respective,  pentru a realiza jonctiunea cu trupele elipurtate, insa aceste de regula  nu erau debarcate mai departe de bataia artileriei  proprii, pentru  a putea  fi sprijinite  cu foc. O tactica similara a fost  intrebuintata si pentru a apararea propriilor  coloane: pichete  fixe de trupe, transportate cu elicopterele, erau introduse inaintea autovehiculelor de-a lungul traseului…

Totusi, nici aceste tactici nu au dat satisfactie pe deplin, intrucat sovieticii aveau prea putina infanterie usoara, urmare a imposibilitatii de a aduce noi si noi efective necesare  acoperirii nevoilor tot mai mari ale campului de lupta.

Desi la fel de violent si ditructiv, razboiul din Afghanistan  a fot limitat, prelungit si de uzura, deosebindu-se  de cel din Vietnam. In Vietnam efectivele americane au numarat peste 500.000 de militari, angajati in mai multe actiuni la esalon de divizie  si chiar superioare acesteia. Prin comparatie, in Afghanistan tara cu o suprafata  de cinci ori mai mare, efectivul sovieticilor a intre 90.000si 120.000 de militari chiar daca in cei 10 ani de razboi au fost rulati mai bine de 640.000 de oameni.

 

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

 

Istoria Parasutismului VII-Razboiul afgan. Invazia Afganistanului de catre sovietici.

Faza I-Invazia sovietica

Debutul interventiei URSS in Aghanistan a reprezentat o imagine  aproape in oglinda a derularii planului de invazie verificat in Cehoslovacia. Consilierii militari si membri KGB fusesra infiltrati in toate  structurile de comanda ale armatei afghan, cu mult timp inainte de invazie. Prezenta consilierilor, economici si militari, sovietici erau ceva obisnuit  inca din 1950, fiind sefi de proiect pentru numeroasele sosele si aeroporturi ce fusesera construite in toata tara.

In aprilie 1979, seful Directiei Superioare Politice a Armatei, generalul de armata A. A. Episev, s-a aflat in fruntea unei delegatii militari  care  a vizitat  Afghanistanul, pentru a evalua  situatia (acelasi Episev care efectuase o vizita similara in Cehoslovacia  inainte de invazia din 1968). In august 1979, generalul de armata I. G. Pavlovski , seful Statului Major al Fortelor Terestre si fostul comandant al fortei de invazie din1968, a condus 60 de ofiteri  intru-un tur de recunoastere  prin Afghanistan.

 

Din 8 pana pe 10 decembrie 1979, cu 14 zile inainte de invazie, trupe sovietice  cu destinatie speciala (Voiska  Spetialnovo Nazacenia -SPETNAZ ) si  subunitati  de infanterie mecanizata dotate cu BMP-uri, s-au desfasurat  la Bagram  (situat la nord de Kabul ) si Shindad  pentru a asigura aeroporturile si pentru a intercepta si a asigura soseaua  principala Salang si tunelul prin care trece aceasta. Intre 10 si 24 decembrie un batalion din cadrul Regimentului Aeropurtat 345 si o subunitate Spetnaz  s-au deplasat  la aeroportul international din  Kabul, situat la aproximativ 3 km de centrul orasului, dar fara armament greu si alte echipamente.  Invazia Afghanistanului a fost lansata in ajunul Craciunului, cand restul de trupe  din regimentul  345, sprijinite de subunitati  Spetnaz, au aterizat si asigurat aeroportul din Kabul, impreuna cu bazele fortelor aeriene de la Bagram, Shindad si Kandahar.

In cursul noptii  de 25 decembrie, a fost declansata o ofensiva in toata regula. Consilierii sovietici au scos din functiune tehnica si instalatiile militare, au blocat  salile de armament si au impiedicat o riposta afgana  militara organizata. Parasutistii i-au arestat pe membrii guvernului afgan, in timp ce subunitati Spetnaz au scos din functiune centrul militar de comunicatii, au ocupat Ministerul de Interne, statia radio din Kabul si alte puncte cheie. Subunitate de forte cu destinatie speciala, formata din cadre GRU, ALPHA grup si ZENITH grup, coordonata de generalul-maior V. S. Paputin din ministerul de interne, au esuat insa in incercarea de ocupare a palatului presedintelui Amin, situat in Darulaman.

Imediat insa doua companii Spetnaz, cu asistnta KGB si sprijinite si de  batalion de parasutisti,  au trecut la atacul in forta al palatului. Amin, familia sa, anturajul si garzile si-au pierdut viata in lupta ce urmat. Sovieticii au avut 25 de  morti, printre care si colonelul Baieronov din KGB, lovit de focul incrucisat al propriilor trupe.

Ulterior, forta de invazie, constituita  in principal din forte mecanizate ale armatei 40, a infrant cele cateva  cuiburi de rezistenta militara si a ocupat principalele orase, in timp ce guvernul sovietic a instalat la Kabul un regim promoscovit.

 

 

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

Istoria parasutismului V

Asa cum am  spus, URSS si-a folosit trupele aeropurtate in razboi ca rezerve si se pare ca aceste rezerve au fost destul de mari, caci in octombrie 1944 au inceput o noua reorganizare a acestor trupe,iar in decembrie acelasi an era infiintata Armata 9 Garda   avand in componenta sa 3 corpuri aeropurtate garda adica :

– Corpul Aeropurtat Garda  37 Svirsk,  condus de general-locotenent Mironov Pavel Vasilyevich ;  fiind format din 3 Divizii  de Puscasi de Garda  :98; 99; 103 .

-Corpul Aeropurtat  Garda 38, comandat de general- locotenent  Utvenko Alexander Ivanovich ; fiind format din 3 Divizii de Puscasi de Garda :104; 105; 106 .

– Corpul Aeropurtat  Garda 39, comandat de general-locotenent  Tikhonov Mikhail Fedorovich ; fiind si acesta format din 3 Divizii de Puscasi de Garda  :100; 107; 114 .

La scurt timp dupa terminarea razboiului, cartierul general al Armatei 9 Garda a intrat in compunerea   comandamentului Fortelor Aeropurtate  ce au fost scoase din  cadrul Fortelor Aeriene si integrate ca  arma a Ministerului Fortelor Armate ale URSS.

Crearea Fortelor Aeropurtate Sovietice   dupa „Marele Razboi de Eliberare a Patriei ” ( cum spun rusii),  s-a facut  ca urmare a eforturilor  unui alt mare general rus Vasili Filipovich Margelov , iar rusii  spun ca un in limbajul de jargon   abrevierea de VDV vine de la ” Voiska diadi VASI” adica „trupele unchiului VASYA” . Ca o paranteza si trupele de parasutisti romani,  aveau ca   denumire de jargon  „Bastanisti”, dupa numele marelui general BASTAN GRIGORE,  dar vom vorbi mai mult despre asta, intr -un  articol separat despre PARASUTISTII MILITARI  ROMANI.

Revenind la ursii nostrii,  in 1946 existau cele 3 corpuri mentionate mai sus si  s-au mai infiintat  inca 2 corpuri,  8 si 15 si reorganizate  pe 10 divizii dupa cum urmeaza :

-Corpul 8 Aeropurtat  format din  Diviziile 103 si 114  si  repartizat in Slutsk din  Republica socialista sovietica Belarus

-Corpul 15 Aeropurtat  format din Diviziile 76 si 104   plasate in Estonia .

-Corpul 37 Aeropurtat format din Diviziile 98 si 99 si repartizat in  Primorsky Kray /Vladivostok .

-Corpul 38 Aeropurtat format din Diviziile 105 si 106 repartizat in zona Tula, in apropiere de Moscova .

-Corpul 39 Aeropurtat  format din diviziile 100si 107 repartizat in Ucraina

In vara anului 1948, in iunie mai exact, au mai fost infiintate 5 divizii aeropurtate  care au fost alocate in componenta celor  5 Corpuri mentionate mai sus, astfel : Divizia 7, plasata in Lituania dar facand parte din Corpul 8; Divzia 11 plasata tot la Tula, in compunerea corpului 38; Divizia 13 plasata in zona Transbaikal si facand parte din Corpul 37; Divizia 21 in Estonia ca parte din Corpul 15;  Divizia 31 in Carpati ca parte a Corpului 39. La sfarsitul anului 1955 si inceputul anului 1956, au fost desfiintate Diviziile 11, 21, 100 si 114 si deasemenea toate cartierele generale ale corpurilor , astfel ca numarul diviziilor a scazut la 11. In Aprilie  1956  avioanele de transport au fost separate de Fortele Aeriene pentru VDV si astfel a aparut  Aviatia militara de transport a acestor trupe.  In 1959 au fost desfiintate Diviziile 31 si 107, dar in octombrie  1960  a fost infiintata Divizia 44 de formare a parasutistilor. In 1964 aceste trupe se subordonau direct Ministerului Apararii.  De fapt aceste trupe sunt la fel de importante  ca si Fortele de Aparare strategica  cu rachete si  Fortele spatiale.

Unitati ale celor doua Divizii Aeropurtate  7 si 31 au fost implicate in interventia dura a URSS in Ungaria  in 1956,  iar mai apoi in 1968,  Divizia 7 Aeropurtata alaturi de cei din GRU a fost implicata in Invazia Cehoslovaciei  si aici vom face  o descriere a  acestei misiuni  a parasutistilor  sovietici in aceasta operatiune.

 

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

 

Istoria Parasutismului, partea III-a

Parasutisti in Armata Rosie in timpul WW2

In februarie 1936, o divizie de vanatori (14 000 oameni) a fost aerotransportata  de la Moscova laVladivostok, intregul sau armament si materialele fiind „ancorate” sub avioane, inaugurandu-se astfel si epoca viitoarelor manevre transcontinentale de mare amploare. In acelasi an, in timpul manevrelor  de la Minsk, 1 200 de parasutisti impreuna cu 150 mitraliere  si 18 tunuri, urmati de 3000 de infanteristi  aerotransportati,  au fost parasutati,  respectiv debarcati, la peste170 km in spatele  liniei de contact, indeplinindu-si totodata si misiunile incredintate in cadrul aplicatiei de catre generalul Kamaliuk. In 1937 noi manevre aeropurtate au fost desfasurate in zona  regiunilor  Moscova, Transcaucazia si Asia Centrala. In anul 1938 au fost infiintate inca 4 brigazi aeropurtate, ridicand  la 6  numarul total  al acestora, Brigazile 201, 202, 203, 204, 211, 212 si 214. Anul  1939 a consemnat  prima angajare efectiva in lupta,  in cadrul unui razboi,  a unei mari unitati tactice aeropurtate. Este vorba de Brigada 212 Aeropurtata Sovietica  destinata sa participe, impreuna cu alte forte, in Manciuria, la respingerea fortelor japoneze.

Destituire maresalului Tuhacevskiin 1937 si inceperea  bine cunoscutelor  epurari ordonate de Stalin, care au decapitat pur si simplu  corpul superior  de comanda  al Armatei Rosii, a marcat  sfarsitul suprematiei sovietice in domeniu, precum si apusul unei perioade de stralucire  in dezvoltarea  trupelor aeropurtate, pe care URSS nu o va reedita niciodata. Experienta sovietica  ramane o buna baza de referinta pentru tot ceea ce inseamna trecut, prezent dar si viitor in dezvoltarea  celor doua  valente specifice  acestor trupe: cea de trupe specializate destinate executarii  unor misiuni de mai mica anvergura  cu un inalt risc si caracter neconventional, dar cu implicatii  cel mai adesea  la nivel strategic.

Revenind la 1937, se pune intrebarea: sa nu fi avut Stalin  nici o intentie in legatura cu „opera” inceputa de Tuhacevski? Cum acest dictator nu-si prezenta  niciodata planurile,  multi au crezut ca nici nu le avea. GRESIT ! Asa cum  avea sa aprecieze Robert Conquest  nu era decat „o  greseala tipica de intelectuali flecari „. Este clar ca, in perioada  premergatoare  izbucnirii  WW 2, Stalin se pregatea  pentru un razboi ofensiv, desfasurat sub forma  unei mari campanii  ideologice  eliberatoare.  Si cum trupele aeropurtate  sunt destinate  prin excelenta  ofensivei,  sau in cel mai rau caz executarii sau sprijinirii unor reactii  ofensive ale apararii (contraatacuri,contralovituri), rezulta ca Stalin era preocupat de munca depusa de Tuhacevski.  O astfel de idee a sustinut si scriitorul Victor Suvorov (pseudonim) fost ofier GRU.

In 1939, Stalin a desfiintat bazele si formatiunile de partizani (instruite de ofiteri GRU), menite sa actioneze  pe propriul teritoriu, iar in locul acestora  a infiintat  noi subunitati aeropurtate  (de desant). Stalin, nu numai ca nu a micsorat  numarul unitatilor  aeropurtate, ci le-a marit astfel ca existau 10 corpuri pentru desant aeopurtat  in iulie 1941; in aprilie 1941 a ordonat  intrarea in dispozitivul de lupta, in secret  a cinci corpuri  de armata de desant aerian  infiintate in raioanele vestice  ale URSS. Toate  aceste corpuri au fost dislocate in paduri sau in terenuri greu accesibile, departe de privirile curiosilor: Corpurile 4 si 5 puteau fi folosite, fara o alta redislocare, impotriva Germaniei, Corpul 3  impotriva Romaniei, iar Corpurile 1 si 2, deasemenea fara nici o alta redislocare,   fie impotriva acelorasi tari, fie impotriva Cehoslovaciei sau Austriei,  in scopul taierii  magistralelor petroliere  ce duceau  din Romania in Germania.

Studiera documentelor  privind trupele sovietice  de desant aerian  a scos   la vedere si un alt aspect interesant: fiecare comandant al unei unitati de desant  aerian (in special incepand cu gradul de colonel ) avea  in  imediata sa apropiere un soldat  sau sergent de origine  germana, sofer, agent de legatura sau simpla ordonanta . Nu se stie  care era era situatia  cu cunoasterea limbii romane  in brigazile 5, 6 si 212,  din cadrul Corpului 3 desant  aerian, dislocat  la Odessa ( comandat de  generalul-maior  V.A. Glazunov), dar se presupune ca nu era o problema, mai ales dupa  realitatea frontaliera  din 1940, Bucovina  si Basarabia fiind  in URSS  dupa acel pact   jefuitor.

La 21 iunie 1941 comandantii armatelor sovietice nu se gandeau  la un razboi de aparare  si in consecinta  toata pregatirea lor s-a dovedit inutila; intr-un razboi  defensiv nu trebuie sa  lansezi unitati in spatele inamicului, mult mai simplu este  ca  la retragere  sa lasi in paduri  detasamente de partizani.

Aceasta anticipare gresita  a caracterului viitorului razboi  explica de ce sovieticii au avut putine preocupari  in dezvoltarea laturii speciale  a misiunilor aeropurtate, foarte multe din aspectele  acesteia fiind transferate  ofensivei ideologice,  sub forma careia urma  a fi desfasurata intraga activitate  de propaganda  ce ar fi trbuit sa insoteasca  „marsul eliberator” al Armatei Rosii.

Desi  nu erau aeropurtate, primele formatiuni  si unitati  sovietice  destinate  executarii unor misiuni speciale,  au fost  pregatite inca de la crearea  lor sa lupte  „cu frontul rasturnat”, adica sa lupte cu un inamic  potential aflat dincolo de frontire, si sa supravegheze si la nevoie sa anihileze  orice dezordine  sau opozitie din interiorul  statului. Evident, avem  de -a face cu o reactie a regimurilor  totalitare care au simtit  intotdeauna nevoia sa  sa aiba si unitati „discrete ” formate din soldati de incredere,   din punct de vedere al simpatiilor politice, pentru executarea unor misiuni „delicate” ce nu ar fi putut fi  incredintate  unitatilor regulate. La inceput menirea unor astfel de trupe a fost  aceea de a conseva monopolul  minoritatii bolsevice in domeniul puterii politice.  Acest fapt  a fost cu pregnanta  pus in evidenta,  atunci cand trupele  CEKA  au ocupat Kronstadtul  in martie 1921, ele constituind  baza  fortei de asalt  cat si integralitatea  grupurilor de mitraliori  dispusi in spatele fortei de asalt , ce aveau  drept unica misiune, ”prevenirea  retragerilor sau dezertarilor „.   Unitatile speciale  ce activasera sub  directia CEKA  in timpul razboiului civil, au fost mai tarziu  constituite ca  unitati de sine  independente,  subordonate  statului  sub diferite  titulaturi: GPU, OGPU,  GUGV/NKVD. Tendinta  de a forma unitati de elita,  plecand de la diferite  categorii de forte specializate  deja existente,  a fost evidenta  la mjlocul anului 1919, cand structura separata  din cadrul trupelor CEKA  denumita   „Detasamentul pentru scopuri speciale ” a fost constituita  conform unei rezolutii  a Comitetului Central.  Astfel in timp ce partidul era angajat in „cea de a doua revolutie”  din anii 1920, adica in procesul de industrializare  si colectivizare,  existau  deja cateva categorii  de forte specializate, subordonate   securitatii statului, aflate in organica  Trupelor de Frontiera  sau  Trupelor Ministerului de Interne,  fie constituite  in „detasamente  pentru scopuri speciale ”  independente, asa cum era „Divizia Dzerjinski” din cadrul OGPU.

Acestea au fost folosite  cu destula generozitate  pentru misiuni delicate dintre cele mai diverse  mergand de la impulsionarea  colectivizarii si expropierea  taranilor  imbogatiti,  pana la  operatii  antigherila  indreptate  impotriva rebelilor Basmak  din asia Centrala,  sau recucerirea Krasnovodskului in iunie 1931, care fusese cucerit  de rebeli  cu o luna inainte.  Tacticile  si dotarea speciala  le-au  asigurat acestor categorii  de trupe  un anume  ascedent  in fata unitatilor  Armatei Rosii, mai ales atunci  cand autoritatea  partidului  era pusa  in pericol  intr-o anume regiune.

 

 

Tuhacevski, artizanul crearii si dezvoltarii trupelor aeropurtate  sovietice in perioada interbelica, a fost si cel ce a  impus conceptul  de „ofensiva continua”. In viziunea  acestuia marsul triumfator  al Armatei Rosii  trebuia sincronizat cu actiunile proletariatului ridicat  la lupta in tarile  „eliberate” . Trupele aeropurtate, actionand  in fata  armatei,  aveau misiunea  de a-si angaja batalioanele cu „destinatie speciala ” pentru realizarea legaturii cu „muncitorii insurgenti „, concomitent cu atacarea  elementelor de comanda  ale inamicului  si distrugerea  unor resurse de aprovizionare ale acestuia.

Oprima „repetitie generala ”  pentru acest scenariu  s-a dorit a fi implicarea sovieticilor  in razboiul civil spaniol (1936- 1939), eveniment ce avea sa ofere  una din primele dovezi referitoare  la rolul unui serviciu militar de informatii -in speta GRU – in organizarea si  conducerea  unor operatii speciale  in afara granitelor tarii. Sarcina lui Jan Berzin (pana atunci sef al GRU),  a fost acea de a sprijinii cauza republicanilor  prin consultanta militara, blindate si tehnica de aviatie, tinand totusi in rezerva o forta  de elita formata din ofiterisi soldati cu care la nevoie  trebuia sa mentina cu orice pret  controlul asupra  Madridului, apreciat drept  „punct-cheie ”  al influentei URSS intr-o viitoare Spanie comunista. In acest scop, in URSS fusesera puse bazele unei divizii aeropurtate,Divizia  35 Desant Aerian, incadrata cu numerosi voluntari spanioli din randul carora  unii au fost decorati in timpul razboiului, precum locotenentul Ruben Ibarruri , fiul viitorului secretar general al Partidului Comunist  Spaniol, bine cunoscuta Dolores Ibarruri.

In afara acestor misiuni, Berzin a furnizat si ofiteri de comanda /consultanta  grupurilor spaniole  de comando si gherila,  care actionau in spatele fortelor nationaliste. Unul dintre acesti  ofiteri, colonelul Constantin Rokosovski, avea sa  devina ulterior, maresal al al Uniunii Sovietice si ceva mai tarziu, ministru polonez al apararii. Berzin,  mai putin norocos, a impartasit  soarta lui Tuhacevski  care chemat la Moscova in iunie  1937, a disparut curand  dupa aceea, victima a „marii epurari”.  Omologul sau de la NKVD, Orlov, cel care  avusese grija  sa mentina in anturajul lui Berzin o vasta retea  de informatori proprii, a fugit pentru mai multa siguranta in Vest, un an mai tarziu.

 

VA URMA

CaporalMusat

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

 

 

Istoria Parasutismului, partea aII-a. Valul Sovietic

In perioada primelor incercari americane se afla in SUA, inca din 1925  si capitanul sovietic SERGHEI MINOV, trimis in misiune oficiala  de seful Fortelor Aeriene Sovietice, generalul Jacob Alksnis.( Cum se spune meseria se fura, nu se invata). Spectator asiduu al tuturor mitingurilor de parasutism  si admirator sincer al  ideilor lui Mitchell , el a propus , la intoarcerea in tara, o serie de iniatitive  ce s-au dovedit  de foarte bun augur  pentru viitorul trupelor aeropurtate sovietice .  Ideea infiintarii  cluburilor  de parasutism sportiv  pentru tineri a fost agreata inclusiv de Stalin, deasemenea generalul TUHACEVSKI,  seful statului major general ,  a fost  intru totul de acord cu  infiintarea si dezvoltarea  trupelor de parasutisti  si a celor aerotransportate, iar parasuta  a fost impusa  obligatoriu ca parte a echipamentului personal al pilotilor si echipajelor aeronavelor militare. Din acel moment  initiativa  schimbarilor din  domeniul razboiului,  ca raspuns la dezvoltarea aviatiei si trupelor aeropurtate  si folosirea lor in  campul de lupta,  a fost pentru  o perioada de timp  in mana sovieticilor .

In 1930  in timpul manevrelor  de la sud de Moscova locotenuntul Moskovskia  si un grup de 10 parasutisti, au impresionat arbitrii  din cadrul aplicatiei prin indrazneala  unei actiuni in care, benefiiciind de  efectul surprinderii, au atacat si  au scos din lupta  un  punct de comanda al unui corp de armata  langa Voronej . Probabil ca de aici apare si ziua de 2 august 1930 ca zi  de  infiintare si sarbatorire  a  Zilei PARASUTISTILOR MILITARI sovietici/rusi.

In 1931 generalul Alksnis a creat un  detasament experimental la Krasnogvardeisk, in apropiere de de Leningrad, compus din din infanteristi si autovehicule  blindate destinate transportului  pe calea aerului. Imediat dupa acea a fost creat Detasamentul 4 motorizat, avand  in compunere blindate usoare prevazute  a fi „parasutate ” ?! din avioane TB 3.

Tupolev TB-3 prototip

In 1933 o scoala de instructori-parasutisti a fost creata la Tusino, in apropiere de Moscova , pentru asigurarea  cadrelor de baza  necesare dezvoltarii  parasutismului sportiv ce atinsese cote impresionante  in cadrul asociatiilor „Ossoaviatkin”, destinate practicarii  sporturilor aeriene  de catre tineri sub  „obladuirea ” NKVD si GRU. In  1935  existau deja mai mult de 1000 de turnuri de parasutism si peste  800 000 de tineri inscrisi pentru ca peste numai un an ,in 1936, numarul acestora sa atinga 1 406 000. Astfel, in aceste conditii, n-ar trebui sa mire pe nimeni afirmatia ca  inainte de inceperea celui  de-al Doilea Razboi Mondial  URSS avea aproximativ de 200 de ori  mai multi parasutisti decat toate tarile lumii la un loc, inclusiv Germania. Deci cine se pregatea de razboi  cel mai mult Germania sau URSS? in cadrul unui asa zis club de parasutism sportiv de langa Kiev, se instruiau  sub patronajul Razvedupr -GRU  serviciul de informatii si contrainformatii militare al armatei; pe atunci  pentru unitati de recunoastere si  misiuni speciale chiar si tactici teroriste, (partizani) barbati dar si femei.In cursul manevrelelor ce au  avut loc, aceste unitati  de recunoastere/cercetare   au fost lansate in „spatele inamicului” unde intreprindeau si misiuni speciale de  distrugere a unor puncte de comanda , sedii, centre si linii de comunicatii.

Unul din obiectivele  liniilor de comunicatii erau podurile cu cale ferata ,dar aceste poduri erau  bine pazite astfel ca inginerii Armatei Rosii si cei din GRU  au inventat si produs o mina, probabil magnetica, ce era pusa cu kilometri distanta inainte de pod si cand trecea trenul era „ridicata” de acesta, iar la trecerea pe pod exploda. Inca din  1932,in apropiere de Kiev, Leningrad, Moscova si in Extremul Orient, fusesera  create mai multe batalioane de parasutisti pentru ca un an mai tarziu, in 1933, sa apara si BRIGADA 3 AVIATIE CU DESTINATIE  SPECIALA, prima brigada de aeropurtata sovietica.

Pana in 1934 parasutarile se efectuau din avioane de bombardament modificate sumar, cum a fost cazul cvadrimotorului G-2, varianta a bombardierului Tupolev  ANT-6,in care erau nevoiti, inainte de salt, sa iasa pe o usita laterala aflata in imediata apropiere a  aripilor, dupa care ajutandu-se de  o serie de manere  special montate pe fuzelaj sa escaladeze aripile de unde se lansau in cadere libera  la semnalul instructurolui. Acest procedeu primitiv  de parasirea a bordului  aeronavelor,  a fost treptat abandonat o data cu introducerea unor avioane  de transport  specializate; cvadrimotorul TB-3 intrat in serviciu  incepand cu  1934, dispunea de  de 6 usi(trape), destinate lansarii parasutistilor, (poze  vezi wikipedia TB-3).

Tupolev TB-3

Exercitiile de desantare  a fortelor  au continuat in anul 1934, atunci cand in Bielorusia  au fost debarcati 900 de militari simultan cu lansarea  in regiunea Leningradului, a unei brigazi aeriene speciale si a mai multor alte unitati terestre. ” Brigada Aeriana Speciala pentru Debarcare ” a fost una din primele mari unitati aeropurtate cu specialitate de interarme,  fiind compusa dintr-un batalion de parasutisti, un batalion motomecanizat, un  divizion de artilerie si mai multesubunitati de  diferite arme sau forte speciale (GRU) .

In septembrie 1935 in timpul manevrelor  din regiunea Kiev, in prezenta a catorva  sute de ofiteri occidentali, 30 de avioane TB-3 au lansat 1200 de parasutisti  deasupra unui camp de aviatie, urmati la putin timp de debarcarea a peste 2500 de infanteristi  impreuna cu armamentul aferent. Un al 3-lea val de transport  a debarcat munitiile si celelalte materiale  militare, impreuna cu intraga artilerie usoara din organica unitatilor.

in pofida acestei veritabile demonstratii de forta, regulamentul sovietic de lupta a trupelor in campanie mentiona operatiile aeropurtate  ca reprezentand doar un „mijloc eficace pentru dezorganizarea  conducerii si actiunilor inamicului in spatele frontului „, fara a li se conferi in mod explicit si alte valente operationale, asa cum dealtfel aveau sa-si le demonstreze cu ocazia  amplelor manevre  la care vor fi chemate  sa participe in mod constant. Cu alte cuvinte, era vorba de de o veritabila doctrina operationala  specifica unor subunitati sau unitati de misiuni speciale, aplicabila  de aceasta dat unor divizii, dupa cum vom vedea mai tarziu, chiar unor corpuri (de armata) de desant aerian .

Cu toate acestea „Manualul Trupelor Aeropurtate” a reprezentat primul regulament si totodata prima tentativa oficiala de elaborare a unei doctrine  de intrebuintare in lupta  a trupelor aeropurtate din acea vreme, oricum avansata fata de conceptiile similare  ale timpurilor respective.  Seria incercarilor sovietice nu avea sa se opreasca aici.

sursa: cartea FORTELE SPECIALE scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

sursa poze: Wikipedia

 

CaporalMusat