Arhive pe etichete: ungaria si servicile secrete romanesti

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (12)

Standard

Actiunile defetiste si denigratoare, desfasurate perpetuu de catre Ungaria impotriva Romaniei, aveau ca scop diminuarea capacitatii de rezistenta fata de revendicarile maghiare si discreditarea tarii ori a persoanelor care o reprezentau in relatiile internationale.

Asemenea actiuni se materializau in raspandirea continua de stiri si zvonuri false ori de interpretari tendentioase favorabile tezelor revizioniste, in ponegrirea, calomnierea si defaimarea conducatorilor romani ori a altor personalitati care se pronuntau impotriva manifestarilor revendicative si nationaliste, precum si in alte fapte de natura a provoca panica sau deprimare, ori de a face posibila slabirea sau infrangerea rezistentei morale a natiunii, inclusiv a cetatenilor de etnie maghiara care nu agreau ideile idiotilor revizionisti.

In acest sens, rapoartele SSI, Sigurantei si Biroului 2, contin o ampla cazuistica, din care vom infatisa cu titlu exemplificativ, doar o mica parte, dar informatiile detinute de catre aceste Servicii, demonstreaza un singur lucru –aveau agentura la nivel inalt, la Budapesta, Roma si chiar Berlin! Romania, se indrepta cu pasi rapizi spre Dictatul de la Viena, desi Serviciile romanesti au incercat din rasputeri sa zadarniceasca acest lucru, asa cum vom vedea intr-un articol viitor, insa contextul politic si militar al tarii, era…sumbru.

In prima jumatate a anului 1939, din cercurile legatiei ungare de la Bucuresti, a fost raspandita stirea ca Ungaria va sustine in fata Angliei si Frantei, ca numai atunci va fi pace durabila in Europa, cand Romania va ceda Ungariei, Transilvania. Tot in aceasta perioada, Legatia a initiat raspandirea versiunii ca ministrul de externe ungar, contele Csaky Istvan, cu ocazia vizitei sale la Roma, ar fi obtinut de la Mussolini asigurarea unui sprijin efectiv pentru revendicarile maghiare!

Mai mult decat atat, in luna mai 1940, a fost raspandita stirea ca in cel mult 3-4 saptamani, ocuparea Transilvaniei va fi un fapt implinit. Se preciza ca intre guvernele dinBerlinsi Budapesta s-ar fi stabilit o intelegere deplina si s-ar fi desemnat, de comun acord, viitorii demnitari alesi dintre ungurii si germanii din Transilvania.

Intorcandu-se de la Budapesta la Targu-Mures, farmacistul E.Osvath, a facut urmatoarele “dezvaluiri” Biroului 2, referitoare la starea de spirit si intentiile cercurilor politice ungare: “Intregul popor al Ungariei, atat cel de la orase, cat si cel de la sate, in special tineretul, este pregatit pentru un conflict armat intre Ungaria si Romania. Guvernul ungar va face uz de toate mijloacele pentru a inarma populatia minoritara dinRomania. Semnalul de pauza al postului de radio din Budapesta este interpretat in scolile din Ungaria prin urmatorul text: Magyarok! Erdely fele elore!” (Unguri!Inainte spre Ardeal!) Ei, ca sa vezi! Ii manca rau spinarea, poate ar fi fost mai bine sa “vina” –asa poate s-ar fi rezolvat odata pentru totdeauna problema “Ungariei Mari”, dar, in realitate, Ungaria nu se incumeta sa recurga la folosirea armelor pentru satisfacerea revendicarilor teritoriale, deoarece stia foarte bine ca n-are nicio sansa de a invinge Armata Romana. Mai mult decat atat, cand au incercat sa zangane armele la granita cu Romania, unde concentrasera importante efective militare, chiar violand spatiul aerian romanesc, Armata Romana a ripostat imediat, dandu-le una peste bot, asa cum vom vedea in acest articol!

Stirea cu privire la ocuparea Transilvaniei neadeverindu-se si neproducand efectul scontat, a fost lansata alta din care reiesea ca Ducele si Ciano ar fi incercat sa convinga pe primul ministru Teleky ca, in interesul mentinerii linistei in sectorul danubian, sa amane solutionarea revizuirii tratatelor si ca i-ar fi facut urmatoarele declaratii susceptibile de a fi interpretate ca promisiuni:

-Italia, apreciaza ca linistea in bazinul dunarean este o conditie pentru a preveni si impiedica orice incercare sovietica de imixtiune in acest sector;

-guvernul de la Budapesta, trebuie sa inteleaga ca actualmente se impune o ameliorare, cel putin formala, a relatiilor cu guvernul de la Bucuresti, dat fiind ca orice conflict dintre Ungaria si Romania, ar putea fi exploatat de sovietici;

-guvernul italian va sti sa aprecieze atitudinea pacifista a Budapestei (mda, ei erau cei mai mari pacifisti!);

-Italia si Ungaria, trebuie sa fie patrunse de convingerea de a duce o politica proprie, conforma intereselor speciale, iar amicitia italo-ungara nu trebuie sa sufere influenta nici unei puteri, fie chiar a Germaniei (o minciuna tipic ungureasca! Ungaria, de fapt, n-a miscat nimic fara acceptul Germaniei).

Constienti de faptul ca nu pot lupta cu Armata Romana, militarii unguri, cu acceptul si incurajarea mai marilor lor de la Buda, au trecut la provocare de incidente la frontiera –un alt aspect al actiunilor revizioniste ungare- inainte de odiosul Dictat de la Viena, care a constituit nu numai un atentat la suveranitatea si integritatea teritoriala a Romaniei, ci si la principiile si institutiile dreptului international (asa cum se arata in “Annuaire de la Commission du Droit International” din anul 1958 –despre care Ungaria nici macar nu pomeneste, fiindca s-ar duce dracului toate visele ei de marire, natiune, s.a.m.d, iar autonomistii autohtoni, inregimentati in UDMR si celelalte partide si partidute maghiare, nici macar n-au auzit de asa ceva –aceasta sentinta, sub aparenta legalitatii, este un adevarat act de agresiune. SENTINTA (Dictatul, de fapt!), ESTE NULA “AB IGNITIO”. Acest fapt a fost expres stipulat si in tratatul de pace de la Paris, din 10 februarie 1947, dintre Romania si Natiunile Unite -paragraful 2 al articolului prim- si RECUNOSCUT OFICIALDE CATRE UNGARIA. Ei, cum va place asta jigodiilor autonomiste si revizioniste? Cu siguranta, nu va place!).

Iata doar cateva dintre incidentele armate provocate de catre militarii unguri, la granita comuna, asa cum apar ele in informarile Sigurantei si cele ale Biroului 2 al MStM:

-in seara zilei de 4 iulie 1940, unitati militare ungare au atacat succesiv cu focuri de arma pichetele romanesti nr. 73/74/75, de la marginea padurii din dreptul comunei Sanislau. Datorita faptului ca atacul s-a produs prin surprindere, granicerii romani s-au retras, ulterior, primind ajutoare, pichetele au fost recuperate dupa o ora –atacatorii unguri au inregistrat victime, cel putin 3 dintre ei s-au dus sa-si intalneasca stramosii huni;

-in ziua de 5 iulie 1940, orele 10, a fost atacat de catre patrulele ungare pichetul nr.72, asezat la marginea padurii Urziceni. Granicerii romani au ripostat rapid, agresorii retragandu-se, avand cel putin 4 raniti;

-in ziua de 6 iulie 1940, la orele 4, un grup de aproximativ zece soldati unguri au atacat cu focuri de arma pichetul nr.70. Granicerii romani ripostand, atacatorii s-au retras rapid. In aceeasi zi, seara, pichetul nr.80 a fost tinta focurilor de arma trase de o formatie militara ungara de aproximativ 30 de soldati. Focul a durat 30 de minute, granicerii romani ramanand pe pozitii pana cand au primit ajutor de la posturile de jandarmi din zona –atacatorii unguri dand bir cu fugiti;

-in noaptea de 7 spre 8 iulie 1940, pichetele de graniceri de la Iratos si Variasul Mic, au fost atacate cu focuri de arma si grenade, fara a se inregistra victime;

-in noaptea de 13 spre 14 iulie 1940, granicerii unguri au atacat cu focuri de arma si grenade pichetul de graniceri Dorobanti, din sectorul Arad. Schimbul de focuri a durat 30 de minute, doi graniceri romani fiind raniti;

-in zilele de 27 si 28 august 1940, avioane maghiare au violat spatiul aerian roman, cu intentia de a arunca manifeste cu continut dusmanos, revizionist, pe teritoriul Transilvaniei, si probabil, sa bombardeze aeroportul civil din Satu Mare. Au fugit rapid cand aviatia de vanatoare romana, s-a ridicat la interceptare (mari eroi si ungurii astia. O mare natiune de eroi, fara nicio indoiala!).

De asemenea, legatia ungara a contribuit la actiunea de denigrare a Romaniei si prin dirijarea indirecta a atacurilor pornite din oficinele revizioniste din Ungaria, sau prin influentarea fruntasilor nationalitatii maghiare in a crea dificultati guvernului roman (seamana cu ceea ce face astazi, UDMR! Politica santajului, a amenintarilor si intimidarii. Recent, Kelemen Hunor, a declarat, ca o amenintare la adresa Guvernului condus de Victor Ponta, inevitabile “tensiuni” in Transilvania cu consecinte politice grave. Hai, nu zau, musiu Hun-or! Chiar asa!? Ai dreptate intr-o singura privinta –consecinte politice vor fi cu siguranta la adresa voastra, a politicienilor maghiari, fiindca sunteti sub dominatia spaimei. Spaima de a nu mai intra la guvernare. BRAVO VOUA, SIC! In realitate, bai cretinule, romanii si ungurii n-au nimic de impartit, convietuind foarte bine pe acelasi pamant romanesc, iar de vina pentru tot ceea ce se-ntampla astazi, sunteti doar voi, politicienii maghiari si chiar unii dintre cei romani. Borbelica s-a cam “dus”, poate ai norocul sa te “duci” si tu, Hun-ore!) cu ocazia elaborarii statutului nationalitatilor conlocuitoare si a altor acte normative. Diplomatii unguri au actionat intens, folosind aceasta metoda si in domeniul informativ, conform datelor detinute de catre SSI si Siguranta.

In cercurile revizioniste din Cluj a circulat stirea ca functionarul Maurer Bela de la Legatia ungara din Bucuresti, a primit de la Status-ul catolic din Cluj suma de 50000 de lei pentru redactarea unei brosuri destinata discreditarii arhiepiscopului catolic Cisar, ca fiind un adversar al unitatii ungare (inaltul prelat nu era de acord cu revizionismul, fiind un om integru si un adevarat slujitor al Bisericii. Arhiepiscopul Alexandru Th. Cisar, nascut si educat la Bucuresti, a slujit cu devotament Biserica, si nu revizionismul maghiar, fiind chiar decorat de catre Guvernul roman, pe data de 7 iunie 1928, cu Marea Cruce a Ordinului “Coroana Romaniei”, ceea ce spune multe despre cine a fost, ce a facut si mai ales, care-i tari i-a fost devotata, acest om. Cinste lui! Ca urmare, trebuia compromis, dar actiunea n-a reusit din vina, Sigurantei!).

Cercurile oficiale din Budapesta, in sustinerea tezelor revizioniste, incercau sa acrediteze calomnia caRomanianu avea o lege organica, asa cum s-ar fi angajat Al.Vaida laParis, in anul 1919. Propagandistii unguri, faceau mare zgomot in legatura cu legislatia tarii noastre (astazi se numeste imixtiune in treburile interne! Si Guvernul actual de la Buda, condus de Orb(e)an, este “tare ingrijorat” de ceea ce se intampla la UMF Targu-Mures si de “pericolul” in care se afla minoritatea maghiara din Ardeal…Mai, mai…Ciudat insa cum niciun politician roman nu riposteaza si nu ia atitudine, la marlaniile trogloditului asta!). Ei sustineau ca legile romanesti, erau in asa fel redactate incat acorda guvernului posibilitatea de a se eschiva de la obligatiile asumate prin tratatele internationale. Se lansau tot felul de minciuni, pentru a se crea impresia falsa ca ungurii dinRomaniaar avea mai putine drepturi decat ceilalti cetateni romani: “politica romaneasca foloseste fata de nationalitatile conlocuitoare procedee balcanice si le ataca nu numai la radacinile lor culturale, ci si economice” (teza asta, parca ne este cunoscuta si astazi!!!).

Aceste calomnii proferate in mod repetat de catre contele Bethlen Istvan si de alti revizionisti maghiari, au revoltat inclusiv pe cetatenii romani de origine maghiara, credinciosi sentimentului onoarei, demnitatii si respectului fata de adevar –oameni onesti, care n-aveau nimic de impartit cu romanii (cinste lor! Si astazi, etnicii maghiari care isi vad de treaba lor, respectand Constitutia tarii, legile si organizarea administrativ-teritoriala a statului roman, merita respectul si consideratia noastra). Unul dintre acestia a fost N.Fenyes care, plin de nedumerire si indignare la minciunile despre maghiarii din Romania, intreba autoritatile de la Buda: “Doar nu-i aseaza pe tarani pe tronuri infocate si doar nu-i incoroneaza cu coroane de fier inrosite in foc, silindu-i pe ceilalti tarani sa manance din carnea fripta a celor schingiuiti astfel? Pe cine a aruncat in sclavie perpetua sau temporara? Cati unguri a spanzurat? Cati oameni a intemnitat pentru exprimarea ideilor prin presa? Cate condamnari la inchisoare cu anii a pronuntat asupra vreunui maghiar pentru lese-natiune? Cati unguri a executat pentru impartirea de manifeste? Cati unguri a expulzat pentru exprimarea opiniei? Cate ziare unguresti a oprit sa apara? Ori toate acestea nu le considerati drept sisteme balcanice, ci “generozitati” specifice nationale unguresti?” Elocvente cuvinte, onest om, ceea ce a atras asupra sa furia nemernicilor revizionisti, sarlatanii de la Buda!

Pentru nemernicii aia, un raspuns mai caustic nici nu se putea concepe. Prin aceste intrebari se evocau de fapt procedeele inumane folosite de statul ungar pentru pedepsirea faptuitorilor si reprimarea cu cruzime a celor ce nu erau de acord cu visul Ungariei Mari.

Un alt aspect care a atras atentia Serviciilor romanesti, a fost necunoasterea voita sau nu, a limbii romane de catre functionary ai statului roman de nationalitate maghiara, dar si refuzul acestora de a comunica in limba oficiala a statului –LIMBA ROMANA! Astfel, intr-un raport al Sigurantei din luna aprilie 1940 se arata: “Lengyel, preotul plasii Frumoasa din judetul Ciuc, desi era functionar de 20 de ani, nu cunostea limba romana in masura necesara indeplinirii atributiilor. In aceeasi situatie se mai gaseau: Benkes, seful serviciului administrativ de la Prefectura judetului Ciuc; Mayer Ion, secretarul plasii centrale din judetul Ciuc, si multi altii. Si astazi se intampla acest fenomen! Multi functionari ai statului roman, de etnie unguri, habar n-au sa vorbeasca limba romana, ori o vorbesc stalcit si ca vai de ea, ori pur si simplu refuza sa o vorbeasca. In presa, apar nenumarate cazuri cand romani (din zona sau nu) aflati cu treaba la Prefecturi si Primarii conduse de catre membrii ai UDMR si ai altor partide maghiare, au fost batjocoriti, nebagati in seama, ori trimisi sa invete…limba maghiara. Aceasta este pe fata, o sfidare din partea acelor functionari, incalcand statutul functionarului public, drepturile cetateanului si Constitutia tarii. De ce sunt tolerate? Din complicitate, frica, dezinteres si nepasare, fata de binele tuturor cetatenilor acestei tari!

 

 

 

WW

 

 

 

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (11)

Standard

  Ungaria, era interesata (conform datelor SSI si Sigurantei) si in ceea ce priveste evidenta si organizarea ungurilor dinRomania, acestea subordonandu-se aceluiasi scop: REVIZIONISMUL. In Transilvania si Banat, ele erau aduse la indeplinire de emisari de la Budapesta, ajutati de catre agentii Legatiei ungare de la Bucuresti. Din anul 1939, Legatia a extins la ordinul Budapestei, aceste masuri si asupra ungurilor din Bucuresti si din celelalte regiuni ale tarii (probabil ca nu vroiau sa se piarda “vigoarea, puterea si unitatea” marii natiuni maghiare!!!).

Pentru a nu atrage atentia Serviciilor romanesti (nu stiau bietii de ei ca acestea erau deja “atente”!), executarea acestor actiuni a fost incredintata preotilor si invatatorilor (astazi, Tokes, tot din randul preotimii provine. Mare “slujitor” al Domnului, este panglicarul asta! Pai mare, cum nu, avand din partea statului ungar, asa-zisul –Premiu pentru Fidelitate, obtinut in 1999). Se dorea sa se creeze impresia falsa ca ar fi vorba despre niste simple si inofensive activitati misionare sau culturale. “Enigma” a fost rapid dezlegata de catre Siguranta, aceasta afland prin agentura proprie (precum cea condusa de catre preotul maghiar, GL –un om deosebit care vorbea la perfectie limba romana, erudit si pasionat de Istoria Romanilor. A disparut in anii prigoanei sovietice, ca multi agenti de valoare ai vechilor organe de informatii romanesti, neavand nici macar dreptul la o cruce…Dumnezeu sa-i odihneasca acolo unde se afla, fiindca acesti oameni chiar merita, facandu-si cum au stiut si au putut mai bine, DATORIA fata de TARA si NEAM. CINSTE LOR!), ceea ce se ascundea in spatele pretinselor activitati misionare sau culturale. Pentru a ne edifica asupra misionarilor si culturalizarii, iata ce scria intr-un raport, preotul GL: “Am venit in Bucuresti ca preot de rit reformat al tineretului. Chiar din primele zile mi s-a cerut sa ma ocup de o noua problema: organizarea comunitatii ungare din nordul Bucurestiului, unde, pana atunci, nu se desfasurase nici un fel de activitate “misionara”.

Initial, aceasta activitate a constat in intocmirea unei evidente a tuturor familiilor formate din maghiari, fie ele chiar si mixte. Dupa ce am inscris pe lista peste 50 de familii, am inchiriat o sala mare unde am inceput “serviciul divin”. La prima slujba religioasa au participat numai cinci persoane, dar cu timpul, au venit mai multi, asa ca, in general, numarul participantilor la serviciul religios era de cel putin 40-50 de persoane. Bineanteles, membrii din personalul Legatiei participau de fiecare data la “slujbe”, cerandu-mi permanent o evidenta clara, cu nume si adrese, a credinciosilor participanti, din partea de nord a Bucurestiului.”

In continuare, autorul raportului infatiseaza dificultatile pe care le intampina cu cei 60 de copiii de cult reformat, care aveau obligatia scolara de a frecventa cursurile duminicale. Astfel, pentru a determina pe cat mai multi copiii sa participle la cursurile duminicale erau antrenate si alte persoane. Astfel, au intrat in actiune 26 de asa-zisi “invatatori tineri” (lista cu numele si ocupatia lor adevarata, a fost furnizata prompt Sigurantei, dar oare, indoctrinarea bietilor copiii cu idei revizioniste, era cumva o forma de educare si civilizare!?). Acesti “invatatori”, erau insa meseriasi sau comercianti, care din dispozitia Legatiei isi sacrificau duminica de la orele 9 la 13, desfasurand o activitate “patriotica” (multi nici nu stiau ce fac de fapt, crezand ca participa la mentinerea obiceiurilor, limbii si traditiilor maghiare –deci, cu alte cuvinte, erau robotei utili pentru revizionismul ungar, manipulati de catre agentii Legatiei de la Bucuresti. Si astazi, exista semnale ca in bisericile maghiare din Har-Cov, au loc “slujbe speciale”, unde se evoca trecutul glorios al maghiarimii, inoculandu-se de catre preotii tineri, in general, ideile autonomiste si cele ale apartenentei “istorice” la Ungaria Mare. Probabil, ca este vorba de culturalizare, absolut inofensiva statului roman. Culturalizare, model hungarist, depasit si anacronic  astazi, in context european. Dar, cuvintele pot face mai mult rau decat armele!).

Preotul GL, se “plangea” Legatiei maghiare din Bucuresti ca n-are o sala care sa fie destinata muncii cu tineretul. Ca urmare, grija Legatiei a fost de a construi o “Casa a tineretului”, incepand colectarea de fonduri in acest sens (pana la data informarii, reusisera sa stranga suma de 12000 de lei, care a fost data preotului GL. Acesta insa “a stiut” ce sa faca cu acesti bani, lucrarile fiind amanate si iar amanate, din motive lesne de inteles. Asa era “jocul”, iar desfasurarea lui, era atent monitorizata de catre Siguranta dar si SSI –pe linie externa, fiindca o parte din fonduri veneau de la Buda. Despre aceste fonduri destinate inclusiv DEZMEMBRARII ROMANIEI, vom vorbi pe larg! SSI si Siguranta, nu s-au sfiit sa faca “disparute” mare parte din aceste fonduri, cu atat mai mult cu cat luau de la…inamic. Bravo lor!).

“Culturalizarea” nu se facea la intamplare, totul desfasurandu-se dupa un program strict, pe care Siguranta il cunostea foarte bine. Existau in Bucuresti, patru grupe de tineret, fiecare grupa avea programul ei propriu. In fiecare luna se organiza o conferinta pentru toate cele patru grupe. Cu aceasta ocazie, tinerii primeau “acelasi crez in diferite probleme importante”. Fiecare grupa se intrunea de doua ori pe saptamana. Una dintre intruniri era consacrata “religiei”, iar cealalta “autoinstruirii”. Scopul declarat al acestor activitati in randul tineretului era de a organiza o asociatie sportiva de gimnastica si a determina tineretul sa faca sport. Scopul nedeclarat era de a instrui tineretul in spiritul ideilor revizionismului maghiar.

Intr-un studiu din iulie 1940, efectuat in comun de catre toate Serviciile romanesti (SSI, Biroul 2 si Siguranta. Buni analisti aveau aceste Servicii, foarte buni!), pe baza informatiilor detinute, se concluziona ca, actiunea de organizare a populatiei ungare si de potentare a spiritului revizionist in toate straturile populatiei ungare din Romania, era dirijata de guvernul maghiar prin asa-numitul “Guvern al Ardealului”, al carui sef era subsecretarul de stat, Pataky Kalman (desi oficial, acesta nu exista, agentii SSI au reusit sa afle, TOTUL despre acest asa-zis “guvern”!). Toate ministerele aveau oficii speciale care erau subordonate acestui “guvern” acoperit ca o sectie de propaganda pe langa Presedintia Consiliului de Ministri. Pataky, era secondat de secretarul general Pap Jozef, fost prefect de Cluj si de Sulyok Stokinger Istvan, fost deputat in parlamentul roman, emigrat in Ungaria de unde conducea propaganda antiromaneasca prin nenumarate publicatii. Colabora intens cu acest “guvern”, si baronul Aczel Ede, despre care am vorbit intr-un articol anterior. O jigodie patentata, acest baronas!

Activitatea in randurile tineretului ungar dinRomania, a continuat si dupa Dictatul de la Viena (la fel si supravegherea Serviciilor romanesti!). Asa, de pilda, pe la jumatatea anului 1941, Nagy Laszlo, ministrul ungur la Bucuresti, a dat dispozitii conducatorilor comunitatii ungurilor dinRomania, sa accelereze organizarea tineretului, considerand rezultatele de pana atunci “nesatisfacatoare”. Sic!

Asa cum mentionam mai sus, sa aruncam o privire asupra finantarii de catre Budapesta a activitatii de dezmembrare a Romaniei, mentionand faptul ca fondurile alocate erau imense, nefacandu-se nicio economie cand venea vorba de atingerea telurilor revizioniste.

Aceasta activitate era sustinuta cu bani proveniti atat din fondurile puse la dispozitia legatiei ungare de la Bucuresti de catre guvernul ungar, cat si din fondurile constituite prin contributia obligatorie a majoritatii maghiarilor (fie ei cetateni romani, maghiari ori din diaspora), de la care erau colectate sume banesti destinate atat inarmarii Ungariei, cat si finantarii actiunii subversive in Romania.

Dintr-un raport informativ al Sigurantei, datat mai 1939, rezulta ca, in urma instructiunilor primite de la Budapesta, legatia a reorganizat actiunea de colectare dispunand ca sumele alocate acestui scop sa fie depuse la sediile Bancii maghiare din Oradea, Brasov si Timisoara. Si pentru a stimula populatia maghiara, insuficient receptiva la apelurile Budapestei, sa contribuie la formarea fondului de inarmare a Ungariei, functionarii legatiei s-au angajat sa doneze lunar, pentru acest fond, salariul pe doua zile, pe o durata nedeterminata.

Nemultumirea autoritatilor ungare de la Budapesta fata de lipsa de solicitudine a ungurilor din Romania s-a exteriorizat prin suprimarea a numeroase subventii acordate prin legatie diferitelor societati si institutii maghiare. Mare parte din fonduri, nu mai puteau fi gasite…nicicum, Legatia de la Bucuresti nestiind ce s-a intamplat cu acesti bani, si mai ales, unde au ajuns ei. Sic!

In luna august 1939 s-a aflat de catre Siguranta, ca se lanseaza noi liste de subscriptie, care circulau clandestine, pentru colectarea fondului destinat inarmarii Ungariei. Se aprecia ca preotii reformati din Bucuresti (mari slujitori ai intereselor Ungariei, reformatii astia. Ca si Tokes&Co, dealtfel!), Nagy Toges Ernest si Szigethy Bela, ar fi contribuit cu cate 10000 de lei fiecare, la constituirea acestui fond.

In luna aprilie 1940, la legatie a avut loc o consfatuire intre ministrul Bardossy Laszlo si preotii Nagy Toges Ernest, Horvath Alexandru si Lorincz Geza (si bineanteles, agentii Sigurantei, care nu puteau lipsi de la marea consfatuire!), toti din Bucuresti, cu care ocazie s-au stabilit modalitatile de colectare a noi fonduri de care legatia avea absoluta nevoie pentru a putea face fata cheltuielilor efectuate cu propaganda revizionista si intretinerea serviciilor speciale ale acesteia. S-a hotarat ca preotii si invatatorii sa intensifice operatiile de colectare sub forma camuflata de “cotizatii” culturale si bisericesti, urmand sa se ceara si concursul Comunitatii nationale a ungurilor din Romania, cu care, eventual, trebuia sa se imparta sumele.

In luna mai 1940, contele Banffy Miklos, a dat un ordin circular prin care a dispus ca toti ungurii care furnizau materiale statului roman sa subscrie din beneficiul realizat o anumita cota pentru “Fondul Maghiar” (Magyar a Magyarert). Rezultatele insa n-au fost pe masura asteptarilor jigodiilor revizioniste, deoarece cainii de paza ai Romaniei si-au facut treaba, sumele stranse diminuandu-se de la luna la luna.

Spre exemplu, cuantumul sumelor colectate in perioada februarie-martie 1940 pentru acest fond, conform informarii trimise la Budapesta de catre consulatele maghiare din Transilvania, era mai redus decat cel al sumelor colectate in aceeasi perioada a anului 1939. Daca in februarie-martie 1939 fusese colectata suma de 800000 de lei, in aceeasi perioada a anului 1940 se stransesera abia 300000 de lei. Deci, cu alte cuvinte, UN ESEC RASUNATOR al javrelor revizioniste!

In capitolul urmator, ne vom ocupa de actiunile defetiste si defaimatoare la adresa Romaniei, precum si de provocarile la care erau supusi frecvent granicerii romani, organizate si desfasurate bineanteles, de catre “civilizatorii” unguri!

 

 

WW