Arhive pe etichete: spoinaj

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (8)

Standard

In aceasta parte a “Razboiului Nevazut” ne vom ocupa de Mihnea-voda, un personaj controversat, ale carui fapte i-au atras apelativul de “cel Rau”.

In primavara anului 1508, Radu cel Mare, domnul Tarii Romanesti a incetat pe neasteptate din viata. Fratele sau Vladut, fiind prea tanar, nu putea fi ales domn.

Pentru a nu lasa timp nici craiului Vladislav al Ungariei, nici turcilor sa se amestece in treburile interne ale tarii si sa impuna alegerea unui domn care sa le fie supus, boierii au ales degraba domn pe Mihnea, fiul armasului Dracea din Manesti, care, “prin firea sa mai semeata, se parea ca va fi cel mai viteaz aparator al tarii”. Se parea, dar boierii s-au inselat amarnic, fiindca “semetia” lui Mihnea nu se intemeia pe un fond psihologic care caracterizeaza un om drept, darz si curajos, ci izvora din setea nemarginita de putere, viclenie, porniri criminale si sadism, ascunse in spatele unui sentiment permanent de teama, bolnavicios, dus pana la absurd, fata de toti si tot ce-l inconjoara. Insa atunci cand acest sentiment i-a disparut iar increderea in puterea si viclenia sa i-a crescut, adevarata fire a lui Mihnea a iesit la iveala in toata “semetia” ei. Si asta n-a durat prea mult, fiindca la putin timp dupa urcarea pe tron, datorita faptelor comise sub imboldul detinerii puterii absolute, adevaratele sale porniri, care numai crestinesti nu erau, s-au revarsat asupra boierilor si a poporului, atragandu-i pe buna dreptate, numele de “cel Rau”. Pentru multi dintre boieri si nu numai, a fost insa prea tarziu!

Prima grija pe care Mihnea a manifestat-o dupa urcarea pe tron a fost aceea de a aduce la indeplinire testamentul tatalui sau, care, dupa cum povesteste Alexandru Odobescu, pe patul de moarte, i-ar fi soptit: “Fatul meu!…Fii inima viteaza! Nu te lasa!…Fii stalp teapan casei noastre si nu ingadui sa caza biata mosie pamanteasca pe mana oltenilor, p-a Basarabestilor –trasni-i-ar Domnul din senin! C-asa avem noi lasat cu blastem din mosi-stramosi; pace si ragaz sa n-avem cu neamul lor cel urgisit…De-ti va da Domnul-Dumnezeu putere si tarie, sa nu cruti, sa n-aibi mila, ca nici pe tine nimeni nu va avea mila cand te vor vedea infrant si ticait…Mana mea s-a muiat…nu mai poate ridica buzduganul asta, vechiul meu tovaras, bunul meu prieten…Ia-l acuma tu in mainile tale si proasca sa faci, cand vei izbi cu dansul in dusmanii nostri…Sa n-aibi mila!”.

Acest testament, din pacate, nu avea sa aduca decat necazuri noului domn al Tarii Romanesti. Imediat dupa moartea armasului Dracea si avand proaspata in memorie porunca primita, Mihnea a gandit ca la inceput este mai indicata folosirea vicleniei decat a buzduganului. De aceea, in momentul impartirii dregatoriilor a afisat o ipocrita bunavointa fata de vornicul Parvu Basarab, numindu-i fii in diferite functii. Pe Ilie l-a investit mare-comis si i-a promis ca-l va cununa; lui Neagu i-a lasat vatasia de vanatori, iar pe cel mai mic, pe Dragomir, l-a luat printre copiii sai din casa. Un plan diabolic, bine gandit si bine organizat, cu sprijinul unor oameni apropiati? Cu siguranta, DA! Fiindca, avandu-i pe toti aproape, Mihnea putea sa-i lichideze cu usurinta la momentul oportun. Si acesta, n-avea sa intarzie prea mult!

Primul care a cazut victima ambitiilor criminale ale lui Mihnea, a fost Ilie, chiar in ziua cununiei sale, cu Ilinca, fiica spatarului Radu din Albesti –cununie efectuata conform promisiunii, chiar de catre domnitor. Dupa terminarea ospatului si a nuntii care a avut loc la curtea domneasca, noaptea tarziu, oaspetii si mesenii s-au retras la casele lor. Abia se stinsese candela in camera tinerilor casatoriti, “cand niste talhari, patrunzand pe furis intr-acel cuib de fericire, sugruma in pat pe Ilie si luara cu sine trupul mortului, pe mireasa lesinata si toate giuvaerurile ce erau risipite prin odaie”. Erau oare acestia niste simpli talhari pusi pe jaf, asa cum se intalneau des in acele vremuri? Cu siguranta, NU! Modul lor de actiune, specific talharilor, asa ar arata –un jaf, insa faptul ca ei au venit la marele fix, cunoscand locul si amplasarea dormitorului nuptial, omorandu-l direct pe mire, demonstreaza ca de fapt a fost vorba de o actiune regizata, indelung pregatita, organizata si desfasurata de oameni deprinsi cu asemenea fapte. Si vom vedea imediat asta!

In zilele care au urmat, la locuinta vornicului Parvu Basarab au venit mai multi boieri care i-au spus in taina ca in noaptea asasinatului au zarit “oameni d-ai lui Stoica, credinciosul lui Voda, ce acum ajunsese logofat mare, strecurandu-se pe sub cumpat in casele raposatului Ilie comisul, c-acest omor nu s-ar fi facut numai ca sa prade bogatiile lui, in sfarsit ca ar fi gasit a doua zi camaraseii boabe de margaritar raspandite chiar prin odaia de culcare a lui Voda, de unde un om tiptil scosese cand se crapa de ziua un trup de femeie invelit intr-o rasa”. Sa fi fost acest logofat Stoica, omul de taina al lui Mihnea si organizatorul asasinatului? Cu siguranta, DA! Au incercat astfel boierii sa-l avertizeze pe vornicul Parvu ca lucrurile nu se vor opri aici, ei avand INFORMATII certe in acest sens? Cu siguranta, DA! Iar femeia care a fost scoasa pe ascuns din odaia lui Voda nu putea fi decat nefericita mireasa…

Cand iscoadele au comunicat lui Mihnea ca Basarabii cunosc toate imprejurarile asasinarii tanarului Ilie si a sotiei sale Ilinca, tiranul domn a luat hotararea de a-i ucide pe toti. Fiindu-i teama ca in palatal domnesc si peretii “trag cu urechea”, a cerut logofatului Stoica (din nou!), omul sau de incredere sa-l insoteasca in pivnita pentru a-i comunica masurile pe care trebuie sa le ia.

Facem insa o paranteza pentru a vedea ca frica lui Voda de a nu fi ascultat era indreptatita! Desi in acele vremuri nu existau mijloace tehnice de ascultare sau inregistrare, in zidurile groase ale cladirilor si cetatilor, erau de obicei amenajate ascunzatori speciale in care se ascundeau spioni pentru a asculta ce se discuta in camere sau care serveau ca locuri de refugiu in caz de atac prin surprindere. Deci, Mihnea avea toate motivele sa se teama ca “zidurile au urechi”, deoarece, fiind nou in domnie, nu era inca familiarizat si nici nu cunostea pe deplin toate secretele constructiei palatului domnesc.

Cand au ajuns in pivnita palatului domnesc, Mihnea-Voda a poruncit chelarilor sa iasa si sa-l lase singur cu logofatul Stoica. Chelarii au iesit, insa Dragomir, fiul cel mic al vornicului Parvu Basarab, care se numara printre copiii de casa ai curtii si care din curiozitate coborase mai inainte in pivnita, a ramas acolo, si de frica lui Voda s-a ascuns, fara sa fie observat, in fundul unei buti goale. De acolo a ascultat ingrozit toate discutiile purtate de Mihnea-Voda cu logofatul Stoica in legatura cu imprejurarile asasinatului si cu masurile ce urmau sa fie luate a doua zi de dimineata in vederea prinderii si uciderii tuturor Basarabilor. Cand au terminat sfatul, Mihnea a chemat pe chelari, i-a felicitat pentru spiritul gospodaresc de care au dat dovada in pastrarea bunurilor si le-a cerut sa scoata pentru degustare vinuri din toate butile. “Si daca bautura –povesteste stolnicul Cantacuzino in cronica sa –iesi domnul si Stoica din pivnita veseli, gandind ca n-au auzit nimeni sfatul lor cel viclean. Deci, dupa dansii iesi si copilul furis si nu spuse nimanui nimic, ci isi cauta treaba si slujba sa, pana afla vreme si prilej si spuse parintilor si neamului sau calui mai mare toate lucrurile si viclesugurile calcatoriului de juramant domn”. Insa, aceasta banala joaca din partea fiului cel mic al vornicului Parvu, a insemnat o sansa enorma la viata a membrilor familiei acestuia si inceputul sfarsitului pentru Voda!

Primind aceasta informatie deosebit de valoroasa, vornicul Parvu, fara a pierde vremea, a trimis un curier la banul Craiovei, Barbu Basarab, si altul la vataful Neagu, anuntandu-i despre cursele care li se intindeau. Actionand astfel, “tot neamul Basarabilor, pana sa nu prinza domnul de veste, trecuse Dunarea si ducea jaluirile sale la poarta sultanului”.

Vazand ca planurile sale tiranice i-au fost dejucate, Mihnea-Voda in loc sa reflecteze asupra situatiei pentru a gasi vreo posibilitate de indreptare a lucrurilor, a inceput sa se manifeste ca un om iesit din minti care merge la pieire sigura. Dupa cum relateaza Alexandru Odobescu, pe baza datelor culese din cronici, in acele imprejurari Mihnea “porunci sa se prade, sa se arza si sa se sfarame pana la pamant toate casele si toate bisericile lor pre unde se vor fi afland, in Curtea de Arges, in Targoviste, in Craiova, in Brancoveni; pe slujitorii si pe preotii lor ii cazni si, la urma, inchizandu-i pe toti in manastirea Bistritei, ce era cladita chiar de banul Barbu Basarab, ii dete foc de arsera toti intr-ansa.

De atunci, tiranul domn, lepadand orice val de fatarnicie, incepu a face rautatile pe fata. Pe boieri ii omora; avutiile le lua; sotiile si fiicele le necinstea; dajdii multe punea asupra tarii. Pe mitropolitul Maxim, ce sta impotriva la nelegiuirile sale, necutezand a-l ucide, il indeparta, dandu-i solie la curtea lui Vladislav, craiul Ungariei.

In urma plecarii mitropolitului, el silui o nepoata a lui, si fratele acesteia, un sarb, anume Dumitru Iacsic, isi scapa zilele fugind in Ardeal, unde astepta ceasul razbunarii.”

Comportarea inumana a lui Mihnea a facut sa sporeasca in mod considerabil numarul celor care, manati de disperare, au alergat la Poarta pentru a se plange impotriva lui. Apreciind gravitatea situatiei, in toamna anului 1509, sultanul Baiazid a mazilit pe Mihnea si a ordonat “pasei de la Dunare” sa intre cu ostire in Tara Romaneasca si sa instaleze in scaunul domnesc pe Vlad cel Tanar, fratele lui Radu cel Mare. Intr-un final, Mihnea va fi tradat chiar de catre oamenii sai, poate si cu putin “ajutor”!

In baza ordinului primit, trei corpuri de oaste turceasca s-au pregatit sa treaca Dunarea. Unul dintre aceste corpuri a fost pus sub comanda lui Neagoe Basarab si a patruns in Oltenia; mai mult decat atat, acesta avea informatii valoroase de la curtea lui Mihnea, ceea ce i-a permis sa conduca “jocul din umbra”, fiindca pandurii si vanatorii lui Mihnea, in loc sa opuna rezistenta s-au alaturat cu bucurie armatei conduse de acesta. Sa fi fost Neagoe informat in legatura cu dorinta de a nu lupta a armatei lui Mihnea, ori poate chiar el sa fi regizat aceasta? Posibil, dar cu certitudine, INFORMATII avea!

Astfel, armata lui Neagoe Basarab a inaintat cu repeziciune in lipsa oricarei rezistente, pana la Ramnicu-Valcea, urmarind ca printr-o manevra de invaluire sa rapeasca tiranului domn posibilitatea de a se refugia in Transilvania.

La randul sau, Mihnea fiind informat de catre oamenii sai, foarte vag insa despre aceste miscari, ceea ce ar sugera ca acestia incepusera sa-l paraseasca, a trimis in cercetare pe fiul sau Mircea, insotit de logofatul Stoica si de cativa curteni care-i mai ramasesera credinciosi. Neandraznind sa mearga direct la Ramnicu-Valcea, fiul lui Mihnea cu oamenii sai s-au oprit sa inopteze la manastirea Cotmeana de pe Valea Topologului. Mircea si Stoica au fost gazduiti in camera de oaspeti, iar insotitorii si-au intins corturile in curtea manastirii.

Neagoe Basarab a fost informat ca feciorul lui Mihnea impreuna cu oamenii sai sunt gazduiti in timpul noptii la Cotmeana, pe la miezul noptii a venit cu vanatorii si au cerut sa li se deschida portile. Calugarii, temandu-se ca li s-ar putea intampla ceva daca fiul lui Mihnea ar fi gasit in incinta manastirii, au dat navala in camera oaspetilor si trezindu-l din somn pe Mircea, i-au zis: “Fugi, maria-ta, scapa-ti zilele…ne-au calcat hotii!…Sunt la poarta o mie si mai bine de haramini levinti cu sinetele gata de foc si cu palosele goale…Zic ca sun tai lui Neagoe Basarab si cer sa te dam pe maria-ta…Fa-ti pomana cu noi, fa ce-i face si iesi de aici, ca e vai si jale de maria-ta si de biata manastire”. Sa fi fost aceasta o stratagema din partea calugarilor de a-l face pe Mircea sa se predea singur ori sa cada in mainile lui Neagoe, fara ca ei sa poata fi acuzati de ceva? Posibil! Sa fi fost aceasta o capcana din partea lui Neagoe pusa la cale impreuna cu calugarii? Posibil! Fiindca, in acele timpuri, manastirile erau fortificate si aveau posibilitatea de rezistenta indelungata la asediu; deci, cu alte cuvinte, Mircea putea opune usor rezistenta! Cert este faptul ca atunci cand oamenii lui Neagoe Basarab au amenintat ca dau foc manastirii daca nu deschid portile, “Mircea, descult, fara caciula, numai in camase si cu braul tarand” a sarit pe o fereastra ingusta “ce da in partea padurii”. Dupa el a sarit si logofatul Stoica si manati de frica s-au pierdut amandoi in intunericul noptii si al padurii.

In acest timp, calugarii deschid portile, iar ostenii lui Neagoe Basarab au umplut curtea manastirii. O parte din insotitorii lui Mircea s-au predat de bunavoie, iar altii au fost ucisi, opunand o rezistenta inutila. Dupa perchezitionarea tuturor dependintelor manastirii, Neagoe Basarab si oamenii sai s-au intors la Ramnicu-Valcea.

Mircea si Stoica au reusit sa scape urmaririi, ajungand la palatul domnesc de la Curtea de Arges, unde domnea panica, deoarece iscoadele adusesera stiri alarmante in legatura cu trecerea Dunarii pe la Giurgiu de catre celelalte corpuri de armata turceasca. Latul se strangea in jurul lui Mihnea!

Incercarea disperata a domnului de a convoca sfatul boierilor (fac o paranteza, dar astazi i-am spune lipsa de cvorum!) s-a dovedit zadarnica. Curierii trimisi pe la casele acestora aduceau raspunsul ca unii plecasera sa intampine pe turci la Bucuresti, iar altii luasera drumul pribegiei. Inevitabil, ori poate “intentionat”, ostirea ce se afla la Curtea de Arges s-a destramat, mare parte din aceasta a plecat spre Olt unde s-a alaturat lui Neagoe Basarab. Sa fi fost aceasta situatie fara iesire una dintre consecintele luptei din umbra a dregatorilor si mai-marilor ostirii; lupta de care Neagoe Basarab nu era deloc strain? Cu siguranta, DA! Fiindca, desi tradarea era ceva obisnuit in acele timpuri, iar nobilii schimbau imediat “macazul” atunci cand interesele le erau amenintate (parca astazi, politicienii romani fac altfel!), Neagoe Basarab avea la dispozitie un sistem informational bine pus la punct, care-l tinea la curent cu tot ceea ce se intampla in interiorul si exteriorul tarii, si care cu siguranta a avut un rol determinant in caderea lui Mihnea.

Neavand nicio solutie si dorind a-si scapa pielea, Mihnea impreuna cu intreaga familie si cativa slujitori credinciosi, printre care se afla si Stoica, au fugit laSibiu. De aici, Stoica a fost trimis cu daruri scumpe la craiul Vladislav al Ungariei pentru a-i solicita sprijin impotriva lui Vlad.

Vladislav a acceptat ca in primavara anului 1510 sa ajute cu oaste pe Mihnea sa recapete domnia cu conditia de a trece la catolicism si de a-i inchina Tara Romaneasca. Totodata, Vladislav a poruncit sibienilor ca pe “Mihnea-voievod, pe ai sai si toata casa si neamul lor, nevatamati, siguri si fara impiedicare, sa-i tina acolo in mijlocul lor si in cinste sa-i aiba; preste acestea pe toti sa-i ajute si sa fie datori in tot timpul a le prinde parte, nici sa cuteze altminterea a lucra”. Primind cu bucurie conditiile ce i-au fost puse, Mihnea s-a “si botezat in legea catolica cu mare pompa dinaintea sibienilor papistasi”.

Dar bucuria nu i-a fost de lunga durata, deoarece iscoadele lui Neagoe Basarab, dar si cele ale Basarabilor, au informat despre toate acestea, inclusiv despre planul acestuia de a recapata tronul cu ajutot ungar. Ca urmare, pentru a zadarnici aceasta, dar si pentru a elimina o amenintare la adresa Tarii Romanesti si a lui Vlad, au pus la cale asasinarea lui Mihnea (asasinatul politic nu-i deloc ceva nou si strain, Serviciilor Secrete. Ideea conform careia “dusmanul este mai bine sa-l sti mort”, nu-i deloc deplasata in aceasta lume ascunsa!”). In consecinta, la data de 12 martie 1510, dupa ce a iesit de la slujba religioasa, un tanar s-a apropiat de el si cu o lovitura fulgeratoare de hanger l-a rapus. A fost acesta un asasinat organizat, sau doar o simpla razbunare? Cu siguranta, DA! Fiindca, metoda folosita si modul de executare profesionist, a fost si este specifica serviciilor de spionaj care au, printre altele, si rolul suprimarii adversarilor periculosi.

Sfarsitul tragic al lui Mihnea cel Rau nu reprezinta insa deloc un caz izolat in “RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC” –si vom vedea in capitolele ce urmeaza cum domnitori care au neglijat activitatea informativa, necunoscand la timp intentiile si actiunile adversarilor, au platit cu viata.

 

WW

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a VII-a)

Standard

   In 1501, Stefan cel Mare a trimis o solie la dogele Venetiei cu rugamintea de a-i trimite un medic bun. Ca urmare, la 1august 1501 a sosit la Suceava, Matteo Muriano, doctor in arte si medicina. Se pare insa ca ilustrul medic, mai era priceput si la altceva, nu numai la medicina, si anume, spionaj. Cert este faptul ca Stefan STIA sau cel putin banuia, ca era ceva in neregula cu acest medic. Fiindca, iata ce spune Matteo Muriano in scrisoarea trimisa dogelui, in care descrie primirea ce i s-a facut la curtea lui Stefan, in care afirma ca domnul Moldovei i-ar fi spus: “Eu nu am vrut sa aduc un medic din nici o alta parte a lumii decat de la prietenii mei, de care sunt sigur ca ma iubesc…Eu sunt inconjurat de dusmani din toate partile si am purtat 36 de lupte de cand sunt domnul acestei tari, dintre care am fost invingator in 34 si am pierdut doua”. In continuare, autorul scrisorii a transmis dogelui Venetiei informatii la trasaturile psihico-fiziologice ale domnului si ale urmasului sau, Bogdan, la firea locuitorilor Moldovei, la posibilitatile de mobilizare a unei armate de 60000 de ostasi, la bogatiile tarii, la pozitia strategica si relatiile externe ale Moldovei, la potentialul de lupta al hatmanului Crimeii, etc. Seamana a misiune de recunoastere si informare, ceea ce facea ilustrul doctor! Insa, nu putea afla atatea detalii si atatea informatii intr-un timp scurt, daca nu era “ajutat” de catre oamenii lui Stefan. Stia oare Stefan adevarata indeletnicire a medicului Muriano? Cu siguranta, DA! L-a ajutat si l-a monitorizat totodata, fiindca se pare ca oamenii sai, aveau “acces” la scrisorile trimise de catre acesta…

Iata ce scria acesta in cea de-a doua scrisoare trimisa dogelui, cuprinzand informatii obtinute prin intermediul prietenului sau Nicolo Leondari de la Sinan-bei, conducatorul unei solii de 80 de calareti in trecere prin Suceava (aceasta scrisoare a ajuns si la urechile lui Stefan!): “Stapanul sau, sultanul, era rau hartuit in Anatolia de cei din Persia care isi spun “sofi”, adica mai luminati in legea mahomedana, si ei fac aceasta zicand ca turcul nu-si pazeste legea sa si spune ca sunt tabarati in Anatolia cu o calarime de 60 pana la 70000 si au cucerit anumite orase si multe castele si sate si ca stapanul lor, al turcilor, a trimis impotriva lor un pasa cu 40000 de calareti, care a si fost infrant de ei” si ca “ii mai face razboi sic el din Caramania si mare necaz in partea aceea, si ca imparatul Gurgura incearca si el sa faca razboi mare cu el. Si ca este mare molima la Constantinopol si mare lipsa la Adrianopol. La Constantinopol mor 200 de oameni pe zi si la Adrianopol mai bine de 200…Si i-a spus ca stapanul sau face demersuri acuma pentru a incheia pace cu sinioria-voastra si ca aceasta nu a vrut sa consimta la cele ce i se cereau, printre care a mai spus ca sultanul voia sa fie lasat liber sa faca razboi cu maiestatea-sa regele Ungariei si ca, daca i s-ar fi facut aceasta singura concesiune din partea sinioriei-voastre, el ar fi incheiat usor pace cu ea. Intrebandu-l apoi de chestiunile maritime, i-a raspuns: “Am pierdut Santa Maura”, si ca stapanul sau isi pregatea o mare flota de galere mari si usoare, de corabii lungi si inguste si de vase mici de transport cu fundul tesit si ca nu mai voia sa puna sa inarmeze nave si ca in Trapezunt a pus sa i se faca un numar de 200 de vase usoare si ca Kemal era la Galipoli in fruntea flotei si ca Erichi a iesit din stramtori cu 25 de corabii lungi si inguste spre dauna supusilor sinioriei-voastre si a celorlalti crestini…Stapanul sau nu se preocupa de Nauplia sau de Candia, dar ca neaparat el vrea sa trimita aceasta flota la Corfu sis a se sileasca din rasputeri a-l cuceri, zicand: “Cand voi fi stapan pe Corfu, voi fi domn peste Rasarit si peste Apus”…Nicolo s-a intors din nou la el ca amic si l-a intrebat pentru care cuvant merge in Polonia. Si i-a raspuns: “Eu merg pentru a confirma clauzele pacii dintre stapanul meu si maiestatea-sa regele Poloniei, pentru ca in zilele trecute regele a trimis catre stapanul nostru doua solii cu multe daruri si cu clauzele propuse pentru a cere pace…”. Si, acest lucru, serenisime principe, ratiunea ma indeamna sa cred ca se datoreste faptului ca maiestatea-sa regele Poloniei se afla in razboi cu socrul sau, marele cneaz al Moscovei, si inca pentru ca este in dusmanie cu acest preastralucit domn, ducele Stefan al Moldovei, pentru ca acesta i-a luat multe castele si orase, cum am aratat sinioriei-voastre prin cealalta scrisoare a mea. Si pentru ca acest domn duce Stefan, are o fiica la Moscova si un nepot, fiu al acesteia, caruia ii revine cnezatul Moscovei si stapanirea Rusiei, maiestatea-sa regele avea banuiala ca acest domn, fiind in dusmanie cu el, va fi de partea celui din Rusia ca ruda, pentru care cuvant s-a si temut ca o sa se inteleaga cu turcul spre paguba sa…”.

Din continutul acestor rapoarte, ce se aseamana izbitor cu rapoartele informative specifice oricarui agent ori serviciu secret, rezulta ca la inceputul secolului al XVI-lea, la Suceava operau fara niciun dubiu, agenti de spionaj. Ca Stefan si oamenii sai cunosteau toate miscarile acestora (eficienta acestora l-a ajutat printr-o indelungata domnie, lucru ce din pacate i-a lipsit lui Mihai Viteazul, primul intregitor de neam), nu incape nicio indoiala! Interesant este faptul ca, medicul Matteo Muriano a decedat intempestiv (posibil datorita faptului ca a fost otravit de catre spionii adversi, care i-au descoperit adevarata calitate; lichidarea adversarilor periculosi, prea eficienti, ori pentru razbunare, este si astazi o metoda uzuala pe frontul nevazut –se pare ca cele mai eficiente in aceasta metoda sunt Serviciile rusesti si israeliene), ceea ce l-a determinat pe Stefan sa-i solicite dogelui Venetiei, printr-o scrisoare din 23 iulie 1503, un alt medic. La 15 octombrie 1503, Stefan cel Mare a multumit dogelui Leonardo Loredano pentru medicul trimis din Venetia, dar, intrucat acesta s-a imbolnavit si a murit pe drum, l-a rugat sa-i trimita altul care sa vina in Moldova insotit de postelnicul Teodor, aducatorul scrisorii. A luat oare Stefan masuri de siguranta, iar postelnicul Teodor avea misiunea de a-l pazi? Cu siguranta, DA! Fiindca luarea acestei masuri de precautie, este de natura sa releve faptul ca moartea celor doi venetieni trimisi inMoldovaincepuse sa devina suspecta pentru Stefan si oamenii sai. De asta data, medicul a ajuns in siguranta, dogele trimitandu-l pe Ieronim de Casena.

La inceputul anului 1504, medicii Leonardo de Massari, Ieronim de Casena si un medic trimis de hanul tatar au deschis rana de la piciorul lui Stefan (se pare ca acesta avea o infectie purulenta, posibil datorata unei bacterii, in urma unei rani capatate pe campul de lupta. In lipsa antibioticelor, necunoscute pe atunci, infectia nu putea fi controlata si vindecata) si au ars-o. In urma acestei interventii boala s-a agravat, rana nu s-a inchis, iar la 2 iulie 1504 s-a stins din viata acela care, dupa relatarile medicului Leonardo de Massari, si pe patul de moarte s-a aratat tot atat de “teribil si prudent” ca in tot timpul vietii.

Cum de a ajuns Stefan a avea un Serviciu Secret atat de eficient? Este greu de crezut ca si l-a creat, fiindca pentru a ajunge la un asemenea nivel de eficienta, sunt necesari ani multi –ceea ce duce la concluzia ca l-a mostenit! Iar faptul ca activitatile de informare si dezinformare au avut o influenta foarte mare asupra desfasurarii evenimentelor din si pe timpul domniei sale, nici nu mai incape vorba. Reteaua informativa a lui Stefan, vasta cu siguranta, se baza inclusiv pe agenti recrutati din randul inamicilor cu pozitii importante in aparatul de stat –visul oricarui Serviciu Secret din lume, dealtfel!

Nu au fost neglijate nici alte surse de informare, precum schimbul de informatii cu aliatii, cu Brasovul (care prin asezarea sa geografica si prin profesiunile locuitorilor sai, facilita desfasurarea activitatilor informative/contrainformative) ori prin folosirea prizonierilor de razboi.

Un alt lucru ce ne dovedeste PROFESIONALISMUL Serviciului Secret al lui Stefan este modul extrem de efficient si rapid de transmitere a informatiilor. Aceasta se facea de regula pe cale orala prin intermediul iscoadelor, care, sub diverse acoperiri (mesteri, negustori, targoveti, etc), alergau zi si noapte, informandu-l pe Stefan in timp util, ceea ce i-a salvat viata de multe ori.

Ca acest Serviciu lucra in mod PROFESIONIST, ne dovedeste si faptul ca foloseau mijloace neortodoxe (sa le spunem asa), precum violarea corespondentei si a scrisorilor diplomatice, pe care solii dusmanilor ori agentii acestora, le duceau in alte state (o metoda folosite pe larg si astazi de catre toate Serviciile Secrete care se respecta). Si daca mai adaugam si modul ingenios dar PROFESIONIST prin care oamenii lui Stefan, dezinformau dusmanii (situatii cu care ne-am intalnit pe parcursul acestor articole), ajungem la concluzia ca erau foarte bine pusi la punct cu metodele Razboiului Nevazut. Ne-am intreba insa, DE UNDE si CUM?

Cert este faptul ca, MARELUI DOMNITOR nu i-au lipsit doua elemente fundamentale ale statalitatii si supravietuirii sefilor de stat: o SECURITATE INTERNA puternica ( fiindca asa erau vremurile, iar tradatorii si conspirationistii, erau lichidati rapid de catre Stefan –acesta a scurtat de cap cel putin 60 de mari boieri tradatori) si un serviciu de spionaj si mai puternic; toate acestea ajutandu-l sa domneasca neatrerupt timp de 47 de ani (ceva extrem de rar in acele vremuri tulburi, mai ales in spatiul romanesc).

Nu acelasi lucru putem spune despre INTREGITORUL de NEAM, Mihai Viteazul, ucis in mijlocul ostirii sale, pe Campia Turzii, dupa numai opt ani de domnie –dar toate acestea le vom afla intr-un alt capitol.

Nu putem insa incheia fara a mentiona un adevar indubitabil pentru NOI si ISTORIA noastra, chiar daca unii istorici si nu numai, nu sunt de acord cu asta:  MARE MARIA-SA, STEFAN!

 

 

WW

Razboiul nevazut in spatiul romanesc (VII, partea a VI-a)

Standard

   Tot in aceeasi perioada, Poarta a fost instiintata de catre Stefan cu privire la pregatirile militare care se faceau in Ungaria si Polonia si despre faptul ca regele Poloniei nu a incheiat pace cu tarul Moscovei. In incheierea acestor scrisori se arata: “In clipa de fata acestea sunt stirile sosite: avem oameni trimisi ca iscoade pentru a obtine vesti. Orice stiri vor aduce, ele vor fi in graba facute cunoscute la Inaltul Prag”.

Incercarile lui Ioan Albert de a da pregatirilor de razboi un caracter antiotoman nu puteau sa mai insele pe nimeni. Pe Stefan, nici atat! Fiindca, atunci cand la sfarsitul verii lui 1497, regele polon pornise cu armata spre sud, pentru Stefan era deja clara directia acesteia, care numai impotriva turcilor nu era. Insusi episcopul Creslau, cancelarul regatului, a incercat sa-l opreasca pe rege a face o greseala imensa scriindu-i: “sa nu provoace pe palatinul Stefan, stralucitul razboinic care a infrant pe regele Matei si pe sultanul Mahomed, amandoi razboinici preaputernici, ci mai bine sa se foloseasca de el impotriva turcilor preasalbatici ca prieten si ca unul ce-i chiar in fata lor”. Stia cancelarul ceea ce stia in legatura cu puterea ascunsa a lui Stefan? Cu siguranta, DA! Fiindca, functia sa, avea legatura si cu activitatea secreta de culegere de informatii, iar episcopul Creslau, om al Bisericii si Cancelar pe deasupra, era cu siguranta bine informat.

Enervat de cuvintele lui Creslau si poate, de defetismul sau, Ioan Albert i-a raspuns intr-un mod cel putin incitant: “Mi-as arde camasa de pe mine daca as sti ca-mi cunoaste planurile mele ascunse. Pleaca de aici si lasa-ma pe mine sa-mi bat capul; treaba ta e sa ingrijesti de cele sfinte sis a nu cercetezi ce razboaie sa port si ce dusmani sa atac”. Ca Ioan Albert l-a desconsiderat pe Stefan, nici nu mai incape indoiala. Sa-l fi avertizat oare Creslau cu privire la faptul ca Stefan era la curent cu planurile sale pe rege, dar acesta n-a vrut a-l crede? Este posibil, fiindca pe frontul nevazut, actorii si jucatorii, sunt plini de surprize, iar informatia se cumpara la fel de repede cum se vinde. Sa credem ca “inamicii” lui Stefan n-aveau posibilitatea de a culege informatii, ar fi o naivitate din partea noastra. Cert este faptul ca niciodata nu este bine sa-ti desconsideri adversarul, iar o informatie face mai mult decat o armata; ceea ce avea sa afle, din pacate prea tarziu, si Ioan Albert in curand!

Dar Stefan cel Mare, a incercat sa abata “atentia” regelui de la Moldova, fiindca nu-i placea un razboi intre crestini, trimitand la acesta o solie pentru a se edifica pe deplin asupra intentiilor acestuia. Prin aceasta solie il “ruga” sa coboare asupra turcilor la Cetatea Alba pe unul din malurile Nistrului, deoarece acest traseu era cel mai scurt si cel mai convenabil pentru o armata atat de mare si atat de bine echipata. Ignorand “rugamintea” Ioan Albert, in loc sa se indrepte cu armata pe Valea Nistrului, a pornit spre Sniatin pentru a cobori pe malurile Prutului. A fost aceasta o stratagema a lui Stefan de a confirma fara niciun dubiu, informatiile primite de la agenti? Cu siguranta, DA! Interesant este faptul ca si astazi, verificarea informatiei prin metode specifice si prin surse diverse, independente unele de altele, este o METODA des folosita de catre Serviciile Secrete. Si nu s-a oprit aici…

Fiind instiintat despre miscarile armatei polone, Stefan cel Mare a trimis in graba la regele Ioan Albert o noua solie, compusa din vistiernicul Isac si logofatul Tautu (sa fi fost acesta unul dintre oamenii de taina a-i lui Stefan? Posibil! Sa fi avut acesta si misiunea de a vedea “pe viu” pregatirile si forta armatei polone? Posibil! Cert este faptul ca prin natura functiei sale, acesta avea PREGATIRE MILITARA si INFORMATIVA, fiind șeful cancelariei domnești si totodata secretarul particular al domnului (de taină), deci, un initiat in secretele domniei). Misiunea acestora? Sa-l PREVINA pe rege ca “daca vine ca dusman inMoldova, isi va da Stefan silinta sa-l faca sa-i para rau lui si polonilor de razboiul pornit impotriva lui” (Cronica lui Wapovski). Un avertisment fatis al lui Stefan adresat lui Ioan Albert, din care reieseaCLARca-i cunoaste intentiile? Cu siguranta, DA! Dar cum mandria si prostia merg mana in mana, nici de aceasta data, in al 99-lea ceas, Ioan Albert n-a vrut sa asculte! Ba chiar iritat de continutul soliei, si contrar tuturor uzantelor diplomatice de atunci care specificau clar ca solii sunt intangibili, Ioan Albert a poruncit ca cei doi sa fie pusi in obezi si trimisi laLvov(nu se stie ce s-a intamplat ulterior cu acesti oameni, dar ei si-au facut datoria fara niciun fel de dubiu). Spionii lui Stefan l-au informat imediat asupra celor intamplate si l-au tinut la curent cu toate miscarile oastei polone. Complet edificat asupra planurilor lui Ioan Albert de a cuceriMoldovapentru fratele sau Sigismund, Stefan cel Mare a ordonat luarea tuturor masurilor impuse de situatia creata.

O incursiune facuta in tabara dusmanilor cu o zi inainte ca acestia sa patrunda pe teritoriul Moldovei (de fapt aceasta a fost o misiune bine organizata si cu un scop bine definit, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza), s-a “soldat” cu prinderea mai multor prizonieri, care la 27 august 1497 au fost adusi la Suceava. Trei dintre acestia, de rang inalt, au fost trimisi sultanului laIstanbulpentru a-l convinge ca razboiul cu polonii a fost inceput. Strategie din partea lui Stefan? Cu siguranta, DA, fiindca astfel se asigura ca turcii nu-i vor crea “surprize” cat el v-a fi ocupat cu polonii!

Dupa aceea Stefan a parasit Suceava, lasand pentru apararea cetatii un corp de oaste comandat de Luca Arbore (unul dintre oamenii de incredere a-i domnului Stefan, cu siguranta).

Acelasi cronicar Wapovski confirma faptul ca iscoadele lui Stefan cel Mare i-au furnizat acestuia date complecte cu privire la marimea oastei polone (80000 de oameni, conform afirmatiilor sale), armamentul si miscarile acesteia, inclusiv asupra proviziilor si bogatiilor transportate in cele aproape 30000 de care de razboi, insotite de circa 40000 de carutasi, negustori si servitori (posibil ca acest numar sa fie evident exagerat!). Cu toate acestea ceva adevar exista, fiindca ulterior bataliei de la Codrii Cosminului (26-29 octombrie 1497), prazile cazute in mainile invingatorilor au fost foarte mari, chiar si pentru acele timpuri. Cei aproximativ 2000 de turci si tatari care au participat alaturi de Stefan in campania de aparare contra polonilor s-au intors de la Codrii Cosminului la ai lor cu atatea bogatii predate, incat au atatat pofta de jaf a tuturor achingiilor din sudul Dunarii.

Toate acestea constituie o dovada a faptului ca prada promisa de Stefan celor care il vor ajuta contra polonilor nu constituia un mijloc imaginar de ademenire, ci ca promisiunea se intemeia pe informatii certe, sigure si precise cu privire la bogatiile care insoteau armata polona, invadatoare in Moldova la sfarsitul verii anului 1497.

Ispitit de perspectiva obtinerii unei bogate prazi de la polonezi, la inceputul primaverii anului 1498, beiul Silistrei, Malcocioglu, a cerut lui Stefan cel Mare permisiunea de a trece pe teritoriul Moldovei cu 40000 de calareti pentru a jefui Polonia. Obtinand aprobarea ceruta, turcii au navalit in Polonia si au pradat pana dincolo deLvov, intorcandu-se incarcati de prazi si fara pierderi majore in oameni, deoarece nu prea au intampinat rezistenta.

Incantat de prazile dobandite prea usor, in toamna anului 1498, Malcocioglu a cerut si primit din nou permisiunea de a trece prinMoldovapentru a prada in Polonia. De data aceasta insa, un ger naprasnic a cauzat multe victime oastei turcesti. Cronicarul Wapovski relateaza ca multi dintre turci, pentru a se salva, neputand sa inainteze din cauza zapezii troienite “se varau in pantecele cailor dupa ce le scoteau intestinele si nici asa nu puteau sa scape de moarte, deoarece caldura se pierdea repede. S-au gasit nenumarate lesuri omenesti in pantecele animalelor”.

Turcii care n-au murit din cauza frigului, ajungand inMoldova, au fost ucisi de ostasii lui Stefan cel Mare imbracati in uniformele lesesti capturate in lupta de la Codrii Cosminului, deoarece acestia se dedau la jafuri si violuri. A fost o actiune inteligenta din partea lui Stefan care nu putea ramane nepasator la asa ceva, fiindca prin acest act de travestire a ostirii sale, si-a declinat raspunderea sa si-a ostirii sale, pentru uciderea turcilor supravietuitori, punand-o in seama polonilor. Mai mult decat atat, inselaciunea a fost dusa pana la extrem, Stefan trimitand la Poarta un sol care l-a anuntat pe sultan despre dezastrul suferit de armatele sale, transmitandu-i totodata “sentimentele sale de compasiune”. Actiune si dezinformare din partea lui Stefan? Cu siguranta, DA!

Cu toate acestea, la 12 iunie 1499, Stefan cel Mare a ratificat tratatul de pace cu Polonia, prin care se recunostea independenta Moldovei, si se stipula obligatia partilor semnatare de a se abtine de la orice activitate ostila, de a-si acorda reciproc ajutor in caz de nevoie, sin u in ultimul rand, ceea ce este interesant, se stipula si obligatia de a face schimburi utile de informatii –obligatie reglementata astfel:”De asemenea, noi, Stefan-voievod am fagaduit si fagaduim sus-zisului crai, domniei-sale, si urmasilor lor, si tarilor domniilor-lor, ca niciodata nu le vom face nici o paguba si nici o stricaciune nici cu fapta, nici cu sfatul, nici pe fata, nici intr-ascuns; si, dimpotriva, daca ar afla ca ni se pregateste din vreo parte oarecare de niscaiva neprieteni ai domniilor-lor, noi le vom da de stire.

Tot asa sus-zisul crai, domnia-sa impreuna cu sus-zisii frati ai domniei-sale, ne-au fagaduit noua, Stefan-voievod si copiilor nostri si copiilor copiilor nostri si tarii Moldovei, ca nicaieri si niciodata n-au sa ne faca nici o paguba sau stricaciune sau rautate, nici cu fapta, nici cu sfatul, nici pe fata, nici intr-ascuns; si dimpotriva, daca ar afla ca ni se pregateste din vreo parte oarecare de niscaiva neprieteni ai nostri vreun rau, vreo paguba sau vreo stricaciune, domnia-lor au sa ni le arate atunci si sa ni le spuna pe toate noua si copiilor nostri si tarii noastre Moldovei.

Prealuminatiile-lor sus-numitii crai Vladislav, craiul unguresc si cehesc, si Ioan Albert, craiul lesesc, si Alexandru, marele cneaz al Litvei, si cneazul Jigmont ne-a fagaduit noua, Stefan-voievod, sa ne apere intotdeauna pe noi si tara noastra, tara Moldovei, de imparatul turcesc si de ostile lui si sa fie intotdeauna langa noi si impreuna cu noi si sa ne dea ajutor impotriva imparatului turcesc si impotriva ostilor lui. Tot asa si noi, Stefan-voievod, pana atunci daca vom auzi despre o pornire a turcilor impotriva tarilor si domniilor luminatiilor sus-numitilor domni, a craiului unguresc si a celui lesesc si a sus-numitilor frati si domniilor-lor, noi le vom da de stire si le vom arata aceasta amanduror crailor si fratilor cat vom putea mai iute” (Documentele lui Stefan cel Mare). Acest tratat si existenta unor astfel de clauze, ne demonstreaza inca odata, importanta acordata de catre Stefan activitatii de spionaj cu recunoasterea totodata a importantei schimbului de informatii. Ca Stefan avea un Serviciu Secret extrem de capabil, nici nu mai incape vorba!

Ulterior, acest Serviciu si-a facut inca odata datoria! Agentii lui Stefan au aflat, ulterior incheierii tratatului, ca fiul lui Petru Aron, Ilie, se gaseste in Polonia asteptand ivirea unui moment favorabil pentru dobandirea tronului Moldovei, l-au informat pe domnitor, care l-a randul sau a trimis o solie la regele Ioan Albert. In fata sfatului tarii de la Piotrkow, solii moldoveni au cerut sa le fie predat Ilie sau sa fie ucis in fata lor. Cronicarul Wapovski povesteste ca, desi nulti sfetnici s-au opus “in cele din urma, pentru ca fugarul (Ilie) era cerut sub amenintarea cu razboi si pentru ca polonii pregateau o expeditie impotriva lui Frederic, marchionul de Brandenburg si mare maestru al ordinului prusian, regele Albert, ca sa lase toate sigure in urma-i, porunci sa fie taiat Ilie in prezenta solilor lui Stefan cel Mare.

Cu toate acestea, varsta si mai ales ranile capatate in razboaie, si-au pus amprenta asupra starii de sanatate a marelui voievod!

Astfel, in 1501, Stefan cel Mare a trimis o solie la dogele Venetiei, cu rugamintea de a-i trimite un medic bun. Sfarsitul insa, era aproape!

 

 

WW

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a V-a)

Standard

Stefan cel Mare, a primit promisiuni si de aceasta data, dar ajutor nu! La sfarsitul verii, marele domnitor afla de la agentii sai, ca turcii se indreapta impotriva Venetiei. Profitand de aceasta situatie si pentru a-si asigura apararea la hotarul de sud al tarii, in toamna anului 1477, Stefan cel Mare a patruns in Tara Romaneasca, a alungat pe Laiota Basarab, care s-a refugiat in Transilvania, si a ridicat domn pe Basarab cel Tanar (Tepelus). Acesta, la sfarsitul anului, pentru a-si pastra scaunul, a tradat pe Stefan, cerand si obtinand recunoasterea turcilor (tradarea, nu este ceva nou in istoria neamului nostru, din pacate!), devenind totodata mediatorul unor negocieri de pace intre Matei Corvin si turci.
In 1479, turcii fiind angajati in continuare in luptele cu venetienii, Stefan cel Mare a avut posibilitatea sa ia unele masuri de intarire a apararii la hotarul de sud al tarii. Urmarind prin spionii sai toate miscarile turcilor, la 20 aprilie 1479, Stefan a instiintat pe brasoveni ca turcii au trecut cu mare oaste in Tara Romaneasca; insa nestiind incotro se vor indrepta, i-a rugat pe acestia sa se informeze si, daca vor afla ca se indreapta impotriva lui, sa-l instiinteze indata; de asemenea a mai cerut stiri si despre Ali-bei (acesta era comandantul ostilor turcesti ce intrasera in Tara Romaneasca). O incercare a lui Stefan de a-si cunoaste inamicul? Cu siguranta, DA! Fiindca, cunoasterea plusurilor si minusurilor comandantilor inamici, poate face de multe ori diferenta dintre victorie si infrangere! Stefan, cu siguranta, nu actiona niciodata la voia intamplarii, dovedind spirit organizatoric si viziune strategica.
Printr-o alta scrisoare din 20 ianuarie 1480, Stefan cel Mare instiinta pe brasoveni ca turcii fac mari pregatiri de razboi, dar nu stie incotro vor sa porneasca; in acelasi timp ii ruga sa fie gata pentru orice eventualitate, fiindca si el este gata sa inceapa razboiul. Despre toate acestea a dat de stire si lui Stefan Bathory.
La 9 iulie 1480, dupa ce turcii si muntenii pradasera tara secuilor, Stefan scria bunilor sai prieteni din Brasov, “biraului si tuturor pargarilor”, ca iscoadele sale care ajung la turci “asa ne spun ca turcii au si alte osti gata si pandesc undeva sa ne ia inainte sau noua sau voua. De aceea domnia-voastra cautati bine cu iscoade si, daca veti vedea domnia-voastra ca acei vrajmasi pornesc sau impotriva voastra sau impotriva noastra sa fiti gata si sa ne trimiteti iute de stire si noaptea si ziua, ca sa fim si noi gata si sa ne ridicam impreuna cu domnia-voastra impotriva celor vrajmasi. Asta, trimiteti si lui Batar Stefan ca sa se apropie iute de partile acestea. Si Dumnezeu sa va bucure. Si va mai rog pe domnia-voastra sa trimiteti aceasta scrisoare a domniei-mele, pe care o va da domniilor-voastre aceasta sluga a domniei-mele anume Mircea, dar iute s-o trimiteti fratelui meu Batar Stefan” (Documentele lui Stefan cel Mare). Nu mai exista nicio indoiala cu privire la importanta pe care o acorda Stefan INFORMATIILOR, iar Mircea, cu siguranta, era unul dintre oamenii mariei-sale cu indeletniciri in domeniul razboiului ascuns!
Prin scrisoarea trimisa din Roman la 4 februarie 1481, Stefan cel Mare multumea brasovenilor pentru stirile pe care i le-au trimis despre Tepelus si ii asigura ca le va trimite si el stirile ce vor fi primite de la oamenii sai din Turcia (schimb de informatii si un mod util de verificare a propriilor informatii? Cu siguranta, DA!).
Tot in iarna anului 1481, brasovenii faceau cunoscut domnului Moldovei ca detin stiri cu privire la intentiile turcilor de a ataca Chilia.
In 1483 sultanul Baiazid al II-lea a trimis un sol in Moldova pentru a cere tribut. Stefan refuzand sa-l plateasca, la 1 mai anul urmator, oastea otomana a pornit asupra Moldovei pe traseul Adrianopol-Varna-Isaccea. La 27 iunie 1484, s-a inceput traversarea Dunarii, iar la 6 iulie a fost asediata cetatea Chiliei. Cronicarul turc Mehmed Nesri povesteste ca parcalabul cetatii Chilia, mergand la cortul pasalelor, a spus: “Noi suntem robii padisahului si ne supunem poruncii sultanului, fie sa ne omoare, fie san e lase liberi. Spunand acestea, ei au predat cetatea la 15 iulie 1484, in ziua de miercuri. Infigandu-se steagul Islamic in Fortareata Chiliei, a cantat muzica imparateasca” (cam romantata descrierea, dupa parerea noastra!).
La 20 iulie 1484, oastea lui Baiazid al II-lea, insotita de armata Tarii Romanesti formata din 20000 de oameni, au pornit spre Cetatea Alba. Acolo au sosit si 50000 de tatari. Dupa 15 zile de lupta fara intrerupere, in care cei doi parcalabi ai cetatii, Gherman si Oana, au fost ucisi, Cetatea Alba a capitulat.
La putin timp dupa caderea Cetatii Albe, spionii turci au aflat ca moldovenii ramasi in cetate au trimis stire lui Stefan cel Mare, spunandu-i “sa vii numaidecat, noi iti vom preda cetatea”. Acelasi cronicar povesteste ca Stefan “la randul sau, pregatind scari si adunand oaste si incarcand in timpul noptii ostasi in corabii, a venit pe apa chiar langa Cetatea Alba. Siretii ghiauri dinauntru il asteptau, uitandu-se la drum. Ghiaurii haini i-au omorat pe cei care pazeau cetatea. Pe scurt, in timpul noptii au asezat scari la fortareata cetatii ca sa urce sus. Allah a facut in asa fel incat unii dintre gazii au aflat despre aceste fapte ale ghiaurului. Ei au tacut pana ce cativa ghiauri s-au urcat pe scari. Gazii, la randul lor, strigand numele lui Allah, au tras sabiile si, prinzandu-i, i-au macelarit pana in zori. Stefan cel Mare a ajuns in asa hal, incat abia si-a scapat capul”. A fost aceasta o operatiune atent organizata, dar din pacate deconspirata, de catre Stefan si oamenii sai? Cu siguranta, DA! Insa, imposibilitatea mentinerii secretului asupra acesteia si implicarea multor oameni in organizarea si desfasurarea ei, si-au spus cuvantul, Stefan inregistrand un esec rasunator.
Sultanul, afland despre incercarea neizbutita a lui Stefan cel Mare de a recuceri Cetatea Alba, a poruncit lui Ali-bei “sa mearga la acel ghiaur si, intalnindu-se cu el sa se straduiasca mult ca sa-I vina de hac, iar daca nu se va intalni cu el sa-i devasteze vilaietul, sa-l parjoleasca si sa-l aduca in ruina in asa masura, incat sa nu ramana urma de veselie”.
In executarea ordinului primit, la 5 septembrie 1485, armata lui Ali-bei, insotita si de armata Tarii Romanesti, “au intrat in vilaietul Moldovei…Stefan cel Mare se facuse nevazut sin u se stia unde se gaseste. L-au cautat prin paduri, in vai si in campii mai multe zile, nelasand nici un loc de necercetat. Nu s-a gasit nici urma de Stefan cel Mare si el n-a aparut. In sfarsit –relateaza cronicarul Asik-pasa Zade-au pus mana pe o iscoada din oastea acestuia si l-au intrebat: “Incotro a plecat Stefan cel Mare sau unde se afla?”. Acel prins a vorbit asa: “Stefan cel Mare a plecat si s-a dus in vilaietul lesesc”. A fost oare aceasta oare o incercare a lui Stefan de dezinformare a dusmanilor? Cu siguranta, DA! A fost acea iscoada pe care turcii au prins-o, de fapt trimisa de catre Stefan, pentru a le transmite stirea falsa ca domnul Moldovei parasise tara, cand de fapt el era aici? Cu siguranta, DA! Era aceasta iscoada un om de valoare, pregatit psihic pentru o asemenea misiune, stiindu-se prea bine ca iscoadele prinse erau executate; deci misiunea in sine era foarte periculoasa, chiar sinucigasa? Cu siguranta, DA!
Manat de dorinta de a obtine ajutor pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, la 15 septembrie 1485, Stefan cel Mare impreuna cu boierii tarii au mers la Colomeea, unde au depus juramantul de credinta fata de regele Cazimir. La 19 septembrie se intorceau in Moldova cu un ajutor de 3000 de calareti “imbracati in fier”. Afland despre aceasta, turcii, care in cele patru zile inconjurasera Suceava, s-au retras din Moldova (in mod cert, turcii aveau surse valoroase de informatii la curtea regelui polon).
In anul urmator, la inceputul lunii martie, ei au patruns din nou in Moldova pentru a pune domn pe Hronoda. Avand informatii certe cu privire la actiunea intreprinsa de turci, Stefan s-a pregatit si, intampinandu-i la Scheia, langa Roman, i-a infrant. Hronoda cazand in mainile moldovenilor, i s-a taiat capul.
Ajutorul sperat de Stefan cel Mare pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, nu i-a fost dat de catre poloni (inca odata se vede cum cei mari ii trateaza pe cei mici! Doar in masura interesului si niciodata sub spectrul aliantelor, bunavointei si a prieteniei…). Dimpotriva, in 1486, Polonia cerea solului Venetian la Constantinopol sa mediteze o intelegere cu turcii. Mai mult decat atat, dupa moartea lui Cazimir, urmasul sau Ioan Albert a elaborat un plan diabolic de ocupare a Moldovei (aflat in timp real de catre oamenii lui Stefan, prin surse de valoare aflate la curtea poloneza, si vom vedea in cele ce urmeaza).
In 1494, Ioan Albert a convocat la Levocea pe fratii sai: Vladislav, regele Ungariei; Alexandru, marele duce al Lituaniei si Sigismund, precum si pe cumnatul lor Frederic de Brandenburg, pentru a le aduce la cunostinta planul conceput si pentru a obtine adeziunea lor.
Cu toate ca tratativele s-au desfasurat “in cel mai mare secret”, agentii lui Stefan cel Mare au reusit sa afle continutul lor (acelasi lucru l-au facut si agentii Securitatii –huiduiti si blamati in corpore, pe nedrept-la Malta, in 1989, in timpul intalnirii istorice dintre Bush si Gorbaciov. A fost o mare realizare, lucru recunoscut dealtfel de catre CIA si KGB. Seful acestei operatiuni, avand gradul de colonel, a platit ulterior cu viata, Dumnezeu sa-l odihneasca! Deh, in acest razboi ascuns, nimic nu se uita, totul se plateste!) si sa comunice intentiile regelui polon. Ca urmare, domnul Moldovei a facut numeroase demersuri pe langa Alexandru al Lituaniei si Vladislav al Ungariei, cerandu-le sa ia masurile necesare prevenirii conflictului.
Neprimind un raspuns linistitor si dandu-si seama ca singur, in fata fortelor care puneau la cale invazia, va fi greu sa reziste, Stefan cel Mare a procedat la pregatirea conditiilor necesare obtinerii sprijinului turcilor conform proverbului: “Fa-te frate cu dracu pana treci puntea”. Ca atare, in prima jumatate a anului 1497 el a trimis la Istanbul urmatorul raport cu privire la situatia din vecinatatea Moldovei: “Regele Ungariei se afla acum la Buda si nu se aude deloc ca ar strange oaste. Ei il tin cu cea mai mare cinste si pretuire pe solul mariei-sale padisahului cel fericit. In partea Transilvaniei se strang oarecare osti. Nu stiu pentru ce sunt adunate. Regele Poloniei strange oaste mai jos de resedinta sa numita Cracovia. La Camenita, care este o localitate aproape de tara noastra, a venit un pan de seama al sau si are adunata in jurul sau multa oaste. Nu stim daca va veni asupra noastra sau daca se va ciocni cu oastea tatara. De asemenea si hanul tatarasc, strangand multa oaste, vine aproape de noi. Si eu, supusul, temandu-ma de vicleniile lor, m-am dus spre apa Nistrului pentru paza marginilor”. Stefan cunostea in realitate ceea ce urma sa se intample. Dorea Stefan, prin minimizarea informatiilor, sa-si protejeze adevaratele surse? Cu siguranta, DA! Simpla sugerare a unor chestiunii subtile, era deajuns, fiindca turcii in mod sigur aveau propriile surse de informatii, fiind capabili sa verifice adevarul sau falsitatea lor!
Printr-o alta scrisoare ulterioara, domnul Moldovei arata ca, desi a primit porunca de a-i ataca pe secui, n-a putut sa mearga asupra lor, deoarece hanul tatar sta cu oastea stransa si se uita spre Moldova, asteptand prilej favorabil. In continuare se afirma: “Oamenii nostri sositi din partea aceea spun ca el intentioneaza sa vina incoace. Daca intrebati de rege (Ungaria), oamenii nostri au venit si ne-au spus ca regele este inca in Buda si se preocupa de strangerea ostilor sale. De asemenea si voievodul Transilvaniei este la Sibiul sasesc si strange si el osti. Nu stim ce fel de stiri (oare, chiar asa era!?) i-au sosit populatiei secuiesti de la imparat (Austria) si de la voievodul Transilvaniei, dar ostile lor sunt pregatite. Nu stim insa in ce directie vor pleca. Ei si-au inchis si trecatorile si stau asa.
De asemenea se spune ca si regele Poloniei sta langa resedinta sa numita Cracovia, de unde isi trimite unele osti spre Camenita”. Informatii certe din partea lui Stefan, disimulate in zvonuri? Cu siguranta, DA! Numai multitudinea lor si mai ales, aria geografica de unde proveneau –statele vecine Moldovei- spune multe despre interesul profund al lui Stefan in a-si cunoaste indeaproape “vecinii” si “aliatii”, inclusiv despre eficienta si nivelul de penetrare la care ajunsesera spionii acestuia. Stefan cel Mare era cu siguranta capabil sa cunoasca din timp, tot ceea ce se intreprindea de catre vecini, aliati si nu numai, la adresa Moldovei.
Deocamdata, pana la partea a VI-a a acestei serii de articole, nu putem spune decat atat: MARE MARIA-SA, STEFAN!

WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a III-a)

Standard

CUNOSCAND tot ceea ce se punea la cale impotriva tarii sale, Stefan a avut posibilitatea sa faca pregatirile necesare si sa intampine ostile lui Radu cel Frumos la Soci, unde, la 7 martie 1471, “dand razboi vitejeste, nu mai putin de vitejia moldovenilor, carii era gata au sa moara, au sa izbandeasca, decat de mestesugul lui Stefan-voda. Radul-voda, pierde razboiul cu multa paguba de ai sai, ca pre toti i-au taiatu si toate steagurile Radului-voda le-au luat si pre multi viteji i-au prinsu vii si pre toti i-au taiatu, numai ce au lasatu vii doi boieri de cei mari, pre Stan logofatul si pre Mircea comisul” (Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei). Sa fi fost cei doi boieri unii dintre agentii lui Stefan, de au fost iertati de pedeapsa capitala? Posibil! Cert este faptul ca Stefan STIA si era la curent cu tot ceea ce Radu cel Frumos intentiona sa faca, ceea ce confirma faptul ca avea agenti pe langa acesta, in mod sigur chiar la nivel inalt.

Tot datorita intensei activitati informative pe care agentii lui Stefan cel Mare o desfasurau in afara hotarelor Moldovei, in 1471, la Suceava erau cunoscute atat eforturile papei Sixt al IV-lea de a organiza o cruciada impotriva turcilor, cat si legaturile venetienilor cu Uzum Hassan, conducatorul persilor, care urmarea sa coalizeze impotriva turcilor toate tarile din vecinatatea marelui imperiu. Interesant este faptul ca Stefan avea posibilitatea de a CUNOASTEceea ce intreprindea Vaticanul, ba chiar il v-a INFORMA pe Papa, ceea ce spune multe despre eficienta serviciului sau de informatii. Dar, sa derulam faptele!

Cronicarul turc Mehmed Nesri relateaza ca la inceputul anului 1474 un sol al sultanului Mahomed al II-lea transmitea lui Stefan urmatoarea porunca: “Ca sa avem incredere in prietenia ta cu noi, de data aceasta sa aduci tu insuti haraciul tarii, asa cum il aduce Eflakoglu” (domnul Tarii Romanesti). Fiind insaINFORMAT la timp cu privire la intentiile turcilor de a-l prinde, domnul Moldovei n-a executat aceasta porunca, ci a inceput pregatirile de lupta.

Din tabara asezata la Vaslui, Stefan cel Mare aducea MULTUMIRI tuturor celor care ii furnizau informatii in legatura cu miscarile turcilor! Tot din aceasta tabara, la 29 noiembrie 1474, Stefan TRANSMITEA papei Sixt al IV-lea, apelul prin care Uzum Hassan cerea tuturor principilor crestini sa se pregateasca impotriva inspaimantatoarei puteri a turcilor si il asigura pe papa ca moldovenii sunt “in totul gata, cu tot sufletul si cu toata puterea”, sa lupte pentru crestinatate si il ruga ca “impreuna cu ceilalti regi si principi preaputernici sa randuiasca in asa chip ca noi sa nu luptam singuri, ci cu ajutorul acelor principi”.

Rugamintea adresata papei Sixt al IV-lea negasind ecoul asteptat (incurajarile si blagoslovelile nu tineau loc in niciun caz, unor armate!), la 10 ianuarie 1475, in lupta de la Vaslui, Stefan cel Mare avea sa se bizuie numai pe curajul si darzenia ostenilor sai. Este extrem de interesant faptul ca Stefan cel Mare ar fi dispus de un corp de armata moldovean de ELITA! Acest corp fiind de fapt GARDA PERSONALA si facem o paranteza, pentru a demonstra existenta acestora. Este cunoscut faptul ca Stefan l-a sprijinit pe Vlad Tepes (vom vorbi despre manevrele politice ale marelui domn, in detaliu, intr-un capitol urmator). Stefan, dispunand de informatii cum ca viata lui Tepes este in pericol si cum acesta din urma se indoia de fidelitatea unora dintre boierii sai, i-a cedat o garda personala formata din 200 de moldoveni din randul celor ce formau garda sa! Acestia, au pierit aproape cu totii (doar 10 au scapat), aparandu-l pe Vlad Tepes in luna ianuarie 1477, fara insa a-l putea salva. Erau acesti soldati alesi pe spranceana, devotati si curajosi, un corp de ELITA? Cu siguranta, DA! Indeplineau ei in rol de GARDA PERSONALA a lui Stefan cel Mare, paza si protectia domnitorului, chiar si cu pretul vietii, asa cum dealtfel ar proceda astazi luptatorii SPP? Cu siguranta, DA! Dar, sa revenim…

Locul de desfasurare al bataliei a fost ales pe baza informatiilor primite de la iscoade cu privire la efectivele, structura, dotarea si starea de spirit din randurile armatei turcesti. Istorisind sfarsitul acestei batalii, in care moldovenii au obtinut o rasunatoare victorie in ciuda superioritatii la toate capitolele a turcilor, cronicarul turc Kemal-Pasa-Zade arata: “Dar acei ageamii (turcii) care nu erau obisnuiti cu luptele au obosit de a mai privi batalia inca inainte ca ea sa se fi ispravit. Abia cautau prilej de fuga. Cand au vazut oarecare ingaduinta, ei s-au imprastiat de tot si au fost cauza infrangerii si a celorlati. Parasind lupta si macelul, au fugit astfel incat nici nu s-au mai uitat indarat. Nici nu era chip. Ei s-au calcat in picioare unii pe altii ca niste turme de oi si nici cei viteji nu au mai putut gasi calea sa mai lupte. Suleiman-pasa nu a putut sa-i stranga intr-alt loc pe ostasii aceia care se imprastiau. Oricat de mult s-ar fi straduit si oricat de multe sfortari ar fi depus, el nu a putut sa-si inchege si sa-si oranduiasca alaiul…Cand calaretii, venind iute ca vantul si cu iuteala unui torent, s-au ingramadit in groapa aceea, cei care au dat primii peste ea au ramas impotmoliti, devenind astfel punte pentru cei care au sosit dupa ei. Cetele care veneau unele dupa altele s-au ravasit ca valurile. In groapa aceea s-au impotmolit caii multor mii de oameni si picioarele multor trupuri, ramanand astfel in mlastina mortii. Dupa ei au venit dusmanii si trantindu-i si pe cei care nu cazusera inca de pe calul vietii, le-au luat capul”. O CAPCANA stralucit executata, de catre oamenii lui Stefan cel Mare? Cu siguranta, DA! Au desconsiderat turcii forta si hotararea moldovenilor, aducand cu ei trupe tinere si lipsite de experienta luptelor, bazandu-se pe superioritatea lor numerica, si prea putine trupe experimentate formate din veterani? Cu siguranta, DA! Fiindca, marea infrangere a turcilor in batalia de la Vaslui a fost, intr-o mare masura datorata erorii si a lipsei de informatii cu privire la forta si capacitatea de lupta a ostirii moldovene si a tacticii stralucite a lui Stefan cel Mare, de a angaja batalia pe un teren mlastinos, care a jucat un rol hotarator in deznodamantul final, anulandu-le de facto, superioritatea.VIZIUNE,PLANIFICAREsi COORDONARE, bazate pe INFORMATIIREALE si SIGURE din partea lui Stefan? Cu siguranta DA, fiindca evenimentele descrise releva nu numai vitejia si eroismul ostasilor lui Stefan, ci si faptul ca, in orice razboi sau batalie, INFORMATIA DESPREINAMICUL cu care esti angajat in lupta este absolut necesara.

Cand Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a aflat vestea dezastrului de la Vaslui (in furia sa, a decapitat multi comandanti de osti si emiri), a hotarat ca in luna mai a aceluiasi an sa intreprinda o mare expeditie de pedepsire si cucerire totodata, a Moldovei. Agentii din Turcia, afland aceasta hotarare a sultanului, au comunicat-o lui Stefan. Sesizand pericolul, la 25 ianuarie 1475, Stefan cel Mare a adresat Coroanei ungare si tuturor principilor crestini o scrisoare in care, dupa ce a infatisat tabloul victoriei de la Vaslui (o incercare psihologica de a-i atrage de partea sa, prin inocularea increderii? Posibil!), le-a prezentat in urmatorii termeni sinteza informatiilor primite de la iscoadele si spionii sai din Turcia si pericolul care plana asupra tarii sale: “Auzind despre aceasta, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa razbune si sa vie, in luna lui mai, cu capul sau si cu toata puterea sa impotriva noastra sis a supuna tara noastra, care e poarta crestinatatii, pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta a crestinatatii, care etaranoastra, va fi pierduta, atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile-voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra fagaduim, pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei-noastre, ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce cu ajutorul lui Dumnezeu celui atotputernic noi i-am taiat mana cea dreapta. Deci fiti gata fara intarziere. Data in Suceava in ziua de sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul domnului 1475, Stefan Voievod, domnul tarii Moldovei” (Ion Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare).

Primejdia care plana asupra Moldovei in primavara anului 1475 a fost inlaturata pentru catva timp, datorita agravarii bolii sultanului Mahomed al II-lea, iar nu ajutorului pe care Stefan il astepta zadarnic de la principii apuseni. Si ne intrebam pe buna dreptate cand statele puternice au ajutat statele mici, fara a avea vreun interes?  Am zice, NICIODATA!

Expeditia planuita de sultan impotriva Moldovei a fost insa doar amanata, nu si anulata, fiindca acesta nu-l putea uita pe Stefan, cu atat mai putin infrangerea suferita! Astfel, la sfarsitul lunii mai 1475, o puternica flota turceasca sub comanda lui Ahmed-pasa, dupa ce a cucerit porturile Caffa si Soldaia de pe coasta de nord a Marii Negre, s-a indreptat spre Cetatea Alba. Stefan cel Mare fiind la curent cu aceste miscari, la 26 iunie 1475 a trimis “solilor” sai din Ungaria (acestia se numeau: Stanciul, Duma si Mihau) o scrisoare in care le arata urmatoarele: “Si despre turci asa sa stiti ca iscoadele noastre ne-au povestit acestea: ca au venit pe mare Ahmed-pasa cu galere si a incercat sa cucereasca Caffa si au batut Caffa vreme de trei zile, iar in ziua a patra turcii au biruit si au cucerit Caffa. Ea este pana acum in mainile turcilor. Altfel nu este. Si era in Caffa un tar tatarasc, care mai inainte fusese tar in Orda cu o mie de tatari, care tatari s-au supus cu totii si cu toate ale lor; astfel acum si tarul Ordei si Perecopului s-au supus turcilor. Si s-au unit tatarii cu turcii.”

Am mai aflat prin iscoadele noastre despre vrajmasii crestinatatii, despre necredinciosii turci, ca vin impotriva noastra. Si din nou ne-a venit VESTE TEMEINICA ca turcii vin spre noi, impotriva noastra si impotriva tarii noastre si pe apa si pe uscat…Imparatul are sa vina insusi pe uscat impotriva noastra ca sa cucereasca in persoana tara noastra cu toata puterea lui si cu toata oastea lui, si cu toata puterea Tarii Muntenesti”. In continuare le cere sa-l INFORMEZE DE URGENTA pe Matei Corvin pentru a-i acorda sprijinul promis. Erau oare cei trei “soli” ochii si urechile domnului Stefan la curtea lui Matei Corvin? Cu siguranta, DA!

Si de aceasta data cererea de ajutor a fost zadarnica. In consecinta, moldovenii aveau sa respinga singuri incercarea flotei turcesti de sub comanda lui Ahmed-pasa de a cuceri Cetatea Alba in vara anului 1475.

Odata angajat in conflictul cu turcii, Stefan cel Mare urmarea in permanenta toate pregatirile si miscarile armatelor acestora. Cu privire la activitatea informativa, dintr-o scrisoare adresata biraului si tuturor batranilor din Brasov la 18 februarie 1476, rezulta ca, pe langa sterile ce-i erau transmise de catre agentii sai din Crimeea si din Turcia, domnul Moldovei facea un util schimb de informatii cu brasovenii. In aceasta scrisoare, dupa ce le-a multumit pentru informatiile ce i-au fost transmise prin mesterul armurier Mihai (acesta era oare unul dintre agentii sai de legatura cu brasovenii, ori poate agentul nr.1 de acolo? Posibil! Este posibil insa sa fi fost agent al brasovenilor (poate chiar agent dublu), cunoscut insa de catre oamenii lui Stefan), in legatura cu “lucrul turcilor”, Stefan cel Mare ii ruga sa-i dea de stire si de aici inainte cele ce vor afla. “Si ce va spune din partea domniei-mele catre domnia-voastra omul vostru Mihai mesterul sa-l credeti in toate, caci sunt vorbele noastre”. Aceste vorbe sunt elocvente pentru increderea deplina de care se bucura “mesterul Mihai” din partea lui Stefan (ceea ce denota faptul ca identitatea si cu siguranta, misiunea acestuia, erau foarte bine cunoscute domnului). In mod sigur acesta nu era un mester oarecare, fiind cu siguranta un agent de ELITA, cel mai probabil, nobil.

Pe baza relatarilor unor negustori din Pera si a altor izvoare, in primavara anului 1476 “Stefan cel Mare, informat in legatura cu pregatirile pe care le faceau turcii, incerca printr-o solie sa-l induplece pe sultan sa renunte la planurile sale de cucerire a Moldovei. Se spune ca solul moldovean a mai cerut sultanului sa-l elibereze pe Alexandru Comneanul, cumnatul lui Stefan cel Mare, in schimbul prizonierilor turci prinsi in lupta de la Vaslui. Cu toate ca Alexandru fusese decapitat, sultanul, dorind sa obtina eliberarea turcilor prinsi de Stefan, s-a declarat de acord cu schimbul propus de moldoveni si in locul lui Alexandru a fost adus si aratat solului moldovean un altul. Sultanul ar fi acceptat, se zice, si propunerea lui Stefan cel Mare de a nu porni impotriva Moldovei si ar fi trimis chiar un sol in Moldova, propunand pentru incheierea pacii urmatoarele conditii: platirea tributului pe ultimii trei ani; drept semn al credintei fata de Inalta Poarta, Stefan trebuia sa-si trimita fiul mai mare ca ostatic la Constantinopole; sa predea Chilia si sa restituie pe tinerii si bogatiile jefuite din Caffa si aflate in corabia care s-a refugiat la Cetatea Alba. Stefan cel Mare a refuzat sa accepte conditiile puse de catre sultan; mai mult chiar, el a pus sa fie executati prizonierii turci capturati in lupta de la Vaslui” (M.Neagoe, Stefan cel Mare).

Atacul turcilor devenind iminent, Stefan cel Mare a facut noi demersuri pe langa regele Cazimir al Poloniei si regele Matei Corvin al Ungariei. Ca si altadata, a primit numai promisiuni. Se pare ca regele Cazimir a trimis la Mahomed al II-lea un sol care, la 22 mai 1476, a intalnit la Varna pe sultan, caruia i-a dat din partea regelui o haina de zibelina impodobita cu margaritare si cu pietre scumpe si l-a rugat sa renunte la campania pornita impotriva Moldovei, deoarece Stefan era vasalul regatului polon si deci Cazimir era obligat sa-i acorde ajutor. Primind cu bucurie haina, Mahomed al II-lea a spus solului ca nu poate satisface dorinta regelui Cazimir, deoarece a facut prea multe cheltuieli cu pregatirea razboiului si se afla aproape de hotarele Moldovei. Totusi, daca Stefan accepta conditiile ce i-au fost comunicate poate reveni asupra hotararilor sale. Cum Stefan nu putea sa accepte conditiile mai sus mentionate, Mahomed si-a continuat expeditia impotriva Moldovei. Pentru a nu avea surprize din partea polonilor si a-i tine pe acestia “ocupati” , sultanul a trimis asupra Poloniei pe tatari. Stefan cel Mare era DIN NOU singur!

Va urma,

WW

 

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VI)

Standard

Vlad Tepes (1456-1462), un domnitor de “legenda”, personaj de roman si filme horror, fara a avea absolut niciun “merit” in acest sens. Un domnitor care in vremuri tulburi a purtat pe grumazul sau, soarta Tarii Romanesti; un domnitor care s-a straduit in nemernicia acelor vremuri, pe masura posibilitatilor sale, sa exploateze in folosul Tarii unele imprejurari si evenimente ale acelor vremuri –misiune deloc usoara, dealtfel! Demersurile sale s-au bazat inclusiv pe mijloace specifice razboiului secret; mijloace pe care incercam a le readuce la lumina pe parcursul acestui capitol al Razboiului Nevazut. Ne bazam in demersul nostru pe marturii scrise, extrem de vechi, ale cronicarilor turci: Tursun-bei, Semseddin Ahmed Bin Suleiman, Kemal-Pasa-Zade, Sa’Adeddin Mehmed Hodja-efendi, Hodja Husein si altii, care au aratat ca, la inceputul domniei sale, Vlad Tepes “devenise atat de temut, incat facea ca pana si o suta de dusmani sa-si intoarca fetele” si sa fuga din calea lui.

Era vestit “in privinta mestesugului de a conduce osti” si “era unic in serdarie, un al doilea ca el nefiind intaraghiaurilor”. Afland de la iscoadele sale ca sultanul Mahomed al II-lea a trecut cu ostile in Asia Mica pentru a conduce personal expeditia impotriva Trapezuntului, Vlad Tepes, urmarind restabilirea granitelor Tarii Romanesti, a atacat tinuturile de peste Dunare. Isak-pasa, lasat de Mahomed al II-lea la Adrianopol cu sarcina sa apere tronul si hotarele europene ale Imperiului Otoman “neavand putere sa-l calce in picioare si sa-l loveasca cu pumnii pe acel ratacit plin de ingamfare, inghitea toate de nevoie”.

Cand Mahomed al II-lea s-a inapoiat din expeditia mentionata, Isak-pasa “a facut cunoscut la inaltul tron faptele rele si purtarea nedemna a voievodului Tepes si a povestit sahului cel cuceritor de tari despre supararile pricinuite de voievodul Tepes, locuitorilor din tinuturile islamice, precum si despre hotarul pe care el l-a stabilit”. Ca si cand nu ar fi fost afectat de prejudiciile aduse Imperiului de catre Vlad Tepes, cu o ipocrita buna-vointa, sultanul a cerut acestuia sa se prezinte la Poarta conform obiceiului si “aducand el insusi haraciul Tarii Romanesti, sa-l predea slujbasilor Pragului” si sa primeasca “hilat pretios si coroana aurita” ca semn al reannoirii domniei.

Mare cunoscator al artei de PREVENIRE a curselor ce i se intindeau, Vlad Tepes nu s-a prezentat cu haraciul, ci s-a scuzat, cu un prefacut regret, invocand urmatoarele pretexte: “Poporul tarii mele este nechibzuit, iar dregatorii si supusii mei sunt cu doua fete. Daca ma duc sa ma inchin la ocrotitoarea curte a fericirii, atunci ei, supunandu-se numaidecat ungurului, il vor primi pe crai in locul meu si ii vor preda acestuia tronul si avutiile mele. Ma gandesc mereu la prilejul de a saruta picioarele tronului si de a sterge praful de pe calul imparatesc si de a arata supunerea si devotamentul meu. Toate acestea demult trec prin gandul meu, dar, din pricina celor aratate mai sus, vechea mea dorinta nu s-a indeplinit pana acum. Daca se crede de cuviinta sa fie trimis pentru ocrotirea si apararea tarii unul dintre emirii de margine, atunci eu sunt hotarat sa ma duc si sa ma inchin la Poarta cea ocrotitoare si sa sterg cu genele mele tronul imparatiei”. Viclenie din partea lui Vlad Tepes? Cu siguranta, DA!

Orbit de dorinta razbunarii, sultanul Mahomed al II-lea n-a fost capabil sa intuiasca ce se ascundea in spatele atitudinii de “umilire” adoptata de Vlad Tepes. De aceea, vazand conditiile puse de domnul Tarii Romanesti pentru a putea veni la Poarta ca sa se inchine, sultanul le-a acceptat cu bucurie, socotind ca acesta ii va cadea ca pestele in plasa. In consecinta “s-a emis firman imparatesc pentru ca Hamza-bei, ceacargibas, bei de Nicopol, sa mearga in Tara Romaneasca si s-o pazeasca inpreuna cu alti emiri si aiani pana ce voievodul Tepes se va intoarce de la curtea cea ocrotitoare”. Un firman asemanator a fost trimis si lui Iunus-bei de la Silistra.

Modul in care ostirile turcesti, trimise la hotarul Tarii Romanesti cu scopul aratat, au cazut in cursa intinsa de Vlad Tepes, a fost descris in felul urmator de cronicarul Semseddin Ahmed Bin Suleiman Kemal-Pasa-Zade: “Cei doi sangeacbei, la randul lor, aratand ascultare fata de porunca, au pregatit indata armele si, mergand pe malul Dunarii cu tobe si cu steaguri si cu slujitori si cu oameni au stat la serhatul Tarii Romanesti. Dar in timp ce ei, zicandu-si ca “am venit sa-l slujim si sa ocrotim vilaietul sau”, sperau favoruri si stateau nepasatori, afurisitul acela a dat intr-o noapte un atac si, galopand in intuneric si trecand Dunarea pe gheata a dat peste ei. Facandu-l martir pe Iunus-bei si prinzandu-l de viu pe Hamza-bei, a risipit ostile lor. Acel razvratit a taiat picioarele musulmanilor care incapusera in mainile sale la locul bataliei si, dandu-si pe fata revolta sa si vestea razvratirii sale, si-a descoperit capul si a intrat pe campul de lupta. Pe Hamza-bei, pe care pusese mana in timpul ciocnirii, luandu-l in prinsoare, l-a luat cu el si l-a dus in Tara Romaneasca. Taindu-i capul, l-a trimis craiului unguresc Matei Corvin si, desi era din vechime dusman cu el, totusi, gandindu-se sa-l faca prieten i-a zis: ”De azi incolo, parasind prietenia prefacuta cu turcul, m-am hotarat sa merg pe calea dusmaniei. Imprastiindu-i oastea care venise sa-mi ocroteascatara, am intors pe dos tinuturile sale aflate in vecinatatea mea. Taind capul lui ceacargibas Hamza-bei, care era serdarul lor, l-am trimis in partea voastra. Pe soimii care erau luptatorii sai puternici i-am facut ca si cand nu s-ar fi nascut”.

Vazandu-se intrecut in viclenie de Vlad Tepes, care in modul aratat mai sus “si-a scos capul din cercul supunerii”, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a ordonat o mare expeditie impotriva Tarii Romanesti. Astfel, in vara anului 1462, “o oaste de vreo 30 de tumene (300000 de oameni), a trecut marea apa a Dunarii sub comanda “sultanului lumii” pentru a razbuna cutezanta celui care se incumetase sa-si scoata “grumazul de sub jugul supunerii”. Asa cum mentioneaza cronicarul turc Tursun-bei, in vederea prevenirii oricarei surprise : ”Mahmud-pasa, unul dintre marii viziri priceputi, pregatind calauze, le-a poruncit sa culeaga stiri adevarate” din locurile prin care avea sa inainteze armata turceasca. Detinand INFORMATIICERTE cu privire la taria fortelor inamice, Vlad Tepes a evitat angajarea intr-o lupta deschisa, “a intrat in pamant ca un tarus si s-a ascuns in locuri greu de patruns”. Era oare domnitorul Tarii Romanesti expert in lupta de gherila si DEZINFORMARE? Cu siguranta, DA! Fiindca cunoscatorii artei militare si a celei informative, recunosc in cele spuse de catre cronicarul Sa’Aded-din, maiestria cu care domnul roman stia sa-si camufleze fortele in asteptarea unui moment favorabil aplicarii planului de lupta, conceput in raport cu conditiile terenului, cu disproportia de forte si cu tactica inamicului. A dispus oare Vlad Tepes de SPECIALISTI in arta militara si cea informativa? Cu siguranta, DA! Era oare domnitorul initiat in tacticile uzuale ale turcilor, fiind familiarizat cu “obiceiurile” acestora? Cu siguranta, DA! Dar sa nu anticipam…

Dupa ce a aflat prin iscoade cum este organizata, aparata in timpul noptii si dispusa in teren tabara turcilor (informatii ce nu puteau fi furnizate decat de catre specialisti, familiarizati cu tactica militara, ci in niciun caz de osteni de rand), Vlad Tepes a elaborat un plan indraznet de ASASINARE a sultanului Mahomed al II-lea printr-o incursiune pe care avea s-o conduca personal. Astazi, asasinatul face parte din metodele oricarui serviciu secret. Asemenea actiuni necesita coordonare, informatie, mijloace adecvate, agenti si curaj, iar faptul ca Vlad s-a gandit la asa ceva, spune multe! Iar atacul pe timp de noapte, este preferat si astazi de catre Fortele Speciale din toata lumea, fiind executat de catre oameni atent selectati si foarte bine instruiti.

Vlad Tepes spera ca prin suprimarea conducatorului otoman, ostile acestuia sa intre in debandada si haos, deschizand totodata luptele interne pentru putere in sanul Imperiului, obisnuite in asemenea cazuri, inlaturand, cel putin pentru un timp, pericolul la adresa Tarii Romanesti. VIZIUNE, PLANIFICARE si COORDONARE din partea domnitorului? Cu siguranta, DA!

In executarea acestui plan deosebit de indraznet, Vlad Tepes, care cunostea foarte bine limba turca, insotit de o ceata de calareti imbracati in uniforme turcesti procurate de la cei prinsi sau ucisi in cursul actiunilor isolate de hartuiala, a reusit intr-o noapte sa patrunda in interiorul taberei turcesti, unde, navalind IN ANUMITE CORTURI DINAINTE STABILITE, au ucis pe cei ce dormeau in ele. Deci, cu alte cuvinte, tintele au fost atent selectate inainte de atac, iar oamenii PREGATITI si INFORMATI asupra obiectivelor! O operatiune ATENT ORGANIZATA si executata PROFESIONIST? Cu siguranta, DA!

Insa, datorita intunericului ori poate nesansei, Vlad Tepes cu ostenii sai alesi pe spranceana, fie au confundat cortul sultanului, fie ca n-au reusit sa ajunga la el pana la alarmarea taberei si inlaturarea panicii produse prin curajoasa incursiune, rezultatul actiunii fiind negativ. Nereusita acestei actiuni, temerare dealtfel, si disproportia exagerata de forte au determinat pe Vlad Tepes sa se retraga in Transilvania, unde, in loc sa obtina sprijinul lui Matei Corvin, a fost inchis din porunca acestuia ca urmare a intrigilor urzite de “maini invizibile”. A fost Vlad Tepes tradat? Cu siguranta, DA!

Cert este faptul ca, cunoasterea perfecta a situatiei reale din randul invadatorului, calculul posibilitatilor de obtinere a rezultatului previzibil, inteligenta, inventivitatea si ingeniozitatea, folosirea legendelor pentru inducerea in eroare a inamicului, pastrarea secretului operatiunilor proprii, au facut parte din “arsenalul” domnitorului Vlad Tepes, chiar daca pana la urma soarta i-a fost potrivnica. Uimesc insa actiunile sale temerare executate, fara nicio indoiala, PROFESIONIST!

Vom continua periplul nostru pe Frontul Nevazut al Neamului Romanesc, in capitolul urmator, cu unul dintre titanii ISTORIEI noastre, care timp de aproape o jumatate de secol, beneficiind de Servicii de informatii/contrainformatii extrem de bine puse la punct, a reusit sa infaptuiasca fapte marete ce uimesc si astazi.

Va urma,

 

WW