Arhive pe etichete: rusii intra in molodva

“Binefacerile” Rusiei: “First Contact” (1806-1812)

Standard

Acest articol este primul articol dintr-o mini-serie, el reprezentând un răspuns la dorinţa ministrului de externe de a „crea încredere” între România şi Rusia. Articolul prezintă pe scurt prima întâlnire serioasă între Rusia şi Principatele Române de atunci, arătând „binefacerile” cu care ne-am ales  în urma întâlnirii.

Expansiunea rusa in jurul marii negre 1700-1812

Vom începe cu anul 1812, acesta reprezentând primul moment de rupere al Moldovei si integrarea Basarabiei în Imperiul Ţarist. Problemele pentru Moldova nu încep însă la apariţia ruşilor, ci la apariţia turcilor pe vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Moldova a reuşit o perioadă de timp să facă faţă tăvălugului otoman dar, pănă la urmă, a cedat în faţa forţei acestora, otomanii devenind suzeranii Moldovei în anul 1511, pe vremea domniei lui Bogdan al III-lea. Condiţiile de vasalitate impuse Moldovei erau destul de bune, având în vedere că nu trebuia plătit decât tribut Porţii, Moldova reuşind să îşi păstreze identitatea culturală, iar otomanii, pe lăngă aceasta, mai şi garantau integritatea teritorială al Moldovei.

Bineînteles, ca orice mare putere, Imperiul Otoman a încălcat integritatea teritorială a Moldovei de fiecare dată când o considerau necesar. Astfel s-au anexat de alungul anilor: Chilia şi Cetatea Albă în 1484, Bugeacul şi Tighina în 1538, Hotinul în 1713-1715. Iar în 1775 Bucovina era dăruită Austriei, prima cedare teritorială de proporţii.

Prima întâlnire serioasă cu Rusia si prima “binefacere” adusă de ruşi, în colaborare cu Imperiul Otoman, este războiul Ruso-Turc, început în 1806 şi finalizat în 1812. Spun “prima binefacere” pentru că întregul război s-a desfăşurat pe teritoriul Principatelor Române.

Ruşii avansează foarte rapid pe teritoriul Principatelor, ajungând în zona Bucureştiului în doar căteva luni de la pornirea războiului. Bineînţeles că Rusia nu şi-a arătat inteţiile adevărate în privinţa acestui război, chiar au minţit (ceva obişnuit la ruşi), afirmând că: “ţarul nu are nicio intenţie de a face cuceriri pe seama turcilor; ocuparea militară a Moldovei şi Ţării Româneşti nu are alt scop decât acela de a readuce Poarta la restabilirea vechilor raporturi existente între ea şi Rusia, conform tratatelor.” Ba chiar mai mult, reiese dintr-o telegramă transmisă de ţarul Alexandru I, la 12 decembrie 1806, conducătorilor Principatelor. El asigura divanurile că le va păzi „de toate relele care ameninţă pământul lor” şi că le va apăra „sloboda lucrare a credinţei, desfăşurarea tuturor privilegiilor şi obiceiurilor lor.

Cat de adevărată este intenţia Rusiei de a restabili situaţia politico-strategică şi nimic mai mult, chiar dorindu-se protejareaPrincipatelor Române, reiese din următoarele: „M.S. Împăratul, considerând Moldova şi Valahia ca provincii ale imperiului său, şi care, prin urmare, vor fi administrate cu legile imperiului său, a hotărât să suprime în aceste teritorii executarea drepturilor ce sunt practicate numai în Turcia… orice individ născut în aceste provincii nu trebuie să fie considerat altfel decât un supus rus.” Iată deci cam ce însemna şi pe vremea aceea o promisiune dată de către Rusia.  Halal încredere!

Dar să continuăm cu dovezile sincerităţii ruseşti. Turcii au propus deja în 1810 pacea, cu condiţia ca Rusia să se retragă din Principatele Române, ruşii însă au refuzat, considerănd că: „Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică (Muntenia şi Oltenia) şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace pe veci Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii.” Turcii nu sunt de acord cu cererea Rusiei şi astfel tratativele de pace mai întârzie. Norocul Principatelor, dacă putem spune aşa, a fost  apariţia împăratului francez Napoleon Bonaparte, care pregătea o campanie împotriva Rusiei. Astfel Rusia a trebuit să grăbească tratativele de pace cu Turcia, fiind obligată la concesii. Astfel se decide ca Moldova să fie împărţită, ţarul Alexandru I acceptând, pe 22 martie 1812, Prutul ca şi graniţă, până la vărsarea lui în Dunăre.

Iată, deci, cum prima întâlnire mai serioasă cu Rusia a adus “României” “beneficii” nesperate şi  “binefaceri” incredibile şi o încredere de nezdruncinat în sinceritatea Rusiei!

Surse: http://istoriabasarabiei.wordpress.com/

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/doua-secole-rapirea-basarabiei-

Andrei