Arhive pe etichete: razboiul nevazut

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (11)

Standard

   Ramas singur in fata furtunii, fiind inconjurat de tradatori si afland prin iscoadele sale ca la 1 iulie 1538, Soliman Magnificul a parasit Istanbulul cu o mare armata indreptandu-se spre Adrianopol, de unde la 19 iulie 1538 a trimis porunca beilor din Silistra, Nicopole si Vidin, sa construiasca un pod la Isaccea, Petru Rares a luat primele masuri impuse de situatie. Si-a adapostit familia in cetatea Ciceu din Transilvania, adoptand tactica de lupta autohtona, dand ordin “sa se faca pustiul” in calea invadatorilor. Petru Ungurul si Ivanco au fost trimisi in calea lui Soliman Magnificul cu pretextul de a-i cere iertare si cu misiunea secreta de a culege informatii referitoare la taria fortelor care veneau spre Moldova. Cele doua iscoade au intampinat pe sultan in tabara de la Duna Binari (Fantana cu roata) de langa Provadia, la 8 august 1538. Dup ace a ascultat solia lui Petru Rares, siretul Soliman, folosind acelasi procedeu in scopul de a obtine informatii din tabara moldovenilor (in razboiul nevazut, invinge intotdeauna cel mai inteligent), i-a trimis prin Sinan Celebi, intendentul orasului Caffa (acesta era de origine roman), urmatoarea scrisoare al carei continut il reproducem (este mentionata de catre cronicarul turc, Mustafa Gelalzade): “Deoarece purtarea ta a fost ca a unui rasculat si om rau, am pornit cu razboi impotriva Moldovei. Am sa te fac sa te caiesti si am sa te silesc sa-mi dai cuvantul ca nu vei mai face asemenea fapte dusmanoase si vei veni la pragul tronului meu, inchinandu-te si sarutand pamantul din fata mea. Poate ca primind aceste conditii vei gasi miluire la mine si te voi ierta”. Insotit de “solii” moldoveni, Sinan Celebi a mers la Iasi, unde a inmanat lui Petru Rares scrisoarea trimisa de sultan.

Luand cunostinta de conditiile ce i se puneau, Petru Rares le-a prezentat capitanilor ostirii sale, carora le-a cerut sfatul. Hatmanul Mihu, comandantul general al ostirii, a fost de parere ca “ceea ce trebuie sa facem de indata este sa ne inchinam cu umilinta, plecand fata noastra supusa la Poarta fericirii sis a ne oferim slujba pentru fericirea tarii noastre, a avutiei si familiilor noastre, pentru ca in fata sultanului, ca si altadata, sa devenim fericiti, noi si tara noastra, cu avutiile si familiile noastre. Nu se poate spera vreun ajutor din partea ostirii noastre, a supusilor provinciei si nici din partea tarii, deoarece norocul si-a intors fata de la noi”. Dupa ce si-au spus cuvantul si alti boieri, Petru Rares le-a vorbit astfel: “Ceea ce ganditi voi este o parere gresita si o iluzie desarta. Norocul este un dar dumnezeiesc. Marirea avutiei si cresterea ostii nu se fac prin nepasare. In clipa de fata, scotand afara din maneci mainile voastre curajoase, sa le folositi in asa fel, incat sa se mire chiar si zeul Marte (este vorba despre Ares, zeul grec al razboiului in antichitate), manuitorul de sabii, si de lupta noastra vitejeasca sa ia pilda vantul si focul trecator”.

In scopul de a castiga timp, Petru Rares a trimis lui Soliman Magnificul un raspuns evaziv. Dar, din pacate, Petru Rares inca nu aflase proportiile tradarii de la curtea sa, iar Sinan Celebi, prin boierii tradatori, aflase in detaliu discutiile “secrete” purtate de domnul Moldovei cu capeteniile ostirii sale. Se pare ca Soliman Magnificul avea la curtea lui Petru Rares un agent de seama, in persoana Hatmanului Mihu –comandantul ostirii moldovene (cu un agent de asemenea valoare, ceilalti tradatori puteau foarte bine sa nici nu existe, deznodamantul pentru moldoveni si implicit, Petru Rares, ar fi fost acelasi!). Acest aspect este confirmat, contrar tuturor uzantelor, chiar de catre Nasuh Matrakci, cronicarul personal al lui Soliman Magnificul, in “Cronica cuceririi Moldovei”…

La 18 august 1538, la Isaccea, Sinan Celebi transmitea sultanului Soliman, odata cu raspunsul lui Petru Rares, si informatii detaliate cu privire la pozitia majoritatii marilor boieri si capitani ai armatei moldovene, precum si in legatura cu marimea, organizarea si forta acesteia.

Nestiind inca ca planul sau era prea bine cunoscut turcilor, Petru Rares aplica tactica “parjolirii”, oastea Moldovei fiind retrasa in locuri dinainte stabilite in nordul tarii, unde urmau sa se desfasoare luptele cu turcii.

Executand ordinele lui Petru Rares cu o prefacuta constinciozitate, Hatmanul Mihu si ceilalti tradatori se bucurau in continuare de increderea domnitorului. Hatmanul Mihu, cel mai probabil in urma ordinelor primate de la sultan, il dezinforma pe Petru Rares, spunandu-i ca ostile lui Soliman sunt la Bacau si la Piatra-Neamt, cand in realitate ajunsesera langa Suceava.

Intr-un tarziu, agentii lui Petru Rares, sustinuti de boierii ramasi fideli domnului, dintre acestia remarcandu-se cel cu numele de Huru, au aflat complotul si tradarea din spatele acestuia, informandu-l.

Vazandu-se tradat intr-un mod atat de perfid si neavand timpul necesar inlocuirii comandantilor tradatori, in frunte cu Mihu, la 14 septembrie 1538, Petru Rares, “cu fata udata de lacrimi”, a fugit singur pe ascuns intr-o directie necunoscuta, cu sprijinul boierilor credinciosi.

Tradatorii s-au inchinat in fata lui Soliman, care a asezat in scaunul domnesc de la Suceava pe Stefan, poreclit ulterior Lacusta (este cunoscut si ca Stefan al V-lea, fiind nepot al lui Stefan cel Mare –fiind copilul fiului sau cel mare, Alexandru. A domnit in Moldova intre anii 1538-1540). Insa, calvarul lui Petru Rares nu avea sa se sfarseasca aici, fiindca sultanul a poruncit tatarilor sa prinda pe fugarul domn si sa-l aduca viu sau mort, instituind un mare premiu pe capul acestuia.

Conform cronicarului Ion Neculce, printre cei tentati sa obtina substantialul premiu a fost si un popa, care, observand pe fostul domn, a pornit in urmarirea lui. Descriind scena, cronicarul Ion Neculce arata ca: “Petru-voda Rares, fugind prin targ pan Piatra si gonindu-l prietenii, l-au fost agiungand un popa. Si au tras Petru-voda inapoi in popa cu arcul si l-au lovit cu sageata in oblancul seii si i-au zis: intoarce-te, popo inapoi, nu-ti lasa liturghia nesfarsita”. Este insa foarte probabil ca aceasta sa fie doar o relatare romantata a povestii lui Petru Rares, fiindca cronicarul Neculce a trait mult dupa data petrecerii acestor evenimente, el nascandu-se cel mai probabil in anul 1672, deci, prin urmare, descrierea trebuie tratata ca atare.

Intr-un final, la Suceava, prin iscusinta spionilor turci, ajutati fiind si de boierii tradatori, a fost descoperit locul unde era ingropata comoara lui Petru Rares. Dupa relatarile cronicarului turc, Ibrahim Pecevi, tezaurul era compus din “argint si aur de diferite feluri si cruci impodobite si mestesugit lucrate, suliti, sabii si cruciulite batute in aur, evanghelii impodobite cu aur, marfuri de toate felurile, obiecte scumpe, precum si postavuri. Aceste obiecte depaseau orice inchipuire si socoteala. Toate au fost retinute pentru tezaurul imparatesc”.

In acest timp, Petru Rares intrase in muntii Neamtului pentru a trece in Transilvania. Alegerea acestei zone a fost facuta in scopul inducerii in eroare a turcilor si a dregatorilor tradatori, care, banuind ca va merge spre cetatea Ciceului prin trecatorile Carpatilor de nord, instalasera aici posturi de paza cu misiunea de a-l prinde. Sa fi avut Petru Rares informatii in acest sens, cu toate ca ramasese singur, boierii credinciosi luand in cea mai mare parte, drumul pribegiei? Sa fi fost el bine sfatuit de boierii credinciosi, cu deosebire de cel cu numele Huru, care a disparut misterios aparand la momentul oportun, asa cum vom vedea in cursul acestui capitol? Posibil, cert este ca, pentru mai multa siguranta, in muntii Neamtului, Petru Rares a evitat trecatorile circulate, preferand stramtorile, pe care, neputand sa le strabata calare, a parasit calul si a pornit pe jos. Timp de sase zile, singur, fara calauza si fara mancare, a strabatut muntii pana a ajuns la un rau. Mergand pe malul raului in jos a intalnit niste pescari, carora, dup ace le-a spus cine este si in ce situatie se gaseste, le-a dat 70 de galbeni si le-a promis ca va avea grija de ei daca il vor ajuta sa treaca fraudulos frontiera in Transilvania. Pescarii au acceptat oferta si, dup ace l-au ospatat cu paine si cu peste fript, “l-au imbracat in haine proaste de ale lor si cu comanac in cap”. Astfel travestit, a reusit sa insele vigilenta ostasilor care asigurau paza frontierei ce despartea Transilvania de Moldova si sa patrunda pe pamantul Transilvaniei, unde a fost dus de pescari la casa unui boier secui cu care domnitorul pribeag se gasea in relatii de prietenie. La locuinta acestui boier, povesteste cronicarul Grigore Ureche (interesant este faptul ca si acesta s-a nascut mult dupa desfasurarea acestor evenimente, posibil in 1590, deci, totul ar putea fi interpretabil), a fost gasit de catre unul dintre credinciosii sai supusi care luase si el drumul pribegiei.

Dupa ce i s-a pus la dispozitie o trasura cu sase cai si o escorta formata din 12 oameni, alesi pe spranceana, de nimeni altul decat…Huru, domnitorul a mers la Ciceu, calatorind mai mult noaptea si pe trasee laturalnice, fiind informat ca “strajile de margine au aflat ca a trecut pe sub nasul lor”.

In ziua de 28 septembrie 1538, “in rasaritul soarelui”, a intrat in cetatea Ciceu, ale carei porti au fost inchise. Aici, din pacate, iscoadele lui Stefan Lacusta, care sosisera mai inainte, au reusit sa afle cine este misteriosul personaj sosit, determinandu-i pe Parcalabul Simeon si Vladica Anastase (administratorii cetatii), “sa prinza pe Petru-voda si sa-l ucida si capul lui sa-l trimita lui Stefan-voda”.    De data aceasta insa, oamenii lui Petru Rares n-au stat degeaba, reusind sa afle informatii pretioase cu privire la planul urzit, comunicandu-l din timp domnului, care, “prin viclesug”, a scos din cetate pe toti cei ce complotau impotriva lui.

Cu toate acestea, cetatea a suportat un asediu care a durat mai mult de patru luni, din partea voievodului Ardealului, Ioan Zapolya, ce dorea anexarea ei. Insa, Petru Rares, afland prin iscoadele sale ca regele Ungariei a hotarat uciderea tuturor celor din interior daca cetatea va fi dobandita prin lupta, si foarte probabil, aflat la capatul puterii de rezistenta, a predat-o, obtinand de la Ioan Zapolya dreptul de a locui acolo impreuna cu familia sa, doamna Elena Ecaterina –Brancovici si copiii sai, Ilias, Stefan si Roxanda (posibil Ruxandra). Ulterior, dupa cucerirea cetatii Buda pe data de 29 august 1541 de catre Soliman Magnificul, ce devine astfel capitala tuturor raialelor turcesti din Ungaria (la doar 15 ani dupa Mohacs, turcii au pus stapanire pe capitala Ungariei), Petru Rares isi manifesta intentia de a recuceri Cetatea Ciceului. Insa, regina Isabela a Ungariei, nedorind ca aceasta sa intre din nou sub stapanirea moldovenilor, ordona sa fie distrusa. Va urma…

 

 WW

 

 

 

 

 

 

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (9)

Standard

  In primii ani ai domniei, Petru Rares si-a indeplinit cu corectitudine obligatiile de ordin material asumate fata de Poarta otomana. Nu acelasi lucru se poate spune despre obligatia de a culege informatii din tarile vecine si de a le transmite la Istanbul, obligatie a carei indeplinire constituia un criteriu essential al aprecierii loialitatii fata de “inaltul Prag al fericirii”. Caracterul formal al indeplinirii acestei obligatii de catre Petru Rares era generat de speranta infiriparii unei aliante antiotomane cu tarile crestine, din care trebuia sa culeaga si sa transmita informatii.

Atitudinea conformista adoptata de domnul Moldovei s-a concretizat fie in culegerea si transmiterea unor date lipsite de importanta, dar verificabile de catre spionii turci, pentru confirmarea “loialitatii” (informatiile “controlate/directionate” se practica si astazi de catre serviciile secrete), fie in promisiunile repetate, dar niciodata onorate, ca se va stradui sa obtina si sa transmita date care interesau intr-adevar pe Soliman Magnificul. Spre exemplu, intr-o scrisoare din anul 1527, Petru Rares comunica unele date referitoare la dusmania dintre Ferdinand de Austria si Ioan Zapolya, principele Transilvaniei si regele Ungariei. Cu privire la raporturile incordate dintre cei doi, Petru Rares facea precizarea ca raportase “in repetate randuri la Poarta fericirii”: “Daca intrebati acum despre situatia din acele parti, au venit de acolo oamenii nostri destoinici care au povestit cum s-a desfasurat lupta de la Tokai, in care Ioan Zapolya, fiind infrant s-a retras in Transilvania”. In legatura cu situatia din Polonia, domnul Moldovei raporta: “De asemenea, auzim ca regele Poloniei se afla intr-un oras numit Petricov (Cracovia) si, strangand oaste mare, i-a adunat langa el si pe panii lui. De asemenea, si de la regele Frantei, precum si de la multi alti principi, au venit numerosi soli si duc mari discutii, dar nu am putut afla ce ganduri au si ce anume au hotarat. Dar avem oamenii nostri care vor veni de acolo. Ce stiri vor adduce le vom anunta la Poarta fericirii, asa cum s-au intamplat lucrurile” (avea oare Petru Rares agenti la curtea regelui Frantei? Foarte posibil, fiindca a mostenit cu siguranta serviciul secret al tatalui sau, Stefan cel Mare!).

Originea indeplinirii necorespunzatoare a obligatiei de a transmite Portii otomane informatiile culese din statele vecine, se gaseste in dorinta domnului Moldovei de a recapata independenta tarii si in dorinta acestuia de formare a unei noi coalitii antiotomane, coalitie in care, in afara tarilor romane, ar fi urmat sa intre Polonia, Ungaria si Austria, adica statele in care Petru Rares, prin oamenii sai, trebuia sa desfasoare o intense activitate de spionaj in favoarea turcilor. Mare parte a acestor agenti il slujisera cu siguranta pe Stefan cel Mare, tatal lui Petru Rares, avand un “respect” deosebit pentru turci!

Insa, se pare ca Petru Rares uitase trista experienta a tatalui sau, Stefan cel Mare, care, in situatii similare, desi adresase cereri disperate de ajutor tuturor principilor crestini din Europa, a primit de fiecare data numai promisiuni, incurajari si laude, chiar si rugaciuni pentru izbanda, dar niciodata sprijin efectiv, trebuind sa se bazeze pe fortele proprii, si nu in ultimul rand, pe oamenii sai. Asemenea realitati politice de atunci sunt din pacate, la fel de realiste si astazi, cand Romania se bazeaza, poate prea mult, pe Aliati si Tratate, care, in caz de Doamne-fereste, nu stim cat de solide si benefice pentru Tara sunt… Cert este ca Stefan cel Mare, convins intr-un tarziu de lasitatea, lichelismul si interesele obscure ale asa-zisilor, “aliati” si “prieteni”, “candu au fostu aproape de sfarsitul sau, chiemat-au vladicii si toti sfetnicii sai, boiarii cei mari si altii toti cati s-au prilejuitu, aratandu-le cum nu vor putea tinea tara, cum au tinut-o el, ci, socotindu din toti mai puternic pre turcu si mai inteleptu, au datu invatatura sa se inchine turcilor”. El considera ca numai prin eforturi conjugate, tarile romane, Polonia, Ungaria si Austria, aveau posibilitatea sa invinga pe turci.

Propunerile directe de formare a coalitiei antiotomane erau riscante, deoarece sinteza informatiilor primate din Ungaria si din Polonia duceau la concluzia ca atat Ioan Zapolya, cat si Sigismund I, dadeau dovezi de loialitate fata de Soliman Magnificul. Din acest motiv, Petru Rares a fost nevoit sa recurga la actiuni indirecte de sugerare a necesitatii formarii unei asemenea coalitii, fiind edificatoare in acest sens, numeroasele actiuni diplomatice care au avut loc la Suceava, la Cracovia si la Buda.

Nici prezentarea unui pretext a carui semnificatie dezvaluia necesitatea imperioasa a formarii unei coalitii antiotomane, nici amenintarea cu folosirea fortei si nici recurgerea la forta pentru rezolvarea diferendelor existente, n-au fost in masura sa aduca pe Sigismund I si pe Ioan Zapolya pe fagasul dorit de domnul Moldovei, caruia infrangerea de la Obertin (aici, in data de 22 august 1531, Petru Rares s-a confruntat cu ostile lui Ioan Tarnovschi, Hatmanul Coroanei, dupa ce invadase Pocutia in anul 1530. Petru Rares a fost infrant, Pocutia fiind recucerita de catre polonezi, dupa ce in 1490, fusese cucerita de catre tatal sau, Stefan cel Mare, si alipita Moldovei) i-a oferit prilejul sa constate ca politica sa externa nu era sustinuta cu fidelitate nici de o mare parte a marii boierimi a Moldovei.

Desi dorea cu ardoare recastigarea independentei Moldovei, Petru Rares nu indraznea sa intreprinda vreo actiune concreta in acest scop, socotind ca nu dispunea de suficiente forte (mai ales dupa lupta de la Obertin, cand armata sa a pierdut peste 7000 de oameni si toate tunurile. Mai mult decat atat, si-a atras mania sultanului, fiindca “el l-a deranjat pe cel mai bun prieten al Portii, pe regele Poloniei”, fiind chiar suspendat). Informatiile pe care le detinea cu privire la potentialul de lupta al Imperiului otoman, nu-i permiteau sa se hazardeze la “fapte marete”. Mai mult decat atat, agentii la Istanbul ai regelui Sigismund I al Poloniei, incepusera tesatura fina a intrigilor care aveau drept scop inlaturarea sa de la domnia Moldovei –despre toate acestea, fiind informat de catre oamenii sai. In vederea urgentarii realizarii acestui scop, solul polon Kratkowski, castelan de Bretc, a primit misiunea sa comunice sultanului ca “de nu-l ridica nici din tara si nici din domnie, il vor scoate ei cu oaste, ca nu mai potu suferi raotatile ce s-au iscat intre dansii”.

Insa, turcii aveau si ei agentii lor la curtea poloneza, iar ca urmare, vizirul Ibrahim, sesizand adevarata intentie a polonezilor, aceea de a ocupa Moldova, a trimis pe favoritul sau, Aloisio Gritti (un aventurier venetian care era in legatura si cu polonezii), sa se informeze complet si clar asupra situatiei, si sa ia masuri de “restabilire a ordinii” la hotarul dintre Polonia si Moldova.

In acest timp, Petru Rares aflase prin iscoadele sale de la Istanbul, ca Aloisio Gritti planuia sa obtina de la sultan cu ajutorul vizirului Ibrahim, numirea sa ca principe al Transilvaniei, iar cei doi fii ai sai ca domni in Tara Romaneasca si Moldova.

In drum spre Suceava, Aloisio Gritti a poposit la Targoviste. De aici, a trimis la Cracovia pe pasa de Silistra sa ceara lui Sigismund I sa-si trimita reprezentanti cu care sa discute si sa puna capat tulburarilor de la granita Poloniei cu Moldova. Continuandu-si calatoria diplomatica spre Suceava, dupa ce a patruns pe teritoriul Moldovei, Aloisio Gritti a fost informat ca Petru Rares se pregatea sa-l prinda si sa-l ucida. Sursa, fiind demna de incredere, Aloisio Gritti, cuprins de spaima, a renuntat la continuarea misiunii si a facut cale intoarsa, gandind cu siguranta ca:”fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa”. Povestind episodul, Francesco della Valle, unul dintre slujbasii lui Aloisio Gritti, arata ca “stapanul meu s-a oprit aici, la Targoviste, cateva zile, apoi s-a hotarat sa treaca in tara voievodului Petru, domnul Moldovei sau al Valahiei de sus, dupa cum vrem sa-i spunem. Aceasta tara este vecina cu tatarii, cu polonii si cu Tara Romaneasca, pomenita mai sus. El facea acest drum pentru a trata cu acest voievod Petru. Dup ace a mers doua zile a fost instiintat de catre garda sa, care calatorea intotdeauna inainte pentru a asigura drumul, sa nu treaca mai departe, pentru ca acel Petru i-a pregatit o cursa, pandindu-l, cu 15000 de calareti (o cifra, cu siguranta, mult exagerata!), cu gandul sa ne taie pe toti in bucati. Afland acest lucru stapanul meu si incredintandu-se ca stirea este adevarata, a hotarat sa se intoarca inapoi, din care cauza am calatorit toata noaptea aceea cat si ziua urmatoare, intorcandu-ne la Targoviste. Domnul acestui oras, care aflase acest lucru de la curieri ai stapanului meu, i-a iesit in intampinare cu mare oaste de calareti, dar nefiind acesta urmarit de dusmani, n-a avut nevoie de ajutorul lui. Deci neizbutind Petru, voievodul Moldovei, sa-si duca la indeplinire gandul dupa pofta inimii sale cele rele, s-a prefacut mirat ca stapanul meu s-o intors inapoi cu atata graba si si-a trimis solii sai dupa el pana la Targoviste cu multe daruri pentru a-i castiga bunavointa, aratandu-se gata sa-i stea in ajutor el insusi cu “toate” fortele sale armate. Stapanul meu, tot atat de priceput pe cat era de chibzuit, a facut o buna primire solilor si a primit bucuros darurile, aratandu-se foarte vessel si dand la randul sau patru cai turcesti deosebit de frumosi si multe lumanari de ceara alba, dulciuri alese si multe vesminte frumoase din aur si matase, cinstind indeosebi cu daruri foarte frumoase si pe soli, pe care i-a trimis apoi de la el cu cuvintele cele mai indatoritoare”.

Cat de fatarnice erau cuvintele “indatoritoare” s-a vazut dupa inapoierea lui Gritti la Istanbul, unde a contribuit la amplificarea intrigilor contra lui Petru Rares, care trebuia sa priveasca scaparea aventurierului ca o consecinta a tradarii vreunuia dintre dregatorii sai, ceea ce din pacate, n-a facut!

Totusi, iscoadele credincioase ale domnului de la Istanbul, facandu-si constiincios datoria, i-au comunicat toate uneltirile lui Gritti, complicele polonilor.  Va urma…

 

WW

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a VII-a)

Standard

   In 1501, Stefan cel Mare a trimis o solie la dogele Venetiei cu rugamintea de a-i trimite un medic bun. Ca urmare, la 1august 1501 a sosit la Suceava, Matteo Muriano, doctor in arte si medicina. Se pare insa ca ilustrul medic, mai era priceput si la altceva, nu numai la medicina, si anume, spionaj. Cert este faptul ca Stefan STIA sau cel putin banuia, ca era ceva in neregula cu acest medic. Fiindca, iata ce spune Matteo Muriano in scrisoarea trimisa dogelui, in care descrie primirea ce i s-a facut la curtea lui Stefan, in care afirma ca domnul Moldovei i-ar fi spus: “Eu nu am vrut sa aduc un medic din nici o alta parte a lumii decat de la prietenii mei, de care sunt sigur ca ma iubesc…Eu sunt inconjurat de dusmani din toate partile si am purtat 36 de lupte de cand sunt domnul acestei tari, dintre care am fost invingator in 34 si am pierdut doua”. In continuare, autorul scrisorii a transmis dogelui Venetiei informatii la trasaturile psihico-fiziologice ale domnului si ale urmasului sau, Bogdan, la firea locuitorilor Moldovei, la posibilitatile de mobilizare a unei armate de 60000 de ostasi, la bogatiile tarii, la pozitia strategica si relatiile externe ale Moldovei, la potentialul de lupta al hatmanului Crimeii, etc. Seamana a misiune de recunoastere si informare, ceea ce facea ilustrul doctor! Insa, nu putea afla atatea detalii si atatea informatii intr-un timp scurt, daca nu era “ajutat” de catre oamenii lui Stefan. Stia oare Stefan adevarata indeletnicire a medicului Muriano? Cu siguranta, DA! L-a ajutat si l-a monitorizat totodata, fiindca se pare ca oamenii sai, aveau “acces” la scrisorile trimise de catre acesta…

Iata ce scria acesta in cea de-a doua scrisoare trimisa dogelui, cuprinzand informatii obtinute prin intermediul prietenului sau Nicolo Leondari de la Sinan-bei, conducatorul unei solii de 80 de calareti in trecere prin Suceava (aceasta scrisoare a ajuns si la urechile lui Stefan!): “Stapanul sau, sultanul, era rau hartuit in Anatolia de cei din Persia care isi spun “sofi”, adica mai luminati in legea mahomedana, si ei fac aceasta zicand ca turcul nu-si pazeste legea sa si spune ca sunt tabarati in Anatolia cu o calarime de 60 pana la 70000 si au cucerit anumite orase si multe castele si sate si ca stapanul lor, al turcilor, a trimis impotriva lor un pasa cu 40000 de calareti, care a si fost infrant de ei” si ca “ii mai face razboi sic el din Caramania si mare necaz in partea aceea, si ca imparatul Gurgura incearca si el sa faca razboi mare cu el. Si ca este mare molima la Constantinopol si mare lipsa la Adrianopol. La Constantinopol mor 200 de oameni pe zi si la Adrianopol mai bine de 200…Si i-a spus ca stapanul sau face demersuri acuma pentru a incheia pace cu sinioria-voastra si ca aceasta nu a vrut sa consimta la cele ce i se cereau, printre care a mai spus ca sultanul voia sa fie lasat liber sa faca razboi cu maiestatea-sa regele Ungariei si ca, daca i s-ar fi facut aceasta singura concesiune din partea sinioriei-voastre, el ar fi incheiat usor pace cu ea. Intrebandu-l apoi de chestiunile maritime, i-a raspuns: “Am pierdut Santa Maura”, si ca stapanul sau isi pregatea o mare flota de galere mari si usoare, de corabii lungi si inguste si de vase mici de transport cu fundul tesit si ca nu mai voia sa puna sa inarmeze nave si ca in Trapezunt a pus sa i se faca un numar de 200 de vase usoare si ca Kemal era la Galipoli in fruntea flotei si ca Erichi a iesit din stramtori cu 25 de corabii lungi si inguste spre dauna supusilor sinioriei-voastre si a celorlalti crestini…Stapanul sau nu se preocupa de Nauplia sau de Candia, dar ca neaparat el vrea sa trimita aceasta flota la Corfu sis a se sileasca din rasputeri a-l cuceri, zicand: “Cand voi fi stapan pe Corfu, voi fi domn peste Rasarit si peste Apus”…Nicolo s-a intors din nou la el ca amic si l-a intrebat pentru care cuvant merge in Polonia. Si i-a raspuns: “Eu merg pentru a confirma clauzele pacii dintre stapanul meu si maiestatea-sa regele Poloniei, pentru ca in zilele trecute regele a trimis catre stapanul nostru doua solii cu multe daruri si cu clauzele propuse pentru a cere pace…”. Si, acest lucru, serenisime principe, ratiunea ma indeamna sa cred ca se datoreste faptului ca maiestatea-sa regele Poloniei se afla in razboi cu socrul sau, marele cneaz al Moscovei, si inca pentru ca este in dusmanie cu acest preastralucit domn, ducele Stefan al Moldovei, pentru ca acesta i-a luat multe castele si orase, cum am aratat sinioriei-voastre prin cealalta scrisoare a mea. Si pentru ca acest domn duce Stefan, are o fiica la Moscova si un nepot, fiu al acesteia, caruia ii revine cnezatul Moscovei si stapanirea Rusiei, maiestatea-sa regele avea banuiala ca acest domn, fiind in dusmanie cu el, va fi de partea celui din Rusia ca ruda, pentru care cuvant s-a si temut ca o sa se inteleaga cu turcul spre paguba sa…”.

Din continutul acestor rapoarte, ce se aseamana izbitor cu rapoartele informative specifice oricarui agent ori serviciu secret, rezulta ca la inceputul secolului al XVI-lea, la Suceava operau fara niciun dubiu, agenti de spionaj. Ca Stefan si oamenii sai cunosteau toate miscarile acestora (eficienta acestora l-a ajutat printr-o indelungata domnie, lucru ce din pacate i-a lipsit lui Mihai Viteazul, primul intregitor de neam), nu incape nicio indoiala! Interesant este faptul ca, medicul Matteo Muriano a decedat intempestiv (posibil datorita faptului ca a fost otravit de catre spionii adversi, care i-au descoperit adevarata calitate; lichidarea adversarilor periculosi, prea eficienti, ori pentru razbunare, este si astazi o metoda uzuala pe frontul nevazut –se pare ca cele mai eficiente in aceasta metoda sunt Serviciile rusesti si israeliene), ceea ce l-a determinat pe Stefan sa-i solicite dogelui Venetiei, printr-o scrisoare din 23 iulie 1503, un alt medic. La 15 octombrie 1503, Stefan cel Mare a multumit dogelui Leonardo Loredano pentru medicul trimis din Venetia, dar, intrucat acesta s-a imbolnavit si a murit pe drum, l-a rugat sa-i trimita altul care sa vina in Moldova insotit de postelnicul Teodor, aducatorul scrisorii. A luat oare Stefan masuri de siguranta, iar postelnicul Teodor avea misiunea de a-l pazi? Cu siguranta, DA! Fiindca luarea acestei masuri de precautie, este de natura sa releve faptul ca moartea celor doi venetieni trimisi inMoldovaincepuse sa devina suspecta pentru Stefan si oamenii sai. De asta data, medicul a ajuns in siguranta, dogele trimitandu-l pe Ieronim de Casena.

La inceputul anului 1504, medicii Leonardo de Massari, Ieronim de Casena si un medic trimis de hanul tatar au deschis rana de la piciorul lui Stefan (se pare ca acesta avea o infectie purulenta, posibil datorata unei bacterii, in urma unei rani capatate pe campul de lupta. In lipsa antibioticelor, necunoscute pe atunci, infectia nu putea fi controlata si vindecata) si au ars-o. In urma acestei interventii boala s-a agravat, rana nu s-a inchis, iar la 2 iulie 1504 s-a stins din viata acela care, dupa relatarile medicului Leonardo de Massari, si pe patul de moarte s-a aratat tot atat de “teribil si prudent” ca in tot timpul vietii.

Cum de a ajuns Stefan a avea un Serviciu Secret atat de eficient? Este greu de crezut ca si l-a creat, fiindca pentru a ajunge la un asemenea nivel de eficienta, sunt necesari ani multi –ceea ce duce la concluzia ca l-a mostenit! Iar faptul ca activitatile de informare si dezinformare au avut o influenta foarte mare asupra desfasurarii evenimentelor din si pe timpul domniei sale, nici nu mai incape vorba. Reteaua informativa a lui Stefan, vasta cu siguranta, se baza inclusiv pe agenti recrutati din randul inamicilor cu pozitii importante in aparatul de stat –visul oricarui Serviciu Secret din lume, dealtfel!

Nu au fost neglijate nici alte surse de informare, precum schimbul de informatii cu aliatii, cu Brasovul (care prin asezarea sa geografica si prin profesiunile locuitorilor sai, facilita desfasurarea activitatilor informative/contrainformative) ori prin folosirea prizonierilor de razboi.

Un alt lucru ce ne dovedeste PROFESIONALISMUL Serviciului Secret al lui Stefan este modul extrem de efficient si rapid de transmitere a informatiilor. Aceasta se facea de regula pe cale orala prin intermediul iscoadelor, care, sub diverse acoperiri (mesteri, negustori, targoveti, etc), alergau zi si noapte, informandu-l pe Stefan in timp util, ceea ce i-a salvat viata de multe ori.

Ca acest Serviciu lucra in mod PROFESIONIST, ne dovedeste si faptul ca foloseau mijloace neortodoxe (sa le spunem asa), precum violarea corespondentei si a scrisorilor diplomatice, pe care solii dusmanilor ori agentii acestora, le duceau in alte state (o metoda folosite pe larg si astazi de catre toate Serviciile Secrete care se respecta). Si daca mai adaugam si modul ingenios dar PROFESIONIST prin care oamenii lui Stefan, dezinformau dusmanii (situatii cu care ne-am intalnit pe parcursul acestor articole), ajungem la concluzia ca erau foarte bine pusi la punct cu metodele Razboiului Nevazut. Ne-am intreba insa, DE UNDE si CUM?

Cert este faptul ca, MARELUI DOMNITOR nu i-au lipsit doua elemente fundamentale ale statalitatii si supravietuirii sefilor de stat: o SECURITATE INTERNA puternica ( fiindca asa erau vremurile, iar tradatorii si conspirationistii, erau lichidati rapid de catre Stefan –acesta a scurtat de cap cel putin 60 de mari boieri tradatori) si un serviciu de spionaj si mai puternic; toate acestea ajutandu-l sa domneasca neatrerupt timp de 47 de ani (ceva extrem de rar in acele vremuri tulburi, mai ales in spatiul romanesc).

Nu acelasi lucru putem spune despre INTREGITORUL de NEAM, Mihai Viteazul, ucis in mijlocul ostirii sale, pe Campia Turzii, dupa numai opt ani de domnie –dar toate acestea le vom afla intr-un alt capitol.

Nu putem insa incheia fara a mentiona un adevar indubitabil pentru NOI si ISTORIA noastra, chiar daca unii istorici si nu numai, nu sunt de acord cu asta:  MARE MARIA-SA, STEFAN!

 

 

WW

Razboiul nevazut in spatiul romanesc (VII, partea a VI-a)

Standard

   Tot in aceeasi perioada, Poarta a fost instiintata de catre Stefan cu privire la pregatirile militare care se faceau in Ungaria si Polonia si despre faptul ca regele Poloniei nu a incheiat pace cu tarul Moscovei. In incheierea acestor scrisori se arata: “In clipa de fata acestea sunt stirile sosite: avem oameni trimisi ca iscoade pentru a obtine vesti. Orice stiri vor aduce, ele vor fi in graba facute cunoscute la Inaltul Prag”.

Incercarile lui Ioan Albert de a da pregatirilor de razboi un caracter antiotoman nu puteau sa mai insele pe nimeni. Pe Stefan, nici atat! Fiindca, atunci cand la sfarsitul verii lui 1497, regele polon pornise cu armata spre sud, pentru Stefan era deja clara directia acesteia, care numai impotriva turcilor nu era. Insusi episcopul Creslau, cancelarul regatului, a incercat sa-l opreasca pe rege a face o greseala imensa scriindu-i: “sa nu provoace pe palatinul Stefan, stralucitul razboinic care a infrant pe regele Matei si pe sultanul Mahomed, amandoi razboinici preaputernici, ci mai bine sa se foloseasca de el impotriva turcilor preasalbatici ca prieten si ca unul ce-i chiar in fata lor”. Stia cancelarul ceea ce stia in legatura cu puterea ascunsa a lui Stefan? Cu siguranta, DA! Fiindca, functia sa, avea legatura si cu activitatea secreta de culegere de informatii, iar episcopul Creslau, om al Bisericii si Cancelar pe deasupra, era cu siguranta bine informat.

Enervat de cuvintele lui Creslau si poate, de defetismul sau, Ioan Albert i-a raspuns intr-un mod cel putin incitant: “Mi-as arde camasa de pe mine daca as sti ca-mi cunoaste planurile mele ascunse. Pleaca de aici si lasa-ma pe mine sa-mi bat capul; treaba ta e sa ingrijesti de cele sfinte sis a nu cercetezi ce razboaie sa port si ce dusmani sa atac”. Ca Ioan Albert l-a desconsiderat pe Stefan, nici nu mai incape indoiala. Sa-l fi avertizat oare Creslau cu privire la faptul ca Stefan era la curent cu planurile sale pe rege, dar acesta n-a vrut a-l crede? Este posibil, fiindca pe frontul nevazut, actorii si jucatorii, sunt plini de surprize, iar informatia se cumpara la fel de repede cum se vinde. Sa credem ca “inamicii” lui Stefan n-aveau posibilitatea de a culege informatii, ar fi o naivitate din partea noastra. Cert este faptul ca niciodata nu este bine sa-ti desconsideri adversarul, iar o informatie face mai mult decat o armata; ceea ce avea sa afle, din pacate prea tarziu, si Ioan Albert in curand!

Dar Stefan cel Mare, a incercat sa abata “atentia” regelui de la Moldova, fiindca nu-i placea un razboi intre crestini, trimitand la acesta o solie pentru a se edifica pe deplin asupra intentiilor acestuia. Prin aceasta solie il “ruga” sa coboare asupra turcilor la Cetatea Alba pe unul din malurile Nistrului, deoarece acest traseu era cel mai scurt si cel mai convenabil pentru o armata atat de mare si atat de bine echipata. Ignorand “rugamintea” Ioan Albert, in loc sa se indrepte cu armata pe Valea Nistrului, a pornit spre Sniatin pentru a cobori pe malurile Prutului. A fost aceasta o stratagema a lui Stefan de a confirma fara niciun dubiu, informatiile primite de la agenti? Cu siguranta, DA! Interesant este faptul ca si astazi, verificarea informatiei prin metode specifice si prin surse diverse, independente unele de altele, este o METODA des folosita de catre Serviciile Secrete. Si nu s-a oprit aici…

Fiind instiintat despre miscarile armatei polone, Stefan cel Mare a trimis in graba la regele Ioan Albert o noua solie, compusa din vistiernicul Isac si logofatul Tautu (sa fi fost acesta unul dintre oamenii de taina a-i lui Stefan? Posibil! Sa fi avut acesta si misiunea de a vedea “pe viu” pregatirile si forta armatei polone? Posibil! Cert este faptul ca prin natura functiei sale, acesta avea PREGATIRE MILITARA si INFORMATIVA, fiind șeful cancelariei domnești si totodata secretarul particular al domnului (de taină), deci, un initiat in secretele domniei). Misiunea acestora? Sa-l PREVINA pe rege ca “daca vine ca dusman inMoldova, isi va da Stefan silinta sa-l faca sa-i para rau lui si polonilor de razboiul pornit impotriva lui” (Cronica lui Wapovski). Un avertisment fatis al lui Stefan adresat lui Ioan Albert, din care reieseaCLARca-i cunoaste intentiile? Cu siguranta, DA! Dar cum mandria si prostia merg mana in mana, nici de aceasta data, in al 99-lea ceas, Ioan Albert n-a vrut sa asculte! Ba chiar iritat de continutul soliei, si contrar tuturor uzantelor diplomatice de atunci care specificau clar ca solii sunt intangibili, Ioan Albert a poruncit ca cei doi sa fie pusi in obezi si trimisi laLvov(nu se stie ce s-a intamplat ulterior cu acesti oameni, dar ei si-au facut datoria fara niciun fel de dubiu). Spionii lui Stefan l-au informat imediat asupra celor intamplate si l-au tinut la curent cu toate miscarile oastei polone. Complet edificat asupra planurilor lui Ioan Albert de a cuceriMoldovapentru fratele sau Sigismund, Stefan cel Mare a ordonat luarea tuturor masurilor impuse de situatia creata.

O incursiune facuta in tabara dusmanilor cu o zi inainte ca acestia sa patrunda pe teritoriul Moldovei (de fapt aceasta a fost o misiune bine organizata si cu un scop bine definit, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza), s-a “soldat” cu prinderea mai multor prizonieri, care la 27 august 1497 au fost adusi la Suceava. Trei dintre acestia, de rang inalt, au fost trimisi sultanului laIstanbulpentru a-l convinge ca razboiul cu polonii a fost inceput. Strategie din partea lui Stefan? Cu siguranta, DA, fiindca astfel se asigura ca turcii nu-i vor crea “surprize” cat el v-a fi ocupat cu polonii!

Dupa aceea Stefan a parasit Suceava, lasand pentru apararea cetatii un corp de oaste comandat de Luca Arbore (unul dintre oamenii de incredere a-i domnului Stefan, cu siguranta).

Acelasi cronicar Wapovski confirma faptul ca iscoadele lui Stefan cel Mare i-au furnizat acestuia date complecte cu privire la marimea oastei polone (80000 de oameni, conform afirmatiilor sale), armamentul si miscarile acesteia, inclusiv asupra proviziilor si bogatiilor transportate in cele aproape 30000 de care de razboi, insotite de circa 40000 de carutasi, negustori si servitori (posibil ca acest numar sa fie evident exagerat!). Cu toate acestea ceva adevar exista, fiindca ulterior bataliei de la Codrii Cosminului (26-29 octombrie 1497), prazile cazute in mainile invingatorilor au fost foarte mari, chiar si pentru acele timpuri. Cei aproximativ 2000 de turci si tatari care au participat alaturi de Stefan in campania de aparare contra polonilor s-au intors de la Codrii Cosminului la ai lor cu atatea bogatii predate, incat au atatat pofta de jaf a tuturor achingiilor din sudul Dunarii.

Toate acestea constituie o dovada a faptului ca prada promisa de Stefan celor care il vor ajuta contra polonilor nu constituia un mijloc imaginar de ademenire, ci ca promisiunea se intemeia pe informatii certe, sigure si precise cu privire la bogatiile care insoteau armata polona, invadatoare in Moldova la sfarsitul verii anului 1497.

Ispitit de perspectiva obtinerii unei bogate prazi de la polonezi, la inceputul primaverii anului 1498, beiul Silistrei, Malcocioglu, a cerut lui Stefan cel Mare permisiunea de a trece pe teritoriul Moldovei cu 40000 de calareti pentru a jefui Polonia. Obtinand aprobarea ceruta, turcii au navalit in Polonia si au pradat pana dincolo deLvov, intorcandu-se incarcati de prazi si fara pierderi majore in oameni, deoarece nu prea au intampinat rezistenta.

Incantat de prazile dobandite prea usor, in toamna anului 1498, Malcocioglu a cerut si primit din nou permisiunea de a trece prinMoldovapentru a prada in Polonia. De data aceasta insa, un ger naprasnic a cauzat multe victime oastei turcesti. Cronicarul Wapovski relateaza ca multi dintre turci, pentru a se salva, neputand sa inainteze din cauza zapezii troienite “se varau in pantecele cailor dupa ce le scoteau intestinele si nici asa nu puteau sa scape de moarte, deoarece caldura se pierdea repede. S-au gasit nenumarate lesuri omenesti in pantecele animalelor”.

Turcii care n-au murit din cauza frigului, ajungand inMoldova, au fost ucisi de ostasii lui Stefan cel Mare imbracati in uniformele lesesti capturate in lupta de la Codrii Cosminului, deoarece acestia se dedau la jafuri si violuri. A fost o actiune inteligenta din partea lui Stefan care nu putea ramane nepasator la asa ceva, fiindca prin acest act de travestire a ostirii sale, si-a declinat raspunderea sa si-a ostirii sale, pentru uciderea turcilor supravietuitori, punand-o in seama polonilor. Mai mult decat atat, inselaciunea a fost dusa pana la extrem, Stefan trimitand la Poarta un sol care l-a anuntat pe sultan despre dezastrul suferit de armatele sale, transmitandu-i totodata “sentimentele sale de compasiune”. Actiune si dezinformare din partea lui Stefan? Cu siguranta, DA!

Cu toate acestea, la 12 iunie 1499, Stefan cel Mare a ratificat tratatul de pace cu Polonia, prin care se recunostea independenta Moldovei, si se stipula obligatia partilor semnatare de a se abtine de la orice activitate ostila, de a-si acorda reciproc ajutor in caz de nevoie, sin u in ultimul rand, ceea ce este interesant, se stipula si obligatia de a face schimburi utile de informatii –obligatie reglementata astfel:”De asemenea, noi, Stefan-voievod am fagaduit si fagaduim sus-zisului crai, domniei-sale, si urmasilor lor, si tarilor domniilor-lor, ca niciodata nu le vom face nici o paguba si nici o stricaciune nici cu fapta, nici cu sfatul, nici pe fata, nici intr-ascuns; si, dimpotriva, daca ar afla ca ni se pregateste din vreo parte oarecare de niscaiva neprieteni ai domniilor-lor, noi le vom da de stire.

Tot asa sus-zisul crai, domnia-sa impreuna cu sus-zisii frati ai domniei-sale, ne-au fagaduit noua, Stefan-voievod si copiilor nostri si copiilor copiilor nostri si tarii Moldovei, ca nicaieri si niciodata n-au sa ne faca nici o paguba sau stricaciune sau rautate, nici cu fapta, nici cu sfatul, nici pe fata, nici intr-ascuns; si dimpotriva, daca ar afla ca ni se pregateste din vreo parte oarecare de niscaiva neprieteni ai nostri vreun rau, vreo paguba sau vreo stricaciune, domnia-lor au sa ni le arate atunci si sa ni le spuna pe toate noua si copiilor nostri si tarii noastre Moldovei.

Prealuminatiile-lor sus-numitii crai Vladislav, craiul unguresc si cehesc, si Ioan Albert, craiul lesesc, si Alexandru, marele cneaz al Litvei, si cneazul Jigmont ne-a fagaduit noua, Stefan-voievod, sa ne apere intotdeauna pe noi si tara noastra, tara Moldovei, de imparatul turcesc si de ostile lui si sa fie intotdeauna langa noi si impreuna cu noi si sa ne dea ajutor impotriva imparatului turcesc si impotriva ostilor lui. Tot asa si noi, Stefan-voievod, pana atunci daca vom auzi despre o pornire a turcilor impotriva tarilor si domniilor luminatiilor sus-numitilor domni, a craiului unguresc si a celui lesesc si a sus-numitilor frati si domniilor-lor, noi le vom da de stire si le vom arata aceasta amanduror crailor si fratilor cat vom putea mai iute” (Documentele lui Stefan cel Mare). Acest tratat si existenta unor astfel de clauze, ne demonstreaza inca odata, importanta acordata de catre Stefan activitatii de spionaj cu recunoasterea totodata a importantei schimbului de informatii. Ca Stefan avea un Serviciu Secret extrem de capabil, nici nu mai incape vorba!

Ulterior, acest Serviciu si-a facut inca odata datoria! Agentii lui Stefan au aflat, ulterior incheierii tratatului, ca fiul lui Petru Aron, Ilie, se gaseste in Polonia asteptand ivirea unui moment favorabil pentru dobandirea tronului Moldovei, l-au informat pe domnitor, care l-a randul sau a trimis o solie la regele Ioan Albert. In fata sfatului tarii de la Piotrkow, solii moldoveni au cerut sa le fie predat Ilie sau sa fie ucis in fata lor. Cronicarul Wapovski povesteste ca, desi nulti sfetnici s-au opus “in cele din urma, pentru ca fugarul (Ilie) era cerut sub amenintarea cu razboi si pentru ca polonii pregateau o expeditie impotriva lui Frederic, marchionul de Brandenburg si mare maestru al ordinului prusian, regele Albert, ca sa lase toate sigure in urma-i, porunci sa fie taiat Ilie in prezenta solilor lui Stefan cel Mare.

Cu toate acestea, varsta si mai ales ranile capatate in razboaie, si-au pus amprenta asupra starii de sanatate a marelui voievod!

Astfel, in 1501, Stefan cel Mare a trimis o solie la dogele Venetiei, cu rugamintea de a-i trimite un medic bun. Sfarsitul insa, era aproape!

 

 

WW

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a V-a)

Standard

Stefan cel Mare, a primit promisiuni si de aceasta data, dar ajutor nu! La sfarsitul verii, marele domnitor afla de la agentii sai, ca turcii se indreapta impotriva Venetiei. Profitand de aceasta situatie si pentru a-si asigura apararea la hotarul de sud al tarii, in toamna anului 1477, Stefan cel Mare a patruns in Tara Romaneasca, a alungat pe Laiota Basarab, care s-a refugiat in Transilvania, si a ridicat domn pe Basarab cel Tanar (Tepelus). Acesta, la sfarsitul anului, pentru a-si pastra scaunul, a tradat pe Stefan, cerand si obtinand recunoasterea turcilor (tradarea, nu este ceva nou in istoria neamului nostru, din pacate!), devenind totodata mediatorul unor negocieri de pace intre Matei Corvin si turci.
In 1479, turcii fiind angajati in continuare in luptele cu venetienii, Stefan cel Mare a avut posibilitatea sa ia unele masuri de intarire a apararii la hotarul de sud al tarii. Urmarind prin spionii sai toate miscarile turcilor, la 20 aprilie 1479, Stefan a instiintat pe brasoveni ca turcii au trecut cu mare oaste in Tara Romaneasca; insa nestiind incotro se vor indrepta, i-a rugat pe acestia sa se informeze si, daca vor afla ca se indreapta impotriva lui, sa-l instiinteze indata; de asemenea a mai cerut stiri si despre Ali-bei (acesta era comandantul ostilor turcesti ce intrasera in Tara Romaneasca). O incercare a lui Stefan de a-si cunoaste inamicul? Cu siguranta, DA! Fiindca, cunoasterea plusurilor si minusurilor comandantilor inamici, poate face de multe ori diferenta dintre victorie si infrangere! Stefan, cu siguranta, nu actiona niciodata la voia intamplarii, dovedind spirit organizatoric si viziune strategica.
Printr-o alta scrisoare din 20 ianuarie 1480, Stefan cel Mare instiinta pe brasoveni ca turcii fac mari pregatiri de razboi, dar nu stie incotro vor sa porneasca; in acelasi timp ii ruga sa fie gata pentru orice eventualitate, fiindca si el este gata sa inceapa razboiul. Despre toate acestea a dat de stire si lui Stefan Bathory.
La 9 iulie 1480, dupa ce turcii si muntenii pradasera tara secuilor, Stefan scria bunilor sai prieteni din Brasov, “biraului si tuturor pargarilor”, ca iscoadele sale care ajung la turci “asa ne spun ca turcii au si alte osti gata si pandesc undeva sa ne ia inainte sau noua sau voua. De aceea domnia-voastra cautati bine cu iscoade si, daca veti vedea domnia-voastra ca acei vrajmasi pornesc sau impotriva voastra sau impotriva noastra sa fiti gata si sa ne trimiteti iute de stire si noaptea si ziua, ca sa fim si noi gata si sa ne ridicam impreuna cu domnia-voastra impotriva celor vrajmasi. Asta, trimiteti si lui Batar Stefan ca sa se apropie iute de partile acestea. Si Dumnezeu sa va bucure. Si va mai rog pe domnia-voastra sa trimiteti aceasta scrisoare a domniei-mele, pe care o va da domniilor-voastre aceasta sluga a domniei-mele anume Mircea, dar iute s-o trimiteti fratelui meu Batar Stefan” (Documentele lui Stefan cel Mare). Nu mai exista nicio indoiala cu privire la importanta pe care o acorda Stefan INFORMATIILOR, iar Mircea, cu siguranta, era unul dintre oamenii mariei-sale cu indeletniciri in domeniul razboiului ascuns!
Prin scrisoarea trimisa din Roman la 4 februarie 1481, Stefan cel Mare multumea brasovenilor pentru stirile pe care i le-au trimis despre Tepelus si ii asigura ca le va trimite si el stirile ce vor fi primite de la oamenii sai din Turcia (schimb de informatii si un mod util de verificare a propriilor informatii? Cu siguranta, DA!).
Tot in iarna anului 1481, brasovenii faceau cunoscut domnului Moldovei ca detin stiri cu privire la intentiile turcilor de a ataca Chilia.
In 1483 sultanul Baiazid al II-lea a trimis un sol in Moldova pentru a cere tribut. Stefan refuzand sa-l plateasca, la 1 mai anul urmator, oastea otomana a pornit asupra Moldovei pe traseul Adrianopol-Varna-Isaccea. La 27 iunie 1484, s-a inceput traversarea Dunarii, iar la 6 iulie a fost asediata cetatea Chiliei. Cronicarul turc Mehmed Nesri povesteste ca parcalabul cetatii Chilia, mergand la cortul pasalelor, a spus: “Noi suntem robii padisahului si ne supunem poruncii sultanului, fie sa ne omoare, fie san e lase liberi. Spunand acestea, ei au predat cetatea la 15 iulie 1484, in ziua de miercuri. Infigandu-se steagul Islamic in Fortareata Chiliei, a cantat muzica imparateasca” (cam romantata descrierea, dupa parerea noastra!).
La 20 iulie 1484, oastea lui Baiazid al II-lea, insotita de armata Tarii Romanesti formata din 20000 de oameni, au pornit spre Cetatea Alba. Acolo au sosit si 50000 de tatari. Dupa 15 zile de lupta fara intrerupere, in care cei doi parcalabi ai cetatii, Gherman si Oana, au fost ucisi, Cetatea Alba a capitulat.
La putin timp dupa caderea Cetatii Albe, spionii turci au aflat ca moldovenii ramasi in cetate au trimis stire lui Stefan cel Mare, spunandu-i “sa vii numaidecat, noi iti vom preda cetatea”. Acelasi cronicar povesteste ca Stefan “la randul sau, pregatind scari si adunand oaste si incarcand in timpul noptii ostasi in corabii, a venit pe apa chiar langa Cetatea Alba. Siretii ghiauri dinauntru il asteptau, uitandu-se la drum. Ghiaurii haini i-au omorat pe cei care pazeau cetatea. Pe scurt, in timpul noptii au asezat scari la fortareata cetatii ca sa urce sus. Allah a facut in asa fel incat unii dintre gazii au aflat despre aceste fapte ale ghiaurului. Ei au tacut pana ce cativa ghiauri s-au urcat pe scari. Gazii, la randul lor, strigand numele lui Allah, au tras sabiile si, prinzandu-i, i-au macelarit pana in zori. Stefan cel Mare a ajuns in asa hal, incat abia si-a scapat capul”. A fost aceasta o operatiune atent organizata, dar din pacate deconspirata, de catre Stefan si oamenii sai? Cu siguranta, DA! Insa, imposibilitatea mentinerii secretului asupra acesteia si implicarea multor oameni in organizarea si desfasurarea ei, si-au spus cuvantul, Stefan inregistrand un esec rasunator.
Sultanul, afland despre incercarea neizbutita a lui Stefan cel Mare de a recuceri Cetatea Alba, a poruncit lui Ali-bei “sa mearga la acel ghiaur si, intalnindu-se cu el sa se straduiasca mult ca sa-I vina de hac, iar daca nu se va intalni cu el sa-i devasteze vilaietul, sa-l parjoleasca si sa-l aduca in ruina in asa masura, incat sa nu ramana urma de veselie”.
In executarea ordinului primit, la 5 septembrie 1485, armata lui Ali-bei, insotita si de armata Tarii Romanesti, “au intrat in vilaietul Moldovei…Stefan cel Mare se facuse nevazut sin u se stia unde se gaseste. L-au cautat prin paduri, in vai si in campii mai multe zile, nelasand nici un loc de necercetat. Nu s-a gasit nici urma de Stefan cel Mare si el n-a aparut. In sfarsit –relateaza cronicarul Asik-pasa Zade-au pus mana pe o iscoada din oastea acestuia si l-au intrebat: “Incotro a plecat Stefan cel Mare sau unde se afla?”. Acel prins a vorbit asa: “Stefan cel Mare a plecat si s-a dus in vilaietul lesesc”. A fost oare aceasta oare o incercare a lui Stefan de dezinformare a dusmanilor? Cu siguranta, DA! A fost acea iscoada pe care turcii au prins-o, de fapt trimisa de catre Stefan, pentru a le transmite stirea falsa ca domnul Moldovei parasise tara, cand de fapt el era aici? Cu siguranta, DA! Era aceasta iscoada un om de valoare, pregatit psihic pentru o asemenea misiune, stiindu-se prea bine ca iscoadele prinse erau executate; deci misiunea in sine era foarte periculoasa, chiar sinucigasa? Cu siguranta, DA!
Manat de dorinta de a obtine ajutor pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, la 15 septembrie 1485, Stefan cel Mare impreuna cu boierii tarii au mers la Colomeea, unde au depus juramantul de credinta fata de regele Cazimir. La 19 septembrie se intorceau in Moldova cu un ajutor de 3000 de calareti “imbracati in fier”. Afland despre aceasta, turcii, care in cele patru zile inconjurasera Suceava, s-au retras din Moldova (in mod cert, turcii aveau surse valoroase de informatii la curtea regelui polon).
In anul urmator, la inceputul lunii martie, ei au patruns din nou in Moldova pentru a pune domn pe Hronoda. Avand informatii certe cu privire la actiunea intreprinsa de turci, Stefan s-a pregatit si, intampinandu-i la Scheia, langa Roman, i-a infrant. Hronoda cazand in mainile moldovenilor, i s-a taiat capul.
Ajutorul sperat de Stefan cel Mare pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, nu i-a fost dat de catre poloni (inca odata se vede cum cei mari ii trateaza pe cei mici! Doar in masura interesului si niciodata sub spectrul aliantelor, bunavointei si a prieteniei…). Dimpotriva, in 1486, Polonia cerea solului Venetian la Constantinopol sa mediteze o intelegere cu turcii. Mai mult decat atat, dupa moartea lui Cazimir, urmasul sau Ioan Albert a elaborat un plan diabolic de ocupare a Moldovei (aflat in timp real de catre oamenii lui Stefan, prin surse de valoare aflate la curtea poloneza, si vom vedea in cele ce urmeaza).
In 1494, Ioan Albert a convocat la Levocea pe fratii sai: Vladislav, regele Ungariei; Alexandru, marele duce al Lituaniei si Sigismund, precum si pe cumnatul lor Frederic de Brandenburg, pentru a le aduce la cunostinta planul conceput si pentru a obtine adeziunea lor.
Cu toate ca tratativele s-au desfasurat “in cel mai mare secret”, agentii lui Stefan cel Mare au reusit sa afle continutul lor (acelasi lucru l-au facut si agentii Securitatii –huiduiti si blamati in corpore, pe nedrept-la Malta, in 1989, in timpul intalnirii istorice dintre Bush si Gorbaciov. A fost o mare realizare, lucru recunoscut dealtfel de catre CIA si KGB. Seful acestei operatiuni, avand gradul de colonel, a platit ulterior cu viata, Dumnezeu sa-l odihneasca! Deh, in acest razboi ascuns, nimic nu se uita, totul se plateste!) si sa comunice intentiile regelui polon. Ca urmare, domnul Moldovei a facut numeroase demersuri pe langa Alexandru al Lituaniei si Vladislav al Ungariei, cerandu-le sa ia masurile necesare prevenirii conflictului.
Neprimind un raspuns linistitor si dandu-si seama ca singur, in fata fortelor care puneau la cale invazia, va fi greu sa reziste, Stefan cel Mare a procedat la pregatirea conditiilor necesare obtinerii sprijinului turcilor conform proverbului: “Fa-te frate cu dracu pana treci puntea”. Ca atare, in prima jumatate a anului 1497 el a trimis la Istanbul urmatorul raport cu privire la situatia din vecinatatea Moldovei: “Regele Ungariei se afla acum la Buda si nu se aude deloc ca ar strange oaste. Ei il tin cu cea mai mare cinste si pretuire pe solul mariei-sale padisahului cel fericit. In partea Transilvaniei se strang oarecare osti. Nu stiu pentru ce sunt adunate. Regele Poloniei strange oaste mai jos de resedinta sa numita Cracovia. La Camenita, care este o localitate aproape de tara noastra, a venit un pan de seama al sau si are adunata in jurul sau multa oaste. Nu stim daca va veni asupra noastra sau daca se va ciocni cu oastea tatara. De asemenea si hanul tatarasc, strangand multa oaste, vine aproape de noi. Si eu, supusul, temandu-ma de vicleniile lor, m-am dus spre apa Nistrului pentru paza marginilor”. Stefan cunostea in realitate ceea ce urma sa se intample. Dorea Stefan, prin minimizarea informatiilor, sa-si protejeze adevaratele surse? Cu siguranta, DA! Simpla sugerare a unor chestiunii subtile, era deajuns, fiindca turcii in mod sigur aveau propriile surse de informatii, fiind capabili sa verifice adevarul sau falsitatea lor!
Printr-o alta scrisoare ulterioara, domnul Moldovei arata ca, desi a primit porunca de a-i ataca pe secui, n-a putut sa mearga asupra lor, deoarece hanul tatar sta cu oastea stransa si se uita spre Moldova, asteptand prilej favorabil. In continuare se afirma: “Oamenii nostri sositi din partea aceea spun ca el intentioneaza sa vina incoace. Daca intrebati de rege (Ungaria), oamenii nostri au venit si ne-au spus ca regele este inca in Buda si se preocupa de strangerea ostilor sale. De asemenea si voievodul Transilvaniei este la Sibiul sasesc si strange si el osti. Nu stim ce fel de stiri (oare, chiar asa era!?) i-au sosit populatiei secuiesti de la imparat (Austria) si de la voievodul Transilvaniei, dar ostile lor sunt pregatite. Nu stim insa in ce directie vor pleca. Ei si-au inchis si trecatorile si stau asa.
De asemenea se spune ca si regele Poloniei sta langa resedinta sa numita Cracovia, de unde isi trimite unele osti spre Camenita”. Informatii certe din partea lui Stefan, disimulate in zvonuri? Cu siguranta, DA! Numai multitudinea lor si mai ales, aria geografica de unde proveneau –statele vecine Moldovei- spune multe despre interesul profund al lui Stefan in a-si cunoaste indeaproape “vecinii” si “aliatii”, inclusiv despre eficienta si nivelul de penetrare la care ajunsesera spionii acestuia. Stefan cel Mare era cu siguranta capabil sa cunoasca din timp, tot ceea ce se intreprindea de catre vecini, aliati si nu numai, la adresa Moldovei.
Deocamdata, pana la partea a VI-a a acestei serii de articole, nu putem spune decat atat: MARE MARIA-SA, STEFAN!

WW

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a IV-a)

Standard

Unei armate de 200000 de oameni, Stefan cel Mare nu putea sa-i opuna decat o forta armata de 40000 de oameni (posibil, daca nu sigur, ca aceasta sa fi fost mai mica in realitate) si speranta ca va primi ajutor din partea regelui Ungariei. Aceasta speranta a fost impartasita de el brasovenilor in scrisoarea din 5 iunie 1476, in care le arata ca se pregateste sa mearga impotriva turcilor si ca se afla in tabara cu toata oastea sa; de asemenea ii ruga sa-i trimita stirile ce le vor capata despre miscarile turcilor si ale aliatilor lor si sa asculte cu incredere solia lui Vulpas (acesta era probabil unul dintre oamenii de legatura).

Printr-o alta scrisoare trimisa brasovenilor la 11 iunie 1476 din Valea Berecheiului, Stefan cel Mare le-a multumit pentru informatiile primite de la dansii; totodata i-a rugat sa-i trimita in continuare stiri “din amandoua partile” si sa nu permita exportul de grau sau alte bucate in Tara Romaneasca, deoarece este supusa turcilor si vrajmase lui si crestinatatii. A incercat astfel Stefan sa afecteze taria si moralul inamicului? Cu siguranta, DA! Avea Stefan informatii in legatura cu modalitatile turcilor de a se aproviziona de la fata locului cu ajutorul Tarii Romanesti? Cu siguranta, DA si vom vedea in cele ce urmeaza! Fiindca, scurtul interval de timp dintre cele doua scrisori raportat la mijloacele reduse de comunicatie ale epocii, pune in evidenta eforturile lui Stefan de a CUNOASTE in detaliu tot ceea ce se intreprindea de catre turci si aliatii sai, impotriva Moldovei, iar asigurarea unei linii de comunicatie rapida a informatiilor nu era la indemana oricui!

Dandu-si seama ca fortele de care dispunea nu erau suficiente pentru a impiedica patrunderea turcilor in Moldova, Stefan cel Mare ca si inaintasii sai a adoptat tactica razboiului de hartuiala, urmarind, pe de o parte, sa tergiverseze angajarea in lupta pana la sosirea ajutorului promis de Matei Corvin si, pe de alta parte, sa atraga pe turci intr-un “loc stramt” care sa nu le permita desfasurarea tuturor fortelor. Descriind tactica de lupta adoptata de catre Stefan cel Mare in functie de informatiile pe care le detinea si de posibilitatile de care dispunea, cronicarul turc Sa’Adeddin Mehmed Hodja-efendi arata ca “beiul Moldovei, afland de mania vijelioasa a sahului, a dat foc campiilor tarii sale. El nu a lasat nici urma de fanete si de grane si a parjolit muntii si campiile. Asemenea focului uneltirilor sale, foametea s-a intins in asa masura, incat, daca prin masurile chibzuite ale sahului cel cuceritor de tari, galerele nu ar fi asteptat pe Dunare, cea mai mare parte a ostirii, ca si animalele lipsite de nutret, ar fi pierit de foame. Domnul Moldovei, ducand bogatiile tarii in locuri prapastioase, a urcat si animalele de povara in locuri greu de umblat. Apoi, cu netrebnicii pe care-i adunase, el s-a ascuns in paduri de nestrabatut, pe unde si vantul trecator nu poate trece din cauza desimii copacilor si in adancul carora se putea ascunde o oaste numeroasa. De aceea sultanul, desi a cautat tabara dusmanului, totusi n-a dat nici de urmele ei si n-a aflat nici de numele ei si n-a vazut pe nici unul dintre acei afurisiti.

Oastea victorioasa otomana, necajita de seceta si de foamete, a ratacit multe zile in acele tinuturi pline de primejdii. Vesmintele ostasilor s-au acoperit de colb si de cenusa, iar nasul si narile lor s-au umplut de praf si de scrum. Calauza, abatandu-se de la drumul cunoscut, a pornit, chipurile, pe drumul care ducea la lupta. Din aceasta pricina, sultanul, maniindu-se, a dat porunca pentru uciderea acesteia. Tocmai atunci cineva din fruntea ostii, intorcandu-se, a povestit ca s-au ivit ghiaurii in padure. Astfel calauza a scapat de ghearele vulturului imparatesc.” A facut aceasta calauza parte din masurile luate de catre Stefan, de a-l pune pe Mahomed al II-lea in imposibilitatea de a afla ceva in legatura cu locul ales pentru desfasurarea bataliei decisive? Cu siguranta, DA! Deruta, oboseala, mizeria, foamea si mai ales incertitudinea si nesiguranta, au afectat fara niciun dubiu, moralul si combativitatea oastei otomane. A fost acest om, aceasta calauza, parte dintr-un plan foarte bine pus la punct de catre Stefan si oamenii sai, de a atrage in capcana, de a demoraliza si afecta spiritul combativ al armatei turce? Cu siguranta, DA! In mod sigur insa, misiunea acestui om era una de sacrificiu. Cu toate acestea, viata “calauzei” a fost salvata prin aparitia la timpul potrivit a armatei moldovene, ceea ce demonstreaza fara echivoc ca Stefan cel Mare cunostea prin spionii sai tot ceea ce se petrecea in oastea otomana. Insasi faptul ca acest om a fost salvat, demonstreaza faptul ca nu era un oarecare, ci cineva instruit si pregatit in acest sens, fiindca o capcana nu se realizeaza la intamplare, implicand cunoasterea in detaliu a terenului, a fortelor inamice si a obiectivului acestora, a comandantilor si a starii de spirit a trupei, etc.

Rolul intensei activitati informative desfasurate de iscoadele lui Stefan cel Mare in timpul inaintarii lui Mahomed al II-lea pe teritoriul Moldovei a fost relevat si de catre cronicarul turc Kemal-pasa Zade, care povesteste ca turcii “au umblat multe zile spre a-l intalni pe razvratit si, desi l-au cautat pe acel rasculat si rebel peste tot pe unde au banuit ca ar putea fi, totusi el nu a fost gasit…si nu s-a stiut unde se afla. Au mers printaraaceea timp de 40 de zile; au trecut peste raurile si stancile acelei tari…El (Stefan) se asezase intr-un loc si, iscodind, cunostea conacele dusmanului si, tinand seama de aceasta, isi pregatea locurile sale pentru fuga. Oriunde se indrepta cu mare viitoare oaste purtatoare de victorie, cel cu ganduri rele, la randul sau, ajungea si el intr-un loc si, ori de cate ori gasea prilej, ii nimicea pe cei liberi si pe supusii care, despatindu-se de ordia imparateasca, plecau pe sesuri si pe campii dupa prada”.

Primind informatia ca tatarii au navalit inMoldova, Stefan cel Mare a permis taranilor, care formau totusi majoritatea ostirii sale, sa mearga pentru doua saptamani la vetrele lor sa-si apere familiile. A fost aceasta o miscare inteleapta din partea lui Stefan, sau acesta a preantampinat astfel o eventuala nemultumire, poate chiar revolta, in randul armatei sale? Greu de spus, dar nu credem ca acesta a luat aceasta masura in lipsa unor motive intemeiate, cu atat mai mult cu cat batalia cu Mahomed era iminenta!

Ramas numai cu oastea de curteni si de boieri, care se ridica la 12000 de oameni si vazand ca turcii inainteaza spre Suceava, iar ajutorul promis de Matei Corvin nu soseste, Stefan cel Mare si-a dat seama ca nu mai poate amana inevitabilul, hotarand a opune rezistenta la Valea Alba (Razboieni), unde facuse mai inainte intariturile necesare. Referindu-se la locul ales de domnitorul Moldovei pentru desfasurarea bataliei, cronicarul turc Kemal-pasa Zade arata ca “el (Stefan) a stat cu spatele la padure, intr-o vale ingusta si greu de trecut, cum nu exista in tara Moldovei un alt loc mai stramt ca acesta. Pe luptatorii de langa el, care erau vreo 20000, facandu-i pe toti pedestrasi, i-a randuit pentru lupta, intarindu-se imprejurul sau din toate partile. Pe toti caii slobozi cati erau, legandu-i unii de altii, a inchis cu ei spatele ostii sale si, insirand in fata sa mai multe sute de tunuri (aceasta este in mod sigur o exagerare, in realitate Stefan n-a dispus niciodata de mai mult de cateva zeci de tunuri, inclusiv din capturi), a facut zid in fata ostii sale cu acel perete strasnic”. Cronicarul Sa’Adeddin povesteste ca primele atacuri ale turcilor au fost respinse cu pierderi mari si ca a fost nevoie de interventia nemijlocita a imparatului Mahomed al II-lea, care, pentru a-si imbarbata ostasii, a luat “scutul de aparare in mainile sale binecuvantate, a dat pinteni calului sa inainteze (este posibil ca relatarea cronicarului turc sa fie oarecum romantata si destinata a scoate in evidenta faptele sultanului. Este cunoscut faptul ca in general, sultanii, nu se aflau niciodata in primele randuri din motive de siguranta!). Cei din oastea de Poarta, la randul lor, atacand cu totii dintr-o parte, nu s-au despartit de scara sultanului lor. Ienicerii (acestia erau elita armatei otomane), caindu-se de ceea ce au facut (in fata tunurilor si a pustilor lui Stefan se culcasera cu fata la pamant –ceea ce dupa parerea specialistilor este evident o exagerare, fiindca pustile si tunurile erau rare in armata moldoveana), pentru a sterge rusinea lor au pornit sa-l nimiceasca pe dusman. De asemenea si spahii dinAnatoliasi Rumelia, vazand sfortarile sultanului (!?), s-au scurs ca un rau si s-au napustit asupra carelor ghiaurilor”.

Spre seara Stefan, vazand ca nu mai poate rezista atacurilor turcesti, a ordonat retragerea. Desi batalia de la Razboieni din 26 iulie 1476 a fost pierduta de Stefan, care a lasat pe campul de lupta peste 2000 de morti si 800 de prizonieri, totusi turcii n-au obtinut un succes militar categoric. Ajunsi la Suceava si gasind orasul pustiu, i-au dat foc. Incercarile turcilor de a cuceri cetatea Sucevei, cetatea Hotin, cetatea Neamtului, cetatea Chiliei si Cetatea Alba au fost zadarnice. Secretarul sultanului, Angiolello, povesteste ca “foametea era mare, deoarece cei mai multi se nutreau numai cu carne si miere si ceva branza, caci paine nu se putea avea, nici nutret pentru cai, campurile fiind peste tot arse”.

In aceste conditii de mizerie, in randurile armatei otomane a izbucnit o epidemie de ciuma, care a facut multe victime. Nu se stie cu siguranta daca epidemia a afectat si armata moldoveana, dar acest lucru este mai mult decat probabil!

Pe de alta parte, Mahomed al II-lea a fost informat ca, in urma insistentelor lui Stefan cel Mare, in Ungaria si Polonia se faceau intense pregatiri de lupta. El a aflat ca o armata de 30000 de oameni, sub comanda lui Stefan Bathory si a lui Vlad Tepes, se indreptau spre pasul Oituz pentru a veni in Moldova. Avea sultanul spioni la curtea regelui Ungariei si a regelui Poloniei? Cu siguranta, DA! In mod cert si la curtea lui Vlad Tepes, fiindca mai tarziu, acesta a fost prins si executat, cel mai probabil prin tradare.

De asemenea, desi nu o vedea, el simtea in permanenta prezenta ostirii refacute a lui Stefan cel Mare. Toate acestea l-au determinat sa ordone retragerea, fara ca scopul expeditiei (supunerea Moldovei si inlocuirea lui Stefan) sa fie atins.

Dupa retragerea turcilor dinMoldova, Stefan cel Mare a cerut lui Matei Corvin ca “voievodul Basarab (Laiota) sa fie alungat din cealaltatararomaneasca si sa fie pus acolo un domn crestin, anume Dracula (Vlad Tepes), cu care sa ne putem intelege impreuna”. Interesant demersul lui Stefan de a se inconjura de aliati de nadejde, din acelasi neam cu el, cu care sa aiba aceleasi nazuinte, iar cuvintele “cealaltatararomaneasca” nici nu mai au nevoie de comentarii! Credeti ca aceasta este o afirmatie gratuita si surprinzatoare? Nicidecum, si asta se va vedea in cele ce urmeaza!

Printr-o actiune conjugata, la 8 noiembrie 1476, Basarab Laiota, fiind infrant, a fost nevoit sa paraseasca Targovistea. La 16 noiembrie Stefan cel Mare intra pentru a doua oara in Bucuresti. Anuntand brasovenilor caderea orasului, Cristian parcalabul le spunea: “De aceea laudati pe domnul atotputernicul cu organe si cu cantece si clopote, precum am facut si noi intaranoastra, care e ca si a voastra. Sa stiti dumneavoastra ca domnii si boierii a toatataras-au supus dumisale voievodului Vladislav” (Tepes). Mai mult decat atat, la randul sau, Vlad Tepes, adresandu-se brasovenilor le spunea: “Veniti cu paine si cu marfa ca sa va hraniti, caci a facut Dumnezeu sa fim acum o singuratara”. Sa fi existat la cei doi domnitori, Stefan si Tepes, constiinta unitatii de neam? Sa fi stiut ei, din surse stravechi ori informatii, cate ceva despre trecutul comun, poate despreDacia? Cu siguranta, DA, ceea ce v-a iesi la suprafata in timpul maretelor realizari ale lui Mihai Viteazul! Interesant este si ceea ce mentioneaza un izvor italian putin cunoscut si fara nume, cu privire la idea unitatii nationale a celor trei principate romanesti, care spune: “a voit poporul (el populi) ca amandoi voievozii (Stefan si Tepes) sa-si jure intre ei dragoste si alianta; astfel ca intreaga aceataras-a incredintat ca turcul nu-i va mai da de grija”. Simpla alianta sau mai mult decat atat? Deocamdata, ENIGME! Din pacate insa, in luna ianuarie 1477, Vlad Tepes a fost ucis, alaturi de 190 dintre cei 200 de osteni moldoveni de elita, cedati ca garda de corp de catre Stefan cel Mare. A “murit” astfel un gand maret cu privire la cele doua tari romanesti, ce apartinea ambilor domnitori? Posibil! Dar daca asa a fost, el n-a disparut ci doar a fost amanat, fiind regasit de catre Mihai Viteazul…

Stirile primate in cursul anului 1477 de la agentii sai din Venetia si din Tara Romaneasca au fost de natura sa ingrijoreze pe domnul Moldovei. Spionii venetieni detineau informatii certe cu privire la tratativele pe care regele Neapolului, socrul lui Matei Corvin, le ducea cu turcii in vederea incheierii unui tratat de pace intre Ungaria si Turcia.

Stefan cel Mare a primit informatii si cu privire la incercarile lui Matei Corvin de a realiza o intelegere cu turcii prin intermediul lui Basarab cel Tanar, domnul Tarii Romanesti. Fata de aceasta situatie, Stefan cel Mare a hotarat sa stranga legaturile diplomatice cuVenetia, singura putere interesata in realizarea unei coalitii antiotomane, datorita faptului ca posesiunile sale dinDalmatiaerau direct amenintate de turci. In acest scop, la 8 iunie 1477, Stefan cel Mare a trimis la Venetia pe Ion Tamblac (acesta era cu siguranta unul dintre oamenii de taina a-i voievodului) cu un mesaj catre doge si catre papa, prin care le solicita ajutor contra turcilor, fagaduindu-le ca “orice dar sau ajutor imi veti trimite eu il voi rasplati inzecit de cate ori veti avea nevoie si veti cere, dar numai impotriva paganilor, oriunde veti porunci si fara nici o zabava” (I. Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare). Acest document, reflecta fara niciun dubiu, gandirea politica si diplomatica a marelui voievod, bazata pe cunoastere, informatie, interes si viziune! Si de aceasta data insa, Stefan a primit promisiuni… ERA DIN NOU, SINGUR!

Va urma,

 WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a III-a)

Standard

CUNOSCAND tot ceea ce se punea la cale impotriva tarii sale, Stefan a avut posibilitatea sa faca pregatirile necesare si sa intampine ostile lui Radu cel Frumos la Soci, unde, la 7 martie 1471, “dand razboi vitejeste, nu mai putin de vitejia moldovenilor, carii era gata au sa moara, au sa izbandeasca, decat de mestesugul lui Stefan-voda. Radul-voda, pierde razboiul cu multa paguba de ai sai, ca pre toti i-au taiatu si toate steagurile Radului-voda le-au luat si pre multi viteji i-au prinsu vii si pre toti i-au taiatu, numai ce au lasatu vii doi boieri de cei mari, pre Stan logofatul si pre Mircea comisul” (Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei). Sa fi fost cei doi boieri unii dintre agentii lui Stefan, de au fost iertati de pedeapsa capitala? Posibil! Cert este faptul ca Stefan STIA si era la curent cu tot ceea ce Radu cel Frumos intentiona sa faca, ceea ce confirma faptul ca avea agenti pe langa acesta, in mod sigur chiar la nivel inalt.

Tot datorita intensei activitati informative pe care agentii lui Stefan cel Mare o desfasurau in afara hotarelor Moldovei, in 1471, la Suceava erau cunoscute atat eforturile papei Sixt al IV-lea de a organiza o cruciada impotriva turcilor, cat si legaturile venetienilor cu Uzum Hassan, conducatorul persilor, care urmarea sa coalizeze impotriva turcilor toate tarile din vecinatatea marelui imperiu. Interesant este faptul ca Stefan avea posibilitatea de a CUNOASTEceea ce intreprindea Vaticanul, ba chiar il v-a INFORMA pe Papa, ceea ce spune multe despre eficienta serviciului sau de informatii. Dar, sa derulam faptele!

Cronicarul turc Mehmed Nesri relateaza ca la inceputul anului 1474 un sol al sultanului Mahomed al II-lea transmitea lui Stefan urmatoarea porunca: “Ca sa avem incredere in prietenia ta cu noi, de data aceasta sa aduci tu insuti haraciul tarii, asa cum il aduce Eflakoglu” (domnul Tarii Romanesti). Fiind insaINFORMAT la timp cu privire la intentiile turcilor de a-l prinde, domnul Moldovei n-a executat aceasta porunca, ci a inceput pregatirile de lupta.

Din tabara asezata la Vaslui, Stefan cel Mare aducea MULTUMIRI tuturor celor care ii furnizau informatii in legatura cu miscarile turcilor! Tot din aceasta tabara, la 29 noiembrie 1474, Stefan TRANSMITEA papei Sixt al IV-lea, apelul prin care Uzum Hassan cerea tuturor principilor crestini sa se pregateasca impotriva inspaimantatoarei puteri a turcilor si il asigura pe papa ca moldovenii sunt “in totul gata, cu tot sufletul si cu toata puterea”, sa lupte pentru crestinatate si il ruga ca “impreuna cu ceilalti regi si principi preaputernici sa randuiasca in asa chip ca noi sa nu luptam singuri, ci cu ajutorul acelor principi”.

Rugamintea adresata papei Sixt al IV-lea negasind ecoul asteptat (incurajarile si blagoslovelile nu tineau loc in niciun caz, unor armate!), la 10 ianuarie 1475, in lupta de la Vaslui, Stefan cel Mare avea sa se bizuie numai pe curajul si darzenia ostenilor sai. Este extrem de interesant faptul ca Stefan cel Mare ar fi dispus de un corp de armata moldovean de ELITA! Acest corp fiind de fapt GARDA PERSONALA si facem o paranteza, pentru a demonstra existenta acestora. Este cunoscut faptul ca Stefan l-a sprijinit pe Vlad Tepes (vom vorbi despre manevrele politice ale marelui domn, in detaliu, intr-un capitol urmator). Stefan, dispunand de informatii cum ca viata lui Tepes este in pericol si cum acesta din urma se indoia de fidelitatea unora dintre boierii sai, i-a cedat o garda personala formata din 200 de moldoveni din randul celor ce formau garda sa! Acestia, au pierit aproape cu totii (doar 10 au scapat), aparandu-l pe Vlad Tepes in luna ianuarie 1477, fara insa a-l putea salva. Erau acesti soldati alesi pe spranceana, devotati si curajosi, un corp de ELITA? Cu siguranta, DA! Indeplineau ei in rol de GARDA PERSONALA a lui Stefan cel Mare, paza si protectia domnitorului, chiar si cu pretul vietii, asa cum dealtfel ar proceda astazi luptatorii SPP? Cu siguranta, DA! Dar, sa revenim…

Locul de desfasurare al bataliei a fost ales pe baza informatiilor primite de la iscoade cu privire la efectivele, structura, dotarea si starea de spirit din randurile armatei turcesti. Istorisind sfarsitul acestei batalii, in care moldovenii au obtinut o rasunatoare victorie in ciuda superioritatii la toate capitolele a turcilor, cronicarul turc Kemal-Pasa-Zade arata: “Dar acei ageamii (turcii) care nu erau obisnuiti cu luptele au obosit de a mai privi batalia inca inainte ca ea sa se fi ispravit. Abia cautau prilej de fuga. Cand au vazut oarecare ingaduinta, ei s-au imprastiat de tot si au fost cauza infrangerii si a celorlati. Parasind lupta si macelul, au fugit astfel incat nici nu s-au mai uitat indarat. Nici nu era chip. Ei s-au calcat in picioare unii pe altii ca niste turme de oi si nici cei viteji nu au mai putut gasi calea sa mai lupte. Suleiman-pasa nu a putut sa-i stranga intr-alt loc pe ostasii aceia care se imprastiau. Oricat de mult s-ar fi straduit si oricat de multe sfortari ar fi depus, el nu a putut sa-si inchege si sa-si oranduiasca alaiul…Cand calaretii, venind iute ca vantul si cu iuteala unui torent, s-au ingramadit in groapa aceea, cei care au dat primii peste ea au ramas impotmoliti, devenind astfel punte pentru cei care au sosit dupa ei. Cetele care veneau unele dupa altele s-au ravasit ca valurile. In groapa aceea s-au impotmolit caii multor mii de oameni si picioarele multor trupuri, ramanand astfel in mlastina mortii. Dupa ei au venit dusmanii si trantindu-i si pe cei care nu cazusera inca de pe calul vietii, le-au luat capul”. O CAPCANA stralucit executata, de catre oamenii lui Stefan cel Mare? Cu siguranta, DA! Au desconsiderat turcii forta si hotararea moldovenilor, aducand cu ei trupe tinere si lipsite de experienta luptelor, bazandu-se pe superioritatea lor numerica, si prea putine trupe experimentate formate din veterani? Cu siguranta, DA! Fiindca, marea infrangere a turcilor in batalia de la Vaslui a fost, intr-o mare masura datorata erorii si a lipsei de informatii cu privire la forta si capacitatea de lupta a ostirii moldovene si a tacticii stralucite a lui Stefan cel Mare, de a angaja batalia pe un teren mlastinos, care a jucat un rol hotarator in deznodamantul final, anulandu-le de facto, superioritatea.VIZIUNE,PLANIFICAREsi COORDONARE, bazate pe INFORMATIIREALE si SIGURE din partea lui Stefan? Cu siguranta DA, fiindca evenimentele descrise releva nu numai vitejia si eroismul ostasilor lui Stefan, ci si faptul ca, in orice razboi sau batalie, INFORMATIA DESPREINAMICUL cu care esti angajat in lupta este absolut necesara.

Cand Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a aflat vestea dezastrului de la Vaslui (in furia sa, a decapitat multi comandanti de osti si emiri), a hotarat ca in luna mai a aceluiasi an sa intreprinda o mare expeditie de pedepsire si cucerire totodata, a Moldovei. Agentii din Turcia, afland aceasta hotarare a sultanului, au comunicat-o lui Stefan. Sesizand pericolul, la 25 ianuarie 1475, Stefan cel Mare a adresat Coroanei ungare si tuturor principilor crestini o scrisoare in care, dupa ce a infatisat tabloul victoriei de la Vaslui (o incercare psihologica de a-i atrage de partea sa, prin inocularea increderii? Posibil!), le-a prezentat in urmatorii termeni sinteza informatiilor primite de la iscoadele si spionii sai din Turcia si pericolul care plana asupra tarii sale: “Auzind despre aceasta, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa razbune si sa vie, in luna lui mai, cu capul sau si cu toata puterea sa impotriva noastra sis a supuna tara noastra, care e poarta crestinatatii, pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta a crestinatatii, care etaranoastra, va fi pierduta, atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile-voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra fagaduim, pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei-noastre, ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce cu ajutorul lui Dumnezeu celui atotputernic noi i-am taiat mana cea dreapta. Deci fiti gata fara intarziere. Data in Suceava in ziua de sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul domnului 1475, Stefan Voievod, domnul tarii Moldovei” (Ion Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare).

Primejdia care plana asupra Moldovei in primavara anului 1475 a fost inlaturata pentru catva timp, datorita agravarii bolii sultanului Mahomed al II-lea, iar nu ajutorului pe care Stefan il astepta zadarnic de la principii apuseni. Si ne intrebam pe buna dreptate cand statele puternice au ajutat statele mici, fara a avea vreun interes?  Am zice, NICIODATA!

Expeditia planuita de sultan impotriva Moldovei a fost insa doar amanata, nu si anulata, fiindca acesta nu-l putea uita pe Stefan, cu atat mai putin infrangerea suferita! Astfel, la sfarsitul lunii mai 1475, o puternica flota turceasca sub comanda lui Ahmed-pasa, dupa ce a cucerit porturile Caffa si Soldaia de pe coasta de nord a Marii Negre, s-a indreptat spre Cetatea Alba. Stefan cel Mare fiind la curent cu aceste miscari, la 26 iunie 1475 a trimis “solilor” sai din Ungaria (acestia se numeau: Stanciul, Duma si Mihau) o scrisoare in care le arata urmatoarele: “Si despre turci asa sa stiti ca iscoadele noastre ne-au povestit acestea: ca au venit pe mare Ahmed-pasa cu galere si a incercat sa cucereasca Caffa si au batut Caffa vreme de trei zile, iar in ziua a patra turcii au biruit si au cucerit Caffa. Ea este pana acum in mainile turcilor. Altfel nu este. Si era in Caffa un tar tatarasc, care mai inainte fusese tar in Orda cu o mie de tatari, care tatari s-au supus cu totii si cu toate ale lor; astfel acum si tarul Ordei si Perecopului s-au supus turcilor. Si s-au unit tatarii cu turcii.”

Am mai aflat prin iscoadele noastre despre vrajmasii crestinatatii, despre necredinciosii turci, ca vin impotriva noastra. Si din nou ne-a venit VESTE TEMEINICA ca turcii vin spre noi, impotriva noastra si impotriva tarii noastre si pe apa si pe uscat…Imparatul are sa vina insusi pe uscat impotriva noastra ca sa cucereasca in persoana tara noastra cu toata puterea lui si cu toata oastea lui, si cu toata puterea Tarii Muntenesti”. In continuare le cere sa-l INFORMEZE DE URGENTA pe Matei Corvin pentru a-i acorda sprijinul promis. Erau oare cei trei “soli” ochii si urechile domnului Stefan la curtea lui Matei Corvin? Cu siguranta, DA!

Si de aceasta data cererea de ajutor a fost zadarnica. In consecinta, moldovenii aveau sa respinga singuri incercarea flotei turcesti de sub comanda lui Ahmed-pasa de a cuceri Cetatea Alba in vara anului 1475.

Odata angajat in conflictul cu turcii, Stefan cel Mare urmarea in permanenta toate pregatirile si miscarile armatelor acestora. Cu privire la activitatea informativa, dintr-o scrisoare adresata biraului si tuturor batranilor din Brasov la 18 februarie 1476, rezulta ca, pe langa sterile ce-i erau transmise de catre agentii sai din Crimeea si din Turcia, domnul Moldovei facea un util schimb de informatii cu brasovenii. In aceasta scrisoare, dupa ce le-a multumit pentru informatiile ce i-au fost transmise prin mesterul armurier Mihai (acesta era oare unul dintre agentii sai de legatura cu brasovenii, ori poate agentul nr.1 de acolo? Posibil! Este posibil insa sa fi fost agent al brasovenilor (poate chiar agent dublu), cunoscut insa de catre oamenii lui Stefan), in legatura cu “lucrul turcilor”, Stefan cel Mare ii ruga sa-i dea de stire si de aici inainte cele ce vor afla. “Si ce va spune din partea domniei-mele catre domnia-voastra omul vostru Mihai mesterul sa-l credeti in toate, caci sunt vorbele noastre”. Aceste vorbe sunt elocvente pentru increderea deplina de care se bucura “mesterul Mihai” din partea lui Stefan (ceea ce denota faptul ca identitatea si cu siguranta, misiunea acestuia, erau foarte bine cunoscute domnului). In mod sigur acesta nu era un mester oarecare, fiind cu siguranta un agent de ELITA, cel mai probabil, nobil.

Pe baza relatarilor unor negustori din Pera si a altor izvoare, in primavara anului 1476 “Stefan cel Mare, informat in legatura cu pregatirile pe care le faceau turcii, incerca printr-o solie sa-l induplece pe sultan sa renunte la planurile sale de cucerire a Moldovei. Se spune ca solul moldovean a mai cerut sultanului sa-l elibereze pe Alexandru Comneanul, cumnatul lui Stefan cel Mare, in schimbul prizonierilor turci prinsi in lupta de la Vaslui. Cu toate ca Alexandru fusese decapitat, sultanul, dorind sa obtina eliberarea turcilor prinsi de Stefan, s-a declarat de acord cu schimbul propus de moldoveni si in locul lui Alexandru a fost adus si aratat solului moldovean un altul. Sultanul ar fi acceptat, se zice, si propunerea lui Stefan cel Mare de a nu porni impotriva Moldovei si ar fi trimis chiar un sol in Moldova, propunand pentru incheierea pacii urmatoarele conditii: platirea tributului pe ultimii trei ani; drept semn al credintei fata de Inalta Poarta, Stefan trebuia sa-si trimita fiul mai mare ca ostatic la Constantinopole; sa predea Chilia si sa restituie pe tinerii si bogatiile jefuite din Caffa si aflate in corabia care s-a refugiat la Cetatea Alba. Stefan cel Mare a refuzat sa accepte conditiile puse de catre sultan; mai mult chiar, el a pus sa fie executati prizonierii turci capturati in lupta de la Vaslui” (M.Neagoe, Stefan cel Mare).

Atacul turcilor devenind iminent, Stefan cel Mare a facut noi demersuri pe langa regele Cazimir al Poloniei si regele Matei Corvin al Ungariei. Ca si altadata, a primit numai promisiuni. Se pare ca regele Cazimir a trimis la Mahomed al II-lea un sol care, la 22 mai 1476, a intalnit la Varna pe sultan, caruia i-a dat din partea regelui o haina de zibelina impodobita cu margaritare si cu pietre scumpe si l-a rugat sa renunte la campania pornita impotriva Moldovei, deoarece Stefan era vasalul regatului polon si deci Cazimir era obligat sa-i acorde ajutor. Primind cu bucurie haina, Mahomed al II-lea a spus solului ca nu poate satisface dorinta regelui Cazimir, deoarece a facut prea multe cheltuieli cu pregatirea razboiului si se afla aproape de hotarele Moldovei. Totusi, daca Stefan accepta conditiile ce i-au fost comunicate poate reveni asupra hotararilor sale. Cum Stefan nu putea sa accepte conditiile mai sus mentionate, Mahomed si-a continuat expeditia impotriva Moldovei. Pentru a nu avea surprize din partea polonilor si a-i tine pe acestia “ocupati” , sultanul a trimis asupra Poloniei pe tatari. Stefan cel Mare era DIN NOU singur!

Va urma,

WW