Arhive pe etichete: poze submarine rusesti

ISTORIA SUBMARINELOR RUSESTI (3)

Standard

Submarinele din clasa KAIMAN, au fost construite pentru Marina Tarista, inainte de inceperea WW I. Unele surse il mentioneaza pe Simon Lake ca proiectant al acestei clase, dar se stie cu certitudine, ca ele aveau numeroase defecte, fiind construite la Sankt-Petersburg, posibil incepand cu anul 1906. Dealtfel, a existat si un proces intre proiectant si Guvernul tarist, ce viza obligarea constructorului, si implicit a proiectantului, remedierea fara plata a defectelor constatate la aceste nave.

ALLIGATOR -CLASA KAIMAN 1908

 

Ca urmare, submarinele au fost consemnate in vederea reparatiilor si a remedierii unora dintre defecte, in anul 1910. Patru submarine din aceasta clasa au fost construite, ele fiind botezate: Kaiman, Alligator, Drakon si Krokodil; servind incepand cu anul 1911 in Flota Marii Baltice. Din anul 1915, au servit in cadrul nou infintatei, Flote nr.3; Kaiman si Krokodil au fost sechestrate de catre germani, ele fiind abandonate in portul Reval (actualmente, Tallin, capitala Estoniei), in anul 1918. Se pare ca in septembrie 1916, o parte dintre echipajele acestor submarine, au fost afectate noii clase de submarine, botezata AG (descrisa intr-un capitol anterior).  

  Submarinele din clasa KAIMAN, aveau urmatoarele caracteristici: greutate 409 tone, la suprafata/482 tone, in imersiune; echipaj 34 de marinari; viteza maxima: la suprafata, aproximativ 23 km/h/in imersiune, aproximativ 14 km/h; lungime 40,2 m; latime 4,3 m; pescaj 4,9 m; propulsie asigurata de doua motoare, unul pe benzina de 1200 CP, si unul electric de 400 CP, ce antrenau doua elici; autonomie de aproximativ 2100 km, la o viteza de aproximativ 16 km/h. Submarinele erau armate cu: doua tuburi lans-torpile in prova/doua in pupa (18 inch), si o mitraliera. Este foarte probabil, ca aceste torpile sa fi fost de tip Whitehead, calibrul 450 mm, dar cu siguranta acest tip s-a aflat in dotarea Marinei Tariste incepand cu anul 1912, avand raza maxima de actiune cuprinsa intre 400-900 m (unele surse mentioneaza doar 600 m autonomie), si ogiva cu incarcatura exploziva, de 26/64/112 kg.

Submarinele din clasa KARP, erau construite pentru Marina Imperiala Rusa de catre firma Krupp, din Germania. Krupp Germaniawerft, a construit aceste submarine in regim de urgenta, ca urmare a solicitarii primite din partea rusilor, in anul 1904, si in urma razboiului ruso-japonez.Trei asemenea submarine au fost realizate pana in anul 1907, doua dintre acestea ramanand in serviciu pana in 1919 (Karp si Karas), iar cel de-al treilea, botezat Kambala, s-a scufundat cu tot cu echipaj in urma coliziunii accidentale cu nava de patrulare costiera Rostislav, langa Sevastopol, in iunie 1909.

KAMBALA -CLASA KARP 1907

 

Aceste submarine aveau un design revolutionar, format din corp dublu (ulterior, firma germana si-a folosit experienta castigata, in constructia primului submarin destinat Marinei Kaiser-ului, botezat U-1. Acest prim submarin german era destinat patrularii costiere, fiind realizat in anul 1906. U-1, avea lungimea de 42 m, fiind proiectat in anul 1904 de catre inginerul naval, Gustav Berling, posibil inspirat dupa proiecte franceze.

U-1

Submarinul avea doua motoare pe benzina de 200 CP fiecare, si doua motoare electrice bazate pe acumulatori. Acest submarin era deja depasit tehnic la izbucnirea WW I, el fiind folosit in principal pentru instruirea echipajelor, dar a reprezentat un inceput pentru Marina Germana, ce va deveni un utilizator de mare clasa a acestei arme), dar ele n-au apucat sa participe la razboiul ruso-japonez, fiind livrate prea tarziu –au fost livrate abia in anul 1908, pe calea ferata, Flotei Marii Negre. Din anul 1918, submarinele Karp si Karas au ajuns in Marina Ucraineana, cel putin pentru o perioada scurta de timp, dar au reprezentat cel mai probabil, primele submarine din dotare.

Submarinele din clasa KARP, aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 207 tone, la suprafata/235 tone, in imersiune; lungime de aproximativ 40 m; latime 2,7 m; propulsie prin doua elici, antrenate de catre un motor pe kerosen de 400 CP, si unul electric, de 200 CP; viteza maxima: aproximativ 20 km/h, la suprafata/ aproximativ 16 km/h, in imersiune; autonomie de 2320 km; echipaj 28 de marinari; armament: doua torpile calibrul 457 mm, in doua tuburi lans-torpile interne, si alte doua tuburi montate pe coca submarinului.

 Marina Imperiala Rusa, a avut in dotare si sase submarine din clasa KASATKA, construite intre anii 1904-1905, la Sankt-Petersburg, botezate: Keta (interesant este faptul ca acest submarin a fost realizat prin subscriptie publica, cele mai substantiale donatii fiind facute de catre familia Sheremetiev –familie nobiliara cu traditie, in Rusia), Kasatka, Makrel, Nalim, Okun, Skat. Aceste submarine au fost realizate de catre I.G Bubnov, fiind o dezvoltare a submarinului Delfin, ultimul fiind casat in anul 1922.

KASATKA-CLASA KASATKA 1905

Submarinele din aceasta clasa, aveau probleme tehnice si de flotabilitate, ce ulterior au fost corectate. toate submarinele au primit noi motoare ce le-au inlocuit pe cele initiale (acestea erau pe benzina, dezvoltand 100 CP), Diesel incepand din anul 1910 (dezvoltau doar 120 CP, dar erau mult mai sigure in exploatare).

Submarinele din clasa KARP aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 140 tone, la suprafata/177 tone, in imersiune; lungime 33,5 m; latime 3,5 m; pescaj 3,4 m; propulsie initiala -un motor pe benzina de 200 CP (inlocuit ulterior cu unul Diesel, de 120 CP), si unul electric de 100 CP; viteza maxima: aproximativ 18 km/h la suprafata/ aproximativ 12 km/h in imersiune; echipaj 24 de marinari; armate cu cate 4 tuburi lans-torpila montate extern, si o mitraliera (aceasta a fost inlocuita ulterior cu un tun calibrul 47 mm).
Submarinele din clasa MORZH, au fost construite pentru Flota Marii Negre, cu putin timp inainte de izbucnirea WW I. Trei submarine din aceasta clasa au fost realizate, desi exista un program ambitios, intentionandu-se realizarea a sase unitati –a ramas doar la nivel de intentie, fiindca n-au exista fonduri pentru asa ceva, iar donatiile publice au fost insuficiente. Chiar si Duma de Stat s-a opus realizarii celor sase submarine, dar intr-un final trei au fost totusi construite, fiind botezate: Morzh, Nerpa si Tyulen.

PLAN CLASA MORZH

Submarinele au fost realizate la Santierul Naval Nikolayev, la Marea Baltica, fiind proiectate de catre echipa condusa de catre I.G Bubnov, incepand din anul 1911. Ca design, Bubnov s-a bazat pe submarinul Akula, dar se avea in vedere manevrabilitate, stabilitate si siguranta superioare. A existat si o controversa intre ingineri si marinari in legatura cu aceasta clasa; inginerii doreau realizarea de compartimente etanse, marind astfel siguranta si sansele de supravietuire ale submarinului si echipajului/ pe cand marinarii, considerau ca prin adaugarea de pereti despartitori, atat comandantul cat si echipajul, ar fi pierdut controlul navei. Intr-un final, lipsa de fonduri a anulat constructia de compartimente etanse.

MORZH CONSTRUCTIE

Submarinele erau bine inarmate pentru acele timpuri, avand un tun montat pe punte (de calibrul 47/57 mm), patru tuburi lans-torpile interne, si opt tuburi montate extern, model Drzevetskiy (acestea au fost ulterior anulate, deoarece mareau greutatea si afectau flotabilitatea navei). Aveau deficiente substantiale, generate de: lipsa corpului dublu fara pereti etansi despartitori, ceea ce permitea o adancime de scufundare mica chiar si in acele timpuri –de doar 50 m; timp de scufundare mare, de peste 3 minute, ceea ce era foarte mult, datorita rezervorului de balast mic; submotorizare, avand doua motoare Diesel ce abia puteau genera impreuna, 500 CP (initial, erau prevazute cu doua motoare Diesel, ce puteau genera 1140 CP, importate din Germania, dar datorita razboiului totul a cazut); viteza scazuta, datorita submotorizarii, dar si datorita cocii prost proiectate, ce semana mai mult cu cea a unei nave de suprafata decat cu cea a unui submarin.

Cu toate acestea, ele au ajuns la Sevastopol, in martie 1915, operand in principal in Bosfor, impotriva navelor germane si turcesti, dar in special impotriva navelor comerciale ce tranzitau zona. Aceste submarine sunt creditate cu scufundarea a 16 nave comerciale, dar destinul lor n-a fost unul fericit: Morzh, s-a scufundat in mai 1917 dupa ce a lovit o mina –alte surse mentioneaza drept cauza, un atac aerian turcesc; Nerpa, a intrat in reparatii in anul 1917, la Nikolayev, dar n-a mai apucat sa redevina operational datorita lipsei pieselor de schimb, a fondurilor necesare, precum si a izbucnirii Marii Revolutii din Octombrie; Tyulen, a fost capturat de catre germani la Sevastopol, in 1918, ajungand ulterior in mainile britanicilor (noiembrie 1918). Nava a fost transferata Fortelor Albe, ale generalului Vranghel, participand la Razboiul Civil, refugiindu-se in urma avansului bolsevic, la Bizerte/Tunisia in anul 1920, vanduta ca fier vechi in 1924, si casata in 1930. Tyulen, este singurul submarin din aceasta clasa care a reusit sa captureze un vas comercial armat, in octombrie 1916, fiind vorba de nava Rodosto; Nerpa, a fost repus in functiune pe santierul naval Nikolayev, unde se afla pentru reparatii, in iunie 1922, de catre bolsevici, fiind rebotezat „Politruk” (stim cu totii ce erau jigodiile astea, mama lor de comunisti!), ulterior Nr.11; denumire sub care a ramas operational pana in decembrie 1930. In luna februarie 1931, a fost vanduta ca fier vechi si casata.
Submarinele din clasa Morzh, aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 630 tone, la suprafata/760 de tone, in imersiune; lungime 67 m; latime 4,5 m; inaltime 3,9 m; viteza maxima: aproximativ 20 km/h la suprafata, si cam 15 km/h in imersiune; autonomie de 4600 km.

Submarinele din clasa BARS, au fost realizate pentru Marina Imperiala intre anii 1914-1917, fiind derivate din clasa Morzh (unele surse le vad ca fiind o modernizare a acestei clase). Ca si suratele lor, si aceste submarine au fost concepute de catre I.G Bubnov si Boris Mihailovici Malinin, dar aveau motoare si armament mai puternice, coca dubla, fiind totodata primele submarine construite de noua oranduire bolsevica.

Clasa Bars

Desi aveau caracteristici net superioare clasei Morzh, aceste submarine sufereau din cauza stabilitatii si a flotabilitatii reduse, lipsei peretilor de compartimentare, vitezei mici de scufundare si a materialelor de slaba calitate. 24 de submarine au fost construite, la care ulterior, Marina Sovietica a reusit sa rezolve deficientele, toate fiind reproiectate si dotate cu echipamente moderne (mai putin 9 unitati care au fost pierdute), reducandu-se timpul de scufundare la maxim 30 s, primind totodata compartimente etanse si noi motoare Diesel, mai performante, noi conducte si noi tuburi lans-torpile (eliminandu-se tuburile montate extern, ce apareau si la clasa Morzh). Submarinele modernizate, au iesit cu totul din dotare abia la sfarsitul anilor *50 (exista surse care mentioneaza cel putin doua unitati, inca operationale). Cateva asemenea submarine au fost alocate Flotei Marii Negre.

 

Submarinele din clasa Bars modernizate in anii *30-40*, aveau urmatoarele caracteristici: greutate: 933 tone la suprafata/1354 tone in imersiune; lungime 68 m; latime 4,5 m; inaltime 3,9 m; viteza maxima: aproximativ 33 km/h la suprafata, si cam 17 km/h in imersiune; motorizare: doua motoare Diesel Kolomna, de 2640 CP+doua motoare electrice de 900 CP; autonomie de peste 3700 km, la viteza de 18 km/h, navigand la suprafata; echipaj 33 marinari, dar ultimele variante ajungeau si la 53 de oameni (dupa unele surse); armament: 8 tuburi lans-torpile de calibrul 533 mm (6 la prova si 2 la pupa, avand cel putin 14 torpile ca rezerva); un tun calibrul 100 mm, montat pe punte; un tun cu tragere rapida, calibrul 45 mm destinat apararii AA; o mitraliera de calibrul 7,62 mm (bataie maxima: 2400 m/150-1000 m, in trageri AA).

Torpilele uzuale sovietice, calibrul 533 mm, ce in mod cert s-au aflat si in dotarea submarinelor modernizate din clasa Bars, au fost:

-53-27, intrata in serviciul incepand cu anul 1927, fiind prima torpila de productie sovietica, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1710 kg; lungime 7 m; ogiva exploziva de 265 kg; viteza maxima de aproximativ 70 km/h; autonomie 3700 m. Era o modernizare a celor rusesti, calibrul: 456 mm, model 1912/533 mm, model 1917), fiind in productie pana in anul 1935. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

-53-36, intrata in serviciul incepand cu anul 1936, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1700 kg; lungime 7 m; ogiva exploziva de 300 kg; viteza maxima: de aproximativ 90 km/h, pe distanta de 4000 m/aproximativ 70 km/h, pe distanta de 8000 m; . Era o modernizare a primei torpile sovietice, 53-27, dar care nu era prea reusita, fiind scoasa din productie in anul 1938, cel mult 100 de bucati fiind construite. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

-53-38, intrata in serviciul incepand cu anul 1938, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1615 kg; lungime 7,2 m; ogiva exploziva de 300 kg; viteza maxima: de aproximativ 90 km/h, pe distanta de 4000 m/aproximativ 70 km/h, pe distanta de 8000 m/aproximativ 60 km/h, pe distanta de 10000 m. Era varianta locala a torpilei italiene de acelasi calibru, ce fusese cumparata de Marina Sovietica, in anul 1932. In WW II, aceasta torpila a fost dominanta in Marina Sovietica. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

Torpila 53-38

-53-39, intrata in serviciul incepand cu anul 1941, avea urmatoarele caracteristici: greutate 1780 kg; lungime 7,5 m; ogiva exploziva de 317 kg; viteza maxima: de aproximativ 100 km/h, pe distanta de 4000 m/aproximativ 80 km/h, pe distanta de 8000 m/aproximativ 70 km/h, pe distanta de 10000 m. Era, de fapt, o torpila 53-38, modernizata. A fost si in dotarea navelor de suprafata;

Torpila 53-39

-ET-80, era destinata exclusiv submarinelor, intrand in serviciu intre anii 1942-1943. Torpila avea urmatoarele caracteristici: greutate 1800 kg; lungime 7,5 m; ogiva exploziva de 400 kg; viteza maxima: de aproximativ 60 km/h, pe distanta de 4000 m. Aceasta torpila, a fost prima cu motor electric realizata de catre industria sovietica.

Va urma…

 
 WW

SURSE DATE SI POZE: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET.

www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub

              www.navweaps.com/…/WTRussian_Main.ht.

             warfare.ru/?catid=267&linkid=1728

            www.cityofart.net/bship/u_boat.html
www.submarinehistory.com/NOVAfour.htm –

            englishrussia.com/…/the-first-russiansubma

           http://www.battleships-cruisers.co.uk/russian_sub

 

Rusia versus SUA – Flota de submarine

Standard

Pe 7 februarie, Marina Rusa anunta ca in 2012, submarinele sale purtatoare de rachete nucleare (SSBN) isi vor relua patrularile lungi prin oaceanele planetei. Desi nu pare un anunt extrordinar, el poate fi. In ultimii ani, datorita problemelor din Flota, astfel de patrulari, o obisnuinta in timpul Razboiului Rece, au fost foarte putine.

Iar din cele cateva patrulari, majoritatea au fost de csurta durata si in general submarinele rusesti nu prea au iesit din apele teritoriale proprii. Problemele din Russian Navy provin nu numai din micsorarea drastica a numarului de nave, ci si din inactivitatea aprope cronica a flotei de submarine strategice.

Borei class

 

Akula class

Astfel in ultimii 6 ani numarul de nave iesite in larg au fost de maximum 10 in fiecare an, majoritatea au fost SSN-uri, submarine de atac adica, iar mai problematic a fost faptul ca voiajele au fost scurte, unele de instructie, unele avand doar cateva zile!!!

Si acum adevarata forta a unei marine militare se masoara in timpul petrecut pe mare si in numarul de nave gata de lupta, Rusia are un decalaj enorm fata de principalul sau oponent: SUA!

Americanii au durata iesirii pe mare, in cazul sub-urilor, cuprinsa intre 2 si 6 luni, iar numarul de patrule de lupta, in cadrul flotei US Navy, a fost de cel putin zece ori mai mare.

In acest moment Marina Rusa detine 14 submarine strategice, din care nu toate sunt 100% apte sa iasa in larg. Unele nu au rachete la bord, altele au probleme cu completarea echipajului, ori au nevoie de reparatii. 12 din ele sunt nave tip Delta IV, nave ce vor fi retrase din dotare si astfel rar mai vad marea din larg.

In acest moment Rusia detine doar 15 Akula class, submarine moderne de atac, dar…3 sunt in rezerva din lipsa de fonduri, iar unul a fost inchiriat Indiei in leasing pe 10 ani. Flota rusa de submarine mai detine 7 SSNG-uri si 20 de nave diesel-electrice.

 

US NAVY are, in acelasi timp, 7 nave noi de 7700 tone, Virginia class, submarine de atac, multirol am putea spune, 6 in constructie si inca 16 planificate. De asemenea amercianii mai au in serviciul activ aproximativ 40 de submarine de atac clasa Los Angeles.

Virginia Class

Anul de gratie al Marinei Ruse a fost 1984, an in care Rusia detine o flota de 230 de nave active, sau care puteau fi imediat aduse in stare de activitate, iar in 2002 nici un submarin rusesc nu era apt pentru lupta!

 

Astfel primele nave strategice rusesti, noua clasa Borei, dupa nenumarate intarzieri si amanari, vor in sfarsit in dotarea marinei, in numar de doua bucati. Sase astfel de submarine sunt planificate a fi construite.

La fel ca mare parte din armamentul rusesc, invechit si prost intretinut, nici flota rusa nu se simte bine. Planurile Kremlinului de modernizare si achizitie de noi echipamente, au fost pana acum doar vorba goale, achizitile militare facandu-se, ca si pana acum, la ordinul catorva bucati din fiecare, pe an. Capacitatea Rusiei de lupta conventionala este probabil drastic redusa datorita calitati materialelor si a trupelor proprii, si astfel capacitatea nucleara de descurajare este si mai importanta, fiind singura capabila sa asigura linistea militara a tarii.

 

sursa: strategypage