Arhive pe etichete: mig 29 in romania

MIG-21 Lancer, un avion pirat?!

Standard

MIG 21 Lancer, un avion pirat?!

Sunt convins ca toti sunteti la curent cu eterna disputa fata de modernizarea avioanelor MIG-21, din Flota Militara a Romaniei, la standardul MIG-21 Lancer, cu israelienii de la Elbit. Din punctul meu de vedere afacerea fost foarte buna: 110 aparate apte de zbor, la 500 milioane de dolari, iar modernizarea a fost una serioasa si buna, Lancer-ul autohton avand si capacitatea de folosi rachete BVR, cu mult timp inainte ca multi “experti” de astazi sa stie ce inseamna macar respectiva abreviere.

Nu voi intra acum in amanuntele modernizarii, dar mereu s-a discutat aceasta resapare in opozitie cu lasarea la vatra a MIG-ului 29 si chiar a MIG-23. Dupa cum stiti, proiectul Sniper, de upgrad-are a MIG-29, a avut ca efect un singur aparat, care acum odihneste la Muzeul Aviatiei. Motivul pentru care Romnaia a lasat in paragina aceste avioane, foarte moderne atunci, foarte bune si astazi, este umbrit de zvonuri, o explicatie oficiala nefiind data niciodata.

In urma cu doua zile agentia de presa HOTNEWS, a preluat o stire de pe RoMilitary cu privirea la hotararea Croatiei de a-si remoderniza flota de MIG-21 la Aerostar, iar sub articol, unul din comentatori a pus acest link!

Uimitor as spune, asta in conditile in care eu personal nu am stiut si nici nu am auzit de faptul ca rusii considera modernizarea MIG-21 la standardul Lancer, ca fiind o modernizare…PIRAT!!! Mai clar, Romania a facut ce a vrut cu avioanele sale fara acordul rusiilor, iar baietii de la est s-au suparat pe noi se pare, destul de tare, mai ales ca Romania, in parteneriat cu Elbit, a oferit aceasta varianta si la export. Adevarat ca singurul client a fost Croatia, dar se putea chiar mai rau pentru rusi.

In acel comentariu se face legatura intre upgrad-area pirat a MIG-21 romanesc si esecul Sniper-ului, acesta din urma fiind o razbunare a rusilor. Daca faptul ca MIG-29 a murit din cauza ca Rusia a refuzat sa ne ofere piese de schimb, sau a facut presiunui asupra celor ce puteau sa ne ofere piese, nu stiu sigur, insa acuzatia de modernizare pirat a MIG-21 Lancer vine din Pravda, intr-un articol din 2002.

Articolul il gasiti mai jos, tradus in engleza si va las pe voi sa va faceti o impresie proprie. Chiar sunt curios, stia vreunul dintre voi ca rusii ne considera…pirati?! Si asta inainte ca Basescu sa devina presedinte 🙂 !

 Articol Pravda

Do you want a pirate upgrade?

27.02.2002 | Source: Pravda.Ru

On Wednesday the leadership of Romania’s National Defense Ministry decided to suspend MiG-21 Lancer training flights until the cause of the crash on February 21 is discovered. A MiG-21 Lancer fighter, belonging to the Romania’s air force, crashed for unknown reasons near the town of Kalarash, and the pilot died.

Fourteen MiG-21 fighters, which is considered to be one of the safest fighters, crashed over the past ten years in Romania. This is the fighter that has a very long life; it was launched into production over 40 years ago, but many countries still use it.

The fighter that crashed near Kalarash was built in the Soviet Union in 1972 and upgraded at Aerostar, the Romanian aviation plant, together with the Elbit Israeli company in 1998. Russian aviation organizations call the Romanian-Israeli upgrade of MiG-21 fighters a pirate version: it is cheap, but not safe. The Russian modernized variant of MiG-21 Lancer is a bit more expensive, but much safer.

However, since 1993, when the Israeli company modernized the communication, navigation, and armament systems of 110 MiG-21 fighters in Romania (they got the name Lancer then), that very upgraded model, despite protests of the Russian producers, has been widely advertised at aviation expos. This certainly causes damages to Russian defense exports and to the reputation of the model itself. However, most likely, the situation will change. As of now, it was decided not to send two MiG-21 Lancer to NATO’s Strong Resolve 2002 exercises scheduled for March 1-15 in Poland and Norway.

Anna Kolchak PRAVDA.Ru

Translated by Maria Gousseva

foto: opiniatimisoarei

Reclame

MIG-29 face to face cu fiabilitate, pretul si competitia

Standard

Povestea noastra incepe in urma cu trei ani, cand Myanmar (cunoscuta si sub numele de Burma sau Birmania), s-a hotarat sa-si cumpere ceva avioane multirol noi. Tinand cont ca regimul din Myanmar este un pic dictatorial si are obiceiul sa-si mai omoare din cand in cand opozitia si ceva cetateni, se afla sub embargoo in privinta cumpararii de arme.

MIG-29A

Dar aceste probleme nu au creat dileme morale celor doua tarii care si-au oferit avioanele spre achizitie. Rusia cu MIG-29 si China cu FC-1. Pe motiv de performanta Myanmar-ul a ales varianta ruseasca, in defavoarea FC-ului chinezesc, desi pretul era aproape dublu. Dar, presupuneau myanmarezii (sper ca asa se scrie), calitatea si capacitatile aparatului erau superioare. Asta in contradictie cu reputatia destul de proasta a MIG-ului 29, in privinta mentenetei si a pretului de operare, de aproximativ 5 milioane $/aparat/an.

Problemele MIG-29 sunt deja cunoscute si tin in primul rand de fiabilitatea motoarelor, foarte cunoscute pentru putinele ore de zbor reusite( vezi refuzul Indiei in cadrul MMRCA cu MIG-35), numarul destul de mic de ore disponibile pe aparat, undeva la 2500h la primele modele si spre 4000 (asa zic rusii), dupa unele modificari structurale, pretul mare de operare/ora de zbor, etc.

FC-1/JF-17-Wikipedia

Rusia in schimb trage cu dintii de pastrarea in stare de functionare a companiei producatoare, nevrand sa ramana intr-un singur constructor, Suhoi. Asa ca, atat MIG cat si Suhoi, fac acum parte din aceeasi companie, detinuta de stat si anume United Aircraft, desi Suhoi este profitabila si are contracte pentru export, in timp ce MIG este falita si nu prea are contracte. In disprare de cauza Rusia a comandat MIG-29K pentru singurul sau portavion si mai are drept client India, tot cu varianta K. Insa in linii mari, clienti de MIG-29, s-au reprofilat pe SU-30. Algeria, Malayesia si altii se uita cu mult mai multa incredere la varianta Suhoi 30, decat la MIG-29 sau urmasii sai.

 

MIG-29K

La momentul intrarii in dotare, MIG- 29 a fost gandit pentru aproximativ 100h/an, la un total de 2500h de zbor, problemele au aparut cand India sau Malayesia au zburat aproape dublu cu el. Nu-i vorba ca si Rusia a fost nevoita sa tina la sol flota de 29 de cateva ori si daca ne gandim la MIG-27 indian putem concluziona ca avioanele rusesti imbatranesc urat, cum s-ar spune. Pur si simplu odata cu trecere aniilor si cresterea numarului de ore zburate, menteneta si probabilitatea crescuta de accidente ii albesc accelerat pe propietari.

O alta problema a MIG-29 este competitia acerba, care in ultimii ani a crescut considerabil, lovind in, si asa, subredul pretsigiu al aparatului. Din China vine, la preturi aproape la jumatate, FC-1 si varul sau pakistanez JF-17, dar cel mai mare pericol pentru supravietuirea MIG-ului este F-16 si in mod indirect F-35!

Desi poate parea ciudata aceasta…competitie, in realitate nu este deloc asa. F-16 produs in peste 4400 de exemplare, de peste 35 de ani, este un avion bun, fiabil, ieftin de operat, usor upgrad-abil si cu o reputatie excelenta. Un batran cal de razboi, operat de foarte multe natiuni, cu un numar mare de producatori de piese, dar cel mai important: FOARTE DISPONIBIL PE PIATA DE AVIOANE, in varianta second-hand! Foarte multe F-16 dcenta ca numar de ore zburate se gasesc de vanzare la preturi de 10-15 milioane de dolari, cu up-grad-uri incluse. Si daca oferta actuala vi se pare mica sau nesatisfacatoare, stati linistiti, US Air Force se gandeste la voi! Sute de F-16 asteapta in desert si prin hangarele Garzii Nationale Americane, basca in US Air Force, gata sa ia drumul vreunui client, la preturi extrem de promotionale. Practic americanii le dau si gratis, cu conditia minima sa le vopsesti macar la ei si sa le schimbi cauciucurile!

F-16…orice varianta va trece prin minte

Ori un F-16 zboara macar 8000 de ore, are o reputatie excelenta, din punctul de vedere al sigurantei, ieftin de operat si disponibil in cantitati industriale imediat. Si aici intervine si F-35 JSF, in blestemul MIG-ului-29!

Odata cu inceperea intrarii in dotare, in SUA si nu numai, a F-35 si mai multe F-16 vor deveni disponibile pentru vanzare, iar numarul de Figthing Falcon pe piata va fi mare si constant mult timp de acum incolo, pana la inlocuirea lui totala de catre F-35, adica cel putin 20 de ani.

Asadar, pe langa problemele cu care s-a nascut, MIG-29 are si multi dusmani naturali. JF-17 si FC-1, ieftine si disponibile, F-16 sh ieftin si foarte disponibil, la care se adauga propriul sau frate vitreg: Suhoi! Daca Rusia va reusi sa-l tina in viata pana la aparitia unei nise, unei oportunitati, poate un model nou si mai putin scump, vom vedea. Dar deocamdata unul dintre cei mai faimosi constructori de avioane din toate timpurile este in faliment si traieste din pomana fratelui mai mare Suhoi si din modernizarea actualei flote rusesti de aparate.

Iar la toate aceste probleme se mai adauga si viteza cu care Rusia pierde clienti si piete traditionale de armament, piete care, in urma cu doar cativa ani, erau  cvasicaptive pentru industria rusa de aparare. Irak, Libia, posibil Siria si Iran. Doar primele doua inseamna aproape 10 miliarde de dolari, la care se adauga alte miliarde pierdute deja in Iran. Asadar nu doar MIG are probleme ci intreaga industrie militara rusa. In concluzie, poate scapa, poate nu, oricum ar fi pacat ca MIG-29 sa fie ultimul avion construit de de celebra uzina.

 

sursa: strategypage

 

 

 

Arme, pe care le-am fi putut avea!

Standard

Ca orice copil, si noi pasionatii de arme si tehnica militara, ne bucuram atunci cand Armata noastra primeste “jucarii” noi. Pacat insa ca acest lucru se intampla extrem de rar in ultimii ani, desi a fost o perioada candRomaniase ingrijea si de Armata sa, intre anii 1995-2005. Atunci, sau nascut proiecte si contracte, care in marea lor majoritate n-au dus, din pacate, nicaieri! Multe articole de pe acest blog, precum cele ale lui Vali ori Nicusor, foarte bine documentate, ne demonstreaza ca s-a putut dar nu s-a vrut…

Insa, ca orice pasionat, traim cu speranta ca lucrurile se vor indrepta, iar asteptarile noastre, care coincid in mod cert cu cele ale militarilor nostrii, sa se implineasca. Poate un nou Guvern sa aduca schimbari in bine in domeniul militar? Vom vedea, si…speram! Ca astazi Armata Romana se afla undeva la periferia interesului politic, nimic nou pentru noi; asa este de peste 20 de ani. Ca de mult timp, politicul trece mult prea usor peste nevoile si cerintele Armatei, iar noi asteptam de prea mult timp “sfarsitul reformelor” care ar trebui sa ducaRomaniaacolo unde ne-o dorim, nu mai reprezinta deloc o noutate in “specificul” romanesc. De atata timp, ne-am obisnuit cu totii!

In timp ce rezultatele dotarii Armatei in acesti ani, obtinute cu mari sacrificii, in timp mult prea indelungat si marcate in esenta lor, de scandaluri si acuze, sunt relativ subtiri (exceptie facand anumite domenii, precum Comunicatiile si Informatiile, radare, LAROM, MLI-84M1…), proiectele pe care Armata le-a initiat si dezvoltat, erau ambitioase –unele dintre acestea, poate prea ambitioase.

Vom face in acest articol o scurta trecere in revista a catorva dintre aceste proiecte, cunoscute ori mai putin cunoscute, facand mentiunea ca Armata a avut intotdeauna VOINTA si DORINTA, lipsindu-i insa SPRIJINUL si FONDURILE, astfel ca esecul acestor programe nu i se datoreaza in totalitate.

MIG-29 SNIPER, un program ambitios, care ar fi asigurat astazi un avion inca performant ROAF. Un singur exemplar a fost modernizat (este vorba de avionul cu numarul 67, monoloc, ce apartinea de Grupul 57 Aviatie Vanatoare “Constantin Bazu Cantacuzino” de pe Mihai Kogalniceanu; avion cedat de catre ROAF in vederea demararii programului SNIPER), acesta facandu-si debutul pe 5 mai 2000, decoland la ora 17.11 minute si revenind la sol la ora 17.53 minute (a zburat fix 42 de minute!). Interesant este faptul ca acest avion a fost primit cu mare entuziasm de catre militarii (ulterior, rasul si veselia, optimismul si increderea, s-au estompat rapid. Cum zice zicala: “N-a fost rasul lor!”) si cu mare tam-tam de catre politicieni. La zborul inaugural participand autoritati locale, membrii ai Guvernului si Parlamentului Romaniei de atunci, diplomati, ziaristi, etc. Deci, cu alte cuvinte, se anunta un proiect de succes, ROAF asteptandu-l cu bratele deschise!

MIG-29 Sniper. Cum ar fi aratat astazi RoAF cu 24 de Sniper-e?! Am fi putut cumpara Mig-29 din Basarabia, poate chiar am fi putut exporta versiunea noastra de modernizare! Poate, poate…poate daca am fi avut si politicieni patrioti!

Avionul era extrem de modern, atragand invidia si admiratia vecinilor nostrii, care si ei il zburau, dar totodata si supararea Moscovei (ca de, ei il facusera), dispunand de o noua interfata om-masina si un nou pachet de avionica; intregul avion fiind supus unui program de prelungire a resursei (au fost schimbate cablajele; au fost instalate noi componente mecanice si electrice, mult mai performante decat cele originale; noi antene. Multe dintre aceste echipamente aveau capacitate LRU, ele putand fi schimbate foarte usor la linia de avioane, usurandu-se astfel substantial intretinerea si mentenanta).

Avionul era la acea data cel mai modern FULCRUM din lume, modernizat in afara Rusiei, si dispunea de: doua display-uri color multifunctionale MFCD cu cristale lichide LCD (152×203 mm) destinate afisarii informatiilor referitoare la situatia orizontala, navigatie, acrosaje, stare tehnica, imagini video de bord, etc; vizor HUD cu unghi mare de vizare, cu panou de comanda frontal UFCP; comenzi HOTAS; display pentru receptorul de avertizare de radiolocatie RWR; calculator digital de misiune MMRC; calculator de date aerodinamice ADC; sisteme moderne de comunicatie, navigatie si identificare CNI; sistem de navigatie hibrid –inertial INS LISA/receptor GPS: sisteme de radionavigatie VOR/ILS/DME; doua statii de radio AM/FM UHF/VHF securizate si cu salt in frecventa; transponder IFF; sistem de transfer de date DTS, sistem video de cabina CTVS, inregistrator video de bord VTR. La data anularii sale se studia posibilitatea montarii a unui nou radar (acesta urma sa fie de productie israeliana) si a unui sistem de generare a oxigenului la bord OBOGS, precum si a unor acrosaje capabile sa sustina armament modern de productie SUA siIsrael. Era acesta un avion inferior celor existente pe plan mondial, asa cum il acreditau unii de pe la noi? Cu siguranta, NU! Ar fi dispus ROAF de un avion capabil? Cu siguranta, DA! Dar, ca multe altele, n-a avut noroc! Si rau este cand te “nasti” fara niciun dram de noroc…

AH-1RO DRACULA, elicopterul romanesc de atac, este un alt esec rasunator pentru Armata si inzestrarea sa. Un esec care nu i se datoreaza insa! Fiindca, desi toate guvernele ce s-au perindat pe la conducerea Romaniei, din 1990 incoace, “constientizau” ca apararea nationala este o problema de importanta nationala, iar Romania avand dreptul de a dispune de 120 de elicoptere de atac (trist, dar nici astazi nu dispune de asa ceva. Si ma intreb si-acum, DE CE?), in urma Conferintei Pentru Limitarea Armamentelor Conventionale de la Viena, din 1990; n-au facut nimic!

Cum ar fi aratat astazi Romania cu 96!!! de elicoptere de atac moderne?!

FOTO: airliners.net

Desi proiectul ajunsese intr-o faza finala, inerenta demararii productiei de serie, cu costuri si cerinte operationale bine definite si calculate “la liniuta” de catre specialistii militari, care doreau un numar cert de 96 de elicoptere pentru ROAF; totul, dar absolut totul a fost in van! Unele voci au sustinut pe atunci caRomania ar fi fabricat un elicopter vechi, depasit, aparut in timpul razboiului dinVietnam (este vorba de celebrul COBRA, taticul celui nenascut, AH -1RO DRACULA), scump si cu performante scazute (multi cretini si idioti utili sunt inRomania asta!). Era oare acest proiect prost, inutil si depasit din start? Pai haideti sa vedem ce calculasera specialistii aia, care pana la urma au fost ignorati, iar industria aeronautica romaneasca, in loc sa se dezvolte, a ajuns pe marginea prapastiei!

DRACULA, ar fi costat statul roman intre 12-14 milioane de dolari per bucata, si ar fi fost facut in proportie de 80% intara. 80%, dragi cititori! Si asta prin transfer de tehnologie de la Bell Helicopters, implicand in program societati autohtone, precum: IAR Brasov, Turbomecanica, Aerostar, Straero, Ratmil, Simultec, Comoti, Aerofina, Aeroteh, si altele. O duc astazi aceste societati bine, in marea lor majoritate? Cu siguranta, NU! Daca acest proiect reprezenta mult sau putin, pentru industria aeronautica romana si nu numai, judecati dumneavoastra!

Era un proiect prost si depasit? Cu siguranta, NU! Fiindca, acesta avea la baza platforma structurala si ansamblele mecanice specifice AH -1W SUPER COBRA, care si astazi este considerat unul dintre cele mai eficiente elicoptere de atac din lume. Mai mult decat atat, il faceam sub licenta avand drept de dezvoltare si export, dar, ca multe altele, nici acesta n-a avut noroc! Punct, si de la capat…

Dintre proiectele mai putin cunoscute, dar de care Armata era interesata, a facut parte si EAGLE IV. La MFA Mizil se intentiona fabricarea acestuia sub licenta GENERAL DYNAMICS –MOWAG AG, Elvetia, din 2005; insa pana acum…NIMIC! Batranul ARO, are inca “o sansa de viata”. Prea lunga, spunem noi!

FOTO: mci-forum

Masina, in greutate de 7,6 tone, are o sarcina utila de pana la 2400 kg si o putere de 250 CP; fiind la acea data considerate de catre experti –inclusiv de catre cei romani-unul dintre cele mai performante din clasa sa, a blindatelor usoare tot-teren. Armata il avea in vedere pentru diverse misiuni, precum: recunoastere, supraveghere, patrulare, comanda si control, comunicatii, asalt, politie militara, forte speciale, etc; urmand a-l dota cu sisteme specifice fiecarei misiuni, inclusiv arme de calibru mic si mijlociu + seturi de protectie suplimentara, balistice si antimina. Ar fi fost astazi un asemenea vehicul, util baietilor nostrii din A-stan? Cu siguranta, DA, cu atat mai mult cu cat un asemenea vehicul chiar a fost testat de catre expertii MApN, acestia fiind foarte multumiti de performantele si capacitatile vehiculului. Dar, ca multe altele, n-a avut noroc!

Despre MLI-2000, ATROM, TR-2000, IAR-XT, rachete si munitie de precizie, nici nu mai vorbim, ele fiind mult prea cunoscute. Nici acestea, desi erau necesare si dorite, unele definitivate, chiar prototipuri, n-au avut noroc!

Prima versiune a ATROM

FOTO: military-today

Un alt proiect uitat este cel al sistemului de tun naval, MILENIUM GDM 008. In legatura cu acesta se dorea de catre Oerlikon Contraves, Elvetia, implicarea Romaniei si a Armatei sale in proiect! Armata, dorea ca acest tun sa intre in viitor, in dotarea noilor nave ale Marinei, dar cu implicarea firmelor romanesti. Se dorea ca la Dragomiresti S.A, sa se fabrice cea mai performanta munitie AHEAD de 35 mm (inclusiv pentru VIFOR), dar pana acum nu exista semnale certe ca s-a si facut ceva. Cert este doar faptul ca MILENIUM GDM 008, nu se fabrica la noi, desi s-ar fi putut asta; dar ca multe altele, n-a avut noroc!

Multe se puteau realiza in Romania postdecembrista, pe linia industriei militare si a inzestrarii armatei. Multe, foarte multe! Sunt sigur ca au existat, ori poate mai exista, proiecte de care cu siguranta n-am aflat. Multi dintre noi, pasionatii de tehnica militara si Armata in general, suntem sceptici (si este normal sa fim asa, fiindca mersul lucrurilor la noi ne-a facut sa fim asa!) dar cu siguranta, informati atat cat s-a putut. Jucam jocul dea ESTE/VA FI/NU ESTE, cu placere si entuziasm amestecate cu furie si neputinta, asumandu-ne curajul implicarii indirecte in problemele Armatei si nu numai.

Daca cei indreptatiti si platiti pentru a se implica direct, nu o fac, atunci macar noi s-avem curajul de a ne implica, desi suntem constienti de faptul ca n-avem nici o putere. Putem insa sa le reamintim acestor “domni” sus-pusi, platiti din banii nostrii sa faca ceva pentru Armata siTara ca, CURAJUL este o trasatura de caracter indispensabila unei personalitati puternice. Au EI asa ceva? Pana acum n-au demonstrat-o, ezitand sa ia decizii vitale pentru bunul mers al Armatei si inzestrarii sale, iar situatia catastrofala se adanceste pe zi ce trece. Pana cand, nimeni nu stie! Si, in mare parte, aceasta stare de fapt nu se datoreaza Armatei si specialistilor sai. Acestia au facut si fac inca, ceea ce pot in conjunctura politico-financiara de astazi! Dar, sa-i intrebam pe EI, cei de sus, de ce acesti specialisti nu sunt ascultati, nu sunt luati in seama ci doar ignorati, chiar nu cred ca mai are rost!

Ce putem face noi, cei cu adevarat interesati de soarta Armatei Romane? Prea putin! Putem doar sa ne reamintim de ceea ce-am fi putut fi, de ceea ce-am fi putut face; putem doar sa ne mentinem mintea vie si iscoditoare, iar atentia asupra a tot ceea ce se intampla, marita. S-auzim de bine in viitor!

 

                                                                                                                          

  WW