Arhive pe etichete: mari romani

Cum a luptat primarul Ştrifundă din Borşa ca Maramureşul istoric să nu fie ocupat de sovietici – 5 martie 1945

Standard

Puţini ştiu că, în martie 1945, Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale încorporarea Maramureşului istoric la Ucraina subcarpatică comunistă. Comuniştii sovietici controlaţi de ucraineanul Hrusciov au încurajat acţiunile separatiste ale avocatului rutean Ion Odoviciuc din Sighet pentru a organiza o diversiune: o adunare generală în zonă, care să proclame unirea Maramureşului istoric cu URSS. Trupele maghiare care s-au retras din Maramureş au lăsat un vacuum politic de care au profitat sovieticii, ce blocau reinstaurarea administraţiei româneşti şi funcţionarea Comitetului Naţional Român.

 

Situaţia se agravează foarte grav şi în Maramureşul istoric, când un grup de ucrainieni conduşi de aventurierul Ion Odoviciuc proclamă la Sighet „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică” şi Comitetul Naţional Român este alungat, instituindu se un Comitet Popular. Limba română a fost interzisă şi, paradoxal, pengo-ul unguresc este declarat monedă oficială. Primarul Borşei, legendarul Ştrifundă, adună ţăranii români revoltaţi şi iau cu asalt „manu militari” oraşul Sighet. S-au dat lupte cu morţi şi răniţi.

 

Românii, repliaţi în rezistenţa naţională în faţa unei ciudate coaliţii între comuniştii ruşi şi foştii hortyşti „convertiţi sub flamurile FND ului”. Ocazional şi temporar, românii au avut şi zone de auto administrare (Maramureş, Năsăud, Bistriţa), toate aparent limitate la luna ianuarie 1945. Puterea centrală de la Bucureşti a administrat şase judeţe (prin Prefecturi şi Jandarmerie) şi câteva instituţii (CFR, Poşta,…) pentru perioade cuprinse între câteva zile şi ceva peste o luna, persistenţa unor entităţi administrative româneşti (poştale) după 13 noiembrie 1944 fiind excepţională, dar documentată.

 

Au existat şi excepţii. Singurul judeţ din cele 11 în care administraţia militară rusească nu a putut fi instalată este Maramureşul. Oraşul Sighet a fost eliberat la data de 17 octombrie 1944 de către Armata 40 Sovietică. În aceeaşi zi comandantul sovietic a îndrumat pe unii dintre românii care suferiseră persecuţii în timpul administraţiei ungare, să preia administraţia locală, „până la venirea autorităţilor de la Bucureşti”, fiind organizat un Mare Sfat Naţional, cu delegaţi din partea fiecărei comune. Se constituie cu acea ocazie un Consiliu Naţional Român (C.N.R.), preşedinte fiind ales Dr. Ioan Bilţiu Dăncuş (ce primeşte şi delegaţie de primar al oraşului Sighet). C.N.R v a lua masuri de organizare democratică a întregului judeţ, sub conducerea prefectului dr. Petru Mihali şi va intra în scurt timp în divergenţă cu Consiliul Ruteno Maghiar din Maramureş. La 28 ianuarie 1945 aventurierul Ion Odoviciuc, şeful parchetului în C.N.R., proclama „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică”, iar de a doua zi, 29 ianuarie 1945 administraţia locală este preluată de la români de către Comitetul Poporului din Sighet, propus de FND, condus de Odoviciuc ca prefect. Ca urmare primarul Bilţiu fuge şi se refugiază la Bucureşti. Ceilalţi români sunt arestaţi de I. Odoviciuc şi duşi la Ujgorod (vor fi eliberaţi de abia în octombrie 1945!). Insurecţia comunistă reuşise aşadar şi aici (pe filiera ucraineano maghiară), chiar dacă nu existau autorităţi militare sovietice de ocupaţie.

 

În 4 februarie 1945, Comitetul Poporului, condus de Odoviciuc, hotărăşte eliminarea limbii române ca limbă oficială, înlocuind o cu ce ucraineană. Se hotărăşte dizolvarea Comitetului Naţional Român. Paradoxal moneda locală rămâne cea a statului maghiar: pengõ.

 

La 5 martie 1945 este semnalat un atac nereuşit al românilor din comunele învecinate asupra Sighetului ucrainian, soldat cu morţi şi răniţi. Instalarea administraţiei româneşti centrale în Maramureş a avut loc oficial doar la 9 aprilie 1945 (în urma ordinului Mareşalului Stalin). În împrejurările create, Consiliul Naţional Român a hotărât ţinerea unei adunări a românilor la Sighet, pe data de 5 martie 1945. La Borşa, primarul Gavrilă Mihăilă Strifundă (reprezenta comuna, împreună cu preotul Eugen Botoş, în Consiliul Naţional Român) şi a îmbărbătat oamenii să plece în număr mare la Sighet. S-au adunat oameni pe traseu, circa 10.000, din comune. Oamenii lui Ion Odoviuciuc, îmbrăcaţi în uniforme sovietice, au tras în mulţime de pe malul Văii Izei. Au căzut multe victime. Totuşi, după această mişcare, sovieticii nu l mai sprijină pe Odoniuciuc, care fuge după 7 aprilie 1945 în Ucraina. Fostul primar Ştrifundă este arestat de securitate şi moare în 1961, în închisoarea Botoşani. La Conferinţa administrativă din 17 octombrie 1945, noul prefect al guvernului, Iulian Chitta afirma, pentru a combate zvonurile „alarmante” ce încă circulau cu privire la situaţia judeţului: „Maramureşul a fost încadrat definitiv în statul român, la Patria Mama”.

 

Istoriografia comunistă a evitat să vorbească despre încercarea marelui frate „prieten” comunist de a anexa Maramureşul istoric. Nici după 1990 nu s-a făcut mai nimic în amintirea eroicei lupte de menţinere a Maramureşului istoric în graniţele ţării de către legendarul primar Gavrilă Mihăilă Strifundă. Dacă nu ar fi fost acest primar „omul potrivit la locul potrivit” astăzi noi, românii, am fi mers cu paşaport la Sighet şi Săpânţa. Faptul că autorităţile locale şi naţionale nu comemorează şi nu-l cinstesc pe acest primar patriot, care a salvat de la ocupaţie o parte din trupul ţării, spune multe despre indiferenţă, uitare şi trădare la contemporani.

 

Ionuţ Ţene

Sursa: www.napocanews.ro

 

Pledoarie pentru Astra Română

Standard

 

Astra Română este un nume consacrat cu 150 de ani în urmă, fiind un simbol pentru românii asupriţi din imperiul Austro-Ungar. Nu există român cu studii superioare care să nu fi auzit de Astra Română! Fondatorul şi mentorul spiritual al acestei asociaţii este binecunoscutul Mitropolit Andrei Şaguna, care îşi va găsi în curând locul binemeritat printre sfinţii neamului românesc!

Această asociaţie a fost unul dintre vârfurile de lance ale afirmării identităţii românilor din Imperiul Habsburgic, lupta încununată de UNIREA de la 1918. În perioada comunistă, departamentele Astrei au fost desfiinţate, deoarece se aflau în strânsă legătură cu Biserica Ortodoxă Română şi susţineau românii din comunităţile istorice din afara ţării, lucru ce contravenea directivelor primite de la “fraţii mai mari” de la Moscova iar mai apoi ideii de “neamestec în treburile interne ale altor state” din perioada ceauşistă.

Mitropolitul Andrei Saguna

Începând cu 1990, departamentele au fost reînfiinţate, printre care şi cel din Timişoara, prin efortul domnului Cristea-Sandu Timoc şi al altor personalităţi locale şi cu sprijinul Mitropoliei Banatului. Însă treptat, aceste asociaţii au intrat într-un con de umbră, pierzând membri şi primind tot mai puţine sponsorizări din partea statului român, a autorităţilor locale dar şi a iniţiativei private din România.

Criza din ultimii ani a afectat grav funcţionarea acestor asociaţii culturale, în special a Astrei Române pentru Banat şi Porţile de Fier, departament situat în Timişoara, continuator de drept al Astrei Bănăţene înfiinţate la 1899. Cu toate eforturile micului colectiv rămas activ la sediul Astrei Timişoara, situaţia asociaţiei a devenit disperată, puţinii bani din sponsorizări fiind folosiţi pentru a acoperi cheltuielile din urmă cu 3-4 luni iar datoriile actuale rostogolite pe cât posibil, până la găsirea unor noi fonduri.

Deşi activitatea din ultimii 20 de ani a fost deosebit de bogată, fiind însufleţită şi ghidată de IPS Mitropolitul Nicolae Corneanu şi de dl Cristea Sandu-Timoc, interesul la nivel local, bănăţean, pentru românii din Voivodina, din Timocul Sârbesc şi Bulgăresc, precum şi pentru aromânii din Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria şi Grecia, a fost în continuă scădere. Conform statutului asociaţiei din martie 1936, scopul activităţii Astrei Române Timişoara este: “Promovarea culturii poporului român prin editarea publicaţiilor literare, ştiinţifice şi artistice, înfiinţarea căminelor culturale, a bibliotecilor, a sălilor de lectură, respectiv de citire, a societăţilor muzicale şi de cântare, a corurilor şi fanfarelor, muzeelor şi altor colecţii; decernarea de premii şi acordarea de burse, organizarea de expoziţii şi prelegeri publice”.

De reţinut este şi interesul scăzut al tineretului pentru cunoaşterea istoriei şi valorilor culturale ale comunităţilor menţionate mai sus, prezenţa tinerilor fiind extrem de redusă la congresele anuale organizate de Astra Timişoara. Explicaţii plauzibile ar putea fi şi modul defectuos în care se desfăşoară învăţământul actual, ignorarea valorilor naţionale, precum şi bulversarea scării de valori în societatea noastră. În acelaşi timp, voluntariatul şi donaţiile financiare individuale au atins un minim istoric, prevalând egoismul şi incapacitatea de a ieşi din orizontul îngust al nevoilor personale sau cel mult de clan. Sărăcia unei largi pături a populaţiei nu este o justificare suficientă pentru această stare de fapt.

În contextul în care statul român alocă anual zeci de milioane de euro pentru păstrarea şi promovarea valorilor şi culturii minorităţilor conlocuitoare, este inacceptabilă situaţia penibilă în care se află asociaţiile de promovare a istoriei, culturii şi tradiţiilor româneşti, atât din ţară cât şi din comunităţile istorice din jurul României. Sumele alocate anual Departamentului Pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni sunt sub minimul necesar pentru a sprijini semnificativ comunităţile din afara ţării. Acest lucru constituie încă o pată pe rămăşiţele blazonului naţional, dezinteres cultivat şi instituţionalizat. O simplă comparaţie cu modul în care Ungaria se ocupă de etnicii maghiari din afara ţării este edificatoare.

Singura (fosta) instituţie a statului român care, alături de Biserica Ortodoxă, a considerat just să sprijine în ultimul an Asociaţia Astrei Timişoara este Casa Regală a României, onorând asociaţia cu Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Astra Română, alături de Biserică şi Monarhie, reprezintă un reper al conştiinţei Naţiunii Române, repere fără de care elitele noastre viitoare sunt condamnate să rătăcească în deşertul necunoaşterii identităţii spirituale a neamului lor.

Cu toate acestea, nu a dispărut speranţa că în anii următori lucrurile vor începe să evolueze către normal, şi probabil interesul de a sprijini asociaţiile culturale româneşti va reveni, atât la nivel de stat, cât şi la nivelul societăţii civile. Însă până atunci, cred că este de datoria noastră, a tuturor celor din Banat şi din România, să nu lăsăm să dispară un simbol al culturii şi civilizaţiei neamului românesc în această parte a ţării!

Căci, după cum însuşi Alexandru Mocioni spunea acceptând funcţia de preşedinte al Astrei: „Asociaţiunea este expresiunea unităţii şi solidarităţii noastre pe tărâm cultural“, iar „lupta pentru cultură (pentru cultura adevărată, care nu poate fi decât naţională), nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională.“

Nu trebuie uitat că în cadrul Astrei Române activează o serie de personalităţi formate şi educate în perioada interbelică, oameni care au avut ca mentori ctitori ai României Întregite, cum ar fi Iuliu Maniu sau Patriarhul Miron Cristea. Pentru tinerii de astăzi este o şansă unică de a prelua ştafeta de la această generaţie de excepţie, martirizată în închisorile comuniste pentru convingerile sale, generaţie ai cărei supravieţuitori, tot mai puţini pe zi ce trece, şi-au păstrat intacte convingerile şi nobleţea. Suntem datori să reluăm dezvoltarea spirituală a Naţiunii Române din punctul în care ea a fost abrupt întreruptă de senilele tancurilor “eliberatoare” sovietice şi să împlinim visul generaţiei UNIRII.

Mai multe detalii pe pagina de internet a Astrei Timişoara: http://astraromana.wordpress.com

Marius Zgureanu, colaborator al Astrei Române Timişoara

 

Mari Romani : Elena Densusianu-Puscariu

Standard

 

   Printre personalitatile NEAMULUI nostru, care au facut cinste numelui de ROMAN siROMANIA, se afla si femei. Aceste DOAMNE ale stiintei si inteligentei romanesti, pot fi intalnite in toate domeniile, avand contributii de exceptie la dezvoltarea societatii romanesti si nu numai.

Elena Densuşianu-Puşcariu, este una dintre marile personalitati ale medicinei româneşti. Prof. dr. Elena Densusianu-Puscariu a fost prima femeie profesor universitar al unei facultăţi de medicină din România, prima femeie profesor de clinică oftalmologică din lume, ce a abordat oftalmologia atât din perspectivă ştiinţifică şi practică, cât şi din perspectivă socială.

Născută la 3 martie 1875 la Făgăraş, în familia lui Aron Densuşianu, filolog, profesor la Universitatea din Iaşi, soră a lui Ovid Densuşianu, poet, critic şi istoric literar, obţine diploma de Doctor în medicină şi chirurgie a Facultăţii de Medicină din Iaşi, în anul 1899. Pleacă la Parisunde lucrează alături de personalităţi ale medicinei mondiale: prof. André Victor Cornil, Émil Roux şi Ilia Ilici Mecinikov. După întoarcerea în ţară este pe rând preparator la laboratorul de anatomie patologică al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Sp. „Sf. Spiridon” Iaşi, medic secundar al Serviciului de boale de ochi, docent în oftalmologie al Facultăţilor de Medicină din Iaşi şi Bucureşti, asistent al Clinicei Oftalmologice din Bucureşti, apoi Şef de clinică, pentru ca în 1920 să devină sef al Clinicii de Oftalmologie din Iaşi. Deşi a pornint de la o bază materială nesemnificativă: o cutie cu lentile pentru ochelari, Elena Puşcariu a crescut numărul de paturi, saloane, laboratoare, săli de operaţie, a creat un important material iconografic, cameră de mulaje (realizate după cazuri din clinică), cameră obscură, având o activitate deosebită, în primii 10 ani în clinică si peste 2500 de intervenţii.

Elena Puşcariu publica lucrări în colaborare cu Pinoy, V. Babeş, Noguki, Gh. Marinescu, G. Socor sau tratate în Anglia, Argentina, ca unic autor sau împreună cu colaboratorii. Cele două cursuri editate în 1927 prezintă o imagine coerentă a concepţiei sale privitoare la oftalmologie – cuprind expozeuri clinico-experimentale, terapeutice, incursiuni în istoria medicinei, hărţi, fotografii şi desene color realizate chiar de ea după cazurile din clinică pe care le-a tratat.

A observat şi anticipat concluzii cu caracter practic rămase fundamentale în clinică; a avut contribuţii la epidemiologia, formele clinice şi terapia curativ-profilactică a bolilor oculare; investigarea implicaţiilor oftalmologice ale patologiei generale; a descris trei noi metode în chirurgia oftalmologică; a dezbătut problema traumatismelor oculare datorate războiului; a prezentat numeroase procedee de chirurgie plastică; a realizat experimental keratită folosind bacilul Calmette-Guerin; în 1925 a abordat tratamentul cataractei la diabetici; în 1931 a publicat rezultatele a 68 intervenţii cu „metoda Stănculeanu” (extragerea intracapsulară a cristalinului); alături de prof. D. Manolescu s-a aflat printre cei care au publicat şi prezentat noi studii referitoare la epitelioamele corneei, plasmocitomul conjunctival, sarcomul coroidian; a contribuit la precizarea cadrului nosologic a corioretinitei Jensen şi în special a gomei retrobulbare a nervului optic, aducând valoroase informaţii semiologice neurologiei; împreună cu colaboratorul său, dr. D. Lăzărescu, a publicat rezultatele cercetării a 684 de cazuri de cherato-conjunctivită eczematoasă, propunând ca această afecţiune să fie numită, oftalmie scrofuloasă (1930).

Prima descriere exactă a trahomului (conjunctivita granulomatoasă) pe plan mondial îi aparţine tot Elenei Puşcariu, prin lucrarea Le trachome (La conjonctivite granuleuse). Au point de vue clinique et avec des considération sur son état en Roumanie – 1914, apărută într-un moment în care unele cărţi străine prezentau eronat multe noţiuni, altele nedescriind faza de început a bolii. A descoperit şi descris „semnul inelului” – format din pliul semilunar şi fundurile de sac cu infiltraţie de ţesut trahomatos. A introdus o foaie de observaţie specială pentru bolnavii cu trahom, din care să rezulte rapid datele cu privire la originea infecţiei, prezenţa altor bolnavi cu trahom, vechimea bolii şi tratamentele anterioare urmate. A preconizat măsuri speciale privind profilaxia trahomului: conferinţe, editarea de broşuri, deplasarea în şcoli; la nivel guvernamental să se prevadă un buget pentru profilaxia bolii; să se interzică / limiteze accesul pe teritoriul României a persoanelor cu trahom.

De asemenea a sesizat impactul neurosifilisului in bolile oculare, ce a fost ilustrat prin stabilirea mai exactă a ponderii etiologiei luetice în afecţiunile oculare, elucidarea unor aspecte patogenice neurooftalmologice, determinarea precisă a cadrului nosologic a unor afecţiuni, stabilirea metodelor optime de tratament. A introdus examenul serologic pentru sifilis la toţi bolnavii internaţi. Sublinia necesitatea profilaxiei sifilisului ca armă eficace împotriva cecităţii susţinând numeroase conferinţe în ţară. Succesiunea de lucrări publicate în „Archives d’ophtalmologie” 1931, constituie o adevărată monografie privitoare la acest subiect. Nu s-a lăsat influenţată de opiniile anilor 1920-1930 privitoare la eficienţa malario-terapiei în sifilisul nervului optic, fiind printre primii autori din lume care demontează acest mit. Emite concluzia că febra malarică nu are efect curativ în aceste forme, având primordialitate pe plan mondial referitor la cele susţinute, contrar unora care şi în anii 1935 erau adepţii acestei forme de terapie. Descrie un semn particular în neurosifilis: „semnul Elena Puşcariu” – înfundarea regiunii zigomatice la 10-14 % din bolnavi şi cefaleea sifilitică, prezentă la majoritatea pacienţilor, fără a avea însă caracterul descris anterior şi fără o localizare specifică.

În 1913 la Bucureşti publică Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirei, ce s-au distribuit în şcoli, gări şi primării din toată ţara. Prevedeau măsurile ce se impun pentru prevenţia oftalmiei purulente şi a conjunctivitei granuloase, precum şi cele de prim ajutor în cazul traumatismelor oculare. Introduce din 1931 o condică specială destinată celor cu pierderea totală a vederii, consideraţi incurabili; concluziona că în România se ajungea la un număr de 3000 de persoane care-şi pierdeau anual vederea, arătând că la marea majoritate vederea ar fi putut fi salvată. Aceasta MARE DOAMNA a MEDICINEI ROMANESTI propunea pentru prevenirea bolilor oculare urmatoarele masuri unice pe atunci in lume: profilaxia bolilor sociale: sifilisul, gonoreea şi tuberculoza; campanii de informare cu privire la mijloacele de evitare a bolilor oculare şi la măsurile ce se pot lua în aceste cazuri (ex. prezenţa în cadrul comunităţilor sărace a „surorilor şi infirmierelor de ocrotire”); măsuri speciale: stabilirea frecvenţei bolilor oculare faţă de celelalte prin introducerea unor fişe individuale de sănătate; înfiinţarea a cel puţin unui serviciu de oftalmologie la două judeţe; crearea unor echipe mobile de specialişti pentru efectuarea de examene oftalmologice, mici intervenţii, completarea fişei individuale de sănătate („care trebuie să fie obligat să o aibă fiecare locuitor, mai ales rural”) cu toate datele privitoare la aparatul vizual; introducerea gratuităţii C.F.R. la bolnavii ce necesită a fi trataţi într-un centru oftalmologic; examinarea AV a tuturor şcolarilor; susţine înfiinţarea unor clase speciale pentru ambliopi, cum se proceda la acea vreme în ţările occidentale (astăzi este abandonată această practică, pledându-se pentru integrarea copiilor cu tulburări de vedere în cadrul comunităţii şi nu izolarea lor); măsuri de instruire şi dotare a medicilor de circumscripţie pentru acordarea primului ajutor în diverse cazuri afecţiuni oculare.

A fost aleasă membru al Societăţii de oftalmologie britanice, al Societăţii de oftalmologie franceze şi al Societăţii de oftalmologie din Italia. În anul 1927 Elena Puşcariu a fost Preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti (prima societate ştiinţifică românească, înfiinţată la Iaşi în 1833) contribuind la creşterea prestigiului acestei prime societăţi ştiinţifice româneşti.

Pe lângă activitatea ştiinţifică, s-a remarcat si ca scriitoare: (O crimă socială sau Urmările lipsei unei legi pentru căutarea paternităţei, Bucureşti, Tipografia Ziarului Cronica Thoma Basilescu, 1906), traducător (Basme din Transilvania, Friedrich Müller, Bucureşti, Minerva Institutul de Arte Grafice şi Editură, 1914) – fapt nemenţionat până acum, istoric al ştiinţei (publicând sau susţinând conferinţe precum aceea din 1937, Pensée et philophie scientifique), artist plasticpictor (v. Teohari Antonescu, Jurnal 1893-1908, Ed. Limes 2005) şi un foarte talentat desenator. Elena Puşcariu a moştenit geniul familiei de cărturari a Densuşienilor. A fost căsătorită cu Emil Puşcariu, profesor la Facultatea de Medicină dinIaşi, creator al Institutului antirabic dinIaşi, politician, artist plastic. După moartea soţului său, a donat cărţile acestuia Bibliotecii Laboratorului de Histologie de la Facultatea de Medicină dinIaşi.

După pensionare, în ciuda tuturor dificultăţilor apărute, ce ţineau de al doilea război mondial, şi-a continuat activitatea clinică şi publicistică. O regăsim în numărul 10-11-12 din decembrie 1946, la rubrica „Colaboratori de onoare”, al revistei „Pagini medicale – revistă lunară de medicină şi chirurgie generală”, precum şi în presa ştiinţifică din ţară sau străinătate. La vârsta de 90 de ani a publicat la editura pariziană „Doin” cartea: „Vingt syndromes oculaires hérédo-familiaux et congénitaux”. Ca o recunoastere a MERITELOR si REALIZARILOR sale de exceptie, serviciul oftalmologic al Spitalului „Sf. Spiridon” dinIaşipoarta numele: Clinica I Oftalmologică „Prof. dr. Elena Puşcariu”. A decedat in anul 1966, fiind inmormantata la Timisoara.

Mari personalitati a dat NEAMUL ROMANESC, dragi cititori! Acesti oameni, fie ei barbati sau femei, ne umplu de mandrie si ne-arata ca n-avem de ce sa stam cu capul plecat in fata mai marilor lumii. Ne simtim mandri ca putem releva marile realizari si personalitatile ce le-au realizat…Suntem inca la inceput de drum, iar MARII ROMANI, cunoscuti sau mai putin cunoscuti, asteapta sa-i DESCOPERIM!

  WW

MARI ROMANI

Standard

  

  MARII ROMANI au inaltat si facut renumele acestei tari! MARII ROMANI au inregistrat Romania in cronicile istoriei, cu realizari de importanta mondiala, fara de care societatea moderna, supertehnologizata de astazi, n-ar putea exista; in absolut toate domeniile vietii sociale, economice si militare.

Desi LUMEA i-a dat uitarii, mai mult sau mai putin voit si constient, pe unii dintre ei, NOI, aici pe RomaniaMilitary, ne facem datoria de onoare de a-i pomeni, de a le releva realizarile si contributia la progresul mondial. O facem fara patima, in afara de orice neantelegere trecatoare si mai ales departe de istoria atat de dureroasa ce din pacate se repeta si astazi (indiferenta si nepasarea autoritatilor romane fata de acesti EROI anonimi sau nu, ai ROMANIEI, la care se adauga refuzul organismelor internationale de resort, de a le recunoaste PIONIERATUL in ceea ce priveste domenii de varf: Aviatie, Medicina, Explorarea Spatiului, Fizica Atomica, etc.), atribuind strainilor ceea ce era meritul LOR si implicit, meritul NOSTRU, al ROMANILOR.

Ne facem datoria de onoare cu MANDRIA de a fi ROMAN, scotandu-i din uitare si anonimat, fiindca simtim ca trebuie sa facem ceva, pentru ca tot ceea ce ei au facut, au creat si au trait, sa fie cunoscut si de generatiile ce vor veni si chiar de noi insine!

Vuia, Vlaicu, Goliescu, Bibescu, Paulat, Coanda, Tesla si multi, multi altii, reprezinta ELITA ADEVARATA a acestei TARI. Pe langa toti acestia, noi ne simtim umili, mici, neimportanti si trecatori…

Fata de noi, EI au lasat in urma lor realizari remarcabile spre care cu totii am nazuit, reusind sa transmita posteritatii spiritul inventiv al ROMANILOR si puterea lor de asimilare a ideilor novatoare si promotoare a progresului. Cercetatorii, tehnicienii, constructorii, etc. cei de astazi, le-au luat locul si continua a crea lucruri inimaginabile, ce n-ar fi fost posibile fara viziunea si stiinta predecesorilor lor; luptandu-se cu nemernicia vremurilor si lipsa sprijinului efectiv al oficialitatilor. Rusine sa le fie celor de “sus”, ce din pacate, se autointituleaza “elite”, fara a avea insa niciun merit in dezvoltarea, bunastarea si propasirea acestei Tari!!!

NOI, cei care simtim romaneste, vom vorbi despre ei, cinstindu-le astfel memoria, asa cum se cuvine tuturor inaintasilor de seama ai NEAMULUI ROMANESC!

Facem un apel la dumneavoastra, la toti cei care simtiti romaneste si iubiti acest popor (cu bune si cu rele, dar milenar…), sa ne ajutati cu materiale informative, chiar si cu articole daca veti dori, legate de demersul nostru. Ne puteti informa, sau puteti scrie, in legatura cu personalitati autohtone din absolut orice domeniu: medicina, stiinte, etc; noi asigurandu-va de respectul, multumirile si consideratia noastra.

Va rugam sa ne ajutati si sa ne sustineti in efortul nostru de a ridica valul uitarii de pe Stiinta, Tehnica si Oamenii ce-au produs-o! Haideti sa facem front comun si sa relevam NOUA si LUMII intregi, ce a facut, ce face si nu in ultimul rand, ce poate face, INTELIGENTA ROMANEASCA si ROMANUL!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

GeorgeGMT& WW

          MARI ROMANI: Traian Vuia, cele dintai aripi romanesti si mondiale…

 

    Traian Vuia reprezinta una dintre probele indubitabile ale contributiei romanesti la aeronautica mondiala. Asa dupa cum putini stiu, inginerul Vuia a fost primul care, printr-o stralucita viziune si inventivitate, a conceput primul aparat de zbor mai greu decat aerul, cu care, pe data de 18 martie 1906, reuseste sa se desprinda de la sol, intr-un zbor de 12 m lungime si la o inaltime de 60 cm fata de sol. A fost si va ramane, primul zbor mecanic cu un aparat mai greu decat aerul, folosind exclusiv mijloacele de bord ale aparatului.

Aparatul sau numit “aeroplan-automobil”, a fost o imbinare stralucita a doua realizari inca noi in lume: automobilul si aripa portanta. Stralucita viziune si mare inventie, in acei ani in care multi considerau ca OMUL nu este facut sa zboare, dragi cititori!

Inainte insa de TEHNICA a fost…OMUL!

OMUL Traian Vuia s-a nascut la 29 august 1872 in satul Surducul-Mic, comuna Bujor (Banat), fiind cel de-al doilea copil (din trei), al preotului Simion Popescu si al Anei Vuia. Pasionat de “surubareala” inca de mic, urmeaza scoala primara in satul sau natal, iar liceul in orasul Lugoj, absolvindu-l in 1892. Se inscrie ca student la Politehnica din Budapesta (pe atunci Banatul romanesc era o provincie inglobata defunctului imperiu Austro-Ungar, asa ca studiile se faceau la Budapesta), unde dupa primul an de studii se transfera la Facultatea de Drept a aceleiasi Universitati. In 1901 isi ia doctoratul in stiinte juridice, iar anul urmator pleaca in Franta unde va ramane pana in 1950 cand revine in tara, la cererea sa. Moare pe data de 3 septembrie 1950, fiind inmormantat la cimitirul Bellu.

In Franta incepe sa aprofundeze notiunile de mecanica si aerodinamica, realizand numeroase prototipuri ale viitorului aparat ce se va numi –VUIA 1. Tot in Franta, experimenteaza cu succes aparate cu aripi rotitoare, realizand in marime naturala intre anii 1921-1922, doua prototipuri de…elicoptere! (GENIUL acestui Mare Roman, si-a adus contributia si la nasterea elicopterului, in timpul cand avioanele erau inca nesigure, ceea ce spune multe despre inventivitatea si viziunea sa…). Tot in aceasta perioada se consacra cercetarii si perfectionarii generatoarelor de abur, avand in atentie si posibilitatea utilizarii lor in aviatie pentru actionarea unor turbine de mare putere. Impresionant, dragi cititori!

Aflat in Franta, pe data de 15 mai 1903 solicita brevet de inventie pentru un “Aeroplane automobile” (se nastea astfel primul aparat mai greu decat aerul, caruia nimeni nu i-a “acordat” vreo sansa sau atentia binemeritata), pe care-l obtine pe 17 august (nr. 332106), incepand constructia aparatului VUIA 1(il va termina in decembrie 1905, cu mari sacrificii materiale si financiare).

Vuia a intrat in ISTORIA AERONAUTICII ROMANESTI SI MONDIALE in data de 18 martie 1906, decoland cu un aparat de zbor mai greu decat aerul (desi multi “destepti” contesta asta), meritandu-si locul alaturi de fratii Orville si Wilbur Wright,  Ellenhamer si Santos Dumont. Unele publicatii straine, inclusiv din SUA, acrediteaza ideea ca Vuia este…ungur, desi autoritatile romane au demonstrat cu probe Organizatiei Aviatiei Civile Internationale, faptul ca-i ROMAN!!! (multi oameni de seama ai natiunii noastre au suferit asemenea “transformari”, mai mult sau mai putin voite. De ce, judecati dumneavoastra!).

Primul aparat de zbor mai greu decat aerul, VUIA 1, era un motoplan, cu aripa sus, de tipul “aripa zburatoare”. Era constituit dintr-un carucior cuadriciclu (cu patru roti), cu roti pneumatice (o alta inovatie remarcabila), avand cele doua roti din fata directoare (o premiera in lume). Cadrul montat pe rama caruciorului adapostea scaunul pilotului si volanul care actiona concomitant rotile directoare si carma de directie. Lipsa unui motor cu ardere interna adecvat (sa nu uitam ca Aviatia era inca la inceput pe atunci), l-a determinat pe marele inventator roman sa realizeze primul zbor cu ajutorul unui motor actionat cu bioxid de carbon, stocat intr-o butelie. Motorul era instalat intr-un corp prismatic fuselat, articulat la partea de sus a cadrului, pe el fiind fixata si aripa de forma elipsoidala, dintr-o panza rezistenta, intinsa pe tevi de otel si pliabila pe ambele parti ale fuzelajului. Prin fixarea articulate a acestui ansamblu, pilotul putea comanda, printr-o parghie si cablu, unghiuri de incidenta variabile ale aripii. Aripa avea o anvergura de 8,7 m si o profunzime de 2,4 m, iar masa proprie a aparatului era de 195 kg. In stare de zbor, cu pilot la bord, ajungea la 241 kg. Motorul cu CO2 livra circa 20-25 CP pe o durata de maxim 5 minute, unei elicit de tip Tatin (2,2 m) si pas de 2,4 m. Acest aparat de zbor, contrar obiceiului vremii, a fost conceput si realizat direct ca un aparat de zbor cu motor, fara a fi planor inainte!

Realizarea MARELUI ROMAN, a avut ecou in toata lumea, cu toate ca ulterior, multi au inceput sa-i conteste meritele (tendinta ce se manifesta chiar si astazi…). Ar fi pacat insa, ca macar noi ROMANII, sa nu amintim LUMII intregi si chiar NOUA, cine a fost si ce a facut, Traian Vuia! Este pacat ca noi ROMANII, atunci cand ne uitam pe cer sa nu ne-amintim de Vuia! Este pacat ca NOI toti cei care simtim romaneste, sa nu vorbim despre contributiile romanilor la progresul aeronauticii mondiale! Fiindca drumul deschis de Vuia, a fost continuat de alti MARI ROMANI, precum: Vlaicu, Goliescu, Stroescu, Bibescu, Coanda, Manicatide si multi, multi altii…

WW