Arhive pe etichete: istoria servicilor secrete

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (11)

Standard

   Ramas singur in fata furtunii, fiind inconjurat de tradatori si afland prin iscoadele sale ca la 1 iulie 1538, Soliman Magnificul a parasit Istanbulul cu o mare armata indreptandu-se spre Adrianopol, de unde la 19 iulie 1538 a trimis porunca beilor din Silistra, Nicopole si Vidin, sa construiasca un pod la Isaccea, Petru Rares a luat primele masuri impuse de situatie. Si-a adapostit familia in cetatea Ciceu din Transilvania, adoptand tactica de lupta autohtona, dand ordin “sa se faca pustiul” in calea invadatorilor. Petru Ungurul si Ivanco au fost trimisi in calea lui Soliman Magnificul cu pretextul de a-i cere iertare si cu misiunea secreta de a culege informatii referitoare la taria fortelor care veneau spre Moldova. Cele doua iscoade au intampinat pe sultan in tabara de la Duna Binari (Fantana cu roata) de langa Provadia, la 8 august 1538. Dup ace a ascultat solia lui Petru Rares, siretul Soliman, folosind acelasi procedeu in scopul de a obtine informatii din tabara moldovenilor (in razboiul nevazut, invinge intotdeauna cel mai inteligent), i-a trimis prin Sinan Celebi, intendentul orasului Caffa (acesta era de origine roman), urmatoarea scrisoare al carei continut il reproducem (este mentionata de catre cronicarul turc, Mustafa Gelalzade): “Deoarece purtarea ta a fost ca a unui rasculat si om rau, am pornit cu razboi impotriva Moldovei. Am sa te fac sa te caiesti si am sa te silesc sa-mi dai cuvantul ca nu vei mai face asemenea fapte dusmanoase si vei veni la pragul tronului meu, inchinandu-te si sarutand pamantul din fata mea. Poate ca primind aceste conditii vei gasi miluire la mine si te voi ierta”. Insotit de “solii” moldoveni, Sinan Celebi a mers la Iasi, unde a inmanat lui Petru Rares scrisoarea trimisa de sultan.

Luand cunostinta de conditiile ce i se puneau, Petru Rares le-a prezentat capitanilor ostirii sale, carora le-a cerut sfatul. Hatmanul Mihu, comandantul general al ostirii, a fost de parere ca “ceea ce trebuie sa facem de indata este sa ne inchinam cu umilinta, plecand fata noastra supusa la Poarta fericirii sis a ne oferim slujba pentru fericirea tarii noastre, a avutiei si familiilor noastre, pentru ca in fata sultanului, ca si altadata, sa devenim fericiti, noi si tara noastra, cu avutiile si familiile noastre. Nu se poate spera vreun ajutor din partea ostirii noastre, a supusilor provinciei si nici din partea tarii, deoarece norocul si-a intors fata de la noi”. Dupa ce si-au spus cuvantul si alti boieri, Petru Rares le-a vorbit astfel: “Ceea ce ganditi voi este o parere gresita si o iluzie desarta. Norocul este un dar dumnezeiesc. Marirea avutiei si cresterea ostii nu se fac prin nepasare. In clipa de fata, scotand afara din maneci mainile voastre curajoase, sa le folositi in asa fel, incat sa se mire chiar si zeul Marte (este vorba despre Ares, zeul grec al razboiului in antichitate), manuitorul de sabii, si de lupta noastra vitejeasca sa ia pilda vantul si focul trecator”.

In scopul de a castiga timp, Petru Rares a trimis lui Soliman Magnificul un raspuns evaziv. Dar, din pacate, Petru Rares inca nu aflase proportiile tradarii de la curtea sa, iar Sinan Celebi, prin boierii tradatori, aflase in detaliu discutiile “secrete” purtate de domnul Moldovei cu capeteniile ostirii sale. Se pare ca Soliman Magnificul avea la curtea lui Petru Rares un agent de seama, in persoana Hatmanului Mihu –comandantul ostirii moldovene (cu un agent de asemenea valoare, ceilalti tradatori puteau foarte bine sa nici nu existe, deznodamantul pentru moldoveni si implicit, Petru Rares, ar fi fost acelasi!). Acest aspect este confirmat, contrar tuturor uzantelor, chiar de catre Nasuh Matrakci, cronicarul personal al lui Soliman Magnificul, in “Cronica cuceririi Moldovei”…

La 18 august 1538, la Isaccea, Sinan Celebi transmitea sultanului Soliman, odata cu raspunsul lui Petru Rares, si informatii detaliate cu privire la pozitia majoritatii marilor boieri si capitani ai armatei moldovene, precum si in legatura cu marimea, organizarea si forta acesteia.

Nestiind inca ca planul sau era prea bine cunoscut turcilor, Petru Rares aplica tactica “parjolirii”, oastea Moldovei fiind retrasa in locuri dinainte stabilite in nordul tarii, unde urmau sa se desfasoare luptele cu turcii.

Executand ordinele lui Petru Rares cu o prefacuta constinciozitate, Hatmanul Mihu si ceilalti tradatori se bucurau in continuare de increderea domnitorului. Hatmanul Mihu, cel mai probabil in urma ordinelor primate de la sultan, il dezinforma pe Petru Rares, spunandu-i ca ostile lui Soliman sunt la Bacau si la Piatra-Neamt, cand in realitate ajunsesera langa Suceava.

Intr-un tarziu, agentii lui Petru Rares, sustinuti de boierii ramasi fideli domnului, dintre acestia remarcandu-se cel cu numele de Huru, au aflat complotul si tradarea din spatele acestuia, informandu-l.

Vazandu-se tradat intr-un mod atat de perfid si neavand timpul necesar inlocuirii comandantilor tradatori, in frunte cu Mihu, la 14 septembrie 1538, Petru Rares, “cu fata udata de lacrimi”, a fugit singur pe ascuns intr-o directie necunoscuta, cu sprijinul boierilor credinciosi.

Tradatorii s-au inchinat in fata lui Soliman, care a asezat in scaunul domnesc de la Suceava pe Stefan, poreclit ulterior Lacusta (este cunoscut si ca Stefan al V-lea, fiind nepot al lui Stefan cel Mare –fiind copilul fiului sau cel mare, Alexandru. A domnit in Moldova intre anii 1538-1540). Insa, calvarul lui Petru Rares nu avea sa se sfarseasca aici, fiindca sultanul a poruncit tatarilor sa prinda pe fugarul domn si sa-l aduca viu sau mort, instituind un mare premiu pe capul acestuia.

Conform cronicarului Ion Neculce, printre cei tentati sa obtina substantialul premiu a fost si un popa, care, observand pe fostul domn, a pornit in urmarirea lui. Descriind scena, cronicarul Ion Neculce arata ca: “Petru-voda Rares, fugind prin targ pan Piatra si gonindu-l prietenii, l-au fost agiungand un popa. Si au tras Petru-voda inapoi in popa cu arcul si l-au lovit cu sageata in oblancul seii si i-au zis: intoarce-te, popo inapoi, nu-ti lasa liturghia nesfarsita”. Este insa foarte probabil ca aceasta sa fie doar o relatare romantata a povestii lui Petru Rares, fiindca cronicarul Neculce a trait mult dupa data petrecerii acestor evenimente, el nascandu-se cel mai probabil in anul 1672, deci, prin urmare, descrierea trebuie tratata ca atare.

Intr-un final, la Suceava, prin iscusinta spionilor turci, ajutati fiind si de boierii tradatori, a fost descoperit locul unde era ingropata comoara lui Petru Rares. Dupa relatarile cronicarului turc, Ibrahim Pecevi, tezaurul era compus din “argint si aur de diferite feluri si cruci impodobite si mestesugit lucrate, suliti, sabii si cruciulite batute in aur, evanghelii impodobite cu aur, marfuri de toate felurile, obiecte scumpe, precum si postavuri. Aceste obiecte depaseau orice inchipuire si socoteala. Toate au fost retinute pentru tezaurul imparatesc”.

In acest timp, Petru Rares intrase in muntii Neamtului pentru a trece in Transilvania. Alegerea acestei zone a fost facuta in scopul inducerii in eroare a turcilor si a dregatorilor tradatori, care, banuind ca va merge spre cetatea Ciceului prin trecatorile Carpatilor de nord, instalasera aici posturi de paza cu misiunea de a-l prinde. Sa fi avut Petru Rares informatii in acest sens, cu toate ca ramasese singur, boierii credinciosi luand in cea mai mare parte, drumul pribegiei? Sa fi fost el bine sfatuit de boierii credinciosi, cu deosebire de cel cu numele Huru, care a disparut misterios aparand la momentul oportun, asa cum vom vedea in cursul acestui capitol? Posibil, cert este ca, pentru mai multa siguranta, in muntii Neamtului, Petru Rares a evitat trecatorile circulate, preferand stramtorile, pe care, neputand sa le strabata calare, a parasit calul si a pornit pe jos. Timp de sase zile, singur, fara calauza si fara mancare, a strabatut muntii pana a ajuns la un rau. Mergand pe malul raului in jos a intalnit niste pescari, carora, dup ace le-a spus cine este si in ce situatie se gaseste, le-a dat 70 de galbeni si le-a promis ca va avea grija de ei daca il vor ajuta sa treaca fraudulos frontiera in Transilvania. Pescarii au acceptat oferta si, dup ace l-au ospatat cu paine si cu peste fript, “l-au imbracat in haine proaste de ale lor si cu comanac in cap”. Astfel travestit, a reusit sa insele vigilenta ostasilor care asigurau paza frontierei ce despartea Transilvania de Moldova si sa patrunda pe pamantul Transilvaniei, unde a fost dus de pescari la casa unui boier secui cu care domnitorul pribeag se gasea in relatii de prietenie. La locuinta acestui boier, povesteste cronicarul Grigore Ureche (interesant este faptul ca si acesta s-a nascut mult dupa desfasurarea acestor evenimente, posibil in 1590, deci, totul ar putea fi interpretabil), a fost gasit de catre unul dintre credinciosii sai supusi care luase si el drumul pribegiei.

Dupa ce i s-a pus la dispozitie o trasura cu sase cai si o escorta formata din 12 oameni, alesi pe spranceana, de nimeni altul decat…Huru, domnitorul a mers la Ciceu, calatorind mai mult noaptea si pe trasee laturalnice, fiind informat ca “strajile de margine au aflat ca a trecut pe sub nasul lor”.

In ziua de 28 septembrie 1538, “in rasaritul soarelui”, a intrat in cetatea Ciceu, ale carei porti au fost inchise. Aici, din pacate, iscoadele lui Stefan Lacusta, care sosisera mai inainte, au reusit sa afle cine este misteriosul personaj sosit, determinandu-i pe Parcalabul Simeon si Vladica Anastase (administratorii cetatii), “sa prinza pe Petru-voda si sa-l ucida si capul lui sa-l trimita lui Stefan-voda”.    De data aceasta insa, oamenii lui Petru Rares n-au stat degeaba, reusind sa afle informatii pretioase cu privire la planul urzit, comunicandu-l din timp domnului, care, “prin viclesug”, a scos din cetate pe toti cei ce complotau impotriva lui.

Cu toate acestea, cetatea a suportat un asediu care a durat mai mult de patru luni, din partea voievodului Ardealului, Ioan Zapolya, ce dorea anexarea ei. Insa, Petru Rares, afland prin iscoadele sale ca regele Ungariei a hotarat uciderea tuturor celor din interior daca cetatea va fi dobandita prin lupta, si foarte probabil, aflat la capatul puterii de rezistenta, a predat-o, obtinand de la Ioan Zapolya dreptul de a locui acolo impreuna cu familia sa, doamna Elena Ecaterina –Brancovici si copiii sai, Ilias, Stefan si Roxanda (posibil Ruxandra). Ulterior, dupa cucerirea cetatii Buda pe data de 29 august 1541 de catre Soliman Magnificul, ce devine astfel capitala tuturor raialelor turcesti din Ungaria (la doar 15 ani dupa Mohacs, turcii au pus stapanire pe capitala Ungariei), Petru Rares isi manifesta intentia de a recuceri Cetatea Ciceului. Insa, regina Isabela a Ungariei, nedorind ca aceasta sa intre din nou sub stapanirea moldovenilor, ordona sa fie distrusa. Va urma…

 

 WW

 

 

 

 

 

 

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (10)

Standard

Presa revizionista maghiara isi asumase si sarcina de a pune la punct, cu ajutorul insultelor si insinuarilor, gazetele straine care, cu “ajutorul” absolut dezinteresat al Budapestei, isi “permiteau” (normal ca-si “permiteau”, fiindca Budapesta platea foarte bine asemenea articole defaimatoare si mincinoase la adresa Romaniei. Mai aproape de noi, Targu-Mures in martie1990, a insemnat acelasi lucru, iar asemenea “lovituri sub centura” date Romaniei au inca loc in presa maghiara si cea externa –cu deosebire a celei apartinand diasporei maghiare din SUA) sa publice in coloanele lor articole ce “confirmau” justetea tezelor revizioniste.

Interesant este faptul ca desi era bine controlata de catre stat, presa maghiara mai avea si scapari! Adica, mai scria si articole ce nu se incadrau in linia revizionista, asa cum apar in notele informative ale SSI. Sa fi fost aceste articole “opera” SSI, ca raspuns la atacul mediatic al Ungariei? Posibil, daca nu sigur, fiindca iata ce anume a “scapat” vigilentei cerberilor cenzurii!

In numarul din 28 mai 1942 ziarul “Magyarorszag” scria: “Regele roman (era vorba de Ferdinand) a unit toate provinciile romanesti care au fost rupte de vicisitudinile istoriei veacurilor, dar care si-au pastrat nealterate sentimentul national si, scuturand la un moment dat jugul strain s-au unit libere si cu bucurie cu tara-mama Romania, contopindu-se intr-o completa unitate sufleteasca”. Sic!

Mai mult decat atat, caracterul ipocrit al acuzelor, invinuirilor si pretentiilor maghiare, a fost dezvaluit la vremea respectiva intr-un atac fara precedent in mass-media maghiara, chiar de catre unul dintre jurnalistii de seama, S.Fenyes (citat de catre SSI in notele sale informative!), care, referindu-se la situatia presei din Ungaria si Romania, arata: “In Ungaria este cu totul interzisa exprimarea libera a opiniei. Exprimarea unei pareri de stanga, social-democrata, este absolut imposibila, ceva mai mult, o simpla critica de dreapta si chiar a unor ziare conservatoare, este aspru pedepsita –chiar daca nu este vorba de vreo chestiune care atinge interesele de stat. Cele mai importante doua cotidiene “Ujsag” si “Magyar Hirlap”, acum cativa ani, au fost interzise definitiv pentru o simpla critica sociala si politica…In Romania, in schimb, se poate scrie orice (chestia este valabila si astazi, chiar si pentru presa de limba maghiara!), chiar si critici opozitioniste mai aspre la adresa ministrilor si a guvernului. Se pot scrie chiar stiri mincinoase, din domeniul fanteziei despre guvern, despre proiectele de legi se pot scrie –daca vreti- articole kilometrice despre starea de robie a minoritatilor, se poate ameninta zi de zi cu reclamatii la Liga Natiunilor. Presa “nationala” a partidului maghiar dinRomania–nenationala nu exista- a scris pe fata si de repetate ori, ca guvernul a falsificat alegerile, a furat urnele, etc. dar nimeni nu a suferit nimic pentru toate acestea. Mai tarziu insa tocmai o mare foaie “nationala” a mintit, intrucat alegatorii maghiari au votat cu partidele romanesti (ar fi bine ca si la urmatoarele alegeri sa se intample asa ceva!). Daca cineva inRomaniascrie ceva din care se deduce loialitatea fata de stat, este atacat de intreaga presa maghiara, il insulta, il injura, il terorizeaza, pana il reduc la tacere…”. Exista semnale numeroase astazi, ca in Har-Cov se petrec asemenea actiuni concertate de catre unii lideri maghiari, indreptate impotriva romanilor si etnicilor unguri, care nu actioneaza in spirit autonomist-separatist. Ce fac debilele noastre autoritati? Nimic, fiindca actiunile jigodiilor autonomiste maghiare, sunt, cum altfel, in curat spirit european!

Iata ce spunea in continuare, S.Fenyes, spre marea nemultumire si suparare a Budapestei, care n-a precupetit nimic in a-i defaima pe toti cei care nu mentineau “linia autonomista-revansarda”, numindu-i in presa controlata, tradatori si incompetenti: “70% dintre maghiarii din Romania, nu doreau revizuirea tratatului de la Trianon si anexarea Transilvaniei si Banatului la Ungaria. Procentul celor dispusi la revizuire era format din cativa indivizi dornici de a parveni prin politica, aristocrati cu cinstea uzata, fosti consilieri regali maghiari saraciti si functionari pensionari, parinti cu copiii care prin legaturile si rubedeniile lor, spera faurirea viitorului lor sau al odraslelor lor si aceia pe care presa a izbutit sa-i induca in eroare”. Interesant de unde a putut oare avea S.Fenyes, asemenea date!? Dar, uitati-va astazi la caricaturile si specimenele UDMR&Co, la politicienii maghiari de la Budapesta si de la Bucuresti, care viseaza la autonomie si autodeterminare in Har-Cov, si-o sa vedeti ca de fapt, nu sunt decat niste ratati, hoti si mincinosi –cu nimic diferiti de inaintasii lor intr-ale reviziionismului, descrisi de catre S.Fenyes. Aceiasi cretini, dar in alte vremuri! Sic!

SSI si BIroul 2, cunosteau faptul ca, in perioada dintre primul si cel de-al doilea razboi mondial, oficinele de propaganda ale Ungariei, pentru a obtine bunavointa Frantei (principala putere europeana de atunci, care astazi, este un prieten declarat al Ungariei, prin insasi Sarkozy –prezidentul lor, care numai un “cocos galic” veritabil nu este!) in problema pretentiilor ei anexioniste, au editat in limba franceza si au raspandit in Franta un mare numar de lucrari cu caracter revizinist. Dintre lucrarile difuzate in acest scop, SSI si Biroul 2, le-au semnalat pe urmatoarele (si astazi, unii dintre scriitorii maghiari revizionisti le mentioneaza ca fiind “adevaruri istorice de necontestat”!), mare parte dintre acestea fiind “opera” scriitorilor maghiari stabiliti in Franta:

-“Les frontieres de la Hongrie de Trianon”, de Francois Olay;

-“Nouvelles geographiques”, Biographie des frontiers politiques du Centre est europeen, de Andre Ronay;

-“Les paysans duDanube”, de Denis Rougemont;

-“Non amis les Hongrois”, de P. Deluttre;

-“Maghiars et Roumains”, de A. de Bertha;

-“Les nouveaux martyrs”, de A. Damy;

-“L’Europe centrale economique et social”, de P. Csikay;

-“La verite sur le traite de Trianon”, deE. Czeke;

-“La Hongrie après le traite de Trianon”, de Ladislau Budai;

-“La Hongrie de demain”, de A. Damay;

-“Les erreurs de la paix”, de G. Desbons;

-“Les problemes hongrois”, de R. Depuis;

-“Que demande la Hongrie”, de Honti;

-“La guerre revient”, de Pozzi;

-“Reviser le traite?”, de G. Rona;

-“Le proces de la Hongrie”, de Baron Szillasy (jigodia asta era bine cunoscuta, SSI!);

-“Le guepier de l’Europe centrale”, de M. deVienne;

-“Le siecle de Jeanne d’Arc et le dernier siecle de la Hongrie”, de Poka Pivny;

-“Justice a la Hongrie”, de Lagrady.

Din cercurile intelectualilor maghiari, in luna aprilie 1940, SSI a aflat ca, in vederea intensificarii propagandei revizioniste in strainatate, Directia Propagandei Externe de la Budapesta, a tiparit o noua harta revizionista care reprezenta situatia strategica din Transilvania si activitatile maghiarilor din aceasta regiune timp de peste 1000 de ani (ca sa vezi ce coincidenta! Si astazi autonomistii din Ungaria sustin cei peste 1000 de ani de cand ungurii au “civilizat” zona, pe care au gasit-o libera de orice “vlah”. Hai sictir, javrelor!). Aceasta harta a fost trimisa spre difuzare oficinelor de propaganda ungara din Italia,Germania,Anglia, Franta si SUA.

Tot in vara anului 1940, SSI a transmis Sigurantei informatia ca din Budapesta, a fost trimisa prin posta, diferitelor persoane din Transilvania, brosura intitulata “Istoria trupelor libere”, in care se facea propaganda pentru eliberarea de sub dominatia straina a teritoriilor ce au fost sub stapanirea Ungariei. Datorita colaborarii bune cu SSI, multe asemenea brosuri au ajuns insa la “posta” Sigurantei, care bineanteles le-a tratat la justa lor valoare informativ-educativa. Pe atunci Serviciile romanesti chiar isi faceau treaba. BRAVO LOR!

Siguranta, care avea agentura proprie in randul maghiarimii, a aflat ca si cartile de rugaciuni erau utilizate ca instrumente de propaganda revizionista. Astfel, in comuna Bors din judetul Bihor, au fost gasite “absolut intamplator”, la cativa preoti reformati (Tokes, face parte si el din randul reformatilor, iar faptul ca la slujbele sale facea propaganda revizionista, nu constituia un secret pentru nimeni. Securitatea stia acest lucru! Astazi, jigodia asta ar trebui cu adevarat REFORMATA, fiind un gunoi istoric), carti de rugaciuni editate la o tipografie dinDebrecenin care se afla “imnul national maghiar” si poezia revizionista “Szozat” (Glasul vremii). Carti asemanatoare au fost gasite si la biserica reformata dinAlba Iulia(exact acolo unde s-a infaptuit UNIREA MARETULUI MIHAI VITEAZUL! Nici astazi, la festivitatile de la Alba Iulia nu participa, fiind “prea ocupati”, vreun politician maghiar de la UDMR sau de la dracu sa-i stie! Ii doare de-i ustura, bietii netoti…).

Slujbele religioase erau, de asemenea, folosite ca mijloace de propaganda revizionista (astazi se procedeaza identic, mai cu seama in preajma zilei de 15 martie, cand preotii maghiari tin lectii de “istorie civilizatoare” credinciosilor. Mare parte dintre acestia fac parte din Biserica Catolica si cea Reformata –mama lor de papistasi nemernici. Ma indoiesc insa ca aici, Biserica, are vreun rol “civilizator, impaciuitor” ci mai degraba, DESTABILIZATOR!).

Cu privire la acest aspect, in luna aprilie 1939, Siguranta a aflat ca preotii unguri primisera personal instructiuni de la Legatia ungara din Bucuresti, asupra modului de infiltrare a sentimentelor iredentiste in sufletele credinciosilor care asistau la slujbele religioase (nu degeaba il urmarea Securitatea pe popa Tokes. Asta, facea acelasi lucru la slujbele sale. A fost “scapat” la presiune externa, iar urmarile le vedem astazi, din pacate!). Ulterior, Siguranta a fost informata de catre agentii sai din randul clericilor maghiari (faptul ca Securitatea avea informatori in randul preotimii, este considerata astazi o faradelege! Pe atunci insa, acest fapt a adus rezultate si beneficii enorme, Sigurantei si statului roman. Dar, asta-i viata si asa-i la noi!), ca preotii au introdus o inovatie in propaganda revizionista pe care o desfasurau. “Inovatia” consta in aceea ca, in cadrul predicilor pe care le tineau in biserici, ei recomandau credinciosilor sa nu se mai certe intre ei si sa renunte la orice agresivitate in transarea diferendelor, invocand preceptele biblice referitoare la iubirea dintre frati. In mod abil, se atragea atentia asupra necesitatii intelegerii corecte a sensului expresiei “iubire de frate”. Frate de etnie, nu orice fel de “frate”! Ca sa vezi, ce porniri cu adevarat crestinesti. Bine, tot crestineste si in virtutea “iubirii fratesti”, propovaduia si propovaduieste inca, popa Tokes, nu-i nicio indoiala. Amin!

De asemenea, agentii Sigurantei au aflat ca episcopii reformati catolici si unitarieni, fiind sesizati de faptul ca o mare parte din fetele sau barbatii de origine ungara se casatoresc cu romani, ceea ce era considerat ca fiind o grava amenintare a “puritatii etnice maghiare”, au trimis o circulara tuturor preotilor din aceste regiuni in care li s-au dat dispozitii sa se foloseasca de orice ocazie pentru a impiedica astfel de casatorii. Bineanteles, tot o masura “crestineasca”, ce altceva? In spiritul “iubirii fratesti” catolice si reformate maghiare, civilizatoare si promotoare a pacii si intelegerii. Amin!

Emiterea si vanzarea de timbre cu harta Ungariei Mari, constituia o alta modalitate de raspandire a ideilor revizioniste si de colectare a fondurilor necesare desfasurarii actiunilor de propaganda in acest scop. Dar, Siguranta nu dormea pe atunci!SRI, din pacate, pare ca doarme astazi…

Fiindca, pentru propaganda iredentista, ce a constat in primirea unor asemenea timbre de la Budapesta si incercarea de a le vinde cetatenilor maghiari din Cluj (timbrele, au sosit in Romania tot prin bunavointa “postei” Sigurantei, la semnalarea SSI), Gerauter Sarloota, functionara la Banca Agrara din oras (aflata in vizorul Sigurantei de peste doi ani, pentru delapidare si activitati revizioniste –deci, cu alte cuvinte, INFRACTOARE cu acte in regula, ca multi dintre jigodiile autonomiste de astazi –unii dintre acestia, politicieni UDMR&Co –a fost judecata si condamnata de autoritatile judiciare romane (unde esti tu Tepes-Doamne, ca mare nevoie avem de tine, astazi! Ce rapid s-ar linisti autonomistii-separatisti maghiari). La domiciliul patachinei asteia a fost gasita o adresa din partea Ligii Nationale Maghiare din Budapesta prin care era solicitata sa incaseze fonduri prin vanzarea acestor timbre, pe care sa le trimita ligii, pentru intretinerea propagandei iredentiste. A incasat, dar ani grei de puscarie in inchisorile romanesti. BRAVO EI pentru asemenea performanta! Sic! Poate, in viitor, exemplul ei v-a fi urmat si de catre jigodiile autonomiste de astazi, asta daca autoritatile romane vor intelege “dusmanul din interior”.

Raspandirea de manifeste cu caracter revizionist, constituia un alt aspect al activitatii prin care agentii maghiari se straduiau sa atraga de partea cauzei revizioniste pe ungurii si secuii din Transilvania siBanat. Cu toate ca erau redactate intr-o forma voalata, aluziile transparente permiteau sa se intrevada caracterul si scopul acestor manifeste. Intr-un asemenea manifest se spunea: “Ce ne facem fratilor? Asezati-va unul langa altul in bisericile albe, curate, reculegeti-va din deznadejdea voastra, imbogatiti-va credinta slabita cu culorile visurilor si cu stravechiul curaj turanic (asta da, curaj! De tot rasul, mama lor de cretini), infruntati si imposibilitatea! Cereti prin psalmi vechi si rugaciuni fierbinti, chiar si in imprejurari grele, mangaierile rusaliilor (mai bine, mangaierea unui par romanesc, traditional!). In casele voastre, in atelierele voastre, in intimitatea voastra personala si in societate indepliniti-va munca cotidiana ci disciplina, tacere eroica, dar si cu vointa neanfranta si nestramutata, si asteptati nasterea victorioasa a luminii in amurg, a razelor solare vitale”. Mda, in privinta mangaierilor, eroismului, visurilor, vointei si luminii ungare, astazi eu nu pot adauga decat, AMIN!

Serbarile culturale, sezatorile si manifestatiile publice erau folosite pe scara larga pentru propagarea ideilor revizioniste (astazi, Universitatea de Vara Tusvanyos, de la Baile Tusnad, unde se dezbate de fiecare data “politica nationala maghiara reannoita” si “spatiul de cunoastere maghiara si autonomia”, reprezinta oare altceva? Manifestare, unde sunt tolerati reprezentanti ai extremismului maghiar de aici si din Ungaria, veniti ca “invitati”, alaturi de reprezentanti ai guvernului si politicului de la Budapesta. Sunt tolerati inclusiv de catre autoritatile romane, prea “timorate” ca sa faca ceva… Jigodii politicianiste debile!). Studentimea maghiara forma echipe culturale care, in timpul vacantelor, organizau serbari cu un astfel de caracter. La aceste manifestari se scandau lozinci ca: “Aradul, Brasovul,Timisoara, trebuie sa se restituie! ; Afara cu turma de valahi! Romanii, porcii Europei!” –toate acestea sub protectia autoritatilor maghiare. Una peste bot, nu vroiau?

 

 

 WW

 

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a VII-a)

Standard

   In 1501, Stefan cel Mare a trimis o solie la dogele Venetiei cu rugamintea de a-i trimite un medic bun. Ca urmare, la 1august 1501 a sosit la Suceava, Matteo Muriano, doctor in arte si medicina. Se pare insa ca ilustrul medic, mai era priceput si la altceva, nu numai la medicina, si anume, spionaj. Cert este faptul ca Stefan STIA sau cel putin banuia, ca era ceva in neregula cu acest medic. Fiindca, iata ce spune Matteo Muriano in scrisoarea trimisa dogelui, in care descrie primirea ce i s-a facut la curtea lui Stefan, in care afirma ca domnul Moldovei i-ar fi spus: “Eu nu am vrut sa aduc un medic din nici o alta parte a lumii decat de la prietenii mei, de care sunt sigur ca ma iubesc…Eu sunt inconjurat de dusmani din toate partile si am purtat 36 de lupte de cand sunt domnul acestei tari, dintre care am fost invingator in 34 si am pierdut doua”. In continuare, autorul scrisorii a transmis dogelui Venetiei informatii la trasaturile psihico-fiziologice ale domnului si ale urmasului sau, Bogdan, la firea locuitorilor Moldovei, la posibilitatile de mobilizare a unei armate de 60000 de ostasi, la bogatiile tarii, la pozitia strategica si relatiile externe ale Moldovei, la potentialul de lupta al hatmanului Crimeii, etc. Seamana a misiune de recunoastere si informare, ceea ce facea ilustrul doctor! Insa, nu putea afla atatea detalii si atatea informatii intr-un timp scurt, daca nu era “ajutat” de catre oamenii lui Stefan. Stia oare Stefan adevarata indeletnicire a medicului Muriano? Cu siguranta, DA! L-a ajutat si l-a monitorizat totodata, fiindca se pare ca oamenii sai, aveau “acces” la scrisorile trimise de catre acesta…

Iata ce scria acesta in cea de-a doua scrisoare trimisa dogelui, cuprinzand informatii obtinute prin intermediul prietenului sau Nicolo Leondari de la Sinan-bei, conducatorul unei solii de 80 de calareti in trecere prin Suceava (aceasta scrisoare a ajuns si la urechile lui Stefan!): “Stapanul sau, sultanul, era rau hartuit in Anatolia de cei din Persia care isi spun “sofi”, adica mai luminati in legea mahomedana, si ei fac aceasta zicand ca turcul nu-si pazeste legea sa si spune ca sunt tabarati in Anatolia cu o calarime de 60 pana la 70000 si au cucerit anumite orase si multe castele si sate si ca stapanul lor, al turcilor, a trimis impotriva lor un pasa cu 40000 de calareti, care a si fost infrant de ei” si ca “ii mai face razboi sic el din Caramania si mare necaz in partea aceea, si ca imparatul Gurgura incearca si el sa faca razboi mare cu el. Si ca este mare molima la Constantinopol si mare lipsa la Adrianopol. La Constantinopol mor 200 de oameni pe zi si la Adrianopol mai bine de 200…Si i-a spus ca stapanul sau face demersuri acuma pentru a incheia pace cu sinioria-voastra si ca aceasta nu a vrut sa consimta la cele ce i se cereau, printre care a mai spus ca sultanul voia sa fie lasat liber sa faca razboi cu maiestatea-sa regele Ungariei si ca, daca i s-ar fi facut aceasta singura concesiune din partea sinioriei-voastre, el ar fi incheiat usor pace cu ea. Intrebandu-l apoi de chestiunile maritime, i-a raspuns: “Am pierdut Santa Maura”, si ca stapanul sau isi pregatea o mare flota de galere mari si usoare, de corabii lungi si inguste si de vase mici de transport cu fundul tesit si ca nu mai voia sa puna sa inarmeze nave si ca in Trapezunt a pus sa i se faca un numar de 200 de vase usoare si ca Kemal era la Galipoli in fruntea flotei si ca Erichi a iesit din stramtori cu 25 de corabii lungi si inguste spre dauna supusilor sinioriei-voastre si a celorlalti crestini…Stapanul sau nu se preocupa de Nauplia sau de Candia, dar ca neaparat el vrea sa trimita aceasta flota la Corfu sis a se sileasca din rasputeri a-l cuceri, zicand: “Cand voi fi stapan pe Corfu, voi fi domn peste Rasarit si peste Apus”…Nicolo s-a intors din nou la el ca amic si l-a intrebat pentru care cuvant merge in Polonia. Si i-a raspuns: “Eu merg pentru a confirma clauzele pacii dintre stapanul meu si maiestatea-sa regele Poloniei, pentru ca in zilele trecute regele a trimis catre stapanul nostru doua solii cu multe daruri si cu clauzele propuse pentru a cere pace…”. Si, acest lucru, serenisime principe, ratiunea ma indeamna sa cred ca se datoreste faptului ca maiestatea-sa regele Poloniei se afla in razboi cu socrul sau, marele cneaz al Moscovei, si inca pentru ca este in dusmanie cu acest preastralucit domn, ducele Stefan al Moldovei, pentru ca acesta i-a luat multe castele si orase, cum am aratat sinioriei-voastre prin cealalta scrisoare a mea. Si pentru ca acest domn duce Stefan, are o fiica la Moscova si un nepot, fiu al acesteia, caruia ii revine cnezatul Moscovei si stapanirea Rusiei, maiestatea-sa regele avea banuiala ca acest domn, fiind in dusmanie cu el, va fi de partea celui din Rusia ca ruda, pentru care cuvant s-a si temut ca o sa se inteleaga cu turcul spre paguba sa…”.

Din continutul acestor rapoarte, ce se aseamana izbitor cu rapoartele informative specifice oricarui agent ori serviciu secret, rezulta ca la inceputul secolului al XVI-lea, la Suceava operau fara niciun dubiu, agenti de spionaj. Ca Stefan si oamenii sai cunosteau toate miscarile acestora (eficienta acestora l-a ajutat printr-o indelungata domnie, lucru ce din pacate i-a lipsit lui Mihai Viteazul, primul intregitor de neam), nu incape nicio indoiala! Interesant este faptul ca, medicul Matteo Muriano a decedat intempestiv (posibil datorita faptului ca a fost otravit de catre spionii adversi, care i-au descoperit adevarata calitate; lichidarea adversarilor periculosi, prea eficienti, ori pentru razbunare, este si astazi o metoda uzuala pe frontul nevazut –se pare ca cele mai eficiente in aceasta metoda sunt Serviciile rusesti si israeliene), ceea ce l-a determinat pe Stefan sa-i solicite dogelui Venetiei, printr-o scrisoare din 23 iulie 1503, un alt medic. La 15 octombrie 1503, Stefan cel Mare a multumit dogelui Leonardo Loredano pentru medicul trimis din Venetia, dar, intrucat acesta s-a imbolnavit si a murit pe drum, l-a rugat sa-i trimita altul care sa vina in Moldova insotit de postelnicul Teodor, aducatorul scrisorii. A luat oare Stefan masuri de siguranta, iar postelnicul Teodor avea misiunea de a-l pazi? Cu siguranta, DA! Fiindca luarea acestei masuri de precautie, este de natura sa releve faptul ca moartea celor doi venetieni trimisi inMoldovaincepuse sa devina suspecta pentru Stefan si oamenii sai. De asta data, medicul a ajuns in siguranta, dogele trimitandu-l pe Ieronim de Casena.

La inceputul anului 1504, medicii Leonardo de Massari, Ieronim de Casena si un medic trimis de hanul tatar au deschis rana de la piciorul lui Stefan (se pare ca acesta avea o infectie purulenta, posibil datorata unei bacterii, in urma unei rani capatate pe campul de lupta. In lipsa antibioticelor, necunoscute pe atunci, infectia nu putea fi controlata si vindecata) si au ars-o. In urma acestei interventii boala s-a agravat, rana nu s-a inchis, iar la 2 iulie 1504 s-a stins din viata acela care, dupa relatarile medicului Leonardo de Massari, si pe patul de moarte s-a aratat tot atat de “teribil si prudent” ca in tot timpul vietii.

Cum de a ajuns Stefan a avea un Serviciu Secret atat de eficient? Este greu de crezut ca si l-a creat, fiindca pentru a ajunge la un asemenea nivel de eficienta, sunt necesari ani multi –ceea ce duce la concluzia ca l-a mostenit! Iar faptul ca activitatile de informare si dezinformare au avut o influenta foarte mare asupra desfasurarii evenimentelor din si pe timpul domniei sale, nici nu mai incape vorba. Reteaua informativa a lui Stefan, vasta cu siguranta, se baza inclusiv pe agenti recrutati din randul inamicilor cu pozitii importante in aparatul de stat –visul oricarui Serviciu Secret din lume, dealtfel!

Nu au fost neglijate nici alte surse de informare, precum schimbul de informatii cu aliatii, cu Brasovul (care prin asezarea sa geografica si prin profesiunile locuitorilor sai, facilita desfasurarea activitatilor informative/contrainformative) ori prin folosirea prizonierilor de razboi.

Un alt lucru ce ne dovedeste PROFESIONALISMUL Serviciului Secret al lui Stefan este modul extrem de efficient si rapid de transmitere a informatiilor. Aceasta se facea de regula pe cale orala prin intermediul iscoadelor, care, sub diverse acoperiri (mesteri, negustori, targoveti, etc), alergau zi si noapte, informandu-l pe Stefan in timp util, ceea ce i-a salvat viata de multe ori.

Ca acest Serviciu lucra in mod PROFESIONIST, ne dovedeste si faptul ca foloseau mijloace neortodoxe (sa le spunem asa), precum violarea corespondentei si a scrisorilor diplomatice, pe care solii dusmanilor ori agentii acestora, le duceau in alte state (o metoda folosite pe larg si astazi de catre toate Serviciile Secrete care se respecta). Si daca mai adaugam si modul ingenios dar PROFESIONIST prin care oamenii lui Stefan, dezinformau dusmanii (situatii cu care ne-am intalnit pe parcursul acestor articole), ajungem la concluzia ca erau foarte bine pusi la punct cu metodele Razboiului Nevazut. Ne-am intreba insa, DE UNDE si CUM?

Cert este faptul ca, MARELUI DOMNITOR nu i-au lipsit doua elemente fundamentale ale statalitatii si supravietuirii sefilor de stat: o SECURITATE INTERNA puternica ( fiindca asa erau vremurile, iar tradatorii si conspirationistii, erau lichidati rapid de catre Stefan –acesta a scurtat de cap cel putin 60 de mari boieri tradatori) si un serviciu de spionaj si mai puternic; toate acestea ajutandu-l sa domneasca neatrerupt timp de 47 de ani (ceva extrem de rar in acele vremuri tulburi, mai ales in spatiul romanesc).

Nu acelasi lucru putem spune despre INTREGITORUL de NEAM, Mihai Viteazul, ucis in mijlocul ostirii sale, pe Campia Turzii, dupa numai opt ani de domnie –dar toate acestea le vom afla intr-un alt capitol.

Nu putem insa incheia fara a mentiona un adevar indubitabil pentru NOI si ISTORIA noastra, chiar daca unii istorici si nu numai, nu sunt de acord cu asta:  MARE MARIA-SA, STEFAN!

 

 

WW

Razboiul nevazut in spatiul romanesc (VII, partea a VI-a)

Standard

   Tot in aceeasi perioada, Poarta a fost instiintata de catre Stefan cu privire la pregatirile militare care se faceau in Ungaria si Polonia si despre faptul ca regele Poloniei nu a incheiat pace cu tarul Moscovei. In incheierea acestor scrisori se arata: “In clipa de fata acestea sunt stirile sosite: avem oameni trimisi ca iscoade pentru a obtine vesti. Orice stiri vor aduce, ele vor fi in graba facute cunoscute la Inaltul Prag”.

Incercarile lui Ioan Albert de a da pregatirilor de razboi un caracter antiotoman nu puteau sa mai insele pe nimeni. Pe Stefan, nici atat! Fiindca, atunci cand la sfarsitul verii lui 1497, regele polon pornise cu armata spre sud, pentru Stefan era deja clara directia acesteia, care numai impotriva turcilor nu era. Insusi episcopul Creslau, cancelarul regatului, a incercat sa-l opreasca pe rege a face o greseala imensa scriindu-i: “sa nu provoace pe palatinul Stefan, stralucitul razboinic care a infrant pe regele Matei si pe sultanul Mahomed, amandoi razboinici preaputernici, ci mai bine sa se foloseasca de el impotriva turcilor preasalbatici ca prieten si ca unul ce-i chiar in fata lor”. Stia cancelarul ceea ce stia in legatura cu puterea ascunsa a lui Stefan? Cu siguranta, DA! Fiindca, functia sa, avea legatura si cu activitatea secreta de culegere de informatii, iar episcopul Creslau, om al Bisericii si Cancelar pe deasupra, era cu siguranta bine informat.

Enervat de cuvintele lui Creslau si poate, de defetismul sau, Ioan Albert i-a raspuns intr-un mod cel putin incitant: “Mi-as arde camasa de pe mine daca as sti ca-mi cunoaste planurile mele ascunse. Pleaca de aici si lasa-ma pe mine sa-mi bat capul; treaba ta e sa ingrijesti de cele sfinte sis a nu cercetezi ce razboaie sa port si ce dusmani sa atac”. Ca Ioan Albert l-a desconsiderat pe Stefan, nici nu mai incape indoiala. Sa-l fi avertizat oare Creslau cu privire la faptul ca Stefan era la curent cu planurile sale pe rege, dar acesta n-a vrut a-l crede? Este posibil, fiindca pe frontul nevazut, actorii si jucatorii, sunt plini de surprize, iar informatia se cumpara la fel de repede cum se vinde. Sa credem ca “inamicii” lui Stefan n-aveau posibilitatea de a culege informatii, ar fi o naivitate din partea noastra. Cert este faptul ca niciodata nu este bine sa-ti desconsideri adversarul, iar o informatie face mai mult decat o armata; ceea ce avea sa afle, din pacate prea tarziu, si Ioan Albert in curand!

Dar Stefan cel Mare, a incercat sa abata “atentia” regelui de la Moldova, fiindca nu-i placea un razboi intre crestini, trimitand la acesta o solie pentru a se edifica pe deplin asupra intentiilor acestuia. Prin aceasta solie il “ruga” sa coboare asupra turcilor la Cetatea Alba pe unul din malurile Nistrului, deoarece acest traseu era cel mai scurt si cel mai convenabil pentru o armata atat de mare si atat de bine echipata. Ignorand “rugamintea” Ioan Albert, in loc sa se indrepte cu armata pe Valea Nistrului, a pornit spre Sniatin pentru a cobori pe malurile Prutului. A fost aceasta o stratagema a lui Stefan de a confirma fara niciun dubiu, informatiile primite de la agenti? Cu siguranta, DA! Interesant este faptul ca si astazi, verificarea informatiei prin metode specifice si prin surse diverse, independente unele de altele, este o METODA des folosita de catre Serviciile Secrete. Si nu s-a oprit aici…

Fiind instiintat despre miscarile armatei polone, Stefan cel Mare a trimis in graba la regele Ioan Albert o noua solie, compusa din vistiernicul Isac si logofatul Tautu (sa fi fost acesta unul dintre oamenii de taina a-i lui Stefan? Posibil! Sa fi avut acesta si misiunea de a vedea “pe viu” pregatirile si forta armatei polone? Posibil! Cert este faptul ca prin natura functiei sale, acesta avea PREGATIRE MILITARA si INFORMATIVA, fiind șeful cancelariei domnești si totodata secretarul particular al domnului (de taină), deci, un initiat in secretele domniei). Misiunea acestora? Sa-l PREVINA pe rege ca “daca vine ca dusman inMoldova, isi va da Stefan silinta sa-l faca sa-i para rau lui si polonilor de razboiul pornit impotriva lui” (Cronica lui Wapovski). Un avertisment fatis al lui Stefan adresat lui Ioan Albert, din care reieseaCLARca-i cunoaste intentiile? Cu siguranta, DA! Dar cum mandria si prostia merg mana in mana, nici de aceasta data, in al 99-lea ceas, Ioan Albert n-a vrut sa asculte! Ba chiar iritat de continutul soliei, si contrar tuturor uzantelor diplomatice de atunci care specificau clar ca solii sunt intangibili, Ioan Albert a poruncit ca cei doi sa fie pusi in obezi si trimisi laLvov(nu se stie ce s-a intamplat ulterior cu acesti oameni, dar ei si-au facut datoria fara niciun fel de dubiu). Spionii lui Stefan l-au informat imediat asupra celor intamplate si l-au tinut la curent cu toate miscarile oastei polone. Complet edificat asupra planurilor lui Ioan Albert de a cuceriMoldovapentru fratele sau Sigismund, Stefan cel Mare a ordonat luarea tuturor masurilor impuse de situatia creata.

O incursiune facuta in tabara dusmanilor cu o zi inainte ca acestia sa patrunda pe teritoriul Moldovei (de fapt aceasta a fost o misiune bine organizata si cu un scop bine definit, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza), s-a “soldat” cu prinderea mai multor prizonieri, care la 27 august 1497 au fost adusi la Suceava. Trei dintre acestia, de rang inalt, au fost trimisi sultanului laIstanbulpentru a-l convinge ca razboiul cu polonii a fost inceput. Strategie din partea lui Stefan? Cu siguranta, DA, fiindca astfel se asigura ca turcii nu-i vor crea “surprize” cat el v-a fi ocupat cu polonii!

Dupa aceea Stefan a parasit Suceava, lasand pentru apararea cetatii un corp de oaste comandat de Luca Arbore (unul dintre oamenii de incredere a-i domnului Stefan, cu siguranta).

Acelasi cronicar Wapovski confirma faptul ca iscoadele lui Stefan cel Mare i-au furnizat acestuia date complecte cu privire la marimea oastei polone (80000 de oameni, conform afirmatiilor sale), armamentul si miscarile acesteia, inclusiv asupra proviziilor si bogatiilor transportate in cele aproape 30000 de care de razboi, insotite de circa 40000 de carutasi, negustori si servitori (posibil ca acest numar sa fie evident exagerat!). Cu toate acestea ceva adevar exista, fiindca ulterior bataliei de la Codrii Cosminului (26-29 octombrie 1497), prazile cazute in mainile invingatorilor au fost foarte mari, chiar si pentru acele timpuri. Cei aproximativ 2000 de turci si tatari care au participat alaturi de Stefan in campania de aparare contra polonilor s-au intors de la Codrii Cosminului la ai lor cu atatea bogatii predate, incat au atatat pofta de jaf a tuturor achingiilor din sudul Dunarii.

Toate acestea constituie o dovada a faptului ca prada promisa de Stefan celor care il vor ajuta contra polonilor nu constituia un mijloc imaginar de ademenire, ci ca promisiunea se intemeia pe informatii certe, sigure si precise cu privire la bogatiile care insoteau armata polona, invadatoare in Moldova la sfarsitul verii anului 1497.

Ispitit de perspectiva obtinerii unei bogate prazi de la polonezi, la inceputul primaverii anului 1498, beiul Silistrei, Malcocioglu, a cerut lui Stefan cel Mare permisiunea de a trece pe teritoriul Moldovei cu 40000 de calareti pentru a jefui Polonia. Obtinand aprobarea ceruta, turcii au navalit in Polonia si au pradat pana dincolo deLvov, intorcandu-se incarcati de prazi si fara pierderi majore in oameni, deoarece nu prea au intampinat rezistenta.

Incantat de prazile dobandite prea usor, in toamna anului 1498, Malcocioglu a cerut si primit din nou permisiunea de a trece prinMoldovapentru a prada in Polonia. De data aceasta insa, un ger naprasnic a cauzat multe victime oastei turcesti. Cronicarul Wapovski relateaza ca multi dintre turci, pentru a se salva, neputand sa inainteze din cauza zapezii troienite “se varau in pantecele cailor dupa ce le scoteau intestinele si nici asa nu puteau sa scape de moarte, deoarece caldura se pierdea repede. S-au gasit nenumarate lesuri omenesti in pantecele animalelor”.

Turcii care n-au murit din cauza frigului, ajungand inMoldova, au fost ucisi de ostasii lui Stefan cel Mare imbracati in uniformele lesesti capturate in lupta de la Codrii Cosminului, deoarece acestia se dedau la jafuri si violuri. A fost o actiune inteligenta din partea lui Stefan care nu putea ramane nepasator la asa ceva, fiindca prin acest act de travestire a ostirii sale, si-a declinat raspunderea sa si-a ostirii sale, pentru uciderea turcilor supravietuitori, punand-o in seama polonilor. Mai mult decat atat, inselaciunea a fost dusa pana la extrem, Stefan trimitand la Poarta un sol care l-a anuntat pe sultan despre dezastrul suferit de armatele sale, transmitandu-i totodata “sentimentele sale de compasiune”. Actiune si dezinformare din partea lui Stefan? Cu siguranta, DA!

Cu toate acestea, la 12 iunie 1499, Stefan cel Mare a ratificat tratatul de pace cu Polonia, prin care se recunostea independenta Moldovei, si se stipula obligatia partilor semnatare de a se abtine de la orice activitate ostila, de a-si acorda reciproc ajutor in caz de nevoie, sin u in ultimul rand, ceea ce este interesant, se stipula si obligatia de a face schimburi utile de informatii –obligatie reglementata astfel:”De asemenea, noi, Stefan-voievod am fagaduit si fagaduim sus-zisului crai, domniei-sale, si urmasilor lor, si tarilor domniilor-lor, ca niciodata nu le vom face nici o paguba si nici o stricaciune nici cu fapta, nici cu sfatul, nici pe fata, nici intr-ascuns; si, dimpotriva, daca ar afla ca ni se pregateste din vreo parte oarecare de niscaiva neprieteni ai domniilor-lor, noi le vom da de stire.

Tot asa sus-zisul crai, domnia-sa impreuna cu sus-zisii frati ai domniei-sale, ne-au fagaduit noua, Stefan-voievod si copiilor nostri si copiilor copiilor nostri si tarii Moldovei, ca nicaieri si niciodata n-au sa ne faca nici o paguba sau stricaciune sau rautate, nici cu fapta, nici cu sfatul, nici pe fata, nici intr-ascuns; si dimpotriva, daca ar afla ca ni se pregateste din vreo parte oarecare de niscaiva neprieteni ai nostri vreun rau, vreo paguba sau vreo stricaciune, domnia-lor au sa ni le arate atunci si sa ni le spuna pe toate noua si copiilor nostri si tarii noastre Moldovei.

Prealuminatiile-lor sus-numitii crai Vladislav, craiul unguresc si cehesc, si Ioan Albert, craiul lesesc, si Alexandru, marele cneaz al Litvei, si cneazul Jigmont ne-a fagaduit noua, Stefan-voievod, sa ne apere intotdeauna pe noi si tara noastra, tara Moldovei, de imparatul turcesc si de ostile lui si sa fie intotdeauna langa noi si impreuna cu noi si sa ne dea ajutor impotriva imparatului turcesc si impotriva ostilor lui. Tot asa si noi, Stefan-voievod, pana atunci daca vom auzi despre o pornire a turcilor impotriva tarilor si domniilor luminatiilor sus-numitilor domni, a craiului unguresc si a celui lesesc si a sus-numitilor frati si domniilor-lor, noi le vom da de stire si le vom arata aceasta amanduror crailor si fratilor cat vom putea mai iute” (Documentele lui Stefan cel Mare). Acest tratat si existenta unor astfel de clauze, ne demonstreaza inca odata, importanta acordata de catre Stefan activitatii de spionaj cu recunoasterea totodata a importantei schimbului de informatii. Ca Stefan avea un Serviciu Secret extrem de capabil, nici nu mai incape vorba!

Ulterior, acest Serviciu si-a facut inca odata datoria! Agentii lui Stefan au aflat, ulterior incheierii tratatului, ca fiul lui Petru Aron, Ilie, se gaseste in Polonia asteptand ivirea unui moment favorabil pentru dobandirea tronului Moldovei, l-au informat pe domnitor, care l-a randul sau a trimis o solie la regele Ioan Albert. In fata sfatului tarii de la Piotrkow, solii moldoveni au cerut sa le fie predat Ilie sau sa fie ucis in fata lor. Cronicarul Wapovski povesteste ca, desi nulti sfetnici s-au opus “in cele din urma, pentru ca fugarul (Ilie) era cerut sub amenintarea cu razboi si pentru ca polonii pregateau o expeditie impotriva lui Frederic, marchionul de Brandenburg si mare maestru al ordinului prusian, regele Albert, ca sa lase toate sigure in urma-i, porunci sa fie taiat Ilie in prezenta solilor lui Stefan cel Mare.

Cu toate acestea, varsta si mai ales ranile capatate in razboaie, si-au pus amprenta asupra starii de sanatate a marelui voievod!

Astfel, in 1501, Stefan cel Mare a trimis o solie la dogele Venetiei, cu rugamintea de a-i trimite un medic bun. Sfarsitul insa, era aproape!

 

 

WW

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a V-a)

Standard

Stefan cel Mare, a primit promisiuni si de aceasta data, dar ajutor nu! La sfarsitul verii, marele domnitor afla de la agentii sai, ca turcii se indreapta impotriva Venetiei. Profitand de aceasta situatie si pentru a-si asigura apararea la hotarul de sud al tarii, in toamna anului 1477, Stefan cel Mare a patruns in Tara Romaneasca, a alungat pe Laiota Basarab, care s-a refugiat in Transilvania, si a ridicat domn pe Basarab cel Tanar (Tepelus). Acesta, la sfarsitul anului, pentru a-si pastra scaunul, a tradat pe Stefan, cerand si obtinand recunoasterea turcilor (tradarea, nu este ceva nou in istoria neamului nostru, din pacate!), devenind totodata mediatorul unor negocieri de pace intre Matei Corvin si turci.
In 1479, turcii fiind angajati in continuare in luptele cu venetienii, Stefan cel Mare a avut posibilitatea sa ia unele masuri de intarire a apararii la hotarul de sud al tarii. Urmarind prin spionii sai toate miscarile turcilor, la 20 aprilie 1479, Stefan a instiintat pe brasoveni ca turcii au trecut cu mare oaste in Tara Romaneasca; insa nestiind incotro se vor indrepta, i-a rugat pe acestia sa se informeze si, daca vor afla ca se indreapta impotriva lui, sa-l instiinteze indata; de asemenea a mai cerut stiri si despre Ali-bei (acesta era comandantul ostilor turcesti ce intrasera in Tara Romaneasca). O incercare a lui Stefan de a-si cunoaste inamicul? Cu siguranta, DA! Fiindca, cunoasterea plusurilor si minusurilor comandantilor inamici, poate face de multe ori diferenta dintre victorie si infrangere! Stefan, cu siguranta, nu actiona niciodata la voia intamplarii, dovedind spirit organizatoric si viziune strategica.
Printr-o alta scrisoare din 20 ianuarie 1480, Stefan cel Mare instiinta pe brasoveni ca turcii fac mari pregatiri de razboi, dar nu stie incotro vor sa porneasca; in acelasi timp ii ruga sa fie gata pentru orice eventualitate, fiindca si el este gata sa inceapa razboiul. Despre toate acestea a dat de stire si lui Stefan Bathory.
La 9 iulie 1480, dupa ce turcii si muntenii pradasera tara secuilor, Stefan scria bunilor sai prieteni din Brasov, “biraului si tuturor pargarilor”, ca iscoadele sale care ajung la turci “asa ne spun ca turcii au si alte osti gata si pandesc undeva sa ne ia inainte sau noua sau voua. De aceea domnia-voastra cautati bine cu iscoade si, daca veti vedea domnia-voastra ca acei vrajmasi pornesc sau impotriva voastra sau impotriva noastra sa fiti gata si sa ne trimiteti iute de stire si noaptea si ziua, ca sa fim si noi gata si sa ne ridicam impreuna cu domnia-voastra impotriva celor vrajmasi. Asta, trimiteti si lui Batar Stefan ca sa se apropie iute de partile acestea. Si Dumnezeu sa va bucure. Si va mai rog pe domnia-voastra sa trimiteti aceasta scrisoare a domniei-mele, pe care o va da domniilor-voastre aceasta sluga a domniei-mele anume Mircea, dar iute s-o trimiteti fratelui meu Batar Stefan” (Documentele lui Stefan cel Mare). Nu mai exista nicio indoiala cu privire la importanta pe care o acorda Stefan INFORMATIILOR, iar Mircea, cu siguranta, era unul dintre oamenii mariei-sale cu indeletniciri in domeniul razboiului ascuns!
Prin scrisoarea trimisa din Roman la 4 februarie 1481, Stefan cel Mare multumea brasovenilor pentru stirile pe care i le-au trimis despre Tepelus si ii asigura ca le va trimite si el stirile ce vor fi primite de la oamenii sai din Turcia (schimb de informatii si un mod util de verificare a propriilor informatii? Cu siguranta, DA!).
Tot in iarna anului 1481, brasovenii faceau cunoscut domnului Moldovei ca detin stiri cu privire la intentiile turcilor de a ataca Chilia.
In 1483 sultanul Baiazid al II-lea a trimis un sol in Moldova pentru a cere tribut. Stefan refuzand sa-l plateasca, la 1 mai anul urmator, oastea otomana a pornit asupra Moldovei pe traseul Adrianopol-Varna-Isaccea. La 27 iunie 1484, s-a inceput traversarea Dunarii, iar la 6 iulie a fost asediata cetatea Chiliei. Cronicarul turc Mehmed Nesri povesteste ca parcalabul cetatii Chilia, mergand la cortul pasalelor, a spus: “Noi suntem robii padisahului si ne supunem poruncii sultanului, fie sa ne omoare, fie san e lase liberi. Spunand acestea, ei au predat cetatea la 15 iulie 1484, in ziua de miercuri. Infigandu-se steagul Islamic in Fortareata Chiliei, a cantat muzica imparateasca” (cam romantata descrierea, dupa parerea noastra!).
La 20 iulie 1484, oastea lui Baiazid al II-lea, insotita de armata Tarii Romanesti formata din 20000 de oameni, au pornit spre Cetatea Alba. Acolo au sosit si 50000 de tatari. Dupa 15 zile de lupta fara intrerupere, in care cei doi parcalabi ai cetatii, Gherman si Oana, au fost ucisi, Cetatea Alba a capitulat.
La putin timp dupa caderea Cetatii Albe, spionii turci au aflat ca moldovenii ramasi in cetate au trimis stire lui Stefan cel Mare, spunandu-i “sa vii numaidecat, noi iti vom preda cetatea”. Acelasi cronicar povesteste ca Stefan “la randul sau, pregatind scari si adunand oaste si incarcand in timpul noptii ostasi in corabii, a venit pe apa chiar langa Cetatea Alba. Siretii ghiauri dinauntru il asteptau, uitandu-se la drum. Ghiaurii haini i-au omorat pe cei care pazeau cetatea. Pe scurt, in timpul noptii au asezat scari la fortareata cetatii ca sa urce sus. Allah a facut in asa fel incat unii dintre gazii au aflat despre aceste fapte ale ghiaurului. Ei au tacut pana ce cativa ghiauri s-au urcat pe scari. Gazii, la randul lor, strigand numele lui Allah, au tras sabiile si, prinzandu-i, i-au macelarit pana in zori. Stefan cel Mare a ajuns in asa hal, incat abia si-a scapat capul”. A fost aceasta o operatiune atent organizata, dar din pacate deconspirata, de catre Stefan si oamenii sai? Cu siguranta, DA! Insa, imposibilitatea mentinerii secretului asupra acesteia si implicarea multor oameni in organizarea si desfasurarea ei, si-au spus cuvantul, Stefan inregistrand un esec rasunator.
Sultanul, afland despre incercarea neizbutita a lui Stefan cel Mare de a recuceri Cetatea Alba, a poruncit lui Ali-bei “sa mearga la acel ghiaur si, intalnindu-se cu el sa se straduiasca mult ca sa-I vina de hac, iar daca nu se va intalni cu el sa-i devasteze vilaietul, sa-l parjoleasca si sa-l aduca in ruina in asa masura, incat sa nu ramana urma de veselie”.
In executarea ordinului primit, la 5 septembrie 1485, armata lui Ali-bei, insotita si de armata Tarii Romanesti, “au intrat in vilaietul Moldovei…Stefan cel Mare se facuse nevazut sin u se stia unde se gaseste. L-au cautat prin paduri, in vai si in campii mai multe zile, nelasand nici un loc de necercetat. Nu s-a gasit nici urma de Stefan cel Mare si el n-a aparut. In sfarsit –relateaza cronicarul Asik-pasa Zade-au pus mana pe o iscoada din oastea acestuia si l-au intrebat: “Incotro a plecat Stefan cel Mare sau unde se afla?”. Acel prins a vorbit asa: “Stefan cel Mare a plecat si s-a dus in vilaietul lesesc”. A fost oare aceasta oare o incercare a lui Stefan de dezinformare a dusmanilor? Cu siguranta, DA! A fost acea iscoada pe care turcii au prins-o, de fapt trimisa de catre Stefan, pentru a le transmite stirea falsa ca domnul Moldovei parasise tara, cand de fapt el era aici? Cu siguranta, DA! Era aceasta iscoada un om de valoare, pregatit psihic pentru o asemenea misiune, stiindu-se prea bine ca iscoadele prinse erau executate; deci misiunea in sine era foarte periculoasa, chiar sinucigasa? Cu siguranta, DA!
Manat de dorinta de a obtine ajutor pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, la 15 septembrie 1485, Stefan cel Mare impreuna cu boierii tarii au mers la Colomeea, unde au depus juramantul de credinta fata de regele Cazimir. La 19 septembrie se intorceau in Moldova cu un ajutor de 3000 de calareti “imbracati in fier”. Afland despre aceasta, turcii, care in cele patru zile inconjurasera Suceava, s-au retras din Moldova (in mod cert, turcii aveau surse valoroase de informatii la curtea regelui polon).
In anul urmator, la inceputul lunii martie, ei au patruns din nou in Moldova pentru a pune domn pe Hronoda. Avand informatii certe cu privire la actiunea intreprinsa de turci, Stefan s-a pregatit si, intampinandu-i la Scheia, langa Roman, i-a infrant. Hronoda cazand in mainile moldovenilor, i s-a taiat capul.
Ajutorul sperat de Stefan cel Mare pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, nu i-a fost dat de catre poloni (inca odata se vede cum cei mari ii trateaza pe cei mici! Doar in masura interesului si niciodata sub spectrul aliantelor, bunavointei si a prieteniei…). Dimpotriva, in 1486, Polonia cerea solului Venetian la Constantinopol sa mediteze o intelegere cu turcii. Mai mult decat atat, dupa moartea lui Cazimir, urmasul sau Ioan Albert a elaborat un plan diabolic de ocupare a Moldovei (aflat in timp real de catre oamenii lui Stefan, prin surse de valoare aflate la curtea poloneza, si vom vedea in cele ce urmeaza).
In 1494, Ioan Albert a convocat la Levocea pe fratii sai: Vladislav, regele Ungariei; Alexandru, marele duce al Lituaniei si Sigismund, precum si pe cumnatul lor Frederic de Brandenburg, pentru a le aduce la cunostinta planul conceput si pentru a obtine adeziunea lor.
Cu toate ca tratativele s-au desfasurat “in cel mai mare secret”, agentii lui Stefan cel Mare au reusit sa afle continutul lor (acelasi lucru l-au facut si agentii Securitatii –huiduiti si blamati in corpore, pe nedrept-la Malta, in 1989, in timpul intalnirii istorice dintre Bush si Gorbaciov. A fost o mare realizare, lucru recunoscut dealtfel de catre CIA si KGB. Seful acestei operatiuni, avand gradul de colonel, a platit ulterior cu viata, Dumnezeu sa-l odihneasca! Deh, in acest razboi ascuns, nimic nu se uita, totul se plateste!) si sa comunice intentiile regelui polon. Ca urmare, domnul Moldovei a facut numeroase demersuri pe langa Alexandru al Lituaniei si Vladislav al Ungariei, cerandu-le sa ia masurile necesare prevenirii conflictului.
Neprimind un raspuns linistitor si dandu-si seama ca singur, in fata fortelor care puneau la cale invazia, va fi greu sa reziste, Stefan cel Mare a procedat la pregatirea conditiilor necesare obtinerii sprijinului turcilor conform proverbului: “Fa-te frate cu dracu pana treci puntea”. Ca atare, in prima jumatate a anului 1497 el a trimis la Istanbul urmatorul raport cu privire la situatia din vecinatatea Moldovei: “Regele Ungariei se afla acum la Buda si nu se aude deloc ca ar strange oaste. Ei il tin cu cea mai mare cinste si pretuire pe solul mariei-sale padisahului cel fericit. In partea Transilvaniei se strang oarecare osti. Nu stiu pentru ce sunt adunate. Regele Poloniei strange oaste mai jos de resedinta sa numita Cracovia. La Camenita, care este o localitate aproape de tara noastra, a venit un pan de seama al sau si are adunata in jurul sau multa oaste. Nu stim daca va veni asupra noastra sau daca se va ciocni cu oastea tatara. De asemenea si hanul tatarasc, strangand multa oaste, vine aproape de noi. Si eu, supusul, temandu-ma de vicleniile lor, m-am dus spre apa Nistrului pentru paza marginilor”. Stefan cunostea in realitate ceea ce urma sa se intample. Dorea Stefan, prin minimizarea informatiilor, sa-si protejeze adevaratele surse? Cu siguranta, DA! Simpla sugerare a unor chestiunii subtile, era deajuns, fiindca turcii in mod sigur aveau propriile surse de informatii, fiind capabili sa verifice adevarul sau falsitatea lor!
Printr-o alta scrisoare ulterioara, domnul Moldovei arata ca, desi a primit porunca de a-i ataca pe secui, n-a putut sa mearga asupra lor, deoarece hanul tatar sta cu oastea stransa si se uita spre Moldova, asteptand prilej favorabil. In continuare se afirma: “Oamenii nostri sositi din partea aceea spun ca el intentioneaza sa vina incoace. Daca intrebati de rege (Ungaria), oamenii nostri au venit si ne-au spus ca regele este inca in Buda si se preocupa de strangerea ostilor sale. De asemenea si voievodul Transilvaniei este la Sibiul sasesc si strange si el osti. Nu stim ce fel de stiri (oare, chiar asa era!?) i-au sosit populatiei secuiesti de la imparat (Austria) si de la voievodul Transilvaniei, dar ostile lor sunt pregatite. Nu stim insa in ce directie vor pleca. Ei si-au inchis si trecatorile si stau asa.
De asemenea se spune ca si regele Poloniei sta langa resedinta sa numita Cracovia, de unde isi trimite unele osti spre Camenita”. Informatii certe din partea lui Stefan, disimulate in zvonuri? Cu siguranta, DA! Numai multitudinea lor si mai ales, aria geografica de unde proveneau –statele vecine Moldovei- spune multe despre interesul profund al lui Stefan in a-si cunoaste indeaproape “vecinii” si “aliatii”, inclusiv despre eficienta si nivelul de penetrare la care ajunsesera spionii acestuia. Stefan cel Mare era cu siguranta capabil sa cunoasca din timp, tot ceea ce se intreprindea de catre vecini, aliati si nu numai, la adresa Moldovei.
Deocamdata, pana la partea a VI-a a acestei serii de articole, nu putem spune decat atat: MARE MARIA-SA, STEFAN!

WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a III-a)

Standard

CUNOSCAND tot ceea ce se punea la cale impotriva tarii sale, Stefan a avut posibilitatea sa faca pregatirile necesare si sa intampine ostile lui Radu cel Frumos la Soci, unde, la 7 martie 1471, “dand razboi vitejeste, nu mai putin de vitejia moldovenilor, carii era gata au sa moara, au sa izbandeasca, decat de mestesugul lui Stefan-voda. Radul-voda, pierde razboiul cu multa paguba de ai sai, ca pre toti i-au taiatu si toate steagurile Radului-voda le-au luat si pre multi viteji i-au prinsu vii si pre toti i-au taiatu, numai ce au lasatu vii doi boieri de cei mari, pre Stan logofatul si pre Mircea comisul” (Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei). Sa fi fost cei doi boieri unii dintre agentii lui Stefan, de au fost iertati de pedeapsa capitala? Posibil! Cert este faptul ca Stefan STIA si era la curent cu tot ceea ce Radu cel Frumos intentiona sa faca, ceea ce confirma faptul ca avea agenti pe langa acesta, in mod sigur chiar la nivel inalt.

Tot datorita intensei activitati informative pe care agentii lui Stefan cel Mare o desfasurau in afara hotarelor Moldovei, in 1471, la Suceava erau cunoscute atat eforturile papei Sixt al IV-lea de a organiza o cruciada impotriva turcilor, cat si legaturile venetienilor cu Uzum Hassan, conducatorul persilor, care urmarea sa coalizeze impotriva turcilor toate tarile din vecinatatea marelui imperiu. Interesant este faptul ca Stefan avea posibilitatea de a CUNOASTEceea ce intreprindea Vaticanul, ba chiar il v-a INFORMA pe Papa, ceea ce spune multe despre eficienta serviciului sau de informatii. Dar, sa derulam faptele!

Cronicarul turc Mehmed Nesri relateaza ca la inceputul anului 1474 un sol al sultanului Mahomed al II-lea transmitea lui Stefan urmatoarea porunca: “Ca sa avem incredere in prietenia ta cu noi, de data aceasta sa aduci tu insuti haraciul tarii, asa cum il aduce Eflakoglu” (domnul Tarii Romanesti). Fiind insaINFORMAT la timp cu privire la intentiile turcilor de a-l prinde, domnul Moldovei n-a executat aceasta porunca, ci a inceput pregatirile de lupta.

Din tabara asezata la Vaslui, Stefan cel Mare aducea MULTUMIRI tuturor celor care ii furnizau informatii in legatura cu miscarile turcilor! Tot din aceasta tabara, la 29 noiembrie 1474, Stefan TRANSMITEA papei Sixt al IV-lea, apelul prin care Uzum Hassan cerea tuturor principilor crestini sa se pregateasca impotriva inspaimantatoarei puteri a turcilor si il asigura pe papa ca moldovenii sunt “in totul gata, cu tot sufletul si cu toata puterea”, sa lupte pentru crestinatate si il ruga ca “impreuna cu ceilalti regi si principi preaputernici sa randuiasca in asa chip ca noi sa nu luptam singuri, ci cu ajutorul acelor principi”.

Rugamintea adresata papei Sixt al IV-lea negasind ecoul asteptat (incurajarile si blagoslovelile nu tineau loc in niciun caz, unor armate!), la 10 ianuarie 1475, in lupta de la Vaslui, Stefan cel Mare avea sa se bizuie numai pe curajul si darzenia ostenilor sai. Este extrem de interesant faptul ca Stefan cel Mare ar fi dispus de un corp de armata moldovean de ELITA! Acest corp fiind de fapt GARDA PERSONALA si facem o paranteza, pentru a demonstra existenta acestora. Este cunoscut faptul ca Stefan l-a sprijinit pe Vlad Tepes (vom vorbi despre manevrele politice ale marelui domn, in detaliu, intr-un capitol urmator). Stefan, dispunand de informatii cum ca viata lui Tepes este in pericol si cum acesta din urma se indoia de fidelitatea unora dintre boierii sai, i-a cedat o garda personala formata din 200 de moldoveni din randul celor ce formau garda sa! Acestia, au pierit aproape cu totii (doar 10 au scapat), aparandu-l pe Vlad Tepes in luna ianuarie 1477, fara insa a-l putea salva. Erau acesti soldati alesi pe spranceana, devotati si curajosi, un corp de ELITA? Cu siguranta, DA! Indeplineau ei in rol de GARDA PERSONALA a lui Stefan cel Mare, paza si protectia domnitorului, chiar si cu pretul vietii, asa cum dealtfel ar proceda astazi luptatorii SPP? Cu siguranta, DA! Dar, sa revenim…

Locul de desfasurare al bataliei a fost ales pe baza informatiilor primite de la iscoade cu privire la efectivele, structura, dotarea si starea de spirit din randurile armatei turcesti. Istorisind sfarsitul acestei batalii, in care moldovenii au obtinut o rasunatoare victorie in ciuda superioritatii la toate capitolele a turcilor, cronicarul turc Kemal-Pasa-Zade arata: “Dar acei ageamii (turcii) care nu erau obisnuiti cu luptele au obosit de a mai privi batalia inca inainte ca ea sa se fi ispravit. Abia cautau prilej de fuga. Cand au vazut oarecare ingaduinta, ei s-au imprastiat de tot si au fost cauza infrangerii si a celorlati. Parasind lupta si macelul, au fugit astfel incat nici nu s-au mai uitat indarat. Nici nu era chip. Ei s-au calcat in picioare unii pe altii ca niste turme de oi si nici cei viteji nu au mai putut gasi calea sa mai lupte. Suleiman-pasa nu a putut sa-i stranga intr-alt loc pe ostasii aceia care se imprastiau. Oricat de mult s-ar fi straduit si oricat de multe sfortari ar fi depus, el nu a putut sa-si inchege si sa-si oranduiasca alaiul…Cand calaretii, venind iute ca vantul si cu iuteala unui torent, s-au ingramadit in groapa aceea, cei care au dat primii peste ea au ramas impotmoliti, devenind astfel punte pentru cei care au sosit dupa ei. Cetele care veneau unele dupa altele s-au ravasit ca valurile. In groapa aceea s-au impotmolit caii multor mii de oameni si picioarele multor trupuri, ramanand astfel in mlastina mortii. Dupa ei au venit dusmanii si trantindu-i si pe cei care nu cazusera inca de pe calul vietii, le-au luat capul”. O CAPCANA stralucit executata, de catre oamenii lui Stefan cel Mare? Cu siguranta, DA! Au desconsiderat turcii forta si hotararea moldovenilor, aducand cu ei trupe tinere si lipsite de experienta luptelor, bazandu-se pe superioritatea lor numerica, si prea putine trupe experimentate formate din veterani? Cu siguranta, DA! Fiindca, marea infrangere a turcilor in batalia de la Vaslui a fost, intr-o mare masura datorata erorii si a lipsei de informatii cu privire la forta si capacitatea de lupta a ostirii moldovene si a tacticii stralucite a lui Stefan cel Mare, de a angaja batalia pe un teren mlastinos, care a jucat un rol hotarator in deznodamantul final, anulandu-le de facto, superioritatea.VIZIUNE,PLANIFICAREsi COORDONARE, bazate pe INFORMATIIREALE si SIGURE din partea lui Stefan? Cu siguranta DA, fiindca evenimentele descrise releva nu numai vitejia si eroismul ostasilor lui Stefan, ci si faptul ca, in orice razboi sau batalie, INFORMATIA DESPREINAMICUL cu care esti angajat in lupta este absolut necesara.

Cand Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a aflat vestea dezastrului de la Vaslui (in furia sa, a decapitat multi comandanti de osti si emiri), a hotarat ca in luna mai a aceluiasi an sa intreprinda o mare expeditie de pedepsire si cucerire totodata, a Moldovei. Agentii din Turcia, afland aceasta hotarare a sultanului, au comunicat-o lui Stefan. Sesizand pericolul, la 25 ianuarie 1475, Stefan cel Mare a adresat Coroanei ungare si tuturor principilor crestini o scrisoare in care, dupa ce a infatisat tabloul victoriei de la Vaslui (o incercare psihologica de a-i atrage de partea sa, prin inocularea increderii? Posibil!), le-a prezentat in urmatorii termeni sinteza informatiilor primite de la iscoadele si spionii sai din Turcia si pericolul care plana asupra tarii sale: “Auzind despre aceasta, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa razbune si sa vie, in luna lui mai, cu capul sau si cu toata puterea sa impotriva noastra sis a supuna tara noastra, care e poarta crestinatatii, pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta a crestinatatii, care etaranoastra, va fi pierduta, atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile-voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra fagaduim, pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei-noastre, ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce cu ajutorul lui Dumnezeu celui atotputernic noi i-am taiat mana cea dreapta. Deci fiti gata fara intarziere. Data in Suceava in ziua de sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul domnului 1475, Stefan Voievod, domnul tarii Moldovei” (Ion Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare).

Primejdia care plana asupra Moldovei in primavara anului 1475 a fost inlaturata pentru catva timp, datorita agravarii bolii sultanului Mahomed al II-lea, iar nu ajutorului pe care Stefan il astepta zadarnic de la principii apuseni. Si ne intrebam pe buna dreptate cand statele puternice au ajutat statele mici, fara a avea vreun interes?  Am zice, NICIODATA!

Expeditia planuita de sultan impotriva Moldovei a fost insa doar amanata, nu si anulata, fiindca acesta nu-l putea uita pe Stefan, cu atat mai putin infrangerea suferita! Astfel, la sfarsitul lunii mai 1475, o puternica flota turceasca sub comanda lui Ahmed-pasa, dupa ce a cucerit porturile Caffa si Soldaia de pe coasta de nord a Marii Negre, s-a indreptat spre Cetatea Alba. Stefan cel Mare fiind la curent cu aceste miscari, la 26 iunie 1475 a trimis “solilor” sai din Ungaria (acestia se numeau: Stanciul, Duma si Mihau) o scrisoare in care le arata urmatoarele: “Si despre turci asa sa stiti ca iscoadele noastre ne-au povestit acestea: ca au venit pe mare Ahmed-pasa cu galere si a incercat sa cucereasca Caffa si au batut Caffa vreme de trei zile, iar in ziua a patra turcii au biruit si au cucerit Caffa. Ea este pana acum in mainile turcilor. Altfel nu este. Si era in Caffa un tar tatarasc, care mai inainte fusese tar in Orda cu o mie de tatari, care tatari s-au supus cu totii si cu toate ale lor; astfel acum si tarul Ordei si Perecopului s-au supus turcilor. Si s-au unit tatarii cu turcii.”

Am mai aflat prin iscoadele noastre despre vrajmasii crestinatatii, despre necredinciosii turci, ca vin impotriva noastra. Si din nou ne-a venit VESTE TEMEINICA ca turcii vin spre noi, impotriva noastra si impotriva tarii noastre si pe apa si pe uscat…Imparatul are sa vina insusi pe uscat impotriva noastra ca sa cucereasca in persoana tara noastra cu toata puterea lui si cu toata oastea lui, si cu toata puterea Tarii Muntenesti”. In continuare le cere sa-l INFORMEZE DE URGENTA pe Matei Corvin pentru a-i acorda sprijinul promis. Erau oare cei trei “soli” ochii si urechile domnului Stefan la curtea lui Matei Corvin? Cu siguranta, DA!

Si de aceasta data cererea de ajutor a fost zadarnica. In consecinta, moldovenii aveau sa respinga singuri incercarea flotei turcesti de sub comanda lui Ahmed-pasa de a cuceri Cetatea Alba in vara anului 1475.

Odata angajat in conflictul cu turcii, Stefan cel Mare urmarea in permanenta toate pregatirile si miscarile armatelor acestora. Cu privire la activitatea informativa, dintr-o scrisoare adresata biraului si tuturor batranilor din Brasov la 18 februarie 1476, rezulta ca, pe langa sterile ce-i erau transmise de catre agentii sai din Crimeea si din Turcia, domnul Moldovei facea un util schimb de informatii cu brasovenii. In aceasta scrisoare, dupa ce le-a multumit pentru informatiile ce i-au fost transmise prin mesterul armurier Mihai (acesta era oare unul dintre agentii sai de legatura cu brasovenii, ori poate agentul nr.1 de acolo? Posibil! Este posibil insa sa fi fost agent al brasovenilor (poate chiar agent dublu), cunoscut insa de catre oamenii lui Stefan), in legatura cu “lucrul turcilor”, Stefan cel Mare ii ruga sa-i dea de stire si de aici inainte cele ce vor afla. “Si ce va spune din partea domniei-mele catre domnia-voastra omul vostru Mihai mesterul sa-l credeti in toate, caci sunt vorbele noastre”. Aceste vorbe sunt elocvente pentru increderea deplina de care se bucura “mesterul Mihai” din partea lui Stefan (ceea ce denota faptul ca identitatea si cu siguranta, misiunea acestuia, erau foarte bine cunoscute domnului). In mod sigur acesta nu era un mester oarecare, fiind cu siguranta un agent de ELITA, cel mai probabil, nobil.

Pe baza relatarilor unor negustori din Pera si a altor izvoare, in primavara anului 1476 “Stefan cel Mare, informat in legatura cu pregatirile pe care le faceau turcii, incerca printr-o solie sa-l induplece pe sultan sa renunte la planurile sale de cucerire a Moldovei. Se spune ca solul moldovean a mai cerut sultanului sa-l elibereze pe Alexandru Comneanul, cumnatul lui Stefan cel Mare, in schimbul prizonierilor turci prinsi in lupta de la Vaslui. Cu toate ca Alexandru fusese decapitat, sultanul, dorind sa obtina eliberarea turcilor prinsi de Stefan, s-a declarat de acord cu schimbul propus de moldoveni si in locul lui Alexandru a fost adus si aratat solului moldovean un altul. Sultanul ar fi acceptat, se zice, si propunerea lui Stefan cel Mare de a nu porni impotriva Moldovei si ar fi trimis chiar un sol in Moldova, propunand pentru incheierea pacii urmatoarele conditii: platirea tributului pe ultimii trei ani; drept semn al credintei fata de Inalta Poarta, Stefan trebuia sa-si trimita fiul mai mare ca ostatic la Constantinopole; sa predea Chilia si sa restituie pe tinerii si bogatiile jefuite din Caffa si aflate in corabia care s-a refugiat la Cetatea Alba. Stefan cel Mare a refuzat sa accepte conditiile puse de catre sultan; mai mult chiar, el a pus sa fie executati prizonierii turci capturati in lupta de la Vaslui” (M.Neagoe, Stefan cel Mare).

Atacul turcilor devenind iminent, Stefan cel Mare a facut noi demersuri pe langa regele Cazimir al Poloniei si regele Matei Corvin al Ungariei. Ca si altadata, a primit numai promisiuni. Se pare ca regele Cazimir a trimis la Mahomed al II-lea un sol care, la 22 mai 1476, a intalnit la Varna pe sultan, caruia i-a dat din partea regelui o haina de zibelina impodobita cu margaritare si cu pietre scumpe si l-a rugat sa renunte la campania pornita impotriva Moldovei, deoarece Stefan era vasalul regatului polon si deci Cazimir era obligat sa-i acorde ajutor. Primind cu bucurie haina, Mahomed al II-lea a spus solului ca nu poate satisface dorinta regelui Cazimir, deoarece a facut prea multe cheltuieli cu pregatirea razboiului si se afla aproape de hotarele Moldovei. Totusi, daca Stefan accepta conditiile ce i-au fost comunicate poate reveni asupra hotararilor sale. Cum Stefan nu putea sa accepte conditiile mai sus mentionate, Mahomed si-a continuat expeditia impotriva Moldovei. Pentru a nu avea surprize din partea polonilor si a-i tine pe acestia “ocupati” , sultanul a trimis asupra Poloniei pe tatari. Stefan cel Mare era DIN NOU singur!

Va urma,

WW

 

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC

Standard

Razboiul nevazut…Un joc al inteligentelor departe de “imaginea” James Bond. Un joc ce dateaza din timpuri imemoriale; joc in care doar cel mai inteligent si abil, castiga!

Un joc in care succesul ramane intotdeauna o enigma, ascuns cunoasterii marelui public; pe cand insuccesul este de cele mai multe ori rasunator si cu efect pe timp indelungat…Tari, popoare, oameni si destine, au depins intotdeauna, constient sau nu, de “lupta din umbra”; si mai ales, au depins de reusita sau esecul, celor care folosesc ca principala arma “inteligenta” –luptatorii de pe frontul nevazut, spionii si contraspionii.

Si noi romanii, aflati de veacuri in calea rautatilor, am avut si avem inca, un front nevazut si nestiut, acesta remarcandu-se in momentele de cumpana ale istoriei noastre zbuciumate. Desi date sunt putine, de multe ori contradictorii, insuficiente si mereu perfectibile, voi incerca pe parcursul a catorva articole, a patrunde atat cat se poate, in istoria intunecata, ascunsa si misterioasa, a serviciilor secrete de la noi. Fiindca ele, organizate sau nu, si-au manifestat prezenta in diferite etape ale istoriei noastre, prin personalitati ori personaje, structuri ori organizatii, carora li se atribuiau anumite particularitati ori caracteristici, ce sunt rezervate in general “profesionistilor” razboiului ascuns, fiind mentionate cu precadere, in surse istorice straine. De ce a fost asa, nu ne putem explica! Cert este doar faptul ca au existat, inca din timpul lui Burebista, si poate chiar mai inainte de acesta…

Daca am face un exercitiu de imaginatie, am constata ca poate exista o organizatie straveche, ce apara aceastaTARA, acest POPOR si acest PAMANT. Dea lungul anilor au existat zvonuri, legende, teorii, care mentionau existenta unei/unor asemenea structuri stravechi. Greu de crezut insa, iar a patrunde pe terenul speculatiilor, reprezinta un drum care duce…nicaieri. Dar totusi, DACA CEVA EXISTA!? In sfarsit, ENIGME!

Nu putem patrunde in aceasta lume ascunsa, fara a ne referi la cateva dintre cele mai vechi lucrari, ce trateaza acest subiect: “Legea lui Manu” , India, sec. XV-VI i.e.n; “Panciatantra –Cele cinci carti ale intelepciunii”, India, intre 500-300 i.e.n; Sun-tzu –“Arta razboiului”, China, sec.V i.e.n; Regatul asirian; Vechiul Testament –Israel; Plutarh –“Vieti paralele”, si multe altele. Toate aceste lucrari au reprezentat o sursa nesperata de informatie in documentarea articolelor.

“Legea lui Manu”, precizeaza foarte clar –si asta in India secolelor XV-VI i.e.n- scopul activitatii de spionaj si contraspionaj, apararea fiintei statului si a regelui, considerat ca personificare a vointei divine si exponent al intereselor intregii societati. Conform acestei opere deosebite, regele trebuia sa cunoasca in permanenta intentiile dusmanului, sa cunoasca partile slabe ale acestuia si sa ascunda propriile slabiciuni. Va suna cumva cunoscut, a INFORMARE-DEZINFORMARE? Cu siguranta, DA!

Iata cum erau categorisiti prezumtivi dusmani, ceea ce este perfect valabil si astazi: toti vecinii din imediata apropiere a statului, aliatii acestora, dusmanii statului si-ai regelui. Iar infrangerea acestor dusmani se realiza prin: negocieri, daruri, semanarea discordiei sau razboi. Suna cunoscut a DEZBINARE, CORUPTIE, TRADARE? Cu siguranta, DA!

Diplomatul insarcinat cu negocierea afacerilor externe, trebuia sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie respectat, primitor, curat, indemanatic, cu buna memorie, cunoscator al locului si al timpului, cu buna infatisare, neanfricat, elocvent, capabil sa ghiceasca gandurile interlocutorilor sai dupa semnele, tinuta si gesturile acestora, dupa comunicarile trimisilor sai secreti , precum si sa descopere planurile adversarului stand de vorba cu consilierii lui lacomi, corupti si nemultumiti. Idei extreme de ancorate in realitatea lumii de astazi, zicem noi! Fiindca, este un lucru bine cunoscut de catre toata lumea, si anume: primii spioni ai unui stat,CEIOFICIALI, sunt…diplomatii. Asa a fost inca din cele mai vechi timpuri, asa este si-n prezent, si asa v-a fi si-n viitor! Si nu pot a nu ma duce cu gandul la scandalul de-acum cativa ani, din presa si TV, legat de faptul ca MAE de la noi, avea prea multi diplomati cu state de serviciu la Securitate, SRI, SIE, DGIA. Buni sau rai,Romaniade ce n-avea voie sa aiba SPIONI OFICIALI, in conditiile in care toate statele care se respecta, AU? Idioti fara minte, nestiutori, manipulati ori platiti, cei care fac asemenea afirmatii. In sfarsit, asa-i la NOI!

“Legea lui Manu”, prevede masuri de securitate a persoanei regelui, ce si astazi fac parte din preocuparile oricarui serviciu de paza si protectie, inclusiv ale SPP-ului roman. Iata doar cateva dintre acestea: mancarea va fi servita numai de catre servitori devotati, preparatele fiind controlate cu cea mai mare grija; femeile care-l aparau pe rege de caldura cu ajutorul evantaielor, erau supravegheate si controlate cu grija, pentru a nu avea ascunse arme sau otravuri; se prevedea paza stricta si controlul tuturor locurilor unde regele urma a merge, iar ceea ce este interesant este faptul ca se recomanda ca aceste obiective sa fie incredintate spre paza, doar celor fricosi, deoarece din aceasta cauza, acestia nu tradeaza si nu…dorm!!!

Insa cele mai reusite si mai complexe sinteze a conceptiilor despre spionaj-contraspionaj, le gasim in “Panciatantra”, cu autor necunoscut, si “Arta razboiului” scrisa de Sun-tzu. In aceste lucrari inestimabile, spionajul a fost prezentat ca o conditie esentiala de supravietuire a statului, ca o institutie imperios necesara oricarei conduceri statale –care se respecta, responsabila si preocupata deTARAsi POPOR- pentru cunoasterea realitatilor din interior si exterior.

Deci, putem considera fara niciun dubiu ca ARTA SPIONAJULUI, este extrem de veche. Vom incerca sa patrundem, de acum si pana la finalul acestor articole, in “razboiul inteligentelor” de pe teritoriul tarii noastre. Vom cunoaste fapte, teorii, legende, enigme, dar si oameni (care fara niciun dubiu si-ar merita locul in GALERIA MARILOR ROMANI ai NEAMULUI nostru. Din pacate insa, multi nu sunt cunoscuti, ei ramanand doar niste personaje misterioase, disparute in tenebrele istoriei, mentionate involuntar sau nu, in scrieri stravechi. Putini sunt cei cunoscuti, dar si mai putini sunt cei care beneficiaza de o cruce si-un mormant, in pamantul NEAMULUI, pentru care au luptat si s-au jertfit (CINSTE LOR si Dumnezeu sa-i odihneasca, acolo unde sunt!), care si-au pus ingeniozitatea, inteligenta si chiar spiritul de sacrificiu, in slujba NEAMULUI, chiar de la inceputurile acestuia. Misiunea ce ne-am asumat-o nu-i deloc usoara, sursele, in principal straine, sunt putine si deseori neclare ori obiective, dar totusi…incercam, fiindca TREBUIE sa amintim DE UNDE am pornit, CE SUNTEM, CE-AM FACUT si CE FACEM, pentru a ramane AICI! Si fiindca suntem in prag de An Nou, uram tuturor luptatorilor de pe frontul nevazut, romani sau straini in slujba tarii noastre, minte luminata, tarie si curaj. Respect! LA MULTI ANI!

Va urma…

 WW