Arhive pe etichete: istoria romaniei

Pledoarie pentru Astra Română

Standard

 

Astra Română este un nume consacrat cu 150 de ani în urmă, fiind un simbol pentru românii asupriţi din imperiul Austro-Ungar. Nu există român cu studii superioare care să nu fi auzit de Astra Română! Fondatorul şi mentorul spiritual al acestei asociaţii este binecunoscutul Mitropolit Andrei Şaguna, care îşi va găsi în curând locul binemeritat printre sfinţii neamului românesc!

Această asociaţie a fost unul dintre vârfurile de lance ale afirmării identităţii românilor din Imperiul Habsburgic, lupta încununată de UNIREA de la 1918. În perioada comunistă, departamentele Astrei au fost desfiinţate, deoarece se aflau în strânsă legătură cu Biserica Ortodoxă Română şi susţineau românii din comunităţile istorice din afara ţării, lucru ce contravenea directivelor primite de la “fraţii mai mari” de la Moscova iar mai apoi ideii de “neamestec în treburile interne ale altor state” din perioada ceauşistă.

Mitropolitul Andrei Saguna

Începând cu 1990, departamentele au fost reînfiinţate, printre care şi cel din Timişoara, prin efortul domnului Cristea-Sandu Timoc şi al altor personalităţi locale şi cu sprijinul Mitropoliei Banatului. Însă treptat, aceste asociaţii au intrat într-un con de umbră, pierzând membri şi primind tot mai puţine sponsorizări din partea statului român, a autorităţilor locale dar şi a iniţiativei private din România.

Criza din ultimii ani a afectat grav funcţionarea acestor asociaţii culturale, în special a Astrei Române pentru Banat şi Porţile de Fier, departament situat în Timişoara, continuator de drept al Astrei Bănăţene înfiinţate la 1899. Cu toate eforturile micului colectiv rămas activ la sediul Astrei Timişoara, situaţia asociaţiei a devenit disperată, puţinii bani din sponsorizări fiind folosiţi pentru a acoperi cheltuielile din urmă cu 3-4 luni iar datoriile actuale rostogolite pe cât posibil, până la găsirea unor noi fonduri.

Deşi activitatea din ultimii 20 de ani a fost deosebit de bogată, fiind însufleţită şi ghidată de IPS Mitropolitul Nicolae Corneanu şi de dl Cristea Sandu-Timoc, interesul la nivel local, bănăţean, pentru românii din Voivodina, din Timocul Sârbesc şi Bulgăresc, precum şi pentru aromânii din Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria şi Grecia, a fost în continuă scădere. Conform statutului asociaţiei din martie 1936, scopul activităţii Astrei Române Timişoara este: “Promovarea culturii poporului român prin editarea publicaţiilor literare, ştiinţifice şi artistice, înfiinţarea căminelor culturale, a bibliotecilor, a sălilor de lectură, respectiv de citire, a societăţilor muzicale şi de cântare, a corurilor şi fanfarelor, muzeelor şi altor colecţii; decernarea de premii şi acordarea de burse, organizarea de expoziţii şi prelegeri publice”.

De reţinut este şi interesul scăzut al tineretului pentru cunoaşterea istoriei şi valorilor culturale ale comunităţilor menţionate mai sus, prezenţa tinerilor fiind extrem de redusă la congresele anuale organizate de Astra Timişoara. Explicaţii plauzibile ar putea fi şi modul defectuos în care se desfăşoară învăţământul actual, ignorarea valorilor naţionale, precum şi bulversarea scării de valori în societatea noastră. În acelaşi timp, voluntariatul şi donaţiile financiare individuale au atins un minim istoric, prevalând egoismul şi incapacitatea de a ieşi din orizontul îngust al nevoilor personale sau cel mult de clan. Sărăcia unei largi pături a populaţiei nu este o justificare suficientă pentru această stare de fapt.

În contextul în care statul român alocă anual zeci de milioane de euro pentru păstrarea şi promovarea valorilor şi culturii minorităţilor conlocuitoare, este inacceptabilă situaţia penibilă în care se află asociaţiile de promovare a istoriei, culturii şi tradiţiilor româneşti, atât din ţară cât şi din comunităţile istorice din jurul României. Sumele alocate anual Departamentului Pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni sunt sub minimul necesar pentru a sprijini semnificativ comunităţile din afara ţării. Acest lucru constituie încă o pată pe rămăşiţele blazonului naţional, dezinteres cultivat şi instituţionalizat. O simplă comparaţie cu modul în care Ungaria se ocupă de etnicii maghiari din afara ţării este edificatoare.

Singura (fosta) instituţie a statului român care, alături de Biserica Ortodoxă, a considerat just să sprijine în ultimul an Asociaţia Astrei Timişoara este Casa Regală a României, onorând asociaţia cu Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Astra Română, alături de Biserică şi Monarhie, reprezintă un reper al conştiinţei Naţiunii Române, repere fără de care elitele noastre viitoare sunt condamnate să rătăcească în deşertul necunoaşterii identităţii spirituale a neamului lor.

Cu toate acestea, nu a dispărut speranţa că în anii următori lucrurile vor începe să evolueze către normal, şi probabil interesul de a sprijini asociaţiile culturale româneşti va reveni, atât la nivel de stat, cât şi la nivelul societăţii civile. Însă până atunci, cred că este de datoria noastră, a tuturor celor din Banat şi din România, să nu lăsăm să dispară un simbol al culturii şi civilizaţiei neamului românesc în această parte a ţării!

Căci, după cum însuşi Alexandru Mocioni spunea acceptând funcţia de preşedinte al Astrei: „Asociaţiunea este expresiunea unităţii şi solidarităţii noastre pe tărâm cultural“, iar „lupta pentru cultură (pentru cultura adevărată, care nu poate fi decât naţională), nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională.“

Nu trebuie uitat că în cadrul Astrei Române activează o serie de personalităţi formate şi educate în perioada interbelică, oameni care au avut ca mentori ctitori ai României Întregite, cum ar fi Iuliu Maniu sau Patriarhul Miron Cristea. Pentru tinerii de astăzi este o şansă unică de a prelua ştafeta de la această generaţie de excepţie, martirizată în închisorile comuniste pentru convingerile sale, generaţie ai cărei supravieţuitori, tot mai puţini pe zi ce trece, şi-au păstrat intacte convingerile şi nobleţea. Suntem datori să reluăm dezvoltarea spirituală a Naţiunii Române din punctul în care ea a fost abrupt întreruptă de senilele tancurilor “eliberatoare” sovietice şi să împlinim visul generaţiei UNIRII.

Mai multe detalii pe pagina de internet a Astrei Timişoara: http://astraromana.wordpress.com

Marius Zgureanu, colaborator al Astrei Române Timişoara

 

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (9)

Standard

  In primii ani ai domniei, Petru Rares si-a indeplinit cu corectitudine obligatiile de ordin material asumate fata de Poarta otomana. Nu acelasi lucru se poate spune despre obligatia de a culege informatii din tarile vecine si de a le transmite la Istanbul, obligatie a carei indeplinire constituia un criteriu essential al aprecierii loialitatii fata de “inaltul Prag al fericirii”. Caracterul formal al indeplinirii acestei obligatii de catre Petru Rares era generat de speranta infiriparii unei aliante antiotomane cu tarile crestine, din care trebuia sa culeaga si sa transmita informatii.

Atitudinea conformista adoptata de domnul Moldovei s-a concretizat fie in culegerea si transmiterea unor date lipsite de importanta, dar verificabile de catre spionii turci, pentru confirmarea “loialitatii” (informatiile “controlate/directionate” se practica si astazi de catre serviciile secrete), fie in promisiunile repetate, dar niciodata onorate, ca se va stradui sa obtina si sa transmita date care interesau intr-adevar pe Soliman Magnificul. Spre exemplu, intr-o scrisoare din anul 1527, Petru Rares comunica unele date referitoare la dusmania dintre Ferdinand de Austria si Ioan Zapolya, principele Transilvaniei si regele Ungariei. Cu privire la raporturile incordate dintre cei doi, Petru Rares facea precizarea ca raportase “in repetate randuri la Poarta fericirii”: “Daca intrebati acum despre situatia din acele parti, au venit de acolo oamenii nostri destoinici care au povestit cum s-a desfasurat lupta de la Tokai, in care Ioan Zapolya, fiind infrant s-a retras in Transilvania”. In legatura cu situatia din Polonia, domnul Moldovei raporta: “De asemenea, auzim ca regele Poloniei se afla intr-un oras numit Petricov (Cracovia) si, strangand oaste mare, i-a adunat langa el si pe panii lui. De asemenea, si de la regele Frantei, precum si de la multi alti principi, au venit numerosi soli si duc mari discutii, dar nu am putut afla ce ganduri au si ce anume au hotarat. Dar avem oamenii nostri care vor veni de acolo. Ce stiri vor adduce le vom anunta la Poarta fericirii, asa cum s-au intamplat lucrurile” (avea oare Petru Rares agenti la curtea regelui Frantei? Foarte posibil, fiindca a mostenit cu siguranta serviciul secret al tatalui sau, Stefan cel Mare!).

Originea indeplinirii necorespunzatoare a obligatiei de a transmite Portii otomane informatiile culese din statele vecine, se gaseste in dorinta domnului Moldovei de a recapata independenta tarii si in dorinta acestuia de formare a unei noi coalitii antiotomane, coalitie in care, in afara tarilor romane, ar fi urmat sa intre Polonia, Ungaria si Austria, adica statele in care Petru Rares, prin oamenii sai, trebuia sa desfasoare o intense activitate de spionaj in favoarea turcilor. Mare parte a acestor agenti il slujisera cu siguranta pe Stefan cel Mare, tatal lui Petru Rares, avand un “respect” deosebit pentru turci!

Insa, se pare ca Petru Rares uitase trista experienta a tatalui sau, Stefan cel Mare, care, in situatii similare, desi adresase cereri disperate de ajutor tuturor principilor crestini din Europa, a primit de fiecare data numai promisiuni, incurajari si laude, chiar si rugaciuni pentru izbanda, dar niciodata sprijin efectiv, trebuind sa se bazeze pe fortele proprii, si nu in ultimul rand, pe oamenii sai. Asemenea realitati politice de atunci sunt din pacate, la fel de realiste si astazi, cand Romania se bazeaza, poate prea mult, pe Aliati si Tratate, care, in caz de Doamne-fereste, nu stim cat de solide si benefice pentru Tara sunt… Cert este ca Stefan cel Mare, convins intr-un tarziu de lasitatea, lichelismul si interesele obscure ale asa-zisilor, “aliati” si “prieteni”, “candu au fostu aproape de sfarsitul sau, chiemat-au vladicii si toti sfetnicii sai, boiarii cei mari si altii toti cati s-au prilejuitu, aratandu-le cum nu vor putea tinea tara, cum au tinut-o el, ci, socotindu din toti mai puternic pre turcu si mai inteleptu, au datu invatatura sa se inchine turcilor”. El considera ca numai prin eforturi conjugate, tarile romane, Polonia, Ungaria si Austria, aveau posibilitatea sa invinga pe turci.

Propunerile directe de formare a coalitiei antiotomane erau riscante, deoarece sinteza informatiilor primate din Ungaria si din Polonia duceau la concluzia ca atat Ioan Zapolya, cat si Sigismund I, dadeau dovezi de loialitate fata de Soliman Magnificul. Din acest motiv, Petru Rares a fost nevoit sa recurga la actiuni indirecte de sugerare a necesitatii formarii unei asemenea coalitii, fiind edificatoare in acest sens, numeroasele actiuni diplomatice care au avut loc la Suceava, la Cracovia si la Buda.

Nici prezentarea unui pretext a carui semnificatie dezvaluia necesitatea imperioasa a formarii unei coalitii antiotomane, nici amenintarea cu folosirea fortei si nici recurgerea la forta pentru rezolvarea diferendelor existente, n-au fost in masura sa aduca pe Sigismund I si pe Ioan Zapolya pe fagasul dorit de domnul Moldovei, caruia infrangerea de la Obertin (aici, in data de 22 august 1531, Petru Rares s-a confruntat cu ostile lui Ioan Tarnovschi, Hatmanul Coroanei, dupa ce invadase Pocutia in anul 1530. Petru Rares a fost infrant, Pocutia fiind recucerita de catre polonezi, dupa ce in 1490, fusese cucerita de catre tatal sau, Stefan cel Mare, si alipita Moldovei) i-a oferit prilejul sa constate ca politica sa externa nu era sustinuta cu fidelitate nici de o mare parte a marii boierimi a Moldovei.

Desi dorea cu ardoare recastigarea independentei Moldovei, Petru Rares nu indraznea sa intreprinda vreo actiune concreta in acest scop, socotind ca nu dispunea de suficiente forte (mai ales dupa lupta de la Obertin, cand armata sa a pierdut peste 7000 de oameni si toate tunurile. Mai mult decat atat, si-a atras mania sultanului, fiindca “el l-a deranjat pe cel mai bun prieten al Portii, pe regele Poloniei”, fiind chiar suspendat). Informatiile pe care le detinea cu privire la potentialul de lupta al Imperiului otoman, nu-i permiteau sa se hazardeze la “fapte marete”. Mai mult decat atat, agentii la Istanbul ai regelui Sigismund I al Poloniei, incepusera tesatura fina a intrigilor care aveau drept scop inlaturarea sa de la domnia Moldovei –despre toate acestea, fiind informat de catre oamenii sai. In vederea urgentarii realizarii acestui scop, solul polon Kratkowski, castelan de Bretc, a primit misiunea sa comunice sultanului ca “de nu-l ridica nici din tara si nici din domnie, il vor scoate ei cu oaste, ca nu mai potu suferi raotatile ce s-au iscat intre dansii”.

Insa, turcii aveau si ei agentii lor la curtea poloneza, iar ca urmare, vizirul Ibrahim, sesizand adevarata intentie a polonezilor, aceea de a ocupa Moldova, a trimis pe favoritul sau, Aloisio Gritti (un aventurier venetian care era in legatura si cu polonezii), sa se informeze complet si clar asupra situatiei, si sa ia masuri de “restabilire a ordinii” la hotarul dintre Polonia si Moldova.

In acest timp, Petru Rares aflase prin iscoadele sale de la Istanbul, ca Aloisio Gritti planuia sa obtina de la sultan cu ajutorul vizirului Ibrahim, numirea sa ca principe al Transilvaniei, iar cei doi fii ai sai ca domni in Tara Romaneasca si Moldova.

In drum spre Suceava, Aloisio Gritti a poposit la Targoviste. De aici, a trimis la Cracovia pe pasa de Silistra sa ceara lui Sigismund I sa-si trimita reprezentanti cu care sa discute si sa puna capat tulburarilor de la granita Poloniei cu Moldova. Continuandu-si calatoria diplomatica spre Suceava, dupa ce a patruns pe teritoriul Moldovei, Aloisio Gritti a fost informat ca Petru Rares se pregatea sa-l prinda si sa-l ucida. Sursa, fiind demna de incredere, Aloisio Gritti, cuprins de spaima, a renuntat la continuarea misiunii si a facut cale intoarsa, gandind cu siguranta ca:”fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa”. Povestind episodul, Francesco della Valle, unul dintre slujbasii lui Aloisio Gritti, arata ca “stapanul meu s-a oprit aici, la Targoviste, cateva zile, apoi s-a hotarat sa treaca in tara voievodului Petru, domnul Moldovei sau al Valahiei de sus, dupa cum vrem sa-i spunem. Aceasta tara este vecina cu tatarii, cu polonii si cu Tara Romaneasca, pomenita mai sus. El facea acest drum pentru a trata cu acest voievod Petru. Dup ace a mers doua zile a fost instiintat de catre garda sa, care calatorea intotdeauna inainte pentru a asigura drumul, sa nu treaca mai departe, pentru ca acel Petru i-a pregatit o cursa, pandindu-l, cu 15000 de calareti (o cifra, cu siguranta, mult exagerata!), cu gandul sa ne taie pe toti in bucati. Afland acest lucru stapanul meu si incredintandu-se ca stirea este adevarata, a hotarat sa se intoarca inapoi, din care cauza am calatorit toata noaptea aceea cat si ziua urmatoare, intorcandu-ne la Targoviste. Domnul acestui oras, care aflase acest lucru de la curieri ai stapanului meu, i-a iesit in intampinare cu mare oaste de calareti, dar nefiind acesta urmarit de dusmani, n-a avut nevoie de ajutorul lui. Deci neizbutind Petru, voievodul Moldovei, sa-si duca la indeplinire gandul dupa pofta inimii sale cele rele, s-a prefacut mirat ca stapanul meu s-o intors inapoi cu atata graba si si-a trimis solii sai dupa el pana la Targoviste cu multe daruri pentru a-i castiga bunavointa, aratandu-se gata sa-i stea in ajutor el insusi cu “toate” fortele sale armate. Stapanul meu, tot atat de priceput pe cat era de chibzuit, a facut o buna primire solilor si a primit bucuros darurile, aratandu-se foarte vessel si dand la randul sau patru cai turcesti deosebit de frumosi si multe lumanari de ceara alba, dulciuri alese si multe vesminte frumoase din aur si matase, cinstind indeosebi cu daruri foarte frumoase si pe soli, pe care i-a trimis apoi de la el cu cuvintele cele mai indatoritoare”.

Cat de fatarnice erau cuvintele “indatoritoare” s-a vazut dupa inapoierea lui Gritti la Istanbul, unde a contribuit la amplificarea intrigilor contra lui Petru Rares, care trebuia sa priveasca scaparea aventurierului ca o consecinta a tradarii vreunuia dintre dregatorii sai, ceea ce din pacate, n-a facut!

Totusi, iscoadele credincioase ale domnului de la Istanbul, facandu-si constiincios datoria, i-au comunicat toate uneltirile lui Gritti, complicele polonilor.  Va urma…

 

WW

Armata română în drum spre Budapesta. Iulie-august 1919

Standard

PRIMIREA SUVERANILOR ROMÂNIEI LA BEKES-CSABA

REGELE FERDINAND I DISCUTÂND CU IULIU MANIU ŞI GENERALII PREZAN, MĂRDĂRESCU ŞI PANAITESCU LA BEKES-CSABA

IULIU MANIU, REGELE FERDINAND I ŞI REGINA MARIA DISCUTÂND CU TINERE DIN CAREII MARI

SOLII MAGHIARI CARE AU CERUT LA SZOLNOC ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR

REGIMENT ROMÂNESC DE VÂNĂTORI ÎN CENTRUL BUDAPESTEI

Si cam atat. Va asteapta insa 39 de poze din respectiva perioada pe blogul domnului George Damian, poze care pur si simplu iti taie respiratia!

Unde era Romania in 1919, cat era de frumoasa si curata! Aceste poze sunt un eveniment si ma consider foarte norocos ca am avut privilegiul de a le vedea.

Vi le recomnad cu multa caldura, multumindu-i domnului Damian pentru efortul de ale gasi si ale publica.

Pentru a vedea toate cele 39 de poze: www.george-damian.ro

 

GeorgeGMT

Eroii Romaniei Florian Medrea

Standard

RĂZBOI. Istoria glorioasă a Corpului de Voluntari Horea creat în februarie 1919

Cine a fost comandantul armatei românilor ardeleni

 

 

Soldații ardeleni s-au aflat în prima linie a luptei împotriva bolșevismului

de VIRGIL LAZAR


Florian Medrea a organizat un corp de voluntari care a oprit înaintarea Armatei Sovietice Maghiare a lui Bela Kun.

 

Se împlinesc, în februarie, 93 de ani de la înfiinţarea Corpului de Voluntari Horea menit a ocroti, cu arma în mână, la nevoie, obiectivele obţinute prin Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. În volumul istoricului Ioan Scurtu „Alba Iulia – 1 Decembrie 1918″ este redată şi o declaraţie a lui Eugen Hulea, care spune că paza şi ordinea, precum şi dispozitivul de apărare a Sălii Unirii şi a altor clădiri importante, erau asigurate şi depindeau exclusiv de ordinele comandantului Florian Medrea, care dispunea, la început, de 3.000 de gardişti (apoi, după unele surse, numărul lor ar fi crescut la 4.000) şi 14 mitraliere, amplasate strategic, şi de un singur tun utilizabil, din cele patru capturate în gara Stremţ de la nemţii în retragere… Şi iată că acest colonel erou, Florian Medrea, ne-a lăsat un istoric a ceea ce s-a numit atunci Corpul de Voluntari Horea, după ştiinţa noastră  total necunoscut azi. Aşadar, unul dintre iniţiatorii şi  comandanţii de frunte al acestui Corp de Voluntari Horea,  colonelul Florian Medrea, a transmis generaţiei de azi, prin intermediul nepoatei sale, prof. Alexandra Medrea din Paris, jurnalul sau, mai bine zis, istoria glorioasă a acestui efectiv de militari.

 

Sfetnicul militar al lui Ioan Suciu

Începem prin a spune că Florian Medrea, ajuns în final la gradul de colonel, a fost ataşat ca sfetnic militar pe lângă dr. Ioan Suciu, membru al Consilului Dirigent şi reponsabil, în cadrul lui, cu problemele de organizare. Astfel că dr. Ioan Suciu şi sfetnicul său militar au ajuns la concluzia organizării unui Corp de Voluntari, numit Horea, care să asigure siguranţa teritoriului revenit la patria-mamă prin hotărârea de la 1 Decembrie 1918, dar şi să intervină în lupte, dacă situaţia o cerea. Acest Corp de Voluntari Horea, premergătorul Regimentului 86 infanterie  de mai târziu,  a fost cel care a barat cu hotărâre, la începutul lui februarie 1919, „coloanele inamice aflate în plin marş spre Munţii Apuseni, mânând înaintea lor un val de refugiaţi şi lăsând în urmă un alt val de nespusă mizerie şi teroare”, cum ţine să sublineze Florian Medrea. Plecând de la aceste constatări triste, s-a luat hotărârea – scrie Florian Medrea – „să se răspundă cu o insurecţie a moţilor, după rânduiala şi tradiţia ardeleană„ dat fiind importanţa politică şi militară a acestor munţi, cu brâul lor de fortificaţii puternice ridicate de Austro-Ungaria. Aşa se face că, în seara zilei de 10 febriuarie 1919, dr. Ioan Suciu, cu modestul său Stat Major, alcătuit din doi secretari şi un sfetnic  militar în persoana lui Florian  Medrea, s-a instalat în pavilionul minelor de aur „Ruda 12 Apostoli” în Brad.

Insurgenţa moţilor

Aici, de fapt, s-a format Corpul de Voluntari denumit Horea, organizat după principiile armatei regulate, şi a fost elaborat planul de acţiune avizat apoi de dr. Ioan Suciu, care a ordonat scurt: „Executarea”… În acest timp, gărzile naţionale de pe cele două Crişuri, Alb şi Negru, au primit ordin să frâneze inaintarea inamicului, prin organizarea de baraje, dar şi lupta de gherilă, măsuri executate sub comanda  căpitanului Vasile Barbu, de la legiunea de jandarmi Arad. Concomitent, au fost chemaţi la arme cei din „gloata mică” (sub 21 de ani) şi celelalte contigente  de la 25 de ani în sus, puse la dispoziţia Ministerului de Război în vederea organizării armatei regulate ardelene. După care, autorităţile române au luat măsuri referitoare şi la cadrele de conducere, dotarea cu armament şi crearea, în rândurile populaţiei, a unei opinii favorabile tuturor acestor măsuri de apărare şi eliberare a Munţilor Apuseni. S-au dat lupte crâncene, uneori „piept la piept”, cu inamicul, bombardând cu tunurile pe care le aveau – doar patru la număr -, trenul blindat inamic care venea, din când în când, şi încerca să decimeze forţele voluntarilor. Astfel că, prin hotărârea intervenţiilor forţelor conduse şi de prefecţii judeţelor Hunedoara, Alba şi Turda, i-au permis dr. Ioan Suciu să raporteze Consiliului Dirigent (condus de preşedintele Iuliu Maniu) că „Munţii Apuseni sunt în stăpânirea Corpului  de Voluntari Horea”.

Noua armată ardeleană era formată din circa 4.000 de ostaşi. Corpul de Voluntari Horea a ocupat şi Vaţa de Jos, vechea graniţă istorică a Ardealului. Luptele au fost conduse de colonelul Rascoviceanu, ale cărui trupe au străpuns fulgerător, scoţând inamicul din Hălmagiu, străbătând apoi, eroic, întregul sistem de tranşee eşalonate pe coasta Dealului Mare. Batalionul de sub comanda căpitanului Alexandru Drăgoi, în ciuda focului intens al inamicului din trenul  blindat, l-a scos, cu baioneta, pe inamic din fortificaţiile sale de la Lederere-puszta şi de la capul de pod de la Tisa – Szajol şi l-a împins în apele Tisei…

Continuarea AICI

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cine-a-fost-comandantul-armatei-romanilor-ardeleni-249410.html


Sursa: articol preluat din Romania Libera

 

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (III)

Standard

In capitolul ce urmeaza ne vom ocupa de fapte si actiuni cuprinse in cronici, acte de cancelarie si diverse documente, care atesta existenta razboiului nevazut in Tara Romaneasca,Moldovasau Transilvania, in sec. al XIV-lea. Fara a ne pierde in supozitii si ipoteze, desi acestea sunt firesti intr-o asemenea documentare, vom infatisa cateva evenimente de natura sa confirme existenta frontului nevazut. Si nu cred c-am gresi daca am spune CONTINUITATEA lui!

Despre Basarab I si batalia de la Posada –locatie a carei certitudine este o enigma si astazi. Nicolae Iorga in “ISTORIA ROMANILOR SI A CIVILIZATIEI LOR” considera ca aceasta se afla la Nord de Campulung-Muscel –se cunosc relativ multe. Mai putin se cunoasc insa faptele si actiunile premergatoare acestei batalii.

In septembrie 1330, regele Carol Robert, instigat de dorinta clericilor si a nobililor maghiari de a-si intinde sfera de influenta asupra Tarii Romanesti, chiar alipirea acesteia la regatul Ungariei, a inceput razboiul impotriva lui Basarab I. Carol Robert, datorita superioritatii armatelor sale, a reusit sa ocupe Banatul Severinului, numindu-l ca ban pe Dionisie Szechi.

Basarab I, pe baza informatiilor primite anterior invaziei, si-a dat seama ca nu putea face fata armatei de cavaleri a regelui Carol, intr-o batalie directa. Bun strateg si bun cunoscator al tainelor razboiului ascuns (se pare ca domnitorul avea un serviciu de informatii bine pus la punct, format din boieri cunoscatori de limbi straine, culti si placuti la vorba), a hotarat trimiterea unei solii cu propuneri de pace. Iata ce oferea Basarab I in schimbul pacii:

-se obliga sa plateasca 7000 de marci de argint ca despagubire de razboi, suma care reprezenta contravaloarea a aproape 100 kg de aur fin;

-se obliga sa trimita pe propria-i cheltuiala un fiu al sau ca ostatic la curtea regelui maghiar (probabil era vorba de Nicolae-Alexandru, cel mai mare dintre fii sai);

-se obliga sa plateasca un tribut anual, care urma sa fie stabilit prin tratatul de pace.

Cu privire la acest episod, in “Hronica romanilor” (Buda, 1808), Gheorghe Sincai arata ca prin “soli de omenie”, Basarab-voda a vorbit craiului maghiar in felul urmator: “Pentru ca voi, domnule al meu crai, ati lucrat in strangerea ostilor, munca voastra vi-oi plati cu septe mii de marce de argint; Zevrinul inca l-ati luat cu puterea si-l aveti in maini, vi l-oi lasa de bunavoie; preste acestea haraciul cu care sunt dator coroanei voastre vi l-oi plati cu credinta in tot anul; si tatusi pre unul din fiii nostrii l-oi da curtei voastre sa slujeasca cu cheltuialele noastre, numai va inturnati cu pace si va feriti de primejdii, ca, de veti veni mai incoace, nu veti scapa de dansele”. Prevedere, diplomatie ori avertisment din partea domnului roman? Posibil!

Carol Robert, desi conditiile pacii erau deosebit de avantajoase, a refuzat orice tratative, gandindu-se ca va incorpora usor Tara Romaneasca la regatul maghiar. Iata ce le-a spus acesta solilor lui Basarab I: “Asa spuneti lui Basarab: ca el iaste pastorul oilor meale: de barbe il voi scoate din barloagele sale”.

Pus in fata inevitabilului, Basarab I, a declansat o ampla operatiune de monitorizare a pregatirilor si intentiilor armatei maghiare. Astfel, domnitorul a aflat din timp prin intermediul iscoadelor, itinerariul pe care oastea maghiara a pornit din Banatul Severinului spre cetatea de scaun a tarii, adoptand tactica pustiirii imprejurimilor acestui itinerar, pentru a priva pe inamic de proviziile necesare hranei oamenilor si cailor.

Conditiile foarte rele in care a inaintat timp de aproape doua luni spre Curtea de Arges, capitala Tarii Romanesti, unele esecuri suferite in apropierea acestei capitale, luptele de hartuire permanente din partea armatei lui Basarab, si mai ales lipsa de provizii pentru armata in pragul iernii, au determinat pe Carol Robert sa ia hotararea de a renunta pe moment la continuarea expeditiei si de a se retrage in Transilvania, prin una dintre trecatorile cele mai apropiate.

Planul retragerii armatei maghiare a fost aflat imediat de catre spionii lui Basarab-voda, acesta avand timp sa organizeze o ambuscada, intr-o posada din defileul muntilor. Putem spune fara niciun dubiu ca Basarab-voda, pe langa faptul ca a fost un strateg stralucit, A STIUT, sau poate doar A INTUIT, valoarea INFORMATIEI. Insa, specificul formei de lupta adoptate de catre acesta, asa cum ne arata istoria artei militare, ne demonstreaza fara echivoc ca totdeauna si peste tot, ambuscadele au fost organizate si executate numai pe baza unor prealabile si certe informatii referitoare la locurile de trecere ale inamicului, la taria fortelor sale, armament, etc. si cu pastrarea desavarsita a secretului actiunilor proprii. A stiut Basarab-voda sa combine strategia cu informatia? Cu certitudine, DA! A beneficiat el de informatii de prima mana, din anturajul regelui maghiar? Cu siguranta, DA! Cine au fost iscoadele si cui apartineau? Enigme…Cu certitudine insa, AU EXISTAT!

Iata ce ne spune in acest sens istoriografia maghiara, care furnizeaza date amanuntite, prezentand infrangerea lui Carol Robert, ca efect exclusiv al unor actiuni informative bine organizate si executate de catre romani…”Istoria mileniilor”, tiparita la Budapesta in 1912, relateaza: “Valahii, dispunand de informatii furnizate de simpatizantii lor sau chiar de “unii” apropiati ai coroanei, au atras prin siretlic vitezele noastre armate intr-o stramtoare din Carpati, unde au aruncat pietre peste osteni, iar cu sagetile lor au rapus aproape pe toti. Chiar regele Carol Robert si-a salvat viata prin fuga, schimbandu-si vesmintele cu unul din vitejii sai, pe nume Szecsi Dezso” (dupa alte surse acesta s-ar fi numit de fapt, Seci Dezideriu!!!). Extrem de interesant si de incitant, ceea ce afirma sursele maghiare!

Cu toate acestea modul in care a fost executata ambuscada, nu face decat sa intareasca convingerea ca TOTUL a fost PREMEDITAT si foarte bine ORGANIZAT. Imagini foarte sugestive ne sunt infatisate de “Cronica pictata de la Viena” (Chronicon pictum), si izvoare istorice care povestesc ca intre 9-12 noiembrie 1330, oastea maghiara fiind prinsa la Posada “ca pruncii in leagan” sau “ca pestii intr-o plasa”, a suferit pierderi considerabile. Toata floarea nobilimii maghiare si o parte din clericii participanti la expeditie si-au pierdut vietile in ambuscada organizata si executata cu multa maiestrie de Basarab I si oastea sa.

“Istoria mileniilor”, vine cu o supozitie cel putin surprinzatoare, daca nu certa si adevarata. Din aceasta rezulta ca la Posada ar fi avut loc o capcana, iar nu o ambuscada! Daca admitem ca regele Carol Robert a fost atras intr-o capcana, putem trage concluzia ca aceasta capcana, nu putea fi organizata si executata in bune conditii de catre oastea lui Basarab-voda, fara cunoasterea prealabila si certa a intentiei inamicului de a se retrage in Transilvania, si fara o temeinica dezinformare a lui, coroborata cu abile actiuni de atragere in cursa. Aceasta capcana ori ambuscada, dupa cum considera specialistii in domeniu, demonstreaza fara echivoc influenta activitatii informative si contrainformative, asupra acestui eveniment istoric de importanta covarsitoare asupra evolutiei Tarii Romanesti, chiar si asupra continuitatii noastre in spatiul romanesc, fiindca trebuie sa mentionam ca, in primul secol dupa stralucita victorie a lui Basarab I, toti urmasii au avut de luptat impotriva regilor Ungariei ori sultanilor otomani. Asa cum bine spunea Maresalul: “Aceasta a fost legea noastra”. Dintre toti insa, cel care a fost supus la incercari mai grele si la adevarate probe de rezistenta ale istoriei, a fost Mircea cel Batran. Despre toate acestea insa, in articolul urmator…

Chiar daca nu se cunoaste CINE au fost oamenii care au facut posibila aceasta victorie; chiar daca nu stim CINE a condus serviciul de informatii al lui Basarab-voda, certa ramaneVICTORIA. Si ca intotdeauna ni se confirma faptul ca, atunci cand GENIUL SE COMBINA CU INFORMATIA, VICTORIA ESTE ASIGURATA!

Nu pot incheia fara a ma intoarce mai aproape de NOI. Nu pot a nu ma gandi la un moment intunecat, inca enigmatic, al istoriei noastre recente, si anume Revolutia din Decembrie 1989. Nu intru acum in amanunte, dar un lucru ma intriga! AVO (serviciul maghiar de informatii), era dispus (conform notelor operative ale DSS), sa cedeze in favoarea “organizatorilor” bazele ei logistice, cu conditia ca acestia sa distruga anumite manuscrise, incunabule, tiparite inainte de anul 1500, aflate la Biblioteca Centrala Universitara, precum: anexe la “APROBATAE CONSTITUTIONAE REGNI TRANSILVANIAE ET PARTIUM HUNGARIAE; FOND CU FILE DIN MEMORIILE LUI KOSSUTH LUDOVIC; ANEXE LA “TRIPARTITUL DE LA WERBOCZI”; STAMPE; MANUSCRISE; EXTRASE DIN FONDUL NAGY IMRE. Multe documente, nu credeti? Si doreau distrugerea a inca ceva, ce EI numeau: FUNDATIA CAROL I !?

Ce contineau oare toate aceste manuscrise vechi? De ce AVO era atat de ingrijorat de ceea ce era scris in acestea? Oare, DSS a reusit sa le salveze sau au disparut misterios, fiindca se pare ca inainte de “Revolutie”, persoane necunoscute au dus anumite arhive UNDEVA, inclusiv de la Biblioteca Universitara din Cluj? CINE au fost oare acestia, si mai ales, cui apartineau? AVO, DSS sau altor Servicii? Oare aceste documente extrem de vechi demonstrau fara niciun dubiu, CONTINUITATEA NOASTRA pe aceste meleaguri, inclusiv Transilvania, ceea ce deranja cumplit hungarismul si “Imperiul Sfantului Stefan”? Posibil, insa DEOCAMDATA ENIGME!

 

Va urma,

 WW

Cuvant inainte…

Standard

                     RomaniaMilitary: Cuvant inainte…   

 

          RomaniaMilitary…Un blog nascut din dorinta de a ne cunoaste mai bine trecutul, prezentul si viitorul. Un blog nascut din dorinta de a ne cunoaste Armata si pe noi insine…Fiindca noi romanii, n-avem de ce a ne ascunde, fiind o natiune ce am stat in avangarda elitelor si realizarilor mondiale, cu o istorie extrem de veche si incitanta, cu realizari de exceptie pe plan mondial si deschizatori de drum in mai toate domeniile.

SUNTEM O NATIUNE CARE INCA EXISTAM PENTRU CA… REZISTAM!

Vom incerca sa dezvaluim pe acest blog, cu ajutorul dumneavoastra si al colaboratorilor nostrii, o serie de aspecte necunoscute sau mai putin cunoscute, legate de Romania si trecutul sau, de Armata noastra, cu bune si cu rele, si nu in ultimul rand despre Poporul Roman, atat de greu incercat de veacuri, atat de dezbinat si de trist in prezent…

Este, mai bine spus, un blog despre trecut, prezent si viitor, prin care vom incerca sa redesteptam mandria de a fi roman si constiinta nationala –fara insa a ne erija in patrioti sau atotcunoscatori, lipsiti fiind de xenofobie, rasism si intoleranta, mergand pe principiul ca libertatea de opinie si dreptul la informare, sunt drepturi castigate cu sangele Armatei si-al compatritilor nostrii, in Decembrie 1989. Suntem doar ROMANI si mandrii de ceea ce suntem!

Acest blog s-a nascut din dorinta de a cunoaste exclusiv viata oamenilor legati de juramantul sacru fata de Patrie si Popor, faptele lor, trecutul dar si viitorul. Fiindca, trebuie s-o spunem, viata lor reprezinta ea insasi un roman ce depaseste cu mult viata oricarui om normal.

Pe acest blog noi nu cautam senzationalul, ci doar ADEVARUL si REALITATEA! Departe de a ridica osanale sau dea face caterinca, laudele vor fi doar binemeritate iar critica, constructiva si bine documentata. Incurajam opinia personala, critica si dreptul la replica, dar ne dorim un blog al oamenilor seriosi, pasionati, nepartinitori si lipsiti de porniri meschine. Rugam deci, pe toti cei care ne vor face onoarea de a ne vizita si ajuta in demersul nostru, sa combata cu argumente probate, bine documentate, inclusiv cu exemple concrete.

Ii invitam insa la un limbaj decent, lipsit de ura si subiectivism, obiectivul nostru fiind CULTURA, INFORMATIE si CUNOASTERE MILITARA.

ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!

Administratorul.