Arhive pe etichete: industria militara chineza

Racheta balistica anti-portavion a Chinei, un unicat

Standard

DF-21D balistica anti-portavion a Chinei, este unica in lume de acest tip. Intradevar si Iranul spune ca au o racheta care face acelasi lucru, insa este greu de crezut ca Iranul poate lovi altceva dacat pestii, cu racheta lor.

DF-21D ?

Insa DF-ul chinezilor este din alta categorie de armament, acela care trebuie luat in serios. Astfel, teoretic vorbind, DF-21D ar putea scufunda un portavion nuclear dintr-o singura lovitura, ceea ce oricum am privi lucrurile este impresionant.

DF-21D este o racheta balistica in doua trepte, cu o raza estimata intre 2700 si 3000 de km. Focosul este unul de tip termobaric si care poate dezvolta o forta a lovituri cuprinsa intre 200 si 500 kilotone. Amestecul de aer-combustibil initiaza o ardere extrem de puternica si de rapida, care la randul ei genereaza o uriasa si foarte puternica unda de soc. Acest tip de focos este considerat a fi cel mai puternic tip non-nuclear existent astazi. Practic o lovitura directa ar putea scufunda, rupe in bucati, un portavion cu deplasament de 100000 tone.

Foto

Problema imensa, in cazul rachetelor balistice anti-portavion, conceptual vorbind, nu este racheta in sine, sau focosul, ci localizarea grupului de nave inamic, si in principal a tintei, a portavionului, care desi pare imens, are aproximativ 2 hectare de punte, este foarte mic pe suprafata oceanului. Mai mult decat atat, pozitia exacta a un ui portavion in timpul misiunii, este strict secreta, si ma refer aici la pozitia exacta in grade, minute si secunde, de longitudine si latitudine.

Iar in caz de pericol un Nimitz class poate atinge si chiar depasi 32 noduri, adica 32 mile marine per ora, si astfel racheta are nevoie, dupa lansare, de corectii de traiectorie, pe partea descendenta a ei, atunci cand sistemul sau de cautare fixeaza tina.

Numai ca baietii cu ochii un pic oblici, chinezii adica, au gasit o solutie.

OTH! Acesta este un radar chinezesc cu bataie peste orizont, radar care foloseste ionosfera pentru reflexia undelor sale, probabil din aceeasi clasa cu radarul rusesc Voronej, de avertizare timpurie.

Radarul OTH are o raza de aproximativ 3000 de km, cu toate ca la acest tip de radar raza este un element extrem de discutabil, pentru ca americanii, cu radare din aceeasi familie conceptuala, au reusit sa-si prinda propriul semnal, dupa ce aceasta facuse inconjurul planetei, dar in terminologia militara, raza, in cazul unui radar, reprezinta distanta de la care informatiile primite permit angajarea tintei, sau stabilirea traiectoriei suficient de exact.

Dar radarul este barosul, nu bisturiul, adica rolul sau este sa descopere grupul de lupta, iar mai apoi informatiile sunt transmise catre sistemul de sateliti Yaogan, care incep imediat sa baleieze  zona indicata, in cautarea grupului de nave inamic. Mai mult decat atat, imediat ce radarul detecteaza flota inamica, se ordona automat lansarea unui roi de micro-sateliti, pe orbita joasa, al caror rol este tocmai acela de a fixa coordonatele precise ale tintei, impreuna cu Yaogan, si de asemenea se pun in stare de lansare imediata bateriile de rachete DF-21F. In mod sigur tactica chineza presupune lansarea a mai multor rachete catre aceeasi tinta, iar lansarea poate fi facuta imediat ce radarul detecteaza navele, urmand ca coordonatele precise, in functie si de miscarea flotei intre timp, sa fie trimise rachetei in faza medie si terminala a zborului, atunci cand focosul este angajat, printr-o traiectorie directa, asupra tintei.

In acelasi timp, UAV-uri sunt lansate spre coordonatele probabile, pentru a mentine sub observatie flota americana.

Dupa lansare rachetei si desprinderea primei trepte, capul de cautare  intra si el in actiune, avand la dispozitie un radar PESA, care confrunta in permanenta datele trimise prin telemetrie, de catre sateliti Yaogan, de catre micro-sateliti si de UAV-uri, iar odata ce radarul de bord incadreaza tinta, racheta ataca coordonata doar de sistemul propriu de ghidare. Acest lucru face ca bruiajul inamic sa fie foarte greu de executat, si asta deoarece DF-21D are sisteme redundante de cautare si localizare a tintei.

Insa acest sistem este unul pur defensiv si asta datorita razei. Practic China nu poate ataca flota americana la Pearl Harbour si nici nu doreste asta, insa in cazul in care portavioanele americane forteaza intrarea in Marea Chinei de Sud, in stramtoarea Taiwanului, sau oriunde in vecinatatea tarmurilor chineze, pe o raza de 3000 de km, DF-21D este gata de atac.

Acest sistem foarte complex de racheta anti-portavion, ar putea in viitor sa devina si maritim, in sensul ca racheta poate fi amplasata la bordul navelor de lupta, radarul la fel, celelalte sisteme ramanand pe pozitii, iar intr-un astfel de scenariu, cel mai rau s-ar putea sa iasa India si flota ei in devenire de portavioane.

Si tocmai datorita complexitatii localizarii tintei, Iranul ma face sa rad, cand afirma ca au si ei o racheta balistica anti-portavion. Au persii UAV-uri, sau micro-sateliti, sau poate o retea proprie de sateliti de urmarire?! Nici macar un radar cu bataie peste orizont nu au…

Sursa: asian defence

GeorgeGMT

 

Ce fac chinezii? Chinezii fac ca Ponta, adica copy-paste!

Standard

Da ei sunt baietii seriosi, fac copy-paste la armament, iar in cazul de fata, luat in vizor, nimeni altul, faimosul, inegalabilul, dar totusi aproape de pensie: Humweeeeeeee!

Dongfeng-EQ2050, Humvee…frate!

Tot EQ…

Astfel China a donat Belarusului 22 de bucati dintr-un produs pe patru roti, produs de Dongfeng, intitulat EQ2058, iar EQ2058  seamana ca doua picaturi de apa cu Humvee. In principiu, pentru acest tip de vehicule militare China are alte gusturi: germane si rusesti, dar dupa succesul Humvee, or fi zicand  chinezii sa incerce si cu asta.

Dongfeng-EQ2058-Mengshi, pe straile din Belarus

Deocamdata Armata Populara nu s-a prea inghesuit sa cumpere dracovenie dacat intr-o mie de exemplare. Mai aflam ca primul Humvee original a intrat in posesia Chinei prin 1988 si dupa ca l-au “pipait” cu sublerul, le-a iesit cam scump chiar si pentru sistemullor de productie!, dar odata cu Razboiul din Golf  ceva, ceva s-a miscat in sufletul chinezilor si si-au zis sa-l faca totusi, adevarat mai mult pentru export si mai mult in varianta civila EQ 2050.

Sursa: strategypage

 

GeorgeGMT

China, Apache-ul si softwere pentru elicoptere

Standard

O companie ameriana a primit o “mica” amenda de doar 75 de milioane de dolari pentru vina de a exporta in China softwere dedicat controlului motoarelor. Compania in cauza, (United Technologies Corp si doua subsidiare : Pratt & Whitney Canada si Hamilton Sundstrand Corporation a vandut softul cu pricina  Chinei pentru scopuri civile, dar a folosit pentru elicopterul sau de lupta Z-10.

In alta ordine de ideei, se pare ca chinezii s-au hotarat sa dezvolte doua elicopere de atac: Z-10 si Z-19.

In urma cu doi ani Z-19, elicopter de atac si cercetare usor, a fost vazut in zbor, vopsit in culori militare. Z-19 este in esenta o alta dezvoltare a modelului francez Eurocopter Dauphin, pe care chinezii, suroprinzator sau nu, il construiesc la ei acasa, cu licenta, de peste 20 de ani. Surprinzatoare este doar partea cu licenta!

Z-19

Z-19 este, asa cum spunem, un elicopter de atac, cu o masa de 4,5 tone, doua locuri si care poate avea la bord un tun automat de 23mm si pana la o tona de munitie, ghidata sau PRND, la o raza de actiune de 700km si o viteza de croaziera de 245 km/h. Z-19 este de facto doar o up-grad-are a mai vechiului Z-9W.

Z-10 in schimb este un elicopter de atac greu, pana la 7 tone, ceva mai complex decat Z-19. Proiectul Z-10, la care se lucreaza de 14 ani, a generat cateva prototipuri , insa dezvoltarea lui a trenat deoarece, spun gurile rele, incercarile chinezilor de a se “inspira”, adica de a fura planurile unui astfel de aparat din Rusia sau Africa de Sud au cam esuat.

Z-10

Cu toate astea in urma cu doi ani, cateva aparate prototip, au fost trimise Armatei pentru evaluare, iar daca totul merge bine Z-10 ar putea intra in productie. In linii mari, cele doua aeronave, Z-10 si Z-19 nu sunt concurente.  Ala mai micu’, Z-19 este un elicopter  de atac usor si cercetare, cam ca faimosul “Ou” american(OH-6 Cayuse, “killer egg”), in schimb Z-10 ar trebui sa aiba, in cadrul armatei, cam acelasi rol pe care il joaca in Armata Americana AH-64 Apache.

OH-6  Cayuse, Oul ucigas!

Sursa: strategypage

GeorgeGMT

China la Eurosatory-sistemul AA Sky Dragon

Standard

Pe langa noul concept de tanc, MBT 3000, China a mai adus la Eurosatory si sistemul AA Sky Dragon. Acesta este un sistem antiaerian cu raza medie aer-sol, al carui radar poate detecta pana la 144 de tinte concomitent si poate ghida catre tinta 12 rachete simultan.

Radarul sau are o raza de 130 km, iar altitudinea operationala a rachetelor variaza intre 30 de metri si 20 de km. Complexul Sky Dragon este compus din trei elemente distincte: un vehicul de control si distributie a fcocului, un radar 3D IBIS 130 si pana la sase vehicule lansatoare, fiecare cu patru rachete.

Rachetele sunt cu o singura treapta, combustibil solid, iar o singura rachete are o probabilitate de lovire de 80%. Sistemul are acelasi producator ca si MBT-ul 3000 si anume China’s North Industries Corporation (NORINCO).

Sursa: defensetech

Noul tanc al Chinei MBT-3000

Standard

Tot la Eurosatory China isi prezinta un nou concept de tanc, numit MBT 3000. Acest nou vehicul greu aste ultimul racnet in materie de dezvoltare a tancurilor si este destul de probabil sa intre in dotarea Armatei Chineze.

MBT 3000

Astfel MBT 300 este dezvoltat de catre China’s North Industries Corporation (NORINCO) iar compania spera sa poata incepe livrarile in doar doi ani.

Ca principale carateristici ar fi:

-viteza de 42 mile /ora, si un gradient maxim de 60 de grade. Impresionant.

-un tun de 125mm, cu teava lisa, care va putea lansa toata gama de proiectile, APFSDS, HEAT si HE, inclusive rachete AT cu o raza de 5 km.

-armamentul secundar include o mitraliera AA de calibrul 12.7 si una de calibrul 7.62 jumelata cu tunul.

MBT 3000 va avea la bord 38 de lovituri, avand capacitatea de targe de 8 pe minut, un motor diesel de 1300cp.

Noul model va incorpora cele mai noi tehnologii disponibile, fiind primul tanc chinezesec digital in integralitatea sa. MBT-ul esdte construit pe model rusesc, cu  trei membrii in echipaj si incarcare automata.

Sursa: asian-defence

China trage la indigo avioanele militare F16

Standard

China este recunoscuta prin capacitatea sa de a copia tehnologia straina, pe care o si produce, de cele mai multe ori cu rezultate superioare celei originale. Un exemplu este si avionul F16, clonat de Beijing in variante de doua ori mai ieftine decat originalul.

F 16 A/B, foto: aviation-top-pics

Avantajul este acela ca ea cunoaste deja problemele cu care s-au intalnit cei care au proiectat produsul si evita sa faca greselile acestora. Pe de alta parte, in ultimii ani, chinezii au, in mai mare masura, acces la tehnologia occidentala (legal sau ilegal).

Proiectul avionului multirol chinezesc J-10 a avut la baza planurile israeliene abandonate ale aparatului IAI Lavi, o versiune mult modificata a lui F-16. De altfel, prototipul avionului Lavi a si fost livrat de israelieni institutului chinez Chengdu, specializat in proiectarea avioanelor. Viteza maxima a lui J-10 este Mach 1,9 iar plafonul practic 18.000 m. Comenzile electrice fly-by-wire ale lui J-10 sunt similare celor de pe F-16. Mansa si maneta de gaze incorporeaza conceptul HOTAS (hands on throttle and stick).

Tabloul de bord este ocupat de 3 LCD-uri multifunctionale pe care se afiseaza informatiile de zbor si prin intermediul carora sunt programate sistemele de navigatie si de armament. Cabina este prevazuta si cu HUD (head-up display) dupa standardele occidentale MIL-STD-1553B, pe care apar totodata si imagini de la sistemele de senzori FLIR. Pe vizorul castii pilotului se afiseaza aceleasi informatii, intrucat casca este de tip HMD (helmet-mounted display). Pe acrosaje este montat un container FILAT (Forward-looking Infra-red Laser Attack Targeting) utilizat pentru a tinti cu fascicolul laser obiectivul, fascicol pe care se dirijeaza bombele sau rachetele de la bord.

J-10, foto: defenseindustrydaily

Acelasi container mai contine si echipamentul FLIR (forward looking infra-red) de tip Blue Sky, necesar navigatiei la joasa altitudine in conditii de vizibilitate slaba. Fara nici o indoiala, toate aceste „maruntisuri” sunt opera israelienilor.Avionul mai dispune si de sistem de protectie prin bruiaj activ de tip BM/KG300G, in benzile I si J ( cod NATO ), dar si de orbire a radarelor care functioneaza dupa impuls Doppler.

Initial, motorizarea lui J-10 s-a bazat pe motorul AL-31F (tractiune 12.500 kgf) de pe Su-27. In urma cu cativa ani, chinezii au importat cu motoare AL-31 de 3,5 milioane USD si RD-93 (versiune imbunatatita a motoarelor RD-33 de pe MiG-29) pentru echiparea avionului JF-17 (o incercare de replica la F-16,

dezvoltat in cooperare cu Pakistanul ). Nu a trecut mult timp si specialistii chinezi au realizat o linie de productie a clonei motorului AL31F. Acum, chinezii inlocuiesc motoarele rusesti Saturn Lyulka AL-31F cu WS-10A (tractiune 13.200 kgf), de productie indigena, intrucat considera motorul WS-10A ca fiind superior celui rusesc.

In configuratia de vanatoare, J-10, care are o greutate maxima de 19 t, este inferior noilor versiuni de F-16, in special datorita razei mici de actiune a rachetelor aer-aer cu care este inzestrat. Rachetele cu care este dotat J-10 sunt PL-8 ( bataie 15 km ), PL-11 (cu cap de cautare Selenia Aspide, similar cu cel de pe AIM-7 Sparrow), PL-12 (bataie 65 km). In afara de clonele chinezesti, avionul mai e inzestrat si cu R-73 (bataie 40 km) si R-77 (80 km) originale de pe MIG-29.

J-10 B, foto: defenseindustrydaily.com

Ca vanator bombardier, J-10 poate cara 6.000 kg de bombe si de rachete in cele 11 puncte de acrosaj, fiind echipat totodata cu o centrala de armament moderna capabila sa gestioneze si lansarea armelor inteligente. Varianta de inarmare in aceasta configuratie include rachete de croaziera anti-nava C-802 (bataie 350 km ), racheta antiradiolocatie YJ-91 (bataie maxima 120 km), cu focos de cautare in banda larga de frecvente, similara AGM-88 HARM.

Desi au reusit sa inzestreze Fortele aeriene chinezesti cu 160 de avioane J-10, inlocuind flota de J-7 (clone de MIG-21), China este inca in cautare de piete de desfacere, tintind inlocuirea vechilor avioanele F-16A/B, in principal pe piata Asiei de Sud. Singurul stat care a inlocuit o parte din F-16 existente, cu 36 de F-20 (versiunea de export a lui J-10) a fost Pakistanul. Pretul unui J-10 este de 41 milioane USD.

In iulie 2010, Coreea de Sud si Indonezia au decis sa participe la realizarea proiectului noului avion multirol KFX, o alta clona a lui F-16. Acesta ar trebui sa aiba performantele avionului F-16 Block 60 (realizat de SUA special pentru Emiratele Arabe Unite, o versiune Block 52 cu radar AESA). In cadrul acestui proiect, coreenii intentioneaza sa aplice multe din solutiile utilizate la realizarea avionului supersonic de antrenament KAI T-50 Golden Eagle (greutate 13.000 kg ).

De altfel, 60 de avioane T-50 cu simpla comanda (denumite FA-50) propulsate de motorul F412-GE-400 (motorul de pe Gripen sau unul din cele doua de pe F/A-18E/F Super Hornet, tractiune de 6.000 kgf) au fost modificate si introduse in dotarea aviatiei coreene, inlocuind KF-16. Ele sunt echipate cu radarul

EL/M-2032 (proiectat initial pentru Lavi si montat de israelieni pe J-10 si pe MIG-21 Lancer).

Avioanele FA-50 sunt capabile sa dezvolte o viteza maxima de Mach 1,5 si sa care 3.000 kg de bombe sau rachete. Pretul unui KAI T-50 este de 30 milioane USD. KFX va lua la bord o cantitate dubla de bombe sau rachete decat FA-50 si va costa mai putin de 50 de milioane USD. Coreea de Sud spera sa introduca ininzestrare 150 de KFX si tot cam atatea si Indonezia.

 

(Valentin Vasilescu)

Un articol, corectnews

De ce nu a reusit China sa copieze avionul MiG-23

Standard

Unul din proiectele industriei aeronautice chinezesti despre care se stie putin este avionul Q-6, un proiect nascut intr-o zodie fara noroc.
Erau vremuri grele pentru China, izolata international, chiar si aliatul ideologic  sovietic fiind perceput ca un inamic.Asa ca  solutia pentru dotarea aviatiei era crearea unei industrii aeronautice proprii. Pentru a usura acest lucru, copierea modelelor   sovietice, cu licenta sau nu, a fost socotita ca fiind calea de urmat pentru inceputuri, dar si o practica necesara pentru acumularea unei  experiente valoroase.
La jumatatea anilor ´70 China a primit cateva exemplare din cea mai moderna tehnica accesibila ei in acele timpuri, si anume MiG-23 in versiunile S, BN si U.
Fiind doar cate o pereche din fiecare, le-a utilizat, cum era si normal pentru reverse engineerig.
S-a hotarat  totusi ca avionul rezultat din aceasta operatiune de reverse engineering sa nu fie o copie fidela a MiG-ului 23, ci sa prezinte unele imbunatatiri.

Q-6
Avionul a primit indicativul de Q-6. Trebuia sa fie un avion multifunctional de lupta la joasa altitudine, cu o masa maxima la decolare de 14 500 kg, incarcatura acrosata maxima de 4 500 kg si o raza de actiune de 900 km. Ar fi trebuit sa fie motorizat cu motorul turboreactor WS-6G.
Daca  partea posterioara a fuselajului era copiata dupa modelul de referinta sovietic, partea anterioara era noua, cu o priza de aer amplasata sub bot, analog avionului F-16. Aripile urmau sa pastreze principiul  de aripa cu geometrie variabila, imbunatatind modelul original.
Avionica urma sa fie dezvoltata pe baza avionului MiG-23 BN, specializat in atac la sol, realizandu-se un sistem de dirijare laser a munitiilor, sistem RWR, de avertizare la iradierea cu fascicul radar ( inclusiv sistem radar de avertizare la apropierea unei rachete), sistem de radar urmarire a conturului terenului si conducere a focului   in modul aer-sol si aer-aer. Existau  in acest domeniu surse de informatii, inclusiv exemplare ale unor radare de bord ale avioanelor F-111, doborate in Vietnam, superioare
modelelor sovietice primite, carora le lipsea pana si capacitatea de lupta  in afara razei vizuale, inlaturata de pe MiG-urile 23 exportate in tari „nesigure”.

 

Q-6 
Dar procesul de copiere-imbunatatire nu a fost atat de simplu. Spre exemplu, motorul indigen WP-6G nu a dat rezultatele scontate. S-a luat atunci hotararea copierii  lui R-29-300, cel de pe MiG-23S, cu tractiunea maxima de 85,1 kN si 122 kN in regim de postcombustie, sub denumirea de WP-15. S-a dovedit a fi o actiune neincununata de succes, motorul nepropulsand nici un tip de avion chinezesc, motorul realizat trecand in asa-zisa ” rezerva tehnica”.
Grave probleme au existat si in domeniul structurii. Decizia de a aduce imbunatatiri modelului de referinta a dus la imposibilitatea copierii ” mot a mot ” a aripii si a mecanismului de actionare, modelul rezultat avand o masa cu 12% mai mare, ceea ce a fost deja un pas inapoi, nemaiatingandu-se caracteristicile preconizate in domeniul incarcaturii de lupta si razei de actiune.
S-a luat decizia inteleapta de incetare a proiectului, spre a nu mai irosi resursele. Oricum, in conditiile imbunatatirii  apararii antiaeriene la joasa altitudine a URSS-ului la granita comuna (S-300, BUK ), principala misiune a avionului,de penetrare la joasa inaltime, nu mai intra in discutie. Un avion  multirol usor, mai simplu, cu aripa fixa, complementar avioanelor de bombardament mai putin manevrabile parea sa fie solutia. Un avion cat mai usor de realizat.

 

 

sursa : www.militaryparitet.ru

 

Nicusor