Arhive pe etichete: henri coanda

Dosarele X. Experimentul lui Coandă din Munţii Ciucaş

Standard

Un recent articol publicat în „Daily Mail” anunţă intenţia americanilor de-a construi un sistem de transport pe care unii l-ar putea considera de domeniul fantasticului. E vorba de o conductă între Los Angeles şi New York prin care ar putea să circule nişte capsule cu viteze de până la 6.500 de kilometri pe oră. Transportul în tub vidat s-ar face pe baza levitaţiei magnetice şi reprezintă ideea inginerului american Daryl Oster, al cărui proiect se numeşte „Evacuated Tube Transport”.

Ştirea aceasta readuce practic la lumina zilei o poveste din anii ’70, atunci când în România nu numai că s-a pus pe hârtie planul transportului prin tub vidat, dar chiar s-a şi aplicat această idee. Principiul a fost pentru prima oară enunţat de către fizicianul şi inventatorul român Henri Coandă. Experimentele au început la Bucureşti, apoi s-a făcut o bază de cercetare, mult mai sofisticată, la Măneciu, la poalele Munţilor Ciucaş în judeţul Prahova. Acolo, printr-o conductă de 400 de metri lungime şi 1,6 metri diametru a fost testat, pentru prima oară în lume, transportul unor oameni, într-o capsulă. Pornind pe firul acestei poveşti, l-am găsit atât pe cel care a condus lucrările de construcţie a întregului sistem de la Măneciu, inginerul Gheorghe Dorobanţu, cât şi pe unul dintre specialiştii care au participat la experimente, Dan Ionescu .
Foto: ing. Dan Ionescu

 

Institutul elitelor României

Cu exact patru decenii în urmă, inginerul Dan Ionescu l-a cunoscut pe Henri Coandă. Pe atunci, proaspăt absolvent al Facultăţii de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini din Universitatea Politehnică din Bucureşti, între primii şapte învăţăcei ai promoţiei sale, Dan Ionescu a fost angajat la INCREST – Institutul pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. Un institut abia înfiinţat, la iniţiativa lui Coandă. Ideea marelui savant era de a strânge minţile luminate ale României, din diverse domenii de vârf. Consacrat pe plan mondial pentru invenţiile sale, la loc de frunte fiind motorul cu reacţie, Henri Coandă, născut la Bucureşti în 1886, dorea să contribuie, prin INCREST, la dezvoltarea propriei ţări. „Coandă era un om care încuraja foarte mult tinerii, în diverse domenii de vârf.

L-am cunoscut personal. A susţinut ideea strângerii minţilor luminate din ţară într-un institut unde să se dezvolte tehnologiile de vârf”, povesteşte inginerul Dan Ionescu, cel care în 1975 şi-a dat Doctoratul chiar în Efect Coandă şi Aerodinamică. „Am primit încurajarea chiar de la Henri Coadă, să aprofundez acest domeniu, şi i-am urmat sfatul, la momentul Doctoratului”, îşi aminteşte inginerul Ionescu.  O colaborare profesională foarte scurtă între Dan Ionescu şi Henri Coandă, pe parcursul ultimei jumătăţi a lui 1972. „L-am cunoscut în vara lui 1972 pe Henri Coandă, iar în toamnă el a murit”, spune Dan Ionescu, unul dintre cei care au primit atunci sarcina de-a se ocupa de înmormântarea celui dispărut.

Mişcare pe baza aerului

Unul dintre departamentele de la INCREST era şi cel numit „Efect Coandă”, unde lucra Dan Ionescu. Aici era studiat un proiect de suflet al lui Henri Coandă, cel de transport în tub vidat, pe unde să circule capsule în interiorul cărora se pot afla oameni şi mărfuri. Coandă se gândea la realizarea unor astfel de conducte între Bucureşti şi Ploieşti sau între Ploieşti şi Braşov, dar şi de la Bucureşti la Constanţa. Gazda noastră de azi, inginerul Ionescu, ne explică, în termeni simpli, principiul de mişcare al capsulelor prin conducte, aşa cum a fost el experimentat în România. Dacă în faţa capsulei se creează vid, prin eliminarea aerului, atunci în spatele capsulei se formează presiune, prin pomparea aerului. Această diferenţă de presiune pune în mişcare capsula.

Trenul din conductă

Primul experiment legat de transportul prin tub vidat s-a făcut în Bucureşti, aproape de CET – Sud, în iunie 1971, povesteşte inginerul Ionescu. A fost construită o conductă de 200 de metri lungime şi un metru diametru. Reuşita testului a dus la decizia autorităţilor de a înfiinţa la Măneciu, în judeţul Prahova, începând din 1972, a „Departamentului Aerotubexpres”. Azi mai vedem numai în fotografii tot ce s-a făcut atunci în acest loc. Imaginaţi-vă că pe o lungime de 1.300 de metri erau dispuse două conducte, fiecare cu un diametru de 1.020 de milimetri. Conductele din oţel de şapte milimetri grosime, realizate la uzinele „Republica” din Bucureşti, au fost aşezate una deasupra celeilalte. Traseul metalic, cu cele două „benzi”, urma practic albia râului Teleajen, în patru locuri traversând cursul de apă. Tocmai din cauza asta a venit şi problema, în 1975, de la inundaţiile care au deteriorat parţial construcţia. După acest incident, conductele au fost sprijinite pe piloni din beton, unii având până la şase metri înălţime. Fundaţia pilonilor ajungea la patru metri adâncime. În unele locuri, conductele intrau sub pământ, dar fără a fi săpate tuneluri. S-a pus pământ peste conducte.

 

Articol Romania Libera

 

 

 

 

 

A zburat vreodată OZN-ul lui Coandă? O bijuterie tehnologică făcută cadou României

Standard

„Am avut posibilitatea de a-l cunoaşte şi de a primi sprijinul dezinteresat din partea profesorului Paul Painleve, pe atunci membru al Academiei de Ştiinţe din Paris, autor al unor lucrări de răsunet. Dialogul de atunci m-a apropiat extrem de mult de visul meu; mi-au fost apreciate cunoştinţele de propulsie, însă nu mi s-au trecut cu vederea unele carenţe privitoare la curbura optimă a aripii…Ce a urmat se cunoaşte, avionul meu (avionul Coandă) din 1910, primul avion reactiv din lume, remarc în treacăt – cu trei decenii înaintea celebrilor constructori Whittle, Campini şi Heinkel; apoi descoperirea efectului ce-mi poartă numele şi a unor aplicaţii ingenioase pe care le încheie «farfuria zburătoare» care-şi va lua zborul în cursul acestui an. Sunt convins că mulţi tineri se vor hazarda în văzduh la bordul unei asemenea «farfurii zburătoare», ce va atinge cu uşurinţă 800 de kilometri pe oră, având viaţa asigurată pentru că acest tip de avion nu este conceput din piese mecanice în mişcare, ceea ce exclude de la sine pana de motor”, spunea Henri Coandă într-un interviu acordat publicistului Carol Roman, spre sfârşitul anilor ’60.

Unde se află macheta aerodinei lenticulare


Oficial, OZN-ul lui Coandă, a cărui primă schiţă a fost realizată de Coandă încă din 1930, nu a zburat niciodată în afara „laboratorului”, contrazicând optimismul inventatorului. Sunt şi voci care susţin că, de fapt, Statele Unite ar fi valorificat, în secret, invenţia savantului român, după ce s-a spus că zborurile experimentale nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Oricare ar fi adevărul, cert este că şi acum, după mai bine de patru decenii, examinarea proiectului „farfuriei zburătoare a lui Coandă” îi înflăcărează pe cei preocupaţi de arta zborului.

Macheta aerodinei lenticulare, cum a fost botezată de Coandă versiunea sa asupra „farfuriei zburătoare” poate fi studiată astăzi de oricine.

Din păcate, prea puţini ştiu de existenţa acestei bijuterii cu valoare inestimabilă pentru patrimoniul ştiinţific românesc. Ca şi alte machete şi brevete din patrimoniul pe care Henri Coandă şi familia sa l-au lăsat României şi care, până în 1977, au fost expuse în Muzeul Henri Coandă, înfiinţat, în 1970, în Casa Coandă, macheta şi schiţele aerodinei zac, uitate, în Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”, de lângă Parcul Carol, din Capitală. Casa Coandă a fost transformată în ambasadă şi, ulterior, a făcut obiectul unei tranzacţii imobiliare frauduloase, aşa cum a dezvăluit Jurnalul Naţional.

Când şi unde au zburat „farfuriile” lui Coandă
Conform preşedintelui Asociaţiei Henri Coandă, dr. ing. aerospaţiale Sorin Dinea, citat de go4it.ro, Coandă a conceput aerodina lenticulară din dorinţa de a realiza un aparat de zbor sigur şi ieftin, fără piese care să se poată desprinde. Astfel, şi-a imaginat un sistem de propulsie bazat pe efectul care îi poartă numele, fenomen fizic pe care l-a întâlnit pentru prima dată în 1910, când lucra la realizarea primului avion cu reacţie din istorie.

În 1932, primul prototip de aerodină lenticulară a zburat experimental la Paris. Cuplat la reţeaua de gaze, aparatul s-a ridicat până în tavanul încăperii şi a stat acolo până s-a întrerupt alimentarea.

Ulterior, timp de două decenii şi jumătate, au mai avut loc experimente, însă, din cauza dezinteresului finanţatorilor, acestea nu au putut evolua pe măsura aşteptărilor. În 1956, Henri Coandă a prezentat public două brevete de aerodine lenticulare fără piese mecanice în mişcare, propulsate pe verticală de puterea aburului şi având la bază ejectoare ce funcţionau tot pe principiul reacţiei. Randamentul mai slab faţă de dispozitivele cu elice era compensat de siguranţa zborului şi de costurile reduse de construcţie şi exploatare.

La începutul anilor ’60, brevetele lui Coandă au fost contractate de forţele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), fiind dezvoltate două proiecte de aerodine pilotate de echipaj uman. „Farfuriile” aveau diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au zburat, dar, oficial, proiectul a fost abandonat, ca neviabil.

În 1970, tot în colaborare cu Statele Unite, Henri Coandă a realizat un sistem de patru aerodine care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea. Oficial, acest aparat nu s-a ridicat niciodată de la sol.

Noua generaţie „Coandă”
Astăzi, conceptele lui Coandă, ca şi tot ce ţine de aeronautică, sunt studiate de către un grup de ingineri şi cercetători care au format asociaţia ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică). Chiar dacă, deocamdată, nu a dus mai departe proiectul aerodinei, ARCA a reuşit lansarea în spaţiul extra-atmosferic a primei rachete 100% româneşti – Helen 2, în cadrul competiţiei Google Lunar X Prize.

În martie 2012, ARCA a testat rezervorul avionului supersonic IAR-111 şi al raschetei orbitale HAAS 2; rezervorul este cel mai uşor construit vreodată de industria aerospaţială globală, pentru motoarele cu turbopompă.

ULTIMA ORĂ

Asociaţia Română pentru Cosmonautică si Aeronautică – ARCA va prezenta racheta orbitală Haas 2C, din cadrul Programului Spaţial al României, în Piaţa Victoriei din Bucuresti, începând cu data de 1 iunie 2012.

Racheta este destinată amplasării pe orbita terestră a unui satelit de peste o jumătate de tonă, în primăvara anului 2013, precum şi participării la competiţia americană de astronautică Google Lunar X Prize. Un alt obiectiv al rachetei Haas 2C este testarea tehnologiei de propulsie şi dinamica zborului pentru avionul supersonic IAR-111 Excelsior.

 

Articol Jurnalul

M.C.