Arhive pe etichete: cresc salarile bugetarilor

Un sfarsit (local) de lume cat mai fericit!

Standard

Primele masuri economice ale Guvernului Ponta, ingroapa economia

Revenirea la salariile de dinainte de criza, in sectorul bugetar, si returnarea baniilor pentru asigurari de sanatate pensionarilor. Asta s-a hotarat la rectificarea bugetara de joi. Banii necesari pentru aceste lucruri au fost luati, ca de obicei, de la investitii, mai clar si de la programul de autostrazi, de la fondurile pentru co-finantarea programelor europene. Asa ca ioc autostrazi, ioc finantari europene, pentru ca daca statul nu co-finanteaza, nici UE nu ofera banii.

Mai mult decat atat, datoria interna a Romaniei, adica sumele atrase de pe piata interna, prin emitere de titluri de stat, a crescut in ultimul an cu 23%. Aici sunt doua rele, ambele la fel de nocive si cu potential ucigator.

Prima mare problema este insusi ritmul de crestere al datoriei publice interne. Pai daca intr-un an avem o crestere de 23%, putem presupune, ca in patru ani datoria publica interna se va dubla, ori in acest caz, de unde va plati bugetul  de stat dobanzile la serviciul acestei datorii?!

A doua problema sunt sumele pe care bugetul de stat le scoate din circuitul financiar privat. Practic bancile cu activitate locala, nu au nici o graba sa finanteze economia reala, atat timp cat statul trage orice suma de pe piata, cu garantie de 100%, la dobanzi cuprinse intre 5 si 6%. De ce ar risca atunci bancile, cu credite catre companiile  private, care oricat de serioase ar fi, nu pot oferi nicaieri in lume 100% garantie, precum un titlu de stat?! Practic statul ia banii cu care firmele private ar putea sa-si faca investitile, ar putea crea locuri de munca, si in acelasi timp taxeaza ucigator de mult, aceleasi firme private. In realitate, statul roman loveste in propria economia cu amandoi pumnii odata, lasand-o lata la podea!

Asa ca bancile stau linistite, dau banii statului, care la randul lui plateste pensii si salarii.

Acum daca voi stiti alta reteta mai eficienta de faliment al statului dacat aceasta…sunteti mari! Eu nu stiu o alta la fel de buna. Sa te imprumuti pentru cheltuieli cotidiene, pentru cheltuieli cu personalul, adica sa iei bani cu dobanda pentru plati de salarii si pensii, este sinucigas.

Banii cu dobanda TREBUIE OBLIGATORIU sa fie INVESTITI! De ce?! Pai in primul rand, in urma investitiei, vei avea un profit (crestere economica, dezvoltare) din care vei plati creditul si dobanzile, apoi iti va ramane si tie ceva. In termeni bugetari, Statul  se imprumuta numai si numai pentru investiti si dezvoltare, investiti care in timp sa genereze crestere economica, slujbe, trafic pentru comert, etc. Iar din aceasta crestere economica, in timp, guvernul sa poata acoperi datoria facuta initial.

Daca tu Stat iei bani pentru pensii si salarii, tai fondurile de la investiti, de unde se asteapta mai apoi guvernul sa aiba crestere economica, de unde va da banii inapoi?! Vom ajunge ca toti sa muncim, nu pentru un sistem de sanatate modern si eficient, nu pentru o infrastructura moderna, sau mai stiu ce investiti necesare precum aerul, in economia romaneasca, ci vom muncii, precum sclavii pe plantatie,  sa platim numai dobanzile si imprumuturile facute de niste iresponsabili. Nemaivorbind aici ca majoritate dobanzilor se duc catre bancile straine. Adica Romania, saraca si bolnava Europei, sustine financiar tari precum Austria si Franta, marindu-le capitalul, platindu-le angajatii, facand protectie sociala activa, catre cetatenii austrieci si francezi…Pentru ca acolo merg banii mei, ai tai, ai nostri. Practic Romania se dreneaza singura de bani, din propria Sa economie. Practic o buna parte din plus-valoare creata de romani intr-un an, se duce spre bunastarea austriecilor si francezilor!

Dar la ritmul actual de crestere a datoriri publice, intrebarea care imi tot revine in minte este: pentru cat timp?! Pentru cat timp bancile romanesti vor mai finanta statul, si mai ales cu ce bani?!

Practic, daca economia nu creste, si deocamdata nu vad cum ar putea creste, depunerile romanilor in banci vor stagna, daca nu cumva vor incepe sa scada, asa ca de unde bani pentru buget?! Si acest lucru se intampla concomitent cu oprirea practic a finantarii filialelor romanesti ale bancilor straine, cu bani din afara. Pana acum bancile-mama, trimiteau filialelor din Romania sume enorme de bani, pe care acestea la randul lor ii bagau in economie, prin creditare, catre sectorul privat, sau catre stat.

Acum si acest robinet s-a inchis. Ce mai ramane?!

BNR-ul…daca Banca Centrala se va hotari spre o crestere a masei monetare, cu scopul de a asigura finantarea bugetului de stat, vom avea inflatie, cresterea cursului euro/leu si posibil, o inflatie mai mare dacat ne-am obisnuit in ultimii ani, dar si acest paleativ are viata scurta.

Banii nu pot fi facuti din piatra seaca, decat pe termen foarte scurt, asadar intrebarea de baza ramane: de unde va face rost bugetul de stat de bani in viitor?!

Una dintre explicatiile Guvernului, cu privire la taierea investitilor, a fost aceea ca salile de sport si bazinele de inot, erau inutile, erau contracte politice, generatoare de bani pentru PDL. Si cel mai probabil Ponta are dreptate, macar de aceasta data, dar de ce nu au redirectionat banii catre alte programe?!

Irigatii pentru agricultura, sosele, linii de centura, sau orice alte investitii, care facute cu cap, ar avea exact efectul necesar in aceasta perioada: ar crea slujbe, ar genera profit, ar acorda o gura de oxigen economiei reale.

In schimb, avem in fata o alta masura politicianista, luata de niste politruci: bani aruncati spre consum, de parca Romania ar fi Omanul, si nu are ce face cu banii, iar viitorul nostru este, in acest moment foarte previzibil: o alunecare spre falimentul statului.

Daca acum se gandesc  sa creasca iar pensiile si slariile cu cateva procente, peste 2-3 ani, daca lucrurile nu se vor misca in alt sens, s-ar putea sa se gandeasca sa le taie cu cateva zeci de procente…Definitiv!

Acum stau si pur si simplu nu pricep…Bai frate cum poti sa fii atat de prost sa nu intelegi, odata pentru totdeauna, ca economia are niste legii foarte simple! Nu poti manca carne de vaca la infinit asa cum bei lapte! Carnea de vaca se procura prin taierea vacii, care nota bene, se zvoneste ca nu poate fi taiata decat o singura data. Pe cand laptele, daca vaca este in viata, curge tot timpul. Ce fac acum imbecilii este sa omoare vaca, sa dea carne catorva milioane de oamani, care Dumnezeu sa ma ierte, da tocmai milioanele astea de oameni,  care primesc ceva in plus, NU PRODUC ABSOLUT NIMIC!

In loc sa sustinem economia reala, pe seama celor care primesc bani de la buget sub diverse forme, sa lasam astfel economia reala si privata sa prinda putere, sa le micosram, alora taxele si sa le dam facilitati fiscale, noi in schimb adunam tot malaiul ramas pe fundul borcanului si il dam tot acelora care stau si nu produc nimic, in timp ce cei care muncesc sa produca malaiul, mor de foame si se duc dracului in ritm accelerat! Sau se duc, tot in ritm accelerat in tari straine…cu tot cu banii lor si cu slujbe cu tot!

Vreau sa fiu foarte clar, nu am nimic cu nimeni, putin imi pasa de bugetari, pensionari sau de altii, eu gandesc  totul strict economic, strict matematic! Daca noi mancam graul de semanat, ce Dumnezeu mai cultivam la primavara?! Aruncam pur si simplu pe geam ultimele resurse pe care le mai avem, iar cand criza se va adanci, statul va fi legat de maini si picioare, cu zeci de miliarde de euro datorii de platit si cu un buget care nu va fi dacat un imens buget de ajutor social si salarii bugetare. Deja mare parte din banii statului merg spre pensii, ajutoare sociale, salarii bugetare, spagi de partid…Intrebarea este insa: De ce mama lui Kuzka sa mai plateasca privatii taxe si impozite catre stat?! Aia cu ce se aleg?!

Orice economist cu minte limpede va va spune ca in perioada de criza, statul trebuie sa protejeze…vaca! Adica sa-si restructureze la maximum sectorul bugetar, sa taie ajutoarele sociale, la limita-limitei suportabilitati, chiar cu riscuri sociale majoare, si sa ajute economia reala, singura care poate scoata o tara din criza, singura care ofera slujbe, singura care produce bani.

Bineinteles nu militez pentru desfintarea sectorului bugetar, sau pentru neplata pensiilor, dar in acesta situatie limita, trebuie sa ne angjam in sprijinul viitorului Tarii, pentro o buna bucata de vreme.

Cu o economie puternica putem abia atunci sa ne intoarcem cu fata spre partea pasiva a societati romanesti si asta deoarece, si va rog sa-mi iertati cinismul, daca maine ar muri 3 milioane de pensionari si asistati sociali, impactul ar fi mult mai mic, decata moarte a 3 milioane de angajati in sectorul privat. Ceea ce vreau sa accentuez este faptul ca daca trebuie facute scarificii, si in mod clar trebuie, nu sectorul privat, nu investitile trebuie sacrificate primele, ci dimpotriva catre aceste sectoare trebuie directionata ultima resusra, ultima suflare a Statului, pentru ca daca este sa scapam si sa renastem economic si social, aceasta renastere nu poate fi facuta pe seama pensionarilor si a sectorului bugetar, pentru simplul motiv ca acestia nu produc nimic.

Iar sectorul bugetar are si el prioritatile lui. Nu poti pune pe aceeasi treapta primariile de la state, cu bugetul Apararii, sau al Servicilor Secrete, din aceleasi motiv, ca cel expus mai inainte: Romania nu poate supravietui, ca Tara si Stat, fara Armata si Servicii Secrete, dar poate trai foarte bine fara miile de primarii, pline de analfabeti, care sunt atat de prosti ca nu sunt in stare sa stranga suficiente taxe pentru propriile salarii.

Nu stiu de ce, dar nu cred ca daca maine s-ar inchide 5000 de primarii satesti, Romania nu ar suferi prea mult, cel mai probabil ca ar fi chiar mai bine.

De ce actualul guvern face ce face, este foarte simplu: Noiembrie si alegeri, sunt cei doi termeni care fac politica bugetara a Guvernului Ponta acum.

Ce va fi dupa…bineinteles ca nu este problema lor, ei sunt baieti cu bani si nu traiesc din economia reala, ci din furt si spaga, care spaga, tot furt este, numai ca economia da deja semne de oboseala: exporturile nu mai sunt ce-au fost, agricultura respira pe aparate, consumul este in continua scadere. Piata imobiliara este chiar un exemplu hazliu, daca nu ar fi de fapt de plans. Stiti bancul cu diferenta dintre un optimist si un pesimist?! Pesimistul sustine ca mai rau de atat nu se poate, optimistul zambeste si declara: “Ba se poate”! Cam asa si cu piata imobiliara, in fiecare an se spune, gata domne anul viitor se va relansa…si anul viitor mai scade cu 25%.

Aceeasi situatie si pe piata auto, caderi an dupa an, iar piata imobiliara mai are un dusman: bancile. Numai in luna august bancile din Romania au scos la vanzare 2000 de apartamente sau case, preluate in urma imposibilitati de plata a propietarilor. Bineinteles ca bancile vor vinde casele repede si la preturi cat o da Dumnezeu, creand astfel o presiune si mai mare pe o piata imobilirara si asa in coma profunda…

Asadar ce viitor vede USL-ul, dincolo de orizont, de iau astfel de masuri sinucigase?! Ma indoiesc sincer ca macar au ridicat capul sa se uite, dupa acel viitor, sau ca vedere lor de politruci prosti, bate dincolo de noiembrie 2012.

Insa la un moment dat tavalugul prostiei noastre endemice se va porni. Eu cred ca deja s-a pornit, dar este inca franat de ultimele resurse, de ultimele imprumuturi, pe care guvernul le mai poate gasi. Ce ar fi daca UE si FMI ne taie finantarile?!l

Ei fratilor abia atunci incepe circul… Sper sa ramanem in viata suficient de mult sa-l savuram linistiti. Sa-l savuram?! Adica sa ne degustam noua insine coliva pregatita cu mult sarg de mai toate partidele politice.

Singura rugaminte pe care as avea-o in fata bunului Dumnezeu, ar fi ca inainte sa inchid ochii de foame, sa pun mana pe unul din politruci, sa am adica suficient timp sa-l trag in teapa lent…foarte lent, sa-i gust fiecare urlet de durere, sa ma bucur si sa rad ca un nebun, la fiecare centimetru de teapa care intra in el si-i sfasie carnea…Sa am adica un sfarsit de lume fericit!

Ca tot asa ne-au sfasiat si ei pe noi, tot asa sfasie si ei Romania! Mila?! Sa zicem ca nu sunt chiar cel mai sentimental om de pe suprafata Pamantului…as putea supravietui cu imaginea unui politruc zbatandu-se intr-o teapa lunga si nu prea bine slefuita. N-o fi crestineste, da in mod sigur va fi extrem de placut, pentru ochiu’ meu!

Iar daca ma acuzati ca incit la violenta, eu nu fac decat sa ma las influentat de cel mai mare ROMAN care a trait vreodata: Eminescu…si el tot cu teapa vedea solutia  ideala…

Iar la final, o scurta remarca!

Va da voua prin cap de ce traim noi foarte prost, de ce nu avem bani de niciunele, de ce suntem corupti si plini de bube?! Situatia internationala, criza economica, rusii, martienii, jupiterienii?! Asi! Da de unde bre fratilor?!

Daca eu as face guvernul, ar fi foarte bine pentru noi. As pune ministrul de finante, un om destept, poate unul dintre profesorii de finante de la ASE. Ministrul Apararii, as numi tot un economist, as cauta chiar un economist foarte smecher, care sa stie sa faca afaceri, incapatant si cu sange de negustor armean.

Ceea ce trebuie sa intelegeti este ca actualele noastre probleme nu sunt naturale. Romania nu se topeste sub povara unei crize externe, aceasta criza interna nu face parte din niciun ciclu economic normal, ci se autodistruge numai si numai datorita clasei politice. In acest moment economia romaneasca se clatina pe marginea prapastiei nesigurantei si instabilitati economice, impinsa zdravan de mizeria si instabilitatea politica actuala.

Daca am avea, macar patru ani, adevarati specialisti in posturi cheie, am putea sa spunem ca am scapat. Actuala criza politica, care nu se va sfarsi cu intoarcerea lui Basescu la Cotroceni, s-ar putea sa fie foarte…memorabila, poate la fel de memorabila, ca foametea din 1947, ciuma din vremea lui Caragea Voda, sau comunizarea Romaniei din anii  “50. Pentru ca situatia noastra este la fel de rea ca in 1950. Agricultura a fost atunci distrusa de politrucii comunisti, prin cooperativizare, iar industria prin confiscare.

Acum acelasi tip de politruci, vopsiti insa in culori democratice, distrug economia prin incompetenta, talharie si furt, prin meschinarii ieftine, de genul cin’ sa fie, cin’ sa fie cel mai frumos din tara…oglinda-oglinjoara, in varianta referendumului…

Asadar, daca maine astia ar dispare, sa zicem cateva zeci de mii dintre ei, iar conducerea Tarii ar fi preluata pe baza de stricta competenta, adica pe ce ai reusit sa faci pana atunci…am avea o sansa! Cum Doamne-iarta-ma sa dai conducerea unei tari, unor idioti care toata viata lor au fost birocrati, care nu construit nimic prin munca lor, care au trait tot timpul doar invartind cuvinte goale si hartii?!

Voi chiar credeti ca o corportie multinatioanala l-ar accepta pe Antonescu ca presedinte executiv?! Asta care toata viata lui a facut….bre chiar ce a facut asta toata viata?! Pai daca o companie privata ar muri de ras, uitandu-se la CV-ului Interimarului, noi adica la ce dracu i-am dat Tara pe mana?!

Pentru ca Romania si romanii nu au, si cel mai probabil nu avut de mult, un dusman atat de puternic si nimicitor, precum propria ei clasa politica. Nimic nu ne face mai mult rau, decat actualii politruci!

Si va mai mirati apoi ca ne merge prost?! Pai daca suntem prosti, cum dracu sa ne mearga…destept?!

 GeorgeGMT

Reclame