Arhive pe etichete: avioane de antrenament avansat

Intelegerea dintre Israel si Italia, pentru M-346 s-a definitivat

Standard

Cele doua tari au cazut de acord asupra afacerii si au formalizat prin semnarea contractelor adiacente.

Astfel Israelul va primi 30 de aparate M-346 de la Alenia, avioane folosite pentru antrenamentul avansat si atac la sol, iar in schimb Italia va achiziona din Israel echipamente militare, in suma egala cu valoarea contractului pentru avioane.

Suma vehiculata, pentru 30 de aparate, simulatoare, suport logistic, motoare si piese de schimb si de asemenea pentru pregatirea pilotiilor evrei, este de un milliard de euro.

In schimb partea italiana s-a angajat la urmatoarele:

-sa achizitioneze de la IAI doua avioane Gulfstream G550, in configuratie de avertizare timpurie, dotate cu radare AESA, sisteme IFF si masuri de razboi electronic pasiv, dezvoltate de Elta si SELEX-Elsag.

-compania italiana Telespazio a semnat de asemenea un acord, cu cei de la IAI ca principal subcontractor pentru sistemul de sateliti de recunoastere Italian OPSAT 3000. Detaliile implicarii IAI in dezvoltarea satelitilor, nu sunt cunoscute, insa se vorbeste de sistemul israelien Jupiter, care ar putea fi integrat pe OPSAT. Jupiter este un sistem de inalta rezolutie construit de Elbit Systems.

 

M-346 este un avion de lupta transonic, bimotor, cu o avionica compatibila cu avioanele de generatie 4.5, var primar cu rusul YAK-130, cu care de altfel a si fost construit, printr-o colaborarea intre Italia si Rusia. Pana in prezent Singapore a comandat 12 aparate, Italia, iar acum Israelul 30 de bucati.

 

Acum puteti spune ca sunt obsedat de avioane si contracte, dar totusi…un milliard de euro-30 de avioane noi, transonice, ultra-performante, capabile atat de vanatoare usoara si politie aeriana, cat si de pregatirea pilotiilor si LCA, adica exact ce ne-ar trebui noua acum, ca tot suntem saraci!

Adica, da domne, Romania nu are bani de supersonic, nu acum, dar pentru a  ne pastra totusi o forta aeriana credibila, piloti bine pregatiti, am cumpara si noi 30 de aparate M-346, contra sumei de un milliard de euro. Acest milliard incuba, asa cum am scris mai sus: suport logistic, motoare si piese de schimb, simulatoare, pregatirea pilotiilor si, bineinteles, offset in valoare de un milliard de euro.

Am cumpara 15 avioane, daca chiar nu avem bani, dar am reusi sa pastram bunul cel mai de pret al unei aviatii militare: pilotii!

Cum avioanele olandeze ne vor costa cam tot atat, parere personala, de ce sa nu cumparam avioane noi, avioane cu care am da lovitura!

Adica am avea niste avioane de antrenament si trecere pe supersonic ultramoderne, ne-am scoate si cu politia aeriana, am avea in sfarsit si noi un LCA foarte bun, iar peste cativa ani, cand in sfarsit vom cumpara avioane supersonice, flota de M-346 ar fi o perfecta completare si mai ales ar fi nou-nouta, pregatita sa-si faca datoria inca 25 de ani.

De ce nu facem acest lucru?! Poate ca in articolul de mai jos, am explicat de ce…

Sursa: Xairforces

 

GeorgeGMT

Istoria IAR 99 (7), ultimul capitol.

Standard

De regula, la orice proiect au loc mai multe „loopuri”, Schleife, pe nemteste, iteratii, am un lapsus, cum se spune la voi, la romani?

Adica inti se face prima dimensionare, uneori din burta, sau din experienta, folosindu-se niste formule empirice, mai apoi se face un calcul de rezistenta, apropos, la 99 Cristi, fost pilot pe MIG 21, a raspuns de rezistenta AV si Mariana de AO. Candva am primit, ca ajutoare, doi ingineri tineri, Mariana, alta Mariana si Marius, Marius a facut cariera, mai tarziu, la Boeing.

Dupa primele calcule, uneori, apar mari modificari, dupa ce se baga astea se mai calculeaza odata, mai tarziu se discuta cu fabricantul, apar din nou modificari, chiar majore, din nou calcul, apoi executia prototipului, incercari statice si dinamice, eventual din nou modificari, incercari in zbor, iar modificari, si in sfirsit documentatia de serie si inceperea fabricatiei de serie.

Din fericire la acest proiect intre dimensionarea initiala si cea finala au fost corectii minore, nici macar fabricantii nu au avut observatii majore.

De altfel am avut un noroc chior ca ampenajele s-au executat la Brasov, era pur si simplu alta lume, poate ca personaliatea lui Silimon, pe atunci un mare constructor de planoare, daca nu ma-nsel a produs atunci unul din cele mai misto planoare din lume cu o finete de 52 (la 52 de metri, planare, pierdea un metru). Poate faptul ca fabricau elicoptere si aveau un standart de calitate certificat international, sau poate pur si simplu „chimia” umana dintre noi s-a potrivit mai bine, fapt e ca a fost o colaborare extrem de placuta si constructiva. Cu unii am ramas chiar prieteni, m-au vizitat, peste ani, chiar in Germania.

E drept ca am invatat si eu de la ei, aveam in proiect totusi niste „naivitati”, de exemplu nu dadusem suficienta atentie etansarii structurii fagure, din fericire am putut corecta relativ usor.

S-au executat specimenele de incercari statice, s-au incercat la noi in laborator, sef de incercari era Victor Giurgiutiu, un tip exceptional, care a devenit peste ani mare prof. in USA. Rezulatatele au fost bune dar nu foarte bune, ideal e atunci cand ceva se rupe la fix, adica la „proof load”, inmultita cu 1,5 coeficientul de siguranta, „ultimate”. Daca se buleste inainte e nasol, ca nu indeplineste conditiile de certificare, daca se rupe prea tarziu inseamna ca e supradimensionata.

AOul s-a rupt un pic peste limita, parca 1,6-1,7, deci ar mai fi fost posibilitati de reducere a greutatii. Apropos greutate, ne-am inscris in greutatea estimata initial, chiar putin sub. Desigur au fost considerate si performantele dinamice, respectiv aeroelasticitate, aveam o echipa foarte buna, mai ales Mirel, ajuns prin Israel, care colaborase cu, mai tirziu prin moarte devenit celebru in lume, Liviu_Librescu.

Ma rog, un proiect care a curs extrem de armonios, chiar un pic prea frumos, pe undeva ma simteam nebagat in seama, in Institut capatai notoritate daca componentele tale aveau probleme, daca era scandal cu fabricatia.

De altfel acum vro doi ani cind am fost in vizita la institut l-am cunoscut pe noul director, m-a prezentat un coleg si i-a spus ca am lucrat la 99, a intrebat ce componente am proiectat, cand a auzit de ampenaje a zis ca nu e interesant, ampenajele nu ridica nici un fel de probleme.

Nu as vrea sa dau impresia ca ma laud, am avut, in cariera mea de 40 de ani si proiecte pe care le-am umplut de sange, dar ampenajele la 99 au fost o imbinare fericita intre inspiratie de proiectant, management de proiect ideal, fabricant optim.

De altfel si celelalte componente au mers fara probleme, singura pana a fost cu ferurile de prindere ale aripii, era si f. complicat, geometric, deoarece aripa avea unghi de calare si diedru, lucru care facea dificila proiectarea, cu mijloacele de atunci.
Chiar si colaborarea cu oltenii a mers binisor, desi uneori considerau ca-i avionul lor, erau tare ambitiosi, la fus. central au incercat niste inovatii, care nu prea au mers. Era un inginer putin cam nebun, in sensul bun al cuvantului, unu Anghel, a fost chiar un pic director, au fabricat chiar o directie in fibra de carbon, la Brasov. Am auzit ca si azi sunt probleme intre INCAS si Craiova, cui ii apartine licenta, pe undeva e bine, dupa cum a spus Kennedy „Der Erfolg hat viele Väter, der Mißerfolg aber ist immer ein Waisenkind” (Succesul are multi tati, insuccesul e un copil orfan”, si IAR 99 a fost, fara indoiala, un succes. Sunt si azi mandru ca am avut norocul sa particip la asa un proiect.

P.S Voi face un pic de pauza cu amintirile, am obosit un pic.

Un articol Neamtu-Tiganu

Solutiile simple sunt geniale IAR 99 (4)

Standard

Inversarea de comenzi e o chestie extrem de nasoala, e ca atunci cand esti beat si vrei s-o iei la dreapta da cazi pe stanga. Sau cand esti cu masina pe ghetus si dai volanul in stanga da masina o ia in dreapta.

De ce se-ntampla aceasta magarie? Pai amaratul de ampenaj orizontal nu primeste, vai de mama lui, deloc aer curat, ci numai nebuneala de la sor-sa mai mare, de la aripa, vezi poza, „downwash“. Carafoli, profu’ de aerodinamica ne povestea ca aceste turbulente, din spatele aripii, sunt precum niste „cosite“, delicios acest cuvant vechi, desi la varsta aia o asemenea imagine ne cam influenta concentrarea.
Nu mai vorbesc in configuratii mai complicate, cu tren scos, flaps scos, sau acrosaje. Bineinteles ca problema e cu atat mai acuta cu cat incidenta este mai mare. Unde mai pui ca tocmai pentru a ajunge la incidenta mare profundorul trebuie bracat in sus, la maxim, uneori brusc si deci si pe el scurgerea nu e prea laminara.
Ce se-ntampla in conditiile astea vitrege? Ampenajul orizontal pierde brusc portanta sau actioneaza pe dos, pilotul trage de mansa sa ridice botul avionului, forta pe ampenaj e in sus, pilotul simte ca avionul nu reactioneaza cum vrea el si trage si mai tare. Catastrofa e ca totul se-ntimpla foarte repede, de regula la viteza mica, atunci e unghiul de incidenta mare si exista pericolul ca avionul sa intre-n vrie si atunci numai Martin Baker te mai salveaza.
Cum s-a corectat aceasta problema, pe care din fericire am descoperit-o intr-un stadiu de inceput al proiectului? Intre profundor si fuselaj exista o bucata fixa, care nu se braca, acesta bucata, la incidenta mare, desi era mica ca suprafata, avea o eficienta aerodinamica mai mare decit intregul profundor bracat. Solutia, simpla, am prelungit profundorul catre fuselaj si am optimizat un pic carenajele.
Oooof, stiu ca am luat o sperietura, acum ne puteam apuca serios de proiectare.
Etapa urmatoare era clarificarea jonctiunii cu fuselajul. La ampenajul orizontal a fost relativ simplu, acesta avea plan central, io iubeam planurile centrale, boxu de torsiune dintre cele doua longeroane e curat, uneste partea dreapta cu stanga, e o solutie simpla, stie omul cu cine are de a face, planul central preia in totalitate momentul de incovoiere, deci suruburile de prindere cu fuselajul, care erau extrem de delicate, sunt extrem de usor si sigur de dimensionat pentru ca stii exact ce forte actioneaza in ele.
La ampenajul vertical insa a inceput scandalul. Responsabil de posterior era prietenul meu Giorgica. Giorgica fusese socat in viata lui de doua evenimente, taica-su fusese chiabur, cu padure si vie, lucru care l-a impiedicat sa devina pionier si el era mult prea inteligent si a devenit inginer. Dar era un fel de inginer de nevoie, un ing. foarte bun, dar avea nostalgia pamantului, nu i se parea meseria pe care o practica decat o solutie de moment, visa sa se-ntoarca la padure. Eram prieteni foarte buni, faceam concedii impreuna cu toata familia, copiii si chiar nevestele noastre se-ntelegeau foarte bine. Am colindat impreuna cu rucsacii in spate toata Moldova, minunata Bucovina, Ceahlaul. M-au impresionat cunostiintele lor in stiintele naturii, culegeam ciuperci cu rucsacu, ei se pricepeau la fix, stiau chiar cum sa se comporte cu caini ciobanesti care ne atacau in apropierea stanelor si ne pazeau pana venea ciobanu” sa-i dam tigari.
Giorgica si nevasta-sa aveau o familie extrem de mare, el avea 49 de veri, cred ca-n orice sat din Moldova gaseam o ruda de a lor unde sa ne cazam.
Dupa 89 Giorgica al meu a primit padurea si via inapoi, de altfel nu stiu la ce-i trebuia via, facea parte din aceia care adormeau cu paharul plin, lucru ce mie nu mi s-a-ntimplat niciodata. Cand a primit via am crezut ca-si implineste visul de taran, ti-ai gasit a zis ca se duce un pic prin Italia sa munceasca, un pic sa-si stranga de ceva unelte agricole. A aterizat la Aermacchi, le-a facut alora fuselajul posterior, a stat acolo vro 15 ani.
Deci m-am bucurat ca ma voi jonctiona cu el, dar cand a fost vorba de ampenajul vertical a inceput scandalul.
Solutia stanga sau ochi si cum m-a lucrat Giorgica, va urma.
P.S Poza care arata cum e ampenajul, in cazul de fata un ampenaj in T, e umbrit de aripa. Nota: Pozele sunt furate din Internet.
Un articol Neamtu-Tiganu

Cum se proiecteaza un avion? Istoria IAR 99 (2)

Standard

Proiectarea unui avion e foarte simpla, nu stiu daca are rost sa vorbesc in amanunt, nu as vrea sa transform aceste amintiri intr-un curs de aviatie. De altfel se-ntampla extrem de rar sa se proiecteze un avion nou, cred ca 90% sunt evolutii, peste ani, a unor avioane existente, desigur cu exceptia traznitului de Burt Rutan. (apasa)
Dar totusi, prima linie care se trage e un punct, de fapt doua puncte, sunt ochiu(ii) pilotilor. La 99 erau doi. Din ochiu’ pilotului se trag niste linii orizontale si mai apoi una inclinata cu 13°, pilotul trebe si el sa vada ceva si la fel de la al doilea pilot peste capul primului. Asta, la 99, a fost foarte simplu, a fost pur si simplu preluat aranjametul cabinei de la 93 dubla.
Mai apoi se face un tabel cu componetele necesare avionului, sisteme de comb., tren, electric, electronic, hidraulic, climatizare, armament, motor si se-ncearca sa se estimeze, sau mai bine daca se cunoaste exact, greutatile reale. E o operatie esentiala, cu cat e mai precis si mai detaliat acest tabel cu atat etapele urmatoare sunt mai usoare. Se-ncearca deci sa se pozitioneze aceste componente in fuselaj si se-ncearca sa se calculeze in permaneta centru de greutate. Pozitia centrului de greutate e esentiala la un avion, au fost cazuri in care nu a iesit unde trebuie, am dat exemplu cu 93, unde am fost nevoiti sa punem 120kg. plumb pentru balansare, si acest centru de greutate (CG) trebe sa fie aproximativ constant in toate variantele avionului, gol-plin, cu tren scos-bagat, cu acrosaje si fara.

Intr-o discutie cu cineva pe un forum s-a spus ca un inginer de aviatie trebuie sa aiba talent la desen, desigur nu strica, orice talent e bun, dar nu e neaparat necesar, totul e matematica si logica.

Dupa ce s-a trasat cat de cat fuselajul vine randul aripii, si pentru asta exista tot felul de formule, mai mult sau mai putin empirice, adunate din experienta. Profilul aripii depinde de obicei de viteza, la 99 fiind un avion relativ rapid s-a ales un profil simetric din seria NACA 6xxx, cu o grosime relativa, la incastrare de 14%. O grosime relativ mare, exista avioane supersonice cu o grosime relativa de 4, dar era nevoie de spatiu pentru a putea excamota trenul.

Mai apoi se aseaza fuselajul pe aripa, pozitia e stric determinata de distanta intre CG si focarul aripii, asa numitul centraj. Distanta intre aceste puncte principale este esentiala pentru manevrabilitatea si stabilitatea avionului, un avion de acrobatie are o distanta mica, dar e instabil, un avion civil are o distanta mare si e foarte stabil, dar greu manevrabil.

Mai apoi se pun ampenajele. La 99 ar fi trebuit sa ma ocup de fuselajul central, ma specializasem oarecum la 93, chiar m-am ocupat o perioada scurta, mai tarziu a fost preluat insa, de X0, o sucursala a institutului la Craiova.  Echipa 99 era foarte mica, Stelica a luat anterioru’, nea Enuta aripa, Giorgica moldoveanu’, bunul meu prieten, posteriorul, iar mie mi-a ramas coada, adica ampenajele, orizontal si vertical, plus evident respectivii stressmani, comb, tren s.a.md.

Dupa ce se obtine o silueta cat de cat consistenta se trece la matematizarea acesteia, aveam niste matematicieni foarte buni. Mai apoi se trece la executia machetei de suflerie. IAR99 a fost mai mult incercat in sufleria subsonica din INCREST, care nu era foarte performanta, da pentru avioane de viteze mici era foarte buna mai ales ca aveam un specialist, Camarasescu, f. bun.

Simt ca-ncep sa plictisesc, ma voi opri momentan aici, voi reveni zilele urmatoare, poate ca voi fi ceva mai inspirat.

 

Un articol Neamtu-Tiganu