Arhive pe etichete: arsenalul nuclear al indiei

INDIA SI ARMA NUCLEARA

Standard

Avand o armata impresionanta, formata din cel putin 1210000 de militari activi, ce dispun de un buget de peste 36 de miliarde de dolari, aflandu-se intr-un amplu proces de modernizare, India este si ramane o mare putere zonala. Permanentul ei conflict cu statul vecinPakistan, o mentin in continua stare de alerta.

AGNI II

AGNI III

AGNI V

Capacitatile nucleare ale Indiei sunt si ele impresionante, aflandu-se in dezvoltare si modernizare, cu sprijin rusesc (in principal, dar aproximativ 70% din importul total de armament se face din  Rusia), dar si prin eforturi proprii ale Departamentului de Cercetare Militar, numit DRDO (Defense Research & Development Organisation), avand rezultate notabile. La armata regulata se adauga impresionante forte paramilitare, precum: peste 30 de batalioane de infanterie (probabil, formate exclusiv din rezervisti, cunoscuti sub numele de Puscasii Rasthtriya, ce pot intra imediat sub comanda Ministerului Apararii in caz de nevoie); Fortele de Rezerva Centrale ale Politiei -125000 de oameni; Politia Granicereasca Indo-Tibetana -10000 de oameni; Fortele Speciale de Frontiera-cuprind aproximativ 10000 de oameni, inclusiv parasutisti bine pregatiti, in numar mare; Garda Nationala, cuprinzand peste 6000 de oameni, dintre care cel putin 4000 sunt Forte Speciale si restul Rangeri; precum si SPP-ul local, cu rol de protectie a VIP-urilor, ce numara peste 1500 de oameni.

BRAHMOS

  BRAHMOS II, TERESTRU

Familia indiana a rachetelor cu capacitati nucleare

Mirage 2000 H

Ca orice stat posesor de arme nucleare,Indiaare la randul sau o doctrina nucleara bine conturata, urmarindu-si scopul de aparare si intimidare, ce prevede urmatoarele:

-mentinerea si crearea unei forte credibile de descurajare nucleara, ceea ce situeaza statul indian in randul principalelor puteri nucleare si zonale;

-ca stat detinator, India nu va apela niciodata prima la loviturile nucleare, dar va reactiona imediat, atunci cand are loc un atac de asemenea natura asupra teritoriului national si a fortelor sale armate, indiferent din partea carui stat ar veni acesta. Principalele state vizate de catreIndiasuntChinasi Pakistanul (relatiile militare chino-pakistaneze sunt foarte bune; chinezii ajutandu-i pe pakistanezi sa obtina capacitatea si tehnologia constructiei de rachete purtatoare de ogive nucleare –despre toate acestea vom vorbi insa intr-un articol urmator);

-riposta la primele lovituri nucleare inamice va fi imediata, masiva si provocatoare de daune materiale, financiare si umane inacceptabile, in vederea descurajarii oricarui atac;

-riposta nucleara va fi initiata numai sub autorizarea conducerii statului, in calitate de Autoritate de Comanda Nucleara (aceasta cuprinde Consiliul Politic Executiv, fiind prezidat de catre primul ministru –singurul care poate autoriza folosirea armamentului nuclear, in caz de necesitate majora. India dispune de un centru de comanda strategic nuclear, foarte modern, din octombrie 2003, a carui locatie este strict secreta);

-in caz de atac biologic sau chimic, India isi rezerva dreptul de a hotari modul de riposta imediata, luand in calcul si lansarea de ogive nucleare, cu lansare de pe sol, din aer sau de pe/de sub apa.

India ar dispune astazi, de urmatoarele capacitati de riposta nucleara:

-3 grupuri de rachete strategice: 334/444 ce opereaza rachete AGNI I, si 335, ce opereaza rachete AGNIII. De altfel, armata terestra indiana a fost responsabila pentru implementarea AGNI II (cu raza medie de actiune), aceasta fiind o masura temporara, deoarece Comandamentul Fortelor Strategice conduce intregul arsenal nuclear indian, din toate cele trei categorii de forte: terestre, aeriene si navale;

-3 grupuri de rachete: 222/333/555, fiecare operand cate 12 lansatoare de rachete PRITHVI I (cu lansare de pe sol), dar se afla in inventar si varianta II (Fortele Aeriene) si III (la Marina);

PRITHVI I

 

PRITHVI II

-un numar nedefinit de unitati ce opereaza rachetele balistice cu raza scurta si medie: AGNI I/II/III. Vor intra in inzestrare pana in 2015, variantele AGNI IV/V, urmand ca in viitor sa apara si varianta AGNI VI –aflata deja in studiu la DRDO, ce probabil se va numi SURYA, si va avea o bataie maxima de cel putin 10000 km (India, preconizeaza introducerea cat mai rapid posibil in inzestrare a acestei noi rachete, cu raza mare de actiune, fara a preciza clar numarul lor);

-IAF (Indian Air Force), dispune de bombe nucleare gravitationale intr-un numar incert, a caror putere nu se cunoaste, ce echipeaza cu certitudine avioanele JAGUAR, MIRAGE-2000H si posibil, SU-30MKI;

-Indian Navy, are planuri mari in ceea ce priveste dotarea (vor dispune in viitor de cel putin doua portavioane, 125 de nave de lupta si 24 de submarine), fiind si astazi o forta impresionanta. Avand un numar de peste 55000 de marinari profesionisti, dintre care cel putin 6000 fac parte din Aviatia Navala, la care se adauga aproximativ 16000 de oameni –militari profesionisti –la Garda de Coasta; Marina Indiana este o forta de temut. Si capacitatile nucleare ale Marinei sunt impresionante, ele aflandu-se inca in dezvoltare si consolidare. Au inchiriat recent din Rusia un submarin nuclear din clasa AKULA II (denumit CHAKRA, dar va mai urma unul; India alocand peste doua miliarde de dolari in acest sens. Are in dotare rachete de tip 3M-54 KLUB), pe o perioada de zece ani, dar au in constructie inca din 2009 (Marina Indiana, preconizeaza anul 2015 ca data a intrarii in exploatare a acestuia) propriul submarin nuclear, denumit ARIHANT (vor mai urma inca cinci submarine, toate fiind construite pe santierele locale, mai precis, la Centrul de Constructii Navale din Visakhapatnam, aici aflandu-se si o baza navala pentru submarine, denumita Matsya. Submarinul, conform specialistilor, acesta este similar cu cel rusesc SKAT/VARSHAVYANKA. India, a avut un asemenea submarin inchiriat de la URSS, intre anii 1988-1992). Pentru mai multe detalii, aici: rumaniamilitary.wordpress.com/…/primul-submarine-indian-purtator…

  DRDO, are in studiu si dezvoltare o racheta hipersonica (a atins in cursul testelor chiar si impresionanta viteza de 7,5 Mach) denumita SHAURYA, cu o autonomie cuprinsa intre 750-1900 km, cu focos conventional sau nuclear, ce ar urma sa intre in inzestrarea tuturor categoriilor de forte, foarte posibil si in arsenalul ARIHANT (se dezvolta o versiune cu lansare de sub apa, denumita  SOURYA, ce se va regasi alaturi de rachetele K-15 SAGARIKA –cu combustibil solid, in doua trepte, ogiva de maxim 1000 kg si o bataie de aproximativ 2200 km). Racheta nu necesita intretinere putand fi stocata o perioada lunga de timp, dispunand de un generator de gaz ce o arunca afara din container, inainte de initierea motorului racheta, fiind greu de localizat si distrus de catre sistemele de aparare antiracheta (aceasta racheta, este dezvoltata in cooperare cu Rusia, dupa unele voci, fiind extrem de complexa si performanta). Dupa decolare, racheta atinge inaltimea de 50 km, lovind tinta cu o precizie de 20-30 m. Se pare ca recent, ea a intrat in dotarea fortelor terestre indiene, fiind lansata de pe trailer (2 containere cu rachete).

  PRITHVI I/II/III, sunt rachete operativ tactice ce se gasesc in dotarea tuturor categoriilor de forte ale armatei indiene. Varianta I, are o bataie maxima de 150 km, putand fi dotata cu o ogiva nucleara sau clasica, de cel mult o tona (fortele terestre). Varianta II, are o bataie maxima de 250 km, dar poate lua maxim 500 kg incarcatura clasica sau nucleara (fortele aeriene). Varianta III, are bataia maxima de 350 km si incarcatura clasica sau nucleara de 500 kg.

 DHANUSH, este o varianta navalizata a rachetei PRITHVI, dezvoltata pentru Marina Indiana, putand fi lansata de pe nave si probabil, submarine, putand fi dotata cu ogive clasice sau nucleare. Se preconizeaza ca are o autonomie de 350 km, urmand a intra si in dotarea INS ARIHANT.

Rachetele din clasa AGNI (Foc) – I/II/III/IV/V, sunt dezvoltate de catre India, cu suport rusesc. AGNII, este o racheta balistica cu raza medie de actiune, ce a aparut in inzestrare pe la inceputul anilor 2000. Racheta are o lungime de 15 m, raza operationala de aproximativ 900 km si o incarcatura nucleara cuprinsa intre 15-250 KT –poate fi echipata si cu incarcatura conventionala. Racheta poate urca le peste 90 km altitudine, fiind dotata cu INS, GPS si foarte probabil, radar.

 

AGNI II, are o raza de actiune de maxim 3000 km si o sarcina utila de 1000 kg, fiind o racheta in doua trepte cu combustibil solid. AGNI III/IV, dispun de o autonomie de 4000 km, avand contramasuri destinate armamentului antibalistic, precum momelile si bruiajul, dar si o incarcatura cuprinsa intre 600-1800 kg. Ultima sosita este AGNI V, despre care se crede ca poate atinge tinte din China si Europa, avand aproximativ 5000-6000 km autonomie de zbor (in functie de incarcatura si numarul ogivelor nucleare), si pe care primul-ministru Indian, Manmohan Singh, o considera, citez: “un succes impecabil”. Chiar si directorul “Agenţiei pentru dezvoltarea tehnicii militare -DRDO”, V.K. Saraswat, considera ca, citez: “Suntem o putere dotată cu rachete fără rival în majoritatea ţărilor”. Racheta ar dispune de 2-10 ogive nucleare. Cuvintele n-au nevoie de niciun comentariu, dar ele arata clar directia pe care persevereaza India!

SHAURYA

AGNI III, are si o versiune cu lansare de pe submarin, numita SL AGNI III, ce ar avea o autonomie de cel putin 3500 km.

India, mai dispune si de un numar mare de rachete de croaziera, precum: NIRBHAY, 3M-54 KLUB, P-70 AMETIST, MISKIT, BRAHMOS.

NIRBHAY (Neanfricat), subsonica, are o autonomie de 1000 km, si se va afla in dotarea tuturor celor categorii de forte ale armatei indiene. Ea va putea fi dotata cu peste 20 de tipuri de focoase nucleare, putand zbura la inaltime mica deasupra solului. Racheta este creatia DRDO, primele livrari sunt asteptate in cursul acestui an, cel mai probabil incepand cu fortele aeriene (acestea intentioneaza a dota cu aceasta racheta, avioanele IL-76MD.

3M-54 KLUB (cel putin 200 de exemplare), de conceptie ruseasca, are o autonomie de pana la 300 km, viteza supersonica de aproximativ 3000 km/h. India dispune de mai multe variante de KLUB, ce armeaza fregatele din clasa TALWAR, SHIVALIK (in curand va urma un articol dedicat acestei clase moderne de fregate indiene), distrugatoarele din clasa KOLKATA si submarinele din clasa SINDHUGHOSH (KILO, produs pe plan local cu suport rusesc. 10 sunt deja operationale, iar dupa unele surse, 6 se afla in diferite faze de constructie), avioanele TU-142/22M, precum: KLUB N/S, 3M-54E, 3M-54E1, 91RE1, 91RE2. Exista interes din partea Indiei in a achizitiona, chiar a fabrica pe plan local sub licenta, rachetele rusesti P-500 BAZALT si P-700 GRANIT, dar deocamdata, nu exista semnale certe ca ele s-ar afla in inzestrare.
Marina Indiana era interesata sa cumpere submarine S-1000, de conceptie ruso-italiana, pe care intentiona sa le doteze cu rachete KLUB –deocamdata, aceasta initiativa nu s-a concretizat intr-un contract.

P-70 AMETIST, probabil in numar de peste 150 de exemplare, subsonica si cu o autonomie de aproximativ 70 km, au fost modernizate pe plan local, poate fi armata cu un focos nuclear de cel mult 200KT. Aceste rachete, se pare ca nu mai sunt operationale, fiind tinute in rezerva de catre Marina Indiana.

Sindhurakshak

MOSKIT (P-270), este o racheta de croaziera ruseasca antinava, supersonica (3000 km/h), ce poate fi echipata si cu focos nuclear de 120KT, avand autonomie de aproximativ 150 km. Se afla in dotarea Fortelor Terestre si Marinei (echipeaza navele de suprafata). Se pare ca si acestea sunt tinute in rezerva strategica.

BRAHMOS, este o rachetă de croazieră supersonica (peste 2800 km/h, fiind considerata printre cele mai rapide din lume), de fabricatie indigena (peste 120 fabricate, dar se afla in productie de serie) in colaborare cu Rusia (DRDO-NPO RUSIA MASHINOSTROEYENIA), cu capacitati stealth si raza de actiune de aproximativ 300 km, putand fi lansata de pe submarine, nave, avioane sau de pe sol. Poate fi echipata cu focos nuclear de aproximativ 300 kg. Racheta poate fi lansata din poziţie verticală sau înclinată, fiind capabilă să acopere obiective pe  360 de grade. Dupa unele surse, racheta echipeaza navele de lupta indiene, precum fregatele din clasa SHIVALIK (8 rachete BRAHMOS), TALWAR (8 rachete BRAHMOS+8 rachete KLUB-N), dar si nave mai vechi, precum cele din clasa RAJPUT (KASHIN II, construit pe plan local). Distrugatoarele cu capacitati stealth, din clasa KOLKATA (3 asemenea nave se afla in diferite faze de constructie, prima fiind planificata pentru acest an. Prima a fost deja botezata, DELHI), vor dispune si ele de racheta BRAHMOS II/III. Avioanele SU -30 MKI si TU-142 (6 rachete), dispun si ele de aceasta racheta. Fortele Terestre, au deocamdata doar un singur regiment cu 67 de rachete in varianta I (montate pe autocamioane TATRA), dar in viitorul apropiat vor mai dispune de inca un regiment (probabil cu 240 de rachete, ce ar fi deja comandate in varianta II/III –aflandu-se in dezvoltare la DRDO).

Se afla in studiu si teste la DRDO, varianta BRAHMOS II, ce ar atinge viteza de Mach 7, fiind considerata de catre specialisti ca fiind cea mai rapida din lume, urmand a deveni operationala pana cel tarziu in 2014.

India, dezvolta sistemul AKASH (Cer), un sistem de aparare antiracheta, cu sprijin rusesc, ce poate anihila avioane si rachete ce zboara la 20000 m altitudine, de la peste 30 km distanta. Aceasta racheta, poate purta focoase conventionale si nucleare, de cel mult 60 kg, fiind capabila sa loveasca mai multe tinte (se estimeaza numarul acestora la 16, cu focoase multiple). IAF, intentioneaza ca pana in 2015 sa dispuna de sase regimente, echipate cu AKASH.

Daca toate acestea nu sunt de ajuns, India dispune astazi de peste 100 de ogive nucleare de diferite capacitati, avand, se pare, si aproximativ 60 de focoase nucleare obtinute din plutoniu obtinut din combustibilul de la reactoarele de cercetare, aflate la Trombay. Ar mai dispune totodata, de material fisionabil suficient pentru obtinerea a cel putin 50 de arme nucleare, pe care le-ar tine in rezerva strategica.

In incheiere nu putem spune decat atat: IMPRESIONANT!

 

 

WW

 

 

Surse poze si informatii: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

en.wikipedia.org/…/India_and_weapons_of..

 

Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.

 

 

 

Arme nucleara: India, Pakistan si Africa de Sud

Standard

 

Africa de Sud dorea si ea cu disperare –aflata fiind sub embargou datorita politicii de apartheid- sa obtina arma nucleara. Daca, la nivel de dorinta totul este clar, nu acelasi lucru se poate spune in legatura cu demersurile, actiunile si nivelul atins in obtinerea acestui obiectiv!

Desi, Africa de Sud pornise cercetarile in acest domeniu inca din 1969, abia in vara anului 1977, ea a atras atentia, atunci cand Moscova a anuntat SUA ca satelitii sai de spionaj, detectasera ceea ce parea a fi pregatiri pentru o explozie atomica subterana in desertul Kalahari (Africa de Sud), nu departe de Namibia. Aici, inca din 1975, sud-africanii desfasurau forari de mare adancime –peste 250 m- cel putin suspecte, in cadrul bazei militare Vastrap; americanii detectand cu ajutorul satelitilor aceste lucrari, fara insa a putea furniza dovezi concludente (numai o vizita la fata locului putea aduce lamuririle necesare, ceea ce era exclus pe atunci). De altfel, nici astazi nu se stie sigur daca sud-africanii au fabricat cel putin o bomba nucleara, dar cert este faptul ca detineau tehnologia fabricarii ei.

Guvernul de la Pretoria nega cu vehementa ca instalatiile fotografiate, atat de catre sovietici cat si de catre americani, ar fi avut vreun scop nuclear, dar admitea ca erau instalatii militare si, drept urmare, refuza sa permita unor reprezentanti straini sa le viziteze.

Cireasa de pe tort a venit doi ani mai tarziu, in cursul noptii de 22 septembrie 1979! Atunci, un satelit de observatie detectase o dubla fulgerare intens luminoasa intr-o zona vasta cuprinzand partea de sud a Africii, oceanele Atlantic si Indian si parti din Antarctica. Fulgerarea putea fi interpretata ca fiind caracteristica pentru o explozie nucleara de mica putere, desi alte indicatii uzuale (cum ar fi norul radioactiv) care urmeaza unui test aerian n-au fost detectate.

Cu toate acestea, chiar daca Africa de Sud n-a produs arma nucleara, avea cu certitudine capacitatea tehnologica necesara, mari zacaminte de uraniu (pe la inceputul anilor *60, Franta chiar negociase un contract de cumparare a uraniului cu Africa de Sud, la schimb, dupa unele surse, cu armament), precum şi facilităţi de îmbogăţire a uraniului (au doua reactoare nucleare de mare putere de fabricatie franceza, la Koeberg, in apropiere de Cape Town. Existenta acestui acord de cumparare cu Africa de Sud a ramas secret o lunga perioada de timp, dar nu si pentru americani, care aflasera totul).

Multi expertii americani n-aveau nicio indoiala la inceputul anilor *80, ca realizarea unui dispozitiv de mica putere bazat pe uraniu-235, singurul exploziv nuclear pe care-l putea produce in acei ani, Africa de Sud, necesita o capacitate tehnologica pe care, teoretic, o atinsesera! Sud-africanii, deja lucrau la un ciclu complet de obtinere a combustibilului nuclear si la tehnici de gestionare a deseurilor (cel putin, asta sustineau in fata oricui punea intrebari!).

Exista si informatii, neconfirmate inca, care mentioneaza o colaborare cu Israelul in dezvoltarea programului nuclear, dar si cu Taiwanul si China. Exista suspiciuni ca Israelul ar fi pus la dispozitia Pretoriei, tehnologia de fabricatie a rachetelor operativ-tactice, dar cert este faptul ca, comertul cu arme dintre cele doua tari era infloritor la nivelul anilor *70, statul evreu livrand Africii de Sud de la armament de infanterie si munitii, pana la nave militare si rachete. Si-au modernizat cu suport israelian propriile avioane Mirage III.

Cu toate acestea nu exista inca probe certe cu privire la o eventuala colaborare israeliano-africana  in privinta fabricarii de rachete cu raza medie si lunga de actiune, capabile sa poarte ogive nucleare. S-a vehiculat la mijlocul anilor *80, ca Israelul ar fi transferat Africii de Sud, tehnologia de fabricatie a rachetei Jericho II, dar nu exista dovezi in acest sens. Greu de crezut insa, dar cel mai probabil, le-au acordat asistenta tehnica in dezvoltarea propriilor rachete, inclusiv a sistemelor de ghidare aferente.

Cei mai multi experti, considera ca Africa de Sud n-a efectuat totusi o explozie nucleara proprie. Cea din noaptea de 22 septembrie 1979 (daca intr-adevar a avut loc!), ar fi putut fi efectuata de catre o alta tara, aici putand fi vorba de Israel (in schimbul transferului de tehnologie militara, Africa de Sud ar fi acceptat in mare secret, o experienta atomica israeliana pe teritoriul sau). Plauzibil sau nu, atat Israelul cat si Africa de Sud, n-au recunoscut niciodata asa ceva!

Un alt stat, care produce si detine cu siguranta arme nucleare, este India. Aceasta tara din sudul Asiei, a saptea ca intindere din lume si pe locul doi ca numar de populatie, a efectuat primul sau test nuclear pe data de 18 mai 1974, cand a detonat cateva kilograme de plutoniu in desertul Rajasthan (provincie la granita cu Pakistanul).

Inainte de asta, India se numarase printre cele mai importante 10 state neposesoare de arme nucleare care refuzasera obligatiile Tratatului de neproliferare si decisesera sa pastreze deschisa optiunea atomica militara (acest grup mai includea Pakistanul, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Israelul, Algeria, Arabia Saudita si Egiptul. Cel din urma stat, desi decisese initial sa nu ratifice acest tratat pana ce nu va adera la el si Israelul, l-a semnat pana la urma in anul 1981).

Explozia indiana n-a fost totusi o surpriza pentru specialisti, fiindca inca din anii *60, Bhabha, primul presedinte al Comisiei nationale pentru energie atomica, nu facuse un secret din intentia de a studia mecanismele exploziilor nucleare. Totusi, dupa moartea lui prematura in 1965, succesorul sau, Vikram Sarabhai, un pacifist, o convinsese pe Indira Gandhi, primul ministru de atunci, ca efectuarea unui test nuclear n-ar fi fost oportun din punct de vedere politic. Insa, Sarabhai a murit in anul 1971, si in anul urmator, fiica lui Nehru a dat ordin ca explozia-test sa fie efectuata. Aceasta misiune i-a revenit lui Homi Sethna, un inginer talentat care condusese construirea primei uzine de plutoniu din tara si care, in 1972, fusese numit sef al Comisiei pentru Energia Atomica.

Contrar tuturor asteptarilor, reusita detonarii a intarit considerabil prestigiul national al doamnei Gandhi, mai ales ca tara era confruntata in 1974 cu dificultati economice, sociale si politice tot mai mari.

Primul test nuclear indian s-a desfasurat in subteran, in concordanta cu Tratatul de interzicere a experientelor nucleare, la care guvernul indian era parte. Plutoniul utilizat fusese produs din uraniu indigen iradiat in reactorul de cercetare civil construit spre sfarsitul anilor *50 cu tehnologie si ajutor financiar din Canada. Extragerea plutoniului fusese realizata la uzina nationala de reprocesare a combustibilului, in functiune din 1965, care a fost construita fara ajutor extern direct. India a ales calea independentei, refuzand oferta britanica de construire a unei asemenea uzine de reprocesare, in anul 1958.

Desi nu are o legatura directa cu acest articol, consider ca este oportun a vorbi despre tehnologia atomica canadiana, cu care dealtfel, se va intalni si Romania –aceasta luand in considerare importul centralelor electrice de acest tip, in anul 1968. Interesant este faptul ca acest stat, si-a pefectionat singur, fara ajutor extern, propriul reactor cu apa grea. Primul reactor canadian cu apa grea si uraniu natural (CANDU –Canadian Deuterium Uranium) cu o putere de 200 MW, a aparut la inceputul lui 1967, cu mult dupa termenul planificat. El a fost folosit pentru elaborarea, sub acelasi nume si sub conducerea fizicianului Wilfred Lewis, a filierei de reactor „national” al Canadei. Lucrarile au inceput la Toronto, unde se construiau patru instalatii de 500 MW(e) –megawatt electric, ce defineste puterea energetica a unei centrale – fiecare. Acestea au fost receptionate intre anii 1971-1973 in conditii de eficienta deosebita; lucrarile la alte patru unitati, de aceasta data de 750 MW(e) fiecare, au inceput in 1971 si 1972. Reactoarele canadiene de tip CANDU, permit incarcarea si descarcarea combustibilului nuclear, in timp ce reactorul este in functiune, ceea ce face posibila producerea de plutoniu usor iradiat fara intreruperi costisitoare.

Interesant este si faptul ca India, fusese initial interesata in a cumpara un reactor nuclear din Franta. Ea fusese, in 1951, prima tara care a incheiat un acord nuclear cu Franta, si declarase ca era deosebit de interesata in reactorii cu uraniu natural. Cu toate acestea, India se opunea oricarei forme de control privind prima ei centrala nucleara.

Totusi, in 1962, in cursul unei conversatii cu Pierre Guillaumat (ministrul francez pentru energia atomica), presedintele Comisiei indiene pentru Energia Atomica, J. Bhabha, comparand filierele de reactori rivali cu uraniu natural si cu uraniu imbogatit, a remarcat gesticuland: „Cel mai bun este, desigur, acela pentru care nu trebuie sa platesti!”. Desi parea o gluma, ulterior faptele au dovedit contrariul! Practic, in iulie 1963, in ciuda ofertei frantuzesti privind o centrala electrica cu reactor cu uraniu natural, moderat cu grafit si racit cu gaz, fara masuri de siguranta, guvernul indian a acceptat o licitatie de oferte americane, atras fiind de conditiile extrem de avantajoase oferite prin intermediul Bancii de Import-Export controlate de SUA. Aceasta se numea „Eximbank”, ea cerand o dobanda de 0,4% cu rambursare in 40 de ani, incepand din al zecelea an de la darea in folosinta a reactorului. In aceste conditii extrem de avantajoase, indienii au comandat doi reactori cu apa in fierbere, cu uraniu imbogatit, fiecare de 190 MW, care urmau sa fie construiti la Tarapur, in regiunea Bombay. Tranzactia a fost o mare victorie pentru SUA –reprezantand prima centrala nucleara vanduta in lumea a treia –si un esec rasunator pentru Franta, care se si vedea castigatoare fara drept de apel.

Singura tara care a reactionat vehement la explozia indiana a fost Canada; stat ce era implicat in cel mai evident mod in facilitarea operatiei indiene –reactorul fiind livrat si construit de catre canadieni. De altfel, in 1976, guvernul canadian a intrerupt orice colaborare atomica cu India, ceea ce a dus la afectarea grava a acestuia, fiindca se baza pe ajutorul si tehnologia canadiana. Asta n-a insemnat si anularea lui, dar pentru o perioada destul de lunga de timp, nu s-au efectuat noi teste cu arme nucleare. Nici unul dintre celelalte state nucleare principale nu a facut vreo plangere. Au existat proteste si din partea Pakistanului, care pretindea ca ar fi observat o crestere a radioactivitatii in zona adiacenta frontierei cu India, dar n-a putut aduce si dovezi in acest sens.

Astazi, India dispune de rachete purtatoare de ogive nucleare, de productie proprie, dar despre toate acestea vom vorbi in articolul urmator.

 

 

    WW

Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.