Arhive pe etichete: apra 40

Perspectivele artileriei autopropulsate romanesti,fata in fata cu proiecte similare straine

Standard

Deoarece batalioanele de tancuri si infanterie mecanizata au nevoie de o protectie de artilerie foarte mobila si rapid desfasurabila pe orice teren, care sa se miste in acelasi ritm cu unitatile respective, este critica inzestrarea lor cu o arma capabila de foc sustinut si desfasurare rapida, de indata ce loviturile concentrate ale lansatoarelor LAROM (54 de bucati) si APRA (134 de bucati) se epuizeaza, completand cu lovituri de precizie barajul initial de artilerie. In caz contrar, capacitatea de lupta a acestor batalioane este serios afectata de  sprijinul limitat de artilerie.

LAROM

 

APR 40

Aceasta cerinta se incadreaza si in strategia descrisa de documentul – Concepţia de înzestrare cu sisteme şi echipamente majore a Armatei României în perioada 2006-2025, elaborată de Statul Major General şi aprobată de CSAT în data de 13.02.2006, strategie ce prevedea inzestrarea cu obuziere autopropulsate de calibrele 155mm si 105mm:

http://www.dpa.ro/documente/politici/ConceptiaInzestrare.pdf

 

Proiectul de obuzier autopropulsat calibrul 155mm/52 ATROM este un derivat al proiectului israelian  ATMOS 2000 ( Autonomous Truck Mounted howitzer System– sistem autonom cu obuzier montat pe camion) fabricat de către firma israeliană Soltam Systems. Sistemul ATMOS este un proiect privat, testat de armata israeliana si destinat exportului.

ATMOS

ATROM

Singurul prototip ATROM a fost creat in Romania intre anii 2002 si 2003 de catre firma Aerostar SA Bacau în colaborare cu

insa nu  fost introdus in productie de serie datorita inexistentei comenzilor din partea fortelor terestre romane. Este interesant de precizat ca, spre exemplu, Camerun detine 18 sisteme ATMOS iarRomania nu este capabila sa introduca in inzestrare un singur ATROM.

 

ATROM foloseste sasiul camionului ROMAN 26.360 DFAEG 6×6, motorizat cu un diesel MAN 28866 LF 24, de 360 CP. Vehiculul de 26 de tone, aerotransportabil cu C130 Hercules, are un blindaj usor ce poate rezista la proiectile de 7,62 si fragmente din explozii, iar cabina si sistemul de management al luptei sunt similare si compatibile cu cele ale LAROM. Platforma deschisa a armei are un incarcator automatizat pentru tunul  Soltam calibrul 155mm/52, capabil sa sustina rate de foc de 3 lovituri/15secunde, 15 lovituri/3minute sau 75 in 60 de minute, la distante de 41km cu munitie standard sau chiar 51km cu munitie inteligenta reactiva., rezerva de proiectile la bord fiind de 24 de proiectile.

Pe scurt, este o arma foarte capabila, perfect compatibila cu sistemele de transport, comunicatii si lupta ale fortelor terestre romane, proiect care a fost insa sistat, probabil datorita costului relativ ridicat si incapacitatii de a produce tunul de 155mm in tara, la uzinele Resita.

 

La nivel mondial, un proiect foarte asemanator este Nexter Caesar-ul francez, o platforma construita pe aceleasi principii, tot cu un tun de 155mm/52, insa mai usoara, de doar 17.7 tone si care a cunoscut productia de serie precum si comenzi din partea unor clienti externi.

 

CAESAR

 

Cel mai avansat si sofisticat proiect din categorie, dar si cel mai recent, este Archer-ul suedezilor de la BAE Systems Bofors. Si Archer poseda tot un tun 155 milimetri / 52 calibre, BAE Systems FH77-B05, amplasat pe un Volvo A30E 6×6 si capabil să trimita proiectile inteligente la o distanta de 60 de kilometri ( pentru proiectilul Excalibur ), cu o rata de tragere de 3 proiectile in 15secunde sau 20 proiectile in 2.5 minute, cu o rezerva de 20 de proiectile in magazine si inca 20 in rezerva. La cele 30 tone, are o cabina protejata la proiectile de 7.62 si exploziv cu fragmentatie, detinand si o turela pentru protectie proprie Kongsberg M151 Protector.

 

ARCHER

De asemenea, poate folosi modul de tragere MRSI (Multiple Round Simultaneous Impact), adica lovirea simultana a tintei cu mai multe proiectile trase succesiv pe traiectorii diferite. Archer intra si el  in productie de serie.

O arma mai putin cunoscuta, insa produsa in vecinatatea Romaniei, este sistemul B52 Nora, produs de Serbia in principal pentru export.

NORA B52

Nora B-52 a fost conceput ca o modificare a obuzierului de 152 mm D20 /52 calibre pe o platforma de camion 8×8 motorizata cu un diesel de 480CP, cu o masa totala de 34 de tone si protectie STANAG 4569 Nivel I si II. Dispune de un sistem de auto-incarcare cu o magazie de 36 de lovituri, capacitate MRSI si raza de lovire a artileriei intre 41 si 65 km in functie de proiectilele folosite. Principala piata de export pentru Nora B-52 este dotarea fortelor armate ale Myanmar, Kenya si Bangladesh .

 

De departe cel mai interesant concept bazat pe tunul de 155mm, diferit de platforma ATMOS/Caesar/Archer, este tunul autopropulsat G6-52 Rhino 155m.

G6-52 Rhino

Este un produs extrem de interesant al tehnologiei Denel, din Africa de Sud, stat cu care am putea colabora in acest domeniu precum si in cel al elicopterelor (asa cum am propus in materialul “IAR S.A. Brasov – o situatie fara iesire?”: https://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/02/17/iar-s-a-brasov-o-situatie-fara-iesire/ ), dincolo de parteneriatele actuale ale Romaniei.

Tunul autopropulsat de 155mm G6-52 Rhino este o platforma avantgardista, inovatoare si unul dintre cele mai eficiente si eficace tunuri autopropulsate. De altfel ar trebui studiata optiunea ca respectivul sistem, inclusiv turela, sa fie instalabile pe sasiu modificat al TBT sau pe sasiuri de tanc T55 si TR-85. Asa cum am prezentat in materialul “Va avea Romania un nou tanc? Si daca da, cum va arata?! “ : https://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/03/31/va-avea-romania-un-nou-tanc-si-daca-da-cum-va-arata/ , diversificarea utilizarii sasiului de tanc poate avea ca rezultat un echipament similar PZH-2000, 2S19 Msta sau Krab-ului polonez (varianta pe sasiu de T72 a AS-90 Gun Equipment 155 mm L131 ).

 

KRAB AS-90

 

Similar cu Archer, arma poate lovi tinte pana la 67km si in plus poate efectua lovituri simultane la 25km cu 5 proiectile trase pe traiectorii balistice diferite, avand o cadenta de foc de 6 proiectile/minut sau 3 proiectile/25 secunde.
Poate de asemenea folosi munitii inteligente top-attack, ghidate laser tip Krasnopol-M si high-explosive si dispune de o rezerva de 45 de proiectile in magazie.

 

O astfel de colaborare, ar putea ajuta la finalizarea ATROM-ului si dezvoltarea unor versiuni modificate pentru alte sasiuri si utilizarea unei platforme de incarcare protejate, nu expuse, cum e cazul ATROM, dar probail mai scumpa si mai grea, masa totala de 46.5 de tone nefiind neglijabila in ceea ce priveste transportul aerian. Anterior ATROM-ului, au mai existat incercari de a produce in tara artilerie autopropulsata bazata pe 2S1 Gvozdika cu un tun de 122mm A565 (raza de “bataie” 15km) folosind sasiul MLI-84, vehicul denumit Model89 dar si aceste incercari nu s-au concretizat decat intr-o productie de serie limitata de 42 de bucati, stocate in prezent. Acest model ar putea fi modernizat, probabil si cu o noua turela, un nou sistem de conducere a focului si management al luptei si un tun de 155mm in versiunea scurta a tunului, de 39 calibre.

Model89, sursa foto: Wikipedia, Mircea 87

In plus, tunul respectiv poate fi adaptat si altor mijloace de transport, putand exista pe langa versiunile de mai sus si una simplificata, cu tractor/camion de remorcare si incarcare manuala sau partial automata (vezi ansamblul obuzier 155mm Haubits FH77 – camion SBA111 Scania-TGB 40), ducand numarul de bucati ale tunului  Soltam calibrul 155mm/52 la ordinul sutelor, ceea ce ar rentabiliza productia sa integrala, sub licenta, in tara.

Haubits FH77

Uzinele Arsenal Resita au produs in trecut in peste 300 de bucati obuzierul rusesc de 122mm, in versiunea romaneasca M81, cel de 130mm denumit M82 precum si cel de 98mm M1993: http://www.catalogafaceri.ro/afaceri/business.php/ARSENAL-RESITA-SA/42270/

Deci un minim de experienta si competente ar trebui sa mai existe…

 

ATROM-ul este inca o solutie moderna, capabila si perfect adaptata nevoilor armatei romane iar introducerea sa in productie si inzestrare ar fi o completare binevenita a sprijinului de artilerie acordat unitatilor celor mai mobile ale fortelor terestre. ATROM este un echilibru interesant intre masa acceptabila pentru desant aerian, mobilitate, simplitate, pretul competitiv, performanta comparabila cu a altor sisteme similare la nivel mondial si deplina compatibilitate cu sistemele aflate déjà in inzestrarea fortelor terestre romane.

 

Oare povestea acestei arme se opreste aici?

 

Marius Zgureanu

Reclame

APRA 40 in Siria 1973?!

Standard

Voi stiati ca Siria sa fi importat din Romania sisteme APRA-40 si sa le fi folosit in conflictul cu Israelul din 1973?! Eu nu …

 

Multumirile noastre lui N. Flash

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: ARUNCATOARELE (II)

Standard

Un capitol aparte in dotarea Armatei Romane, l-au constituit “Aruncatoarele de proiectile reactive”. Acestea, prin puterea lor de foc si de distrugere, dar si datorita mobilitatii, au reprezentat si inca reprezinta, mijloace de foc eficiente si versatile.

Primele aruncatoare de proiectile reactive pe care le-a avut armata noastra, au fost cele de tipul R-2, calibrul 130 mm, incepand cu anul 1950. Aruncatorul era de fabricatie cehoslovaca, montat insa pe autocamioane sovietice ZIS-151 cu 3 punti motoare, avand 32 tuburi de lansare rachete nedirijate. Greutatea aruncatorului cu toate cele 98 de rachete era de 10330 kg, iar numai cu rezerva (66 rachete) de 9700 kg. R-2 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 130 mm; greutatea fara munitie 7575 kg; lungimea aruncatorului 7000 mm; latimea 2380 mm; inaltimea in pozitie de mars 2180 mm; rachetele erau de tipul ORNNG cu focos NZ-60, in greutate de 24 kg, viteza initiala 420 m/s, lungimea 815 mm, timp de ardere-motor cu 8 ajutaje de 0,67 s; camp de tragere vertical de la 0-50 grade; camp de tragere orizontal stanga/dreapta de 120 grade; bataia maxima 8200 m.

Cabina autocamionului ZIS-151 era rezistenta la socul produs de lansarea rachetelor, iar timpul mediu pentru tragerea unei salve era de 12,4 s; viteza de deplasare a instalatiei in teren accidentat era de 10 km/h, iar pe drum de 40 km/h. Romania a avut in dotare putine asemenea instalatii si aproximativ 600 de rachete ORNNG, ce s-au aflat in dotarea Brigazii 74 Obuziere Roman (12 aruncatoare) si Brigazii 175 Aruncatoare Galati (12 aruncatoare), pana pe la jumatatea anilor *60, cand au inceput sa soseasca in tara instalatiile mult mai moderne si complexe de tipul BM-21 GRAD (GRINDINA) de calibrul 122 mm.

Aceste instalatii extrem de raspandite in lume, montate pe o multitudine de vehicule pe roti sau senilate si construite sub licenta ori copiate, de o multime de state, sunt inca performante. BM-21 GRAD a intrat in dotarea Armatei Romane alaturi de punctul de comanda, masinile de transport si reancarcare 9 T254, masina de legare topogeodezica si altele; vehicule ce erau moderne in acele timpuri.

BM-21

Varianta initiala achizitionata de catre Romania la sfarsitul anilor *60, era montata pe camioane de tip URAL 375E (la origine acestea erau camioane civile!), echipate cu motoare V8 pe benzina, avand 180 CP, viteza maxima pe drum 75 km/h, raza de actiune fara realimentare de 750 km; tractiune 6×6 si sistem de umflare a rotilor in mers CTIS (pe atunci aceasta era o noutate in armata noastra), trecea vaduri adanci de 1,5 km, putand traversa zone greu accesibile prin modificarea presiunii in pneuri. La acea data, URAL375E era de departe cel mai modern mijloc auto pe care-l avea Armata Romana!

Si sistemul de lansare era extrem de modern, BM-21 putea lansa rachetele din cabina camionului cu ajutorul dispozitivului de dare a focului 9 V170 sau de la distanta printr-un sistem de control si cablu cu lungimea de 64 m. Rachetele puteau fi lansate la interval de 0,5 s, lansatorul putand fi reincarcat manual in aproximativ 10 minute de catre 5 servanti.

Rachetele GRAD erau de tipul M 21-OF de 66 kg greutate, avand bataia maxima de 20,4 km, si erau mentinute pe traiectorie cu ajutorul blocului stabilizator cu ampenaj. BM-21 s-a aflat in dotarea regimentelor de artilerie de divizie –cate un divizion a cate 18 lansatoare si avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 122,4 mm; greutatea cu servanti si munitie 13,7 tone; greutatea fara servanti si munitie 10,8 tone;  lungimea aruncatorului 7350 mm; latimea pentru miscare 3010 mm; inaltimea in pozitie de mars 3090 mm; camp de tragere vertical: stanga 105 grade/dreapta 70 grade.

Ca multe alte state precum Polonia, Cehoslovacia, Egipt, Iugoslavia, Coreea de Nord, Etiopia, Iran, Pakistan, China, etc, si Romania a asimilat in fabricatie, sub licenta, sistemul GRAD. Primul sistem fabricat la noi, a intrat in dotare pe data de 02.07.1975 sub denumirea de APR-21, fiind montat pe sasiul camionului SR-114R “Bucegi” de 4 tone si 140 CP (era in dotarea armatei incepand cu anul 1964), 4×4, avand 21 de tuburi de ghidare (3 randuri a cate 7 tuburi). Interesant este faptul ca  lansatorul romanesc a avut succes la export, fiind intalnit in tari dinAfrica, unde s-a comportat foarte bine, astfel incat unele dintre aceste tari au importat ulterior si varianta mai moderna APRA-40 (precumMaroc, Iran, Irak, Nigeria, chiar si in fosta Iugoslavie). APR-21 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 122,4 mm; greutatea cu servanti si proiectile 8650 kg;  lungimea aruncatorului 6170 mm; latimea 2480 mm; inaltimea 2720 mm; camp de tragere vertical de la 0-155 grade; camp de tragere orizontal: stanga 110 grade/dreapta 70 grade; timpul pentru tragerea unei salve era de 15,6 s; bataia fara inel de franare 20750 m/ cu inel mare de franare 11980 m; racheta era de tipul M-210 F (9 M22U), de calibrul 122 mm, 66,6 kg greutate, dintre care aproximativ 20 kg reprezinta incarcatura de lupta.

APRA – 40

Incepand cu anul 1978, instalatiile de tip APR-21 au inceput sa fie inlocuite de catre mult mai modernul APRA-40 (daca APR-21 este bunicul LAROM-ului, APRA-40 este taticul acestuia), ce are 40 de tuburi de ghidare rachete cu lungimea de 3 m si folosea aceeasi racheta de tip M-210 F GRAD (la inceput, ulterior industria romaneasca a asimilat in fabricatie racheta M-210 F, modernizand-o). APRA-40 de inceput era montat pe platforma camionului DAC 665T, cu tractiune 6×6 (astazi acest camion este dotat cu motoare MAN, mult mai puternice si fiabile) si dispunea de o masina de transportat munitie pe sasiu DAC 665G, in caroseria caruia erau dispuse 2 stelaje pentru 80 de proiectile. Incarcarea se executa manual, APRA-40 fiind deservit de catre 6 servanti, care puteau fi transportati in cabina (ceea ce la APR-21 nu era posibil din lipsa de spatiu in cabina). APRA-40, ca si predecesorul sau, APR-21, a avut succes la export. Astfel, state care au cumparat vechiul model au achizitionat si APRA-40, ceea ce spune multe despre profesionalismul si calitatea cercetatorilor si producatorilor romani.Maroc,Nigeria,Iran, Irak,Etiopia,Croatia,Bosnia(in aceste doua state, APRA-40 era cunoscut sub denumirea de SVLR 122 GRAD), sunt doar cateva dintre tarile ce au achizitionat acest lansator.

Dupa 1985, APRA-40 a fost modernizat, aparand in inzestrare (lansatoarele existente au fost si ele aduse la noul standard) cu un pachet ghidaje rachete separat in doua module, a cate 20 de tuburi, ceea ce usura incarcarea, avand in dotare si o macara de 6 tone + remorca RM-13. Masina de realimentare putea transporta 6 module (120 proiectile -3 salve complete a cate 40 de rachete) si se afla inca in dotare, bineanteles modernizate, deservind inclusiv LAROM. Modernizarea initiala s-a facut la URA Bacau, actuala Aerostar S.A (ce astazi produce LAROM). Astazi, datorita modernizarii, APRA-40 este capabil sa lanseze si rachetele containerizate LAR 160, dar racheta de 122 mm, cu suport israelian, are acum capabilitati cargo, fuzee electronica de timp, un numar de 25 submunitii, fara a-i fi afectate greutatea si raza de actiune, acestea ramanand neschimbate. Noua racheta 122 mm CARGO, este fabricata de catre C.N ROMARM in colaborare cu IMI. LTD. ISRAEL si se afla in dotare.

APRA-40, in varianta originala, are urmatoarele caracteristici: calibrul 122,4 mm;  lungimea 7390 mm; latimea 2150 mm; inaltimea 3250 mm; camp de tragere vertical de la 0-55 grade; camp de tragere orizontal: stanga 100 grade/dreapta 80 grade; bataia fara inel de franare 20750 m/ cu inel de franare 11980 m; incarcarea se facea in aproximativ 15 minute; viteza pe drum/camp: 80/25 km/h.

Un derivat al APRA-40 a fost lansatorul AURORA APR, creat pe la jumatatea anilor *80, dar care n-a intrat niciodata in productia de serie, desi a fost prezentat publicului strain in 1989, la o expozitie de armament in Irak. Nu se stie cu certitudine daca, in afara prototipului, au mai fost fabricate si alte sisteme, dar acesta era montat pe sasiul autovehiculului tot-teren ARO, avand 12 tevi de lansare, folosind racheta M 21-OF-S (aceasta se pare ca era o varianta mai scurta a rachetei originale, de aici si semnificatia literei S=scurt/simplificat). Ultima oara, dupa unele surse, cand a fost vazuta AURORA, a fost in anul 1995 la o prezentare de tehnica in fata conducerii MApN de atunci. Totusi, in 1999, se pare ca mai exista prototipul la fabrica AEROSTARS.A.

AURORA pe sasiu de ARO

Cel mai modern sistem ce se afla in dotarea armatei este LAROM, incepand din 2002. Pana acum in dotarea Fortelor Terestre se afla doar o brigada LAROM. Despre acesta, performantele si caracteristicile sale, am vorbit deja pe larg pe blogul RoMilitary LAROM. Se pare ca si LAROM este in proces de modernizare, dar nimic nu este oficial si sigur. S-ar intentiona dotarea acestuia cu racheta EXTRA produsa de catre IMI Israel, mult mai performanta si cu raza de actiune cuprinsa intre 20-150 km, avand o acuratete de 10 m CEP! Racheta este containerizata (un container contine 4 rachete) si teoretic ar fi usor de integrat pe LAROM. Sa speram ca asa va fi! Pentru mai multe detalii, aici: Viitorul LAROM

 

AG-urile, 7 si 9

O arma foarte versatila, extrem de cunoscuta si raspandita, este RPG. Aceasta arma a aparut in inventarul Armatei Sovietice in 1960-1961, fiind produsa si astazi in diferite variante. RPG este o arma pe care atat cei care au facut armata, dar si pasionatii, o cunosc foarte bine, sub numele de AG-7. Fara a fi deloc complicata si relativ ieftina, “vedeta” incontestabila a gruparilor teroriste, gherilelor de tot felul, luptatorilor pentru “libertate” din toate colturile planetei, anarhistilor, nebunilor si a tot felul de descreierati, etc., RPG este o arma pe care doar cine n-o vroia, n-o avea! Ea este usor de construit, fiind fabricata in multe tari, precum:China,Bulgaria,Serbia, Cehia, Slovacia,Filipine,Vietnam, Coreea de Nord, etc. Pana si gruparea terorista HAMAS din Liban (mai precis Brigada Hamas Izz ad-Din al-Qassam –ce nume au bre si gorobetii astia!) o fabrica in mici ateliere sub denumirea de YASIN! SiRomania a asimilat in fabricatie RPG sub denumirea de AG-7, inclusiv munitia necesara, iar in dotare a aparut prin anii *60, probabil intre 1963-1965. Se afla inca in dotare.

AG-7

O arma la fel de cunoscuta, ce se afla si ea inca in dotare, este AG-9, fratiorul mai mare al AG-7. Acest aruncator a inceput sa fie fabricat la noi in anii *70 (anii 70-80, au fost anii de varf in ceea ce priveste relansarea industriei de aparare. In aceasta perioada au fost asimilate in fabricatie categorii de tehnica, unele mentionate in aceste articole, ce se afla si astazi in dotare, fiind modernizate succesiv de-a lungul timpului. Interesant de mentionat este faptul ca in anul 1978, s-au achizitionat sisteme si instalatii deosebite, inexistente pana atunci in dotare, precum: statia de radiolocatie pentru artilerie SNAR-10 -8 asemenea instalatii, statia meteorologica ARMS 3 -2 instalatii, si statia de radiolocatie RMS 1M -2 instalatii, destinate plutoanelor meteorologice; toate acestea fiind de fabricatie sovietica) sub licenta dupa aruncatorul sovietic SPG-9 KOPYE, inlocuind in dotare tunurile fara recul B-10/11. AG-9 se afla in dotare din anul 1980 la companiile antitanc din batalionul de infanterie, vanatori de munte si parasutisti (compania antitanc, cate 3 plutoane cu 9 aruncatoare).

Aruncatorul AG-9 este montat pe afet-trepied si dispune de tren rulor in vederea transportului. Are si o varianta montata pe autoturismul tot-teren ARO-26M, aparuta pe la jumatatea anilor *90, dar se pare ca nu se mai este in uz.

AG-9M, este ultimul venit in familie, fiind facut la CARFIL/Brasov, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 73 mm; greutate 52,1 kg; lungime 2110 mm; latime in pozitie de lupta 900 mm; zona periculoasa din spatele ajutajului este de -90×30 m; inaltimea maxima a trepiedului este de 850 mm; bataia maxima: cu proiectil cumulativ 1,5 km, cu proiectil exploziv de fonta 4,5 km, cu proiectil exploziv de otel 5,4 km; cadenta de tragere 4-6 lov/min; 4 servanti.

AG-9 utilizeaza lovituri cumulative PG-9 cu putere de penetrare blindaj de 400 mm, lovituri explozive OG-9, incendiare si cu fragmentatie, dar cel mai performant este cel termobaric cu mare putere de distrugere (de fabricatie romaneasca). Dupa aprinderea incarcaturii de azvarlire (cu un sistem de dare a focului electric), proiectilul este propulsat din teava lisa cu viteza de 250-400 m/s, iar cand acesta ajunge la distanta de 15-30 m de lansator, se initiaza motorul de propulsie cu combustibil solid care mareste viteza proiectilului la aproximativ 700 m/s. AG-9, este inca performant si va ramane inca mult timp in dotarea armatei, iar pentru mai multe detalii, aici: Lovitura Termobarica

 

WW

 

Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.

www.rwd-mb3.de/pages/snar10.htm

Sursa poze: Wikipedia