Arhive pe etichete: agentii sigurantei

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (13)

Standard

  Actiunile de instigare la revendicari si la sustragerea de la indeplinirea obligatiilor legale fata de statul roman, reprezentau un alt mijloc de provocare a disensiunilor intre romanii si ungurii din Transilvania, vizand cultivarea atmosferei favorabile realizarii telurilor anexioniste maghiare. Aici, erau vizati inclusiv si sasii, pe care Buda ii dorea transformati in unguri 100% (suna cunoscut astazi? Eu zic ca da!). Inainte de a continua fac o paranteza, pentru a arata faptul ca aceasta “preocupare” a Ungariei de transformare a sasilor in unguri –conform datelor SSI si Sigurantei- nu era deloc noua, iar pentru asta ne vom intoarce in timp, pana in anul 1881!

In anul 1881, Friedrich Lachmann (reprezentantul Austriei la Bucuresti, agent de seama al serviciului de spionaj austro-ungar, trimis aici inca din anul 1877 –fusese trimis in Romania cu misiunea de a spiona miscarile Armatei Romane, avand acoperirea de “corespondent de presa” al ziarelor “Augsburger Allgemeine Zeitung” si “Schlesische Zeitung”), primind misiunea de a merge in Transilvania pentru a intocmi un raport cu privire la “miscarea pentru Unire a romanilor din aceasta zona”, constata cu stupoare ca aceasta era bine implementata, avand ramificatii in randul sasilor, dar si in randul ofiterimii romane din cadrul unitatilor romanesti ce faceau parte din armata austro-ungara, cu deosebire in cadrul Regimentului 50 “Marele Duce de Baden”, Regimentul 2 Infanterie, dar si alte unitati, considerandu-i “total de neancredere si cu intentii subversive”. Mai mult decat atat, Lachmann a mentionat in raportul sau faptul ca sasii nutreau mare simpatie pentru nazuintele romanilor, iar despre Ungaria nici nu voiau sa stie, dar nici despre Austria nu aveau o parere prea buna. Iata ce scria acesta in raportul sau: “Ei citesc numai ziare din Berlin, iar despre cele austriece si unguresti nici nu vor sa auda”. Pe episcopul Teutsch din Sibiuil considera “lipsit de sentimente patriotice”, ceea ce pentru Lachmann era absolut de “neanteles”! Faptele pe care le relata in urma informarii amanuntite ce o facuse, aratau fara echivoc, cat de subred era imperiul austro-ungar pe meleagurile transilvanene (asa ca, bai autonomistilor idioti, lasati-o mai moale cu “stapanirea dintotdeauna” a Transilvaniei si cu granita aia de “o mie de ani”. Sic!), iar pentru a fi cat mai convingator fata de stapanii sai de la Viena, relata ca, intr-o duminica, preotul reformat (iarasi reformatii astia!!! Papistasi nenorociti, la “reforma” cu EI, in frunte cu Tokes. Numai slujitori ai Domnului n-au fost si nu sunt astia!) Gyurko din Cernat, a tinut o predica in limba maghiara cu tema: “Fidelitatea fata de casa domnitoare si colaborarea unita a ungurilor” (ca sa vezi, mai, mai! Curat murdar, coane Gyurko! Curat caraghioz! Ce-mi place I.L Caragiale…). Dupa terminarea predicii, preotul sas Binder i-a dat urmatoarea replica: “Ati mintit, caci de pe amvon noi nu cunoastem nici dinastia, nici ungurii, cu atat mai mult cu cat acestia din urma ne sunt cunoscuti numai ca barbari si ca agresorii nostril”. Un adevar INCONTESTABIL, negat insa cu vehementa astazi de catre partizanii Ungariei Mari, pentru care sasii sunt doar “altfel” de unguri!!! (va place asta idiotilor? Ciocu mic, ca mai stim si noi cate ceva!). Un lucru era insa clar pentru Lachmann, in 1881, si anume, citez: “ROMANII DOREAU SI ACTIONAU IN DIRECTIA IMPLINIRII PORUNCII STRABUNILOR DE A FORMA O SINGURA TARA ROMANEASCA ASA CUM A FOST VOINTA SI DORINTA, MARELUI VOIEVOD MIHAI”. Punct! Si-acum revenim…

Aceste activitati contrare statului roman, s-au materializat in fapte si actiuni –cunoscute dealtfel, Serviciilor romanesti –precum:

-indemnuri la dezertare din armata romana si la trecerea frauduloasa a frontierei in Ungaria. Cele mai frecvente puncte de trecere frauduloasa a frontierei erau in dreptul localitatilor Halmeu, Satu Mare si Salonta. La Satu Mare, agentul Sera Iosif se ocupa cu ghidarea dezertorilor si contrabandistilor, iar la Salonta existau trei agenti (acestia, ulterior au “disparut”, soarta lor fiind necunoscuta autoritatilor ungare. Saracii!) care aveau exclusiv misiunea de a conduce peste granita pe cei care le cereau concursul. Sera Iosif fiind prins de catre Siguranta, a “cantat” tot in legatura cu aceasta activitate, desfasurata dupa spusele sale, “la indemnul unei persoane din Ungaria”. Totul este foarte clar, nu?

-ajutoare materiale erau acordate de guvernul ungar si de diferite institutii studentilor unguri din Romania care urmau studiile in Ungaria, daca se angajau ca vor servi cauza revizionista dupa inapoierea inRomania(multi si-au luat acest angajament, dar putini l-au respectat. Cinste lor!);

-indrumarea muncitorilor unguri care lucrau in intreprinderile romanesti de a produce perturbatii in functionarea normala a acestor intreprinderi;

-ungurii proprietari de masini de transport erau indemnati sa le demonteze diferite piese pentru a putea fi sustrase de la rechizitiile efectuate pentru nevoile armatei. Un exemplu elocvent este cel al firmei “Vitalis&Simion” din Targu-Mures, ai carei proprietari au incercat sa saboteze o parte din parcul auto de care dispuneau (20 de autoturisme de lux si autobuze, din care au incercat sa saboteze 18). Au fost rapid opriti de catre Siguranta (care-i avea “sub supraveghere”), autovehiculele fiind rapid puse in stare de functionare si rechizitionate.

Incercari ale revizionismului maghiar de a castiga “Ungaria Mare” au fost multe; acestea nu s-au oprit niciodata! Aceste manifestari revizioniste, au continuat si dupa anul 1945, cand Romania si Ungaria devenisera, vrand-nevrand, “democratii populare” sub aripa “ocrotitoare” a Moscovei. Spre exemplu, in anii *80, dintre cele mai vehemente organizatii revizioniste maghiare din SUA si Occident (aflate bineanteles, sub stricta supraveghere a Securitatii romane, desi existau dovezi ca ele sunt sprijinite tacit si de catre Buda!) s-au remarcat, Uniunea Mondiala Ardeleana si Federatia socialista a maghiarilor din Romania. Aceste organizatii, la un moment dat, si-au propus, nici mai mult nici mai putin, sa angajeze Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si alte organisme internationale, in rezolvarea “cauzei maghiarimii” (ca sa vezi! Ne suna cunoscut, fiindca dupa 1990, au fost nenumarate incercari de acest gen, cu deosebire dupa evenimentele de trista amintire de la Targu-Mures, cand numai klingonienilor n-au reusit sa ne reclame…). Astfel, spre exemplu, in luna octombrie 1981, au adresat un memoriu Conferintei de la Madrid, autorul acesteia fiind asa-zisa “Federatie Socialista a Maghiarilor” (au bietii de EI ceva afinitati fata de socialism. Ce pacat ca in 1919 le-am taiat avantul “revolutionar”!), prin care s-a cerut infiintarea “Republicii Socialiste Transilvania”. Sic! Aceasta “minunata” propunere, continea de fapt ideile jigodiei de Bethlen Istvan, care la inceputul anilor *40 dorea “autonomia” Ardealului, Croatiei si Slovaciei (cu acest stat nu le “merge”, limba maghiara si organizare tipic ungureasca nu exista pe acolo –asemenea manifestari fiind inabusite din fasa de autoritatile statului slovac. Ungaria a urlat si protestat, dar si-au luat-o cu brio de la slovaci. Lor, dar nici croatilor, nu le pot da lectii de “europenism” maghiar…Acolo chiar isi vad de lungul nasului!). Ilustrul personaj, considera in 1938, urmatoarele: “Cu mintea sanatoasa, doar atunci ar putea sa puna Ungaria aceasta chestiune, daca contele Bethlen (da dragutul, chiar el insusi, cine altcineva era mai indicat!!!) ar fi indreptatit sa reprezinte atat poporul roman, cat si pe cel slovac si rutean…Doua treimi din populatia Ardealului este romaneasca (asta era de fapt, marea sa durere –romanii erau majoritari ceea ce dovedeste ca de fapt, ei ungurii, sunt…alogeni), ori aceasta daca ar vrea autonomie, este absolut sigur ca in nici un caz nu ar face-o in interesul ungurilor (aici, sunt intr-adevar de acord cu “judecata” musiului asta!). Ce rost are atunci toata povestea aceasta? Sub aceste dorinte se ascunde socoteala ca, din teritoriile autonome s-ar crea prin autodeterminare tari independente care s-ar atasa Ungariei” (Tinutul Secuiesc ar putea fi, ipotetic vorbind, o astfel de “tara”!? Sper ca nu!).

Insa, un lucru este cert! Interesul Serviciilor romanesti fata de spatiul transilvan si mentinerea acestuia in interiorul statului roman, caruia ii apartine dintotdeauna, a existat mereu si exista cu siguranta, inca. Agentii SSI, Sigurantei, Biroului 2, erau recrutati din diferite categorii sociale, fiind ingineri, doctori, farmacisti, profesori, preoti, avocati, functionari, militari, factori postali, functionari feroviari, comercianti, etc. Mare parte dintre acestia aveau instruire de specialitate, si din pacate, multi au cazut la datorie…Cinste lor, si D-zeu sa-i odihneasca acolo unde sunt, chiar daca multi nu au beneficiat de un mormant in pamantul patriei pentru care au luptat si au murit. Astazi, tot felul de jogodii, injura si ponegresc lucratorii din Serviciile Secrete (PROFESIONISTII din aceste Servicii nu merita asa ceva. Lichelele, pilele si “politicii” insa DA, o merita!), vechi si noi, uitand insa cu bunastiinta, sau fiind doar ignoranti, SACRIFICIILE pe care acestia le fac. Lor li se potrivesc foarte bine cuvintele lui Ion Gavrila Ogoranu, luptator anticomunist din rezistenta, citez: “Mama Tara, iarta-ne ca am indraznit sa luptam si sa murim pentru tine!”. Triste cuvinte, dureros de adevarate insa…

Domeniile de care erau interesati agentii Serviciilor romanesti de informatii, erau variate, dar in Transilvania, inclusiv in timpul ocupatiei maghiare (NICIODATA aceste Servicii, n-au abandonat acest teritoriu romanesc!), ele vizau: informatiile strategice, topografia, orasele, intreprinderile industriale, mijloacele de transport, populatia si starea de spirit a acesteia, informatiile cu caracter militar (referitor la dislocarea de trupe, echipamentul, armamentul, nivelul de instruire, comandanti, existenta fortificatiilor si gradul lor de aparare cu guri de foc, etc); astfel ca atunci cand Armata Romana a trecut la eliberarea acestei parti de teritoriu romanesc, cunostea in detaliu, TOTUL.

Interesant este si faptul ca Serviciile romanesti mostenisera o retea vasta, dezvoltata dea lungul anilor, nu de putine ori cu sacrificii! Fiindca, trebuie sa mentionam faptul ca nu cu mult inainte de izbucnirea WW I si implicarea Romaniei in razboi, Serviciile romanesti aveau deja in Transilvania o retea de agenti puternica si cu putere de penetrare informativa ridicata, formata din cel putin 1000 de agenti. Aceasta agentura a reusit performanta de invidiat, de a patrunde in inima imperiului austro-ungar, la Viena, ea avand acolo cam 50 de agenti de inalta clasa, condusi de catre atasatul militar roman, capitanul Traian Stircea. Din randul acestor agenti, faceau parte atasati militari si diplomati straini, precum: Valerio Benuzzi si Mario Reusi (Italia), Filip Aninat (secretar la ambasada Republicii Chile), Villegas (atasatul militar al Argentinei), dar si multi altii despre care nu se stie nici astazi, cine au fost. Se va sti oare vreodata? Posibil! Un lucru este insa clar, si anume faptul ca Serviciile romanesti de atunci, si-au demonstrat fara echivoc, PROFESIONALISMUL…

Chiar si Max Runge (seful serviciului de spionaj austro-ungar in WW I) recunostea ca serviciile de spionaj german si austriac au primit lovituri grele din partea celor romanesti, mai cu seama Serviciul condus de catre el. De departe se remarca reusita Serviciilor romanesti din anul 1914!

Atunci, agentii Sigurantei au reusit sa fotografieze, printr-o actiune foarte bine organizata si condusa, cifrul diplomatic al ambasadei austro-ungare la Bucuresti. Acest lucru a permis ca Serviciile romanesti sa fie la curent multi ani cu tot ceea ce se intreprindea de catre austro-ungari si chiar germani, impotriva Romaniei; ambasadorul austro-ungar, Otto Czernin, devenind fara stirea sa, cea mai buna sursa de informatii pentru agentii romani. Max Runge, a numit aceasta actiune, pe buna dreptate dealtfel, “unica”, ceea ce spune multe despre eficienta Serviciilor romanesti! Vom vorbi ins ape larg despre aceasta actiune, la timpul potrivit.

Conform “memoriilor” lui Max Runge, acesta considera ca Serviciile romanesti au stiut din timp si in detaliu, pregatirile militare si miscarile de trupe austro-ungare din Banat, dar si planurile Puterilor Centrale impotriva Romaniei. Cu toate acestea, din pacate, factorii de decizie politica si militara ai vremii, au facut greseala impardonabila (cel putin in prima parte a razboiului) de a nu tine cont de informatiile furnizate de catre Servicii, ceea ce a dus la infrangerea din toamna lui 1916, in Dobrogea (spionii romani prezentasera din timp MStM al Armatei Romane informatii valoroase, care insa au fost ignorate, nefiind luate in considerare, transmitand totodata liste complete si detaliate cu oameni de incredere, care ar fi putut ajuta trupele cu informatii, actiuni, etc –si acesti oameni au fost ignorati cu buna stiinta!). Ulterior, Siguranta a descoperit si cauza acestor “scapari” –seful MStM, generalul A.Zotta si maiorul Popescu, erau agenti ai Puterilor Centrale (o reusita fara nicio indoiala, a Serviciilor inamice, ceea ce arata ca razboiul din umbra este unul dur, dus in principal nu cu forta muschilor ci cu forta mintii!).

Cum or fi astazi Serviciile Romanesti si cum or actiona ele in privinta revizionismului maghiar, D-zeu stie! Insa, cuvintele lui George Santayana exprima foarte clar, un adevar: “Cei care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete”.  

Si ca sa inchei intr-o nota hazlie, va recomand sa cititi acest articol care m-a distrat copios (avem si noi nebunii nostri, dar ai lor sunt…magnifici): http://www.bucurestiivechisinoi.ro/…/bazinulcarpatic-este-centrulputeriig

 WW