Cehia doreste sa-si prelungeasca intelegerea cu Saab. Romania poate cumpara cam tot atatea aparate F-16 sh din Portugalia!

Standard

Ministrul ceh de externe,   Karel Schwarzenberg,   declara ca tara sa ar dori ca negocierile purtate cu Saab pentru prelungirea leasing-ului, sa fie incununate de succes, pentru ca nu ar avea nici un sens ca avionul sa fie schimba, dupa aproape 10 ani de utilizare foarte buna.

Aceasta declaratie vine in contextul in care Cehia se afla in negocieri cu Suedia pentru prelungirea intelegerii dincolo de anul 2015, insa ar dori sa mai scada ceva din pret, sau poate sa obtina conditii mai bune de finantare. Pana acum pretul contractului, pe 10 ani, s-a ridicat la valoare de 20  miliarde de coroane (putin sub 800 de milioane de euro) si acum cehii cauta o solutie de finantare, cu ajutorul guvernului suedez, pentru urmatoarea perioada.

Guvernul de la Praga a anuntat insa ca daca nu se va ajunge la o intelegere pana la sfarsitul acestei luni, este deschis catre discutii cu alti producatori de avioane, dar se pare ca nu este necesar.

Ministrul ceh de externe a declarat insa cu nu este cazul ca Gripen sa fie schimbat, ba ca ar fi chiar “terribly expensive,”ca Cehia sa fie obligata sa caute un alt aparat, din motive extrem de evidente: pregatirea pilotiilor, tehnicilor, infrastructura si altele.

Cel mai probabil Cehia isi va prelungi contractul cu Saab, pentru cele 14 aparate Gripen C/D, si tot foarte probabil ca va obtine ce-si doreste, adica o finantare avantajoasa oferita sau garantata de Suedia.

De altfel grupul Saab nu face nici un secret din suportul pe care il primeste din partea propriului guvern, in privinta finantarii comercializarii produselor sale militare, iar guvernul Suediei, asa cum este normal, incearca sa ofere cat mai multe avantaje propriei industrii nationale.

Ciudati rau politicienii astia suedezi! Adica ei nu stiu, chiar nu au invatat la Scoala de politicieni de la Bucuresti, ca o industrie nationala, militara mai ales, dar nu numai, NU SE SPRIJINA, ci se DISTRUGE?!

Nu inteleg de ce atunci cand cineva doreste sa cumpere avioane Gripen, Guvernul Majestatii Sale Suedeze nu le da cu flit si nu-i indruma catre…Lockheed Martin si al lor F-16, asa cum este normal sa se intample, asa cum s-a intamplat si in cazul transportoarelor blindate cerute de irakienii Romaniei, iar noi i-am trimis in Ucraina!

Sau cel mai probabil ei nu au invatat politica la Bucuresti?! Oricum ciudati rau! Auzi tu enormitate! Sa sprijini industria militara din propria ta tara! Eu cred insa ca nu au de ales, lor americanii pur si simplu nu vor sa le dea avioane F-16 sh si atunci, saracii de ei, sunt obligati sa-si produca niste “harburi” de Gripen C/D si E/F noi-noute si ultramoderne, sa dea de lucru la zeci de mii de suedezi, etc, etc

Vai mama lor, mi-e mila de ei!

Sursa: ceskapozice via infomomdo

PS Un simplu si amarat calcul matematic, arata ca paispe” Gripene pe zece ani, cu 800 de milioane de euro, inseamna cam 80 de milioane pe an. OK, mai bagam aici ceva armament, ceva pregatire, ceva infrastructura, alea, alea, sa zicem ca dublam suma si ajungem undeva la 150 de milioane pe an, pe credit de la Maica Suedie, cu dobanda de 2% pe an. Precizam pentru carcotasi, ca cele 800 de milioane de euro includ si dobanzile aferente si o parte din pregatirea pilotiilor si tehnicilor.

Buuun! Deci 14 avioane noi, cu un pret cuprins intre 80 si 150 de milioane de euro! Pai e chiar asa de mult?! Adica Romania la un buget anual de + 30 miliarde de euro, nu-si permite sa dea, sa zicem macar 100 de milioane pe an, pentru paispe” avioane?!

Asa cum am spus mereu, nu bani sunt problema, ci iresponsabilitatea, incompetenta si poate si altele, toate adunate pe capul nostru sub forma unei mase gelatinoase si urat mirositoare, numita pompos clasa politica.

100 de milioane de euro pe an, sunt absolut sigur ca ar putea fi stransi printr-o colecta nationala voluntara sub forma dati un leu pentru aviatie! Sunt absolut sigur ca s-ar strange mai mult decat atat!

Cu 14 avioane noi, am avea o sansa, am avea piloti, am putea, peste cativa ani,  sa mai luam inca 14, sau poate mai multe si tot asa. Nu sunt bani?! Haidade…

GeorgeGMT

Reclame

85 de răspunsuri »

  1. tine cont ca in banii astia intra tot suportul, piese de schimb, etc. si probabil iar vor primi finantare si offset la ele – Cehia doar baga kerosenul si face schimbul de ulei… e un interviu in Top Gun cu comandantul ceh care e foarte fericit pe chestia asta, zice ca cu Gripen nu-l mai intereseaza de buget, de logistica, etc. si el doar se ocupa de zburat si de misiuni.

    re. industria nationala – am vazut treaba cu columbienii, dar parca am mai vazut filmul asta cand a fost cu contractul din irak. sa speram ca iese ceva si nu ne sufla ucrainenii si contractul asta.

  2. Politicienii romani fac gresala de a crede ca daca suntem in NATO si daca aia mai pun aici si 12 rachete la Devesel nu mai este nevoie de investitii in armata. Din aceasta cauza nu se face nimic.Ei cred ca suntem sub „scutul” american si nimeni nu ne poate atinge in acest moment. In caz de conflict militar, vom fi prinsi cu pantalonii in vine asa cum sa mai intamplat de multe ori cu noi. De ce din moment ce sanatatea, invatamantul si justitia merg prost in armata sa fie diferit ? Toate lucrurile astea se leaga intre ele nu foarte vizibil la prima vedere.

    O zi buna
    Crustian.

    • Da-mi voi sa te contrazic , nu acesta e motivul pincipal pentru care nu se investeste in armata , CATEGORIC un factor important e ca nu iasa spaga cat trebuie si la fel si comisioanele , daca ar fi mai pe sub masa … nu ar fi atatia ochi atintiti sa fi sigur ca aveam 248 avioane ultra performante ( bineinteles la pret dublu ) …….. la fel si cu celelalte capitole la inzestrare

  3. lool. 14 avioane pentru 800 de milioane(de fapt mai mult de atat ca mai sunt si „armament, ceva pregatire, ceva infrastructura, alea, alea”) nu vi se pare mult? :))))))

    ba din contra e chiar muult. noi vrem minim 24 de avioane la pretul asta. Nu mai zic ca de fapt era vorba de 48 de avioane initial. Despre ce vorbim aici???? Poate nu stiu io matematica, dar unde este proportia si avantajul Gripen? Pe foaie? Voi veniti cu oferte si foi? Uitati aici situatia reala. Pai 24 de Gripenuri ne-ar costa lejer 1 miliard si jumate de euro.

    „Romania la un buget anual de + 30 miliarde de euro” – pai mi se pare absurd sa pui tot bugetul tarii pe armata. Daca voi considerati banii astia buni de dat la armata va inselati amarnic. La urma urmei, chiar sunt multe alte lucruri mai importante de facut cu banii astia(lucruri care sa aduca alti bani). NU AVEM BANI!!!

    • EVIDENT CA NU AVEM BANI !!!
      CA DOAR INCEPE CAMPANIA ELECTORALA LA PARLAMENTARE , TREBUIE INVETIT IN EA ( RESURSELE TARI – EVIDENT ) PENTRU A ADUCE ALTI BANI LA HOTI SI NENEOROCITI, NU PENTRU TARA .
      VRETI O VACA DE MULS, LA CAT SUNTETI DE NESIMTITI POATE O SA MULGETI CATIVA BOI .
      RUSINE CLASA POLITICA NENOROCITA !!!! sunteti ca ciuma

    • Asta-i doar parerea ta. Orice student de anul 2 sau 3 de la finante publice ar muri de ras si in 10 minute ar face rost de bani, cu proiectia bugetara in fata!Nu ai bani cand nu sti ce sa faci cu ei, sau nu sti sa faci bani. Doar saracii tipa ca nu au, un om serios ii face. Iar daca sti ceva finante publice ai remarca ca bugetul de 30 miliarde este doar bugetul de stat, nu bugetul general consolidat. Cei +30 de miliarde de euro sunt bani de cheltuit, iar ca sa platesti 100 de milioane pe o achizitie importanta….Un km de autostrada facuta in Ro sare de 25 de milioane, datorita acestui lucru nu avem bani. Iar daca acceptam ideea ca trebuie platite ajutoare si pensii sociale, pt niste jigariti, care nu vor sa munceasca, atunci OK, asta e politica statului, vom cumpara cat ne permitem. 14 acum, ne tinem aviatia in viata, peste cativa ani, ne mai revenim, mai luam cateva…
      Asadar 4km de autostrada=14 Gripen! Chiar crezi, in mod serios, ca nu putem plati acesti bani?! Daca chiar crezi asta…e nasol!

      • Au fost 1,5 miliarde de euro pentru 50 de km de autostrada , care incepe de nicunde si se termina niciunde , e de fapt o centura de oras , SPACI , COMISIOANE – DAR NU SUNT BANI DE CE TREBUI , ce infecti pot fi !!!!

        • nu fii rautacios ca incepe niciunde si se termina niciunde. de cand s-a facut autostrada, locuitorii din Gilau au devenit mult mai apropiati de cei din Campia Turzii, se viziteaza mult mai des -sper sa nu le puna vreo taxa pe ea. eu zic ca a meritat investitia de 1.5 miliarde pentru cei 50 km.

          iar anul asta se vor imprieteni si locuitorii din doua comune din Bihor, ca se mai dau in uz inca 18km, daca lucrurile merg bine.

          si bre, iti dai seama cat ar costa in Romania sa faci o autostrada de 500 km? bine ca au anulat contractul.

          altfel ar fi fost mai scump – dublu la pret – decat tot programul Indiei de aviatie militara, 150 de avioane Rafale fabricate in India, cu tehnologia transferata fabricilor indiene.

        • De fapt e vorba de un drum comunal si am inteles noi gresit 🙂 🙂 🙂 .
          Am inteles ca exista o clauza in contract : DACA NOI REZILIM CU BECHTELUL NU AVEM VOI SA IMPLCAM, 2 ANI, ALTA FIRMA ?!??!?!?! INCREDIBIL !!!!!!!!!!

  4. Faptul ca nu se cumpara avioane si in general tehnica de lupta, e una, ce ma calca rau de tot pe nervi este insa ARGUMENTUL!
    Ni se spune ca nu sunt bani, iar in substrat noi ar trebui sa intelegem ca daca ar fi bani…frateeeee am cumpara tot ce ar vrea sufletul nostru! Adica politcul vrea saracu’, da daca nu are cu cine?! Sau cu ce?! Ei, aceasta minciuna ordinara ma scoate cel mai rau din sarite. Culmea este ca prinde la destui, si daca misuni pe forumuri gasesti destul de multi baieti, foarte bine intentionati de altfel, care scuza guvernul, pe acest motiv.
    Acum trecand peste naivitatea sau lipsa de inteligeta a unora, poate sustine cineva, oricare din cei care citesc acest articol, ca Romania, NU ARE CAPACITATEA DE A CHELTUI 80-100 DE MILIOANE DE EURO PE AN, pt avioane?! Fratiilor si Petromul ar putea da acesti bani, fara prea mare problema! Si Becali cred ca ar putea cumpara 2-3 Gripene, iar bugetul national nu poate?!
    Logica acestor articole nu este aducerea iar si iar in discutie a aceleiasi probleme, avionul multirol, ci dupa cum a-ti remarcat, ele sunt centrate pe argumentul BANI, si ofera solutii gasite deja de altii, pt problema.
    Sa fim bineintelesi: nu sustin ca aceste solutii sunt descoperite de mine sau de noi! Pur si simplu cascam si noi gura la ce fac altii, iar mai apoi ne intrebam: Romania de ce nu poate face la fel?!
    Ideea acestor articole este una singura: avem posibilitatea sa fim decenti, avem bani de o armata macar normala. Lipsa banilor este doar o minciuna ordinara, spusa pentru uzul prostimii care asteapta ajutoare de stat si pensii de handicap, dar cu totul si cu totul departe de adevar.

    Asadar vom continua cu astfel de articole, nu ma astept ca cineva sa le si bage in seama, insa am simtit nevoia sa-mi explic obsesia pt posibilitatile de finantare ale multirolului. Daca ei mint, noi vom scrie ca se poate.

    • esti in eroare. cum sa isi permita Petromul sau Becali suma asta? Eu spre comparatie cu altii, nu spun ca „ce am putea face noi romanii”, pentru ca mi se pare nerealist. Mai corect e sa spui „ce putem noi face” cu economia pe care o avem, cu bugetul disponibil, cu cei care au furat banii statului? Si de ce bani dispunem, pentru ca desi aproape am fost convins ca ne-am putea permite niste Gripenuri noi(24) dupa ce toata lumea a sarit cu calcule si oferte de pe net, vine si situatia reala ca raspuns la toate argumentele aduse de voi si da totul peste cap. De fapt nu putem lua aceste avioane cu banii care ies din calcule, pentru ca suma va fi si mai mare. Adica exact ce am spus eu. In concluzie Saab face marketing agresiv, iar noi sa fim naivi sa-i credem. Eventual ca ne iau si sub aripa lor(in caz de conflicte).

      Legat de prostimea aia de care tu vorbesti, aia care cer pensii si ajutoare de stat, mi-ar placea sa te vad si pe tine(doar o luna) pus in locul lor. E usor sa dai in saraci cand esti sus, sa te vad cat de tare esti cand esti jos..asta e un adevarat examen al vietii. Eu nu-mi permit sa-i vorbesc de rau pe pensionari pentru ca in viata nu stii cum se intoarce roata. Si bineinteles ca absurditatea cea mai mare a afirmatiei tale e ca ne-au mancat pensionarii si ajutoarele de stat banii. Banii care de fapt au fost furati de guvernul care a dominat politicul 8 ani de zile, care promoveaza pitipoance pe posturi de ministri, de-ti simti insultata inteligenta cand le auzi vorbind, care au impartit ce au ele mai scump in stanga si-n dreapta ca sa ajunga sa ne conduca pe noi.

      Si ca sa vezi, dupa 8 ani am ramas fara economie, bugete samd. nu ca nu m-as fi asteptat…dar am ramas fara bani. Ce propuneti voi acum, cand suma este de 0 lei? Puneti-i pe Videanu, Basescu, Boc, L. Negoita sa dea banii inapoi si o sa avem bani.

      Ce faceti voi? Ii injurati pe astia care au venit acum, ca nu sunt in stare sa ia o decizie… decizie sa ce? sa puna ei banii la loc din buzunarele lor? pai va spun un lucru, ca iara o sa ziceti ca si astia au furat inainte. In primul rand, astia nu sunt aia de inainte. In al doilea rand nu exista precedent de furt in tara asta, cat s-a putut fura in toti acesti 8 ani de zile. In al treilea rand desi voi dati in toata clasa politica, nu este normal sa generalizezi. Marea majoritate a populatiei tarii si-au exprimat optiunea la vot zilele trecute si ati vazut probabil si rezultatele. Deci nu sunt singurul care gandeste. mai sunt si altii, cei mai multi de fapt…

      • Tovarase tu ai o mare problema , TU VREI SA SPUI CA IN TARA ASTA SE FURA DOAR DE 8 ANI ??!?!?!? MARILE JAFURI AU FOST FACUTE INAINTEA ACESTOR 8 ANI SA-TI FIE CLAR !!! In legatura cu pensionarii ai o logica forte gresita , TU IMPREUNA CU INFECTII DE LA CONDUCERE DE ACUM ( SI CEI DINAINTE SUNT LA FEL ) nu intelegeti un lucru , de fapt il intelegeti dar asa stiti voi , STIU FOARTE BINE CA E O TACTICA DE MANIPULARE : SI DACA ESTI PRINS CU MANA IN SACOSA OMULUI – NU RECUNOSTI !!!! .
        Sa-ti explic un lucru , noi cei din campul muncii ( majoritatea ) suntem scarbiti de ce se intampla, eu si mai multi amici platim lunar la stat PESTE 1000 EURO FIRCARE ( cas, cass , impozit …. ) , BANI DIN CARE NU BENEFICIEM DE APROAPE NIMIC , LA DOCTOR PLATIM ( + SPAGI ) PESTE TOT PLATIM , ….. GROPI PESTE TOT, MIZERIE PESTE TOT ….. Daca noi mergem , cea ce e 50-60 % hotarat , am multi amici care vor sa plece , CINE MAI RAMANE SA PRODUCA IN TARA ASTA , PESTE 10-15 ANI CINE LE MAI DA ACESTOR PENSIONARI DE MANCARE ???? CINE MAI IMPRUMUTA TARA ASTA INAINTE DE CAMPANIE ELECTORALA ( DACA RAMANE FOARTE PUTINA FORTA DE MUNCA CARE SA PRODUCA) SA DEA MARIRI LA PENSIONARI SI LA BUGETARI CARE IN MAJORITATE STAU CU MANA IN FUND ( IN MAJORITATE SUNT PROST CRESCUTI SI NESIMTITI- TU STAI CA PROSTU LA GHISEU SI ELE SE CLIZEAZA ACOLO – NESIMTITELE, LA VACILE ASTEA SA LE DAI MARIRE ???!!!?? ) . OARE CINEVA PREFERA ACUM 5 BANI( CA NU E VORBA DE SUME CONSIDERABILE ) IN PLUS SI NIMIC MAINE SAU VREA PUTIN SI AZI SI MAINE SI …. DAR SA SE MISTE PUTIN TREBURILE SI PESTE 5-10 ANI LE POTI MARI VENITURILE CONSIDERABIL PE O BAZA REALA .
        CE VIZIUNE AVETI , CE LOGICA ???? CHIAR NU VRETI SA INTELEGETI DE VORBA BUNA ???

        • bai prietene tu ori esti ****, ori ***** ori nu vrei sa intelegi, sau macar sa citesti ce am spus mai sus.

          TE ROG, NU MAI COMENTA PE COMENTARIILE MELE DECAT DUPA CE LE CITESTI!!!

          eu ti-am spus mai sus ca NU PENSIONARII si AJUTOARELE SOCIALE te-au furat si saracit pe tine, ca nu au incasat ei marile sume din bugetul tarii, mai ales fata de cat au cotizat pe toata durata vietii. ASTIA CARE AU FOST LA PUTERE TE-AU FURAT BAI PENIBILULE SI AI SPUS-O CHIAR SI TU CU GURA TA( CA DAI TAXE SI IMPOZITE LA GREU SI NU BENEFICIEZI DE NIMIC).

          SA SPUI CA „MARILE JAFURI AU FOST FACUTE INAINTEA ACESTOR 8 ANI ” , e clar esti bolnav… suntem in cea mai mare criza de dupa ’90, o ducem cel mai prost si asta nu din cauza crizei mondiale si tu faci afirmatii aberante.

          SA TII MINTE DE AICI CA POPULATIA A DUS-O CEL MAI RAU IN ACESTI 8 ANI DE ZILE, IN TOATA PERIOADA DE DUPA ’90. SI DOVADA CEA MAI CLARA ESTE FAPTUL CA AM FOST LA UN PAS DE ANARHIE, A IESIT LUMEA IN STRADA, A AJUNS CUTITUL LA OS. A FOST CEA MAI NEAGRA PERIOADA DE SFIDARI SI CELE MAI RELE.

          ************ PE VIITOR CU ABERATIILE ASTEA, CA DACA TE AUDE CAREVA PE STRADA IESI SIFONAT SIGUR…

        • BOLOVANE , EU NU PLATESC TAXE SI IMPOZITE DOAR DE CAND AU FOST ASTIA LA PUTERE , DA !?!?! LA FEL AU FOST TREBURILE SI INAINTE .
          Ai de grija sa nu dai in gropi de destept ce esti , in situatia in care economii puternice precum Grecia si Spania sunt la colt , tu vrei sa ma lamuresti ca nu ne-a afectat . ESTI CA NOAPTEA DE P…. : TARA A MERS IN RITMUL EI DE 22 DE ANI ( TOTI IMBECILII AU FOST LA FEL , AU MERS DINTRO PARTE IN ALTA …. ) DOAR CA CRIZA ASTA MONDIALA A AFECTAT ACEASTA EVOLUTIE JENANTA -DAR CONSTANAT DE 22 DE ANI .

          ESTI PROSTUT SA CREZI CA MA LAMURESTI CA PE MINE M-AU FURAT DOAR ASTIA !!! MANIPULEZI TOVARASE !

          Esti bolnav sau tocmai ai iesit de la terapie sa-mi spui ca tara a fost in pragul anarhiei din cauza fostei puteri – LA TIMISOARA SI CLUJ MESAJUL OAMENILOR A FOST : NE-AM SATURAT DE JEGOSII ASTIA DIN POLITICA – FOARTE PUTIN AU AVUT TREABA CU UN PARTID SAU ATUL – SE REFEREAU LA TOTI !!! Si aici incerci sa manipulezi tovarase !

          ESTI UN MARE NESIMTI PENTRU URMATOAREA MANIPULARE TOVARASE : ANARHIE A FOST LA MINERIADE CAND OAMENI NEVINOVATI AU FOST BATUTI SI MAI RAU …. , DE ANIMALELE ADUSE DE ILIEVICI ( SEFUL PARTIDULUI TAU ) LA BUCURESTI – AIA E ANARHIE , nu stiu care dintre noi ar iesi mai sifonat : EU DINTRE POMANAGII CARE ASTEAPTA AJUTOARE DE LA STAT , SAU TU DINTRE RUDELE SI APROPIATII VICTIMELOR DE LA MINERADE ???

      • @ avionu’, OK, o sa-i vedem la lucru si pe astia care au venit acum la putere, sa vedem ce o sa faca. lumea insa e suspicioasa pentru ca indiferent cine a fost la putere in Romania dupa revolutie, nu a existat nici macar o achizitie facuta ca lumea – poate doar o bucata de autostrada pe langa Timisoara facuta pe bani europeni (la 2 milioane km). In rest, lucrurile au mers din rau in mai rau si sunt mii de exemple. Asa ca povara e pe ei sa dovedeasca ca o sa fie altfel decat cei dinainte.

        cat despre avioane – exista o solutie simpla la problema ta cu neclaritatile ofertelor, ce include fiecare, etc. – sa se tina o licitatie si sa se publice ofertele in detaliu. Asa o sa ne lamurim cu totii despre ce e vorba. OK?

        cat despre cehi, ei nu au facut o afacere rea, cel putin pe contractul vechi care este foarte cunoscut – estimat la 700 milioane euro echivalent per total la data respectiva – dar suma echivalenta in euro e doar pentru referinta internationala si variaza in functie de rata de schimb, pentru ca ea e total irelevanta. contractul este exprimat in coroane cehesti (19.6 miliarde coroane) si platile se fac in moneda ceha.

        Suedezii au acceptat sa nu primeasca euro sau dolari, ci moneda ceheasca (le fel si in ungaria) – asta e foarte important pentru ca scuteste tarile astea de riscul valutar si problemele de finantare care pot aparea. Pot cehii sa ramana vreodata fara coroane cehesti ca sa plateasca avioanele? NU, pentru ca au imprimeria, nu exista un scenariu in care s-ar termina coroanele.

        in al doilea rand, au primit offset de 130 de la suta sau asa ceva – 1 mld euro echivalent. in al treilea rand, au suport total inclus, ei platesc doar kerosen, ceea ce e si asta o chestie buna. in al 4-lea rand, platesc in rate anuale rezonabile, in moneda proprie a tarii lor. aviatia are astfel un buget garantat si nu trebuie sa se lupte in fiecare an sa primeasca bani de la buget. le convine foarte mult treaba asta, faptul ca orice s-ar intampla, pe perioada contractului ei pot zbura cu avioanele.

        nu stim inca la ce pret se va face prelungirea leasingului – ca inca nu s-a semnat contractul nou, deci aici nu putem specula, dar nu inteleg de ce critici afacerea cehilor daca nu cunosti datele.

        chiar ei au concluzionat ca ar fi iesit mult, mult mai scump decat cu F-16 sau Eurofighter. ei au un guvern foarte pro-american, un fel de Basescu, dar ala le-a zis la americanii care faceau presiuni si pe acolo ca oferta lor nu e fezabila. A propos, SUA asigura Cehiei gratuit suportul pentru rachetele Amraam de pe Gripen, ca parte a contractului de armament semnat cu americanii.

        e gresita impresia ca daca iei Gripen te certi cu SUA si te dau aia afara din NATO si nu te mai apara. Nu s-a intamplat deloc treaba asta. Ei fac lobby sa scoata si ei un ban pentru firmele lor, ceea ce e normal, dar la sfarsitul zilei prefera sa ai totusi aviatie si armata si sa nu ramai fara, ca pe urma ii doare capul pe ei sa asigure flancul estic in plus.

      • Nu am nimic cu PENSIONARII, am ce am cu aia asistati social, desi sunt la fel de sanatosi ca mine si ca tine, am ce am cu genul ala de ajutoare sociale. Mai am cu prostimea de se ia la bataie pe la tara pt o galeata si 200 de lei, dar cand vin inundatile, stau in crasme, in timp ce Armata (ce ironie!) le face baricade din saci de nisip. Sau cand sunt cautati zilieri, nu vrea nimeni sa munceasca, ca de, are ajutor social.
        Iar Petromul a avut anul trecut un profit net de peste 600 de milioane de euro! Asadar 100 de milioane pe an, ar fi rezonabil pt ei.
        Sti cat, din bugetul de stat, merge pe asistenta sociala inclusiv medicala, pt oamenii care neam de neamul lor nu au platit nimic statului?! 13 miliarde de euro! Din acesti bani cel putin 25% sunt trimisi catre pomeni electorale, adica merg catre oameni care in realitate nu-i merita. Si nu vorbesc aici de adevaratii pensionari, de oameni cu handicap, sau ajutoare pt mame cu copii. Nu! Vorbesc de drojdia societati, de oameni care nu fac absolut nimic, sau aproape nimic util, dar care nu au probleme de sanatate. I-ai vazut pe la TV stand la coada la alegeri in satele Romaniei…
        Si ca sa fiu foarte clar, eu nu fac deloc diferente intre „astia” si „ailalti”, ma refer aici la politicienii! I-as bate cu lanturi pe toti, ca doar suntem democratie, ce mama dracului. Dar inca nu ai argumentat faptul ca nu putem rupe 100 de milioane de euro pe an pt aviatie. O alta solutie, decat cea cu 4km de autostrada/an, ar fi ca fiecare minister sa cedeze cateva milioane. Cum Guvernul este compus din 17 ministere parca, daca impartim 100 la 17 da undeva spre 6 milioane/minister/an. Chiar crezi ca nu se poate?!
        Si cu scuzele de rigoare, dar statistic vorbind si nu este parerea mea, ci pura statistica, marea majoritate a populatiei este proasta, adica se creeaza efectul de multime, foarte bine explicat in sociologie.
        Si tot ca o completatre, in istoria umanitati, marile miscari inainte ale culturii, ale societatii, ale economiei nu s-au facut prin referendum, ci de cativa oameni cu mult curaj, cu viziune si de cele mai multe ori chiar contra marii majoritati a populatiei. Asadar faptul ca marea parte a populatiei a ales pe cineva, nu inseamna nimic, mai ales ca actuala putere nu a fost votata pentru programul ei economico-social, ci a fost vorba mai mult de un vot negativ.
        Nu ne-am facut toti scoala pe la TV, unii am mai si citit ceva carti prin facultate, adica stim cam ce misca votul dintr-o parte in alta.
        Nu am nimic special nici cu USL, nici cu PDL, nici cu PPPD, nici cu dracu sa-i ia pe toti. Eu am ceva cu toata clasa politica, asadar aceste articole nu incearca sa arunce vina pe un partid sau pe altul, ci pe ansamblul politicienilor romani!
        Si nu este vorba doar de avioane, sau de Armata, ci de intreaga economie romaneasca, sufocata de taxe si impozite, pentru pomeni electorale.
        Dar pana la urma este democratie! Sau nu este?! In realitate nu este democratie, ci doar o democratie reprezentativa, iar acest tip de guvernare este in esenta o dictatura a majoritati, asupra minoritati, adica o dictatura a pomenilor sociale, pe banii companiilor private.
        Dar am puterea sa-ti respect opinia, in modul cel mai sincer.

      • Uiți o chestie. În aștia 8 ani de guvernare a-u fost cîteva alianțe care s-au perindat la conducerea țări: P.D.+P.N.L., P.N.L.+P.S.D. și P.D.L.+P.S.D., toate cu ajutor de la U.D.M.R. și de la așa-zisele partide: P.C. și U.N.P.R.

      • nu stiu ce varsta ai dar daca trebuie sa stii ceva, cel mai rau pentru populatie a fost perioada de glorie de pana in 2000. Daca tu zici ca cel mai rau a fost in ultimii 8 ani atunci esti foarte tanar prietene!
        Cea mai dura perioada economica a tarii a fost in anii 90′ cand Romania era in prag de colaps economic si noi am scapat pentru faptul ca China ne punea la dispozitie in fiecare zi 100 milioane de $ pentru ca sa nu intram in blocaj financiar; Asta o zice Mugur Isarescu (http://www.business24.ro/mugur-isarescu/stiri-mugur-isarescu/isarescu-moneda-si-bancile-chinezesti-binevenite-in-romania-1493422)!
        Poti sa zici ce vrei, dar adevarul este ca ultima actiune a guvernului Tariceanu a fost un cadou de 2 miliarde de euro catre partidele politice (http://vreaudreptate.blogspot.ro/2010/05/unde-sunt-2-miliarde-de-euro-domnu.html)!
        Parca avioanele alea costau mai putin de 2 miliarde…

        Sau uiti cum la inceput de criza Tariceanu zicea ca deficitul bugetar nu este nici o scofala si se poate cheltui si 15% peste buget?

        Nu avem bani?
        Avem!
        Dar politicienii nostri ii arunca peste tot dar nu in tara!

        Referitor la pensionari si asistati sociali: De ce nu spui nimic de cAP-istii care au beneficiat de salarii dar si de produse fara sa contribuie la fondul de pensii? La foarte putini din ei CAP-ul a contribuit cu bani la fondurile de pensii.
        Sa mai vorbim de nevazatorii care au permise de conducere?

        Dar de ce sa nu vorbim de cele cateva zeci de milioane euro ca pensii pentru revolutionarii din ’90? http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Guvernul_Boc_a_uitat_in_plata_4-000_de_revolutionari_0_712129004.html
        Cati dintre ei merita cu adevarat banii aia?
        Revolutiile se fac pentru schimbarea de regim si nu pentru pensie!

        Cred ca pe 5 ani am fi „strans” bani suficient pentru 48 de avioane si nu pentru 24!

        PS: O lege de baza a profitului zice ca trebuie sa investesti pentru ca sa scoti bani!
        Cat anume s-a investit in industria din Romania?

      • @avionu
        1. Si eu sunt fan F16 bock 52 imbunatatit cu israelienii si ma refer strict la avion. Fara a intra in detalii si comparatii la varful de ac, F16 e un avion testat, iar mig 21 Lancer a demonstrat ce inseamna imbunatatirile israeliene. Cu conditia sa fie NOI.

        Ca in momentul de fata gripen pare mai accesibil si mai rentabil din anumite puncte de vedere, e alta discutie. Si DACA asa stau lucrurile ar trebui luat gripen fara s-o mai lungim prea mult.

        Revenind la parteneriatul cu americanii, am citit toate opiniile exprimate pe blog. Ca 24, 48 148, etc de avioane de la americani nu inseamna ca suntem mai mult decat o piata pentru ei, ca nici astia nu sunt buni, etc. Asa e, dar la fel de adevarat e ca trebuie sa fim de o parte sau alta si ne intoarcem la raul cel mai mic. Am avut si noi experienta noastra cu neutralitatea si s-a vazut. Iar curve suntem de 100 de ani.

        2. Am mai spus undeva…duminica am votat un psd-ist, am votat omul si nu partidul, iar in doua mandate ala a facut ceva.

        Am spus toate astea ca sa vezi ca pot fi obiectiv si nu resping fara discernamant afirmatiile pe care le faci, in ciuda acceselor de furie pe care mi le provoaca citirea posturilor tale cu tenta politica. Si nu am cum sa evit citirea lor (crede-ma! am incercat), pentru ca dupa ele vin inca 10 reply-uri si n-am cum sa inteleg despre ce e vorba.

        Tu poti sa susti pe cine vrei tu. Nici eu si cred ca nici altcineva, n-ar avea ceva impotriva. Fiecare are simpatiile lui politice, sau, cum e cazul majoritatii de pe blogul asta, nicio simpatie (cel putin din cate se vede la prima vedere). Dar nu incerca sa convingi cu asa ceva, nu baga altora pe bag chestiile astea.

        Ai afirmat ca ai 25 de ani, nu esti implicat in politica, dar ai o fenomenala capacitate de a intelege jocul de culise din politica romaneasca. Bine ar fi , dar nu se vede.

        O parte din pesionari, aia care pe buna dreptate si-au cerut drepturile legitime in ianuarie 2012, au mai strigat ceva atunci. PDL + USL = aceeasi mizerie. Sau in cazul asta masele ca barometru politic nu au mai functioneaza corect? Dar au functionat corect cand au strigat jos PDL, jos Basescu, doar atunci au simtit bine problema politicii romanesti.

        Te-am mai intrebat odata. Care sunt oamenii aia noi? „alti oameni” ca sa te citez. Ca eu sunt chior si n-am atata clar viziune ca tine si nu inteleg asa bine jocurile din politica si consider ca afirmatiile tale gen „alti oameni” sunt o sfidare la adresa bunului simt si a celor 22 de ani de chin. Si pana n-o sa-mi aduci tu argumente rezonabile macar, decente in favoarea acestor „alti oameni” ai tai, o sa te consider mai chior decat mine. Cine stie ce informatii clasificate ai…poate reusesti sa ma faci sa-mi schimb parerea.

        In ce tara ai trait pana in 2004? De epoca „nu ne vindem tara, dar nici nu facem ceva cu ea si o vindem mai tarziu fraudulos” ai auzit? De epoca celor „15.000 de specialisti si a contractului cu Romania” ai auzit? De epoca „Petrom si Bechtel” ai auzit? Ca macar de ultimii 8 ani ai auzit. Sunt curpinse aici toate partidele din politica romaneasca.

        A spus george mai in gluma, mai in serios ca Becali ar putea cumpara 2 gripen. Inainte sa sari cu „esti in eroare” vezi in top 300 Romania. Si acum cativa ani, cand averea lui era evaluata la 2 miliarde de euro si trecuse pe primul loc inaintea lui Tiriac, isi permitea sa cumpere mai multe fara sa intre in panica.

        A mai zis George ca Petrom din profitul pe un an ar putea cumpara inca 2-3 gripen. Si asta e adevarat. Ca sa nu mai zic ca Petromu a fost cumparat cu 668 mil de euro (atat a platit pe achizie directa) si scoate profit 600 mil pe an.

        Era o comparatie DUREROASA ca o persoana fizica sau o companie privata din Romania ar putea sa cumpere cate 2-3 gripen intr-un an si statul roman cica nu poate sa cumpere 50 in 30 de ani.

        Lasa-ma cu entuziasmul de la vot, entuziasm care nici n-a fost. Am mai scris…entuziasm a fost si in 2004…revolutiile portocalii, bla bla bla. Asta nu e un reper.

        In privinta prostimii, „prostime”, „boime”, „pulime” etc, sunt apelativele lor intre 2 ani electorali cand nu au nevoie de noi.

        Intre pensionarii care isi cer dreptul lor dupa o viata de munca de la cei care le-au furat munca si miile de asistati sociali fara drept, miile de tigani care fac cate 8 copii ca sa traiasca de pe urma ajutorului de la stat, etc e mare diferenta. Asa ca scuteste-ma de povestile astea populiste.

        Spui ca e usor sa vorbesti cand esti sus. Eu vorbesc si prin prisma experientei personale. Ma trag dintr-o familie cu pedigree… adevaratul pedigree. Acum 200 de ani eram iobagi, prima bucata de teren ne-a intrat in proprietate cand Al. Ioan Cuza a facut improprietarirea taranilor, bucata aia de pamant se afla si azi in proprietatea familiei mele. Am platit impozitul de sange in 1877, in ww1 si ww2. Bunicul meu veteran si invalid de razboi pe langa gospodaria proprie a avut serviciu cu carte de munca, a muncit. Parintii mei au avut o viata de sacrificii in urma ca sa-si permita sa-mi ofere mie o educatie (la care ei nu au avut acces) si o viata decenta la vartsa respectiva. Iar eu sunt la al treilea start de la 0 (zero) de cand am terminat scoala si m-am ridicat fara sa ma inscriu in 15 partide. Nu-mi povesti mie cum e sa fie greu. Asa ca eu unul (SI CA MINE SUNT MULTI) pot vorbi cum vreau eu.

        Cred ca toti suntem constienti ca bine n-o sa fie in viitorul apropiat. Asta e..ne-am obisnuit. As aprecia macar sa te abtii de la a sustine mai mult sau mai putin voalat pe aici diverse partide. Din cate am observat blogul asta e apolitic. NU NE MAI LUMINA. Ca ce sustii tu, echivaleaza cu incercarea de a ne prosti.

        Ti-am vorbit cat am putut de decent si m-am straduit sa nu ma cobor la nivelul schimburilor de replici pe care le-am vazut. Sper sa reusesc s-o fac si pe viitor.

        PS. N-am nimic cu tine cand vorbesti despre avioane, date tehnice, etc.

        • Asta cu Becali e faina! Poate ar trebui sa-i trimitem si lui sesizari si catorva din top 100 bogati romani! Poate se aduna de vreo 16 avioane, punand mana de la mana, asa sa-i fac de ras pe cei care se intituleaza „organele abilitate” 🙂

          Acum, mai serios, am vazut pe blog-ul „indaparare” ca a fost schimbat seful la Romarm. Oare schimba putin trendul industriei de aparare, in special al TBT-ului?
          http://www.indaparare.ro/Publicatii-Media/Boian-director-general-la-CN-Romarm.html

        • prietene, superior ce esti si mie imi vine sa dau in tastatura cand mi se vorbeste asa.

          1. eu nu sustin niciun partid, sustin doar niste oameni. si-ti dai seama de ce fel de oameni sunt din felul in care vorbesc. nu am sa dau mai multe nume din alianta USL care-mi plac, sunt mai multi dubiosi in alianta asta care nu-mi plac din pacate. dar am o parere buna despre Antonescu si Ponta, care intr-adevar nu au facut nimic rau pana acum, stiu sa se comporte, stiu sa respecte, stiu sa vorbeasca.

          2.averea lui GG Becali a fost umflata, asa cum a fost a multora si pentru un „versat” ca tine ar fi trebuit sa-ti dai seama ca valoarea acelor terenuri pe care le detine nu face cat cere el, sau cat faceau inainte de criza(cand toate preturile la imobiliare erau umflate).

          3. o parte din pensionarii aia care au strigat jos USL si acuma-si iau anumite sume din pensii sunt multumiti?

          4.oamenii noi sunt Crin si Ponta. Ei sunt cei mai importanti si increderea mea pleaca in primul rand de la ei. daca ei vor fi cinstiti cu noi vor putea controla cat de cat ce se intampla sub ei. furturi si corupti vor mai fi, dar poate mai putine si poate nu la nivel inalt. daca acesti 2 oameni, fara trecut sumbru in politica, nu merita sa li se dea o sansa din cauza ca fac parte din partide nu tocmai cinstite, atunci te rog sa judeci tu mai departe:
          Sa presupunem ca acest Crin este un om bun, care vrea sa faca ceva pt Romania. Cum poate face el asta altfel decat ajungand sa fie promovat de un partid puternic. daca el isi impune punctul de vedere acolo, este cu ceva gresit ca a ales calea asta? Nu, pentru ca daca facea parte din orice partid de lift ramanea un anonim.

          5.te rog sa definesti termenul de populist si sa nu-l mai folosesti dupa aia. asta este un termen pentru prosti spus de prosti. adica spus de politicienii jmecheri pentru prostii care il cred.

          6.vrei sa-ti desfasor si eu la randul meu arborele genealogic al familiei mele, sa vedem care e mai tare? neinteresant zic eu. pastreaza-ti faptele eroice de familie pt tine ca nu are rost sa ne laudam al carui bunic a luat-o mai de jos.

          7.daca te-ai obisnuit cu a fi neentuziasmat de ce mai continui? asta e rationament de om matur? un om normal renunta? idealul in viata e sa nu renunti niciodata. daca Dumnezeu nu ti se arata renunti sa crezi ca mai exista sau daca tot esti dat afara de la serviciu renunti sa te mai angajezi? mi se pare cel mai aberant, iar cei care renunta sunt niste pierzatori. ca si tine, te-ai impacat cu ideea ca pe viitor nu ne va fi bine. dar de unde stii?

          8.nu ti-a povestit nimeni cum e sa ne fie greu, daca vrei asta asuma-ti de citi ceva pagini, tu esti cel care se plange, prin atitudine. impozite a platit toata prostimea la sange, ca si tine asa si ai mei de exemplu, dar ei nu se plang si nu gandesc negativist.

          9.in speranta ca m-am ridicat eu destul cat sa ating nivelul tau, avand in vedere ca nu ti-am vorbit pana acum niciodata(urat sau frumos) dar tu imi spui mie ca am un nivel jos, desi mi s-au adresat cuvinte mult mai grave mie decat am adresat eu, te rog sa ma ierti daca te-am facut sa te simti jignit cu ceva. iar daca vrei totusi sa fii impartial, macar pe viitor, fa totusi observatie si celor care-mi vorbesc mie urat(cu nominalizare) dar si celor care aduc in discutie tenta politica. daca ai putina curiozitate sa0mi uramaresti postarile, o sa afli surprins ca eu nu am comentat decat strict pe aviatie initial, asta pana am sesizat anumite subtilitati politice. vazand cum sta treaba, m-am gandit ca ar fi frumos sa li se si raspunda celor care incearca sa manipuleze si sa ne prosteasca, dar am ajuns din pacate sa se creda ca eu sunt acela. de ce? pentru ca parerea mea va doare, chiar si cand argumentele mele sunt foarte credibile.

        • @avionu
          Am apreciat ce era de apreciat in postarile tale, asa cum am afirmat despre avioane etc. Pana si opiniile politice ti le respect, CAT TIMP NU FACI PARADA CU ELE. Nu am apreciat restul.

          Nu mai face proiectii asupra mea. TU AI O PROBLEMA CU SUPERIORITATEA. Chiar si cand vorbeai despre avioane le spuneai altora, nu mie „esti mai penibil decat prevede legea” si altele.

          La tine e aerul de superioritate. Folosesti expresii gen „asculta ce-ti spun si baga la cap”, „daca nici acum nu v-am luminat…”, „esti in eroare (dupa care vi cu o parere personala pe care o prezinti drept adevar)” si multe altele pe care le pot reda cu linkuri, copy/paste, etc daca tii neaparat. Mai amuzant e ca eu am fost foarte departe de tonul ala si totusi te-a deranjat. Cred ca postul tau era de fapt autocritica.

          LA TINE SUNT PROBLEMELE DE COMUNICARE.

          Si cu toate astea am spus „schimburi de replici” si nu „replicile tale”.

          N-are rost sa reiau ce am mai scris deja, ca daca era sa intelegi, ai fi inteles din prima, cum se pare ca a inteles restul care au citit.

          Reciteste ce am scris si contraargumetele tale. II explicai lu George ca e usor sa vobesti cand esti sus si nu sti cum e sa fie greu. Aia era povestea despre greu.

          Cat despre negativism si renuntare, tot din ce am scris acolo cred ca se vede ca ma bazez pe ce si cat pot sa fac singur. Ca indirect poate contribui (la nivel de furnica) la big picture e alta discutie.Restul e poveste ce vorbesti pe acolo.

          Au primit niste bani la pensii, dar vor creste preturile. Ei nu fac taieri de salarii, ei le supraimpoziteaza. Ei nu renunta la camere la bac, ei inmultesc numarul olimpicilor care beneficiaza de conditii mai lejere. Am vrut sa renunt la ce am scris imediat mai sus, dar nu m-am putut abtine. Nu prea mai are rost sa discut despre Antonescu si Ponta in cazul de fata, nu ca n-ar fi si ei crescuti in politica romaneasca de niste ani, de catre politicienii pe care ii blamam. Antonescu a fost si ministru, daca imi amintesc bine. Asa de noi sunt.

          In final aleg aceeasi solutie pe care au ales-o si alti cativa inaintea mea, in cazul tau. Te ignor si nu mai dialoghez cu tine. Daca faci acelasi lucru, e perfect. Sincer n-as vrea sa nu mai citesc blogul asta doar din cauza ta.

          Prietene…

        • e perfect asa. ignorarea este cel mai bun lucru, puteai sa-l faci si inainte sa postezi mai sus. sincer, atata timp cat orice discutie legata de politica va fi suprimata pe viitor, eu sunt foarte multumit cu ceea ce am spus mai tot timpul legat de politica. pentru ca asa cum voua nu va convin parerile mele legate de politic, nici mie nu mi-au convenit anumite afirmatii si decat sa ne balacarim pe aceasta tema, care oricum este dupa cum o vede fiecare si din pacate o vedem foarte diferit, mai bine sa se renunte definitiv. pana sa vin eu cu parerile mele legate de aceasta tema, cu care am venit ca raspuns va reamintesc, lucrurile aveau o tendinta spre o singura directie. asa ca cel mai bine este e sa nu mai discutam pe aceasta tema. si o sa vezi si diferenta de abordare din partea mea, atunci cand vom vorbi strict de avioane.

  5. Cu 300 mil pe an avem in curte 48 avioane noi noute si de ultima generatie . Sa nu uitam de offset ( incerca cineva sa ne lamureasca pe aici ca offsetul duce la neperformanta 🙂 🙂 🙂 – evident daca contractele sunt date pe criteri de spagarie sigur numai acolo poate duce ).
    Ce pondere, importanta si pozitie am putea avea in proiectul Gripen cu o comanda de 48 avioane ( eu am inteles ca doar suedezi mai au un numar asa mare , restul sunt tot in jur de 14 avioane ) , am fi prosti sa nu ne gandim si la acest aspect . Eu am tot sustinut ca F16 ( in prinicpiu din considerente de parteneriat cu SUA) dar se pare ca americani o lasa moale ( probabil au destule comenzi pe temren scurt si mediu si pe termen lung probabil se orienteaza spre F 35 ) dara daca putem schimba acum macazul fara sa avem de suferit ar fi momentul !
    Cehi au avut un mic dezavantaj in negociere , suedezi au stiu ca nu pot renunta usor pentru ca o schimbare i-ar costa de cateva ori mai mult … oricum nu cred ca suedezi au incercat sa le ia si izmenele eu cred ca ei stiu foarte bine cum sa isi respecte partenerii de afaceri ….
    Va amintiti de babuinul scuze Babiuc cum se lupta , cu coltii si cu dintii , pentru cele 94 sau 96 de elicoptere ???? Omul ala a fost chiar interesat si nu a fost mult sa-i iasa …. VEDETI se poate daca e interes !!!! ( EXACT CE SPUNEAM , NU LE IASA LA SOCOTEALA COMISIOANELE SI SPAGILE ) Ce promisiuni a primit babuinul nu stim da oricum dupa determinare era ceva consistent 🙂 🙂 🙂
    Daca fraierul ala nu era asa lacom ( sa le stea in gat tot ce au furat ) putea aduce un proiect de 30-40 elicoptere macar si aveau cei de la IAR Brasov de lucru cativa ani buni si aveam si noi 30-40 elicoptere mai noi si mai performante.
    RUSINE CLASA POLITICA , MANCATOARE DE RAHAT !!!!

    • tu uiti sa te gandesti la multe-multe aspecte. Ce au de castigat suedezii in cazul unui offset? Concret, ce au ei de castigat, cand el e atat de in favoarea noastra? Mai nimic, din ce reiese din cele spuse de voi…ca ce, ca nu inchid linia de productie la gripen, sau ca muta o parte din componente aici(asta e dezavantaj). CE BENEFICII AU EI SA NE FACA NOUA O OFERTA ASA DE BUNA? Pai uita-te mai sus, la suma platita de cehi si o sa intelegi cat e de mare. Si nici macar nu au investit in trainerul ALCA. cu ce au venit suedezii in Cehia? concret, daca esti asa de atotcunoscator.

      in continuare sustin ca offsetul nu este chiar asa lapte si miere cum credeti voi, sunt si niste dedesubturi(nu neaparat specifice noua, ci unele care se aplica peste tot), pentru ca nu dau suedezii avioane asa pe gratis cum credeti voi…

      • omule, offsetul nu reprezinta bani facuti cadou, ci investitii. firma Electrolux e amplasata in Ungaria, dar nu e a ungurilor. profitul merge la suedezi.

        insa beneficiaza si ungurii – sunt mii de slujbe intr-o zona defavorizata, TVA, impozit pe salarii, impozit pe teren, impozit pe profit. accize la benzina consumata, etc. Electrolux aia mai lucreaza si ei cu niste firme unguresti de prin zona, marfa se exporta cu trenul, cu camioanele, etc. castiga si firmele de transport.

        aia e ideea cu offsetul, nu inseamna ca primesti cadou banii respectivi.

      • concret, am cautat si e vorba de 48 de tranzactii in diverse industrii, in valoare de 1 mld euro la momentul 2010 din care 20 la suta investitii directe. Acordul de offset e de echivalentul 830 milioane euro – reprezentant 130 la suta pretul contractului.

        cehii fac piese pentru Gripen – pilonii de exemplu sunt facuti la Aero Vodochody.

        http://home.janes.com/events/exhibitions/paris2011/sections/daily/day1/gripen-offsets-worth-12bn.shtml

        Gripen offsets worth $1.2bn to Czech Republic
        Friday, 17 June, 2011

        Nicholas de Larrinaga Jane’s Industry Reporter
        London

        Swedish defence company Saab has announced that the offset programme related to the lease of JAS 39 Gripen multirole fighter aircraft to the Czech Air Force reached a value of CZK23.74 billion (USD1.26 billion) at the end of 2010.

        According to Saab’s annual report on the Czech Gripen offset programme, the figure corresponded to 93 per cent of overall planned offsets of CZK25.5 billion by the culmination of the programme in December 2014. A total of CZK2.82 billion in offsets were reported in 2010 spread across 48 transactions.

        The lease of 14 Gripen aircraft was signed in Prague on 14 June 2004, with deliveries completed in 2005. The offset accord initially attached to the agreement was valued at EUR830 million (USD1.19 billion), or 130 per cent of the contract value. Direct offsets account for 20 per cent of the offset requirement.

      • Prietene tu ai o problema , te uiti in oglinda si nu te vezi , intoarce oglinda cu partea care trebuie si o sa te vezi .
        Suedezii nu fac offsetul de dragul nostru ci de al lor . Linia de productie de la Gripen nu se va inchide , au ceva comenzi si isi va da „conducerea” silinta sa o faca eficienta …. nu sunt jegosii astia ai nostrii ( ar trebuii sa ne dea in loc de offset o mana de politicieni !!! ) .
        Suedezii stiu sa faca afaceri , chiar daca o sa produca la noi 60-70 din avion si restul se ia de la ei … sau ma rog cum va fi …. ei stiu ca 30-40 % din 48 avioane e mai mult decat nimic !!!! . MAI ALES CA EI NU SUNT MURITORI DE FOAME SA FIE NEVOIE ACUM DE BANI , AU VIZIUNE PE TERMEN LUNG !!!!!!!!!!!!!!!
        Offsetul nu inseamna investitii in sectoare neperformante !!!!
        Investitile se fac cu scopul de a face profit , sa fiu mai explicti sa ma poti intelege si tu – ei o sa investeasca 10 euro in ceva business care anual le va produce 2-3 euro …. ( nu spune nimeni ca toate sunt 1000 % sigure si gata fac minuni – in economia de piata se poate intampla sa nu faci profituri chiar sa inchizi – asta cu precadere in economii cu imbecili la conducere ca la noi si cu clientele – dar avand in vedere seriozitatea si experienta suedezilor sansele de esec sunt foarte reduse )
        In legatura cu ALCA la Cehi , nici eu nu as fi incantat sa vina sa investeasca in IAR99 Soim – DE CE SA INVESTEASCA ACOLO ???? daca se aloca ceva fonduri pentru cercetare si se ia ceva tehnica de la ei produsul ar fi foarte competitiv ( pentru ce are el de facut, nu doar pe piata interna ) – DE CE SA DAU 51% PARTICIPATIE SAU MAI MULT CUIVA DINTR-UN BUSINESS CARE MERGE ?!!??? SI MAI ALES UN PRODUS BUN SI CARE ARE PIATA ASIGURATA ( ARMATA ROMANA ) ??? CE LOGICA AR AVEA ??!!

    • Intradevar, in timp ce citeam stirea, ma gandeam la saracii cehi ca nu prea aveau spatiu de manevra, dar nici Gripen nu are foarte mult, pt ca ar da rau la imagine sa-si forteze un client. Oricum se vor intelege sigur.

      • Eu pot paria ( dar nu o suma mare 🙂 – dau la nimerala ) : sa vezi ce inseamna partener suedez in afacere , acum e cazul avioanelor , sa vezi daca nu o sa vina ei cu o treaba de bun simt sa fie bine pentru toata lumea . Eu zic ca suedezi sunt cu viziune pe termen lung .

  6. Orice ban dat pentru inzestrarea armatei, este un ban mai putin de furat. Si asa suntem in NATO si nu ne ataca nimeni, iar parerea altora despre noi este irelevanta, cateva sute de milioane in conturi le din Barbados transforma orice dispret in lauda. Iar daca Doamne fereste se-ntampla ceva si incepe un razboi, prin Miami sau Sidney e liniste. Fraierii din tara, ghinion, si asa tre sa moara la un moment dat, ce mai conteaza ca-i de batranete, foame, cancer sau glont…

    • Bre te-as contrazice putin, nu foarte tare insa. 🙂 Mai tii minte la fregate, de aia 8 milioane de lire de ziceau englezii ca ar fi fost dati spaga in Romania si pana la urma au lasat-o moarta?!
      Acum stau si eu si ma gandesc la ce ai scris…singura explicatie ar fi ca totusi se face spaga, dar prea mica, procentual vorbind. Pai 8 milioane la 130 parca, adica doar…6%?! Au si politicienii nostri dreptatea lor… 🙂 )))))))))))))) La autostrazi incepute da’ nefinalizate niciodata ieseau mai bine. De borduri o data la sase luni, nici nu mai vorbesc.

    • Cred ca ai surprins foarte bine momentul , fraieri din tara trebuie sa moara pentru ca daca tot ne facem mana cu terenurile sa facem o treaba asa cum trebuie , cate proprietati si terenuri ar ramana de gestionat ( eficient – bineinteles 🙂 🙂 🙂 ) de catre politicieni …………….

    • Eu sunt fan F-16 avioane noi. Sau pana la urma orice avion, nou sa fie. Gripen nu stiu daca este cea mai buna solutie, ci datorita faptului ca are deja un program de finantare viabil pt noi in spate, este cam singura.
      Problema sta cam asa: F-16 sh din Olanda sau Portugalia sunt muuuult mai ieftine, dar tot trebuie sa scoatem sute de milioane de euro, costuri fixe, indiferent de aparat, pt piloti, tehnicieni si infrastructura.
      Numai ca in cazul aparatelor din Portugalia nu exista nici finantare, nici investiti compensatorii, adica offset.
      Teoretic vorbind, sau conform cu ce ar dori ROaF, nu stiu care este cea mai buna solutie. Probabil Typhoon sau Rafale, insa nu ni le permitem.

      • bre, la alea din Portugalia inteleg ca trebuie sa le punem si motoare, ca acum sunt varianta Flintstones. in plus sunt numai aer-aer iar ca avionica mult sub Mig 21 Lancer – in conditiile astea mai bine ramanem cu junghirile noastre, ca macar le cunoastem si putem sa le reparam in tara.

        cu F-16 Block 15 portugheze, Gitenstein a declarat ca Romania le-ar cumpara de la portughezi, apoi „noi putem sa ajutam cu upgrades” – acolo e cheia.

        cu cat dai pe ele portughezilor, apoi cat dai pe upgrades, pe training, pe infrastructura, mentenanta, echipament logistic, suport, de misiune, armament, ajungi lejer la sume de peste 1 miliard de euro.

        in concluzie avem toate sansele sa coste cat un avion nou cand termina astia cu upgradatul. si dupa ce dam o tura cu el ii expira resursa. si incepem o noua distractie cu cele pe care le caseaza turcii sau altii.

      • normal ar fi sa nu speculam care ar fi mai bun ci sa vedem o licitatie cu criterii si oferte clare pe care sa le putem compara.

        pachet avioane cu tot ce le trebuie, capabilitati, pret, finantare, offset.

        faptul ca nu vedem nimic si ca autoritatile se feresc sa compare ofertele e ciudat.

        • Comparatia se face la plic , a cui e mai gros ala castiga , dar se pare ca producatorii de avioane stiu ca e un subiect sensibil si pe de alta parte vor sa faca business , asa ca nu inainteaza plicurile si ca urmare nu vand inca nimic catre noi

      • GeorgeGMT, daca Gripen ar fi fabricat de americani iar F16 de suedezi, ai fi tot fan F16?Aceasta intrebare o pun si la George, avionu si reguletto.Va multumesc frumos, anticipat, pentru raspunsurile voastre.

        • eu da, as fi. la mine nu e vorba ca e de la americani, suedezi sau altcineva. eu chiar cred in valoarea F-16 si chiar cred ca e mai bun decat gripen, dar bineinteles nici o varianta sub F-16 block 52+, pe care o visez imbunatatita cu israelienii, sa fie adusa la standardul Sufa. Baietii astia(israelienii) chiar au stiut ce sa scoata din F-16 si sunt sigur ca Sufa este mult de tot peste gripen C/D.

          Adversitatea mea fata de suedezi vine de la modul lor de a-si promova avionul, care nu este rau, dar nu este in nici un caz ce pretind ei ca ar fi. Eu v-am mai spus, ati vazut demonstratiile Gripen si F-16 de la BSDA? In ani diferiti au fost, dar gripen nu a facut nimic in plus fata de F-16, ba din contra F-16 mi-a lasat impresia de mult mai manevrabil.

          Cautati pe net gripen demo sau maneuvrability, sa vedeti cam cu ce se lauda ei. slabut…

          Sa ne intoarcem la offset. Acest concept este bun, daca se incadreaza intre niste limite, pentru ca altfel este mana moarta pentru economia noastra si bani in buzunarul suedezilor.
          Si va dau doar un exemplu: suedezii muta o parte din productia Gripen in Romania, cu ocazia unui contract semnat cu offset si toate cele. Ce avantaje aduce investitia asta in economia noastra? Angajam niste oameni, sa zicem ca le dam de lucru, desi probabil ei sunt deja angajati pe la Avioane Craiova sau Bacau sau Brasov. Cate fuselaje credeti ca facem noi? Pai sa vedem cate gripenuri s-au vandut pana acum…cam putine, mai deloc. cate se mai vand de aici inainte? cam putine, mai deloc. cate piese vom produce si cat vom lua pe ele? tot atat de putine si de putini bani. Este asta o mare investitie in economia romaneasca? e aproape nula, asta raportat si la cati bani dam inapoi suedezilor.

          daca se investeste in anumite ramuri bune, cum ar fi de exemplu agricultura, atunci intr-adevar merita, dar ma indoiesc de acest lucru.
          Concluzia mea este ca inainte sa ne bucuram ca avem offset, trebuie sa ne uitam unde merg investitiile si cat anume produc, pentru ca, mare parte din ele se intorc la suedezi si pe deasupra trebuie sa ne ramana si noua ceva.

        • OK legitima intrebare. As fi fan al avionului construit de americani din considerente pur strategice. Sa nu uitam ca Suedia este totusi neutra, iar in caz de ceva si nu ma refer aici la un razboi cu Rusia, ci doar la o incordare cu Ucraina, s-ar putea sa avem probleme. In principiu trebuie sa fi compatibil cu cel mai mare aliat. Si deocamdata Suedia nu este in NATO.

        • Avionu&@, faza cu „atentie in ce ramuri economice merge offsetul” este exact ce au facut polonezii cand au folosit coeficientul acela de ponderare/downgrade al valorii offset-ului propus de concurenti.

          Ei au avut in vedere ca vor refuza anumite oferte de offset tocmai pentru ca nu era productiv sau interesant d.p.d.v. al Poloniei.

        • Criteriile mele ramin aceleasi, oriunde s-ar face avionul.
          1. Inainte de toate nu as cumpara un avion care nu a fost manufacturat in cantitati mari. Ce te faci in caz de razboi? Producerea unui avion ia timp, iar daca nu exista o capacitate de productie de mare volum, la nevoie ai belit-o. Dar daca producatorul da faliment in urmatorii 5 ani? De unde mai iau piese de schimb? Daca sint multe avioane pe piata, pot cumpara la mina a doua, vor exista producatori care sa faca piese noi la preturi rezonabile, etc..
          2. Avionul trebuie sa corespunda misiunilor. Deci daca n-avem elicoptere antitanc, avionul trebuie sa aiba si capabilitati aer-sol decente. Trebuie sa existe o panoplie de arme vasta, din care sa poti alege. Preferabil ar trebui sa existe cel putin 2-3 producatori pentru orice vreau sa instalez pe avion (de la radar la vopsea).
          3. Avionul trebuie sa fie similar cu ceea ce utilizeaza potentialii aliati. Daca in zece ani Rusia ataca Polonia si noi trebuie sa trimitem avioane in Polonia as prefera ca tehnicienii polonezi sa poata reinarma si repara avioanele noastre. Poti inlocui Polonia cu Turcia, etc.. In plus, daca trupele romane se implica in misiuni externe, as prefera ca avioanele romanesti sa le poata sustine de la baze americane (sau chiar portavioane?). Asta ar ajuta si la contracte competitive de intretinere, pentru ca ar exista multi utilizatori cu acceasi capacitate. Mai mult, putem sa ne intelegem cu, sa zicem, turcii si polonezii, ca noi sa ne ocupam de coada, altii de motor, altii de aripi, etc..
          4. Avionul trebuie sa se potriveasca doctrinei militare si sistemele de armament romanesti. De exemplu: daca ne hotarim sa folosim radare si rachete antiaeriene de la sol, atunci nu vreau un vinator pur, pun accent pe alte calitati. Aici se discuta si durabilitatea aparatului. Daca in zece ani se doreste trecerea pe drone, n-are rost sa cumpar un aparat nou, pentru care sa platesc pe urmatorii 30 ani.
          5. Avionul trebuie sa fie mai bun (sau competitiv) cu ce au sau vor avea potentialii adversari. N-are rost sa platesc ultimul dolar pe care-l am pe F22, daca tot ce-mi doresc e sa domin Albania.
          6. Modelul trebuie sa fie upgradabil. Chiar daca acum imi permit doar sh, sau o varianta noua foarte de baza, vreau sa am posibilitatea ca in viitor, daca am bani, sa adaug noi capabilitati/arme/etc.. Pina la urma avionul nu e decit o platforma pentru radare, arme, etc.. Daca radarul e demodat vei fi doborit chiar daca esti in cel mai performant avion.
          7. Pretul trebuie sa fie negociat la singe, indiferent de modalitatea de plata sau offset. Fiind vorba de sume mari pe termen lung e necesar sa se discute in detaliu moneda in care se va face plata. Daca in 5-6 ani se anticipeaza trecerea la euro, probabil ca as prefera euro, doar pentru a profita de dobinzi mai mici si absenta surprizelor cind paritatea euro/leu va disparea. Daca nu, probabil ca as prefera leul, desi dobinzile in moneda asta (si care nu pot fi finantate de o terta parte) sint foarte mari (la o dobinda de 6% suma datorata se dubleaza in 13 ani, iar platile anuale pot ajunge lejer la 10% din valoarea contractului).
          8. Pretul de exploatare trebuie sa fie rezonabil (nu ieftin, dar sa pot sa-mi permit sa am piloti experimentati).
          9. Offset. Aici e o mare problema. Sa va dau un exemplu: Producatorul X ne ofera offset 100%. Sa zicem ca ne propune ca sa produca motoarele in Ro. In cit timp credeti ca vom avea primul motor? La ce pret? Va fi fiabil? Dar daca in 10 ani vrem un alt tip de motor, mai bun? Ce facem cu fabrica, ca doar noi am platit pentru ea? Problema e spinoasa, iar daca producatorul e mic, e si mai rau ca deja exista supra-capacitate. Prefer sa nu iau in considerare acest criteriu.

          Criterii de care nu-mi prea pasa:
          1. Virsta aparatelor. Daca au rezerva de zbor si sint in stare buna, nu vad de ce mi-ar pasa. Mai bine economisesc.
          2. Mici diferente in performanta. Ca un aparat ajunge la Mach 2.2, iar altul la 2.1 nu cred ca are vreo importanta, mai ales ca nu vreau sa platesc pentru performante inutile.
          3. Promisiunile de tranzitie spre alte modele (EF ori F35). Prefer sa ma tirguiesc de fiecare data. Daca peste 30 ani F35 va fi total necompetitiv?
          4. Promisiunile de sustinere politica (nu ma refer la garantiile NATO, ci la acceptarea in Schengen, etc.).

          Astea sint doar citeva din lucrurile care-mi trec prin cap. Deci, daca Turcia, Polonia, USA ar avea vreo 5000 Gripen, probabil ca as inclina spre acest aparat. Diferentele dintre F16 si Gripen nu sint suficiente ca prin ele insele sa fie decisive. Si sa nu uit: cind au oferit americanii 24 de aparate+training pe 1.5 mld. dolari cica n-a fost tirgul bun. Dar acum cehii iau 14 aparate vechi de 10 ani (or fi fost ele noi, dar acum nu mai sint…) pe 1 mld. dolari (800 euro) pe zece ani. Si nici n-au de ales. Deci in 20 ani platesc 2 mld dolari pe 14 avioane care in final nici nu sint ale lor. WTF?

        • f-16 e retras de americani, majoritatea din cele 4.000 avioane produse sunt pe cale de pensionare peste tot in lume. linia de productie se inchide si trece la F-35.

          in caz de razboi nu iti vine altul de pe linia de productie, pe masura ce le pierzi pe ale tale, nu stiu de unde ai chestia asta – si pe timp de pace, unde apare cate un client la cativa ani, dureaza 2-3 ani sa primesti unul, d’apoi cand sunt toti la rand, cum ar fi in caz de razboi – cam unde ar fi Romania in linia de prioritati pentru aprovizionare?

          olandezii spun ca deja nu mai gasesc piese pentru F-16 A/B ale lor si trebuie sa le canibalizeze pe alea pe care le au.

          teoria asta cu piesele de schimb si avioanele nu e una confirmata in vreun fel. si in caz de razboi, esti fucked cu 12 vechituri de avioane din Portugalia. nu inteleg logica acestei achizitii. ori iei ceva nou ori aproape nou, ori nu mai iei nimic – decat sa dai miliarde pe avioanele expirate ale altora, mai bine ramai cu ale tale – oricum sunt mai moderne decat alea portugheze.

        • @mad max ai grija ce dezinformezi.

          F-16 nu este un avion retras in USAF. Toate avioanele F-16 de la block 40/42 in sus sunt in serviciul activ USAF, asta pe langa toate cele de la block 25 in sus din serviciul ANG. Deci daca e sa vedem care sau cate F-16 au fost retrase o sa vezi ca numai F-16 A/B sunt cele care nu mai zboara.

          Si hai sa-ti spun cum sta treaba, adica ce viitor are F-16 in America:

          1.Pe viitor, USAF vor inlocui F-16 din dotare, cu F-35, este adevarat, dar pe langa faptul ca mai este mult pana atunci, pentru ca nu poti construi atatea F-35 foarte repede, USAF va pastra si F-16 in serviciul activ pentru antrenament+baze de interes scazut.

          2.ANG va pastra pentru foaarte mult timp F-16 din urmatorul motiv: le vor inlocui cu mai performantele F-16 block 40/42 si block 50/52 venite de la USAF, care inca au resursa mare de zbor, in timp ce le vor pensiona pe actualele block 30/32, 25 etc. Aceste avioane F-16 block 40/50 care vin de la USAF vor fi si ele inlocuite la randul lor peste foarte multi ani de F-35, cand USAF nu va mai avea nevoie de ele.

          3. Daca ai citit pe undeva, ANG detine la momentul actual cea mai mare flota de F-16 din America ceea ce inseamna ca un numar mare de F-16 va ramane operational.

          4. Pe langa ANG(Air National Guard) mai exista inca un alt utilizator important AFR(Air Force Reserve), care va urma aceeasi cale ca si ANG. Deci pana acum avem 2 mari utilizatori care-si vor pastra sigur avioanele F-16 pe termen lung. Ceea ce inseamna peste 500 de aparate, care vor zbura pe intreaga durata de utilizare F-35 in cadrul USAF.

          5. De ce crezi ca LM scoate F-16 V pe piata, pentru ca F-16 nu are viitor?

          6. Exista multe linii de asamblare in toata lumea, nu e vorba numai de cea din America, care poate va fi inchisa(nu se stie sigur, daca vin comenzi ramane deschisa).

          7.Exista multe tari importante care au numere mari de aparate F-16 precum Grecia, Turcia, Egiptul, Israel, Coreea de Sud si multe altele, tari care folosesc acest avion pentru urmatorii 25 de ani minim, chiar crezi ca F-16 nu se va mai produce, sau nu vor mai face piese de schimb pt ele? Eu nu cred asa ceva. Si sa nu coonfundam F-16 A/B, pentru care nu se mai fac piese, cu F-16 C/D care este un alt avion.

          Si ca dovada ca F-16 este la jumatatea drumului, uita-te la ce ne spune istoria cu F-4 de exemplu. F-16 va fi si mai longeviv,

        • F-16 e retras si inlocuit cu F-35, acesta e planul la americani. evident, ele zboara acum, ca inca nu a venit F-35.

          dar toate vor fi inlocuite. e posibil sa dureze mai mult, sa mai traga de ele, ca sunt intarzieri la F-35, insa planul e sa fie inlocuite absolut toate. Peste 20 de ani nu ar trebui sa mai existe nici un F-16 in SUA daca nu se anuleaza F-35 cumva.

          in SUA Block 25 e deja in muzee, a fost inlocuit la ANG de Block 30/40 in sus si A-10.

          dar ce legatura are treaba asta cu rablele portugheze? alea cat crezi ca mai zboara de ne facem atatea planuri de viitor cu ele, cum o sa fim noi compatibili si gasim piese, etc? Nu se gasesc piese pentru A/B nici macar acum, d’apoi peste 10 ani cand vor fi si mai putine.

        • daca ai citit ce am scris eu mai sus ai inteles cum sta treaba.

          chiar daca vor fi inlocuite de F-35, chiar si tu recunosti ca asta peste 20 de ani.
          Dar vor ramane chiar si mai departe pentru ca F-35 nu are varianta de antrenament iar acesta va fi asigurat de F-16.

          Pe langa asta, F-16 ramane in inzestrarea ANG si AFR ceea ce inseamna ca americanii se vor baza inca minim 25 de ani de aici inainte pe F-16.

          Eu nu spun ca F-16 alea olandeze sau portugheze sunt bune, sunt avioane vechi care nu se mai produc si nu mai au nici piese de schimb. Insa nu poti sa sustii ca F-16 este un avion retras. F-16 nu va fi un avion retras nici macar din cadrul USAF, o sa vezi ca va ramane in dotare. Deci acest avion are un viitor si crede-ma cand iti spun ca viitorul F-16 arata mai bine decat al Gripenului.
          Iar legat de inzestrarea cu F-35 si eliminarea totala a F-16, este total nerealist. Asa au spus americanii si de F-22 care acuma face echipa cu F-15 modernizat, pe care le vor mai tine in dotare multa vreme de aici inainte. Iar ca argument, iti ofer 2:

          1. pretul ridicat de productie al F-35, care le va scadea numarul si va face sa conlucreze cu F-16.
          2. Pretul ridicat al intretinerii si orei de zbor, care de asemenea va face sa se dispuna de un numar redus de misiuni pt F-35, numar de ore de zbor care va fi completat cu ajutorul F-16.

        • da, omule, am vrut sa zic ca va fi retras nu ca a fost deja retras. va fi complet inlocuit, in toata flota americana. asta e planul acum – inlocuirea cu F35. Iar F-16 nu va fi trainer pentru el – exista varianta de antrenament la F-35.

      • Asa da. Incep sa te recunosc, ca te citesc de mult. De obicei dadeai cu gripen de toti peretii ba chiar ii faceai pe suedezi curve si fusese culmea sa citesc ca ai scris Maica Suedie, da- iincolo de profitori, ca sigur nu ii doare pe ei de situatia noastra si vor doar sa isi vanda marfa, iar tu teai preins de treaba asta inca de la inceput.

        • Asa este, recunosc si imi pastrez opiniile, dar eu am spus de mai multe ori ca in ultima instanta sun fan RoAF, iar Suedia are astazi cea mai buna oferta. Si sa sti ca Suedia este foarte putin interesata de soarta Romaniei. Ea isi vede propiul interes economic si bine face. Da dovada de seriozitate.
          Discutile la care faci referire au avut loc acum mai bine de un, pe Resboiu al Batran, iar partener de „scandal” era madmax. Doamne ce ne mai certam!!! Acum pot sa recunosc ca obsesia pt offset imi vine si de la madmax. El m-a tot batut la cap cu offsetul si a avut mare dreptate. 🙂

    • cehii sunt buni negociatori, iar la negocierile astea ies multe avantaje pentru client in plus – cu cat mai multe astfel de negocieri, cu atat mai bine pentru ei… peste 5 ani sau 10 ani daca semneaza pe 10, vor cere noi discounturi, offset, facilitati, upgrades, etc.

      e posibil ca la urmatoarea ocazie sa ceara radare AESA pe cel putin pe o parte din ele.

      nu cred ca vor trece pe NG, ca nu au nevoie de o raza mai lunga – asta va fi mai mult pentru Suedia si alte tari mari – dar pot cere anumite upgrade-uri care vor fi disponibile pe NG, dar si pentru retrofitting pe C/D-urile lor.

      radarul e-scan e mai usor, mult mai puternic, arhitectura deschisa, are mari avantaje fata de radarele cu scanare mecanica.

      • Ce „ciudata” e lumea asta cateodata , o tara de gen Cehia care nu prea are dusmani in zona, in sensul ca sunt tari mai civilizate putin , cata importanta dau unor asemenea aspecte ( faca cea ce o minte normala face – ce e necesar nu se discuta sa face …. ) si noi cu tot felul de tensiuni aici in zona , cu „teritorii ocupate” ………… umblam cu maturi zburatoare, blindate din 1900 toaman la fel tancurile , flota la fel ….. si nici macar o idee clar sau o strategie nu avem .
        RUSINE CLASA POLITICA !!!

  7. La cum e „trendul” la noi, cred ca va trebui sa modificam legislatia de offset nu numai pentru a trece de 100% din valoare, dar si pentru a se aplica pe achizitiile second-hand, iar in acest caz statul „vanzator” sa colaboreze pentru a gasi o solutie de impulsionare a investitiilor pana se atinge contravaloarea tranzactiei 🙂

    • Atunci vor face exact invers, adica v-or (guverantii) cumpara totul nou si v-or da cu sutul la sh:))
      Ca as-ai frumos:)

  8. daca unu face off-set asa mai primitiv ,genul
    iau acum celule de f 16 de prin europa ,cu suficienta resursa ptr a fi zburate vreo 7-8 ani(sa nu spuna cineva ca se rup in zbor,ca un avion nu se rupe asa asa in zbor,asta ca sa nu spun ca e o enormitate chestia)…le modernizez avionica in cativa ani pe la aerostar(la asta se poate ,exista deja…asta e chestia importanta ,exista solutii pe la israielieni,pe la americani,pe la europeni…noi prin traditie ar fi cu israelul,fara a modifica in nici un fel structura avionului)
    intr-un an relansam chestia ptr avioane noi ,armament ptr orizontul 2016-2018 platile
    in orizontul 2020…nimeni nu e sigur incotro se merge,nici americanii ,nici rusii…sa spui ca f 35 e depasit,ca pak fa e degeaba,ca stealth-ul e depasit samd,daca stealth-ul ar incepe sa nu fie viabil acolo sunt dronele
    chestia e ca tehnologia progreseaza ,arsenalele militare da ,dar nu in acelasi ritm
    in 2020 rusia poate sa-si fi modificat substantial fortele,deja se indreapta spre asta
    forta sa aeriana nu va fi de 800-1000 avioane de vanatoare pure ,ci de maxim
    200-300 aparate de categoria su 27/35 sub cateva mig 31 si probabil se vor orienta catre unul mai ieftin si mic din categoria mig 29 ,probabil suhoiul ala cu un motor ,daca-l fac
    in total vreo 600 de avioane
    asta ptr tot teritoriul rus
    un avion precum eurofighter (care e topul vanatorilor in momentul de fata ,impreuna cu f 22),pt noi e total inutil
    o sa ajungem din nou sa spunem(cum de altfel a mai fost in istorie cand s-a spus ,nu avem nevoie de nave litorale,cu tbt-ul bati tancul samd)
    secretul tacticii sta in complementaritatea armelor
    cu tancul rupi pozitiile fixe,cu elicopterul bati tancul,cu avionul bati elicopterul
    asta ptr armatele mari ce-si permit sustinerea de corpuri de armata,aparate dedicate
    ptr restul cei mici ca noi e complementaritatea la nivel de arme
    multirolurile
    corvetele multirol
    tbt-urile multirol
    mli-urile(precum mli 84 m1)multirol
    elicopterele multirol(e o eroare enorma sa consum resurse operand elicoptere de atac dedicate,ar trebui sa renunt poate la tancuri)
    avioane de transport multirol
    avioane multirol
    tocmai suedezii au aplicat acest concept cu tunnan,viggen,draken…cu multiple variante ale aceluiasi aparat
    acum gripen ptr cei ce sustin ca e mai nu stiu cum aerodinamic,viraj instantaneu samd,sa se uite la schema aerodinamica exceptand canardul integral mobil
    e aparat de atac la sol cu aripa delta….canardul il face manevrabil
    in nici un caz nu are acea schema aerodinamica reusita de pe f 16,copiata de toti
    f 16 are cateva dezavantaje ,legate de operare pe piste proaste(excelent exploatate de oponenti,mult supraevaluate…de ex.cineva pomenea ca se face inspectia la motoare cu endoscopul…pai germanii fac inspectia la masini ,la camera de ardere cu endoscopul)
    f 16 e un aparat foarte bun,cu o intretinere …operare mult peste mig 21,noi ne imbatam cu apa rece afirmand ca mig 21 lancer e peste f 16
    exercitiile se fac in spatii delimitate respectand reguli
    off-set-ul e bun ,dar nu e o solutie la toate

    • „(sa nu spuna cineva ca se rup in zbor,ca un avion nu se rupe asa asa in zbor,asta ca sa nu spun ca e o enormitate chestia)”

      Breh, numai ‘eegspertzi’ p’aici (nimic personal), altul care nu a auzit de imbatranirea materialelor si de defecte de fabricatie care accelereaza imbatranirea prematura…

      Hai ‘sa-tz’ dau numa doua ‘egzemple’ de ‘enormitatzi’ d’astea:

      – The Air Force will keep more than 40 percent of its older model F-15 fighter jets grounded indefinitely after discovering that critical support beams have manufacturing flaws dating back nearly 30 years that could lead to catastrophic damage to the aircraft.

      Air Force officials announced yesterday that the metal beams on 162 of the fighter jets have flaws – such as being too thin, too rough or improperly cut – adding that high-stress flight over the past three decades has exposed the problem.

      The discovery came after an F-15C RIPPED INTO TWO LARGE CHUNKS on a training mission over Missouri in November, leading investigators to pore over the wreckage and order inspections of the 450 other F-15 A-D models. The planes were initially grounded that month.

      – USS John Paul Jones rescues downed aviators SAN DIEGO (NWSA) – USS John Paul Jones (DDG 53) rescued two air crew after they ejected from a Navy F-14A on Sept. 20, while
      conducting routine operations in the Pacific Ocean, 800 miles west of Guam.

      The crew of John Paul Jones had gathered topside to watch an F-14A Tomcat fly-over and maneuver as part of a battle group exercise. The crew was watching as the F-14A approached from the
      stern on the starboard side when suddenly, as the aircraft passed amidships, a ball of fire erupted from the tail section.

      Crew members saw a violent explosion and the jet DISINTEGRATED IN MID-AIR.

      Astea’s ‘egzemple’ cand s-au rupt in bucati in aer.

      Nu vorbim aici de tot felul de crapelnitze care pot sa apara la ele pt ca-s vechi si nu stii ce mai cedeaza din ele: motoare, eletronica, tren de aterizare, hidraulica, electrice, suprafete de comanda etc.

      Acu sa nu ma iei cu procentual cat la suta din flota la cate ore de zbor efectuate kkat pansat etc ca sa-mi demonstrezi ca de fapt nu se rup! Si de fapt nu s-a intamplat.

      Orice troaca de avion dupa 20-30 de ani de stres (mai ales la jet fighters ca astea se dau tare in G-uri) poate ceda structural.

      Oare de ce spun aia din RoAF ca MiG-urile zboara cu restrictii. MiG21 parca era rated 5G in viraje cand era nou. Acum, dupa 30 de ani, au curaj sa dea in ele viraje mai stranse la viteze mari?

      Morala, cumparati-le cat mai vechi tata, ca-s mai bune.
      Sunt ca vinul…

      • avioanele ,ca mai toate lucrurile facute sa „mearga,zboare,pluteasca”,are o structura fixa,una demontabila
        avioanele ptr orice „egspert”,care s-a urcat vreodata in unu…cel mai tare sunt solicitate la vibratii(elicopterele mai mult),solicitarile provocate de g-uri si alte sf-uri sunt in mare parte mai controlate si mai mici
        in special zborul supersonic,ala cand aerul incepe sa se comprime in fata,solicita mai mult structura
        de asta se face un control periodic ,sa se descopere posibelele fisuri
        avioane rupte in aer…poate imi dai tu vreo 2 exemple de-a lungul istoriei…exclus tu 142

  9. sa continuam cu offset-ul
    sa spunem ca ne „legam”de gripen,in speta suedia si saab
    vrem offset?…da
    dar unde
    in industria civila e o prostie ,e sa arunc cu banii
    de ce?
    ptr ca statul nu detine agenti comerciali,unde ar merge offset-ul si industria civila se descurca de la sine,…industria militara e in criza ,unde ma intereseaza pe mine sa bag banii astia
    acum sa spunem ca armata decide
    ce ne poate oferi saab?
    luam rachetele navale de la ei ,sisteme mai complexe de aparare antiaeriana?
    in cazul unei dispute are capacitatea suediia de a se impune ,sau macar ar avea interesul…cand de exemplu o natiune puternica ar „pune presiune”
    avionica ,de exemplu de la gripen daca ,ar fi sa integram ,sa spunem de origine israeliana….ar face-o ei,poate ca nua au interes sa o faca aerostar(si-ti iau de 2 ori pretul)…ce-mi da la asta saab
    tin sa precizez ca avionica originala ,nu e 100/100 compatibila nato
    acum sa iau cazul sua
    chiar si sh ,daca vreau sa pon un radar …aesa…acolo este,se monteaza pe celule vechi fara modoficari
    vreau display-uri ,precum cele de pe mig-uri cu software asemanator ptr adaptare usoara
    acolo este,fara modificari…aerostar si elbit au mai colaborat
    compatibilitate directa cu containerele acrosate,de recunoastere,de bruiaj(acolo este…si asa nu arunc la gunoi ce am deja ptr mig 21)
    ca vreau un simulator de zbor ..eu cred ca lm ,colaboreaza in directia asta
    mai tarrziu ,cand iau noi vreau rachete antinava ,vreau antiaeriene…gap-filler-ul deja l-au facut aici
    industria americana armamentistica e mult mai complexa…imi pot oferi ce vreau
    doar sa stiu sa negociez
    armata are si alte programe
    cumpara suedia camioane de la noi,iti ofera asistenta ptr a vinde ceva prin lume?
    imi ofera suedia…in ultimul rand,acces la sisteme complexe ..nu un asamblat de fuselaj central cu piese din suedia…ci sisteme ce ma pot interesa?
    oricum investitiile initiale in infrastructura diferita ,ce tine de operarea unui tip diferit de aparat trebuie facuta,dar si in asta mai avantajati suntem cu americanii
    „masinuta”de incarcat bombele ,o faceam pe la aerostar(poate ne dau astia niste exoscheleti,cand ii au operativi)
    obogs-ul nu e o chestie cine stie ce,doar elimina niste riscuri privind manipularea buteliilor de oxigen
    la fel unitatea de putere auxiliara(care la primele avea o gramada de probleme si nu prea e operativa),ori cu generatorul de la sol ori cu ala..
    incarcarea misiunilor si datelor de navigatie,nu cred ca e mare diferenta intre ele
    accesul primar la componente e foarte usor la ambele
    la fel inlocuirea motoarelor
    restul …e chestie de marketing
    si la masini chestia aia cu inlocuirea filtrelor,intretinerea programata asistata de calculator …nu functioneaza,daca nu credeti intrebati proprietari de marci care-la au…o sa vedeti ca mecanicu’ tot la interval programat recomanda schimbarea

    • vii cu niste chestii absolut gresite – dar sunt prea multe ca sa le luam pe rand.

      pana la urma ce vrei sa demonstrezi? ca la aceeasi bani e mai bine sa iei avioane portugheze obosite, Block 15 de acum 30 de ani- daca nu chiar mai vechi, fara finantare, fara offset – decat Gripen C/D noi, moderne, cu finantare suedeza la dobanzi mici si perioada de gratie de cativa ani (care ne-ar prinde bine pe timp de criza).

      Ca Suedia nu e in NATO (dar e partener NATO si a participat in Libia de ex. cu alianta cu avioane in timp ce noi ne-am dus cu o fregata vai de capul ei), ca e doar in UE. OK, si ce problema e – mi se pare ca poate fi chiar un avantaj – de ex. Suedia a scapat neatinsa in WWII si s-a imbogatit exportand armament masiv. Avionul opereaza in 2 tari NATO acum si probabil inca una in curand, chiar in regiunea noastra, nu la capatul celalalt al Europei.

      Ideea care conteaza cu adevarat aici e daca Suedia are interese externe aliniate cu ale Romaniei sau sunt opuse, daca interesele noastre sunt in coliziune. In UE e posibil in unele directii, gen noi vrem bani de la ei, insa in materie de politica externa si securitate, suntem perfect aliniati.

      Sa zicem, sunt mai probabil sa fie prieteni sau dusmani cu rusii? Cred ca raspunsul il stii, doctrina lor de zeci de ani e de aparare contra Rusiei. Interesele lor si ale Rusiei sunt in mare coliziune in Finlanda, tarile baltice, Oceanul Arctic. Deci nu vor fi prieteni. Eu cred ca treaba va fi exact invers fata de cum credem noi – daca ne ajuta Suedia. Cel mai probabil scenariu (si din cauza asta au facut SUA si UK un exercitiu masiv de 14.000 trupe cu Suedia, Norvegia si Finlanda) e ca noi va trebui sa ii ajutam pe ei la un moment dat intr-o confruntare cu Rusia. Tarile nealiniate sunt mult mai expuse decat cele NATO – pe noi daca ne ataca rusii inseamna ca ataca toata alianta NATO – insa daca Rusia ataca Finlanda sau Suedia e total altceva, aia trebuie sa se apere singuri si eventual sa fie ajutati de o coalitie a celor care doresc (coalition of the willing).

      Sunt multe chestii pe care nu le intelegi sau le ignori pentru ca nu se potrivesc cu linia de promovare F-16. Nu am pretentia ca inteleg eu tot, insa macar am studiat cativa ani relatii internationale si mai stiu unele lucruri.

      Vrei sa arati ca nu conteaza daca avionul e de prima linie (Gripen), poate ateriza pe piste improvizate, necesita mai putin suport si mentenanta – OBOGS, APU, MTBF dublu fata de F-16 (7 ore fata de 4.6), consuma mai putine resurse (cost cu 50 % mai mic de operare). F-16 e facut sa opereze de pe baze mari, bine aparate, cu mult personal. E un avion sensibil la probleme de pista. In plus, utilizatorul principal renunta la el, nu se mai investeste in aceasta platforma si are alte prioritati. Chiar si la armament au ramas in urma cu o generatie – Amraam fata de Meteor e mult mai slaba. Iris T e mult mai buna decat Sidewinder.

      Compatibilitate NATO nu inseamna sa-ti iei neaparat F-16, chiar si Basescu marele fan al americanilor a observat asta – sunt multe tipuri de avioane in NATO – incepand cu cele americane F-16, F-15, F-18, F-22, A-10 si terminand cu cele europene, cu care ar trebui sa colaboram noi in caz de ceva – Eurofighter, Tornado, F-16, Mirage, Rafale, chiar si Mig 29 opereaza in NATO.

      • nu voiam sa spun ca un f 16 portughez din primele generatii e mai bun ca un gripen nou
        ci ca gripen nu e peste f 16 in anumite caracteristici,in masura si forma cum o cred multi
        eu am mai spus-o si o repet ,daca ar fi ca la piata ,eu sa am banii si sa decid ,ar fi simplu
        -intotdeauna as lua avioane noi,(personal am o preferinta ptr f 16…pot aduce argumente,cu si fanii gripen pot),oricare ar fi f 16 sau gripen sau invers gripen ori f 16(ca sa nu se interpreteze ca l-am pus primul)
        chestia e ca am batut mult pasul pe loc(ptr multi care nu inteleg,timpul de trecere pe un avion nou dureaza destul de mult…la un avion comercial trebuie sa acumulezi n ore de simulator ptr a face trecerea,la militare,intai pe duble,dup-aia pe simple…dupa aia antrenament cu diferitele tipuri de arme…ca nu lansez asa un lgb la orice viteza)
        noi suntem deja in a doua jumatate a 2012,avem 30 lancere cu resursa depasita…pe care „prin minuni”le mai tinem in aer….si nu e luata o decizie
        un offset,daca se decide sa se faca …”pe avioanele noi”,cat timp ne ia sa-l implementam(suntem faimosi cu indeciziile si pierderile de timp de orice fel),in final nu se va face unde vor ei ci pe alte chestii,sau se va pospune
        oricum avioane noi ,nu ne vor da imediat ,ptr ca graficele de vanzari nu o permit
        la un ritm de 4 avioane noi pe ani,ne vor lua vreo 3 ani ptr o escadrila operationala
        asta inseamna 2016,3 ani dupa caderea migurilor….,cum mentinem pilotii operationali
        sa spunem ca ne dau gripen sh…primele au avionica aia suedeza,nu vor fi aceleasi cu „cele noi”,deci din nou pilotii si chestia cu trecerea,dar sa trecem vor fi chestii minore,….sa spunem ca se decid prin toamna(nu cred),avioanele vor veni din surplusul suediei prin vara 2013(se va face trecerea pilotilor,instruirea tehnicienilor),operativ o escadrila la orizontul 2014-2015….
        lancerele mai duc pana 2013-2014 …zburate la minim
        vreau sa exemplific ,ca suntem la limita timpului…orice bataie a pasului pe loc „rupe lantul”,oricat de fragil e el acum
        astia au tras-o cu f 16 pana acum,le-a luat o gramada de timp sa se convinga…acum eu nu spun ca afacerea cu gripen e neaparat rea,…dar sa se razgandeasca guvernantii ,cat timp le ia sa se convinga si decida,mai ales ca multe programe sunt complementare si trebuie schimbate directii?
        daca ar fi sa ia sa ia orice gripen,f 16 numai sa ia…dar cum am mai spus ,nu pe hartie
        PS:detaliile „tehnice”,mai din topor ,nu sunt ptr tine,vorbim de destul timp pe aici,ca sa-mi dau seama de nivelul tehnic pe care-l ai

        • Pai daca nici tu nu crezi ca sunt mai bune jafurile portugheze decat Gripen noi, despre ce oferte vorbim aici – de F-16 noi vs. Gripen noi? Articolul de mai sus, la care comentam vorbeste despre avioane din Portugalia, resapate, fara motoare, care sa fie reparate si upgradate de americani si vandute Romaniei.

          Costurile aceste operatiuni cu avioane vechi, upgrade, infrastructura, logistica, echipamente suport misiune, echipamente suport la sol, simulatoare, training piloti si vreo 300 de tehnicieni, armament, etc – ar trece cu mult de 1 miliard euro.

          In primul rand, in Romania ar putea sa functioneze orice tip de avion, nu asta e problema, ca aici ar functiona numai Gripen si nu F-16, ci datele economice ale problemei.

          vorbim de discrepanta dintre ofertele care sunt pe masa.

          cred ca nu vrei sa argumentezi ca F-16 este atat de bun incat sa nici nu conteze pretul la el, sa zici pe asta il vreau la orice pret, in orice conditii. De fapt nici nu exista vreun avion la care sa nu conteze pretul, vezi si problemele de la F-35, vezi faptul ca F-22 a fost scos din productie desi se zice ca avea capabilitati foarte bune (atunci cand zbura).

          din ce zic oamenii de specialitate – as zice ca e un consens aici – Romania trebuie sa ia in considerare numai avioane noi.

          iar pentru avioane noi, Gripen e probabil in conditiile de azi cea mai buna optiune, cu 24 avioane noi Gripen C/D la 1 mld euro, cu finantare pe 15-20 de ani si offset. F-16 noi, vezi caz Irak, ar trece de 3 miliarde pentru 24 bucati – chiar crezi ca avem 2 miliarde de dat in plus si ca merita asa ceva numai ca sa scrie F-16 pe ele?

          As zice ca, cel putin din ofertele prezentate pana acum in Romania, Gripen e cel mai economic, e bine pliat pe doctrina si pe nevoile militare ale Romaniei, e cel mai usor si mai ieftin de integrat si se potriveste. Merge si F-16 noi, dar cu costuri si dificultati mai mari care nu stiu daca sunt fezabile.

          Cu Gripen mai raman si bani pentru alte lucruri pentru armata sau alte prioritati – din diferenta de pret de la achizitie, integrare, operare, finantare, poti sa faci foarte multe lucruri pentru restul armatei – sau poti sa pui milioane de panselute, depinde ce prioritati ai.

          Daca apare intr-o zi F-35, se ieftineste dramatic cumva si zice toata lumea ce bun e, putem atunci avea o alta discutie despre cate sa luam – oricum cele 24 de Gripen ar fi un minim si pana ne-ar veni randul la F-35 alea ar fi zburat deja pe aici vreo 20 de ani.

        • @mad max
          eu ce incerc sa spun ,poate nu ma fac inteles…ca cel putin din ce se vede „de pe margine”si ptr cine intelege „problema”(nu lucrez si nici nu am legaturi directe nici cu armata,nici cu agentii economici implicati direct,in speta saab si LM,ca sa am informatii privilegiate)…e ca am cam ajuns „la limita”,unde se poate rupe lantul(prin expresia asta ..eu inteleg ,lantul de formare a pilotilor,operare liniara a aparatelor,capacitatea unitatilor operative de aparare antiaeriana dotate cu avioane de lupta supersonice)
          din toate ramurile de forte ,componenta supersonica a aviatiei de lupta e cel mai greu de format si mentinut(cel putin la un standard minim cerut de o aviatie de lupta moderna,mai mult membra nato)
          eu ,in conditiile astea ,prefer raul cel mai mic sa spun asa…sa mentin capacitatea asta,chiar si cu aparate second hand,daca astia sunt incapabili sa cumpere un aparat nou
          punanad ,cap la cap ,ce mai stiu ,aflu ….imi dau seama ca e foarte tarziu ptr un aparat nou…mai ales in conditiile in care politicienii nostri decid foarte greu,e an electoral(stim cu totii ca dupa ,vreo jumatate de an vor avea alte probleme „stringente”,pana o sa vada si chestia cu multirolul,dupa aia daca nu o sa aiba o deizie deja luata ptr un aparat ,vor incepe din nou sa dezbata ,sa trimita echipe de”experti”(cat ma indoiesc eu de asa-zisii cunoscatori)…vor lua o decizie foarte tarziu
          asta ca sa nu spun ,ca daca situatia economica ,nu imbunatateste coordonatele,…armata e prima care poate sa mai reziste si asa
          asa ca o se ne trezim fara un corp de elita al armatei(cum sunt vulturii in fortele de uscat …asa sunt aviatorii supersonici,cu tot cu operatori,cu tot)
          daca ,oamenii astia „pleaca” din sistem …,ne va fi foarte greu si ne va costa mult mai scump sa refacem o capacitate pierduta
          daca s-ar decide ,sa spunem august …sa ia gripen…eu supermultumit,mai ales sa fie jumatate vechi(ptr trecere imediata),restul noi
          daca ,nu anunta nimic,atunci sunt multumit si cu f 16 la mana a doua(numai sa nu pierd componenta asta a aviatiei)…eu chestia cu prelungirea resursei migului o resping din start(e cea mai mare prostie asta si ar fi o dezamagire sa decida asta)
          mi-ar fi placut sa fie f 16 noi(dar e o parere pur personala),daca e sa fie gripen ,cum am spus as fi supermultumit

        • dar cine ti-a zis ca F-16 portugheze, la mana a doua ar veni si ar fi integrate mai rapid decat de ex. Gripen noi sau F-16 noi? Un exemplu, cehii au intrat in misiune Nato QRA la un an de la semnarea contractului. Nici la F-16 noi vs. vechi nu se economiseste timp – doar se irosesc bani aiurea. Eu insa refuz sa cred ca vor lua vechiturile portughezilor, nu imi imaginez cine ar semna asa ceva.

          dar si ca timp daca zicem ca e graba – pana le iau aia din Portugalia la reparat si upgradat si le vor aduce aici va dura 3 ani.

          si ce sa le spui la pilotii aia de care vorbesti ca trebuie pastrati neaparat? bai, elita armatei romane, nu plecati la Tarom sau Blue Air ca acusi va schimbam Mig 21 cu niste avioane ceva mai downgradate fata de Mig 21 Lancer … va dam niste F-16 din 1914 seara. trebuie doar sa le gasim niste motoare… aveti rabdare si veti fi rasplatiti, veti avea o cariera stralucita pilotand avioanele din groapa de gunoi a aviatiilor europene.

        • @mad max
          credeam ca vorbim fara exagerari
          trei ani de reparat si upgradat?
          cumva le scot toate piesele si le pun sub microscop?ptr a descoperi fisuri structurale?
          cam ca pe „la liceu”,nu ca am vrut neaparat ,am pus niste exemple cu ce semnifica …
          upgradare-a la f 16…cu piese ,subansamble…punctez aici,existente,integrate,testate…(au oreice sistem de la radar in jos ptr a fi montat,retrofit,adica pe avioanele vechi fara modificarea structurii)
          apropo ,raspund aici,cu toate ca nu voiam sa mai dezbat mult pe tema asta….piesele ptr f 16 ca escaseaza e o „alta legenda”
          cu peste 2000 aparate ,inca in serviciu activ,linia de fabricatie inca functionala…pur si simplu nu are cum(se asigura repere ptr minim 10 ani de la iesirea din fabricatie)
          olandezii ,le canibalizeaza ptr ca trec pe un sistem nou..si nu are rost sa mai cumperi piese noi ,ptr a mario stocul,cand tu reduci nr de aparate si faci trecere pe f 35
          problema principala,e ca decizia va fi politica(nu ca unul e de stanga si altul de dreapta)
          -ci ,ca fiind o decizie politica ,decidentii vor fi foarte sensibili la impactul pe care-l va avea in alegatori(daca noi ne isterizam o sa vedem avioane la n-spe toamna)
          europa ,sta ca pe jar cu situatia economica cu euro si tot…
          noi nu absorbim fonduri suficiente ,ptr ca nu avem cofinantare si facem o achizitie …in care bugetul de stat poate fi afectat pe alta cale decat direct din bugetul apararii(ca nu da ptr mai nimic,bugetul ala)
          atunci ,astia ne cer …sa fim solidari(americaniinu ar fi mai perjudicati cu gripen noi,decat cu f 16 de la olandezi sau portughezi),lumea se poate isteria usor cand in conditii de criza tu daai bani pe avioane,neintelegand necesitatea…si sunt usor de manipulati,ca nu au nu nivel prea cine stie ce in domeniu(nici nu au de ce,in orice tara e la fel…asta ca sa se inteleaga ca nu vreau sa judec,jignesc pe nimeni)
          asa ca astea fiind coordonatele ,oricare le spune …vai ca migu’ nostru lancer se bate cu f 15’iu si f 16’iu,ies sentimentele antibechteliste…uitam ca am fost „sub ocupatie”,sovietica timp pe peste 20 de ani(considerati potentiali inamici)…si vazand reactiile orice guvernant va decide sa prelungeasca resursa migului ,fara sa mai ia in considerare ca un su 27 are peste 7 puncte de acrosare ,pe care transporta rachete si mig-ul are 5 in total si ca o escadrila de su 27 dislocata aproape de noi modifica esential raportul de forte,asta fara a mentiona putina capacitate de a sta in aer a mig 21(sa vad cine-mi explica cum se asigura cu asta suprematia aeriana,atat de invocata de toti…nu cu rcs-ul mai mic ,de-l descoper de la 62 km sau de la 70)
          4 f 16 inseamna 24 de rachete lansate simultan …ca probabilitate
          6 gripen acelasi lucru…adica 2 escadrile…deci nu mai modifici raportul de forte asa usor
          asta e asa ca sa se inteleaga diferenta(sau cum m-ar intreba unul daca e mare capabilitate
          sistemul de comanda vocal ptr sistemele necritice…si i-as spune ca e o fita
          alta ar fi situatia daca m-ar intreba de sistemul care evita intrarea avionului in vrie si permite recuperarea,dupa ce „ai scapat” avionul)

        • exact – cel putin 3 ani o sa dureze asta cu livrarea avioanelor vechi, daca nu chiar vreo 5. poti sa verifici ca s-au mai facut deal-uri din astea. Nu e absolut nicio economie de timp fata de avioanele noi – doar o risipa inutila de bani.

          tot atat ar fi durat de altfel si livrarea Block 25, mai cauta ca o sa gasesti declaratiile de atunci. revitalizarea si upgradarea e un proces care dureaza mult, similar ca timp cu constructia unui avion nou.

  10. apropo ce offset a facut saab in ungaria?
    dar in cehia?
    vorbim de polonia …dar acolo-s americanii…si chiar au facut
    ungaria si cehia sunt tari in centrul ue ,unde potentialul de conflict e aproape zero
    pe ei ii intereseaza numai sa-si mentina pilotii si supersonicele …cu costuri minime,ca de altfel austria,astia de au luat ultimii gripen

    • da, si Iugoslavia avea potential de conflict foarte mic si nu avea granite cu nimeni, era si mai departe de Estul salbatic. dar Ungaria e granita estica cu Ucraina, cum sa fie in mijlocul UE?

      Cehia are un buget al apararii mai mare ca Romania, desi e o tara mai mica. Sunt mult peste Romania ca dotari, nu numai in aviatie. E o tara mai pusa la punct in toate domeniile, nu inteleg luatul asta peste picior venind de pe pozitia Romaniei – mai avem mult pana ajungem macar la nivelul cehilor.

      • legat de revitalizare
        nu are cum sa dureze 3-5 ani
        la un avion precum airbus 330 rk-ul principal cand demonteaza avionul aproappe complet dureaza vreo 40 de zile
        f 16 e un aparat mai mic ,nu are cum
        dupa aia avioanele in uz,trec printr-o intretinere programata,aici o sa-ti dau dreptate in ceva …de pe la mijlocul vietii utile ,la mai toate rk-urile ,rata defectelor structurale creste exponential la orice tip de aparat
        acum ,nu are cum sa coste un avion nou cu unul sh
        f 16 a,b costa in jur de 15 mil dolari nou,c,d-ul in jur de 20 mil..,deci aparatele ar fi costat cel mult 400 mil
        un gripen nou costa pe putin 40 mil(pun aici o varianta minima),deci vreun miliard ..doar aparatele
        costul pe ora de zbor la f 16…una din „legende”,in analiza RAND costul pe ora de zbor ar fi de vreo 7000 dolari ,din care doar 1500 cu combustibilul(in functie de cotatia petrolului),restul depinzand foarte mult de costul personalului(care la noi in tara e mult mai mic decat in usa sau olanda spre ex)

        • dom’le nu stiu ce fac aia 3-5 ani cu ele si de ce dureaza atat, cauzele variaza de la birocratie la orar, disponibilitatea liniilor de productie, disponibilul de piese necesare (daca trebuie sa comanzi un motor de ex. care nu e pe stoc, trebuie sa astepti la GE sau PW pana il pot produce si livra si aia, diverse piese facute pe comanda iarasi dureaza mult si vor fi extrem de scumpe), alte prioritati (daca esti ultimul la o coada) sau daca esti primul client, prioritar pe lista producatorului respectiv, etc.

          cand a fost vorba de Block 25 asa era oferta din cate tin minte – au explicat atunci oficialii romani de la fortele aeriene ca avioanele ar incepe sa soseasca dupa 3 ani.

          cand o sa am timp o sa caut pe net si o sa te lamuresc ca nu e asa simplu precum crezi sa faci upgrade la avioanele portugheze si viteza livrarii nu este deloc mai mare decat la avioanele noi, fie ele Gripen sau F-16.

          avioanele portugheze, in starea in care sunt (inteleg ca trebuie remotorizate) ar fi aparent ieftine, probabil vreo 200 milioane total pentru cele 12 bucati, insa cu toate celelalte chestii (motoare, upgrade, revitalizare, echipamente de suport, echipamente de misiune, simulatoare, training technicieni, piloti, refacere infrastructura, etc – va iesi treaba la peste 1 miliard. Bani aruncati.

          Mai bine iei avioane noi mai putine, pentru ca nu iesi sensibil mai ieftin cu vechituri – se inlocuieste in formula (avion vechi+revitalizare+upgrade+motoare) cu (avion nou), in rest toate celelalte componente de pret raman la fel – mai ales ca daca iei vechituri trebuie sa le si casezi dupa cativa ani si iar ramai fara aviatie.

          Nu mai vorbesc si de capabilitatile avioanelor vechi. chiar modernizate – fata de cele noi, Sau despre disponibilitatea lor – alea vechi or sa fie tot timpul stricate – degeaba ai un nr. mare daca e doar pe hartie. Mai bine iti iei avioane mai putine, dar sa fie valide. Si nici nu moare nimeni in ele. Iar de ziua nationala nu se plimba pe cer ce au dat olanda sau portugalia la programul rabla, ci un F-16 sau un Gripen nou. E si vorba de mandrie nationala, simbolistica, aviatia are aceasta incarcatura.

          Eu nu pot sa cred ca cineva si-ar pune semnatura pe achizitia de vechituri scumpe, dar s-au mai vazut cazuri in Romania de achizitii din astea, nu ar fi prima oara, asa ca never say never.

  11. Detalii despre contractul cehilor si offset pe Ziuaveche – Cand vor da oare si responsabilii romani declaratii similare?
    http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/programul-de-offset-gripen-a-adus-cehiei-1-miliard-de-euro-100820.html

    Compania suedeză furnizoare de sisteme de apărare şi securitate Saab a publicat raportul anual în care sunt prezentate rezultatele programului de offset Gripen din Republica Cehă pentru anul 2011.

    Gripen aduce 1 miliard de euro Cehiei din programul de offset
    Raportul, care a fost aprobat de Ministerul ceh al Apărării, documentează îndeplinirea programului de cooperare industrială care însoţeşte leasing-ul celor 14 avioane de luptă Gripen oferite Cehiei de către Guvernul suedez.

    Repere ale anului 2011:

    Valoare cumulată de peste 1 miliard de euro livrată până în decembrie 2011;
    100% din valoarea offset-ului livrat înainte de termen;
    Îndeplinirea obligaţiilor de offset indirect;
    Obligaţiile de offset direct legate de industria aeronautică şi de apărare vor fi îndeplinite conform programului până în 2014;
    Tranzacţiile din cadrul programului de offset derulate în 2011 s-au ridicat la valoarea de 73,1 milioane de euro;
    O nouă componentă a programului de offset a fost implementată în 2011 – Saab a achiziţionat activele E-COM;
    49 de tranzacţii înregistrate în cadrul programului de offset Gripen pâna la 31 decembrie 2011.
    „Suntem foarte încântaţi să anunţăm livrarea înainte de termen a valorii totale a obligaţiilor de offset din cadrul programului de offset Gripen. Un element special al programului de offset Gripen din 2011 a fost achiziţia de către Saab a activelor E-COM, un producător de simulatoare virtuale cu sediul în Slavkov. Saab este bucuroasă să îşi extindă afacerile în Republica Cehă şi în ceea ce priveşte producţia de simulatoare”, a declarat Bengt Littke, director al programului Gripen în Republica Cehă.

    „Programul de offset Gripen este unul dintre cele mai importante şi de succes programe desfăşurate sub egida Ministerului Apărării. Rezultatele acestui program au fost prezentate de Ministerul Apărării comisiei parlamentare pentru supravegherea achiziţiilor pe 3 aprilie 2012 şi au fost foarte bine primite de membrii Parlamentului şi de reprezentanţii Ministerului Industriei şi Comerţului”, a declarat Col. Ing. Pavel Bulant, director al diviziei de armamente din cadrul Ministerului ceh al Apărării.








  12. ce vreau sa demonstrez cu astea
    unele din legendele legate de operarea gripenului
    f 16 si gripen sunt avioane asemanatoare ca dimensiuni si caracteristici,cu unele diferente
    legat de rearmare-gripen are aripa mai joasa…uitati-va la chestiile cu „caruciorul de bombe”(sa-mi explice cineva cum il rearmeaza cu bombe de 250 kg pe autostrada cu camionul si echipa de 6 soldati in termen)
    se vad conditiile pistelor din grecia si afganistan(unde au operat ,opereaza f 16)….ptr mine seamana destul cu cea de la bacau,cea de la otopeni e clar mai buna(apropo pilotii olandezi cand au fost cu f 16 in romania ,nu s-au temut asa de mult de ingestia de corpuri straine ci de pericolul reprezentat de nr mare de pasari din apropierea aerodromului…si fragilitatii trenului de aterizare,tinand cont de cantitatea mare de arme pe care o transporta e unul din pct slabe)
    se vede ca f 16 aterizeaza pe autostrada…si la interval destul de scurt
    ca o ultima constatare ,radarul de pe gripen nu e asa performant in modul de descoperire tinte aeriene de mare viteza in apropierea solului(de ex avioane de atac in zbor rasant)…o conditie primordiala ptr un vanator in patrulare la inaltime
    faimoasa descoperire la mai mare distanta e valabila numai ptr „iluminarea” unei tinte ,nu in modul tws(de scanare in cautare de tinte in sectorul frontal)si suedezii sunt foarte evazivi in privinta asta(nu gasesti informatii mai pe nicaieri)….asta impreuna cu faptul ca anvelopa unei bvr bune si accesibile ca pret e pe undeva la 80 km ,sa-mi spuna cineva avantajul radarului de la gripen
    f 16 e capabil de a lansa toate rachetele ghidate radar(nu ca ar fi necesar)
    ca o concluzie ,mie f 16 mi se pare un aparat mult mai echilibrat,cu unele mici dezavantaje …legate strict de operare …nu in lupta ,fata de gripen
    gripen e un aparat suedez (suedezii sunt tara neutra fara experienta conflictelor,…nu precum f 16 ,care a participat in aproape toate)…si e normal ca suedezii sa-l promoveze agresiv
    o flota de peste 14 fie ele gripen ,f 16 costa noi peste un miliard…numai aparatele,sa fie 24-48 ar costa peste 2,4 miliarde si s-ar duce catre 4 miliarde(numai aparatele)….trebuie tinut cont ca la un nr mic de aparate tot ce reprezinta logistica de operare va parea scump,ar parea mai ieftinla un nr mai mare
    o industrie de aparare reprezinta ptr orice tara un mare avantaj….aici punctez ptr tara,ptr armata nu neaparat
    razboiul nu se duce de modul….stai sa mai achit o rata sa. mai vina un avion sa-l inlocuiesc,ci exista arsenalele militare,stocul de munitii si piese( in special unitatile de inlocuire imediata,pe linia frontului…a nu se intelege ca avioanele vor sta in spatele tancurilor,ci inlocuirea pe pista a unitatilor combatante…nu toata armata participa ad-hoc intr-un conflict)
    deci de ce ar fi fost rau ptr armata un contract de 1,3 miliarde dolari ce avea un pachet de armament foarte important?
    intotdeauna ar fi de preferat avioane noi,ptr economie in logistica si posibil ptr industrie
    faceti-va singuri o concluzie

  13. RNLAF/DELM/F-16 avionics maintenance: Dedicated Off-Equipment …
    planken.org/…/f-16…/dedicated-equip… – Traducir esta página de Stephan Planken
    30 Jun 1997 – Test equipment. The Dedicated Off-equipment Work center has several test facilities at its disposal: F-16A/B LRU test equipment (GDE Systems) …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s