FRANTA SI ARMA NUCLEARA (8), Israel & India

Standard

Astazi, Franta sta la capitolul nuclear aproximativ asa cum prognozase pe la jumatatea anilor *80, ministrul apararii de atunci, Charles Hernu, care declara, citez: “Anul trecut a intrat in functiune “L’Inflexible”, cel de-al saselea submarin nuclear purtator de rachete, primul care a fost dotat cu 16 rachete a cate 6 focoase M4, realizandu-se astfel mai mult decat o dublare a fortelor noastre oceanice strategice. Toate submarinele noastre, in afara de primul, “Le Redoutable”, vor fi echipate pana in 1992 cu focoase M4. In 1994 va intra in functiune un SNLE din noua generatie, menit sa inlocuiasca submarinul “Le Redoutable”. Astfel, in mai putin de zece ani, numarul incarcaturilor nucleare va creste de la 100 la 500. Cele 18 silozuri de pe podisulAlbionau fost intarite si echipate cu rachete megatonice S-3, ceea ce le va permite sa ramana operationale pana la sfarsitul secolului. Incepand din anul viitor, 18 aparate Mirage IV vor fi echipate cu rachete ASMP (aer-sol, cu raza medie de actiune) care le vor reduce considerabil vulnerabilitatea pana in 1995, cand vor iesi din uz. Franta, este deci confruntata pana la sfarsitul secolului cu optiunea: de a nu mai dispune decat de o singura componenta submarina a fortei sale nucleare, sau de a preconiza o solutie de schimb pentru componenta sa aeriana si terestra” –ramanand totusi una dintre marile puteri nucleare ale lumii, facand parte din “Clubul nuclear”. Mai mult decat atat, Franta si-a adus aportul la crearea acestui “club”, deschizand legal/ilegal usa pentru unele dintre aceste state, ce astazi, dispun de capacitati nucleare importante. Vom arunca o privire asupra capacitatilor nucleare ale Indiei, Pakistanului, Chinei, Marii Britanii si Israelului, cunoscand –atat cat se poate- povestea nucleara a acestor state, relevand importanta contributie a francezilor la crearea unora dintre aceste arsenale.

La mijlocul anilor *60, doua state ce nu dispuneau pe atunci de arme nucleare, starneau indoieli in ceea ce priveste sinceritatea intentiilor lor nucleare pasnice. Unul era India, ce se declara campioana a dezarmarii nucleare (primul ministru indian, Jawaharlal Nehru s-a aflat mult timp in fruntea campaniei pentru incetarea exploziilor experimentale si a fost de asemenea, ostil utilizarii armelor nucleare. Insa, in 1955, cand presedintele Comisiei indiene pentru energia atomica, fizicianul Homi J.Bhabha, i-a sugerat acestuia o abtinere solemna, unilaterala, a Indiei de la bomba, Nehru i-a raspuns ca vor discuta aceasta problema din nou in ziua cand India va fi gata sa o produca!), dar in acelasi timp si a unui program national nuclear atat de independent si de ferit de control pe cat era posibil. Celalalt era Israelul, care a atras suspiciuni ca urmare al secretului adanc in care a invaluit construirea celui mai mare reactor al sau –cel de la Dimona. Aceste doua tari ajunsesera sa posede reactori de cercetare cu uraniu natural, capabili sa produca plutoniu in cantitati importante din punct de vedere militar.

India, avea un reactor de cercetare producator de plutoniu si o uzina de reprocesare pentru extragerea plutoniului din combustibilul de uraniu iradiat. Uzina, a fost construita de indieni, iar pentru reactor au beneficiat de o asistenta substantiala din partea Canadei.

In ceea ce priveste reactorul israelian, Franta a jucat un rol comparabil cu acela jucat de canadieni pentru India. In septembrie 1956, intre nationalizarea canalului Suez de catre Nasser si interventia militara franco-anglo-israeliana, guvernul Mollet a acceptat ca industria frantuzeasca, pe baza know-how-ului pus la dispozitie de Comisariatul pentru Energia Atomica, sa contribuie substantial la construirea in secret de catre Israel, a unui mare reactor de cercetare cu apa grea si uraniu natural.

Atat reactorul indian, cat si cel israelian, erau capabili sa produca anual o cantitate de plutoniu suficienta pentru fabricarea a una sau doua bombe, bineanteles cu conditia disponibilitatii unei uzine de reprocesare a combustibilului iradiat in scopul extragerii plutoniului.

Abia spre sfarsitul anilor *70, presa si lumea intreaga, au aflat cate ceva despre reactorul nuclear israelian. Presa a dezvaluit ca era in curs de constructie, ceea ce a produs o puternica reactie in randul statelor arabe –inamici declarati ai statului Israel-cu toate asigurarile date de primul ministru israelian, David Ben-Gurion, ca instalatia urma sa fie folosita strict in scopuri pasnice.

Ajutorul dat de catre Franta pentru acest proiect a fost substantial, si viza in principal constructia si punerea in functiune a reactorului. El a fost limitat la aceste activitati in urma instructiunilor explicite ale generalului Charles de Gaulle, care exprimase clar aceasta limitare in timpul vizitei facute laParisde catre Ben-Gurion.

De altfel, guvernul israelian a sustinut in mod constant ca Israelul nu va fi niciodata primataracare va introduce armele atomice in Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, lucrurile au stat cu totul invers, fiindca spre sfarsitul anului 1974, la cateva luni dupa prima explozie nuclearaindiana(18 mai 1974), presedintele Israelului de atunci, Ephraim Katzir, declara: “Daca am avea nevoie de asemenea arme, le-am putea avea”, recunoscand de fapt, catarasa dispunea de capacitatea de a produce bombe nucleare. Astazi, nimeni nu se mai indoieste ca Israelul produce si detine, arme nucleare! Israelul, a efectuat se pare, prima explozie nucleara in anul 1963, in desertul Negeev, unde dea lungul anilor au fost depistate de catre seismografe straine, cutremure cel putin ciudate, a caror sursa ar fi exploziile nucleare subterane.

Cel mai ciudat incident de factura nucleara legat de statul Israel, este cel petrecut in anul 1979. Atunci, pe data de 22 septembrie, un satelit american ce avea ca scop detectarea exploziilor nucleare, a detectat si inregistrat o lumina foarte puternica, asemanatoare celei produse de o explozie nucleara, in sudul Oceanului Indian. Desi, expertii n-au confirmat niciodata in mod cert ca a fost vorba de un test nuclear, exista informatii ca, de fapt, a fost vorba de un test comun Israel-Africa de Sud (pe atunci aceste state aveau legaturi militare foarte bune. Se pare, ca mai desfasurasera in comun, inca trei teste). Din surse straine statului Israel, se pare ca evreii deja dispuneau in timpul razboiului de Yom Kippur, de aproximativ 13 bombe nucleare, pe care le-ar fi utilizat doar in caz de anihilare totala a IDF (fortele de aparare israeliene), insa, confirmarea faptului ca statul evreu detine si produce arme nucleare, a venit in anul 1986, cand Mordechai Vanunu, tehnician la Centrul de Cercetare Nucleară Negeev, de lângă Dimona, a divulgat existenta acestui program. De altfel, Mossad-ul nu l-a iertat pentru tradarea sa, fiind rapit din Roma, readus in Israel si condamnat la 18 ani inchisoare, pentru divulgare de secrete de stat. Acesta, a confirmat faptul ca Israelul construise deja arme termonucleare. Se preconizeaza ca Israelul dispune astazi de aproximativ 300 de ogive nucleare si bombe (cel mai probabil in dotarea avioanelor F-15/16, pe care le-au modernizat pe plan local, fara a se cunoaste numarul si puterea acestor bombe. Exista zvonuri care mentioneaza o varianta a rachetei Popeye, cu o autonomie de peste 80 km, ca potentiala purtatoare de incarcatura nucleara). Exista de asemenea zvonuri, neconfirmate inca, care mentioneaza ca Israelul intentioneaza sa doteze prin forte proprii, noile submarine din clasa Dolphin (Type 800, construite in Germania, de catre HDW, avand comandate trei, ce ar urma sa devina operationale pana in 2013. Au operationale deja trei asemenea submarine, insa fara capacitate de lansare a rachetelor balistice nucleare), cu capacitate de stocare si lansare a rachetelor balistice, fiind in studiu o noua varianta a rachetei Jericho III. Aceaste zvonuri n-au fost confirmate de statul Israel, dar au cu siguranta capacitatea tehnologica de a o face.

Submarin clasa Delfin, posibil purtator de arme nucleare.

 

Jericho II

Inca din 1971, Israel si-a construit propriile rachete cu raza scurta, denumite Jericho I (avea lungimea de 13,4 metri, diametrul de 0,8 m, greutate de 6,5 tone, bataie maxima de aproximativ 500 km si o sarcina utila de cam 400 de kg, putand transporta un singur focos nuclear. Se pare ca au construit cel putin 100 de asemenea rachete, ce au fost scoase din inzestrare la inceputul anilor *90. Interesant este faptul ca, rachetele sunt la origine de fabricatie franceza (au colaborat inca din 1963 cu firma Dassault Aviation in programe militare, inclusiv legate de rachete. Este vorba de racheta franceza MD -620, care a devenit ulterior, Jericho I. Pentru mai multe detalii despre aceasta racheta, aici: http://www.dassault-aviation.com/…/md620-jeric…). Astazi, cele mai moderne ICBM din dotarea statului Israel, denumite Jericho III -Ierihon, operationale probabil din 2008, dispun de o sarcina utila de aproximativ 1300 kg. Este o racheta in trei trepte, cu o greutate estimata la lansare de 30 de tone, ce are probabil maxim trei ogive nucleare si o lungime de aproximativ 16 metri, fiind construita de IAI (Israel Aircraft Industries). Se banuie de catre expertii SUA, ca aceste rachete ar fi operationale intre 5000-11000 km, putand lovi fara probleme intreg Orientul Mijlociu, Africa, Europa, Asia, parti din America de Nord si de Sud, precum şi o parte din Oceania. Despre ultima racheta de acest tip testata de catre Israel, modernizata in 2011, nu se cunoaste nimic cert, dar se banuieste ca-i net superioara, putand fi dotata cu ogive conventionale si neconventionale. Indiferent care este adevarul in privinta Israelului, ramane totusi impresionanta capacitatea de riposta nucleara, dar si nivelul tehnologic inalt!

 

Jericho III

Ca Israel, o tara mica, pornise un program nuclear in secret, nu surprindea pe nimeni, dar nu era singurul! Pe la sfarsitul anilor *60, marile puteri erau ingrijorate de faptul ca un mic numar de tari, hotarasera sa lanseze sau lansasera deja, propriile programe nucleare, pe care bineanteles, le-au declarat pasnice, dar care, de fapt, in 15-20 de ani le-ar fi dat posibilitatea sa realizeze o explozie nucleara. Tarile luate in vizor erau: Argentina istoria armelor nucleare in europasi Brazilia in America Latina, ambele avand in acea perioada, in vedere, achizitionarea unei prime centrale energetice nucleare; Belgia, Olanda si Elvetia in Europa; Pakistanul, in Asia si Republica Sud-Africana.

Elvetia, surprinzator pentru un stat declarat intotdeauna neutru, in 1962, chiar inainte sa demareze programul sau nuclear civil si in eventualitatea ca otaraproducatoare ar fi fost dispusa sa-i furnizeze un reactor, luase in considerare incercarea de a obtine arme atomice (cel mai probabil din sursa franceza), cu toate implicatiile posibile ale unei asemenea actiuni pentru neutralitatea ei traditionala. Chiar a fost tinut un referendum national pe aceasta tema, care a avut un rezultat absolut surprinzator, tinand cont de faptul ca elvetienii nu erau deloc militaristi. Acest referendum a condus la respingerea, cu majoritate de doua treimi, a propunerii de interzicere a producerii, stocarii sau utilizarii de arme nucleare de catre…Elvetia!

 

WW

 

Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol. 

rumaniamilitary.wordpress.com/tag/jericho-i/

www.dassault-aviation.com/…/md620-jeric).

www.globalsecurity.org/wmd/…/jericho-2.h

Surse poze: Wikipedia –Enciclopedia libera; Internet.

 

Reclame

3 răspunsuri »

  1. Nu prea sunt de acord cu ideea de la sfarsit conform careia elvetienii nu erau de loc militaristi. Acest stat a fost in esenta creat de preoti militari (stiti la ce ma refer) ca un rezultat normal al unei istorii medievale razboinice; in ciuda „neutralitatii” afisate, Elvetia este in opinia mea categoric unul dintre cele mai militarizate state europene. As putea porecli-o „SUA Europei” dar fara toata tetavura genocidului nativilor pt. ca deh, ei sunt nativii…

    • In ceea ce priveste dotarea, Armata Elvetiana sta foarte bine, basca ca au o industrie capabila sa produca armament si tehnica de lupta moderne. La ce le-ar fi folosit arma nucleara, in conditiile in care se declarau neutri, fiind un stat mic si neamenintat de nimeni? La acea vreme, rezultatul referendumului despre care am mentionat in articol, a socat intreaga lume! Elvetia si arma nucleara, nu suna deloc bine, dar cred ca a fost mai mult o chestie de orgoliu si imagine -de genul, uite daca vrem, putem- decat o necesitate. Oricum, n-aveau capacitatea de a o si produce pe atunci; nu cred ca o au nici astazi…Dar, ca dotare stau fff bine, avand si avantajul ca pot cumpara de oriunde, in orice cantitate, nefiind conditionati de niciun tratat, nicio alianta, etc. Asta-i marele lor avantaj, ce rezulta din NEUTRALITATE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s