Arhive zilnice: aprilie 12, 2012

12 Aprilie 1961, Iuri Gagarin…

Standard

Poate cea mai importanta zi din istoria umanitati, o zi cu adevarat memorabila si eterna! In 1961 primul om a zburat in spatiul cosmic si astfel, era spatiala a fost deschisa. Faptul ca am uitat acest lucru si ca nu am deschis seria de articole de astazi cu acest zbor epocal, este o rusine pentru mine.

Iuri Gagarin, Vostok 1, Serghei Koroliov aunt nume pe care toti copii ar trebuie sa le cunoasca, inca din clasele primare si asta fara nici o legatura cu relatiile noastre directe cu Rusia. Data de 12 Aprilie este una istorica pentru noi toti, iar Rusia a fost prima natiune care a lansat un satelit artificial in jurul Terrei si primul om in spatiu, fara a avea echipa lui von Braun la dispozitie, iar aceste merite exceptionale trebuie recunoscute.

RoMilitary multumeste Vocea Rusiei pentru aducerea aminte a acestrui eveniment foarte important din istoria noastra!

Astazi ar trebui sa ne plecam fruntile, in semn de respect, in memoria lui Iuri Gagarin si a lui Serghei Koroliov, doi oamenii care impreuna au dus umanitatea, pentru prima oara, in afara planetei-mama!

Foto: Ria Novosti

Foto: .sydsvenskan.se

Capsula Vostok 1

 

Serghei Koroliov, un monstru sacru a aeronauticii spatiale…

 

Desi nu suntem noi prea buni prieteni astazi cu Rusia, sa dam Cezarului ce e al Cezarului. Rusia, prin fosta URSS, a fost tara care a marcat intr-un mod istoric si decisiv, istoria cuceririi spatiului de catre om!

 

Rusia joaca, din ce in ce mai tare! Dupa sprijinul direct acordat Siriei, urmeaza Iranul.

Standard

Rusia nu lasa Siria sa moara si se pare nici Iranul

Rusia va ajuta Iranul”, declara, se pare noua mana dreapta a lui Vladimir Putin, Dimitri Rogozin.

Moscova avertizează că va interveni, dacă Teheranul e atacat.

Iranul este vecinul nostru. Implicarea sa în orice fel de acţiune militară reprezintă o ameninţare directă la adresa noastră”, a declarat vicepremierul Dmitri Rogozin, fost ambasador al Moscovei la NATO.

Calculele Rusiei sunt simple. Aşa cum şi Washington a avertizat, Israelul nu are suficiente mijoace pentru a învinge singur Iranul. Orice atac al Tel Aviv-ului nu poate avea loc fără sprijin american. Direct sau doar logistic. În ambele situaţii, Rusia va sprijini Iranul, au declarat surse de la Moscova pentru Business Insider.

Trupe şi echipament rusesc au început deja să fie trimise la graniţa Armeniei cu Iranul, gata să intervină într-un război care, potrivit aceloraşi surse, este iminent. Atacul va avea loc până la vară.

Ecuaţia e încă şi mai complicată: ruşii se tem că Georgia se va implica şi ea, de partea americană, şi le va bloca accesul la Baza 102 din Caucaz, considerată strategică.

 

Articol Evenimentul Zilei

ECHIPAMENTE DE GENIU FOLOSITE PENTRU TRECEREA CURSURILOR DE APĂ

Standard

Locotenent Dan CRAUCIUC

 

Arma geniu s-a manifestat încă de la începuturile sale ca o specialitate cu caracter profund tehnic, ce necesită o pregătire superioară a personalului precum şi o dotare corespunzătoare cu tehnică de luptă. Forţele luptătoare au nevoie de posibilitatea de a se deplasa rapid şi liber în zona de operaţii pentru a-şi îndeplini misiunile lor de bază. Una din misiunile specifice sprijinului de geniu de luptă este asigurarea mobilităţii care este necesară pe câmpul de luptă pentru a se asigura concentrarea efortului şi desfăşurarea rapidă în scopul angajării inamicului sau dezangajării de acesta.

Subunităţile de geniu cu rol în asigurarea mobilităţii trebuie să fie capabile să asigure trecerea peste obstacolele naturale şi cele amplasate de inamic întâlnite pe câmpul de luptă. Trecerea peste cursurile de apă este una din sarcinile ce le revin subunităţilor de geniu şi presupune traversarea cursurilor de apă prin construcţia podurilor fixe sau mobile sau prin folosirea ambarcaţiunilor.

Compania geniu luptă din organica unei brigăzi de infanterie mecanizată are în compunere subunităţi specializate în asigurarea trecerilor peste cursurile de apă. Echipamentele de trecere din dotarea subunităţilor sunt reprezentate de barca pneumatică ZODIAC MARK III GRAND RAID echipată cu motopropulsor EVINRUDE ETEC 50 CP şi podul mobil de asalt BLG 67 M.

Barca pneumatică ZODIAC MARK III GRAND RAID echipată cu motopropulsor EVINRUDE ETEC 50 CP

Barca pneumatică ZODIAC MARK III GRAND RAID este destinată exploatării militare sau în condiţii dificile, în care viteza desfăşurării şi infiltrarea/exfiltrarea rapidă sunt esenţiale.

Zodiac este numărul 1 în lume în ceea ce priveşte furnizarea de ambarcaţiuni gonflabile pentru uz militar. MARK III GR este un produs al departamentului cerecetare şi dezvoltare al Zodiac şi aduce o capaciate de performanţă cu totul nouă în domeniul bărcilor pneumatice. Este considerat de mulţi specialişti în domeniu cel mai potrivit şi avansat sistem pentru operaţiuni speciale. Prinicpala caracteristică a acestei bărci este siguranţa pe care o conferă, MARK III GR reprezintând un echilibru remarcabil între tehnologie, design şi performanţă, echilibru care nu a fost niciodată atins în cazul altor bărci pneumatice.

Originalitatea acestui concept constă în adăugarea a două camere mai mici de absorbire a şocului la camerele principale de flotabilitate şi în legarea acestora printr-o manta de absorbţie a şocului. Acest tip de configurare a corpului are două mari avantaje: unghiul de absorbţie a şocului legat de pătrunderea în apă a corpului este mai mic decât cel al corpurilor tradiţionale iar forma în V mai adâncă conferă o mai mare stabilitate a direcţiei bărcii şi mai mult confort. De asemenea, cele două camere de absorbţie a şocului sporesc rigiditatea corpului bărcii şi fac mai rapidă urcarea acesteia în mijloacele de transport.

MARK III GR este confecţionată dintr-un nailon HD 940 dtx poliamidă căptuşit cu hipalon neopren. Acest nailon cu rezistenţă crescută este căptuşit cu un compus de Hipalon şi Neopren; primul ingredient conferă o rezistenţă sporită la exterior împotriva temperaturilor ridicate, razelor ultraviolete şi împotriva acizilor slabi iar cel de-al doilea conferă o etanşietate sporită la interior. Metoda de asamblare folosită pentru construcţia bărcii este vulcanizarea la rece cu guler interior etanş.

Motopropulsorul EVINRUDE ETEC 50 CP este produs de Bombardier Recreational Products, companie care este în momentul actual lider de piaţă pentru produsele de uz recreaţional. Faţă de alte modele similare produse de alte companii acest motopropulsor vine cu unele îmbunătăţiri semnificative cum ar fi: protecţie împotriva coroziunii, componente electronice izolate împotriva vibraţiilor; încuietoare capac motor sigure; pompa de apă supradimensionată pentru o răcire mai bună.

Principalele caracteristici tactico-tehnice ale bărcii pneumatice ZODIAC MARK III GRAND RAID echipată cu motor EVINRUDE E TEC 50 CP sunt:

• echipaj: 2 militari;

• capacitate de transport: 1 270 kg (8 militari);

• suprafaţa utilă pe podină: 2 502 m2

• lungimea totală: 4,70 m;

• lungime interioară: 3,05 m;

• lăţimea totală: 1,90 m;

• lăţimea interioară: 0,90 m;

• greutate: 110 kg;

• înălţime: 0,50 m;

• compartimente etanşe din principala cameră de flotabilitate: 5 buc;

• supape intercomunicare/de umflare: 4 buc;

• presiunea de umflare: 0,24 bar;

• greutatea motopropulsorului: 110 kg;

• puterea maximă a motopropulsorului: 50 CP;

• carburant: benzină;

• consum: 10 l/h.

Umflarea barcii se face prin două metode: manuală sau automată. Pentru metoda manuală se folosesc pompa de picior si furtunele aflate în completul bărcii iar pentru cea automată care este mai eficientă este nevoie de o sursă de aer comprimat. De reţinut un aspect imortant este faptul că toate cele patru supape de intercomunicare trebuie rotite astfel încât sa indice umflarea bărcii (culoarea roşie), care să permită circulaţia aerului în toată barca. Uşurinţa cu care se execută umflarea bărcii este dată şi de modul de construcţie a ventilelor supapelor; acestea având în compunere o mică diafragmă care împiedică aerul să iasă şi devin etanşe odată cu instalarea capacelor, iar capacele impreună cu discurile lor de etanşare asigură o etanşeitate completă.

 

 

Podul mobil de asalt BLG 67 M

Podul mobil de asalt este destinat pentru trecerea rapidă a obstacolelor naturale sau artificiale din teren prin montarea uneia sau a două structuri de pod de asalt (inferior sau superior).

BLG 67M reprezintă practic un şasiu de tanc T 55 pe care s-a adaptat o structură de pod modulară acţionată hidraulic folosită pentru trecerea rapidă peste şanţuri antitanc, canale de irigaţii, pârâuri şi alte obstacole naturale. Este format din două părţi mari componente: şasiul de tanc T 55 şi 4 semilacre ce constituie căile de rulare. Acest utilaj se află în dotarea formaţiunilor genistice din cadrul forţelor terestre pe care îl utilizează atât la instrucţie cât şi în misiune.

Principalele caracteristici tactico-tehnice ale podului mobil de asalt BLG 67 M sunt:

• echipaj : 2 militari (un mecanic conductor care are misiunea de a conduce podul mobil şi un comandant de tanc care are misiunea de a lansa şi a strânge cele patru semilacre);

• Viteza: 50 km/h;

• capacitatea: clasa 50;

• autonomie: 400 km;

• lungimea cu echipamentul montat: 10,70 m;

• lungimea maşinii: 8,90 m;

• lăţimea maşinii: 3,25 m;

• Înălţimea maşinii: 2,80 m;

• lăţimea ansamblului cu echipamentul montat în poziţia de marş: 3,27 m;

• lăţimea ansamblului cu echipamentul montat în poziţia iniţială de lansare: 3,69 m;

• înălţimea cu echipamentul montat: 3,35 m;

• greutatea: 40 tone;

• capacitate rezervor: 960 litri;

• putere motor: 580 CP;

• lungimea: 20 m;

• lăţimea părţii carosabile: 3,25 m;

• lăţimea căii de rulare: 1,14 m;

• distanţa dintre căi: 0,97 m;

• capacitatea de suport a podului la montarea unui pod până la masa totală de 50 tone: maşini pe roţi – sarcina pe osie de 15 tone;maşini pe şenile – masă totală de 50 tone;

• capacitatea de suport a podului la montarea a două poduri până la masa totală de 40 tone: maşini pe roţi – sarcina pe osie de 14 tone; maşini pe şenile – masă totală de 40 tone.

• condiţii climatice – min. -30 °C; max. + 60 °C;

• viteză maximă a vântului – 18 m/s.

Cele patru semilacre ce constituie căile de rulare permit subunităţilor, unităţilor precum şi tehnicii militare să treacă peste obstacole naturale şi artificiale din teren (lăţimea maximă a obstacolelor ce urmează a fi traversate nu trebuie să depăşească 17,5 m). Deşi la prima vedere pare un utilaj greoi, dificil de manevrat, operaţiunea de lansare a căilor de rulare dureaza 3 minute iar cea de strângere până la 8 minute. Semilacrele sunt confecţionate din tablă de oţel sudate şi prevăzute cu bare şi console de rigidizare cu profil T. Acestea sunt goale pe interior în vederea micşorării greutaţii şi creşterii fiabilităţii având o greutate de 7 t. Pe căile de rulare propriu-zise este impregnată o răşină specială cu material antiderapant în vederea asigurării unei aderenţe corespunzătoare între cale şi echipamentele de rulare.

Dispozitivul de montare şi siguranţă asigură montarea podului pe maşina de luptă în poziţie de marş şi permite debarcarea acestuia în vederea utilizării lui, trecerii cursurilor de apă şi păstrare. Se compune dintr-un cadru inferior metalic fixat pe partea frontală prin două bolţuri cu siguranţă şi un cadru superior metalic îmbinat prin intermediul unei axe cu siguranţă cu cadru inferior. În degajările cadrului superior se sprijină semilacrele prin intermediul umerilor. Cadrul superior asigură prin construcţia sa şi sprijinirea capetelor semilacrelor inferioare la partea din faţă.

Conflictele armate recente cât şi cele din trecut au arătat faptul că echipamentele de treceri nu ar trebui să lipsească din dotarea oricărei armate. Dacă barca pneumatică ZODIAC MARK III GRAND RAID este recent intrată în dotare şi corespunde cerinţelor actuale, podul mobil de asalt BLG 67 M este dificil de întreţinut în special datorită lipsei pieselor de schimb. Fiind un echipament relativ vechi şi produs în fosta RDG, este foarte dificil de procurat piese de schimb mai ales pentru instalaţia hidraulică. Rolul acestor echipamente este foarte important atât în operaţile militare dar şi în cele execuate în sprijinul populaţiei civile pentru înlăturarea efectelor produse de calamităţile naturale fapt dovedit în repetate rânduri în ultimii 20 de ani.

 

Articol + poze, preluate din Revista Fortelor Terestre

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE: OBUZIERELE (1)

Standard

Obuzier, este considerat orice piesa de artilerie, cu teava relativ scurta (cu o lungime a tevii de 15-25 de ori mai mare decat calibrul), ce lanseaza proiectilele pe traiectorie inalta si parabolica (curba).

Obuzierul KRUPP, calibrul 120 mm, model 1901, a intrat in dotarea Armatei Romane in anul 1902 la Regimentul 2 Artilerie din Bucuresti (2 baterii/8piese), iar din anul 1903 inca 3 baterii la Regimentele 1/3/4 Artilerie. In 1916, erau in inzestrare 31 de obuziere, ce se aflau la regimentele de artilerie de divizie.

KRUPP, calibrul 120 mm, model 1901, a fost primul obuzier de camp din Armata Romana, ce avea un sistem tip “sapa elastica” ce avea rolul de a fixa piesa in timpul tragerii, permitand revenirea in pozitia initiala de tragere, dupa recul. Sapa mobila era atasata la un mecanism dotat cu un resort puternic, ce era dispus sub monofles, ceea ce facea ca acest tun sa fie denumit “cu tragere accelerata”, avand cadenta mare de tragere.

Obuzierul, din anul 1903, a dispus de aparatul de ochire romanesc pentru tragerile indirecte, cunoscut sub numele de “Goniometru sistem maior, Toma Ghenea”, iar in anul 1915 i s-a montat scut de protectie pentru servanti.

Acest obuzier dispunea initial de munitie cu tub cartus metalic, dar din anul 1916 aceasta a fost modernizata, putand trage cu obuzul-mina de fabricatie franceza, cu caracteristici superioare (proiectil alungit, cu greutate mare si stabilitate marita pe traiectorie).

Obuzierul KRUPP, calibrul 120 mm, model 1901, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 120 mm, 11,6 calibre; greutatea pentru tragere 1065 kg; greutatea pentru mars 1835 kg; greutatea proiectilului 21 kg; greutatea chesonului 1910 kg; inchizator tip “pana” cu deschidere laterala; viteza initiala a proiectilului 300 m/s; bataia maxima 6000 m.

Obuzierul KRUPP, calibrul 105 mm, model 1912 (10,5 cm Haubitze M.12), a fost realizat dupa experimentari si modificari aduse tunului original ce au durat doi ani, de catre ofiterii romani. Acestia, mai modernizasera anterior si tunul KRUPP, calibrul 75 mm, model 1904 (acest tun a fost primul tun de camp din Armata Romana cu legatura elastica, numit si “tun cu tragere repede”. Acesta fusese dotat cu inaltator tip “Goniometrul Ghenea, model 1904”, inventat de catre maior Toma Ghenea, ce intre timp avansase la gradul de locotenent-colonel, fiind directorul Arsenalului Armatei din Bucuresti. Goniometrul Ghenea, montat in locul inaltatorului german original –cu nivela pentru ochirea in inaltime si catare pentru ochirea in directie –permitea inregistrarea corectiei de inclinare a rotilor si modificarea independenta a unghiului de inaltator. Dimitrie Sturdza, ce pe atunci era presedintele consiliului de ministri, numea cu mandrie tunul KRUPP, calibrul 75 mm, model 1904 -“tunul cu tragere repede, model roman”).

Krupp, calibrul 105mm

Obuzierul KRUPP, calibrul 105 mm, model 1912, dupa modificarile aduse de catre ofiterii romani, avea greutate mica si bataie mare, fiind superior celui mai modern obuzier de camp existent in Europa, comportandu-se ireprosabil in WW I – o realizare remarcabila pentru acele timpuri, cand Romania nu avea o industrie de profil.

Armata Romana a primit in dotare acest obuzier in anul 1912 (5 divizioane de artilerie la cele 5 corpuri de armata), intr-un final constituindu-se 5 regimente (30 baterii/120 piese). Obuzierul a participat la luptele duse de catre Armata Romana in WW I, in dotarea regimentului de obuziere din brigada de artilerie de divizie, si avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 105 mm, 14 calibre, 32 ghinturi; lungimea tevii 1470 mm; greutatea 1155 kg; greutatea pentru mars 1900 kg; greutatea proiectilului exploziv 15,7 kg; greutate srapnel 14 kg; inaltimea scutului 1,77 m; viteza initiala a proiectilului 300 m/s; bataia maxima: cu proiectil exploziv 6500 m/cu srapnel 6000 m; camp de tragere vertical de la -5/+60 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

Obuzierul VICKERS, calibrul 114,3 mm, model 1916, era cu “tragere repede”, aflandu-se in dotarea Armatei Romane intre anii 1918-1934, provenind de la armata rusa (54 de piese). S-a aflat in dotarea regimentelor de obuziere din diviziile de infanterie, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 114,3 mm, 15,6 calibre; greutatea proiectilului 15,9 kg; viteza initiala a proiectilului 313 m/s; bataia maxima 6400 m/7500 m; camp de tragere vertical de la -5/+45 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

Obuzierul COVENTRY BL 5 INCHES, calibrul 127 mm, model 1896, a fost folosit de catre Armata Romana (28 piese) in WW I, desi era considerat depasit, ochirea trebuind refacuta dupa fiecare tragere (avea sistem recuperator de tip hidromecanic, dar acesta era imperfect). Avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 127 mm (5 inch), 9,8 calibre; greutatea proiectilului 18,2/22,7 kg; viteza initiala a proiectilului 238 m/s; bataia maxima 6000 m/4500 m; camp de tragere vertical de la -5/+45 grade; greutatea in pozitie 1169 kg.

Obuzierul SCHNEIDER, calibrul 150 mm, model 1912, a fost construit de catre firma franceza, pe baza specificatiilor tehnice emise de catre ofiterii romani. Caietele de sarcini pentru fabricarea acestui obuzier, au fost intocmite de catre un colectiv de specialisti militari romani, compus din: general Georgescu Gheorghe, coloneii Toma Ghenea si Iliescu Dumitru, locotenent-colonelul Rudeanu Vasile si capitanul Petrescu Gheorghe. Datorita faptului ca aceste caiete de sarcini impuse de catre ofiterii romani evaluatori erau deosebit de complexe, mare parte dintre tunurile realizate au fost oprite de la livrare de catre partea franceza, fiind considerate unele dintre cele mai moderne obuziere de camp.

SCHNEIDER, calibrul 150 mm, model 1912

Cu toate acestea, Armata Romana a dispus, incepand cu luna noiembrie 1913, de 2 baterii de tunuri SCHNEIDER (8 piese), ce au constituit primul divizion de obuziere grele (la Cernavoda, fiind destinat apararii capului de pod), iesind din inzestrare in anul 1940.

Obuzierul SAINT CHAMOND, calibrul 155 mm, model 1915, era unul standard cu performante foarte bune. Armata Romana l-a avut in dotare din anul 1917 (14 piese). In 1939 se mai afla inca in dotarea Divizionului 14 Artilerie Grea Independent, inclus ulterior in Regimentul 1 Artilerie Grea Fortificatii.

SAINT CHAMOND, calibrul 155 mm, model 1915

Obuzierul scurt SAINT CHAMOND, 155 mm, model 1915, avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 155 mm, 17,8 calibre; greutatea in pozitie 2860 kg; greutatea proiectilului 41 kg; viteza initiala a proiectilului 370 m/s; bataia maxima 9300 m; limitele ochirii in inaltime de la 0/+40 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

Obuzierul SCHNEIDER, calibrul 155 mm, model 1917, a intrat in dotarea Armatei Romane in acelasi an, avand o cariera lunga. El inca se mai afla in dotare dupa anul 1940, la un divizion de artilerie grea independent. Avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 155 mm, 15 calibre; greutatea in pozitie 3220 kg; greutatea proiectilului 43,5 kg; viteza initiala a proiectilului 450 m/s; bataia maxima 11900 m; limitele ochirii in inaltime de la 0/+42 grade; camp de tragere orizontal de 6 grade.

SCHNEIDER, calibrul 155 mm, model 1917

Obuzierul KRUPP-PUTILOV, calibrul 122 mm, model 1909 era modern, avand frana hidropneumatica, recuperator cu arc, bloc inchizator orizontal cu manuire rapida, scut, teava scurta de tip clasic (pentru trageri intre 20/43 grade).

Armata Romana, a avut 125 de asemenea obuziere, ce erau ramase de la armata rusa, utilizandu-le intre anii 1918-1939 la artileria diviziilor din Corpul 1 Armata.

KRUPP-PUTILOV, calibrul 122 mm

Obuzierul avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 121,9 mm, 14 calibre; lungimea tevii 1690 mm; greutatea pentru lupta 1450 kg; greutatea pentru mars 2480 kg; greutatea proiectilului 21,6 kg; viteza initiala a proiectilului 344 m/s; bataia maxima: cu proiectil exploziv 7550 m/cu srapnel 7230 m; camp de tragere vertical de la -1/+43 grade; camp de tragere orizontal de 4 grade; cadenta de tragere 2 lovituri/minut.

 

 

WW

 

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet; en.valka.cz/viewtopic.php/t/488 -.
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

 

 

US Air Forces catre pilotii de pe F-22: “Hai baieti respirati adanc! Adanc de tot!!!”

Standard

Americanii recunosc cu ceva umilinta in glas, ca ruptura creata intre pilotii sai si sistemul care alimenteaza casca cu oxigen, nu a fost inca rezolvata, desi de incercat au incercat. Pur si simplu nu le pica fisa! Dar cum dracul nu este niciodata atat de negru pe cat pare de la departare, americanii s-au aplecat mai profund asupra problemei si si-au facut singuri curaj!

Au zis: “Lasa bre ce atata oxigen! Ce fara oxigen nu poate pilotu’ nostru sa ia la ochii pe ailalti?! Adica nu poate el sa sa lupte cu libienii si sirienii si alti harapi paduchiosi?! Poate bre!”, a fost raspunsul corpului de tehnicieni si piloti de pe Raptor, satui sa tot frece iarba verde a Alaskai si sa se uite cu nostalgie in sus.

Raptorul in plimbare pe deasupra Alaskai

Asadar dupa nenumarate calcule si simulari, desi repet, cauza defectarii sistemului de alimentare cu oxigen, este inca un mister, au zis sa dea drumul la zboruri, ca pana acum nu a dat nimeni ortu’ popii si oricum defectiunea apare foarte rar, cam o data la 10000 de aterizari.

Problema americaniilor este ca in cazurile in care pilotii lor au manifestat o stare de deruta si dezorientare, nu a fost urmata de decelarea nici unei defectiuni a sistemului. Cel putin pana acum nici un pilot nu a lesinat, dar in cel putin 14 cazuri s-au semnalat dezorientari si alte manifestari, asociate de obicei cu o proasta functionare a sistemului de alimentare cu oxigen.

Americanii au montata deja sisteme noi furnizoare de oxigen, asa de siguranta, desi studiile facute arata ca desi unele mici probleme au fost (prea mult azot), acestea nu puteau fi responsabile de efectele resimtite de piloti.

Desi vinovatul este inca cautat, zborurile vor continua, in paralel cu teste si analize pentru piloti. S-ar putea ca tehnicenii lor sa caute problemele aparute in conditii de exploatare normale, fiind cu ochii pe aparate si cu speranta ca nu se va intampla nici un accident major.

sursa: strategypage

Foto: nemoscoffeeshop