Arhive zilnice: martie 26, 2012

Cehia isi modernizeaza bateriile de SA-6 KUB

Standard

In acest moment Cehia detine patru baterii de SA-6 KUB, fiecare avand in dotare un radar si patru lansatoare. Tinand cont de vechimea sistemului, dar si de penuria de banii prin care trec bugetele militare ale tarilor UE, cehii au ales o modernizare prin  modificare, in locul achizitionarii unui sistem cu totul nou.

Astfel in locul rachetelor rusesti, vor fi instalate rachete italiene Aspide si de asemenea se va achiziona un nou sistem de control al focului. Aspide la randul ei este o rachete cu raza medie, 75 km, produsa initial de italieni dupa modelul american aer-aer, AIM-7E Sparrow, racheta ghidata prin radar.  Aspide are o masa de 220 kg, o lungime de 3,7 metri si este in acest moment o intreprindere 100% italienesca, trecand prin multe modificari si upgrad-ari.

Ideea de a moderniza sistemul KUB,prin folosirea de rachete de productie vestica, le-a venit si poloneziilor, ba se pare ca si romaniilor, anul trecut fiind semnat un contract intre UTI Romania si Bumar Polonia, priviind modernizarea si achizitionare de sisteme AA cu raza scurta si lunga. Deocamdata nu stim in ce stadiu este aceasta colaborare, nici macar daca se lucreaza in cadrul ei.

Romania detine in acest moment opt baterii SA-6 KUB si peste 1000 de rachete. Nu stim insa daca interesul pentru modernizarea/upgrad-area sistemului exista si la noi, sau doar polonezii vor asta.

 

Sursa: strategypage

Articole pe aceeasi tema: SA-6 KUB & Sisteme AA romano-poloneze

FOTO: armyrecognition

 

 

 

 

Istoria Artileriei Romane: Tunurile de Camp (II)

Standard

   Interesant este faptul ca in timpul Razboiului de Independenta, Armata Romana a avut in dotare un tun mult superior celui aflat in dotarea armatei otomane.

Acest tun ce a fost cunoscut in inventar ca “tunuri de 9”, a fost comandat in anul 1874, in Germania, la firma KRUPP, de catre ministrul de razboi de atunci, generalul Ioan Emanoil Florescu. Au fost comandate 8 baterii de tunuri de calibrul 87 mm; acesta fiind primul tun din dotarea Armatei Romane, la care afetul era in intregime metalic, fiind alcatuit din doua falcele unite in zona din spate a ochiului de imperechere, intre care se gasea o cutie cu munitii. Pentru ochirea in inaltime se foloseau inaltatorul si cadranul, iar munitia se compunea din: obuzul ordinar, srapnelul si proiectilul incendiar (echipat cu focus percutant ori fuzant) si mitraliera. Pulberea era dispusa intr-un sac de panza de matase numit “cartus”, aprinderea executandu-se cu stupila.

 


Cu acest tun s-a reusit pe data de 12 noiembrie 1877, trageri la distanta record de 6200 m (Bateria 6 din Regimentul 2 Artilerie, comandata de catre capitanul Algiu).

KRUPP, calibrul 87 mm, model 1875, avea urmatoarele caracteristici: greutatea tunului cu inchizator 487 kg; greutatea tunului si a antetrenului cu accesorii 1795 kg; greutatea tunului si a antetrenului fara accesorii 1445 kg; greutatea totala a tunului 965 kg; lungimea tevii 2100 mm; greutate proiectil 6,355 kg; viteza initiala a proiectilului 465 m/s; greutate srapnel 7,1 kg; numarul gloantelor 180; greutatea mitraliei 6,2 kg; numarul gloantelor 62; presiunea lunetei 68 kg; greutatea incarcaturii 1,5 kg; greutatea carului de baterie 1980 kg; munitia transportata de cheson 55 obuze, 2 mitralii, 30 srapnele, 90 cartuse, focoasele –dintre care 6 fuzante si 300 stupile; focoase: percutante la orice distanta si fuzante; bataia maxima 6800 m.

KRUPP, calibrul 75 mm, model 1880, a fost achizitionat initial pentru dotarea regimentelor de artilerie de nivel corp de armata. Tunul era asemanator cu cel de calibrul 87 mm, model 1875 (chesonul, antetrenul, forja, etc), dar teava era superioara, avand “tubul” interior ghintuit, mansonul exterior, bratara de imbinare din 2 parti care nu permiteau tubului interior sa se deplaseze in interiorul mansonului si inelul de strangere (asigura strangerea celor doua parti ale bratarii). Mansonul se incalzea si se introducea peste tubul interior, la racire strangand puternic teava. Interesant este faptul ca acest sistem, constituia un secret de fabricatie al firmei KRUPP, ce a fost “descoperit” intamplator de catre ofiterii Regimentului 6 in 1884, la un tun avariat- acest sistem asigura tevii o rezistenta deosebita.

Krupp, calibrul 75 mm

Incarcatura de azvarlire era dispusa intr-un saculet de panza, cantarind 1 kg. Mecanismul de inchidere era compus din inchizator si obturator fiind de tip “inchizator cu trunchi cilindro-prismatic”.

In anul 1916, 45 de tunuri de acest tip au fost transformate de catre Arsenalul Armatei, in tunuri AA, dotand primele baterii antiaeriene din Armata Romana.

KRUPP, calibrul 75 mm, model 1880, avea urmatoarele caracteristici: greutatea tevii cu inchizator 300 kg; greutatea tunului si a antetrenului cu si fara accesorii 1490/1207 kg; greutatea afetului cu tunul si accesorii 760 kg; lungimea totala a tevii 2000 mm (+/-6,5 mm); greutate obuz 4,1 kg; viteza initiala a proiectilului 460 m/s; camp de tragere vertical de la -8/+24 grade; greutate srapnel 4,355 kg; numarul gloantelor 90; greutatea mitraliei 4,2 kg; numarul gloantelor 69; greutatea incarcaturii 1 kg;  presiunea lunetei pe carligul antetrenului 78 kg; munitia transportata de cheson 72 obuze, 2 mitralii, 36 srapnele, 114 cartuse, focoasele –dintre care 6 fuzante si 255 stupile.

In anul 1881 au fost achizitionate, odata cu infiintarea Regimentului 5 Artilerie Tulcea, tunuri KRUPP, calibrul 87 mm, model 1880. Ulterior, aceste tunuri au dotat si Regimentul 6 Bucuresti si 7Focsani, incepand cu anul 1883 –anul infiintarii lor.

Krupp, calibrul 87mm

Acest tun era la acea data cel mai modern material de artilerie de camp, asemanandu-se mult cu cel de 75 mm. Ochirea in directie a tunului se executa prin miscarea laterala, stanga sau dreapta, a “calcaiului” afetului, folosindu-se “indreptatorul” dispus la partea din spate a falcelelor. Aparatele de ochire in directie si inaltime erau de tip tel-catare dispuse in partea dreapta a tevii. Ochirea in inaltime a tevii se realiza cu ajutorul “vartejului”, tunul neavand aparate de ochire pentru tragerile indirecte.

Tunul folosea munitie compusa din: obuzul ordinar, srapnelul, mitralia, cartusul, stupila si focosul. Obuzul avea forma cilindro-ogivala cu lungimea de 2,5 calibre, fiind prevazut cu 2 braie de arama: braul fortator si braul director. Obuzul era completat cu doua focoase: percutant si “de timp”. Srapnelul avea forma asemanatoare obuzului, fiind fabricat dintr-un material casant denumit “tuci”, avand in interior 180 de gloante.

Mitralia, era o cutie din zinc in care erau introduce 62 de gloante; dupa darea focului, gloantele strapungeau cutia iesind din teava sub forma unui snop care isi marea diametrul pe masura ce se indrepta spre tinta.

Mecanismul de inchidere era compus din inchizator si obturator, fiind de tip “inchizator cu trunchi cilindro-prismatic”. Afetul se compunea din doua falcele, osia, doua roti, sistemul de ochire, sistemul de “impiedicare” si accesoriile. Falcelele erau metalice fiind acoperite cu tabla de 9 mm grosime, iar in vederea atenuarii reculului, pe timpul tragerii rotile se blocau cu o “piedica” fixate de afet cu lanturi.

O baterie de tunuri KRUPP, calibrul 87 mm, model 1881, se compunea din:

-tunul (antetrenul cu trenul), unde antetrenul servea la transportul munitiei (20 obuze, 10 srapnele cu focoase, 3 mitralii, 35 cartuse, 100 stupile, 2 focoase cu timpuri de rezerva si 24 focoase percutante), precum si a 3 servanti pe capacul laditei;

-chesonul (antetren si tren), unde antetrenul era identic cu cel descris mai sus, iar trenul servea la transportul munitiei; pe el se legau ranitele soldatilor si sacii cu orz pentru cai. Avea greutatea totala de 1925 kg;

-afetul port-roti (antetren si afetul port-roti), era un afet de tun complet fara teava de rezerva, pe care erau fixate pe un ax vertical 3 roti suplimentare; in cutii dispuse pe afet pe scaunele servantilor, se gaseau piese de rezerva, precum: inchizator, 3 placi de obturatie, vartej, chei, 2 bucece de roata, 6 spite, 3 obezi, oiste din 2 bucati, indreptator, etc. Avea greutatea totala de 1680 kg;

-carul de baterie (antetrenul), avea o lada pe care erau fixate uneltele genistice: 2 securi, 2 topoare, 2 cazmale, tarnacop, galeata, o cutie de unsoare pentru roti, 2 pari de conovat, conovat de 20 m ( funie intinsa pe tarusi de care se priponeau caii in tabara militara), medicamente pentru oameni si cai, ciocan, nicovala, buloane de rezerva, unsoare si sapun pentru hamuri, uneltele pentru curelar si templar, 2 roti de rezerva. Avea greutatea totala de 1640 kg;

-forja (antetren si tren), avea diferite unelte de lacatuserie, material pentru lucru (metal), potcoave, etc.;

-furgonul, servea pentru transportul a aproximativ 1000 kg de furaje;

-trasura pentru bagajele ofiterilor (fiecare ofiter avea dreptul la cate o lada de bagaje).

Aceste atelaje erau tractate de cate 6 cai, exceptie facand trasura de bagaje care era tractata de 2 cai.

O baterie cuprindea 6 tunuri cu antetren, 8 chesoane de munitie, un afet pe port-roti, un car de baterie, o forja, un furgon, o trasura pentru bagaje, 5 binocluri si 5 telemetre “le Boulage”. Munitia intregii baterii se compunea din: 580 obuze, 310 srapnele, 37 mitralii, 965 cartuse, 1550 stupile, 642 focoase percutante si 372 focoase “cu timpuri”. Media loviturilor de fiecare tun era de 154,5 proiectile.

La inceputul WW I, mai erau in dotare 190 de asemenea tunuri la Regimentele 3/26/27/29/39 Artilerie, precum si la Divizia 18 Infanterie si Regimentul 4 Dorobanti – Arges.

KRUPP, calibrul 87 mm, model 1880, avea urmatoarele caracteristici: greutatea tevii cu inchizator 450 kg; greutatea tunului si a antetrenului cu si fara accesorii 1795/1445 kg; greutatea afetului cu tunul si accesorii 965 kg; lungimea totala a tevii 2100 mm; greutate obuz 6,210 kg; viteza initiala a proiectilului 465 m/s; greutatea ce revine fiecaruia din cei 6 cai/tun -290 kg; camp de tragere vertical de la -8/+24 grade; greutate srapnel 7,1 kg; numarul gloantelor 180; greutatea mitraliei 6,2 kg; numarul gloantelor 62; greutatea incarcaturii cartusului 1,5 kg;  presiunea lunetei pe carligul antetrenului 95 kg; munitia transportata de cheson 55 obuze, 2 mitralii, 30 srapnele, 90 cartuse, focoasele –dintre care 6 fuzante si 300 stupile; focoase: percutante la orice distanta si fuzante.

Tunul “DE BANGE”, calibrul 87 mm, model 1880, de fabricatie franceza (purta numele creatorului sau, ofiterul De Bange) a intrat in dotare in anul 1881, avand 1000 kg greutate si bataia maxima de 6500 m. A fost folosit in luptele duse de catre Armata Romana, in WW I/II.

Tunul lung “DE BANGE”, calibrul 120 mm, model 1878, a intrat in dotarea Armatei Romane in anul 1916. El a fost in dotarea Divizionului 1 din Regimentul 4 Artilerie Grea (4 regimente de artilerie grea au fost infiintate cu suport francez in anul 1916). In 1917, s-a mai primit din Franta un numar semnificativ de asemenea tunuri grele, astfel ca la data de 1 ianuarie 1918, Armata Romana avea 72 de piese (18 baterii).

De Bange, calibrul 120 mm, model 1878

Inchizatorul tunului era de tip “surub” si completat in camera de ardere de un obturator pe baza de azbest, sistem “De Bange”, ce impiedica iesirea gazelor din camera de incarcare (nu se inventase inca tubul cartus metalic). Tunul avea precizie buna si distanta de tragere mare, dar era considerat depasit la inceputul WW I, avand cadenta de tragere redusa.

Ca urmare, la inceputul anului 1916 francezii l-au modernizat cu o teava mai moderna (inelul superior, pentru ridicarea de pe afet era transversal ci nu longitudinal ca la vechiul model), fiind dotat cu munitie moderna tip “D” (mai eficienta decat cea folosita de catre vechiul model).

Tunul a ramas in dotare si in WW II, la Divizioanele 21/22/25/27 Artilerie Grea Independenta (60 de piese).

Tunul lung “DE BANGE”, calibrul 120 mm, modernizat in 1916, avea urmatoarele caracteristici: greutatea in mars 2850 kg; lungimea tevii de 20,1 calibre; bataia maxima 11200 m.

 

  

WW

 

Surse poze: WorldWar2. ro; Wikipedia–Enciclopedia libera; Internet;
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SIIMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru).

 

MIG-21 Lancer, un avion pirat?!

Standard

MIG 21 Lancer, un avion pirat?!

Sunt convins ca toti sunteti la curent cu eterna disputa fata de modernizarea avioanelor MIG-21, din Flota Militara a Romaniei, la standardul MIG-21 Lancer, cu israelienii de la Elbit. Din punctul meu de vedere afacerea fost foarte buna: 110 aparate apte de zbor, la 500 milioane de dolari, iar modernizarea a fost una serioasa si buna, Lancer-ul autohton avand si capacitatea de folosi rachete BVR, cu mult timp inainte ca multi “experti” de astazi sa stie ce inseamna macar respectiva abreviere.

Nu voi intra acum in amanuntele modernizarii, dar mereu s-a discutat aceasta resapare in opozitie cu lasarea la vatra a MIG-ului 29 si chiar a MIG-23. Dupa cum stiti, proiectul Sniper, de upgrad-are a MIG-29, a avut ca efect un singur aparat, care acum odihneste la Muzeul Aviatiei. Motivul pentru care Romnaia a lasat in paragina aceste avioane, foarte moderne atunci, foarte bune si astazi, este umbrit de zvonuri, o explicatie oficiala nefiind data niciodata.

In urma cu doua zile agentia de presa HOTNEWS, a preluat o stire de pe RoMilitary cu privirea la hotararea Croatiei de a-si remoderniza flota de MIG-21 la Aerostar, iar sub articol, unul din comentatori a pus acest link!

Uimitor as spune, asta in conditile in care eu personal nu am stiut si nici nu am auzit de faptul ca rusii considera modernizarea MIG-21 la standardul Lancer, ca fiind o modernizare…PIRAT!!! Mai clar, Romania a facut ce a vrut cu avioanele sale fara acordul rusiilor, iar baietii de la est s-au suparat pe noi se pare, destul de tare, mai ales ca Romania, in parteneriat cu Elbit, a oferit aceasta varianta si la export. Adevarat ca singurul client a fost Croatia, dar se putea chiar mai rau pentru rusi.

In acel comentariu se face legatura intre upgrad-area pirat a MIG-21 romanesc si esecul Sniper-ului, acesta din urma fiind o razbunare a rusilor. Daca faptul ca MIG-29 a murit din cauza ca Rusia a refuzat sa ne ofere piese de schimb, sau a facut presiunui asupra celor ce puteau sa ne ofere piese, nu stiu sigur, insa acuzatia de modernizare pirat a MIG-21 Lancer vine din Pravda, intr-un articol din 2002.

Articolul il gasiti mai jos, tradus in engleza si va las pe voi sa va faceti o impresie proprie. Chiar sunt curios, stia vreunul dintre voi ca rusii ne considera…pirati?! Si asta inainte ca Basescu sa devina presedinte 🙂 !

 Articol Pravda

Do you want a pirate upgrade?

27.02.2002 | Source: Pravda.Ru

On Wednesday the leadership of Romania’s National Defense Ministry decided to suspend MiG-21 Lancer training flights until the cause of the crash on February 21 is discovered. A MiG-21 Lancer fighter, belonging to the Romania’s air force, crashed for unknown reasons near the town of Kalarash, and the pilot died.

Fourteen MiG-21 fighters, which is considered to be one of the safest fighters, crashed over the past ten years in Romania. This is the fighter that has a very long life; it was launched into production over 40 years ago, but many countries still use it.

The fighter that crashed near Kalarash was built in the Soviet Union in 1972 and upgraded at Aerostar, the Romanian aviation plant, together with the Elbit Israeli company in 1998. Russian aviation organizations call the Romanian-Israeli upgrade of MiG-21 fighters a pirate version: it is cheap, but not safe. The Russian modernized variant of MiG-21 Lancer is a bit more expensive, but much safer.

However, since 1993, when the Israeli company modernized the communication, navigation, and armament systems of 110 MiG-21 fighters in Romania (they got the name Lancer then), that very upgraded model, despite protests of the Russian producers, has been widely advertised at aviation expos. This certainly causes damages to Russian defense exports and to the reputation of the model itself. However, most likely, the situation will change. As of now, it was decided not to send two MiG-21 Lancer to NATO’s Strong Resolve 2002 exercises scheduled for March 1-15 in Poland and Norway.

Anna Kolchak PRAVDA.Ru

Translated by Maria Gousseva

foto: opiniatimisoarei

Unirea Basarabiei cu Tara Mama, 27 Martie 1918 (II)

Standard

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

 

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţâ, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc.

 

Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.

 

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti.

 

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi -cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru.42 Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe ,,Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc.

 

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc.

 

ÎN 1918 TRANSNISTRIA CÂNTA ,,DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”

 

Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria la Balta o ,,mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici.

 

Pe vremea când ni se oferea Odessa

 

În 1914 Austria promitea României ,,toată Basarabia cu Odessa “ promisiune ce o va reînnoi.

 

Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase ,,Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”.47 Congresul învăţătorilor români din Rusia ţinut la Odessa a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

 

,,Pe noi cui ne lăsaţi?…”

 

În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei.48 Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce ,,Deşteptarea -societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

 

Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate.49 S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.

 

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”.52 Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.

 

Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă si în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casă” de V.Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta ,,Deşteaptă-te române”.

 

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui.53 Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

 

La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost ,,mai grea şi mai cumplită”.54 Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că ,,600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”.55 În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusă” spunea că ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.

 

RASSM-un stat românesc între Rusia şi România Mare

 

Opoziţie ucraineană la crearea RASSM

 

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome.57

 

Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească58 în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

 

Cu o suprafaţă , la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că ,,crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în URSS ,,a unei vieţi naţionale româneşti”.59

 

Tiraspolul în alfabet latin

 

Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească.60 Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume după cum reiese din paginile săptămânalului ,,Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): ,,s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească”.61

 

Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: ,,Plugarul roşu”, ,,Moldova Socialistă”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literară”, ,,Octombrie”, ,,Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică.62

 

Revenirea la ,,limba moldovenească” s-a făcut cu puşca

 

În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă63 şi exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168.64

 

Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna românilor transnistrieni”65 condusă de Şt. Bulat, ,,Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Nouă” redactată de N.Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională.66

 

Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

 

Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii ,,întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

 

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A.Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.

Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana.

 

  – va urma –

 

Viorel Dolha