IAR 99 va avea un succesor pana la urma?!

Standard

Desi stirea este de astavara, sunt convins ca merita recitita si mai ales, daca vreunul dintre voi stie ceva in plus, ar fi interesant de aflat daca proiectul este in curs de desfasurare…

 

Un milion de euro pentru succesorul IAR 99 Şoim

Specialiştii de la Avioane Craiova colaborează cu cercetătorii de la Institutul Naţional pentru Cercetări Aerospaţiale “Elie Carafoli” din Bucureşti pentru construirea noii generaţii de avioane de antrenament, succesoarele IAR 99 Şoim. Finanţarea maximă acordată în cadrul PCCA 2 de la bugetul de stat este de maximum 3.000.000 de lei. La această sumă, se va adăuga o cofinanţare de 1.000.000 de lei, pe care o vor aduce partenerii Avioane SA în acest proiect.

 

“Este vorba de succesorul IAR 99 Şoim, în varianta monoloc propusă de Avioane SA şi INCAS. Noul model de avion va fi remotorizat, pentru că mototarele Viper – care echipează IAR 99 Şoim nu se mai produc”, a precizat Marin Stancu, directorul general al Avioane SA.

FOTO: Realitatea.net

Proiectul depus de constructorul craiovean de avioane se intitulează “Arhitectură centrică de pilotare pentru operarea de către un singur pilor în carlingă” şi a fost deja declarat eligibil. Rezultatele finale ale competiţiei vor fi publicate pe 19 martie, proiectele urmând câştigătoare urmând să fie finanţate în cadrul Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007 – 2013.

 

Upgradările rămân în discuţie

IAR XT, concept. FOTO: Madmax

Avioane SA are mai multe variante pentru remotorizare. În discuţie ar putea intra chiar Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI Bucureşti, care se află şi el în competiţie cu mai multe proiecte. COMOTI participă deja în mai multe proiecte de cercetare privind inovaţii ale turbinelor pentru turboreactoare. Alte variante constau în alegerea unor motoare deja aflate pe piaţă, produse de constructori din SUA, Marea Britanie, Italia sau Franţa. Noua generaţie de aeronave de antrenament depinde foarte mult de tipul de avion multirol pe care îl va achiziţiona România. În competiţie au intrat americanii de la Lockheed Martin – cu aparatele F 16, italienii de la Alenia Aeronautica – cu Eurofighter Typhoon şi suedezii de la SAAB – care produc modelele Gripen. În funcţie de aceste aparate trebuie upgradate şi avioanele de antrenament. Avioane SA poartă în aceste zile discuţii cu MApN pentru mentenanţa a 2-4 aparate IAR 99 Şoim în 2012. Ulterior, Armata ar trebui să recurgă la upgradarea IAR 99 pentru noile necesităţi. Vom vedea dacă israelienii de la Elbit Systems vor intra din nou în ecuaţie. Succesorul lui IAR 99 este de câţiva ani în discuţie. Varianta IAR – XT este una dintre vehiculate în ultimul timp, însă directorul Marin Stancu spune că noua soluţie pusă sub evaluarea ANCS nu are nici o legătură cu XT. Potrivit presei de profil, aparatul XT ar fi urmat să aibă două versiuni: IAR-XT-A – un avion de luptă uşor, cu un singur pilot, care ar fi urmat să desfăşoare activităţi de poliţie aeriană; IAR-X-B – un trainer cu două locuri foarte avansat. Una dintre variantele de motorizare vehiculate pentru succesorul lui IAR 99 Şoim ar fi motorul Honeywell F124, care echipează în prezent modelele Aermachi M346 – dezvoltat de italienii de la Alenia Aeronautica şi Alca L159 – construit de cehii de la Aero Vodochody. Ambii constructori au negociat anii trecuţi preluarea Avioane Craiova SA.

 

 

Articol preluat de pe Stiri999.ro

 

Multumiri speciale pentru unu xt

 

 

Reclame

23 de răspunsuri »

  1. La INCAS proiectul IAR-XT pare sa continue in paralel cu cel in colaborare cu Avioane Craiova, fiind constituita un echipa de cercetare dedicata „IAR-XT/New Generation”.
    http://www.incas.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=300&Itemid=184

    IAR-XT urmareste si el remotorizarea IAR-99 cat si modernizarea avionicii pentru efectuarea misiunilor de politie aeriana.Va fi instalat un radar, un sistem de navigatie mai precis, noi tipuri de rachete, un nou container continand camere video si IR si o noua legatura de date.
    Referitor la ultimul punct, ar putea fi vorba de radarul virtual furnizat de Aerostar sau de sistemul de telemetrie ACRA.

    Diferenta intre cele doua proiecte pare sa fie contituita de noul motor, pentru IAR-XT fiind ales RR Viper 680-43, care va asigura o crestere a tractiunii cu 10% si un consum mai redus de combustibil, in timp ce proiectul in colaborare cu AvC se orienteaza spre un nou tip de motor.

    A mai existat un proiect pentru un nou avion de antrenament AMTA, inceput tot de INCAS, care punea accentul pe dezvoltarea unui avion de dimensiuni mai mici decat IAR-99 si deci cu costuri de operare mai mici, macar teoretic.
    Cum finantarea tuturor proiectelor de cercetare 2008-2011 a fost redusa la 25%, AMTA a ramas nefinalizat.

    INCAS este punctul central al celor trei proiecte si este interesant de vazut daca vor fi unite intr-o singura directie sau se va continua lucrul in paralel, in acest caz avand toate sansele ca IAR-XT sa aiba soarta lui IAR-95: imprastierea resurselor in mai multe directii cu rezultatele cunoscute.

    • Poti da surse pentru informatiile astea, Vali?
      A aparut ceva prin media? Nu de alta, da’ am prostul obicei sa nu ma uit/citesc stirile.

      Multumesc!

      • Informatiile au fost luate din raportul de auto-evaluare INCAS pentru anii 2007-2011:
        http://www.mct.ro/uploads/certificare/autoevaluare/incas-rap-eval.pdf

        Ce mai merita mentionat expres sint urmatoarele pasaje din raport, poate insemna inceputul cercetarii la urmatoarea generatie de avioane supersonice multirol:

        „Industrial contracts are highly dependent on the traditional customers (Romanian Air Forces) and this activity had very limited financial support from national authorities. However, INCAS managed to get 3 important contracts with external industrial partners in the aeronautical sector, with a long term perspective in the context of new developments for a multirole fighter.”

        „The main research activities are focused on the following topics, used by EREA for its “vision for the future”:
        Revolutionary configurations:
        Blended wing body shape development for a medium fighter”

        Are cineva mai multe informatii despre ce parteneri e vorba, banuiesc ca este vorba de parteneri din Europa, dar nu stiu cine are in dezvoltare un multirol cu pilot in acest moment, majoritatea cercetarilor se indreapta spre UCAV.

        Sau macar daca cineva recunoaste conceptul din poza 🙂

        Si inca o veste buna: se misca proiectul avionului regional (HELENA) in parteneriat cu DLR Germania, VZLU Cehia si ILOT.

        • AMTA este deci tot un derivat al IAR99 doar ca are prizele de aer mutate sub incastrarea aripa-fuselaj. Astea din cauza faptului ca in ultimul an de cercetare li s-au redus fondurile la 50% iar termenul de finalizare nu a putut fi decalat, ceea ce a dus la abandonarea studiilor pentru o noua aripa si un nou motor…

          Pentru mine studiul este interesant dar pre-conceptul este incomplet, rezultand tot un fel de IAR-XT

  2. Se pare ca, cel putin la nivel de cercetare, exista vointa. Vom vedea daca se va concretiza si ce concept va avea la baza… Ar fi bine sa apara un prototip concret in urmatorii 2 ani deoarece mai multe tari din regiune, printre care Polonia si Turcia, ar avea nevoie in curand de un nou trainer, tari cu care avem parteneriat strategic, inclusiv in domeniul militar, deci am avea niste usi deschise daca am avea un produs competitiv.

    Macar de ar face ceva cu capabilitati transonice sau chiar supersonice, cum a fost T38Talon/F5 tiger/ F20 Tigershark, o platforma mai simpla, mai fiabila si mai ieftina decat KAI T-50 sau Alenia M346 dar aerodinamic competitiva, disponibila atat in varianta sarac echipata, pentru antrenament, cat si in varianta light-attack.

    • In mod sigur nu va exista un prototip in urmatorii ani. Sa zicem mersi daca se vor debloca niste fonduri pentru proiect si, eventual, un model la scara si niscaiva teste aerodinamice.

      Iar daca, printr-o minune, avionul va fi construit, va fi comandat de MApN si va intra in dotarea FAR, cu siguranta ca nu va fi exportat.

      • Absolut de acord… Trebuie sa fim realisti … Putem visa cat vrem dar asta nu se va materializa in noi avione produse la noi.

  3. ar fi frumos sa vedem un avion supersonic consstruit la noieu cel putin ma gandesc mult la asta..poate romania vrea sa construiasca multirolurile la noi..poate primim tehnologie de fabricatie f 16 sub licenta..in schimbul acceptari scutului pe teritoriul nostru..oricat de rauvoitori conducatori am avea nu cred ca sunt asa de prosti incat sa nu fi obtinut ceva important in schimbul acceptari scutului..desi cum zic uni acesta aduce securitate..eu vad invers..aduce amenintari pt teritoriul nostru..sa fim realisti interceptoarele sm-3 nu pot face fata rachetelor rusesti..oricat am vrea asta..iar numarul lor 24.este prea mic ca sa fie o forta de descurajare..

    • Pai exact asa a pus problema Polonia, adica in schimbul scutului sa primeasca alte facilitati, cum ar fi instalarea unei escadrile americane pe teritoriul polonez.

      Deci, inclusiv pentru scut ar fi trebuit negociat inteligent, mai ales ca omul care a coordonat partea romaneasca a fost Bogdan Aurescu, un profesionist. Sper sa nu fi primit niste directive politice dezavantoajoase pentru noi…

      Si eu sper s amai apara ceva evolutii pe directia asta!

      Cat despre avionul de antrenament, existenta celor 2 programe IAR-XT si noul proiect arata probabil tocmai intentia de a introduce pe termen scurt o versiune pe steroizi, cu mai multe modificari, a IAR-99, pentru ca peste mai multi ani sa apara si noul proiect!
      Probabil se vor incerca upgrade-uri la nivelul IAR-XT a flotei existente de IAR 99 si vor incerca sa vanda cate ceva si la export, bineinteles pentru nisa de avion de antrenament subsonic, la pret cat mai redus fata de concurenta… Depinde de cat de capabil va fi!

  4. Eu cred ca e nevoie de un trainer pana una alta, poate si un light combat romanesc, pentru ca niciodata nu vor fi destui bani ca sa ai numai supersonice. In ziua de azi trebuie radar adevarat si au devenit accesibile si ca pret – s-a schimbat lumea de la Hawk si IAR99 incoace.

    Ideea lor cu XT e foarte buna – te si miri cateodata ca se mai face ceva si pe la noi.

    Daca vor castiga experienta si tehnologie vor continua apoi cu AMTA, o noua platforma, pe alte coordonate, poate in colaborare cu o alta tara care vrea trainere.

    • Eu raman la ideea ca INCAS si Avioane Craiova ar trebui implicate in dezvoltarea/achizitionarea/construirea Alenia Aermacchi M-346 Master in loc de dezvoltarea XT-ului (samd). Pur si simplu nu vad vreun viitor pt. XT la export daramite la dezvoltarea din resurse doar ale statului roman..

  5. IAR 99 are cel putin nevoie de un alt motor, si o alta avionica moderna, de ultima generatie.Posibil si modificari ale celulei pentru a face fata unor misiuni multirol.

  6. Cam asa sta treaba in cercetarea stiintifica romaneasca , 2 proiecte in loc de unul , din care posibil nu se va materializa niciunul .2 proiecte , probabil pe motiv de orgolii si….finantare .Si cand incearca cineva sa faca ceva real ….prins de un picior si tras inapoi in cazanul cu smoala .
    Imi amintesc cum unul din specialistii titrati dadea cu parul ( figurativ vorbind, intr-un interviu ) in proiectul avionului IAR 111 al ARCA , desi din unul din proiectele in care era implicat , Aerotaxi , mai are destul pana cand va zbura , colo prin 2015 daca totul merge bine ,judecand dupa ce anunta pe internet realizatorii .Iar proiectul initial a inceput demultisor , cu contractul PNCDI AEROSPATIAL 155/2003 .

    • Ce e si mai ciudat cu cele doua proiecte e alegerea motorului: pentru IAR-XT este anuntat un RR Viper in timp ce pentru „New Generation” se cauta alt motor „pentru că motoarele Viper – care echipează IAR 99 Şoim nu se mai produc”, citat din articolul al carui link e mai sus.

      Cum poate INCAS sa dezvolte doua proiecte plecand de la premize complet opuse?

      Pana la urma, RR Viper se mai produce sau nu?
      Romania avea licenta pentru Viper (mai este valabila?) dar am auzit ca unele componente ar fi fost importate deci daca RR a scos din productie Viper-ul atunci nici noi nu am mai avea cum sa-l producem.

  7. Multe comentarii amuzante aici 🙂

    „Noile proiecte” vor fi proiecte si vor muri proiecte pentru ca Romania n-are bani de construit avioane si nici nu va avea in viitor. FAR sa chinuie de 10 ani, daca nu si mai mult, sa cumpere 20 de avioane noi si nu reuseste, de construit ceva de la 0 nu se va pune problema in urmatorii 100 de ani.

    De achizitionat un trainer din afara, nici pomeneala. Se va trage de 99 cat se poate dupa care se va merge pe IAK.

  8. Pingback: Polonia relanseaza cautarea unui avion de antrenament – o sansa pentru IAR99/XT? « RomaniaMilitary

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s