Arhive zilnice: martie 6, 2012

Poze USS Midway, San Diego

Standard

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotograful de serviciu Vali, caruia ii multumim!

Putin a castigat alegerile!

Standard

Surpriza? In mod sigur nici contra-candidatii sai nu sunt surprinsi. Intrebarea este daca re-re-re-alegerea lui Vladimir Putin este un lucru bun pentru Rusia si daca acest lucru ne afecteaza pe noi.

Pana acum domnia lui Vladimir Putin este incomparabil mai buna pentru rusi, decat betivul de Eltin. Cu chiu cu vai noul Tar al Tuturor Rusiilor a reusit sa readuca Rusia la masa marilor puteri, a inviorat economia si respectul de sine al ivaniilor, a impulsionat armata si industria militara. Nu trebuie uitat ca da cateva luni salariul unui tanar ofiter rus este in jur de 2000$/luna, de faptul ca s-a inceput o oarecare reforma in cadrul armatei.

In afara oricaror discutii conducerea lui Putin a facut bine Rusiei, atat ca moral si cat si economic. Cu un scor de peste 63% din primul tur, este foarte clar ca democratia rusa, atat cata este, nu are un echivalent in lumea occidentala si nici nu cred ca rusii isi doresc acest lucru. Un regim de mana forte, invidiat poate de unii dintre noi, a facut ca Mama Rusie sa inceapa sa dea din nou semne de viata.

Partea proasta este ca economia rusa se bazeaza prea mult pe bogatiile naturale ale tarii si prea putin pe inteligenta si tehnologia dezvoltate in sectorul militar. As vrea sa vad produse civile industriale rusesti, la concurenta cu cele similare europene, as vrea sa vad o economie in care ponderea in PIB a exportului de materii prime brute sa fie sub 25%, as vrea o Rusie industrializata, pe partea civila si o mare producatoare de bunuri de larg consum!

Deocamdata insa, cu exceptia produselor militare, nu stiu ca industria rusa sa exporte si altceva decat materii prime. Nu sunt un fan al Rusiei, dar o crestere a stabilitati tarii, o crestere industriala serioasa, o Rusie bogata, nu doar prin vanzarea de petrol si gaze, sunt absolut convins ca ar aduce mai multa stabilitate in zona noastra geografica.

Nu imi este frica de o Rusie bogata si deci stabila politic si social, ci de o Rusie dependenta de exportul de materii prime, de o Rusie corupta si astfel mai mereu predispusa unor tulburari sociale si politice.

Astfel daca eu as fi avut drept de vot duminica, tot pe Putin l-as fi ales. In acest moment fostul ofiter KGB este singura alternativa in favoare unei posibile dezvoltari economice industriale a Rusiei.

Epopeea Gripen in Elvetia

Standard

Gripenul a eşuat la testele Forţelor Aeriene elveţiene

Avioanele de luptă Gripen, produse de grupul suedez Saab, din care Elveţia a hotărât să le cumpere 22 de exemplare, au eşuat la testele Forţelor Aeriene elveţiene, potrivit unui raport de evaluare confidenţial din 2009 şi din care jurnalul Le Matin Dimanche a publicat extrase, informează AFP.

Elveţia va cumpăra 22 de avioane JAS-39 E/F Gripen

Potrivit raportului, redactat în limba engleză, ‘eficienţa globală a Gripen MS21 rămâne insuficientă pentru a dobândi superioritatea aeriană în ameninţări viitoare, după 2015‘. Un alt extras al raportului subliniază că avionul ‘rămâne incapabil de a atinge capacităţile minime în toate tipurile de misiuni examinate‘.

Cu toate acestea, la 30 noiembrie, atunci când Berna a anunţat că a ales avioanele Gripen, care se aflau în competiţie cu avioanele Rafale produse de compania franceză Dassault şi avioanele Eurofighter ale grupului EADS, ministrul elveţian al apărării, Ueli Maurer, a dat asigurări că aeronava suedeză satisface cerinţele militare elveţiene.

Publicarea unor extrase ale raportului de evaluare confidenţial survine în contextul unui război al preţurilor în care s-au angajat constructorii Saab şi Dassault, pentru a câştiga contractul elveţian.

La 8 februarie, grupul suedez Saab s-a declarat dispus să reducă preţul avioanelor pe care urmează să le livreze Elveţiei, după o propunere similară a companiei Dassault. ‘Preţul va fi mai mic de 3,1 miliarde‘ de franci elveţieni (2,6 miliarde de euro), a precizat directorul Saab în Elveţia, Anders Carp, citat de jurnalul Tages-Anzeiger.

De asemenea, Saab a propus Bernei să semneze contractul de cumpărare a avioanelor Gripen direct cu guvernul suedez, ceea ce ar echivala cu o garanţie de stat asupra contractului, potrivit Secretarului de Stat la Ministerul suedez al Apărării, citat de jurnal.

La rândul său, Dassault a trimis deputaţilor elveţieni propunerea sa de achiziţie a 18 avioane Rafale cu 2,7 miliarde de franci elveţieni (2,2 miliarde de euro). Guvernul elveţian urmează să aprobe oficial cumpărarea avioanelor Gripen. Dosarul va fi ulterior transferat parlamentului, care va decide asupra subiectului mai târziu în acest an.

Guvernul elveţian îşi justifică alegerea avioanelor de luptă Gripen

Guvernul elveţian şi-a justificat alegerea avioanelor de luptă Gripen, produse de compania suedeză Saab, pentru înlocuirea aeronavelor sale învechite, în contextul în care punctele slabe ale acestora au fost scoase în evidenţă într-un raport, informează AFP.

 

‘Gripen răspunde la cerinţele formulate şi la nevoile’ armatei elveţiene, reprezentând ‘o soluţie suportabilă pe termen lung, din punct de vedere financiar’, a indicat într-un comunicat Ministerul elveţian al Apărării.

Potrivit ministerului, toate cele trei avioane aflate în dispută (Gripen, produs de compania suedeză Saab, Eurofighter, produs de consorţiul european EADS, şi Rafale, produs de compania franceză Dassault), răspundeau la nevoile armatei elveţiene, alegerea guvernului fiind motivată din punct de vedere financiar.

Berna a insistat că a trebuit ‘să facă toate eforturile pentru ca achiziţia unui nou avion de luptă să fie suportabilă pentru armată din punct de vedere financiar, pe termen mediu şi lung’.

Această reacţie survine în contextul publicării unui raport care evidenţiază punctele slabe ale aeronavei Gripen. Acest document, consemnat de comandantul Forţelor Aeriene elveţiene, Markus Gygax, şi divulgat de presa elveţiană, recomandă avionul Rafale al producătorului francez Dassault.

La rândul lor, ceilalţi producători, Dassault şi EADS, şi-au modificat ofertele. Dassault a indicat că cele 18 avioane Rafale pe care le-a propus Forţelor Aeriene oferă aceleaşi servicii ca cele 22 de avioane Gripen, dar la un preţ de 2,7 miliarde de franci elveţieni (2,25 miliarde de euro), faţă de 3,1 miliarde pentru aeronavele suedeze.

Forțele Aeriene Suedeze au nevoie de avioane de luptă noi

Aviația militară suedeză are nevoie de 80 de avioane de luptă Gripen noi, pentru a înlocui flota învechită pe care o deține în prezent. Ministerul Apărării din Suedia a precizat că are nevoie de 60 – 80 de avioane, deoarece programul de modernizare a sistemului de avioane de luptă nu va începe mai devreme de 2020 și va dura aproximativ 10 ani.

„Modernizarea avioanelor JAS-39 Gripen este necesară pentru a ne asigura că acest sistem este relevant din punct de vedere operațional și că, pe termen lung, apărarea noastră aeriană va fi printre primele din lume”, au declarat surse din minister. Grupul suedez furnizor de sisteme de apărare și securitate Saab a menționat, într-un comunicat de presă, că aceste modernizări „ar crea loc pentru mai multe arme și pentru mai mult combustibil, fapt ce conduce la o eficiență sporită a aparatului, precum și o durabilitate mai mare”. Saab a mai spus că un radar mai bun și un sistem îmbunătățit de alertare și contra-masuri ar trebui incluse în programul de modernizare a avioanelor de luptă.

 

O selectie de articole care descriu micul scandal, daca imi permiteti, din jurul deciziei Elvetiei de a achiztiona Gripen E/F. Asa cum am scris inca de la anuntarea acestei stiri, lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost transparenta contractului, de unde si vociferarile concurentei, dar si motivatia achizitiei.

O tara bogata si foarte serioasa a ales cu gandul la economie, in primul rand, alegand un aparat mediu, decent si care va putea fi folosit fara probleme, din punctul de vedere al costurilor.

Nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca Elvetie isi poate permite sa cumpere si sa opereze chiar si Eurofighter Typhoon, fara mari probleme. Au ales insa Gripen, cu gandul si la investitile care vor urma…

Nu pot decat sa sper ca si alegerea noastra, F-16, ramane de vazut ce varianta, va fi urmata de o infuzie investitionala americana in Romania.

Desi cartile se pare ca sunt deja amestecate si impartite, in cazul nostru, voi continua sa scriu cu gandul la un singur lucru: OFFSET-ul!!!

Articole preluate din Ziuaveche