Arhive zilnice: martie 2, 2012

Poze IAR 95

Standard

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: libertatea

15 Martie, ziua Ungariei mici

Standard

Cu ocaziunea zilei de 15 martie, RoMilitary organizeaza, de doua ori pe saptamana, duminica si miercuri, depuneri simbolice de coroane, la monumentul ungariei mari! Astfel in cele doua zile mentionate mai sus, vom avea articole deosebite, elogioase 🙂 🙂  , la adresa vecinilor nostri de la vest, a luptei lor fara precupetire, pentru formarea unei tari care in realitate nu a existat niciodata. Realitatea istorica spune ca dupa anul 1426, Batalia de la Mohacs, statul ungar a disparut de pe harta Europei devenind, pana in 1918, o simpla provinicie in cadrul mai multor imperii. Care ungaria mare ?! Dar pana la urma asta nu conteaza! Ca orice jigodie mica si maidaneza, fara pedigree si fara rude in Europa, mica-marea noastra vecina face bulbuci la gura de cate ori poate. O rusine militra, cea mai proasta tara membra NATO, acum si catastrofa economica ambulanta, halucinatile ungariei mari, raman la stadiul de simple bolboroseli spaspodice, pline de invidie si complexe de inferiritate, la adresa tuturor. Slugarnica in fata celor mari, gay-ismul de care au dat mereu dovada, doar, doar vor primi si ei un os, a creat tuturor vecinilor Ungariei un sentiment de sila si scarba, fata de vecina lor. In seria de articole care va urma vor fi prezentate nesfarsitele lupte, extrem de dure, dintre servicile speciale romanesti si cele unguresti, lupte incepute oficial odata cu Marea Unire de la 1918. Vor fi prezentate organizatiile create de unguri pentru zdrobirea spiritului national romanesc, crimele si genocidul folosite ca arme politice, impotriva romanilor! Va vom arata modul in care, de-a lungul timpului, Servicile Speciale ale Romaniei, au tinut piept si nu odata i-au facut sa muste pamantul, pe acesti viermi. SSI-ul, Siguranta, Biroul 2, iar mai tarziu Departamentul Securitatii Statului (DSS), au avut confruntari extrem de dure cu sovinismul si nebunia ungurilor. Pana acum i-am batut rau de tot. Generatie dupa generatia, in Regat sau comunism si mai apoi in democratie, Serviciile Secrete Romanesti au avut in Ungaria unul dintre cei mai aprigi dusmani. Un dusman pe viata si pe moarte, un dusman care a fost lasat mostenire de generatii de agenti romani, celor ce le-au venit din urma. Crime, genocid, rapt teritorial, toate le-au incercat ungurii si de fiecare data au muscat, intr-un final, tarana. La fel ca in 1989! In fruntea acestor lupte pe frontul nevazut s-au aflat mereu servicile de informatii si contra-informatii ale Armatei Romane! Biroul 2, DIA si acum DGIA. S-au aflat atasatii nostri militari (singurii spioni oficiali ai unui stat) si in extremis s-ar fi aflat intreaga Armata Romana. Multi dintre ai nostri au murit si probabil ca altii vor muri si ei, tot ce putem sa facem este sa le spunem macar o parte din poveste si sa inclinam usor capul, cand ne gandim la luptatorii nostri din umbra! Duminica va intra primul articol din serie!

JF 17 Thunder, Ratusca cea urata a chinezilor

Standard

Un avion usor, ieftin si bun! Asta au cerut pakistanezii prietenilor chinezi. Un low-cost al avioanelor multirol decent si adaptabil.

Iar in urma acestor cerinte si-a facut intrarea pe piata aparatelor multirol JF-17 Thunder, deocamdata doar in dotarea Fortelor Aeriene Pakistaneze, incepand cu anul 2008. Idee Pakistanului este sa achizitioneze in jur de 150-250 de aprarate, pana in acest moment fiind livrate un numar de aproximativ 40. Deocamdata China nu intentioneaza sa includa JF-17 in planurile sale de achizitie. Deocamdata.

Dar ce stie sa faca “chinezaria”?! Pai Thunder-ul are ca obiectiv inlocuirea flotei invechite de Chengdu F-7, Nanchang A-5 si Dassault Mirage III/5, din aviatia pakistaneza.

Asamblarea aparatelor a inceput in vara lui 2009, iar primele 50 de aparate vor avea in principal avionica si armament chinezesec, astfel:

-motorizare RD-93 rusesti

-avionica de generatia a patra

-radar NRIET KLJ-10

-radar LETRI SD-10, pentru ghidajul rachetelor

Pentru urmatoarele avioane se preconizeaza utilizarea de de avionica si armament european. Printre sistemele avute in vedere de pakistanezi se afla: radare  Galileo Avionica Grifo S7, Thomson-CSF RC 400, impreuna cu  MBDA MICA IR/RF, cu raza mica si medie pentru ghidare rechete.

De asemenea Silex Galileo a oferit radarul AESA VIXEN 500E, insa Pakistanul cauta ceva mai bun si se pare ca a gasit. Astfel JF-17B a fost pozat cu nou radar de tip AESA, se pare chinezesc. Daca acel tip de radar va intra in standardul noilor avione pakistaneze, sau este doar o incercare, vom vedea.

JF 17 Thunder poate duce in jur de 3,5 tone de armament si poate folosi cam tot arsenalul unui avion modern, de la rachete IR cu raza scurta, la rachete BVR.

Gandit ca un aparat ieftin si solid, JF-ul pakistano-chinez, poate nu este impresionant in fata F-16 V, Rafale sau Typhoon, dar cel mai probabil nici nu-si propune asta. Daca acest aparat se va dovedi la fel de fiabil pe cat are pretul de mic( 25 milioane de dolari) si daca este suficient de versatil si adaptabil, s-ar putea ca primul avion militar low-cost sa aiba un succes nebanuit.

Pentru ca istoria confruntarilor de orice fel arata ca omul din spatele mansei este cel mai iportant lucru la un avion de lupta, impreuna cu numarul de ore de zbor. Iar la un cost per/unitate atat de scazut, daca presupunem ca si mentenenta este la fel de modesta, oferta pakistanezilor s-ar putea sa fie primita cu mult entuziasm, mai ales de tari mai sarace.

Nu am intentia sa insir acum toate sistemele si armamentul pe care acest aparat il poate duce, ci pur si simplu, ideea din spatele conceptului  mi se pare interesanta. Sa ne aducem aminte zambetele condoscente ale concurentei, la aparitia Loganului autohton! Zambete carora multora le-au ramas fix in gat, in urma succesului ideei de low-cost.

Acum se pune intrebarea, strict filosofica: 48 F-16 nus ce varianta, sau 96 de JF-17B cu radar AESA si productie in tara?! Pretul, in principui, ar fi  cam acelasi, basca ca Romania are acces la tehnologii si armament la care pakistanezii nu au!

Fara a mai pune la socoteala faptul ca daca o tara meembra NATO, europeana, ar alege acest aparat, reclama pe care i-ar face-o ar fi fabuloasa. Pentru ca am vorbi de o tara care are acces la orice tip de avion si armament, dar a ales JF-17. In urma unei astfel de alegeri probabil ca am putea cere Chinei si sacrificii umane, ca ar accepta orice. Orice investitii, orice relatii privilegiate…

Bineinteles ca RoAF nu s-a gandit si nici nu se pune problema unei astfel de asocieri, dar nu putem sa nu ne intrebam: DAR, daca…?!

Iar sfatul meu este sa nu priviti acest aparat cu superioritatea tipic europeana! Priviti-l cu atentie si doar inchipuiti-va cum va arata peste 10 ani!

FOTO: geopolicraticus , jet-airlinezz & Xairforces

 

 

 

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (8)

Standard

In aceasta parte a “Razboiului Nevazut” ne vom ocupa de Mihnea-voda, un personaj controversat, ale carui fapte i-au atras apelativul de “cel Rau”.

In primavara anului 1508, Radu cel Mare, domnul Tarii Romanesti a incetat pe neasteptate din viata. Fratele sau Vladut, fiind prea tanar, nu putea fi ales domn.

Pentru a nu lasa timp nici craiului Vladislav al Ungariei, nici turcilor sa se amestece in treburile interne ale tarii si sa impuna alegerea unui domn care sa le fie supus, boierii au ales degraba domn pe Mihnea, fiul armasului Dracea din Manesti, care, “prin firea sa mai semeata, se parea ca va fi cel mai viteaz aparator al tarii”. Se parea, dar boierii s-au inselat amarnic, fiindca “semetia” lui Mihnea nu se intemeia pe un fond psihologic care caracterizeaza un om drept, darz si curajos, ci izvora din setea nemarginita de putere, viclenie, porniri criminale si sadism, ascunse in spatele unui sentiment permanent de teama, bolnavicios, dus pana la absurd, fata de toti si tot ce-l inconjoara. Insa atunci cand acest sentiment i-a disparut iar increderea in puterea si viclenia sa i-a crescut, adevarata fire a lui Mihnea a iesit la iveala in toata “semetia” ei. Si asta n-a durat prea mult, fiindca la putin timp dupa urcarea pe tron, datorita faptelor comise sub imboldul detinerii puterii absolute, adevaratele sale porniri, care numai crestinesti nu erau, s-au revarsat asupra boierilor si a poporului, atragandu-i pe buna dreptate, numele de “cel Rau”. Pentru multi dintre boieri si nu numai, a fost insa prea tarziu!

Prima grija pe care Mihnea a manifestat-o dupa urcarea pe tron a fost aceea de a aduce la indeplinire testamentul tatalui sau, care, dupa cum povesteste Alexandru Odobescu, pe patul de moarte, i-ar fi soptit: “Fatul meu!…Fii inima viteaza! Nu te lasa!…Fii stalp teapan casei noastre si nu ingadui sa caza biata mosie pamanteasca pe mana oltenilor, p-a Basarabestilor –trasni-i-ar Domnul din senin! C-asa avem noi lasat cu blastem din mosi-stramosi; pace si ragaz sa n-avem cu neamul lor cel urgisit…De-ti va da Domnul-Dumnezeu putere si tarie, sa nu cruti, sa n-aibi mila, ca nici pe tine nimeni nu va avea mila cand te vor vedea infrant si ticait…Mana mea s-a muiat…nu mai poate ridica buzduganul asta, vechiul meu tovaras, bunul meu prieten…Ia-l acuma tu in mainile tale si proasca sa faci, cand vei izbi cu dansul in dusmanii nostri…Sa n-aibi mila!”.

Acest testament, din pacate, nu avea sa aduca decat necazuri noului domn al Tarii Romanesti. Imediat dupa moartea armasului Dracea si avand proaspata in memorie porunca primita, Mihnea a gandit ca la inceput este mai indicata folosirea vicleniei decat a buzduganului. De aceea, in momentul impartirii dregatoriilor a afisat o ipocrita bunavointa fata de vornicul Parvu Basarab, numindu-i fii in diferite functii. Pe Ilie l-a investit mare-comis si i-a promis ca-l va cununa; lui Neagu i-a lasat vatasia de vanatori, iar pe cel mai mic, pe Dragomir, l-a luat printre copiii sai din casa. Un plan diabolic, bine gandit si bine organizat, cu sprijinul unor oameni apropiati? Cu siguranta, DA! Fiindca, avandu-i pe toti aproape, Mihnea putea sa-i lichideze cu usurinta la momentul oportun. Si acesta, n-avea sa intarzie prea mult!

Primul care a cazut victima ambitiilor criminale ale lui Mihnea, a fost Ilie, chiar in ziua cununiei sale, cu Ilinca, fiica spatarului Radu din Albesti –cununie efectuata conform promisiunii, chiar de catre domnitor. Dupa terminarea ospatului si a nuntii care a avut loc la curtea domneasca, noaptea tarziu, oaspetii si mesenii s-au retras la casele lor. Abia se stinsese candela in camera tinerilor casatoriti, “cand niste talhari, patrunzand pe furis intr-acel cuib de fericire, sugruma in pat pe Ilie si luara cu sine trupul mortului, pe mireasa lesinata si toate giuvaerurile ce erau risipite prin odaie”. Erau oare acestia niste simpli talhari pusi pe jaf, asa cum se intalneau des in acele vremuri? Cu siguranta, NU! Modul lor de actiune, specific talharilor, asa ar arata –un jaf, insa faptul ca ei au venit la marele fix, cunoscand locul si amplasarea dormitorului nuptial, omorandu-l direct pe mire, demonstreaza ca de fapt a fost vorba de o actiune regizata, indelung pregatita, organizata si desfasurata de oameni deprinsi cu asemenea fapte. Si vom vedea imediat asta!

In zilele care au urmat, la locuinta vornicului Parvu Basarab au venit mai multi boieri care i-au spus in taina ca in noaptea asasinatului au zarit “oameni d-ai lui Stoica, credinciosul lui Voda, ce acum ajunsese logofat mare, strecurandu-se pe sub cumpat in casele raposatului Ilie comisul, c-acest omor nu s-ar fi facut numai ca sa prade bogatiile lui, in sfarsit ca ar fi gasit a doua zi camaraseii boabe de margaritar raspandite chiar prin odaia de culcare a lui Voda, de unde un om tiptil scosese cand se crapa de ziua un trup de femeie invelit intr-o rasa”. Sa fi fost acest logofat Stoica, omul de taina al lui Mihnea si organizatorul asasinatului? Cu siguranta, DA! Au incercat astfel boierii sa-l avertizeze pe vornicul Parvu ca lucrurile nu se vor opri aici, ei avand INFORMATII certe in acest sens? Cu siguranta, DA! Iar femeia care a fost scoasa pe ascuns din odaia lui Voda nu putea fi decat nefericita mireasa…

Cand iscoadele au comunicat lui Mihnea ca Basarabii cunosc toate imprejurarile asasinarii tanarului Ilie si a sotiei sale Ilinca, tiranul domn a luat hotararea de a-i ucide pe toti. Fiindu-i teama ca in palatal domnesc si peretii “trag cu urechea”, a cerut logofatului Stoica (din nou!), omul sau de incredere sa-l insoteasca in pivnita pentru a-i comunica masurile pe care trebuie sa le ia.

Facem insa o paranteza pentru a vedea ca frica lui Voda de a nu fi ascultat era indreptatita! Desi in acele vremuri nu existau mijloace tehnice de ascultare sau inregistrare, in zidurile groase ale cladirilor si cetatilor, erau de obicei amenajate ascunzatori speciale in care se ascundeau spioni pentru a asculta ce se discuta in camere sau care serveau ca locuri de refugiu in caz de atac prin surprindere. Deci, Mihnea avea toate motivele sa se teama ca “zidurile au urechi”, deoarece, fiind nou in domnie, nu era inca familiarizat si nici nu cunostea pe deplin toate secretele constructiei palatului domnesc.

Cand au ajuns in pivnita palatului domnesc, Mihnea-Voda a poruncit chelarilor sa iasa si sa-l lase singur cu logofatul Stoica. Chelarii au iesit, insa Dragomir, fiul cel mic al vornicului Parvu Basarab, care se numara printre copiii de casa ai curtii si care din curiozitate coborase mai inainte in pivnita, a ramas acolo, si de frica lui Voda s-a ascuns, fara sa fie observat, in fundul unei buti goale. De acolo a ascultat ingrozit toate discutiile purtate de Mihnea-Voda cu logofatul Stoica in legatura cu imprejurarile asasinatului si cu masurile ce urmau sa fie luate a doua zi de dimineata in vederea prinderii si uciderii tuturor Basarabilor. Cand au terminat sfatul, Mihnea a chemat pe chelari, i-a felicitat pentru spiritul gospodaresc de care au dat dovada in pastrarea bunurilor si le-a cerut sa scoata pentru degustare vinuri din toate butile. “Si daca bautura –povesteste stolnicul Cantacuzino in cronica sa –iesi domnul si Stoica din pivnita veseli, gandind ca n-au auzit nimeni sfatul lor cel viclean. Deci, dupa dansii iesi si copilul furis si nu spuse nimanui nimic, ci isi cauta treaba si slujba sa, pana afla vreme si prilej si spuse parintilor si neamului sau calui mai mare toate lucrurile si viclesugurile calcatoriului de juramant domn”. Insa, aceasta banala joaca din partea fiului cel mic al vornicului Parvu, a insemnat o sansa enorma la viata a membrilor familiei acestuia si inceputul sfarsitului pentru Voda!

Primind aceasta informatie deosebit de valoroasa, vornicul Parvu, fara a pierde vremea, a trimis un curier la banul Craiovei, Barbu Basarab, si altul la vataful Neagu, anuntandu-i despre cursele care li se intindeau. Actionand astfel, “tot neamul Basarabilor, pana sa nu prinza domnul de veste, trecuse Dunarea si ducea jaluirile sale la poarta sultanului”.

Vazand ca planurile sale tiranice i-au fost dejucate, Mihnea-Voda in loc sa reflecteze asupra situatiei pentru a gasi vreo posibilitate de indreptare a lucrurilor, a inceput sa se manifeste ca un om iesit din minti care merge la pieire sigura. Dupa cum relateaza Alexandru Odobescu, pe baza datelor culese din cronici, in acele imprejurari Mihnea “porunci sa se prade, sa se arza si sa se sfarame pana la pamant toate casele si toate bisericile lor pre unde se vor fi afland, in Curtea de Arges, in Targoviste, in Craiova, in Brancoveni; pe slujitorii si pe preotii lor ii cazni si, la urma, inchizandu-i pe toti in manastirea Bistritei, ce era cladita chiar de banul Barbu Basarab, ii dete foc de arsera toti intr-ansa.

De atunci, tiranul domn, lepadand orice val de fatarnicie, incepu a face rautatile pe fata. Pe boieri ii omora; avutiile le lua; sotiile si fiicele le necinstea; dajdii multe punea asupra tarii. Pe mitropolitul Maxim, ce sta impotriva la nelegiuirile sale, necutezand a-l ucide, il indeparta, dandu-i solie la curtea lui Vladislav, craiul Ungariei.

In urma plecarii mitropolitului, el silui o nepoata a lui, si fratele acesteia, un sarb, anume Dumitru Iacsic, isi scapa zilele fugind in Ardeal, unde astepta ceasul razbunarii.”

Comportarea inumana a lui Mihnea a facut sa sporeasca in mod considerabil numarul celor care, manati de disperare, au alergat la Poarta pentru a se plange impotriva lui. Apreciind gravitatea situatiei, in toamna anului 1509, sultanul Baiazid a mazilit pe Mihnea si a ordonat “pasei de la Dunare” sa intre cu ostire in Tara Romaneasca si sa instaleze in scaunul domnesc pe Vlad cel Tanar, fratele lui Radu cel Mare. Intr-un final, Mihnea va fi tradat chiar de catre oamenii sai, poate si cu putin “ajutor”!

In baza ordinului primit, trei corpuri de oaste turceasca s-au pregatit sa treaca Dunarea. Unul dintre aceste corpuri a fost pus sub comanda lui Neagoe Basarab si a patruns in Oltenia; mai mult decat atat, acesta avea informatii valoroase de la curtea lui Mihnea, ceea ce i-a permis sa conduca “jocul din umbra”, fiindca pandurii si vanatorii lui Mihnea, in loc sa opuna rezistenta s-au alaturat cu bucurie armatei conduse de acesta. Sa fi fost Neagoe informat in legatura cu dorinta de a nu lupta a armatei lui Mihnea, ori poate chiar el sa fi regizat aceasta? Posibil, dar cu certitudine, INFORMATII avea!

Astfel, armata lui Neagoe Basarab a inaintat cu repeziciune in lipsa oricarei rezistente, pana la Ramnicu-Valcea, urmarind ca printr-o manevra de invaluire sa rapeasca tiranului domn posibilitatea de a se refugia in Transilvania.

La randul sau, Mihnea fiind informat de catre oamenii sai, foarte vag insa despre aceste miscari, ceea ce ar sugera ca acestia incepusera sa-l paraseasca, a trimis in cercetare pe fiul sau Mircea, insotit de logofatul Stoica si de cativa curteni care-i mai ramasesera credinciosi. Neandraznind sa mearga direct la Ramnicu-Valcea, fiul lui Mihnea cu oamenii sai s-au oprit sa inopteze la manastirea Cotmeana de pe Valea Topologului. Mircea si Stoica au fost gazduiti in camera de oaspeti, iar insotitorii si-au intins corturile in curtea manastirii.

Neagoe Basarab a fost informat ca feciorul lui Mihnea impreuna cu oamenii sai sunt gazduiti in timpul noptii la Cotmeana, pe la miezul noptii a venit cu vanatorii si au cerut sa li se deschida portile. Calugarii, temandu-se ca li s-ar putea intampla ceva daca fiul lui Mihnea ar fi gasit in incinta manastirii, au dat navala in camera oaspetilor si trezindu-l din somn pe Mircea, i-au zis: “Fugi, maria-ta, scapa-ti zilele…ne-au calcat hotii!…Sunt la poarta o mie si mai bine de haramini levinti cu sinetele gata de foc si cu palosele goale…Zic ca sun tai lui Neagoe Basarab si cer sa te dam pe maria-ta…Fa-ti pomana cu noi, fa ce-i face si iesi de aici, ca e vai si jale de maria-ta si de biata manastire”. Sa fi fost aceasta o stratagema din partea calugarilor de a-l face pe Mircea sa se predea singur ori sa cada in mainile lui Neagoe, fara ca ei sa poata fi acuzati de ceva? Posibil! Sa fi fost aceasta o capcana din partea lui Neagoe pusa la cale impreuna cu calugarii? Posibil! Fiindca, in acele timpuri, manastirile erau fortificate si aveau posibilitatea de rezistenta indelungata la asediu; deci, cu alte cuvinte, Mircea putea opune usor rezistenta! Cert este faptul ca atunci cand oamenii lui Neagoe Basarab au amenintat ca dau foc manastirii daca nu deschid portile, “Mircea, descult, fara caciula, numai in camase si cu braul tarand” a sarit pe o fereastra ingusta “ce da in partea padurii”. Dupa el a sarit si logofatul Stoica si manati de frica s-au pierdut amandoi in intunericul noptii si al padurii.

In acest timp, calugarii deschid portile, iar ostenii lui Neagoe Basarab au umplut curtea manastirii. O parte din insotitorii lui Mircea s-au predat de bunavoie, iar altii au fost ucisi, opunand o rezistenta inutila. Dupa perchezitionarea tuturor dependintelor manastirii, Neagoe Basarab si oamenii sai s-au intors la Ramnicu-Valcea.

Mircea si Stoica au reusit sa scape urmaririi, ajungand la palatul domnesc de la Curtea de Arges, unde domnea panica, deoarece iscoadele adusesera stiri alarmante in legatura cu trecerea Dunarii pe la Giurgiu de catre celelalte corpuri de armata turceasca. Latul se strangea in jurul lui Mihnea!

Incercarea disperata a domnului de a convoca sfatul boierilor (fac o paranteza, dar astazi i-am spune lipsa de cvorum!) s-a dovedit zadarnica. Curierii trimisi pe la casele acestora aduceau raspunsul ca unii plecasera sa intampine pe turci la Bucuresti, iar altii luasera drumul pribegiei. Inevitabil, ori poate “intentionat”, ostirea ce se afla la Curtea de Arges s-a destramat, mare parte din aceasta a plecat spre Olt unde s-a alaturat lui Neagoe Basarab. Sa fi fost aceasta situatie fara iesire una dintre consecintele luptei din umbra a dregatorilor si mai-marilor ostirii; lupta de care Neagoe Basarab nu era deloc strain? Cu siguranta, DA! Fiindca, desi tradarea era ceva obisnuit in acele timpuri, iar nobilii schimbau imediat “macazul” atunci cand interesele le erau amenintate (parca astazi, politicienii romani fac altfel!), Neagoe Basarab avea la dispozitie un sistem informational bine pus la punct, care-l tinea la curent cu tot ceea ce se intampla in interiorul si exteriorul tarii, si care cu siguranta a avut un rol determinant in caderea lui Mihnea.

Neavand nicio solutie si dorind a-si scapa pielea, Mihnea impreuna cu intreaga familie si cativa slujitori credinciosi, printre care se afla si Stoica, au fugit laSibiu. De aici, Stoica a fost trimis cu daruri scumpe la craiul Vladislav al Ungariei pentru a-i solicita sprijin impotriva lui Vlad.

Vladislav a acceptat ca in primavara anului 1510 sa ajute cu oaste pe Mihnea sa recapete domnia cu conditia de a trece la catolicism si de a-i inchina Tara Romaneasca. Totodata, Vladislav a poruncit sibienilor ca pe “Mihnea-voievod, pe ai sai si toata casa si neamul lor, nevatamati, siguri si fara impiedicare, sa-i tina acolo in mijlocul lor si in cinste sa-i aiba; preste acestea pe toti sa-i ajute si sa fie datori in tot timpul a le prinde parte, nici sa cuteze altminterea a lucra”. Primind cu bucurie conditiile ce i-au fost puse, Mihnea s-a “si botezat in legea catolica cu mare pompa dinaintea sibienilor papistasi”.

Dar bucuria nu i-a fost de lunga durata, deoarece iscoadele lui Neagoe Basarab, dar si cele ale Basarabilor, au informat despre toate acestea, inclusiv despre planul acestuia de a recapata tronul cu ajutot ungar. Ca urmare, pentru a zadarnici aceasta, dar si pentru a elimina o amenintare la adresa Tarii Romanesti si a lui Vlad, au pus la cale asasinarea lui Mihnea (asasinatul politic nu-i deloc ceva nou si strain, Serviciilor Secrete. Ideea conform careia “dusmanul este mai bine sa-l sti mort”, nu-i deloc deplasata in aceasta lume ascunsa!”). In consecinta, la data de 12 martie 1510, dupa ce a iesit de la slujba religioasa, un tanar s-a apropiat de el si cu o lovitura fulgeratoare de hanger l-a rapus. A fost acesta un asasinat organizat, sau doar o simpla razbunare? Cu siguranta, DA! Fiindca, metoda folosita si modul de executare profesionist, a fost si este specifica serviciilor de spionaj care au, printre altele, si rolul suprimarii adversarilor periculosi.

Sfarsitul tragic al lui Mihnea cel Rau nu reprezinta insa deloc un caz izolat in “RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC” –si vom vedea in capitolele ce urmeaza cum domnitori care au neglijat activitatea informativa, necunoscand la timp intentiile si actiunile adversarilor, au platit cu viata.

 

WW